Personalități ale

Colegiului Șaguna

Cei ce s-au evidențiat.

Proiect realizat de: Radu Oancea
Ciprian Porumbescu
Secolul al XIX-lea, un secol al împlinirii idealurilor na ţional
e este în egală măsură secolul marilor nume din crea ţia m
uzicală universală: Chopin, Verdi, Brahms.
  Folclorul muzical ţărănesc, precum şi atmosfera efervesc
entă a idealurilor revoluţionare de la 1848, ce au evoluat î
n condiţiile asupririi naţionale şi sociale, exercitate de Imp
eriul Habsburgic au contribuit la desăvâr şirea form ării pers
onalităţii artistice a lui Ciprian Porumbescu.
  Profesor la catedra de muzică la gimnaziul român din Bra
şov, dirijor al corului Bisericii Sfântul Nicolae din Schei, Cip
rian Porumbescu şi-a desfăşurat o mare parte din activitat
ea sa creatoare, compunând şi tip ărind cântece, dând con
certe şi încurajând mişcarea muzicală românească.
  Deşi instrumentul preferat de compozitor era vioara, tot
uşi ne-au ramăs puţine lucrări create pentru aceasta - "Re
verie", "Dorul", "Balada" se num ăr ă printre pu ţinele comp
oziţii de valoare ale repertoriului violonistic românesc.
  Muzica instrumentală creată de Ciprian Porumbescu va t
răi prin lucrările bazate pe folclor.
Andrei Bârseanu
Istoria românilor după 1850 va înregistra aprigele eforturi ale elevilor Liceul
ui Andrei Şaguna spre a contribui la ridicarea şi sus ţinerea acestui l ăca ş de cult
ură în a dovedi că neamul românesc este capabil de crea ţii originale sub raport i
ntelectual şi artistic, creaţii menite să îmbogăţească patrimoniul cultural ob ştesc
al omenirii.
  Anul 1850 a reprezentat în istoria culturii din Transilvania na şterea celui c
are avea să devina mai târziu preşedintele "Asociaţiunii" ale c ărui versuri armoni
oase au trezit în sufletul neamului simţiri care aveau s ă trăiasc ă ve şnic.
  În timpul în care a fost profesor de literatură, istorie şi geografie la liceu
l "Andrei Şaguna" din Braşov datorită talentului s ău de scriitor, a tactului pedag
ogic, a unei inteligenţe sclipitoare şi blânde ţi aproape p ărinte şti a reu şit s ă se ap
ropie de elevii săi, să le trezească interesul şi entuziasmul pentru frumuse ţile lim
bii române şi ale patriei în acelaşi timp.
  Opera de referinţă a lui Andrei Bârseanu, rămâne "Istoria şcoalelor central
e romane greco-ortodoxe" în care prezintă dezvoltarea şcolilor de la începuturi
(1495-1900), sfaturile înţelepte ale lui Andrei Şaguna precum şi ale tuturor celo
r care au luptat pentru înfiinţarea şi susţinerea liceului, cea mai aleas ă podoab ă
a învăţământului transilvănean, astfel încât însu şi Andrei Şaguna spunea "au sp
orit cu săracia noastră către îmbogăţirea spirituală".
Gheorghe Dima
Născut la 10 octombrie în Scheii Braşovului, şi-a dedicat între
aga viaţă muzicii, pe care o pune în slujba poporului, desfăşur
ând o activitate neobosită de profesor, dirijor şi compozitor al
muzicii româneşti în cele trei centre importante ale Ardealului:
Braşov, Sibiu, Cluj.
  Cu elevii liceului Şaguna, Gh. Dima a realizat un cor foarte bi
ne instruit, cu care participa în ziua de Sfânta Sofia la deschid
erea anului şcolar, la festivalurile Societăţii de lectură a elevilo
r şi la încheierea festivă a anului şcolar.
  Doi ani a cântat Liturghia, cu corul Liceului Şaguna, în biseric
a Sf. Nicolae.
  Gheorghe Dima a fost un talent. El a avut un simţ fin pentru c
ântecele pe care voia să le compună, modelându-le în confor
mitate cu individualitatea sa, care e românească deşi, sub rap
ort cultural, a fost de formaţie germană.
  "Compozitorul care vrea sa creeze o muzică superioară rom
ânească trebuie să trăiască un contact cu poporul şi fiecare fib
ră din sufletul lui să fie îmbibată de spiritul genuin al poporului,
căci numai aşa va reuşi să fie expresia artistică a neamului să
u" afirma cel dintâi director al Conservatorului din Cluj, Gheorg
he Dima.
Lucian Blaga
Lucian Blaga, cel ce avea să devină un valoros poet, dramaturg şi filosof,studi
ază clasele secundare (1906-1914) şi susţine Bacalaureatul la liceul "Andrei Şagun
a", Braşov.
  Anii gimnaziali de la Braşov, unde îl are profesor de istoria şi teoria dramei pe unc
hiul său, Iosif Blaga, sunt concretizaţi sub forma unor fascinante pagini din cartea a
utobiografică "Hronicul şi cântecul vârstelor".
  Experienţele trăite aici sunt diverse şi de intensitate emoţională diferită, iar evenim
entul care lărgeşte în mod considerabil orizontul elevului Blaga este excursia organi
zată de liceul "Andrei Şaguna" în Italia, în primăvara anului 1911. Din anii de liceu d
atează şi primele încercări de eseistică filosofică.
  Lucian Blaga urmează Seminarul Teologic din Sibiu şi Facultatea de Filosofie din
Viena, este ataşat de presă şi consilier al ambasadei României la Varşovia, Praga,
Berna. Predă la Universitatea din Cluj filosofia culturii, devenind cercetător al Institut
ului de Istorie şi Filosofie. 
Sextil Pușcariu
Constituită ca o ştiinţă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lingvistica ro
mânească a fost reprezentată de o serie de figuri de primă mărime, cu care s-
ar fi putut mândri orice popor.
  Poate una dintre cele mai strălucite personalităţi în domeniul menţionat a fos
t Sextil Puşcariu.
  Studiile urmate la una dintre cele mai înalte şcoli (gimnaziul "Andrei Şagun
a") şi universităţi (universitatea din Leipzig) au stat la baza formării sale.
  A fost un excelent pedagog şi un scriitor de sobră, luminoasă şi agreabilă ex
presie, având darul înnăscut de a expune clar, metodic şi convingător.
  Principala sa preocupare, ca de altfel a tuturor lingviştilor din acea vreme a f
ost originea poporului şi a limbii române, caracterul specific al acesteia în rap
ort cu celelalte limbi romanice.
  Studiile sale în acest domeniu s-au concretizat prin apariţia lucrării intitulat
e "Limba română", o nouă dovadă a romanităţii noastre şi încă o demonstraţie
a frumuseţii limbii naţionale.
  Acţiunea de popularizare a cunoştinţelor din domeniul istoriei, criticii literare,
lingvisticii şi filologiei româneşti îl pune în contact pe Sextil Puşcariu cu aproa
pe toate redacţiile revistelor şi ziarelor româneşti. El îşi publică până în preaj
ma anului 1920 aceste contribuţii în : "Convorbiri literare", "Familia", "Gazeta
Transilvaniei", "Glasul Bucovinei", "Junimea literară". Conducând lucrările pen
tru elaborarea "Dicţionarului" şi a "Atlasului lingvistic român", a utilizat materia
le inedite având ferma convingere că fiecare cuvânt nou este comparabil cu o
verigă, menită să unească două bucăţi dintr-un lanţ rupt în decursul vremii.
Alexandru Lapedatu
De Colegiul Naţional Andrei Şaguna se leagă începutul activităţii lui Alexandru
Lapedatu - cărturar transilvănean al celei de-a doua jumătăţi de secol XIX. Primele
studii le face, aşadar, la Braşov, la Şcoala Centrală, actualul Colegiu Naţional Andre
i Şaguna. Acestea îi vor permite ulterior prezenţa în cadrul Facultăţii de Litere şi Filo
sofie, licenţiat fiind, cu calificativul Magna cum Laude în istorie şi geografie.
  Ca personalitate în plan cultural, îl găsim prezent în activitatea Comisiunii Monum
entelor Istorice, ca redactor al "Buletinului" acestei Comisiuni şi ca autor al unor scri
eri istorice.
  Latura culturală va fi completată de implicarea în plan politic, Alexandru Lapedatu
având directă legătură cu evenimentele Marii Uniri (de la 1918). Astfel, va deţine fun
cţia de Preşedinte al românilor din Austro-Ungaria (1918), va fi Ministru al Cultelor ş
i Artelor, Ministru de Stat pentru Ardeal, respectiv Preşedinte al Academiei Române
(în perioada 1935-1937).
  Alexandru Lapedatu susţine cauza unităţii românilor la Conferinţa de Pace de la P
aris, în toamna lui 1918, iar în mai 1919 este chemat la Adunarea Generală pentru r
ecunoaşterea Unirii.
Contribuţiile menţionate, desăvârşite de participarea activă a lui Lapedatu la făurire
a Statului Naţional Unitar, constituie propria valorificare a ideii de continuitate: "a clă
di totdeauna viaţa nouă pe cea veche".
Gavriil Munteanu
Impresia generală lăsată de primul director al liceului este aceea c
ă el a fost un om adânc cugetător, pătruns de ceea ce el spunea, n
u în disertaţii lung dezvoltate, ci în principii clare, scurt exprimate.
Biograful lui, Ştefan Octavian Iosif, observă că era un om melancoli
c, tăcut, iubitor de izolare, meditativ.
  Gavriil Munteanu a tipărit primele lui cărţi la Buzău şi Bucureşt
i: "Meditaţii religioase", traduceri din "Patimile Junelui Werther", de
Goethe. 
  A participat la revoluţia de la 1848, iar apoi, chemat la Braşov, pu
blică şi un dicţionar român-german foarte necesar pe atunci pentru
că intrasem în epoca absolutismului austriac.
  Pentru Gavriil Munteanu limba latină însemna cunoaşterea literat
urii romane, aşa că traduce şi tipăreşte în întregime operele a doi a
utori: Tacit (Publius Cornelius Tacitus) şi Suetoniu (Caius Suetonius
Tranquillus).
  O a doua serie de lucrări a constat în cărţi despre limba româna î
n care precizează încă din prefaţă că formele cele mai româneşti s
unt cele latineşti sau cele romanice.
  Putem considera astfel că întreaga activitate publicistică a celui di
ntâi director al liceului "Andrei Şaguna" (1850) îşi găseşte concretiz
area în expresia "Limba română este titlul de nobleţe al Românilor"
.
Ioan Bogdan
Transilvăneanul Ioan Bogdan (1864-1912) s-a afirmat în spaţiul cultural românesc ca autori
tate recunoscută în domeniul pedagogiei, dar mai ales ca filolog de prestigiu, spirit inovator în do
meniul istoriografiei.
  Născut în Scheii Braşovului, într-o familie modestă dar cu aspiraţii spre cultură, fapt dovedit prin
ascensiunea membrilor săi (alături de el au devenit profesori universitari şi fraţii săi Gh. Bogdan-D
uică si Ştefan Bogdan) Ioan Bogdan s-a remarcat prin activitatea prestigioasă şi aportul său la de
zvoltarea istoriografiei româneşti, fiind iniţiatorul studiilor de slavistică din România. Încă de timpur
iu, talentul, seriozitatea şi realizările lui şcolare deosebite au reliefat speranţele unei cariere strălu
cite. În 1882 a absolvit cu medii excelente "Gimnaziul public român" din Braşov (astăzi "Colegiul N
aţional Andrei Şaguna"), urmând apoi cu rezultate la fel de bune Şcoala normală superioară şi Fa
cultatea de litere din Iaşi. În aceeaşi perioadă debutează în "Convorbiri Literare", revistă al cărei di
rector emerit va deveni mai târziu. Îşi începe activitatea didactică în calitate de profesor de latină ş
i greacă la liceul din Dorohoi, unde va profesa însă un singur an şcolar (1885-1886). Datorită meri
telor sale deosebite dar şi a sprijinului acordat de Bogdan Petriceicu Haşdeu şi I. Bianu, reuşeşte
să obţină o bursă la Universitatea din Viena. Aici, pe lângă cursurile de paleoslavă, le urmează şi
pe cele de paleografie şi diplomatică latină, din anul următor continuându-şi studiile de specializar
e la Petersburg. 
  Profesor al catedrei de limbi slave la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române
din anul 1892 şi preşedinte al Comisiei Istorice a României, director al "Convorbirilor literare" între
anii 1902-1906, revista căreia îi imprimă sobrietatea caracteristică, obiectivitate şi clarviziune politi
că şi totodată o înaltă ţinută ştiinţifică. Ioan Bogdan rămâne în primul rând un reprezentant de mar
că al istoriografiei.
 Și..
Cel mai important șagunist
Ioan Meșotă
Ioan Meşotă (1837-1878), născut în spaţiul braşovean, a studiat gimnaziul la Braşov şi Facultatea de Filosofie
din cadrul Universităţilor din Viena şi Bonn. Profesor devotat "chemării sale sfinte", director al Şcolilor Centrale Român
e din Braşov (1870-1878), istoric pasionat de dezvoltarea unitară a poporului român în vatra vechii Dacii, afirmând c
ă "limba română este titlul de nobleţe al românilor" (1868), doctor în filosofie, membru corespondent al Academiei Rom
âne, ilustru om de cultură, braşoveanul Ioan Meşotă este fondatorul, în 1869 al primei şcoli reale româneşti pe teritoriul
Transilvaniei. În semn de omagiu, numele său este purtat, între anii 1919-1948, de primul liceu real cu limba de predar
e română din Transilvania (la Braşov), iar prin decret de stat, din 1971 s-a atribuit liceului ce-i poarta în prezent numele
.
  Din anul 1861 Ioan Meşotă a predat limbi clasice la gimnaziul român din Braşov (actualul "Colegiu Naţional Andrei Şa
guna"), unde a fost profesor şi director, întocmind lucrări didactice şi istorice.
  Pentru a cunoaşte mai bine caracterul său credem că ar fi necesar să menţionăm câteva pasaje din cuvântarea ţinut
ă de domnul profesor Ioan Popa în amintirea fostului său coleg şi amic:
  "Ca profesor, Meşotă era exemplar în privinţa împlinirii cu conştiinţă a datoriilor sale, devotat cu totul chemării sale. Tr
aducerile din Horaţiu, Homer, Tacit, Sofocle şi Platon, rămase de la el ca manuscrise, sunt o dovadă în privinţa acurate
ţei cu care îşi împlinea chemarea. Meşotă era la curent cu tot ceea ce se petrecea în specialitatea sa şi nu-i scăpa din
vedere nici o scriere mai însemnată din acest domeniu. El se ducea la şcoală cu inima veselă pentru împlinirea sfintei
sale chemări, pe care adesea o numea «cea mai frumoasă chemare». [...] Era minunat modul cum proceda Meşotă cu
elevii care nu se purtau după gustul lui. Pe aceştia îi îndrepta nu prin vorbe grele la adresa lor, ci prin proverbe, care a
veau mai mare efect."
  Ca director, Meşotă făcea totul sistematic, calitate ce i-a înlesnit multe din afacerile oficiale. Era omul care ştia să repr
ezinte corpul profesoral în străinătate şi cuvintele ce le adresa cu diferite ocazii erau clare, adânc gândite şi pline de sâ
mbure. Faţă de colegii săi era conciliant, vrând să-i câştige, pe toţi, în folosul şcolii.