Sunteți pe pagina 1din 3

MAITREYI, MIRCEA ELIADE, 1933

Aparut in anul 1933, romanul Maitreyi reprezinta o transpunere fictionala a experientei tanarului Eliade cu fiica inginerului Indian. Eliade respinge romanul social si analitic-psihologic, considerand ca acest tip de romane nu creeaza oameni iesiti din comun, capabil sa traiasca drame adevarate. Autorul impune personajului cunoasterea esentiala, reala, directa, care nu are nevoie de psihologie si reproseaza romanului psihologic lipsa de profunzime ontologica. Daca romanul de tip camilpetrescian afirma individualitatea, luciditatea si imposibilitatea subiectului de a se integra in realitatea exterioara, romanul experientei de tip eliadesc se constituie intr-o cautare a integrarii in realitatea exterioara si se deschide spre mitic si metafizic. Tema romanului este iubirea, iar particularizarea ei in roman este iubirea totala ca modalitate de refacere a unitatii si totalitatii individului si a cuplului. Protagonistii povestii de dragoste sunt Allan, tanarul inginer englez de 26 de ani si Maitreyi, adolescenta bengaleza de 16 ani, care au aceleasi resurse necesare de a se darui, de a simti si de a suferi, desi ei sunt doi oameni cu formatii sufletesti foarte diferite. (Ovid. S. Crohmalniceanu). Maitreyi e produsul culturii indice, conform careia scopul individului este sa se integreze in totalitate si sa nu tulbure, prin actiunile sale, echilibrul universal, pe cand Allan e produsul culturii europene, conform careia scopul individului este afirmarea de sine. Romanul experientei, oricat de polemic la adresa romanului psihologic, utilizeaza tehnicile acestuia, pentru ca scopul este acelasi : redarea autenticitatii trairii. Astfel, modalitatile de creare a impresiei de autenticitate a trairii sunt : naratiunea la persoana I, stilul anticalofil, autoanaliza lucida. Ceea ce diferentiaza acest tip de roman de cel psihologic este mesajul transmis. Pe de o parte, romanul experientei vizeaza subiectivitatea ca expresie a totalitatii, iar, pe de alta parte, romanul psihologicc vizeaza subiectivitatea ca expresie a imposibilitatii de raportare la o totalitate. La nivelul tehnicilor narative, in Maitreyi se remarca un element de noutate : dedublarea personajului narator si dublarea perspective temporale. Romanul e construit ca o rescriere a jurnalului lui Allan, inceput in perioada mutarii in casa lui Narendra Sen. Notatiile din jurnal, aproape simultane momentelor relatate, realizate din perspective naratorului care nu stie finalul evenimentelor, sunt dedublate de perspective ulterioara, a naratorului din roman, care stie deja finalul relatiei cu Maitreyi. Autenticitatea creste, in sensul ca perspective ulterioara o deconstruieste pe cea initiala prin detaliile pe care Allan le afla pe parcurs de la Maitreyi. De exemplu, el crede initial ca Maitreyi, cocheteaza si e indragostita, insa ulterior afla ca Maitreyi isi propusese sa l iubeasca precum o sora, pentru ca tatal ei dorea sa-l infieze pe Allan. Incipitul romanului este semnificativ : Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi. Incipitul ex abrupto introduce cele doua documente care stau la baza romanului caietul-jurnal si romanul propriu-zis -, dar fixeaza si perspectiva asupra evenimentelor, una ulterioara. Allan e un tanar inginer care, ajuns in India, este ingrijit in casa lui Narendra Sen dupa ce se imbolnaveste de malarie. Viata din casa Sen ii dezvaluie lui Allan o noua conceptie asupra feminitatii

indiene, prin cele trei femei care locuiesc acolo : Chabu, Maitreyi si doamna Sen, care reprezinta trei varste ale feminitatii. Chabu, sora mai mica a lui Maitreyi, este inca un copil, dar feminitatea se manifesta intr-o oarecare masura, avand in vedere ca e inconstient indragostita de Allan si geloasa pe relatia lui cu Maitreyi. Adolescenta Maitreyi se transforma in femeie, jocurile ei fiind un amestec de inocenta si senzualitate, pe cand doamna Sen e ipostaza maternala a feminitatii si o imagine a viitorului posibil al fiicelor ei. Apropierea fetei cele mari fata de el e interpretata initial de Allan drept o tentativa de a-l seduce. Ulteror, el afla ca familia Sen voia sa-l adopte si ca Maitreyi nu se poate casatori cu el pentru ca familia ei face parte din casta brahmanilor, cea mai nobila, iar o mezalianta ar duce la excluderea din societate. Astfel ca, in momentul in care Chabu, victima a iubirii lor, pentru ca, intr-un acces de manie, incearca sa se sinucida si moare la scurt timp, ii tradeaza pe Allan si Maitreyi, domnul Sen il izgoneste din casa lui pe inginerul englez. Acesta rataceste pe strazile Calcuttei si apoi se retrage intr-un bungalow din Himalaya, iar Maitreyi se ofera unui vanzator de fructe in speranta ca va fi alungata din casa. Allan isi revine dupa experienta devastatoare, insa nevoia de a o revedea pe Maitreyi nu dispare, in vreme ce ea, complet distantata de realitatea fizica si materiala a iubirii lor, ajunge sa il idealizeze pe Allan. Personajele camilpetresciene incearca sa isi mascheze slabiciunile sis a isi pastreze individualitatea, pentru ele celalalt e imposibil de cunoscut pentru ca refuza sa renunte la propriul individualism. In schimb, personajele eliadesti isi pierd individualitatea in jocul mistuitor al iubirii, iar unitatea este perceputa doar ca uniune a membrilor cuplului si ca detasare de social si de individual. Romanul experientei aduce o noua viziune despre lume si un alt tip de personaj. Romanul primeste deschidere ontologica prin reprezentarea unei experiente in care fizicul si metafizicul, profanul si sacrul se reunesc, iar individual, prin renuntarea la sine si contopirea cu celalalt, participa la uniunea cosmic si isi depaseste conditia materiala si egoista, avand acces la ordinea si la armonia universal, prin experienta mistuitoare a iubirii. Nu experienta in sine face ca un roman sa fie al experientei, nu ea ofera valoare unui text, ci modul in care aceasta experienta e inteleasa si insusita de individ. Inceputul secolului al XX-lea sta sub semnul existentialismului, current care isi propune sa cultive experienta ca modalitate de cunoastere a lumii. Iubirea dintre Allan si Maitreyi devine o experienta halucinanta, in care actul fizic e dublat de trairea metafizica, iar profanul devine prilej de manifestare a sacrului. Insa aceasta experienta este sanctionata de parintii fetei, mesageri ai unei ordini spirituale si culturale care nu permite uniunea celor doi. De aici si drama acestei experiente oprite cu brutalitate, in urma careia toti cad victime dezechilibrelor de care se teme Maitreyi: tatal ei orbeste, Chabu, sora mai mica, innebuneste si se sinucide, Maitreyi I se ofera unui vanzator de fructe, iar Allan rataceste pe strazi zile in sir si apoi se retrage in muntii Himalaya pentru a se vindeca sufleteste. Iubrea dintre cei doi transforma uniunea fizica intr-o revelatie spirituala. Impedimentul social este aici unul exterior si cultural, familia. Cum verosimilitatea traditionala este inlocuita cu autenticitatea moderna, romanul nu isi mai propune sa prezinte din nou lumea, sa fie o imago mundi, ci sa exprime lumea, sa se constituie pe sine intr-o continuare a unei intregi existente. Scrierile literare ale lui Mircea Eliade reprezinta doua tendinte complementare : pe de o parte experienta, autenticitatea, trairea nemijlocita, intense a realitatii, mai ales sub aspect spiritual si erotic, pe de alta parte fantasticul, reflectand experienta sacrului. Principala sursa de inspiratie a

romanului sau este povestea de dragoste traita de autor alaturi de fiica profesorului Dasgupta, gazda lui din India, unde Eliade petrece mai multi ani, dedicandu-se studiilor de orientalistica la Universitatea din Calcutta. Notele din jurnalul acestei perioade vor sta la baza creatiei epice, care apartine fictiunii, fiind modificate numele si ocupatiile unor personaje, ca si finalul intamplarii, dupa cum marturiseste Mircea Eliade in Memorii. Orice se intampla in viata poate constitui un roman. Prin acest roman, Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii (Perpessicius). Autenticitatea romanului modern, amestec de jurnal intim si naratiune retrospective, este sustinuta de utilizarea tehnicii narrative modern punerea in abis (ca in Falsificatorii de bani de Andre Gide), secvente din jurnal fiind inserate in naratiunea romanesca. Maitreyi este femeie si mit, simbol al sacrificiului in iubire (Pompiliu Constantinescu). Actiunea romanului, alcatuit din 15 capitole, se petrece in anul 1929, in Calcutta. Diferenta dintre cele doua mentalitati, oriental si occidentala, este pusa in evident de conceptia despre iubire a celor doi tineri, exponenti ai acestor mentalitati. Maitreyi ii marturiseste lui Allan ca a fost mai intai indragostita de un pom cu sapte Frunze, apoi a iubit ani in sir un tanar care i-a daruit o coroana de flori intr-un temple, pentru ca in cele din urma sa se lege cu juramant de Tagore, modelul ei spiritual si gurul sau. In schimb, iubirile lui Allan fusesera doar trupesti, fara spiritualitate. Spatiul Indian este plin de culoare si de pitoresc in nuce. Este o lume a contrastelor, in care erosul inseamna cu adevarat o experienta absoluta care implica toate simturile, dar ramane o aspiratie metafizica si reprezinta o forma exceptional de comuniune cu universul primordial. Allan este europeanul, strainul (tehnica narativa utilizata de Montesquieu in Scrisorile persane) care incearca sa decodifice esenta spiritualittii indiene, avand drep cale de acces erosul.