UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

CENTRUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN
SPECIALIZARE: MANAGEMENT CONTABIL, EXPERTIZĂ ŞI AUDIT
ANUL II

PROCENTUL DE
CONTROL ȘI
PROCENTUL DE
INTERES

PROFESOR COORDONATOR, MASTERAND,

Lect. univ. dr. VĂRZARU ANCA LAZĂR SORINA

DROBETA TURNU SEVERIN

2019
 PROCENTUL DE CONTROL ȘI PROCENTUL DE INTERES
1. Aspecte generale privind consolidarea conturilor societăților de grup

Obiectivul principal al situaţiilor financiare de sinteză este de furniza o informaţie

utilă pentru luarea deciziilor economice şi financiare.
Conturile consolidate pot fi considerate ca având două obiective relativ independente:
a) - utilitate pentru informarea internă a grupului, adică un instrument de gestiune,
b) - utilitate în ceea ce priveşte informarea exterioară grupului.
Consolidarea este un element indispensabil controlului intern de gestiune al grupului.
Aceasta permite o mai bună cunoaştere a filialelor şi o mai bună legătură cu filialele.
Controlul intern, privit ca ansamblu de măsuri de prevedere şi constatare, trebuie să
contribuie la cunoaşterea şi conducerea competentă a tuturor societăţilor. Prin controlul intern
se asigură protecţia şi păstrarea intactă a patrimoniului global, şi aplicarea corectă a
instrucţiunilor conducerii, favorizând îmbunătăţirea performanţelor.
Controlul intern se manifestă prin organizarea metodelor şi procedurilor tuturor
activităţilor societăţilor pentru a menţine continuitatea şi perenitatea acestora.
În cadrul acestui control, utilizarea tehnicilor de consolidare permite armonizarea
contabilităţilor diferitelor societăţi din grup şi pe această bază asigură o normalizare a
conceptelor şi definiţiilor. De asemenea, se asigură o îmbunătăţire a metodelor de evaluare şi
prezentare a situaţiilor patrimoniale şi a rezultatelor cât şi o normalizare a circulaţiei
informaţiei şi a procedurilor corespunzătoare, toate acestea determinând o îmbunătăţire a
conducerii grupului şi performanţelor în conducere.
Datorită unor restricţii tehnice, mai ales prin adoptarea unui manual de consolidare şi a
unui plan contabil al grupului, consolidarea conduce la o omogenizare a metodelor de
evaluare şi la armonizarea contabilităţilor şi a conturilor anuale (bilanţ, cont de rezultate) ale
filialelor. Se ajunge la un limbaj comun care permite obţinerea unor informaţii identice şi
fiabile, comparabile între filiale.
Instituirea de proceduri, mai ales crearea unui circuit de informaţii normalizate,
dezvoltă informaţia în interiorul grupului, determinând un climat de concertare între societăţi
care sunt astfel tot mai mult conştientizate de apartenenţa lor la grup.

Consolidarea uşurează gestiunea filialelor

Pentru a putea aprecia gestiunea filialelor, conducerea societăţii-mamă poate dispune,

unele reglementări raţionale pe baze omogene care să fie de natură să permită elaborarea
situaţiilor financiare de sinteză în conformitate cu aceleaşi principii.
Prin aceste proceduri de consolidare se realizează o descentralizare cu asigurarea în
acelaşi timp a unui dialog în baza unui limbaj comun permiţând stabilirea unor previziuni pe
baze normalizate.
Mai buna cunoaştere a filialelor pe calea consolidării favorizează şi stabilirea unui
diagnostic al acestora, controlul şi gestiunea lor. Descentralizarea responsabilităţilor
antrenează necesitatea unor proceduri de control tot mai elaborate şi mai centralizate.
 Se asigură totodată controlul la nivelul societăţii-mame pe baza unor documente corect
întocmite şi uniform, putându-se stabili diagnosticul privind starea şi rezultatului societăţilor
filiale pe baza unor informaţii fiabile.
Datorită dispersiei şi numărului mare de activităţi ale societăţilor grupului, asigurarea
unei sinteze la nivelul grupului apare oarecum dificilă.
Prin aplicarea procedurilor de consolidare, conducerea grupului asigură un circuit de
informare normalizat, bine stăpânit şi controlabil.
Societatea-mamă poate astfel să fixeze fiecărei filiale obiective şi programe stabilite
de comun acord şi în termeni omogeni şi să evalueze performanţele filialelor şi să le compare
între ele, putând analiza abaterile de la programele pe baze normalizate.

Consolidarea îmbunătăţeşte paleta informaţiilor privind grupul

Organizarea consolidării conturilor trebuie să permită obţinerea unor analize specifice

care nu sunt cuprinse în conţinutul conturile consolidate publicate.
Aceste analize se referă la :
- rezultatele pe ramuri de activitate, când grupul exercită activităţi de natură foarte
diversificată putând astfel pune în evidenţă contribuţia pozitivă sau negativă a
fiecărei ramuri la rentabilitatea globală a grupului;
- compararea pe fiecare ramură a rezultatului cu mijloacele utilizate pentru obţinerea
lor;
- poate determina obţinerea de cunoştinţe cu privire la rezultate pe zone geografice;
- analize cu privire la evoluţia grupului prin cifra de afaceri, profit, investiţii pe
ansamblu, pe ramuri de activitate sau zone geografice;
- caracterizarea puterii şi rentabilităţii global ale grupului în raport cu alte grupuri.
Documentele consolidate – care pot fi segmentate pe sectoare de activitate, zone
geografice etc., - permit managerilor grupului să aibă o mai bună reprezentare a situaţiei
financiare a grupului şi a evoluţiei sale ca : cifră de afaceri, investiţii, rentabilitate, efectiv…

Consolidarea uşurează definirea principalelor opţiuni

Documentele de sinteză consolidate permit să se estimeze proiecţii privind viitorul, ca

de exemplu:
- conturile consolidate previzionale;
- exploatarea (producţia) previzională pe activităţi;
- tabloul de finanţare consolidat previzional;
- calculul capacităţii de autofinanţare consolidate previzionale.
În baza acestora, conducerea grupului şi a societăţilor filiale poate:
- să definească şi să stabilească opţiunile privind direcţiile principale de dezvoltare;
- să cerceteze şi să aleagă cele mai bune finanţări;
- să repartizeze într-un mod raţional resursele disponibile;
să dialogheze cu conducerea filialelor.
Consolidarea – un instrument de informare externă şi de gestiune internă

Situaţiile contabile individuale ale societăţii-mamă şi ale filialelor, nu pot să reflecte

decât de o manieră imperfectă utilizatorii interesaţi asupra situaţiei financiare, nici cu privire
la situaţia patrimonială a grupului şi nici asupra rezultatelor şi rentabilităţii acestuia.
Documentele consolidate permit exprimarea activităţii şi situaţiei ansamblului într-un
mod global referitor la structura financiară şi rentabilitatea grupului.
Analizând situaţia consolidată după structura procentajului de participare, se constată
că interesul principal al situaţiei şi activităţii grupului corespunde:
- fie unei adevărate situaţii de ansamblu a cărui diferite realităţi juridice care au fost
create din diferite motive (financiare, comerciale, fiscale) nu sunt decât nişte
aparenţe (Exemplu : o societate de producţie care are filiale de comercializare).;
- fie puterii financiare a unui holding;
- fie puterii efective, economice şi financiare, creată prin legături între societăţi
participante la acelaşi ansamblu de activităţi mai mult sau mai puţin coordonate.
În bilanţul societăţii-mamă titlurile de participare deţinute sunt înregistrate la costul lor
de achiziţie ceea ce nu permite să se cunoască cum a evoluat această investiţie, de asemenea
nu se poate urmări care este situaţia activelor filialelor deţinute şi nu pot fi apreciate nici
modalităţile de finanţare.
Contul de rezultate la societăţile-mamă nu integrează decât dividendele primite,
acestea putând fi foarte adesea diferite de cota-parte din rezultatele filialelor care ar fi
corespunzătoare societăţii-mame.
Totodată, în ceea ce priveşte aprecierea mărimii rezervelor şi rezultatului fiecărei
filiale, există tabloul filialelor şi participaţiilor care asigură aceste informaţii.
Însă, existenţa doar a acestor informaţii la nivelul societăţii-mame nu este suficientă
pentru cineva din exterior care analizează informaţia. Din aceste informaţii, un utilizator
extern nu poate concluziona prin analiza conturilor societăţii-mamă dacă cifra de afaceri
corespunde integral vânzărilor la societăţi terţe grupului sau în parte ea este un transfer de
stocuri sau rezultate asupra filialei.
Un utilizator extern al informaţiilor consolidate de sinteză nu poate şti dacă valoarea
unor rezultate semnificative înregistrate la societatea-mamă nu este contrabalansată prin
pierderi foarte mari la nivelul unor filiale controlate majoritar de societatea-mamă, la nivelul
cărora este imobilizată o mare parte din activul său.
Prin conturile consolidate se elimină aceste inconveniente ale conturilor individuale,
permiţând o informare completă şi reală pentru orice utilizator interesat din exteriorul
grupului.
Prin prezentarea unei informaţii de ansamblu, verificată şi publicată, informaţia
contabilă de grup satisface un mare număr de utilizatori:
- Pentru finanţatorii societăţilor din grup - băncile sau diverse instituţii care acordă
împrumuturi - bilanţul consolidat permite a chibzuirea în adaptarea creditelor la
nevoile reale şi la posibilităţile de rambursare ale grupului şi o apreciere mai
rezonabilă a riscurilor posibile. În situaţia în care cel care împrumută este chiar
societatea-mamă, conturile consolidate vor indica suprafaţa financiară a grupului, iar
 dacă cel care împrumută este o filială, conturile consolidate permit să se precizeze
sprijinul posibil ce-l poate aduce societatea-mamă în caz de dificultate a filialei.
- Acţionarii găsesc în conturile consolidate în special rezultatul net al grupului,
capacitatea de autofinanţare globală şi pe acţiuni şi deci pot să-şi facă o analiză cu
privire la investiţiile făcute prin acţiunile grupului.
- Analiştii financiari pot aprecia într-o manieră diferită indicatorilor de: rentabilitate,
capacitate investiţională, volumul afacerilor etc.
- Terţii interesaţi, şi în special personalul grupului, clienţii, furnizorii grupului. Aceştia
vor putea găsi în conturile consolidate elemente importante cu privire la relevanţa
grupului, la puterea şi potenţialul său. Conturile consolidate asigură deci informaţii
complementare şi relevante utilizatorilor externi şi referitoare la entitatea de ansamblu.
Numai din conturile consolidate se poate cunoaşte rezultatul şi cifra de afaceri, precum
şi rentabilitatea grupului, investiţiile şi îndatorarea globală a grupului. Toate acestea sunt
posibile datorită faptului că la nivelul conturilor individuale ale societăţilor din grup nu pot fi
identificate, sau apreciate, în afara ansamblului, totalitatea tranzacţiilor între societatea-mamă
şi filială sau între filiale ale aceluiaşi grup.
Operaţiuni ca vânzări-cumpărări în cadrul grupului, cesiuni de active, aprecierea
îndatorării unei societăţi în funcţie de capacitatea sa de împrumut şi nu în funcţie de nevoile
sale, decalajul dintre înregistrarea unui profit şi distribuţia sa, aspecte ce sunt cuprinse în
conturile individuale, în conturile consolidate ele sunt examinate global permiţând să se
cunoască:
- investiţia şi datoria globală a grupului;
- finanţarea grupului şi evoluţia sa globală (fonduri proprii, datorii pe termen scurt şi
lung…);
- adevăratele fonduri proprii ţinând cont şi de acţiunile autodeţinute;
- relaţiile dintre evoluţia structurii financiare a grupului şi cea a structurii activelor
(acoperirea activului imobilizat prin capitalurile permanente);
- relaţia între profit şi cifră de afaceri şi rentabilitatea capitalurilor proprii la nivelul
grupului;
- şi să se aprecieze mai bine rentabilitatea ansamblului (în comparaţie cu propunerea
de dividende);
- valoarea contabilă a filialelor ceea ce determină ca uneori să se înregistreze
provizioane pentru deprecieri la bilanţul consolidat al societăţii-mame.
Consolidarea permite conducătorilor de societăţi să evalueze situaţia prezentă şi
satisface în acelaşi timp şi necesităţile de previziune pentru viitor. Conturile consolidate
permit prezentarea unei informaţii de ansamblu, tratată prin anumite implicaţii contabile şi
anumite reguli fiscale pentru a putea realiza un discernământ mai corect în ceea ce priveşte
realitatea economică.
Grupul îşi poate îmbunătăţi gestiunea sa printr-o mai bună cunoaştere a rezultatelor, el
poate controla cu ajutorul unor informaţii fiabile, multiplele activităţi ale societăţilor
controlate, de asemenea poate diagnostica primele dificultăţi ce pot apare, poate evalua
dezvoltarea anumitor ramuri de activitate în raport cu altele. Este mult mai uşor să se cifreze
diferitele orientări alese, să fie repartizate mai judicios disponibilităţile sau să se decidă
privitor la investiţii.
Conturile consolidate, în calitatea lor de tehnică contabilă, sunt utilizate pentru o mai
bună înţelegere a situaţiei ansamblului şi a gestiunii acestuia. Pentru aprecierea gestiunii
filialelor, directorii sau conducătorii societăţii-mame pot dispune de baze omogene pentru
asigurarea unei descentralizări a puterii permiţând în acelaşi timp o comunicare pe baza unui
limbaj comun, stabilirea unor viziuni pe baze normalizate. Controlul şi diagnosticul la nivelul
societăţii-mame vor putea fi asigurate pe baza unor documente fiabile.

2. Procentul de control și procentul de interes

În vederea consolidării conturilor, este necesar să se stabilească atât numărul de voturi

de care dispune societatea mamă în filială, în întreprinderea asociată sau în coîntreprindere,
cât şi drepturile de natură financiară pe care le are mama asupra capitalurilor proprii şi
rezultatelor fiecăreia dintre firmele asupra cărora exercită control sau influenţă semnificativă.
Se definesc astfel, procentajul de control şi procentajul de interes.

2.1.Procentul de control

Procentul de control deţinut de o societate este un element important al operaţiilor de

consolidare, deoarece el permite stabilirea listei societăţilor reţinute în perimetrul de
consolidare.
Procentul de control este exprimat prin fracţiunea drepturilor de vot deţinute de
societatea mamă în cealaltă societate şi reflectă relaţia de putere care există.
Dacă acţiunile ce formează capitalul social au acelaşi drept de vot, procentul de control este
egal cu procentul, partea din capital deţinută. Acţiunea a cărei deţinere asigură un singur vot
este numită acţiune ordinară, acţiunile fără drept de vot se regăsesc sub denumirea de acţiuni
cu divident prioritar. Pe lângă aceste categorii de acţiuni mai pot exista şi acţiuni cu drept de
vot dublu sau multiplu.
În acest context, trebuie avut în vedere, în cazul existenţei acţiunilor fără drept de vot,
că acestea trebuie eliminate din calcul, iar în cazul existenţei acţiunilor cu drept dublu de vot,
acestea trebuie luate dublu în calcul.
De obicei, societăţile în a căror capital există şi acţiuni fără drept de vot prevăd acest
lucru în statutul lor şi în general sunt rezultatul conversiei obligaţiunilor emise, în acţiuni.
În practica internaţională este stabilit un maxim de 25% din capitalul social ca număr
de acţiuni fără drept de vot. Acţiunile cu drept de vot dublu sunt acţiuni cotate oficial, deţinute
de acţionari stabili ai societăţii, care timp de cel puţin 5 ani nu şi-au cedat drepturile lor, în
această categorie intrând fondatorii societăţii.
Deci deţinerea unei fracţiuni din drepturile de vot nu trebuie confundată cu deţinerea
unei fracţiuni din capital, deoarece pot exista decalaje între participaţiile la capital şi
drepturile de vot.
Pentru calculul drepturilor de vot nu se iau în considerare acţiunile fără drept de vot,
acţiunile proprii ale societăţii răscumpărate, achiziţionate de către societate, acţiunile pentru
care nu s-au efectuat vărsămintele exigibile într-o lună de la somaţie, certificatele de investiţii,
obligaţiunile convertibile, drepturile pe care le posedă societatea asupra ei înseşi.
Aceste aspecte au fost luate în considerare de către legiuitorul român, fiind cuprinse în
Legea societăţilor comerciale nr.31/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990
privind societăţile comerciale. Astfel, iniţial Legea nr.31/1990 prevedea prin art.63 că:
“acţiunile trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale” şi prin art.67
că: “orice acţiune dă dreptul la un vot în adunarea societăţii”.
Ulterior datorită modificărilor survenite în contextul economic românesc a mişcărilor
de concentrare ce se fac simţite, cadrul juridic de funcţionare al societăţilor a fost adaptat, în
privinţa raportului: acţiuni – drept de vot, cu următoarele completări:
- art.63: “Se pot emite totuşi, în condiţiile actului constitutiv, categorii de acţiuni care
conferă titularilor drepturi diferite, astfel: - art.63.1: Se pot emite acţiuni preferenţiale cu
dividend prioritar fără drept de vot, ce conferă titularului:
a) – dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al
exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prevederi;
b) – drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului de a
participa şi de a vota, în temeiul acestor acţiuni, în adunările generale ale acţionarilor.
Acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot nu pot depăşi o pătrime din capitalul
social şi vor avea aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile ordinare.
Reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii nu pot fi titulari de acţiuni cu
dividend prioritar fără drept de vot”.
- art.67: “Orice acţiune achitată dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin
actul constitutic nu se stabileşte altfel.”
- art.69 – “Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în
portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul subscris vărsat. Pe toată durata posedării lor
de către societate, dreptul de vot pe care îl conferă aceste acţiuni este suspendat”.
Procentul de control se calculează prin însumarea tuturor drepturilor de vot
deţinute direct sau indirect printr-o societate plasată sub controlul exclusiv al societăţii
dominante.
Procentul de control al societăţii dominante asupra unei alte societăţi din grup se
obţine adunând procentele de control ale tuturor societăţilor grupului ce deţin participaţii în
ultima. Există un lanţ de deţinere directă sau indirectă a drepturilor de vot numai dacă asupra
societăţii prin care se exercită deţinerea indirectă există un procent de control de cel puţin
50%. Totuşi, dacă aceste drepturi sunt inferioare procentului de 50% şi dacă societatea este cu
toate acestea asimilată ca filială (control de fapt) s-a convenit să se considere că procentul de
vot este superior pragului de 50% şi că lanţul nu este întrerupt.
Dacă între societatea dominantă şi societatea filială există o legătură indirectă, printr-un lanţ
unic, controlul se determină palier cu palier. Dacă apare o ruptură de lanţ (procentajul este
inferior cotei de 50% sau se presupune că nu se exercită control), procentajul anterior se
anulează, iar societatea dominantă nu mai are nici un drept de control.
În general, dacă o societate din grup este controlată majoritar de către grup, ea asigură
un control al grupului asupra societăţii în care ea deţine părţi din capital. Existenţa controlului
majoritar este validată când procentul de control al grupului este de cel puţin 50%.
 În practică, dacă o societate este controlată în procent de 50% de către două grupuri
fără ca unul dintre ele să poată exercita asupra celuilalt un ascendent, la consolidare se va
aplica metoda integrării proporţionale, deoarece puterea se partajează.
Utilitatea calculării procentului de control rezultă din faptul că:
 permite stabilirea includerii sau nu a unei societăţi în perimetrul de consolidare: dacă
procentul de control al grupului în societate este cel puţin de 20%, societatea este
consolidabilă, iar dacă procentul este sub 20%, societatea este exclusă.
 stabileşte metode de consolidare:
- procent de cel puţin 50%, integrare globală, control exclusiv;
- procent cuprins între 20% şi 50% punere în echivalenţă, influenţă notabilă;
- procent egal cu procentul deţinut de celelalte grupuri, integrare proporţională, control
concomitent.
Ca excepţie, avem cazul societăţii asupra căreia procentul de control este inferior
procentului de 20%, dar asupra căreia participarea este considerată de către grup ca
semnificativă, ea va fi consolidată, urmând ca în anexă să fie explicitată.
În general, dacă procentul de control este de peste 50% există un control exclusiv, dacă este
între 40% şi 50% şi nici un alt acţionar nu deţine un procent mai mare sau egal, de asemenea
există un control exclusiv. Dacă procentul de control este situat între 40% şi 20% inclusiv se
presupune existenţa unei influenţe notabile.
Deci mărimea procentului de control indică tipul de control exercitat de societatea
mamă asupra societăţilor cuprinse în perimetrul de consolidare, natura legăturilor de
dependenţă directă sau indirectă dintre ele.

2.2.Procentul de interes

Puterea legăturii de dependenţă rezultată din deţinerea drepturilor de vot şi măsurată

cu ajutorul procentului de control nu trebuie confundată cu puterea dependenţei financiare
rezultată din deţinerea de acţiuni, părţi din capitalul social şi se măsoară cu ajutorul
procentului de interes.
Având în vedere existenţa în practică a unor diverse tipuri de acţiuni: acţiunile
ordinare ce asigură câte un drept de vot, acţiuni fără drept de vot sau acţiuni cu drept de vot
dublu sau multiplu, constatăm că între deţinerea unei fracţiuni de capital şi drepturile care i se
ataşează poate să existe un decalaj. În timp ce dreptul de vot al grupului reflectă exercitarea
unei puteri, deţinerea unei părţi din capital reflectă implicarea financiară a unei societăţi în
altă societate. Această noţiune strict financiară se măsoară cu ajutorul procentului de interes.
Procentul de interes reprezintă cota-parte din capital şi implicit din patrimoniu
deţinută direct sau indirect de către societatea dominantă în fiecare din societăţile reţinute
în perimetrul de consolidare.
Pentru a calcula procentul de interes al unei societăţi în altă societate trebuie să
cunoaştem următoarele două elemente:
 procentul de deţinere directă a societăţii ce deţine direct o cotă parte în capitalul societăţii
studiate, DD = acţiuni deţinute/total acţiuni.
 procentul de interes al grupului în societatea ce deţine direct o cotă parte în capitalul
societăţii studiate.
 Deci procentul de interes trebuie calculat ţinând cont de numărul de acţiuni deţinute şi de
tipurile de legături existente între societăţi.
 Utilitatea procentului de interes rezultă din faptul că permite calcularea drepturilor
societăţii dominante în fiecare societate ce aparţine ansamblului de consolidat în vederea,
în special, a repartizării capitalurilor proprii şi a rezultatului între interesele grupului şi
interesele celor din afara grupului. Este instrumentul esenţial pentru efectuarea
înregistrărilor contabile de consolidare, deoarece el permite punerea directă în evidenţă a
elementelor ce revin intereselor grupului şi acelor ce revin societăţilor din afara grupului.
Utilizarea procentului de interes intervine în diferite etape ale consolidării, cum ar fi etapa
integrării, eliminării şi repartizării.
Întrucât complexitatea determinării procentului de interes diferă în funcţie de tipul
legăturii ce există între societăţi se studiază pe rând fiecare tip de legătură.
Se consideră că există un autocontrol când o societate controlează o parte din acţiunile
reprezentative ale propriului său capital prin intermediul unei alte societăţi în care ea deţine
direct sau indirect controlul, ceea ce implică privarea de drept de vot a acţiunilor de
autocontrol.
Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu
poate depăşi 10% din capitalul social subscris. Se pot dobândi numai acţiuni integral eliberate
şi numai în cazul în care capitalul social subscris a fost integral vărsat. Acţiunile astfel
dobândite nu dau dreptul la dividende. Pe toată durata deţinerii lor de către societate, dreptul
de vot pe care îl conferă aceste acţiuni este suspendat". Excepţiile de la aceste restricţii
privesc: dobândirea acţiunilor proprii în scopul: reducerii capitalului social, prin anulare
acţiuni, cesionarea lor către angajaţi, prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii, sau o
hotărâre judecătorească de urmărire silită, cu titlu gratuit, pentru regularizarea cursului
acţiunilor proprii pe piaţa bursieră sau extrabursieră cu aprobarea CNVM.
Diferenţele dintre procentul de interes şi procentul de control sunt:
 diferenţe de natură, procentul de control exprimând puterea controlului prin
drepturile de vot, iar procentul de interes exprimă dependenţa financiară prin
participările în capital;
 diferenţe privind utilizarea lor. Procentul de control este utilizat la definirea
perimetrului de consolidare, pe baza lui se întocmeşte lista societăţilor ce vor face
parte din ansamblul de consolidat şi la alegerea metodei de consolidare. Procentul
de interes este un instrument de punere în evidenţă a tehnicilor de consolidare:
integrarea conturilor, eliminarea operaţiilor reciproce, repartizarea capitalurilor
proprii şi a rezultatului între interesele grupului şi terţii din afara grupului.