Argument

Prezenta lucrare se dorește a fi rezultatul studiilor efectuate pe

parcursul anilor de facultate la specializarea limba și literatua
română.
Literatura română este foarte vastă și complexă în același timp,
având o multitudine de noțiuni și informații de la originea ei până
astăzi.
Literatura este o artă, arta cuvântului. Ea folosește în acest scop tot
ce generațiile de oameni de cultură, artiști, scriitori și savanți au
adus nou în limba națională.
Tema acestei lucrări are ca titlu Elemente romantice în creația
poetică a lui Ion Heliade Rădulescu.
Acest scriitor este primul din marii scriitori ai epocii moderne.
Opera sa deși redusă cantitativ, abordează mai toate speciile
literaturii printre care și elemente ale romantismului care vor fi
discutate pe parcursul acestei lucrări.

1
 Introducere
Perioada 1830-1860 are ca moment important anul revolutionar
1848 și de aceea este cunoscută ca perioada pașoptistă.
Acest concept are o triplă semnificație.
Din punct de vedere sociologic, are ca semnificație idea de
modernizare a vieții sociale, politice, culturale și implicit a vieții
literare.
Estetica marchează debutul romantismului și clasicismului pe
teritoriul țării noastre.
Apare și a treia din punctul de vedere al metodologiei de
perioditizare a secolului al XIX-lea realizată între anii 1830-1860.
Noțiunea de pașoptism este o creație specifică limbii române și
explică într-un singur cuvânt, Revoluția de la 1848 din Țările
Române. Programul pasoptișmului dezvăluie două aspecte
importante.
Pe de o parte efervescența epocii datorită dezvoltării societății în
ansamblu ei, iar pe de alta se constată că în fruntea tuturor
activităților se regăsesc aceiași oameni care își asumă competențe
în multe domenii, fiind același timp scriitori, istorici, artiști,
oameni politici.
Împreună alcătuiesc generația pașoptistă, una dintre cele mai
unitare din cultura noastră prin ideile promovate și normele
adoptate.
Se pot menționa scriitorii din Muntenia, cum ar fi Ion Heliade
Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica,
Cezar Bolliac, Rosetti.
De asemenea, se pot aminti și cei din Moldova precum Vasile
Alecsandri, Kogalniceanu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, dar și
cei din Transilvania, ca Timotei Cipariu, Gheorghe Barațiu sau
Andrei Mureșan.
Unul din oamenii ,,începutului de drum” având un vizionarism
profetic și idealism cu influene romantice a fost și scriitorul Ion
Heliade Rădulescu.

2
Prin activitatea și creația sa în domeniul literaturii, religiei ,politicii
etc a adus o deschidere spre modernitate atât a țării noastre cât mai
cu seamă limbii române.
Această lucrare de licență este alcătuită din trei capitole în care este
prezentată viața, activitatea și contribuția sa la dezvoltatea culturii
române.
Primul capitol se numește Ion Heliade Rădulescu- personalitate
marcantă a literaturii române în care se prezintă viața și
activitatea literară a scriitorului.
Al doilea capitol intitulat Poezia Zburătorul-o capodoperă a
romantismului este prezentat pe scurt romantismul și cum sunt
reflectate trăsăturile acestui curent literar în această poezie.
În al treilea capitol numit Elemente romantice în creația poetică a
lui Ion Heliade Rădulescu sunt prezentate elementele romantice
care apar în creația poetică scriitorului.
La final, se vor scrie câteva concluzii la tema discutată în prezenta
lucrare de licență, cât și bibliografia specifică acestei teme.

3
 Capitolul 1: Ion Heliade Rădulescu- personalitate marcantă a
literaturii române

Ion Heliade Rădulescu este primul dintre marii scriitori ai epocii

moderne. Într-o epocă de rapidă și substanțială modernizare a
societății românești, Heliade Rădulescu este unul dintre principalii
inițiatori în domeniul culturii. Ideile sale, care exprimă tendințele
generale ale burgheziei în curs de emancipare, dezvoltă unele laturi
ale iluminismului și influențate parțial de teorii ale socialismului
utopic. Ele se concretizează într-o serie de inițiative și activități
care din scriitor un adevărat ctitor al culturii române moderne fiind
considerat de G. Călinescu ,,a doua personalitate a literaturii
române după Dimitrie Cantemir.”1
Ion Heliade Rădulescu s-a născut la Târgoviște în anul
1802 ,fiind fiul lui Ilie Rădulescu care a fost căpitan de poteră,
polcovnic de târg și mic proprietar. Elev la Academia Domnească
(grecească) din București, se transferă la școala Sf Sava când
savantul Gheorghe Asachi înființează aici în anul 1818, prima
școală superioară în limba română.
În 1820 devine ajutorul și, mai târziu, înlocuitorul său, contribuind
astfel la pregătirea primei promoții de profesori români educați în
Colegiul de la Sf.Sava predând limba română și matematică.
În 1827 citește primele traduceri din scriitorul francez, Lamartine
în ședințele Societății literare, înființată împreună cu Dinicu
Golescu, iar în 1828 publică la Sibiu Gramatica românească în
care simplifică ortografia chirilică prin adoptarea strictă a
principiului fonetic adică o singură literă pentru fiecare sunet.
A fost fondatorul al unor reviste, printre care cea mai importantă
este considerată a fi Curierul românesc publicată începând cu
1829, primul ziar apărut în Țara Românească, dar și Gazeta

1
Călinescu,G, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediţia a II-
a, revăzută şi adăugită, Ediţie şi prefaţă de Al. Piru, Minerva, Bucureşti,
1986.p.66

4
Teatrului Național, Muzeul național, difuzate prin librăria
românească a lui Iosif Romanov.
A fost primul mare ziarist român şi un la fel de important editor.
Aceste aspecteau fost observate de cercetătorii vieții și activității
sale literare:
„Desigur, el avea soluţiile sale, dar, pe măsură ce timpul s-a scurs,
ele au fost tot mai puţin cele corespunzătoare. Ca publicist avea
însă calităţi remarcabile, prin care spiritul practic, dinamismul,
permanenta predispoziţie spre ieşirea în arenă şi rapiditatea
reacţiilor în faţa celor mai diferite şi mai neaşteptate situaţii îl
recomandau şi l-au fixat în istoria presei româneşti”2
A înființat în 1833 împreună cu Ion Câmpineanu Societatea
Filarmonică cu școala de declamație și teatrul Societății. Această
societate acoperea o grupare secretă cu scopul liberalizării vieții
politice.
Între anii 1836-1837 apare volumul Culegere din scrierile lui
I.Eliad de proză și de poezie și înființează revista Curier de ambe
sexe.
Între anii 1840-1841 începe perioada influențelor italienești
marcată prin apariția lucrării Paralelism între limba română și
italiană și satira Căderea dracilor.
În 1843 făcea parte din Loja bucureșteană Frăția, iar în 1845
lansează planul unei biblioteci universale de traduceri din literatură,
istorie, filosofie și apare primul cânt din poemul istoric Mihaida.
Implicat în evenimentele de la 1848 (a participat la redactarea
Proclamației de la Islaz, membru în guvernul provizoriu, etc.
Anii exilului 1849-1858 constituie o etapă de meschine lupte
politice, de subminare a unităţii rândurilor emigraţiei române, de
eforturi sterile în vederea prezentării eronatului său punct de vedere
ca singurul just şi salvator, cu peregrinări inutile între Paris, Chios,
Şumla, Constantinopol şi Londra, cu afinități de unic mare patriot
şi martir al poporului. Din acest răstimp tragic şi întunecat datează

2
Ţugui ,Grigore, Ion Heliade Rădulescu îndrumătorul cultural şi scriitorul,
Editura Minerva, Bucureşti, 1984 p. 194

5
 scrierile sale cu caracter memorialistic, redactate în franceză,
lucrări confuze şi retrograde, precum şi Biblicele la care se referea
Eminescu în poezia Epigonii, vorbind de profeţiile amare ale lui
Heliade.
,, Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profeţiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
Stă şi azi în faţa lumii o enigmă n'explicată
Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.”3
În 1859, având gradul 18, participă la aprinderea luminilor Lojii
bucureștene Steaua Dunării, al cărei Mare Maestru a devenit în
1861.
Se stinge din viață la București în anul 1872 la 27 aprilie.
Teoretician și îndrumător literar a scris lucrarea Regulile sau
gramatica poeziei.
Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian a scris poemul eroic
Anatolida sau Omul și forțele, realizat fragmentar, a cultivat
meditația cu motive preromantice, lamartiniene O noapte pe
ruinele Târgoviștei, elegia Dragele mele umbre, mitul popular în
poezia Sburătorul considerată de criticii literari capodopera sa
literară, satira și fabula politică.
A scris și proză cu conținut satiric și pamfletar, în maniera
fiziologilor, Domnul Sărsăilă autorul, Conu Drăgan și cuconița
Drăgana.
Proza artistică, faţă de grandoarea creaţiei lui Ion Heliade
Rădulescu, este restrânsă ca număr de pagini, dar nu poate fi
ignorată nici pentru întregirea profilului scriitorului, nici pentru
meritele ei reale, sintetizate de Ovid Densusianu: „Gândindu-ne la
cum se scrie pe la 1830, în fraze greoaie, tărăgănate, somnoroase,
Heliade se arată astfel superior tuturor celor de atunci, şi cum de la
început a căutat, după cum spunea singur, să nu rămână la „proza

3
Mihai Eminescu,poezia Epigonii(fragment) 15 august 1870,publicată în vol. Poezii,Editura
Eminescu,București,1991

6
 uscată” a altora, îl putem socoti că pe primul prozator care aduce
nota modernităţii.” 4.
În proza lui Heliade întâlnim pagini cu caracter memorialistic, ca
cele care alcătuiesc savuroasa operă intitulată Dispoziţiile şi
încercările mele de poezie, interesantă nu numai pentru informaţiile
autobiografice relative la anii de studiu şi la primele tentative
poetice, dar şi prin caracterul colorat şi alert al relatării, străbătut de
umor consistent, izvorât dintr-o mişcătoare autoironie.
Este autorul a numeroase traduceri, imitații și prelucrări din clasici
ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Alighieri,
Goethe, Byron ș.a.m.d..)
Ca traducător, Heliade-Rădulescu a manifestat de la început
preferinţa pentru poezie şi epopee. În tinereţe a tradus fragmente,
nepublicate, din poemele lui Hesiod, Operele şi zilele şi Theogonia
şi din lirica poetei Sappho. El are meritul de a fi introdus în
literatura română, prin culegeri cuprinzătoare, poezia lui Lamartine
şi Byron, deşi nu avea afinităţi cu lirismul delicat al primilor poeţi
romantici. Din literatură clasică franceză şi din cea a Luminilor a
ales opere reprezentative: Amfitrion de Moliere, Arta poetică a lui
Boileau, tragediile lui Voltaire Fanatismul sau Mahomet proorocul
şi Brutu, precum şi Mia sau Nuoa Eloise de J.J. Rousseau sau
povestirile morale ale lui Marmontel. Din marile poeme pe care şi
le-a luat ca model pentru creaţiile proprii a încercat câteva
transpuneri, rămase neîncheiate: Gerusalemme liberate, cântul VII
de Torquato Tasso, Orland furiosul de Ariosto, Infernul de Dante şi
Fingal de Ossian.
Succesul lui Ossian în Europa se motivează prin calitatea sa de
model al poeziei naive, arhaice, naturale, ilustrând „operele
miraculoase ale aezilor, cântăreţilor, barzilor... cei mai mari poeţi ai
vechimii” printr un ,elan al imaginaţiei, spulberând literatura
pedanţilor prin acea limbă solidă, liberă şi virilă a originilor”5 .

4
Densușianu,O.,Literatura Română Modernă ,Bucureşti, 1920
Elena Tacciu, Romantismul românesc, Momente şi sinteze – Un studiu al arhetipurilor,
5

Editura Minerva, vol. I Bucureşti, 1982

7
 A avut preocupări de natură filosofică și religioasă de inspirație
gnostică (Biblicele, Echilibru între antiteze).
Filosofia lui Heliade Rădulescu are ca fundament un principiu
clasic, și anume acela al armoniei lui Platon. În lucrarea Echilibru
între antiteze, acesta afirma: „binele, cu un cuvânt, stă în echilibrul
antitezelor și răul – în ruperea echilibrului antitezelor.”6
A fost unul din membrii fondatori al Societății Academice Române
(Academia Română) și primul președinte al acesteia (1867 – 1870).
Paul Cornea considera personalitatea lui Heliade ca
fiind ,,tumultoasă şi contradictorie, de o extremă flexibilitate a
spiritului, care se identifică prin susceptibilitate şi paradox, fiind un
spirit tutelar şi constructiv.”7
Heliade Rădulescu este în literatura română primul poet care aspiră
să realizeze o panoramă romantică şi fără îndoială că unul dintre
izvoarele marilor poeme eminesciene trebuie căutat şi în
construcţiile poetice heliadeşti. Din aceeaşi viziune religioasă,
romantică, aplicată la istoria românilor, s a născut şi fragmentul
epic dintr o proiectată epopee naţională, Michaida. Hiperbolizat în
erou romantic, exponent al divinităţii, Mihai Viteazul (ca şi
Mureşanu din poemul lui Eminescu) nu este decât o întruchipare a
unui ideal creştin şi social abstract.
Epopeea Michaida cuprinde o viziune naţională cu aplicaţie
religios romantică în istoria românilor. Mihai Viteazul este
hiperbolizat în erou romantic şi exponent al Divinităţii.
Încercarea de epopee retorică este salvată parţial de episoade
realiste (sfatul boierilor, descripţia codrului, dialogurile), în care
poetul se simţea mai stăpân pe mijloacele sale.
Opere cu valoare simbolică sunt și: Serafimul și heruvinul , Visul ,
O noapte pe ruinele Târgoviștei .
Pentru istoria literaturii religioase, Heliade rămâne, ca şi în alte
direcţii, un întemeietor. Serafimul şi Heruvimul este prima
6
Tomoioagă, Radu, *„Concepția filozofică a lui I. Heliade Rădulescu‚+. I. Heliade
Rădulescu. Studiu, antologie, tabel cronologic și bibliografie de Paul Cornea, Ed.
Eminescu, București, 1980,p 231
7
Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, Bucureşti, Editura Minerva,
1972.

8
meditaţie lirică asupra semnificaţiei celor două simboluri biblice
mult îndrăgite de romantici.
Se presupune că această meditație de inspirație religioasă,
împreună cu poezia Visul, alcătuieşte o autobiografie propunându-
se transfigurarea în simboluri a ipostazelor antitetice în care îi
apărea femeia. Spre deosebire de Lamartine sau de Eminescu,
Heliade este mai aproape de textul biblic dezvoltând sub formă de
proză, semnificaţia celor două ipostaze angelice: serafimul aduce
pacea, bunătatea, blândeţea, în timp ce heruvimul, împlinitor prea
straşnic al urgiilor cereşti, avertizează fiinţa asupra păcatelor şi
ameninţă cu pedeapsa divină.
,,Senzaţia că mecanismul existenţei funcţionează după legi care
scapă înţelegerii umane se desprinde şi din Visul o poezie de
mistică meditaţie.”8
Originea romantică a ideilor imaginare există în poezia lui cu cel
autohton, al mitologiei populare. Din acesta s-au creat câteva
succese poetice incontestabile, dintre care se detaşează
capodopera sa, Zburătorul, apărută în 1843. Neliniştea erotică a
fetei, realizată într-o confesiune de mare autenticitate şi bogăţie a
senzaţiilor, este plasată într un spaţiu patriarhal, unde ritmurile firii
şi ale lumii au dintotdeauna aceeaşi cadenţă şi acelaşi mister. Se
sugerează astfel, cu mijloace lirice remarcabile, atmosfera de vrajă
şi supranatural care însoţeşte ivirea sentimentului de dragoste.
Tudor Vianu afirmă că ,, originalitatea cea mai izbitoare a lui
Heliade trebuie căutată în conformitate cu temperamentul lui , în
expresia sentimentelor de indignare și revolă. Anatolida este
metafora simbolică a opiniei lui Heliade despre rolul creației în
oglindirea lumii.”9
Scriitorul a fost un original, a luptat împotriva imitației și a
promovat creația literară în lume.

8
Sorescu, George, Scriitori români, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1991, p.
58.
9
Vianu Tudor, Scriitori români, vol. I, ediție îngrijită de Cornelia Botez,
antologie, prefață și tabel cronologic de Pompiliu Marcea, Editura Minerva,
București, 1970

9
Heliade s a dovedit înzestrat pentru poezia satirică şi pentru fabulă,
în care îşi putea desfăşura temperamentul polemic, verva
pamfletară, jovialitatea, limbajul riguros şi colorat.
Scriitorul este perceput ca spirit harnic, profund, inventiv care n-
are sentimentul obstacolelor: ,, opera literară iese din tâmpla
acestui Heliade evanghelic, cu o retorică format din alte retorici,
spirit complex şi confuz, în spaţiul scriiturii sale”.10
A abordat toate genurile literaturii dovedind o profunzime și o
inventivitate care a ridicat opera la un rang superior.
Scriitorul a scris și fabule, fără strălucire deosebită, și mai ales
satire, care au cunoscut un mare succes în epocă datorită adresei
directe, versului simplu, adesea în metru popular , capacității de a
surprinde trăsăturile caracteristice ale adversarilor și a le îngroșa
până la caricatură.
,,Heliade este virtual un mare poet. Ca să putem înţelege mai bine
originalitatea poeziei lui trebuie să-i vedem sursele şi concepţia.”11
El s-a inspirat din folclor, din istoria națională, din natură și și-a
format propria sa concepție de filosofie, politică și moral religioasă.
Pentru dezvoltarea limbii literare unitare, Heliade recomandă atât
adoptarea de cuvinte din fondul latino romanic, cât şi explorarea
graiurilor populare şi a limbii vechi. El face distincţie între limba
scrisă şi limbă vorbită.
Ion Heliade Rădulescu a primit„acea binecuvântată vârstă a
literaturii, epocă a tuturor libertăţilor, liberă în gesturi, clocotind de
prea multă şi superbă energie, care fac gândirea producătoare a
fericitului Heliade”.12
Ca autodidact, el putea să discute cu ușurință, fără urmă de
principii documentare, probleme capitale, să teoretizeze liber, fără
acea crispare a literaţilor de mai târziu.

10
Eugen Simion, Clasici Români, Dimineaţa poeţilor, Văcăreştii-Cârlova-
Heliade-C.Conachi- Anton Pann, Alexandrescu- Bolintineanu-Alecsandri,
Editura ,,Grai şi Suflet” –Cultura Naţională, Bucureşti, 2000, p. 57
11
Manolescu,N, Istoria critică a literaturii române.Cinci secole de literatură,
Paralela 45,Pitești,2008,p.176
12
Eugen Negrici, Figura spiritului creator, Eseuri, Editura Cartea Românească,
1978, p. 49

10
 Fascinează abilitatea teoriilor sale politico-filosofice, amestecul de
idei juste și abrupte, inexistenţa sentimentului de valoare, a nuanţei
şi a intenţiei de ierarhizare spirituală.
,, Oricât de naivă, gândirea lui Eliade ,este cea dintâi ce
străbate ,înaintea lui Eminescu, o operă literară și-i îi dă sens și
unitate.Poetul are viziune grandioasă și totală obsesia unicului în
trinitate.”13
În viziunea sa fantezistă şi romantică, poezia înseamnă
încununarea tuturor virtuţilor creatoare ale omului, ca mijloc de
identificare cu creaţia poetică a Divinităţii. În concepţia sa, a
adăugat şi mesianismul lui Hugo ca mijloc de civilizare,
emancipare naţională şi cultură a poeziei.
„Factor cultural de primă importanţă, preocupat de ridicarea
poporului la lumină, Heliade a fost un întemeietor şi un animator
neobosit în domeniul presei, învăţământului, teatrului, activităţii
editoriale, preocupându-se de cultivarea limbii, sprijinind,
îndrumând şi lucrând efectiv cu cuvântul şi cuvântul. cu fapta la
constituirea și consolidarea mișcării noastre culturale din prima
jumătate a secolului la XIX-lea.”14
Heliade a scris numeroase articole, prefeţe şi prelegeri care
cuprindeau principii estetice sau de teorie literară, reguli de stil de
prozodie şi retorică. Este un factor decisiv şi important în
constituirea teoriei literare româneşti.

13
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediţia a
II-a, revăzută şi adăugită, Ediţie şi prefaţă de Al. Piru, Minerva, Bucureşti,
1986,p.140
14
Oană, Ion, Ion Heliade Rădulescu,Prefață,

11
 Capitolul 2: Poezia Zburătorul-o capodoperă a romantismului
Romantismul a apărut la începutul secolului al XIX-lea ca un
curent anticlasicist; el respinge orice fel de forme, susținând
libertatea inspirației. În timp ce clasicismul este un curent al
rațiunii, romantismul preamărește sentimentul, iubirea, visul,
fantezia. Natura pătrunde masiv în creațiile romantice, pe când în
creațiile clasice se ocupau numai de caracterele umane.
Visul și exotismul, interesul pentru tărâmuri îndepărtate reprezintă
teme ale romantismului.
Acest curent literar îndeamnă scriitorii să se inspire din istoria
națională și din creațiile folclorice ale țărilor lor.
,,Literatura românã, asemenea celei apusene, de altfel, a cunoscut,
în momentul afirmãrii romantismului, dezvoltarea unei poezii
ardente în care artiștii și-au comunicat dorul de libertate, aspirația
împlinirii unor „dulci visãri”, pregãtitoare de spectaculoase
rãsturnãri sociale și politice.”15
Personajele romantice sunt eroi excepționali în împrejurări
excepționale, construite adesea pe principiul antitezei și putând
evolua pe parcursul operei în ceea ce privește trăsăturile lor de
caracter.
Printre reprezentanții acestui curent literar se pot aminti Novalis,
A.Lamartine, V.Hugo, A. Pușkin, Boileau, C.Negruzzi,
I.H.Rădulescu, M.Eminescu etc.
Dacă în literaturile europene romantismul apare în urma unei
dispute aprinse cu clasicismul, în literatura română „nu vine prin
revoluţie, ci prin accelerarea revoluţiei,”16 consideră Paul Cornea..
O trăsătură fundamentală a perioadei paşoptiste este
compatibilitatea mai multor curente literare: iluminism,
preromantism, sentimentalism romantism, realism.

15
Macovei Antoaneta, Meditația lirică românească 1800-1850, Editura
Junimea, București,1982,p.34
16
Idem3

12
 Tot istoricul literar, Paul Cornea, afirmă ,,această coexistenţă a
diverselor tipuri de modelaj artistic în deceniul al patrulea se
datorează factorilor de natură socială, ideologică psihologică,
politică.”17
Cu toate acestea, romantismul este curentul dominant în epoca
paşoptistă şi cunoaşte două faze în evoluţia sa: prima, etapa
primară, de până la 1840, se subordonează spiritului depresiv, a
doua, inaugurată de programul Daciei literare, se alimiază tipului
progresiv, revoluţionar.
Romantismul românesc este de tip Biedermeier, care reprezintă o
variantă degradată a romantismului din Europa anilor 1790-1815
deoarece o el este „o dare înapoi, o reducere a pretenţiilor cosmice
la o scară umană. Biedermeier este un romantism îmblânzit”.18
Perioada exilului revoluționarilor va fi una în care profilul lor
profetic va prinde contur. La unii dintre ei, cum este exemplul lui
Heliade Rădulescu, imaginea profetului din vechime devine
întruchiparea propriilor destine, mai ales a destinelor poetice.
Marin Beșteliu observă că: ,, La Heliade Rădulescu, structural
vizionar-himeric,romantismul înclină spre teatralitate și aventură
lirică.”19
Poezia Zburătorul a apărut în revista Curierul românesc (1844),
gazeta condusă de Ion Heliade Radulescu. și este considerată
capodopera creației lirice a scriitorului.
Poezia ilustrează mitul folcloric al zburătorului, exprimând artistic
starea de criză erotica a tinerelor fete la vârsta adolescenței, care
simt sentimentul de dragoste pentru prima oară și de aceea nu-1
recunosc, el manifestându-se ca o boală.
Șerban Cioculescu observă că opera Zburătorul este o ,, minunată
în poemă nu e atât intuiţia folcloristică (Heliade nu era orientat în

17
Cornea,Paul,op,cit,p.145
18
Manolescu, N.,Istoria critică a literaturii române.Cinci secole de literatură,
Paralela 45,Pitești,2008,p 149
19
Beșteliu,Marin, Imaginația scriitorilor romantici,Editura Scrisul Românesc,Craiova,
1978,p.282

13
 această direcţie), cât psihologia nubilităţii şi încadrarea ei într-un
climat ţărănesc de o neîntrecută autenticitate.”20
Poezia este structurată în trei părți, fiecare dintre ele constituindu-
se într-o idee poetică: instalarea sentimentului erotic, tabloul
înserării construit ca un pastel și ilustrarea mitului zburătorului.
Balada Zburătorul, cea mai izbutită poezie a lui Heliade,
considerată de unii o capodoperă, ,,constituie prima expresie
artistică reuşită din literatură noastră pe tema mitului popular
despre care au scris şi Cezar Bolliac şi Alecsandri şi pe canavaua
căruia Eminescu a ţesut neuitatul Călin, file din poveste. ”21
Mitul popular al zburătorului a fost o sursă de inspirație pentru
mulți scriitori, iar cea mai frumoasă creație este basmul versificat
Călin-file din poveste a lui Mihai Eminescu.
Poezia lui Heliade este străbătută de sevă populară care îi dă
prospeţime, autenticitate şi o simplitate măreaţă. Sensibilitatea cu
care e surprinsă gingăşia şi puritatea, apoi vehemenţa şi tirania
sentimentului ce pune stăpânire pe tânăra fată, atestă un fin analist
şi un cert poet liric, iar tabloul înserării şi al nopţii, înfăţişate nu în
maniera convenţională a veacului al XVIII-lea, cu decoruri şi
prezenţe stilizate, ci cu invazia vieţii adevărate, este cel mai frumos
pastel de până la data când a fost scris balada Zburătorul.
„Lăsând deoparte construcţia, succesiunea simbolurilor, limbajul
poemului, mai curat, mai fluent decât în alte scrieri, să observăm că
Zburătorul leagă pentru prima oară la Heliade (şi în poezia română)
naşterea iubirii de prezenţa unei «fiinţe aeriene». Originea bolii
necunoscute e deci cerească. Agentul ei este un zburător şi forma
de manifestare este «picoteală», visarea. Erosul se manifestă prin
declanşarea unei energii cu efect contradictoriu: foc şi răcoare,
ardere şi paloare, cald şi rece, o senzaţie de greutate şi o senzaţie de
eliberare corporală.” 22

20
Cioculescu, Şerban, Istoria literaturii române moderne, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1971
21
Călinescu,G.op.cit p.71
22
Idem13

14
 Sursa poeziei constă într-o credinţă populară care a generat
mitul erotic al Zburătorului. În folclorul românesc, zburătorul este
o semidivinitate erotică, un demon simbolizând chinurile iubirii. El
este conceput ca putându-se metamorfoză în şarpe, zmeu sau sul de
foc spre a pătrunde neştiut în casă, unde se transformă într-un tânăr
frumos şi pasionat, care îşi chinuieşte victima, tulburând-o până la
epuizare cu senzaţia chinuitoare a dragostei neîmplinite. În fond el
apare în vis, uneori ca semizeu acoperit cu solzi argintii şi cu aripi
albe pe umeri. Folclorul erotic consacră acestuia cântece lirice,
farmece, vrăji şi descântece.
,, Inspiraţia din miturile şi credinţele folclorice, deschiderea faţă de
mister şi fabulos, confesiunea intens colorată efectiv, puternicul
sentiment al naturii şi corespondenţa strînsă dintre afectivitate şi
natură, peisajul conceput ca stare de spirit, note de retorism reţinut
ale expresiei poetice sunt elemente comune ale romantismului, bine
reprezentate în această clasică poezie. 23
Tema poeziei este zbuciumul sufletesc al unei tinere care
trăieşte primii fiori ai iubirii. Senzaţiile contrastante uimesc,
durerea fizică fiind amplificată de incapacitatea exprimării unor
asemenea fenomene antitetice care prevestesc acel farmec dureros
al poeziei eminesciene, dorul ca stare sufletească ambivalentă: ,,Un
foc s-aprinde în mine, răcori mă iau la spate, /Îmi ard buzele,
mamă, obraji-mi se pălesc! /Ah! Inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de
la mine! /Îmi cere... nu-ş’ ce-mi cere! Şi nu ştiu ce i-aş da; /Şi cald
şi rece, uite, că-mi furnică prin vine; /În braţe n-am nimica şi parcă
am ceva; (...)/Ia pune mâna, mamă. - Pe frunte, ce sudoare!
/Obrajii... unul arde şi altul mi-a răcit!” .
Frecvenţa exclamaţiilor şi a
adresărilor: ,,vezi”, ,,mamă”, ,,uite”, ,,mă vezi?”, ,,măicuţă”,
repetiţia ,, şi plâng, măicuţă, plâng ”accentuează caracterul oral al
monologului şi exprimă încercarea patetică a fetei de a-i transmite
mamei intensitatea suferinţei sale, agravată de incertitudine: ,,Fior”,
,,fulger”, ,,nesaţiu,” ,, tremur,” ,,foc” sunt imagini ale intensităţii. O
23
Papu ,Edgar , Din clasicii noştri,Editura Eminescu, Bucureşti:, 1977, p.64-65.

15
 intensitate provocată de o energie materială şi desfăşurată într-un
regim de nelinişte voluptoasă, de nelămurită seducţie. Trăirile
psihice, atât de accentuate încât se manifestă prin plâns, sunt
concretizate –,,Ia pune mâna, mamă. - Pe frunte, ce sudoare!”
O strofă se repetă ca un refren, apărând la mijlocul şi la sfârşitul
monologului, conferind simetrie textului şi marcând dorinţa de
vindecare cu orice preţ. Fata deznădăzduită caută ajutor oriunde.
Chinurile sunt atât de mari încât nu are importanţă dacă alinarea
vine de la puterea divină sau de la cea diabolească.
,, Oar’ce să fie asta?... întreabă pe bunica: /O şti vrun leac ea
doară... o fi vrun zburător! /Or aide l-alde baba Comana, or
Sorica, /Or du-te la moş popa, or mergi la vrăjitor” .
Limbajul popular ,,oar’ce”, ,,alde” etc introduce cititorul în
lumea și principialitatea sătească, în care credinţa creştină se
împletește cu mai vechi practici magice.
Tradiţia folclorică prevede împotriva Zburătorului o întreagă serie
de leacuri, de la descântece menţionând o fiertură din nouă buruieni
magice, la ungerea uşilor, ferestrelor şi hornului cu usturoi, de la
înfigerea unui cuţit în bătătura uşii, la trasul cu puşca pe horn.
G. Călinescu afirmă că „Zburătorul (...) este un demon frumos, un
Eros adolescent, care dă fetelor pubere tulburările şi tănjirile întâei
iubiri”.24
În construirea atmosferei folclorice rolul esenţial îl au structurile
aparţinând limbajului popular cum sunt:
-fonetismele populare- ,,vrun”, ,,oar’ce”, ,,ici,” ,,colea,” ,,zio” etc;
- un lexic caracteristic ,,alde”, ,,mânzat,” ,,scrisul”, ,,”topul ,
-prezenţa în număr mare a
diminutivelor :,,vineţele”, ,,potecuţă”, ,,ziuliţă”, ,,râuleţ,” ,,vântuleţ.
”
Tabloul debutează cu o mulțime de imagini auditive care descriu
zgomotele domestice, figura poetică mult utilizată fiind
inversiunea: ,,A puţurilor cumpeni ţipând parcă chema

24
Călinescu G., Estetica basmului. , Editura pentru literatură, Bucureşti, 1965, p.36

16
(personificare):/ vitele muginde, în gemete de mumă viţeii lor
striga,/ Vibra al serei aer de tauri grea murmură.”
Prima parte a baladei are aspectul unei idile cu amprentă
psihologică, în care, din punct de vedere stilistic, predominante
sunt interogaţiile şi exclamaţiile, într-un monolog dialogat ce
transferă investigaţia poetică asupra interiorităţii fiinţei umane
atinse de misterul inexplicabil şi insurmontabil al devenirii proprii,
al unei transformări ireversibile sub presiunea trecerii timpului.
Confesiunea Floricăi din prima parte, dar şi sensibilitatea cu care e
surprinsă gingăşia şi puritatea, apoi frecvența și puterea
sentimentului ce pune stăpânire pe tânăra fată, arată în final o
creație de poet liric .
Tabloul înserării şi al nopţii, exprimă neliniştile tinerei în faţa
semnelor nedesluşite a sentimentului iubirii. Propoziţiile scurte,
eliptice, de o concizie mai expresivă, ca şi exclamaţiile.
A doua parte a poemului are forma şi funcţionalitatea estetică a
unui pastel care configurează relaţia lirică, eu – natură, un pastel
modulat expresiv sub protecția unei atmosfere de structură
romantică.
Impresia de solemnitate şi de magie, de ceremonial al unei
naturi cosmice provine aici din îmbinări de cuvinte, epitete,
metafore şi repetiţii care creează armonii subtile : În cântec şi
descântec pe lume s-a lăsat. Personificările prezente în această
parte a poemului sunt foarte sugestive, de o deosebită plasticitate a
imaginii: „vântul nu suspină”, „apele dorm duse”, „morile au stat”.
Poetul utilizează, din punct de vedere sintactic, mai ales propoziţii
principale, ce creează o tonalitate solemnă, o anumită gravitate
sobră a discursului liric, specifică poeziei paşoptiste de tip
romantic.
Partea a treia este tot un monolog, în care o „surată” vorbeşte
despre coborârea fiinţei mitologice pe coş, drept la Florica.
Portretul imaginar al acestui, “Balaur de lumină cu coada-
nflăcărat / Şi pietre nestimate lucea pe el ca foc”, care se-ntrupează,

17
după cum se spune, în “june cu dragoste curată”, aminteşte tiparul
folcloric al frumuseţii masculine, întâlnit în basme şi în Mioriţa:
“Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel, / Bălai cu părul de-
aur!” – restul, „un nas ca vai de el!”, nefiind decât un mic semn
negativ al unui portret ideal. Referirea la slabele lui vine care n-au
nici un pic de sânge este simbolică, un atribut al fiinţei eterne, pe
când sângele este atributul, semnul vieţii. Pecetea, paloarea morţii
este şi însușirea Luceafărului întruchipat în poemul eminescian.
Finalul baladei conţine o ironie romantică – vocea poetului putând
fi identificată în comentariul suratei – şi o explicaţie lirică,
imaginară a apariţiei Zburătorului, explicaţie prin intermediul
căreia Heliade se desparte de credinţele populare – potrivit cărora
“boala” iubirii are un leac magic – şi face saltul, eminescian, spre
afirmarea atotputerniciei iubirii. “Vina” este a fetei – a omului, în
sens general – care n-a ţinut seama de ce a zis bunica (adică păţita,
înţeleapta): “Să fugă fata mare de focul iubit...”. Visul ei a devenit
lipitură şi lipitura, zmeu. Acum nici vrăjile, nici popii nu-i mai pot
veni în ajutor.
Mircea Scarlat remarcă faptul că scriitorul ,cultivă tulburările
afective («istericalele», leşinurile chiar), lirismul fiind precedat de
caricatura lui: patetismul”.25
Heliade Rădulescu este în literatura română, primul poet care aspiră
să realizeze o panoramă romantică şi fără îndoială că unul din
izvoarele marilor poeme eminesciene trebuie căutat şi în
construcţiile poetice heliadeşti. Din aceeaşi viziune religioasă,
romantică, aplicată de astă dată la istoria românilor, s-a născut şi
„fragmentul epic” dintr-o proiectată epopee naţională, Michaida.
Hiperbolizat în erou romantic, exponent al divinităţii, Mihai
Viteazul (ca şi Mureşanu din poemul lui Eminescu) nu este decât o
întruchipare a unui ideal creştin şi social abstract. Încercarea de
epopee, retorică şi ceţoasă, este salvată parţial de episoade realiste

25
Scarlat, Mircea, Istoria poeziei românești, vol. I, Bucureşti, Editura Minerva,
1982.

18
(sfatul boierilor, descripţia codrului, dialogurile), în care poetul se
simţea mai stăpân pe mijloacele sale.
Filonul romantic al elanurilor vizionare coexistă în poezia lui cu cel
autohton, al mitologiei populare.
Din acesta din urmă au izvorât câteva reuşite poetice depline,
dintre care se detaşează capodopera sa, Zburătorul.

Capitolul 3: Elemente romantice în creația poetică a lui Ion

Heliade Rădulescu
În literatura română, romantismul se desfăşoară în trei mari etape:
preromantismul, romantismul propriu-zis şi romantismul
posteminescian.

19
Preromantismul, cunoscut şi ca fiind romantismul scriitorilor
paşoptişti, se caracterizează prin gustul burghezului, e domestic,
ideizant, idilic şi conservator, cultivă pasiunile temperate, plăcerile
simple şi comfortul spiritual, creaţiile sunt mediocre.
Reprezentanţii acestei etape sunt Costache Negruzzi, Mihail
Kogălniceanu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri.
Numit şi „romantismul eminescian” sau „romantismul înalt”, este
caracterizat prin faptul că dimensiunea cosmică e dezvoltată până
la exces, apar misticismul şi ocultismul, dezvoltă pasiuni
înflăcărate şi o capacitate aparte de a crea, în paralel cu lumea
reală, diferite universuri imaginare.
Reprezentantul acestui cult literar este Mihai Eminescu, poetul
romantic ce a influenţat opera tuturor poeţilor români ce i-au urmat.
Acest tip de romantism reactualizează temele şi mijloacele clasice
şi romantice, conferind o forţă nouă, expresivă, marchează reacţiile
lumii literare româneşti la depăşirea apogeului de creaţie pentru
Eminescu, sprijinind apariţia unor autori ce nu s-au impus sau care
au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnându-
le cu elemente de expresie din simbolism, semănătorism etc.
Reprezentanţii acestui cult sunt George Coşbuc, Alexandru
Macedonski, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Octavian Goga.
Romantismul este stimulatorul luptei pentru eliberare și al
deșteptării conștiintei nationale în țara noastră.
Literatura romantică din perioada pașoptistă nu se pierde în
zugrăvirea zbuciumului și a căutărilor intime, ea este o literatură
ce prezintă idealul național.
Romantismul românesc apare ca o mișcare unitară, cu un program
bine definit, care ridică literatura noastră de la încercările minore
ale Văcăreștilor, la geniul universal al lui Eminescu. Faptul că,
literatura română s-a europenizat mai târziu, ea a exercitat o
influență puternică asupra ritmului de dezvoltare și asupra
căutărilor ei ideatico-artistice. Orientarea spre înnoiri radicale,
tendința de sincronizare la toate nivelurile cu țările dezvoltate din

20
 punct de vedere economic și cultural constituie caracteristica
principală a pașoptismului.
„Puţini sunt scriitorii a căror activitate să fi stârnit discuţii atât de
înverşunate şi aprecieri atât de hotărât contradictorii ca Heliade
Rădulescu. Contemporanii şi urmaşii l-au discutat cu o egală
pasiune”26
Ion Heliade Rădulescu este considerat drept întemeietorul
romantismului românesc. Stilistic, el rămâne un clasic cu unele
orientări romantice. Explicaţia acestei situaţii contradictorii trebuie
căutată în ideologia literară a scriitorului.
El înființează „o nouă viziune a actului creator, determinat prin
înscrierea în temporal şi în concret, prin explorarea cosmosului şi a
interiorităţii, prin desfacerea puterilor ferecate ale imaginaţiei şi
sensibilităţii”.27
Ion Heliade Rădulescu se inspira din scrierile lui Homer, Boileau,
La Harpe, Fontenelle în scrierile sale cu influențe clasice, iar
atunci când aborda creația poetică romantică prelua idei din
poemele lui Ossian , lui Lamartine, V. Hugo, C. Bolliac; el critica
regulile impuse de Boileau când pleda pentru creaţia bazată pe
fantezie, nu pe un modest scriitor local.
Volumele sale, Cântecele inocenţei (1789) şi Cântecele
experienţei (1794), sunt ilustrate şi tipărite de autor cu mijloace
tipografice proprii. Cărţile profetice însumează operele sale din
diferite etape de creaţie. Universul poetic din opera sa este construit
din perspectiva copilăriei. Astfel, i se permite scriitorului o anumită
detaşare ingenuă de propria sa confesiune care capătă inflexiuni
ironice. Printr-un anumit gen de rememorare capricioasă a
trecutului, fluxul liber al memoriei se deschide spre universul
imaginar, cu enunţuri aforistice.
În cultura română, rezistenţa clasicismului se produce datorită
educaţiei unor scriitori în cultul marilor valori europene, iar

26
Popovici, Dumitru, Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu,
Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1935,p.5
27
Paul Cornea, op. cit., pp. 524-525

21
opoziţia faţă de clasicism se realizează prin preferinţa faţă de
marile autorităţi consacrate din diferite culturi.
Poezia lui Heliade Rădulescu exprimă structura complexă a unui
creator cu aspiraţii, ambiţii şi posibilităţi înalte. Poetul a încercat
toate speciile genului pentru a stimula tinere talente, sub puternica
influenţă a lui Lamartine. Ideile din poeziile sale sunt romantice
transformându-l pe scriitor într-un adevărat creator al lumii noi.
Temele cu elemente romantice abordate în creația sa poetică sunt:
trecutul ca izvor al mândriei naționale și ca izvor al regenerării
morale a neamului( O noapte pe ruinele Târgoviștei), lupta
tendințelor divergente în personalitatea morală a omului (Serafimul
și heruvimul, Visul), surprinderea stărilor nehotărâte, a
sentimentelor în zona incertă a începuturilor (Zburătorul), rolul
deosebit al artistului în societate ( Destăinuirea, Poezia).
Primele poezii sunt sonete, elegii, ode cu motive romantice
comune, atingând teme ca: trecerea ireversibilă a timpului, istoria,
natura, cunoaşterea, ruinele trecutului, destinul poetului,
deşertăciunea vieţii.
În lirica erotică, autorul trece peste tiparele stricte şi idilele lui de
dragoste devin imnuri închinate căsniciei.
Ion Heliade Rădulescu reprezintă o valoare simbolică de începător
absolut, de cavaler al Ideii ce se naşte în propria fiinţă şi se
întrupează în fapte, în fapte de cultură bineînţeles. Are, prin
excelenţă, o vocaţie a formelor perfecte. Propriile forţe-tumultoase,
concentrate la limită şi dotate cu o extremă putere regenerativă- îi
sunt suficiente Heliade Rădulescu este înzestrat cu ceea ce Leo
Frobenius denumea vitalitate paideumatică mereu înclinată spre
supratensiune, spre obţinerea rapidă atotştiinţei şi armoniei a ia
locul intensităţii, iar intensitatea substituie dimensiunea. Este ceea
ce se întâmplă în mod evident şi la Heliade al nostru.
Prin simbolizarea pornirilor interioare contradictorii în poeziile
Serafimul şi heruvimul, Visul, O Noapte pe ruinele Târgoviştei, din
prima jumătate a secolului XIX lea, poetul român tinde spre o
gesticulaţie romantică, declamatorie, de tip mesianic, de simboluri

22
 şi de alegorii. Poemele, astfel, capătă o însușire socială şi religioasă
evidentă. Destinul omenirii şi locul poetului devenind profet în
univers constituie teme fundamentale.
„Rolul lui Heliade Rădulescu în cultura noastră a fost în același
timp salutar și dăunător.Și contemporanii l-au judecat pe Heliade
contradictoriu: unii, mai puțini, cu respect și admirație, alții mai
numeroase, cu violență și indignare. Heliade a fost caracterizat just
prin «părinte al literaturii române».”28
În 1836 intenţia lui I. Heliade Rădulescu a fost de a gândi un poem
unic şi uriaş numit Umanitatea, compus din: Căderea dracilor,
Anatolida sau Omul şi forţele şi Sânta Cetate.
Limbajul poetic este privit de autor în primul rând ca proces şi
abia apoi, ca inventar. Ca mecanism sau ca sistem, limbajul poetic
este în fond un fel de gramatică, adică o serie de reguli de
producere a propriilor lui enunţuri, în timp ce totalitatea acestora
din urmă, reprezintă literatură.
Poezia lui este interesantă prin temele și motivele abordate,
ajungând să aibă rolul de a iniția generațiile viitoare de scriitori:
„Din tot acest imens material insuficient prelucrat și sedimentat,
poezia românească va alege, în etapele următoare, elemente de
temelie ale edificiului ei, abandonând uitării balastul” .29
Noţiunile, lucrurile capătă în lirica lui Heliade atributul
amplitudinii, vastităţii. Obiectele, stările sunt întotdeauna largi,
înalte, iar dacă noţiunea capătă un sens moral, ea primeşte unul
dintre determinantele nelimitatului şi insuportabilului:
e ,,îngrozitoare”;, cumplită”;, insuportabilă”;, infernală” dragostea
de suportat în cazul tinerelor fete ,,subjugate” din iubire. Asta
dovedeşte un gust pentru perspectivele vaste şi un apetit pentru
situaţiile limită . Întristarea, sentiment antitetic prezent în poem îşi
face apariţia accemtuat în elementele :,,lunga întristăciune”, nalta ta
privire”, înmulţita ta vedere”, lunga suspinare”, groaznică vedere”,

28
Idem13
29
Densusianu, Ovid, Literatura română modernă, volumul al II-lea: Poesia în spirit vechi și
cea de tranziție – Cel dintâi poet modern: V. Cârlova, Curentul larg de afirmare a literaturei
nouă: I. Heliade Rădulescu, București, Editura Universală.1929, p. 163

23
 taina-ngrozitoare”, năpastea îndrăcită”, nalta înfocare”, screamăt
infernal”, lunga aşteptare”, noaptea naltă, naltă”etc.
Elementele lirismului său sunt: viforul, cerul dezlănţuit, negura,
norii, focul, fulgerul, marea întărâtată, munţii ce fumegă, vulcanii
în turbare, văzduhul despicat de flăcări, alte locuri şi lucruri rele
etc ce sunt într-o strânsă coroborare cu forţele Universului.
„Fuzionarea unor elemente până atunci socotite entităţi distincte
sau chiar antagonice: suflet –trup, om-natură, conştient-inconştient,
om-Dumnezeu, natură-dumnezeire, e proprice exprimării simbolice
şi mitice.”30
Personajul liric nu urmăreşte limitele, zborul căzut, frânt.
Dimpotrivă, crearea sa este spre tăriile cerului, punerea în
perspectiva grandioasă, tema ascensiunii, tema înfrângerii limitelor
şi a unei traiectorii aeriene la care se adauga erosul. Este, de fapt,
tema zborului şi în subtext, tema iubirii, care defineşte
impetuozitatea, caracterul violent al demersului liric.
„Viaţă şi spirit, natură şi cultură, istorie şi eternitate nu mai apar
doar ca nişte corelaţii logice sau alternative morale, între care poţi
alege, ci ca posibilităţi, pe care tinzi să le realizezi simultan. În
orice caz ele nu se opun încă dialectic şi nici nu caută o sinteză, în
care interdependenţa dintre ele să găsescă expresia; romanticii se
joacă doar cu ele şi le experimentează.”31
Toate aceste elemente romantice se regăsesc subtil și în creația
poetică a lui I.H.Rădulescu, fiind transpuse antitetic, scoțând în
evidență trăirile fiecărui personaj creat.
În poezie evocarea trecutului istoric dobândește un larg orizont, o
diversificare tematică, o accentuată semnificație majoraă Se cântă,
mai întâi ruinele vechilor cetăți de scaun ale vitejilor voievozi
români, văzute ca mărturii ale unui trecut de glorie și care servesc
drept pilde date prezentului în scopul reînvierii și perpetuării
faptelor de vitejie și eroism ale străbunilor.

30
Călin Vera, Romantismul , Editura Univers, Bucureşti,1970,,p.159
31
Călin, Vera,op.cit.,p.108

24
 Patetismul memoriului adresat posterităţii conţine dramatism
retoric.
Imaginea personajului literar romantic e completă: ,,Port încă
cicatricile vulnelor ce luai; şi vor fi semn la posteritate, că le-am
luat tot în piept, tot d-a dreptul în numele meu, în onoarea mea, în
inima mea, în sufletul meu însuşi, apărându-ifiinţa naţională prin
liberarea limbei”32
Ipostaza de profet e caracteristică pentru o epocă în care, sub
influenţa romantică a socialismului utopic, vocabula biblică este
chemată să îmbrace atitudini sociale şi revoluţionare. Ca toţi
scriitorii romantici, el este un creator de mituri, cel dintâi fiind
mitul poetului în dublă ipostază de geniu şi profet. Heliade îşi alege
punctul de plecare din copilăria omenirii, o vârstă efervescentă,
surprinsă în dezvoltare, ca sursă a poeziei. Manifestul lui Heliade
exaltă misiunea poetului în istoria omenirii civilizate. Misticul
concepe vocaţia profetică a poetului ca pe o che-mare divină.
Heliade credea că: „poetul e un creator de o lume ideală, un
demiurg în felul lui, că poeţii sunt sublimi în fabulele lor, dar
seninătatea anilor anterevoluţionari e definitiv pierdută.”33
Imaginarul poetic cuprinde:,,marea sub forma undelor muginde,
munţii fumegoşi, stâncile vulcănoase, trosnetul cel vâjâios la unei
cascade, repeziciunea cea zgomotoasă a unui torent sau şiroi,
strigătele şi ţipetele unui norod întărâtat sau îngrozit, urmările unei
puteri grozave, cutremurul pământului, erupţiile sau izbucnirile
vulcanice, o răscolă între elemente, o ardere a unei cetăţi, din
faptele oamenilor, un monument vechi, turnurile copleşitoare prin
simbolistica lor istorică, ierburile sălbatice, turmele de dobitoace,
muşchiul verde ce creşte pe zidurile umede, filomela, dintre păsări,
calul şi oaia, dintre animalele domestice, cetăţile în ruine, cetăţile
ideale şi pietrele exotice în (Sânta Cetate), interioarele de casă şi
veșmintele (Michaida)” .

32
Ion Heliade Rădulescu, Biblicele sau Notiţii historice, philosophice, religioase
şi politice asupra Bibliei, Paris, 1858, p. 66
33
Ion Heliade Rădulescu,op.cit,p.68

25
 T. Vianu considera că ,,eroul antic este modelul unei virtuţi,
depozitarul unei idei eterne, şi ca atare, figurarea lui într-un portret
echivalează cu o lecţie pe care biograful o serveşte
contemporanilor. Modelul eroic este absolut. Lecţia lui poate servi
oricui şi oricând […] ”.34
Poeziile scrise sau refăcute de el în limba italiano-română, nu
păreau ridicole, ci reprezentau ,,un semn de bărbăţie”. Privite dintr-
un orizont mai larg, creaţiile de invidiat ale lui Heliade au dat
prestigiul unor opera alese.
Traducerile, imitaţiile şi prelucrările sunt numeroase şi dau un
indiciu despre preferinţele literare ale lui Heliade şi despre
străduinţa lui de a face cunoscute la noi opere pe care le socotea
utile. Nu lipsesc mari modele ale clasicismului (Boileau, La
Fontaine) sau clasicişti mai modeşti (Viennet, Segalas), nici marea
literatură italiană (Hanţe, Ariosto, Tasso), ori romantismul francez,
prin prezenţa masivă a lui Lamartine; se întâlnesc Sappho cu
Goethe, obscurul Paolo Rolli cu Ossian. În multe cazuri, originalul
străin rămâne doar un punct de plecare sau un pretext, „tălmăcirea"
fiind foarte liberă, şi devenind, adesea aproape o creaţie originală.
Elegia este des întâlnită în creația poetică a lui Heliade Rădulescu.
Este o specie a genului liric, caracterizată prin exprimarea unui
sentiment de tristeţe, de regret de melancolie și sentimente ce se pot
identifica la mai multe specii ale liricii culte. Elegia este
considerată muza durerii.
La început, poezia este scrisă în distih exprimând jalea, distihul
elegiac. Mai târziu, a început să exprime sentimente complexe:
erotice, filozofice, religioase, patriotice. Corespunzătoare bocitului
popular, în care se exprimă un sentiment de tristeţe, regret, durere,
melancolie. Uneori, are un pronunţat caracter meditativ. În mod
clasic, elegia este reprezentată de orice poem compus din versuri
elegiace. Tonul este tandru.

34
Vianu, Tudor, Figuri şi forme literare, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1946.

26
 .,,Noţiunile, lucrurile capătă în lirica lui Heliade atributul
amplitudinii, vastităţii. Obiectele, stările sunt întotdeauna largi,
înalte, iar dacă noţiunea capătă un sens moral, ea primeşte unul
dintre determinantele nelimitatului şi insuportabilului:
e ,,îngrozitoare”;, cumplită”;, insuportabilă”;, infernală” dragostea
de suportat în cazul tinerelor fete ,,subjugate” din iubire. Asta
dovedeşte un gust pentru perspectivele vaste şi un apetit pentru
situaţiile limită ”.35
Antiteza dintre cele două planuri cosmic terestru şi cele două
entităţi animate – nonanimate, pe de o parte şarpele, iar pe de alta
focul, ilustrează tăria şi rapiditatea executării mişcărilor şi a
sentimentelor cel mistuie pe poetul aflat într o stare de exaltare.
Geneza omenirii la care participă inevitabil Raiul cunoaşte
nemurirea. Tumultul sentimentelor de iubire revarsă nectarul de
îndulcire peste toate relele iscate şi întâmpinate.
Începutul primordial al lumii a fost în Grădina Edenului, când
primii oameni au cunoscut nemurirea și iubirea divină până în
momentul în care au intervenit slăbiciunile și neascultarea, urmând
Căderea din Rai, întâmpinând toate obstacolele și relele lumii, apoi
sfârșind ca muritori.
Lirismul vizionar al lui Ion Heliade Rădulescu îşi afirmă
viabilitatea, dincolo de logica internă a structurilor expresive.
Trebuie căutată adevărata măsură între perfecţiunea ireală a
formelor şi actualitatea coerentă a mesajului.
Ceea ce I. Heliade Rădulescu a preluat de la Lamartine este
obiceiul de e evoca trecutul, ,,mod de a deplânge trecerea vremii şi
o intimitate erotică inexistentă la poeţii dinainte”36 , remarcă
Nicolae Manolescu. Prin dragoste, poetul francez participă la
armonia universală.
În unele elegii ca Trecutul, Heliade Rădulescu ,arhitect al culturii şi
al literaturii româneşti din perioada primului val al romantismului
surprinde dimensiunea elegiacă şi meditativă a liricii. Fuziunea

35
Eugen Simion, op.cit., p. 58
36
Nicolae Manolescu, op. cit., p. 31

27
 viziunilor şi a motivelor neoclasiciste, preromantice şi romantice
din elegia Trecutul are la bază stilul beletristic.
,, Heliade care, de regulă, caută în poezie efecte muzicale, fiind un
liric prin excelenţă auditiv, urmăreşte aici şi efecte vizuale şi
deschide versul spre lumea imaterială a parfumurilor. Nuntirea
celui dintâi cuplu provoacă o beatitudine generală. Plantele,
păsările „svoltătoare”, astrele în frunte cu luna castă salută „amorul
conjugal”. Erosul participă, în genere, în poezia lui Heliade, la
starea pe care o putem numi ascensională.37
Romantismul are tendința de a avea o muzicalitate, un accent de
reverie și de a captiva cititorul. Întâlnirea celor doi îndrăgostiți,
nunta și conviețuirea lor ca și cuplu capătă în poetica lui Heliade o
stare de euforie, de plăcere și de un calm celest.
Perspectiva lui Heliade este realist-descriptivă, în măsura în care nu
depășește limitele romantismului. Însă versurile dau de multe ori
sentimentul de proză rimată, iar imaginile poetice sunt mai
rare ,devenind mai greu la valoarea de simbol.
Dumnezeu „pune a sa mână pe coasta din stânga” a lui Adam şi o
eliberează pe Eva. Trezit din „dulcea armonie”, bărbatul se
delectează cu spectacolul trupului gol al femeii ce doarme sub un
dafin, învelit doar în cosiţele ei de aur.”38
Imaginația sa bogată izvorăște din romantism. Totodată, scrierile
sale au un caracter exotic, de inspirație orientală: „spiritul său
trădează unele reminiscențe de orientalism, [...] însă exotismul
acesta apare mai mult ca o vagă infiltrație”39
Scenele rurale emoționează prin pasiunea expresivă și prin
atmosfera de gingășie și de exaltare pe care le exprimă.
Efervescența ultimelor activități ale zilei (întoarcerea cirezilor de la
păscut și a oamenilor de la muncile câmpului etc) se stinge treptat
și dinamismul faptelor se transformă în tăcere și nemișcare.

Simion, Eugen, Clasicii români în Dimineaţa poeţilor, Editura Grai şi suflet,

37

Cultura naţională, Bucureşti, 2000, p.77;

38
Manolescu,N, Cinci secole de literatură....p.172
39
Țugui, Grigore, Ion Heliade Rădulescu. Îndrumătorul cultural și scriitorul,
București, Editura Minerva,1984, p. 176.

28
 Heliade e sugestiv, arătându-se receptiv și sensibil față de taine
care întregesc firea umană.
Pașoptiștii au descris în stil romantic întoarcerea la natură ,pentru
că rețineau din tradiția lor proprie că,, natura, creația este o carte
infinită, plină de mistere[…]. Natura fu primul și marele instructor
al oamenilor primitivi [al celor vechi, ce trăiau în armonie cu
ea]...”40
Ca la toți romanticii, punctul obișnuit de plecare al poeziei sale este
experiența proprie de viață, care capătă o valoare simbolică în plan
general uman;este o poziție conștientă, pe care Heliade o și
teoretizează.
La Ion Heliade Rădulescu, care versifică aproape în permanență un
discurs retoric, se observă optica sa estetică, concepția despre artă
și poezie, care ilustrează chipul lui Dumnezeu din om: […] Bietul
om copiază numai cât poate faptele Marelui Poet, Dumnezeu, și cu
cât prin fapte [prin contemplarea creației] se apropie de Dumnezeu,
cu atât poezia lui este mai sublimă.”41
Omul a fost făcut de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa și a
copiat doar limitat faptele divine, iar apropierea de Dumnezeu se
realizează prin poezie, prin rugăciune și prin meditații profunde.
De fapt, creația poetică romantică este o continuă meditație cu
accente de elegie, de întoarcere în sine și în trecutul istoric,de a
avea sentimente de patriotism și în același timp de revoltă
împotriva asupririi, a exilului și a solitudinii.
,, Cel mai caracteristic exemplu este Visul, compus din mai multe
sonete, în care atitudinea poetului pendulează între imn şi pamflet,
între elogiu şi sarcasm. Poemul are îndrăzneli unice în poezia
noastră preeminesciană.42
Geniul său și puterea de a vedea în viitor, de a indica poporului său
drumul adevărat pe care trebuie să meargă nu sunt însă un dar
supranatural, ci o gândire rațională de tip special, o putere
neobișnuită de anticipație și de sinteză care se bazează atât pe o
40
Heliade Rădulescu, Ion Critica literară , Editura Minerva, București, 1979, p.237
41
.H.Rădulescu ,I,op.cit.p. .193-194.
42
Manolescu,N.,op.cit,p.173

29
cunoaștere adâncă a omului cât și pe puritatea morală a artistului
care i-o condiționează.
Mereu preocupat de îndrumarea vieţii artistice şi de educarea
publicului, Heliade Rădulescu a scris numeroase articole, prefeţe,
prelegeri care cuprind expuneri de principii estetice sau de teorie
literară, reguli de stil, de prozodie şi retorică. El are, în această
perioadă, cea mai importantă contribuţie la constituirea teoriei
literare româneşti. Ilustrând de multe ori teoretizările cu exemple
din propria creaţie, ia în discuţie varietăţile stilului, unele chestiuni
de versificaţie şi de metrică, genurile şi speciile literare, definite
după normele clasiciste, dar exemplificate, de cele mai multe ori,
cu opere romantice.
Ion Heliade Rădulescu a avut un rol hotărâtor şi în dezvoltarea
lingvisticii noastre, preocupările lui privitoare la limba română
fiind constante în întreaga sa activitate. A fost primul lingvist de
seamă pentru Ţara Românească şi Moldova, cu perspective mult
mai largi, depăşind, chiar de la început, greutățile din punct de
vedere etimologico-latin al acesteia şi aducând în discuţie probleme
lingvistice fundamentale, cu care s-a confruntat epoca sa şi apoi
întreg secolul al XIX-lea.

Concluzii
În această lucrare de licență am încercat să demonstrez influența
romantismului și elementele sale cum sunt reflectate în creația
poetică a scriitorului Ion Heliade Rădulescu.

30
Scriitorul Ion Heliade Rădulescu este considerat cea mai
importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin
aportul său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind
apreciat și ca un precursor al poeziei moderne.
Personalitatea complexă de scriitor a lui Ion Heliade Rădulescu a
provocat în literatura română ample controverse, opiniile criticilor
literari oscilând între acceptări elogioase și contestări severe.
Indiferent de unele opinii negative, Heliade rămâne un reper
important în dezvoltarea literaturii de limbă română. Îndemnul său
încurajator: Scrieți, băieți, numai scrieți!, este un simbol pentru
generația care a contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a
literaturii române.
În scrierile sale el a folosit majoritatea elementelor romantice,
prezentând folclorul, trecutul istoric, credința oamenilor, idealurile
naționale și politice ale poporului român.
Considerată, capodopera operei sale balada Zburătorul este
îmbibată de romantism și de lirismul primilor fiori de dragoste a
tinerelor fete ce sunt tulburate de Eros,zeul iubirii sau în folclorul
românesc de zburător.
Această baladă a fost sursa de inspirație, a multor scriitori de mai
târziu, cel remarcabil fiind Mihai Eminescu cu poemul său Călin-
file din poveste.
A tradus foarte multe opere din literatura europeană, mai ales opere
de Lamartine, Cezar Bolliac, Sappho, Ossian etc.

31
În domeniul teatrului, trebuie amintit faptul, că Heliade este
considerat ca întemeietor al presei şi un fondator al teatrului
românesc, văzut de el tot ca o şcoală şi un mijloc de luptă
naţională şi socială, cel puţin la fel de eficiente ca şi publicistica.
Datorită creației , poezia va „imita” natura, îndeosebi natura
umană (îndrumare clasică), nu imitând-o, nu simplist, ci
dezvăluindu-i aspectele esenţiale, potrivit unor principii lăuntrice
care se vor respectate, dar în momentul plăsmuirii poetul este
posedat de un entuziasm creator în antiteză cu delirul (teză
romantică). Heliade vorbeşte pe larg despre probleme specifice
artei literare (elemente prozodice, ritm, măsură, rimă, despre stil),
insistând asupra unor genuri şi specii considerate ca fiind de cea
mai mare necesitate pentru situaţia concretă de la noi (epopeea,
fabula, satira şi teatrul).
Ion Heliade Rădulescu s-a dovedit, în multiplele domenii în care s-
a afirmat, un adevărat deschizător de drumuri şi un precursor al
modernităţii culturale româneşti. Numeroasele sale proiecte lirico-
filozofice stau mărturie a unui spirit polivalent, într-o necontenită şi
fecundă dispută cu substanţa limbii române, săracă încă, în
perioada în care scrie.

32
 Bibliografie
Heliade Rădulescu, Ion Critica literară ,Editura Minerva,
București, 1979
Heliade Rădulescu, Ion, Scrieri alese, ediție îngrijită de Valentin
Drâmbă, postfață și cronologie de Constantin Măciucă
Heliade Rădulescu Ion, Biblicele sau Notiţii historice,
philosophice, religioase şi politice asupra Bibliei, Paris, 1858
Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, Bucureşti,
Editura Minerva, 1972.
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în
prezent, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Ediţie şi prefaţă de Al.
Piru, Minerva, Bucureşti, 1986.
Călinescu,G. Istoria literaturii române(compediu) Editura pentru
literatură,București,1968
Călinescu G. Estetica basmului., Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1965
Cioculescu, Şerban, Istoria literaturii române moderne, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971
Densusianu, Ovid, Literatura română modernă, volumul al II-lea:
Poesia în spirit vechi și cea de tranziție – Cel dintâi poet modern:
V. Cârlova, Curentul larg de afirmare a literaturei nouă: I.
Heliade Rădulescu, București, Editura Universală.1929
Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române.Cinci
secole de literatură, Paralela 45,Pitești,2008
Macovei, Antoaneta Meditația lirică romanească 1800-1850
Editura: Junimea ,București 1982
Negrici, Eugen, Figura spiritului creator, Eseuri, Editura Cartea
Românească, 1978
Scarlat, Mircea, Istoria poeziei românești, vol. I, Bucureşti, Editura
Minerva, 1982.
Simion, Eugen, Clasici Români, Dimineaţa poeţilor, Văcăreştii-
Cârlova-Heliade-C.Conachi-Anton Pann, Alexandrescu-
Bolintineanu-Alecsandri, Editura ,,Grai şi Suflet” –Cultura
Naţională, Bucureşti, 2000

33
 Sorescu, George, Scriitori români, Editura Scrisul Românesc,
Craiova, 1991
Papu, Edgar, Din clasicii noștri Editura Eminescu, București ,1977
Popovici, D., Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu,
Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1935.
Tacciu, Elena, Romantismul românesc. Un studiu al arhetipurilor ,
Vol. I, II, III, Bucureşti, Editura Minerva, 1982, 1985
Tomoioagă, Radu, Concepția filozofica a lui I. Heliade Rădulescu‚.
I. Heliade Rădulescu. Studiu, antologie, tabel cronologic și
bibliografie de Paul Cornea, Ed. Eminescu, București, 1980
Vianu, Tudor, Figuri şi forme literare, Editura Casa Şcoalelor,
Bucureşti, 1946.
Țugui, Grigore, Ion Heliade Rădulescu. Îndrumătorul cultural și
scriitorul, București, Editura Minerva, 1984

Webografie
https://vdocuments.mx/26212199-ion-heliade-radulescu.html
accesat la data de 2.06.2022/14:30
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Heliade_Radulescu
accesat/10.05.2022/16:15
http://cachescan.bcub.ro/romantismul/
5_romantismul_pag_107_136.pdf,accesat la data 20.05.2022/12:10
https://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=664/Ion
Heliade Rădulescu. Roluri şi măşti ale poeziei Iulian
BOLDEA,accesat la data 25.05.2022/ 18:00
https://www.academia.edu//
Ion_Heliade_Rădulescu_Kiseleff_si_cenzura_/accesat la data
4.06.2022/09:10

34
35