Sunteți pe pagina 1din 1

Lucrare scrisă semestrială – Limba şi literatura română – Clasa a VI-a

– Semestrul I – An şcolar 2017-2018

• Toate subiectele sunt obligatorii.


• Timpul efectiv de lucru este de 50 de minute. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Subiectul I (66 de puncte)


Citeşte cu atenţie textul următor:

…Hagiul adoarme, mâhnit că, dacă iarna va ține tot așa, n-o mai duce fără lemne. Și ce scumpe
trebuie să fie lemnele. Așa e, o să iasă din iarnă sărac lipit. A adormit. Se mișcă. Se învârtește. Toată
noaptea visează că se prigorește la un foc mare. A doua zi nepoată-sa îl găsi pe jumătate înghețat. Abia
putu să zică: „Leano, foc, că mor”, și îi întinse un bănuț de aur, închizând ochii. Îi fu rușine ca să nu-l
vază acel ochi de aur cu câtă ușurință îl aruncă în mânile nemiloase ale lumii. Oftă dureros. Focul
pâlpâie în vatră. Mormanul de jeratic dogorește și aruncă un polei cald și rumen, pe peretele din față.
Tavanul trosnește și zidurile asudează. (...) Bătrânul a ieșit din pătură și-i e cald, și îl ia cu fiori.
Picioarele îi tremură. E lihnit. Îi cere inima o ciorbă, ca niciodată în viața lui.
‒ Ce pui atâtea lemne? Prea multe lemne! Leano, n-auzi? Și tot mi-e frig... Prea multe lemne!... Mi-e
foame... O să dai foc casei!... Ah! pânea nu mă mai satură... picioarele nu mă mai țin!
‒ Oi fi bolnav, răspunse Leana. Să chem pe cineva. Lângă spițărie e un doftor...
(Barbu Ștefănescu Delavrancea – Hagi Tudose)

Scrie, pe foaia de teză, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:
A. Limba română
1. Desparte în silabe cuvintele: mâhnit, închizând, trosnește. 6 p.
2. Transcrie, din liniile de dialog ale textului, un cuvânt care conține diftong și un cuvânt care conține
vocale aflate în hiat. 6 p.
3. Precizează din text câte un verb pentru fiecare conjugare. 6 p.
4. Analizează din text un predicat verbal, un predicat nominal și un verb la un mod nepersonal. 6 p.
5. Indică câte un sinonim pentru cuvintele: mâhnit, sărac, doctor. 6 p.
6. Construiește enunțuri cu omonimele cuvântului mie. 6 p.

B. Înţelegerea textului
7. Menționează personajele care participă la acțiune. 6 p.
8. Indică locul și timpul desfășurării acțiunii din fragmentul citat. 6 p.
9. Transcrie, din fragmentul dat un epitet. 6 p.
10. Indică modurile de expunere folosite de autor în text. 6 p.
11. Menţionează două trăsături care să justifice faptul că textul aparţine genului epic. 6 p.

Subiectul al II-lea (12 puncte)


Redactează, în maximum 10-15 rânduri, continuarea actiunii prezentate in textul suport.

Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie.


Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 1p.; coerenţa textului – 2
p.; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia – 3 p.; punctuaţia
– 2 p.; aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea – 2 p.)

S-ar putea să vă placă și