AUDIT INTERN

OBIECTIVE
Disciplina „Audit intern” îşi propune:
 prezentarea elementelor teoretice, legislative şi metodologice privind auditul
intern al entităţilor economice;
 utilizarea interpretativă-aplicativă a standardelor de audit intern aplicabile
entităţilor economice.
1. CONCEPTUL DE AUDIT, AUDITUL FINANCIAR ŞI AUDITUL INTERN AL
ENTITĂŢILOR ECONOMICE
CONCEPTE-CHEIE: audit; audit financiar; audit intern: apariţie şi evoluţie,
obiective, categorie; auditori interni; relaţiile dintre auditorii interni şi cei externi.
1.1. Conceptul de audit
Prin audit se înţelege:
– examinarea profesionistă a informaţiilor în vederea exprimării opiniei responsabile
şi independente prin raportarea la un criteriu sau standard;
– cercetarea efectuată în scopul de a produce o judecată motivată şi independentă,
cu referinţe la normele de evaluare, în vederea aprecierii fiabilităţii ori eficacităţii
sistemelor şi procedurilor unei entităţi economice;
– un examen obiectiv al unui element, cu scopul de a exprima o opinie sau de a
obţine o concluzie asupra obiectului auditului;
– procesul desfăşurat de persoane fizice sau juridice legal abilitate (auditori), prin
care se analizează şi evaluează, profesionist, informaţii privind o entitate, prin
tehnici şi procedee specifice, în scopul obţinerii de dovezi, numite probe de audit.
Pe baza probelor de audit, auditorii emit, în raportul de audit, o opinie responsabilă
şi independentă, prin apelarea la criterii de evaluare care rezultă din reglementările
legale sau din buna practică recunoscută unanim în domeniul în care îşi desfăşoară
activitatea entitatea auditată. Procesul de audit, numit şi misiune de audit, se
derulează pe baza unor standarde naţionale sau internaţionale. Analiza informaţiilor
în misiunea de audit se face pe baza unor procedee şi tehnici unanim recunoscute
în domeniu, care furnizează probe de audit, pe baza cărora se fundamentează
opinia de audit. Evaluarea şi interpretarea rezultatelor obţinute se efectuează în
condiţiile existente şi luării în considerare a unor criterii de evaluare, care au la bază
referinţe contabile identificate (norme contabile naţionale sau internaţionale sau
referinţe contabile recunoscute unanim în domeniu) ori principiile sănătoase de
management, respectiv buna practică managerială recunoscută în domeniu.
Potrivit reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, situaţiile
financiare anuale, întocmite de persoanele juridice care la data bilanţului
îndeplinesc criteriile de mărime, se auditează, conform legii. Întră în această
categorie persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre
următoarele trei criterii:
– total active: 3.650.000 euro;
– cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;
– număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Aceste persoane juridice întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
bilanţ, cont de profit şi pierdere; situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia
fluxurilor de trezorerie, notele explicative la situaţiile financiare.
Situaţiile financiare ale entităţilor economice se auditează de către auditori
financiari, persoane fizice sau juridice – audit financiar extern independent.

1
 Entităţile economice ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse
auditului financiar extern independent au obligaţia să organizeze auditul
intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din
România. În consecinţă, entităţile economice obligate de lege să auditeze
situaţiile financiare prin auditori financiari externi independenţi au
obligaţia să
organizeze şi efectueze auditul intern.
Auditul extern independent şi auditul intern au aceeaşi menire, dar prezintă
diferenţe esenţiale între ele.
1.2. Auditul financiar
Auditul financiar este:
– o examinare independentă (o expresie de opinie) a situaţiilor financiare efectuată
de un auditor extern, profesionist, în conformitate cu orice obligaţie statutară
relevantă;
– un aport de credibilitate asupra informaţiilor contabile publicate de entitatea
economică;
– o revedere critică pentru evaluarea unei situaţii financiare contabile determinate;
– o examinare efectuată de un profesionist competent şi independent, în vederea
exprimării unei opinii motivate asupra valabilităţii şi corectei aplicări a procedurilor
interne stabilite de conducerea entităţii economice, precum şi asupra a imaginii
fidele a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau pierderii entităţii;
– o atestare sau certificare a documentelor şi evidenţelor, a sistemului contabil şi de
control intern.
Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării
de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare, în
conformitate cu standardele de audit, asimilate de Camera Auditorilor Financiari din
România.
Auditul financiar are ca obiective:
– reflectarea imaginii fidele a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau
pierderii entităţii economice;
– exprimarea unei opinii privind măsura în care situaţiile financiare prezintă o
imagine fidelă a afacerilor entităţii economice şi a rezultatelor pentru exerciţiul
încheiat, cu respectarea legilor în vigoare şi a practicilor din ţara în care entitatea
economică îşi are sediul;
– menţinerea calităţii şi coerenţei sistemului contabil, astfel încât să asigure
certitudinea reflectării în situaţiile financiare, în mod corect, sincer şi complet a
elementelor de activ şi de pasiv, situaţiei financiare şi rezultatelor exerciţiului;
– îmbunătăţirea utilizării informaţiei contabile;
– aprecierea performanţelor şi eficienţei sistemelor de informare şi organizare.
Auditul financiar necesită o metodologie de examinare care să asigure opinia
independentă, astfel încât să apere, în mod egal, toţi utilizatorii informaţiei
contabile; acţionari/asociaţi, statul, salariaţii, băncile, debitorii, clienţii, furnizorii etc.
În raport cu obiectivul şi aria de aplicabilitate auditul poate fi:
a. Auditul conformităţii sau legalităţii, care constă în atestarea responsabilităţii
financiare a agenţilor economici. Presupune examinarea şi evaluarea înregistrărilor
financiare şi exprimarea opiniilor asupra situaţiilor financiare.
Constă în auditul:
– sistemelor şi tranzacţiilor financiare, respectiv evaluarea conformităţii cu statutele
şi reglementările în vigoare;
– controlului intern şi funcţiilor acestuia;

2
– onestităţii şi al caracterului adecvat în legătură cu deciziile administrative luate în
cadrul entităţii economice auditate.
b. Auditul de atestare financiară, care constă în exprimarea opiniei asupra
rapoartelor financiare şi în furnizarea de credibilitate asupra situaţiilor financiare.
Practic, auditul de conformitate şi auditul de atestare financiară se derulează
concomitent sub denumirea generică de audit financiar.
c. Auditul performanţei sau al rezultatelor, care:
– este sinonim cu sintagma „valoare pentru bani”;
– constă în economicitate, eficienţă şi eficacitate şi acoperă: activităţi economice şi
administrative, urmărind principii şi practici de management; eficienţa utilizării
resurselor umane, financiare, inclusiv examinarea sistemelor de informare asupra
indicatorilor de performanţă şi procedurile utilizate de entităţile economice auditate;
eficienţa şi performanţa în legătură cu atingerea obiectivelor entităţii economice
auditate, precum şi impactul efectiv al activităţilor comparativ cu impactul dorit.
1.3. Auditul intern al entităţilor economice
1.3.1. Definire
Auditul intern examinează operaţiunile, în principal, pentru a provoca ameliorarea,
conduce la aplicarea strictă a politicilor şi procedurilor instituite de entitatea
economică şi nu este eliminat la aspectele financiare.
Auditul intern este:
– o revedere permanentă a activităţii entităţii economice;
– o activitate independentă de apreciere, pentru conducerea entităţii economice,
prin examinarea operaţiunilor financiare, contabile şi o altă natură privind
ansamblul serviciilor;
– o evaluare a sarcinilor şi a conformităţii înregistrărilor contabile, rapoartelor,
elementelor de activ, capitalurilor şi rezultatelor;
– o atestare sau certificare a documentelor financiar-contabile.
Funcţiile auditului intern includ, printre altele, examinarea, evaluarea şi
modernizarea conformităţii şi eficienţei sistemelor contabile şi de control intern.
Evaluarea sau estimarea, aprecierea critică, logică a activităţii de control intern
determină dacă sistemul contabil este bine adaptat pentru:
– a furniza informaţii precise şi operative;
– a asigura protecţia produselor contra pierderilor, precum şi control asupra
segmentelor operaţiunilor economice şi financiare.
Conform legislaţiei româneşti, auditul intern reprezintă activitatea
de examinare obiectivă a ansamblului activităţilor entităţii economice în
scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului,
controlului şi proceselor de management a acesteia.
1.3.2. Apariţia şi evoluţia auditului intern
Cuvântul „audit” îşi are originea în latinescul audio, audiere adică a asculta. Auditul
intern a început să devină o componentă a managementului unei entităţi economice
în perioada recesiunii economice americane de la începutul secolului al XX-lea. În
această perioadă a apărut nevoia ca auditorii financiari externi, independenţi, să se
bazeze pe o serie de lucrări efectuate de personal independent, dar angajat al
entităţii economice, fără ca acest personal să întocmească sinteze şi să exprime
concluzii.
Personalul entităţii economice a dobândit abilităţi orientate pe lucrări contabile, dar
utilizarea acestor profesionişti şi pentru întocmirea altor lucrări a avut ca efect
percepţia pozitivă asupra a ceea ce efectuau în cadrul entităţii economice. Date

3
semnificative, privind organizarea şi desfăşurarea profesiei de auditor intern, sunt
înregistrate în anul 1941, când s-a înfiinţat Institutul Internaţional al
Auditorilor Interni (IIA – Institute of Internal Auditors) în Statele Unite ale Americii. În
anul 1960 s-a înfiinţat Institutul Francez al Auditorilor şi Consultanţilor Interni
(IFACI), care este afiliat la Institutul Internaţional al Auditorilor Interni. Auditul intern
cunoaşte şi alte organisme naţionale, cum ar fi Confederaţia Europeană a
Institutelor de Audit Intern şi Uniunea Francofonă a Auditului Intern. Datorită
complexităţii activităţii auditul intern a fost şi este în continuă evoluţie.
În România, auditul intern s-a reglementat începând cu anul 2000, odată cu
trecerea la aplicarea standardelor Internaţionale de Contabilitate şi auditarea
activităţilor financiare. Prin ordin al Ministrului Finanţelor Publice s-au stabilit
reglementări minimale referitoare la auditul intern. Din anul 2003, în România
auditul intern este reglementat şi monitorizat de Camera Auditorilor Financiari,
organism de utilitate publică fără scop lucrativ. Conform acestei reglementări,
responsabilii pentru organizarea activităţii de audit intern, coordonarea
lucrărilor/angajamentelor şi semnarea rapoartelor de audit intern trebuie să aibă
calitatea de auditor financiar. Numai entităţile economice ce aplică Standardele
Internaţionale de Contabilitate şi auditează situaţiile financiare au obligaţia
constituirii cadrului organizatoric pentru funcţionarea auditului intern. Pe măsură ce
tot mai multe entităţi economice vor îndeplini criteriile de aplicare a Standardelor
Internaţionale de Contabilitate se va extinde şi aplicarea standardelor de audit
intern. Având în vedere această extindere, Camera Auditorilor Financiari din
România a asimilat integral Standardele Internaţionale de Audit Intern şi a elaborat
norme de audit intern necesare organizării şi exercitării activităţii, sub forma
normelor de calificare şi a celor de funcţionare, precum şi a modalităţilor practice de
aplicare.
1.3.3. Obiectivele auditului intern al entităţilor economice
Auditul intern are ca obiective:
• conformitatea activităţilor din cadrul entităţii economice auditate cu
politicile, programele, managementul acesteia şi cu prevederile legale;
• evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a acţiunilor de control financiar şi
nefinanciar dispuse şi efectuate de către managementul entităţii economice, în
scopul
creşterii eficienţei activităţii:
• estimarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi
nefinanciare destinate managementului pentru cunoaşterea realităţii din cadrul
entităţii
economice;
• protejarea elementelor bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor
de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.
1.3.4. Categorii de audit intern
Auditul intern poate fi: audit de regularitate (conformitate); audit de eficacitate;
audit de management; audit de strategie.
a. Auditul de regularitate (conformitate):
– examinează şi apreciază dacă regulile şi procedurile sunt bine aplicate, dacă se
respectă organigramele, sistemele de informare etc.;
– are la bază un sistem de referinţă şi acţionează prin constatări şi completări
privind aplicarea, interpretarea, eventualele deficite sau dezechilibre produse şi
consecinţele acestora pe care le raportează managementului entităţii economice;
– are ca scop compararea realităţii cu sistemul de referinţă adecvat.

4
În cazul auditului de conformitate, auditorul intern are un chestionar cu întrebări
dacă au fost respectate:
– dispoziţiile, regulile şi procedurile definite pentru entitate;
– reglementările care au legătură cu securitatea entităţii.
Examinarea cuprinde modalităţile de contabilizare a operaţiunilor de întreţinere ale
entităţii (existenţa unor reguli de contabilizare analitică).
b. Auditul de eficacitate:
– se referă la calitate şi nu la un sistem de referinţă. Se are în vedere că eficacitatea
se referă la calitatea muncii şi a rezultatelor obţinute prin respectarea regulilor
adoptate de entitatea economică, dar eficacitatea depinde de modul în care sa
desfăşurat efectiv activitatea;
– se poate numi şi audit de performanţă, care reflectă calitatea măsurilor adoptate
prin rezultatele înregistrate. Eficacitatea reprezintă atingerea obiectivelor fixate,
respectiv răspunsul entităţii economice la aşteptări, iar eficienţa înseamnă de a face
cât mai bine posibil, respectiv de a obţine cea mai bună calitate în ce priveşte
cunoştinţele, comportamentele şi comunicarea.
Întrebarea esenţială în auditul de eficacitate este dacă gestionarea entităţii este
exercitată cu maximum de eficacitate şi eficienţă, avându-se în vedere dacă
obiectivele fixate:
– pot fi şi sunt atinse cu maximum de eficacitate;
– nu pot fi îmbunătăţite, depăşite cu maximum de eficienţă.
Examinarea are în vedere care sunt indicatorii, sistemele de informare folosite,
măsurile care pot fi luate pentru ca dispoziţiile, regulile, procedurile etc. să fie cât
mai bine adaptate pentru eliminarea disfuncţiilor şi insuficienţelor în gestionarea
entităţii economice.
c. Auditul de management:
– examinează şi se asigură că există o politică de management şi în ce măsură
aceasta este exprimată cu claritate de cel care o are în responsabilitate;
– analizează modul în care politica sectorială corespunde strategiei entităţii
economice sau politicilor cuprinse şi rezultate din strategie;
– cercetează şi se asigură că pe teren, politica este cunoscută, înţeleasă şi aplicată
corespunzător. Se are în vedere conformitatea între politică şi aplicarea sa;
– are ca scop să vadă dacă misiunea responsabililor de activităţi din structura
entităţii economice este clar definită şi dacă se referă la: prevenirea tuturor
incidentelor şi penelor de funcţionare; reducerea bugetului la costuri minime;
creşterea duratei de funcţionare a instalaţiilor. În funcţie de răspunsurile la aceste
întrebări auditul intern se asigură că politica de gestiune este conformă cu strategia
entităţii.
d. Auditul de strategie:
– examinează dacă există o strategie definită şi aprobată şi dacă aceasta se
aplică;
– reprezintă o confruntare între toate politicile şi strategiile entităţii economice cu
mediul în care aceasta se află pentru aprecierea coerenţei globale;
– se limitează la semnalarea incoerenţelor parţiale şi are menirea să faciliteze
asigurarea coerenţei globale.
1.3.5. Auditorii interni. Rolul auditorilor interni în sfera auditului
financiar.Relaţiile dintre auditorii interni şi auditorii financiari externi
A. Auditorii interni
Auditul intern este efectuat de personal care aparţine entităţii economice. Auditorii
interni sunt angajaţi ai entităţii economice pentru a realiza audit în atenţia

5
managementului entităţii economice. Auditul intern este independent faţă de şeful
contabil, dar este supus nevoilor şi cerinţelor emanate din responsabilitatea entităţii
economice.
Locul auditorului intern în organizarea entităţii economice este determinat de:
• Autoritate: auditorul intern nu exercită o autoritate directă asupra altor
persoane ale entităţii economice. El estimează (analizează) activităţile (lucrările) în
calitate de colaborator al managementului entităţii economice.
• Responsabilitate: auditorul intern are libertatea de a aprecia politicile, planurile,
prevederile şi înregistrările, dar aprecierile sale nu scutesc, în nicio manieră, alte
persoane din cadrul entităţii economice de responsabilităţi ce le sunt încredinţate.
Responsabilităţile auditorilor interni sunt foarte diverse, variind în funcţie de
cerinţele managementului angajatorului. Astfel, auditorii interni, în calitatea lor de
angajaţi, pot efectua audit de rutină al conformităţii, audit operaţional sau să fie
angajaţi cu alte responsabilităţi.
• Independenţă: independenţa auditorului intern este determinată de statutul
juridic ce i se acordă în cadrul entităţii economice. Acţiunea principală ce i se acordă
este rezervată constatărilor şi recomandărilor. Statutul juridic acordat este
completat de obiectivitate. Auditorii interni nu elaborează şi nu aplică proceduri, nu
pregătesc documente şi nu se angajează în nicio altă activitate, dar, normal ei
angajează aprecierea. Libertatea de acţiune şi atenţia dată recomandărilor
auditorilor interni constituie principii esenţiale ale eficienţei auditului intern. Pentru
a opera eficient, un auditor intern trebuie să fie independent de funcţiile ierarhice
ale entităţii economice respective, însă nu poate fi independent faţă de entitate ca
ansamblu atâta timp cât între el şi entitate există o relaţie de subordonare de la
angajator la angajat. Auditorii interni furnizează managementului informaţii
preţioase pentru procesul de luare a deciziilor privind gestionarea eficientă a
entităţii economice.
Auditorii interni raportează direct managerului entităţii economice, unui alt
responsabil de vârf sau chiar comitetului de audit al consiliului de administraţie.
Este puţin probabil ca utilizatorii din afara entităţii economice să accepte să se
bazeze pe informaţii apreciate şi furnizate numai de audiatorii interni, din cauza
lipsei de independenţă deplină a acestora din urmă. Această independenţă
insuficientă constituie principala deosebire dintre auditorii interni şi auditorii
financiari externi independenţi. În cadrul entităţilor economice mari, existenţa unui
compartiment (departament) de audit este esenţială pentru a se asigura o
supervizare eficientă a activităţilor, respectiv evaluarea permanentă sau periodică
de către management a calităţii controlului intern, în scopul de a determina dacă
mecanismele de control sunt aplicate conform prevederilor şi dacă ele sunt
adaptate corespunzător unor schimbări ale circumstanţelor.
Pentru ca auditul intern să fie eficace este vital ca personalul de audit să fie
independent atât de compartimentele (departamentele) operative, cât şi de
compartimentul contabil, precum şi ca auditorii interni să fie direct subordonaţi unui
nivel de autoritate cât mai înalt din entitatea economică, adică fie managementului
de vârf, fie comitetului de audit al consiliului de administraţie.
Responsabilii pentru organizarea activităţii de audit intern,
coordonarea lucrărilor/angajamentelor şi semnarea rapoartelor de audit
intern trebuie să aibă calitatea de auditor financiar, acordată cu
respectarea procedurilor legale, de Camera Auditorilor Financiari din
România.
B. Rolul auditorilor interni în sfera auditului financiar

6
Auditorii interni pot avea o influenţă considerabilă asupra eficacităţii şi eficienţei
operaţionale a entităţii economice, precum şi asupra fluxurilor de trezorerie şi
profitului.
Auditorii interni execută o parte importantă de lucrări de audit financiar,
asemănătoare celor realizate de auditorii financiari externi independenţi. Multe din
conceptele şi metodele de audit financiar se aplică şi auditului efectuat de auditorii
interni.
Auditorii interni, ca angajaţi ai entităţii economice, efectuează atât audit operaţional
cât şi audit financiar. Rolul lor în sfera auditului este în creştere continuă datorită
creşterii dimensiunilor şi complexităţii majorităţii entităţilor economice. Auditorii
interni îşi dedică întregul timp de lucru unei singure entităţi economice, în
consecinţă cunoştinţele lor privind operaţiunile şi mecanismele de control intern ale
entităţii sunt cu mult mai aprofundate decât cele obţinute de auditorii financiari
externi. Auditul intern cuprinde examinarea şi evaluarea caracterului adecvat şi a
eficacităţii sistemului de control intern al entităţii economice, precum şi evaluarea
calităţii executării sarcinilor atribuite fiecărui angajat.
Directiva privind responsabilităţile auditului internx precizează că auditorii interni
examinează şi apreciază:
– fiabilitatea şi integritatea informaţiilor financiare şi operaţionale, precum şi
mijloacele folosite pentru identificarea, cuantificarea, clasificarea şi raportarea
acestor informaţii;
– sistemele instaurate pentru a se asigura respectarea acelor politici, planuri,
proceduri, legi, norme şi contracte care ar putea avea un impact semnificativ
asupra operaţiunilor şi rapoartelor entităţii şi respectarea de către entitatea
economică a tuturor prevederilor legale şi contractuale aplicabile;
– mijloacele şi protecţie a activelor şi, în măsura necesităţii, existenţa acestor
active;
– evaluarea economicităţii şi eficienţei cu care sunt folosite resursele entităţii;
– operaţiunile sau programele, în scopul de a determina dacă rezultatele concordă
cu obiectivele şi scopurile fixate şi dacă operaţiunile sau programele se desfăşoară
conform planurilor.
Obiectivele auditorilor interni sunt considerabil mai ample decât cele ale auditorilor
financiari externi independenţi. Acest fapt le oferă auditorilor interni flexibilitatea
necesară pentru a răspunde tuturor nevoilor entităţii economice. Între entităţile
economice există deosebiri în ceea ce priveşte profunzimea auditului intern şi
sferele asupra cărora se concentrează auditorii interni. De exemplu,
managementul unei entităţi economice poate decide ca auditorii interni să evalueze
în fiecare an mecanismele de control intern şi situaţiile financiare ale structurilor, în
timp ce alte entităţi pot considera suficient un audit o dată la trei ani. De asemenea,
nici rapoartele nu stau la baza deciziilor unor utilizatori externi.
C. Relaţiile dintre auditorii interni şi auditorii financiari externi
Între responsabilităţile şi modul de realizare a auditului de către auditorii interni şi
auditorii financiari externi există asemănări şi deosebiri.
Asemănările constau în aceea că atât auditorii interni, cât şi cei financiari externi:
– trebuie să fie competenţi pentru exercitarea auditului şi să rămână obiectivi în
cursul efectuării lucrărilor lor şi al raportării rezultatelor obţinute;
– aplică o metodologie similară pentru a efectua auditul, incluzând planificarea şi
efectuarea testelor mecanismelor de control şi a testelor substanţiale;
– folosesc modelul de risc şi pragul de semnificaţie pentru a determina profunzimea
testelor şi pentru a evalua rezultatele obţinute. Totuşi, deciziile lor în ceea ce

7
priveşte pragul de semnificaţie şi riscurile pot fi diferite, deoarece utilizatorii externi
pot avea alte nevoi decât managementul unei entităţi economice. Principala
deosebire este partea faţă de care răspunde fiecare. Auditorul intern răspunde în
faţa managementului entităţii economice. Auditorul financiar extern răspunde în
faţa utilizatorilor situaţiilor financiare, care se bazează pe faptul că auditorul aduce
credibilitate acestor situaţii. Auditorii financiari externi se bazează pe activitatea
auditorilor interni prin intermediul folosirii modelului de risc pentru audit. Când
auditorii financiari interni sunt eficace, auditorii financiari externi reduc semnificativ
riscul legat de control, diminuând, astfel, cantitatea de teste substanţiale. x Alvin A.
Arens, James K. Loebbecke: Audit. O abordare integrată. Ediţia a 8-a. Editura ARC,
2003.
Auditorii financiari externi pot face apel la auditorii interni pentru un sprijin direct în
cursul efectuării lucrărilor de audit. În cazul în care auditorii interni oferă sprijin
direct, auditorii financiari externi evaluează competenţa şi obiectivitatea lor. În
acest caz, lucrările auditorilor interni trebuie adecvat supravegheate şi evaluate
prin prisma circumstanţelor existente.
2. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE AUDIT
2.1. Camera Auditorilor Financiari din România – Departamentul de audit
intern
CONCEPTE-CHEIE: Camera Auditorilor Financiari; Departamentul de audit intern;
organizarea auditului intern: compartimentul de audit intern, organizarea muncii,
eficacitatea, comitetul de audit.
Camera Auditorilor Financiari din România este persoană juridică autonomă, ca
organizaţie profesională de utilitate publică fără scop lucrativ, care, în numele
statului, organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de audit
financiar în România. Camera poate înfiinţa reprezentanţe în ţară şi străinătate.
Atribuţii principale:
a) elaborarea reglementărilor privind:
– Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei: organe de conducere;
atribuţii; reguli de atribuire şi retragere a calităţii de auditor financiar;
– Codul privind conduita etică şi profesională în domeniul auditului financiar;
– Standardele de audit financiar;
– Normele minimale de audit financiar;
– Standardele de audit intern;
– Normele de audit intern în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu;
b) atribuirea calităţii de auditor financiar, calitate obligatorie şi pentru auditorii
interni;
c) elaborarea şi aprobarea regulilor şi procedurilor pentru aplicarea prevederilor
legale cu privire la auditul financiar etc.
Organele de conducere, decizie şi control: Conferinţa Camerei Auditorilor,
Consiliul Camerei Auditorilor, Biroul permanent al Consiliului Camerei; Comisia de
auditori statutari.
Aparatul executiv al Camerei: Secretariatul general şi departamente executive
de: învăţământ şi admitere; servicii pentru membri; monitorizare şi competenţă
profesională; conduită şi disciplină profesională; servicii generale; relaţii
internaţionale, precum şi departamentul de audit intern.
Departamentul de audit intern face parte din aparatul executiv al Camerei
Auditorilor Financiari din România şi are, în principal, următoarele atribuţii:
– asimilarea, actualizarea şi publicarea standardelor Internaţionale de Audit Intern,
denumite Standarde de Audit Intern, precum şi Cadrului General al Standardelor

8
Internaţionale de Audit Intern, denumit Cadrul General al Standardelor de Audit
Intern;
– elaborarea şi publicarea Normelor profesionale de audit intern;
– coordonarea şi monitorizarea activităţii de audit intern;
– colaborarea cu celelalte departamente ale Camerei Auditorilor Financiari din
România în ceea ce priveşte pregătirea profesională a auditorilor interni, membri ai
Camerei, precum şi respectarea Standardelor şi Normelor profesionale de audit
intern (departamentele de: învăţământ şi admitere; servicii pentru membri;
monitorizare şi competenţă profesională; conduită şi disciplină profesională; servicii
generale; relaţii internaţionale);
– asigurarea dezvoltării relaţiilor internaţionale şi consolidarea acestora în domeniul
auditului intern;
– colaborarea cu societăţile interne şi internaţionale de audit financiar şi audit intern
în vederea perfecţionării cadrului de lucru în domeniul auditului intern;
– alte atribuţii stabilite de Consiliul şi Biroul Permanent al Camerei Auditorilor
Financiari din România.
Prin Hotărârea nr. 36/2004 intrată în vigoare începând cu 1 ianuarie 2005, Camera
Auditorilor Financiari din România a aprobat asimilarea Standardelor Internaţionale
de Audit Intern, ediţia 2004, elaborate şi publicate de Institutul Auditorilor Interni,
inclusiv a Cadrului General al Standardelor Internaţionale de Audit Intern.
Cadrul General al Standardelor de Audit Intern se compune din:
A. Standardele de Audit Intern care cuprind: Codul deontologiei, Norme de
calificare; Norme de funcţionare, de asigurare şi de consultanţă;
B. Norme profesionale de audit intern:
– Modalităţi practice de aplicare;
– Norme minimale de audit intern, Carta de audit intern; Documentele de lucru;
– Ghiduri profesionale.
Consiliul Camerei auditorilor Financiari din România este autorizat să actualizeze
Standardele de Audit Intern şi Cadrul General al Standardelor de Audit Intern în
conformitate cu revizuirile efectuate de Institutul Auditorilor Interni. Profesioniştii
care efectuează lucrări de audit intern au obligaţia să respecte standardele de Audit
Intern şi Cadrul General al Standardelor de Audit Intern.
Respectarea Standardelor de Audit Intern şi a Normelor profesionale de audit intern
se controlează şi monitorizează de către Camera Auditorilor Financiari din România.
Nerespectarea prevederilor Standardelor de Audit Intern constituie abatere
disciplinară şi se sancţionează potrivit prevederilor regulamentului de organizare şi
funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România. Procesul de pregătire
profesională continuă cuprinde pentru auditorii financiari cursuri referitoare la
cunoaşterea şi aplicarea Standardelor de Audit Intern. Departamentul de
învăţământ şi admitere al Camerei Auditorilor Financiari din România elaborează
programa de pregătire şi asigură cadrul ştiinţific şi organizatoric pentru realizarea
pregătirii profesionale în domeniul auditului intern.
2.2. Organizarea auditului intern
Abordarea auditului intern cuprinde atât organizarea comportamentului de audit
intern, cât şi organizarea muncii şi gestionarea competenţelor şi resurselor
necesare pentru efectuarea acestuia.
Organizarea auditului intern are în vedere următoarele componente:
Componente:
Subcomponente:

9
1. Organizarea compartimentului de audit intern A) structuri posibile B) resurse
profesionale
2. Organizarea muncii A) carta de audit B) planul de audit intern C) manualul
de audit intern
D) dosarele de audit şi documentele de lucru E)
documentaţia şi alte mijloace
3. Eficacitatea compartimentului
4. Comitetul de audit
2.2.1. Organizarea compartimentului de audit intern
a. Structuri posibile
Organizarea compartimentului de audit intern depinde de următoarele criterii:
– dimensiunea entităţii economice;
– adoptarea unui audit centralizat sau descentralizat.
Dimensiunea este relativă şi ţine cont dacă entitatea economică activează pe plan
intern sau şi pe plan internaţional. Numărul de auditori interni care să răspundă
necesităţilor entităţii se stabileşte
în funcţie de dimensiunea acesteia, avându-se în vedere cultura organizaţională,
poziţionarea auditului intern în management şi criteriile formulate de managerii
entităţii economice.
Astfel, dacă la o entitate mică şi mijlocie se poate constitui un compartiment din 1
până la 3 persoane, la o mare companie naţională sau multinaţională numărul
auditorilor interni poate fi mult mai mare, variind, de exemplu, între 10 şi 100.
Auditul centralizat sau descentralizat reprezintă o opţiune privind modul în care
sunt localizate şi utilizate echipele de auditori interni. Entitatea economică poate
opta pentru gruparea auditorilor interni:
– în totalitate, la sediul social al entităţii într-o singură echipă;
– în atâtea echipe câte unităţi autonome are entitatea;
– combinat, în cazul entităţilor economice mari naţionale sau multinaţionale care, în
funcţie de obiectivele urmărite, pot utiliza echipele de auditori interni locale în
interdependenţă cu o echipă centrală, aflată la sediul social al entităţii. În această
ipoteză, o mare entitate multinaţională are disponibilitatea de a adopta un audit
descentralizat, dacă există organizată o echipă la sediul acesteia şi servicii de audit
intern în fiecare ţară, compartimentul fiind ataşat structurii naţionale, chiar dacă în
interiorul fiecărei ţări structura este centralizată.
Descentralizarea pe cele două niveluri, naţional şi local, presupune existenţa unui
serviciu central de audit intern. Auditul centralizat la o mare entitate economică
poate fi organizat în două variante:
– cu auditorii specializaţi pe activităţi, respectiv împărţirea direcţiei de audit intern
în misiuni specializate pe domenii de competenţă, cum sunt: mediu industrial sau
tehnic; marketing vânzări şi logistică; contabilitate şi gestiune; informatică şi
tehnologia informaţiei. Fiecare misiune are în vedere un responsabil (şef) de
misiune;
– cu auditori generalişti, nespecializaţi pe misiuni, aceştia fiind la dispoziţia entităţii
pentru a forma echipe, cu şefi de misiune, în funcţie de obiective, disponibilităţi şi
capacităţi. În această variantă, pentru anumite misiuni, care au nevoie de calificări
speciale, se apelează la specialişti externi.
Auditul descentralizat presupune un serviciu central de audit intern şi
compartimente în structurile locale. Serviciul central are atribute pentru misiuni
importante, cum sunt: definirea normelor; definirea politicii şi mijloacelor de
pregătire profesională; auditul activităţilor de audit; realizarea de misiuni specifice.

10
La entităţile economice de dimensiune medie auditul intern se poate organiza sub
forma unui compartiment sau să fie exercitat de un singur auditor intern, ataşat
celui mai înalt nivel ierarhic.
b. Resurse profesionale
Resursele profesionale sunt reprezentate de auditorii interni sau pot fi recrutaţi din
rândul persoanelor care au calificare şi autorizare ca să poată practica această
profesie. Profesia de auditor intern este reglementată în cadrul profesiei de auditor
financiar şi poate fi exercitată cu respectarea cadrului legal. Auditorii interni trebuie:
– să deţină cunoştinţele, priceperea şi competenţele necesare exercitării
responsabilităţilor individuale;
– să deţină cunoştinţe, pricepere şi competenţe precise în domenii ca: aplicarea
normelor, procedurilor şi tehnicilor de audit; principiile şi tehnicile contabile;
principii de management; principii de bază referitoare la economie, drept comercial,
fiscalitate, finanţe, metode cantitative şi tehnologii ale informaţiei;
– să dispună de bune calităţi relaţionale şi să comunice eficient, să cultive şi să
menţină relaţii bune cu clienţii misiunii. Responsabilul auditului intern are obligaţia
să definească, în mod adecvat, criterii de formare profesională generală şi de
experienţă pentru a stabili posturile de auditori interni, având în vedere natura
activităţilor şi nivelul de responsabilitate.
2.2.2. Organizarea muncii
a. Carta de audit
Carta de audit:
– este documentul constitutiv al auditului intern, care are rolul de prezentare şi
cunoaştere pentru celelalte compartimente ale entităţii economice;
– defineşte misiunea, competenţele şi responsabilităţile activităţii de audit intern şi
facilitează evaluarea periodică a pertinenţei acestora;
– defineşte: poziţia auditului intern în cadrul entităţii economice;
– autorizează accesul la documente, persoane şi bunuri necesare pentru
îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor;
– defineşte domeniul (sfera) de activitate a auditului intern;
– se examinează şi aprobă de consiliul entităţii economice şi se difuzează la nivelul
entităţii, structurilor care se auditează şi managementului implicat în activitatea de
audit intern. Difuzarea unui document scris şi oficial care conţine carta auditului
intern este un element esenţial pentru reuşita auditului intern în cadrul entităţii
economice. Misiunea, competenţele şi responsabilităţile trebuie să fie definite şi
comunicate în scopul de a preciza rolul auditului intern şi de a furniza
managementului entităţii economice o bază de evaluare a acestuia. În situaţia în
care există probleme de lămurit, carta este referinţa scrisă oficială a acordului
privind rolul şi responsabilităţile
auditului intern în cadrul entităţii economice. Responsabilul auditului intern are
obligaţia să evalueze perioadic dacă misiunea, competenţele şi responsabilităţile
definite în cartă permit serviciului de audit intern să îşi realizeze obiectivele.
Rezultatul acestei evaluări perioadice se comunică managementului.
b. Planul de audit
Responsabilul auditului intern are obligaţia să realizeze o planificare bazată pe
riscuri în scopul definirii priorităţilor în acord sau în coerenţă cu obiectivele entităţii
economice.
Planul de audit are următoarele caracteristici semnificative:

11
1. Conţinut exhaustiv: planul de audit cuprinde toate temele, procesele şi serviciile
care pot fi auditate, dar care trebuie auditate la un moment dat. Conţinutul
exhaustiv al planului de audit are o serie de consecinţe, întrucât:
• nu poate fi elaborat un plan de audit integral definitiv, deoarece trebuie să fie
continuu completat şi actualizat;
• planul de audit nu este niciodată terminat pentru că este supus în permanenţă
îmbunătăţirilor prin completare, anulare parţială, adaptare sau dezvoltare a
obiectivelor deja cuprinse etc.;
• caracterul exhaustiv necesită abordarea multiformă a temelor de audit intern
pentru a acoperi toate procesele entităţii economice.
2. Planificarea multianuală şi analiza globală a riscurilor, pentru a respecta
planificarea pe mai mulţi ani (de la trei la cinci ani). Obiectivele, procesele, temele,
serviciile nu se auditează la acelaşi interval de timp. Unele se auditează anual,
altele la doi, trei sau cinci ani, în funcţie de semnificaţia riscului. Riscul este cel care
determină frecvenţa auditării. Riscurile ridicate necesită audituri frecvente, iar
riscurile scăzute audituri rare. Ca atare, auditul intern trebuie să posede
instrumente de măsurare, tehnici specializate care să permită emiterea unei opinii,
unui raţionament profesional cu privire la riscul şi importanţa acestuia în zona
opusă auditării. Metoda de determinare a riscului şi importanţei acestuia este
necesar să cuprindă:
.• sistemul de apreciere care are în vedere trei criterii: aprecierea controlului intern,
aprecierea cantitativă şi aprecierea calitativă. Sistemul de apreciere poate da
asigurări referitoare la calitatea controlului, importanţa mizelor şi, ca o consecinţă,
vulnerabilitatea entităţii economice auditate. Pentru aprecierea controlului intern se
utilizează noţiunile: control intern adaptat, control intern insuficient şi control intern
cu lacune grave;
• ordonarea în funcţie de risc a misiunilor de audit intern şi a frecvenţei misiunilor
de audit, determinate pe baza rezultatelor obţinute urmare sistemului de apreciere.
Analiza globală a riscurilor poate fi efectuată şi prin metoda asocierii criteriilor
legate de factorii de risc a unor criterii legate de factorii de succes ai misiunii de
audit. Această metodă se bazează pe faptul că aprecierile calitative sunt cu mult
mai importante şi defineşte patru niveluri de factori de risc: riscul operaţional, riscul
financiar, riscul legat de natura activităţii şi riscul de vulnerabilitate. De asemenea,
metoda are în vedere şi patru niveluri de succes ale misiunii de audit intern:
capacitatea profesională, timpul necesar, cunoaşterea subiectului şi motivaţia.
3. Are o structură predeterminată, respectiv o formă unitară de prezentare, un
format standard. Planul de audit (elaborat pe trei sau cinci ani) cuprinde:
• elemente referitoare la auditurile anterioare: anul în care a avut loc ultimul audit;
timpul alocat pentru realizarea planului anterior de audit exprimat în zile/auditor în
săptămâni/auditor;
• coeficientul de risc care determină frecvenţa adoptată în cadrul planului;
• misiunile de audit şi clasificarea acestora în audituri ale structurilor, proceselor şi
temelor;
• repartizarea auditorilor pe anii următori potrivit frecvenţei determinate.
Elaborarea planului de audit parcurge următoarele etape:
• realizarea sau actualizarea listei complete a misiunilor de audit intern;
• calcularea sau actualizarea coeficientului de risc al fiecărei misiuni de audit intern
şi stabilirea periodicităţii misiunilor de audit intern;
• redactarea proiectului de plan de audit după consultarea principalilor responsabili
şi exprimarea acestuia în timp/auditor;

12
• ajustarea în funcţie de resursele disponibile şi de solicitările managementului;
• aprobarea planului intern de către management sau comitetul de audit. Planul de
audit intern se actualizează anual, astfel încât să se poată planifica activitatea
viitoare şi cea curentă, a exerciţiului anului imediat următor.
c. Manualul de audit intern
Manualul de audit intern reflectă organizarea şi regulile compartimentului de audit
intern şi este destinat utilizării în cadrul entităţii economice. Manualul de audit
intern îndeplineşte următoarele obiective minimale:
• definirea în mod precis a cadrului de lucru, respectiv descrierea organigramei
compartimentului de audit intern, precum şi poziţionarea acestuia în entitate.
Cadrul de lucru cuprinde analizele de post pentru auditorii interni în aşa fel încât
aceştia să cunoască exact misiunea de efectuat şi are menirea să explice
competenţa şi responsabilitatea membrilor compartimentului de audit intern.
Manualul precizează: repartizarea sarcinilor, domeniile corespunzătoare fiecărei
misiuni, programul de lucru, dispoziţii referitoare deplasările profesionale şi
rambursarea cheltuielilor, condiţii materiale de desfăşurare a activităţii;
• sprijinirea pregătirii/integrării auditorului debutant. Pe baza manualului, auditorul
debutant se familiarizează cu obiectivele şi particularităţile de funcţionare ale
compartimentului de audit intern şi înţelege procedurile de lucru al auditului intern;
• utilizarea ca sistem de referinţă. Acest obiectiv al manualului de audit intern
presupune cunoaşterea normelor profesionale în materie, dar şi cuprinderea
normelor specifice compartimentului de audit intern, cu trimiteri la:
– reguli de angajare şi gestionare a auditorilor interni potrivit normelor profesionale,
dar şi unele precizări referitoare la încetarea raporturilor de muncă sau de
colaborare;
– reguli pentru deplasări şi călătorii;
– elaborarea şi revizuirea planului de audit intern prin metoda aprobată potrivit
normelor, descrisă corect şi cunoscută de toţi auditorii interni.
Manualul de lucru are rolul de a-i ajuta pe auditori cu proceduri şi reguli de lucru.
d. Dosarele de audit şi documentele de lucru
Misiunea de audit intern se încheie cu întocmirea unui dosar compus din cele mai
semnificative documente de lucru.
În întocmirea dosarelor de audit este necesar să se asigure în mod obligatoriu:
– existenţa unor probe care să justifice afirmaţiile din Raportul de audit intern.
Culegerea probelor de audit intern se face atât în timpul derulării misiunii, cât şi
după terminarea acesteia, atunci când este nevoie de informaţii suplimentare;
– eficacitatea, respectiv utilizarea tuturor informaţiilor, inclusiv din dosarele
auditului anterior;
– pregătirea profesională, adică: un izvor important de cunoştinţe pentru un auditor
debutant; studierea problematicii soluţiilor şi recomandările din dosarul pentru
auditul intern precedent, fapt care facilitează cunoaşterea entităţii etc.
Dosarele de audit cuprind, în general, două categorii de documente:
– documentele cu caracter descriptiv: analize de posturi, organigrame, tabele de
riscuri, diagrame de relaţii, circuit de documente etc.;
– documente cu caracter explicativ: foi de lucru pentru interviuri, chestionare,
tabele comparative, fişe de calcul cu ajustări, determinarea rezultatului testelor etc.
Documentele de lucru pentru auditul intern se îndosariază conform unei norme de
ordonare specifică entităţii economice.
Modelele de întocmire a dosarelor de audit trebuie să aibă ca efect realizarea unor
dosare care să corespundă următoarelor criterii:

13
– să fie standardizate;
– să permită repartizarea ordonării documentelor din dosar;
– să poată fi utilizate şi de către terţi;
– să cuprindă toate explicaţiile necesare înţelegerii;
– să facă obiectul planului de arhivare.
În practică se utilizează două modele de întocmire a dosarului de audit intern:
1) dosarul de audit intern care cuprinde:
– dosarul de analiză, care se constituie pe măsură ce se desfăşoară misiunea şi care
conţine documentele explicative elaborate în cursul auditului: foi de interviuri, fişele
de analiză şi identificare a problemelor (fişe de anomalii), tabele comparative,
rapoarte ale reuniunilor etc. În acest dosar, ordonarea se face începând cu
programul misiunii, urmat de ordinul de misiune şi restul documentelor;
– dosarul de sinteză, care conţine ultimele două rapoarte de audit pe acelaşi
subiect, precum şi notele cu privire la monitorizarea şi aplicarea recomandărilor,
informaţiile referitoare la temele de discuţie etc.;
2) dosarul general, cu următoarele părţi:
– menţionarea şi monitorizarea punctelor slabe importante care au fost constatate
în timpul misiunii;
– un raport de audit complet;
– tabelul riscurilor;
– recomandări pentru următoarele audituri;
– programarea şi planificarea misiunii;
– informaţii generale referitoare la organigrame şi analize de post, note de serviciu,
documentaţie despre obiectivele entităţii economice, extrase din rapoartele de
audit anterioare;
– documente de lucru care se distrug la finalizare auditului următor.
Documentele de lucru trebuie:
– să fie scrise şi să aibă format standard predefinit;
– să aibă referinţe pentru identificarea numerelor din raportul de audit,
corespondenţa cu numărul de misiune din planul de audit intern, anul, secvenţa din
cadrul misiunii etc.;
– să aibă un număr de referinţă care să coincidă cu documentele corespunzătoare
dosarului de audit;
– să conţină menţiuni obligatorii, cum sunt: denumirea entităţii; denumirea
serviciului auditat, numele auditorului, data, informaţii specifice (obiective,
structura testelor, documentele sau tranzacţiile examinate, detaliile despre
tranzacţie, rezultatele şi interpretarea acestora etc.
Sunt corespunzătoare calităţii documentului de lucru care sunt: normalizate, datate
şi semnate, inteligibile, adecvate, simple şi necostisitoare, complete.
e. Documentaţia şi alte mijloace
Când sunt necesare clarificări cu privire la unele probleme se apelează la
documentaţie externă sau internă. Documentaţia externă se compune din lucrări şi
reviste specializate de audit intern, documente ale organismului profesional,
rapoarte, studii, analize. Documentaţia internă este elaborată sau colectată de
compartimentul de audit intern.
Importante sunt Ghidurile profesionale pe misiuni, care stau la baza activităţii
auditorilor interni.
Ghidurile de audit se întocmesc pe baza chestionarului de control intern şi a
programului de audit, astfel încât pentru fiecare punct de control intern regăsit în

14
chestionar să existe descrise instrumentele şi mijloacele ce trebuie utilizate, pentru
fiecare întrebare fiind indicat riscul posibil.
Ghidurile: reprezintă un ajutor important pentru toate categoriile de auditori;
constituie o cale semnificativă de formare a auditorilor debutanţi; activează funcţia
de revizuire periodică, corectare şi actualizare. Documentaţia internă mai include:
metode şi proceduri în vigoare, organigrame, convenţii colective etc. Pentru
desfăşurarea corespunzătoare a misiunilor de audit, auditorii interni
dispun de mijloace materiale şi financiare, dintre care cele mai relevante sunt
tehnologiile informatice care asigură culegerea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor
cu grad mare de eficacitate, dar şi de securitate.
2.2.3. Eficacitatea compartimentului de audit intern
Eficacitatea compartimentului de audit intern se referă la două criterii relevante:
integrarea în entitatea economică şi organizarea compartimentului.
Integrarea în entitatea economică a compartimentului de audit intern este eficace
când sunt întrunite condiţiile:
– culturale, respectiv: cele care au legătură cu o sensibilizare privind controlul
intern; o minimă percepţie pozitivă asupra auditului; o pregătire intelectuală
apreciativă despre audit;
– materiale, care se referă la obiective precise, metodologie riguroasă şi exigentă,
plan eficient de comunicare şi profesionalism unanim acceptat.
Eficacitatea auditului intern se evaluează prin:
– definirea rolului şefului misiunii de audit, care preia prin delegare sarcini de la
responsabilul auditorului entităţii economice şi poate avea intervenţii relevante
înaintea, în timpul şi după terminarea misiunii de audit;
– mediul de control, care poate spori eficacitatea auditului intern dacă faceparte din
cultura entităţii întrucât contribuie la schimbul de informaţii, favorizează cooperarea
în procesul muncii, permite elaborarea şi colectarea de propuneri reciproce
avantajoase şi uşor de implementat;
– comunicarea, bazată pe un plan fundamentat, are ca scop înţelegerea auditului
intern şi acţiunea asupra mediului de control. În planul de comunicare se relevă
corect ţintele, compararea obiectivelor cu aşteptările, se definesc mesajele
stratificate pe categorii de destinatari, se aleg suporturile de comunicare;
– planul de control al calităţii auditului intern, bazat pe evaluări interne şi externe.
Evaluările interne sunt în responsabilitatea şefului auditului intern care efectuează
operaţiunea de supervizare vizând:
• competenţa auditorilor;
• calitatea comunicării;
• respectarea metodologiei de audit şi alegerea raţională a instrumentelor de
investigare;
• calitatea şi pertinenţa constatărilor şi a observaţiilor;
• calitatea raportului de audit;
• respectarea termenelor;
• realismul recomandărilor, aplicabilitatea şi eficacitatea lor,
Evaluările externe, respectiv auditul auditului, se realizează prin revizii de audit,
prin care se examinează:
• profilul şi competenţa auditorilor;
• exhaustivitatea planului de audit şi respectarea acestuia;
• aplicarea standardelor de audit intern;
• metodologia;
• calitatea rapoartelor de audit;

15
• aplicarea recomandărilor;
• calitatea manualului de audit intern şi a ghidurilor de audit;
• aprecierea auditului intern de către management.
Evaluarea externă se realizează prin:
• auditori externi;
• schimburi de experienţă cu auditori de la entităţi similare din sectoare
neconcurente;
• echipe calificate din exteriorul entităţii auditate.
Rezultatele evaluărilor externe se comunică managementului entităţii de către
responsabilul auditului intern.
Eficacitatea auditului intern se măsoară prin instrumente, cum sunt: indicatori,
benchmarking şi sondaj de opine. Indicatorii dau imaginea de apreciere a activităţii
şi calităţii şi se calculează pe trei categorii: activităţi, calitate şi costuri.
Sunt indicatori privind activităţile:
• realizarea planului de audit şi rezultatele îmbunătăţirilor culese=
Numãrul de misiuni efectuate
Numãrul de misiuni prevãzute în plan
Numãrul de zile audit
• durata medie a misiunilor de audit =
Numãrul misiunilor de audit
• evoluţia timpului destinat operaţiunilor stricte de audit în comparaţie cu timpul
Numãrulde zile de pregãtire
global zile de audit = profesionalã
Numãrulde zile lucrate
N um ãrulde zilede pregãtire
profesiona lã
• evoluţia pregătirii profesionale alocate fiecărui auditor =
N um ãrde zilelucrate

• evoluţia numărului mediu de pagini ale rapoartelor de audit =

Numãrul de pagini ale rapoartelo r
Numãrul de rapoarte
Sunt indicatori ai calităţii:
Numãrul de misiuni neprãvãzut e
• evoluţia exhaustivităţii şi calităţii planului de audit =
Numãrul de misiuni
Recomandãr i refuzate
• aprecierea recomandărilor =
Total recomandãr i
Recomandãr i nerealizat e
• calitatea implementării recomandărilor =
Recomandãr i acceptate
• perioadele de lucru pentru şefi de misiune şi auditori =
Nr. de zile consacratesarcinilorde
gestiune
Numãrzile lucrate

16
 Dosare de audit incomplete
• aprecierea calităţii activităţii =
Numãrul de misiuni
Indicatorii costurilor:
Cheltuieli ale serviciulu i
• evoluţia bugetului şi a efectivelor de angajaţi =
Numãrul de auditori
Cheltuieli ale serviciulu i
• compararea unei zile de lucru cu costurile pieţei =
Numãrul de zile de misiune
Benchmarking reprezintă utilizarea unor criterii calitative şi cantitative pentru a
înţelege unde te poţi situa printre membrii aceleiaşi profesii, măsurare care are ca
scop final identificarea celor mai bune practici pentru a obţine o mai mare
eficacitate, o uniformizare a metodelor, procedurilor şi regulilor de lucru care dau o
mare eficacitate.
Sondajul de opinie este mijloc de măsurare a eficacităţii compartimentului de audit
intern, un instrument pentru culegerea de informaţii utile auditul intern în ce
priveşte relaţia cu managementul, precum şi gradul de înţelegere al
managementului referitor la auditul intern.
2.2.4. Comitetul de audit
Comitetul de audit are responsabilităţi referitoare la garantarea calităţii conturilor şi
rapoartelor către acţionari, a remunerărilor şi numirilor administratorilor, asigurând
acţionari de independenţa opiniilor formulate.
Necesitatea existenţei comitetelor de audit poate fi argumentată prin două aspecte
esenţiale: domeniul de aplicare a comitetelor de audit şi poziţionarea ierarhică
auditului intern.
Domeniul de aplicare se referă la: eficacitatea gestiunii şi a resurselor angajate;
contabilizarea corectă a proceselor entităţii economice; ţinerea sub control a
riscurilor privind conflictul de interese; evoluţia liberă a entităţii. Poziţionarea
ierarhică a auditului intern din punct de vedere al subordonării ţine de cultura
organizaţională a entităţii. Comitetul de audit are o relaţie privilegiată
cu acţionarii şi respectiv cu auditorii financiari (externi).
3. STANDARDELE DE AUDIT INTERN
CONCEPTE-CHEIE: Codul deontologic al auditului intern; Norme profesionale ale
auditului intern. Norme de calificare, funcţionare şi de aplicare.
Standardele de audit intern au în vedere următoarele direcţii esenţiale cu privire la
auditul intern:
– definirea principiilor de bază;
– furnizarea unui cadru de referinţă;
– stabilirea criteriilor de apreciere;
– îmbunătăţirea activităţii.
Standardele de audit intern compun Cadrul de referinţă al practicilor profesionale
ale auditului intern şi reprezintă un document constituit din următoarele părţi:
1) Codul deontologic care asigură promovarea unei culturi a eticii în cadrul
profesiei de audint intern;
2) Normele profesionale necesare practicării auditului intern, care au rolul de a
ghida auditorii interni pentru îndeplinirea misiunilor sau angajamente şi în
gestionarea activităţii profesionale:
– normele de calificare, care descriu caracteristici entităţilor economice şi
exigenţele ce trebuie să le îndeplinească persoanele care efectuează activităţi de
audit intern;

17
– normele de funcţionare, care descriu natura activităţilor de audit intern şi definesc
criterii de calitate care permit evaluarea serviciilor furnizate. În concret, se referă la
auditorii interni şi serviciile de audit intern;
3) Normele de aplicare, care definesc tipul de activitate la care se raportează,
potrivit definiţiei auditului intern: asigurare, consiliu;
4) Modalităţile practice de aplicare, care au rolul de a face comentarii, de a explica
normele profesionale şi de a recomanda cele mai potrivite practici în domeniu.
3.1. Codul deontologic al auditului intern
Codul deontologic al auditului intern are ca scop promovarea unei culturi a eticii în
cadrul profesiei de audit intern. Existenţa Codului deontologic al auditului intern,
semnat de auditorii interni şi anexat Cartei de audit, constituie dovada unui
angajament de rigoare şi faptul că în entitate se pune preţ pe integritate, într-un
cadru caracterizat de onestitate. Codul deontologic, cunoscut de toţi angajaţii unei
entităţi, sporeşte încrederea acestora în obiectivitatea şi integritatea auditorilor
interni, cu efect remarcabil asupra calităţii rezultatelor auditului. Codul deontologic
are două componente esenţiale:
– principii fundamentale relevante şi pertinente pentru profesia şi practica auditului
intern:
– reguli de conduită, care descriu normele obligatorii de comportament pentru
auditorii interni.
Principii fundamentale
1. Integritatea. Integritatea auditorilor interni stă la baza încrederii şi credibilităţii
acordate raţionamentelor profesionale pe care aceştia le folosesc în activitate.
2. Obiectivitatea. Auditorii interni: dovedesc cel mai înalt grad de obiectivitate
profesională în culegerea şi comunicarea informaţiilor legate de activitatea sau
procesele supuse examinării; evaluează echitabil toate circumstanţele relevante,
pertinente şi nu sunt influenţaţi de propriile lor interese sau de ale altor persoane în
exercitarea raţionamentului profesional.
3. Confidenţialitatea. Auditorii interni respectă valoarea şi proprietatea informaţiilor
pe care le primesc şi nu divulgă informaţii decât pe baza autorizaţiilor necesare, cu
excepţia cazurilor în care o obligaţie profesională sau legală îi obligă să procedeze
altfel.
4. Competenţa. Auditorii interni utilizează cunoştinţele, aptitudinile, priceperea şi
experienţele necesare în exercitarea serviciilor sau activităţilor de audit intern.
Reguli de conduită
1. Integritatea. Auditorii interni trebuie:
– să îşi îndeplinească misiunea cu onestitate, conştiinciozitate şi responsabilitate;
– să respecte legea şi să facă dezvăluirile cerute de lege, să acţioneze în
conformitate cu prevederile legale şi cu cerinţele profesiei;
– să nu ia parte, cu bună ştiinţă, în mod conştient, la nicio activitate ilegală şi sau să
se angajeze în acte dezonorante, care să discrediteze profesia de auditor intern sau
entitatea în care lucrează. Noţiunea de dezonoare este legată de cultură, epocă,
individ, etica entităţii şi de alţi factori;
– să respecte şi să contribuie la îndeplinirea obiectivelor etice şi legitime ale
entităţii. Legitim înseamnă conform legilor, reglementărilor şi obiectului social. Etic
se referă la valori morale şi diverse principii.
2. Obiectivitatea. Auditorii interni:
– nu trebuie să ia parte, să fie implicaţi sau să stabilească relaţii care ar putea
compromite sau risca să compromită caracterul imparţial al judecăţilor sau care să

18
afecteze o evaluare obiectivă. Această regulă este valabilă şi pentru activităţile sau
relaţiile de afaceri care ar putea intra în conflict cu interesele entităţii lor;
– nu trebuie să accepte nimic care ar putea compromite sau risca să compromită
raţionamentul lor profesional;
– trebuie să comunice toate faptele materiale de care au cunoaştinţă şi care, în
cazul în care nu ar fi comunicate, ar avea drept consecinţă inexactitatea raportului
privind activităţile examinate.
3. Confidenţialitatea. Auditorii interni:
– trebuie să folosească cu prudenţă informaţiile colectate în cadrul activităţilor lor şi
să le protejeze;
– nu trebuie să folosească informaţiile colectate pentru a obţine un beneficiu
personal sau într-un mod care ar contraveni prevederilor legale sau ar aduce
prejudicii obiectivelor legitime şi etice ale entităţii lor.
4. Competenţa. Auditorii interni:
– nu trebuie să se angajeze decât în activităţi, servicii pentru care au cunoştinţele,
priceperea şi experienţa necesară;
– trebuie să efectueze activităţile, serviciile de audit intern respectând standardele
de audit intern;
– trebuie să se străduiască să îmbunătăţească competenţa, eficacitatea şi calitatea
muncii, serviciilor lor.
3.2. Normele profesionale ale auditului intern
Se face apel la Normele profesionale ale auditului intern,2 avându-se în vedere
problematica indicată de programa analitică, şi anume:
– misiune, competenţe, responsabilitate;
– independenţă şi obiectivitate;
– program de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii, conformitatea cu standardele;
– standarde de performanţă: gestionarea activităţii de audit intern; natura
activităţii; planificarea misiunii; realizarea misiunii; comunicarea rezultatelor.
De asemenea, se face apel la Hotărârea nr. 36/2004 a Camerei Auditorilor Financiari
din România prin care a aprobat asimilarea Standardelor Internaţionale de Audit
Intern, ediţia 2004 şi publicate de Institutul Auditorilor Interni, inclusiv a Cadrului
General al Standardelor Internaţionale de Audit Intern.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Mircea Boulescu, Corneliu Bârnea, Audit financiar, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2004.
2. Alvin A. Arens şi James K. Laebbekc, Audit. O abordare integrată, ediţia a
8-a, Editura ARC, 2003.
*** www.cafr.ro.

19