Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Umanismul
Umanismul este o mişcare social-culturală care s-a dezvoltat în perioada Renaşterii (sec XIV –
XVI). Renaşterea este perioada din istoria omenirii caracterizată printr-o dezvoltare sincronă, fără
precedent a ştiinţei, artelor şi a civilizaţiei în general.
Caracteristici:
încrederea în raţiune;
Marii autori umaniști: F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso, Th. Morus,
Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir.
Umanismul Românesc
Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII) odată cu apariţia primilor
cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină, greacă şi slavonă.
Reprezentanţi:
Moldova:
Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui Dabija Vodă până la a
doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)
Muntenia:
Radu Greceanu
Radu Popescu
în cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade ale evoluţiei;
Ion Neculce: limba folosită în operele lui este imaginea scrisă a limbii vorbite în prima jumătate a sec
XVIII –lea (stilul oral).
Grigore Ureche:
Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea de-a doua jumatate a secolului al
XIX-lea. Tudor Vianu apreciază că Junimea reuneşte cele mai mari personalităţi intelectuale ale
vremii.
Istoric:
1.1864-1874 cu un caracter polemic,vizând problemele legate de cultură, literatură, limbă.
2.1874-1885 etapa formărilor marilor clasici : Eminescu,Creangă, Caragiale, Slavici etc. . În 1870-
1890 literatura atinge apogeul în cele trei compartimente ale sale: proză, poezie şi dramaturgie=>
epoca marilor clasici.
„ Convorbiri literare”– revista cu cea mai mare longevitate; apare între 1867 şi 1944, constituind
cel mai important moment al presei româneşti.
Perioade ale revistei:
1.1867-1886 reprezintă perioada de glorie.
2.1886-1944 apare la Bucuresti avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, predând apoi conducerea
unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu (Mihail Dragomirescu, Simon Mehedinţi,
P.P.Negulescu, Rădulescu-Motru).
Scopul revistei:
-raspândirea spiritului de critică literară autentică.
-Vasile Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, Panait Cernea, I.Al.Bratescu Voineşti şi alţi scriitori
reprezentativi ai vremii.
Asemănări cu paşoptiştii:
-dorinţa de a realiza o cultură şi o civilizaţie autentic românească dar cu deschidere spre Europa prin
păstrarea elementului autohton, national (nu prin imitaţie)
– configurare estetică: paşoptiştii erau fundamental romantici, junimiştii erau fundamental clasici fără
să respingă romantismul și realismul incipient
Trăsăturile junimismului
Sintetizate de Tudor Vianu, trăsăturile caracteristice ale acestui spirit au fost următoarele: înclinaţia
spre filozofie, spiritul oratoric, spirit clasic şi academic, ironia, spiritul critic.
Direcțiile Junimii:
1) educarea publicului prin organizarea de prelecţiuni populare, conferiţe cu public ţinute de
Maiorescu, Carp, V. Pogor pe diverse teme: elemente de viaţă ale popoarelor, filosofie, cărţile
omenirii, învăţământ, religie
aceste conferinţe vor dura 17 ani, vor fi un deliciu al intelectualităţii ieşene (profesori, medici,
avocaţi, studenţi, magistraţi)
2) lupta pentru unificarea limbii naționale
în 1860 Ion Ghica, în calitate de ministru, înlocuiește alfabetul chirilic cu cel latin
Titu Maiorescu trasează principii ale limbii în câteva din articolele sale.
ortografia limbii trebuie să fie fonetică, fiecărei litere scrise să îi corespundă un sunet
(„Despre scrierea limbii române”- 1866)
îmbogățirea vocabularului să fie făcută prin cuvinte împrumutate din limbile romanice
(„Neologismele”- 1881)
să fie stopată stricarea limbii prin evitarea calcurilor lingvistice (traducerea fidelă a unor
expresii din alte limbi), a inflației și bombasticismului verbal („Limba română în jurnalele
din Austria”- 1868, „Beția de cuvinte”- 1873, „Oratori, retori și limbuți”- 1902)
3) promovarea literaturii naționale, susținută ideologic de Titu Maiorescu prin articolele sale ce pun
în discuție probleme de estetică:
literatura conține atât formă (limbajul concret) cât și fond (sentimentele și pasiunile
exprimate). Pericolul este acela de a avea forme prost întocmite însă lipsite de adevăr și
valoare.
arta (deci și literatura) are o funcție morală, educativă, producând un sentiment de înălțare și
purificare asupra cititorului.
tineri scriitori au fost depistați și publicați pe paginile „Convorbirilor literare”. Aceștia erau
judecați critic după principii estetice, de valoare și adevăr.
Titu Maiorescu
îndrumator al culturii şi literaturii române
născut în Craiova în 1840
studiază la Brașov, Viena (unde termină ca șef de promoție) apoi Berlin și Paris, luându-și
doctoratul în filosofie și licența în litere și drept
1861 este director la Colegiul Național din Iași, rector al Universității din Iași, întemeietor al
Junimii
mutat la București profesează ca avocat, profesor universitar, deputat, ministru
moare în 1917, fiind înmormântat la cimitirul Bellu
dotat și serios este un exemplu pentru intelectualul român prin felul în care și-a organizat
viața și activitatea profesională. Citea mult, după un program clar, era doritor să învețe și să-
și lărgească orizontul cunoașterii.
era inteligent, cu simț al valorii artistice, orientat spre lucruri durabile și esențiale, echilibrat,
victorios
Romantism
curent artistic și literar ce apare la sfârşitul sec. al XVIII-lea în Franța, Anglia şi Germania
reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm, Byron, Shelley, Keats,
Leopardi, Manzoni, Puşkin, Schiller,
la noi apare cu o întârziere de câteva decenii, primele manifestări romantice fiind evidente în
perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I. H. Rădulescu, V. Cârlova, Bolintineanu,
Gheorghe Asachi, C. Negruzzi, Alecu Russo, Gheorghe Lazăr, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar
Bolliac, Timotei Cipariu, Gheorghe Barițiu, Andrei Mureșanu, continuându-se apoi cu Eminescu
(considerat ultimul mare romantic european). La toți aceștia spiritul romantic s-a amestecat cu
elemente ale esteticii clasice.
cel care a introdus cuvântul în limba română a fost Daniil Scavinschi, poet și traducător român
(Voltaire, Lamartine etc.)
Trăsături:
romanticii își propuneau ca surse de inspirație realitățile naționale (elemente patriotice, dorința
de unitate națională), tradițiile folclorice, istoria, legendele și miturile îndepărtate (vezi
îndemnul lui Kogălniceanu pentru scriitorii pașoptiști în „Dacia literară”)
absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice convenții sau
canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o trăsătură a literaturii romantice.
predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele), spre exotic (insula), magic și
fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre acvatic (ape, izvoare, mare, fântână
etc.)
folosirea altor motive specifice : demoniacul, mortul viu, copacul sacru, floarea albastră, ruinele
Neomodernism
se manifestă în perioada 1960-1980
se produce o revigorare a poeziei:
expresii metaforice
reflecţii filosofice
ironie
intelectualism
ambiguitatea limbajului
imagini excentrice
senzorialul accentuat
concretizarea abstractului (avem ca exemplu sentimentul iubirii concretizat în imaginea
unei leoaice la N. Stănescu)
reprezentanţi: N. Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Ana Blandiana, Ion Alexandru, Şt.
A. Doinaş, Geo Dumitrescu
Simbolism
curent literar ce apare în ultimele 2 decenii ale sec. al XIX-lea în Franța
reprezentanţi: Charles Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Rilke, Verlaine, Yeats, Bacovia,
Minulescu, Şt. Petică, D. Anghel
Jean Moreas dă numele curentului într-un articol din 1886 – „ Le symbolisme”
această mișcarea „decadentă” exprimă starea de spirit a unei generații dezamăgite de
limitarea spiritului de către o gândire materialistă și de adoptarea unor principii utilitariste
teoretician la noi – Macedonski în art. „ Poezia viitorului” – 1892
Trăsături:
spirit neromantic, rupt de sentimental
viziune: corespondenţa, legătura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex. plumb –
greutate sufletească)
sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
folosirea sugestiei ( stările nu sunt numite direct, sunt sugerate)
folosirea simbolurilor –
stări sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apăsarea sufletească,
oboseala psihică, spaima, dezolarea
cromatica
olfactivul accentuat
muzicalitatea
instrumente
muzicalitatea versurilor (refrene)
motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură apocaliptică
Postmodernism
1980-prezent
deschiderea poeziei către real, cotidian, poezia care coboară în stradă totul a fost spus deja,
nu mai este nimic nou => se reia totul în mod ironic, critic, ludic (în joacă)
tradiţia este şi ea recuperată ironic
biografism
livresc ( inspirat din alte cărţi)
cotidian – viaţa reală
joc de cuvinte, efecte lexicale
intertextualitatea, metatextualitatea ( colaj, motto, parodie, parafrază)
desolemnizează poezia
distrugere şi refacere cu ironie
ironie acidă, sarcasm
relativizarea valorilor
repr. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Al. Muşina, Caius Dobrescu, Traian Coşovei,
Andrei Boiu, Mariana Marin
Tradiţionalism
orientare culturală, literară ce se manifestă cu precădere în perioada interbelică
s-a manifestat pentru prima dată în Franța, la sfârșitul sec. al XVII-lea dar a fost o mișcare
prezentă în toate literaturile europene în opoziție cu mișcările novatoare
la noi apare pentru prima dată în „Introducția” lui Kogăniceanu la „Dacia literară” care pleda
pentru inspirația din specificul nostru național
este reluat apoi în sec. al XX-lea prin următoarele orientări tradiţionaliste:
„ Sămănătorul” – revistă culturală- 1902-1910- Bucureşti
reprezentanţi: Iorga,Vlahuţă, Coşbuc, Şt. O. Iosif
sămănătoriştii resping influenţele străine primejdioase
creează un viguros tablou al naturii în care ființa umană e în plan secund
Viaţa românească” – Iaşi – Garabet Ibrăileanu, Sadoveanu, G. Galaction, I. Teodoreanu,
Călinescu, Rebreanu, Goga, Arghezi, Blaga, Pillat, Philippide, H. P. Bengescu
poporaniştii
=> simpatie exagerată pentru ţăran
„ Gândirea” – Cluj – Cezar Petrescu, I. D. Cucu, Blaga, Nichifor Crainic, Gib Mihăiescu,
Pamfil Şeicaru, Adrian Maniu
ideolog- N. Crainic
în plus față se sămănătoriști, gândiriştii susţin religia ortodoxă ca element esenţial al
sufletului ţărănesc
Trăsături:
apără tradiţia
valorile vechi sunt purtătoare de semnificație
respingerea oricăror tendinţe de modernizare ce degradează tradiţionalul
simpatie exagerată pentru ţăran
teme: rurală (satul)
religia
credinţe străvechi
fluxul de arhaisme
modalitatea artistică este evocarea, valorificarea trecutului
Realismul
Este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începând din Franța și având ca principiu de
bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale, obiective.
Reprezentanți
în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Dickens,
Lampedusa, Thomas Mann.
în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G.
Călinescu, Marin Preda
Caracteristici:
teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.
perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
ton impersonal, neutru
personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate (țăranul,
aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală de caracter
(lacomul, avarul etc.)
se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
prezentarea moravurilor unei epoci
prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii prezentate
romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)
Iluminismul
Iluminismul
1. APARIȚIA
A apărut în secolul 17 în Anglia constituindu-se într-o mișcare de idei care se
opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marchează începutul acestui
curent este revoluția burgheză din Anglia(1688). „Actul de naștere” al
iluminsmului poate fi considerat votarea de către parlamentul englez a “
Declarației Drepturilor Omului”.
Pe plan social, iluminismului îi corespunde cristalizarea burgheziei, clasă care
găsește în ideile iluminste o exprimare a propriei filozofii.
2. IDEILE ILUMINSMULUI
a)RAȚIUNEA este considerată ca un dat specific omului.
b)Definind astfel omul iluminismul proclama EGALITATEA tuturor oamenilor.
Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu ci doar primul slujitor al statului
preocupat de siguranța supușilor săi.
Negându-se ierarhia socială feudala, societatea va trebui structurată pe baza
unui contract social între om și semenii săi.
c)MONARHUL ILUMINAT reprezintă idealul politic al epocii care înlocuia
perimatul monarh absolutist. Trebuia să fie un filozof înzestrat cu o capacitate de
a înțelege mecanismele societății și de a mediatiza și armoniaza relațiile dintre
clasele sociale.
d)Orașul imaginat de iluminist ca sediu pentru “CETAȚEANUL UNIVERSAL” este
“CETATEA UNIVERSALĂ-COSMOPOLISUL”, loc în care razboiele ar dispărea iar
prejudecățile de ordin rasial sau religos ar fi excluse. Cercetătorii au plasat
apariția unui astfel de oraș în 2440.
e)Idealul uman al acestei epoci este FILOZOFUL – figura care înlocuia cavalerul și
sfântul Evului Mediu.
f) Reprezentanții iluminsmului au militat pentru REVPLUȚIONAREA SISTEMULUI
EDUCAȚIONAL și introducerea învățământului în limbile naționale.
3. MANIFESTĂRI ILUMINISTE ÎN LITERATURA EUROPEANĂ
ANGLIA -Robinson Crusoe-Daniel Defoe
-Gulliver’s travels-Johantan Swift
FRANTA -Scisori persane-Montesquieu
-Operele lui Voltaire
-Romanele Și eseurile lui Diderot
GERMANIA-Laocoon si Nathan înțeleptul -Lessing
ITALIA -Bădăranii și Hangița -Carlo Goldoni
ROMÂNIA -Țiganiada-Ion Budai Deleanu
Un rol deosebit de important în lupta pentru drepturile naționale și sociale ale
românilor din Transilvania indiferent de credința lor (catolică sau ortodoxă) l-a
avut Inochendie Micu Kelin, episcop al Bisericii Unite cu Roma, cu sediul la Blaj.
El va deschide aici două scoli în limba româna în care se vor forma intelectuali de
talie înaltă, atingând culmea prin coriferii acestei scoli: Samule Micu, Gheorghe
Sincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Aceștia au studiat la Roma și la Viena, au
cautat izvoarele originii poporului român și limbii române, scriind cu acest prilej
lucrări de o importanță covârșitoare “Istoria și lucrurile și întâmplarile românilor”
(Samuel Micu); “Hronica românilor și a mai multor neamuri” (26 volume
manuscris, de Gheorghe Șincai); “Istoria pentru începuturile românilor în Dachia”
(Petru Maior). Pe lânga aceste domenii, istoric și filologic acești reprezentanți au
scris și cărți cu caracter didactic, manuale școlare, cărți științifice (despre
agricultură, superstiții, etc). Au înființat peste 300 școli românești (Transilvania)
în care s-au format o masă largă de intelectuali care vor fi cunoscuți prin
sintagma “Școala Ardeleană” (Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion
Budai-Deleanu, Vasile Aaron, Ion Barac, Augus Trebonium Laurean, Radu
Tempeia, Gheorghe Lazăr, Ion Maiorescu, Simion Bărnuțiu, Aron Pumnul, Andrei
Mureșan, Familia Bogdăneștilor, etc.)
Pe plan literar, cel mai de seamă reprezetant este Ion Budai-Deleanu, autorul poemului
“eroi-comico-satiric”, “Țiganiada”, lucrare iluministă în adevăratul sens al cuvântului.