Maitreyi

de Mircea Eliade

ESEU STRUCTURAT

Temă și viziune despre lume

Repere: 1. Încadrarea tematică în specia romanului modern subiectiv psihologic;

2. Comentarea unei secvențe semnificative pentru temă și viziune;

3. Comentarea unui element de structură sau compoziție.

George Călinescu afirmă că Mircea Eliade reprezintă cea mai integrală și servilă
întrupare a gide-ismului la noi. Aprecierea sa se referă la faptul că pentru romancierul Mircea
Eliade sensul artei este cunoașterea – înțelege instruirea de esențe pe cale mitologică. Artistul
trăiește intens răul și binele, eliberându-se de amândouă prin intermediul scrierilor sale din
jurnal. Maitreyi este un roman erotic, al experienței și exotic, scris de Mircea Eliade. A fost
publicat pentru prima oară în 1933 și s-a bucurat de popularitate în întreaga lume, fiind tradus în
mai multe limbi: franceză, engleză, italiană, etc. Proza experienței se bazează pe crearea
impresiei de autenticitate, prin utilizarea unor elemente care țin de realitate: jurnalul din India al
scriitorului, elemente autobiografice, scrisori etc. Formula care sintetizează problematica
romanului este cea a autenticității, prin confesiunea personajului-narator, relatarea la persona I,
introspecția, autoanaliza lucidă. Caracterul exotic al romanului este dat de locul unde se
desfășoară acțiunea, și anume India, țară ce nu mai fusese prezentă până acum în literatura
română.

R1: Romanul modern a reprezentat o schimbare semnificativă în literatura mondială, în

special prin aducerea subiectivității umane în prim-plan. Unul dintre subgenurile importante ale
romanului modern este cel subiectiv psihologic, care explorează lumea interioară a personajelor
și subliniază percepțiile, emoțiile și gândurile acestora. Romanul Maitreyi reprezintă cea mai de
succes operă a lui Eliade, atât în țara noastră, cât și în străinătate. Acesta este un roman al
experienței, experiențialismul provine din faptul că romanul creează impresia de viață
autentică, iar eroii trăiesc iubirea cu intensitate. Geneza romanului este legată de o experiență cu
caracter autobiografic, perioada petrecută de autor în India și fascinantă poveste de iubire cu
Maitreyi, fiica profesorului său. În Memorii Mircea Eliade afirmă în fața hârtiei albe, scriind
despre oameni despre oameni și întâmplări, care au rol în viața mea, era peste putință să
inventez. Astfel, Maitreyi este un roman al experienției prin formula narativă, romanul fiind
construit sub forma unui jurnal, care presupune notarea evenimentelor în momentul petrecerii
acțiunii, dar și retrăirea lor ulterioară cu detașare și luciditate. De asemenea construcția
romanescă în romanul modern pare aparent fără logică deoarece aceasta este efectuată cu
ajutorul reproducerii unui document, în cazul romanului Maitreyi jurnalul autorului, iar atenția
este acordată stărilor interioare. Când vine vorba de construcția romanească în opera lui Mircea
Eliade semnificativ pentru ilustrarea metodei jurnalului este incipitul romanului unde prin
enunțul Am șovăit atâta în fața acelui caiet sunt prezentate cele două perspective ale
personajului-narator, cea din jurnal și cea din roman și este dar și un pretext pentru
construirea unei narațiuni autentice, care transmite o senzație puternică de lucru întâmplat în
realitate. Jurnalul poate fi numit și o convencție pentru a da glas vieții interioare a
personajelor fapt ce este demonstrat prin afirmația personajului-narator nu pot retrăi aievea
mirarea mea, nesiguranța și tulbarea celor dintâi întâlniri prin care sunt prezentate trăirile sale
tulmultoare odată ce o cunoaște pe Maitreyi, jurnalul fiind de fapt un prilej de a-și aminti și
analiza cât mai bine sentimentele sale de iubire pentru fată odată ce a conștientizat faptul că
Maitreyi a fost iubirea sa absolută. Cu alte cuvinte, scrierile literare ale lui Mircea Eliade
reprezintă experiența, autenticitatea, trăirea nemijlocită, intensă a realității, mai ales sub aspect
spiritual și erotic.

R2: Această temă a iubirii incompatibile, privite de către Mircea Eliade drept o experiență
absolută care implică toate simțurile, dar care rămâne însă o aspirație metafizică și care
reprezintă o formă excepțională de comuniune cu universul primordial, este surprinsă și în
secvența logodnei dintre cei doi îndrăgostiți. Scena menționată reprezintă o chintesență a
ritualurilor telurice primordiale în care se îmbină simțuri și senzații puternice, cu o adorație
aproape vie a cosmosului. Așadar, trăind după legea hinduismului conform căreia Oamenii pe
care îi întâlnești sunt oamenii potriviți ție. și considerând că unirea dintre ea și Allan este
poruncită de cer, tânăra Maitreyi inițiază o logodnă mistică, săvârșind un jurământ cosmic
sacru. Acest legământ al dragostei înfăptuit în preajma Lacurilor, în fața pământului, a apei, a
pădurii, a cerului (Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan și a nimănui altuia, voi
crește din el ca iarbă din voi.), reprezintă o accentuare a complexității credințelor specifice
culturii orientale, unde natura reprezintă o parte a misterului cosmic a cărui atingere și
descifrare este posibilă doar prin erosul absolut. Această profunzime a mentalității și credinței
hinduse este ilustrată și prin inelul oferit de către Maitreyi lui Allan, un inel lucrat din fier și aur,
ca doi șerpi încolăciți, simbolic pentru esența ritualului logodnei, al împletirii dintre virilitate
și feminitate. De asemenea, reacția lui Allan în fața acestui ritual este una de fascinație, de
captivare, însă el, deși vede adâncimea misterului fetei, nu o poate pătrunde din cauza propriei
mentalități (Nu puteam scăpa de luciditate.). Acest contrast dintre cei doi, această opoziție
dintre spiritualitate și rațiune, este conștientizată și de către personajul-narator cu luciditate și
ilustrată prin tehnica modernă a introspecției: Mă stingherea, ca pe orice civilizat, fiece gest
solemn, fiece cuvânt responsabil, fiecare făgăduinţă.

R3: Incipitul abrupt al romanului surprinde prin tonalitatea confesiunii, prin atitudinea
personajului-narator și prin sinceritatea povestirii, luciditatea analizei, autenticitatea
faptului trăit. Incipitul îl înfățișează pe naratorul-personaj Allan care se hotărăște să scrie într-un
jurnal întreaga poveste de dragoste traită alături de Maitreyi. Se pare că nu-si amintește exact
ziua în care a întâlnit-o, ci doar faptul că o zărește pentru prima oară pe Maitreyi în mașina
tatălui său. În plus, în incipit este realizat și un portret al protagonistei, atitudinea lui Allan
fiind la început disprețuitoare față de fata pe care o consideră respingătoare pentru că e indiancă:
Mi se părea urâtă– cu ochii ei prea mari și prea negri, cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii
puternici, de fecioară bengaleză. Cu toate acestea, întreaga descriere din roman dezvăluie
amănunte stranii referitoare la frumusețea tinerei bengaleze pe care el o compară mai mult cu o
zeiță decât cu o ființă umană. Construit parcă într-o antiteză subtilă cu incipitul, finalul
romanului reia aceeași imagine a personajului-narator care, aflat la o masă într-un restaurant,
conversează cu nepotul doamnei Sen, încercând să afle informații despre Maitreyi și despre
evenimentele care au urmat după despărțirea lor. Astfel, finalul este sugestiv pentru misterul
iubirii, accentuând distanțarea de real, iar imaginea eroinei care, în disperarea sa, se dăruiește
unui vânzător de fructe capătă o dimensiune tragică. Finalul deschis întreține misterul
frumoasei Maitreyi, care va rămâne pentru europeanul rațional o enigmă. Frământările lui
Allan de a o înțelege pe Maitreyi nu aduc risipirea îndoielii, ci lasă atât protagonistul cât și
cititorul într-o zonă a misterului: Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să
cred? De unde să știu eu? Aș vrea să privesc ochii Maitreyiei.

Prin poetica explicită ce evidențiază supremația retrăirii experiențelor decisive, prin

reprezentarea narativă inedită a iubirii mistice care convertește o întreagă viziune despre lume,
Mircea Eliade impune, odată cu Maitreyi, o nouă abordare a autenticității. Totodată, creația sa
valorifică cuceririle prozei subiective, impunând în interiorul acestui model ceea ce critica
literară a numit romanul experienței.