Tudor Arghezi

(1880-1967)

Scriitor de forţă artistica aproape de neegalata de la Mihai

Eminescu si pana in prezent, Tudor Arghezi s-a impus incontestabil
in peisajul literar romanesc.
Opera lui Arghezi cuprinde in egala masura versuri si proza.
Seria volumelor de poezii este deschisa in 1927, cu volumul
„Cuvinte potrivite”. Acestuia i-au urmat alte volume de poezii
precum: ”Flori de mucegai”(1931), „Versuri de seara”(1935),
„Hore”(1939), „Una sută poeme”, „1907 – Peizaje”, „Cântare
omului”, „Stihuri pestriţe”, „Frunze”, „Poeme noi”, „Cadenţe”,
„Silabe”, ‚Noaptea”(1967).
Activitatea de prozator a lui Tudor Arghezi s-a materializat in
volumele: „Icoane de lemn”(1929), „Poarta neagra”, „Bilete de
papagal”, „Cu bastonul prin Bucureşti”, „Cimitirul Buna -
Vestire”,”Lina”.
Marile teme abordate de Ion Theodorescu sunt: concepţia
despre poezie, lirica existenţiala, lirica sociogonica, cea socială şi
dragostea.
Concepţia despre poezie este prezentata in opere ca:
„Testament”, „Portret” şi „Rugă de seară”.
Arghezi promovează conceptul de estetică a uratului. Potrivit
acestuia, literatura îşi trage sevele nu numai din cuvinte frumoase,
dar si din limbajul repudiat:
„Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi si preţuri noi”
„Testament”
In lirica existenţială, poetul meditează asupra existenţei lui
Dumnezeu si asupra morţii.
Arghezi pendulează intre credinţă şi tăgadă, încearcă să
comunice cu divinitatea. Lupta lui de a se apropia de Dumnezeu este
relevată in poeziile grupate sub titlul „Psalmi”.
 O alta problema existenţială prezentată de poet este trecerea in
nefiinţă. Uneori el se arată înspăimântat de moarte
(„Duhovnicească”), alteori o accepta ca pe un dat firesc in spirit
mioritic („De-a v-aţi ascuns”).
Lirica socială prezintă o lume a valorilor pervertite, aceea a
deţinuţilor. Universul carceral i-a devenit familiar lui Arghezi in
scurta perioada in care s-a aflat in detenţie. Poezia cu această
tematică avansează ideea că oamenii, indiferent de faptele lor, rămân
creaţia lui Dumnezeu, deci au in ei şi o parte bună. Poeziile
reflectând aceasta perioadă prezintă secvenţe din viaţa deţinuţilor şi
situaţii in care ei au fost condamnaţi, perioadă concentrată in
volumul „Flori de mucigai”.
Poezia de dragoste argheziană prezintă două aspecte ale
iubirii. Primul îl prezintă pe îndrăgostit in aşteptare. Deşi iubita
trebuie să sosească, el işi exprimă dorinţa de a amâna momentul
întâlnirii: „Si acum c-o văd venind/ Pe poteca solitară/ De departe,
simt un jind/ Si-aş voi să mi se pară”.
Al doilea aspect prezintă dragostea din perspectiva conjugală.
Femeia devine stăpâna universului casnic. Bucuria proaspătului
căsătorit de a-şi avea alături soţia este exprimată indirect. Astfel,
natura, se pătrunde de prezenţa femeii care îşi ia in stăpânire
domeniul: „Pământul umblă după tine să te soarbă
Cu vârfuri boante de iarbă oarbă” („Mireasa”)
„Trebuie să mergem să cunoască
Târla, coteţele, grajdul, balta,
Cine are să le domnească”. („Căsnicie”)
Universul mărunt
La Tudor Arghezi lumea vieţuitoarelor necuvântătoare ( de la
gâzele minuscule la felurimea păsărilor şi patrupedelor domestice)
capătă un contur mai unitar si mai complex. Poezii cum sunt
„Cântec de adormit Mitzura” (din „Cuvinte potrivite”), mare parte
din „Versurile de seară”, „Câteva buruieni”, mai multe
„Mărţişoare”, prozele din „Cartea cu jucării” şi multe altele întreţin
apetitul pentru gingăşie, inocenţă, prospeţime si delicateţe. Probleme
mari ale vieţii există şi in lumea măruntă de cele mai multe ori chiar
mai convingătoare decât in lumea gravă a oamenilor.