EPOCA MARILOR CLASICI

~Cristea George Alexandru<3~

~Banesaru Andrei Cosmin~
~Mihailescu Robert Nicolas~
 MARII CLASICI

- Marii clasici este o etichetă publicata după

moartea autorului, referitoare la valorea
consacrată a operei , dată unui grup de
patru scriitori: I.L.Caragiale, Ion
Creangă, Ioan Slavici şi Mihai
Eminescu . Pe toţi patru îi uneşte
apartenenţa la aceeaşi grupare, Junimea, şi
la spiritul impus de aceasta.
- ” Epoca ce urmează, a lui Eminescu, Caragiale şi
ceilalţi, duce cultul formei până la exagerare..."     
              
-                                          
                                                G .Ibrăileanu
- Epoca „marilor clasici” începe după anul 1860 şi este considerată cea mai valoroasă din istoria
literaturii române. De regulă, o epocă literară se coagulează în jurul unei mari personalităţi şi a unei
societăţi sau reviste culturale. Dacă perioada paşoptistă îşi creează literatura în jurul „Daciei
literare”, epoca „marilor clasici” se formează în jurul personalităţii lui Titu Maiorescu şi a „Junimii”,
cea mai importantă societate culturală a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

- Un element comun al acestor scriitori îl reprezintă activarea în cadrul acesteia, operele lor
răspunzând criteriilor estetice formulate de Titu Maiorescu, spiritus rector al grupării. Ei vor
constitui noua direcţie în literatura română, ilustrând prin creaţiile lor trăsăturile specifice „Junimii”:
spiritul filozofic, oratoric şi retoric, asimilarea Romantismului, gustul clasic, simţul critic şi
raţionalist, ironia, auto-ironia sau orientarea spre ludic.
- Mai întâi, prin naștere: Eminescu deschide seria la 15 ianuarie, urmează Slavici, la 18
ianuarie, Caragiale, 30 ianuarie , mai nou apare data de 1 februarie, și Creangă, la 1 martie,
ca și cum începutul de an s-ar fi grăbit cu scriitorii, să știe sigur că ce-i născut e bun născut,
ca să nu mai aștepte lumea și să-și ia de-o grijă cu sărbătoririle, în două luni bune, pentru ca
apoi să-și vadă de trăiri, de alte evenimente, ba chiar și de morți. Apropierea datelor de
naștere se prelungește și în privința anilor, toți patru fiind contemporani, primul se naște
Creangă, în 1837, fiind cel mai bătrân dintre ei, urmează Slavici, născut în 1848, Eminescu
apoi, în 1850, și cel mai tânăr, Caragiale, în 1852. Viețile lor s-au depănat între 39 de ani, ai
lui Eminescu, cel mai tânăr dispărut, 52 de ani ai lui Creangă, mort în același an cu prietenul
Eminescu ( 1889 ), 64 de ani a trăit Caragiale și  Slavici a ajuns până la vârsta de 77 de ani,
fiind cel mai longeviv dintre „marii clasici ai literaturii române”.
 Mihai Eminescu
- Mihai Eminescu Născut ca Mihail Eminovici la 15 ianuarie
1850 a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de
cititorii români şi de critica literară drept cel mai important
scriitor romantic din literatura română, fiind supranumit şi
„Luceafărul poeziei româneşti”. Eminescu a fost activ în
societatea literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul,
ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său
poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la
Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume,
aproximativ 14.000 de file, au fost dãruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în sedinta din 25 ianuarie 1902.
Tematica Stilistica
- Există anumite elemente de stil care caracterizează opera eminesciană şi al căror ansamblu unic îi
justifică statutul de „mare clasic”.  Una dintre principalele trăsături stilistice ale poetului este
muzicalitatea, atmosfera specifică pe care o creează versurile sale. Tudor Vianu accentuează faptul
că această armonie nu se reduce la farmecul sonor al poeziei sale, ci „este mai degrabă echivalentul
muzical al întregii inspiraţii eminesciene”. Explică natura ei prin afirmaţia poetului german
Schiller, că „o anumită stare de suflet muzicală” anticipează obiectul creaţiei şi generează ideea
poetică.
- "Eminescu, scria Nicolae Iorga in 1909, se deosebeste de toti scriitorii vremii sale si prin
aceea ca opera lui intreaga n-are nici cea mai slaba masura si sub nici un raport caracterul
local, provincial, ci numai caracterul general romanesc. E cel dintai scriitor roman care scrie
catre toti romanii intr-un grai pe care romanii de oriunde il pot recunoaste ca al lor. Nascut in
coltul de catre granita al Moldovei de Sus, crescut in Bucovina, apoi scolar intr-un asezamant
ardelean, in sfarsit studiind la Viena intre romanii din toate partile, care sub indemnul lui pun
la cale inaintea mormantului din Putna a lui Stefan cel Mare cea dintai serbare a sufletului, a
traditiilor, a gloriei romanesti, care sunt ale tuturor celor de sangele nostru si de limba noastra,
infratit apoi cu poporul prin strabaterea adanca a tainelor cantecului multimilor - Eminescu e
intruparea literara a constiintei romanesti, una si nedespartita."
 ION LUCA CARAGIALE

          Nascut la 1 februarie 1852, Haimanale, judeţul Prahova (astăzi I. L.

Caragiale, judeţul Dâmboviţa) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar,
poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. Este
considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai
importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-
mortem.
- Debutul literar Caragiale si l-a facut la varsta de 21 ani (1873), incepand sa colaboreze la
revista umoristica "Claponul" si "Calendarul claponului". La "Ghimpele" si "Claponul",
I.L.Caragiale s-a pregatit pentru viitoarea lui activitate de dramaturg si de prozator, de
scriitor satiric. In acesti ani l-a cunoscut pe M. Eminescu. L-a pretuit din prima clipa pe
tinarul poet, despre care va scrie mai tarziu articole clocotind de indignare impotriva celor
vinovati de nefericirea lui (Ironie, Doua note). Cu Eminescu, Caragiale a fost coleg de
redactie la ziarul conservator "Timpul", unde mai lucra si Ioan Slavici. Dand o izbutita
traducere in versuri a unei piese franceze "Roma invinsa de Parodi", Caragiale patrunde in
cercul literar al "Junimii". Anii 1878-1890 reprezinta epoca marilor creatii dramatice a lui
I.L.Caragiale.
Incepand din 1877 Caragiale publica cronici dramatice care dovedesc grija
pentru dezvoltarea teatrului romanesc. Deosebit de interesante sunt articolele
tiparite in ziarul "Romania literara", "Cercetare critica asupra teatrului
romanesc"(1878). Critica lui Caragiale se indreapta impotriva moravurilor
condamnabile ale oamenilor de teatru. El critica actorii ce nu-si luau in serios
rolurile, directorii de scena care montau piesele fara sa respecte adevarul istoric.
In noiembrie 1878 Caragiale citeste la "Junimea" prima sa opera de proportii mai
mari, comedia "O noapte furtunoasa". Piesa a fost jucata in ianuarie 1879. Ea a
avut un mare succes. La 13 noiembrie 1884 se reprezinta pe scena Teatrului
National comedia "O scrisoare pierduta", culme a creatiei dramatice a lui
I.L.Caragiale si a dramaturgiei noastre nationale. Dupa aceasta capodopera a
teatrului romanesc, I.L.Caragiale scrie inca o comedie din viata micii
burghezimi, "D-ale carnavalului" (1885) si drama "Napasta" (1890). In 1881
paraseste gazeta "Timpul"