Relevanța studierii literaturii pașoptiste

În contextul societății actuale, aflată în permanentă schimbare, suportând voluntar sau nu

influențe exterioare benefice sau mai puțin benefice, relevanța studierii literaturii pașoptiste a
devenit un subiect de actualitate îndelung dezbătut. Raportat la un cod etic personal, consider
că studiul literaturii vechi joacă un rol esențial în dezvoltarea culturii contemporane, fiind o
punte de legătură cu trecutul.

Pașoptismul a fost ideologia participanților la Revoluția Română din 1848, expusă în revista
Dacia literară. Literatura pașoptistă s-a făcut remarcată prin caracterul național,militant și prin
esența revoluționară și aspirația către libertate. Dezvoltată sub umbrela romantismului
european, literatura pașoptistă a avut un parcurs tumultos.Anii 1825-1830 au adus o abudență
a adaptărilor după autori străini, în special francezi. Spirite rebele și aspirând spre absolut,
pașoptiști au cultivat teme și motive romantice, au valorificat literatura populară și miturile
orientale și le-au aplicat pe toate acestea în scrierile din revista Dacia literară. Prin studiul
poeziei și prozei din perioada pașoptistă putem să descoperim fragmente din marile idei care
au ajutat la formarea României Mari.

Poezia pașoptistă se caracterizează prin caracterul social, perfect adaptat contextului istoric
în care s-a cristalizat. Pașoptiștii exprimă cu putere spiritul național, mândria pentru valorile
populare, dar și pentru natura și folclorul românesc. Scriitorii de la 1848 împletesc cu
deosebită îndemânare romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, rezultând
astfel o multitudine de creații:epistole, satire, pasteluri, ode, sonete. Nucleul poeziei pașoptiste
este reprezentat de idealul național, nuanțat prin raportare la esența populară a neamului
românesc.

Proza pașoptistă își atinge apogeul prin operele aparținând lui: Al.Russo, N. Bălcescu, V.
Alecsandri și C.Negruzzi. Proza acestora are un caracter memorialistic, lipist de orice urmă de
ficțiune. Respingând orice fel de invenție, această formă a prozei române a pus, înainte de
orice, prezentarea faptelor trăite. De asemenea, putem remarca frazele construite după schița
clasică, prin care se provoacă efecte retorice. Acest procedeu a fost mai des întâlnit în
Transilvania și Muntenia. Lectura prozei pașoptistă introduce cititorul într-o lecție de istorie,
prin caracterul memorialist.
 Reprezentanții pașoptismului literar sunt figuri înalte ale culturii române, care s-au făcut
remarcați pe mai multe planuri. Vasile Alecsandri a fost poet și ministru, pionier al teatrului
românesc și fruntaș al mișcărilor revoluționare din Moldova, redactând alături de C.Negri și
M. Kogălniceanu „Dorințele partidei naționale din Moldova”. Opera literară a lui Alecsandri
apare la întretăierea dintre clasicism și romantism, acesta încercând se aduca literatura română
la nivelul celei occidentale. Costache Negruzzi a fost ales deputat la Iași, iar mai apoi director
al teatrului. Era doritor de progres, fiind scriitorul primei nuvele istorice din literatura română:
„Alexandru Lăpușneanul”. Nuvela ilustrează istoria națională, promovând literatura
originală. Grigore Alexandrescu este un fabulist autentic, lăsând culturii române peste
patruzeci de fabule, toate prezentând adevăruri mascate din cauza cenzurii. Ca și în cazul altor
opere pașoptiste, fabulele lui Alexandrescu sunt remarcabile prin caraterul național, lupta
pentru eliberarea și independența poporului și utilizarea arhaismelor. Printre conducătorii
revoluției de la 1848 s-a aflat și Andrei Mureșanu. Poemul său „Un răsunet”, denumită
ulterior „Deșteaptă-te, române!” a de venit imnul luptei revoluționare, fiind denumit de
Nicolae Bălcescu:„Marseilleza românilor”.

Concluzionând, perioada pașoptistă a dat naștere scriitorilor moderni. Scriitorii de la 1848

sunt adevărați aparători ai liberatății naționale și ai originalității în literatură, influențând
generațiile viitoare de scriitori. În perioada pașoptistă s-au dezvoltat toate ramurile culturii, de
la învățământ și până la presă, reprezentând momentul inițial al apariției amprentei românești
în literatură și educație.