Modalităţi de realizare a oralităţii stilului:

• dialogul: "- Parcă v-a ieşit

un sfânt din gură, Luminate împărate, zise atunci Flămânzilă. [...]- Ia
lăsaţi, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene."; "Atunci spânul
zice îngâmfat: - Ei, moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia,
când aş avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte. - D-apoi
de ce mi 1-a dat tata de acasă? Numai de vrednicia Iui -zise spânul -
căci altfel nu-1 mai luam după mine ca să-mi încurce zilele.";

• folosirea dativului etic:

"Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul
ceriului şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face spânul până jos praf
şi pulbere.";

• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi

odată mi ţ-o înşfacă ei, unul de o mână şi altul de cealaltă, şi hai,
hai!... hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat" "- Măi, Păsărilă,
iacătă-o-i, ia!" "Ei, apoi? Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi
fără cap";

• expresii onomatopeice, "şi

când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful unui munte şi se ascunde
după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa, zbrr!... şi de acolo
şi se duce de se ascunde tocmai după lună"; "Ş-odată pornesc ei,
teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul uşii, se opresc puţin."

• imprecaţii, apostrofe: "Numai

de nu i-ar muri mulţi înainte; să trăiască trei zile cu cea de
alaltăieri."; "Na! aşa trebuie să păţească cine calcăjurământul!";

• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi";
• diminutive: "Şi dacă-ţi putea
scoate la capăt trebuşoara asta, atunci oi mai vedea eu..."; "Mă,
feţişoara împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în păsărică,
a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi";

• formule specifice oralităţii: "toate

ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba unei babe"; "vorba
cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne, ce n-am avut,/ Să mă mier ce
m-a găsit";

• proverbe şi zicători: "Capul

de-ar fi sănătos, că belele curg gârlă"; "Cine poate oase roade; cine
nu, nici carne moale"; "Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea
Domnul"; "frica păzeşte bostănăria"; "omul sfinţeşte locul"; "Să nu dea
Dumnezeu omului, cât poate el suferi".

• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate

că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă,
nepot de soră lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de
Nimerilă, ori din târg de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă
nu-i mai daţi.", "La plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi.";
"Voinic tânăr, cal bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".

• cuvinte şi expresii populare, regionalisme:

"m-ai băgat în toate grozile morţii" (m-ai îngrozit -n.n); "n-ai cui
bănui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua în porneală" (se ducea la
păscut - n.n); "a mâna porcii la jir" (a sforăi - n.n); "hatârul"
(plăcerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se chercheli, a se ameţi -
n.n.); "farmazoană" (vrăjitoare, şireată - n.n.); "arzuliu" (fierbinte
- n.n.); "teleagă" (partea de dinainte a plugului - n.n.);

• Umorul în proza lui Creangă

este dat de starea permanentă de bună dispoziţie a autorului, de
jovialitatea, verva şi plăcerea lui de a povesti pentru a stârni
veselia "ascultătorilor". Absenţa satirei deosebeşte, in principal,
umorul lui Creangă de comicul lui Caragiale, povestitorul având o
atitudine de înţelegere faţă de păcatele omeneşti, ba chiar făcând haz
de necaz cu optimism şi vitalitate, crezând într-o atare îndreptare a
defectelor umane ("Râzi tu, râzi, Harap Alb (...) dar unde mergi, fără
de mine n-ai să poţi face nimica").

Modalităţi de realizarea umorului:

• exprimarea poznaşă, mucalită,
într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu te amuzi: "Şi
înălţimei voastre gând bun şi mână slobodă, ca să ne daţi cât se poate
mai multă mâncare şi băuturică, zise Setilă, căruia îi lăsa gura apă;
că din mâncare şi băutură las dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă
nu ne prea punem cu toţi nebunii"; "aş ruga pe luminarea sa, că dacă
are de gând a ne ospăta, după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească
mai mult cu udeala, pentru că acolo stă toată puterea şi îndrăzneala";
"Doar unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru
bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui cea neauzită.";

• combinaţii neaşteptate de cuvinte: "Tare-mi

eşti drag!... Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi..."; "Dar
amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, faci sânge-n baligă"; "Ia
să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pântecele cobză";

• caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiale:

fata împăratului Roş este "o zgâtie de fată", "un drac, bucăţică ruptă
din tată-său din cap până în picioare, ba încă şi mai şi"; "care de
care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se ţârâiau aţele şi curgeau
oghelele după dânşii";

• vorbe de duh: "Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea";

• autopersiflarea: "Crai, crăiese şi-mpăraţi,/ Oameni în samă băgaţi,/ Ş-un păcat de povestariu,/ Fără
bani în buzunariu."
•

ironia: "Se vede lucru, că nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia

pentru tine; şi decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi
deoparte cum zici, căci mila domnului: lac de-ar fi, broaşte sunt
destule"; "Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă
de găini, că de câini nu mă tem.";

• caracterele personajelor:
împăratul Roş are "inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sânge
omenesc"; fata lui este "o farmazoană cumplită"; împăratul Verde este
blând, vesel şi petrecăreţ, "prea intri în voia supuşilor";

• poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă;

 • situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia
ciudatelor personaje în faţa împăratului Roş, care încercau să se
poarte elegant şi protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia:
"împăratul i-a fost de-a mirarea, văzând că nişte golani au asemenea
îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie din partea
oricui ar fi.";

• diminutive cu valoare augmentativă: "băuturică"

pentru cele "12 buţi pline cu vin din cel hrănit (vin tare -n.n.) [...]
băuturică mai este ce este" , "buzişoare" pentru "nişte buzoaie groase
şi dăbălăzate" (lălâi, atârnând în jos - n.n.): "Atunci Gerilă suflă de
trei ori cu buzişoarele sale cele iscusite...";