Cuprins

Capitolul I.Definiție,scopul si rolul Auditului Financiar.................................................................2

1.1 Definiție si scop.........................................................................................................................2
1.2 Rolul auditului financiar si al auditorului financiar...............................................................3
Capitolul II.......................................................................................................................................8
2.1 Situațiile financiare.Rolul auditorului privind furnizarea de informații corecte față de
utilizatori..........................................................................................................................................8
Capitolul III...................................................................................................................................13
3.1 Relația contabilitate-audit........................................................................................................13
Capitolul IV...................................................................................................................................17
4.1 Tipuri de certificare..................................................................................................................17
Capitolul V.....................................................................................................................................19
5.1 Utilitatea auditului pentru organizații......................................................................................19

Capitolul I.Definiție,scopul si rolul Auditului Financiar

1.1 Definiție si scop
1
 Auditul reprezintă examenul critic al operațiilor unei întreprinderi pe baza normelor și
tehnicilor stabilite si recomandate de un organism profesional.
Cuvântul “AUDIT”provine din latinescul”AUDIRE”care înseamnă “a asculta”,iar
cuvântul englezesc”TO AUDIT”se traduce astfel: a controla,a verifica,a supraveghea,a inspecta,a
revizui conturi.
Prin scopul auditului financiar se înțelege o examinare profesională a unor informații în
vederea exprimării unei opinii responsabile si independente,prin raportarea la un criteriu sau
standard de calitate.
In Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/1999 republicată privind activitatea de audit
financiar,conceptul de audit este definit astfel:”activitatea de examinare,in vederea exprimării de
catre auditorii financiari,a unei opinii asupra situațiilor financiare in conformitate cu standardele
de audit,armonizate cu standardele internaționale de audit si adaptate de Camera Auditorilor
Financiari din România”.
In continuare se menționează:”Auditorul Financiar este persoana fizica sau juridică ce
dobândește această calitate prin atribuire de către CAFR in condițiile legii”.
Pornind de la definiția dată auditului de către Asociația Americană a Contabililor,ca
fiind”un proces sistematic de obţinere şi evaluare în mod obiectiv a unor informaţii sau afirmaţii
în vederea aprecierii gradului lor de conformitate a acestor afirmații cu criteriile prestabilite,
precum şi de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesaţi”,se poate spune că:
A – Auditul financiar este un proces, un ansamblu de operaţiuni, de colectare, analiză şi evaluare
a informaţiilor (a probelor de audit) în vederea obţinerii unei asigurări rezonabile asupra
conformităţii sau neconformităţii acestor informaţii sau declaraţii cu criteriile prestabilite.
Conducătorii de activităţi şi alţi funcţionari ai entităţii fac numeroase declaraţii şi informări către
conducerea generală. Directorii executivi fac informări către Consiliu de Administraţie.
Probele de audit ce reprezintă informații utilizate de auditorul financiar se prezintă sub
forma:

 documentelor interne din entitate;

 documentelor scrise de la terți;
 mărturiilor verbale ale entității,consemnate de auditorul financiar;
 observațiile personale ale auditorului financiar,ș.a.
B – Afirmațiile(declarațiile privind acțiunile și evenimentele cu caracter economic se referă la
declarațiile făcute de conducerea unei entități si care pot fi incluse in situațiile financiare supuse
auditului.Aceste declarații au la bază contabilizarea tranzacțiilor si evenimentelor
economice,proces care implică colectarea,agregarea,clasificarea,înregistrarea si raportarea
infomațiilor de natură contabilă.
Tipuri e declarații ale conducerii entității auditate:
a)declarații ce se referă la informațiile din situațiile financiare,declarații emise de conducerea
entității fapt pentru care aceasta poartă responsabilitatea exclusivă a întocmirii situațiilor
financiare.
b)declarații referitoare la funcționarea sistemelor de control intern,contabil sau a unui alt sistem
existent in entitate.
Dacă în auditarea declarațiilor conducerii prezentate în siuațiile financiare,criteriile de
raportare pot consta în norme naționale si internaționale de contabilitate,sunt și domenii pentru
care nu există criterii de conformitate general acceptate.
În acest caz auditorul va aprecia atât măsura în care acel sistem îndeplinește criteriile
stabilite în mod particular de catre entitate, cât și măsura în care criteriile respective sunt corect
alese,potrivite cu obiectivul stabilit.

2
C- Prin audit se urmărește evaluarea gradului de corespondentă dintre declarațiile făcute de
conducere și criteriile prestabilite avute în vedere încă de la începutul misiunii de audit.
Criteriile prestabilite sunt norme și standarde avute în vedere de către auditor în evaluarea
informațiilor;este vorba despre:

 principiile contabile general acceptate(în auditul situațiilor financiare);

 regulile fiscale(în auditul fiscal);
 alte criterii stabilie de comun acord de auditor și entitatea auditată.
D- Auditul este un proces de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesați.Această
comunicare se realizează prin întocmirea raportului de audit care cuprinde opinia auditorului
financiar referitoare la concordanța dintre informațiile auditate și tranzacți,evenimentele pe care
acestea le reprezintă,pe de o parte,iar pe de altă parte dintre informațile auditate si criteriile
prestabilite.
1.2 Rolul auditului financiar si al auditorului financiar
Întelegerea a ceea ce este un audit și a modului în care se desfasoară întelegerea rolului
auditului și a responsabilităților profesionale ale auditorilor,atunci când aceștia prestează o astfel
de activitate.Pentru că cineva să stăpânească foarte bine metodele și tehnicile puse în practică de
auditori,va trebui să înteleagă mai întâi mediul economic,social și instituțional în care se
desfășoară procesul de audit.În lume,auditul că și contabilitatea,a apărut și s-a dezvoltat datorită
unor necesități impuse de dezvoltarea afacerilor în ansamblul lor.De aceea și auditorul trebuie să
se conformeze cerințelor generale ale mediului instituțional și de afaceri în care operează.
În ultimele decenii s-a creat un domeniu al auditului,cu obiective proprii,cu metode și
tehnici specifice ale căror utilizare asigura atingerea acestor obiective.Pe de altă parte,diferitele
tipuri de audit,scopul acestora,mijloacele și tehnicile utilizate sunt într-o continuă evoluție și
adaptare la transformările din mediul existent,ceea ce implică o pregătire profesională continuă
din partea auditorilor.
Auditul financiar este o disciplină din sfera contabilității dar procesul de audit implică
utilizarea cunoștințelor de contabilitate dar și a celor din domeniul juridic,al analizei economico-
financiare,al eticii,matematicii,informaticii și al altor discipline.
Necesitatea acestor cunoștințe se explică prin faptul că auditorul trebuie să verifice în
toate aspectele semnificative,conformitatea situațiilor financiare cu realitatea,pe de o parte și
respectarea principiilor,regulilor criteriilor stabilite pentru înregistrarea și prezentarea informației
contabile,pe de altă parte.
Cu toate că activitatea de audit este reglementată în detaliu,nu există retete universal
valabile care,prin aplicare,să asigure rezultate garantate.
Nu pot fi stabilite norme de audit care să se aplice de o manieră universală la toate
situațiile cu care un auditor se poate confrunta.
Aceste situații fiind foarte diverse,auditul trebuie să procedeze astfel:

 să înțeleagă mediul economic,social,instituțional în care se desfasoară procesul de audit;

 să se conformeze cerințelor generale ale mediului instituțional și de afaceri în care
operează;
 să considere normele de audit ca principii fundamentale care stau la baza activitații
acestuia;
 să folosească procedurile de audit potrivit judecății proprii,de la caz la caz.În acest fel
raționamentul auditorului fiind ridicat la rangul de normă profesională;
Rolul auditorului este,în principal,acela:
3
-de a spori încrederea utilizatorului în informația contabila;
-de a aduce un plus de siguranță faptului că informația contabila a fost obținută,tratată și
prezentată în conformitate cu standardele și principiille naționale și internaționale-astfel dacă
avem în vedere situațiile financiare,auditul acestora constă în stabilirea gradului în care situațiile
financiare sunt prezentate în mod fidel,sub toate aaspectele semnificative,în conformitate cu
cadrul aplicabil de raportare financiară;
-de a da o asigurare rezonabilă asupra faptului că situațiile financiare nu sunt viciate de fraude
sau de erori semnificative astfel încât acestea pot fi utilizate în procesul de luare a deciziilor.
Auditul este un domeniu de activitate în care se impun anumite rigori,standarde de
pregătire profesională,o anumită conduită etică de la care auditorul nu se poate abate fără a suferi
consecințele respective.
Utilizatorii informațiilor contabile folosesc situațiile financiare în luarea
deciziilor,dar,datorită mizelor politice și sociale,interesele exprimate de aceștia sunt diferite.
Asfel,principalele categorii de utilizatori ai informațiilor contabile și interesele exprimate
de aceștia sunt:
Investitorii prezenți și potențiali sunt interesați de riscul afacerii,profiturile rezultate
din investiție și evaluarea capacității beneficiare a afacerii.Aceștia sunt interesați de dividende
cât mai mari.
Angajații(salariații sindicatele) sunt interesați de stabilirea și profitabilitatea
afacerii,evaluarea capacității afacerii de a le oferi salarii,pensii și alte avantaje și oportunități
profesionale.
Creditorii financiari(bancherii) consumă informații referitoare la capacitatea afacerii de
a le rambursa împrumuturile acordate la scadență și de a le plti dobânzile negociate.
Furnizorii și alți creditori comerciali au nevoie de informații care să le ofere o imagine
asupra indicatorilor de performanță ai entității(lichiditate,solvabilitate,rentabilitate).Aceștia sunt
interesați dacă vor fi plătiți la scadență.
Clienții așteaptă informații care vizează susținerea ciclului de fabricație,asigurarea
continuității entității.Ei sunt interesați de astfel de informații,mai ales dacă sunt dependenți de
acea afacere.
Guvernul și instituțiile sale sunt interesați de alocarea resurselor și continuitatea
activității.Aceștia consumă informații privind fiscalitatea,informații necesare în determinarea
politicii fiscale și a indicatorilor statistici.
Publicul este interesat de informații referitoare la ofertele de lucru,evoluția
afacerilor,prosperitatea entităților,protecția mediului înconjurător etc,acesta fiind un potențial
investitor,angajat,furnizor sau client.
Managerii au nevoie de informații pentru a justifică utilizatorilor externi modalitatea de
gestiune a resurselor încredințate și de distribuție a rezultatelor.Aceștia trebuie să aibă în vedere
obținerea de rezultate care să conducă la aprecierea activității din partea proprietarilor,menținerea
profiturilor în entitate pentru creșterea surselor de autofinanțare și,în același timp ei trebuie să
urmărească o evaluare favorabilă a modului de administrare a entității,cu scopul de a fi
reconfirmati că manageri ai entității respective,de către proprietarii acesteia.
Informațiile prezentate în situațiile financiare nu pot satisface toate interesele
utilizatorilor.Situațiile financiare elaborate îin conformitate cu un cadru de raportare financiară
conceput pentru a îndeplini necesitățile de informație financiară ale unei game largi de utilizatori
denumite”situații financiare cu scop general”.
Utilitatea informației oferite de situațiile financiare este dată de următoarele atribute
prezentate de cadrele de raportare financiară:
1. relevanța;
2. exhaustivitatea;
4
 3. credibilitatea;
4. neutralitatea;
5. inteligibilitatea.
1.Relevanța
Informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale
utilizatorilor,ajutându-i să evalueze evenimente trecute,prezente sau viitoare,confimând sau
corectând evaluările anterioare ale acestora.
Astfel de informații au rolul:

 de previziune
 de confirmare.
Relevanța informațiilor este influențată de:

 natura informațiilor
 pragul de semnificație.
Informațiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea
influența deciziile economice ale utilizatorilor,decizii luate pe baza situațiilor financiare.
Pragul de semnificație oferă o anumită limită informației astfel încât aceasta să fie utilă.În
același timp pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii,judecate în
condițiile omisiunii sau declarării gresite a informațiilor.
2.Exhaustivitatea
Această caracteristică se referă la faptul că nu trebuie omise tranzacțiile și
evenimentele,soldurile conturilor și anumite prezentări de informații care ar putea afecta
prezentarea fidelă a situațiilor financiare.
3.Credibilitatea
Informația este credibilă atunci când:
-nu conține erori semnificative;
-nu este partinitoare;
-utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce informația și-a propus să reprezinte.
Un fapt ce poate induce in eroare este acela că informația poate fi relevantă,dar mai puțin
credibilă.
Pentru ca informațiile să fie credibile se impune:
a.reprezentarea fidelă,care face apel la:

 prudență;
 integralitate:
-oportunitate
-raport cost beneficiu;
b.prevalența economicului asupra juridicului;
c.neutralitatea.
a.Reprezentarea fidelă
Informația trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacțiile și evenimentele.
Reprezentarea fidelă face apel la prudență și integralitate.
Prudența
Datorită faptului că există incertitudini care planează asupra unor evenimente și
circumstanțe,este necesar să se exercite prudența în intocmirea situațiilor financiare.

5
 Prudența reprezintă un anumit grad de precauție în efectuarea raționamentelor necesare
pentru a realiza estimările cerute în condiții de incertitudine,astfel încat activele si veniturile să
nu fie supraevaluate,iar datoriile și cheltuielile să nu fie subevaluate.
Integralitatea
Se referă la faptul că informația din situațiile financiare trebuie să fie completă în limitele
rezonabile ale pragului de semnificație și ale costului obținerii acelei informații.Omisiunea
conduce la informații false,lipsite de credibilitate,defectuoase din punct de vedere al relevanței
sau capabile să inducă in eroare.
O informație relevantă și credibilă are si limite:

 oportunitatea;
 raportul cost-beneficiu.
Opotunitatea
Întârzierea în raportarea unei informații conduce la pierderea relevanței informației.O
informație este utilă atunci când este oportună.
Există situații când informația,puntru a fi oportună trebuie să fie raportată înainte că
tranzacțiile sau evenimentele să fie cunoscute,ceea ce afectează credibilitatea.
Pe de altă parte,raportarea cu întârziere a informației adică după ce evenimentele sau
tranzacțiile au avut loc,înseamnă o informație credibilă,dar nu și oportună pentru luarea
deciziilor de către utilizatori.Această informație nu mai prezintă relevanță așteptată.Deci,este
foarte important să se asigure un echilibru între relevanță și credibilitate sub aspectul
oportunității,având drept considerent fundamental satisfacerea adecvată a necesităților
utilizatorilor în procesul de luare a deciziilor.
Raportul cost-beneficiu
Acesta impune că beneficiile obținute de pe urmă informației,beneficii evaluate potrivit
raționamentului profesional,să depășească costul furnizării acesteia(cost evaluat potrivit
raționamentului profesional).
Costurile sunt suportate de utilizatorii pentru care informația este pregătită,dar de
beneficii se pot bucură și alți utilizatori.Din acest motiv relația cost-beneficiu este greu de aplicat
cazurilor particulare.
b.Prevalența economicului asupra juridicului
Pentru ca informația să prezinte credibil evenimentele și tranzacțiile pe care le
reprezintă,este necesar ca acestea să fie contabilizate și prezentate în concordanța cu fondul lor și
cu realitatea economică și nu doar cu forma lor juridică.
c.Neutralitatea
Informatia cuprinsa in situatiile financiare trebuie sa fie neutra,lipsita de
influente.Existenta unor influente,din interiorul entitatii sau din exteriorul acesteia,afecteaza
credibilitatea iinformatiei.
5.Inteligibilitatea
Informațiile furnizate de situațiile financiare sunt inteligibile dacă acestea pot fi ușor
înțelese de utilizatori.Penttru se realiza acest lucru utiilizatorii trebuie să dețînă cunoștințe în
domeniul economic,despre activitatea entității,noțiuni de contabilitate.În același timp
informațiile complexe cuprinse in situațiile financiare,datorită relevanței lor îin luarea deciziilor
economice,nu trebuie omsie dooar pe motivul că sunt greu de înțeles de către anumiți utilizatori.

Rolul auditului financiar

6
 Apară în mod egal
pe toți utilizatorii de
informație contabilă

Exprimă o opinie
independentă asupra
AUDITUL FINANCIAR
situațiilor financiare

Sporește încrederea
utilizatorului în
informația contabilă
Dă o asigurare rezonabilă
asupra faptului că situațiile
financiare nu sunt viciate
de fraude sau de erori
semnificative astfel încât
Aduce un plus de siguranță acestea pot fi utlizate în
faptului ca informația procesul de luare a
contabilă și financiară a fost deciziilor.
obținută,tratată și prezentată
în conformitate cu
standardele și principiile
naționale și internaționale.

7
Capitolul II
2.1 Situațiile financiare.Rolul auditorului privind furnizarea de informații corecte față
de utilizatori.

Obiectivul unei misiuni de audit al situațiilor financiare este de a da posibilitatea

auditorului să constate dacă situațiile financiare sunt întocmite, sub toate aspectele
semnificative, în conformitate cu un cadru identificat de raportare financiară. Expresiile
folosite pentru exprimarea opiniei auditorului sunt, în general, oferă o imagine fidelă sau
prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative.
Pentru formarea opiniei de audit, auditorul trebuie să obțînă suficiente probe de audit
adecvate, astfel încât să fie capabil să-și formuleze concluziile pe care să se bazeze respectivă
opinie.
Activitatea desfășurată de auditor în scopul formării unei opinii se bazează și pe raționament
profesional, în special în ceea ce privește:
 strângerea probelor de audit;
 deciderea naturii, duratei si a întinderii procedurilor de audit;
 conturarea unor concluzii bazate pe probele de audit strânse;
 evaluarea caracterului rezonabil al estimărilor făcute de conducere la întocmirea
situațiilor financiare.
Etapele desfășurării unei misiuni de audit
1) Preplanificarea are in vedere culegerea de informații minime despre client în vederea
fundamentării deciziei de acceptare a unui angajament de audit și presupune trei acțiuni,
fiecare trebuind intreprinsă în fazele timpurii ale auditului:
 auditorul decide dacă acceptă clientul nou sau dacă acceptă să continue colaborarea cu
un client deja existent;
 auditorul identifică motivele pentru care un client solicită sau are nevoie de un audit;
 auditorul trebuie sa ajungă la un acord cu clientul în ceea ce privește termenii si
condițiile angajamentului, pentru a evita orice neînțelegeri ulterioare.
2) Planificarea:
 presupune organizarea activitații de audit astfel încât acesta să fie efectuat într-un mod
cât mai eficient și necesită construirea unei strategii generale și a unei abordări detaliate în
ceea ce privește natura, durata si întinderea preconizată a unui angajament de audit;
 constă în construirea unei strategii generale și a unei abordări detaliate a unui
angajament de audit din punctul de vedere al eficienței și oportunității;
 se face in baza datelor obținute de la entitatea auditată în faza de culegere de
informații primare, care, la rândul lor, sunt structurate pe:
 clase de conturi (capitaluri, imobilizări, stocuri, trezorerie, venituri si cheltuieli);
 categorii de parteneri (clienți, respectiv furnizori și conturi asimilate, datorii si creanțe
către bugetul statului);
 categorii de operațiuni (investiții, credite, consolidări în cadrul grupului).
3) Culegerea probelor de audit urmărește:
 dobândirea de cunostințe detaliate despre afacerea clientului;
 clarificarea naturii, duratei si intinderii procedurilor ce urmează a fi utilizate;
 înțelegerea sistemului contabil și a sistemului de control intern;
 determinarea riscurilor specifice întreprinderii și calcularea/recalcularea pragului de
semnificație în raport cu informațiile obținute la momentul respectiv;
 coordonarea unitară a echipei de audit, îndrumarea, supravegherea acesteia, revizuirea
si coroborarea informațiilor obținute în vederea construirii unei imagini cat mai corecte
asupra activității clientului de audit.

8
 Planul și programul de audit trebuie revizuite ori de câte ori este necesar pe parcursul
derulării auditului.
Culegerea de informații pentru audit se realizează pe trei direcții, și anume:
a) economia națională - se are în vedere evoluția pe anumite direcții generale:
 nivelul general al activității economice (recesiune, creștere);
 rata dobânzii și disponibilitățile de finanțare pe piata financiar-bancară;
 inflația, reevaluarea monedei, evoluția acesteia în raport cu monedele internaționale
de referință;
 politicile guvernamentale aplicabile în perioada imediat următoare.
b) sectorul de activitate- se urmăresc factorii de influență a afacerii clientului:
 piața (inchisă/deschisă, limitată sau nu, internă/internațională) și concurentă;
 activități ciclice sau sezoniere, temporară sau permanentă;
 schimbări care pot să apară în timp în tehnologia produsului;
 riscul afacerii (accesibilitate, poziționare față de concurență);
 evoluția sectorului de activitate;
 etapele unei misiuni de audit în condiți adverse (cerere în declin, capacitate de
productie în exces față de piață);
 cerințe și probleme de mediu;
 cadrul de reglementare la nivel național si internațional;
 utilități necesare și costurile aferente;
 practici specifice (referitoare la contractele de munca, metodele de finanțare, metodele
contabile).
c) intreprinderea avându-se în vedere caracteristicile esențiale în definirea și evoluția
activității economico-financiare:
-managementul și forma de proprietate:
 forma de proprietate: privată (capital român, străin), publică, mixtă (inclusiv orice
schimbare recenta sau planificată);
 proprietăți de drept și parțile afiliate (persoane fizice/juridice, române/străine,
reputația și experiența în afaceri a acestora);
 structura capitalului (inclusiv orice schimbare recentă sau planificată);
 structura organizatorică;
 obiectivele, filozofia si strategiile managementului;
 achiziții, fuziuni sau disponibilizări de componente ale afacerii (efectuate/planificate);
 surse si metode de finanțare (curente si istorice);
 consiliul de administrație;
 managementul operațional;
 funcția auditului intern (existență, evoluție, caracteristici, rol);
 atitudinea față de mediul de control intern.
-activitatea entității identificată prin elementele specifice:produse, piețe, terți, cheltuieli,
operațiuni:
 natura activității;
 localizarea mijloacelor de producție, a depozitelor, sediului social, birourilor etc.;
 raporturile cu salariații: drepturi si obligații (niveluri de salarizare, contracte sindicale,
obligații privind pensiile etc.);
 clienții și contractele importante, confirmarea soldurilor cu acestia, analiza soldurilor
pe vechime, termene de încasare, eventuale litigii cu aceștia;
 produse/servicii si localizarea lor în piața specifică: marjele de profit, cotă de piață,
concurenți, exporturi, politici de prețuri, reputația produselor, garanții, comenzi, tendințe,
strategii și obiective;

9
 furnizorii importanți de bunuri și servicii: contracte pe termen lung, termene de plată,
piețe de aprovizionare, litigii;
 stocuri: locații, condiții de stocare, inventarierea acestora, vechime, metodă de scădere
din gestiune etc.;
 active necorporale deținute;
 categorii importante de cheltuieli;
 active în valută, obligații și tranzacții în devize, operațiuni de acoperire a riscului
valutar;
 sistemul informațional curent, planuri de schimbare;
 structura altor datorii (credite, leasing financiar etc.), inclusiv clauze contractuale;
 calcularea indicatorilor generali și specifici;
 analiza evoluției în timp și a tendințelor semnificative;
-legislație:
 mediul de reglementare și cerințe;
 fiscalitatea și nivelul de influențare a activității;
 cerințele de raportare privind auditul.
Auditorul trebuie să revizuiască și să evalueze concluziile ce rezultă din probele de audit
obținute ca bază pentru exprimarea unei opinii asupra situațiilor financiare.
Toate informațiile colectate pe durata auditului alcătuiesc dosarul de audit, și sunt structurate
pe trei secțiuni:
Dosarul permanent ce trebuie să conțină documente și tabele cu semnificație permanentă cum
ar fi:
a) informații despre client:
a. informații generale;
b. detalii despre activitate;
c. organigramă;
d. conturi bancare și persoanele cu drept de semnătură;
e. detalii despre conducerea executivă;
f. parți afiliate.
b) detalii despre angajamentul de audit:
 scrisoarea de angajament;
 numirea ca auditor;
 scrisoarea de la auditorul precedent;
 autorizări/creditări dobândite.
c) informații și contracte sau acte cerute de lege:
 copie a actului constitutiv al societații și a actelor adiționale la acesta;
 extrase ale proceselor-verbale ale sedințelor semnificative ale Adunării Generale a
Acționarilor sau Asociațiilor si ale Consiliului de Administrație;
 dosar
 copii ale contractelor de imprumut;
 copii ale contractelor de leasing și ale titlurilor de proprietate;
 copii ale proceselor-verbale de evaluare/reevaluare a terenurilor și clădirilor;
 declarațiile de impozit pe profit;
 detalii despre capitalul social subscris și vărsat;
 copii ale cererilor de înscrieri de mențiuni la Registrul Comerțului sau Registrul
Român al Acționarilor;
 detalii despre legile și alte acte normative relevante cu influență semnificativă asupra
activității entității.
d) sistemul contabil:
 prezentare a registrelor și a evidentelor;

10
 sinteza sistemului contabil;
 prezentarea sistemului informatic;
 politicile contabile semnificative;
 scrisorile de recomandare catre conducere.
Dosarul de audit permanent trebuie revizuit anual, la fiecare audit, cu toate modificările care
survin.
Dosarul de audit curent conține toate informațiile relevante pentru perioada financiară pentru
care se face auditul: foile de lucru, confirmari de la terți (clienți, debitori, furnizori, avocați,
bănci etc.), declarații ale conducerii etc.
Foile de lucru conțin toate informațiile colectate, structurate si prelucrate de auditor pe durata
misiunii în vederea fundamentării opiniei. Spre deosebire de celelalte elemente ale dosarului
de audit, acestea sunt documente interne ale auditorului și sunt folosite doar în interiorul
firmei de audit.
4) Finalizarea auditului constă în:
A. revizuirea generală a situațiilor financiare;
B. verificarea documentelor de lucru;
C. observații finale si discuții cu conducerea societății;
D. verificarea finalizării angajamentului.
Revizuirea generală a situaților financiare se referă la:
 revizuirea indicatorilor financiari ai societații auditate, obținerea de explicații din
partea conducerii cu privire la variațiile semnificative;
 verificarea componentelor situațiilor financiare pentru a se asigura că acestea conțin
toate componentele prevăzute de lege, precum și dacă au fost corect completate situațiile
respective;
 verificarea evenimentelor ce intervin ulterior incheierii exercitiului financiar auditat,
analizarea acestora pentru a determina daca producerea lor influențează situațiile
financiare (clarifică anumite aspecte din timpul auditului, de ex: rezolvarea unor litigii,
încasarea unor clienți rău-plătnici) sau dacă prezentarea acestor evenimente in situațiile
financiare ajută utilizatorul să ințeleagă mai bine informațiile din situațiile financiare;
 revizuirea finală a principiului continuității activitătii societății auditate pentru a se
asigura că, având în vedere informațiile obținute despre societate pe parcursul derulării
auditului, societatea îsi poate continua activitatea în condiții normale cel putin înca un an.
Lista de verificare a documentelor de lucru urmărește:
 asigurarea că documentele de lucru conțin toate informațiile relevante cu privire la
activitatea societății și care contribuie la formularea opiniei auditorului;
 asigurarea că toate erorile identificate au fost centralizate într-o foaie de lucru care
urmează a fi discutată cu conducerea societății;
 asigurarea că foile de lucru întocmite respectă aceeași structura și sunt referențiate,
datate și semnate.

Observațiile finale și întâlnirile cu clientul vizează:

 discutarea tuturor propunerilor de ajustare făcute de catre auditor si stabilirea acelora
care sunt agreate de conducere;
 discutarea evenimentelor ulterioare si a scrisorilor de confirmare;
 discutarea raportului de audit provizoriu.
Discuțiile cu managementul entității se consemnează sub forma unei note sau a unui proces-
verbal semnat și ștampilat de către ambele părti și se atașează la dosar constituind o proba de
audit.
După discuțiile cu conducerea:
 se urmăreste dacă ajustările agreate au fost efectuate in contabilitate;

11
 suma ajustărilor neagreate se compară cu pragul de semnificație în vederea stabilirii
dacă raportul de audit va fi cu rezerve sau nu ca urmare a propunerilor făcute;
 se definitivează raportul de audit.
Verificarea finalizării angajamentului are in vedere dacă:
 au fost revizuite documentele de lucru și clarificate punctele restante;
 există note ale discuțiilor purtate;
 calculele matematice din situațiile financiare au fost corecte;
 s-a finalizat raportul de audit;
 a fost intocmită scrisorea de recomandare pentru conducerea unitătii (scrisoarea de
management);
 s-au notat toate punctele de planificare pentru anul următor.
Raportul de audit trebuie să conțină o exprimare clară, in scris, a opiniei asupra situațiilor
financiare considerate în ansamblu.
Elementele de bază ale raportului de audit
Raportul de audit cuprinde următoarele elemente de bază, prezentate, de regulă, in formatul
de mai jos:
a) titlul
b) destinatarul
c) paragraful de deschidere sau introductiv, care cuprinde:
 identificarea situațiilor financiare auditate;
 o declaratie privind responsabilitatea conducerii entității, precum si responsabilitatea
auditorului;
d) paragraful referitor la sfera angajamentului conține:
 o referire la standardele internaționale de audit, la standardele ori practicile naționale
de audit relevante;
 o prezentare a raportului de audit efectuat;
e) paragraful referitor la opinie trebuie să conțină:
 o trimitere la cadrul general de raportare financiară utilizat pentru întocmirea
situațiilor financiare (inclusiv identificarea tării de origine a cadrului de raportare
financiară atunci când cadrul utilizat nu este reprezentat de Standardele Internaționale de
Contabilitate);
 o exprimare a opiniei asupra situațiilor financiare, dacă acestea oferă o imagine fidelă
a stării și mișcării patrimoniului întreprinderii în concordanță cu respectivul cadru de
raportare financiară și, atunci când este cazul, dacă situațiile financiare sunt conforme cu
cerințele statutare;
f) data raportului trebuie sa fie similară cu data la care s-a încheiat auditul;
g) adresa auditorului;
h) semnatura auditorului
Raportul este, de regulă, semnat cumulat atât cu numele firmei de audit, cât și de persoana
care a făcut auditul. Multe din marile firme de audit semnează numai cu numele firmei.

12
Capitolul III
3.1 Relația contabilitate-audit
Expertiza contabila este o activitate de cercetare, cu caracter tehnic, efectuată de către
un specialist de mare clasa într-un anumit domeniu, cu scopul de a stabili adevărul material
într-o anumită cauza, problema sau litigiu.
Expertul a dobândit această calitate conform legii, în urmă unui examen și este
recunoscut de un organism profesional, al cărui membru este. Orice proces judiciar și
soluționare oricărui litigiu, au că obiectiv prioritar aflarea adevărului. În cadrul etapelor
procesuale strângerea de probe, constituie etapă cea mai însemnată. Că mijloc de proba,
expertiză are un rol însemnat, ea aducând în față instanței, sau în față părții(lor) interesate,
raportul unor persoane autorizate, specializate în diferite domenii de activitate, ajutând
infaptuitorii justiției să pronunțe o hotărâre dreapta, iar persoanele interesate să ia o decizie
justă în cunoștință de cauza. Indiferent de pregătirea și experiență profesională, infaptuitorii
justiției nu posedă cunoștințe în toate domeniile, având în vedere paleta vastă de probleme cu
care se confruntă, motiv pentru care, apelează la serviciile unui expert pentru clarificarea
anumitor aspecte cu care se confruntă în soluționarea justă a cauzelor.
Clasificate după criteriul cazuisticii sau litigiului ce se cercetează, precum și al
domeniului de activitate pentru care se solicită, distingem următoarele tipuri de expertize și
anume:

 tehnice;

 medico-legale;

 criminalistice;

 grafologice;

 artistice;

 contabile.

Expertiză contabila este misiunea încredințată unui expert contabil de a reconstitui

realitatea unei operații de natură financiar – contabila și/sau economică, pe baza registrelor, a
situațiilor financiare, a documentelor justificative și operaționale ale unei entități
patrimoniale, în scopul de a putea elabora o opinie autorizată, pe care să se poată baza
organele judiciar, în vederea soluționării juste a cauzei sau litigiului.
Spre deosebire de alte expertize, care au că obiect de cercetare o singură problema, expertiză
contabila se referă la cercetarea unui ansamblu de probleme economico-financiare,
documente contabile și acte normative, obiectul sau de cercetare caracterizandu-se prin
pluralitate și diversitate.
Că formă de cercetare științifică efectuată pentru a clarifica modul cum sunt reflectate în
evidențele contabile și în evidențele tehnico operative, anumite tranzacții și fapte, expertiză
contabila are următoarele trăsături:
1. are ca obiect de cercetare fapte sau tranzacții de natură economico-financiară;
2. cuprinde in sfera sa de cercetare activitatea economică a unei entități patrimoniale,
pentru obiectivele stabilite de organul judiciar ori de persoana fizică sau juridică care
o solicită, pentru o perioadă limitată de timp;

13
 3. cercetează situațiile și împrejurările pe baza informațiilor din situațiile financiar-
contabile și cele operative;
4. interpretează informațiile obținute în consonanță cu reglementările legale în domeniu,
formulând opinii despre problemele investigate pe baza legilor și actelor normative
din domeniu;
5. studiază cauzele generatoare de pagubă în dauna patrimoniului;
6. elaborează concluzii pe baza constatărilor făcute, care servesc ca mijloc de probă
pentru organul judiciar care a dispus expertiza, sau mijloc de fundamentare a
deciziilor pentru alte persoane fizice sau juridice.
Obiectivul prioritar al expertizei contabile este de a contribui la stabilirea adevărului
material, în vederea soluționarii juste de către organul judiciar a cauzei aflată în judecată.
În acest sens expertiza contabilă:

- analizează cauzele care au determinat abaterile de la normele legale cu

caracter economico-financiar;

- analizeaza relațiile economice și financiare dintre părtile aflate in litigiu;

- analizeaza modul în care entitatea patrimonială respectă legislația în

vigoare în domeniul economico-financiar;

- studiază cauzele care au generat pagube în dauna patrimoniului și

evaluează marimea pagubei;

- prezintă deficiențele existente în organizarea și conducerea contabilității și

a sistemului de control propriu;

- prezintă deficiențele sistemului informațional;

- prezintă omisiunile și/sau erorile comise în executarea sarcinilor de

serviciu, cu repercursiuni asupra patrimoniului;

- verifică modul de reflectare în situațiile financiare a tranzacțiilor efectuate

de entitatea patrimonială.

Obiectul de cercetare al expertizei contabile cuprinde un spectru mai larg al activității

economico-financiare, referindu-se la:

 verificarea modului de subscriere și varsare a capitalului social, în natură și în

numerar;

 analizarea și verificarea măririi capitalului social și/sau diminuării acestuia;

 cauzele care au generat pierderile de capital social;

 eficiența modului de administrare a patrimoniului unei entități juridice;

 capacitatea unei entități patrimoniale de a genera profit;

14
  analiza economico-financiara în dinamica unei entități patrimoniale, pentru
determinarea gradului de lichiditate și de solvabilitate;

 analiza echilibrului structural a patrimoniului societății;

 analizarea raporturilor contractuale dintre agenții economici și a modului de

respectare a clauzelor contractuale (executarea obligațiilor, respectarea termenelor,
efectuarea la timp a plăților, calcularea penalităților de întârziere);

 situatia fluxurilor de trezorerie și capacitatea entității patrimoniale de a genera

numerar;

 cauzele falimentului unei întreprinderi și posibilități de redresare.

Expertiză contabila cuprinde doar latura economico-financiară a faptelor și împrejurărilor,

latura juridică fiind exclusiv de competență organelor judiciare. Un expert contabil, în cadrul
misiunii sale, pe baza cercetării efectuate poate constată o pagubă în patrimoniul agentului
economic. El poate să stabilească mărimea pagubei, cauzele care au generat-o, dar nu poate
face referiri cu privire la vinovăția persoanelor, deoarece acest lucru depășește sfera
economicului, respectiv competențele sale că expert contabil, intrând în sfera juridicului și
făcând obiectul unei anchete penale.

Obiectivele care se dau spre rezolvarea expertului contabil se stabilesc si se consemnează în

scris prin:
 ordonanță-în cazul organelor de urmărire penală;
 încheiere-în cazul instanțelor de judecată;
 contract-în cazul solicitării de către persoane fizice sau juridice.

Aceste obiective trebuiesc formulate clar, concis, sunt limitate din punct de vedere al
continutului și trebuie să se refere la o perioada determinate de timp.
Conform normei profesionale nr. 35 elaborată de CECCAR, expertizele contabile se
clasifică în funcție de două criterii.
Primul criteriu considerat de bază este in funcție de scopul în care au fost solicitate
expertizele contabile, respectiv utilizatorul final al acestora, existând:
1) expertiza contabilă judiciară - dispusă de organele judiciare și reglementată de
Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, sau alte legi speciale, care
constituie mijloc de probă în justitie și ajută la soluționarea cauzelor aflate în faza de
anchetă, cercetare sau judecată;
2) expertiza contabilă extrajudiciară sau amiabilă – efectuată în afara unui proces
justițiar, dispusă de diverse părti aflate în litigiu, sau care doresc parerea unui expert
cu privire la unele aspecte economice, financiar – contabile, cum ar fi acționarii,
membrii consiliului de administrație, persoane fizice sau persoane juridice.

Al doilea criteriu considerat complementar, este în funcție de obiectivele la care trebuie

sa raspundă expertizele contabile și avem:

1) expertize contabile civile – dispuse pentru rezolvarea unor litigii sau cauze civile;
2) expertize contabile comerciale - dispuse pentru rezolvarea unor litigii sau cauze
comerciale;

15
 3) expertize contabile fiscale - dispuse pentru rezolvarea unor litigii sau cauze
fiscale;
4) expertize contabile penale – dispuse pentru rezolvarea unor aspecte civile atasate
litigiilor penale.

Expertiză contabila judiciară reprezintă un mijloc de proba în justiție și constă în

activitatea de cercetare a unor fapte sau împrejurări de natură economico-financiară, la
cererea organelor judiciare, în vederea soluționării unor litigii dintre persoane juridice,
dintre acestea și persoanele fizice, precum și a proceselor penale privind infracțiuni prin
care au fost aduse pagube patrimoniului.
În cadrul activității procesuale (procese civile sau penale) desfășurate de organele
judiciare, expertiză contabila judiciară că mijloc de proba poate fi efectuată la cererea
părților sau din oficiu, în vederea clarificării anumitor aspecte economico-financiare,
decisive la stabilirea adevărului.
Obiectivul primordial al expertizei contabile judiciare este acela de a oferi o opinie
autorizată, profesională despre aspectele economico-financiare care fac obiectul
expertizei, astfel încât, organele de justiție valorificând aceste informații și aplicând
normele de drept, să fie în măsură să pronunțe o hotărâre dreapta și să tragă la răspundere
persoanele vinovate.
Caracterul științific al expertizei contabile judiciare constă în faptul că ea contribuie la
stabilirea adevărului material și că în funcție de nivelul și calitatea informațiilor furnizate
ajută organele judiciare să aprecieze forță probantă a acesteia.

Principalele trăsături ale expertizei contabile judiciare sunt:

 este un mijloc de probă in justiție;
 ajută la stabilirea adevărului material;
 este efectuată ocazional, la cererea organelor judiciare sau este dispusă din oficiu;
 aria de cercetare se limitează strict la problemele cu caracter economico-financiar,
latura juridică fiind de competența organului judiciar;
 obiectivele sale se limitează la fapte si imprejurări care au generat litigii;
 obiectivele sale sunt limitate din punct de vedere al conținutului și al perioadei la care
se referă și sunt indicate în actul prin care s-a dispus efectuarea ei;
 extinderea obiectivelor se poate face numai cu aprobarea organului care a dispus
efectuarea ei;
 are competentă de examinare a tuturor documentelor: contabile, tehnice, operative etc,
necesare pentru clarificarea obiectivelor stabilite de organele judiciare;
 interpretează aspectele economico-financiare în consonanță cu reglementările legale
în domeniu;
 în funcție de calitatea și de nivelul știintific al expertizei, poate fi admisă sau respinsă
ca probă de către organele judecătorești.
Atât auditul financiar cât și expertiza contabilă judiciară, reprezintă activități care au
ca principale obiective, verificarea situațiilor financiare, gestionarea rațională și apărarea
patrimoniului, aplicarea și respectarea legislației în domeniul economico-financiar,
reflectarea corectă în situațiile financiare a tranzacțiilor efectuate de o entitate
patrimonială în conformitate cu legislația aplicabilă.
Între aceste două activități există asemănări si deosebiri.
Asemănările se referă la următoarele aspecte:
 au ca obiect de cercetare – activitatea economică și financiară – contabilă a unei
entități patrimoniale;

16
 analizează modul cum sunt reflectate în situațiile financiare tranzacțiile unei entități
patrimoniale;
 verifică modul în care entitatea patrimonială respectă legislația în vigoare în domeniul
financiar - contabil;
 documentele care stau la baza verificării și cercetării sunt documentele financiar-
contabile și cele tehnic-operative;
 interpretează informațiile obținute în consonanță cu reglementările legale în domeniul
economico-financiar;
 analizează cauzele generatoare de pagube în dauna patrimoniului și stabilesc valoarea
pagubei;
 este un control extern independent, deoarece constată abaterile și deficiențele după ce
acestea au avut loc;
 utilizează metode similare de investigație si analiză;
 se materializează într-un raport care cuprinde o opinie profesională și autorizată.

Deosebirile intre cele două activități se referă la:

Auditul financiar Expertiza contabilă

Se efectuează la sfarșitul exercițiului Este o activitate ocazională, dispusă

financiar, pe bază de contract. de organele judiciare.

Este o formă de validare a situațiilor Este un mijloc de probă pentru aflarea

financiare, de evaluare a modului în
care acestea reflectî tranzacțiile
efectuate de o entitate patrimonială
într-un exercițiu financiar.
adevarului material si furnizează
informații necesare organelor
judiciare pentru elucidarea cauzelor
aflate în curs de judecată, sau de
soluționare.

Cuprinde în sfera de verificare Cuprinde în sfera de cercetare o

întreaga activitate economico- problematică economico-financiară
financiară pe o perioadă de un an. limitată de obiectivele stabilite de
organele judiciare.

17
 Se materializează într-un raport de Se materializează într-un raport de
audit, în care auditorul exprimă o expertiză care raspunde strict la
opinie independentă despre situațiile intrebările dispuse de organul
financiare. judiciar, care fac obiectul expertizei

Se verifică și analizează prin sondaj, Se examinează analitic numai

întregul sistem de documente documentele financiar-contabile și
financiar contabile și tehnico- operative, necesare pentru clarificarea
operative, care stau la baza întocmirii obiectivelor expertizei.
situațiilor financiare.

Se efectuează de către un auditor Se efectuează de catre un expert

financiar, membru al CAFR. contabil, membru al CECCAR.

Capitolul IV
4.1 Tipuri de certificare
Comitetul Internaţional pentru Practici de Audit a fost autorizat să emită Standarde
Internaţionale de Audit (ISA). Scopul acestui document este de a descrie cadrul general în
care sunt emise ISA în relaţie cu serviciile ce pot fi efectuate de către auditorii financiari.
Cu excepţia cazurilor indicate, pentru a uşura exprimarea, termenul "auditor financiar"
este folosit pe tot cuprinsul standardelor, atunci când se descrie atât activitatea de audit
financiar, cât şi serviciile conexe ce pot fi efectuate. O astfel de referinţă nu intenţionează să
sugereze că o persoană care efectuează servicii conexe trebuie să fie auditorul financiar al
situaţiilor financiare ale unei entităţi.
De obicei, situaţiile financiare sunt întocmite şi prezentate anual, şi sunt destinate
nevoilor comune de informare ale unei game largi de utilizatori. Mulţi dintre acei utilizatori
se bazează pe aceste situaţii financiare ca fiind principala lor sursă de informaţii, deoarece nu
au posibilitatea să obţină informaţii suplimentare care să satisfacă nevoile lor informaţionale
specifice. Astfel, situaţiile financiare trebuie să fie întocmite în conformitate cu una sau cu o
combinaţie din următoarele:
(a) standarde internaţionale de contabilitate;
(b) standarde naţionale de contabilitate; şi
(c) un alt cadru general de raportare financiară cu caracter obligatoriu şi comprehensiv, care
a fost conceput pentru a fi utilizat în raportarea financiară şi care este identificat în situaţiile
financiare.
Cadrul general pentru audit face distincţia între activităţile de audit financiar şi
serviciile conexe. Serviciile conexe cuprind revizuirile, angajamentele privind procedurile
convenite şi angajamentele de elaborare. Aşa cum se arată în diagrama de mai jos, misiunile
de audit financiar şi revizuirile sunt concepute pentru a da posibilitatea auditorului financiar
să furnizeze niveluri înalte şi respectiv moderate de certificare, astfel de termeni fiind folosiţi
pentru indicarea ierarhizării comparative a lor. Angajamentele privind procedurile convenite
şi misiunile de elaborare nu au rolul de a permite auditorului financiar exprimarea unei
asigurări.
Cadrul general nu se aplică altor servicii efectuate de către auditorii financiari, cum ar
fi servicii fiscale, consultanţă şi îndrumare financiară şi contabilă.

18
 In contextul acestui cadru general, certificarea se referă la gradul de satisfacere al
auditorului faţă de credibilitatea unei aserţiuni care a fost efectuată de către o parte pentru
folosinţa unei alte părţi. Pentru a furniza o astfel de certificare, auditorul evaluează probele
colectate ca rezultat al procedurilor aplicate şi exprimă o concluzie în legătură cu acestea.
Gradul de satisfacere atins şi, prin urmare, nivelul de certificare ce poate fi oferit este
determinat de procedurile efectuate şi de rezultatul acestora.
În cadrul unui angajament de audit, auditorul oferă un nivel înalt, dar nu absolut, de
certificare conform căreia informaţia care face obiectul auditului nu conţine denaturări
semnificative. Această situaţie este exprimată în mod pozitiv în raportul de audit ca o
certificare rezonabilă.
În cadrul unui angajament de revizuire, auditorul furnizează un nivel moderat de
certificare conform căreia informaţia care face obiectul revizuirii nu conţine denaturări
semnificative. Această situaţie este exprimată sub forma unei asigurări negative.
Pentru angajamentele privind procedurile convenite, deoarece auditorul furnizează
doar un raport al constatărilor, nu este exprimată nici un fel de certificare. În schimb, înşişi

19
utilizatorii raportului evaluează procedurile şi constatările raportate de către auditor şi îşi
formulează propriile concluzii pe baza activităţii desfăşurate de auditor.
În cadrul unui angajament de elaborare, cu toate că utilizatorii informaţiei elaborate
obţin un avantaj din implicarea contabilului , în raport nu se exprimă nici un fel de certificare.
Obiectivul unui angajament de audit al situaţiilor financiare este de a da posibilitatea
auditorului să exprime o opinie cu privire la situaţiile financiare, dacă acestea sunt întocmite,
sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru identificat de raportare
financiară. Expresiile folosite pentru exprimarea opiniei auditorului sunt "oferă o imagine
fidelă" sau "prezintă în mod fidel, sub toate aspectele semnificative", termeni care sunt
echivalenţi. Un obiectiv similar este urmărit şi în cazul auditului informaţiilor financiare sau
de altă natură întocmite în conformitate cu criteriile adecvate.
Pentru formarea opiniei de audit, auditorul obţine probe de audit suficiente şi
adecvate, astfel încât să fie capabil să-şi formuleze concluziile pe care să se bazeze respectiva
opinie.
Opinia auditorului sporeşte credibilitatea situaţiilor financiare, oferind un nivel înalt,
dar nu absolut, de certificare. Un nivel de certificare absolut în audit este imposibil de atins
datorită unor factori cum ar fi nevoia de aplicare a raţionamentului profesional, utilizarea
testelor, inerentele limitări ale oricăror sisteme contabile şi de control intern, şi datorită
faptului că, prin natura lor, cele mai multe probe disponibile auditorului sunt mai degrabă
persuasive decât conclusive

Capitolul V
5.1 Utilitatea auditului pentru organizatii
Este necesarǎ efectuarea unui audit al performanţei în organizaţiile sectorului public,
îndeosebi în plin proces de globalizare, când performanţa organizaţiilor din sectorul public
suscită un interes tot mai mare, iar preocuparea pentru modul în care au fost cheltuiţi banii
publici îşi găseşte numeroşi protagonişti. Astfel, auditorul evaluează pe baza raţionamentului
profesinal, rezultatele organizaţiei din punct de vedere al economicităţii, eficienţei şi
eficacităţii, calitatea managementului, examinând modul în care organizaţiile utilizează
fondurile alocate.

În viziunea Standardelor Internaţionale de Audit INTOSAI, auditul performanţei

reprezintă o evaluare sau o examinare independentă a măsurii în care o activitate, un program
sau o organizaţie funcţioneazã în mod eficient şi eficace, cu respectarea economiciţăţii.
Standardele Internaţionale de Audit INTOSAI precizează că obiectivele sunt definite
de legislaţie, dar şi de Instituţiile Supreme de Audit. În acest sens, menţionează următoarele
obiective generale:

 Efectuarea unor examinări independente necesare legislativului şi organizaţiilor

auditate privind economicitatea, eficienţa şi eficacitatea practicilor de implementare
a programelor guvernamentale şi a mijloacelor utilizate pentru realizarea acestora.
 Identificarea şi analiza problemelor privind economicitatea, eficienţa şi eficacitatea
programelor guvernamentale şi a domeniului în care performanţa este diminuată,
sprijinind astfel organizaţia auditată în adoptarea unor decizii manageriale corecte.
 Raportarea impactului programului şi analizarea măsurii în care obiectivele aşteptate
au fost realizate, iar dacă acestea nu au fost atinse, trebuie identificate cauzele.

20
  Furnizarea către legislativ sau organizaţia auditată a rezultatelor unor analize
independente referitoare la valabilitatea şi gradul de încredere a indicatorilor de
performanţă stabiliţi, precum şi o apreciere a gradului de încredere a indicatorilor de
auto-evaluare stabiliţi şi raportaţi de către organizaţiile care administrează fonduri
publice.
 Formularea de recomandări pentru legislativ şi organizaţia auditată, pe baza
constatărilor şi concluziilor rezultate din activitatea de audit.
Reglementările naţionale în domeniu, prevăd că scopul auditului performanţei este de
a oferi informaţii relevante privind maniera de implementare şi consecinţele activităţilor
publice. Astfel, am deduce că auditul performanţei se concentreză numai pe rezultatele
obţinute de organizaţiile sectorului public, caracterizate prin determinarea celor trei E-uri,
respectiv economicitate, eficienţă, eficacitate :

 Economia, este definită ca limită şi condiţionare în cadrul căreia o organizaţie din

sectorul public îşi achiziţionează resursele materiale şi umane; o organizaţie publică
economă îşi achiziţionează aceste resurse în cantitatea şi de calitatea corespunzătoare
la cele mai scăzute costuri. În efectuarea auditului performanţei, problema esenţială
este dacă resursele au fost alocate, administrate şi utilizate cu economie. Întrebarea
căreia încearcă să i găsească răspuns este dacă mijloacele alese reprezintă modul cel
mai economic de utilizare a resurselor alocate.
 Eficienţa este definită prin relaţia dintre bunurile şi serviciile produse şi resursele
folosite pentru realizarea acestora. O organizaţie publică eficientă realizează
maximum de servicii sau produse din resursele materiale şi umane intrate, sau
minimizează intrările necesare pentru a realiza în condiţii de calitate aceeaşi cantitate
de servicii sau produse, scopul managementului fiind acela de a creşte productivitatea
pe fondul reducerii costurilor unitare. În cazul unui audit al eficienţei, subiectul
central îl reprezintă examinarea resurselor utilizate. Tocmai de aceea, problema
principală o constituie utilizarea optimă a resurselor. Întrebarea care apare este dacă în
urma acţiunilor întreprinse, organizaţia obţine rezultatul optim din punct de vedere al
calităţii şi cantităţi. Auditul eficienţei poate fi efectuat şi prin compararea unor
activităţi similare realizate în perioade de timp diferite, sau prin raportarea la anumite
standarde specifice, iar în cazul în care problemele sunt complexe şi nu există
standarde, examinările se efectuează pe baza celor mai bune practici în domeniul
respectiv
 Eficacitatea este măsura în care o organizaţie a sectorului public îşi atinge obiectivele
declarate în raport cu costurile generate. Deşi auditorul poate să determine sau să
măsoare eficacitatea prin compararea rezultatelor cu scopurile stabilite în cadrul
obiectivelor, totuşi, este recomandat ca la auditarea eficacităţii să se încerce
determinarea măsurii în care acţiunile întreprinse au contribuit la atingerea
obiectivelor. În realizarea auditului eficacităţii unei activităţi, organizaţii sau program
guvernamental, auditorul încearcă să găsească răspunsuri următoarelor întrebări:
«sunt atinse obiectivele de politică managerială cu mijloacele utilizate, respectiv, sunt
obţinute rezultatele programate?», «mijloacele utilizate şi rezultatele obţinute sunt
compatibile cu obiectivele politicii manageriale ?», «reprezintă impactul programat un
rezultat direct al politicii manageriale şi nu unul datorat altor circumstanţe ?».
Examinările privind eficacitatea trebuie să arate dacă obiectivele de politică
managerială au fost atinse şi dacă rezultatele obţinute pot fi atribuite politicii
manageriale.

21
 În cazul în care auditul performanţei are ca obiectiv formularea unor concluzii privind
economicitatea şi eficienţa, auditorul trebuie să aibă în vedere şi o analiză a eficacităţii. În
cazul unui audit al eficacităţii, auditorul va trebui să ţină seama şi de aspectele referitoare la
ecoonomicitate şi eficienţă. Aşadar, putem afirma că măsurarea performanţelor în raport cu
obiectivele propuse în concordanţă cu cei «3E» reprezintă o necesitate pentru managerii de la
toate nivelele.
Auditul performanţei încearcă să ofere răspuns la două întrebări :S-a lucrat în mod
corect? Aceasta se referă în principal la furnizorul de servicii şi interesează dacă deciziile
strategice au fost implementate corespunzător. Auditorul urmăreşte să cunoască dacă
managementul general a respectat reglementările şi cerinţele strategiei stabilite sau operează
în concordanţă cu buna practică în domeniu. S-a făcut ceea ce trebuia? Aceasta vizează
eficacitatea sau impactul activităţilor desfăşurate de organizaţie în vederea realizării
obiectivelor societăţii. Auditorul performanţei poate să constate că una dintre măsurile alese
este ineficientă. Atunci când, efectuând un audit al performanţei, auditorul începe să se
întrebe dacă un angajament public este în totalitate fezabil, el va trebui să dea dovadă de
precauţie, să nu-şi depăşească mandatul şi obiectivele stabilite prin extinderea procedurilor de
examinare în zona politicului.
Un alt reper conceptual esenţial al auditului performanţei este reprezentat de actorii
acestui proces: ordonatorul de audit, managerul auditat şi auditorul. Această abordare este
utilă deoarece aceşti actori, sunt distincţi, profund interesaţi de procesul de audit, dar uneori
în mod diferit şi antitetic, îndeosebi în ceea ce priveşte rezultatele auditului. Ordonatorul de
audit reprezintă persoana îndrituită conform legii să definească potrivit intereselor şi
responsabilităţilor sale fundamentale, obiectivele misiunii de audit. Acesta este primul
interesat ca o organizaţie subordonată să aibă un management funcţional, competitiv şi
eficient. Managerul auditat este conducătorul sau echipa managerială a cărei prestaţie privind
modul cum a fost condusă organizaţia în perioada analizată este supusă auditării. Cel mai
adesea, acesta va avea tendinţa de a prezenta numai rezultatele pozitive şi de a face opoziţie
la constatările care evidenţiază aspecte negative în raport cu activitatea desfăşurată de acesta.
În acest context, lărgirea câmpului de investigaţie şi a evaluărilor în direcţia funcţionalităţii
organizaţiei sectorului public este nu numai necesară ci şi obligatorie, impunându-se
abordarea managerului, a sistemului condus şi a rezultatelor obţinute ca întreg.
Auditorul este specialistul, expertul, echipa multidisciplinară care în mod individual
sau colectiv posedă cunoştinţele necesare pentru a evalua din punct de vedere al
performanţei, managementul.
Mulţi dintre noi se întrebă dacă orice auditor poate realiza un audit de performanţă. La
modul general, răspunsul este afirmativ, însă, specialiştii în domeniu sunt de altă părere.
Aceştia încearcă să stabilească trăsăturile esenţiale care trebuie să facă obiectul instruirii,
metodele, pentru a demonstra obiectiv, coerent şi global, pentru toate culturile, că auditorii
care efectuează un audit de performanţă au atins nivelul dorit de competenţă. Printre
trăsăturile necesare se regăsesc capacitatea de a asigura un nivel ridicat de schimb de
informaţii, de a formula întrebări, de a clarifica lucrurile şi de a rezuma constatările.
Pentru a audita performanţa unei organizaţii din sectorul public, realizând audituri de
un nivel ridicat, auditorii, dar şi cei care formează, evaluează sau folosesc auditori vor trebui
să acorde importanţă unui set suplimentar de abilităţi. Una dintre acestea este aceea de a fi în
măsură să-şi formeze o privire de ansamblu asupra funcţionării organizaţiei; pentru aceasta, ei
trebuie să posede un nivel minim de cultură managerială. Fără aceasta, este dificil să credem
că un auditor va fi capabil să aprecieze performanţa generală a organizaţiei.
Obiectivul principal al auditului performanţei, acela de adăuga valoare şi credibilitate
opiniei exprimate în rapoartele de audit, este atins dacă misiunea de audit se desfăşoară în
condiţii de independenţă totală şi cu respectarea următoarelor principii: existenţa unui mandat

22
bine definit al auditului performanţei, libertatea de selecţie a domeniilor în cadrul mandatului
de audit, caracterul ex-post al auditului şi asigurarea rezonabilă. La acestea se adaugă
principiile specifice care ghidează activitatea auditorilor:responsabilitatea, integritatea,
obiectivitatea şi independenţa, valoarea adăugată ca urmare a implementării recomandărilor
auditului, competenţa, rigurozitatea, perseverenţa, comunicarea clară
Tipologia auditului performanţei diferă în funcţie de natura organizaţiei asupra căreia
este chemat să se pronunţe. Astfel, auditul performanţei poate fi abordat în raport de
funcţiunile organizaţiei, de funcţiile managementului şi de subsistemul de management.
Abordarea auditului performanţei în raport cu funcţiunile organizaţiei are în vedere
proiectarea auditului ţinând seama de funcţiunile organizaţiei sectorului public. Structurarea
activităţilor specifice auditului managementului, prin prisma modului cum sunt delimitate şi
compartimentate activităţile organizaţiei sectorului public sub forma unor funcţiuni, impune
abordarea pe scurt, a noţiunii de organizare. Organizarea constă, în general, în ansamblul
elementelor prin care managementul asigură organizaţiei o arhitectură internă în deplină
concordanţă cu totalitatea scopurilor fundamentale şi concomitent o procesualitate adecvată,
astfel încât organizaţia să-şi poată îndeplini menirea pentru care a fost înfiinţată. Procesul
auditării unei funcţiuni în cadrul organizaţiei sectorului public concură la exprimarea unei
opinii şi oferirea unei asigurări competente privind entitatea supusă evaluării.
Abordarea auditului performanţei în raport de funcţiile managementului are în vedere
faptul că orice proces de management presupune o transformare şi, de aceea, în demersul său,
auditorul va investiga şi evalua modul în care a fost proiectată şi cum a decurs aceasta,
concentrându-se pe: identificarea input-urilor, output-urilor şi a fazelor, descrierea şi
evaluarea transformărilor specifice fiecărei faze individual, nominalizarea sau caracterizarea
actorilor şi examinarea relaţiilor de serviciu ce se stabilesc între aceştia, identificarea
caracteristicilor procesului şi a factorilor care determină influenţe notabile, detectarea
neconformităţilor si a punctelor forte
Abordarea auditului performanţei în raport de subsistemul de management presupune
definirea ansamblului de relaţii de management ce urmează a fi investigat şi evaluat, încă din
momentul formulării mandatului pentru misiunea de audit intern.

Auditorul urmăreşte stabilirea factorului activ, a executantului care duce la

îndeplinirea sarcina trasată, a conţinutului raporturilor de serviciu, constând în drepturi,
obligaţii, competenţe, responsabilităţi, termene, a circuitelor şi fluxurilor informaţionale
aferente relaţiilor de management.
Trebuie menţionate şi alte particularităţi ale auditului performanţei şi anume,
examinarea efectelor neintenţionate ale politicii manageriale şi a efectelor neaşteptate. Dacă
primul caz este un proces amplu datorită atât diversităţii acestora cât şi faptului că ele nu
privesc anume strict obiectivele politicii manageriale, în cazul al doilea, auditorii trebuie să
delimiteze aria lor de manifestare, ţinând cont că ele se pot propaga şi în unele domenii care
nu se includ în competenţa şi atribuţiile de audit ale Instituţiei de Audit.
Consecinţele funcţionării lipsite de economicitate, eficacitate şi eficienţă a
organizaţiilor sectorului public, ale nerespectării conformităţii cu prevederile legale şi
implicit ale unui management defectuos au implicaţii la nivelul întregii societăţi şi se
concretizează în: utilizarea necorespunzătoare a resurselor disponibile, cu ample efecte
negative privind realizarea obiectivelor; derularea fără repere şi performanţe notabile, a
proceselor interne care alcătuiesc domeniul specific de activitate; amplificarea tensiunilor în
plan social ca urmare a deciziilor subiective, insuficient fundamentate; compromiterea
procesului de atingere a obiectivelor predeterminate. Pe de altă parte, creditorii şi finanţatorii,
Guvernul şi administraţiile, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca
Mondială, sunt interesaţi de modul în care deciziile manageriale generează rezultate

23
organizaţiilor sectorului public precum şi de obţinerea asigurărilor privind calitatea
procesului de conducere, de cheltuire a banului public.

Bibliografie:

Cristina-Gabriela Jinga-Audit financiar-contabil,Ed.ASE

Renard J. Teoria şi practica auditului intern, traducere, Ed. Ministerului Finanţelor Publice,
Bucureşti, 2002
www.auditeam.ro
www.cafr.ro

24