Realismul

Este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începând din Franța și având ca principiu
de bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale, obiective.

Reprezentanți

 în literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Dickens,

Lampedusa, Thomas Mann.
 în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G.
Călinescu, Marin Preda

Caracteristici:

 teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.

 perspectivă obiectivă, narator omniscient și omniprezent
 ton impersonal, neutru
 personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate (țăranul,
aristocratul etc.) și reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală de
caracter (lacomul, avarul etc.)
 se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului
 se realizează o strânsă legătură între mediu și personaj
 prezentarea moravurilor unei epoci
 prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii prezentate
 romanul poate avea o geneză reprezentată de fapte reale
 elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)
Perioada Paşoptistă – „Dacia literară”
 specifică culturii româneşti
 cuprinsă între anii 1840- 1860
 reprezentanţi: Costache Negruzzi, V. Alecsandri, Alecu Russo, I. H. Rădulescu, G. Alexandrescu,
D. Bolintineanu, N. Bălcescu, M. Kogălniceanu
 programul estetic:
o 1. M. Kogălniceanu în „ Introducţiune” ( Dacia literară) condamnă traducerile şi
încurajează literatura originală
o 2. I. H. Rădulescu prin ziarul său, „ Curierul românesc” favorizează publicarea operelor
originale
 perioada de început a literaturii române
 până atunci nu existau decât scrierile religioase, scrierile istorice ( cronicarii) şi traduceri
 termenul de literatură nu era clar definit la noi ( cuprindea texte istorice, de geografie, filosofice
etc.)
 se urmărea sincronizarea literaturii române cu cea europeană
 prin crearea de literatură oroginală
 prin încetarea traducerilor
 surse de inspiraţie :
o natura
o istoria naţională
o tradiţiile şi obiceiurile noastre
 stilul romantic era amestecat cu cel clasic


Perioada Junimistă – „Epoca marilor clasici”
Junimea

Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea de-a doua jumatate a secolului al
XIX-lea. Tudor Vianu apreciază că Junimea reuneşte cele mai mari personalităţi intelectuale ale
vremii.

 1859- 1890 este perioada de ființare a grupării

 început: 1864, acasă la Maiorescu a fost citită lectura traducerii lui McBeth (de Petre
Carp)
 numele de Junimea propus de Th. Rosetti
 şedinţele aveau loc vinerea seara la Pogor sau Maiorescu
 fondatori: Titu Maiorescu, Petru Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor

Scopul revistei:

-raspândirea spiritului de critică literară autentică.

-încurajarea liteaturii naţionale.

-combaterea imiţatiilor operelor straine.

Colaboratori:

-Mihai Eminescu publică aici majoritatea poeziilor sale

-Ion Creanga publica primele trei părţi ale “Amintirilor” şi poveşti.

-Ion Luca Caragiale publica majoritatea comediilor sale.

-Ioan Slavici publică nuvele şi poveşti

-Vasile Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, Panait Cernea, I.Al.Bratescu Voineşti şi alţi scriitori
reprezentativi ai vremii.

Asemănări cu paşoptiştii:

-dorinţa de a realiza o cultură şi o civilizaţie autentic românească dar cu deschidere spre Europa
prin păstrarea elementului autohton, national (nu prin imitaţie)

Deosebiri faţă de paşoptişti:

-vârsta (culturală) și atitudinea: pasoptişti:aproape adolescenţi, exaltați, frenetici; junimiştii:
tinereţe maturizată, lucizi, cumpătați, cu spiritul măsurii

– configurare estetică: paşoptiştii erau fundamental romantici, junimiştii erau fundamental clasici
fără să respingă romantismul și realismul incipient

Trăsăturile junimismului

Sintetizate de Tudor Vianu, trăsăturile caracteristice ale acestui spirit au fost următoarele:
înclinaţia spre filozofie, spiritul oratoric, spirit clasic şi academic, ironia, spiritul critic.

Direcțiile Junimii:

1) educarea publicului prin organizarea de prelecţiuni populare, conferiţe cu public ţinute de

Maiorescu, Carp, V. Pogor pe diverse teme: elemente de viaţă ale popoarelor, filosofie, cărţile
omenirii, învăţământ, religie

 aceste conferinţe vor dura 17 ani, vor fi un deliciu al intelectualităţii ieşene (profesori,
medici, avocaţi, studenţi, magistraţi)

2) lupta pentru unificarea limbii naționale

 în 1860 Ion Ghica, în calitate de ministru, înlocuiește alfabetul chirilic cu cel latin
 Titu Maiorescu trasează principii ale limbii în câteva din articolele sale.
o ortografia limbii trebuie să fie fonetică, fiecărei litere scrise să îi corespundă un
sunet („Despre scrierea limbii române”- 1866)
o îmbogățirea vocabularului să fie făcută prin cuvinte împrumutate din limbile
romanice („Neologismele”- 1881)
o să fie stopată stricarea limbii prin evitarea calcurilor lingvistice (traducerea fidelă
a unor expresii din alte limbi), a inflației și bombasticismului verbal („Limba
română în jurnalele din Austria”- 1868, „Beția de cuvinte”- 1873, „Oratori, retori
și limbuți”- 1902)

3) promovarea literaturii naționale, susținută ideologic de Titu Maiorescu prin articolele sale ce
pun în discuție probleme de estetică:

 literatura conține atât formă (limbajul concret) cât și fond (sentimentele și pasiunile
exprimate). Pericolul este acela de a avea forme prost întocmite însă lipsite de adevăr și
valoare.
 arta (deci și literatura) are o funcție morală, educativă, producând un sentiment de
înălțare și purificare asupra cititorului.
 tineri scriitori au fost depistați și publicați pe paginile „Convorbirilor literare”. Aceștia
erau judecați critic după principii estetice, de valoare și adevăr.
Titu Maiorescu

 îndrumator al culturii şi literaturii române

 născut în Craiova în 1840
 studiază la Brașov, Viena (unde termină ca șef de promoție) apoi Berlin și Paris, luându-
și doctoratul în filosofie și licența în litere și drept
 1861 este director la Colegiul Național din Iași, rector al Universității din Iași,
întemeietor al Junimii
 mutat la București profesează ca avocat, profesor universitar, deputat, ministru
 moare în 1917, fiind înmormântat la cimitirul Bellu
 dotat și serios este un exemplu pentru intelectualul român prin felul în care și-a organizat
viața și activitatea profesională. Citea mult, după un program clar, era doritor să învețe și
să-și lărgească orizontul cunoașterii.
 era inteligent, cu simț al valorii artistice, orientat spre lucruri durabile și esențiale,
echilibrat, victorios
Romantism
 curent artistic și literar ce apare la sfârşitul sec. al XVIII-lea în Franța, Anglia şi
Germania
 teoretician – V. Hugo în prefaţa de la drama „ Cromwell” – 1827
 reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm, Byron, Shelley,
Keats, Leopardi, Manzoni, Puşkin, Schiller,
 la noi apare cu o întârziere de câteva decenii, primele manifestări romantice fiind
evidente în perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I. H. Rădulescu, V.
Cârlova, Bolintineanu, Gheorghe Asachi, C. Negruzzi, Alecu Russo, Gheorghe Lazăr,
Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Timotei Cipariu, Gheorghe Barițiu, Andrei
Mureșanu, continuându-se apoi cu Eminescu (considerat ultimul mare romantic
european). La toți aceștia spiritul romantic s-a amestecat cu elemente ale esteticii clasice.
 sensul inițial al termenului romantic era de „pitoresc”
 cel care a introdus cuvântul în limba română a fost Daniil Scavinschi, poet și traducător
român (Voltaire, Lamartine etc.)
 apare ca reacţie la raţionalismul şi constrângerile impuse de clasicism

Trăsături:

 romanticii își propuneau ca surse de inspirație realitățile naționale (elemente patriotice,

dorința de unitate națională), tradițiile folclorice, istoria, legendele și miturile îndepărtate
(vezi îndemnul lui Kogălniceanu pentru scriitorii pașoptiști în „Dacia literară”)
 primează sentimentul, sensibilitatea umană aupra raţiunii
 există o strânsă legătură între individ și natură
 absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice convenții sau
canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o trăsătură a literaturii romantice.
 cultul eului, exagerare a personalităţii, tema omului de geniu
 predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele), spre exotic (insula), magic
și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre acvatic (ape, izvoare, mare,
fântână etc.)
 folosirea altor motive specifice : demoniacul, mortul viu, copacul sacru, floarea albastră,
ruinele
 procedeu compoziţional specific: antiteza
 personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visătorul, răzvrătitul,
însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde personaje din toate mediile
sociale. Intenția este să se creeze personaje excepționale în împrejurări excepționale.
 stări specifice:
o frenezia – beţia sufletească
o melancolia – tristeţe + plăcere
Clasicism
 curent literar artistic ce apare în Franţa, între sec. al XVII-lea- sec. al XIX-lea
 reprezentanţi: Corneille, Racine, Mollire, Boileau, La Fontaine, La Bruyere
 în literatura română se manifestă în perioada veche la Dimitrie Cantemir și Miron Costin (prin
construcția frezelor specific latină) în perioada pașoptistă (în simbioză cu romantismul) la V.
Alecsandri (pasteluri, Fântâna Blanduziei), Al. Odobescu, Grigore Alexandrescu (meditații, satire,
fabule), Bolintineanu, B.P. Mumuleanu, Asachi, Barițiu dar și mai târziu în operele lui M.
Eminescu (Scrisori, perfecținea formei poeziei), I. Creanga, I.L. Caragiale, I. Slavici (construcția
personajelor), Titu Maiorescu, Ion Pillat, L. Blaga, Călinescu, Șt. A. Doinaș. Majoritatea acestor
scriitori dar și intelectualii contemporani lor s-au format sub egida modelului clasic prezent în
școlile din București, Iași, Blaj.
 programul estetic al clasicismului a fost exprimat de Boileau în „ Arta poetică” inspirat din
Aristotel
 clasicismul reînvie valorile literaturii antice (în special grecești), considerate idealuri de echilibru
și armonie și are ca scop modelarea individului astfel ca el sa atingă idealul frumuseții morale
 la noi clasicii iau formele și modelele antice și le adaptează pentru a exprima idealuri ale vremii
lor ca de exemplu formarea statului național unitar român

Trăsături:

 accentul pus pe raţionalitate (chiar şi în artă) în dauna pasiunii

 cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei
 personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționând ca modele pentru societate
 ele sunt animate de principii morale ferme (cinste, prietenie, adevăr, patriotism etc.)
 sunt strâns legate de stat, datoria cetățenească fiind mai presus de sentimentele personale
 puritatea genurilor şi a speciilor ( neamestecul lor)
 speciile utilizate (imn, odă, poem epic, tragedie) erau socotite specii superioare ale literaturii dar
și poezii cu formă fixă (sonet, rondel, glosă etc.)
 în tragedie (specie dramatică specifică perioadei antice) se respectă regula celor trei unităţi:
(timp- 24 h, spaţiu – decor unic, acţiune – un singur conflict)
 stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate
 are în prim planul reflectării aristocrația ca și clasă socială

Căutare
Căutare după:

Despre noi

Pe acest site găseşti materiale gratuite de pregătire pt bacalaureat la Limba şi Literatura Română:
teste rezolvate, teorie şi exemple text argumentativ, eseuri opere, curente literare, biografii
autori.
Simbolism
 curent literar ce apare în ultimele 2 decenii ale sec. al XIX-lea în Franța
 reprezentanţi: Charles Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Rilke, Verlaine, Yeats, Bacovia,
Minulescu, Şt. Petică, D. Anghel
 Jean Moreas dă numele curentului într-un articol din 1886 – „ Le symbolisme”
 această mișcarea „decadentă” exprimă starea de spirit a unei generații dezamăgite de limitarea
spiritului de către o gândire materialistă și de adoptarea unor principii utilitariste
 teoretician la noi – Macedonski în art. „ Poezia viitorului” – 1892

Trăsături:

 spirit neromantic, rupt de sentimental

 viziune: corespondenţa, legătura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex. plumb – greutate
sufletească)
 sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
 folosirea sugestiei ( stările nu sunt numite direct, sunt sugerate)
 folosirea simbolurilor –
 stări sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apăsarea sufletească, oboseala
psihică, spaima, dezolarea
 cromatica
 olfactivul accentuat
 muzicalitatea
o instrumente
o muzicalitatea versurilor (refrene)
 motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură apocaliptică
Simbolism
 curent literar ce apare în ultimele 2 decenii ale sec. al XIX-lea în Franța
 reprezentanţi: Charles Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Rilke, Verlaine, Yeats, Bacovia,
Minulescu, Şt. Petică, D. Anghel
 Jean Moreas dă numele curentului într-un articol din 1886 – „ Le symbolisme”
 această mișcarea „decadentă” exprimă starea de spirit a unei generații dezamăgite de limitarea
spiritului de către o gândire materialistă și de adoptarea unor principii utilitariste
 teoretician la noi – Macedonski în art. „ Poezia viitorului” – 1892

Trăsături:

 spirit neromantic, rupt de sentimental

 viziune: corespondenţa, legătura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex. plumb – greutate
sufletească)
 sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
 folosirea sugestiei ( stările nu sunt numite direct, sunt sugerate)
 folosirea simbolurilor –
 stări sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apăsarea sufletească, oboseala
psihică, spaima, dezolarea
 cromatica
 olfactivul accentuat
 muzicalitatea
o instrumente
o muzicalitatea versurilor (refrene)
 motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură apocaliptică
Neomodernism
 se manifestă în perioada 1960-1980
 se produce o revigorare a poeziei:
o expresii metaforice
o reflecţii filosofice
o ironie
o intelectualism
o ambiguitatea limbajului
o imagini excentrice
o senzorialul accentuat
o concretizarea abstractului (avem ca exemplu sentimentul iubirii concretizat în imaginea
unei leoaice la N. Stănescu)
 reprezentanţi: N. Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Ana Blandiana, Ion Alexandru, Şt. A.
Doinaş, Geo Dumitrescu


Postmodernism
 1980-prezent
 deschiderea poeziei către real, cotidian, poezia care coboară în stradă totul a fost spus
deja, nu mai este nimic nou => se reia totul în mod ironic, critic, ludic (în joacă)
 tradiţia este şi ea recuperată ironic
 biografism
 livresc ( inspirat din alte cărţi)
 cotidian – viaţa reală
 joc de cuvinte, efecte lexicale
 intertextualitatea, metatextualitatea ( colaj, motto, parodie, parafrază)
 desolemnizează poezia
 distrugere şi refacere cu ironie
 ironie acidă, sarcasm
 relativizarea valorilor
 repr. Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Al. Muşina, Caius Dobrescu, Traian Coşovei,
Andrei Boiu, Mariana Marin
Tradiţionalism
 orientare culturală, literară ce se manifestă cu precădere în perioada interbelică
 s-a manifestat pentru prima dată în Franța, la sfârșitul sec. al XVII-lea dar a fost o mișcare
prezentă în toate literaturile europene în opoziție cu mișcările novatoare
 la noi apare pentru prima dată în „Introducția” lui Kogăniceanu la „Dacia literară” care pleda
pentru inspirația din specificul nostru național

 este reluat apoi în sec. al XX-lea prin următoarele orientări tradiţionaliste:
o „ Sămănătorul” – revistă culturală- 1902-1910- Bucureşti
 reprezentanţi: Iorga,Vlahuţă, Coşbuc, Şt. O. Iosif
 sămănătoriştii resping influenţele străine primejdioase
 creează un viguros tablou al naturii în care ființa umană e în plan secund
o Viaţa românească” – Iaşi – Garabet Ibrăileanu, Sadoveanu, G. Galaction, I. Teodoreanu,
Călinescu, Rebreanu, Goga, Arghezi, Blaga, Pillat, Philippide, H. P. Bengescu
 poporaniştii
 => simpatie exagerată pentru ţăran
o „ Gândirea” – Cluj – Cezar Petrescu, I. D. Cucu, Blaga, Nichifor Crainic, Gib Mihăiescu,
Pamfil Şeicaru, Adrian Maniu
 ideolog- N. Crainic
 în plus față se sămănătoriști, gândiriştii susţin religia ortodoxă ca element
esenţial al sufletului ţărănesc
 Trăsături:
 apără tradiţia
 valorile vechi sunt purtătoare de semnificație
 respingerea oricăror tendinţe de modernizare ce degradează
tradiţionalul
 simpatie exagerată pentru ţăran
 teme: rurală (satul)
 religia
 credinţe străvechi
 fluxul de arhaisme
 modalitatea artistică este evocarea, valorificarea trecutului
Modernism
Modernismul denumește curentele apărute la sfârșitul sec. al XIX-lea, începutul sec. al XX-lea în
câteva literaturi naționale precum și în domeniul artelor. Moderniștii sunt de fapt doritorii de
schimbare în opoziție cu adepții stărilor existente (tradiționaliști).

E. Lovinescu definește inițial termenul prin înglobarea simbolismului, a poeziei de după război și
a „curentelor extremiste” (vezi avangardismul) apoi aplică termenul doar literaturii
nontradiționaliste postbelice.

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeților din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea și anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire (primul teoretician al modernismului),
Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc.

Poezia modernă se caracterizează prin:

 ermetism (limbaj încifrat)

 ambiguitate a exprimării
 utilizarea limbajului neologic și tehnic
 sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei
 elitism
 sinceritate, coborârea poeziei în realitatea concretă, apropierea ei de contingent
 fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului)
 se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale
 noutatea metaforei
 înnoiri prozodice: vers liber, măsură variabilă, ingambament
 îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul

În proză modernismul se manifestă prin:

 negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului

 punerea accentului pe discontinuitatea eului și realității
 crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza psihologică
 promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin, urban, construcția personajului
intelectual în opoziție cu țăranul

Umanismul
Umanismul este o mişcare social-culturală care s-a dezvoltat în perioada Renaşterii (sec XIV –
XVI). Renaşterea este perioada din istoria omenirii caracterizată printr-o dezvoltare sincronă,
fără precedent a ştiinţei, artelor şi a civilizaţiei în general.

Termenul de Umanism are două sensuri:

 unul mai lung: dragoste faţă de oameni.

 altul mai restrâns: dragoste faţă de valorile antichităţii greco-romane.

Mişcarea umanistă cumulează ambele sensuri.

Umanismul a apărut in Italia (Florenţa) de unde s-a răspândit în întreaga Europa.

Caracteristici:

 încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;

 încrederea în raţiune;
 promovarea omului universal;
 armonia dintre om și natură;
 admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine;
 în centrul preocupărilor umaniştilor se află omul;

Marii autori umaniști: F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso,

Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir.

Umanismul Românesc

Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII) odată cu apariţia
primilor cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină, greacă şi slavonă.

Reprezentanţi:

 Moldova:
o
 Grigore Ureche („Letopiseţul Ţării Moldovei de la origini până la a doua domnie
a lui Aron Vodă – 1359”)
 Miron Costin („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace” până la
domnia lui Dabija Vodă)
 Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui Dabija Vodă până la a
doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)

 Muntenia:
o
 Cronica Bălenilor (anonimă)
 Letopiseţul Cantacuzinesc (anonimă)
 Radu Greceanu
 Radu Popescu
Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române

1) Contribuţia la dezvoltarea istoriei:


o au pus bazele istoriografiei româneşti (bazându-se pe document şi adevăr);
o transmit informaţii preţioase cu privire la istoria medievală (domnii & evenimente);
o informaţii în legătură cu etnogeneza românilor (originea latină a limbii şi a poporului
român, unitatea românilor şi continuitatea existenţei pe acest teritoriu.);

2) Contribuţia în domeniul limbii:


o în cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade ale evoluţiei;
o oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare într-un
mijloc de transmitere a culturii.

Grigore Ureche se bazează pe limba vorbită, stilul sobru.

Miron Costin se află sub influenţa limbii latine.

Ion Neculce: limba folosită în operele lui este imaginea scrisă a limbii vorbite în prima jumătate
a sec XVIII –lea (stilul oral).

3) Contribuţia în domeniul literaturii:


o cronicile reprezintă primele încercări ale unei literaturi româneşti originale.

 Grigore Ureche:
o
 Primul portret al lui Ştefan cel Mare.
 Portrete, tablouri, schiţe de nuvele.
 Iluminismul

1. APARIȚIA

A apărut în secolul 17 în Anglia constituindu-se într-o mișcare de idei care se opunea ideologiei
de tip feudal. Evenimentul care marchează începutul acestui curent este revoluția burgheză din
Anglia(1688). „Actul de naștere” al iluminsmului poate fi considerat votarea de către
parlamentul englez a “ Declarației Drepturilor Omului”.

Pe plan social, iluminismului îi corespunde cristalizarea burgheziei, clasă care găsește în ideile
iluminste o exprimare a propriei filozofii.

2. IDEILE ILUMINSMULUI

a)RAȚIUNEA este considerată ca un dat specific omului.

b)Definind astfel omul iluminismul proclama EGALITATEA tuturor oamenilor. Monarhul nu

mai este unsul lui Dumnezeu ci doar primul slujitor al statului preocupat de siguranța supușilor
săi.

Negându-se ierarhia socială feudala, societatea va trebui structurată pe baza unui contract social
între om și semenii săi.

c)MONARHUL ILUMINAT reprezintă idealul politic al epocii care înlocuia perimatul monarh
absolutist. Trebuia să fie un filozof înzestrat cu o capacitate de a înțelege mecanismele societății
și de a mediatiza și armoniaza relațiile dintre clasele sociale.

d)Orașul imaginat de iluminist ca sediu pentru “CETAȚEANUL UNIVERSAL” este

“CETATEA UNIVERSALĂ-COSMOPOLISUL”, loc în care razboiele ar dispărea iar
prejudecățile de ordin rasial sau religos ar fi excluse. Cercetătorii au plasat apariția unui astfel de
oraș în 2440.

e)Idealul uman al acestei epoci este FILOZOFUL – figura care înlocuia cavalerul și sfântul
Evului Mediu.

f) Reprezentanții iluminsmului au militat pentru REVPLUȚIONAREA SISTEMULUI

EDUCAȚIONAL și introducerea învățământului în limbile naționale.

3. MANIFESTĂRI ILUMINISTE ÎN LITERATURA EUROPEANĂ

ANGLIA -Robinson Crusoe-Daniel Defoe

-Gulliver’s travels-Johantan Swift

FRANTA -Scisori persane-Montesquieu

-Operele lui Voltaire

-Romanele Și eseurile lui Diderot

GERMANIA-Laocoon si Nathan înțeleptul -Lessing

ITALIA -Bădăranii și Hangița -Carlo Goldoni

ROMÂNIA -Țiganiada-Ion Budai Deleanu

Un rol deosebit de important în lupta pentru drepturile naționale și sociale ale românilor din
Transilvania indiferent de credința lor (catolică sau ortodoxă) l-a avut Inochendie Micu Kelin,
episcop al Bisericii Unite cu Roma, cu sediul la Blaj. El va deschide aici două scoli în limba
româna în care se vor forma intelectuali de talie înaltă, atingând culmea prin coriferii acestei
scoli: Samule Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Aceștia au studiat la
Roma și la Viena, au cautat izvoarele originii poporului român și limbii române, scriind cu acest
prilej lucrări de o importanță covârșitoare “Istoria și lucrurile și întâmplarile românilor” (Samuel
Micu); “Hronica românilor și a mai multor neamuri” (26 volume manuscris, de Gheorghe
Șincai); “Istoria pentru începuturile românilor în Dachia” (Petru Maior). Pe lânga aceste
domenii, istoric și filologic acești reprezentanți au scris și cărți cu caracter didactic, manuale
școlare, cărți științifice (despre agricultură, superstiții, etc). Au înființat peste 300 școli românești
(Transilvania) în care s-au format o masă largă de intelectuali care vor fi cunoscuți prin sintagma
“Școala Ardeleană” (Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Vasile
Aaron, Ion Barac, Augus Trebonium Laurean, Radu Tempeia, Gheorghe Lazăr, Ion Maiorescu,
Simion Bărnuțiu, Aron Pumnul, Andrei Mureșan, Familia Bogdăneștilor, etc.)

Pe plan literar, cel mai de seamă reprezetant este Ion Budai-Deleanu, autorul poemului “eroi-
comico-satiric”, “Țiganiada”, lucrare iluministă în adevăratul sens al cuvântului.