„Maitreyi” de Mircea Eliade

(Tema şi viziunea despre lume)

I. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-
un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică
Perioada interbelică este una de referinţă în evoluţia romanului românesc, atât prin lărgirea ariei tematice, cât si
prin diversificarea formulelor narative. Astfel, romanul de inspiraţie rurală îşi găseşte adepţi în Rebreanu şi
Sadoveanu, cel citadin, în Călinescu şi Camil Petrescu, iar cel al experienţei în Mircea Eliade.
În realizarea romanului „Maitreyi, apărut în 1933, Mircea Eliade porneşte de la ideea că literatura autentică se
bazează pe o experienţă trăită, idee preluată de la Andre Gide (Falsificatorii de bani).
Romanul modern Maitreyi este un roman subiectiv, metafizic, existenţial, deoarece condiţia umană înlocuieşte
psihologismul, ficţiunea este complet purificată artistic, autenticitatea este redată de confesiunea personajului-narator,
de discursul analitic şi de monologul interior. Această operă literară este şi un roman al experienţei, al trăirii:
sursele sunt autobiografice, personajul Allan fiind un alter ego al lui Mircea Eliade; existând trei niveluri ale scriiturii:
jurnalul intim, revenirea asupra jurnalului, confesiunea după încheierea experienţei.
Principala sursă de inspiraţie a romanului este povestea de dragoste trăită de autor alături de fiica profesorului
Dasgupta, gazda din India, unde studiază învăţăturile tradiţionale indiene. Acest episod este însă transfigurat în
roman.

II. Comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
Tematic romanul înfăţişează iubirea ca experienţă puternică , devastatoare a personalităţii, asociată cu
autoanaliza, interogaţia despre sine şi cu experienţa cunoaşterii altei lumi, a unei alte civilizaţii.
O scenă semnificativă pentru tema romanului este cina din casa familiei Sen, la care participă Allan împreună cu un
prieten gazetar francez, Lucien Metz, care scria o carte despre India. Reîntâlnind-o, englezul este impresionat de
frumuseţea Maitreyiei şi de eleganţa vestimentaţiei fetei, specifică femeilor indiene. Este memorabil portretul fizic al
acesteia, caracterizat direct de narator: „Maitreyi mi s-a părut atunci mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului
palid, cu papuci albi cusuţi cu argint, cu şalul asemenea cireşelor galbene şi buclele ei prea negre, ochii ei prea mari,
buzele ei prea roşii creau parcă o notă şi mai puţin umană în acest trup înfăşurat şi totuşi transparent...
Ba mai mult pe Allan îl fascinează râsul Maitreyiei, „un râs nestăvilit, contagios, un râs de femeie și de copil în
același timp”. Începutul comuniunii dintre cei doi se fundamentează pe metafora privirii: „mi-a întâlnit ochii şi eu i-am
zâmbit. Nu ştiu cât a durat privirea aceea, dar ea nu se asemăna cu nicio privire întâlnită... până atunci”.
O altă secvenţă simbolică este cea de la Lacuri, unde Maitreyi oficiază logodna lor. Ceremonialul este sacru, un
legământ care să purifice sentimentul unic pe care îl împărtăşesc. Ea îi oferă un inel, doi şerpi împletiţi din fier şi aur,
unul reprezentând virilitatea, altul feminitatea. Această logodnă este una cosmică, pentru că a fost săvârşită în faţa unor
martori mistici pentru Maitreyi; pământul, cerul, apa şi pădurea. Momentul marchează punctul culminant ai iubirii lor.

III. Analiza a două elemente de structură, de compoziţie si de limbaj, semnificative pentru textul narativ
studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative,
instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)
1. Tehnici narative
Romanul este de tipul jurnalului intim, iar întâmplările sunt relatate la persoana întâi, de personajul-narator,
europeanul Allan. Noutatea construcţiei discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală pe care personajul-
narator o are asupra evenimentelor: contemporană (consemnată în jurnal) şi ulterioară (înregistrată în romanul scris pe
baza notelor din jurnal şi a amintirilor). Personajul-narator care, în timp ce scrie, retrăieşte, de fapt, povestea de iubire cu
Maitreyi, analizând cu luciditate. Autenticitatea creşte fiindcă naratorul din roman ştie deja finalul relaţiei. Astfel
perspectiva ulterioară o deconstruieşte pe cea iniţială prin detaliile pe care Allan le află pe parcurs despre Maitreyi.
2. Incipitul şi fialul
Incipitul ex-abrupto al romanului modern surprinde prin atitudinea personajului-narator, care mărturiseşte că nu-
şi aminteşte exact ziua în care a cunoscut-o pe Maitreyi. Finalul deschis sugerează că nici distanţarea temporală şi nici
rememorarea faptelor în acest roman- jurnal nu pot epuiza misterul iubirii Maitreyiei.
3. Conflicte
Conflictul romanului se construieşte pe baza opoziţiei dintre două lumi diferite: cea occidentală şi cea orientală. Uniţi
prin iubire, cei doi tineri rămân exponenţi ai acestor mentalităţi.
Conflictul exterior, dintre europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen, tatăl Maitreyiei, se concretizează în
confruntarea dintre civilizaţia europeană liberă şi cea hindusă, plină de prejudecăţi.
Allan trece printr-un puternic conflict interior, între trăirea intensă a iubirii, ca experienţă definitorie şi luciditatea
autoanalizei. Iubind-o pe Maitreyi, descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât şi forţa iubirii adevătate.
4. Timp și Spațiu
 Acțiunea romanului alcătuit din 15 capitole se petrece în anul 1929, în Calcutta, India, unde trăiește o lume pestriță,
formată din trei comunități: cea autohtonă, foarte conservatoare, apoi comunitatea albă, preponderent engleză și o
comunitate eurasiatică, disprețuind obiceiurile indiene, dar grăbită să-i imite pe europeni. În acest cadru exotic se
desfășoară povestea de iubire dintre Allan și Maitreyi.
5. Acţiunea
Venit din Anglia, inginerul Allan îl cunoaşte pe Narenda Sen, o personalitate în Calcutta pentru ţinuta sa
profesională. Între ei se stabileşte o comunicare deosebită. După o perioadă de spitalizare, Allan este invitat, în perioada
convalescenţei, să locuiască în casa sa. Narendra Sen intenţiona să-l adopte ca fiu pe Allan, ca apoi să se mute cu toată
familia în Anglia. Allan află mult mai târziu de aceste intenţii ale inginerului, el crezând că Sen vrea să-l însoare cu fiica
lui. Mutarea este un element capital, viaţa i se pare acum interesantă şi astfel se decide să ţină un jurnal. Primele referiri la
Maitreyi sunt vagi, chiar contradictorii, dominate de ezitări: „Mi se părea urâtă cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu
buzele cărnoase, cu sănii puternic?'. Treptat, tânărul este fascinat de complexitatea sufletului acesteia. Allan începe să ia
lecţii de bengaleză de la Maitreyi, iar el o învaţă franceza. Cu floarea roşie pe care i-o oferă tânărului, Maitreyi
declanşează involuntar jocul seducţiei. Seducţia continuă cu discuţii despre cărţi, apoi cu jocul privirilor şi al atingerilor.
Deşi iniţial îşi neagă sentimentele, autoanalizându-se cu luciditate, Allan se lasă prins de jocurile fetei. Tânărul e
gata să-şi abandoneze religia, crezând că aşa se va putea căsători cu Maitreyi. La Lacuri tânăra oficiază logodna lor, în
faţa elementelor naturii. Fericirea nu durează, fiindcă sora Maitreyiei, Chabu trădează secretul lor. Narendra Sen îl alungă
pe Allan. Maitreyi ia asupra sa întreaga vină. În încercarea de a-1 regăsi pe Allan şi de a-şi împlini destinul prin iubire,
sperând că va fi alungată din casă, se dă vânzătorului de fructe, dar sacrificiul este inutil.
Disperat, Allan rătăceşte o vreme pe străziile din Calcutta, iar apoi se retrge în Himalaya. Episodul iubirii
pasagere cu Jenia Isaac îi confirmă faptul că a trăit alături de Maitreyi iubirea absolută. Plecarea din India îi apare ca o
izbăvire Se întâlneşte după un timp, la Singapore cu J. , nepotul doamnei Sen, care îi povesteşte despre încercarea
disperată a Maitreyiei de a fi alungată din casă.
Maitreyi, eroina tragică a romanului omonim, cel mai exotic personaj feminin din literatura română, simbolizează
misterul feminin. Allan, personajul principal şi, în acelaşi timp, personajul- narator, reprezintă un alter-ego al autorului. El
este „străinul” care încearcă să decodifice esenţa spiritualităţii indiene.

IV. Concluzii
Prin formula narativă aleasă, prin faptul că experienţa surprinsă în romanul-jurnal este una supremă, iubirea, dar
şi prin notarea atentă a stărilor şi a trăirilor analizate cu luciditate, romanul se încadrează în modernismul interbelic şi al
„experienţei".
Mircea Eliade porneşte de la o experienţă autobiografică pe care o valorifică într-o manieră originală, conferind o
nouă interpretare mitului iubirii incompatibile. Accentul nu mai este pus pe caracterul tragic al întâmplărilor, ci pe drama
interioară a eroilor, generată de prejudecăţile care fac imposibilă împlinirea iubirii.