Caracterizarea personajlui eponim din romanul experienței

„Maitreyi” de Mircea Eliade

În scrierile literare ale lui Mircea Eliade se remarcă două abordări
narative complementare: pe de o parte „experiența”, autenticitatea,
trăirea nemijlocită, intensă a realității, mai ales sub aspect spiritual și
erotic, iar pe de altă parte fantasticul, reflectând „experiența sacrului”.
Opera literară „Maitreyi” a fost publicată de către Mircea Eliade în anul
1933 și reprezintă un roman al experienței și al autenticității, valorificând
trăirea cât mai intensă de către personaje a unor experiențe definitorii.
Impresia de autenticitate provine inclusiv din includerea unor fragmente
ale jurnalului din India al scriitorului, elemente autobiografice sau scrisori
autentice.
Tema romanului este iubirea incompatibilă în cuplul pe care Allan îl
formează cu Maitreyi. Povestea nefericită trăită de cei doi, în decor
exotic, amintește de alte câteva cupluri celebre ale literaturii universale
precum Tristan și Isolda sau Romeo și Julieta. Titlul romanului o aduce
în prim-plan pe Maitreyi, personajul eponim, care rămâne un mister
pentru personajul narator datorită existenței ei în care se împletesc
elementele de realitate cu elemente de ritualuri, de mituri sau de
simboluri. De asemenea, fata devine un exponent al experienței lui
Eliade, a poveștii de dragoste trăită de către autor alături de fiica
profesorului Dasgupta, gazda lui din India, țară în care Eliade petrece
mai mulți ani, dedicându-se studiilor de orientalistică la Universitatea din
Calcutta.
Perspectiva narativă este subiectivă deoarece întâmplările sunt
relatate la persoana întâi de către naratorul-personaj, homodiegetic,
Allan. În plus, multiplicarea perspectivei temporale conduce la apariția
celor trei niveluri ale scriiturii în care aceeași „voce” a personajului-
narator comentează aceleași evenimente și trăiri propii, în trei momente
diferite. În ceea ce privește perosnajele romanului, Mircea Eliade le
individualizează într-un mod inedit. Maitreyi, eroina tragică, reprezintă cel
mai exotic personaj feminin din literatura română și simbolizează misterul
feminității. Allan, personajul principal, dar și personajul-narator al
romanului, este un alter-ego al autorului asemeni lui Andrei Mavrodin din
romanul „Nuntă în cer”. Tânărul englez este un reprezentant al culturii
occidentale, „străinul” care încearcă să decodifice esența spiritualității
indiene, având drept cale de acces, erosul. Conflictul se construiește pe
baza opoziției dintre două lumi diferite: cea europeană și cea asiatică.
Așadar, conflictul dintre europeanul Allan și bengalezul Narendra Sen,
tatăl fetei, se concretizează în confruntarea dintre civilizația europeană
liberă și cea hindusă, dominată de prejudecăți. Acțiunea se
subordonează figurii retorice a analepsei și se organizează pe trei
segmente diegetice: atracția și seducția involuntară exercitată de
Maitreyi asupra tânărului european, extazul (sentimentul de plenitudine a
ființei) și asceza (retragerea din lume, călătoria cathartică a
protagonistului, interiorizarea ca forme reflexive de comunicare).
În centrul romanului se află Maitreyi, arhetipul femeii universale, ce
se revelează în ipostaza alterității și se definește prin multiple
contradicții. „Apariție legendară, de basm oriental”, castă fecioară
brahmană și desăvârșită hetairă, precoce și complicată, rafinată și
primitivă, copilăroasă și matură, ea trăiește în orizontul mitului viu, deși
cunoaște și „grațiile” stilului occidental. Adolescenta de șaptesprezece
ani, simbioză între senzualitatea rafinată și inocența derutantă pentru
europeanul raționalist obișnuit cu alt comportament feminin, îi dezvăluie
lui Allan o spiritualitate ancestrală, o civilizație a miturilor și a simbolurilor.
Ea își mărturisește vina de a fi fost îndrăgostită înainte de un pom, așa
cum este și sora ei, Chabu. Maitreyi a fost apoi îndrăgostită ani în șir de
un tânăr care i-a dat o coroană de flori într-un templu și s-a legat astfel
cu jurământ etern de Tagore, gurul și modelul ei poetic.
O secvență semnificativă, relevantă pentru caracterizarea
personajului eponim este atunci când într-o zi, la masă, Maitreyi îi atinge
intenționat piciorul lui Allan, gestul echivalează cu o mare promisiune,
întărită de o coroniță de iasomie aruncată de tânăra îndrăgostită, într-o
seară de pe terasă („fecioara care dăruiește o asemenea coroniță
unui tânăr e considerată pe veci a lui”). Comuniunea cu natura
elementară constituie trăsătura distinctivă a Maitreyiei, care participă
constant la marile procese ale sacrului, prin concepția animistă și
panteistă. O altă secvență semnificativă reprezintă momentul în care
Maitreyi i se dăruiește lui Allan într-o noapte înmiresmată și își motivează
alegerea în spiritul gândirii mitice, de o mare simplitate: „unirea noastră a
fost poruncită de cer”, este o „nuntă în cer”. După cum observă Eugen
Simion, senzualitatea indică se împletește cu misterele unei lumi în care
trăiesc copleșitoare arhetipuri și este absorbită într-o proză vag
spiritualizantă pe un fundal exotic. Maitreyi are totuși sentimentul că
străbate un spațiu impur, pasiunea transcende tiparele canonice ale
cutumelor ancestrale și zeii își trimit semnele prevestitoare: sora și tatăl
se îmbolnăvesc.