UNIVERSITATEA “TOMIS”

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI ADMINISTRATIVE

CONTROL FINANCIAR

(AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE AUDITULUI EXTERN)

FINANTE BANCI ANUL III SEMESTRUL II (2020-2021)

LECT. DR. COCA CARMEN ELENA

Ce este auditul.

O examinare metodică realizată în vederea determinării dacă activităţile şi rezultatele relative la

subiectul examinat satisfac dispoziţiile prestabilite şi dacă aceste dispoziţii sunt puse în operă
într-un mod eficace şi apt în vederea atingerii obiectivelor.

Când utilizăm auditul ?

Cu titlu preventiv în cadrul unui program de audit pentru :

• aprecierea eficacităţii unei organizaţii, a unui proces, a unui procedeu.
• calificarea şi urmărirea unui furnizor.
Cu titlu curativ în situaţii delicate :
• faliment (insucces) al prestaţiilor.
• stări de lucruri.

Auditul intern are 3 preocupări:

- raportează managementului la cel mai înalt nivel pentru că acesta e cel care poate lua
decizii, respectiv şefului executivului sau consiliului de administraţie;
- evaluează şi supervizează sistemul de control intern;
- oferă consiliere pentru îmbunătăţirea managementului pe baza analizei riscurilor.

Acestea sunt precizate în standardele emise de I.I.A.

În prezent, I.I.A. vorbeşte de valoarea adăugată şi în cazul auditului intern. Totuşi, există
greutăţi în evaluarea valorii adăugate în cazul auditului intern.
În cazul auditului se pot cuantifica următoarele schimbări care conduc la adăugarea de
valori entităţii, cum ar fi:
- schimbarea mentalităţii celor auditaţi;
- recomandările privind evaluarea riscurilor şi organizării sistemului de control intern.

Acestea sunt greu dar nu imposibil de cuantificat. Managerii nu trebuie să tolereze auditorii
interni pentru că aşa trebuie, ci trebuie să adauge valoare procedurilor de management, oferind
asigurări că sunt adecvate şi eficiente printr-o consiliere care să influenţeze managementul pentru
a face lucrurile mai bine, deoarece el rămâne cel responsabil pentru deciziile luate.
În general, auditul intern este reglementat pe bază voluntară (în România există o lege).
Standardele de audit intern nu sunt obligatorii, dar devin o practică şi marea majoritate a
auditorilor vor să le respecte.
Cele mai recunoscute şi singurele acceptate pentru auditul intern sunt standardele I.I.A.

Auditul extern.

A apărut în 1930 în S.U.A., în perioada recesiunii economice, când guvernanţii au

solicitat societăţilor cotate la bursă, ca situaţia fenomenelor să fie cuantificate de specialiţti
independent din cadrul cabinetelor de audit extern. În prezent, auditul extern există în toate ţările
şi funcţionează după aceleaşi reguli – el trebuie să auditeze şi să ofere o opinie asupra
declaraţiilor financiare ale organizaşiei.
 Astfel:
 în sectorul privat, auditorii externi sunt numiţi de acţionarii care le stabileşte şi perioada
de timp pe care să o auditeze şi tot lor le raportează;
 în sectorul public, se solicită o certificare în numele contribuabilului.

Conceptul de audit extern.

Auditul reprezintă procesul desfăşurat pe persoane fizice/juridice, legal abilitate numite auditori,
prin care se analizează şi evaluează în mod profesionist informaţiile legate de o anumită entitate,
utilizând tehnici şi procedee specifice în scopul obţinerii de dovezi, numite probe de audit, pe
baza cărora emit într-un document numit raport de audit, o opinie independentă şi responsabilă
prin apelarea la criteriile de evaluare care rezultă din reglementările legale şi buna practică,
unanim recunoscute în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea entitate auditată.

- auditori = calitate dobândită în condiţiile legii

- analizează informaţiile= prin aplicarea tehnicilor şi procedurilor unanim recunoscute în
domeniu (standarde de contabilitate). Dacă acestea nu sunt unanim recunoscute nu se
aplică.
- entiate= S.C., Guvern, o operaţie, o activitate. o tranzacţie financiară etc.
- proces = misiune .Se defineşte pe baza standardelor naţionale şi internaţionale
- evaluează şi interpretează rezultatele prin aplicarea unor criterii de evaluare cu referinţe
contabile (standarde, norme) şi principii “sănătoase”de management (economicitate,
eficienţă, eficacitate).
-

Obiectivele auditului extern.

Sunt realizate de un profesionism independent şi răspunde nevoilor terţilor şi entităţii auditate în

ceea ce priveşte:
- respectarea reglementărilor legale, statutelor, regulamentelor, normelor şi deciziilor
managerilor.
- aplicarea bunei practici şi respectarea principiilor ”sănătoase” de management în
utilizarea resurselor.
- atestarea fiabilităţii tranzacţiilor şi situaţiilor financiare.

Auditul intern şi auditul extern.

Am văzut cum a apărut funcţia de audit intern, pornind de la auditul extern şi confuziile
care pot rezulta de aici. Astăzi, cele două funcţii sunt net diferenţiate şi definirea auditului extern
este universal admisă.

Auditul extern este o funcţie independentă a întreprinderii, a cărei misiune este de a

certifica exactitatea conturilor, rezultatelor şi situaţiilor financiare, şi mai precis, dacă se reţine
definiţia contabililor autorizaţi: a certifica regularizarea, sinceritatea şi imaginea fidelă a
conturilor şi situaţiei financiare.
 Observăm, şi acest lucru este important, că această funcţie exercitată de cabinetele
independente sau marile cabinete naţionale şi internaţionale, nu se confundă cu ansamblul
activităţilor dedicate cabinetelor.
De fapt, aceasta exercită, şi în plus, alte funcţii decât cele ale auditului intern: consultanţi,
organizatori, ei se supun astfel altor reguli pe care le vom prezenta în paragraful următor.
Dezvoltarea din ce în ce mai importantă a acestor altor funcţii din marile cabinete creează adesea
confuzia: se asimilează prin eroare auditul extern care nu este, în organizaţiile sale, decât o
funcţie printre altele, care relevă din categoria „consultanţi externi”.
Pornind de la funcţia de audit extern şi doar de la aceasta, se pot prezenta în mod precis
diferenţele dintre cele două funcţii; este util de notat, de asemenea, că ele nu sunt deloc
concurente însă sunt complementare.

Cele opt diferenţe.

 În ceea ce priveşte statutul (prima diferenţă): este o evidenţă care este

fundamentală. Auditorul intern aparţine personalului întreprinderii, auditorul
extern (Cabinet internaţional) este în situaţia unui prestator de servicii juridice
independente.

 În ceea ce priveşte beneficiarii auditului (a doua diferenţă): auditului intern

lucrează în beneficiul responsabililor întreprinderii: manageri, direcţia generală,
eventual Comitetul de Audit. Auditorul extern certifică conturile pentru toţi cei
care au nevoie: acţionari, bancheri, autorităţi de tutelă, clienţi şi furnizori etc.

 În ceea ce priveşte obiectivele auditului (a treia diferenţă): atunci când obiectivul

auditului intern este de a aprecia buna desfăşurare a activităţilor întreprinderii
(dispozitive de control intern) si de a recomanda acţiunile pentru a ameliora, cel al
auditului extern este de a certifica:
- regularitatea,
- sinceritatea,
- imaginea fidelă a conturilor, rezultatelor şi situaţiei financiare.
Se observă că pentru a atinge aceste obiective, auditorii externi vor trebui, şi ei, să
aprecieze dispoziţiile de control intern, ceea ce în mod precis trebuie să garanteze cele trei
caracteristici fundamentale mai sus menţionate: vor fi astfel dispoziţii de natură financiară,
contabilă şi cantitativă.
Controlul intern apare astfel ca un mijloc pentru auditul extern atunci când este un
obiectiv pentru auditul intern.
Această diferenţă intre cele două funcţii este fundamentală, rezultând de aici asemănări
care ar fi în zadar a dori a le opune deoarece ele nu urmăresc aceleaşi scopuri şi nu reţin aceleaşi
noţiuni. Această apropiere naţională în care se compară sumele în litigiu cu totalul bilanţului sau
cu totalul cifrei de afaceri este total străină auditului intern. În aprecierea desfăşurării afacerilor,
relevarea prin test a unei disfuncţionări, al unei erori, dacă minim ele nu sunt comparate cu
ordinele mărimilor contabile - cu atât mai mult posibil, ele pot fi indicele unei dezordini grave,
încă potenţială, dar care va trebui remediată. Obiectivul auditului intern nu este centrat pe un
anumit lucru precis din timpul real, el ia de asemenea în considerare riscurile potenţiale.
 Aceste diferenţe privind obiectivele, controlează şi guvernează pe toate celelalte:
- ele sunt cele care justifică statutul,
- ele sunt cele care diferenţiază beneficiarii.

 În ceea ce priveşte câmpul de aplicare a auditului (a patra diferenţă): cu privire la

obiectivele sale, câmpul de aplicare a auditului extern înglobează tot ceea ce
contribuie la determinarea rezultatelor, la elaborarea situa ţiei financiare, însă în
toate funcţiile întreprinderii. Auditul extern care ar limita observaţiile sale şi
investigaţiile doar în sectorul contabil ar face o lucrare incompletă.
Profesioniştii, (ştiu foarte bine) explorează toate funcţiile întreprinderii şi toate sistemele
de informaţie care participă la determinarea rezultatului şi această exigenţă este din ce în ce mai
mare.
Câmpul de aplicare a auditului intern este mult mai vast deoarece el include nu doar toate
funcţiile întreprinderii dar şi toate demersurile lor.
Astfel, având o apreciere tehnică privind întreţinerea unui material de fabricare sau
apreciind calitativ modalităţile de recrutate al încadrării, este cu totul în câmpul de aplicare a
auditului intern şi în afara auditului extern. Cu toate acestea, acesta din urmă este cu privire la
întreţinerea sau recrutarea din dimensiunile lor financiare.
Norma 550-01 din IIA, reafirmă acest principiu cu forţă: „câmpul de intervenţie al
auditului intern este prezentat în Norma 300. Din contră examenul ordinar al auditorului extern
constă în a obţine suficiente informaţii pentru a avea o opinie privind exactitatea globală a
situaţiilor financiare.

 Cu privire la prevenirea fraudei (a cincea diferenţă): auditul extern este interesat

de orice fraudă, din momentul în care ea are, sau este susceptibilă de a avea o
incidenţă asupra rezultatului. În schimb, o fraudă de confidenţialitate a dosarelor
personale priveşte auditul intern, şi nu auditul extern.
 Cu privire la independenţă (a şasea diferenţă): este de la sine că această
independenţă nu este de aceeaşi natură Independenţa auditorului extern este cea a
titularului unei profesiuni libere, ea este juridică şi statutară, cea a auditorului
intern este asemenea restricţiilor analizate în capitolul precedent.

 Cu privire la periodicitatea auditului (a şaptea diferenţă): auditorii externi

realizează, în general, misiunile lor într-un mod intermitent şi în momente
privilegiate pentru certificarea conturilor: sfârşit de trimestru, de an. În afara
acestor perioade, ei nu sunt prezenţi, doar în cazul anumitor grupuri mari a căror
importanţă a afacerilor cere prezenţa permanentă a unei echipe de-a lungul
anului, echipă care se măreşte considerabil în perioada de închidere a conturilor.
Auditorul intern lucrează în permanenţă în întreprinderea sa pentru misiunile planificate în
funcţie de risc şi care îl solicită cu aceeaşi intensitate oricare ar fi perioada. Însă să observăm, de
asemenea, că auditorul extern este în relaţie cu aceeaşi interlocutori, în aceleaşi servicii, atunci
când auditorul intern schimbă fără încetare interlocutorii. Din punct de vedere relaţional, auditul
extern este permanent şi auditul intern este periodic.
  Cu privire la metodă (a opta diferenţă): auditorii externi realizează lucrările lor
după metode care fac proba lor pe bază de analize, inventare. Metoda auditorilor
interni este specifică şi originală: ea va fi descrisă în detaliu în a treia parte a
acestui capitol.
Diferenţele dintre cele două funcţii sunt astfel precise şi bine cunoscute, nu ar trebui să
existe confuzii. Însă ele nu trebuiesc ignorate deoarece aprecierea şi buna punere în practică a
complementarităţilor este pentru organizaţii în întregime un gaj de eficacitate.

Avantajele auditului extern:

 Disputele între membrii conducerii pot fi rezolvate mai uşor. De exemplu, un

parteneriat bazat pe un acord complex de împărţire a profilului poate necesita o
examinare independent a conturilor pentru a asigura pe cât posibil o evaluare şi
împărtire corecta a acestor beneficii.

 Pot fi facilitate schimbări majore în structura acţionariatului în cazul în care

ultimele situaţii financiare au beneficiat de un raport de audit cu o opinie fără
reserve.

 Găsirea de surse externe de finanţare poate fi facilitate dacă situaţiile financiare

sunt auditate. Cu toate acestea, o bancă, de exemplu este posibil să fie mult mai
preocupată de securitatea afacerii şi de recuperarea disponibilităţilor viitoare decat
de ultimele situatii financiare evaluate la cost istoric, indiferent dacă acestea sunt
auditate sau nu.

 Auditul este de natură să impiedice o examinare in profunzime a afacerii şi astfel

poate permite auditorului să ofere managementului mai multe sfaturi constructive
privind imbunătătirea eficientei afacerii.

Dezanavtajele auditului extern:

 Onorariul de audit! In mod clar serviciile unui auditor trebuie sa fie renumerate. Acesta
este motivul pentru care societăţile mici nu îşi auditează situatiile financiare.

 Misiunea de audit presupune implicarea si timpul personalului si managementului

clientului; acestia vor trebui sa furnizeze informatii auditorului. Prin urmare, auditoria
profesionisti ar trebui sa-si planifice misiunea de audit cu atentie pentru a minimiza
perturbarea activitatilor clientului.
Bibliografie:

http://www.licentade10.eu/Economie/Referat%20audit.doc

https://ro.wikipedia.org/wiki/Audit

http://voicudragomir.ase.ro/pdf/contabilitate_afaceri_cig/cap7.pdf