Referat la disciplina

Evaluarea economică și financiară a

întreprinderilor

COORDONATOR:
Conf. univ. dr. Nagy Cristina Mihaela

STUDENT:
Schiligiu Mihaita Viorel

2022

1
Cuprins

Capitolul I Evaluarea economica a inteprinderilor.......................................................................................3

1.1.Principii generale si importanta evaluarii economice........................................................................3
1.2.  Cadrul activitatii de evaluare...........................................................................................................4
1.3. Standarde de evaluare a intreprinderii.............................................................................................4
1.4 Rolul standardelor de evaluare..........................................................................................................5
1.5 Principii fundamentale de evaluare...................................................................................................6
1.6 Principii de evaluare a intreprinderii.................................................................................................7
1.7. Metode, tehnici si procedee de evaluare.........................................................................................9
II Evaluarea financiară a inteprinderii........................................................................................................10
2.1.Evaluarea financiară........................................................................................................................10
2.2. Metoda analitică şi sintetică...........................................................................................................11
Concluzie...................................................................................................................................................14
Bibliografie................................................................................................................................................15

2
 Capitolul I Evaluarea economica a inteprinderilor

1.1.Principii generale si importanta evaluarii economice

Aceasta distinctie este importanta pentru ca impactul unui proiect la nivelul intreprinderii
sau al agentului economic care il pune in opera nu coincide in mod necesar cu efectele sale in
economia nationala.
Orice noua activitate intr-o intreprindere provoaca dezvoltarea unor activitati in amonte si
in aval de aceasta intreprindere este vorba de subcontractanti, transportori, intreprinderi de
constructii, apoi subcontractantii intreprinderilor de constructii si de transport, etc.
Iata de ce, in timp ce scopul evaluarii financiare este de a supraviza rentabilitatea
capitalului investit de intreprinderile private, de a asigura echilibrul financiar al serviciilor
publice insarcinate sa conduca proiectul, evaluarea economica vizeaza sa ajute la pregatirea si
selectionarea proiectelor care aduce cea mai mare contributie dezvoltarii economice.
Rentabilitatea financiara a unui proiect este deci o conditie necesara realizarii si gestiunii
proiectului. Dar ea nu este suficienta pentru a ne asigura ca proiectul este satisfacator din punct
de vedere economic pentru colectivitatea nationala.
Punctul fundamental este ca tehnicile de analiza financiara sunt certificate. Oricare ar fi
prezentarea lor manualele de analiza financiara difera foarte putin si rareori dau ocazia unor
polemici ardente intre specialisti.
Cazul este cu totul altul in ceea ce priveste evaluarea economica pentru fiecare tara si adesea
fiecare organism responsabil a stabilit, cu o precizie mai mica sau mai mare propia sa
metodologie.
Fiecare evaluare economica trebuie deci adoptata.
In functie de tara si organismul de decizie caci nu exista nici un manual de evaluare
economica a proiectelor universal acceptat.
Se gaseste un ghid al OCDE, unul ONVDI, doua sau trei inspirate de BIRD, un manual al
cooperatiei franceze si o serie de documente metodologice pregatite de FEED, ODA, USAID,
etc.
Scopul acestui ghid nu este decat de a defini o metoda larga variabila in orice moment si
in orice loc si nici sa prezinte o noua metoda de evaluare economica ci numai sa propuna cateva
principii metodologice generale destinate a facilita intelegerea bazelor celor doua mari metode de
evaluare economica:
- metoda preturilor de referinta
- metoda efectelor

3
1.2.  Cadrul activitatii de evaluare

Activitatea practica de evaluare a intreprinderii este deosebit de complexa si reprezinta

adesea o enigma chiar ptr economisti. Utilizarea unor informatii, din numeroase domenii de
activitate, sau discipline, (juridic, ethnic, fiscal, piete financiare, analiza economico-financiara,
etc) face cu atiti mai greu demersul intelegerii evaluarii si impune, lucrul in echipa, implicind
totodata:
- existenta unui cadru profesional, metodologic, acceptat si recunoscut, in cadrul
comunitatii economico-financiare, respective, cadru ce nu contravine reglementarilor legale;
Existenta unui cadru legal nu este de natura sa ingradeasca sau sa limiteze initiativa si
aprecierile specialistului evaluator, dar in multe spete guvernul, poate imoune o valoare
administrative (despagubiri acordate de stat, valoarea de impozitare).
In ceea ce priveste cadrul metodologic, acesta este asigurat de Asociatia Nationala a
Evaluatorilor din Romania (ANEVAR), asociatie profesionala, care a desfasurat o activitate
puternica ptr, dezvoltarea profesiei de evaluator-prin cursuri de pregatire, organizate impreuna cu
alte organizatii guvernamentale si neguvernamentale, editari de publicatii si materiale de
specialitate, intrarea in sistemul european si international de organizare a profesiei.
Notiunile categorial valorice utilizate, cum ar fi:
- preturile libere, formate prin negociere sau cotate in functie de evolutia raportului de
schimb al monedei nationale;
- preturile interne utilizate in contabilitatea de gestiune de catre agentii economici
- preturile interne utilizate in contabilitatea de gestiune de catre agentii economici
-instrumentarul tehnico-economic, folosit, cum ar fi:-aparate de masura, (de suprafata,
volum, greutate) control si reglare. Evaluarea unui teren, nu poate fi facuta fara a cunoaste cu
exactitate, suprafata acestuia, dupa cum evaluarea unei intreprinderi, cu profil petrochimic,
implica masuratori, inspectii, care sa stabileasca, capacitatea unor instalatii complexe.In acelasi
timp, legat de problema impactului asupra mediului, trebuie cunatificate efectele activitatii
instalatiei asupra mediului inconjurator, acestea avind influenta directa asupra valorii afacerii.
-rate, coeficienti, indici, diferite norme/baremuri.De exemplu, in evaluarea cladirilor,
estimarea costului se poate baza pe coeficienti care actualizeza valorile de deviz.

 1.3. Standarde de evaluare a intreprinderii

Standardele de evaluare reprezinta in general, un ‘’cumul’’de:-principii, metode,

modele, general valabil acceptabile, si obligatorii, in: organizarea, desfasurarea, si finalizarea
unor activitati de specialitate, de catre profesionisti-contabili, tehnici, juridici, etc, elaborate si
aprobate de organisme si organizatii sau asosiatii profesionale, in conformitate cu reglementarile
legale in vigoare, din domeniile specifice activitatilor specialistilor, si care trebuie sa perimita
prin utilizarea lor, conturarea unei conduite profesionale ireprosabile, independente, a unei opinii
pertinente, obiective, concomitent, cu respectarea unui anumit cod de etica si deontologie
profesionala, editate sub forma unor ‘’ghiduri’’sau ‘’carti’’.
Standardele de evaluare-reprezinta, cumulul acestor principii, metode, modele, general-
valabil acceptabile, si obligatorii, in: organizarea, defsasurarea si finalizarea de catre
‘’evaluatori’a activitatilor de evaluare, a unei intreprinderi, afaceri, proprietati imobiliare, etc,
elaborate de organisme specializate ca: RICS; EGoVA; EUROVAL; IVSC; ANEVAR;care

4
contin pe linga principii si metode sau modele, si recomandari, cu privire la exercitarea profesiei
de evaluator, apararea si impunerea acesteia ca o profesie specializata de sine statatoare.

1.4 Rolul standardelor de evaluare

Rolul declarat al standardelor de evaluare este in principal:
- sa instituie proceduri, care sa permita certificarea certificarea valorii in conditii
comparabile cu legislatia interna si internationala, cu practica evaluarii si cu standardele
contabile;
- sa ajute evaluatorii prin definirea elementelor fundamentale ale evaluarii, creindu-se o
baza precisa si compatibila in acivitatea practica;
- sa asigure parametrii de calitate ptr beneficiarii evaluarilor;
In standardul de evaluare a intreprinderii eleaborat de IVSC (adoptat si de ANEVAR, ca
standard obligatoriu ptr evaluatorii membrii ai asociatiei), se precizeaza, inca de la primul punct:
‘’Comitetul Internatioanal ptr standardele de evaluare, a adoptat acest ghid, de aplicare si
exexcutie ptr a imbunatatii continutul si calitatea evaluarilor de intreprinderi in cadrul
comunitatii internationale in scopul orientarii utilizatorilor declaratiilor financiare, si ai
evaluarilor de intreprinderi’’
In fond, intr-o economie globala, in care granitele geografice nu mai au un impact major
asupra micsorarii capitalului, rolul evaluarilor, si indeosebi al standardelor de evaluare creste
semnificativ.
Incepind cu anii ’70, constientizarea atit de catre comunitatea evaluatorilor Europeni de
intreprinderi (confundati aproape in exclusivitate cu expertii contabili) cit si de utilizatorii
rapoartelor de evaluare, ca abordarea evaluarii pe baza ‘’valorii patrimoniale’’) de tipul costului
de inlocuire a activelor individuale, creeaza mari dificultati partilor implicate in tranzactii a
generat pasi importanti in dezvoltarea disciplinei si profesiei.
In anul 1980, UECEF a publicat un nou document in care, precizeaza necesitatea
reconsiderarii evaluarii intreprinderii, datorita dezvoltarii atit a doctrinei, cit si a practicii
evaluarii europene.
Evolutia principala.care s-a manifestat cu pregnanta in domeniul evaluarii, a fost statuata
in mod clar in acest document prin formularea urmatoare: ‘’evaluarea intreprinderilor, face parte
din teoria economica a alternativelor de investitii, in acest fel, in acest fel, in principiu, ea trebuie
sa se bazeze pe aceasta teorie, ca si pe metodele de calcul al rentabilitatii investitiilor’’
De asemenea a fost recunoscut faptul ca:
‘’valoarea corecta a unei intreprinderi poate fi determinata numai pe baza excedentelor
financiare, pe care aceasta le poate distribui in mod durabil. Aceasta valoare reflecta valoarea
actualizata a tuturor excedentelor financiare viitoare ale intreprinderii, capabila sa le distribuie,
dar mentinind productivitatea financiara a acesteia’’
O etapa importanta a evolutiei doctrinei evaluarii intreprinderii, o reprezinta aparitia
standardelor european si respectiv, international de evaluare a afacerii Editarea standardului
european 12 ‘’Business Valuation’’ in noua editie, a EVS Din Septembrie 2000, si respectiv,
’’Aplication and Performance Guidance no.4 Business Valuation’’elaborat de IVSC, in
18.08.1999.
Citeva elemente esentiale ale standardelor, de evaluare a afacerii sint:
- necesitatea de a utiliza in evaluare, numai acele metode si proceduri, de evaluare,
recunoscute care sint selectate de evaluator, functie de scopul evaluarii si de ipostaza in care se
gaseste evaluatorul;

5
 - precizarea si descrierea, clara a celor trei abordari in evaluarea unei intreprinderi
respectiv: abordarea pe baza de active; abordarea pe baza de venit; abordarea prin comparatie;
- reconcilierea valorii finale, in cazul in care se utilizeaza mai multe metode de evaluare
se face nu prin recurgerea la aprecieri statistice, (de ex o medie ponderata a valorilor obtinute) ci
prin selectarea unei valori in cadrul unui proces de judecata a evaluatorului;

1.5 Principii fundamentale de evaluare

Principiile fundamentale ale evaluarii se regasesc intr-un ‘’set de principii’’care sint
deopotriva valabile, in evaluarea proprietatilor imobiliare, a afacerilor, sau activelor corporale.
Cele mai importante principii de evaluare sint :
- principiul anticiparii potrivit caruia, ’’valoarea provine din beneficiile viitoare
anticipate care urmeaza a fi generate de proprietatea detinuta’’
Pe piata, este normal ca investitorii sa gindeasca valoarea mai degraba in functie de
beneficiile probabile, si riscurile atasate unui anumit plasament de capital decit in functie de
‘’costul istoric’’, sau ‘’costul de recreare’’, a acelei proprietati.
- principiul substitutiei-care apare atunci cind pe piata, sint disponibile, mai multe
bunuri similare cu preturi diferite, ele actionind in sensul consumarii (epuizarii) in primul rind a
acelui produs care are pretul cel mai mic.
Forma de manifestare a acestui principiu, este cunoscuta din viaata obisnuita, dar modul
de manifestare in domeniul evaluarii, este putin diferit, tinind cont de complexitatea
proprietatilor, sau afacerilor, evaluate, care incorporeaza mai multe ‘’bunuri’’ ‘’un activ corporal
nu valoreaza mai mult decit costul de inlocuire al tuturor partilor sale componente’’.
- principiul schimbarii-potrivit caruia scgimbarea este rezultatul actiunii legii‘’ cauza
efect’’.
Schimbarile care apar in cadrul fortelor care creaza sau influenteaza valoarea (unei
proprietati sau afaceri) sint continue, unele graduale, altele rapide. De exemplu schimbarea de
guvern, a legii impozitului pe profit, sau de catre banca centrala a ratei de scont, falimentul unui
compeeetitor major, rtc, sint schimbari care au impact direct, asupra ‘’valorii’’. De asemenea,
deprecierea fizica, sau functionala a activelor, se incadreaza in categoria schimbarilor cu impact
gradual asupra ‘’valorii’’.
Evaluatorul, incearca sa cuprindas, in estimarea sa, schimbarile probabile, ale pietei sau
ale proprietatii, dar trebuie retinut ca o estimare a valorii este valida doar la data specificata in
raport.
- principiul cererii si ofertei potrivit caruia, ’’pretul unui produs, marfi, (proprietati)
variaza direct, dar nu neaparat si proportional, cu cererea si invers, dar nu neaparat proportional
cu oferta’’.
Atit de cunoscuta lege a cererii si ofertei este esentiala si in estimarea valorii.
Atunci cind pe piata sint oferite mai multe alternative investitionale, (obligatiuni, actiuni,
firme inchise, unitati operationale)care cumuleaza o oferta mai mare decit cererea solvalbila,
realizarea echilibrului, ’’cerere-oferta’’va determina scaderea, preturilor de vinzare.
- principiul contributiei potrivit caruia, ’’valoarea unei parti componente a unei
proprietati, , afaceri, depinde de cit de mult contribuie aceasta la –valoarea intregului sau cit de
mult reduce valoarea intregului absenta sa’’
Este un principiu care ajuta la intelegerea clara a adevarului ca nu toate costurile,
inseamna valoare, si de asemenea, permite estimarea valorii in cazuri particulare, cum ar
fi :divizarea, fuziunea, recapitalizarea.

6
 1.6 Principii de evaluare a intreprinderii

Estimarea unei valori rezonabile, a intreprinderii, este in functie de experienta si judecata

bazata pe informare, dar ea trebuie sa se bazeze, pe un fundament teoretic, bine definit.
Principiile enumerate si analizate, au fost sintetizate din combinarea‘’ teoriei economice a
standardelor de evaluare a intreprinderii, a relaitatii pietei , dar si a logicii bunului simt’’.
Aceste principii sint urmatoarele:
- principiul 1. ‘’valoarea intreprinderii este echivalenta cu valoarea prezenta a tuturor
fluxurilor viitoare, anticipate care deriva din dreptul de proprietate asupra capitaluilui firmei’’.
Cu alte cuvinte, valoarea intreprinderii, este orientata spre viitor.
Pe o piata , investitorii analizeaza intreprinderile pe baza performantelor lor evidente de a
genera, dupa cumparare, venituri sau fluxuri financiare libere, atit din activitatea de exploatare
(operationala) cit si din afara exploatarii. Ca regula generala, cu cit este mai mare incertitudinea
referitoare la performantele viitoare, ale intreprinderii, cu atiti riscul perceput va fi mai mare, si
prin urmare valoarea va fi mai mica.
- principiul 2.-‘’atunci cind valoarea este defininta, ca’’valoarea actualizzata a tuturor
cistigurilor viitoare anticipate, care deriva din dreptul de proprietate’’ valoarea are doua
componente distincte:-comerciala (sau transferabila); si-necomerciala (sa valoarea ptr
proprietar)’’
Acest principiu, relativ simplu, de exprimat, este uneori greu de cuantificat, ptr ca o
conditie importanta a manifetarii valorii, este determinate de ‘’transferabilitatea proprietatii’’ si
deci evaluatorul trebuie sa discearna si sa cuantifice valoarea netransferabila, care apartine
proprietarului actual, in virtutea atributelor sale personale, incluzind in valoarea de piata doar
valoarea comerciala (transferabila).
-principiul 3. ‘’valoarea este estimata la un anumit moment dat, de timp ea este in functie
de informatiile cunoscute si previziunile facute numai la acel timp’’
Intreprinderea, ca obiect al cercetarilor si practicii economice (inclusive al evaluarii) este
este poate cea mai apropiata de conceptual filozofic ’’totul curge’’
Intreprinderile sint in continua evolutie, ca rezultat al vinzarilor, sau cumpararilor, de
active, linii de fabricatie, schimbarii managementului, modificarii aranjamentelor financiare,
schimbarilor din ramura si a situatiei concurentiale.
Fiecare si toate aceste schimbari influenteaza evolutia intreprtinderii si conduc la
modificarewa valorii ei. Ca o concluzie, ’’valoarea corespunde unui anumit moment de timp’’.
- principiul 4. ‘’piata determina rata de fructificare a capitalului asteptata de investitor’’
Costul capitalului sau rata de fructificare a capitalului, are un rol essential in estimarea
valorii de piata a intreprinderii. De aasemenea, evaluatorul trebuie sa inteleaga ca la un a anumit
moment de timp, fortele pietei sint cele care determina ratele de fructificare a capitalului,
asteptate de infestitori.
Aceste forte, sint determinate indeosebi de:
Conditiile economice generale, dar in mod deosebit ratele dobinzilor la credite pe termen
scurt si lung;
Situatia echilibrului ‘’cerere-oferta’’ pe piata investitiilor in general, si a intreprinderilor
in special;

7
 Categoria de cumparatori de piata, motivatia lor si filozofia de in vestitie a
fiecaruia.Evident ca, fiecare categorie are asteptari specifice, referitoare la fructificarea
capitalului, si atitudinea lor va influeenata performa ntele generale ale pietei de capital;
- principiul 5. ‘’valoarea intreprinderii, depinde direct de performanta acesteia, de a
genera in viitor fluxuri positive, la dispozitia proprietarilor, cu exceptia cazurilor cind lichidarea
conduce la o valoare mai mare’’
In cadrul conceptiei de continuitate a activitatii intreprinderii, valoarea este estimata, prin
aplicarea, unei ‘’rate de actualizare’’adecvate, in conditiile alegerii unor fluxuri financiare
viitoare, obtinute dupa plata impozitului pe profit.
Acceptind ca piata’’dicteaza’’ rata de fructificare a capitalului si ca aceasta in cele mai
multe cazuri se afla intr-un interval relativ restrins, este clar ca ‘’valoarea unei intreprinderi,
variaza direct proportional cu performanta ei de a genera in viitor fluxuri positive, ptr
remunerarea capitalului investitorilor.
Logic, se intelege ca valoarea estimata pe principiul continuitatii nu poate fi mai mica
decit valoarea de lichidare a afacerii.
- principiul 6. ‘’cu cit este mai mare valkoparea activelor tangibile, (estimata ca valoare
de intrebuintare, utilizare sau de lichidare) cu atit este m, ai mare valoarea intreprinderii’’
Acest principiu se fundamenteaza pe urmatoarele elemente:
- valoarea de utilizare presupune continuitatea activitatii intreprinderii evaluate.
De exemplu, activele tangibile, cum ar fi cladirile, sau echipamentele cu utilizare unica,
au de obicei o ‘’valoare de utilizare mai mare’’ decit ‘’valoare de lichidare’’.
eoretic, atunci, cind se estimeaza activul net corijat, ’’cu cit este mai mare valoarea
activelor tangibile, cu atit este mi mare suma necesara de investiti, ptr a intra in domeniul in care
functioneaza intreprtinderea’’ Rezulta de aici un cost mai mare, de intrare in ramura, o
probabilitate mai mica de concurenta si de asemenea, o rata de fructificare ceruta de cumparator
mai mica.
Aplicarea acestui rationament, trebuie sa reflecte conditiile unei situatii date.
- desi se presupune continuitatea activitatii intreprinderii, toate previziunile pe care le
realizeaza un investitor rational, iau in calcul si probabilitatea de faliment.
La data cumpararii intreprinderii, activul net al firmei, va avea o valoare de lichidare.
Teoretic cu cit valoarea de lichidare la data evaluarii, este mai mare, cu atit riscul cumparatorului
este mai mic, si prin urmare, rata de fructificare a capitalului va fi cea asteptata de cumparator
adica mai mica.
- principiul 7. ‘’in majoritatea cazurilor , paarticipatia de control are o valoare unitara mia
mare, decit participatia minoritara, atunci cind acestea sint estimate separat’’
Este important, sa se faca deossebirea intre ‘’estimarea valorii totale a intreprinderii’’ si
‘’estimarea valorii individuale a particularitatilor’’ pe care le au diferiti actionari ai intreprinderii.
Controlul detinut de un actionar sau de un grup de actionari, care actiooneaza coerent, in
luarea deciziilor in virtutea unui accord, asigura in primul rind, alegerea membrilor CA, si apoi
controlul operatiunilor intreprinderii si stratetgia acesteia.
Un actionar, cu participatie minoritara, nu va putea controla semnificativ, fluxul de
lichiditati generat de firma, si ca urmare a acestui dezavantaj, valoarea unitara a participatiei sale
este inferioara fata de valoarea unitara a participatiei majoritare.
1.7. Metode, tehnici si procedee de evaluare
Nu este practic posibila definirea unei metode univeersale destinate sa evalueze valoare
unei intreprinderi, deoarece:

8
 - fiecare intreprindere, prezinta un caz particular, caruia i se pot aplica fara discernamint
normele generale de evaluare;
- situatia particulara a fiecarei intreprinderi determina procedura de evaluare.
Procedurile si metodele de evaluare, sint la indemina si alegerea expertului evaluator de
intreprinderi. Totusi practica profesionala, cere acestuia, ca metodele si procedurile selectate, sa
fie corespunzatoare, scopului propus, sa ia in considerare toti factorii care au importanta ptr
evaluare si sa fie preznetate intr-un mod claar si logic.
Expertul evaluator de intreprindere are ca obiectiv al procedurilorsale, ’’determinarea
unei scari de valori, rezultata in urma aplicarii celor mai adecvate metode de evaluare privind
intreprinderea respective.
Alegerea metodelor si procedurilor de evlauare se face de expertul evaluator, de
intreprinderi, .potrivit compeetentei si rationamentului sau professional.
In orinetarea acestei alegeri, expertul evaluator de intreprinderi, determina modalitatea
cea mai potrivita tipurilor de valori de stabilit si procedurilor de efectuat, fiecare dintre acestea
constituind, obiectivele obligatorii ale misiunii sale.
Indeplinind aceste conditii, el poarta raspunderea atit a ‘’alegerii metoelor de
evaluare’’cit si ‘’a ascarii (evantaiului) de valori determinate’’ avind ‘’obligatia de a descrie pe
larg, in raportul de evaluare, ce se intelege, printr-o anumita valoare, stabilita ptr a evita
neintelegerile si ptr a impiedica utilizarea eronata voluntara sau involuntara a datelor inscrise in
raportul sau’’.
Alegerea metodelor de evaluare presupune:
- existenta ‘’sintezei diagnosticelor si cunopasterea punctelor forte si slabe, a
oportunitatilor si riscurilor privind intreprinderea de evaluat’’
- cunoasterea criteriilor de estimare a valorii
- apredcierea aplicarii celor mai adecvate metode, potrivit caracteristicilor intreprinderii
Metodele si procedurile de evaluare, pot fi grupate in urmatoarele categorii:
a) metode de evaluare patrimoniala care abordeaza intreprinderea de evaluat exclusiv
patrimonial;
b) metode de evaluare prin rentabilitate care se bazeaza, de regula pe aspectul
profitabilitatii, utilizind capacitatea beneficiara a intrepirnderii, de a evalua, si tehnicile de
actualizare;
c) metode de evaluare combinate care utilizeaza combinat unele elemente din metodele
patrimoniale si din cele de rentabilitate.
Pentru stabilirea unei bune valori, medii a intreprinderii, de evaluat, expertul evaluator,
trebuie dsa tina seama de urmatoarele recomandari:
- in orice evaluare sa se utilizeze, minimum 3-5 metod, potrivit carcateristicilor
intreprinderii de evaluat;
- in actiunile de privatizae, sa nu se utilizeze numai metode patrimoniale, ci si metode de
valuare combinate sau prin rentabilitate, dupa specificul intreprinderii in cauza;
- sa se procedeze la retratarile specifice metodei;
- sa se aleaga cu grija parametrii;
- sa se efectueze cu competenta calculele;
In concluzie, ’’metodele si procedeele de evaluare, sint mijloace de lucru ale expertului
evaluator de intreprinderi, iar adevarata valoare a misiunii sale este data de exigenta cu care le
aplica si de competenta si ratioanamentul sau profesional

9
 Metoda activului net corijat este o metoda de evaluare din categoria ‘’metodelor
patrimoniale’’. ‘’Activul net corijat-se obine ca diferenta dintre activul bilantului economic si
datoriile (pasivul exigibil) inscrise in acest bilant’’.
Bilantul economic a fost elaborat de epertul evaluator, ptr a corija distorsiunile care apar
intre imaginea contabila a intreprinderii si realitatea sa economica si financiara.
In aceste conditii ’’activul net corijat reflecta valoarea de piata a intreprinderii, altfel
spus, capitalul propriu al proprietarilor’’.

II Evaluarea financiară a inteprinderii

2.1.Evaluarea financiară
Odată cu dezvoltarea tranzacţiilor pe piaţa valorilor mobiliare, emisiunea şi cotarea la
bursă a hârtiilor de valoare, eliberarea creditelor de către băncile comerciale prin garantarea
acestora cu proprietatea proprie provoacă necesitatea evaluării activelor, care este urmată de o
evaluare integrală a întreprinderii.
Evaluarea financiară reprezintă etapa finală a procesului de diagnostic şi poate fi numită
etapa strategică. Această etapă se remarcă în special când evaluarea financiară se determină în
procesul negocierilor economic
Valoarea firmei (afacerii) se determină în funcţie de poziţia concurenţială, competenţa
personalului, calitatea produselor elaborate, activitatea ei comercială confirmată. Ea este expresia
unei afaceri stabile şi rezultă din analiza cash-flow-ului actualizat sau din capitalizarea
profiturilor, care reflectă cifra de afaceri şi eventualele datorii viitoare condiţionate.
-Diagnosticul concurenţial determină pieţele potenţiale şi posibilităţile de desfacere a
întreprinderii, structura clientelei şi preţurile concurenţilor.
-Diagnosticul tehnologic are ca scop cunoaşterea resurselor umane din punctul de vedere
al evoluţiei, structurii, compartimentului şi eficienţei utilizării lor, precum şi al echipei de
conducere a întreprinderii şi prezintă modul în care personalul întreprinderii acţionează (sau
poate acţiona) în sensul îndeplinirii obiectivelor acesteia.
- Diagnosticul financiar se referă la situaţia financiară a întreprinderii, posibilităţile de
autofinanţare.
Evaluarea întreprinderii poate fi privită ca un proces de estimare a patrimoniului său şi a
potenţialului acesteia de a-l mări în perioadele următoare. În aceste condiţii, obiectul activităţii
de evaluare îl constituie activele materiale (pământul, imobilul, echipamentul, activele lichide,..)
şi nemateriale (reputaţia, competenţa tehnică, calităţile de conducere,..) aflate în proprietatea sau
controlul întreprinderii, iar evaluarea se poate efectua fie în mod individual, fie în totalitatea
acestora. Ca rezultat, valoarea totală a firmei poate fi determinată ca suma valorii activelor
materiale şi nemateriale.
Activele materiale sunt înregistrate în bilanţul contabil care reprezintă baza pentru
determinarea valorii acestor active, aşa ca: activul net corectat, valoarea reală şi capitalul
permanent necesar pentru activitatea operaţională.
ANC = Activul contabil corectat – Datoriile contabile corectate
Valoarea economică (reală), practic, nu coincide cu datele din bilanţul contabil. Aceasta
include aşa elemente care nu figurează în activul contabil, însă participă la formarea rezultatului
financiar, de ex. patrimoniul care este folosit ca rezultat al contractelor de leasing.

10
 Capitalul permanent este necesar pentru activitatea operaţională, iar activele nemateriale
care sunt parte componentă a patrimoniului întreprinderii sunt deseori ignorate de contabilitatea
firmei chiar în momentul în care reprezintă factorul-cheie de succes mai ales pentru
întreprinderile din sfera comercială şi de servicii.
Valoarea acestor active este cunoscută sub denumirea de goodwill.

2.2. Metoda analitică şi sintetică

Pentru determinarea valorii goodwill-ului se utilizează două metode: analitică şi sintetică.
Conform metodei analitice, goodwillul este prezentat în bilanţul contabil parţial sau nu este
prezentat deloc, deoarece plăţile respective se înregistrează la cheltuieli, în timp ce ele reprezintă
un avantaj economic pentru întreprindere. Ideea acestei metode este de a scoate în evidenţă
valoarea goodwill-ului care se formează pe parcursul unei perioade mai îndelungate.
Pentru determinarea valorii goodwill-ului se utilizează două metode: analitică şi sintetică.
Conform metodei analitice, goodwillul este prezentat în bilanţul contabil parţial sau nu este
prezentat deloc, deoarece plăţile respective se înregistrează la cheltuieli, în timp ce ele reprezintă
un avantaj economic pentru întreprindere. Ideea acestei metode este de a scoate în evidenţă
valoarea goodwill-ului care se formează pe parcursul unei perioade mai îndelungate.
Astfel, metoda analitică determină provenienţa internă a goodwillului. Un neajuns al
acestei metode este că nu se iau în consideraţie activele care au valoare doar în cazul grupării lor
cu alte active.
Metodele sintetice determină valoarea generală a goodwill-ului, utilizând indicatorii de
analiză financiară sau rezultatele financiare ale întreprinderii. În calitate de indicatori de analiză
financiară apar volumul vânzărilor şi multiplicatorul k pentru evaluarea goodwill-ului, unde
acesta constituie baza pentru evaluarea întreprinderii GW = k*VV. Însă determinarea valorii unei
întreprinderi, reieşind doar din volumul vânzărilor, este destul de riscantă.
Din acest considerent, evaluatorul trebuie să se axeze şi pe rezultatele financiare ale
întreprinderii.
Conform evaluării, având ca bază rezultatele financiare, goodwill-ul apare acolo unde
rezultatul financiar al întreprinderii este peste cel obţinut în condiţii normale datorită activelor
sale materiale. Astfel, goodwill-ul reprezintă o remunerare normală a patrimoniului material,
care poate fi evaluat cu ajutorul activului net corectat sau a valorii reale.
Deoarece sistemul economic deseori se bazează pe asocierea mai multor acţionari, fiecare
deţinând o anumită cotă din activele unei afaceri, este necesară şi elaborarea, şi argumentarea
unor metode de evaluare a acestor cote, care, de cele mai dese ori, se materializează sub forma
valorilor mobiliare: acţiuni sau obligaţiuni.
Pe o piaţă perfectă toate metodele aplicate ar trebui să conducă spre una şi aceeaşi
valoare. Însă, deoarece o mare majoritate din pieţe sunt imperfecte, utilizatorii potenţiali pot fi
incorect informaţi, producătorii – neeficienţi. Din aceste considerente, precum şi din alte cauze,
evaluatorii pot obţine valori diferite ale uneia şi aceleaişi întreprinderi, utilizând aceste metode.
Metoda patrimonială de evaluare examinează valoarea întreprinderii din punctul de vedere al
cheltuielilor suportate.
Valoarea de bilanţ a activelor şi obligaţiilor întreprinderii ca urmare a inflaţiei, a
modificării conjuncturii pieţei, utilizării metodelor de evidenţă contabilă, de regulă, nu coincide
cu valoarea de piaţă.
Ca rezultat, evaluatorul trebuie să efectueze corectarea bilanţului întreprinderii. Pentru
realizarea acesteia, preliminar se estimează valoarea de piaţă a fiecărui activ în parte, apoi se

11
determină valoarea curentă a obligaţiilor. În consecinţă, diferenţa dintre aceste două arată
valoarea estimată prin capitalul propriu al întreprinderii.
Ideea fundamentală a metodelor patrimoniale este că valoarea întreprinderii este
echivalentă cu valoarea patrimoniului pe care îl deţine.
Este de remarcat că metodele presupun o identificare a bunurilor de evaluat şi nu au în
vedere rezultatul potenţial asociat activităţii viitoare. Punctul de pornire pentru această estimare
este valoarea patrimoniului calculată conform următoarei formule: capitalul propriu = active
totale – datorii totale.
Metoda activului net corectat
Una dintre metodele utilizate pentru evaluarea patrimoniului este metoda activului net
corectat.
Prin activ net se înţelege capitalul propriu al întreprinderii prezentat în bilanţul contabil.
Metoda activului net corectat are drept scop eliminarea limitelor activului net contabil şi
imprimarea unei dimensiuni valorii întreprinderii mai aproape de realitatea economică. Conform
acestei metode, activele şi datoriile sunt evaluate la valorile corespunzătoare (curente), rezultând
astfel un bilanţ economic care să reflecte, mai aproape de realitate, patrimoniul net al unei
întreprinderi.
. Această valoare patrimonială este cel mai des folosită şi se recurge la ea îndeosebi în
situaţia în care se are în vedere continuitatea activităţii întreprinderii. În esenţă, Activul Net
Corectat (ANC) reprezintă mărimea capitalului necesar pentru a reconstitui patrimoniul net
existent al întreprinderii, la nivelul valorii reale de utilitate a acestuia. Pentru calculul activului
net real este necesar să se considere critic şi conţinutul pasivului.
Datoriile contabile se corectează, de exemplu, pentru a evita anumite riscuri neprevăzute,
diferite plăţi şi taxe fiscale. Corectarea unor elemente de pasiv se face astfel: datoriile se
evaluează, de regulă, la valoarea lor probabilă de piaţă; creditele pe termen lung se corectează
după aceeaşi uzanţă cu cea prezentată în cazul creditelor pe termen lung acordate de
întreprindere şi înscrise în componenţa activelor financiare pe termen lung. Un caz particular de
evaluare pentru întreprinderile care îşi încetează activitatea reprezintă metoda activului net de
lichidare. Această metodă reprezintă o variantă a activului net corectat, aplicabilă în cazul în care
nu există continuitate în exploatarea întreprinderii evaluate.
Lichidarea reprezintă ansamblul operaţiilor care, după declararea dizolvării unei societăţi,
are ca obiect realizarea elementelor de activ şi plata datoriilor, în vederea partajării valorii
rămase între asociaţi. Unul şi acelaşi activ poate fi evaluat în mod diferit, în funcţie de scopul
firmei: continuarea activităţii sau lichidarea firmei. În cazul lichidării, activele materiale se
recalculează la valoarea de piaţă, care poate fi nulă. Din contra, în cazul continuării activităţii,
activele se recalculează la valoarea de intrare.
Metoda patrimonială poate fi relevantă în afacerile de capital intensive atunci când se
evaluează întreprinderea în ansamblu sau un pachet de control, însă deseori valoarea estimată
pentru anumite active (îndeosebi necorporale) poate genera controverse.
Metoda comparativă presupune determinarea valorii în funcţie de tranzacţiile efectuate pe
piaţă cu acţiunile unor întreprinderi similare. În procesul de evaluare a proprietăţii, o trăsătură
distinctă a metodei comparative este orientarea valorii finale, pe de o parte, spre valoarea de
piaţă a acţiunilor ce aparţin întreprinderilor analoge; pe de altă parte, spre rezultatele financiare
efective atinse.
Evaluarea întreprinderii conform metodei comparative, în mare măsură, este similară
metodei capitalizării veniturilor. În ambele cazuri, evaluatorul determină valoarea companiei,

12
bazându-se pe mărimea venitului acesteia. Deosebirile de bază constau în modalitatea de
transformare a mărimii venitului în valoarea companiei.
Metoda capitalizării presupune raportarea mărimii venitului la coeficientul capitalizării,
constituit în baza informaţiilor generale de pe piaţă. Metoda comparativă operează cu informaţia
despre preţul de piaţă în comparaţie cu veniturile atinse.
Metoda comparativă se bazează pe informaţia istorică şi reflectă rezultatele reale ale
activităţii economico-financiare obţinute de către întreprindere şi este o metodă foarte relevantă
atunci când evaluăm firme ce urmează să intre pe piaţa financiară. Însă, deoarece drept bază
pentru calcul servesc rezultatele atinse în trecut, ca urmare sunt ignorate perspectivele de
dezvoltare a întreprinderii în viitor şi există riscul de a utiliza informaţii privind tranzacţii cu
firme din alte ramuri (chiar dacă formal o firmă activează într-o ramură dată, ea poate opera în
mai multe sectoare de activitate). Este o metodă mai dificil de aplicat pentru firmele mici.
Metoda fluxurilor financiare utilizează următoarelor tehnici de determinare a valorii:
Metoda actualizării fluxului de numerar: discounted cash – flow (DCF), orientată spre evaluarea
întreprinderilor care activează şi care se presupune că vor funcţiona şi în viitor. Această metodă
este întrebuinţată la evaluarea întreprinderilor “tinere” (nou create), care nu au reuşit să
acumuleze profituri suficiente pentru a le capitaliza în active suplimentare, dar care totuşi au un
produs de perspectivă şi posedă avantaje de concurenţă evidente în comparaţie cu concurenţii
existenţi şi cei potenţiali.
Din punctul de vedere al motivelor investituţionale, această metodă este considerată ca
fiind cea mai oportună, deoarece orice investitor care a investit bani într-o afacere, în final,
cumpără nu activele viitoare, ci fluxul viitoarelor venituri, care îi va permite să-şi recupereze
mijloacele investite, să obţină profit şi să-şi mărească starea financiară.
Din punct de vedere teoretic (evaluarea are loc în baza unor principii economice
fundamentale şi unanim acceptate), este metoda cea mai corectă, bazându-se pe transformarea
fluxurilor viitoare de lichidităţi în valoarea prezentă a proprietăţii care generează acele fluxuri .
Din punct de vedere teoretic (evaluarea are loc în baza unor principii economice
fundamentale şi unanim acceptate), este metoda cea mai corectă, bazându-se pe transformarea
fluxurilor viitoare de lichidităţi în valoarea prezentă a proprietăţii care generează acele fluxuri.
Metoda este considerată cea mai realistă, în cazul vânzării întreprinderii către salariaţi. Pe
baza previziunii cash-flow-ului net se poate determina capacitatea de restituire a creditelor pe
termen lung, primite de salariaţi pentru cumpărarea întreprinderii şi, implicit, mărimea totală a
creditului posibil de restituit. Metoda valorii de rentabilitate este considerată o prescurtare a
metodei actualizării fluxului de numerar şi se aplică la acele întreprinderi, care au reuşit să
acumuleze active în urma capitalizării acestora în perioadele precedente, altfel spus această
metodă este aplicată pentru evaluarea întreprinderilor „mature”.
Metoda dată se bazează pe raportarea unui flux constant şi reductibil de venit (de regulă,
profit net sau dividende) la o rată de capitalizare. Această metodă se utilizează atunci când sunt
suficiente informaţii pentru evaluarea veniturilor şi când veniturile şi activele pe termen lung
sunt stabile sau cel puţin se aşteaptă ca veniturile curente să fie aproximativ egale cu cele
viitoare.
Metoda este considerată cea mai realistă, în cazul vânzării întreprinderii către salariaţi. Pe
baza previziunii cash-flow-ului net se poate determina capacitatea de restituire a creditelor pe
termen lung, primite de salariaţi pentru cumpărarea întreprinderii şi, implicit, mărimea totală a
creditului posibil de restituit. Metoda valorii de rentabilitate este considerată o prescurtare a
metodei actualizării fluxului de numerar şi se aplică la acele întreprinderi, care au reuşit să

13
acumuleze active în urma capitalizării acestora în perioadele precedente, altfel spus această
metodă este aplicată pentru evaluarea întreprinderilor „mature”. Metoda dată se bazează pe
raportarea unui flux constant şi reductibil de venit (de regulă, profit net sau dividende) la o rată
de capitalizare. Această metodă se utilizează atunci când sunt suficiente informaţii pentru
evaluarea veniturilor şi când veniturile şi activele pe termen lung sunt stabile sau cel puţin se
aşteaptă ca veniturile curente să fie aproximativ egale cu cele viitoare.
În cadrul economiei naţionale, activitatea de evaluare abia începe să se dezvolte; cadrul
juridic, economic, organizaţional, profesional şi metodologic ce ar trebui să reglementeze această
activitate este încă foarte slab dezvoltat, ceea ce, în mod normal, nu ne permite existenţa unei
metodologii general acceptate şi a unei terminologii utilizate.
Practica a demonstrat că contradicţiile şi lipsa înţelegerii între oponenţi în examinarea
procesului de evaluare conduce la tratarea diferită a termenilor utilizaţi.

Concluzie

Intreprinderea, ca obiect al cercetarilor si practicii economice (inclusive al evaluarii) este

este poate cea mai apropiata de conceptual filozofic ’’totul curge’’
Intreprinderile sint in continua evolutie, ca rezultat al vinzrilor, sau cumpararilor, de
active, linii de fabricatie, schimbarii managementului, modificarii aranjamentelor financiare,
schimbarilor din ramura si a situatiei concurentiale.
Evolutia principala.care s-a manifestat cu pregnanta in domeniul evaluarii, a fost statuata
in mod clar in acest document prin formularea urmatoare: ‘’evaluarea intreprinderilor, face parte
din teoria economica a alternativelor de investitii, in acest fel, in acest fel, in principiu, ea trebuie
sa se bazeze pe aceasta teorie, ca si pe metodele de calcul al rentabilitatii investitiilor’’
Evaluarea întreprinderii conform metodei comparative, în mare măsură, este similară
metodei capitalizării veniturilor. În ambele cazuri, evaluatorul determină valoarea companiei,
bazându-se pe mărimea venitului acesteia. Deosebirile de bază constau în modalitatea de
transformare a mărimii venitului în valoarea companiei.
Pe o piaţă perfectă toate metodele aplicate ar trebui să conducă spre una şi aceeaşi
valoare.
Însă, deoarece o mare majoritate din pieţe sunt imperfecte, utilizatorii potenţiali pot fi
incorect informaţi, producătorii – neeficienţi. Din aceste considerente, precum şi din alte cauze,
evaluatorii pot obţine valori diferite ale uneia şi aceleaişi întreprinderi, utilizând aceste metode.
Metoda patrimonială de evaluare examinează valoarea întreprinderii din punctul de vedere al
cheltuielilor suportate.
Evaluarea întreprinderii poate fi privită ca un proces de estimare a patrimoniului său şi a
potenţialului acesteia de a-l mări în perioadele următoare. În aceste condiţii, obiectul activităţii
de evaluare îl constituie activele materiale (pământul, imobilul, echipamentul, activele lichide,..)
şi nemateriale (reputaţia, competenţa tehnică, calităţile de conducere,..) aflate în proprietatea sau
controlul întreprinderii, iar evaluarea se poate efectua fie în mod individual, fie în totalitatea
acestora. Ca rezultat, valoarea totală a firmei poate fi determinată ca suma valorii activelor
materiale şi nemateriale.

14
 Bibliografie

Evaluarea financiara a intreprinderilor.pdf (idsi.md)

Evaluarea financiarǍ a firmei - sc construct srl referat (qreferat.com)
Proiect Evaluarea financiară și evaluarea mixtă a întreprinderii < Finanțe (regielive.ro)
13.pdf (amac.md)
Evaluarea financiara a intreprinderilor.pdf (idsi.md)

15