Dacia literară

Pașoptismul este un curent ideologic care exprimă viziunea,

principiile și starea de spirit a participanților Revoluției de la 1848.
Pașoptismul românesc s-a configurat între anii 1830 – 1860, având
premise în mișcarea de înnoire culturală de după 1821 și a fost animat
de principii iluministe preluate de la Școala Ardeleană al cărei mobil
esențial fusese conștiința națională. Ca fenomen literar, pașoptismul este
una dintre ipostazele romantismului românesc, caracterizat prin spirit
social și național, militantism și mesianism, fără a exclude însă tematica
vieții intime sau contemplația și cultivarea pitorescului. Constituirea
deplină a romantismului pașoptist românesc a fost realizată prin
elaborarea programului teoretic „Introducție” apărut în revista „Dacia
literară” redactată de către Mihail Kogălniceanu în 1840. La începutul
articolului, axat pe evidențierea necesității unei literaturi originale și
naționale, Kogălniceanu arată că revista încurajează scriitorii români de
pretutindeni să publice scrieri originale: „Așadar foaia noastră va fi un
repertoriu general al literaturei românești.”
In articolul–program, intitulat „Introductie”, Mihail Kogălniceanu
sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti. Un
prim ideal este combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor
mediocre. Îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se
puteau număra pe degete, Ion Heliade-Rădulescu lansează un apel
încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”. Al
doilea ideal era crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite
pe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată
din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană,
această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor. Al
treilea ideal era lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia
dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”.
Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de
paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingând
exagerările latiniste şi pledând pentru introducerea alfabetului latin. Al
patrulea ideal a fost dezvoltarea spiritului critic, Kogălniceanu sperând
ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de valori pentru
publicul român. Astfel, el introduce conceptul de critică obiectivă,
subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica
noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”
 Istoria, ca demers al actului narativ si sursă de inspirație pentru
creatorii lirici și dramatici, va fi redescoperită în cultura romană în
perioada pașoptistă, perioadă de naștere a romantismului românesc, un
model al celui francez anunțat de către Victor Hugo în prefața la drama
„Hernani" în care acesta pleda pentru necesitatea „liberalismului în
literatură". Astfel, primul număr al Daciei literare face cunoscută nuvela
istorica „Alexandru Lapușneanu” scrisă de către Costache Negruzzi,
inclusă în volumul „Fragmente istorice” și va deveni una dintre operele
fundamentale pentru literatura română pașoptistă, ea abordând un
subiect inspirat din istoria națională.
 O primă particularitate ce coroborează ideologia promovată de
revista lui Kogălniceanu constă în prelucrarea unor evenimente reale,
consemnate în cronici şi letopiseţe. Adevărul istoric este însă urmărit în
linii mari şi uneori este chiar sacrificat din dorinţa scriitorului de a obţine
un anumit efect artistic: fie că este vorba de asigurarea echilibrului
compoziţional al nuvelei, fie spre reliefarea personajelor sau din intenţia
de a construi o naraţiune pilduitoare. Pentru a evoca a doua domnie a lui
Alexandru Lăpuşneanu, Negruzzi se inspiră din „Letopiseţul Ţării
Moldovei” de Grigore Ureche, de unde preia o parte din scenele-cheie
ale acţiunii: solia boierească, pedepsirea celor 47 de boieri, boala şi
călugărirea domnitorului pe patul de moarte. Îndepărtându-se de
realitatea istorică din dorinţa de a contura mai sugestiv conflictul dintre
boieri şi domnitor, Negruzzi imaginează scene și personaje inexistente în
letopiseţe. Procedeul apare ca efect al contactului pe care autorul l-a
avut cu opera unor mari romantici evocatori ai trecutului precum Walter
Scott sau Victor Hugo. Şi el inventează asemeni acestora și modificâ
destinul unor personaje cum ar fi cel al lui Moţoc sau construiește scene
ca întâlnirea dintre doamna Ruxanda şi soţia unui boier ucis ori
personaje ca Spancioc şi Stroici.
O altă particularitate o constituie faptul că reconstituirea epocii se
face pe baza culorii locale, ea fiind astfel evidențiată prin intermediul
arhaismelor fonetice „pre”, „sama” sau „vreu” ori a arhaismelor semantice
„a popi” (cu sensul de a ucide) sau „prost” (cu sensul de om simplu) . De
asemenea, este evidențiată în mod pregnant tehnica înlanțuirii prin
adițiune (sfârșitul unei secvențe constituie începutul alteia) și tehnica
basoreliefului – toate celelalte personaje gravitează in jurul personajului
principal, atât prin fapte cât si prin replici și reușesc astfel să ilustreze
personalitatea lui Lăpușneanu, el întruchipând tipul tiranului, al
domnitorului feudal, dornic să concentreze puterea în mâinile sale.
 Structura:
1. Introducere – apariție și prezentare;
2. Cele patru idealuri ale Daciei Literare;
3. Istoria – introducere Alexandru Lăpușneanu
4. O primă particularitate care să coroboreze ideologia Daciei
Literare – inspirația din istoria reală;
5. O altă particularitate – cultivarea culorii locale prin arhaisme,
regionalisme, etc;
6. Opinia;
7. Concluzia