Sunteți pe pagina 1din 90

Facultatea de Litere și Ştiinţe ale Comunicării

CENTRUL DE ÎNVĂȚĂMÎNT LA DISTANȚĂ ȘI


FORMARE CONTINUĂ
Specializarea: Limba și literatura română-
Limba și literatura franceză/germană
Anul II, sem. 3
http://litere.usv.ro/id
Telefon: +40 230 216 147/ / int: 113

LIMBA ŞI CIVILIZAŢIA LATINĂ

Conf. univ. dr. Sabina FÎNARU

EDITURA UNIVERSITĂŢII „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

1
LIMBA LATINĂ. SCURT ISTORIC

În Peninsula Italică au pătruns la începutul şi la sfîrşitul mileniului al II-lea a.Ch


două valuri succesive de populaţii indo-europene. Acestea au asimilat populaţiile
autohtone paleo-italice.
Limba latină este limba romanilor antici. Împreună cu germanica comună, greaca,
slava veche, celtica, baltica şi alte limbi indo-iraniene (vedică, sanscrită, persană veche
etc.) formează marea familie a limbilor indo-europene, care se pare că au avut la bază
aşa-numita indo-europeană comună.
Numele latinei derivă de la numele unei regiuni centrale din Peninsula Italică,
numită Latium, locuită de latini, a cărei capitală a fost Roma. Latina face parte din
familia limbilor italice alături de osco-umbriană. Osca (sabelica) era vorbită în sudul
Peninsulei Italice (Campania, Samnium, Lucania şi Apulia), iar umbriana în nord-estul
Latiumului. Italii, ausonii şi oscii (samniţii ce au invadat sudul peninsulei) vorbeau
dialecte înrudite cu latina şi de aceea s-a presupus că pe coasta tireniană, de la Tibru
pînă în Sicilia s-a răspîndit un strat de populaţii paleo-italice; ele se deosebeau de italicii
de răsărit, al căror leagăn a fost zona Apeninilor şi a Adriaticii şi grupul umbro-sabelic;
umbrienii au fost supuşi influenţei etrusce. În centrul Peninsulei Italice se vorbeau
dialecte sabelice şi volsciana, marruciana, sabina sau peligniana. Samniţii erau legaţi de
triburile maruciene, vestiniene, peligniene şi marse, iar sabinii, equii şi volscii s-au aflat
în contact timpuriu cu civilizaţia etrusco-latină. Întrucît Latium era organizat în oraşe-
state, s-au menţinut diferenţe dialectale pînă la apariţia textelor literare. Graiurile
vorbite pe teritoriul Latiumului erau: cel vorbit în Roma şi în împrejurimi, graiul falisc
(din cetatea Faler) şi graiul prenestin (din cetatea Praeneste); în acest din urmă grai este
scrisă cea mai veche inscripţie latină descoperită pînă azi, gravată pe o fibulă de aur
care datează din secolul al VI-lea a.Ch.
Latina a fost influenţată de limbile populaţiilor neitalice care au ocupat Peninsula
Italică. La nord-vestul Latiumului locuiau etruscii care vorbeau o limbă neindoeuropeană
şi au avut o civilizaţie înfloritoare între secolele al VII-lea – al V-lea a. Ch.
În nord-vestul peninsulei trăiau ligurii, populaţie aparţinînd grupului
mediteranean, iar în est-veneţii; ei vorbeau o limbă indo-europeană cu caracter arhaic
prezentînd analogii cu latina, dar se presupune că aveau origine iliră; au fost romanizaţi
în jurul anului 400 a.Ch. În regiunea Padului s-au aşezat celţii sau galii care vorbeau o
limbă înrudită cu grupul limbilor italice. De la ei au rămas în limba latină cîteva
toponime şi termeni ce denumesc obiecte de transport şi îmbrăcăminte. Ei au fost
influenţaţi de civilizaţia etruscă. În sud trăiau populaţii ilirice precum messapii, iapygii
şi grecii care au întemeiat mai multe colonii încă din secolul al VIII-lea a. Ch., care vor
forma Graecia Magna. Limba iapygă era indo-europeană, dar diferită de idiomurile
italice; civilizaţia iapygă a fost influenţată de coloniile greceşti. Această populaţie îşi
avea originea dincolo de mare. Pe ţărmurile Sardiniei şi ale Siciliei fenicienii au
întemeiat colonii comerciale.
Datorită cuceririlor militare ale romanilor, latina a devenit limba oficială a unui
2
imens ambitus geografic care se întindea din Peninsula Iberică pînă în Asia Mică şi din
nordul Africii pînă în Britania.
În perioada de destrămare a Imperiului Roman şi după aceea, latina a suferit
transformări care au dus la formarea actualelor limbi romanice sau neolatine, care au
apărut pe la sfîrşitul secolului al VI-lea.
Oamenii de ştiinţă numesc Romania ansamblul teritoriilor în care se vorbesc
idiomuri care provin din latină. Acestea sînt: sarda, italiana, franceza, provensala,
castiliana (spaniola), catalana, portugheza, româna, retoromana şi dalmata (care a
dispărut la sfîrşitul secolului al XIX-lea).
Latina clasică era latina literară, oficială; era predată în şcoli şi era utilizată de
magistraţi, de administraţie sau de scriitori. Ea presupune respectarea unor norme
gramaticale considerate corecte. Istoria limbii latine cunoaşte mai multe perioade în
corelaţie cu istoria literaturii:
1. Perioada arhaică1(preliterară) (sec. al VI-lea a.Ch.-sec. al III-lea a.Ch.); romanii
încearcă să-şi creeze o identitate lingvistică, în raport cu alte populaţii latine din cetăţile
învecinate (Faler, Praeneste) sau cu alte populaţii italice indo-europene, cum ar fi osco-
umbrienii; acest fapt este atestat de textele cu caracter religios şi juridic: epitafuri, leges
regiae2, imnuri religioase, Legea celorXII Table.
2. Perioada preclasică (sec. al III-lea – sec. I a.Ch.): Ennius, L. Andronicus,
Naevius, Plautus, Terentius, Lucilius. Acum, scriitorii se află sub influenţa culturii
greceşti; prin operele lor, ei impun latina vorbită în cetatea Roma şi iniţiază activitatea
de normare a limbii3.
3. Perioada clasică (80 a.Ch. – 14 p.Ch): Varro, Cicero, Caesar, Sallustius,
Lucretius, Catullus T. Livius, Vergilius, Horatius, Ovidius. Acum, limba literară ajunge
la forma ei deplină datorită preocupării intelectualilor de a respecta echilibrul între
normă şi uzul lingvistic, de a impune varianta urbană a limbii şi de a o feri de
contaminări.
4. Perioada postclasică sau imperială (14 p.Ch – II p.Ch): Tacitus, Apuleius,
Petronius, Iuvenalis, Lucanus. Acum se observă tendinţe divergente anticlasicizante, fie
arhaizante, fie de asimilare a limbii vorbite.
5. Perioada tîrzie şi creştină (sec. III p.Ch. – sec. VIII): Augustinus, Ieronimus,
Tertulianus, Amianus, Prudentius. Acum se impune latina creştină, variantă a latinei
literare influenţată de latina populară care a ajuns să se diferenţieze net de latina clasică
între 600 şi 800 p.Ch4..
După 800, cînd apar limbile romanice, latina vulgară sau populară era latina vie
care se vorbea în familie. Latina vulgară coexista cu latina clasică, dar s-a distanţat de
ea pe parcursul secolelor (al II-lea a.Ch. – al VIII-lea p.Ch.). Continuatoarele latinei
vulgare sînt limbile romanice.

1
Latina arhaică s-a vorbit de la fundarea statului roman, în sec. al VIII-lea a.Ch; clasificarea are în
vedere apariţia primului document scris.
2
Legile regale sacre
3
Mihaela Paraschiv, Curs de limba latină. Morfologia (I), Universitatea Al.I.Cuza, Facultatea de
Litere, Iaşi, 2000-2001
4
Aceasta este o perioadă de diglosie, urmată, de la 800 încolo, de o perioadă de bilingvism latino-
romanic (ibid.)
3
Latina medievală sau medie era latina utilizată de savanţi pînă la sfîrşitul secolului
al XVIII-lea şi de diplomaţi pînă la pacea de la Westfalia (sec. al XVII-lea). Ea urma
regulile latinei clasice, dar era contaminată de vulgarismele din limbile romanice.
Latina medievală e posterioară latinei vulgare, fiind contemporană limbilor romanice.
În perioada Renaşterii (în special între sec.al XIV-lea-al XVI-lea), umaniştii
încearcă să impună latina clasică, ca o reacţie de respingere a scolasticii medievale 5, sub
deviza explodere barbariem et restituere linguae latinae puritatem.
Limba latină a fost unica limbă folosită de biserica catolică în ceremoniile
liturgice şi în prezentarea doctrinei sale pînă la al II-lea Conciliu al Vaticanului din
1963. În prezent, este limba oficială a statului Vatican.

I. ELEMENTE DE FONETICĂ

Alfabetul latin
Romanii au preluat alfabetul grecesc prin filieră etruscă. Alfabetul latin stă la
baza alfabetului românesc actual, cu unele deosebiri; el cuprinde 23 de semne
grafice6: Aa, Bb, Cc, Dd, Ee, Ff, Gg, Hh, Ii, Kk, Ll, Mm, Nn, Oo, Pp, Qq, Rr, Ss,
Tt, Vu, Xx, Yy, Zz.
Literele Yy şi Zz au fost introduse mai tîrziu, datorită influenţei greceşti, iar Jj
şi v au fost utilizate începînd cu perioada Renaşterii 7 pentru a indica valoarea
consonantică a fonemelor i şi u (jugum, ventus).

Pronunţarea8
Vocalele
În latina clasică, pronunţarea celor cinci vocale, a, e, i, o şi u se diferenţia prin
apertură, timbru/calitate, durată/cantitate; astfel, ele se clasifică în vocale
mediale/centrale (a), anterioare/prepalatale (e, i) şi posterioare/postpalatale (o, u);
pronunţarea vocalelor comportă distincţia închis/deschis şi opoziţia de
durată/cantitate: scurt/lung9, opoziţie notată în dicţionare prin semne
convenţionale: ă, a scurt: iră (mînie)/ā, a lung: irā (cu mînie); ĕ, e scurt: monĕo
(sfătuiesc)/ē, e lung: monēre (a sfătui); ĭ, i scurt: venĭo (vin)/ī, i lung: venīre (a
veni); ŏ, o scurt: pŏpulus (popor)/ō, o lung: pōpulus (plop); ŭ, u scurt: domŭs
(casă)/ū, u lung: domūs (case).
Observaţie:
-i final formează întotdeauna silabă: fa-gi

5
Această tentativă a fost precedată de renaşterea carolingiană (sec.al IX-lea) şi de renaşterea ottonică
(sec.al X-lea).
6
Romanii numeau atît grafemele,cît şi fonemele prin termenul littera.
7
Ele au fost introduse de umanistul Pierre La Ramé.
8
Pronuntiatio restituta este cea care respectă pronunţarea din latina clasică, iar pronuntiatio tradita
este pronunţarea care s-a impus în tradiţia didactică din diferite ţări.
9
Această distincţie putea avea valoare semantică, diferenţiind sensul omonimelor:
pǒpulus=popor/pōpulus=plop sau morfologică, diferenţiind formele flexionare ale numelui sau ale
verbului: N: iră=mînie/Abl: irā=cu mînie.
4
Diftongii
Vocalele a, e, şi o au format diftongi cu semivocalele i şi u; ei puteau fi
descendenţi: ai, ei, oi, au, eu, ou sau ascendenţi: ia, ie, io, ua, ue, uo. În latina
clasică, diftongii descendenţi ae(= ai), au, eu, oe(=oi) şi ui10 s-au păstrat datorită
influenţei greceşti; ei se pronunţau după cum urmează: ae ca ai: mensae11 (masă)
/mensai/; au ca au: aureus (auriu); eu ca eu: Europa12; oe ca oi: proelium (luptă)
/proilium/.
Observaţii:
- mai tîrziu ae şi oe s-au citit e;
- ae şi oe pot fi şi vocale în hiat şi se notează cu trenă: aër, poëtica.

Consoanele
După modul de articulare, consoanele se împart în două mari grupe: oclusive
(surde: p, t, c, qu, sonore: b, d, g, gu şi sonante: m,n) şi constrictive/fricative
(surde: f, s, h şi sonante: r, l). După locul de articulare, ele pot fi bilabiale: p, b, m;
labio-dentale: f; dentale: t, d, n, s, l, r; labiovelare: qu, gu; velare: c, g. Limba latină
realiza opoziţia simplu/ geminat, consoanele geminate avînd de regulă o
pronunţare într-un timp dublu faţă de consoanele simple: l/ll, s/ss, r/rr, f/ff; uneori
această opoziţie avea valoare fonologică, diferenţiind semantic cuvintele (stela,
piatră funerară/stella, stea), alteori nu (causa-caussa, cauză). În latina vulgară şi
tîrzie existau sunete palatale sau prepalatale: fricativa sonoră [ž] ca în joc şi surdă
[š] ca în şah, africata sonoră [ğ] ca în girofar şi surdă [č] ca în cerneală, [ñ] ca în
sp. año şi [ľ ] ca în sp. calle13.
În latina clasică, consoanele se pronunţau în cea mai mare parte ca în română, dar:
-c + e/i se pronunţa întotdeauna [k’]: cena (cină), ca în rom. chenar;
-g + e/i14 se pronunţa întotdeauna [g’]: genu (genunchi), ca în rom. ghete;
-h se auzea slab, rostindu-se aspirat: hora (oră);
-s se pronunţa întotdeauna [s]: se, rosa (trandafir), amas (iubeşti);
-v se pronunţa întotdeauna [w], fiind u semivocalic: servi (sclavi);
-grupurile ch, rh, th se pronunţau [kh], [rh], [th]/ [k], [h], [t] 15: charta (hîrtie
pentru scris), rhetorica (retorică), bibliotheca (bibliotecă);
-grupul ph se pronunţa [f] : Delphi;
-grupurile de litere (care reprezentau consoanele labiovelare) qu şi gu +
vocală se pronunţau [kw]: in-quam (zic) şi [gw]: lin-gua (limbă)16;
-grupul ti + vocală se citea [ti]: amicitia17 (prietenie).

10
Exista şi diftongul ui, cu distribuţie redusă, de exemplu în genitivul pronumelui demonstrativ şi
relativ-interogativ: huius, cuius.
11
În pronuntiatio tradita, diftongii ae şi oe se pronunţă e.
12
Diftongii eu şi oe s-au păstrat în special în cuvinte de origine greacă.
13
Mariano Bassols de Climent, Fonetica Latina, C.S.I.C., 6-a reimpresion, Madrid, 1983
14
În pronuntiatio tradita, c/g + e/i se pronunţă [č], [ğ], ca în română.
15
În pronuntiatio tradita se pronunţă: h, r, t.
16
În pronuntiatio tradita, qu şi gu se citesc cv şi gv: / incvam /, / lingva /.
17
În pronuntiatio tradita acest grup se citeşte /ţi/ (amiciţia), nu şi după s, t, x (bestia, Sextius) sau dacă
i este lung (totius).
5
Accentul
Accentul depinde de cantitatea silabelor, determinată de felul vocalelor (lungi
sau scurte). Cuvintele formate din trei sau mai multe silabe au accentul pe penultima
silabă, dacă aceasta este lungă: Románus, virtútes. Dacă penultima silabă este scurtă,
accentul este pe antepenultima: hómine, harúspices18. În cuvintele formate din două
silabe accentul cade pe prima silabă: vÓlo, dólus.
Cînd cuvîntul are în componenţa sa o particulă enclitică, accentul cade pe
silaba care precede enclitica: Senatus Populúsque Romanus.

Cantitatea silabelor
În latina clasică nu există nici un semn pentru a indica cantitatea vocalelor 19 şi a
silabelor. Cantitatea vocalei/silabei este determinată de natura şi de poziţia în cuvînt.
Sînt lungi silabele care conţin vocale lungi prin natura lor: laudāre, venīre
sau diftongi: āurum, dāemon, pōena.
Sînt lungi prin poziţie vocalele urmate de două consoane sau de o consoană
dublă care formează o silabă închisă (terminată în consoană): ancīlla, autūmnus,
pedēstris.
Sînt scurte silabele deschise (terminate în vocală) care conţin vocale scurte fie
prin natură, fie prin poziţie (cînd vocala este urmată de altă vocală): filĭa, proelĭum.

Despărţirea în silabe
O consoană între două vocale face silabă cu a doua vocală: mi-les.
Două consoane între două vocale se împart în mod egal între cele două vocale:
mag-nus; mit-to. Excepţie face grupul format din muta cum liquida, cînd cele
două consoane fac silabă cu a doua vocală: ma-tris.
Trei consoane între două vocale se despart astfel: prima consoană cu prima vocală,
iar celelalte două consoane cu a doua vocală: ob-scu-rus.

Temă

CARMEN GENTIS LATINAE CÎNTECUL GINTEI LATINE

Gens Latina est regina Latina gintă e regină


Inter magnas gentes mundi Într-ale lumei ginte mari;
Fronte stellam fert divinam Ea poartă-n frunte-o stea divină
Longe saeculis lucentem. Lucind prin timpii seculari.

Fatum suum semper porro Venirea ei tot înainte


Maiestate passus regit Măreţ îndreaptă paşii săi
Ante omnes gentes pergit Ea merge-n capul altor ginte
Et diffundit lumen suum. Vărsînd lumină-n urma ei.

Gens latina, dulcis virgo, Latina gintă e vergină


Omnem animum delectat. Cu farmec dulce, răpitor;
Valdo hospes se inclinat Străinu-n cale-i se înclină
18
În cîteva cuvinte, accentul stă aparent pe ultima silabă (la origine antepenultima): illíce →illíc.
19
În inscripţiile tîrzii se utiliza accentul ascuţit pentru a marca vocalele lungi, semn numit apex.
6
Et amore flectit genu. Şi pe genunchi cade cu dor.

Pulchra, viva et subridens, Frumoasă, vie, zîmbitoare,


Caldo sub sereno caelo Sub cer senin, în aer cald,
Sole splendido miratur, Ea se mirează-n splendid soare,
Smaragdi caldatur mari. Se scaldă-n mare de smarald.

Gens latina est sortita Latina gintă are parte


Huius mundi dona mira, De-ale pămîntului comori
Multum laetans haec impertit Şi mult voios ea le împarte
Cum sororibus amatis, Cu celelalte-a ei surori,
Sed terribilis in ira Dar e teribilă-n mînie
Quando brachio liberante Cînd braţul ei liberator
Tyrannum crudelem ferit Loveşte-n cruda tiranie
Et luctatur pro honore. Şi luptă pentru-al său noroc.

Illa die ac suprema, În ziua cea de judecată


Quando Domino in caelo Cînd, faţă- cer cu Domnul sfînt,
Gens interrogata erit: Latina gintă-a fi-ntrebată
„Quid fecisti hoc in mundo?” Ce au făcut pe-acest pămînt?

Magna voce respondebit: Ea va răspunde sus şi tare:


„Domine, dum mundo steti, «O! Doamne-n lume cît am stat
Suis oculis miratis În ochii săi plini de-admirare
Ipsum te repraesentavi”. Pe tine te-am reprezentat!»

(Traducere: Traian Diaconescu) (Vasile Alecsandri)

Substantive Adjective/Adverbe Verbe


coelum –i n = cer longe = departe, mult diffundo -ere –fudi -fusum = a răspîndi,
a revărsa
dies -ei f= zi magnus -a -um = mare facio-ere, feci, factum = a face
fatum –i n = desin porro = mai departe fero -ferre –tuli -latum = a purta
frons –ntis f = frunte semper = totdeauna pergo-ere, perrexi, perrectum = a
merge
gens –ntis f = gintă supremus -a -um = suprem, ultim rego -ere –rexi -rectum = a conduce
mundus –i m= lume sto-are, steti, statum = a sta
saeculum -i n= secol sum, esse, fui = a fi

Nota bene
Flexiunea verbală
În limba latină verbele se clasifică în patru conjugări, în funcţie de tema
prezentului, pe care o aflăm de la forma de infinitiv.
Verbele au patru forme de bază: indicativ prezent, infinitiv prezent, indicativ
perfect şi supin.
Timpurile şi modurile se formează de la cele trei teme (a prezentului, a perfectului
şi a supinului) prin adăugarea unor sufixe temporale şi modale; acestea sînt urmate
de desinenţele personale: -o/-m, -s, -t, -mus, -tis, -nt.
Memoraţi poezia Carmen gentis Latinae.
Identificaţi verbele din poezie şi precizaţi persoana şi numărul la care se
află.
7
Traduceţi în limba latină:
Ştiinţa numeşte Romania regiunea în care există limbi care provin din latină.

Subsantive Adjective/Participii Verbe


lingua-ae f = limbă manens-ntis = care rămîne appelo-are-avi-atum = a numi
regio-onis f = regiune
sciencia-ae f = ştiinţă

II. ELEMENTE DE MORFOLOGIE

Limba latină are nouă părţi de vorbire. Ele se clasifică în părţi de vorbire
flexibile şi în părţi de vorbire neflexibile. Substantivul, adjectivul, pronumele şi
unele numerale realizează flexiunea prin declinare, iar verbul prin conjugare.
Adverbul, prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia sunt neflexibile. În limba latină nu
există articol.
Elementele cuvintelor flexibile sînt:
Rădăcina - care conţine sensul cuvîntului în accepţiunea cea mai generală;
ea este în general invariabilă şi poate fi comună mai multor cuvinte care formează
o familie lexicală: cano (a cînta), canto (a cînta), cantus (cîntec), canticum
(cîntec), canticus (muzical) etc.
 Tema - este formată din rădăcină, căreia i se adaugă o vocală caracteristică,
prezentă pe parcursul flexiunii (nominale sau verbale): Cantat (el cîntă), Cantabat
(el cînta), Cantabit (el va cînta); Cantu (în cîntec), Cantuum (cîntecelor). Tema
substantivului este în general stabilă pe parcursul declinării 20; cînd însă vocala
tematică este urmată de o desinenţă vocalică şi acestea se contopesc, se pot
produce modificări; partea finală a cuvîntului se numeşte în acest caz terminaţie:
legato+ i > legati (a solului). Tema verbului este variabilă, în funcţie de modurile
şi timpurile formate.
Desinenţa - este partea variabilă a cuvîntului care se adaugă temei şi
indică la substantiv numărul şi cazul, iar la verb, diateza, numărul şi persoana.

SUBSTANTIVUL
(nomen substantivum)

În limba latină substantivul are următoarele categorii gramaticale: genul, numărul


şi cazul; el are trei genuri (masculin, feminin şi neutru), două numere (singular şi plural)
şi şase cazuri (nominativ, vocativ, acuzativ, genitiv, dativ şi ablativ).
Totalitatea formelor unui substantiv se numeşte declinare; în limba latină
substantivul se clasifică în cinci declinări, în funcţie de temă, care se află înlăturînd
terminaţia de la genitivul singular. În dicţionare sînt indicate nominativul şi
genitivul singular; recunoaştem substantivele care aparţin uneia sau alteia din cele
cinci declinări după genitivul singular.

20
Există totuşi cîteva substantive care prezintă modificări de temă la unele cazuri, de exemplu: bos,
bovis; sus, suis; caro, carnis; nix,nivis; senex,senis.
8
Declinarea I tema în -a N sg. în –a G sg. în –ae
Declinarea a II-a tema în -o /-e N sg. în -us, -er,-ir,-um G sg. în –i
Declinarea a III-a tema în -i/ cons. N sg. Variabil G sg. în-s/ -is
Declinarea a IV-a tema în -u N sg. în -us,-u G sg. în –us
Declinarea a V-a tema în -e N sg. în -es G sg. în –ei

În general declinările I şi a V-a au preponderent substantive feminine.


Nominativul singular al declinării I este -a: silva-ae (pădure), lupa-ae (lupoaică).
Substantivele al căror gen natural este masculin: poeta (poet), numele de popoare
(Persa-ae, persanul), de fluvii (Garumna-ae) şi numele lunilor anului sînt de genul
masculin21; ele se declină la fel ca femininele.
Declinarea a V-a se distinge prin nominativul singular în -es; doar
substantivele res, rei (lucru) şi dies, diei (zi) au declinare completă la singular şi
plural, iar substantivul dies, diei este la singular şi masculin şi feminin, iar la plural
numai masculin. Substantivele de declinarea a V-a nu au forme de plural, cu
excepţia cîtorva care au N-Ac.: acies (linie de luptă), facies, effigies (chip), species
(specie), spes (speranţă). La declinările I şi a V-a nu există substantive neutre.
La declinările a II-a şi a IV-a substantivele sunt preponderent masculine şi
neutre. Nominativul în -us de la declinarea a II-a este masculin, cu excepţia
substantivelor ce denumesc arbori (pinus22), ţări, insule şi oraşe (Aegyptus,
Corinthus, Rhodus), alvus (pîntece), humus (pămînt), colus (furcă de tors), vannus
(vînturătoare), care sînt feminine; sînt de genul neutru substantivele virus (venin),
vulgus (popor) şi pelagus (mare). Tot de genul masculin sînt şi substantivele de
declinarea a II-a cu nominativul în -er, cît şi substantivul în -ir vir, viri (bărbat),
care au pierdut terminaţia -us; la celelalte cazuri, substantivele în -er şi -ir au
terminaţiile declinării a II-a (dar V=N).
Ca şi la declinarea a II-a, la declinarea a IV-a majoritatea substantivelor în -us
sînt masculine; sînt feminine substantivele ce denumesc arbori (quercus - stejar),
cît şi: manus (mînă), domus (casă), tribus (trib), acus (ac), anus (bătrînă), idus
(ide), porticus (portic), nurus (noră), socrus (soacră). Unele substantive din
această categorie formează dativul şi ablativul plural cu terminaţia –ubus: tribubus
(mai ales cele care s-ar putea confunda cu substantivele de declinarea a III-a: D-
Abl: arcibus < arx, arcis; D-Abl arcubus < arcus, -us.
Substantivele de declinarea a II-a cu terminaţia -um şi cele de a IV-a cu
terminaţia -u23 sînt neutre. În declinare, ele urmează regula neutrelor, avînd atît la
singular cît şi la plural trei cazuri identice: nominativ, vocativ şi acuzativ; la plural,
aceste trei cazuri au întotdeauna desinenţa -a:
N-V-Ac sg. exemplum (exemplu)
N-V-Ac pl. exempla

N-V-Ac sg. genu (genunchi)


N-V-Ac pl.genua
21
La fel şi substantivul incola (locuitor).
22
Numele fructelor sînt de genul neutru.
23
Există patru substantive neutre: cornu (corn), genu (genunchi), gelu (ger) şi veru (frigare).
9
La declinarea a III-a există mai multe modele flexionare, întrucît cuprinde
cuvinte cu teme şi cu terminaţii diferite la nominativ singular. În schimb, toate
substantivele ce aparţin acestei declinări au genitivul singular în –(i)s24 şi utilizează un
număr suficient de mare de desinenţe comune pentru a forma o singură declinare.
În funcţie de temă, ele se împart în:
Substantive cu temă consonantică (masculine, feminine şi neutre): pastor, consul,
natio, homo25, hiems, sanguis26, lex27, genus, nomen28.
Substantive cu tema în -i sau -e (masculine, feminine şi neutre): navis, vulpes,
imber29, tussis30, mare, animal, calcar.
Substative cu tema mixtă: pons, lis (care se comportă la singular ca substantivele
cu temă consonantică, iar la plural ca acelea cu tema în -i).
Substantivele cu tema consonantică se mai numesc imparisilabice pentru că la
nominativ au o silabă mai puţin31:
N: amor G: amoris
N: lex G: legis
Substantivele cu tema vocalică32 se mai numesc şi parisilabice pentru că au
acelaşi număr de silabe la toate cazurile şi au genitivul plural în -ium.
N: civisG: civis
La declinarea a III-a, sînt de genul masculin cuvintele al căror nominativ este
în -o, -or, -os, -er şi imparisilabicele în -es: sermo33 (vorbire), ordo (ordine), amor
(iubire), honos (onoare), carcer (carceră, închisoare) şi cele al căror gen natural
este masculin. Sînt de genul feminin substantivele al căror nominativ este în –as,
-is, -aus, -x, -us, cele în –s postconsonantic, parisilabicele în -es şi cele care au
genul natural feminin. De genul feminin sînt aşadar majoritatea substantivelor cu
desinenţa -s la nominativ singular: lampas (lampă), largitas (dărnicie); excepţie fac
substantivele: sanguis (sînge), grex (turmă), lapis (piatră) şi pes (picior). Sînt de
genul neutru cele care au nominativul în -us, -ur, -ar, -t, -men, -l, -c, -e, -a: genus-
eris (gen), tempus-oris (timp). Genul natural prevalează asupra celui gramatical;
astfel, laepus (iepure), sau mus (şoarece) sunt de genul masculin.
Formarea cazurilor se realizează prin înlăturarea terminaţiei genitivului
singular şi adăugarea desinenţelor cazuale; în funcţie de cazul în care se află,
substantivul îndeplineşte diferite funcţii sintactice:
24
Parisilabicele au desinenţa-s, iar imparisilabicele-is.
25
Fără desinenţă de nominativ, cu temele: -r, -l sau -n (care dispare la nominativ); cînd -r e precedat
de -e se conservă: N-V pater ); pentru distribuţia terminaţiilor de la declinarea a III-a în funcţie de
genuri, v. Bujor, Chiriac, Gramatica limbii latine, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p.32 squ.
26
Cu desinenţa -s la nominativ.
27
Dacă -g sau - c e urmat de -s, se transformă în -x; dacă după -d/ -t urmează -s, consoana temei cade
la nominativ singular: N: pe(d)s; G: pedis.
28
Fără desinenţă la nominativ.
29
Substantiv masculin.
30
Tussis (tuse), sitis (sete), vis (putere), Tiberis (Tibru) păstrează tema -i în toată declianarea şi au
acuzativul singular în -im şi ablativul singular în -i.
31
Neutrele din această categorie au şi la acuzativ o silabă mai puţin (vezi regula neutrelor).
32
Neutrele cu temă vocalică (parisilabice) au de obicei nominativul în -e; există însă şi neutre
imparisilabice cu temă vocalică care l-au pierdut pe -e la nominativ: animal-is (animal).
33
Oratio (vorbire, discurs) este de genul feminin.
10
Cazul Funcţia sintactică
Nominativ subiect, apoziţie, nume predicativ
Vocativ -
Acuzativ complement direct, complement circumstanţial, subiect al completivei
infinitivale
Genitiv atribut, complement
Dativ complement indirect
Ablativ complement circumstanţial34, subiect al ablativului absolut

Declinarea I35
Singular Plural
(N sg.-a: F şi excepţii M; tema în-a)
N insula (insulă – F) insulae (insule)
V insula (insulă) insulae (insule)
Ac insulam (insulă) insulas (insule)
G insulae (a insulei) insularum (insulelor)
D insulae (insulei) insulis (insulelor)
Abl insula Insulis

Declinarea a II-a
Singular Plural36
(N sg.:-us (M cu excepţii F şi N),
-er 37(M), -ir (M), -um (N); tema în
-o/-e )
N servus ager exemplum servi agri exempla
(sclav-M) (ogor-M) (exemplu-N)
V38 serve ager exemplum servi agri exempla
Ac servum agrum exemplum servos agros exempla
G servi agri exempli servorum39 agrorum exemplorum

34
Acestea sînt funcţiile de bază; în aceste cazuri există şi alte funcţii sintactice; vezi Sintaxa cazurilor.
35
La declinarea I există substantive defective fie de singular, fie de plural: divitiae, divitiarum (avere).
Există de asemenea substantive care la singular au un înţeles, iar la plural altul: littera, litterae
înseamnă la singular “literă”, iar la plural “scrisoare,literatură, cultură”; fortuna, fortunae la singular
înseamnă “noroc”, iar la plural “bogăţie”; copia,copiae înseamnă “belşug” la singular, iar la plural
“trupe”. Substantivul familia are G în –as pe lîngă pater, mater, filius, filia: pater familias, iar dea şi
filia au D şi Abl. plural în –abus (deabus, filiabus) pentru a se diferenţia de formele masculine deus,
filius (deis, filiis). La substantivele greceşti, întîlnim G plural în -um (Aeneadum); v. Bujor, Chiriac, op.
cit., p.26.
36
Se folosesc doar la plural: castra (tabără), liberi (copii), arma (arme).
37
G singular ne arată dacă -e este sau nu este păstrat în declinare.
38
Substantivele proprii în -ius, -aius, -eius au V singular în -i: Vergili; la fel, filius (fiu) şi pronumele
posesiv meus: mi fili; substantivul deus are N=V, deus.
39
Au G plural în –um numele de monede, de măsuri, numeralele distributive; şi unele substantive pot
avea şi aceată terminaţie de G plural: numele de popoare, liberi (copii) şi deus (zeu)- v. Bujor, Chiriac,
op.cit., p. 29
11
D servo agro exemplo servis agris exemplis
Abl servo agro exemplo servis agris exemplis

Declinarea a III-a
Singular
Imparisilabică Parisilabică
(N sg. variabil pentru M, F, N; tema (N sg. variabil pentru M, F, N; tema
în cons.) în -i )
N homo (om-M) tempus (timp-N) civis (cetăţean-M) mare (mare -N)
V homo tempus civis mare
Ac hominem tempus civem mare
G hominis temporis civis maris
D homini tempori civi mari
40
Abl homine tempore cive mari

Declinarea a III-a
Plural
Imparisilabică Parisilabică
N homines tempora cives maria
V homines tempora cives maria
Ac homines tempora cives maria
G hominum41 temporum civium42 marium
D hominibus temporibus civibus maribus
Abl hominibus temporibus civibus maribus

Declinarea a IV-a
Singular Plural
(N sg.: -us (M cu excepţii F) şi-u (N); tema în -u)
N cantus (cîntec-M) cornu (corn-N) cantus cornua
V cantus cornu cantus cornua
Ac cantum cornu cantus cornua
43
G cantus corunus cantuum cornuum
44
D cantui cornui cantibus45 cornibus
Abl cantu cornu cantibus cornibus

Declinarea a V-a
Singular Plural

40
Au Abl. singular şi în -e şi în -i: febris (febră), puppis (pupă), turris (turn), securis (secure).
41
Au G plural în -um, deşi sînt parisilabice canis, pater, mater, frater, senex, iuvenis.
42
Au G plural în –ium unele substantive în -as, -atis, -is, -it, is (Penatium) şi monosilabicele terminate
la N sg. în două consoane (nox, frons).
43
Uneori, apare la G singular -i: senati (senat)- v. Bujor, Chiriac, op. cit., p. 37.
44
Uneori, au D singular în -u: metu (teamă), manu (mînă)- idem, ibidem, p. 38.
45
D-Abl. în –ubus -v. ibidem.
12
(N sg.:-es) (F cu excepţii M); tema în -e)
N res (lucru-F) res
V res res
Ac rem res
G rei46 rerum
D rei47 rebus
Abl re rebus

La declinarea a III-a există cîteva substantive neregulate48:

Singular Plural
NV vis (putere) vires
Ac vim vires
G vis virium
D vi viribus
Abl vi viribus

NV bos (bou) boves


Ac bovem boves
G bovis bouum
D bovi bobus
Abl bove bobus sau bubus

NV Iuppiter (Jupiter, zeul suprem) -


Ac Iovem -
G Iovis -
D Iovi -
Abl Iove -

Nota bene
Adjectivul urmează aceeaşi declinare cu substantivul; el poate selecta
declinările I, a II-a sau a III-a în funcţie de numărul de terminaţii şi de gen.
Adjectivele cu trei terminaţii la nominativ ca magnus (m), magna (f),
magnum (n) se declină după declinările I (f) şi a II-a (m şi n). Cele cu două
terminaţii dulcis (m şi f), dulce (n) şi cele cu o singură terminaţie la nominativ:
felix (m, f, n,), felicis (genitiv) se declină după declinarea a III-a.

46
G singular: fidi, plebi întrucît au N sg. în –es, nu în –ies- idem, ibidem, p. 40.
47
D singular: diei/die, fidei/fide, rei/re- v.idem, ibidem, p. 41
48
Există şi substantive defective de caz: fas (permis), nefas, mane (dimineaţa), sponte (Abl.< spons,
din iniţiativă ), ruri (locativ < rus, la ţară); os (gură), ius (drept), aes (bronz) au la plural doar N-Ac.
13
Observaţii asupra desinenţelor cazuale
Întotdeauna substantivele masculine şi feminine au, la toate declinările:
 acuzativul singular în -m şi acuzativul plural în -s.
genitivul plural în -arum, -orum, -erum pentru declinările I, II-a , a V-a şi în
-um pentru declinările a III-a şi a IV-a
dativul şi ablativul plural în: -is (declinările I şi a II-a)
-bus (declinările a III-a, a IV-a şi a V-a)
La toate declinările există forme flexionare omonime:
N = V pentru substantivele masculine, feminine şi neutre la singular şi
plural, aparţinînd declinărilor I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a, cu excepţia
substantivelor în -us de la declinarea a II-a.
D = Abl pentru toate substantivele masculine, feminine şi neutre la singular
şi plural, aparţinînd declinărilor I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a.
N = V = Ac pentru substantivele masculine şi feminine la numărul plural de
la declinările a III-a, a IV-a şi a V-a.
N = V= Ac pentru toate substantivele neutre, atît la singular cît şi la plural:
la singular au următoarele terminaţii: declinarea a II-a: -um; declinarea a III-a,
variabilă; declinarea a IV-a: -u.
la plural, toate neutrele au la aceste cazuri -a.

Temă

Traduceţi în limba română.


Labor omnia vincit improbus. (Vergiliu, Georgice) Panem et circenses.
(Iuvenal, Satira 10) Timeo Danaos et dona ferentes. (Vergiliu, Eneida). Repetitio
est mater studiorum. (Quintilian) Cum grano salis. (Pliniu cel Bătrîn, Istoria
naturală) Ab urbe condita. (T. Livius, De la fundarea Romei) Alma mater. Amicus
humani generis. Anno Domini. Vox populi, vox dei. Auri sacra fames! (Vergilius,
Eneida) Diem perdidi. (Suetonius) Est modus in rebus. (Horaţiu, Satira I) Finis
coronat opus. (Ovidiu, Heroide) Fortuna caeca est. (Cicero, Despre prietenie)
Audaces fortuna iuvat. (Vergilius, Eneida) O, tempora! O, mores! (Cicero,
Catilinara I) Homo homini lupus. (Plaut, Asinaria)

Substantive Adjective/Adverbe Verbe


donum-i n = dar, cadou almus-a-um = hrănitor corono-are-avi-atum = a încununa
fames-is f = foame caecus-a-um = orb fero, ferre, tuli, latum= a aduce
finis-is m = sfîrşit improbus-a-um = stăruitor perdo-ere-didi-ditum = a pierde
genus-eris n = specie, neam sacer-cra-crum = blestemat timeo-ere-ui = a se teme
labor -oris m = muncă vinco-ere, vici, victum = a învinge
modus-i m = măsură
opus-eris n = operă
panis-is m = pîine
vox-cis f = voce

Selectaţi într-un tabel substantivele aparţinînd declinărilor I, a II-a şi a III-a


care să acopere paradigma cazuală la singular şi plural; în cazul în care în text nu

14
apar anumite forme flexionare, formaţi-le singuri. Ghidaţi-vă după tabelul următor:

Declinarea I Declinarea a II-a Declinarea a III-a


în –us în –um parisilabice Imparisilabice
sg. pl. sg. pl. sg. pl. sg. pl. Sg. pl.
N
Ac
G
D
V
Abl.

 Traduceţi în limba latină:


În timp ce un copil e întrebat de profesor, ceilalţi şed şi ascultă atent cu
tăbliţele în mînă. Înfăţişarea lor le trădează sentimentele; căci unii elevi vor să fie
ascultaţi, alţii nu vor.
Literatorul ţine un bici în mîna stîngă şi un manunscris în mîna dreaptă.

Substantive Adjective Verbe


animus-i m = suflet dexter-tra-trum = drept attendo-ere-di-tum = a asculta atent
discipulus-i m = elev sinister-tra-trum = stîng declaro-are-avi-atum = a da pe faţă
flagellum-i n = bici interrogo-are-avi-atum = a întreba
litterator-oris m = literator, nolo, nolle, nolui = a nu vrea
învăţător
magister-tri m = profesor sedeo-ere, sedi, sessum = a şede
manus-us f = mînă teneo-ere, tenui, tentum = a ţine
puer-eri m = copil volo, velle, volui = a vrea
tabella-ae f = tăbliţă
volumen-inis n = manuscris,
volum
vultus-us m = înfăţişare

 Declinaţi:
bona mulier, cerasus alta, exemplum dignum, alma lupa, civis Romanus

ADJECTIVUL
(nomen adiectivum)

Adjectivul se declină după regulile declinării substantivale, în funcţie de


terminaţiile de la nominativ, gradul pozitiv; el se acordă în gen, număr şi caz cu

15
substantivul determinat.
I. Adjectivele care au la nominativ singular -us (m), -a (f), -um (n) sau -er
(m), -a (f), -um49 (n) se declină ca şi substantivele de la declinările I (cele în –a,
feminine) şi a II-a (cele în -us /-er50, masculine şi –um, neutre): clarus, clara,
clarum (vestit), tener, tenera, tenerum (tînăr).

Singular Plural
M F N M F N
N altus alta (înaltă) altum alti (înalţi) altae alta (înalte)
(înalt)51 (înalt) (înalte)
V alte alta altum alti altae alta
Ac altum altam altum altos altas alta
G alti altae alti altorum altarum altorum
D alto altae alto altis altis altis
Abl alto alta alto altis altis altis

Singular Plural
M F N M F N
N miser misera miserum miseri miserae misera
(nefericit) (nefericită) (nefericit) (nefericiţi) (nefericite) (nefericite)
V miser misera miserum miseri miserae misera
Ac miserum miseram miserum miseros miseras misera
G miseri miserae miseri miserorum miserarum miserorum
D misero miserae misero miseris miseris miseris
Abl misero misera misero miseris miseris miseris

Singular Plural
M F N M F N
N pulcher pulchra pulchrum pulchri pulchrae pulchra
(frumos) (frumoasă) (frumos) (frumoşi) (frumoase) (frumoase)
V pulcher pulchra pulchrum pulchri pulchrae pulchra
Ac pulchrum pulchram pulchrum pulchros pulchras pulchra
G pulchri pulchrae pulchri pulchrorum pulcharum pulchrorum
D pulchro pulchrae pulchro pulchris pulchris pulchris
Abl pulchro pulchra pulchro pulchris pulchris pulchris

II. Adjectivele care au la nominativ singular:


a) Două terminaţii: -is (m şi f), -e (n): fortis, forte (puternic); în această
clasă există 13 adjective cu trei terminaţii, -er (m), -is (f), -e (n): acer, acris, acre
(ager) care au apărut ca urmare a pierderii terminaţiei de N sg.-is rămînînd cu

49
Există un singur adjectiv în -ur, -a, -um: satur-a-um (sătul).
50
Ca şi substantivele în -er de la această declinare, unele adjective au în radical –e care se păstrează în
declinarea celor trei genuri (asper, tener, liber), iar altele nu, primind doar la nominativ masculin -e
(pulcher).
51
Adjectivele în -ius au G singular în -ii şi V singular -ie.
16
radicalul în -r52. Aceste adjective au tema în-i.
b) O singură terminaţie pentru toate genurile, variabilă: felix (G sg. felicis )
(fericit). Ele se declină după declinarea a III-a a substantivelor cu tema în –i53.
La gradul de comparaţie pozitiv adjectivele au Abl.sg în-i.

Singular Plural
M-F N M-F N
N dulcis (dulce) dulce (dulce) dulces (dulci) dulcia (dulci)
V dulcis dulce dulces dulcia
Ac dulcem dulce dulces dulcia
G dulcis dulcis dulcium dulcium
D dulci dulci dulcibus dulcibus
Abl dulci dulci dulcibus dulcibus

Singular Plural
M F N M F N
N celer celeris (iute) celere celeres celeres celeria
(iute) (iute) (iuţi) (iuţi) (iuţi)
V celer celeris celere celeres celeres celeria
Ac celerem celerem celere celeres celeres celeria
G celeris celeris celeris celerium celerium celerium
D celeri celeri celeri celeribus celeribus celeribus
Abl celeri celeri celeri celeribus celeribus celeribus

Singular Plural
M-F N M-F N
N felix (fericit, -ă) felix (fericit) felices (fericiţi, -e) felicia (fericite)
V felix felix felices felicia
Ac felicem felix felices felicia
G felicis felicis felicium felicium
D felici felici felicibus felicibus
Abl felici felici54 felicibus felicibus

Comparaţia adjectivelor
În limba latină adjectivul are 3 grade de comparaţie: pozitiv (ale cărui forme
le-am declinat), comparativ şi superlativ.

Gradul comparativ poate fi:


a)de egalitate- se formează analitic, cu ajutorul adverbului aeque + adjectivul la
52
În aceeaşi situaţie se află numele lunilor September, -is,-e, October, -is, -e, November, -is ,-e şi
December, -is, -e
53
Se declină ca parisilabicele adjectivele cu N sg. în –ns,-ar,-ax,-ox,-rs:elegans, par, audax, ferox şi ca
imparisilabicele adjectivele cu N sg. în-us,-er,-or,-es:vetus, pauper, memor, dives – v. M. Paraschiv,
op. cit., p.33.
54
Adjectivele cu o terminaţie au Abl. singular în -i cînd sînt folosite ca adjective şi în -e cînd sînt
folosite ca substantive - Bujor, Chiriac, op.cit., p.130.
17
gradul pozitiv; pentru al doilea termen al comparaţiei se foloseşte atque sau ac:
Caius aeque altus ac Iulius est. (Caius este la fel de înalt ca şi Iulius.)
b)de inferioritate - se formează analitic, cu ajutorul adverbului minus + adjectivul
la gradul pozitiv: Caius minus altus quam Iulius est. (Caius este mai puţin înalt
decât Iulius.)
c)de superioritate - se formează sintetic, înlăturînd desinenţa genitivului singular
de la gradul pozitiv şi adăugînd la radical sufixele -ior pentru masculin şi feminin
N sg. şi -ius pentru neutru N sg. Această regulă se aplică atît adjectivelor care se
declină la gradul pozitiv după declinările I şi a II-a, cît şi celor care se declină după
declinarea a III-a. Comparativul de superioritate se declină ca şi adjectivele cu
două terminaţii, urmînd declinarea a III-a cu tema consonantică 55: Caius altior
quam Iulius est. (Caius este mai înalt decît Iulius).
Atît la gradul comparativ de inferioritate, cît şi la cel de superioritate, cel de
al doilea termen al comparaţiei se exprimă:
1. În acelaşi caz cu primul termen + adverbul quam (decît): Caius altior quam
Iulius est.
2. În ablativ (ablativus comparationis): Caius altior Iulio est.
Al doilea termen al comparaţiei are funcţia de complement al
comparativului.

N: altus G: alt(i) N: m,f: altior N: n: altius


(înalt) (mai înalt, -ă) (mai înalt)
N:miser G: miser(i) N: m, f: miserior N: n: miserius
(nefericit) (mai nefericit, -ă) (mai nefericit)
N:pulcher G: pulchr(i) N: m, f: pulchrior N: n: pulchrius
(frumos) (mai frumos, -ă) (mai frumos)
N: celer G: celer(is) N: m, f: celerior N: n: celerius
(iute) (mai iute) (mai iute)
N:dulcis G: dulc(is) N: m,f: dulcior N: n: dulcius
(dulce) (mai dulce) (mai dulce)
N: felix G: felic(is) N:m,f: felicior N: n: felcius
(fericit) (mai fericit) (mai fericit)

Singular Plural
M-F N M-F N
N altior altius altiores altiora
V altior altius altiores altiora
Ac altiorem altius altiores altiora
G altioris altioris altiorum56 altiorum
D altiori altiori altioribus altioribus
Abl altiore57 altiore altioribus altioribus

55
Adjectivele compuse cu -dicus, -ficus, -volus se declină ca participiul prezent, avînd terminaţia de
comparativ -entior, -entius: maledicus, maledicentior.
56
Comparativul are G plural în -um.
57
Comparativul are Abl. singular în -e.
18
Gradul superlativ se formează:
Înlocuind desinenţa genitivului singular cu sufixele: -(is)simus (m), -(is)sima (f), -
(is)simum (n). Această regulă se aplică majorităţii adjectivelor.
Adjectivele care au nominativul singular în -er (m), -a (f), -um (n) şi cele în -er
(m), -is (f), -e (n) la superlativ primesc sufixul -rimus, -rima, -rimum (adăugat
nominativului masculin).
Adjectivele: facilis, difficilis, similis, dissimilis şi humilis formează superlativul cu
ajutorul sufixelor -limus, -lima, -limum58 (adăugat temei).

Exemple:
a)
N sg.: altus (înalt) G sg.: alt(i) altissimus, -a, -um (foarte înalt)
N sg.: dulcis (dulce) G sg.: dulc(is) dulcissimus, -a,-um (foarte dulce)
N sg.: felix (fericit) G sg.: felic(is) felicissimus, -a,-um (foarte fericit)

b)
N sg.: miser (nefericit) miserrimus, -a,-um (foarte nefericit)
N sg.: pulcher (frumos) pulcherrimus, -a, -um (foarte frumos)
N sg.: celer (iute) celerrimus, -a, -um (foarte iute)

c)
N sg.: facilis (uşor) G sg.: facil(is) facillimus, -a, -um (foarte uşor)

Adjectivele de la gradul superlativ se declină după declinarea I (femininele) şi


a II-a59 (masculinele şi neutrele).
Cînd superlativul are valoare relativă, el are un al doilea termen care are
funcţia de complement al superlativului şi se exprimă prin substantiv sau un
substitut al acestuia aflat într-unul din cazurile:
a) ablativ precedat de prepoziţia ex (din, dintre): Caius altissimus ex omnibus
collegis est.(Caius este cel mai înalt dintre toţi colegii.)
b) acuzativ precedat de prepoziţia inter (între): Caius altissimus inter omnes
collegas est.
c) genitiv fără prepoziţie (genitivus partitivus): Caius altissimus omnium
collegarum est.

 Adjectivele cu trei terminaţii în -us, -a, -um precedate de vocalele -e, -i, sau -u
formează comparativul şi superlativul analitic cu ajutorul adverbelor magis,
plus (mai) şi maxime, valde,forte (foarte). Acest tip de comparaţie se va
generaliza ulterior în limbă şi va fi moştenit în limbile romanice.

Pozitiv Comparativ Superlativ


idoneus, -a, -um magis idoneus, -a, -um maxime idoneus, -a, -um
(frumos) (mai frumos) (foarte frumos)
Sufixele –rimus şi –limus rezultă din asimilarea lui –s din –simus.
58

59
Adjectivele compuse cu -dictus, -ficus, -volus formează superlativul cu -entissimus-a-um:
maledicentissimus-a-um.
19
varius, -a, -um magis varius, -a, -um maxime varius, -a, - um
(variat) (mai variat) (foarte variat)
arduus, -a, -um magis arduus, -a, -um maxime arduus, -a, -um
(arzător) (mai arzător) (foarte arzător)

 Superlativul se mai poate forma cu ajutorul prefixelor per- şi prae-:permagnus,


-a, -um (foarte mare), permulti, -ae, -a (foarte mulţi), praeclarus, -a, -um
(foarte vestit).

Comparaţia neregulată

1. Există cîteva adjective care formează comparativul şi superlativul de la un


radical diferit de cel al pozitivului (comparaţie supletivă):

Pozitiv Comparativ Superlativ


magnus, -a, -um(mare) maior, maius (mai mare) maximus,-a,-um (foarte mare)
parvus, -a, -um (mic) minor, minus (mai mic) minimus, -a, -um (foarte mic)
bonus, -a, -um (bun) melior, melius (mai bun) optimus, -a, -um (foarte bun)
malus, -a, -um (rău) peior, peius (mai rău) pessimus, -a, -um (foarte rău)
multus, -a, -um (mult) plus,-ris (mai mult) plurimus, -a, -um (foarte mult)

2. Există adjective fără gradul pozitiv:

citerior, -ius (de dincoace) citimus, -a, -um


ulterior, -ius (de dincolo) ultimus, -a, -um
propior,-ius (apropiat) proximus, -a, -um
prior, -ius (din faţă) primus, -a, -um
deterior, -ius (rău) deterrimus, -a, -um
potior, -ius (preferabil) potissimus, -a, -um

Există adjective folosite doar la comparativ şi superlativ, ale căror forme de


pozitiv sînt folosite la plural cu valoare substantivală:
exterus, -a, -um/ exterior, -ius/ extremus, -a, -um → exteri ,-orum =
străini;
posterus, -a, -um/ posterior, -ius/ postremus, -a, -um → posteri, -orum =
urmaşi; -
superus, -a, -um/ superior, -ius/ supremus, -a, -um şi summus, -a, um →
Superi, -orum = zeii de sus; -
inferus, -a, -um/ inferior, -ius/ infimus, -a, -um şi imus, -a, -um → Inferi,-
orum = zeii de jos.

Temă

Traduceţi în limba română:

20
Amicus Plato, sed magis amica veritas. (Ammonius) Ars longa, vita brevis.
(Hippocrate) Aurea mediocritas. (Horatius, Oda II, 10) Corruptio optimi pessima.
Corvus albus. (Iuvenal, Satira VII) Difficiles nugae. (Martial, Epigrama II, 86)
Exegi monumentum aere perennius. (Horatius, Oda II, 30) Ira furor brevis est.
(Ennius) Honeste vivere. (Ulpian) Primum vivere, deinde philosophari. (Precept
latin). Nunc est bibendum. (Horatius, Oda I, 37). Fugit irreparabile tempus.
(Vergilius, Georgicele III) Hic et nunc. Pares cum paribus facillime congregantur.
(Cicero, Despre bătrîneţe)

Substantive Adjective/Adverbe Verbe


aes, aeris n = bronz aureus-a-um = aurit, de aur bibo-ere, bibi, bibitum = a bea
ars, artis f = artă deinde = apoi congrego-are-avi-atum = a se
aduna
furor-oris m = nebunie nunc = acum exigo-ere, egi-actum = a ridica
ira-ae f = mînie par, paris = egal vivo-ere, vixi, victum = a trăi
mediocritas-atis f = cale de perennis-e = peren
mijloc
nugae-arum f = numicuri,
fleacuri
veritas-atis f = adevăr
vita-ae f = viaţă

Analizaţi adjectivele.

Traduceţi în limba latină:


Cortegiul funebru înaintează pe Via Appia, împodobită cu monumentele
cetăţenilor nobili. Înaintează cîntăreţii din flaut şi trompetiştii; după ei (post eos),
apar femeile cu părul despletit, plîngînd cu mare durere şi sfîşiindu-şi hainele.
Apoi vine actorul a cărui (cuius) înfăţişare o redă pe cea a mortului. Urmează alţi
actori care (qui) amintesc obiceiurile bărbatului. Apoi sînt purtate imaginile de
ceară ale strămoşilor. La sfîrşit e transportată cenuşa acestuia (eius) în urnă.

Substantive Adjective/Participii/ Verbe


Adverbe
cinis-eris m = cenuşă cereus-a-um = de ceară antecedo-ere-cessi-cessum = a veni
în faţă
civis-is m = cetăţean lacerans-ntis = sîşiind appareo-ere-ui = a apărea
crinis-is m = păr magnus-a-um = mare fero, ferre, tuli, latum = a purta, a
duce
fletus-us m = plîns, durere nobilis-e = nobil memoro-are-avi-atum = a aminti
histrio-onis m = actor ornatus-a-um = împodobit procedo-ere-cessi-cessum = a
înainta
monumentum-i n = monument plangens-ntis = plîngînd reddo-ere-didi-ditum = a reda
tibicen-cinis m = flautist solutus-a-um = despletit sequor, sequi, secutus sum = a urma
tubicen-inis m = trompetist suus-a-um = al său venio-ire, veni, ventum= a veni
urna-ae f = urnă
vestus-us m = haină
vultus-us m = înfăţişare

Traduceţi şi analizaţi:
nigrarum mulierum – inevitabile fatum – pedestres copiae – celebris urbs –
21
in libro aperto cordis – turpissima exempla – post brevissimum tempus

Declinaţi la pozitiv şi comparativ:


populus alta et densa, tener puer, audax nauta, corpus salubre

NUMERALUL
(nomen numerale)

În limba latină existau următoarele numerale:


cardinale (cîţi? quot?)
ordinale (al cîtelea? quotus?)
distributive (cîte cîţi? quoteni?)
adverbiale (de cîte ori? quoties?)
multiplicative (de cîte ori? quotiens?).

Numeralul cardinal
Pentru a indica numerele romanii foloseau litere:
I-1
V-5
L - 50
C - 100
D - 500
M - 1000
Pentru a indica diferite valori numerice se putea asocia de maximum trei ori
acelaşi semn (III - 3; XXX - 30 etc.). Puse la stînga semnelor cu valoare mai mare,
semnele cu valoare mai mică se scădeau: XL - 40. Aşezate la dreapta, acestea se
adunau: LX - 60. Doar o parte a numeralului cardinal se declină: 160, 261 (după
declinările I la feminin şi a II-a la masculin şi neutru) şi 3 (după declinarea a III-a).
De la 4 la 100 nu se declină. Se mai declină numeralele care denumesc sutele după
declinările I şi a II-a. Numeralul 1000 (mille) este indeclinabil la singular şi
declinabil la plural (milia), unde preia forma de neutru a declinării a III-a.

b) Numeralul ordinal - se formează de la numeralul cardinal (cu excepţia lui


primus, -a, -um, întîiul, întîia şi secundus, -a, -um - al doilea, a doua). El se
comportă ca un adjectiv cu trei terminaţii şi se declină după declinarea I
(femininele) şi a II-a (masculinele şi neutrele).

c) Numeralul distributiv - se comportă, ca şi numeralul ordinal, ca un adjectiv cu


trei terminaţii şi este format, de la 3 în sus, de la numeralul cardinal.

d) Numeralul adverbial - este indeclinabil.

60
Unus are G sg. în –ius şi D sg. în –i, ca la pronume.
61
Duo are G pl. duorum, -arum şi D-Abl pl. duobus, -abus.
22
e) Numeralul multiplicativ - se formează de la numeralul cardinal cu ajutorul
sufixului -plex la nominativ, -plicis la genitiv: simplex, duplex, triplex etc. Se
comportă ca un adjectiv cu o terminaţie şi se declină după declinarea a III-a.

Declinarea numeralelor cardinale

M F N M F N M-F N M-F-N
N unus una unum duo duae duo tres tria milia
Ac unum unam unum duos duas duo tres tria milia
G unius unius unius duorum duarum duorum trium trium milium
D uni uni uni duobus duabus duobus tribus tribus milibus
Abl uno una uno duobus duabus duobus tribus tribus milibus

Cifre Numeralul Numeralul Numeralul Numeralul


cardinal ordinal distributiv adverbial
1- I unus, -a, um primus, -a, -um singuli, -ae, -a semel
2 - II duo, -ae, -o secundus, -a, -um bini, -ae, -a bis
3 - III tres, tria tertius, -a, -um terni, -ae, -a ter
4 - IV quattor quartus, -a, -um quaterni, -ae, -a quarter
5-V quinque quintus, -a, -um quini, -ae, -a quinquies
6 - VI sex sextus, -a, -um seni, -ae, -a sexies
7 - VII septem septimus, -a, -um septeni, -ae, -a septies
8 - VIII octo octavus, -a, -um octoni, -ae, -a octies
9 - IX novem nonus, -a, -um noveni, -ae, -a novies
10 - X decem decimus, -a, -um deni, -ae, -a decies
11 - XI undecim undecimus,-a,-um undeni, -ae, -a undecies
12 - XII duodecim duodecimus,-a,-um duodeni, -ae, -a duodecies
13 - XIII tredecim tertius decim terni deni ter decies
14 - XIV quattuordecim quartus decimus quaterni deni quarter decies
15 - XV quindecim quintus decimus quini deni quinquies decies
16 - XVI sedecim sextus decimus seni deni sexies decies
17 - XVII septemecim septimus decimus septeni deni septies decies
18 - XVIII duodeviginti duodevicesimus duodeviceni duodevicies
19 - XIX undeviginti undevicesimus undeviceni undevicies
20 - XX viginti vicesimus viceni vicies
21 - XXI unus et viginti unus et vicesimus singuli et viceni semel et vicies
30 - XXX triginta tricesimus triceni … tricies
40 - XL quadraginta quadragesimus quadrageni quadragies
50 - L quinquaginta quinquagesimus quinquageni quinquagies
60 - LX sexaginta sexagesimus sexageni sexagies
70 - LXX septuaginta septuagesimus septuageni septuagies
80 - LXXX octoginta octogesimus octogeni octogies
90 - XC nonaginta nonagesimus nonageni nonagies
100 - C centum centesimus centeni centies
200 - CC ducenti,-ae,-a ducentisiums duceni ducenties
300 - CCC trecenti,-ae,-a trecentisimus treceni trecenties
400 - CD quadringenti quadringentesimus quadringeni quadringenties
500 - D quingenti,-ae,-a quingentesimus quingeni quingenties
600 - DC sescenti,-ae,-a sescentesimus sesceni sescenties
700 - DCC septengenti,-ae,-a septingentesimus septingeni septingenities

23
800 - DCCC octingenti,-ae,-a octingentesimus octingeni octingenties
900 - CM nongenti,-ae,-a nongentesimus nongeni nongenties
1000 - M mille millesimus singula milia millies
2000 - MM duo milia bis millesimus bina milia bis millies

Temă

Traduceţi în limba română:


Bis dat qui cito dat. (P. Syrus) Bis repetita placent. (Horatius, Arta poetică)
Primus inter pares.Tertius gaudens. Miles, post Marathoniam pugnam, longo
atque veloci cursu in urbem Athenas tandem venit, Persicaeque cladis nuntium
dedit, deinde exanimis cecidit. Equitatus et peditatus Alexandri, Macedonum regis,
cum ingenti Persarum exercitu saepe pugnaverunt.

Substantive Adjective/Adverbe Verbe


exercitus-us m = armată deinde = apoi cado-ere, cecidi, casum = a cădea, a muri
miles-itis m = soldat ingens-ntis = enorm do-are, dedi, datum = a da
pugna-ae f = luptă saepe = adesea
urbs, urbis f = oraş velox-ocis = repede

Nota bene
Desineneţele de pasiv ale verbului la timpurile formate de la tema
prezentului sînt: -r, -ris, -tur, -mur, -mini, -ntur. Infinitiv prezent: -ri.

Analizaţi numeralele.

Traduceţi în limba latină:


Tabăra romană avea formă pătrată. Ea era întărită cu ziduri de lemn sau de
piatră. Există o poartă pe fiecare latură. Între porţi existau drumuri. În mijlocul
taberei era cortul comandantului. Corturile erau aşezate în rînduri.

Substantive Adjective/Adverbe Verbe


dux, ducis m = comandant alius, alia, aliud = celălalt munio-ire-ivi-itum = a întări
forma-ae f = formă lapideus-a-um = de piatră pono-ere, posui, positum = a pune
murus-i m = zid ligneus-a-um = de lemn
series-ei f = şir quadratus-a-um = pătrat
via-ae f = drum

PRONUMELE
(pronomen)

Limba latină e bogată în forme pronominale. Flexiunea lor reprezintă un


sistem ce a suferit influenţa declinării substantivale, dar are şi trăsături distinctive
(de ex., desinenţele de genitiv şi dativ singular). Distingem două mari grupe:
I. Pronumele personal, reflexiv şi posesiv, care au categoria gramaticală a
persoanei.
II. Pronumele demonstrativ, relativ, interogativ şi nedefinit.

24
Pronumele personal

Pers. I sg. Pers. a II-a sg. Pers. I pl Pers. A II-a pl.


N ego (eu) tu (tu) nos (noi) vos (voi)
G mei tui nostri / nostrum vestri / vestrum
D mihi tibi nobis vobis
Ac me te nos vos
V - tu - vos
Abl me te nobis vobis

Pronumele reflexiv

Pers. a III-a sg şi
pl.
N -
G sui
D sibi
Ac se
V -
Abl se

Pronumele posesiv

Singular Plural
M F N M F N
Pers.I meus a/al meu mea meum noster a/al nostru nostra nostrum
Pers.II tuus a/al tau tua tuum vester a/al vostru vestra vestrum
Pers.III suus a/al sau sua suum sui a/ al lor suae sua

Singular Plural
M F N M F N
N meus mea meum mei meae mea
G mei meae mei meorum mearum meorum
D meo meae meo meis meis meis
Ac meum meam meum meos meas mea
V mi mea meum mei meae mea
Abl meo mea meo meis meis meis

Observaţii:
Limba română a moştenit din latină formele pronumelui personal de
persoanele I şi a II-a şi a format persoana a III-a singular din demonstrativul ille.
Pronumele demonstrativ ipse a dat naştere formei însul, care împreună cu formele

25
neaccentuate ale pronumelui personal a format pronumele personal de întărire
însumi, însuţi.

Pronumele reflexiv îşi păstrează în mare parte formele latineşti; şi în limba


latină, acesta are forme proprii doar la persoana a III-a, identice pentru singular şi
plural. Pentru a indica persoana ce face şi suferă lucrarea, în limba latină se
foloseşte la persoana I şi a II-a pronumele personal în acuzativ cu valoare
reflexivă: me defendo (eu mă apăr). La persoana a III-a pronumele reflexiv se
poate întări cu forma reduplicată sese.
Pronumele personal şi reflexiv în cazul ablativ singular şi plural îşi ataşează
prepoziţia cum la sfîrşit: mecum (cu mine), vobiscum (cu voi). Formele de
nominativ ale pronumelui personal şi reflexiv pot fi întărite prin particule ca -met
sau -te: egomet (eu însumi), nosmet (noi înşine), tute (tu însuţi).
Pronumele posesive meus şi tuus indică un singur posesor, noster şi vester
mai mulţi posesori, iar suus atît un posesor cît şi mai mulţi posesori. La vocativ
singular, meus are forma mi. Pronumele posesiv se întăreşte cu particulele -met şi-
pte: suamet facta (propriile sale fapte), nostrapte culpa (chiar prin vina noastră).
Pronumele demonstrative prezintă particularităţi flexionare distincte de
declinarea substantivală. Cele mai evidente sînt particulele demonstrative -d pentru
neutre62 (id, illud, istud) şi –i, -c (haec, hic, hoc ) şi desinenţele de la genitiv (-ius)
şi dativ (-i) singular63, comune pentru toate genurile. În rest, se declină ca un
adjectiv cu trei terminaţii, după declinările I şi a II-a.
 hic, haec, hoc = acesta, aceasta (cu referire la persoana I)
 iste, ista, istud = acesta, aceasta (ăsta, asta) (cu referire la persoana a II-a)
 ille, illa, illud = acela, aceea (cu referire la persoana a III-a)
 is, ea, id =acesta, aceasta, acela, aceea (cu referire la toate persoanele)64
 ipse, ipsa, ipsum = însuşi, însăşi (cu referire la toate persoanele)
 idem, eadem, idem = acelaşi, aceeaşi (cu referire la toate persoanele)

Singular Plural
M F N M F N
N hic haec hoc hi hae haec
G huius huius huius horum harum horum
D huic huic huic his his his
Ac hunc65 hanc hoc hos has haec
Abl hoc hac hoc his his his

Singular Plural
M F N M F N
N iste ista istud isti istae ista
G istius istius istius istorum istarum istorum
62
Această particulă apare şi la unele pronume relativ-interogative şi nehotărîte.
63
Acestea apar şi la pronumele relativ-interogativ.
64
Acest pronume are valoare anaforică.
65
Desinenţa –m devine –n din cauza lui -c.
26
D isti isti isti istis istis istis
Ac istum istam istud istos istas ista
Abl isto ista isto istis istis istis

Singular Plural
M F N M F N
N ille illa illud illi illae illa
G illius illius illius illorum illarum illorum
D illi illi illi illis illis illis
Ac illum illam illud illos illas illa
Abl illo illa illo illis illis illis

Singular Plural
M F N M F N
N is ea id ii (ei) eae ea
G eius eius eius eorum earum eorum
D ei ei ei iis (eis) iis iis
Ac eum eam id eos eas eos
Abl eo ea eo iis (eis) iis iis

Singular Plural
M F N M F N
N ipse ipsa ipsum ipsi ipsae ipsa
G ipsius ipsius ipsius ipsorum ipsarum ipsorum
D ipsi ipsi ipsi ipsis ipsis ipsis
Ac ipsum ipsam ipsum ipsos ipsas ipsa
Abl ipso ipsa ipso ipsis ipsis ipsis

Singular Plural
M F N M F N
N idem eadem idem iidem eaedem eadem
G eiusdem eiusdem eiusdem eorundem earundem eorundem
D eidem eidem eidem iisdem iisdem iisdem
Ac eundem eandem idem eosdem easdem eadem
Abl eodem eadem eodem iisden iisdem iisdem

Observaţii:
Hic, haec, hoc, pronumele demonstrativ de apropiere, este format prin
compunere cu particula enclitică -c(e).
Pronumele demonstrativ de apropiere iste, ista, istud şi pronumele
demonstrativ de depărtare ille, illa, illud, în compunere cu adverbul ecce şi cu a s-
au transformat în demonstrativele româneşti acesta, ista, acela şi ăla.
Is, ea, id se referă la un obiect despre care s-a vorbit (valoare anaforică) şi
adesea precede pronumele relativ. El poate fi întărit prin particula -ce: eiusce modi
(de acest fel). Acest pronume demonstrativ se poate folosi ca pronume personal de
persoana a III-a. Idem, eadem, idem şi ipse, ipsa, ipsum sunt compuşi ai lui is, ea,
27
id : primul cu ajutorul sufixului de identitate invariabil -dem (chiar, tocmai), al
doilea cu ajutorul particulei -pse.

Pronumele relativ

Singular Plural
M F N M F N
N qui quae quod qui quae quae
G cuius cuius cuius quorum quarum quorum
D cui cui cui quibus quibus quibus
Ac quem quam quod quos quas quae
Abl quo qua quo quibus quibus quibus

Observaţii:
Declinarea pronumelui relativ diferă de a celorlate pronume întrucît
altermează forme ale declinărilor I, a II-a şi a III-a la singular şi plural; el utilizează
desinenţele pronominale de G şi D singular. La început de propoziţie pronumele
relativ poate avea valoare demonstrativă; el poate fi folosit şi ca adjectiv
pronominal interogativ.

Pronumele interogativ

Singular Plural
M F N M F N
N quis quis quid qui quae quae
G cuius cuius cuius quorum quarum quorum
D cui cui cui quibus quibus quibus
Ac quem quam quid quos quas quae
Abl quo qua quo quibus quibus quibus

quisquis, quid = cine, ce?


 quisnam, quaenam, quidnam = cine, ce?
 quinam, quaenam, quodnam = care, ce?
 cuius, cuia, cuium = cui îi apartine?
 qualis, -is, -e = ce fel de?
 quantus, -a, -um = cît de mare?
 quantulus, -a, -um = cît de mic?
 quotus, -a, -um = al cîtelea?
 uter, -a, -um = care din doi?

Pronumele nehotărîte se împart în trei categorii:

compuse: prin reduplicare (quisquis), cu particule nedefinite (quidam), sau cu


fome verbale (quilibet):

28
 aliquis, -a, -id = vreunul, cineva
 quidam, quaedam, quiddam = un anumit
 quisque, quaeque, quidque = fiecare
 quisquam, quiquam, quidquam = cineva
 quilibet, quaelibet, quidlibet = oricine
 quicumque, quaecumque, quodcumque = oricare

b) cu formă şi valoare de adjectiv; în acest caz urmează declinarea adjectivelor cu


trei terminaţii, cu excepţia genitivului şi dativului singular (în -ius, -i):
 unus, -a, -um = un singur
 ullus, -a, -um = vreunul
 nullus, -a, -um = nici unul
 uter, utra, utrum = unul din doi
 uterque, utraque, utrumque = şi unul şi altul din doi
 neuter, neutra, neutrum = nici unul din doi
 alter, altera, alterum = celălalt din doi
 alius, alia, aliud =altul
 totus, -a, -um = întreg, tot
 solus, -a, -um = singur
c) negative: nemo, neminis, care se declină ca un substantiv de declinarea a III-a
imparisilabică şi are forme pentru nominativ, acuzativ şi dativ şi nihil, indeclinabil,
folosit doar la nominativ şi acuzativ singular neutru şi la Abl sg. (nihilo). Pentru
celelate cazuri se foloseşte nullus, nulla, nullum care se declină ca un adjectiv cu
trei terminaţii în -us, -a, -um, cu excepţia genitivului (în -ius) şi dativului ( în -i)
singular: nullius, nulli.

Temă

Traduceţi în limba română:


Aut Caesar, aut nihil. (Cezar Borgia) Ave, Caesar, morituri te salutant!
(Suetonius, Vieţile celor XII cezari) Cui prodest? (Cicero) Eiusdem farinae. Faber
est suae quisque fortunae. (Sallustius) Felix qui potuit rerum cognoscere causas.
(Vergilius, Georgicele II) Nosce te ipsum! (Cicero, Tusculane) Omnia mea mecum
porto. (Bias) Homo sum, humani nihil a me alienum puto. (Terentius,
Heautontimorumenos) Soli soli soli. (Inscripţie pe un bust al lui Ludovic al XIV-
lea) Timeo hominem unius libri.

Substantive Adjective Verbe


faber-bri m = făuritor alienus-a-um = străin cognosco-ere-novi-nitum = a cunoaşte
farina-ae f = făină felix-cis = fericit nosco-ere, novi, notum = a cunoaşte
fortuna-ae f = noroc porto-are-avi-atum = a duce
prosum, prodesse, profui = a fi de folos
puto-are-avi-atum = a crede, a socoti

Analizaţi pronumele din text.


29
Traduceţi în limba latină:
Aeneas vine în Latium şi învinge triburile indigene, dar Imperiul Roman îşi
are începutul de la Romulus, care este fiul Rheei Silvia şi fratele geamăn al lui
Remus. Regele a vrut moartea gemenilor şi i-a expus. O lupoaică însetată i-a
alăptat pe copii. Faustulus duce copiii la soţia sa, Acca Larentia.

Substantive Adjective/Participii Verbe


exordium-ii n = început sitiens-entis = însetat duco-ere, duxi, ductum = a duce
filius-ii m = fiu expono-ere-posui-positum = a expune
geminus-i m = geamăn habeo-ere-bui-itum = a avea
indiges-etis m = indigen praebere mammas = a alăpta
imperium-ii n = imperiu
mors, mortis f = moarte
puer-eri m = copil
tribus-us f = trib
uxor-oris f = soţie

 Traduceţi şi analizaţi:
hi – istum – ipsum – illa – eae – easdem – istarum – huic – illos – ipsius – eodem
– illis – ea – haec – isti – ipsas – horum – istam – eam – ipsis – illorum – has

VERBUL. CATEGORII GRAMATICALE

Flexiunea verbului se numeşte conjugare. Ea cuprinde totalitatea


modificărilor acestuia în funcţie de diateză, aspect, mod, timp, număr şi persoană
cu ajutorul afixelor, al desinenţelor şi al verbelor auxiliare.

Diateza
Din punct de vedere formal, în limba latină verbul regulat are două diateze 66,
activă67 şi pasivă68. Ele se exprimă atît sintetic, cît şi analitic. Există verbe care au
forme de pasiv şi înţeles activ, care aparţin unei diateze separate, diateza medie,
dispărută în limbile romanice; aceste verbe se numesc verbe deponente69; ele au însă
şi forme active la modurile nepersonale (participiu prezent şi viitor activ, infinitiv
viitor activ, gerunziu şi supin). Există şi şase verbe semideponente: fido, confido,

66
O a treia diateză, medie, moştenită din indo-europeană, care s-a dezvoltat din diateza activă, indica
implicarea agentului în săvîrşirea acţiunii; desinenţele acestei diateze erau identice în latină cu cele ale
diatezei pasive şi le vom numi din această cauză medio-pasive; sub raport istoric, diateza pasivă s-a
dezvoltat ulterior, din diateza medie.
67
Laudo (laud)
68
Laudor (sînt lăudat). Doar verbele tranzitive au diateza pasivă. Diateza pasivă poate avea şi sens
reflexiv sau impersonal: moveor (mă mişc), traditur (se spune).
69
Verbele deponente au conjugare medio-pasivă. Cu timpul, verbele deponente s-au transformat în
verbe active; verbele deponente se enunţă în dicţionare cu trei forme: indicativ prezent pasiv persoana I
sg., infinitiv prezent pasiv şi indicativ perfect pasiv persoana I sg.; ele se clasifică, la fel ca şi celelalte
verbe, în patru conjugări, după aceleaşi criterii: hortor, hortari, hortatus sum (conj I), fateor, fati,
fassus sum (conj a-II-a), loquor, loqui, locutus sum (conj a III-a), morior, moriri, mortuus sum (conj a
IV-a).
30
diffido (a se încrede/a nu se încrede – toate trei + dativul), audeo (a îndrăzni +
infinitivul), soleo (a obişnui + infinitivul) şi gaudeo (a se bucura + ablativul);
acestea au o conjugare mixtă70: după diateza activă la timpurile derivate din tema
prezentului şi după diateza pasivă la timpurile derivate din tema perfectului.

Tema şi conjugarea
Verbele regulate se enunţă în dicţionar cu patru forme de bază: 1.laudo,
indicativ prezent activ pers.I sg. 2.laudare, infinitiv prezent activ 3.laudavi,
indicativ perfect activ pers.I sg. 4.laudatum, supin activ.
Cele trei teme ale verbului sunt indicate de “timpurile primitive”:
laudo, laudare laudavi laudatum
Tema prezentului LAUDA- Tema perfectului LAUDAV – Tema supinului LAUDAT –
înlăturăm sufixul infinitivului înlăturăm desinenţa persoanală înlăturăm terminaţia
- re -i –um

În tabelul conjugărilor, distingem temele în următoarele moduri:


Tema PREZENTULUI Tema PERFECTULUI Tema SUPINULUI
Literă normală Bold Italic71

În funcţie de sufixul tematic de la tema prezentului 72, există patru tipuri de


conjugare în care se clasifică verbele regulate:
Conjugarea I: laudo-are-laudavi-laudatuma
Conjugarea a II-a: moneo-ere-monui-monitume
Conjugarea a III-a73: dico-ere-dixi-dictumconsoană/u/i74
Conjugarea a IV-a: audio-ire-audivi-auditumi
Verbul poate avea şi o conjugare perifrastică75, indicînd atitudinea subiectului
faţă de acţiunea exprimată de el. Conjugarea perifrastică activă are forme compuse din
participiul viitor activ şi verbul auxiliar sum, exprimînd intenţia de a săvîrşi o acţiune.
Conjugarea perifrastică pasivă este compusă din participiul viitor pasiv şi verbul
auxiliar sum exprimînd ideea necesităţii săvîrşirii unei acţiuni.

Aspectul
Aspectul era o categorie gramaticală arhaică, anterioară timpului, cu
70
Ca şi verbele deponente, verbele semideponente se enunţă cu trei forme: indicativ prezent activ
persoana I sg., infinitiv prezent activ şi indicativ perfect pasiv persoana I sg.: soleo, solere solitus sum.
71
Spre deosebire de celelalte două teme aspectuale, tema supinului este o temă modală, utilizată la
formarea unor timpuri ale modurilor nepersonale. Sufixul tematic este –t- adăugat fie radicalului, fie
unei vocale tematice; acesta se poate modifica fie cînd e precedat de un radical consonantic în t- sau d-:
mitto→missum, fie sub influenţa sufixului –s- din tema perfectului: inflexi→inflexum.
72
De obicei, tema prezentului este formată din radical şi afix (sufix, cel mai adesea), dar există şi verbe
la care tema este egală cu radicalul.
73
Conjugarea a III-a are teme consonantice sau radicale (dico) şi teme afixate cu sufixe incoative sau
cu sufixul –i (facio), cu prefixe (gigno) sau cu infixul –n (vinco). Pentru a afla tema verbelor de
conjugarea a III-a, trebuie înlăturată terminaţia –ere întrucît –e este vocală tematică sau de legătură, cu
excepţia verbelor care au tema de prezent formată cu sufixul –i-. Vocalele tematice –e- şi –o- care apar
în flexiune se pot modifica: -e-+-s-/-m-/-t- > i; -o-+-n- > u -vezi M. Paraschiv, op. cit., II, pp. 8-9.
74
Statuo, facio, fugio, capio etc.
75
Numele indică faptul că întreaga flexiune este analitică.
31
organizare ternară, în baza opoziţiilor: momentan (arată acţiunea într-un punct al
ei)/durativ (arată acţiunea în desfăşurare)/finit (arată o acţiune încheiată). În limba
latină s-a păstrat opoziţia durativ (infectum)/finit (perfectum) care este indicată de
primele două teme, a prezentului şi a perfectului.
Derivarea cu sufixe şi prefixe poate şi ea exprima aspectul: sufixul incoativ
(ingresiv) –sc şi prefixele ad, cum, in arată începutul acţiunii (floreo, sînt în
floare/floresco, înfloresc; venio, vin/invenio, întîlnesc; prefixele cum, de, ex, ob şi
per se utilizează în cazul aspectului egresiv care arată sfîrşitul acţiunii: vito, a se
feri /devito, a scăpa de.

Modul
În limba latină, verbul are 7 moduri:
3 personale: indicativ (arată o acţiune reală), imperativ (cu rol de interpelare) şi
conjunctiv (indică o acţiune posibilă). Deşi formal nu există modul condiţional-
optativ, valorile acestuia sînt exprimate sincretic de modul conjunctiv.
4 nepersonale (forme verbale nominale76): infinitiv, gerunziu, participiu şi supin.
Această categorie gramaticală utilizează drept mărci sufixele77.

Timpul
Timpul arată cînd se petrece acţiunea în raport cu momentul vorbirii,
recurgînd la o opoziţie ternară: în trecut (raport de anterioritate), prezent (raport de
simultaneitate) sau viitor (raport de posterioritate). Indicativul are 6 timpuri
organizate simetric: trei - la tema prezentului (prezent, imperfect şi viitor I) şi trei
la cea a perfectului (perfect, mai mult ca perfect şi viitor II); conjunctivul are 4
timpuri - două la tema prezentului (prezent şi imperfect) şi două la cea a
perfectului (perfect şi mai mult ca perfect), iar imperativul două, la tema
prezentului (prezent şi viitor).
Dintre modurile nepersonale, doar infinitivul şi participiul au categoria
gramaticală a timpului.
Timpul are drept mărci sufixele şi din punct de vedere formal poate fi
exprimat sintetic şi analitic.

Sufixele
Sufixele temporale şi modale sînt morfeme derivative care se adaugă temelor
de prezent, prefect şi supin pentru realizarea flexiunii sintetice:
Indicativ: -prezent: 0
-imperfect: -ba- (conj.I, II ), -eba -(conj.III, IV)
-viitor: -b- (conj.I, II), -e- (-a- la pers. I sg.) (conj.III, IV)

-perfect: 0
-mai mult ca perfect: -era- (conj.I, II, III, IV)
-viitor II (anterior): -er- (pers.I sg.), -eri- (conj.I, II, III, IV)
Conjunctiv: -prezent: -e- (conj.I ), -a- (conj. II, III, IV )
76
Sînt numite astfel datorită ocurenţei unor categorii gramaticale din flexiunea nominală.
77
Imperativul e marcat doar prin desinenţe specifice.
32
-imprfect: -re- (conj.I, II, III, IV)
-perfect: -eri- (conj.I, II, III, IV)
-mai mult ca perfect: -isse- (conj.I, II, III, IV)

Infinitiv: -prezent activ –re- (conj.I, II, III, IV)


-prezent pasiv: -ri- (conj.I, II, IV), -i- (conj.III)
-perfect activ: -isse- (conj.I, II, III, IV)

Participiu: -prezent activ: -nt- (conj.I, II ), -ent-(conj.III, IV)

Gerunziu: -nd- (conj.I, II ), -end- (conj.III, IV)

Numărul şi persoana
Verbul are forme flexionare pentru cele două numere, singular şi plural,
întrucît din latină a dispărut dualul. Cele trei persoane gramaticale indică
implicarea în procesul comunicării a unui locutor (persoana I), interlocutor
(persoana a -II-a) sau delocutor (persoana a III-a).
Persoana, numărul şi în unele cazuri diateza sînt indicate prin desinenţele
personale.

Desinenţele
Desinenţele sînt comune pentru toate timpurile şi modurile, cu excepţia
indicativului perfect şi imperativului prezent şi viitor care au desinenţe proprii.
Pentru timpurile derivate de la tema prezentului, există desinenţe diferite pentru
diateza activă şi pentru diateza pasivă. Ele sînt aşadar mărci pentru diateză, mod,
timp, persoană şi număr în flexiunea sintetică.. La timpurile prezent, viitor (conj.I
şi a II-a) şi viitor II se foloseşte desinenţa -o (desinenţă primară) la pers. I sg., iar la
celelalte timpuri desinenţa –m (desinenţă secundară):

Indicativ, Conjunctiv
Activ Pasiv
Singular plural singular plural
I - o, - m - mus I-r - mur
II - s - tis II - ris - mini
III - t - nt III - tur - ntur

Indicativ perfect
Singular plural
I- i I- imus
II- isti II- istis
III-it III- erunt / -ere

33
Imperativ
Prezent Viitor
Activ Pasiv Activ Pasiv
Singular plural singular Plural singular Plural Singular plural
II – 0 -te -re -mini II- to -tote -tor -
III - - - - III- to -nto -tor ntor

TABELUL GENERAL AL CONJUGĂRII REGULATE


Diateza activă
Timpul Modul indicativ
Prezent (laud) (sfătuiesc) (zic) (aud)
laudo78 moneo dico audio
laudas mones dicis audis
laudat monet dicit audit
laudamus monemus dicimus audimus
laudatis monetis dicitis auditis
laudant monent dicunt audiunt
Imperfect (lăudam) (sfătuiam) (ziceam) (auzeam)
laudabam monebam dicebam audiebam
laudabas monebas dicebas audiebas
laudabat monebat dicebat audiebat
laudabamus monebamus dicebamus audiebamus
laudabatis monebatis dicebatis audiebatis
laudabant monebant dicebant audiebant
Viitor (voi lăuda) (voi sfătui) (voi zice) (voi auzi)
laudabo monebo dicam audiam
laudabis monebis dices audies
laudabit monebit dicet audiet
laudabimus monebimus dicemus audiemus
laudabitis monebitis dicetis audietis
laudabunt monebunt dicent audient
Perfect (am lăudat) (am sfătuit) (am zis) (am auzit)
laudavi monui dixi audivi
laudavisti monuisti dixisti audivisti
laudavit monuit dixit audivit
laudavimus monuimus diximus audivimus
laudavistis monuistis dixistis audivistis
laudaverunt (-ere) monuerunt (-ere) dixerunt (-ere) audiverunt (-ere)
Mai mult (lăudasem) (sfătuisem) (zisesem) (auzisem)
ca perfect laudaveram monueram dixeram audiveram
laudaveras monueras dixeras audiveras
laudaverat monuerat dixerat audiverat
laudaveramus monueramus dixeramus audiveramus
laudaveratis monueratis dixeratis audiveratis
laudaverant monuerant dixerant audiverant
Viitor (voi fi lăudat) (voi fi sfătuit) (voi fi zis) (voi fi auzit)
anterior laudavero monuero dixero audivero
laudaveris monueris dixeris audiveris
laudaverit monuerit dixerit audiverit
78
La conjugarea I, pers. I sg. se produce contragerea temei –a şi a desinenţei –o.
34
laudaverimus monuerimus dixerimus audiverimus
laudaveritis monueritis dixeritis audiveritis
laudaverint monuerint dixerint audiverint

Timpul Modul conjunctiv


Prezent (să laud) (să sfătuiesc) (să zic) (să aud)
laudem moneam dicam audiam
laudes moneas dicas audias
laudet moneat dicat audiat
laudemus moneamus dicamus audiamus
laudetis moneatis dicatis audiatis
laudent moneant dicant audiant
Imperfect (aş lăuda) (aş sfătui) (aş zice) (aş auzi)
laudarem monerem dicerem audirem
laudares moneres diceres audires
laudaret moneret diceret audiret
laudaremus moneremus diceremus audiremus
laudaretis moneretis diceretis audiretis
laudarent monerent dicerent audirent
Perfect (să fi lăudat) (să fi sfătuit) (să fi zis) (să fi auzit)
laudaverim monuerim dixerim audiverim
laudaveris monueris dixeris audiveris
laudaverit monuerit dixerit audiverit
laudaverimus monuerimus dixerimus audiverimus
laudaveritis monueritis dixeritis audiveritis
laudaverint monuerint dixerint audiverint
Mai mult (ar fi lăudat) (ar fi sfătuit) (ar fi zis) (ar fi auzit)
ca perfect laudavissem monuissem dixissem audivissem
laudavisses monuisses dixisses audivisses
laudavisset monuisset dixisset audivisset
laudavissemus monuissemus dixissemus audivissemus
laudavissetis monuissetis dixissetis audivissetis
laudavissent monuissent dixissent audivissent

Timpul Modul imperativ


Prezent (laudă) (sfătuieşte) (zi) (auzi)
- - - -
lauda mone dic audi
- - - -
- - - -
laudate monete dicite audite
Viitor (să lauzi) (să sfătuieşti) (să zici) (să auzi)
- - - -
laudato moneto dicito audito
laudato moneto dicito audito
- - - -
laudatote monetote dicitote auditote
laudanto monento dicunto audiunto

35
Timpul Modul participiu
Prezent (care laudă) (care sfătuieşte) (care zice) (care aude)
N: laudans N: monens N: dicens N: audiens
G: laudantis G: monentis G: dicentis G: audientis
D: laudanti D: monenti D: dicenti D: audienti
Ac: laudantem Ac: monentem Ac: dicentem Ac: audientem
Abl: laudante Abl: monente Abl: dicente Abl: audiente
Viitor (care va lăuda) (care va sfătui) (care va zice) (care va auzi)
laudaturus moniturus dicturus auditurus
laudatura monitura dictura auditura
laudaturum moniturum dicturum auditurum

laudaturi monituri dicturi audituri


laudaturae moniturae dicturae auditurae
laudatura monitura dictura auditura

Timpul Modul infinitiv


Prezent laudare (a lăuda) monere (a sfătui) dicere (a zice) audire (a auzi)
Perfect laudavisse monuisse dixisse audivisse
(a fi lăudat) (a fi sfătuit) (a fi zis) (a fi auzit)
Viitor (că voi lăuda) (că voi sfătui) (că voi zice) (că voi auzi)
laudaturum moniturum dicturum auditurum
laudaturam esse monituram esse dicturam esse audituram esse
laudaturum moniturum dicturum auditurum

laudaturos monituros dicturos audituros


laudaturas esse monituras esse dicturas esse audituras esse
laudatura monitura dictura auditura

Timpul Modul gerunziu


N: (laudare) (a lăuda) N: (monere) N: (dicere) N: (audire)
G: laudandi (de a lăuda) G: monendi G: dicendi G: audiendi
D: laudando (spre a lăuda) D: monendo D: dicendo D: audiendo
Ac: laudandum (pentru a lăuda) Ac: monendum Ac: dicendum Ac: audiendum
Abl: laudando (prin a lăuda) Abl: monendo Abl: dicendo Abl: audiendo

Timpul Modul supin


(pentru a lăuda) (pentru a sfătui) (pentru a zice) (pentru a auzi)
laudatum monitum dictum auditum

Diateza pasivă

Timpul Modul indicativ


Prezent (sînt lăudat) (sînt sfătuit) (sînt zis) (sînt auzit)
laudor moneor dicor audior
laudaris moneris diceris audiris
laudatur monetur dicitur auditur
laudamur monemur dicimur audimur
laudamini monemini dicimini audimini
laudantur monentur dicuntur audiuntur

36
Imperfect (eram lăudat) (eram sfătuit) (eram zis) (eram auzit)
laudabar monebar dicebar audiebar
laudabaris monebaris dicebaris audiebaris
laudabatur monebatur dicebatur audiebatur
laudabamur monebamur dicebamur audiebamur
laudabamini monebamini dicebamini audiebamini
luadabantur monebantur dicebantur audiebantur
Viitor (voi fi lăudat) (voi fi sfătuit) (voi fi zis) (voi fi auzit)
laudabor monebor dicar audiar
laudaberis moneberis diceris audieris
laudabitur monebitur dicetur audietur
laudabimur monebimur dicemur audiemur
laudabimini monebimini dicemini audiemini
laudabuntur monebuntur dicentur audientur
Perfect (am fost lăudat) (am fost sfătuit) (am fost zis) (am fost auzit)
laudatus sum monitus sum dictus sum auditus sum
laudata es monita es dicta es audita es
laudatum est monitum est dictum est auditum est

laudati sumus moniti dicti auditi sumus


laudatae estis sumus sumus auditae estis
laudata sunt monitae estis dictae estis audita sunt
monita sunt dicta sunt
Mai mult (fusesem lăudat) (fusesem sfătuit) (fusesem zis) (fusesem auzit)
ca perfect laudatus eram monitus eram dictus eram auditus eram
laudata eras monita eras dicta eras audita eras
laudatum erat monitum erat dictum erat auditum erat

laudati eramus moniti eramus dicti eramus auditi


laudatae eratis monitae eratis dictae eratis eramus
laudata erant monita erant dicta erant auditae eratis
audita erant
Viitor II (voi fi fost lăudat) (voi fi fost sfătuit) (voi fi fost zis) (voi fi fost auzit)
laudatus ero monitus ero dictus ero auditus ero
laudata eris monita eris dicta eris audita eris
laudatum erit monitum erit dictum erit auditum erit

laudati erimus moniti erimus dicti erimus auditi erimus


laudatae eritis monitae eritis dictae eritis auditae eritis
laudata erunt monita erunt dicta erunt audita erunt

Timpul Modul conjunctiv


Prezent (să fiu lăudat) (să fiu sfătuit) (să fiu zis) (să fiu auzit)
lauder monear dicar audiar
lauderis monearis dicaris audiaris
laudetur moneatur dicatur audiatur
laudemur moneamur dicamur audiamur
laudemini moneamini dicamini audiamini
laudentur moneantur dicantur audiantur

37
Imperfect (aş fi lăudat) (aş fi sfătuit) (aş fi zis) (aş fi auzit)
laudarer monerer dicerer audirer
laudareris monereris dicereris audireris
laudaretur moneretur diceretur audiretur
luadaremur moneremur diceremur audiremur
laudaremini moneremini diceremini audiremini
laudarentur monerentur dicerentur audirentur
Perfect (să fi fost lăudat) (să fii fost (să fi fost zis) ( să fi fost auzit)
laudatus sim sfătuit) dictus sim auditus sim
laudata sis monitus sim dicta sis audita sis
laudatum sit monita sis dictum sit auditum sit
monitum sit
laudati simus dicti simus auditi simus
laudatae sitis moniti simus dictae sitis auditae sitis
laudata sint monitae sitis dicta sint audita sint
monita sint
Mai mult ca (aş fi fost lăudat) (aş fi fost sfătuit) (aş fi fost zis) (aş fi fost auzit)
perfect laudatus essem monitus essem dictus essem auditus essem
laudata esses monita esses dicta esses audita esses
laudatum esset monitum esset dictum esset auditum esset

laudati essemus moniti essemus dicti essemus auditi essemus


laudatae essetis monitae essetis dictae essetis auditae essetis
laudata essent monita essent dicta essent audita essent

Timpul Modul imperativ


Prezent (fii lăudat) (fii sfătuit) (fii zis) (fii auzit)
- - - -
laudare monere dicere audire
- - - -
- - - -
laudamini monemini dicimini audimini
- - - -
Viitor (să fii lăudat) (să fii sfătuit) (să fii zis) (să fii auzit)
- - - -
laudator monetor dicitor auditor
laudator monetor dicitor auditor
- - - -
- - - -
laudantor monentor dicuntor audiuntor

Timpul Modul participiu


Prezent - - - -
Perfect (lăudat) (sfătuit) (zis) (auzit)
laudatus, -a, -um monitus - a, -um dictus, -a, -um auditus, -a, -um
laudati,-ae,-a moniti,-ae,-a dicti,-ae,-a auditi,-ae,-a
Viitor (care va fi lăudat) (care va fi sfătuit) (care va fi zis) (care va fi auzit)
laudandus,-a, -um monendus,-a, -um dicendus,-a, -um audiendus, -a, -um
laudandi,-ae,-a monendi,-ae,-a dicendi,-ae,-a audiendi,-ae,-a

38
39
Timpul Modul infinitiv
Prezent laudari (a fi lăudat) moneri (a fi sfătuit) dici (a fi zis) audiri (a fi auzit)
Perfect (a fi fost lăudat) (a fi fost sfătuit) (a fi fost zis) (a fi fost auzit)
laudatum,-am,-um monitum, -am, -um dictum, -am, auditum, -am,
esse esse -um esse -um esse
laudatos,-as,-a monitos,-as,-a dictos,-as,-a auditos,-as,-a
esse esse esse esse
Viitor (că voi fi lăudat) (că voi fi sfătuit) (că voi fi zis) (că voi fi auzit)
laudatum iri monitum iri dictum iri auditum iri

Timpul Modul supin


(de lăudat) (de sfătuit) (de zis) (de auzit)
laudatu monitu dictu auditu

Conjugarea perifrastică
Conjugarea perifrastică are toate modurile şi timpurile verbului sum, cu
excepţia imperativului. Participiile care intră în componenţa ei se acordă în gen,
număr şi caz cu subiectul, iar verbul sum se conjugă, indicînd modul, timpul,
numărul şi persoana.

Diateza activă

Timpul Indicativ Conjunctiv Infinitiv


Prezent (am de gînd să laud) (să am de gînd să laud) (că voi avea de gînd să
laudaturus-a-um sum laudaturus-a-um sim laud)
laudaturus-a-um es laudaturus-a-um sis laudaturum
laudaturus-a-um est laudaturus-a-um sit laudaturam esse
etc laudaturum
laudaturi-ae-a sumus
laudaturi-ae-a estis laudaturos
laudaturi-ae-a sunt laudaturas esse
laudatura
Imperfect (aveam de gînd să laud) (aş avea de gînd să laud)
laudaturus-a-um eram laudaturus-a-um essem
laudanurus-a-um eras laudaturus-a-um esses
laudaturus-a-um erat laudaturus-a-um esset
etc. etc.
Viitor (voi avea de gînd să laud)
laudaturus-a-um ero
laudaturus-a-um eris
laudaturus-a-um erit
etc.
Perfect (am avut de gînd să laud) (să fi avut de gînd să (că voi fi avut de gînd să
laudaturus-a-um fui laud) laud)
laudaturus-a-um fuisti laudaturus-a-um fuerim laudaturum-am-um esse
laudaturus-a-um fuit laudanturus-a-um fueris laudaturos-as-a esse
etc. laudaturus-a-um fuerit etc.
etc.

40
Mai mult (avusesem de gînd să (aş fi avut de gînd să
ca perfect laud) laud)
laudaturus-a-um fueram
laudaturus-a-um fueras laudaturus-a-um fuissem
laudaturus-a-um fuerat laudaturus-a-um fuisses
etc. laudaturus-a-um fuisset
etc.
Viitor II (voi fi avut de gînd să
laud)
laudaturus-a-um fuero
laudaturus-a-um fueris
laudaturus-a-um fuerit

Diateza pasivă

Timpul Indicativ Conjunctiv Infinitiv


Prezent (trebuie să fiu lăudat) (să trebuiască să fiu (că trebuie să fiu lăudat)
lăudat)
laudandus-a-um sum laudandus-a-um sim laudandum
laudandus-a-um es laudandus-a-um sis laudandam esse
laudandus-a-um est laudandus-a-um sit laudandurum
etc. etc.
laudandos
laudandas esse
laudanda
Imperfect (trebuia să fiu lăudat) (ar trebui să fiu lăudat)
laudandus-a-um eram laudandus-a-um essem
laudandus-a-um eras laudandus-a-um esses
laudandus-a-um erat laudandus-a-um esset
etc. etc.
Viitor (va trebui să fiu lăudat)
laudandus-a-um ero
laudandus-a-um eris
laudandus-a-um erit

Perfect (a trebuit să fiu lăudat) (să fi trebuit să fiu (că a trebuit să fiu lăudat)
lăudat)
laudandus-a-um fui laudandus-a-um fuerim laudandum-am-um fuisse
laudandus-a-um fuisti laudandus-a-um fueris laudandos-as-a
laudandus-a-um fuit laudandus-a-um fuerit
etc. etc.
Mai mult (trebuise să fiu lăudat) (ar fi trebuit să fiu lăudat)
ca perfect laudandus-a-um fueram laudandus-a-um fuissem
laudandus-a-um fueras laudandus-a-um fuisses
laudandus-a-um fuerat laudandus-a-um fuisset
etc. etc.
Viitor II (va fi trebuit să fiu lăudat)
laudandus-a-um fuero
laudandus-a-um fueris
laudandus-a-um fuerit
etc.
41
42
TEMA PREZENTULUI:
Timpurile derivate de la modurile indicativ şi imperativ,
activ şi pasiv

Tema prezentului se află înlăturînd sufixul –re de la infinitiv, a doua formă de


bază a verbului; la verbele de conjugarea a III-a se înlătură şi vocala de legătură -e.
Din tema prezentului se formează trei moduri personale: indicativ, imperativ
şi conjunctiv şi două nepersonale: gerunziul şi participiul prezent activ.
Sînt trei timpuri derivate la indicativ: prezent, imperfect şi viitor I, două la
imperativ: prezent şi viitor şi două la conjunctiv: prezent şi imperfect.

Modul de formare a timpurilor


Diateza activă:
Indicativul prezent se formează adăugînd direct la temă desinenţele personale:
laudo, moneo, dico, audio. La conjugarea a III-a, între tema consonantică şi
desinenţele personale apare vocala tematică (de legătură) -i-, iar la persoana a III-a
plural-u-; acest -u- apare şi la persoana a III-a a conjugării a IV-a.
Indicativul imperfect se formează adăugînd la tema prezentului sufixul
temporal – ba- (conj. I şi a II-a) şi – eba- (conj. a III-a şi a IV-a) + desinenţele
personale: laudabam, monebam, dicebam, audiebam.
Indicativul viitor se formează la conjugările I şi a II-a adăugînd la tema
prezentului sufixul temporal -b- şi desinenţele personale: laudabo, monebo; între
sufix şi desinenţele personale apare vocala de legătură (tematică) -i/-u-; la
conjugările a III-a şi a IV-a timpul viitor se formează cu ajutorul sufixului
temporal -e-, cu excepţia persoanei I singular, unde se foloseşte sufixul -a-: dices,
audies.
Imperativul prezent şi viitor se formează adăugînd la temă desinenţele
personale specifice.
Diateza pasivă:
La tema prezentului, timpurile prezent, imperfect şi viitor I se formează
înlocuind desinenţele personale cu desinenţele de pasiv: -o/m, -s, -t, -mus, -tis, -nt
→ -r, -ris, -tur, -mur, -mini, -ntur (laudor, laudabar, laudabor).

UTILIZAREA MODURILOR INDICATIV ŞI IMPERATIV

Modul indicativ se referă la un fapt real şi se utilizează în propoziţii:


Indicativul desemnează o acţiune reală; el se poate traduce şi prin
condiţional-optativ, în cazul verbelor sau expresiilor verbale impersonale: debeo,
decet, convenit, necesse/ melius est etc.
Oportet/Oportebat imperatori stantem mori. (Unui împărat i s-ar cuveni/i s-ar
fi cuvenit să moară în picioare.)
În aceeaşi situaţie se află şi indicativul precedat de pronume şi adverbe
nehotărîte formate prin reduplicare sau cu particula -cumque: quidquid,
utercumque etc., care primeşte o conotaţie concesivă:
Quidquid agis, prudenter agas. (Orice ai face, să faci în mod chibzuit.)
43
Modul imperativ
Imperativul prezent exprimă un ordin/sfat/rugăminte/cerere/ urare care să se
satisfacă imediat:
Noli me tangere! (Nu mă atinge!)
Imperativul viitor exprimă un ordin/sfat/ etc. cu caracter general, care
urmează a fi îndeplinit mai tîrziu. Era frecvent utilizat în textele de legi. Se traduce
prin conjunctiv:
Mortuum in urbe ne sepelito neve urito. (Să nu îngropi nici să nu incinerezi
mortul în oraş.)
Nolito me tangere! (Să nu mă atingi!)
Utilizarea imperativului a fost concurată de cea a conjunctivului prezent.

Exerciţii
- Philosophia medetur animis. (Cicero)
- Effugere non potes necessitates; potes vincere. (Seneca)
- Cogito, ergo sum. (Descartes)
- Animum debes mutare, non caelum. (Seneca)
- Donec eris felix, multos numerabis amicos. (Ovidius)
- In hoc signo vinces. (Motto)
- Memento mori. (Eminescu).
- Omnia mutantur, nos et mutamur in illis. (Mediev.)
- In quo iudicio iudicaveritis, iudicabimini. (Sf. Matei)
- Stultum facit fortuna quem vult perdere. (Syrus)
- Ira odium generat, concordia nutrit amorem. (Mediev.)
- Stabat mater dolorosa/Iuxta crucem, lacrimosa. (Iacoppone de Todi)

Substantive Adjective Verbe


amor-oris m = iubire dolorosus-a-um = îndurerat cogito- are-avi-atum = a gîndi
animus-i m = suflet lacrimosus-a-um = înlăcrimat debeo-ere-bui-itum = a trebui
caelum-i n = cer stultus-a-um = prost facio-ere, feci, factum = a face
concordia-ae f = înţelegere fugito-are-avi-atum= a evita, a se
crux, crucis f = cruce feri, a fugi
ira-ae f = mînie iudico-are-avi-atum = a judeca
iudicium-ii n =judecată medeor-eri = a vindeca
memini-isse = a-şi aminti
morior, mori, mortuus sum= a muri
muto-are-avi-atum = a se schimba
numero-are-avi-atum = a număra
nutrio-ire-ivi-itum = a hrăni
perdo-ere-didi-ditum = a pierde
pono-ere, posui, positum = a pune
sto-are, steti, statum = a sta
vinco-ere, vici, victum = a învinge

Temă

Traduceţi în limba română:

44
Habent sua fata libeli. (Terentianus Maurus) Homines dum docent discunt.
(Seneca) In hoc signo vinces. (Constantin cel mare) Materiam superabat opus. (Ovidiu,
Metamorfoze) Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus. (Horaţiu, Arta poetică) Cave
ne cadas. Cogito, ergo sum, dubito ergo cogito. (Descartes, Discurs asupra metodei)
Divide et impera. (Machiavelli) Deos fortioribus adesse. (Tacit, Istorii) De gustibus et
coloribus non disputandum. Delenda Carthago. (Cato Cesorul)

Substantive Verbe
libelus-i m = cărticică cado-ere, cecidi, casum = a cădea
mus, muris m = şoarece caveo-ere, cavi, cautum = a se păzi
opus-eris n = operă deleo-ere-evi-etum = a distruge
disco-ere, didici = a învăţa (pentru sine)
disputo-are-avi-atum = a discuta în contradictoriu
doceo-ere-cui-ctum = a învăţa (pe altul)
impero-are-avi-atum = a stăpîni
parturio-ire-ivi = a se chinui, a fi gata să nască
vinco-ere, vici, victum = a învinge

Analizaţi verbele din text.

Traduceţi în limba latină:


Romanii împărţeau lunile în trei părţi: calende, none şi ide. Prima zi era numită
calende; a şaptea zi a lunilor martie, mai, iulie şi octombrie era numită none; în
celelalte luni nonele erau a cincea zi; idele erau a cincisprezecea zi a lunilor martie,
mai, iulie şi octombrie; în celelalte luni erau cea de-a treisprezecea zi.

Analizaţi şi traduceţi:
laudatur – laudabaris – laudabitur – tacebor – tacebar – videmini –audiebatur
– audiemur – audiar – ducebaris – videberis – ducentur.

Analizaţi şi traduceţi, indicînd conjugarea verbelor:


tacemus – laudas – dicis – audio – tacent – scribo – dicimus – sumus – estis – amant.
laudabas - audiebat – ero – tacebit – fugiebamus –tonabit – scribebatis – tacebat
– pugnabimus – erat – erunt – dicebatis – pluet – eritis – dicebamus.

TEMA PERFECTULUI:
timpurile derivate la modul indicativ, activ şi pasiv

Tema perfectului se află înlăturînd desinenţa personală -i de la a treia formă


de bază a verbului. La tema perfectului sînt două moduri personale: indicativ şi
conjunctiv.
Timpurile derivate din tema perfectului sînt: perfectul, mai mult ca perfectul
şi viitorul II (anterior). În timp ce mai mult ca perfectul şi viitorul II au desinenţele
personale pe care le-am întîlnit şi la tema prezentului, perfectul indicativ are
desinenţe specifice:

45
Singular Plural
I: -i I: -imus
II: -isti II: -istis
III: -it III: -erunt (-ere)

Tema perfectului poate fi formată de obicei de la radicalul verbului sau:


prin adăugarea sufixelor –v- sau –u- la tema prezentului (prin amplificare); în
această categorie intră verbe de conjugările I şi a IV-a, cît şi de conjugarea a II-a:
laudare  laudavit
audire  audivit
moneo  monuit
prin adăugarea lui -s- la tema perfectului (prin amplificare); majoritatea verbelor care
îşi formează tema perfectului în acest mod aparţin conjugării a III-a79:
dicere  dixit
scribere  scripsit
prin schimbarea vocalei din radical:
facit  fecit
prin reduplicarea consoanei iniţiale a temei prezentului (+ e/o/u sau vocala din radical):
dare  dedit,
currere  cucurrit.
Uneori verbul are tema perfectului total diferită de cea a prezentului: ferre 
tulit

Modul de formare a timpurilor


Diateza activă:
Indicativul perfect se formează adăugînd la tema perfectului desinenţele
personale specifice: laudavi, monui, dixi, audivi.
Indicativul mai mult ca perfect se formează din tema perfectului + sufixul
-era-+ desinenţele personale: laudaveram, monueram, dixeram, audiveram.
Indicativul viiitor II (anterior) se formează din tema perfectului + sufixul –er
la pers. I sg. şi -eri- la celelalte persoane + desinenţele personale: laudavero,
monuero, dixero, audivero.
Diateza pasivă:
La tema perfectului, diateza pasivă, timpurile perfect, mai mult ca perfect şi viitor
II se formează ca şi în limba română din participiul perfect pasiv al verbului de conjugat
şi verbul auxiliar sum la timpurile corespunzătoare de la tema prezentului: laudatus
sum, laudatus eram, laudatus ero.

Exerciţii
- Otium beatas perdidit urbes. (Catullus)
- Odit verus amor nec patitur moras. (Seneca)
- Numquam natura mutavit (…) sua iura. (Mediev.)
79
s +: c, g→x, + b→p; t/d + s cade: suadere→suasi
46
- Nemo repente fuit turpissimus. (Iuvenalis)
- Lignum habet spem, si praecisum fuerit. (Iov)
- Crucifixus est Dei Filius.

Substantive Adjective/Adverbe Verbe


ius-ris n = lege beatus-a-um = fericit accuso-are-avi-atum = a acuza
lignum-i n = pom cito = repede laudo-are-avi-atum = a lăuda
mora-ae f = amînare repente = dintr-o dată muto-are-avi-atum = a schimba
otium-ii n = lene turpis-e = desfrînat odi -isse = a urî
spes, spei f = nădejde verus-a-um = adevărat patior, pati, passus sum = a suferi, a suporta
perdo-ere-didi-ditum = a pierde
praecido-ere-cidi-cisum = a tăia

Temă

Traduceţi în limba română:


Haec tamquam cycnea fuit eius vox et oratio. (Cicero) Ubi libertas cecidit, audet
libere nemo loqui. (P. Syrus) Nil sine magno vita labore dedit mortalibus. (Horatius)
Nec tibi vis morbi nocuit. (Ovidius) Veni, vidi, vici. (Suetonius) Deus dedit, Deus
abstulit. (Cartea lui Iov) Hectora quis nosset, si felix Troia fuisset? (Ovidius)

Verbe
abeo-ire-ii-itum =a pleca
audeo-ere-ausus sum = a îndrăzni
cado-ere-cecidi-casum = a dispărea, a cădea, a muri
edo-ere-edi-esum = a mînca
ludo-ere-lusi-lusum = a se juca, a se distra
praetereo-ire-ii-itum = a trece
vinco-ere-vici-victum = a învinge

Analizaţi verbele.

Indicaţi persoana şi numărul următoarelor verbe:


laudavit – tacuisti – venerunt – audivimus – scripsi – paruit – saluerunt

Traduceţi şi analizaţi:
a) fuerint, fuerunt, fuerant –laudaverint, laudaverunt, laudaverant – audiverunt –
sederant – scripserint – fueram – laudavero – fuero – tenuit, tenuerat, tenuerit
b) laudo – laudabam – laudavi – laudavero – laudaveram
audis – audiebas – audivisti – audiveris – audiveras
tacent – tacebant – tacuerunt – tacuerint – tacuerant
c) venitis, venistis – fecerunt, fecerint, fecerant – tacetis, tacuistis – salitis,
saluistis – dicitis, dixistis
d) laudatae erant – id datum erit – audita est – puniti sumus – nutrita eram – illae
dictae sunt – visum erat – sanatae eratis – tributa erunt

47
MODUL CONJUNCTIV.
Utilizarea conjunctivului în propoziţii independente şi în propoziţii
subordonate.

Conjunctivul are în limba latină patru timpuri: două la tema prezentului


(prezent şi imperfect) şi două la tema perfectului (perfect şi mai mult ca perfect).
Acest mod poate fi folosit fie în propoziţii independente, fie în subordonate,
afirmative, exclamative sau interogative. În propoziţiile principale/independente,
exprimă de cele mai multe ori o comandă sau un îndemn, o dorinţă, o interdicţie,
îndoiala, deliberarea sau posibilitatea, cumulînd şi valorile optativului:
Sis iustus et ne timeas! (Fii drept şi să nu te temi!) (Mediev.)
Sit tibi terra levis! (Să-ţi fie ţărîna uşoară!)
Utinam te aspiciam! (Dacă te-aş vedea!)
Ne magna loquaris! (Să nu spui lucruri mari!)
Ne sit sane summum malum dolor, sed certe malum est. (N-o fi durerea răul
cel mai mare, însă cu siguranţă este un rău.)
Quid agas? (Ce să fac?)
Si tacuisses, philosophus mansisses.(Dacă ai fi tăcut, ai fi rămas filozof.)
Utilizarea lui utinam e specifică exprimării unei dorinţe; în propoziţiile
negative, non este folosit pentru a exprima posibilitatea, iar ne pentru o dorinţă sau
un îndemn.
Cînd conjunctivul este utilizat în propoziţii subordonate, timpul selectat
trebuie să fie în acord cu cel din propoziţia regentă.

Concordanţa timpurilor80
Dacă în propoziţia regentă avem prezentul, viitorul I sau viitorul II, în
propoziţia subordonată se vor folosi:

prezentul conjunctiv scio/sciam/sciver


(pentru raportul de simultaneitate): o
Quid facias (Ce faci) (ştiu/voi şti)
perfectul conjunctiv
(pentru raportul de anterioritate):
Quid feceris (Ce ai făcut)

80
Concordanţa timpurilor indică valori modal-temporale în cazul propoziţiilor circumstanţiale
(cauzală, condiţională, comparativă, concesivă, temporală şi relativă): prezentul şi perfectul conjunctiv
indică circumstanţa potenţială, iar imperfectul şi mai mult ca perfectul conjunctiv- circumstanţa ireală.
Pentru utilizarea obligatorie a conjunctivului în anumite subordonate se foloseşte termenul consecutio
temporum, care indică raportarea la timpul verbului regent; e vorba de completiva conjunctivală,
completiva interogativă indirectă, circumstanţiala finală şi cea consecutivă, precum şi de atributivele
circumstanţiale corespunzătoare acestora. Consecuţia timpurilor se utilizează în stilul indirect. Fac
excepţie de la regulile consecuţiei timpurilor propoziţiile incidente. Pentru alte excepţii, vezi Dan
Sluşanschi, op. cit., II, pp. 115-116
48
prezentul conjunctiv al conjugării
perifrastice active
(pentru raportul de posterioritate):
Quid facturus sis (Ce vei face)
Dacă în propoziţia regentă avem imperfect, perfect sau mai mult ca perfect, în
propoziţia subordonată se vor folosi:

imperfectul conjunctiv
(pentru raportul de simultaneitate):
Quid faceres (Ce făceai)
mai mult ca perfectul sciebam/scivi/s
(pentru raportul de anterioritate): civeram
Quid fecisses (Ce ai făcut) (ştiam/am
imperfectul conjunctiv al conjugării ştiut/ştiusem)
perifrastice active
(pentru raportul de posterioritate):
Quid facturus esses (Ce vei face)

Modul de formare a timpurilor


Diateza activă
Conjunctivul prezent are sufixul temporal -a- pentru conjugările a II-a, a III-a
şi a IV-a şi sufixul -e- pentru conjugarea I; el este urmat de desinenţele personale
(moneam, dicam, audiam, laudem). Pentru a recunoaşte verbele la modul
conjunctiv trebuie cunoscută conjugarea căreia le aparţin. Verbele neregulate au
forme proprii: sim, possim, vellim, nolim, malim, feram, eam.
Conjunctivul imperfect se formează, ca şi conjunctivul prezent, de la tema
prezentului + sufixul -re- + desinenţele personale ; la conjugarea a III-a, la verbele
cu temă consonantică apare înaintea sufixului vocala tematică –e, iar la cele cu
tema în –i, vocala se deschide la –e (laudarem, monerem, dicerem, audirem).
Această formă seamănă cu infinitivul prezent activ (cu excepţia desinenţei
personale) şi pînă şi verbele neregulate pot forma imperfectul pornind de la acesta.
Conjunctivul perfect se formează de la tema perfectului + sufixul -eri- +
desinenţele personale (laudaverim, monuerim, dixerim, audiverim).
Conjunctivul mai mult ca perfect se formează de la tema perfectului + sufixul
-isse- + desinenţele personale (laudavissem, monuissem, dixissem, audivissem).

Diateza pasivă
La timpurile formate de la tema prezentului, conjunctivul prezent şi imperfect
se formează cu ajutorul aceloraşi sufixe, înlocuindu-se numai desinenţele
personale, ca şi la timpurile modului indicativ: -m -s -t  -r, -ris, -tur (laudem 
lauder; laudarem  laudarer).
Timpurile formate de la tema perfectului, conjunctivul perfect şi mai mult ca
perfect, au forme compuse din participiul perfect pasiv al verbului de conjugat +
verbul auxiliar sum la timpurile corespunzătoare de la tema prezentului (laudatus
sim, laudatus essem).
49
Exerciţii
Tu si hic sis, aliter sentias.
Ut plures corrigantur, rite unus perit. (Mediev.)
Si tacuisses, philosophus mansisses. (Boethius)
Si taceat stultus, discretus creditur esse. (Mediev.)
Ne cures rumores. (Mediev.)
Ne sis alterius si potes esse tuus. (Mediev.)
Quod tibi fieri non vis, alteri ne feceris. (Lampridius)

Substantive Adjective/Adverbe Verbe


finis-is m = sfîrşit (ut…) tamen = (deşi…) totuşi ago-ere, egi, actum = a face
vis-is f = putere aliter = altfel credo-ere-didi-ditum = a crede
voluntas-atis f = voinţă discretus-a-um = discret curo-are-avi-atum = a fi preocupat de
hic = aici fero, ferre, tuli, latum = a suporta
maneo-ere, mansi, mansum = a rămîne
taceo-ere-ui-itum = a tăcea

Temă

Traduceţi în limba română:


Fiat iustitia, pereat mundus. Fiat lux. (Geneza) Gaudeamus igitur. Ius et
norma loquendi. (Horaţiu, Arta poetică) Oderint dum metuant. (Caligula) Do ut
des. Dum vivimus, vivamus. (Mediev.)

Verbe
do-are, dedi, datum = a da
loquor, loqui, locutus sum = a vorbi
metuo-ere-ui-utum = a se teme
odi -isse = a urî
vivo-ere, vixi, victum = a trăi

Analizaţi verbele la modul conjunctiv.

Traduceţi şi analizaţi verbele:


audiunt, audient, audiant – tacent, taceant – scribunt, scribent, scribant – dicant,
dicunt, dicent – laudent, laudant – tenent, teneant
audirem, audivissem, audiveram – taceres, tacueras, tacuisses – faceret, fecisset –
sederem, sederam – dicerem, diceram – legerem, legeram – au
tacear – laudarentur – daremini – videremur – videatur – habereris – audiantur –
ducamini – ducerer
tracti simus – auditi essetis – laudatae sint – ducta sit – dictae essetis – dicta
essent

50
MODUL PARTICIPIU

Participiul este un mod nepersonal; el are timpurile prezent şi viitor la diateza


activă şi perfect şi viitor la diateza pasivă.
Participiul prezent activ se formează de la tema prezentului + sufixul -nt (conj
I, a II-a) sau -ent (conj a III-a, a IV-a) + desinenţele declinării a III-a; datorită
nominativului sg. în -s, -t din sufix dispare la acest caz (laudans,- ntis). Participiul
viitor activ, viitor pasiv şi perfect pasiv au terminaţiile adjectivelor de clasa I în
-us, -a,-um şi se declină după declinările I (f.) şi a II-a. (m., n.). Viitorul activ se
formează de la tema perfectului cu sufixele -uru (m., n.), -ura (f.) (laudaturus,-a,-
um); viitorul pasiv (gerundivul) se formează de la tema prezentului + cu sufixele
-nd (conj I, a II-a) sau -end (conj a III-a, a IV-a) (laudandus-a,-um); participiul
perfect pasiv se formează de la tema supinului în -t /-s + -us,-a,-um (laudatus,-a,-
um).
Participiul poate avea valoare nominală, adjectivală sau substantivală. Ca
adjectiv verbal, îndeplineşte în propoziţie funcţia de atribut adjectival:
Homines audentes Fortuna iuvat. (Norocul îi ajută pe oamenii îndrăzneţi.)
Prin substantivizare, poate avea funcţia de subiect, nume predicativ,
complement direct sau circumstanţial:
Audentes Fortuna iuvat. (Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi)

Temă

Traduceţi în limba română:


Iucundi acti labores. (Cicero) Lapsus calami; lapsus linguae. Durante causa,
durat effectus. (Mediev.) Insalutato hospite.

Substantive Adjective Verbe


hospes-itis m = gazdă iucundus-a-um = plăcut ago-ere, egi, actum = a face
labor-oris m = muncă, activitate

Analizaţi participiile.

MODUL INFINITIV

Infinitivul este modul nepersonal cu paradigma cea mai bogată în raport cu


supinul, gerunziul şi participiul. El are forme pentru timpurile: prezent, perfect şi
viitor, atît la diateza activă, cît şi la diateza pasivă.

Modul de formare a timpurilor


Infinitivul prezent activ se formează de la tema prezentului + sufixul –re
(conj. I, a II-a, a IV-a)/-ere (conj. a III-a), vocala tematică –e fiind necesară
datorită temei consonantice a celor mai multe verbe de la această conjugare:
laudare, monere, audire/ dicere; prezentul pasiv se formează de la tema
prezentului + sufixul –ri, cu excepţia conjugării a III-a, unde primeşte -i: laudari,

51
moneri, audiri/ dici.
Infinitivul perfect activ se formează de la tema perfectului + sufixul -isse:
laudavisse, monuisse, audivisse, dixisse.
Celelalte timpuri se formează de la tema supinului: infinitivul perfect pasiv –
de la tema supinului + terminaţiile de acuzativ ale declinărilor I (f.) şi a II-a (m. şi
n.)şi verbul esse: laudatum -am –um, -os -as -a esse, monitum -am –um, -os -as -a
esse, auditum -am –um, -os -as -a esse, dictum -am –um, -os -as -a esse.
Infinitivul viitor activ se formează de la tema supinului + sufixul -uru- (m.,
n.) sau –ura (f.) + terminaţiile de acuzativ ale declinărilor I şi a II-a şi verbul
auxiliar esse: laudaturum, -am, -um, -os, -as, -a esse, moniturum, -am, -um, -os,
-as, -a esse, auditurum, -am, -um, -os, -as, -a esse, dicturum, -am, -um, -os, -as, -a
esse. Viitorul pasiv are o formă invariabilă în -um + iri (infinitivul prezent pasiv al
verbului eo): laudatum iri, monitum iri, auditum iri, dictum iri.

Ca substantiv verbal, infinitivul poate avea în propoziţie funcţia de subiect,


nume predicativ sau complement direct:
- subiect: Errare humanum est, perseverare diabolicum. (A greşi e omeneşte, a
persevera în greşeală e diabolic.)
- nume predicativ: Vivere est cogitare. (A trăi înseamnă a gîndi.) (Cicero)
- complement direct: Legere cupio. (Doresc să citesc.)
Verbul la infinitiv prezent poate avea uneori funcţie predicativă într-o
propoziţie independentă sau principală; se numeşte în această situaţie infinitiv
istoric şi este însoţit de un subiect în nominativ:
Quotidie Caesar frumentum flagitare. (Caesar cerea raţia de grîu în fiecare zi.)

Temă

Traduceţi în limba română:


Errare humanum est. (Seneca) Iurare in verba magistri. (Horaţiu, Epistola I)
Animus meminisse horret. (Vergilius, Eneida) Cras te victurum, cras dicis,
Postume, semper. (Martialis)

Verbe
horreo-ere-ui = a se înspăimînta
iuro-are-avi-atum = a jura
memini, meminisse = a-şi aminti

Traduceţi, analizaţi şi stabiliţi conjugarea verbelor:


audire – dicere – laudare – sedere – pati – victurum esse – haberi – duci

Analizaţi şi traduceţi:
ambulare – sedisse – venturos esse – venisse – salturam esse – scribi –
lectas esse – legisse – tintum iri –iusuros esse – dictum esse – staturam esse –
doctum iri – intellegi – daturas esse – dixisse

52
MODUL GERUNZIU

Modul gerunziu se formează adăugînd la tema prezentului sufixul –nd:


laudandi, monendi (conj. I şi a II-a) sau –end: dicendi, audiendi (conj. a III-a şi a
IV-a) şi se declină după declinarea a II-a numărul singular; îi lipseşte însă din
paradigmă cazul nominativ. Verbul la modul gerunziu are valoarea unui substantiv
verbal; în traducerea sa se utilizează pentru fiecare caz prepoziţii specifice
funcţiilor sintactice:
N (memorare)
G ars memorandi (arta de a memora - atribut);
memorandi causa/ gratia (pentru a memora – complement cicumstanţial de
scop)
D memorando (spre a memora - complement cicumstanţial de scop)
Ac ad memorandum (pentru a memora - complement cicumstanţial de scop)
Abl memorando (prin a memora/ memorînd - complement cicumstanţial de
mod)
Verbele tranzitive la modul gerunziu pot avea complement direct:
G: Ars memorandi scripta (Arta de a memora texte)
Utilizarea gerunziului şi a complementului său direct este concurată de
utilizarea gerundivului; acesta se acordă cu substantivul în gen şi număr, iar
substantivul se acordă cu verbul în caz:
G: Ars scriptorum memorandorum

MODUL SUPIN

Tema supinului se obţine înlăturînd terminaţia -um proprie diatezei active


(laudatum, monitum, dictum, auditum). La pasiv, are desinenţa –u (laudatu,
monitu, dictu, auditu). Supinul are valoarea unui substantiv verbal, dar nu are
flexiune. Se presupune că la origine cele două forme ale sale au fost forme
flexionare de acuzativ şi ablativ ale unor substantive verbale. El poate îndeplini
funţia de subiect, complement de relaţie şi de scop după verbele de mişcare sau
adjective:
Venio dictum. (Vin pentru a spune.)
Est facile dictu, difficile factu. (E uşor de zis, dar greu de făcut.)
Omnia praeteribo, quae mihi turpia dictu videbuntur.

ADVERBUL
(adverbium)

Adverbul este o parte de vorbire parţial neflexibilă. După înţeles, el poate fi:
de mod: sic (aşa), bene81 (bine), facile (uşor), vero (cu adevărat), sapienter
(înţelept) etc.
Cele mai multe adverbe de mod provin din adjective şi participii. Cele care
81
Adverb provenit din adjectivul bonus, -a, -um.
53
provin din adjective de clasa I se formează cu: sufixul –e şi cu desinenţa de Abl sg.
-o82: verus → vero. Cele care provin din adjective de clasa a II-a sau a III-a cu N
sg. în -x se formează cu cu sufixul -ter adăugat la radical: facilis → faciliter, felix
→ feliciter; participiile prezente active şi adjectivele cu o terminaţie care au
radicalul în –rt, -nt primesc sufixul –er: sapiens → sapienter; pentru unele
adjective din aceste două clase se mai poate utiliza forma de neutru singular a
adjectivului: facile83.
Adverbele care provin din substantive sau din participii perfecte utilizează
sufie ca: -tim, -atim sau –itus: passim < pansus, a desfăşura, raptim < raptus, jaf.
În general, numai adverbele de mod care provin din adjective pot avea grade de
comparaţie84. Comparativul adverbelor este identic cu comparativul neutru al
adjectivelor:
ex: adjectivul longus, -a,-um  longior, -ius
adverbul longe  longius
Superlatiul adverbului se obţine din superlativul adjectivului, înlocuindu-se
terminaţia -us prin -e.
Ex: adjectivul longissimus, -a,-um  longissime
pulcherrimus,-a,-um  pulcherrime
facillimus, -a, -um  facillime
de timp: alias, olim (odinioară), tunc (atunci), deinde (apoi), nunc (acum),
numquam (niciodată). Multe adverbe de timp provin din pronume.
de loc: intus (înăuntru), eo (în acel loc), alibi (în altă parte), hic (aici), illic (acolo).
de afirmaţie şi de negaţie: ita (astfel), sic (aşa), non (nu), haud, ne (nici).
interogative: num (oare), nonne (oare nu).

PREPOZIŢIA
(praeposito)

Cele mai numeroase prepoziţii le întîlnim la acuzativ şi ablativ, cazuri ale


complementelor circumstanţiale, deşi o parte dintre acestea se pot exprima în
anumite situaţii şi fără prepoziţii.

Prepoziţii cu acuzativul:

adversum/ adversus = faţă de, împotrivă ob = din cauza


apud = la, lîngă per = prin
ad = spre (mişcare), la (repaos) post = după, în spatele (loc), după (timp)
ante = în faţă (loc), înainte de (timp) praeter = pe lîngă, cu excepţia
circum/ circa = împrejur propter = din cauza
citra/ cis = peste, dincoace prope = aproape de

82
Pentru adverbele din această categorie există dublete: vero/vere.
83
Adverbul brevi utilizează forma de Abl sg. a adjectivului brevis.
84
Pot avea grade de comparaţie şi unele adverbe de timp, de loc şi de cantitate: diu (mult timp) →
diutius, diutissime, saepe (adesea) → saepius, saepissime, prope (aproape) → propius, proxime,
multum (mult) → plus, plurime.
54
contra = împotriva propter = din pricina
extra = în afara sub = dedesubtul
erga = faţă de, pentru super/ supra = deasupra
in = în (mişcare) secundum = după
inter = între trans = peste
intra = în ultra = dincolo de
iuxta = lîngă versus = către
infra = sub

Prepoziţii cu ablativul:

a, ab = din, de, de către in = în (repaos)


cum = cu prae = în faţa, din cauza
de = despre, de la, din pro = înainte, pentru
e, ex = din, dintre, din cauza sine = fără

Cîteva prepoziţii se utilizează şi cu acuzativul, după verbe de mişcare, şi cu


ablativul, după verbe de stare: in, sub, super, subter.

Temă

 Traduceţi în limba română:


Ad Kalendas Graecas. Desinit in piscem (Horaţiu, Arta poetică). In cauda
venenum. In medias res. (Horaţiu, Arta poetică) Ab ovo. (Horaţiu, Arta poetică) In
vino veritas. (Alceu) In vitium ducit culpae fuga. Margaritas ante porcos.
(Evanghelia lui Matei) Nulla regula sine exceptione. Per pedes apostolorum. Post
mortem nihil est. (Seneca)

Substantive Verbe
cauda-ae f = coadă desino-ere, desii, desitum = a se sfîrşi
granum-i n =grăunte
ovum-i n = ou
pes –dis m = picior
piscis-is m = peşte
res-i f = lucru, subiect, întîmplare
sal, salis m = sare, spirit
urbs, urbis f = oraş
venenum-i n = venin
veritas-atis f = adevăr

Analizaţi substantivele însoţite de prepoziţii.

55
CONJUNCŢIA
(conjunctio)

Conjuncţii coordonatoare şi subordonatoare.


Alte elemente de joncţiune

CONJUNCŢII COORDONATOARE:

Copulative:  Cauzale/explicative:
-et, -que, ac, atque = şi -namque, nam, enim, etenim, nempe,
-nec, neque, et non = şi nu; nici quippe, videlicet = căci, tocmai
Venit neque dicit. Nam tuas res agitur, paries cum
(Vine şi nu vorbeşte.) proximus ardet.
(Căci te priveşte şi pe tine, cînd
Disjunctive: peretele vecin arde.) (Horatius)
-aut; vel; -ve, sive, seu = ori; fie; sau
Amas aut odisti. Conclusive:
(Iubeşti sau urăşti.) -ergo = deci
-igitur = aşadar
Adversative: -itaque, proinde, quare, eo, ideo,
- at, sed, verum = dar idcirco, denique = prin urmare, ca atare,
-autem, vero = însă de aceea, în fine
-ceterum = de altfel Cogito, ergo sum.
Legit, sed non scribit. (Cuget, deci exist.) (Descartes)
(Citeşte, dar nu scrie.)

CONJUNCŢII SUBORDONATOARE.
ALTE ELEMNTE DE JONCŢIUNE

Conjuncţiile subordonatoare pot introduce propoziţii subordonate:


 completive: ut, quod (că), ne, quin, quominus (că nu, ca nu
cumva să);
 de timp: cum85, ut, ubi, quando (cînd), atque (îndată ce),
antequam, priusquam (înainte ca), quamdiu (cît timp),
postquam, posteaquam (după ce), quoties, quotiescumque (ori
de cîte ori), dum, donec, quoad (pînă să, cît timp);
 de cauză: cum, ut, quod, quia, quoniam, quando,
quandoquidem, propterea quod (deoarece, pentru că, fiindcă),
non quod, non quo (că nu);
 de concesie: cum, ut, quamquam, quamvis, licet, etsi, etiamsi,
tametsi (cu toate că , deşi);
 de condiţie: si (dacă), sin (dacă însă), nisi (dacă nu) dum,
modo, dummodo;

85
Poate avea şi sensul de “îndată ce, pe cînd, după ce”.
56
 de comparaţie: ut, sicut, velut, quemadmodum, quomodo,
tamquam, quam, potiusquam (cum, după cum, ca şi cum,
precum); ut si, tamquam si, velut si, proinde ac si (ca şi cum, ca
şi cînd);
 de scop: ut, quo (ca să), ne (ca să nu);
 de consecuţie: ut (încît să), ut non, quin (încît nu);
 Propoziţiile relative se introduc prin pronume şi adverbe relative şi
nehotărîte: qui, quae, quod (care), quicumque, quaecumque,
quodcumque, quisquis, quidquid (oricine, orice, oricare), ubi, quo, unde,
qua (unde, de unde etc.), ubicumque, quocumque, undecumque,
quacumque (oriunde etc.).

INTERJECŢIA
(interiectio)

Interjecţia este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă sentimente,


manifestări de voinţă sau imită sunete şi zgomote ca, de pildă 86: mirarea (oh, papi,
hem), indignarea (pro, proh), durerea (o, ah, heu, eheu), bucuria (evoe, evax),
compătimirea (vae), încurajarea (age, macte), chemarea (heus, eho, hercle).

86
I.I. Bujor, Fr. Chiriac, Op. cit., p. 147.
57
I. PERIODIZAREA LITERATURII LATINE.
TEXTE LITERARE ALESE

PERIOADA PRECLASICĂ

În perioada preclasică, (sec. III-I a. Ch.), literatura latină, aflată în faza sa


incipientă, experimentează modele literare greceşti în tiparele limbii latine, dînd
creaţii în toate genurile literare.
În domeniul poeziei epice, Livius Andronicus (294-204) a tradus Odiseea
homerică, şi tragedii şi comedii greceşti. Ln. Naevius (aprox. 269-201 a. Ch.) a
compus un poem despre primul război punic în vers saturnin (Bellum Poenicum) şi
a scris primele tragedii cu subiecte din istoria romană (tragedia praetexta). Q.
Ennius (239-169 a.Ch.) a inovat forma poeziei epice, înlocuind versul saturnin şi
impunînd hexamentrul dactilic; opera sa cea mai importantă este Annales, singura
epopee romană pînă la Eneida, în care evocă istoria romană de la Eneas pînă în
timpul său.
Teatrul, în special comedia, înfloreşte în această perioadă. T. M. Plautus (254-
184 a. Ch.) a scris comedii după modelul Noii Comedii de la Atena. Din creaţia sa
originală s-au păstrat 21 de comedii, ca, de exemplu, Aulularia (Ulcica), Miles
Gloriosus (Soldatul fanfaron), Captivi etc. Plautus aduce în scenă un univers
saturnalic87 şi o viziune carnavalescă; creaţia sa aparţine curentului realist-antic88 şi
surprinde dizolvarea vechilor moravuri din viaţa socială şi de familie. P. Terentius
Afer (aprox. 185-159 a. Ch.) caută în comediile sale o cale de corijare a atitudinilor
morale, iar mesajul său este umanist: Homo sum et nihil humani a me alienum puto.
Din opera lui se păstrează şase comedii dintre care amintim: Adelphoe, Phormio,
Eunuchus. Autorii de tragedie cei mai cunoscuţi au fost M. Pacuvius şi L. Accius.
Lucilius (180-103 a.Ch.) este cel mai strălucit reprezentant al saturei, în care
critică viciile romanilor, iar dintre autorii de proză cu caracter istoric, cel mai
important este Cato Censorul (234-149 a.Ch.), care a redactat o lucrare despre
istoria antică romană, Origines (pierdută) şi un tratat cu carater enciclopedic, De
Agricultura.

PERIOADA CLASICĂ

Această perioadă (80 a. Ch. – 14 p. Ch.) este considerată epoca de aur a


literaturii latine. Ea se subdivide în două epoci, dominate de personalităţile lui
Cicero şi a lui Augustus.
I. În epoca ciceroniană (80-43 a. Ch.) înfloreşte în special proza; acum se
dezvoltă istoria şi oratoria. Cei mai importanţi repreznetanţi sînt: Cicero, Caesar şi

87
Traian Diaconescu, Metaforă şi univers saturnalic în comedia lui Plaut, Teză de doctorat,
Universitatea Bucureşti, 1974.
88
Dicţionar de scriitori greci şi latini, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.323.
58
Sallustius. Pe lîngă ei, au mai scris M. Terentius Varro89 şi Cornelius Nepos90. Creaţiile
poetice cele mai reprezentative sînt poezia filozofică şi poezia lirică de factură intimistă
(noua poezie) care imita, prin formă şi tematică, poezia alexandrină (sec. al III-lea a.
Ch.). Cei mai importanţi reprezentanţi sînt Lucretius şi Catullus.
II. Epoca augustană (43 a. Ch. – 14 p. Ch.) străluceşte prin creaţiile poetice
care reflectă, la îndemnul lui Augustus, valorile morale şi naţionale tradiţionale.
Reprezentanţii cei mai importanţi sînt: Vergilius, Horatius, Ovidius, Tibullus şi
Propertius. Proza istorică este reprezentată de T. Livius.

EPOCA CICERONIANĂ
MARCUS TULLIUS CICERO

Marcus Tullius Cicero (106-4391 a. Ch.) a fost orator, filozof şi om politic,


autor a numeroase opere.
Se păstrează 58 de discursuri, ca, de exemplu, In Catilinam şi In Antonium
(cunoscute şi sub numele Philippicae). A întemeiat stilul oratoric ciceronian, sinteză
între stilul asianic şi cel aticist. Despre arta oratoriei, scrie în tratatele: De Oratore,
Brutus, Orator. Cicero este influenţat de filozofia platonică şi neoplatonică, dar
sistematizează direcţii eclectice: stoicism, pitagorism, probabilism92. Pentru el, filozofia
este o metodă de a ne conduce bine mintea în căutarea adevărului, o terapeutică a
sufletului, un mijloc de reconstrucţie general-umană; raţiunea este valoarea umană
supremă. Cicero este cel care inventează noţiunea de natură umană 93, iar ca filozof,
creează limbajul filozofic latin în opere ca De Re Publica (Despre republică), De
Legibus (Despre legi), De Natura Deorum (Despre natura zeilor), De Officiis (Despre
îndatoriri). Cele două eseuri pe tema filozofiei morale, De Senectute şi De Amicitia, duc
la perfecţiune stilul prozei literare latine. Corespondenţa sa cuprinde aproape opt sute de
scrisori adresate familiei şi prietenilor.

DESPRE PRIETENIE

…Est enim amicitia nihil aliud nisi omnium divinarum humanarumque rerum
cum benevolentia et caritate consensio: qua quidem haud scio an excepta sapientia
nihil melius homini sit a dis immortalibus datum. Divitias alii praeponunt, bonam alii
valetudinem, alii potentiam, alii honores, multi eliam voluptates; belluarum hoc
quidem extremum, illa autem superiora caduca et incerta, posita non tam in consiliis
nostris quam in fortunae temeritate; qui autem in virtute summum bonum ponunt,
praeclare illi quidem, sed haec ipsa virtus amicitiam et gignit et continet, nec sine
virtute amicitia esse ullo pacto potest.
(Cicero, Laelius. De amicitia dialogus, VI, 20)

89
Deşi nu s-a distins ca scriitor, Varro era extrem de învăţat şi şi-a influenţat contemporanii.
90
A scris De Viris Illustribus (Biografiile oamenilor de seamă), prezentînd în paralel viaţa unor bărbaţi
celebri, romani şi străini.
91
El a fost ucis de soldaţii lui Antonius; în calitate de consul, a zdrobit conjuraţia lui Catilina.
92
Gheorghe Vlăduţescu, Filozofia în Roma Antică, Editura Albatros, Bucureşti, 1991, p.45.
93
Ibid, p.48.
59
CAIUS IULIUS CAESAR

Caius Iulius Caesar (101-44 a.Ch.) a fost un mare om politic şi scriitor94.


Cele mai importante opere în proză sînt Commentarii. De Bello Gallico
tratează în cele şapte cărţi despre campaniile militare din Galia, Germania şi
Britania. De Bello Civili relatează campania sa pentru înfrîngerea lui Pompei.
Comentariile sînt realizate în tradiţia analelor, pe ani, iar scopul lor a fost în primul
rînd politic; de aceea au carcaterul suasoriilor.
Caesar este adeptul stilului neoatic. Stilul său se distinge prin puritatea
limbajului şi obiectivitate, precizie, claritate, simplitate şi sobrietate. Impresia de
obiectivitate e creată de folosirea persoanei a III-a cînd vorbeşte despre sine, cît şi
de observarea şi descrierea aspectelor etnografice ale regiunilor în care a luptat. El
este un maestru al naraţiunii, în special în relatarea scenelor de luptă; discursul
apare atunci cînd doreşte să caracterizeze personaje.

CONFLICTUL CU HELVEŢII

Caesari cum id nuntiam esset, eos per Provinciam iter facere conari,
maturat ab Urbe proficisci et, quam maximis potest itineribus, in Galliam
ulteriorem contendit et ad Genavam pervenit. Provinciae toti quam maximum
militum numerum imperat – erat omnino in Gallia ulteriore legio una – pontem,
qui erat ad Genavam, iubet rescindi. Ubi de eius adventu Helvetii certiores facti
sunt, legatos ad eum mittunt, nobilissimos civitatis, qui dicerent “sibi esse in
animo, sine ullo maleficio, iter per Provinciam facere, propterea quod aliud iter
haberent nullum: rogere ut eius voluntate id sibi facere liceat”. Caesar, quod
memoria tenebat L. Cassium consulem occisum exercitumque eius ab Helvetiis
pulsum et sub iugum missum, concedendum non putabat; neque homines inimico
animo, data facultate per Provinciam itineris faciundi, temperaturos ab iniuria et
maleficio existimabat.
(Caesar, Commentarii. De Bello Gallico, I, 7)

GAIUS SALLUSTIUS CRISPUS

Gaius Sallustius Crispus (86-35 a. Ch.) este autorul a două monografii: De


Coniuratione Catilinae şi De Bello Iugurthino.
Pentru Sallustius, istoria este un rezultat al acţiunii personalităţilor, iar
scrierea ei are un rol educativ. Sallustius a tratat artistic materialul istoric,
subordonînd faptele istorice unei perspective morale. Arta sa excelează în
compoziţia portretelor, în care recurge la discursul direct, antiteză şi paralelă.

PORTRETUL LUI CATILINA

Lucius Catilina nobili genere natus, fuit magna vi et animi et corporis, sed
ingenio malo pravoque. Huic ab adulescentia bella intestina, caedes, rapinae,
94
A fost ucis la 15 martie 44 de către Brutus şi Cassius.
60
discordia civilis grata fuere, ibique iuventutem suam exercuit. Corpus patiens
inediae, algoris, vigiliae supra quam cuiquam credibile est. Animus audax,
subdolus, varius, cuius rei lubet simulator ac dissimulator: alieni adpetens, sui
profusus, ardens in cupiditatibus; satis eloquentiae, sapientiae parum; vastus
animus inmoderata, incredibilia, nimis alta semper cupiebat. Hunc post
dominationem L. Sullae lubido maxuma invaserat rei publicae capiundae, neque
id quibus modis adsequeretur, dum sibi regnum pararet, quicquam pensi habebat.
Agitabatur magis magisque in dies animus ferox inopia rei familiaris et
conscientia scelerum, quae utraque eis artibus auxerat, quas supra memoravi.
Incitabant praeterea conrupti civitatis mores, quos pessuma ac divorsa inter se
mala, luxuria atque avaritia, vexabant.Res ipsa hortari videtur, quoniam de
moribus civitatis tempus admonuit, supra repetere ac paucis instituta maiorum
domi militiaeque, quo modo rem publicam habuerint quantamque reliquerint, ut
paulatim inmutata ex pulcherruma atque optuma pessuma ac flagitiosissuma facta
sit, disserere.
(Sallustius, De coniuratione Catilinae, V, 1-9)

TITUS LUCRETIUS CARUS

Titus Lucretius Carus (95-55 a.Ch.) a scris De rerum natura, un poem


filozofic în şase cărţi în care transpune doctrina epicureică şi o concepţie
materialistă asupra lumii, în scopul de a arăta o cale prin care oamenii să-şi
găsească fericirea. Pe lîngă ideile filozofice integrate în poem, poetul recurge la
naraţiune şi descriere, pentru a reprezenta episoade din istoria dramatică a
umanităţii şi tablouri din natură. De rerum natura este cel mai izbutit poem
didactic din literatura latină şi a constituit un model pentru Vergilius, autorul
Georgicelor.
INVOCAŢIE CĂTRE VENUS

Aeneadum genetrix, hominum divumque voluptas


Alma Venus, caeli subter labentia signa
Quae mare navigerum, quae terras frugiferentis
Concelebras, per te quoniam genus omne animantum
Concipitur visitque exortum lumina solis;
Te, dea, te fugiunt venti, te nubila caeli
Adventumque tuum, tibi suavis daedala tellus
Summittit flores, tibi rident aequora ponti,
Placatumque nitet diffuso lumine caelum.
(Lucretius, De rerum natura, I, 1 - 9)

61
CAIUS VALERIUS CATULLUS

Caius Valerius Catullus (87-54 a.Ch.) este un poet liric, autor de epigrame,
poeme eroice de factură mitologică şi livrescă, cît şi de poezii de dragoste scrise în
metri variaţi în care o cîntă pe iubita sa, Lesbia, poeme care i-au adus gloria
literară. Motivul odi et amo polarizează creaţia sa erotică. Catul este un promotor
al curentului alexandrin, iar poezia nouă (neoterică) pe care o impune se distinge
prin sinceritate, spontaneitate şi simplitatea expresiei. Din creaţia catuliană s-au
păstrat 116 poezii.

LESBIEI

Vivamus, mea Lesbia, atque amemus


Rumoresque senum severiorum
Omnes unius aestimemus assis.
Soles occidere et redire possunt:
Nobis quum semel occidit brevis lux,
Nox est perpetua una dormienda.
Da mi basia mille, deinde centum,
Dein usque altera mille, deinde centum;
Dein, quum millia multa fecerimus,
Conturbabimus illa, ne sciamus,
Aut nequis malus invidere possit,
Quum tantum sciat esse basiorum.
(Catullus, Carmina, V)

EPOCA AUGUSTANĂ
PUBLIUS VERGILIUS MARO

Publius Vergilius Maro (70 -19 a.Ch.) a fost membru al cercului literar al lui
Mecena. Operele sale principale sînt: Bucolica, Georgica şi Aeneis.
Bucolicele îmbină alexandrinismul şi epicurismul în poeme cu subiecte
pastorale, după modelul Idilelor lui Teocrit. Georgicele este un poem didactic în
patru cărţi despre cultivarea pămîntului, creşterea pomilor şi a viţei de vie, creşterea
animalelor şi apicultură. Georgicele inovează poezia latină prin renunţarea la
subiectele mitologice şi orientarea poeziei spre viaţa reală, cotidiană, reprezentată într-
un stil obiectiv. Eneida este un poem epic în douăsprezece cărţi, numit astfel după
numele eroului troian Eneas care călătoreşte (asemenea lui Ulise, eroul homeric)
din Troia incendiată de greci pînă pe ţărmurile Italiei, unde are misiunea
încredinţată de zei de a construi o nouă cetate, mai strălucitoare decît Troia. Prin
subiectul istoric şi mitologic al poemului este preamărită gloria Romei şi a
conducătorului acesteia, Augustus95.

95
A. Petrie, An Introduction to Roman History. Literature and Atiquities, Oxford University Press, f.a.,
p.123.
62
INVOCAŢIE CĂTRE MUZĂ

Arma virumque cano, Troiae qui primus ab oris


Italiam, fato profugus, Laviniaque venit
Litora. Multum ille et terris iactatus et alto
Vi Superum, saevae memorem Iunonis ob iram;
Multa quoque et bello passus, dum conderet urbem,
Inferretque deos Latio, genus unde Latinum,
Albanique patres, atque altae moenia Romae.
Musa, mihi causas memora, quo numine laeso,
Quidve dolens regina deum tot volvere casus
Insignem pietate virum, tot adire labores
Impulerit. Tantaene animis caelestibus irae?
(Vergilius, Aeneis, I, 1 - 11)

PUBLIUS OVIDIUS NASO

Publius Ovidius Naso (43 a.Ch. – 17 p.Ch.) a fost poetul la modă al Romei
augustane, bucurîndu-se de succes pînă în anul 8, cînd a fost exilat la Tomis, unde a
şi murit. Operele sale se clasifică în trei grupe. Poezia de dragoste, Amores (22-15
a.C.h), Heroides, Ars amatoria sau Ars amandi şi Remedia amoris. Ovidius
consacră prin aceste creaţii distihul elegiac, iar spontaneitatea şi facilitatea
versificaţiei îi aduc recunoaşterea imediată. Poezia mitologică Metamorphoseon
libri (Metamorfoze), redactată în hexametri dactilici, grupează două sute cincizeci de
legende în cincisprezece cărţi. Metamorfozele au la bază o concepţie pitagoreică şi
credinţa în metempsihoză96. Forţa descriptivă a lui Ovidius e de factură plastică, nu
narativă, accentuînd elementele pitoreşti şi apelînd la artificii alexandrine97. El a
proiectat şi un calendar al sărbătorilor romane, Fasti (Fastele), în douăsprezece cărţi.
Poemele din exil, scrise între anii 8 şi 17 p.Ch., cuprind: Tristia (Tristele) şi
Epistulae ex Ponto (Ponticele), elegii grupate în cinci cărţi adresate soţiei şi
prietenilor, redactate în distih elegiac. Ovidius este primul poet cult care descrie
tărîmurile dobrogene şi oamenii de aici.

INVOCAŢIE

In nova fert animus mutatas dicere formas


Corpora; di coeptis (nam vos mutastis et illas)
Adspirate meis primaque ab origine mundi
Ad mea perpetuum deducite tempora carmen.
(Ovidius, Metamorphoseon libri, I, 1 - 4)

QUINTUS HORATIUS FLACCUS

96
Jean Bayet, Literatura latină, p.200.
97
Jean Bayet, Literatura latină, p.202.
63
Opera lui Quintus Horatius Flaccus (65-8 a.Ch.) cuprinde două cărţi de Satire
(Sermones), o carte de Epode (Iambi), patru cărţi de Ode (Carmina), două cărţi de
Scrisori (Epistulae) şi Carmen Saeculare, poem compus pentru Ludi Saeculares
din anul 17 a.Ch.
Horatius intelectualizează satira, care este un mijloc de corijare a moravurilor
societăţii romane din timpul lui Augustus printr-o morală a măsurii, a raţionalizării
conduitei care trebuie să urmărească conformitatea cu natura. Epodele critică viciile
morale ale societăţii romane şi exprimă devotamentul faţă de Mecena, în al cărui cerc
literar fusese admis. Odele au subiecte extrem de variate: glorificarea virtuţilor lui
August, a tradiţiilor şi divinităţilor Romei, ode erotice şi bahice, de laudă a vieţii
simple în mijlocul naturii, ode morale, de critică a exceselor, de afirmare a
cumpătării şi de îndemn la trăirea plenară a prezentului (carpe diem), ode despre
poezie şi poet. Filozofia horaţiană de viaţă este o filozofie a moderaţiei (modus) şi
oferă posibilitatea de a înţelege că viaţa trebuie organizată după legile frumosului98,
de unde şi atmosfera de permanentă sărbătoare, seninătate şi fericire. Poezia lirică
atinge perfecţiunea formală prin Horatius, al cărui stil se distinge prin armonie,
muzicalitate şi varietate ritmică şi tematică. Dintre Scrisori, cea mai renumită este
Epistula ad Pisones (Scrisoarea către Pisoni), cunoscută sub numele Arta poetică.

CĂTRE SCLAV

Persicos odi, puer, apparatus,


displicent nexae philyra coronae;
mitte sectari rosa quo locorum
sera moretur.

Simplici myrto nihil allabores


sedulus, curo: neque te ministrum
dedecet myrtus neque me sub arta
vite bibentem.
(Horatius, Carmina, I, 38)

EPOCA POSTCLASICĂ

Epoca postclasică (14 -180 p.Ch.) durează de la moartea lui Augustus pînă la cea
a lui Marcus Aurelius. Ea este marcată de decadenţă, reflectată şi în stilul căutat, afectat
şi obscur pe care îl adoptă scriitorii.
În perioada postclasică proza cunoaşte o dezvoltare fără precedent.
Lucius Annaeus Seneca (4 a.Ch. - 65 p.Ch.), supranumit “Filozoful”, scrie
tratate de filozofie, De clementia (Despre clemenţă), de morală şi cu caracter
ştiinţific, cele mai cunoscute fiind Epistulae morales ad Lucilium. Romanul se
dezvoltă prin Titus Petronius Niger, supranumit Arbitrer (sec. I – 66 p.Ch), care
scrie Satyricon (Satiricon) şi Lucius Apuleius (125-170 p.Ch.), autor al operei
Metamorphoses sau Asinus Aureus (Metamorfoze sau Măgarul de aur). Marcus
98
M. Nichita, Studiu introductiv la Horatius, Opera omnia, I, Editura Univers, Bucureşti, 1980, p.27.
64
Fabius Quintilianus (35-95 p.Ch.) a scris un tratat despre arta elocinţei, De institutione
oratoriae (Arta oratorică), iar C. Plinius Secundus (23-79 p.Ch.) a fost un erudit
care a compilat faimoasa Naturalis Historia (Istoria naturală). Publius Cornelius
Tacitus (aprox. 55/57 – 118 p.Ch.) a scris opere istorice, iar C. Plinius Secundus
Minor/Junior (61/62 – 113 p.Ch.) a compus scrisori.
Poezia epocii postclasice are numeroşi reprezentanţi, cei mai importanţi fiind
Persius (34 - 62), Lucanus (39 - 65), Iuvenalis ( ) şi Martialis (40 -104 p.Ch.).

MARCUS VALERIUS MARTIALIS

Martialis (40 -104 p.Ch.) a scris douăsprezece cărţi de epigrame. El este


creatorul epigramei satirice, gen de poezie scurtă încheiată cu o poantă, care de cele
mai multe ori este neaşteptată, provocînd rîsul. Compoziţiile sale cuprindeau
atacuri virulente la adresa moravurilor, amabilităţi sau consemnarea versificată a
unor fapte cotidiene.

VÎNĂTORUL DE MOŞTENIRE

Petit Gemellus nuptias Maronillae


et cupit et instat et precatur et donat.
Adeone pulchra est? Immo foedius nil est.
Quid ergo in illa petitur et placet? Tussit.
(Martialis, Epigrammata, I,10)

PUBLIUS CORNELIUS TACITUS

Cel mai imporatant istoric al epocii a fost Publius Cornelius Tacitus (aprox.
55/57 – 118 p.Ch.). Scrierile sale istorice, Annales (Anale) şi Historiae (Istorii), sînt
marcate de o viziune pesimistă; opera sa mai cuprinde o monografie etnografică: De
origine et situ Germanorum (Despre originea şi aşezarea germanilor), un elogiu:
De vita et moribus Iulii Agricolae (Despre viaţa şi obiceiurile lui Iulius Agricola) şi
o lucrare despre elocvenţă: Dialogus de oratoribus (Dialogul despre oratori).

DE LA ÎNTEMEIEREA ROMEI LA TIBERIUS

Urbem Romam a principio reges habuere. Libertatem et consulatum L.


Brutus instituit. Dictaturae ad tempus99 sumebantur; neque decemviralis
potestas100 ultra biennium, neque tribunorum militum consulare ius 101 diu valuit.
Non Cinnae, non Sullae longa dominatio102; et Pompeii Crassique potentia cito in
Caesarem, Lepidi atque Antonii arma in Augustum cessere, qui cuncta discordiis
civilibus fessa, nomine principis, sub imperium accepit. Sed veteris populi Romani
99
Ad tempus = temporar
100
Decemviralis potestas = puterea decemvirală, a decemvirilor
101
Consulare ius = drept consular
102
Verbul fuit se subînţelege.
65
prospera vel adversa103 claris scriptoribus104 memorata sunt, temporibusque
Augusti dicendis105 non defuere decora ingenia, donec gliscente adulatione
deterrerentur. Tiberii Caiique et Claudii ac Neronis res, florentibus ipsis ob
metum falsae, postquam occiderant, recentibus odiis compositae sunt. Inde
consilium106 mihi pauca de Augusto et extrema tradere, mox Tiberii principatum et
cetera, sine ira et studio, quorum causas procul habeo.
(P. Cornelius Tacitus, Annales, I, 1)

C. PLINIUS SECUNDUS IUNIOR

C. Plinius Secundus Minor/Iunior (61/62 – 113 p.Ch.), Plinius cel Tînăr este
autor de Epistulae (Scrisori) (97-110 p.Ch.) cultivate ca gen literar şi grupate de el
în zece cărţi; tematica e diversă: discuţii cu prietenii, descrierea unor activităţi
culturale (lecturile publice sau personale, recenzarea unor cărţi), erupţia
Vezuviului, persecutarea creştinilor, activităţi legate de însărcinarea sa de
guvernator al Bitiniei şi Pontului. Scrisorile se disting prin eleganţa stilului,
delicateţea sufletească şi rafinamentul intelectual ale autorului. Plinius cel Tînăr a
impus ca gen literar în literatura latină şi panegiricul, discurs laudativ compus în
cinstea împăratului Traian, Panegyricus Traiani.

EROISMUL ARRIEI

Aegrotabat Caecina Paetus, Arriae maritus; aegrotabat et filius, uterque 107


mortifere, ut videbatur. Cum filius decessisset …, huic illa ita funus paravit, ita
duxit exsequias, ut ignoraret maritus. Quin immo108 quoties cubiculum eius
intrabat, vivere filium simulabat atque etiam commodiorem esse 109. Ac saepe
interroganti110 quid ageret puer respondebat: «Bene quievit, libenter cibum
sumpsit». Deinde, cum diu cohibitae lacrimae vincerent prorrumperentque,
egrediebatur: tunc se dolori dabat; satiata, siccis oculis, composito vultu, redibat,
tamquam orbitatem foris reliquisset.
(C. Plinius Caecilius Secundus Iunior, Epistulae, III, 16)

103
Prospera vel adverso = situaţiile fericite sau nefericite
104
Claris scriptoribus, complement de agent în dativ
105
Temporibus … dicendis, dativ final
106
Consilium (fuit) mihi tradere
107
Uter (pronume) + -que (şi) = uterque = şi amîndoi
108
Quin immo = mai mult
109
Commodiorem esse = se simte mai bine
110
Subiect subînţeles viro al construcţiei ablativ absolut
66
PERIOADA CREŞTINĂ

În perioada creştină (150 - 230 p.Ch.) apar scriitori creştini, precum


Tertulian, autor de tratate apologetice, Sfîntul Ciprian (sec. al III-lea), autor de
tratate şi scrisori, Sfîntul Augustin (354 - 430 p.Ch.), filozof, teolog şi moralist care
a scris peste 100 de tratate de filozofie şi teologie; cele mai importante opere ale
sale sînt: De civitate Dei (Despre cetatea lui Dumnezeu), o autobiografie în
treisprezece cărţi, Confessiones (Confesiuni) şi Soliloquia (Solilocvii), fiind
creatorul solilocviului filozofic ca specie literară.
În poezia necreştină s-au remarcat Decimus Magnus Ausonius (310 - 395 p.Ch) şi
Claudius Claudianus (aprox. 375 - 408 p.Ch.).

67
II. ELEMENTE DE SINTAXĂ
PROPOZIŢIA

După scopul comunicării, propoziţiile pot fi:

Enunţiative:
afirmative: Ago sacrificium. (Aduc o jertfă.)
negative introduse prin adverbe de negaţie (non), pronume negative (nihil),
adverbe negative (numquam):
Aquilla non capit muscas. (Acvila nu prinde muşte.)
Nemo abest. (Nu lipseşte nimeni.)
Numquam venit. (Nu vine niciodată.)

Exclamative: Quam sacrificium agit! (Ce jertfă aduce!)

3.1.Interogative simple:
+ pronume interogative: quis, uter, qualis etc
Quis sacrificium agit? (Cine aduce o jertfă?)
+ adverbe interogative: cur (pentru ce), quare (de ce), quando (cînd), quo
(încotro), unde (de unde), quomodo (cum) etc
Ubi id vidit? (Unde a văzut asta?)
+ particule interogative: -ne (oare), nonne (= oare, pentru răspuns afirmativ),
num (= oare, pentru răspuns negativ)

Întrebare: Visne id videmus? – Da/Nu.


Oare vrei să
Nonne vis id videmus? – Da. Răspuns
vedem asta?
Nun vis id videmus? – Nu.

3.2. Interogativele duble sînt formate din două propoziţii interogative,


relaţionate prin utrum/-ne … an (oare … sau).
Romamne is an hic manes? (Oare pleci la Roma sau rămîi aici?)

FRAZA

Fraza este formată din două sau mai multe propoziţii:


doar din propoziţii principale, coordonate:
prin juxtapunere: Veni, vidi, vici. (Am venit, am văzut, am învins.)
(Caesar)
 prin joncţiune cu conjuncţii coordonatoare: Divide et impera.
(Împarte şi stăpîneşte.) (Machiavelli)
din cel puţin o propoziţie principală, care este în acest caz şi regentă, şi cel
puţin o propoziţie subordonată: Do ut des. (Îţi dau ca să îmi dai.)
În frazele cu mai multe propoziţii subordonate, acestea se pot afla în raport de
68
coordonare: Do ut des et gratias agas. Propoziţiile subordonate pot fi regente ale
altor subordonate.
Subordonarea se realizează:
 prin juxtapunere:
Fac sciam. (Fă-mă să înţeleg.)
Volo audiat. (Vreau să audă.)
 prin joncţiune:
1. cu conjuncţii subordonatoare:
Loquere ut te cognoscam. (Vorbeşte ca să te cunosc.)
2. cu pronume relative şi nehotărîte:
Loqui ignorabit qui tacere nesciet. (Nu va şti să vorbească acela
care nu va şti să şi tacă.) (Pittacus)
3. cu adverbe relative şi nehotărîte:
Ubi non est pudor, instabile regnum est. (Unde nu este ruşine,
(acolo) este o stăpînire instabilă.) (Seneca)

PROPOZIŢIA RELATIVĂ

Subordonata relativă determină un nume din propoziţia regentă şi se


construieşte cu:
Verbul la INDICATIV (REALĂ), fiind introdusă prin:
pronume şi adjective relative şi nehotărîte:
qui, quae, quod111
quicumque, quaecumque, quodcumque
quisquis, quidquid
Pater noster qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum. (Matei)

adverbe relative şi nehotărîte:


ubi, quo, unde, qua, quando
ubicumque, quocumque
undecumque, quacumque

Verbul la CONJUNCTIV (CIRCUMSTANŢIALĂ) concurînd o subordonată:


1. Finală112: Misit servi qui agrum meterent. (A trimis sclavi ca să secere ogorul.)
(= ut … meterent)
2. Consecutivă113: Dignus est qui ametur vir bonus. (Bărbatul bun este demn să fie
iubit.) (Anthistenes)
(= ut ametur)
3. Cauzală114: Illum laudo qui me laudet. (Îl laud pe acela pentru că şi el mă laudă.)
111
Pronumele şi adjectivele pronominale relative şi nehotărîte se acordă în gen şi număr cu numele
determinat, dar au cazul cerut de funcţia sintactică pe care o îndeplinesc în propoziţia relativă.
112
Relativa finală va respecta concordanţa timpurilor.
113
Idem.
114
Poate folosi şi indicativul pentru a desemna o cauză reală; conjunctivul indică o acţiune potentială
sau ireală.
69
(= quoniam me laudat)
4. Condiţională: Qui levis esse velit, sit sibi cena brevis. (Cine vrea să fie uşor,
cina să-i fie scurtă.) (mMediev.)
(= si quis velit)

Exerciţii
Qui nimium bibit, non diu erit in vivis. (Mediev.)
Erratis qui incommoda divitiis imputatis. (Seneca)
Nemo liber est qui corpori servit. (Seneca)
Nemo canem timeat qui non laedit, nisi latrat. (Mediev.)
Nemo enim est tam senex, qui se annum non putet vivere. (Mediev.)
Qui fugiat Veneris proelia, tutus erit. (Mediev.)
Galba, qui in collegio sacerdotum esset, iudicio publico est condemnatus.
Ego, cui nocueris, tamen te adiuvo.
Legati venerunt qui pacem peterent.

Substantive Verbe
adulescens-entis m = tînăr adiuvo-are-avi-atum = a ajuta
noceo-ere-cui-citum = a dăuna
peto-ere-ivi-itum = a cere
vigilo-are-avi-atum = a veghea

PARTICIPIALA RELATIVĂ ŞI PARTICIPIALA ABSOLUTĂ


(ABLATIV ABSOLUT)

Ca adjectiv verbal, participiul poate avea funcţie predicativă atunci cînd este
determinat de complemente proprii; el se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul
regent şi din această cauză se numeşte participiu relativ (coniunctus). Participialele
relative sînt subordonate relative care pot avea şi diferite nuanţe circumstanţiale:
finală, cauzală, condiţională, concesivă sau modală. Cel mai frecvent se folosesc
timpurile perfect şi prezent; utilizarea participiului viitor este relativ limitată (este
folosit îndeosebi ca participiu coniunct cu sens final):
Dionysius tyrannus, Syracusis expulsus, Corinthi pueros docebat.
(Tiranul Dionysius expulzat din Siracusa, educa copiii în Corint.) ≈
Dionysius tyrannus, postquam Syracusis expulsus est, Corinthi pueros docebat.
(Tiranul Dionysius după ce a fost expulzat, educa copiii în Corint.)

Dionysius tyrannus, cultros metuens, candenti carbone sibi adurebat capillum.


(Tiranul Dionysius, temîndu-se de foarfeci, şi-a pîrlit părul cu cărbuni aprinşi.) ≈
Dionysius tyrannus, quia cultros metuebat, candenti carbone sibi adurebat capillum.
(Tiranul Dionysius, deoarece se temea de foarfeci, şi-a pîrlit părul cu cărbuni
aprinşi.)

Galli legatos Romam miserunt, pacem petituros.


(Galii au trimis soli la Roma ca să ceară pace.)

70
Participiul cu funcţie predicativă poate avea subiect propriu. Subiectul şi
predicatul se acordă: participiul ia genul şi numărul numelui şi ambele stau în cazul
ablativ; din această cauză se numeşte ablativ (participiu) absolut. Participiala
absolută are ca regent un verb şi are rolul unei subordonate circumstanţiale; ea
concurează propoziţii circumstanţiale de timp, cauză, concesie, condiţie şi
comparaţie:
Sole oriente, fugiunt stellae. (Cînd răsare soarele, stelele dispar.)
Ablativul absolut fără verb exprimat.
Verbul esse (a fi) nu are participiu prezent şi de aceea valoarea de verb
copulativ rămîne neexprimată. În acest caz, subiectul în ablativ este urmat de
numele predicativ tot în ablativ:

Tarquinio Superbo rege, Pythagoras in Italiam venit.


(Cînd Tarquinius Superbus era rege, Pitagora a venit la Roma.) ≈
Cum Tarquinius Superbus rex esset, Pythagoras in Italiam venit.

Concordanţa timpurilor. Participiul prezent exprimă o acţiune simultană cu


cea din regentă; în traducerea propoziţiilor temporale folosim ca element
introductiv “în timp ce”, “pe cînd”; participiul perfect exprimă o acţiune anterioară
celei din regentă; în traducerea propoziţiilor temporale folosim ca element
introductiv “după ce”. Participiul viitor exprimă raportul de posterioritate, dar
utilizarea lui a fost relativ tardivă:

Hoc responso dato, legatus discessit.


(După ce a dat acest răspuns, solul a plecat.) ≈
Postquam hoc responsum datum est, legatus discessit.

Tarquinio Superbo regnante, Pythagoras in Italiam venit.


(În timp ce Tarquinius Superbus domnea, Pitagora a venit în Italia.) ≈
Cum Tarquinio Superbo regnaret, Pythagoras in Italiam venit.

Exerciţii
Reluctante natura, irritus labor est.
Remota iustitia, quid sunt regna, nisi magna latrocina?
Dulce ridentem Lalagem amabo, dulce loquentem. (Horatius)
Ducens uxorem pravam, tibi perdes honorem. (Mediev.)
Exceptis excipiendis.
Omne malum nascens facile opprimitur.
Romani saepe a Hannibale victi, numquam desperaverunt.
Regibus exactis, Romae consules creabantur.

Substantive Verbe
caedes-is f = omor, masacru claudo-ere, clausi, clausum = a (se) închide
eques-itis m = călăraş committo-ere-misi-misum = a începe
subsidium-ii n = sprijin, ajutor confido-ere-fisus sum = a se încrede
vastitas-atis f = devastare exigo-ere-egi-actum = a alunga

71
nascor, nasci, natus sum = a naşte
obstruo-ere-struxi-structum = a acoperi
ostendo-ere-tendi-tentum = a (se) arăta
refigo-ere-fixi-fictum = a smulge
relinquo-ere-liqui-lictum = a lăsa în urmă
traduco-ere-duxi-ductum = a trece

Temă

Traduceţi în limba română şi analizaţi propoziţiile participiale:


Tullo Hostitio regnante, bellum inter Romanos et Albanos inceptum est. Eo
bello intermisso, trigemini fratres electi sunt: a Romanis Horatiis, ab Albanis
Curiatii. Illi, spectantibus ceteris militibus, manus conseruerunt. Consertis
manibus, duo statim Romani occiderunt. Amissa tota spe, tertius Horatius
adversus Curiatios fortiter pugnavit. Adiuvantibus diis, victoria sibi paravit.

Traduceţi şi analizaţi ablativele absolute:


Dario rege, Persae Graeciam invaserunt. Alexandro imperatore, Macedonum
Graecorumque agmen totam Asiam invasit. Principe Augusto, Roma gentium
domina fuit. Cicerone consule, Catilina, cum contra rempublicam coniuravisset, e
civitate eiectus est.

PROPOZIŢII COMPLETIVE

Propoziţiile completive îndeplinesc funcţia de complement direct (al


regenţilor personali) şi de subiect (al regenţilor impersonali).
Din punct de vedere formal, se clasifică în patru grupe:
completiva cu quod/quia;
completiva interogativă indirectă;
completiva conjunctivală;
completiva infinitivală.

1. COMPLETIVA CU QUOD/QUIA
Această subordonată concurează completiva conjunctivală şi completiva
infinitivală; ea se introduce prin quod şi se construieşte cu indicativul115. Regentul
poate fi:
verba affectuum (care indică un sentiment): doleo, gaudeo, miror;
- verba dicendi (ale zicerii) cu nuanţă afectivă: gratulor, accuso;
- verba sentiendi (de percepţie): video, sentio:
Laetamur quod nos adiuvisti. (Ne bucurăm că ne-ai ajutat.)
Scio tamen quod unus homo una habet formam. (Ştiu totuşi că fiecare om are
o unică formă.) (R. Kilwardby)
un verb impersonal + adverb: accidit, evenit, fit, facere sau o expresie verbală
impersonală: utile est:

115
Rar, se utilizează şi conjunctivul.
72
Accidit in puncto quod non speratur in anno.
(Se întîmplă într-o clipă ceea ce nu speri într-un an.)
o locuţiune: adde quod (adaugă că), nisi quod (pe lîngă faptul că):
Adde quod idem non horam tecum esse potes.
(Mai adaugă că nu poţi să stai o oră (măcar) cu tine însuţi.)
un substantiv sau un pronume neutru (id, hoc, illud)116 pe lîngă care are rol
explicativ):
Illum beneficium habeo, quod me amas. (Am un avantaj, că mă iubeşti.)

2. COMPLETIVA INTEROGATIVĂ INDIRECTĂ

În interogativa indirectă există întotdeauna trei elemente:


a) un verb regent de întrebare, afirmare, cunoaştere (verba dicendi şi
sentiendi): rogo, quaero, dico, scio;
b) pronume, adverbe sau particule interogative şi nehotărîte: quis, quid,
quisnam, qualis, uter, cuius, ubi, unde, cur, quot, quare, -ne, an, num,
nonne;
c) modul conjunctiv

Interogativă directă: Quid agis? (Ce faci?)


Interogativă indirectă: Interrogo quid agas? (Te întreb ce faci.)
Interrogavi quid ageres? (Te-am întrebat ce faci.)
După formă, interogativa indirectă poate fi simplă sau dublă. Cea dublă,
numită şi disjunctivă, se introduce prin utrum în prima parte şi prin an în a doua
parte. Prezenţa termenului introductiv în a doua parte a întrebării este obligatorie,
pe cînd cel din prima parte poate lipsi117:
Utrumne mores hoc tui nomen dedere, an nomen hoc secuta morum regula?
(Oare comportarea ta ţi-a dăruit acest nume, sau numele acesta a provenit din
norma comportărilor tale?)
Interrogo utrum mores hoc tui nomen dedissent an nomen hoc secuta morum
regula? (Întreb dacă comportarea ta ţi-a dăruit acest nume, sau numele acesta a
provenit din norma comportărilor tale.)

Exerciţii
Miror cur stultis placet anceps pompula mundi. (Mediev.)
Nemo dat quod non habet.
Quis non miretur lingua Ciceronis ? (Mediev.)
Nescias quid optes aut quid fugias. (P. Syrus)
Multum interest, utrum civis sis, an peregrinus.
Nescit quot digitos habeat in manu. (Plautus)
Apud sapientes contentio est, quid prius sit, Deus an natura.
Ama et fac quod vis. (Augustinus)
În acest caz, completiva are rol de apoziţie.
116

117
Interogaţia dublă se poate realiza şi prin -ne…-ne, an…an sau prin postpunerea lui –ne după al
doilea element al întrebării.
73
Quis scit an adiciant crastina tempora dii? (Horatius)

Substantive Adjective / Adverbe Verbe


civis-is m = cetăţean prius = mai întîi Censeo-ere-sui-sum = a hotărî
contentio-onis f = dispută sapiens-ntis = înţelept Cupio-ere-ivi-itum = a dori
praeda-ae f = pradă Exspecto-are-avi-atum = a aştepta
mitto-ere, misi, missum = a trimite
Quaero-ere-sivi-situm = a întreba
scio-ire, scivi, scitum = a şti
Scribo-ere, scripsi, scriptum = a scrie

3. COMPLETIVA CONJUNCTIVALĂ

Acest tip de subordonată se introduce prin conjuncţiile: ut (să), ne, ne...non


(să nu, că nu) şi se construieşte totdeauna cu conjunctivul, exprimînd o tendinţă.
Verbele regente sînt:
verba voluntatis (care exprimă acte de voinţă): cererea (peto), rugămintea (rogo),
permisiunea (permitto), îndemnul (moneo, hortor), porunca (impero),
împlinirea (facio, curo, caveo, video), constrîngerea (cogo):
Cura ut valeas. (Ai grijă să fii sănătos.)
Cave ne cadas! (Fereşte-te să nu cazi!) (Plautus)
Persuadeo tibi ut scribas. (Te sfătuiesc să scrii.)
Persuadeo tibi ne scribas. (Te sfătuiesc să nu scrii.)
verba dicendi care exprimă o recomandare (dico, nuntio);
verbe şi expresii verbale impersonale (accidit, ius est):
Evenit ut esset luna nova. (S-a întîmplat să fie lună nouă.)

Cînd în regentă se află un verb al temerii, completiva se introduce prin ut


pentru a arăta dorinţa de a se realiza acţiunea şi prin ne pentru a arăta dorinţa de a
nu se realiza:
Timeo ut pater veniat. (Mă tem că nu vine tata.)
Timeo ne non pater veniat. (Mă tem ca nu cumva să nu vină tata.)
Timeo ne pater veniat. (Mă tem să nu vină tata.)
Cînd propoziţiile regentă şi subordonată sînt negative, completiva e introdusă
prin quin.
După verbe regente care exprimă o piedică (impedio, obsto) sau îndoiala (dubito)
completiva se introduce prin quominus:
Quid obstat quominus id videat? (Ce l-a împiedicat să vadă acest lucru?)
• Dacă regentul este un verb impersonal (accidit, evenit), completiva are
funcţia de propoziţie subiectivă.

Exerciţii
Videant consules ne quid res publica detrimenti capiat. (Caesar)
Media ut limite curras, moneo. (Ovidius)
Vercingetorix Gallos hortatur ut arma capiant.
Civitati persuasit ut de finibus suis exirent. (Caesar)

74
Etiam illud verendum est ne brevi tempore fames in urbe sit. (Cicero)
Improbi semper sint in metu ne poena adficiantur.
Non dubitamus quin fuerint ante Homerum poetae.
Non dubito quin tu idem existimaturus sis. (Cicero)

Substantive Adjective Verbe


arma-orum n = arme brevis = scurt capio-ere, cepi, captum = a apuca,
a primi
civitas-atis f = cetate; cetăţeni improbus-a-um = necinstit curro = a alerga
detrimentum- i n = daună exeo-ire-ii-itum = a ieşi
fames-is f = foame existimo-are-avi-atum = a judeca, a
socoti
finis-is m = hotar, ţinut persuadeo-ere-suasi-suasum = a
convinge
limes-itis f = drum, cale vereor-eri-itus sum = a se teme
metus-us m = teamă

Temă

Traduceţi şi analizaţi verbele:


audiunt, audient, audiant – tacent, taceant – scribunt, scribent, scribant – dicant,
dicunt, dicent – laudent, laudant – tenent, teneant
audirem, audivissem, audiveram – taceres, tacueras, tacuisses – faceret, fecisset –
sederem, sederam – dicerem, diceram – legerem, legeram – au
tacear – laudarentur – daremini – videremur – videatur – habereris – audiantur –
ducamini – ducerer
tracti simus – auditi essetis – laudatae sint – ducta sit – dictae essetis – dicta
essent

Traduceţi şi identificaţi propoziţiile completive conjunctivale:


Athenienses statuerunt ut libertatem Greciae classe defenderent. Pueri optant
ut adolescant; adulescentes ut iuvenes fiant;iuvenes senescere non cupiunt.
Hercules, Iovis filius, patrem orabat ut sibi parceret. Themistocles idem Persarum
regem dolose monuerat ut pugnam committeret. Athenienses, cum proelium
committerent, Minervam rogaverunt ut sibi adesset. Dominus ianitori imperavit ne
ostium desereret. Liberos monuit ne in triclihium intrarent. Ipse curaverat ne
paucioribus floribus triclinium ornaretur. Dolore impedior ne plura scribam.
Impedit ira animum ne possit cernere verum.

Traduceţi şi identificaţi propoziţiile interogative indirecte:


Magister quaerit corvine nigri sint. Persarum regis legati Atheniensibus
nuntiaverunt cur ad eos venissent. Spartani rogaverant quammultis militibus eis
opus esset. Antiqui utrum terra staret an moveretur circum solem nesciebant.

75
COMPLETIVA INFINITIVALĂ
(ACUZATIV CU INFINITIV)

Cînd are subiect propriu, infinitivul are valoare predicativă şi formează o


sobordonată completivă. În completiva infinitivală (acuzativ cu infinitiv) verbul
este la infinitiv, iar subiectul şi numele predicativ stau în cazul acuzativ 118; ele pot
fi determinate de atribute şi comlemente:
Gaudemus fratrem tuum valere. (Ne bucurăm că fratele tău este sănătos.)
Cînd infinitivul este exprimat prin verbul sum, acesta poate lipsi.
Completiva infinitivală determină:
verba dicendi/ declarandi: dico (a spune), affirmo ( a afirma) scribo (a scrie),
respondeo (a răspunde), declaro (a declara), demonstro (a arăta):
Dico autem voces esse signa subordinata conceptibus.
(Afirm că sunetele sînt semne subordonate conceptelor.) (Ockam)
verba affectuum: gaudeo (a se bucura), miror (a se mira), doleo (a durea):
Minime miramur te tuis operibus laetari. (Nu ne mirăm că tu te bucuri de
operele tale.) (Cicero)
verba sentiendi: sentio (a simţi), video (a vedea), audio (a auzi), credo (a
crede), scio (a şti):
Scio me nescire. (Ştiu că nu ştiu (nimic).) (Socrates)
verba voluntatis: volo (a vrea), nolo (a nu vrea), malo (a prefera), cupio (a
dori), iubeo (a porunci), prohibeo (a interzice):
Malo me non esse quam vivere mortuum.
(Prefer să nu mai exist decît să trăiesc ca un mort.) (Mediev.)
Cînd are asemenea regenţi, completiva are rolul de complement direct în
planul frazei.
Completiva infinitivală poate avea şi funcţie de subiect cînd determină
expresii verbale impersonale119 formate dintr-un adjectiv neutru singular sau un
substantiv + est: pulchrum est, verum est, iustum est, fama est, opinio est, verbe
impersonale: oportet = trebuie, apparet = e clar, praestat = e mai bine, sau unul
din verbele care înseamnă se povesteşte: dicitur, traditur, fertur, narratur:
Dicitur a multis sortem optimam stultis.
(Se spune de către mulţi că norocul cel mai mare îl au proştii.) (Mediev.)

Concordanţa timpurilor
Infinitivul perfect indică faptul că acţiunea subordonatei este anterioară
acţiunii din regentă; infinitivul prezent indică o acţiune simultană în subordonată şi
în regentă, iar infinitivul viitor – că acţiunea din subordonată e posterioară celei din
propoziţia regentă.

VORBIREA INDIRECTĂ
Uneori, subiectul completivei poate lipsi, cînd este identic cu cel al regentei.
118

Verbele impersonale medii pot fi urmate de nominativ cu infinitiv: Homerus caecus fuisse dicitur.
119

(Se spune că Homer a fost orb.) (v.Dan Sluşanschi, op.cit., II, p. 34)
76
(oratio obliqua)

Vorbire directă: Vorbire indirectă:


Dicebam: Fama volat. Dicebam famam volare.
Obişnuiam să spun: Zvonul zboară. Obişnuiam să spun că zvonul zboară.

În vorbirea indirectă, propoziţiile principale/independente enunţiative,


interogativele retorice şi exclamativele retorice din vorbirea directă devin
completive infinitivale, avînd ca regente verba dicendi: dico, affirmo, respondeo etc.
Au loc transformări: pronumele personale de persoana I sînt înlocuite de pronumele
reflexiv şi pronumele posesiv la persoana a III-a; pronumele personal de persoana a
II-a este înlocuit cu pronumele demonstrativ is, ea, id; pronumele demonstrative iste
şi hic sînt substituite prin is şi ille; adverbele hic, huc şi nunc sînt înlocuite de ibi,
illuc, tum şi tunc.În celelalte propoziţii120, indicativul se înlocuieşte prin conjunctiv
potrivit concordanţei timpurilor121 (la persoana a III-a).

Exerciţii
Dicunt Stoici nostri duo esse in rerum natura (…), causam et materiam.
(Seneca)
Cato esse quam videri bonus malebat. (Sallustius)
Desine fata deum flecti sperare precando. (Vergilius)
Deum inviolabilem (…) credi (…) fas est. (Augustinus)
Neque omnia te scire putes. (Lactantius)
Videtur omnia divitiis emi seu coemari posse. (Aristoteles)
Dico prudentes homines non multa loquentes. (Mediev.)
Exire ex urbe iubet consul hostem.
Victorem a victo superari saepe videmus.
Homerum caecum fuisse dicunt.
Videmus nivem esse albam.
Cato dixit litterarum radices amaras esse, fructus iucundiores.
Cupio me esse clementem.

Substantive Adjective/Participii Verbe


litterae –arum f = literatură, flectus-a-um = înduplecat doceo-ere-docui-doctum = a arăta, a
ştiinţă învăţa
nix, nivis f = zăpadă inviolabilis-e = intangibil efficio-ere-feci-fectum = a face, a realiza
pecunia-ae f = avere, bani iucundus-a-um = plăcut exeo-ire-ivi-itum = a ieşi
radix –cis f = rădăcină victus-a-um = învins iuvo-are-avi-atum = a ajuta
supero-are-avi-atum = a fi superior, a
întrece
valeo-ere-ui = a fi sănătos

120
În principale (hortative, interogative, exclamative, cu verbul la imperativ sau conjunctiv), care devin
completive conjunctivale şi în subordonate (relative, completive şi circumstanţiale). Nu se supun
acestei reguli propoziţiile incidente şi propoziţiile corelate: temporale (prin cum…tum), comparative
(prin ut…sic/ita), condiţionale (prin si non…tamen) şi unele relative care aduc lămuriri paralele.
121
Cînd verbul introductiv se află la prezent, se foloseşte în subordonată conjunctivul prezent sau
perfect, iar cînd e la trecut, în subordonată se foloseşte conjunctivul imperfect sau mai mult ca perfect.
77
Temă

Traduceţi următoarele fraze, identificaţi completivele infinitivale şi analizaţi-


le:
Dico urbem mihi gratissimam esse. Tu rus tibi gratius esse respondes. Fratres
tui affirmabant urbem sibi iucundissimam esse. Eum puchram villam accepisse tu
nesciebas. Filius patrem suum saepe in montibus et silvis cepisse apros et vulpes et
cervos scit. Illum non vera sed falsa dixisse putabam. Hircus se a vulpe deceptum iri
ignorat. Vulpes hirco nuntiaverat se eum e puteo extracturum esse. Magister pueros
silere iussit. Discipulos semper attentos esse vult.

PROPOZIŢII SUBORDONATE CIRCUMSTANŢIALE

1. SUBORDONATA TEMPORALĂ

Subordonata temporală se construieşte:


A. cu verbul la modul INDICATIV şi poate fi introdusă prin conjuncţiile:
- ut122, ubi123, cum124: cînd (raport de simultaneitate momentană):
Ut canis os rodit, socium odit.
(Cînd roade un os, cîinele îşi urăşte tovarăşul.) (Mediev.)
Citius venit periculum, cum contemnitur.
(Pericolul vine mai repede cînd este dispreţuit.) (Syrus)
- ut primum125, ubi primum, cum primum: îndată ce (raport de anterioritate
imediată)
- simul, simul atque/ac: o dată ce (raport de anterioritate imediată):
Simul atque editi in lucem sumus, (…) continuo versamur.
(O dată ce am fost scoşi la lumină, ne zvîrcolim fără întrerupere.) (Cicero)
- postquam, posteaquam126: după ce (raport de anterioritate distantă):
Postquam vidit, dixit.
(După ce a văzut, a vorbit.)
- quoties, quotiens: ori de cîte ori (iterativ):
Quotiens quid fugiendum sit voles scire, ad summum bonum respice.
(De cîte ori vei vrea să ştii ce trebuie ocolit, ia seama la binele suprem.)
(Seneca)

B. cum historicum
-cum + CONJUNCTIVUL imperfect (= pe cînd, indică o acţiune simultană în
durată) sau mai mult ca perfect (= după ce, indică o acţiune anterioară distantă):
Cum Athenae florerent, nimia libertas civitatem miscuit.

122
Cel mai fercvent se construieşte cu perfectul.
123
Are valoare iterativă cu imperfectul sau mai mult ca perfectul.
124
Cum este cel mai des utilizată; poate avea şi valoare iterativă.
125
Se construieşte cu m.m.c.p. şi perfect.
126
Se construieşte cu perfectul şi m.m.c.p. indicativ; după modelul lui cum historicum, se poate utiliza
şi cu conjunctivul imperfect şi m.m.c.p.
78
(Pe cînd Atena înflorea, libertatea excesivă a tulburat cetatea.)

1. - antequam, priusquam: mai înainte ca + INDICATIVUL


(raport de posterioritate):
Cantabat antequam ille venit.
(Cînta înainte ca acela să vină.)
- dum, donec, quoad: cît timp, pînă cînd + INDICATIVUL
(raport de simultaneitate în durată):
Dum canis evacuat ventrem, silvam lupus intrat.
(În timp ce cîinele îşi uşurează pîntecele, lupul intră în pădure.) (Mediev.)
2. -antequam, priusquam: mai înainte să + CONJUNCTIVUL
(raport de posterioritate):
Priusquam promittas, deliberes.
(Înainte să promiţi, să te gîndeşti bine.) (Mediev.)
- dum, donec, quoad : pînă să + CONJUNCTIVUL cînd acţiunea nu e
realizată (raport de simultaneitate):
Dum desint hostes, desit quoque causa triumphi.
(Cît timp lipsesc duşmanii, să lipsească şi motivul pentru a triumfa.) (Ovidiu)

♦Exerciţii
Lex plus laudatur quando ratione probatur.
Cum deerit cattus, muri locus est patefactus. (Mediev.)
Priusquam promittas, deliberes et cum promiseris, facias. (Mediev.)
Cum satur est venter, laetum caput est mihi semper. (Mediev.)
Cum faba florescit, stultorum copia crescit. (Mediev.)

2. SUBORDONATA CAUZALĂ

Subordonata cauzală se construieşte:


cu verbul la INDICATIV, introdusă de conjuncţiile:
ut (uti): din cauză că
Ut erat laboriosus, laborabat.
(Deoarece era harnic, muncea.)

cum + CONJUNCTIVUL (cum cauzal)


Cum simus limus, nescimus quando perimus.
(Cum sîntem lut, nu ştim cînd vom pieri.) (Mediev.)

quod, quia, quoniam, quando, quandoquidem: deoarece


+ INDICATIVUL (indică o cauză reală)
Barbarus hic ego sum, quia non intelligor ulli.
(Eu sînt cel barbar aici deoarece nu sînt înţeles de nimeni.) (Ovidius)
Rideo quod laetus sum.
(Rîd pentru că sînt vesel.)
+ CONJUNCTIVUL (indică o cauză presupusă)
79
Socrates accusatus est quod iuventutem corrumperet.
(Socrate a fost acuzat deoarece ar fi corupt tineretul.)
Corelative: eo – ideo – idcirco – propterea…quod

Exerciţii
Helvetii reliquos Gallos virtute praecedunt, quod fere cotidianis proeliis cum
Germanis contendunt.
Quod mea laus crescit, dolet invidus atque calescit. (Mediev.)
Quia nomina Deo attributa modum significandi creaturarum retinent (…) Deo non
competunt. (Thomas de Aquino)
Quoniam non potest id fieri quod vis,/Id velis, quod possit. (Terentius)
Quandoquidem etiam si dubitat, vivit, si dubitat, cogitat. (Augustinus)
Cum sis sine sale, non plura verba loquare. (Mediev.)
Noctu ambulabat Themistocles, quod somnum capere non posset/ non poterat.
Haedui, cum se suaque ab Helvetiis defendere non possent, legatos ad Caesarem
mittunt.

Substantive Verbe
proelium-i n = luptă ambulo-are-avi-atum = a se plimba
vinculum-i n = lanţ mitto-ere, misi, missum = a trimite
muto-are-avi-atum = a schimba

3. SUBORDONATA CONCESIVĂ

Subordonata concesivă se construieşte:


cu verbul la INDICATIV (acţiune reală), introdusă prin:
etsi, etiamsi, tametsi127, quamquam, quamvis, quamlibet128: deşi, cu toate că
Romani, quamquam fessi erant, tamen procedebant.
(Cu toate că erau obosiţi, romanii înaintau totuşi.)
B. 1. cum129, ut130/ne + CONJUNCTIVUL (acţiune potenţială + prezent, imperfect
sau ireală + imperfect, m.m.c.p.)
Cum deus omnia possit, non potest de corrupta facere incorruptam.
(Cu toate că Dumnezeu le poate pe toate, el nu poate totuşi ca dintr-un lucru
stricat să facă unul nestricat.) (Hieronymus)
Innocens, ut absit a vitio, tamen suspicione non caret.
(Cel nevinovat, deşi e lipsit de vină, totuşi nu e lipsit de suspiciune.)
2. quamvis + adjectiv sau adverb + INDICATIVUL/ CONJUNCTIVUL
Quamvis dicor amans, ego dicor potius amens.
(Deşi sînt numit îndrăgostit, mai degrabă aş fi numit smintit.)
Corelative: tamen, saltem, nihilominus, at, certe

Exerciţii
127
Cu origine condiţională.
128
Conjuncţii cu origine în comparativă = orişicît, oricît de, oricît pofteşti.
129
Cu origine temporală.
130
Ipotetic.
80
Cum dormit cattus, sibi raro currit in os mus. (Mediev.)
Etsi sit sapiens, pro stulto pauper habetur. (Mediev.)
Ut desint vires, tamen laudanda voluntas. (Ovidius)
Quamvis sint sub aqua, sub aqua maledicere tentant. (Ovidius)
Socrates, cum facile posset educi e custodia, noluit.
Ut quaeras omnia, non reperies.
Substantive Verbe
abstinentia-ae f = abstinenţă placeo-ere-cui-citum = a plăcea
exilium-ii n = exil

4. SUBORDONATA CONDIŢIONALĂ

Subordonata condiţională se construieşte cu:


INDICATIVUL (REALĂ131) şi e introdusă prin conjuncţiile si, ni, nisi, si non
Prezent: Bene cogitata si excidunt, non occidunt. (Gîndurile bune chiar dacă sunt
uitate, nu pier.) (Syrus)
Imperfect: Si bene sciebat Christum, satis erat. (Dacă îl cunoştea bine pe Hristos,
era îndeajuns.)
Viitor: Contumeliam si dices, audies. (Dacă vei rosti o ocară, ocară vei auzi.)
(Plautus)

CONJUNCTIVUL
- POTENŢIALĂ
Prezent (potenţial în prezent/simultan): Si ad naturam vivas, numquam sis pauper.
(Dacă ai trăi potrivit naturii, nu ai fi sătrac niciodată.) (Seneca)
Perfect (potenţial în trecut132): Si hoc dixeris, erraveris. (Dacă ai zice asta, ai greşi.)
- IREALĂ
Imperfect (ireal în prezent/simultan): Si laete viverem (…)/ Nec maeroris/ Nec
doloris/ Librum legerem. (Dacă aş fi trăit în chip fericit, nici a tristeţii, nici a
durerii carte nu aş fi citit-o.) (Mediev.)
Mai mult ca perfect (ireal în trecut/anterior): Si de fonte bibisset, non ebrietate
perivisset. (Dacă ar fi băut din izvor, nu ar fi pierit din cauza beţiei.) (Mediev.)
Pentru negaţie se folosec conjuncţiile nisi (ni), si…non (si…minus): dacă nu
Amor est ingratus si non sit amator amatus.
(Iubirea este ingrată dacă cel care iubeşte nu este iubit.) (Mediev.)
Alte conjuncţii subordonatoare:
sive…sive; seu…seu + INDICATIVUL
ut, ne + CONJUNCTIVUL
dum, modo, dummodo: numai să + CONJUNCTIVUL
Oderint dum metuant.
(Să mă urască, numai să se teamă.) (Caligula)
sin, etiam si + INDICATIVUL/CONJUNCTIVUL
131
Exemplele date sînt pentru raportul de simultaneitate între acţiunea din propoziţia regentă şi cea din
subordonată.
132
Poate fi şi anterioară faţă de regentă.
81
Sin peperit, cum viro concubuit. (Dar dacă a născut, înseamnă că s-a culcat cu
un bărbat.) (Cicero)

Exerciţii
Naturam si sequemur ducem, numquam aberrabimus (Cicero).
Si Dominum metuis, contraria nulla timebis. (Mediev.)
Nisi per te sapias, frustra sapientem audias. (P. Syrus)
Cum recta vivas, ne cures verba malorum. (Mediev.)
Cave amicum credas, nisi quem probaveris. (Syrus)
Si iuvenis laboraveris, senectutem habebis beatam.
Nisi Alexander essem, ego vero vellem esse Romulus.
Inimicitias si Sextus Roscius cavere potuisset, viveret.

Substantive Verbe
senectus-tutis f = bătrîneţe sequor, sequi, secutus sum = a urma
venor-ari-atus sum = a vîna
vivo-ere, vixi, victum = a trăi

5. SUBORDONATA COMPARATIVĂ

Subordonata comparativă se construieşte cu verbul la:


INDICATIV (REALĂ) şi se introduce prin:
Conjuncţii (pentru comparativa de EGALITATE):
- ut (uti): cum, precum
Ut sementem feceris, ita metes.
(După cum pui sămînţa, aşa vei culege.) (Cicero)
- quemadmodum, quomodo; sicut; velut: după cum; precum; aşa cum
Sicut a maioribus patriam accepimus, sic posteris eam tradamus.
(Cum am primit patria de la strămoşi, tot aşa să o lăsăm urmaşilor.) (Tacitus)

Adverbe (pentru comparativa de INEGALITATE):


- quam, potius quam133: decît, pe lîngă un comparativ sau un verb de comparaţie:
Potius amicum quam dictum perdere.
(A pierde mai degrabă un prieten decît o vorbă.) (Quintilianus)

CONJUNCTIV (IPOTETICĂ şi IREALĂ) şi se introduce prin:


- ut si, velut si, quam si, quasi, ac si, tamquam si (ca şi cum, ca şi cînd)
Talis homnibus fuit oratio, qualis vita.
(Vorbirea oamenilor a preţuit tot atît cît viaţa lor.) (Seneca)
Expresii corelative (adjective şi adverbe):
-sic, ita, item
-talis…qualis, tantus…quantus, tot…quot, tam…quam, eo…quo
Qualis pater, talis filius.
(Cum e tatăl, aşa e şi fiul.)
133
Potius quam formulează o ipoteză posibilă sau ireală şi preferă conjunctivul- v. Dan Sluşanschi,
op.cit. II., p.55.
82
Exerciţii
Labienus, ut erat ei praeceptum, a Caesare, nostros exspectabat.
Ut quisque fortuna utitur, ita praecellet. (Plautus)
Veluti pueri trepidant atque omnia caecis in tenebris metuunt, sic nos in luce
timemus. (Lucretius)
Nemo ita pauper vivit, quam pauper natus est. (Mediev.)
Sequani absentis Ariovisti credulitatem, velut si coram adesset, horrebant.
Substantive Verbe
sementis-is f = însămînţare exspecto-are avi-atum = a aştepta
horreo = a se îngrozi
meto-ere, messui, messum = a culege, a recolta

6. SUBORDONATA FINALĂ

Subordonata finală se construieşte întotdeauna cu verbul la CONJUNCTIV şi


este introdusă prin:
- ut (uti): să, ca să, ne (ca să nu)
Ne vivas ut edas, sed edas ut vivere possis.
(Să nu trăieşti ca să mănînci, ci să mănînci ca să poţi trăi.)
- quo, qua: ca să (cînd în finală se află un comparativ)
Tace quo melius discas.
(Taci ca să înveţi mai bine.)
 Corelative: eo, ideo, idcirco…ut
Concordanţa timpurilor: cînd în principală verbul este la prezent sau viitor, în
finală se foloseşte conjunctivul prezent; cînd în principală verbul este la un timp
trecut, în finală se foloseşte conjunctivul imperfect.
Scopul poate fi exprimat şi prin:

Domimus servos mittit:


Gerunziu în acuzativ sau genitiv ad metendum / metendi causa (la secerat)
Gerundiv ad fumentum metendum / fumenti metendi
causa (la secerat grîul)
Supin Messum (la secerat)
Propoziţie relativă qui metant (care să secere)

Exerciţii
Ut ameris, amabilis esto. (Ovidius)
Ut moveas alios, tu moveare primus. (Mediev.)
Ne sim reus dignus odio (…) pia loqui iubet intentio. (Archipoeta)
Marcellus portas clausit et custodes posuit, ne quis egrederetur.
Caesar pontem fecit, quo facilius flumen transire posset.

Substantive Verbe
custos-odis m = paznic claudo-ere-clausi-clausum = a închide

83
flumen-inis n = rîu egredior-gredi-gressus sum = a ieşi
transeo-ire-ivi-itum = a trece

7. SUBORDONATA CONSECUTIVĂ

Subordonata consecutivă se construieşte întotdeauna cu CONJUNCTIVUL şi


este introdusă prin:
ut (uti): încît, ut…non/ut ne: încît/că nu
Ita comparatam esse hominum naturam omnium,/Alienam ut melius videant et
diiudicent quam sua?
(Să fie oare firea tuturor oamenilor astfel alcătuită/ Încît să observe şi să
deducă mai bine (interesle) altora, decît pe ale lor?) (Terentius)
Cînd regenta e negativă, se foloseşte quin în loc de ut non.
Corelative tam (+ adjectiv), ita, sic, adeo, eo (+ verb), talis -e, is, ea, id, tot…ut, ut
non
Conjunctivul prezent arată că o consecinţă a unui fapt trecut durează încă, iar
conjunctivul perfect arată că o consecinţă precizată în timp şi loc nu se mai manifestă.

Exerciţii
Sic Deus dilexit mundum, ut Filium suum Unigenitum daret. (Ioan)
Adeo quidem assidet poetica rebus naturalis, ut eam plerique negaverint
grammaticae speciem esse. (Iohannes de Salisbury)
Nihil volitum quin praecogitatum. (Mediev.)
Nihil tam absurdum dici potest ut non dicatur ab aliquo philosophorum. (Cicero)
Germani retineri non potuerunt quin in nostros tela conicerent.
Nihil tam difficile est, quin quaerendo investigari possit.

Substantive Verbe
vulnus-eris n = rană quaero-ere-sivi-situm = a întreba

Temă

Traduceţi în limba română şi identificaţi propoziţiile subordonate, precizînd


felul acestora:
Romani ut quadrigas spectent, frequentes in circum conveniunt. Tam laetus
Paulus erat ut plaudere non desineret. Bestiae ita suos pullos amant ut matres
suos pueros amant. Si Paris, Troianus pastor, semper in patria sua manisset,
aeternam pacem Achaei cum Troianis habuissent. Ut, aliquantum spatii a matris
domo afuit (absum), ludere et flores carpere incepit. Socrates, quamquam vir
bonus erat, aiudicibus morte damnatus est. Agitator suas quadrigas adeo callide
duxit ut primus at carcere veniret et praemium acciperet. Quadrigae, ut in arena
concurrant, e carceribus extrahuntur.

ut Cum
completiv: ca să completiv: -
temporal: cînd temporal: cînd
84
concesiv: chiar dacă concesiv: chiar dacă
final: încît final: -
comparativ: după cum comaparativ: -
cauzal: - cauzal: fiindcă

85
APPENDIX

GÎŞTELE SALVEAZĂ CAPITOLIUL

Galli deinde impetum facere in arcem statuunt. Primo militem, qui tentaret
viam, praemiserunt. Tum nocte sublustri, sublevantes invicem et trahentes alii
alios in summum saxum evaserunt tanto silentio, ut non solum custodes fallerent,
sed ne canes quidem (…) excitarent. Anseres non fefellere, quibus in summa
inopia Romani abstinuerant, quia aves erant Iunoni sacrae 134: quae res Romanis
saluti fuit. Namque clangore anserum alarumque crepitu excitus Manlius, vir bello
egregius, ceteros ad arma vocans, Gallos ascendentes deiecit.
(L Homond, De viris illustribus urbis Romae, XXI, 4)

EVANGELIUM SECUNDUM MATTHAEUM: Pater noster

Pater noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum, adveniat regnum


tuum, fiat voluntas tua, sicut in caelo, in terra. Panem nostrum quotidianum da
nobis hodie et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus
nostris; et ne nos inducas in tentationem, sed libera nos a malo. Quia tuum est
regnum et potentia et gloria, in saecula saeculorum. Amen.

GAUDEAMUS

1. Gaudeamus igitur, 4. Vivat academia,


iuvenes dum sumus: vivant professores!
post iucundam iuventutem, Vivat membrum quodlibet,
post molestam senectutem vivant membra quaelibet,
nos habebit humus. semper sint in flore!
2. Ubi sunt, qui ante nos 5. Vivant omnes virgines
in mundo fuere? faciles, formosae!
Vadite ad superos, Vivant et mulieres,
transite ad inferos, tenerae, amabiles,
quos si vis videre! bonae, laboriosae!
3. Vita nostra brevis est, 6. Vivat et res publica
brevi finietur. et qui illam regit!
Venit mors velociter, Vivat nostra civitas,
rapit nos atrociter; maecenatum caritas,
nemini parcetur. quae nos hic protegit!
BIBLIOGRAFIE

134
Consacrate Iunonei
86
*** Abrégé de grammaire latine, Édition Magnard, Paris, 1972
*** Dicţionar de scriitori greci şi latini, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1978
Barbu, N.I.; Gramatica limbii latine, Bucureşti, 1969
Vasilescu, Toma I.,
Bassols, De Climent, Fonetica Latina, C.S.I.C., Madrid, 1983
Mariano
Bayet, Jean, Literatura latină, Editura Univers, Bucureşti, 1972
Bosch y Sansó; Antologia latina, Palma de Mallorca, f.a.
Bartolomé,
Bouchet, H.; Le Latin de Sixieme en XXI Étapes A methode, Fernand
Lamaison, J., Nathan, Paris, 1937
Bujor, I.I.; Gramatica limbii latine, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
Chiriac, Fr., 1971
Bulgăr, Gheorghe, Limba latină, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1993

Caesar, Caius Iulius, Commentaires sur la guerre des Gaulles, Librairie


Hachette, Paris, 1918
Catullus, Carmina. Poezii, ediţie bilingvă, traducere de Teodor
Naum, Editura Teora, Bucureşti, 1999
Ciceron, Laelius. De amicitia dialogus, Librairie Hachette, Paris,
f.a.
Cizek, Eugen, Istoria literaturii latine, vol. I-II, Societatea “Adevărul”
S.A., Bucureşti, 1994
Cojan, Ana, Culegere de texte latine, vol. I, Universitatea “Al.I.
Cuza”, Iaşi, 1977
Diaconescu, Traian, Metaforă şi univers saturnalic în comedia lui Plaut, Teză
de doctorat, Universitatea Bucureşti, 1974
Drăgulescu, C.; Antologie de texte latine, Editura Didactică şi Pedagogică,
Barbu, N.I., Bucureşti, 1981
Dolç, Miguel, Ejercicios y textos latinos, Editorial Barna, S.A.,
Barcelona, 1946
Ernout, Alfred, Morphologie historique du Latin, Paris, Klincksiek, 1935
Fînaru, Sabina, Curs de limba latină cu elemente de literatură, cultură şi
civilizaţie, Editura Universităţii Suceava, 2004
Horatius, Opera omnia, vol. I-II, ediţie bilingvă îngrijită de Mihai
Nichita şi Traian Costa, Editura Univers, Bucureşti, 1980.
Iordan, Iorgu; Introducere în lingvistica romanică, Editura Didactică şi
Manoliu, Maria, Pedagogică, Bucureşti, 1965
Lascu, M., Manual de limba latină pentru învăţămîntul superior,
Litografia şi tipografia învăţămîntului, 1957
Lucretius Carus, T., De rerum natura, Ediţia Cyrillus Bailey, Oxford, 1992
LHomod, De viris illustribus urbis Romae, Librairie Hachette, Paris,
f. a.
Martialis, Epigrammaton libri, Teubner, Leipzig, 1976
87
Martinez-Chacón; Metodo de la Lengua Latina, Editorial Ochoa, Logroño,
Pablo Rubio, 1959
Meillet, Antoine, Esquisse d’une histoire de la langue latine, Hachette,
Paris, 1946
Niedermann, Max, Precis de phonetique historique du latin, Klincksiek,
Paris, 1906
Nichita, M., Studiu introductiv la Horatius, Opera omnia, I, Editura
Univers, Bucureşti, 1980
Ovidius Naso, Metamorphoses, Teubner, Leipzig, 1873
Publius,
Paraschiv, Mihaela, Curs de limba latină. Morfologie, I-II, Universitatea “Al.
I. Cuza”, Facultatea de Litere, Învăţămînt la Distanţă, Iaşi,
2000 – 2001
Pârlog, Maria, Gramatica limbii latine, Editura All, Bucureşti, 1996
Petrie, A., An Introduction to Roman History. Literature and
Atiquities, Oxford University Press, f.a.
Plinius, Caecilius Selections from the Letters, Edited by C.E. Robinson,
Secundus, London, 1968
Sallustius Crispus, Conjuration de Catilina. Guerre de Jugurtha,Paris, Les
Caius, Belles Lettres, 1924
Sluşanschi, Dan, Sintaxa limbii latine, I-II, Editura Universităţii Bucureşti,
1994
Şerban, Gh.I., Curs practic de limba latină, Editura Porto-Franco,
Galaţi, 1998
Ştef, Felicia, Curs de limba latină, Editura Hyperion XXI, Bucureşti,
1991
Tacite, Annales I, Editura Bordas, Paris, 1965
Vergilius Maro, Oeuvres, Librairie Hachette, Paris, f.a.
Vlăduţescu, Filozofia în Roma Antică, Editura Albatros, Bucureşti,
Gheorghe, 1991

88
CUPRINS

LIMBA LATINĂ. SCURT ISTORIC

I. ELEMENTE DE FONETICĂ

II. ELEMENTE DE MORFOLOGIE


Substantivul
Adjectivul
Numeralul
Pronumele
Verbul. Categorii gramaticale
Tabelul general al conjugării regulate
Tema prezentului. Timpurile derivate de la modurile indicativ şi imperativ, activ
şi pasiv
Utilizarea modurilor indicativ şi imperativ
Tema perfectului. Timpurile derivate la modul indicativ, activ şi pasiv
Modul conjunctiv
Modul participiu
Modul infinitiv
Modul gerunziu
Modul supin
Adverbul
Prepoziţia
Conjuncţia
Interjecţia

I. PERIODIZAREA LITERATURII LATINE. TEXTE LITERARE ALESE


Perioada preclasică
Perioada clasică
Epoca ciceroniană
Marcus Tullius Cicero
Caius Iulius Caesar
Gaius Sallustius Crispus
Titus Lucretius Carus
Caius Valerius Catullus
Epoca augustană
Publius Vergilius Maro
Publius Ovidius Naso
Quintus Horatius Flaccus
Perioada postclasică
Marcus Valerius Martialis
Publius Cornelius Tacitus
C. Plinius Secundus Iunior
89
Perioada creştină

II. ELEMENTE DE SINTAXĂ


Propoziţia
Fraza
Propoziţia relativă
Participiala relativă şi participiala absolută
Propoziţii completive
Vorbirea indirectă
Propoziţii subordonate circumstanţiale

APPENDIX

BIBLIOGRAFIE

90