Iluminismul românesc

Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala Ardeleană şi cu

reverberaţiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului naţional, la a
cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii şi a
poporului. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în
favorea unor revendicări politice.

Şcoala Ardeleană a pus în mişcare un amplu proces de afirmare naţională şi culturală a

românilor din Transilvania în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea şi la începutul
secolului al XIX -lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente ştiinţifice pentru
afirmarea drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor ştiinţifică s-a manifestat
pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.

Învăţământul a contribuit şi el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile domneşti,

întemeiate în Ţara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-
adevar un însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a
spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărţi. Între 1700 şi 1800, s-au tipărit
de către români 799 de cărţi dintre care 617 în româneşte, iar 182 în greceşte, latineşte,
slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase.
Printr-un jurnal de călătorie răspândeşte idei iluministe şi Dinicu Golescu, luminatul
boier muntean, care în Însemnare a călătoriei mele, surprinde contrastele dintre
civilizaţia ţărilor vizitate şi realităţile triste din patria sa. Cea mai reprezentativă operă
realizată în spirit iluminist este epopeea eroicomică Ţiganiada de I.Budai-Deleanu. În
Ţara Românească şi în Moldova, Chesarie Râmniceanul şi Leon Gheuca răspândiseră idei
iluministe datorate lecturilor din raţionaliştii francezi şi, în special, din Enciclopedia lui
Diderot.

Reprezentanti:

Gheorghe Şincai (n. 28 februarie 1754, Râciu de Câmpie, azi Şincai, judeţul Mureş - d.2
noiembrie 1816) a fost un istoric, filolog, traducător, poet, reprezentant al Şcolii
Ardelene.

Ca director al învăţământului greco-catolic din Transilvania a adus o contribuţie

fundamentală în acţiunea de răspândire a culturii în mediul rural. A elaborat alaturi de
Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române: Elementa linguae daco-romanae
sive valachicae (Viena, 1780). A studiat la Târgu Mureş, Cluj, Bistriţa, Blaj, Viena şi
Roma, în ultimele două oraşe împreună cu Samuil Micu, nepotul episcopului Inocenţiu
Micu-Klein.

S-a dovedit un poliglot, însuşindu-şi temeinic: greaca, latina, maghiara, germana, italiana
şi franceza. Informaţia şi cultura i-au permis ocuparea funcţiei de bibliotecar al
Colegiului de Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de
documente. În Italia, precum şi în Ungaria şi la Viena, a cercetat bibliotecile, copiind şi
transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor.

A depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice şi

contribuind la întemeierea unui număr impresionant de şcoli confesionale greco-catolice
(în număr de peste 300). În anul 1784 a fost numit director general al şcolilor româneşti
unite din întreaga Transilvanie.

În scopuri didactice a tradus şi a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul,

Gramatica, Aritmetica şi Catehismul, adaptând sau creând terminologia necesară
înţelegerii acestora de către elevi. S-a dovedit a fi un traducător remarcabil, tălmăcind (în
1789) cartea de căpătâi a creştinismului, sub numele de Biblia de la Blaj.

În 1811 a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu : Hronica
românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile,
întâmplările şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe
mii de autori, în cursul a treizeci şi patru de ani culese.

Samuil Micu Klein, pe numele laic Maniu Micu, (n. septembrie 1745, Sadu, judeţul
Sibiu - d. 13 mai 1806, la Buda, Ungaria), teolog, istoric, filolog şi filosof iluminist
român. Reprezentant al Şcolii Ardelene.

Născut în septembrie, 1745, în Sadu, judeţul Sibiu, în familie de preot (nepot al

episcopului Inocenţiu Micu), decedat la 13 mai 1806, la Buda, în Ungaria.