MIHAIL SADOVEANU

Trandafir Ionela
Clasa a XI-a A
Mihail Sadoveanu ( nascut pe 5
noiembrie 1880 – decedat pe 19
octombrie 1961 )
■ A fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul
dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea,
având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru
romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea
țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini
memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei
tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al
curentului poporanist reprezentat de revista literară ''Viața Românească''. Opera sa se poate
grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită
epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a
doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de
aur sau Divanul persian). În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea
istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în
romane precum ''Neamul Șoimăreștilor'' , ''Frații Jderi'' și ''Zodia Cancerului''. Prin intermediul
operelor precum ''Venea o moară pe Siret...'' , ''Baltagul'' și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai
mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri
precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima etapă corespunde realismului socialist, în
acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.
■ Ca om politic, a fost adept al naționalismului și umanismului, Sadoveanu oscilând în perioada
interbelică între forțele politice de dreapta și stânga. A făcut parte mai întâi din Partidul
Poporului, Partidul Național Liberal-Brătianu și Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu,
ocupând funcția de Președinte al Senatului. A fost colaborator al cotidianelor de
stânga Adevărul și Dimineața, și a fost ținta unei campanii de presă venite din partea partidelor
de extremă dreapta. Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al
lui Carol al II-lea, își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând
parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al Adunării
Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare
Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui. Scrie în favoarea Uniunii
Sovietice și a stalinismismului. Multe dintre operele și discursurile sale, printre care și romanul
politic Mitrea Cocor, dar și celebrul slogan Lumina vine de la Răsărit, sunt de asemenea
considerate ca propagandă în favoarea comunizării.
■ A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921,
membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În
anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. A fost
cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și Paul-
Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor
scriitori. Ca om politic a avut o carieră destul de controversată, fiind președintele
comisiei ce a refuzat ca sculpturile lui Constantin Brâncuși să-i rămână statului
român.
■ În 1910 este numit în funcția de director
al Teatrului Național din Iași, poziție pe care
o deține până în 1919. În acest an publică
volumele Povestiri de sară (la Editura
Minerva), Genoveva de Brabant, broșura
''Cum putem scăpa de nevoi și cum putem
dobândi pământ'' ș.a. colaborează la revista
''Sămănătorul'', dar se va simți mai apropiat
spiritual de revista care apărea la Iași, ''Viața
Românească''. Tot în 1910 traduce din
franceză unul din studiile lui Hippolyte
Taine despre geneza operelor de artă. Și-a
dat demisia din funcția de președinte al
Societății Scriitorilor Români în noiembrie
1911, fiind înlocuit de Emil Gârleanu, dar
continuă să rămână funcțiile de membru în
comitetul de conducere și cenzor. A fost o
prezență marcantă a ziarului Minerva, alături
de Anghel și criticul literar Dumitru
Karnabatt, și a mai publicat în publicația
tradiționalistă ''Luceafărul''.
■ Între 1916-1917, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial și invadarea acesteia de către Puterile
Centrale, Sadoveanu se stabilește în Moldova, singurul teritoriu românesc rămas neocupat. Scriitorul oscilează
între germanofilia prietenilor de la Viața Românească, care considerau războiul ca aducător de sărăcie și suferință,
și Antanta, față de care România își luase angajamente. În această perioadă este reales președinte al Societății
Scriitorilor, având un mandat provizoriu care se termină în 1918, când România semneazăpacea cu Puterile
Centrale, și, ca militar în rezervă, devine editorul broșurii propagandistice regionale, România. I s-au alăturat Tudor
Arghezi și Topîrceanu (care tocmai fusese eliberat dintr-un lagăr de concentrare din Bulgaria), fondând împreună ,
la Iași, revista Însemnări Literare. În decembrie însă, revista își anunță încetarea apariției. „Noi, cei de la Însemnări
literare, reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace.” Sadoveanu se stabilește în cartierul Copou din Iași,
cumpărând, renovând și redecorând vila cunoscută sub numele de Casa cu turn. Aceasta fusese reședința
lui Mihail Kogălniceanu în secolul al XIX-lea, iar în timpul războiului l-a găzduit pe compozitorul George Enescu. În
această perioadă colaborează cu intelectualul de stânga Vasile Morțun și, împreună cu el și cu Arthur Gorovei,
fondează și editează revista Răvașul Poporului.