Perioada Paşoptistă – „Dacia literară”

 specifică culturii româ neşti

 cuprinsă între anii 1840- 1860
 reprezentanţi: Costache Negruzzi, V. Alecsandri, Alecu Russo, I. H. Ră dulescu, G.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, N. Bă lcescu, M. Kogă lniceanu
 programul estetic:
 1. M. Kogă lniceanu în „ Introducţiune” ( Dacia literară ) condamnă traducerile şi
încurajează literatura originală
 2. I. H. Ră dulescu prin ziarul să u, „ Curierul româ nesc” favorizează publicarea
operelor originale
 perioada de început a literaturii româ ne
 pâ nă atunci nu existau decâ t scrierile religioase, scrierile istorice ( cronicarii) şi
traduceri
 termenul de literatură nu era clar definit la noi ( cuprindea texte istorice, de
geografie, filosofice etc.)
 se urmă rea sincronizarea literaturii româ ne cu cea europeană
 prin crearea de literatură originală
 prin încetarea traducerilor
 surse de inspiraţie :
 natura
 istoria naţională
 tradiţiile şi obiceiurile noastre
 stilul romantic era amestecat cu cel clasic
Perioada Junimistă – „Epoca marilor clasici”

Junimea
 
Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din cea de-a doua jumatate a
secolului al XIX-lea. Tudor Vianu apreciază că Junimea reuneşte cele mai mari personalită ţi
intelectuale ale vremii.

 1859- 1890 este perioada de ființare a grupă rii

 început: 1864, acasă la Maiorescu a fost citită lectura traducerii lui McBeth (de Petre
Carp)
 numele de Junimea propus de Th. Rosetti
 şedinţele aveau loc vinerea seara la Pogor sau Maiorescu
 fondatori: Titu Maiorescu, Petru Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor
 

 Istoric:
1.1864-1874 cu un caracter polemic,vizâ nd problemele legate de cultură , literatură , limbă .

2.1874-1885 etapa formă rilor marilor clasici : Eminescu,Creangă , Caragiale, Slavici etc. . În
1870-1890 literatura atinge apogeul în cele trei compartimente ale sale: proză , poezie şi
dramaturgie=> epoca marilor clasici.

3.dupa 1885,”Junimea” şi redacţia de la “Convorbiri literare” se mută la Bucureşti. Revista

cercetează în special filozofia, istoria, geografia, dobâ ndeste un caracter academic.

„ Convorbiri literare”– revista cu cea mai mare longevitate; apare între 1867 şi 1944,
constituind cel mai important moment al presei româ neşti.
Perioade ale revistei:
1.1867-1886 reprezintă perioada de glorie.

2.1886-1944 apare la Bucuresti avâ ndu-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, predâ nd apoi
conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu (Mihail Dragomirescu,
Simon Mehedinţi, P.P.Negulescu, Ră dulescu-Motru).

Scopul revistei:
-raspâ ndirea spiritului de critică literară autentică .

-încurajarea liteaturii naţionale.

-combaterea imiţatiilor operelor straine.

Colaboratori:

-Mihai Eminescu publică aici majoritatea poeziilor sale

-Ion Creanga publica primele trei pă rţi ale “Amintirilor” şi poveşti.

-Ion Luca Caragiale publica majoritatea comediilor sale.

-Ioan Slavici publică nuvele şi poveşti

-Vasile Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, Panait Cernea, I.Al.Bratescu Voineşti şi alţi scriitori
reprezentativi ai vremii.

Asemănări cu paşoptiştii:
-dorinţa de a realiza o cultură şi o civilizaţie autentic româ nească dar cu deschidere spre
Europa prin pă strarea elementului autohton, national (nu prin imitaţie)

Deosebiri faţă de paşoptişti:

-vâ rsta (culturală )  și atitudinea: pasoptişti:aproape adolescenţi, exaltați, frenetici;
junimiştii: tinereţe maturizată , lucizi, cumpă tați, cu spiritul mă surii

– configurare estetică : paşoptiştii erau fundamental romantici, junimiştii erau fundamental

clasici fă ră să respingă romantismul și realismul incipient

Trăsăturile junimismului
Sintetizate de Tudor Vianu, tră să turile caracteristice ale acestui spirit au fost urmă toarele:
înclinaţia spre filozofie, spiritul oratoric, spirit clasic şi academic, ironia, spiritul critic.
Direcțiile Junimii:
1)  educarea publicului prin organizarea de prelecţiuni populare, conferiţe cu public ţinute
de Maiorescu, Carp, V. Pogor pe diverse teme: elemente de viaţă ale popoarelor, filosofie,
că rţile omenirii, învă ţă mâ nt, religie
 aceste conferinţe vor dura 17 ani, vor fi un deliciu al intelectualită ţii ieşene
(profesori, medici, avocaţi, studenţi, magistraţi)
2) lupta pentru unificarea limbii naționale

 în 1860 Ion Ghica, în calitate de ministru, înlocuiește alfabetul chirilic cu cel latin
 Titu Maiorescu trasează principii ale limbii în câ teva din articolele sale.
 ortografia limbii trebuie să fie fonetică , fiecă rei litere scrise să îi corespundă un
sunet („Despre scrierea limbii româ ne”- 1866)
 îmbogă țirea vocabularului să fie fă cută prin cuvinte împrumutate din limbile
romanice („Neologismele”- 1881)
 să fie stopată stricarea limbii prin evitarea calcurilor lingvistice (traducerea
fidelă a unor expresii din alte limbi), a inflației și bombasticismului verbal
(„Limba româ nă în jurnalele din Austria”- 1868, „Beția de cuvinte”- 1873,
„Oratori, retori și limbuți”- 1902)
3)  promovarea literaturii naționale, susținută ideologic de Titu Maiorescu prin articolele
sale ce pun în discuție probleme de estetică :
 literatura conține atâ t formă (limbajul concret) câ t și fond (sentimentele și pasiunile
exprimate). Pericolul este acela de a avea forme prost întocmite însă lipsite de
adevă r și valoare.
 arta (deci și literatura) are o funcție morală , educativă , producâ nd un sentiment de
înă lțare și purificare asupra cititorului.
 tineri scriitori au fost depistați și publicați pe paginile „Convorbirilor literare”.
Aceștia erau judecați critic după principii estetice, de valoare și adevă r.
 

Titu Maiorescu
 îndrumator al culturii şi literaturii româ ne
 nă scut în Craiova în 1840
 studiază la Brașov, Viena (unde termină ca șef de promoție) apoi Berlin și Paris,
luâ ndu-și doctoratul în filosofie și licența în litere și drept
 1861 este director la Colegiul Național din Iași, rector al Universită ții din Iași,
întemeietor al Junimii
 mutat la București  profesează ca avocat, profesor universitar, deputat, ministru
 moare în 1917, fiind înmormâ ntat la cimitirul Bellu
 dotat și serios este un exemplu pentru intelectualul româ n prin felul în care și-a
organizat viața și activitatea profesională . Citea mult, după un program clar, era
doritor să învețe și să -și lă rgească orizontul cunoașterii.
 era inteligent, cu simț al valorii artistice, orientat spre lucruri durabile și esențiale,
echilibrat, victorios
Romantism

 curent artistic și literar ce  apare la sfâ rşitul sec. al XVIII-lea în Franța, Anglia şi
Germania
 teoretician – V. Hugo în prefaţa de la drama „ Cromwell” – 1827
 reprezentanţi: Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Schiller, Heine, Grimm, Byron,
Shelley, Keats, Leopardi, Manzoni, Puşkin, Schiller,
 la noi apare cu o întâ rziere de câ teva decenii, primele manifestă ri romantice fiind
evidente în perioada pașoptistă la Alecsandri, Gr. Alexandrescu, I. H. Ră dulescu, V.
Câ rlova, Bolintineanu, Gheorghe Asachi, C. Negruzzi, Alecu Russo, Gheorghe Lază r,
Nicolae Bă lcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Timotei Cipariu, Gheorghe Barițiu, Andrei
Mureșanu, continuâ ndu-se apoi cu Eminescu (considerat ultimul mare romantic
european). La toți aceștia spiritul romantic s-a amestecat cu elemente ale esteticii
clasice.
 sensul inițial al termenului romantic era de „pitoresc”
 cel care a introdus cuvâ ntul în limba româ nă a fost Daniil Scavinschi, poet și
traducă tor româ n (Voltaire, Lamartine etc.)
 apare ca reacţie la raţionalismul şi constrâ ngerile impuse de clasicism

Trăsături:  
 romanticii își propuneau ca surse de inspirație realită țile naționale (elemente
patriotice, dorința de unitate națională ), tradițiile folclorice, istoria, legendele și
miturile îndepă rtate (vezi îndemnul lui Kogă lniceanu pentru scriitorii pașoptiști în
„Dacia literară ”)
 primează sentimentul, sensibilitatea umană aupra raţiunii
 există o strâ nsă legă tură între individ și natură
 absolută libertate de creaţie, încercarea de a elibera actul creației de orice convenții
sau canoane clasice. De aici apare și amestecul speciilor, o tră să tură a literaturii
romantice.
 cultul eului, exagerare a personalită ţii, tema omului de geniu
 predilecţia spre cosmic (motive astrale: stelele, luna soarele),  spre exotic (insula),
magic și fantastic, spre nocturn (motivul visului, al somnului), spre acvatic (ape,
izvoare, mare, fâ ntâ nă etc.)
 folosirea altor motive specifice :  demoniacul, mortul viu, copacul sacru, floarea
albastră , ruinele
 procedeu compoziţional specific: antiteza
 personaje romantice: geniul, demonul, îngerul, sentimentalul, visă torul, ră zvră titul,
însetatul după absolut. În general, romantismul surprinde personaje din toate
mediile sociale. Intenția este să se creeze personaje excepționale în împrejură ri
excepționale.
 stă ri specifice:
 frenezia – beţia sufletească
 melancolia – tristeţe + plă cere
Clasicism

 curent literar artistic ce apare în Franţa, între sec. al XVII-lea- sec. al XIX-lea
 reprezentanţi: Corneille, Racine, Mollire, Boileau, La Fontaine, La Bruyere
 în literatura româ nă se manifestă în perioada veche la Dimitrie Cantemir și Miron
Costin (prin construcția frezelor specific latină ) în perioada pașoptistă (în simbioză
cu romantismul) la  V. Alecsandri (pasteluri, Fâ ntâ na Blanduziei), Al. Odobescu,
Grigore Alexandrescu (meditații, satire, fabule), Bolintineanu,  B.P. Mumuleanu,
Asachi, Barițiu dar și mai tâ rziu în operele lui  M. Eminescu (Scrisori, perfecținea
formei poeziei), I. Creanga, I.L. Caragiale, I. Slavici (construcția personajelor), Titu
Maiorescu, Ion Pillat, L. Blaga, Că linescu, Șt. A. Doinaș. Majoritatea acestor scriitori
dar și intelectualii contemporani lor s-au format sub egida modelului clasic prezent
în școlile din București, Iași, Blaj.
 programul estetic al clasicismului a fost exprimat de Boileau în „ Arta poetică ”
inspirat din Aristotel
 clasicismul reînvie valorile literaturii antice (în special grecești), considerate
idealuri de echilibru și armonie și are ca scop modelarea individului astfel ca el sa
atingă idealul frumuseții morale
 la noi clasicii iau formele și modelele antice și le adaptează pentru a exprima
idealuri ale vremii lor ca de exemplu formarea statului național unitar româ n

Trăsături:
 accentul pus pe raţionalitate (chiar şi în artă ) în dauna pasiunii
 cultivă legile armoniei, echilibrului, simetriei
 personajele sunt construite ca eroi ideali, funcționâ nd ca modele pentru societate
 ele sunt animate de principii morale ferme (cinste, prietenie, adevă r, patriotism etc.)
 sunt strâ ns legate de stat, datoria cetă țenească fiind mai presus de sentimentele
personale
 puritatea genurilor şi a speciilor ( neamestecul lor)
 speciile utilizate (imn, odă , poem epic, tragedie) erau socotite specii superioare ale
literaturii dar și poezii cu formă fixă (sonet, rondel, glosă etc.)
 în tragedie (specie dramatică specifică perioadei antice) se respectă  regula celor trei
unită ţi: (timp- 24 h, spaţiu – decor unic, acţiune – un singur conflict)
 stilul este caracterizat de simplitate și veridicitate
 are în prim planul reflectă rii aristocrația ca și clasă socială
Simbolism

 curent literar ce apare în ultimele 2 decenii ale sec. al XIX-lea în Franța

 reprezentanţi: Charles Baudelaire, Rimbaud, Mallarme, Rilke, Verlaine, Yeats,
Bacovia, Minulescu, Ş t. Petică , D. Anghel
 Jean Moreas dă numele curentului într-un articol din 1886 – „ Le symbolisme”
 această mișcarea „decadentă ” exprimă starea de spirit a unei generații dezamă gite
de limitarea spiritului de că tre o gâ ndire materialistă și de adoptarea unor principii
utilitariste
 teoretician la noi – Macedonski în art. „ Poezia viitorului” – 1892

Trăsături:
 spirit neromantic, rupt de sentimental
 viziune: corespondenţa, legă tura dintre lumea spirituală şi cea materială (ex. plumb
– greutate sufletească )
 sinestezia: amestec de senzaţii diferite ( vizuale, auditive, olfactive)
 folosirea sugestiei ( stă rile nu sunt numite direct, sunt sugerate)
 folosirea simbolurilor –
 stă ri sufleteşti sugerate: nevroza, spleenul (dezgust), disperarea, apă sarea
sufletească , oboseala psihică , spaima, dezolarea
 cromatica
 olfactivul accentuat
 muzicalitatea
 instrumente
 muzicalitatea versurilor (refrene)
 motive: oraşul sufocant, dezintegrarea materiei, descompunerea, natură
apocaliptică
Neomodernism

 se manifestă în perioada 1960-1980

 se produce o revigorare a poeziei:
 expresii metaforice
 reflecţii filosofice
 ironie
 intelectualism
 ambiguitatea limbajului
 imagini excentrice
 senzorialul accentuat
 concretizarea abstractului (avem ca exemplu sentimentul iubirii concretizat în
imaginea unei leoaice la N. Stă nescu)
 reprezentanţi: N. Stă nescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, Ana Blandiana, Ion
Alexandru, Ş t. A. Doinaş, Geo Dumitrescu

Postmodernism

 1980-prezent
 deschiderea poeziei că tre real, cotidian, poezia care coboară în stradă  totul a fost
spus deja, nu mai este nimic nou => se reia totul în mod ironic, critic, ludic (în joacă )
 tradiţia este şi ea recuperată ironic
 biografism
 livresc (inspirat din alte că rţi)
 cotidian – viaţa reală
 joc de cuvinte, efecte lexicale
 intertextualitatea, metatextualitatea (colaj, motto, parodie, parafrază )
 desolemnizează poezia
 distrugere şi refacere cu ironie
 ironie acidă , sarcasm
 relativizarea valorilor
 repr. Mircea Că rtă rescu, Simona Popescu, Al. Muşina, Caius Dobrescu, Traian
Coşovei, Andrei Boiu, Mariana Marin
Avangardism

 nume generic dat unor grupă ri și orientă ri artistice apă rute la începutul secolului al
XX-lea
 ca atitudine reia unele idei ale modernismului: dorința de progres, aspirația spre
viitorul salvator
 în plus avangardismul propune o atitudine de negație radicală a literaturii
anterioare, contestă tot ceea ce e învechit
 cultură a luptei, a opoziției, a rupturii, a crizei și a falimentului

Forme ale avangardei:

Dadaismul
 iniţiat la Zurich de Tristan Tzara, Marcel Iancu, Hugo Ball și Hans Arp în 1916
 este etichetată drept o mișcare nihilistă prin negarea artei (literaturii) tradiţionale,
astfel lupta împotriva literaturii devine un stil, un ritual
 dada = libertate
 model de creaţie propus era decuparea cuvintelor dintr-un articol, amestecarea lor
şi aranjarea la întâ mplare. Astfel se înlocuia imaginația creatoare cu poezia
„involuntară ”:
„ preţul ei sunt ieri convenind după aceea tablouri
a aprecia visul opecă a ochilor”
 astfel, pe de o parte cuvâ ntul ajunge să fie golit de conținutul să u („o poezie despre
nimic în care se fabrică vidul și se cultivă absența”, Tristan Tzara), pe de altă parte
se produce o combinație revigorantă de sensuri
 în 1921 se autodizolvă , T. Tzara îşi dă demisia

Direcţii la noi:
 Constructivismul promovat de Ion Vinea în „ Contimporanul”
 el susţinea corespondenţa perfectă dintre tehnologia modernă şi artă
 promovează libertatea absolută de creaţie fă ră norme tradiţionale sau literare
„ Jos arta
Că ci s-a prostituat
VREM
Misiunea cuvâ ntului nou şi plin de sine; expresia plastică şi strictă a aparatelor
Morse.”
 alti reprezentanţi: Arghezi, Barbu, Felix Aderca, Ilarie Voronca, Constantin
Brâ ncuşi

 Suprarealismul susţinut de reviste ca „ unu”, „ Urmuz”, „ Alge”,
 stare pură de creaţie este visul, delirularta e produsă în subconştient => tehnica
de realizare a artei e transcrierea rapidă a propoziţiilor şi frazelor dictate
spontan de subconştient
 rezultatul: combinaţii întâ mplă toare de cuvinte şi imagini asemă nă toare cu cele
produse în vis
 reprezentanţi: Ilarie Voronca, Marcel Iancu, Geo Bogza, Gellu Naum, Aurel
Baranga, Urmuz
 
Tradiţionalism

 orientare culturală , literară ce se manifestă cu precă dere în perioada interbelică

 s-a manifestat pentru prima dată în Franța, la sfâ rșitul sec. al XVII-lea dar a fost o
mișcare prezentă în toate literaturile europene în opoziție cu mișcă rile novatoare
 la noi apare pentru prima dată în „Introducția” lui Kogă niceanu la „Dacia literară ”
care pleda pentru inspirația din specificul nostru național

 este reluat apoi în sec. al XX-lea prin urmă toarele orientări tradiţionaliste:
 „ Să mă nă torul” – revistă culturală - 1902-1910- Bucureşti
 reprezentanţi: Iorga,Vlahuţă , Coşbuc, Ş t. O. Iosif
 să mă nă toriştii resping influenţele stră ine primejdioase
 creează un viguros tablou al naturii în care ființa umană e în plan secund
 Viaţa româ nească ” – Iaşi – Garabet Ibră ileanu, Sadoveanu, G. Galaction, I.
Teodoreanu, Că linescu, Rebreanu, Goga, Arghezi, Blaga, Pillat, Philippide, H. P.
Bengescu
 poporaniştii
 => simpatie exagerată pentru ţă ran
 „ Gâ ndirea” – Cluj – Cezar Petrescu, I. D. Cucu, Blaga, Nichifor Crainic, Gib
Mihă iescu, Pamfil Ş eicaru, Adrian Maniu
 ideolog- N. Crainic
 în plus față se să mă nă toriști, gâ ndiriştii susţin religia ortodoxă ca element
esenţial al sufletului ţă ră nesc

 Trăsături: 
 apă ră tradiţia
 valorile vechi sunt purtă toare de semnificație
 respingerea orică ror tendinţe de modernizare ce degradează tradiţionalul
 simpatie exagerată pentru ţă ran
 teme: rurală (satul)
 religia
 credinţe stră vechi
 fluxul de arhaisme
 modalitatea artistică este evocarea, valorificarea trecutului
Modernism

Modernismul denumește curentele apă rute la sfâ rșitul sec. al XIX-lea, începutul sec. al XX-
lea în câ teva literaturi naționale precum și în domeniul artelor. Moderniștii sunt de fapt
doritorii de schimbare în opoziție cu adepții stă rilor existente (tradiționaliști).

E. Lovinescu definește inițial termenul prin înglobarea simbolismului, a poeziei de după

ră zboi și a „curentelor extremiste” (vezi avangardismul) apoi aplică termenul doar
literaturii nontradiționaliste postbelice.

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeților din a doua jumă tate a secolului
al XIX-lea și anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire (primul teoretician al
modernismului), Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio
Montale, T.S. Eliot etc.

Poezia modernă se caracterizează prin:

 ermetism (limbaj încifrat)

 ambiguitate a exprimă rii
 utilizarea limbajului neologic și tehnic
 sintaxă contorsionată a propoziției și a frazei
 elitism
 sinceritate, coborâ rea poeziei în realitatea concretă , apropierea ei de contingent
 fragmentarism (discontinuitate – la nivelul expresiei şi limbajului)
 se face apel la funcția simbolică a limbajului, apar simboluri personale
 noutatea metaforei
 înnoiri prozodice: vers liber, mă sură variabilă , ingambament
 îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul

În proză modernismul se manifestă prin:

 negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului
 punerea accentului pe discontinuitatea eului și realită ții
 crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza psihologică
 promovează intelectualismul, descrierea mediului citadin, urban, construcția
personajului intelectual în opoziție cu ță ranul

La noi, vezi „Sbură torul”.

Perioada interbelică – „Sburătorul”

Perioada interbelică este cea mai prolifică din punct de vedere literar din literatura noastră .
Nicolae Manolescu o numește epoca marilor scriitori (Sadoveanu, Rebreanu, Pillat, Camil
Petrescu, Ion Barbu, George Că linescu, V. Voiculescu, Ionel Teodoreanu,  Hortensia Papadat
Bengescu etc.).

Lui Eugen Lovinescu îi revine meritul de a adapta modernismul la particularită țile și

specificul culturii româ nești. Prin intermediul revistei și a cenaclului „Sbură torul” el
teoretizează și pune bazele modernismului româ nesc. Spre deosebire de revistă (1919-
1922; 1926-1927) cenaclul are o existență mai lungă (1919-1943). Principalele lucră ri ale
lui Lovinescu au fost: „Istoria civilizației româ ne moderne” și „Istoria literaturii româ ne
contemporane”.

Concepte și idei susținute:

 sincronismul (literaturii româ ne cu cea europeană ) susținut în „Istoria civilizației
româ ne moderne”
 aspirația spre o artă modernă româ nească la nivelul celei europene
 aceasta era necesară pentru că formele să mă nă torite și tradiționaliste erau deja
perimate
 este o teorie a tră irii în aceelași spațiu sufletesc cu celelalte popoare
 legea imitației va sta la baza progresului civilizației româ ne
 potrivit acestei concepții, o societate înapoiată suportă o influență pozitivă din
partea uneia avansate
 împrumutâ nd formele se creează contextul îmbogă țirii fondului (idee opusă
concepției formelor fă ră fond a lui Titu Maiorescu)
 imitația nu va inhiba spiritul nostru național care nu este negat de că tre
Lovinescu planul fiind să se adopte mai întâ i niște forme ale civilizației
superioare și apoi să se creeze un fond propriu, original.
Trăsături:
 trecerea de la o literatură cu specific rural la una cu specific urban
 intelectualizarea poeziei și a prozei
 cultivarea romanului obiectiv
 cultivarea romanului analitic și psihologic
„Sburătorul” este o publicație de prim rang dintre cele două ră zboaie, apă râ nd între 1919-
1927 sub diferite formate.
Directorul ei este Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu- secretar de redacție. Prin deschidere și
judecă ți de valoare asupra operelor, Lovinescu seduce o întreagă generație de autori,
reușind să grupeze în jurul să u scriitori și intelectuali de primă mă rime: Liviu Rebreanu,
Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Pillat, Perpessicius, T. Vianu, Ilarie Voronca,
Camil Petrescu, G. Că linescu etc.

Revista nu pornește cu idei preconcepute ci îi invită pe scriitori să se manifeste după

talentul lor, ca personalită ți distincte. Revista își trasează sarcina în primul râ nd de a
descoperi talente tinere, neajustate la vechile concepte, iar prin această abordare liberală și
permisivă susține ideologia sincronismului, iar apoi să imprime o tendință modernistă în
literatura româ nă .
Realismul

Este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începâ nd din Franța și avâ nd ca
principiu de bază  reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale,
obiective.
Reprezentanți
 în literatura universală : Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski,
Dickens, Lampedusa, Thomas Mann.
 în literatura româ nă : Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă , Liviu Rebreanu, G.
Că linescu, Marin Preda

Caracteristici:

 teme sociale: parvenitismul, avariția, imoralitatea, singuratatea etc.

 perspectivă  obiectivă , narator omniscient și omniprezent
 ton impersonal, neutru
 personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate
(ță ranul, aristocratul etc.) și reprezintă  tipuri umane– dominate de o tră să tură
principală de caracter (lacomul, avarul etc.)
 se utilizează tehnica detaliului pentru o redare câ t mai fidelă a mediului
 se realizează o strâ nsă legă tură între mediu și personaj
 prezentarea moravurilor unei epoci
 prin realizarea unor fresce ale epocilor, operele devin monografii ale lumii
prezentate
 romanul poate avea o geneză  reprezentată de fapte reale
 elemente reale de cronotop (locuri care există în realitate)