Neomodernismul marcheaza perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi

mondial, cand in literatura romana se inregistreaza schimbari majore datorate contextului

social-politic (a determinat marginalizarea sau prigonirea multora dintre scriitorii
interbelici: Lucian Blaga este destituit din invatamant, eliminat din Academia Romana si
nu poate publica, pana in 1962, decat traduceri; Vasile Voiculescu sufera o condamnare
politica, iar “Ultimele sonete....” vor fi publicate postum etc.)
Nucleul noii miscari va fi reprezentat de trei grupari literare: 1)poetii de la
revista “Albatros”, 2)cei grupati in “Cercul literar de la Sibiu” si 3)noul val
suprarealist.
1)Revista “Albatros” a fost editata in 1941 si a fost interzisa dupa numai 7
numere de aparitie. Poetii “unei alte varste”, trecuti prin scoala avangardelor, fara a fi
avangardisti alc. “nucleul generatiei pierdute a poeziei romanesti”- Constant Tonegaru,
Ion Caraion, Geo Dumitrescu, Dimitrie Chelaru , Stefan Augustin Doinas etc.
Promoveaza o orientare poetica caracterizata prin nonconformism, contestarea formulei
“arta pentru arta”, renuntarea la lirica melancolizata, idilica a traditionalistilor interbelici
in favoarea unei poezii cu accente sociale si sarcastice, a trairii intense, a suferintei. Sunt
preferate constructiile ludice si ironice ale poemului, parodia si umorul negru. Ei
reinterpreteaza temele grave ale literaturii dintr-o perspectiva ludica,amuzanta, chiar daca
ascunde aspecte tragice.
2)Poetii “Cercului literar” de la Sibiu (anii ’50) nu renunta la lirism, se
desprind de purismul ultimilor epigoni barbieni. Poetii sibieni din timpul razboiului:
Radu Stanca, Ion Negoitescu, Stefan Augustin Doinas se revolta impotriva
modernismului si cer o intoarcere a lirismului la premodernism.
Ei apara ideea primatului esteticului, a inovarii literaturii fara a uita radacinile
latine ale poporului roman si specificul spiritualitatii romanesti. Ei muta accentul de pe
rural pe urban, de pe creatia populara pe cea culta. Spre deosebire de modernismul
lovinescian, aceasta orientare nu isi propune sincronizarea cu “spiritul veacului”, ci
valorificarea unui trecut ce devine ideal pentru prezentul zbuciumat.
Trasatura cea mai importanta a miscarii o constituie tendinta de asimilare a epicului de

1
catre liric prin cultivarea baladei. E respins “purismul poetic” in favoarea interferarii
epicului cu dramaticul in formele liricului.
3)Noul val suprarealist (Gherasim Luca, Gellu Naum, Virgil Teodorescu etc.)
innoiesc discursul oniric, dorind sa creeze o poezie “dereglata, absolut libera” , unde
accentul cade pe asocierile neobisnuite, rupturi ale sensului, ambiguitate, ironie si
sarcasm.

Generatia ’50 – poezia realist-socialista, poezia politica si a actualitatii e dominanta, desi

ea a coexistat cu: poezia conceptuala, poezia baladesca, lirica onirica etc.
Aspecte lirice abordate:
1. infatisarea problemei actualitatii de la sate si de la orase, probleme care sa
motiveze lupta de clasa (cenzurarea discursului in jurul a doua tipologii opuse:
eroul pozitiv = comunistul, muncitorul, taranul sarac / eroul negativ =
chiaburul de la sate);
2. tema care se circumscrie comenzii politice – infatisarea ostasului rus (a
poporului rus ) eliberator → imnuri, ode inchinate realitatii sovietice;
3. orientarea spre istorie
Poeti reprezentanti: Dan Desliu (“Goarnele inimii”, “In numele vietii”, “Cantec
pentru legea cea mare”);Mihai Beniuc (“Versuri alese”);Victor Tulbure (“Holde”,
Balada tovarasului cazut, impartind Scanteia”), Eugen Frunza (“Sub steagul vietii”),
Eugen Jebeleanu (“Scutul pacii”)
Generatia ‘60
Trasaturi:- isi propune sa readuca literatura in matca esteticului, sa reinventeze limbajul
lit. la toate nivelurile
-refacerea legaturii cu literatura modernista + cu unele formule ale literaturii
din Europa de V sau America ;
-intelectualizarea discursului literar (disponibilitate spre reflexivitate)
-cuprinde scriitori de varste diferite (cei mai multi au avut o practica realist-
socialista). Reprezentanti: Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ioan
Alexandru etc.

2
Directii tematice:
1. Poezia de idei (N. Stanescu, Emil Botta, A. E. Baconski etc.);
2. Poezia cosmica ( N. Labis, Florin Mugur, N.Stanescu) → dominata de
reflexivitate, aspiratia spre absolut;
3. Lirica baladesca (Stefan Augustin Doinas, Radu Stanca, Lucian Avramescu);
4. Lirica ironica: (Geo Dumitrescu, Marin Sorescu, Emil Brumaru)→deconstruieste
realul, propunand o paradigma noua: registrul ironic sau parodic;
5. poezia neotraditionalista (mitica, orientata spre valorile satului);
6. Poezia politica si sociala: Adrian Paunescu;
7. Poezia onirica: Radu Stanca (exploreaza zonele interioritatii si ale visului).
Tanara generatie se intoarce la modernism (Blaga, Barbu)redevin modele →simplitatea
discursului liric al carui limbaj e depoetizat (lipsit de ornamente); ambiguitatea textului
creata mai ales prin figuri de constructie a textului (enumeratie metonimica, repetitii,
paralelism sintactic); lirism subiectiv, reflexiv; impersonalizarea eului liric care devine
“un operator cu limbajul”; desemantizarea (golirea de sens din planul limbii) e urmata de
o resemantizare poetica originala; statutul ambivalent al simbolurilor (simbolurile sunt
elementele unui univers al cunoasterii, dar si al creatiei) etc.
Generatia ‘70
Trasaturi: -omogenitatea, constiinta apartenentei la o generatie tutelara n-a fost vizibila
de la inceput
-s-a definit greu ca miscare literara din doua motive: pozitia de generatie
mediana (asezata intre doua generatii cu personalitate puternica ’60; ’80), caracterul
moderat al ideologiei artistice vehiculata prin creatia lor.
-toleranta estetica (respectul fata de varietatea formelor literare);
- e o generatie mai pronuntat estetica si mai refractara la indoctrinare (prima
care incepe sa nelinisteasca oficialitatea;
-increderea poetilor in propria opera ca mod de afirmare-n social;
-se caracterizeaza prin incercarea de a reda heteronomia esteticului (de a impaca
esteticul cu psihologicul, eticul, politicul);
-reviste literare: Amfiteatrul – Bucuresti, Echinox –Cluj, Almamater –Iasi
-poezia lor ramane modernista, dar se rafineaza si primeste un aer de decadenta

3
Directii tematice
1. Poezia conceptuala
2. Poezia fantezist-vizionara
3. Poezia ironica (Mircea Dinescu cultiva o poezia ironica, sarcastica, exploziva)
Reprezentanti: Virgil Mazilescu, Ion Mircea, Mircea Dinescu, Angela Marinescu, Adrian
Popescu etc.
Se produce acum o revenire a suprarealismului sub numele de “onirism estetic”
(valorificat de Leonid Dimov, Emil Brumaru, Dumitru Tepeneag etc.). Se imbina ideile
suprarealismului (primatul visului, evadarea din realitate) cu poezia balcanica. Scopul
declarat: a crea opere literare urmand logica aparte a visului.
Generatia ‘80
Trasaturi:
- nu a fost doar un grup artistic sau o scoala literara, ci “o generatie biologica, nationala”;
poetii = exponentii unei ideologii neoliberale, a unei lumi trecute printr-o serie de
revolutii de mentalitate (miscarile “hippy’, cable TV, home computer)
- Apar alte concepte: pop art, computer art etc→ arta revine la insertia sociala din
premodernitate
-Mircea Cartarescu identifica cateva motive care au dus la impresia de uniformitate a
generatiei optzeciste:
a. Sentimentul apartenentei la o noua generatie
b. Preferinta pentru publicarea in grup (volume colective)
c. Noutatea de viziune (domina spiritul critic si cel ludic) + tehnica poetica
simpla, relativ usor de imitat
Poezia optzecista:
 Inceputul ei e legat de 1977, anul infiintarii “Cenaclului de luni” (= nucleul
bucurestean al acestei generatii) sub conducerea lui N. Manolescu.
 Fata de predecesorii lor, scriitorii optzecisti au avut cateva avantaje: au facut licee
bune, au absolvit aproape toti facultati de filologie si filozofie; au o experienta de
grup mai omogena. Cenaclul literar = forma de manifestare underground (paralel
cu literature “oficiala’, supusa cenzurii , a existat una subterana )
 In afara de revista Echinox de la Cluj, rolul revistelor studentesti era minor,
datorita controlului strict.
 Importante sunt doua volume colective: “Aur cu diamante” (autori = Mircea
Cartarescu, Traian T. Cosovei, Florin Iaru, Ion Stratan ), vol. “Cinci” prefatat de

4
 N. Manolescu ( autori = Alexandru Musina, Bogdan Giu, Ion Bogdan Lefter,
Romulus Bucur, Mariana Martin)
 Poetii optzecisti sunt si ei nostalgici fata de poezia romaneasca din toate
vremurile, dar aleg ca modele nu pe Ion Barbu sau Lucian Blaga, ci pe Arghezi si
Bacovia, pe Geo Dumitrescu, Mircea Ivanescu, Leonid Dimov etc
 Poemul optzecist tinde sa fie amplu, narativ, ironic, imaginativ, ludic.
 Trasaturi: -oralitatea lejera a expresiei;
-ironia + umorul;
- ludicul la nivelul jocurilor de cuvinte si cel al situatiilor dramatice;
-caracterul narativ al poemelor (mici anecdote sau romane in versuri);
-opozitiile traditionale natura / cultura, real / imaginar, epic / liric sunt
annihilate;
-este redescoperita placerea fundamentala a lecturii.

5
 POSTODERNISMUL
1) Definirea conceptului (s-au intampinat dificultati in definirea conceptului de
postmodernism):
“ Postmodernismul este epifenomenul cultural, artistic si, in cele din urma , literar
al postmodernitatii (…) pierderea simtului realitatii, estetizarea existentei, asocierea
constanta cu societatea democratica, inalt tehnologica…” (Mircea Cartarescu)
Termenul a fost utilizat pentru prima oara in sintagma “pictura postmoderna”
(folosita de artistul englez John Waltkins in jurul anului 1870)
Mircea Cartarescu ofera o tripla perspectiva asupra prefixului “post-“: a) o
succesiune de perioade, cea din urma determinand o ruptura de traditia anterioara; b)
o continuare a traditiei; c)o iesire din sistem, o eliberare de lunga teroare culturala.
Umberto Eco vede in postmodernism o revizuire “istorica” a modernismului. El
recunoaste ca trecutul nu poate fi distrus cu adevarat, dar acesta trebuie revizuit din
perspective ironica.
2) Trasaturi:
 Indeterminare (ambiguitati, rupturi, discontinuitati→toate alcatuind
lumea contemporana in general. Ideea de public, cititor, carte, gen
literar, teorie literara, critica, literatura a devenit indoielnica; sunt
abandonate valorile absolute)
 Fragmentare (deriva din prima trasatura, iar consecinta ei e
pluralismul. Ex: fragmentarea perspectivei autorului asupra operei,
multiplicarea viziunilor cititorului → acesta nu mai este un simplu
receptor, ci se poate identifica cu personajele)→postmodernismul
descentreaza (datorita exploziei informationale): fragmentele sunt
singurrele in care se pretinde sa ai incredere→de aici preferinta pentru
montaj, colaj

6
  Decanonizarea (cananizarea= respectarea unui numar de reguli
acceptate de o ideologie literara)→sunt negate modelele
 Lipsa de adancime→ profunditatea operelor postmoderne nu trebuie
cautata pentru ca ea nu exista (autorul e intr-o lupta permanenta cu
pierderea de sine.)
 Ironia (in postmodernism ea se generalizeaza; trecutul este recuperat
intr-o dimensiune ironica; spatiile sunt iluzorii. Preferinta pentru
burlesc, pentru carnavalesc
 Constructionism→ o noua modalitate de a construi realitatea prin
fictiune; se construiesc lumi iluzorii (nu universuri compensative);
istoria poate fi corectata dupa bunul plac; Visul = modalitate de
calatorie intr-un astfel de spatiu si timp; e principiul ordonator al
universului care permite permutarea spatiului si a timpului
 Autoreferentialitate:Referentul nu mai exista, textul se rasfrange
asupra lui insusi
 Tehnologismul: inventiile din domeniul ciberneticii si geneticii =
subiecte ale artei sociale
 Dezumanizarea (are ca si consecinte: anarhia, absurdul, umorul
negru, parodia, negarea)
Postmodernismul romanesc:
→la noi termenul a intrat in uz incepand cu anii 1980, atat in critica cat si in forma
literara. Dar nu-si va gasi expresie deplina decat in 1986, cand apar numerele 1 si 2 din
“Caiete critice” dedicate in totalitate polemicii postmoderne.
Dupa Magda Carneci au existat doua tabere:
a) O viziune “soft”→postmodernismul = o fata a modernismului (se
conformeaza principiilor moderniste). In aceasta categorie intra
reprezentantii generatiei ‘60
b) Viziunea “hard”→postmodernismul = o noua paradigma literara
(reprezentantii generatiei optzeciste. Dupa ei , modernismul a fost
reinventat in anii ’60, dar si-a consumat disponibilitatile creative in anii
’70. Prin urmare era necesara o noua paradigma , caracterizata prin: refuzul
formelor pure moderniste, deschidere spre autenticitate, interes pentru
realitatea inconjuratoare, banalizarea limbajului, narativism in poezie,
biografism si ironie in critica, textualism si intertextualism in proza