Paralele între conceptul de audit internşi alte concept

1. Paralelă între auditul intern şi auditul extern

Auditul intern s-a născut prin desprinderea unor activităţi încorporate
iniţial in activităţile realizate de auditul extern şi de aici aparentele
suprapuneri şi confuzii care se manifestă în practica acestor profesii. In
realitate cele două activităţi sunt total diferite, însă graniţa de separare
dintre ele este una sensibilă şi mai puţin sesizabilă, chiar şi pentru
profesioniştii în domeniu. In plus, exercitarea acestor profesii conduce la
identificarea şi stabilirea unor relaţii de complementaritate între cele două
activităţi.
Auditul intern şi auditul extern sunt activităţi care se completează
reciproc, de care beneficiază în mod deosebit practicienii şi care sunt
reglementate de standardele profesionale ale celor două categorii de
auditori, astfel:
• auditul intern reprezintă un sprijin pentru auditul extern, deoarece,
acolo unde există funcţia de audit intern, auditorul extern este în mod
natural înclinat să pornească în auditare de la constatările şi recomandările
auditului intern şi astfel să aprecieze calitatea regularităţii, sincerităţii şi
imaginii fidele a conturilor care îi sunt prezentate. în practică, poate chiar
să folosească anumite lucrări ale auditului intern pentru a-şi susţine
demonstraţia sau pentru a-şi formula opinia;
• auditul extern reprezintă un suport pentru auditul intern, având în
vedere că acolo unde un profesionist şi-a exercitat meseria, avem un
control mai bun şi un element profesional de comparaţie. Auditorul intern
poate ajunge să profite de pe urma unor lucrări ale auditului extern pentru
a-şi formula recomandările şi a-şi susţine concluziile.
Principalele diferenţe între funcţia de audit intern şi cea de audit
extern, după cum urmează:
 În ceea ce priveşte statutul. Auditorul intern face parte din personalul
întreprinderii, auditorul financiar este un prestator de servicii independent
din punct de vedere juridic
 În ceea ce priveşte beneficiarii auditului: auditorul intern lucrează în
folosul responsabililor întreprinderii ( manageri, direcţia generală) pe când
auditorul extern face certificarea conturilor tuturor celor care au nevoie de
acest lucru ( acţionari , creditori, organisme de supraveghere, clienţi,
furnizori etc)
 În ceea ce priveşte obiectivele auditului. Obiectivul auditului intern
este să aprecieze bunul control asupra activităţilor întreprinderii
( aprecierea controlului intern ) şi să recomande acţiunile necesare pentru
îmbunătăţirea acestuia, pe când obiectivul auditului financiar este să
certifice regularitatea, sinceritatea şi imaginea fidelă a conturilor,
rezultatelor şi situaţiilor financiare. Pentru atingerea obiectivelor sale
auditorii financiari trebuie să aprecieze şi ei dispozitivele de control
intern, dar numai dispozitivele de natură eminamente financiară şi
contabilă. Astfel controlul intern repezită un mijloc pentru auditul
financiar şi un obiectiv pentru auditul intern.
 În ceea ce priveşte scopul auditului: Auditul financiar serveşte
interesele unei terţe persoane, fizice sau juridice, care are nevoie de
informaţii financiare reale, pe când auditul intern serveşte interesele
organizaţiei
 In ceea ce priveşte modul de tratare al erorilor. Auditorul extern
utilizează „ pragul de semnificaţie care le permite să nu ia în considerare
erorile a căror importanţă nu afectează rezultatul pe când auditorul intern
tratează o eroare, o disfuncţie, oricât de mici ar fi ele ca fiind dovada unei
dereglări grave, deocamdată neconfirmate, dar care va trebui remediată.
 În ceea ce priveşte domeniul de aplicare. Domeniu de aplicare al
auditului extern înglobează tot ceea ce participă la determinarea
rezultatelor, la elaborarea situaţiilor financiare şi nu numai la acesta, însă
în toate funcţiile întreprinderii. Domeniu de aplicare al auditului intern
este mult mai vast deoarece include nu numai toate funcţiile întreprinderii
ci şi toate dimensiunile lor.
 În ceea ce priveşte prevenirea fraudei. Auditul extern se preocupă de
orice fraudă de îndată ce aceasta are efect asupra rezultatelor. În schimb o
fraudă care se referă de exemplu la vânzarea unui secret de fabricaţie este
problema auditului intern, nu şi a celui financiar.
 În ceea ce priveşte periodicitatea misiunilor. Auditorii externi îşi
efectuează în general misiunile în mod intermitent şi în momente propice
certificării conturilor, de obicei la sfârşitul anului. În afara acestei
perioade auditorii financiari nu sunt prezenţi în interiorul întreprinderii.
Auditorul intern lucrează în permanenţă în întrepriderea sa , având misiuni
planificate în funcţie de gradul de risc şi care îl preocupă cu aceeaşi
intensitate oricare ar fi perioada respectivă.
 În ceea ce priveşte durata auditului: Auditul financiar revizuieşte, de
obicei anual, înregistrările din declaraţiile financiare, pe când auditul
intern revizuieşte activităţile organizaţiei în mod continuu
 În ceea ce priveşte legătura cu factorii din întreprindere: Auditul
financiar are mereu aceiaşi interlocutori din întreprindere şi, din acest
punct de vedere, auditul extern este permanent pentru cei auditaţi, în timp
ce auditul intern schimbă mereu interlocutorii în funcţie de misiunea
planificată şi, din acest punct de vedere, auditul intern este periodic pentru
cei auditaţi.
 În ceea ce priveşte metoda de lucru: Auditul financiar are o
metodologie precisă, standardizată şi se bazează pe inventare, analize,
comparaţii, rapoarte, dar şi pe activitatea auditorului intern, pe când
auditul intern foloseşte o abordare în funcţie de riscuri şi oricare ar fi
domeniul de activitate utilizează aceleaşi tehnici şi instrumente de lucru,
în acest sens există o metodologie specifică şi originală.

2. Paralelă între controlul intern şi auditul intern

Conceptele de control intern şi audit intern, deşi diferite, conţin
elemente care le apropie, dar şi elemente care le diferenţiază, ceea ce
creează suficiente confuzii, chiar printre specialişti.
Standardele de bună practică în domeniu precizează că fiecare
angajat răspunde de propriul control intern în cadrul organizaţiei din care
face parte.
 In acest sens, controlul intern se regăseşte în structura fiecărei funcţii
a managementului, a fiecărei activităţi şi este în responsabilitatea fiecărui
angajat, de aceea nu se recomandă să se organizeze ca un compartiment
distinct în cadrul entităţii.
Managementului de linie, în afara propriului control intern, îi mai
revin şi alte atribuţii de control care pot să evolueze, respectiv să se
diminueze sau să se dezvolte, în funcţie de evoluţia riscurilor în cadrul
compartimentului pe care îl coordonează.
Auditul intern, spre deosebire de controlul intern, se organizează ca
structură distinctă în subordinea managerului general al entităţii.
Prezentăm, în continuare, principalele diferenţe între funcţia de
control intern şi cea de audit intern , după cum urmează:
 În ceea ce priveşte statutul: controlul intern se constituie în
cadrul organizaţiei sub forma unui sistem de management şi control
intern, care se mai numeşte şi sistem de control managerial în timp ce
auditul intern face parte din sistemul de management şi control intern, dar
este componenta de evaluare a acestuia
 În ceea ce priveşte modul de stabilire a obiectivelor: obiectivele
controlul intern sunt stabilite prin planul anual de control aprobat de
management cu scopul realizării unui control de asigurare, pe când
obiectivele auditul intern sunt stabilite de echipa de auditori şi supervizate
de şeful compartimentului de audit intern
 În ceea ce priveşte periodicitatea: controlul intern este o
activitate periodică exercitata în funcţie de evoluţia riscurilor în timp ce
auditul intern este o activitate permanentă şi planificată, respectiv toate
domeniile sau activităţile sunt auditate cel puţin o dată la trei ani
 În ceea ce priveşte scopul acţiunii/misiunii: controlul intern
instrumentează o neregulă, abatere, disfuncţiune sau chiar iregularitate
prin verificarea respectării cadrului normativ şi procedural în vigoare, pe
când auditul intern oferă o asigurare rezonabilă a conformităţii
activităţilor auditate şi/sau a eficacităţii derulării acestora
 În ceea ce priveşte modul de organizare: activităţile de control
se disipează pe fluxul proceselor în timp ce auditul intern se organizează
sub forma unui compartiment de audit intern constituit din minimum două
trei persoane pentru a fi funcţional.
 În ceea ce priveşte modul de lucru: tehnicile şi instrumentele de
control intern diferă de la o acţiune la alta în funcţie de particularităţile
activităţilor controlate pe când auditul intern se foloseşte de o metodologie
specifică standardizată, comună tuturor misiunilor de audit intern
 În ceea ce priveşte modul de finalizare: Controlorul stabileşte
dimensiunile abaterilor constatate şi chiar ale iregularităţilor şi persoanele
răspunzătoare, în baza unui proces-verbal de control. Constatările şi
recomandările auditorilor interni se materializează într-un raport de audit
intern, care se completează cu un plan de acţiune, stabilit conform
calendarului de implementare practică a recomandărilor.
 În ceea ce priveşte constatările, recomandările şi concluziile
misiunii: Constatările şi concluziile controlului, conform legii, trebuie
acceptate, dacă nu sunt contestate sau, după caz, pot rămâne definitive.
Recomandările şi concluziile auditorilor interni sunt opţionale pentru
management, dar buna practică cere explicaţii pentru neimplementarea
acestora

3. Paralelă între inspecţie şi auditul intern

Intre auditul intern şi inspecţie confuziile se amplifică, având în
vedere, pe de o parte, că distincţiile sunt mai subtile şi, pe de altă parte,
faptul că atât auditorul intern, cât şi inspectorul sunt salariaţi ai
organizaţiei. în practică, confuziile se accentuează şi din cauza folosirii
greşite a vocabularului, de exemplu auditori inspectori, inspecţii de audit
sau atunci când în practică auditorii interni acceptă să efectueze acţiuni de
inspecţie sau de control..
Inspecţia are rolul de a verifica disfuncţiunile, abaterile sau chiar
fraudele, şi modul de nerespectare a regulilor şi de aceea este o activitate
neanunţată anticipat. Auditul intern, fond o activitate planificată, care
realizează o evaluare periodică, poate recomanda schimbarea regulilor
învechite, care nu mai sunt aplicabile, sau poate propune implementarea
unor reguli noi sau sisteme practice.
 Inspectorul verifică persoane, nu funcţii sau sisteme, pe când
auditorul intern evaluează activităţi, compartimente, domenii, funcţii,
programe ş.a. prin analiza sistemului de organizare şi funcţionare a
acestora.
Auditorii interni trebuie să fie conştienţi că este posibil ca anumite
aspecte să nu poată fi depistate, dar în acelaşi timp, pentru ceea ce au
descoperit, trebuie să fie convinşi că acestea vor influenţa în mod pozitiv
organizaţia, care va funcţiona mai bine ca înainte, astfel încât managerul
să poată spune: ,Am fost vizitat de auditorul intern şi, în consecinţă, pot
dormi liniştit."
Inspectorul poate veni oricând pentru instrumentarea unor constatări,
pe când auditorul intern vine pe baza unui plan de audit comunicat şi
aprobat anticipat.
Auditorii interni pot să depisteze frauda şi să sesizeze managementul,
dar aceasta nu este obligatoriu sarcina lor, ci aceea de a evalua sistemul de
control intern şi de a oferi o asigurare rezonabilă managementului.
Auditul intern şi inspecţia nu au acelaşi profil, astfel inspectorul are o
mare
autoritate, pe când auditorul are o mare calitate pe baza aptitudinilor sale
de comunicare. De aceea, auditorul intern poate fi tânăr, poate evalua
activităţi conduse de mari specialişti, de oameni superiori lui, fără ca
aceasta să conteze prea mult, deoarece el vine să analizeze şi să evalueze
sisteme, să aprecieze şi să ajute angajaţii entităţii să-şi atingă obiectivele,
pe baza unor standarde de bună practică recunoscute internaţional.
In consecinţă, funcţia de audit şi cea de inspecţie sunt amândouă
importante şi nu trebuie să se excludă una pe cealaltă, ci, dimpotrivă, să se
sprijine şi să se informeze reciproc. în acelaşi timp, nu trebuie să uităm că
inspectorul are obligaţia să informeze atât managerul, cât şi auditorul
intern asupra rezultatelor investigaţiilor sale.
Dacă controlul intern este organizat şi răspunde managementului de
linie, auditul intern este organizat în coordonarea managementului
general, având ca activitate principală evaluarea sistemului de control
managerial.