Latina

Universitatea din Craiova
Facultatea de Litere
Specializarea-ROMÂNĂ-O LIMBĂ STRĂINĂ
Învăţământ la Distanţă
SUPORT DE CURS
LIMBA LATINĂ
SEMESTRUL I
Lector univ.dr.habil. STRECHIE Mădălina
CRAIOVA
2017
1
TEMATICĂ
Unitatea 1 CIVILIZAŢIA ROMEI ANTICE: Noţiuni introductive
Unitatea 2 ALFABETUL, SCRIEREA LATINĂ ŞI NUMELE ROMANE
Unitatea 3 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Substantivul
Unitatea 4 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Adjectivul
2
Disciplina: Limba latină
Specializarea: Limba şi literatura Română- O limbă şi literatură
modernă I.D.
Anul I
Semestrul I
Obiectivele disciplinei:
• însuşirea principalelor caracteristici ale influenţelor insituţionale romane în civilizaţia
europeană
• înţelegrea procesului cultural de apariţie a civilizaţiei romane
• însuşirea de către studenţi a caracteristicilor fiecărei părţi de vorbire ale limbii latine;
• deprinderea şi aprofundarea noţiunilor gramaticale esenţiale ale limbii latine
• recunoaşterea părţilor de vorbire latineşti şi a caracteristicilor acestora
• capacitatea de analiză şi comparaţie a limbii latine în raport cu celelalte limbi
romanice şi nu numai
• analiza substantivelor, pronumelor, adjectivelor, verbelor selectate din texte
aplicative
• însuşirea noţiunilor de civilizaţie romană
• interpretarea moştenilor latine din limbile europene
• înţelegerea proceselor evolutive ale limbii latine
3
BIBLIOGRAFIE:
Bujor, I., Chiriac, Fr., Gramatica limbii latine , Editura, Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
Bulgăr, Gheorghe, Limba Latină , Editura Hyperion, Bucureşti, 1993.
Cizek, Eugen, Mentalităţi şi instituţii politice romane, traducere în limba română Ilieş
Câmpenau, Editura Globus, Bucureşti, 1998.
Coulanges, Fustel de, Cetatea antică. Studiu asupra cultului, dreptului şi instituţiilor Greciei
şi Romei, vol. I, II, Traducere de Mioara şi Pan Izverna, traducerea notelor de Elena
Lazăr, prefaţă de Radu Florescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984.
Crăcea, Elena, Dicţionar latin-român, român-latin, Editura Steaua Nordului, Constanţa,
2007.
Drîmba, Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, Editura Saeculum și Vestală, București, 1998,
vol.I-III
Dărămuş, Lucia, Mituri şi legende ale antichităţii, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2008.
Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. I, De la epoca de piatră la
misterele din Eleusis, Traducere din limba franceză de Cezar Baltag, Editura
Universitas, Chișinău, 1994.
Gheorghe, I., Ştefan, Culegere de texte latine , Editura Porto Franco, Galaţi, 1995.
Giardina, Andreea, Omul Roman, traducere de Dragoş Cojocaru, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
Grimal, Pierre, Civilizaţia romană, vol. I., traducere şi note de Eugen Cizek, Editura
Minerva, Bucureşti, 1973.
Gulian, C., I., Lumea culturii primitive, Editura Albatros, Bucureşti, 1983.
Guţu Gheorghe, Dicţionar român – latin, Ediţie revăzută şi completată, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1993.
Hanga, Vladimir, Mari legiuitori ai lumii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1977.
Iordănescu, Teodor, Viaţa privată în Imperiul Roman, Editura vestala, Bucureşti, 2000.
*** Larousse. Dicţionar de civilizaţie romană, Jean-Calude Fredouille, profesor la
Universitatea Paris X- Nanterre, traducere de Şerban Velescu, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 2000.
Lascu, Nicloae, Cum trăiau romanii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
Matei, Virgil, Gramatica limbii latine, Editura Scripta, Bucureşti, 1994.
Pârlog, Maria, Gramatica limbii latine,Editura ALL, Bucureşti, 1996.
Petre, Zoe, Cetatea greacă între real şi imaginar, Editura Nemira, 2000.
Petolescu, Constantin, C., Epigrafia latină, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001.
***Pocket Oxford Latin Dictionary, Edited by James Morwood, Oxford, UK, Oxford
University Press, 1994, 2005.
Spivey, N. şi Squire, M., Panorama lumii clasice, Traducere: Simona Ceauşu, Gabriel Tudor,
Bucureşti, Editura All, 2007.
Simenschki, Theodor, Gramatica limbii latine, Editura Viitorul românesc, Bucureşti, 1998.
Strechie, Mădălina, Oameni politici ai Romei Antice (Lideri, instituţii şi mentalităţi), Editura
Universitaria, Craiova, 2008.
Strechie, Mădălina, Noţiuni de civilizaţie latină, Editura Universitaria, Craiova, 2008.
Strechie, Mădălina, Limba unei culturi şi civilizaţii antice: limba latină-curs practic, Editura
4
Unitatea de învăţare 1
CIVILIZAŢIA ROMEI ANTICE: Noţiuni introductive
Teritoriul italian a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri, descoperindu-se urme
de locuire datând încă din secolele VIII-VII a Chr.
Cultura Villanova are cea mai mare importanţă pentru istoria străveche a Romei. Ea a
fost o creaţie a triburilor italice. Monumentele acestei culturi au fost descoperite pentru prima
dată într-o localitate din Bologna, Villanova din Italia de Nord, de unde şi numele ei. Această
cultură a cuprins regiuni vaste din Italia precum Etruria, Latium şi nordul Italiei.
Monumentele acestei culturi dovedesc un veritabil progres în viaţa socială. Se cunoştea
turnarea bronzului, forjarea metalelor şi se executau obiecte de bronz. Fierul începe să
predomine în confecţionarea uneltelor din secolele VI a. Chr.
Apar vase făcute la roata olarului, vase greceşti şi alte produse ale comerţului fenician
precum sticlă, fildeş, obiecte de aur şi argint. Acestea dovedesc că au existat relaţii
comerciale dezvoltate între populaţiile italice cu celelalte seminţii. Tezaurele descoperite care
aparţin culturii Villanova demonstrează existenţa unei aristocraţii puternice şi capabile de a
conduce şi gestiona relaţiile cu ceilalţi parteneri de afaceri.1
Roma a fost locuită înainte de celebra întemeiere. Au fost descoperite urme de locuire
care datează încă din secolul al XVI-lea a. Chr. care au dovedit migraţiile succesive din zona
Tibrului de către principalele populaţii latinii, sabinii şi etruscii.2
Primele populaţii din Latium sunt datate din Neolitic şi sunt pre-indo europene. În
Epoca Fierului se poate vorbi de o civilizaţie din Latium fiind de fapt o ramură a culturii
Villanova.3
Populaţiile italice sunt de două feluri latine şi ne-latine. Ele au locuit în regiunile
montane ale Italiei, fiind etnic înrudiţi cu latinii; gallii din Valea Padului diferiţi ca neam de
latini, grecii de pe litoralul Mării Mediterane şi etruscii, popor cu o origine misterioasă.
Dintre populaţiile medio-italice, popoare înrudite cu latinii, cei mai însemnaţi au fost
samniţii. Aceştia au fost în acelaşi timp şi cei mai înverşunaţi duşmani ai romanilor (în ceea
ce priveşte cucerirea Peninsulei italice).4
Cele mai importante triburi italice alături de samniţi au fost: sabelii, umbrii, oscii şi
latinii, toate aceste triburi aveau origine latină. Au existat şi populaţii precum veneţii, iapigii.
Între triburile italice au început luptele pentru supremaţie. Astfel samniţii i-au cucerit pe
osci.5
Alături de aceste populaţii amintite mai sus au fiinţat pe teritoriul italic şi sabinii,
aequii, hernicii, volscii.
La toate populaţiile italice se întâlnesc numeroase forme de organizare asemănătoare,
ocupaţii preponderent agrare şi culte religioase totemice. Forma de conducere era patriarhală,
iar locuinţele create de ei se numeau oppida. 6
Etruscii sunt populaţia italică ne-latină care a influenţat crucial civilizaţia Peninsulei,
prin formele de organizare socio-politice, cultură, arhitectură, urbanism, religie şi prin
economie.
1
I. P. Franţev, Istoria universală, Traducere de Conf. Univ. V. Costăchel şi conf. Univ. Al. Vianu, vol. I,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 633.
2
Jean-Nöel Robert, Roma, traducere de Simona Ceauşu, Editura Bic All, Bucureşti, 2002, p.23.
3
Marcel Bordet, Istoria Romei Antice, Traducere: Maria Ivănescu, Editura Lider, Bucureşti, fără an, pp. 12-13.
4
Michael Crawford, Roma republicană, traducere şi cuvânt înainte de Mihai Gramatopol, Editura meridiane,
Bucureşti, 1997, pp. 21-22.
5
N. A. Maşkin, Istoria Romei Antice, În româneşte de Ion Parocescu şi Anton Herescu, Editura de Stat,
Bucureşti, 1951, pp. 61-62.
6
Ibidem.
5
Etrusc vine de la denumirea latinească etruscus, termen care desemna populaţia
cucerită de către romani din cetăţile etruscilor. Ei se mai numeau de asemenea şi rasenna,
grecii îi numeau turenoi sive tursenoi, tuscus fiind un alt apelativ dat acestei populaţii de
către romani.7
Cultura etruscă este şi ea una dintre cele mai importante culturi din istoria romanilor,
care a lăsat urme adânci în civilizaţia romanilor.
În secolul al VIII-lea a Chr. etruscii încep să joace un rol însemnat în istoria Italiei
centrale apoi şi a celei nordice. Grecii îi numeau tirenieni. Originea lor rămâne şi astăzi un
mister, o enigmă nerezolvată. Limba etruscă este unică şi izolată printre limbile italice
deosebită de celelalte.
S-au păstrat aproximativ nouă mii de inscripţii etrusce. Lectura lor nu prezintă
dificultăţi, deoarece etruscii foloseau un alfabet de origine greacă. Lectura acestora a
progresat în schimb foarte puţin şi puţine cuvinte şi expresii gramaticale au fost interpretate
corect. Mai mult, în regiunea Etruriei s-a manifestat multă vreme cultura Villanova, existând
deci o legătură între cele două culturi.
Principala îndeletnicire a etruscilor era agricultura, ei folosind instalaţii de drenaj a
apei, canale de irigaţie şi de scurgere. S-au descoperit multe obiecte de uz casnic, podoabe,
arme, care de luptă. Toate acestea demonstrează că meşteşugurile erau destul de dezvoltate.
De asemenea s-au descoperit foarte multe obiecte din metale preţioase cum ar fi din aur şi
argint, diferite obiecte din fier şi bronz şi multe de origine feniciană, egipteană şi greacă
demonstrând anvergura comerţului exterior etrusc.
Numai printr-un singur oraş etrusc Volci (Vulci din zilele noastre) s-au găsit peste
20000 de vase greceşti, obiecte de chihlimbar de provenienţă baltică etc. Comerţul etrusc a
avut mult timp un caracter pirateresc, piraţii etrusci sau tirenieni erau cunoscuţi în întreaga
regiune a Mării Mediterane.
Iată cum îi descrie părintele istoriei, Herodot, pe aceşti enigmatici etrusci şi a cauzele
migraţiei lor maritime pe ţărmul italic:
„Pe vremea domniei lui Atys, fiul lui Manes, se iscă în toată Lydia o foamete
cumplită; o vreme, locuitorii au dus-o cum au dus-o, târâş-grăpiş, dar cum foametea nu mai
avea sfârşit, cercară să şi-o amăgească, întrecându-se care mai de care să scornească câte
ceva. Atunci s-au scornit jocul cu zarurile, cel cu arşice, jocul cu mingea şi câte alte feluri de
jocuri… Cu jocurile ce le iscodiseră ei luptau împotriva foamei în felul următor: din două
zile, una şi-o petreceau jucând toată vremea jocuri de noroc, ca să-şi ia gândul de la
mâncare. Ziua următoare. Mai luau câte ceva în gură, întrerupând jocul. Şi tot aşa au vieţuit
timp de 18 ani. Cum însă urgia nu mai înceta, ci dimpotrivă se înteţea mereu, atunci regele
lor împărţi tot poporul lygian în două şi trase la sorţi care să rămână şi care să părăsească
ţinutul. El urma să stea în fruntea celor sortiţi să stea pe loc, iar căpetenie a celor ce plecau
îl orândui pe fiul său Tyrrhenos. Cei cărora le căzu sorţul să plece din ţară, au coborât spre
Smirna şi au făcut corăbii pe care încărcară tot ce le trebuia pentru călătoria pe mare. Apoi
plecară pe mare în căutarea altui pământ şi a mijloacelor de trai; după ce au trecut pe lângă
nenumărate seminţii, au ajuns în cele din urmă şi la umbri, unde îşi ridicară oraşe în care
mai locuiesc până azi. În loc de lydieni îşi schimbară numele după feciorul de rege care-i
adusese pe aceste meleaguri. Luându-şi dar numele acesta, s-au numit tyrrhenieni”.8
Etruscii aduc în Italia tradiţia urbană şi implicit forma specifică a locuinţelor
aristocraţiei casa cu atrium, adică o curte interioară în care se găsea vatra casei. Acest tip de
locuinţă va deveni una tipic romană.
7
Guy Donnay, Notions d’histoire de l’art et d’archéologie. Grèce – Etrurie - Rome. 2-e édition, Presses
universitaires de Bruxelles, 1988-1989, p. 60.
8
Herodot, Istorii, vol. I, traducere de către de Adelina Piatkowski, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 60.
6
Necropolele etrusce demonstrează existenţa în societate a unei însemnate diferenţieri
sociale, apărând o aristocraţie mare deţinătoare de pământ cu o putere de decizie foarte mare.
Exista de asemenea şi o aristocraţie comercială, regalitate şi un sfat al bătrânilor.9
În secolul al VI –lea p. Chr. predomina în Etruria sclavagismul. Marile construcţii de
asanare, canalele de irigaţie, agricultura, creşterea vitelor, viticultura demonstrează folosirea
la scară generală muncii sclavilor. Din aceeaşi perioadă datează şi construcţia oraşelor Veii,
Ceres, Tarquinium, Clusium, Arretium, Populonia, Perusia etc. Aceste oraşe erau fortificate
cu puternice ziduri de piatră, erau pline de case aparţinând familiilor aristocratice, aveau
temple construite într-un stil original, placate cu teracotă. Apar şi mausolee subterane săpate
în stâncă. Acestea demonstrează o dată în plus relaţiile externe ale etruscilor cu fenicienii,
grecii şi celelalte populaţii din Italia.
Oraşele state etrusce vor forma o federaţie în secolele VII-VI ce cuprindea 12 oraşe
etrusce. Căpeteniile fiecărui oraş stat se adunau în templul zeiţei Voltumna unde alegeau pe
rând câte un reprezentant al unui oraş ca şef al acestei confederaţii. Şeful ales avea în acelaşi
timp şi calitatea de mare preot. Deşi erau constituite într-o confederaţie, fiecare oraş avea
administraţia sa proprie.
Etruscii erau în secolul al VI-lea o mare forţă politică şi comercială. Se aliază cu
carthaginezii în anul 535 a Chr. şi cuceresc Corsica care a rămas multă vreme în mâna
etruscilor. Latiumul şi Campania vor şi ele trece în stăpânirea etruscă. Urme ale acestei
stăpâniri se află şi astăzi la Capua unde s-au descoperit foarte multe inscripţii etrusce.10
De asemenea şi nordul italian va fi şi el la un moment dat sub stăpânire etruscă fiind
înfiinţate oraşe. Armata etruscă avea numeroase corăbii de război şi era formată din cavaleria
(care cuprindea aristocraţia) şi pedestrimea, organizată după modelul grecesc.
Religia etruscă a fost influenţată de religia greacă. Cele mai importante figuri din
Panteonul etrusc erau Tinius echivalent cu Zeus, soţia lui Uni echivalentă cu Hera şi fiica lor
Minerva (Athena). Zeului Appollo i-au păstrat numele grecesc. Lucrările originale ale
etruscilor au fost influenţate de mitologia greacă şi anume: Învăţătura etruscă şi Disciplina
etruscă. În aceste două cărţi au fost expuse regulile ritualului religios şi divinaţia (aflarea
dorinţelor zeilor după fenomene cereşti, după ficatul animalelor sacrificate etc.).
În aceste cărţi erau descrise şi instituţiile politice care au contribuit la întărirea puterii
şefilor aristocraţi, arta geodeziei, ritualul practicat la întemeierea oraşelor.11
Relaţiile economice şi culturale ale etruscilor au jucat un mare rol pentru romanii din
Antichitate şi pentru principalele evenimente de la începuturile istoriei romanilor. Etruscii au
jucat în Italia rolul de transmiţători ai influenţei culturii greceşti. Astfel ei au fost cei care au
făcut cunoscut alfabetul, preluat de la greci şi o serie de termeni greceşti au pătruns în limba
latină, deşi până la urmă federaţia etruscă se destramă definitiv sub loviturile Romei.12
Etruscii erau organizaţi în oraşe state dirijate de către un monarh, numit lucumon.
Acesta era înconjurat la conducerea cetăţii de către o aristocraţie funciară, militară şi
comercială (mai ales maritimă şi piraterească.)13
Originea lor nu poate fi stabilită cu precizie. Mulţi susţin că au venit din Asia Mică pe
mare, ei fiind cei dintâi locuitori ai Italiei care au deţinut o flotă comercială. Denumirea de
Marea Tireniană li se datorează lor. Civilizaţia lor a fost superioară cele villanoviene, ei
deţinând numeroase secrete tehnice: oţelul, cositorul, arama şi chihlimbarul.
9
I. P. Franţev, op. cit., p. 635-637.
10
Ibidem.
11
Ibidem, p. 640.
12
Ibidem.
13
Guy Donnay, op. cit., p. 60.
7
Au construit o vastă reţea urbană, reţea care era prevăzută ziduri de apărare, străzi şi
canalizare. În construirea unui oraş se ghidau după un plan urbanistic bine pus la punct de
către inginerii care supravegheau construcţiile.
Comerţul lor ajunge să depăşească Italia, având relaţii comerciale cu multe dintre
populaţiile europene. 14
Au lăsat romanilor foarte multe tradiţii şi obiceiuri. Astfel modul de a se îmbrăca,
modul de organizare pentru lucrări colective, practicarea sporturilor, (pugilat, aruncarea
discului, aruncarea suliţei etc.) Condiţia femeii era una destul de emancipată. Femeia etruscă
era o tovarăşă pentru soţul ei, participând activ la viaţa domestică, frecventând şcolile.
Religia romană datorează foarte mult religiei etrusce, mai ales prin preluarea unor
practici şi rituri religioase.
Panteonul etrusc era alcătuit din 12 zei importanţi peste care guverna un zeu suprem,
Tinia, ale cărui manifestări erau tunetul şi fulgerul. Existau şi zeităţi minore, genia, care
aveau rolul să îi conducă pe cei morţi în lumea de dincolo.
Practica haruspiciilor (adică tălmăcirea voinţei zeilor după poziţionarea organelor
interne ale unor animale oferite drept ofrandă zeilor), auguriile (adică tălmăcirea voinţei
zeilor prin observarea zborului păsărilor) au fost însuşite de către religia romană.15
Triada lui Iupiter, Iuno şi Minerva a fost preluată de către romani tot din panteonul
etrusc. La etrusci ea purta numele de Tinia, Uni, Mnrva. De asemenea era adorat şi zeii
Apollo sub denumirea de Aplun şi Mercur sub numele de Turms.16
De asemenea şi însemnele puterii romane au origini etrusce, securea şi fasciile.17
În plan politic nu a existat o unitate a oraşelor state etrusce. Dintre ele 12 au format un
fel de confederaţie în secolul al VI-lea Fanum Voltumnae. Toate aceste oraşe-state aveau o
guvernare monarhică.18
Sistemul politic etrusc era unul aparte, sistem care va influenţa decisiv lumea italică.
Principalele oraşe state etrusce erau: Veii, Caere, Capena, Tarquinia, Vulci, Populonia,
Falerii.
Populaţia era structurată pe trei clase: aristocraţia, clasa de mijloc şi sclavii. Federaţia
etruscă s-a întrunit mai ales pe temeiuri religioase decât politice. Ei au adoptat moneda
dezvoltând sistemul economic pe baza acesteia. Aristocraţia participa activ la viaţa publică,
onoare cea mai mare era deţinerea unei funcţii publice. Existau funcţionari specializaţi numiţi
zilath-i. Oraşele state etrusce aveau propria lor politică externă, încheind tratate cu
cartaginezii, grecii, romanii.19
Arta etruscă este la fel de misterioasă ca şi făuritorii ei. Ea este o artă eclectică
îmbinând mai multe stiluri şi tendinţe orientale şi ale altor populaţii cu care au avut contacte
comerciale. Arta grecească a influenţat-o foarte mult, dar picturile pline de viaţă şi sculpturile
viu colorate sunt proprii etruscilor. Arta etruscă a redat lumina, natura, viaţa şi veselia ei, cu
alte cuvinte arta etruscă a redat realismul vieţii cotidiene.
Portretele sunt cele mai interesante manifestări ale artei misterioşilor etrusci. Acestea
redau spontaneitatea şi impresia.20
14
Apud Indro Montanelli, Roma o istorie inedită, Traducere de George Miciacio, Editura Artemis, Bucureşti,
1995, pp. 17-19.
15
Ibidem, pp. 20-22.
16
17
Cf. Michael Crawford, op. cit., pp. 24-25.
18
Cf. Marcel Bordet, op. cit., p. 15.
19
Cf.***Coordonator Larissa Bonfante, Civilizaţia etruscilor, traducere de Sorin Paliga, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1996, capitolul II de Mario Torelli, Istoria: pământul şi oamenii, pp. 88-127.
20
Ibidem, capitolul IV de Marie Françoise Briguet, Arta, pp. 179-217.
8
Cella era o construcţie etruscă la fel şi columnae-le, numite columnae tuscanae.
Acestea au fost atribuite de către Vitruvius unui ordin toscan. Cel mai vechi templu din Roma
este cel al lui Iupiter Capitolinus construit prin anii 510 a. Chr. tot de către etrusci.21
Etruscii au influenţat civilizaţia romană, cea din urmă fiind o civilizaţie după altă
civilizaţie. Economia, moneda, urbanismul, nomenclatura, regii etrusci şi reformele lor, unele
practici religioase sunt doar câteva dintre moştenirile acestui enigmatic popor asupra Romei
Antice.
Legenda întemeierii Romei între mit şi adevăr
Orice legendă ascunde un sâmbure de adevăr. Legenda fondării cetăţii romane nu face
excepţie. Plină de mituri şi simboluri această legendă este totodată un fel de certificat de
naştere al Cetăţii Eterne.
Iată cum descrie Titus Livius întemeierea Romei:
„După ce redară astfel lui Numitor stăpânirea Albei, pe Romulus şi pe Remus îi
cuprinsese dorul să întemeieze un oraş pe locurile acestea, unde fuseseră lepădaţi şi unde
crescuseră. Într-adevăr, în Alba şi în Latium era prisos de norod; pe lângă asta, se mai
adăugau şi ciobanii; toţi aceştia făceau foarte lesnicioasă nădejdea că Alba Longa va fi mică
şi mic şi Latium -ul faţă de oraşul, care avea să se întemeieze. În gândurile acestea se
amestecă şi un rău strămoşesc, anume dorinţa de domnie, după asta o luptă ruşinoasă, iscată
totuşi pe un temei aşa de blând. Fiindcă erau gemeni şi respectul întâietăţii vârstei nu putea
să hotărască între ei, îşi aleg deci locurile pentru sfinţirea vetrei, Romulus pe Palatin, Remus
pe Aventin, aşa ca zeii, sub a căror ocrotire erau aceste locuri, să răspundă prin auguri, care
din ei are să dea noului oraş numele său, care să-l cârmuiască după întemeiere, potrivit
legilor sale. Se face că auguriul s-a arătat mai întâi lui Remus: şase vulturi. Tocmai dăduse
de ştire de acest auguriu, când Romulus văzu un număr îndoit…[…].”22
Roma nu a fost întâmplător fondată pe cel şapte coline: Capitoliu, Palatin, Aventin,
Quirinal, Viminal, Esquilin şi Caelius, descoperindu-se urme de locuire încă din zorii
omenirii pe aceste coline. Cele şapte coline au format ceea ce se numea Septimontium fiind o
confederaţie de oraşe state. Aceste coline asigurau o poziţie geo-politică demnă de invidiat
pentru acelea timpuri, în care nu se cristalizase încă statul în această zonă a Peninsulei italice.
Aceste dealuri ofereau aşadar o apărare naturală locuitorilor lor, constituindu-se ca o
adevărată fortăreaţă. Locul a fost foarte bine ales de către conditorul celebrei urbe în
contextul colonizării greceşti. Grecii cuceriseră deja litoralul italic şi ameninţau cu grecizarea
întreaga Peninsulă.
Desigur că a existat de bună seamă o mână forte care a reuşit unificarea triburilor
latine şi italice în faţa pericolului grec. Acesta a fost un lider regional care îşi cunoştea foarte
bine spaţiul şi supuşii. Poziţia înaltă pentru amplasarea cetăţii oferea şi un adăpost în faţa
inundaţiilor provocate de către Tibru.
Tibru este un alt element care demonstrează o dată în plus veridicitatea spuselor
legendei. Acest fluviu apare în legendă drept cel care îi salvează pe cei doi gemeni, Romulus
şi Remus, legănându-i lin şi depunându-i la mal. Prin aceasta Tibrul devine un adevărat
personaj în istoria Romei aşa cum Nilul era pentru Egipt.
Roma a fost şi ea o civilizaţie fluviană, apa fiind o sursă vitală în Antichitate. Tibru nu
a fost numai o sursă de apă, ci şi o cale de comunicaţie care lega cetatea nou formată de mare
prin portul de la Ostia. Văile celor şapte coline au reprezentat un loc cu valenţe economice
deosebite şi în acelaşi timp sociale.
21
22
Titus Livius, Ab Urbe condita (De la fundarea Romei) vol. I, Traducere, tabel cronologic şi note de Paul
Popescu Găleşeanu, cuvânt introductiv de A. Marinescu-Nour, Editura Minerva, Bucureşti, 1976, pp. 21-22.
9
Zeii apar şi ei în această legendă. Mars, zeul războiului, este pater pentru cei doi
gemeni, asigurându-le nobleţea necesară pentru a fi urmaţi de către viitorii supuşi. Simbolul
zeului războiului a fost pentru romani o adevărată ideologie a poporului ales să cucerească
lumea. Semizeii, Romulus şi Remus, sunt prin intermediul tatălui lor aproape de zei, un fel de
trimişi ai zeilor pe pământ pentru a conduce cetatea. Aceasta era o mentalitate destul de
frecventă în cadrul lumii antice (în sensul că regele sau întemeietorul reprezenta voinţa
zeilor.)
Mama celor doi gemeni, Rheea Silvia, fiică de rege şi vestală în acelaşi timp, adaugă
un plus de nobleţe celor doi gemeni şi în acelaşi timp le oferă legitimitatea necesară. Ea era
urmaşa lui Aeneas şi fii ei erau urmaşii de drept pentru tronul tatălui său.
Slujitoare a zeiţei Vesta, împotriva voinţei sale, Rheea Silvia este personajul cel mai
real din toată legenda. Accentele veritabilităţii sunt potenţate în legendă şi de către această
mater prin slujirea în acest cult, eminamente roman.
Liderul care a adunat neamurile latine laolaltă trebuia să se evidenţieze prin ceva
supraomenesc, cum ar fi un părinte zeu şi altul din familia regală.
Un alt element posibil real este lupoaica, această alma mater a celor doi gemeni.
Simbol etrusc prin excelenţă, lupoaica, reprezintă şi o ierarhie socială, lupii trăind în haită
unde fiecare rol este prestabilit. Nu este un fapt imposibil nici alăptarea celor doi gemeni de
către acest animal sălbatic, natura oferindu-ne mereu surprize, existând numeroase mame
surogat pentru multe specii de animale (mame care nu aparţin aceleiaşi specii). Acest animal
a asigurat supravieţuirea celor doi nou-născuţi.
Faustulus, păstorul turmelor regale a fost cel care îi va creşte pe cei doi gemeni în casa
sa potrivit legendei. Numele lui este un derivat de la verbul faveo- ere = a fi favorabil.
Ocupaţia lui este cea care ne oferă informaţii preţioase în sprijinul argumentării că există un
adevăr în spatele legendei. Păstoritul era o ocupaţie ancestrală a romanilor, care deveniseră o
populaţie stabilă. Această populaţie nu se putea supune orbeşte grecilor care ameninţau mai
ales de pe litoralul italic cu o invazie definitivă.
Cei doi fraţi gemeni (în lumea romană întâlnindu-se frecvent gemenii în familiile
romane, fiind vizibil acest lucru din inscripţii.-s.n.) Romulus şi Remus îşi dovedesc
legitimitatea cu prilejul unor întâmplări favorabile. Victoria lor a însemnat detronarea
uzurpatorului Amulius şi reînscăunarea bunicului lor Numitor. Acesta le oferă gemenilor
posibilitatea fondării unui nou oraş, simţind nevoia de schimbare pe care trebuia să o facă
triburile latine şi italice pentru a face faţă colonizării greceşti cunoscută sub denumirea de
Graecia Magna.
Vulturii sunt cei care vor decide cine va fi întemeietorul cetăţii. Auguriile, o practică
religioasă de origine etruscă, sunt favorabile lui Romulus care va vedea 12 vulturi în timp ce
fratele său a văzut şase. Vulturii vor deveni simbolul statului roman, reprezentând forţă,
militarism, agilitate, inteligenţă şi curaj. Cert este că vulturii vor deveni însemnele statului
roman, ne gândim aici la aquilae-le legiunilor romane. Acest lucru demonstrează că în
mentalul colectiv latin legenda întemeierii era prezentă drept conştiinţă de neam.
Fratricidul este poate şi el una din dimensiunile cele mai reale ale acestei legende.
Remus este ucis fără ezitare de către fratele său geamăn din raţiuni politice. Autoritatea
noului rege, Romulus nu trebuia pusă la îndoială de nimeni şi de nimic. Un stat roman bicefal
nu se putea opune colonizării greceşti. Raţiunile care au primat au fost cele politice pentru a
se evita descentralizarea. De asemenea fratricidul a însemnat şi o jertfă pentru ca noua cetate
să prindă suflet şi nu orice suflet, ci unul geamăn cu cel al conditorului său.
Legenda întemeierii Romei constituie un izvor preţios de istorie. Întemeietorul ei a
fost cu adevărat un erou deoarece a fondat o întreagă civilizaţie.
10
Arheologia confirmă data întemeierii în secolele VIII a. Chr. descoperindu-se urme de
locuire în colinele romane. În zilele noastre pe colina Palatinului s-au descoperit urmele unor
clădiri datate din perioada lui Romulus.
Numele lui Romulus este în acelaşi timp eponim cu cel al poporului său, dar există şi
în limba etruscă un cuvânt rome care însemna putere.
Tot din limba etruscă există şi alte cuvinte izbitor de asemănătoare cu numele Cetăţii
Eterne cum ar fi rumon care însemna fluviu (apud Indro Montanelli, op. cit.) sau Ruma care
desemna o zeitate a fecundităţii şi a alăptării (apud Jean-Nöel Robert, op. cit.)
În legendă sunt prezente numeroase simboluri etrusce care atestă simbioza care s-a
produs între triburile latinilor şi cele etrusce, realizându-se unificarea lui populus Romanus,
format din trei triburi: Ramnes, Tities şi Luceres.
Romulus a fost un trimis al zeilor pentru triburile romane pentru că el a realizat
centralizarea acestora într-un stat.
Legenda ne spune că prima dată el a trasat o brazdă de pământ care simboliza zidul de
incintă al cetăţii. Asemenea unui agricola Romulus a cultivat romanilor conştiinţa naţională.
El a devenit un lider regional demn de admirat care se putea opune grecilor. La această
poziţie el a ajuns prin lupte directe cu rivalii, prin negocieri sau prin alianţe matrimoniale (mă
refer aici la o altă legendă romană şi anume răpirea sabinelor, de fapt o alianţă matrimonială
între cele două triburi latine şi sabine).
Romulus a reuşit prin acţiunea sa să producă o schimbare de mare anvergură în Marea
Mediterană rămânând astfel în istorie. Nemurirea, câştigată de către Romulus datorită operei
sale creatoare şi civilizatoare, era într-adevăr rezervată doar zeilor. 23
MAGISTRATURILE ROMANE REPUBLICANE

CURSUS HONORUM
Tradiţia romană (în ceea ce priveşte primii ani ai Republicii romane) s-a reflectat mai
ales în lucrările istoricilor latini Titus Livius, Sallustius, Dionysios din Halicarnas şi Plutarch.
Roma regală ia sfârşit în anul 509 a. Chr. Puterea regală a fost înlocuită de
magistraturi.
Ce erau magistraturile?
Erau nişte onoruri publice fiind exercitate doar de cetăţenii romani în mod colegial.
Magistratul este reprezentantul poporului roman, fiind ales de către comiţii şi trebuia să dea
socoteală la ieşirea din funcţie. Pentru a fi aspirant la aceste onoruri publice un cetăţean
roman nu trebuia să aibă infirmităţi fizice, să nu fi fost condamnat şi să îşi fi satisfăcut stagiul
militar. În timpul mandatului fiecare magistrat deţinea un fel de imunitate şi respect în faţa
cetăţenilor ca reprezentanţi ai maiestas Populi Romani.24
Magistraturile romane, deşi nu erau ierarhizate de la început, s-au ierarhizat prin
practică. Astfel ele erau ocupate într-o anumită ordine şi la o anumită vârstă, exercitându-se
la un interval de cel puţin doi ani. Lex Villia din anul 180 a. Chr. a hotărât să existe o ordine a
ocupării magistraturilor şi în acelaşi timp o ierarhie a acestora.25
Magistraturile se pot clasifica în mai multe categorii: magistraturi ordinare şi
extraordinare, majore şi minore. Cele ordinare erau cele regulate, iar cele extraordinare erau
cele care se instituiau în condiţii speciale (precum dictatura şi magister equitum -de fapt
acesta era adjunctul dictatorului).
23
Vezi pentru însemnătatea social-politică a lui Romulus în istoria romană cartea noastră: Mădălina Strechie,
Oameni politici ai Romei Antice, (Lideri, instituţii, mentalităţi), Editura Universitaria, Craiova, 2008, capitolul
II ROMULUS - conditor, pp. 18-26.
24
Jean-Nöel Robert, op. cit., pp. 96-97.
25
Vasile Val Popa, op. cit., p. 78.
11
Majoritatea sunt anuale, elective şi regulate. Unele din ele beneficiază de imperium care
le permite să comande o armată, să deţină drepturi administrative şi să convoace comiţiile.
De asemenea magistraţii aveau şi o vestimentaţie distinctă cum ar fi toga praetexta -
toga albă sau toga de purpură în zilele de sărbătoare.
Magistraţii deţineau şi potestas adică puterea de a convoca adunările populare şi de a le
dizolva, de a convoca Senatul, de a publica legi şi de a impune amenzi, de a bloca un
magistrat inferior prin intercessio etc.26
Imperiumul magistraţilor era de două feluri: imperium domi şi imperium militiae,
primul era exercitat în cadrul cetăţii, iar cel de-al doilea în afara Romei (cel puţin la o milă
distanţă).
Trăsăturile magistraturilor romane sunt în esenţă următoarele:
1. colegialitatea (în afara dictaturii),
2. anualitatea,
3. lipsa de remuneraţie a magistraturilor,
4. distribuirea misiunilor,
5. puterea exercitată drept funcţie a magistraturii, potestas, exprimată prin ius edicendi
şi coercitio,
6. dreptul de a lua auspicii,
7. limitarea puterii magistraţilor prin prohibitio şi intercessio,
8. existenţa unui cens pentru a deveni magistrat.27
Fiecare magistratură era expresia poporului, astfel încât un magistrat nu putea destitui
un alt magistrat. Puterea discreţionară era combătută prin principiul colegialităţii şi prin
intercessio adică dreptul de a zădărnici oricând o măsură a colegului.28
Exista o pregătire prealabilă pentru a accede în cursus honorum. Această ucenicie
purta denumirea de vigintisevirat (viginti sex viri-26 de bărbaţi). Aceste funcţii preparatorii
sunt de fapt funcţii subalterne organizate în comiţii. Acestea cuprindeau:
1. zece judecători civili – decemviri litibus iudicandis;
2. patru prefecţi care secondau pretorii – quattuorviri iure dicundo;
3. trei funcţionari care se ocupau de poliţia oraşelor, însărcinaţi cu arestările, execuţiile
etc. – tres viri capitales;
4. trei funcţionari care se ocupau cu verificare monedelor – tres viri monetales;
5. patru funcţionari care se ocupau cu întreţinerea drumurilor, aceştia îi secondau pe
edilii romani – quattuor viri viis in urbe purgandis;
6. doi funcţionari care se ocupau cu întreţinerea drumurilor la o milă distanţă de Roma
– douvirii viis extra urbem purgandis.29
Consulatul va prelua principalele prerogative regale. Consulii erau în număr de doi
fiind aleşi dintre patricieni. Ei deţineau cea mai mare putere în stat, comandau armata,
convocau şi prezidau Senatul şi comiţiile, judecau în ultimă instanţă procesele cele mai
însemnate.
Vestimentaţia îi distingea în cadrul societăţii romane, având toga tivită cu purpură.
Deţineau imperium, potestas şi dreptul la o gardă formată din 12 lictori, care duceau pe umeri
un mănunchi de nuiele – fascii – precum şi o secure, simbolul puterii pe care o exercitau.
La expirarea mandatului consulii puteau fi traşi la răspundere pentru faptele lor, dacă
acestea erau socotite abuzive. Puterile lor au fost îngrădite prin numeroase legi la începutul
Republicii.
26
Jean-Nöel Robert, op. cit., pp.96-100.
27
Apud Eugen Cizek, Mentalităţi şi instituţii politice romane, traducere în limba română Ilieş Câmpenau,
Editura Globus, Bucureşti, 1998, pp. 173-176.
28
Vasile Val Popa, op. cit., p. 79.
29
***Larousse. Dicţionar de civilizaţie romană…, p. 210.
12
Consulii răspundeau de întreaga activitate politică a cetăţii, ei aplicau deciziile şi legile
Senatului, tot ei se ocupau de recrutarea şi comanda operaţiunilor militare, ei dădeau numele
anului fiind eponimi şi puteau, de asemenea, prelua conducerea unei provincii romane, după
ce li se termina mandatul.30
Alegerea lor se făcea în luna decembrie, dar intrau în funcţie la 1 ianuarie şi mandatul
lor se termina la 31 decembrie.
Pe măsură ce statul roman s-a mărit şi conducerea celor doi consuli nu era suficientă
pentru a controla întreaga viaţă publică a fost înfiinţată o nouă magistratură şi anume aceea a
praeturii.
Praetores erau magistraţii cu îndatoriri judiciare, ei judecau procesele. Şi această
magistratură avea imperium, pretorii putând comanda armata. Cele mai de seamă atribuţii ale
acestora erau cele juridice, aceştia reprezentau garanţia aplicării dreptului la Roma.
În anul 241 a. Chr. a fost instituit un praetor peregrinus care judeca procesele dintre
romani şi străini. Acesta era coleg cu un praetor urbanus.31
Competenţele pretorilor se nuanţează şi totodată se specializează, existând unii pretori
care se ocupau cu procesele de succesiune, alţii de litigiile dintre stat şi cetăţeni. Nu era
propriu zis o magistratură colegială pentru că era trasă la sorţi competenţa fiecărui pretor.
Numărul lor a variat, în vreme lui Caesar erau 16 pretori.32
Şi ei puteau prelua conducerea unei provincii atunci când le expira mandatul.
Censura este o altă magistratură ordinară alături de consulat şi praetură. Censorii erau
aleşi pe timp de cinci ani, fiind în număr de doi. Exista cutuma ca aceştia să renunţe la funcţie
după 18 luni.
Misiunea acestora era în primul rând aceea de a recenza cetăţenii şi averile pentru
încadrarea fiecăruia în gradul potrivit al impozitului. Aveau sarcina să se ocupe şi de
stabilirea veniturilor statului şi de verificarea listelor de cetăţeni romani care plăteau
impozite. Nivelul impozitelor şi procedura de adjudecare de lucrări publice depindeau tot de
censori.
Tradiţia romană prescria alegerea în funcţia de censori a unor personaje remarcabile,
respectabile şi fără inamici.
La terminarea celor 18 luni ei adunau cetăţenii pe Câmpul lui Marte unde executau un
rit religios numit lustrum, după care deveneau simpli cetăţeni.33
Censorii efectuau şi recrutarea senatorilor şi tot ei alcătuiau o listă a senatorilor numită
album. Alte îndatoriri erau cele de supraveghere a moravurilor publice şi private distribuind
la nevoie blamuri care puteau duce la excluderea unor senatori şi cavaleri din ordinele
fiecărora.34
Questura este o magistratură înfiinţată cam în aceleaşi timp cu consulatul. Numărul de
început a fost de 20 de questores care erau aleşi de comiţiile tribute. Ei aveau în grijă tezaurul
roman, se ocupau cu administraţia financiară, încasau impozitele, amenzile, iar în provincii se
supuneau guvernatorului. Tezaurul militar şi contabilitatea intrau tot în atribuţiile lor alături
de încasarea amenzilor şi a confiscărilor.35
30
Jean-Nöel Robert, op. cit., p. 100.
31
Marcel Bordet, op. cit., p. 71.
32
33
Pierre Grimal, Civilizaţia romană, vol. I., traducere şi note de Eugen Cizek, Editura Minerva, Bucureşti, 1973,
p. 158.
34
35
13
Edilitatea s-a născut din necesitatea administrării oraşelor. Ea a luat naştere în anul
494 atunci când plebeii au obţinut drepturi politice. Aediles erau în număr de doi, ei aveau
potestas, dar nu aveau imperium. Edilii puteau da unele edicte comerciale.36
Aediles se îngrijeau în primul rând de aprovizionarea oraşelor cu grâu. De asemenea
aceştia aveau şi atribuţii poliţieneşti, de controlare a pieţelor, de organizare a jocurilor şi
spectacolelor (în special în zilele de sărbătoare) şi se îngrijeau şi de arhivele romane.37
Aediles erau de două feluri, mai ales după ce plebeii au obţinut dreptul de a fi
reprezentaţi politic, aediles curules şi aediles plebis. Aristocraţii erau cei care posedau seda
curulis, un scăunel pe care îl puteau aşeza în Senat pentru a putea audia dezbaterile politice.
Mandatul edililor dura timp de un an
Acestea sunt magistraturile ordinare din timpul republicii romane.
Magistraturile extraordinare erau foarte puţine, dar s-au aplicat destul de des în cadrul
societăţii romane, mai ales atunci când Cetatea Eternă s-a confruntat cu crize sociale, politice
şi militare.
Dictatura era cea mai importantă din magistraturile extraordinare. Dictatorul era numit
prin decretul Senatului pe o perioadă de şase luni, el fiind ales de către un consul în rândul
unor foşti magistraţi a Romei. Puterile sale sunt depline, nu putea fi tras la răspundere şi era
ajutat de către un magistrat din rândul cavalerilor şi anume magister equitum.38
Această magistratură era una extraordinară fiind activată în cazurile cele mai rele
pentru Roma. Dictatorul avea imperium şi potestas asupra tuturor atunci când se afla în
funcţie chiar şi asupra tribunilor plebei. Pentru că deţinea cele mai multe prerogative, această
magistratură era limitată la şase luni.39
Luptele dintre patricieni şi plebei s-au desfăşurat în două mari etape, care au dus la
victoria plebeilor de a fi reprezentaţi politic şi de a avea unele drepturi în cadrul societăţii
romane. Rezultatul cel mai mulţumitor pentru plebe a fost obţinerea a unei magistraturi, la
început extraordinare, tribunatul plebei.
Prima etapă a luptei dintre patricieni şi plebe s-a desfăşurat pe fondul lipsei de pământ a
plebei, datoriilor foarte mari şi lipsei oricăror drepturi politice. De aceea în anul 494 a. Chr.
plebeii se retrag pe Muntele Sacru. Acest lucru i-a făcut pe patricieni să accepte negocieri cu
plebea şi să le ofere unele drepturi dintre care amintim:
- anularea unor datorii,
- dreptul plebeilor de a se asocia o dată pe an într-o adunare proprie numită Concilium
plebis,
- dreptul ca plebeii să aibă doi tribuni care să le reprezinte interesele.
Tribunii erau aleşi dintre plebei, aveau dreptul de veto (mă opun) pentru orice lege sau
decret considerate nedrepte pentru plebe. Persoana lor era socotită inviolabilă şi se bucurau
de atributele sacrosanctităţii. Cu timpul atribuţiile acestora s-au mărit şi mai mult, în sensul că
ei puteau propune chiar legi. 40
Tribunii nu puteau părăsi Roma, beneficiau de imunitate, puteau contribui la arestarea
unui magistrat cu excepţia dictatorului. Ei erau cei care conduceau Adunările tribute.41
Etapa a doua a luptei cu patricienii a fost pentru obţinerea de legi scrise. Patricienii au
fost siliţi să accepte numirea unei comisii compusă din zece bărbaţi dintre care cinci erau
plebei şi cinci patricieni care în anul 451 a. Chr. Au întocmit Lex XII tabularum (Legea celor
36
Ibidem, p. 79.
37
38
39
Marcel Bordet, op. cit., p. 71.
40
Pierre Grimal, op. cit., p. 156.
41
14
douăsprezece table). Aceasta operă legislativă a fost afişată în forum pentru a fi cunoscută de
către toţi romanii. Prin aceste legi plebeii erau sub protecţia legilor.
Ius conubium cu femei din familiile patriciene a fost obţinut de către plebei tot datorită
tribunilor.
Tribunii plebei produc o adevărată revoluţie prin legile agrare care prevedeau ca o
arendă să nu fie mai mare de 500 de iugăre (aproximativ 125 de ha). Mai mult, se obţine
posibilitatea candidaturii plebeiene pentru funcţia de consul, ca de altfel şi pentru celelalte
magistraturi. Funcţiile religioase le erau şi ele deschise. Plebiscitele organizate în rândul
plebei aveau vor avea valoare de lege.42
Edilii plebei a fost o altă magistratură plebeiană, concepută ca o magistratură auxiliară
tribunatului plebeian. La început ei se ocupau cu întreţinerea templului zeiţei Ceres, iar mai
apoi edilii plebeieni se îngrijeau de actele de arhivă ale plebei.43
Pe măsură ce Roma se extinde şi războaiele de cucerire iau amploare cei doi consuli
puteau fi înlocuiţi cu proconsuli, care exercitau misiunea consulilor în locurile de conflict. La
fel se proceda şi în cazul pretorilor, ei puteau fi înlocuiţi temporar de către propraetori.
Aceştia erau foşti consuli şi foşti pretori de altfel. Având o asemenea calitate ei puteau
conduce operaţii militare şi guverna un teritoriu care le era încredinţat.44
Treptat a sporit şi numărul magistraţilor obişnuiţi în afară de consuli. Pretorii au
evoluat astfel că la începutul Republicii erau şase, în timpul lui Sylla erau opt şi 16 în timpul
lui Caesar. Questorii au fost la început opt, 20 în timpul lui Sylla şi 40 în timpul lui Caesar.
Aceşti magistraţi erau ajutaţi de un fel de „birouri”, scribae, unde lucrau funcţionari şi
sclavi publici. Se impun de asemenea limite de vârstă şi un anumit interval între exercitarea
consecutivă a aceleiaşi funcţii.45
TEME:
1. Care au fost principalele populaţii italice?

2. Cine era Romulus?
3. Ce zeu roman este considerat tatăl romanilor?
4. Care sunt principalele coline unde s-a fondat Roma?
5. Ce fluviu traversează Roma?
6. Ce reprezintau vulturii pentru romani?
7. Care sunt magistraturile romane ordinare?
8. Care sunt magistraturile romane extraordinare?
9. Ce reprezintă cursus honorum?
10. Ce caracteristici aveau magistraturile romane?
42
Pierre Grimal, op. cit., p. 156.
43
Ibidem.
44
Ibidem, p. 160.
45
Ibidem, pp. 160-166.
15
SUPORT DE CURS
LIMBA LATINĂ
SEMESTRUL I
CRAIOVA
2017
1
TEMATICĂ
2
modernă I.D.
Anul I
Semestrul I
europeană
aplicative
3
BIBLIOGRAFIE:
2007.
vol.I-III
1977.
4
ALFABETUL, SCRIEREA LATINĂ ŞI NUMELE ROMANE
Alfabetul latin pprovine din cel fenician prin filieră etruscă. Etruscii au luat
alfabetul de la greci, care la rândul lor l-au luat de la fenicieni. El are 23 de litere.
Cea mai veche dovadă de limbă latină este Fibula de la Praeneste, o mică localitate
din Italia care are următorul conţinut (fiind scrisă într-o limbă arhaică): MANIOS MED
FEFAFKED NUMASIOI-MANIUS ME FECIT NUMERIO=Manius m-a făcut pentru
Numerius. Aşadar meşterul care a executat fibula (un fel de broşă cu care se prindeau togile)
se numea MANIUS (MANIOS), iar cel căruia i s-a făcut fibula se numea NUMERIUS
(NUMASIOI). Această inscripţie datează din secolul VII a. Chr.
Limba latină este o limbă indo-europeană. Pentru o bună bucată de vreme ea a
supravieţuit Imperiului Roman, fiind limba ştiinţei, a culturii şi a diplomaţiei. Departe a fi şi
astăzi o limbă moartă, limba latină a supravieţuit prin limbile romanice.
Limba unui imperiu mondial limba latină a fost limba globalizării care cuprindea trei
continente Europa, Africa şi Asia, cu alte cuvinte latina a fost parte a răspândirii şi impunerii
celebrei Pax Romana. Ea a fost limba în care marii clasici ai literaturii latine şi-au scris
operele. Limba latină a fost cea care a fost primul instrument de romanizare şi primul soldat
al Romei în lume.
Romanii au scris foarte mult, fiind până astăzi un exemplu de organizare fără
cusur. De aceea ni s-au păastrt foarte multe inscripţii latine, foarte diverse, de la texte
juridice, la dedicaţii către divinităţi, la celebrări de victorii ale împăraţilor romane, la
menţionarea unor lucrări publice etc. Latina din inscripţii este una foarte corectă, din punct de
vedere gramatical. Ea este una capitală, adică se scria cu litere mari pentru o mai bună
vizibilitate. Latina epigrafică este una abreviată de cele mai multe ori din necesitatea
încadrării într-un material limitat ca suprafaţă
Cele mai importante pentru determinarea cetăţeniei romanilor erau numele.
Fiecare cetăţean roman avea tria nomina (praenomen, nomen gentile şi cognomen=prenume,
nume de familie şi renume).
La o simplă analiză observăm că cognomen conţine radicalul cog- care poate proveni
de la verbul cognosco, -ere, -gnovi, -itum vt. şi vi. 1. a cunoaşte, 2. a afla; 3. a recunoaşte...1
aşadar cea mai bună interpretare a cognomenului ar fi numele prin care un individ se face
recunoscut. În cazul împăraţilor romani întâlnim şi nomina triumphalia, adică numele
popoarelor cucerite de aceştia.
Cei mai mulţi romani din Italia îşi treceau şi tribul de care aparţineau. În epigrafie
numele sunt tot timpul abreviate astfel:
Aulus – A.
Appius – AP.
Caius – C.
Cneus – CN.
Decimus – D.
Flavius – FL.
Lucius – L.
Marcus – M.
Manius – MN.
Numerius – N.
Publius – P.
Quintus – Q.
1 Gh. Guţu, Dicţionar latin-român, Ediţie revăzută şi completată, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1993, p. 83.
5
Servius – SER.
Sextus – SEX.
Spurius – S.; SP.
Septimus – S.; SEP.
Tiberius – TI.; TIB.
Tirus – T.
Vibius – V.
PRAENOMINA RARA
Agrippa – AGRIPP.
Ancus – A.
Ammius – AN.
Aruns – AR.
Cossus – C.
Eppius – EP.
Faustus – F.
Herius – HER.
Kaeso – K.
Marius – M.
Mesius – MES.
Novius – NOV.
Opiter – OPI.
Optimus – OPT.; O.
Octavianus – O.
Paullus – P.
Postumus – POST.; POS.; P.
Tullius – TUL.; T.
Volero – VOL.
NOMINA – (NOMINA GENTILA)

Aelius – AEL.
Antoninius – ANT.; ANTON.
Aurelius – AVR.
Claudius – CL.; CLAVD.
Flavius – FL.; FLAV.; FLA.
Iulius – IVL.; I.
Pompeius – POMP.; POM.; P.
Valerius – VAL.
Ulpius – VLP.
COGNOMINA ET NOMINA TRIUMPHALIA

Augustus – AVG.
Africanus – AFR.
Dacicus – DAC.
Germanicus – GERM.; GER.
Nasica – NAS.
Particus – PART.
TRIBURILE ROMANE
Aemilia – AEM.; AEMI.; AEMIL.; AEMILI.
6
Anoensis – AN.; ANI.; ANIENS.; ANN.; ANNI.
Arnensis – AR.; ARN.; ARNE.; ARNENS.; ARNI.
Camulia – CAM.; CAMIL.
Claudia – C.; CL.; CLA.; CLV.; CLAVD.
Clustumina – CL.; CLVS.; CLVST.
Collena – COL.; COLL.; COLLIN.
Cornelia – COR.; CORN.; CORNEL.
Esquilina – ESQ.; ESQVIL.
Fabia – FAB.
Falerna – F.; FAL.; FALE.; FALL.
Galeria – G.; GAL.; GALER.
Horatia – H.; HOR.; ORAT.
Lemonia – LEM.; LEMO.; LEMON.
Maecia – MAE.; MAEC.; MAI.; MEC.
Oufentina – OF.; OFEN.; OFENTIN.; OFF.
Palatina – PAL.; PALAT.; PALATIN.
Papiria – P.; PA.; PAP.; PAPER.; PAPI.
Pollia – POL.; POLL.; POLLI.
Pomptina – POM.; POMENT.; POMPT.
Publilia – POB.; POP.; PVB.; PVBL.
Pupinia – PVP.; PVPP.; PVPIN.
Quirina – Q.; QV.; QVIR.; QVIRIN.; QIR.
Romilia – ROM.; ROMIL.; ROMVL.
Sabatina – SAB.; SABATI.; SABATIN.
Scapia – SCA.; SCAP.; SCAPT.; SCAT.
Sergia – SER.; SERG.; SR.
Stellatina – ST.; STE.; STEL.; STELLA.; STL.
Suburana – SVB.
Teretina – TER.; TERET.; TERETIN.
Tromentina – T.; TR.; TROM.; TROMEN.
Velina – VE.; VEL.; VELL.; VELIN.
Voltinia – V.; VOL.; VOLT.; VOLTIN.
Voturia – VOT.; VET.
La aceste tria nomina se adaugă de cele mai multe ori deumirea tribului din care făcea
parte individul, lucru vizibil mai ales din textele epigrafice latine din perimetrul Peninsulei
italice. De asemenea, se observă şi menţionarea prenumelui tatălui sau filiaţia, lucru vizibil
atât în cazul numelor masculine cât şi a celor feminine. Datorită spaţiului limitat al
materialelor epigrafice romanii utilizau abrevierea pentru a menţiona numele celor care le
erau dedicate inscripţiile. Vom cele afimate mai sus exemplifica printr-un text epigrafic:
C.I.L.X 6006
L(ucio). BVRBVLEIO. L(ucii). F(ilio). QVIR(ina tribu). OPTATO
LIGARIANO. CO(n)S(uli).....2
Lui Lucius Burbuleius Optatus Ligarianus, fiul lui Lucius, din tribul Quirina,
consul...(trad.n.)
Aşa cum se observă din inscripţie numele personajului erau: Lucius (praenomen),
Burbuleius (nomen gentile), Optatus şi Ligarianus (cognomina, Quirina (tribul). De
asemenea este trecut şi prenumele tatălui Lucius, prenume identic pentru personajul din
inscripţie. Din analiza mai multor inscripţii se observă că pentru prenumele tatălui era lita
2 Mădălina Strechie, Antologie de texte epigrafice latine, Craiova, Editura Universitaria, 2006, p. 25.
7
mai întotdeauna de primul copil, indiferent de sex. Vom exemplifica acest lucru prin
inscripţia de mai jos:
C.I.L.V 5239; P.M.E. G. 15
[L](ucius) MINUCIUS L.(ucii) F(ilius). OUF(entina tribu). EXORATUS
TR.(unus) MIL.(ilitum) SIBI ET GEMINIAE C.(aii) F(iliae). PRISCAE UXORI.3
(Lucius Minucius Exoratus fiul lui Lucius din tribul Oufentina, tribun militar a ridicat
inscripţia pentru sine şi pentru soţia Geminia Prisca, fiica lui Caius-trad.n.)
Cele tria nomina ale personajului masculin sunt: Lucius Minucius Exoratus, fiul lui
Lucius din tribul Oufentina. Personajul feminin este trecută aici cu două nume: Gemina
Prisca şi i se menţionează filiaţia: fiica lui Caius. Nu este trecut nomen-ul gentile, dar ca soţie
a lui Lucius Minucius Exoratus ea avea numele ginţii soţului.
C.I.L. I, 1374
C.(aio) MINICIO C.(aii) FILIO VELINA ITALO...4
(Lui Caius Minicius Italus, fiul lui Caius din tribul Velina...-trad.n.)
Din această inscripţie se observă încă o dată menţionarea filiaţiei şi tribului. Mai mult
se observă că supranumele personajului nostru este de fapt un fost adjectiv: italus (italic) care
sugerează şi locul său de naştere.
Cele mai cunoscute prenume ale romanilor erau legate de:
a. numele unor zeităţi şi derivate ale acestora: Marcus, Marcelus, Martinus de la
Mars, zeul războiului şi părintele romanilor
b. foste numerale ordinale (care desemnaseră probabil ordinea copiilor în cadrul
familiilor romane): Secundus, Quintus, Sextus, Septimus,Octavius şi Octavianus, Decimus
etc.
c. foste adjective: Felix (fericitul), Firmus (cel tare, cel puternic), Flavius
(blondul), Honestus (cinstitul), Niger (negrul) Probus (cel bun), Rubius (roşcatul), Silvius,
Silvinus (al pădurii), Tiberius (tiberin, care aparţine Tibrului) etc.
Cele mai frecvente prenume romane abreviate sunt: 5
Prenume Abreviere Prenumele Abreviere Prenumele Abreviere
le latin latin latin
Aulus A. Lucius L. Servius S.
Appius AP. Marcus M. Sextus SEX.
Caius C. Manius MN. Spurius S., SP.
Cnaeus CN. Numerius N. Tiberius T.,Ti., TIB.
Decimus D. Publius P. Titus T.
Kaesso K. Quintus Q. Vibius V.
Gentiliciile era foarte importante pentru că ele erau cele care desemnau şi statutul
social al individului şi pe baza lor indivizii aveau şi un rol civic. Cele mai cunoscute gentilicii
erau: Aelius, Aemilius, Antonius, Aurelius, Claudius,Cornelius Flavius, Horatius, Iulius,
Pompeius, Sempronius, Sergius,Tullius, Ulpius, Valerius etc. Printre cele mai importante
personaje care au făcut istorie în cadrul acestor familii amintim: Împăratul Hadrianus era din
ginta Aelia, Appius vestitul iniţitor al viei Appia aparţinea gintei Claudia, Scipio,
învingătorul lui Hannibal aparţinea ginţii Cornelia, Horatia l-a dat pe auotrul Odelor romane,
Horatius, Caesar şi Augustus au dus ginta Iulia în prim-planul politicii romane, Pompeia a
fost ginta marelui învingător al piraţilor şi artizanul primului triumvirat Cnaeus Pompius
Magnus, Sempronia a fost ginta fraţilor Gracchi, Sergia ginta complotistului Catillina, Tullia
3 Mădălina Strechie, Condiţia femeii în cadrul familiei romane de origine ecvestră în perioada Principatului, Craiova,
Editura Universitaria, 2008, p. 163.
4 Idem, op.cit, p. 27.
5 Apud, Constantin. C. Petolescu, Epigrafia latină, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2001, p. 25.
8
ginta marelui om de cultură, Cicero, Ulpia ginta celui mai bun dintre împăraţii Romei,
Traianus etc.
De cele mai multe ori în epigrafia latină numele sau nomen gentile se trece mai
întodeauna abreviat. Cele mai uzuale abrevieri sunt următoarele:
Nomen Abreviere
Aelius AEL.
Aemilius, AEMIL., AEM.
Antonius, ANT.
Aurelius, AUR.
Claudius, CL. CLAUD.
Cornelius COR. CORN.
Flavius, FL. FLA. FLAV.
Horatius, HOR.
Iulius, IUL.
Pompeius, POMP.
Sempronius, SEMP.
Sergius, SER., SERG.
Tullius, TULLI.
Ulpius, ULP.
Valerius VAL.
De asemenea tot din studiul epigrafiei latine observăm că pentru gemeni sau pentru
fraţi se foloseşte pluralul pentru a desemna nomen gentile şi exemplificăm prin inscripţia de
mai jos:
C.I.L.VI 2133; P.M.E. F. 50
FLAVII SILVINUS ET IRENUS POSUERUNT
FL(aviae) MAMILLIAE V(irgini) V(estali) SOROR, A MILITIIS.
(Cei doi din familia Flavia, Silvinus şi Irenus, îndeplinindu-şi miliţiile ecvestre au pus
sorei Flavia Mamillia, fecioară din colegiul vestalelor -trad.n.)6
Supranumele este în cazul romanilor cel mai interesant, ele devenind ereditare. La
început el desemna o calitate, un defect fizic, o însuşire, o îndeletnicire sau originea dintr-o
localitate:
Atticus, adj. de la Attica
Balbus, adj. bâlbâit
Brutus, adj. Greu, greoi, fără judecată
Caecus, adj. orb
Caesar de la caesaries, -ei, plete
Catilina, s. blid, farfurie
Cato de la catus,- a-, um, adj. abil, deştept, inteligent
Catulus căţeluş
Censor, care a îndeplinit magistratura censurii
Cicero de la cicer-năut
Claudius adj. şchiop
Crassus adj. gros, greoi, grosolan, necioplit
Flaccus adj. moale, cu urechile blegi
Hadrianus adj. de la Hadria (o regiune lângă Marea Adriatică)
Longus, Longinus adj. lung, înalt
Magnus, adj. mare
Maximus, adj. cel mai mare
6 Această inscpriţie a fost publicată şi în teza de doctorat a subsemnatei, citată anterior, p.162.
9
Quietus, adj. linştit
Paetus, adj. saşiu
Pius, adj. Pios, credincios
Probus, adj. cinstit, bun de bună calitate
Pulcher adj. frumos
Superbus, adj. trufaşul etc.7
Uneori prenumele copiilor sunt de fapt diminutive ale prenumelor părinţilor. Acest
lucru se întâlneşte mai mult la prenumele feminine: Antonilla (mica Antonia) de la Antonia;
Domitilla de la Domitia, Flavilla de la Flavia, Iuliola de la Iulia etc.
Un caz aparte îl constituie numele liberţilor şi al sclavilor. De cele mai multe ori
liberţii aveau două nume din care nomen gentile era luat după eliberare si aparţinea fostului
stăpân sau eliberatorului lor. Sclavii aveau un singur nume de obicei praenomen care de cele
mai multe ori era un adjectiv care le desmna originea etnică: Antiochus, Brittanus, Dacus,
Dalmatus, Gallus, Graecus, Tracus etc.
Numele romanilor demonstrează o dată în plus măreţia civilizaţiei întemeiate pe cel
şapte coline.
TEME
1. Care este cea mai veche dovadă a limbii latine?

2. Ce fel de limbă este limbă latină?
3. Câte nume aveau romanii?
4. De unde provine alfabetul latin?
7 Cf. Gh. Guţu, op. cit.
10
SUPORT DE CURS
LIMBA LATINĂ
SEMESTRUL I
CRAIOVA
2017
1
TEMATICĂ
2
modernă I.D.
Anul I
Semestrul I
europeană
aplicative
3
BIBLIOGRAFIE:
2007.
vol.I-III
1977.
4
GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Substantivul
În limba latină substantivul are trei genuri: masculin, feminin şi neutru, două numere:
singular şi plural, cinci cazuri şi cinci declinări.
Declinarea este trecerea substantivului prin toate cele cinci cazuri.
Cele cinci cazuri sunt: Nominativul-N., Vocativul-V., Genitivul-G., Dativul-D.,
Acuzativul-Ac. şi Ablativul-Abl. Au mai existat două cazuri în limba latină şi anume
Locativul-L. şi Instrumentalul-I., care însă nu s-au păstrat funcţiile lor fiind preluate de către
Ac. şi Abl.
Nu există articol în limba latină, nici hotărât nici nehotărât.
Declinarea I cuprinde teme în –a la N.sg şi –ae la G.sg. Este reprezentată de

substantive, adjective, pronume, numerale şi participii care au teme în –a. Există şi un număr
redus de substantive masculine. Nu există neutre la declinarea I.
Declinarea a II-a cuprinde teme în –o/-e şi G.sg este –i. Este reprezentată de
substantive, adjective, pronume, numerale şi participii masculine şi neutre. Există un număr
foarte redus de substantive feminine.
Declinarea a III-a cuprinde cele mai multe substantive, adjective, pronume, numerale
şi participii masculine, feminine şi neutre. Se împarte în declinarea a III-a imparisilabică şi
parisilabică. Are temă consonantică şi G.sg în –is.
Declinarea a IV-a cuprinde un număr redus de substantive masculine şi neutre, foarte
puţine feminine (numai de substantive) care au tema în –u, iar G.sg. este în –us.
Declinarea a V-a cuprinde un număr redus de substantive în special feminine şi
căteva excepţii de substantive masculine cu teme în –e şi G.sg. este –ei. Are doar substantive,
marea majoritate la singular.
Grupurile –ae şi-oe se citesc e, de exemplu în Aeneas şi Moesia.
Grupurile –gu şi –qu se citesc cv, de exemplu în lingua şi aquila.
Declinarea I
sg. pl.
N.-a N.-ae
V.-a V.-ae
G.-ae G.-arum
D.-ae D.-is
Ac.-am Ac.-as
Abl.-a Abl.-is
Sunt puţine substantive şi majoritatea sunt feminine, dar sunt şi cîteva excepţii de
substantive masculine după cum urmează:
1. nume proprii masculine: Catilina, Cinna, Seneca, Caracalla etc. Acestea se declină doar la
singular.
2. nume de ocupaţii masculine: nauta=corăbier, agricola=ţăran, lanista=antrenor de
gladiatori, pirata=pirat.
3. nume de fluvii sau râuri: Trebia, Matrona, Sequana etc.
Sunt şi substantive care sunt doar la numărul plural, ele numindu-se pluralia tantum,
declinându-se aşadar doar la numărul plural: Dirae=zeiţele Furii, nuptiae=căsătorie,
deliciae=plăceri, Kalendae=calendele, prima zi a unei luni. Aletele au doar singular:
iustitia=dreptate.
5
Via, -ae s.f.=cale, stradă, drum
sg. pl.
N.via N.viae
V.via V.viae
G.viae G.viarum
D.viae D.viis
Ac.viam Ac.vias
Abl.via Abl.viis
Aqua, -ae s.f.=apă
sg. pl.
N.aqua N.aquae
V.aqua V.aquae
G.aquae G.aquarum
D.aquae D.aquis
Ac.aquam Ac.aquas
Abl.aqua Abl.aquis
Silva, -ae s.f.=pădure
sg. pl.
N.silva N.silvae
V.silva V.silvae
G.silvae G.silvarum
D.silvae D.silvis
Ac.silvam Ac.silvas
Abl.silva Abl.silvis
Terra, -ae s.f.=pământ
sg. pl.
N.terra N.terrae
V.terra V.terrae
G.terrae G.terrarum
D.terrae D.terris
Ac.terram Ac.terras
Abl.terra Abl.terris
Pirata, -ae s.m.=pirat
sg. pl.
N.pirata N.piratae
V.pirata V.piratae
G.piratae G.piratarum
D.piratae D.piratis
Ac.piratam Ac.piratas
Abl.pirata Abl.piratis
6
Agricola, -ae s.m.=ţăran, agricultor
sg. pl.
N.agricola N.agricolae
V.agricola V.agricolae
G.agricolae G.agricolarum
D.agricolae D.agricolis
Ac.agricolam Ac.agricolas
Abl.agricola Abl.agricolis
Lanista, -ae s.m.=antrenor de gladiatori
sg. pl.
N.lanista N.lanistae
V.lanista V.lanistae
G.lanistae G.lanistarum
D.lanistae D.lanistis
Ac.lanistam Ac.lanistas
Abl.lanista Abl.lanistis
Trebia, -ae s.m.sg.=Fluviul Trebia
sg
N.Trebia
V.Trebia
G.Trebiae
D.Trebiae
Ac.Trebiam
Abl.Trebia
Iustitia, -ae s.f.sg.=dreptate
sg
N.iustitia
V.iustitia
G.iustitiae
D.iustitiae
Ac.iustitiam
Abl.iustitia
Kalendae, -ae s.f.pl.
sg
N.Kalendae
V.Kalendae
G.Kalendarum
D.Kalendis
Ac.Kalendas
Abl.Kalendis
7
Declinarea a II-a
sg. pl.
N.-us, -er. –ir, -um N.-i
V.-e, -er. –ir, -um V.-i
G.-i G.-orum
D.-o D.-is
Ac.-um Ac.-os
Abl.-o Abl.-is
Această declinare conţine în marea ei majoritate substantive, pronume,

numerale şi participii masculine şi neutre. Are însă şi unele substantive feminine care se pot
grupa astfel:
1. nume de ţări, oraşe-state şi de insule: Aegyptus, Miletus, Tyrus, Ephesus etc.
2. nume de pomi frcutiferi sau plante: cerasus=cireş, prunus=prun, malus=măr, pirus=
3. nume de ocupaţii feminine: colus=furcă de tors lână, humus=pământ, vannus=coş
4. nume de cuvinte greceşti: atomus=atom etc.
Şi la această declinare întâlnim nume proprii masculine care se declină doar la
singular: Lucius, Marcus, Tiberius, Severus etc. Neutrele merg după regula neutrelor adică au
trei cazuri identice atât la sg. cât şi la pl.
Sunt prezente şi substantive din categioria pluralia tantum care se declină doar la numărul
plural: castra, -orum=tabără militară, arma, -orum=arme, posteri, -orum=urmaşi etc. Mai
mult unele substantive au un sens la sg. Şi cu totul altul la pl: auxilium, -i s.n.=ajutor şi
auxilia, -orum s.n.=trupe auxiliare, impedimentum, -i s.n.=piedică şi impedimenta, -orum
s.n.=bagaje, commissum, -i s.n.=greşeală şi commissa, -orum s.n.pl.=secrete etc.
Regula neutrelor
sg. pl.
N.-um N.-a
V.-um V.-a
G.-i G.-orum
D.-o D.-is
Ac.-um Ac.-a
Abl.-o Abl.-is
Legatus, -us s.m.=trimis, sol, comandant al unei legiuni
sg. pl.
N.legatus N.legati
V.legate V.legati
G.legati G.legatorum
D.legato D.legatis
Ac.legatum Ac.legatos
Abl.legato Abl.legatis
8
Faber, -i s.m.=meşter, creator
sg. pl.
N.faber N.fabri
V.fabre V.fabri
G.fabri G.fabrorum
D.fabro D.fabris
Ac.fabrum Ac.fabros
Abl.fabro Abl.fabris
Vir, -i s.m.=bărbat
sg. pl.
N.vir N.viri
V.vire V.viri
G.viri G.virorum
D.viro D.viris
Ac.virum Ac.viros
Abl.viro Abl.viris
Templum,, -um s.n.=templu
sg. pl.
N.templum N.templa
V.templum V.templa
G.templi G.templorum
D.templo D.templis
Ac.templum Ac.templa
Abl.templo Abl.templis
Cerasus, -i s.f=cireş
sg. pl.
N.cerasus N.cerasi
V.cerasus V.cerasi
G.cerasi G.cerasorum
D.ceraso D.cerasis
Ac.cerasum Ac.cerasos
Abl.ceraso Abl.cerasis
Marcus, -i s.m.=Marcus
sg.
N. Marcus
V. Marce
G.Marci
D.Marco
Ac.Marcum
Abl.Marco
9
Arma, -orum s.n.pl.=arme
pl.
N.arma
V.arma
G.armorum
D.armis
Ac.arma
Abl.armis
Declinarea a III-a
m.+f. n.
sg. pl. sg pl.
N.-variabil N.-es N.-variabil N.-a
V.-variabil V.-es V.-variabil V.-a
G.-is G.-um, -ium G.-is G.-um, -ium
D.-i D.-ibus D.-i D.-ibus
Ac.-em Ac.-es Ac.=N., V. Ac.-a
Abl.-e Abl.-ibus Abl.-e Abl.-ibus
Se împarte în declinarea a III-a imparisilabică şi parisilabică după numărul de silabe

de la N.sg şi G. sg.. Are temă consonantică şi G.sg în –is. Şi în cazul acestei declinări
funcţionează regula neutrelor. Susbtantivele, masculine, cele feminine şi cele neutre se află în
proporţii variabile.
Nu lipsesc subtantivele din categoria pluralia tantum, sau numele proprii care se
declină doar la sg. unele subtantive au sens diferit la sg. faţă de pl.: ops, opis=ajutor şi
opes=bogăţii, finis, -is=sfârşit şi fines, -um =graniţe etc.
Cele mai numeroase substantive ale acestei declinări sunt imparisilabice, puţine sunt
parisilabice.
Substantive imparisilabice
Miles, militis s.m.=ostaş, soldat
sg. pl.
N.miles N.milites
V.miles V.milites
G.militis G.militum
D.militi D.militibus
Ac.militem Ac.milites
Abl.milite Abl.militibus
Rex, regis s.m.=rege
sg. pl.
N.rex N.reges
V.rex V.reges
G.regis G.regum
10
D.regi D.regibus
Ac.regem Ac.reges
Abl.rege Abl.regibus
Urbs, urbis s.f.=oraş
sg. pl.
N.urbs N.urbes
V.urbs V.urbes
G.urbis G.urbium
D.urbi D.urbibus
Ac.urbem Ac.urbes
Abl.urbe Abl.urbibus
Legio, -onis, s.f.=legiune
sg. pl.
N.legio N.legiones
V.legio V.legiones
G.legionis G.legionum
D.legioni D.legionibus
Ac.legionem Ac.legiones
Abl.legione Abl.legionibus
Nomen, -inis, s.n.=nume
sg. pl.
N.nomen N.nomina
V.nomen V.nomina
G.nominis G.nominum
D.nomini D.nominibus
Ac.nomen Ac.nomina
Abl.nomine Abl.nominibus
Caesar, -aris s.m.=Caesar
sg.
N.Caesar
V.Caesar
G.Caesaris
D.Caesari
Ac.Caesarem
Abl.Caesare
11
Substantive parisilabice
Civis, -is, s.m.=cetăţean
sg. pl.
N.civis N.cives
V.civis V.cives
G.civis G.civium
D.civi D.civibus
Ac.civem Ac.cives
Abl.cive Abl.civibus
Vestis, -is, s.f=haină
sg. pl.
N.vestis N.vestes
V.vestis V.vestes
G.vestis G.vestium
D.vesti D.vestibus
Ac.vestem Ac.vestes
Abl.veste Abl.vestibus
Mare, -is, s.n.=mare
sg. pl.
N.mare N.maria
V.mare V.maria
G.maris G.marium
D.mari D.maribus
Ac.mare Ac.maria
Abl.mare Abl.maribus
Pluralia tantum
Manes, -ium s.m.pl.=Zeii Mani (zeii care ocroteau spiritele morţilor la romani)
pl.
N.Manes
V.Manes
G.Manium
D.Manibus
Ac.Manes
Abl.Manibus
Lupercalia, -ium s.n.pl=Lupercalii (Sărbătoare importantă a romanilor)

pl.
N.Lupercalia
V.Lupercalia
G.Lupercalium
D.Lupercalibus
Ac.Lupercalia
Abl.Lupercalibus
12
Declinarea a IV-a
Are un număr redus de substantive, marea majoritate sunt masculine, foarte puţine
sunt feminine şi neutre.
Substantive masculine sunt acelea care denumesc ocupaţii masculine: exercitus=armată,
impetus=atac, usus=folos, senatus=senat, arcus= arc etc.
Substantivele feminine sunt acelea care se referă la însuşiri feminine: manus=mână,
lacus=lac, acus=ac, tribus=trib etc.
Substantivele neutre se referă la părţile corpului sau instrumente: genu=genunchi,
cornu=corn etc. Şi pentru aceste substantive neutre de la declinarea a Iv-a se aplică regula
neutrelor.
Sunt şi substantive din categoria pluralia tantum: Idus=Ide (zilele de la mijlocul lunilor la
romani, puteau fi în funcţie de lună zilele de 13, 14, 15)
m+.f. n.
sg. pl. sg. pl.
N.-us N.-us N.-u N.-ua
V.-us V.-us V.-u V.-ua
G.-us G.-uum G.-us G.-uum
D.-ui D.-ibus (-ubus) D.-ui D.-ibus (-ubus)
Ac.-um Ac.-us Ac.-u Ac.-ua
Abl.-u Abl.-ibus (-ubus) Abl.-u Abl.-ibus (-ubus)
Exercitus, -us, s.m.=armată
sg. pl.
N.exercitus N.exercitus
V.exercitus V.exercitus
G.exercitus G.exercituum
D.exercitui D.exercitibus
Ac.exercitum Ac.exercitus
Abl.exercitu Abl.exercitibus
Arcus, -us, s.m.=arc
sg. pl.
N.arcus N.arcus
V.arcus V.arcus
G.arcus G.arcuum
D.arcui D.arcubus
Ac.arcum Ac.arcus
Abl.arcu Abl.arcubus
Manus, -us, s.f.=mână

sg. pl.
N.manus N.manus
V.manus V.manus
G.manus G.manuum
D.manui D. manibus
Ac.manum Ac.manus
Abl.manu Abl.manibus
13
Tribus, -us, s.f=trib
sg. pl.
N.tribus N.tribus
V.tribus V.tribus
G.tribus G.tribuum
D.tribui D.tribubus
Ac.tribum Ac.tribus
Abl.tribu Abl.tribubus
Cornu, -us, s.n.=corn (instrumnet militar)
sg. pl.
N.cornu N.cornua
V.cornu V.cornua
G.cornus G.cornuum
D.cornui D.cornibus
Ac.cornu Ac.cornus
Abl.cornu Abl.cornibus
Pluralia tantum
Idus, -uum s.f.pl.
pl.
N.Idus
V.Idus
G.Iduum
D.Idibus
Ac.Idus
Abl.Idibus
Declinarea a V-a
Cuprinde numai subtsantive, reduse ca număr, numai la genul feminin, foarte puţine la
masculin (care au gen dublu) şi nu are substantive neutre. Multe dintre substantive au doar
număr singular. Unele dintre susbtantivele feminine ale declinării a V-a au şi forme pentru
declinarea a III-a sau I: plebes, -ei s.f.=plebs, plebis; fames, -ei=fames, -is, materies, -
ei=materia, -ae, luxuries, -ei=luxuria, -ae.
Nu avem substantive din categoria pluralia tantum la această declinare.
m.+f.
sg. pl.
N.-es N.-es
V.-es V.-es
G.-ei G.-erum
D.-ei D.-ebus
Ac.-em Ac.-es
Abl.-e Abl.-ebus
14
Res, rei s.f.=lucru, situaţie, conjunctură etc.
sg. pl.
N.res N.res
V.res V.res
G.rei G.rerum
D.rei D.rebus
Ac.rem Ac.res
Abl.re Abl.rebus
Dies, diei s.f. şi s.m.=zi, termen, dată
sg. pl.
N.dies N.dies
V.dies V.dies
G.diei G.dierum
D.diei D.diebus
Ac.diem Ac.dies
Abl.die Abl.diebus
Fides, -ei s.f.=credinţă, loialitate
sg.
N.fides
V.fides
G.fidei
D.fidei
Ac.fidem
Abl.fide
Spes, -ei, s.f.=speranţă
sg.
N.spes
V.spes
G.spei
D.spei
Ac.spem
Abl.spe
15
Substantive speciale
Sunt acele substantive care au fie o declinare specială, fie care nu se declină, fie
provin din unirea mai multor cuvinte etc.
1. substantive nedeclinabile. nefas=nu este permis, fas=este permis etc.
2. substantive compuse cu ajutorul unor cuvinte:
a. cu prepoziţii: circuitus, -us s.m.=ocol, supercilium, -ii s.n=sprânceană, praescriptum, -ii,
s.n.=ordin
b. cu verbe: signifer, -i, s.m.=stegar, campidoctor, -is s.m.=îngijitor al taberei militare,
aquaeductus, -us s.m.=apeduct
c. cu adjective. respublica, -ae=stat, politică, benevolentia, -ae s.f.=bunăvoinţă
d. cu adverbe: semivir, -i, s.m.=centaur
e. cu numerale: triumvir, -i, s.m.=triumvir, decemvir, -i, s.m.=unul din cei 10 bărbaţi etc.
f. cu substantive: iurisdictio, -onis, s.f.=jurisdicţie
Subtantivele cu declinare specială sunt:
Iuppiter s.m.=Zeul suprem la romani
sg.
N. Iuppiter
V.Iuppiter
G.Iovis
D.Iove
Ac.Iovem
Abl.Iove
Vis s.f.=forţă, tărie
sg. pl.
N. vis vires
V.vis vires
G.- virium
D.- viribus
Ac. vim vires
Abl. vi viribus
Sus, suis s.m.=porc
sg. pl.
N.sus sues
V. sus sues
G. suis suum
D. sui subus, suibus
Ac.suem sues
Abl. sue subus, suibus
16
Bos, bovis, s.m.
sg. pl.
N.bos boves
V. bos boves
G. bovis boum
D. bovi bubus, bobus
Ac.bovem boves
Abl.bove bubus, bobus
Respublica, -ae s.f.=stat, politică
sg. pl.
N.respublica respublicae
V.respublica respublicae
G.reipublicae rerumpublicarum
D.reipublicae rebuspublicis
Ac.rempublicam respublicae
Abl. republica rebuspublicis
TEME:
1. Declinaţi la sg.şi pl. următoarele substantive: domina, ae, s.f.=stăpână, aquila, -ae
s.f.=vultur, magister, -i, s.m.=funcţionar, lupus, -i s.m.=lup, frumentum, -i s.n.=grâu, bellum,
-i s.n.=război, hrană, virtus, virtutis s.f.=vitejie, lex, legis s.f.=lege, ius, iuris s.n.=drept,
senatus, -us, s.m.=senat, acus, -us s.f.=ac, materies, -ei s.f.=materie.
2. Găsiţi 10 cuvinte provenite din limba latină în limbile moderne studiate.
3. Traduceţi şi reţineţi expresiile:
Ad gloriam,
Ad litteram
In memoriam
Mea culpa
Post factum,
Contra legem
Honoris causa
Mare nostrum
Casus belli
Manu propria
Res gestae
De rerum natura
17
SUPORT DE CURS
LIMBA LATINĂ
SEMESTRUL I
CRAIOVA
2017
1
TEMATICĂ
2
modernă I.D.
Anul I
Semestrul I
europeană
aplicative
3
BIBLIOGRAFIE:
2007.
vol.I-III
1977.
4
ADJECTIVUL
Adjectivul este partea de vorbire care exprimă o calitate a unui nume, acordându-se în
gen, număr şi caz cu numele determinat.
În limba latină adjectivul se clasifică astfel: adjectiv regulat, adjectiv neregulat şi adjective
speciale
Adjective regulate sunt acele adjective care au grade de comparaţie după regulile
limbii latine. Ele cuprind trei categorii numite clase: adjective de clasa I, sau cu trei
terminaţii, (câte o terminaţie pentru fiecare gen), adjective de clasa a II-a, sau cu două
terminaţii (una pentru masculin şi feminin şi una pentru neutru) şi adjective de clasa a
III-a, sau cu o singură terminaţie.
De regulă, adjectivele de clasa I se declină la declinarea I, cele la feminin şi la declinarea a
II-a cele la masculin şi neutru. Adjectivele de clasa a II-a şi a III-a se declină de regulă după
declinarea a III.
Adejective regulate
adjective de clasa I: certus, -a, -um=sigur, carus, -a, -um=drag, dignus, -a, -um=demn,
probus, -a, -um=cinstit, longus, -a, -um=lung, clarus, -a, -um=vestit, liber, -a, -um=liber,
macer, -a, -um=slab, piger, -a, -um=leneş, pulcher, -a, -um=frumos etc.
adejective de clasa a II-a: omnis, -e=tot, toată, utilis, -e=folositor, fortis, -e=viteaz,
communis, -e=comun, facilis, -e=uşor, difficilis, -e=greu, gracilis, -e=delicat, fidelis, -
e=loial, credincios etc.
adjective de clasa a III-a: audax=curajos, ferox=sălbatic, minax=ameninţător, periculos,
patiens=răbdător, constans=echilibrat, dives=bogat, supplex=rugător, felix=fericit etc.
Sintagme: clarus vir=bărbat vestit, felix femina=femeie fericită, fidelis amicus=prieten

credincios, audax exercitus=armată îndrăneaţă, communis res=lucru comun, certum
tempus=timp sigur, fortis miles=soldat viteaz.
Clarus vir (s.m. de declinarea a II +adj. de clasa I la m.)

sg. pl.
N.clarus vir clari viri
V.clare vire clari viri
G.clari viri clarorum virorum
D.claro viro claris viris
Ac.clarum virum claros viros
Abl.claro viro claris viris
Felix femina (s.f. de declinarea I+adj de clasa a II-a la f.)
sg. pl.
N.felix femina felices feminae
V.felix femina felices feminae
G.felicis feminae felicium feminarum
D.felici feminae felicibus feminis
Ac.felicem feminam felices feminas
Abl.felice femina felicibus feminis
5
Fidelis amicus=prieten credincios (s.m. de declinarea a II-a+adj. de clasa a II-a, la m.)
sg. pl.
N.fidelis amicus fideles amici
V.fidelis amice fideles amici
G.fidelis amici fidelum amicorum
D.fideli amico fidelibus amicis
Ac.fidelem amicum fidelem amicos
Abl.fidele amico fidelibus amicis
Audax exercitus=armată îndrăneaţă (s.m. de declinarea a IV-a+adj. de clasa a III-a la m.)
sg. pl.
N.audax exercitus audaces exercitus
V.audax exercitus audaces exercitus
G.audacis exercitus audacium exercituum
D.audaci exercitui audacibus exercitibus
Ac.audacem exercitum audaces exercitus
Abl.audace exercitu audacibus exercitibus
Communis res=lucru comun (s.f. la declinarea a V-a+adj.de clasa a II-a la f.)
sg. pl.
N.communis res communes res
V.communis res communes res
G.communis rei communium rerum
D.communi rei communibus rebus
Ac.communem rem communes res
Abl.commune re communibus rebus
Certum tempus=timp sigur (s.n. de declinarea a III-a+adj. de clasa I la n.)
sg. pl.
N.certum tempus certi tempora
V.certum tempus certi tempora
G.certi temporis certorum temporum
D.certo tempori certis temporibus
Ac.certum tempus certos tempora
Abl.certo tempore certis temporibus
Fortis miles=soldat viteaz (s.m. la declinarea a III-a+adj. de clasa a II-a la m.)
sg. pl.
N.fortis miles fortes milites
V.fortis miles fortes milites
G.fortis militis fortium militum
D.forti militi fortibus militibus
Ac.fortem militem fortes milites
Abl.forte milite fortibus militibus
6
Gradele de comparaţie ale adjectivelor regulate
Adjectivele regulate au trei cazrui de comparaţie: pozitivul (gradul zero), gradul

comparativ şi gradul superlativ.
Comparativul- se formează de la tema de G.sg. la care se adaugă sufixele –ior pentru

genurile m.+f. şi +sufixul –ius pentru genul n. mai exsită situaţii când gradul comparativ se
formează cu ajutorul adverbelor magis=mai mult, tam=tot atît şi minus=mai puţin
Pozitiv Comparativ
certus, -a, -um certior, -ius = mai sigur
clarus, -a, -um clarior, -ius=mai vestit
doctus, -a, -um doctior, -ius=mai învăţat
fortis, -e fortior, -ius=mai viteaz
fidelis, -e fidelior, -ius=mai loial
nobilis, -e nobilior, -ius=mai cunoscut
ferox ferocior, -ius=mai sălbatic
felix felicior, -ius=mai fericit
potens potentior, -ius=mai puternic
utilis, -e utilior, -ius=mai folositor
Adjectivele idoneus=plăcut, egregius=distins şi constans=echilibrat fac comparativul

cu ajutorul adeverbeloramintite mai sus:
Pozitiv Comparativ
idoneus magis idoneus, tam idoneus, minus idoneus
egregius magis egregius, tam egregius, minus egregius
constans magis constans, tam constans, minus constans
Adjectivele regulate latine de la comparativ se declină după declinarea a III-a

imparisilabică.
7
Superlativul se formează de la tema de G.sg. a adj. la care se adaugă următoarele sufixe:
a. -issimus, -issima, -issimum (de regulă pentru adjectivele de clasa I cu trei terminaţii)
b.-rimus, -rima –rimum (de regulă pentru adjectivele de clasa I cu trei terminaţii terminate
în –er)
c.-limus, -lima, -limum (de regulă la adejectivele de clasa a II-a, terminate în –lis.)
a. Pozitiv Superlativ
certus, -a, -um certissimus, -a, -um=cel mai sigur
clarus, -a, -um clarissimus, -a, -um= cel mai vestit
doctus, -a, -um doctissimus, -a, -um=cel mai învăţat
fortis, -e fortissimus, -a, -um=cel mai viteaz
fidelis, -e fidelissimus, -a, -um=cel mai loial
nobilis, -e nobilissimus, -a, -um=cel mai cunoscut
ferox ferocissimus, -a, -um= cel mai sălbatic
felix felicissimus, -a, -um=cel mai fericit
potens potentissimus, -a, -um= cel mai puternic
carus carissimus, -a, -um= cel mai drag
b. Pozitiv Superlativ
liber liberrimus, -a, -um=cel mai liber
celer celerrimus, -a, -um=cel mai rapid
macer macerrimus, -a, -um=cel mai slab
miser miserrimus, -a, -um=cel mai nenorocit
pulcher pulcherrimus, -a, -um=cel mai frumos
c. Pozitiv Superlativ
utilis utillimus, -a, -um=cel mai folositor
facilis facillimus, -a, -um=cel mai uşor
difficilis difficillimus, -a, -um=cel mai greu
similis simillimus, -a, -um=cel mai asemănător
dissimilis dissimillimus, -a, -um=cel mai diferit
gracilis gracillimus, -a, -um=cel mai delicat
humilis humillimus, -a, -um=cel mai umil
Adjectivele la surpelativ se declină în felul următor: cele de masculin+neutru merg

după declinarea a II-a iar cele de feminin merg dupădeclinarea I.
8
Adective neregulate
Limba latină are numeroase adjective neregulate, adică acele adjective care nu fac
gradele de comparaţie după regulile limbii latine.
Cele mai importante şi uzuale adjective neregulate latine sunt următoarele (adjective
care s-au moştenit în majoritatea limbilor romanice cu aceleaşi caracteristici nergulate):
bonus, -a, -um=bun, malus, -a, -um=rău, magnus, -a, -um=mare, parvus, -a, -um=mic,
multus, -a, -um=mult, multi, -ae, -a=mulţi.
Pozitiv Comparativ Superlativ

bonus, -a, -um melior, melius optimus, -a, -um
malus, -a, -um peior, peius pessimus, -a, -um
magnus,-a, -um maior, maius maximus, -a, -um
parvus, -a, -um minor, minus minimus, -a, -um
multus, -a, -um plus plurimus, -a, -um
mulşti, -ae, -a plures, plura plurimi, -ae, -a
Adjectivele neregulate se declină la fel ca şi adjectivele regulate.
Adjective speciale
Sunt speciale acele adjective ale limbii latine care nu au grade de comparaţie, se
formează într-un mod deosebit sau au o comparaţie specială.
1. adjective care nu au grad de comparaţie:
a.adjectivele care arată o matrie: fereus, -a, -um=de fier, aureus, -a, -um=de aur, lacteus, -
a, -um=de lapte etc.
b. ajective care arată o etnie sau regiune: Dacus, -a, -um=dac, Romanus, -a, -um=roman,
Punicus, -a, -um=cartaginez etc.
c. adjective care arată o stare fizică sau o acţiune:hibernus, -a, -um=de iarnă, aestivus, -a,
-um= de vară, vivus, -a, -um=viu, mortuus, -a, -um=mort, equestris, -e=de cavalerie,
pedester, -a, -um=de infanterist etc.
2. adjective formate din prepoziţii:
Prepoziţia Comparativul Superlativul
ante anterior -
citra citerior citimus, -a, -um
de deterior deterrimus, -a, -um
extra exterior extremus, -a, -um
infra inferior infimus, -a, -um
intra interior intimus, -a, -um
post posterior postremus, -a, -um
prae prior primus, -a, -um
prope propior proximus, -a, -um
supra superior supremus, -a, -um
ultra ulterior ultimus, -a, -um
3. adjective cu formă de superlativ:perlucidus=foarte limpede, perelegand=foarte îngrijit,
praecipuus=foarte special, praegelidus=foarte rece etc.
4. adjective care au o comparaţie specială:
Pozitiv Comparativ Superlativ
maledicus=blestemat maledicentior maledicentissimus,-a, -um
beneficus=binefăcător beneficentior beneficentissimus, -a, -um
magnificus=măreţ magnificentior magnificentissimus, -a, -um
9
benevolus=binevoitor benevolentior benevolentissimus, -a, -um
malevolus=răuvoitor malevolentior malevolentissimus, -a, -um
egenus=lipsit egentior egentissimus, -a, -um
providus=grijuliu providentior providentissimus, -a, -um.
Şi adjectivele speciale se declină după aceleaşi reguli ca toate adjectivele.
TEME:
1. Declinaţi la sg. şi pl. următoarele sintagme: terra Daca=pământul dac, magister
egregius=funcţionar distins, bona fides= loialitate bună, mala res=lucru rău.
2. Treceţi la gradele de comparaţie adjectivele de la exerciţiul 1, unde este posibil.
3. Recunoaşteţi formele: optimus, clarior, utillimus, felix, certissimus, plus, magnus, brevius,
magnificentior.
10

Latina

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Latina

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea din Craiova

Lector univ.dr.habil. STRECHIE Mădălina

Unitatea 1 CIVILIZAŢIA ROMEI ANTICE: Noţiuni introductive

Unitatea 2 ALFABETUL, SCRIEREA LATINĂ ŞI NUMELE ROMANE

Unitatea 3 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Substantivul

Unitatea 4 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Adjectivul

Legenda întemeierii Romei între mit şi adevăr

MAGISTRATURILE ROMANE REPUBLICANE

1. Care au fost principalele populaţii italice?

Lector univ.dr.habil. STRECHIE Mădălina

Unitatea 1 CIVILIZAŢIA ROMEI ANTICE: Noţiuni introductive

Unitatea 2 ALFABETUL, SCRIEREA LATINĂ ŞI NUMELE ROMANE

Unitatea 3 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Substantivul

Unitatea 4 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Adjectivul

NOMINA – (NOMINA GENTILA)

COGNOMINA ET NOMINA TRIUMPHALIA

1. Care este cea mai veche dovadă a limbii latine?

7 Cf. Gh. Guţu, op. cit.

Lector univ.dr.habil. STRECHIE Mădălina

Unitatea 1 CIVILIZAŢIA ROMEI ANTICE: Noţiuni introductive

Unitatea 2 ALFABETUL, SCRIEREA LATINĂ ŞI NUMELE ROMANE

Unitatea 3 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Substantivul

Unitatea 4 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Adjectivul

Declinarea I cuprinde teme în –a la N.sg şi –ae la G.sg. Este reprezentată de

Aqua, -ae s.f.=apă

Silva, -ae s.f.=pădure

Terra, -ae s.f.=pământ

Pirata, -ae s.m.=pirat

Lanista, -ae s.m.=antrenor de gladiatori

Trebia, -ae s.m.sg.=Fluviul Trebia

Iustitia, -ae s.f.sg.=dreptate

Kalendae, -ae s.f.pl.

Această declinare conţine în marea ei majoritate substantive, pronume,

Legatus, -us s.m.=trimis, sol, comandant al unei legiuni

Templum,, -um s.n.=templu

Se împarte în declinarea a III-a imparisilabică şi parisilabică după numărul de silabe

Miles, militis s.m.=ostaş, soldat

Rex, regis s.m.=rege

Urbs, urbis s.f.=oraş

Legio, -onis, s.f.=legiune

Nomen, -inis, s.n.=nume

Caesar, -aris s.m.=Caesar

Civis, -is, s.m.=cetăţean

Vestis, -is, s.f=haină

Mare, -is, s.n.=mare

Lupercalia, -ium s.n.pl=Lupercalii (Sărbătoare importantă a romanilor)

Exercitus, -us, s.m.=armată

Arcus, -us, s.m.=arc

Manus, -us, s.f.=mână

Cornu, -us, s.n.=corn (instrumnet militar)

Dies, diei s.f. şi s.m.=zi, termen, dată

Fides, -ei s.f.=credinţă, loialitate

Spes, -ei, s.f.=speranţă

Iuppiter s.m.=Zeul suprem la romani

Vis s.f.=forţă, tărie

Sus, suis s.m.=porc

Respublica, -ae s.f.=stat, politică

Lector univ.dr.habil. STRECHIE Mădălina

Unitatea 1 CIVILIZAŢIA ROMEI ANTICE: Noţiuni introductive

Unitatea 2 ALFABETUL, SCRIEREA LATINĂ ŞI NUMELE ROMANE

Unitatea 3 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Substantivul

Unitatea 4 GRAMATICĂ LATINĂ: MORFOLOGIA: Adjectivul

Sintagme: clarus vir=bărbat vestit, felix femina=femeie fericită, fidelis amicus=prieten