Neamțu Daniela-Lorena

Anul III,ID,Romană-Franceză

Consolidarea direcției naționale prin opera marilor clasici

În evoluția sa, limba română a cunoscut o serie de etape fundamentale, începând cu

literatura populară, apogeul acestei dezvoltări fiind marcat de epoca marilor clasici când pe scena
vieții culturale apar numeroase personalități.

Stilistica limbajului poetic al epocii o constituie influența modelelor străine, de multe ori
aceleași sau fac parte din aceleași direcții ale liricii universale. „Toate modelel străine care au
influențat literatura noastră, începând cu perioada dinainte de 1840 și terminând cu ultimele scrieri
ale lui Grigore Alexandrescu sau Dimitrie Bolintineanu, sunt de sursă preromantică, întârziat
clasicizantă (este cazul lui Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi sau Grigore Alexandrescu,
mai ales în poeziile de până la 1840), ori romantică – în realizare lamartiniană (și aceiași sunt, în
parte, poeții care au suportat-o: Heliade Rădulescu, Gr. Alexandrescu și D. Bolintineanu).”1

Epoca marilor clasici (cunoscută și ca perioada marilor clasici) este de o importanță

majoră, deoarece marchează perioada de timp în care au publicat și au scris unii dintre cei mai
importanți scriitori ai literaturii române.

a) Caracteristicile Epocii marilor clasici

1
Mihaela Mancaș, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Editura Științifică și enciclopedică,
București, 1983, p. 43.
 Atunci când ne referim la Epoca marilor clasici, cunoscută și ca perioada junimistă,
marcăm a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când au scris și au publicat mari autori ai literaturii
române, precum: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici.

Totuși, pentru a înțelege cu exactitate ce înseamnă „Epoca marilor clasici”, considerăm

că definiția cuvântului „clasic” este de un real folos.

Conform „DEX online” termenul „clasic,” atunci când este folosit pentru a caracteriza o
operă literară sau științifică, face referire la un model de perfecțiune, la o scriere litrerară care poate
servi drept model. Totodată, atunci când termenul de „clasic” este folosit pentru a descrie un artist
sau un scriitor, acesta subliniează valoarea respectivului iar operele acestuia rămân actuale și de
o importanță majoră mult după moartea sa.
Perioada marilor clasici începe odată cu afirmarea spiritului junimist în cultura noastră, pe
la mijlocul deceniului al șaptelea al secolului al XIX-lea, și durează până în ultimul deceniu al
secolului al XIX-lea. Deși a fost o perioadă relativ scurtă, de aproximativ trei decenii, perioada
marilor clasici rămâne perioada cea mai importantă și cea mai valoroasă din întreaga istorie a
literaturii române. Această perioadă a fost numită astfel de critică nu pentru că în aceleași timp s-
ar fi manifestat curentul clasicist. Clasicismul s-a manifestat în literatura noastră mult mai
devreme, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea prin operele poeților
Văcărești, Costache Conachi și Gheorghe Asachi, și a fost un curent minor.
În 1863, sub guvernarea democratică a lui Alexandru Ioan Cuza, un grup de tineri dornici
să dea un alt curs culturii și literaturii românești, înființează la Iași o asociație liberă cu numele de
Junimea. Doctrina literară a Junimii va fi formulată îndeosebi de Titu Maiorescu și nu în programe
speciale, ci în opera sa critică. Fundamental este spiritul critic caracterizat prin respectul
adevărului, disocierea valorilor și adaptarea ideilor la realități și posibilități. Militând împotriva
așa-numitelor forme fără fond, Maiorescu urmărea împiedicarea proliferării unei literaturi
epigonice în umbra marilor scriitori dinainte, la care, dacă forma nu se ridica întotdeauna la
înălțimea fondului, se putea aproba năzuința fundării unei literaturi naționale și se puteau admira
idealurile politice. El pune problema unei selectări riguroase a celor care vor influența viața
culturală românească, astfel, în căutarea sa de modele pentru literatură, i-a promovat pe Ion
Creangă, Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale. În anul 1867 societatea scoate şi
revista „Convorbiri literare”, o tipografie şi o librărie.
 Activitatea lui Titu Maiorescu (1840-1917) are la început un caracter didactic într-un
înțeles superior. El dorea să educe conștiința artistică a contemporanilor. A publicat și un studiu
numit O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, în care dă câteva norme, dar nu
pentru prepararea poeziei, cât pentru înțelegerea ei, pe care-1 reproduce într-o broșură, însoțit de
o antologie cu piese din poeți vechi și noi. Chiar și prima ediție în trei volume a Criticelor lui
Maiorescu apărută în 1892 și 1893 (primul volum, în 1874) atesta că activitatea sa nu a fost numai
culturală. Ediția din 1908, republicata în 1915, sporită cu cercetările asupra traducerii lui Horațiu
de C. Ollanescu-Ascanio (1891), asupra scriitorilor bănățeni Ioan Popovici (1895) și Victor Vlad
(1898) și cu rapoartele academice despre operele lui A. Naum (1894), Goga, Sadoveanu și
Brătescu-Voinești (1906), la care se adăuga notele din însemnări zilnice, dovedește că acțiunea sa
critică a fost continuă. Articolele publicate de el, precum „Comediile d-lui Caragiale" sau
„Eminescu și poeziile lui" reprezintă un reper în critica literară românească.

Influența poetului Mihai Eminescu este atât de imensă în literatură încât în ultimele decenii
ale secolului se creează o întreagă generație de scriitori imitatori ai stilului eminescian dintre care
notabil este Alexandru Vlahuță. Este cea mai prolifică şi bogată perioadă de publicare a unora
dintre capitolele literaturii româneşti. III. 1885-1944 capătă un caracter preponderent, revista îşi
pierde autoritatea. Se publică mai mult literatura ştiinţifică decât beletristică, spiritul critic scade
şi în 1944 se încetează activitatea.

Mihai Eminescu (1850 – 1889) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii
români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice
occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În portretul pe care i l-a
făcut poetului în studiul Eminescu și poeziile sale (1889), Titu Maiorescu accentuează trăsăturile
introvertite ale lui Eminescu, care de altfel erau dominante. Maiorescu a promovat imaginea unui
visător rupt de realitate, care nu suferea din cauza condițiilor materiale în care trăia, era indiferent
la ironiile și laudele semenilor iar caracteristica lui principală fiind „seninătatea abstractă”.2

Ion Creangă (1830 – 1889) este cel mai mare povestitor român şi unul dintre cei mai mari
povestitori europeni. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion

2
Titu Maiorescu, Critice, vol. II, Editura pentru literatură, București, 1967, pag. 333.
Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale
autobiografice Amintiri din copilărie, iar Povestea lui Harap-Alb este cel mai reprezentativ basm
al lui. Acestea i-au stabilit și reputația de mare prozator. Particularlitãtile sale cele mai importante
sunt jovialitatea, vitalitatea și dragostea de oameni. De aceea, majoritatea operei sale constă în
povești, o operă originală bazată pe folclorul autohton, unde orașul lipsește cu desăvârșire.

Ioan Slavici (1848 – 1925) este considerat „părintele nuvelei româneşti” şi „un Balzac al
satului românesc”. Nuvela Moara cu noroc este una dintre cele mai reuşite din cele aproape 100
de nuvele şi schiţe scrise de Slavici. Alături de Caragiale este considerat creatorul nuvelei realiste
şi psihologice. Opera lui cuprinde: comedii, drame istorice, nuvele, romane, memorialistică. Ioan
Slavici are atât descrieri rurale de peisaje ( în nuvele, de exemplu Moara cu noroc), cât şi cadru
citadin, în Mara. Atât peisajul, cât şi decorul orăşenesc sunt însă întotdeauna legate de un implicit
personaj, care vibrează sau nu la ceea ce vede. Dacă în Budulea Taichii personajul e înfiorat de un
peisaj nocturn, luminat de lună, care îi trezeşte imagini interioare puternice, în Mara, oraşul pare
aproape un desen topografic, menit să marcheze drumurile Marei, interesată de ,,cât’’, nu şi de
,,cum”.

Ioan Slavici împreună cu Mihai Eminescu pune bazele Societății Academice Sociale
Literare România jună și organizează, în 1871, Serbarea de la Putna a Studențimii române din țară
și din străinătate.

Ion Luca Caragiale (1852 – 1912) este considerat a fi cel mai mare dramaturg din literatura
română și unul dintre cei mai importanţi scriitori români. El a fost ales membru post-mortem al
Academiei Române. I.L.Caragiale a creat o operă în care se disting cu usurintă 3 universuri diferite:
comic, tragic si fantastic. Alături de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-
psihologice, deosebinduse de acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea
artistică de a insera în firul epic principiile estetice naturaliste, reprezentate în literatura universală
de Émile Zola.

Barbu Ștefănescu Delavrancea afirma: Ion Luca Caragiale este „scriitorul cel mai zolist,
naturalistul nostru prin excelență“. Când descrie exteriorul, Caragiale pune accent pe pitoresc, pe
comedie, iar îmbulzeala nu are nici o urmă de tristeţe, este una veselă, caldă, lipsită de griji. Oraşul
este văzut abia atunci când este plin de oameni şi de zgomot, în zilele de sărbătoare. Descrierea lui
este făcută numai în treacăt, de un ochi fără niciun interes pentru peisaj (La Paşti), fie este îngroşată
parodic, preia tonul exaltat al gazetarilor (O zi solemnă).

Bibliografie

Cărți:

1. Mancaș Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea, Editura Științifică și

enciclopedică, București, 1983.

2. Maiorescu Titu, Critice, vol. II, Editura pentru literatură, București, 1967.

Linkuri:

3. Google, URL: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu, accesat la 08 ianuarie

2019.

4. Google, URL: http://www.autorii.com/scriitori/sinteze-literare/epoca-marilor-clasici-

18631892.php, accesat la 07 ianuarie 2019.

5. Google, URL: https://www.slideshare.net/biancapavel79/importanta-marilor-clasici,

accesat la 07 ianuarie 2019.