Fișă de sinteză

Perioada pașoptistă (1830-1860) desemnează o perioadă importantă din

istoria literaturii române și este provenit de la denumirea anului revoluționar
1848, momentul fundamentării literaturii române prin orientarea oferită de
revista „Dacia literară”, care a lansat un curent și a format „generația
scriitorilor pașoptiști”. Epoca pașoptistă înseamnă, mai înainte de toate,
începutul literaturii noastre romantice și moderne. Întreaga literatură pașoptistă a
fost creată conform esteticii romantice, curentul european dominant la acel
moment
Literatura pașoptistă s-a dezvoltat predominant sub semnul
romantismului european și a parcurs un drum schimbător. După literatura anilor
1825-1830, care abundă în adaptări după autorii străini este de remarcat
sincronismul dintre manifestul romantismului francez și articolul-program
Introducție, publicat de Mihail Kogălniceanu în 1840. Scriitorii români ai epocii
asimilează rapid manifestul romantismului francez și aplică principiile acestuia,
împreună cu particularitățile curentului național-popular din revista „Dacia
literară”.

Romantismul a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală, reacție

împotriva Revoluției Industriale și a Iluminismului, apărută în Europa pe la
sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Trăsăturile generale ale romantismului sunt următoarele:

 Noi categorii estetice precum: sublimul, grotescul, macabrul, fantasticul

etc.;
 cultivarea unor stări precum: sensibilitatea, imaginația, originalitatea,
fantezia, misterul etc.;
 evadarea din realitate se face prin vis ori somn;
 promovarea inspirației din tradiție, folclor, trecutul istoric al neamului,
ceea ce imprimă curentului un caracter patriotic;
 acordarea unei deosebite importanțe sentimentelor umane;
 personajele romantice sunt dominate de imaginație şi trăiri intense;
 spațiul și timpul sunt nemărginite;
 uzitarea antitezei.

Caracteristicile literaturii romantice sunt:

  Prezența eului liric;
 libertatea în creație și absența oricăror reguli ori constrângeri;
 îmbogățirea limbajului poetic;
 întoarcerea și adorația trecutului;
 descoperirea folclorului național;
 peisaje, culturi sau țări exotice;
 aspirația spre absolut;
 tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată;
 apar culegerile de basme și folclor național;
 temele romantice abordate sunt viața, iubirea, libertatea, exotismul,
moartea etc.;

Romantismul s-a făcut simțit în literatura română datorită scriitorilor

pașoptiști precum Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri,
Ion Heliade-Rădulescu sau Dimitrie Bolintineanu, atingând punctul culminant
cu Mihai Eminescu. În literatura română, romantismul s-a manifestat în trei
etape și anume: Preromatismul, Romantismul propriu-zis și Romantismul
posteminescian.

Ion Heliade-Rădulescu (1802-1872) a fost una dintre personalitățile

emblematice ale Revoluției de la 1848, care a militat pentru cultivarea limbii
române și pentru cunoașterea istoriei naționale.
A scris O noapte pe ruinele Târgoviștei, elegia Dragele mele umbre, mitul
popular Zburătorul — capodopera sa literară, satira și fabula politică.
„Curierul Românesc” a fost prima gazetă în limba română cu apariție
constantă și îndelungată, publicată în Țara Românească între anii 1829 - 1859.
Acesta dorea ca foaia să fie „administrativă, comercială și politică”.
Primul număr al „Curierului românesc“ a apărut la București în data de 8
aprilie 1829, sub patronajul lui Ion Heliade-Rădulescu, scriitorul care era şi unul
dintre cei doi redactori ai ziarului. Celălalt era Constantin Moroiu, un jurist
școlit în Occident.

Mihail Kogălniceanu (1817-1891) a fost un om politic de orientare

liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova.

La 30 ianuarie 1840 vedea lumina tiparului primul număr al revistei

„Dacia literară”. Între fondatorii săi se afla Mihail Kogălniceanu. Cu „Dacia
Literară”, Kogălniceanu a început să-și promoveze idealul romantic al
„specificului național. Unul dintre principalele obiective ale publicațiilor sale a
fost extinderea gamei de acoperire a culturii moderne românești dincolo de
limitele ei timpurii în care fusese bazată mai mult pe traduceri din literatura
occidentală.
Revista va promova ideile unei generații tinere de scriitori
(Mihail Kogălniceanu, Ion Heliade-Rădulescu, Vasile Alecsandri,
Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova,
Costache Negruzzi, Ion Ghica, Alecu Russo), care vor impune un suflu nou în
literatură.
În primul număr al revistei, sub titlul „Introducție”, M. Kogălniceanu
publică un articol – program care sintetizează în patru puncte idealurile literare
ale scriitorilor pașoptiști:
1. Combaterea imitației scriitorilor străini și a traducerilor mediocre;
2. Crearea unei literaturi de specific național;
3. Lupta pentru unitatea limbii;
4. Dezvoltarea spiritului critic.
Reprezentanți ai Pașoptismului:
Vasile Alecsandri, personalitate marcantă în secolul al XIX-lea, a fost
poet, folclorist, ministru și membru fondator al Academiei Române. Celebrul
său poem Adio Moldovei reflectă dorul și tristețea pentru locurile natale,
devenind un simbol al nostalgiei pentru țara natală.
Costache Negruzzi, primul autor de nuvele istorice din literatura română,
a fost poet, prozator, dramaturg și om politic. Debutează cu traduceri și se
remarcă cu nuvele precum Alexandru Lăpușneanul. Operele sale în proză,
inclusiv Păcatele tinerețelor, reflectă teme sociale și personale, iar scrisorile sale
satirice evidențiază atitudinea critică față de exagerările latinismului.
Alecu Russo, poet, prozator și ideolog al generației de la 1848, a
contribuit la literatura română prin lucrări precum Cântarea României.
Memorialist și polemist, a promovat literatura originală și specificul național
Grigore Alexandrescu, poet și fabulist, este considerat ultimul fabulist
autentic în literatura română. După debutul cu poezii romantice, s-a remarcat
prin fabule precum Câinele și cățelul și Boul și vițelul A consacrat epistola,
meditația și satira în literatura română.
 Andrei Mureșanu, poet și revoluționar din Transilvania, este cunoscut
pentru poemul său Un răsunet (mai târziu cunoscut ca Deșteaptă-te, române!),
care a devenit imn revoluționar și ulterior imn național al României.

Studiu de caz numărul 4 realizat de membrii grupei 1:

 Dițu Mihai
 Drăghicescu Radu
 Marinache Cristiana
 Mitea Daniela
 Șuchea Silvius