Cuprins

CAPITOLUL I: Noțiunea de audit financiar………………………...2-5

1.1 Auditul financiar: definitie, obiective si principii generale………………………..2
1.2 Conținutul auditului financiar…………………..……………...………………..2-4
1.3 Elementele principale care definesc......................................................................4-5

CAPITOLUL II: Auditul financiar și auditul statutar…………6-12

2.1 Conținutul fundamental al auditului financiar și cel statutar……………………6-8
2.2 Auditul public intern…………………………………………………………...8-10
2.3 Auditul și controlul intern………………………………………………….…10-12
CAPITOLUL III: Auditul financiar-contabil………………………13-18
3.1 Obiectivele si principiile generale ale unui audit al situatiilor financiare…….13-16
3.2 Principiile auditului financiar – contabil…………………………………...…16-18

BiBliografie ……………………………………………………………19

1
CAPITOLUL I: Noțiunea de audit financiar
1.1 Auditul financiar: definitie, obiective si principii generale
Noțiunea de audit a început să fie utilizată în Romania după anul 1990, în scopul realizarii unei
concordanțe între reglementările romanesti în domeniul financiar – contabil și reglementările
similare existente pe plan mondial și european.

La modul general, prin audit se înțelege analizarea informației de către un profesionist care apoi
iși exprima opinia responsabilă și independența, prin raportarea la un criteriu standard de calitate.
Din acesta deriva obiectivul esențial a auditului și anume acela de a îmbunătăți continuu informațiile
oferite utilizatorilor.

Sub aspectul concepției și accepțiunii sale generale, auditul se tratează ca o manifestare de

control al corectitudinii și analiza performanțelor financiare pornind de la ceea ce reflectă conturile
și sintezele contabile,fapt pentru care International Accounting Standard au constituit baza de
fundamentare a Normelor Internaționale de Audit de către organismele specializate ale Uniunii,
(Comite Reglementaire de l’audit) luând în considerare cele mai notabile realizări economice
obținute sau situația financiară globală la un moment dat comparate cu situațiile ideale,cu
speranța,cu perspectiva.

1.2 Conținutul auditului financiar

Auditul financiar a fost definit ca fiind examinarea realizata de catre un profesionist competent și
îndependent (expert contabil sau contabil autorizat) in vederea exprimarii unei opinii motivate
asupra:

 validitatii și corecței aplicări a procedurilor financiar – contabile interne, stabilite de

conducerea intreprinderii;
 imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor
obținute.

Dacă vorbim de imaginea fidelă, atunci nu putem disocia această noțiune de cea referitoare la
regularitatea și sinceritatea contabilității.

1.Regularitatea presupune respectarea regulilor si procedurilor contabile, altfel spus a

principiilor contabile general admise. Dupa cum este prevazut si in Regulamentul de aplicare a Legii
2
contabilitatii, imaginea fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de
unitatea patrimoniala este obtinuta numai daca sunt indeplinite cerintele urmatoarelor principii:

- principiul prudentei potrivit caruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a

veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor tinand cont de
deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului
curent sau anterior;
- principiul permanentei metodelor presupune continuitate in aplicarea regulilor si normelor
privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a
rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile;
- principiul continuitatii activitatii presupune desfasurarea activitatilor contabile pornind de
la ipoteza potrivit careia unitatea patrimoniala isi continua in mod normal functionarea intr-
un viitor previzibil, fara a intra in stare de lichidare sau reducere sensibila a activitatii;
- principiul independentei exercitiilor presupune delimitarea in timp a veniturilor si
cheltuielilor aferente activitatii intreprinderii, pe masura angajarii lor si virarii catre contul de
rezultate la care se refera;
- principiul intangibilitatii bilantului de deschidere mentioneaza ca bilantul de deschidere
al unui exercitiu financiar trebuie in mod obligatoriu sa fie identic cu bilantul de inchidere al
exercitiului financiar precedent;
- principiul necompensarii impune a elementele de activ si cele de pasiv sa fie evaluate si
contabilizate separat, nefiind permisa compensarea intre posturile de activ si cele de pasiv, la
nivelul bilantului, sau intre venituri si cheltuieli, la nivelul conturilor de profit si pierdere.

2. Sinceritatea, a doua componenta a imaginii fidele, presupune aplicarea cu buna credinta a

regulilor si procedurilor contabile.

Conform IFAC1, auditul financiar constituie forma cea mai inalta de asigurare pe care o poate
da un profesionist asupra unei informatii, in opozitie cu misiunea de examinare limitata care nu
presupune decat o asigurare negativa. Expresiile folosite de catre auditor in formularea opiniei sale
sunt „ofera o imagine fidela” sau „prezinta in mod corect sub toate aspectele semnificative”, ele
fiind echivalente.

1
IFAC-Asociația Internațională a Șefilor de Foc
3
 Auditorul are obligatia sa organizeze si sa conduca un audit in conformitate cu Standardele de
Audit care contin principiile de baza si procedurile esentiale impreuna cu alte instructiuni conexe
(explicatii, alte materiale exemplificative), toate acestea fiind utilizate ca baza de cunostinte, absolut
necesara pentru realizarea cu profesionalism a unei misiuni de audit.

In conformitate cu Standardele de Audit elaborate de IFAC, scopul principal al unei misiuni de

audit esteacela de a oferi o asigurare rezonabila asupra faptului ca ansamblul situatiilor financiare
ale intreprinderii nu este eronata in mod semnificativ. Ca urmare, „auditorul trebuie sa planifice si sa
efectueze auditul ca o atitudine de scepticism profesional” si totodata trebuie sa aiba in permanenta
in vedere faptul ca pot aparea cazuri in care situatiile financiare contin erori semnificative, datorate
unor circumstante existente.

Codul privind conduita etica si profesionala precizeaza ca obiectivele profesiei de auditor

financiar le reprezinta activitatile desfasurate la cele mai inalte standarde de profesionalism si pentru
realizarea obiectivelor propuse trebuie sa fie indeplinite urmatoarele patru caracteristici:

- credibilitatea informatiei in vederea luarii de catre utilizatori a unei decizii;

- profesionalismul de care trebuie sa dea dovada auditorii;

- calitatea serviciilor oferite de auditori trebuie sa asigure cel mai inalt grad de performanta;

- increderea utilizatorilor in serviciile oferite de auditorii financiari profesionisti.

Concluzionand, putem afirma ca auditul financiar reprezinta un control independent al carui rezultat
se consemneaza intr-un raport adresat celui care a contractat cu auditorul exercitarea acestei
activitati.

Auditorul financiar se dezvolta continuu ca o forma de control independent fata de unitatea

patrimoniala, autoritatea publica si terti: actionari, salariati, administratia fiscala, banci, organisme
bursiere, debitori, furnizori, clienti, creditori si contabilitatea nationala.

1.3 Elementele principale care definesc auditul

Viața ne-a învățat că atunci când cineva sau ceva este „bun” sau „foarte bun” întotdeauna
comparația se face cu un etalon de excepție, cu o aspirație tehnică și profesională, cu o speranță de
mai bine spre care aspirăm cu toții și atunci nu suntem interesați să evităm nici un alt aspect ce
privește, direct sau colateral, societatea. Poate încă destul de limitat,dar cel puțin acesta este

4
domeniul de la care se poate îndrăzni definirea auditului. Se înțelege deci că auditul este o măsură a
performanței ,fapt pentru care,prin audit, în general, se înțelege examinarea profesională a unei
informații în vederea exprimării unei aprecieri responsabile și independente prin raportarea la un
criteriu (standard, normă) de calitate. Dar obiectivul oricărui tip de audit îl mai constituie și
asigurarea calității și corectitudinii informațiilor concomitent cu îmbunătățirea utilizării acestora
spre a obține maximum de performanțe.

Deci,elementele principale care definesc auditul se referă,în consecință, la:

 examinarea unei informații care trebuie să fie exclusiv o examinare profesională;

 scopul examinării unei informații este acela de a exprima o evaluare a acesteia;

 aprecierea exprimată asupra unei informații trebuie să fie responsabilă și independentă, ceea
ce presupune că persoana care face această examinare are anumite responsabilități pentru
activitatea sa și trebuie să fie o persoană independentă;

 examinarea trebuie să se facă nu oricum ci după anumite reguli dinainte stabilite, cuprinse
într-un standard sau normă legală sau profesională care constituie criteriu de calitate.

Oricum, cel mai important element care nu trebuie uitat se referă la faptul că expresia audit a apărut,
pentru prima dată, în limba latină și apoi în franceză, și înseamnă, (tradus ex-abrupto), ascultarea
conturilor; deci, auditul a fost încă de la început financiar, adică efectuat pe baza situațiilor
financiare, acolo unde se află conturile contabile ,dar apoi s-a extins pretutindeni unde a fost nevoie
de prezența lui, inclusiv prin combinare cu analiza, controlul, studii comparate,etc.

În concluzie, înainte de toate a fost auditul financiar, apoi au mai apărut diverse alte semnificații,
cu oarecare puncte de legatură comune, pentru ca, în cele din urmă, să se simtă nevoia formulării
unei definiții generice a acestuia. Tocmai de aceasta, nu trecem prea ușor peste auditul financiar mai
ales că acesta a rămas forma coordonatoare, de referință, după regulile căruia se aliniază toate
formele de audit (așa cum veți vedea mai departe, chiar și în țara aceasta normele generale de audit
sunt elaborate de Camera Auditorilor Financiari din Romania și sunt criterii de referință pentru orice
activitate de audit).

5
Capitolul II: Auditul financiar și auditul statutare

2.1 Conținutul fundamental al auditului financiar și cel statutar

Semnificația auditului financiar: când este vorba de „audit financiar care conduce la certificarea
situațiilor financiare”, sigur este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau orice
manifestare profesionistă prin care o persoană pricepută și îndreptățită își exprimă un punct de
vedere autorizat asupra situatiei financiare a unei firme, companii, instituții, etc., așa cum rezultă din
bilanțul contabil și însoțitoarele lui care formează completul situațiilor financiare. Denumirea simplă
de „audit financiar” poate fi folosită și pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de exemplu:

o auditul financiar al procedurilor informatizate de ținere a contabilității;

o auditul financiar al operațiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a
acestora în situațiile financiare;
o auditul financ al contabilizării cheltuielilor sociale pt a verifica respectarea legislației sociale;
o auditul financiar asupra situației fiscale;
o auditul financiar asupra conturilor de clienți pentru a verifica dacă evaluarea creanțelor
îndoielnice s-a făcut de o manieră prudentă etc.

Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare și orice studiu asupra unei secțiuni sau a
unei părți din contabilitate sau din situațiile financiare ale unei entități poate fi calificată ca “audit
financiar”.O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operațional sau unei
misiuni de audit de gestiune, în același timp înțelegându-se că sintagma “audit financiar” este cea
care definește perfect misiunea auditului,cel puțin în accepțiunea clară din limba română.

Având în vedere că noțiunea fermă de „audit financiar”s-a extins nejustificat până la bagatelizare,
s-a introdus o altă accepțiune, și anume cea de „audit statutar” prin care se înțelege examinarea
efectuată de un profesionist contabil competent și independent (membru al Camerei Auditorilor
Financiari din România – și numit de aceasta auditor statutar – adică are un anume statut), asupra
situațiilor financiare ale unei entități în vederea exprimării unei decizii motivate asupra imaginii
fidele, clare și complete a poziției și situației financiare precum și a rezultatelor (performanțelor)
obținute de aceasta. Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari
care examinează și certifică în totalitatea lor situațiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv
activități și operații specifice entității auditate, în virtutea unor dispoziții legale (legea contabilității,

6
legea societăților comerciale, legea piețelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea
conducerii supreme a unității (proprietarii capitalului, fondului public, autorității publice).

Deci auditul financiar se poate efectua de :

 un auditor autorizat(statutar) extern si independent,membru al C.A.F.R . 2iar acesta este

„auditul statutar”;
 o persoană oarecare (în general pregătită în acest scop),care este angajata respectivei entități
(deci nu este independenta), nu este membra C.A.F.R. decât întâmplător (și deci mai puțin
supusă restrictiilor de profesionalitate). Aceștia sunt cei care efectuează auditul public intern,
auditul intern al entităților economice sau...orice altă lucrare catalogată în reglementările
respectivei persoane juridice ca „lucrare de audit”.

Mai există și controlul Curții de conturi asupra instituțiilor publice în legătură cu execuția de casă și
utilizarea resurselor bugetare. El este un control extern, indepedent, profesionist , care de vreo doi
ani a început să se numeascp „audit” și încă „audit extern guvernamental”cu toate că este totuși un
control post-factum mai cuprinzator și se supune reglementarilor proprii(foarte clare si ferme) și nu
Standardelor internaționale sau interne de audit. Așa se face că dintr-un astfel de audit al Curții de
conturi asupra unei companii sau corporații care nu are legătură cu bugetul de stat (decât,eventual,
că varsă impozite) nu știu ce ar rezulta.

Revenind la conceptul de audit statutar, pentru întregirea definirii lui, credem cî ar trebui
menționate și elementele sale de bază, care sunt:

 auditul statutar se efectuiaza numai de un profesionist competent și independent care poate fi

o persoană fizică sau persoană juridică , membru al Camerei Auditorilor Financiari din
România (auditor statutar);
 obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situațiile financiare ale
entității, în totalitatea lor: bilanț, cont de profit și pierdere și celelalte componente ale
situațiilor financiare , inclusiv situatiile financiare consolidate;
 scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară și
completă a poziției financiare (patrimoniului), a situației financiare și a rezultatelor obținute
de entitatea auditată;

2
C.A.F.R .- Camera Auditorilor Financiari din Romania
7
  criteriul de calitate în funcție de care se face examinarea și se exprimă opinia îl constituie
standardele (normele) de audit și standardele (normele) contabile.

Orice definiție a auditului statutar trebuie să țină cont de nevoile și așteptările utilizatorilor, în
măsura în care acestea sunt rezonabile, precum și de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la
aceste nevoi și așteptări. Publicul se așteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea
intereselor sale, prin oferirea unei reasigurări referitoare la:

- acuratețea declarațiilor financiare;

- continuitatea exploatării și solvabilitatea firmei;
- existența unor fraude;
- respectarea de către firmă a obligațiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei față de problemele legate de mediu și probleme
sociale.

Perfecționarea continuă a auditul financiar (și implicit statutar) constituie o preocupare de mare
actualitate a Uniunii Europene întrucât se consideră că o contabilitate modernă într-un tandem cu un
audit pe măsură pot fi cele mai eficiente arme împotriva marilor ”tunuri” care au destabilizat
economia unor mari corporații, apoi mari state, cu repercusiuni asupra întregii economii mondiale.
Tocmai de aceea, Comunitatea Europeana a elaborate noi Standarde internaționale care cuprind
norme, reguli, principii dar și restrictii cu privire la auditul statutar (Directiva Consiliului privind
auditul statutar nr.78/660/CEE si 83/349/CEE din 9 iunie 2006), considerându-se că diverse alte
tipuri de audit, inclusiv cel financiar (neefectuat de un auditor statutar) ori tin de management, ori nu
au un continut delimitat în clar, sau organul superior de conducere a respectivei entități are dreptul
să-și elaboreze norme și reguli proprii. De altfel, O.U.G. nr.90/2008, pentru ca totul să fie foarte
clar, prevede la art 82 ca „toate referirile la „audit financiar” existente în legislația emisă anterior se
vor citi cu referiri la „audit statutar”.

2.2 Auditul public intern

Despre audit, în general, se discută foarte mult, în cunoștință sau necunoștință de cauză; dar
pentru a fi mai clari, să vedem cum poate fi definit auditul public intern:

1.AUDITUL. Din definiția de mai înainte aflăm ce este auditul, adică examinarea profesională a
unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente prin raportarea la un
criteriu (standard, normă) de calitate. Mai rămâne sfera de cuprindere a acestui audit, care, în cazul
8
nostru de referință este definit de lege și mai poate fi extins în funcție de necesități, de la un caz
punctual la altul.

2.PUBLIC. Dacă auditul se exercită asupra unei instituții publice de orice fel, inclusiv asupra unor
entități economice subordonate acestora sau cu capial majoritar public sau oricine altcineva care
utilizează fonduri publice (de la bugetul de stat, din finantari comunitare,etc), atunci se zice că e
vorba de un audit public.

3.INTERN. Continuând restricționarea, mai adăugăm și faptul că dacă auditul asupra unei instituții
publice este exercitat de o persoană angajată sau un compartiment subordonat conducătorului
entității controlate (deci din interiorul sistemului) sau organului ierarhic superior acesteia, atunci,
evident ca auditul public este și intern.

Definiția în cauză sună astfel: „auditul public intern reprezintă activitatea funcțional
independentă și obiectivă, care dă asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a
veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice; ajută entitatea publică
să își îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică și metodică, care evaluează și
îmbunătățește eficiența și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a
controlului și a proceselor de administrare”.

Dacă obiectul desfășurării și organizării auditului este o entitate/instituție publică ,atunci auditul
acestuia a fost denumit (prin legea specifică), audit public intern . Aceasta este un aranjament al
ministerului finantelor și guvernarii,prin care s-a creat cadrul ca auditor public să fie și un slujitor
politic fără o calificare corespunzatoare si care stie doar sa ajungă întotdeauna la aceeasi concluzie
cu șeful (legea spune că auditor public intern poate fi și unul care are studii medii și o practică de 3
ani; nu se specifică ce fel de studii medii: economice, de pictură, de alimentație publică, de protecția
vânatului), la fel cum nu se specifică ce fel de practică: pedagogică, amenajari funciare, sau cine
știe, poate chiar și la partid?). În schimb, au acționat toți, și angajatorul și angajatul, ca personajul
acesta să devină functionar public, promovându-se unul pe altul, că așa vor deveni mai inteligenți
(nu și independenți, fiindcă independența se câștigă prin performanță).

Instituțiile publice se auditează în „cercul lor intern”, peste care mai intervine, la anumite nivele
și cu obiective limitate, auditul guvernamental și cam atât. Instituțiile publice nu sunt supuse
auditului extern (decât dacă o autoritate comandă și plătește lucrarea), pentru că auditul acesta este
statutar și nu poate fi exercitat decât de un auditor autorizat (statutar) membru al Camerei

9
Auditorilor Financiari din România, care are dumnezeul lui și standardele lui, (ba are chiar și
restricționări suplimentare specifice dacă efectuează auditul statutar asupra situațiilor financiare ale
unei entități publice).

Conform Legii 672 /2002 (art.11) , auditul public intern are mai multe forme, între care delimitările
nu trebuiesc neaparat „trasate cu creionul” :

a) auditul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere și control

intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcționează economic, eficace și eficient, pentru
identificarea deficiențelor și formularea de recomandări pentru corectarea acestora;

b) auditul performanței, care examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor
și sarcinilor entității publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor și apreciază dacă rezultatele
sunt conforme cu obiectivele;

c) auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acțiunilor asupra efectelor financiare pe seama
fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor,
regulilor procedurale și metodologice care le sunt aplicabile.
Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate într-o entitate publică,
inclusiv asupra activităților entităților subordonate, cu privire la formarea și utilizarea fondurilor
publice, precum și la administrarea patrimoniului public.

2.3 Auditul și controlul intern

Când se va vorbi despre audit, trebuie să se țină seama că la fel de dezvoltat este și auditul intern
al marilor firme,companii și alte entități economice,care îmbină de fapt atributele auditului financiar
cu cele ale controlului intern de gestiune,preluând,mai nou,și o serie de atribute ce aservesc
managementul și interesele generale de profit și dezvoltare.

De fapt, acest audit intern (să-i spunem economic), la fel ca și cel public, continuă să se afle într-o
anumită coabitare, dar și interferență cu controlul intern,(ca să nu mai amintim de controlul financiar
intern sau reviziile contabile, sau controlul de gestiune, și altele, și celelaltele), așa că n-ar fi rău să
mai încercăm a desluși câteva dintre relațiile acestora.

Pentru a lămuri această dilemă, după toate probabilitățile v-ar interesa să vedeți care sunt
principalele direcții de acțiune ale controlului intern al oricărei entități, adică:

10
 a) Protejarea activelor unității
b) Asigurarea fidelității și exactității informației contabile.
c) Asigurarea respectării dispozițiilor întreprinderii.
d) Promovarea eficacității exploatării . Între acestea, elementele de bază ale controlului
intern,idiferent de natura unității persoana juridică, pot fi definite în următorul context :

Existența unui plan de organizare, cuprinzând :

 definirea cat mai precisa a sarcinilor ( fiecare trebuie sa stie ce trebuie sa faca)
 definirea limitelor de competenta si a raspunderilor, ceea ce presupune stabilirea unei ierarhii
a cărei autoritate e indiscutabilă;
 circulația informațiilor : circuitele documentelor trebuie sa fie suficient de precise si
elaborate pentru a exclude neglijenta și fantezia.

Competența și integritatea personalului sunt esențiale, mai ales la nivelul direcțiunii, pentru că
deciziile pe care le iau responsabilii compartimentelor, bune sau rele, se repercutează asupra
compartimentelor pe care le conduc; iar, în acest caz, existența unei documentații satisfacătoare se
referă la :

 producerea informațiilor : este recomandată existența unor instrucțiuni scrise, sub forma, de
exemplu, a unui manual de proceduri ;
 arhivarea informațiilor : « memoria » unei întreprinderi este un element esential al
controlului intern care,de altfel, conditioneaza toate controalele ulterioare.

Există foarte importante elemente in separarea sarcinilor în organizarea controlului intern al unei
entități.Separarea sarcinilor este necesar a fi facută astfel încât să permită controlul reciproc al
execuției lor. Este de dorit să se evite ca una și aceeași persoană să poată comite o eroare sau o
inexactitate – iregularitate - având posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană să aibă
posibilitatea de a o ascunde sau fără ca altă persoană să aibă posibilitatea de a o descoperi.Separarea
competențelor, dacă ele sunt mai mult sau mai puțin numeroase, în funcție de mărimea
întreprinderii, trebuie să asigure întotdeauna separarea a trei funcții care, de regulă, se regăsesc în
mai toate întreprinderile, respectiv cele privind:

o realizarea obiectivelor întreprinderii;

o protejarea sau conservarea patrimoniului;
o înregistrarea operațiilor și contabilizarea lor.

11
În practica de zi cu zi, se confirmă faptul că în majoritatea cazurilor, auditul intern se efectuează de
un compartiment de control din cadrul entității care efectuează verificări pentru aceasta; face parte
din controlul intern al entității și are ca obiective de bază verificarea eficacității sistemelor contabile
și de control intern. Dar auditul intern la o entitate se poate realiza și prin compartimente distincte
ale acesteia și, după părerea noastră numai în acest caz, auditorul intern face parte din structurile
funcționale ale entității economice sau sociale. În plus, auditul intern se poate realiza și pe baze
contractuale cu o firmă de audit alta decât cea care efectuează auditul asupra situațiilor financiare ale
acestei entități și în acest caz îmbracă forma unei prestări de servicii de la care se pot aștepta mai
multe rezultate.

Dar, în mod științific, auditul intern nu trebuie să se încurce cât de puțin cu controlul intern , chiar
dacă acestea se află în aceeași entitate, sau sunt coordonate de același director, și asta pentru că sunt
lucruri diferite mai ales în ceea ce privește scopul urmărit. Așa după cum se știe sistemul de control
intern reprezintă un ansamblu de politici și proceduri puse în aplicare de conducerea unei entități în
vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări riguroase și eficiente a activităților
acesteia; implică respectarea politicilor de gestiune, protejarea activelor, prevenirea și detectarea
fraudelor și erorilor, exactitatea și exhaustivitatea înregistrărilor contabile și stabilirea la timp a
informațiilor financiare. Existența unui sistem de control intern rațional conceput și corect aplicat
constituie o serioasă prezumție asupra fiabilității conturilor și a concordanței dintre datele
contabilității și realitate , pentru că numai astfel se poate respecta disciplina financiară și ordinea
economică.

Orice firmă,societate ,corporație,companie,orice entitate privată rezonabilă nu se poate mulțumi

însă numai cu propriul audit intern,oricât ar fi el de performant,ci este obligată de Lege și de
acționari să fie supusă anual unui audit statutar efectuat în conformitate cu Standardele
internaționale și Standardele Camerei Auditorilor Financiari din România, dându-se astfel viza
cerută de bilanț și descărcarea de gestiune a Comitetului director și Consiliului de supraveghere.

12
Capitolul III: Auditul financiar-contabil

3.1 Obiectivele si principiile generale ale unui audit al situatiilor financiare

In vederea asigurarii unei opinii competente si independente asupra imaginii fidele, clare si
competente a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor intreprinderii, au fost reglementate
anumite criterii si obiective care trebuie respectate in exercitarea unei misiuni de audit al situatiilor
financiare.

Obiectivele auditului financiar-contabil

La nivel international, obiectivele activitatii de audit au fost reglementate prin Standardul de audit
nr. 200, „Obiective si principii generale ce genereaza un audit al situatiilor financiare”, iar la nivel
national, Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.3 a aprobat Norma de audit nr. 20/27.01. 1999,
„Obiectivul si principiile generale ale unei misiuni de audit financiar”. Datorita dorintei de
armonizare cu reglementarile existente pe plan mondial, norma nationala de audit este in acord cu
norma internationala si contine procedurile si principiile fundamentale, precizand totodata si modul
de aplicare al acestora. In ambele se stipuleaza ca „obiectivul unui audit al situatiilor
financiare este acela de a da posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind intocmirea
situatiilor financiare respective, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru
general de raportare financiara identificata”.

Pentru a asigura o opinie competenta si independenta asupra imaginii fidele, clare si complete a
patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor intreprinderii, auditul trebuie sa fie realizat
respectand anumite criterii si obiective:

1. Criteriul exhaustivitatii si integritatii inregistrarilor

Potrivit acestui criteriu, operatiile patrimoniale au fost integral si corect inregistrate in

contabilitate. Indeplinirea acestui criteriu se poate realiza in doua moduri:

a) auditorul verifica cu mare atentie procedurile utilizate de intreprindere pentru validarea

tuturor modificarilor patrimoniale, solutia avand insa dezavantajul ca necesita un timp
indelungat pentru validare;

3
C.E.C.C.A.R.- Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania.
13
 b) auditorul poate utiliza rezultatele inventarierii, dar aceasta numai dupa ce s-a asigurat ca
inventarierea a fost facuta cu respectarea reglementarilor legale.

Respectarea acestui criteriu presupune ca auditorul sa fie sigur ca:

- toate operatiunile reflectate in documentele justificative corespunzatoare sunt evidentiate in

contabilitate si deci nu exista omisiuni;
- nu exista operatiuni inregistrate de mai multe ori.

2. Criteriul realitatii inregistrarilor

Auditorul are obligatia sa urmareasca daca toate elementele de activ si de pasiv inregistrate in
contabilitate sunt justificabile si verificabile si daca acestea corespund cu cele identificate fizic prin
inventariere sau utilizandu-se alte proceduri. Trebuie totodata sa se verifice daca activele si pasivele
respecta principiul entitatii patrimoniale, adica daca toate operatiunile efectuate apartin si sunt in
numele societatii.

3. Criteriul corectei inregistrari in contabilitate si a corectei prezentari cu ajutorul conturilor

anuale

Acest criteriu inglobeaza mai multe obiective si se refera la localizarea corecta a perioadei privind
elementele patrimoniale, evaluarea corecta a modificarilor, imputarea corecta si intocmirea corecta a
situatiilor financiare.

Perioada corecta in care sunt evidentiate modificarile patrimoniale presupune respectarea

principiului independentei exercitiilor, adica toate operatiunile care au loc, sunt imediat inregistrate,
utilizarea unei contabilitati de angajament si folosirea conturilor de regularizare. Regularizarea
operatiunilor dupa inventariere conduce la o corecta delimitare in timp a cheltuielilor si veniturilor,
pe intreaga perioada aexercitiului financiar, prin:

- constituirea, respectiv transferul unor provizioane asupra veniturilor;

- inregistrarea diferentelor de curs valutar aferente lichiditatilor in devize;

- inregistrarea cheltuielilor platite si a veniturilor incasate aferente exercitiilor urmatoare prin

utilizarea conturilor de regularizare;

14
- repartizarea diferentelor de pret asupra cheltuielilor si stocurilor, calculul si contabilizarea corecta
a variatiei stocurilor de productie finita;

- analiza amortizarilor si a provizioanelor pentru depreciere.

Evaluarea corecta presupune ca elementele patrimoniale sa fie evaluate in conformitate cu

prevederile Legii Contabilitatii nr. 82/1991 si cu Cadrul general de intocmire si prezentare a
situatiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate. Pentru o
corecta evaluare trebuie sa se tina cont de urmatoarele tratamente contabile:

- la data intrarii in patrimoniu, bunurile sunt evaluate si inregistrate in contabilitate la valoarea de

intrare denumita valoare contabila. Pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social, auditorul
trebuie sa verifice daca acestea au fost inregistrate in functie de pretul pietei, utilitatea, starea si
amplasarea lor, in urma unei evaluari efectuate potrivit legii. De aceleasi caracteristici trebuie sa se
tina cont si atunci cand se evalueaza bunurile obtinute cu titlu gratuit si se determina valoarea de
utilitate a acestora. Pentru bunurile achizitionate de la terti sau fabricate in intreprindere, auditorul
trebuie sa verifice daca au fost prinse toate elementele componente ale costului de achizitie, si
anume: pretul de cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport si alte cheltuieli
efectuate de societate in vederea punerii in stare de utilitate sau a intrarii in gestiune a bunului
respectiv;

- auditorul trebuie sa verifice daca datoriile si creantele sunt inregistrate la valoarea lor nominala,
respectiv valoarea de intrare (valoare contabila);

- la inchiderea exercitiului, auditorul verifica daca, pentru elementele de activ, exista diferente
constatate in plus, intre valoarea de inventar si valoarea de intrare, diferente care insa nu se
contabilizeaza potrivit principiului prudentei. In cazul in care exista diferente constatate in minus,
auditorul verifica daca in contabilitate s-au inregistrat amortizari, daca avem de-a face cu deprecieri
ireversibile s-au daca s-au constituit provizioane in cazul in care deprecierea este reversibila;

- pentru elementele de pasiv de natura obligatiilor sau datoriilor, diferentele constatate in minus intre
valoarea de inventar si valoarea de intrare nu trebuie sa fie inregistrate conform principiului
prudentei, dar daca diferentele sunt pozitive, auditorul are obligatia sa verifice in contabilitate daca
s-au constituit provizioane pentru aceste diferente, pe seama cheltuielilor.

15
In cazul imobilizarilor pentru care s-au constituit provizioane, auditorul verifica daca acestea au fost
prezentate in bilant la valoarea neta bilantiera (valoarea contabila de intrare – amortizari –
provizioane pentru depreciere).

La data iesirii bunurilor din patrimoniu, acestea trebuie sa fie evaluate la valoarea lor de intrare.

In situatia in care intreprinderea aplica tratamente contabile alternative (prezentarea elementelor

patrimoniale in bilant pe baza metodei costului de inlocuire sau a altor metode care sa tina cont de
inflatie), auditorul trebuie sa verifice influenta asupra fiecarui element bilantier ca urmare a aplicarii
altei evaluari decat aceea a costului istoric.

Imputarea corecta are in vedere inregistrarea operatiunilor patrimoniale in conturile

corespunzatoare, potrivit corespondentei prevazute in Regulamentul de aplicare a Legii
contabilitatii, cu precizarea ca aceste corespondente nu au un caracter limitativ, deoarece este practic
imposibil sa fie prevazute toate inregistrarile contabile posibile, tinand cont de varietatea practic
infinita de operatiuni patrimoniale impuse de activitatea curenta a unui agent economic.

Prezentarea corecta in conturile anuale are in vedere legatura care trebuie sa existe intre datele
din contabilitatea analitica si cea sintetica, corespondenta dintre contabilitatea sintetica si balanta de
verificare care sta la baza intocmirii bilantului contabil. Exista doua tipuri de corelatii:

a) corelatia intre Registrul Jurnal si totalul rulajelor curente ale conturilor deschise in evidenta
sistematica prin fisele sintetice sah (Registrul Cartea Mare);

b) corelatia dintre conturile analitice si conturile sintetice care se realizeaza rin balanta de verificare
analitica deschisa pentru fiecare cont sintetic de gradul I sau II, dezvoltat in analitice.

3.2 Principiile auditului financiar – contabil

In ceea ce priveste principiile generale care guverneaza activitatea de audit, acestea sunt foarte clar
definite atat in norma internationala de audit cat si in cea nationala. Auditorul trebuie sa se
conformeze „Codului privind conduita etica si profesionala in domeniul auditului financiar”. El
trebuie sa se supuna urmatoarelor sapte principii etice:

Integritatea este un principiu deosebit de important al auditului, principiu potrivit caruia auditorul
trebuie sa fie „drept, cinstit si sincer” in executarea lucrarilor contractate;

Obiectivitatea reprezinta o calitate primordiala a unui auditor sau a oricarui profesionist contabil.
Auditorul trebuie sa fie corect si sa nu lase sa-i fie impiedicata obiectivitatea de prejudecati sau idei
16
preconcepute. Deci, el trebuie sa aiba o comportare impartiala atunci cand efectueaza lucrarile si
judecatile de valoare necesare ducerii la bun sfarsit a misiunii sale;

Independenta presupune ca auditorul trebuie sa fie si sa se manifeste liber fata de orice interes
care ar putea fi considerat incompatibil cu integritatea si obiectivitatea sa. Independenta este o
calitate esentiala care insoteste integritatea si obiectivitatea unui profesionist contabil liberal.
Auditorul trebuie sa evite situatiile care pot fi sau sunt susceptibile sa conduca pe terti la concluzia
ca exista un conflict de interes si, in felul acesta, obiectivitatea auditorului este compromisa.
Independenta este compromisa in situatia in care auditorul nu este degajat de orice interes sau
influenta care ar constitui, pe de alta parte, o amenintare pentru activitatea sa. Situatiile in care
datorita unei lipse de independenta, reala sau aparenta, un tert ar avea motive sa se indoiasca de
obiectivitatea unui auditor sunt:

- implicarea financiara directa sau indirecta in activitatile unui client;

- implicarea auditorului in activitatile unui client in calitate de membru al executivului sau ca

angajat sub controlul directiunii;

- activitati incompatibile sau contradictorii. Luand exemplul unei misiuni de audit sau orice alta
misiune care are ca finalitate prezentarea unui raport, auditorul, in situatia in care efectueaza si alte
tipuri de servicii pentru client, trebuie sa tina seama de faptul ca nu-si poate asuma functii de
conducere si nu poate lua nici decizii de gestiune, a caror responsabilitate este in seama managerilor
sau a Consiliului de Administratie. Pentru auditori este indicat sa poata oferi clientilor si alte
servicii, cum ar fi consilierea financiara si de gestiune, tinand cont de faptul ca sunt deja
familiarizati cu activitatile desfasurate de catre acestia. Auditorul nu isi compromite obiectivitatea
daca ofera servicii de consiliere atata vreme cat evita sa se angajeze in deciziile de gestiune.

Competenta profesionala si atentia cuvenita presupune ca auditorul trebuie sa-si mentina

nivelul de competenta de-a lungul carierei sale profesionale. Profesionistul in domeniu nu
trebuie sa contracteze decat lucrarile pe care considera ca poate sa le execute cu competenta
profesionala. Auditorul care accepta o misiune lasa sa se presupuna ca poseda competenta necesara
pentru a indeplini lucrarile pe care le presupune aceasta si ca va aplica toate cunostintele sale si isi
va folosi aptitudinile si experienta acumulata. Ca urmare, el trebuie sa se abtina de la contractarea
unor misiuni pe care nu este competent sa le duca la bun sfarsit, in afara cazurilor in care poate
obtine consilierea si asistenta necesara pentru indeplinirea sarcinilor in mod satisfacator. Totodata,

17
auditorul are obligatia sa-si mentina, in permanenta, cunostintele si competenta la un asemenea nivel
care sa-i permita sa-si asigure clientul ca este beneficiarul unui serviciu profesional, competent.
Competenta profesionala cuprinde doua faze distincte:

- obtinerea competentei profesionale prin acumularea cunostintelor necesare;

- mentinerea competentei profesionale ceea ce presupune a fi in permanenta la curent cu dezvoltarile

si noile reglementari aparute.

Confidentialitatea (secretul profesional) este acel principiu potrivit caruia informatiile

referitoare la activitatea unui client, obtinute cu ocazia unei misiuni, nu pot fi comunicate altor
persoane fara acordul conducerii intreprinderii auditate. Principiul secretului profesional depaseste
sfera comunicarii de informatii.El cere ca auditorul care aduna informatii in cursul misiunii sale sa
nu utilizeze aceste informatii in beneficiul sau personal sau al unui tert al intreprinderii. In
executarea misiunii sale, auditorul are acces la o multitudine de informatii confidentiale si, ca
urmare, este necesar ca acesta sa pastreze secretul profesional. Aceasta obligatie nu se aplica
publicitatii informatiilor necesare pentru buna desfasurare a misiunii in conformitate cu normele
profesionale in vigoare. Clauza de confidentialitate se mentine chiar si dupa finalizarea misiunii.

Conduita profesionala (profesionalism) presupune ca auditorul sa aiba un comportament

compatibil cu buna reputatie a profesiunii si trebuie sa se abtina de la orice activitati de natura sa
aduca atingere acestei reputatii.

Respectarea normelor/standardelor tehnice si profesionale in vigoare intra in indatoririle

auditorului atunci cand efectueaza lucrarile aferente misiunilor contractate. Profesionistul in materie
trebuie sa tina cont de reglementarile stabilite in cadrul normelor de audit interne si internationale, in
vederea realizarii unei activitati de audit eficiente.

In final, mentionam ca in activitatea de planificare si desfasurare a auditului financiar, auditorul

trebuie sa dovedeasca spirit critic/scepticism profesional deoarece pot exista anumite circumstante
care sa duca la anomalii semnificative in situatiile financiare.

18
Bibliografie

1. http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820061/21.pdf
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Audit
3. http://www.referatele.com/referate/noi/economie/conceptul-de-audit421316176.php
4. http://conta.ase.ro/Media/Default/Page/6%20Biciain.pdf
5. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=107&idb

19