FLOAREA DARURILOR

Studiu filologic

TERMINOLOGIE SPECIFICĂ STUDIULUI FILOLOGIC

CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini
fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace
nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act
juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind
conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.

TRADÚCERE, traduceri, s. f. Acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere

cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție. ♦ Interpretare.
– V. traduce.

TIPĂRITÚRĂ, tipărituri, s. f. Lucrare, carte tipărită. – Tipări + suf. -tură.

VERSIÚNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau științifice dintr-o limbă în

alta. ◊ Loc. adj. și adv. În versiune originală = care nu a fost sau fără a fi tradus în altă
limbă. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificări (în raport cu o formă
considerată de bază). 3. Manieră (personală) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un
fapt, o afirmație. – Din fr. version.

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și

de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de
obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și
interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

FÍLĂ, file, s. f. Fiecare dintre foile care alcătuiesc un caiet, o carte etc. formată din două
pagini; ◊ Expr. A cerceta (o lucrare) filă cu filă = (a cerceta, a verifica o lucrare) amănunțit, de
la un capăt la altul, cu mare atenție.

TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a

tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc =
calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A
da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau
a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de
tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte.
♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. –
Din sl. tiparŭ.

ANALIZĂ CODICOLOGICĂ

I. Descriere externă a manuscrisului BAR 4620

Cea mai veche copie a Florii darurilor se găsește în cuprinsul unui codice miscelaneu intrat în
patrimoniul Bibliotecii Academiei Române din anul 1958, de la Putna. A aparținut profesorului Eugen
Kozak din Cernăuți, după ce fusese proprietate succesivă a mai multor persoane, așa cum reiese din
diversele însemnări aflate în cuprinsul miscelaneului. Volumul este alcătuit din două părți distincte:
prima parte cuprinde un Antologhion slavon, cântări și rugăciuni religioase în limba slavonă și tabele
de uz bisericesc; cea de-a doua parte a codicelui cuprinde un Gromovnic slavon și Floarea darurilor.

Detaliile externe cu privire la codicele din care textul face parte sunt următoarele:

 manuscris legat în piele de culoare maro, având imprimate motive geometrice și

florale;
 conține 627 de file de circa 210 x 155 mm;
 o filă este alcătuită din 18 rânduri, distanța dintre acestea fiind de aproximativ 4 mm;
 hârtia este în trei sorturi diferite – de proveniență sileziană, având drept filigran
mistrețul, poloneză, cu toporul drept filigran și de fabricație necunoscută, fără filigran;
 dimensiunea literei obișnuite este de circa 4-5 mm, iar a inițialelor variază între 6-10
mm, respectiv 15-22 mm;
 pagina are dimensiuni cuprinse între 145-155 mm înălțime și 100-120 mm lățime. În
partea de sus și la cotorul cărții spațiul alb este de circa 20 mm, în timp ce jos și lateral
este de circa 35-50 mm.

II. Descriere externă a textului suport

Textul suport, Floarea Darurilor, menționează Alexandra Moraru, este cuprins
între filele 421r și 627v ale manuscrisului BAR 4620, iar ultima filă, cea pe care se află
sfârșitul ultimului capitol (al 35-lea), lipsește.

Detaliile externe ale textului sunt:

o oglinda paginii cu dimensiunile de 145-155 x 100-120 mm;

o cerneala brună-închis și cea roșie este utilizată pe tot parcursul scrierii;
o hârtia de proveniență este exclusiv sileziană, al cărei filigran reprezintă două tipuri
de mistreț, este semilucioasă, în general bine conservată;
o este copiat de un singur scrib, conținând caractere regulate, drepte și elegante, asta
indică mâna deprinsă a unui copist de meserie, bun caligraf și familiarizat cu astfel
de lucrări;
 o dimensiunile filelor cărții populare sunt de circa 210 x 155 mm, pagina conține 18
rânduri, distanța dintre ele fiind de aproximativ 4 mm.
o Textul cuprinde puține erori de scriere, ele se limitează la câteva omisiuni de litere,
de cuvinte, la unele litere sau grupuri de litere repetate, la câteva substituiri de
slove, adaosuri de cuvinte sau glosări marginale.

III. DESCRIEREA INTERNĂ A TEXTULUI SUPORT

A. Scurtă prezentare a conținutului

Lucrarea este împărțită în 35 de capitole, fiecare capitol are o structură similară: este dată mai
întâi o definiție pentru virtutea sau viciul care este tratat în capitolul respectiv; urmează o
pildă animalieră, adică o comparație cu un animal real sau fabulos care ilustrează prin
comportamentul său însușirea discutată (iepurele = viciul fricii, liliacul = păcatul curviei).
Capitolul se continuă cu o serie de maxime și cugetări din Biblie, din scriitori și filozofi ai
Antichității sau din Părinții Bisericii. Capitolul se încheie cu o istorioară morală, o povestire
cu tâlc, care pune în evidență consecințele practice ale virtuții sau viciului dezbătut.

B. Datare
În privința datării textului, nu există informații explicite referitoare la acest lucru. Această
problemă a făcut obiectul mai multor cercetări , formulându-se ipoteze diferite în privința
vechimii cărții, cum ar fi:
- ipoteza datării în anul 1523 s-a bazat pe însumarea unor informații cuprinse în textele
calendaristice din alcătuirea miscelaneului, cu altele referitoare la autorul prezumtiv al
scrierii, cu supoziții privind vechimea originalelor, examenul prin grafie și filiația unor
copii anterioare;
- ipoteza datării în anul 1583 s-a bazat pe structura formală a manuscrisului, care
prezintă anumite afinități cu Pravila ritorului Lucaci din 1587, și a filigranului;
S-a ajuns totuși la concluzia că Floarea darurilor a fost scrisă la o dată cuprinsă în intervalul
1592-1604. Această concluzie este furnizată de către Al. Mareș care s-a bazat pe examenul
riguros al caracteristicilor hârtiei și a filigranului, singurele care pot furniza informații ce nu
pot fi contestate.
Cât privește vechimea traducerii cărții populare, aceasta pare a devansa tot anul 1592 ca dată
a traducerii românești.

C. Localizare

În încercările de localizarea a copiei și, deopotrivă, a originalului Florii darurilor s-a constata
că scrierea nu este unitară sub aspect dialectal, fiind încadrată în categoria „textelor mixte”
din care fac parte majoritatea scrierilor vechi românești. Au fost delimitate mai multe zone
geografice cărora le aparțineau diferite straturi de limbă oglindite în copia de la Putna:

1. Ponderea cea mai mare o au particularitățile de limbă din Banat – Hunedoara, nordul
Transilvaniei și Moldova, eventual și nordul Olteniei:
- [e] medial aton > [i] în cuvinte de tipul oamini;
 - [i] nediftongat în mânilor;
- Epenteza lui [p] în îndărăpt;
- Numerele ordinale în –le, al treile;
- Adverbele acmu, ainte, amână, camai, mainte.
2. O altă categorie de fapte lingvistice le găsim în egală măsură în Banat – Hunedoara și
Moldova, eventual în sudul Transilvaniei, sudul Crișanei și vestul Olteniei:
- [ă] proton > [a] în facură, lacomiia, pacatul;
- [e] final aton > [i] în faci „face”;
- Cuvinte cu uz regional ca cășuțî, hrăbornic, raclă.
3. Câteva elemente ne îndreaptă atenția spre Moldova și nordul Transilvaniei:
- [r] moale în omoreaște;
- [ș] moale în deșert, înșel.
4. Stratul de limbă bănățean-hunedorean reprezentat de o serie de elemente din sudul
Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și unele arii din Oltenia:
- [t] dur în aștaptă, blăstămat;
- [a] - [e] > [e] – [e] în pere „pare”.
5. Există și un strat lingvistic de tip sudic în ms. 4620 ilustrat prin două categorii de
elemente:
 Comune subdialectului sudic din Banatului – Hunedoarei: - [ă] > [o] în
zăboveaște;
- [ii] în striini;
- Conservarea hiatului [ă –u] în înlău<n>tru;
- Labiale moi în iubesc, merg;
 Specifice Munteniei propriu-zise, eventual și Olteniei si sud-vestul
Transilvaniei: - [ă] > [o] în norocul;
- [îi] în câini, mâinile;
- [d] dur în dăfăima;
- [r] dur în cerul, curvaru;
- Forma de pers. a III-a sg. cu valoare de pl. (ei) scoate „scot”.

Toate acestea au dus la presupunerea că scrierea venea din părțile Banatului – Hunedoarei sau
din sud-vestul Transilvaniei.

E. Copie sau original?

Textul putnean, spune Alexandra Moraru, este o copie bilingvă slavo-română, făcută după un
arhietip tradus din greacă ori după un intermediar slav necunoscut.

Originalul provine din Italia și are 35 de capitole. Olteanu Pandele afirmă că versiunea slavă
paralelă este tradusă din greacă, iar versiunea românească are părți în plus, care se identifică
în versiunile slavone traduse în română. Aceasta înseamnă că autorul versiunii bilingve Putna-
București a folosit și vechea traducere română făcută direct din italiană deoarece în limbă se
notează o serie de italienisme, de latinisme și grecisme.

Izvorul străin
Nu există dovezi care să indice cu claritate sursa străină directă a arhietipului. Faptul că în
versiunea românească întâlnim unii termeni de origine slavă, nu constituie o dovadă a
traducerii din slavonă a cărții populare. Puține indicii ar putea sugera folosirea unei surse
slave de către traducător: - folosirea termenului cale, în locul lui dată, oară (ca să nu facă
într-altă cale sunet).

Există însă indicii clare în privința utilizării, directe sau indirecte, a unui anumit tip de
redacție străină a cărții populare. Aceasta nu poate fi decât vechea versiune grecească a Florii
darurilor, pusă în circulație prin tipărituri și copii manuscrise, dintre care cea mai veche este
aceea venețiană din 1529, publicată de Giovanni Antonio da Sabbio.

F. Probleme ale traducerii

Indiferent dacă izvorul său a fost un text grecesc sau un intermediar slav necunoscut, redacția
românească conservă:

1. Grecisme sau cuvinte cu etimologie greacă din versiunea în limba română, alături
de corespondentele lor din cea slavonă și greacă, observând uneori că în textul slavon
din ms. 4620 sunt preferați termeni de origine slavă:

2. Expresii calchiate:

3. Dezacorduri prezentate în textul românesc, care nu se datorează slavonei, ci își

găsesc explicația prin utilizarea unui model grecesc. De exemplu, în pasajul:
 4. Construcțiile sintactice sunt datorate tot traducerii din greacă. De exemplu,
folosirea persoanei a III-a plural a diatezei active pentru construcții verbale
impersonale și folosirea persoanei a III-a singular în locul celei de a II-a singular cu
valoare impersonal.
Există și câteva construcții cu dativul după unele verbe sau interjecții preluate și în
limba slavonă din greacă. Acestea se datorează în Floarea darurilor unui model slav
sau grec: cine se bucură răului (478v); nu te bucura celui (464r); o, giudecatei
năpăstuitoare, o, a bună-rudă pierdzătoare, o, frumuseațeei gonitoare, o, bucurie
jeluitoare (484v) etc.

G. Calitatea traducerii

Traducătorul oferă cititorului un text cât mai inteligibil, numărul de pasaje obscure este foarte
redus în raport cu lungimea textului. Atât textul manuscrisului, cât și al celorlalte copii ale
Florii darurilor conțin o serie de glose și traduceri duble comune, termenii care le compun
sunt legați prin coordonare, mai rar prin subcoordonare.

Un alt aspect al traducerii îl reprezintă prezența unor sentințe versificate. Este vorba despre
alcătuirea unor gnome „versuri de reper”. Proverbele puse în circulație prin Floarea darurilor
trebuie învățate pe de rost, iar pentru asta s-a apelat la structuri ritmice, valorificându-se
anumite sonorități ale tradiției vii a limbajului, tradiției populare sau efecte bazate pe
paralelism: Cine nu e întru pace

Nebună viață petreace (486 r)

Aceste structuri ritmice reprezintă primele versuri laice cunoscute în literatura română.
 BIBLIOGRAFIE

DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită,

accesibil la https://dexonline.ro/ , consultat la data de 23.11.2020, ora 15:20.
Floarea darurilor. Text stabilit, studiu filologic și lingvistic, glosar de Alexandra
Moraru, în Cele mai vechi cărți populare în literatura română, I, București, Editura Minerva,
1996.

Olteanu, Pandele, Floarea darurilor sau Fiore di virtu, studiu, ed. Critică pe versiuni,
după manuscrisele, trad. Și glosar în context comparat, Timișoara, Editura Mitropoliei
Banatului, 1992.