Limba catalană

O scurta introducere

Spania , țară situată în sud-vestul Europei extreme . Ocupă aproximativ 85 la sută din Peninsula

Iberică , pe care o împarte cu vecinul său mai mic Portugalia .

Lucruri mai putin cunoscute!

Spania este un stat suveran, in timp ce Catalonia este comunitatea sa autonoma.

Barcelona este capitala Cataloniei, in timp ce Madrid este capitala Spaniei.

Principala diferenta dintre cele doua orase este in stilul si arhitectura lor – Stilul
traditional(Barcelona) si Stilul modern (Madrid).

Catalanul se refera la limbile romanice, precum si la spaniola, dar nu este un dialect al

spaniolilor.

1
 Catalanul este mai degraba francez si italian decat spaniola si portugheza.

Catalana este membră a grupului de limbi romanice*. Este strâns înrudită cu spaniola,

franceza și italiana. Este vorbită în Andorra, în regiunea catalană a Spaniei și pe Insulele Baleare.
Catalana este vorbită și în anumite părți ale Aragonului și Valenciei. Un număr total de 12
milioane de oameni vorbesc și înțeleg catalana. Limba a început să se vorbească intens din
perioada secolelor 8-10, în special în regiunea Pyrenne. S-a răspândit apoi către sud și est, prin
cuceririle teritoriale de atunci. E important să reținem: catalana nu este un dialect al spaniolei.
A evoluat din latina vulgară și este considerată o limbă independentă. De aceea spaniolii și latin-
americanii nu o prea înțeleg.

Multe structuri ale limbii catalane sunt similare cu ale altor limbi romanice. Dar sunt și multe
alte aspecte care nu apar în alte limbi. Vorbitorii de catalană sunt foarte mândri de limba lor. A
învăța catalana face parte din obiectivul promovat de multe grupuri politice, în secolele recente.

2
 *Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară. Fac parte
din subfamilia italică a limbilor indo-europene. Au mai mult de 700 de milioane de vorbitori
nativi răspândiți în întreaga lume, mai ales în Europa, America de Sud și Africa.

Limbile romanice își au rădăcinile în așa-numita latină vulgară, sociolectul popular al limbii

latine vorbit de legionari, colonizatori și comercianți ai Imperiului Roman, deosebit de limba
clasică folosită de clasele superioare ale societății. Între anii 350 î.Hr și 150 expansiunea
Imperiului a dus la aceea că latina a devenit limba dominantă a Europei de Vest și de Sud
continentale, influențând de asemenea dialectele folosite în Marea Britanie, Africa de Nord și
partea de nord a Balcanilor.

3
 Limba catalană

Pe teritoriul Spaniei, pe lângă limba castiliană, distingem următoarele idiomuri cu

statut oficial regional, minoritar: basca, catalana și galega. Dintre acestea trei, doar catalana
este enumerată în rândul idiomurilor romanice, galiciana indentificându-se cu portugheza, iar
basca este o limbă a cărui origine nu se cunoaște cu exactitate.
Catalana este o limbă originară Peninsulei Iberice. Este limba vorbită a Cataloniei,

4
comunitate situată în estul Spaniei, denumită de către spanioli Catalunya sau El principat de
Catalunya; formată din orașele Lérida, Tarragona, Gerona și Barcelona, fiind o
limbă întrebuințată zilnic, catalana este vorbită de aproximativ 4 milioane de oameni. Pe lângă
aceste orașe este vorbită și într-o mică parte a comunității Aragonului, anume la granița dintre
Catalonia și aceasta; în mare parte a teritorilui Valenciei și Alicante, este limba oficială a
Republicii Andorra și o limbă întrebuințată de către vorbitorii din comună Roussillon, a
Franței.

Particularitățile catalanei

Dintre caracteristicile specifice ale catalanei identificăm următoarele: absenta lui ü < ū
și a diftongilor proveniți din ĕ, ŏ (sel = „cer”, pell = „piele”, ome = „om”, mort = „moarte”).
Grupul ct devine it, la fel ca în franceză și portugheză (latinescul factu(m) devine feit = „fapt”,
lacte devine lleit = „lapte”, etc.). Tind să dispară vocalele din silaba slab accentuată, atât
înainte cât și după aceasta: -u și -e dispar întotdeauna, -a se păstrează, însă doar în anumite
părți, iar în altele se schimbă în -e.
În cazul consoanelor surpindem următoarele caracteristici: c înainte vocalelor palatale
5
devine s (spaniolul cinquenta devine sinquanta = cincizeci) la fel și consoanele g și j, se
transformă în j; f- inițial, spre deosebire de spaniolă rămâne neschimbat, nu este înlocuit de h-.
O caracteristică, specifică doar din secolul al XVI-lea, este palatizarea lui -l inițial:
llop = „lup”, lletra = „literă”, „scrisoare”, în cazul lui -n, la sfârșitul cuvântului, tinde să
dispară: latinescul linum devine lli = „in”, leonem devine lleó: „leu”, etc. Grupurile cl, fl, pl
rămân neschimbate: din latinescul clavem care devine clau în catalană = „cheie”, flos se
transformă în flor = „floare”, plorare devine plorar = a „plânge”; grupul mb devine m: camba
se schimbă în cama = „pat”.

Conjugarea verbelor, aceasta este identică cu cea a limbii spaniole, având cele trei
terminații: -ar, -er și -ir.
Față de limba spaniolă, în catalana cuvintele au parte și de accent ascuțit (´) și de cel
grav (`), însă criterile în care acestea se folosește, variază puțin de cele a limbii spaniole:
a) dacă accentul cade pe ultima silabă a unui cuvânt iar acesta are ca terminație o
vocală sau o vocală + consoana s sau are terminația -en, -in (aceste cuvinte sunt cunoscute sub
denumirea de paraules agudes = „cuvinte ascuțite”): camió („camion”), menú („meniu”).
Excepția este doar atunci când cuvântul are un diftong descendent ca terminație: europeu =
„european”;
b) dacă accentul cade pe penultima silabă a unui cuvânt iar acesta nu are ca terminație
nici una dintre variantele cuvintelor ascuțite (aceste cuvinte poartă de numirea de paraules
planes = „cuvinte plate”): córrer (a fugi/ a alerga). Excepția este doar atunci când cuvântul are
un diftong descendent ca terminație: veníeu („veneau”)
c) dacă accentul cade pe antepenultima silabă (cuvinte numite esdrúixoles) sau pe cea
de dinaintea acesteaia (sobreesdrújulas), acest fel de cuvinte poartă accent
întotdeauna: música, família.
https://www.youtube.com/watch?v=awUhPH4-nqI

6
 Dialectele, unde si de către cine se vorbeste limba catalană dar si
pozitionarea pe harta

De-a lungul timpului, ca limbă independentă, la rândul ei, catalana a ajuns să se

ramifice în mai multe dialecte datorită diferitelor regiuni în care se vorbește.
În Peninsula Iberică dialectele principale sunt doar doua: cel oriental și cel occidental.
Unul este situat în partea de răsărit a Cataloniei iar celălalt la apus, despărțirea dintre cele
doua este făcută de râul Llobregat. Expansiunea dialectului înspre partea de sud se datorează
localității Ribagorça, conform studiilor lui A. Griera, iar expansiunea înspre
sudul Cataloloniei se datorează recuceririi puterii asupra dominației teritoriilor
Spaniei de la musulmani.

7
 În celelalte zone în care catalana se vorbește aceasta este împărțită si ea în mai multe
dialecte, și anume: dialectul Insulelor Baleare și dialectul comunei Roussillion.