NATEREA CONTROLULUI DE CONSTITUIONALITATE N ROMNIA

AFACEREA TRAMVAIELOR

Nasterea controlului jurisdictional al legilor in Romania vine sa confirme ceea ce a fost deja demonstrat
in 1803 in Statele Unite, si anume ca ea are o determinare politica. Convins ca dreptul de legiferare pe
care il are ii da o putere nelimitata, Parlamentul s-a lovit de rezistenta judecatorului, care a privit orice
nesocotire a dispozitiilor constitutionale ca un abuz care trebuie inlaturat.Va vom prezenta astazi
procesul care a dat judecatorului roman ocazia de a proclama dreptul sau de a controla
legislativul.

Totul a inceput in aprilie 1909, cand Ioan I.C. Bratianu, primul-ministru de la vremea aceea l-a instalat
in functia de primar al Bucurestiului chiar pe fratele sau, Vintila Bratianu. Fiind totodata si deputat,
primarul Bucurestiului a prezentat in Parlament un proiect de lege care vizeaza infiintarea unei
societati de exploatare a tramvaielor din Bucuresti. Se dorea infiintarea unei retele moderne de
tramvaie electrice in locul vechii retele de tramvaie trase de cai. In acest scop se apeleaza la sectorul
privat, urmand ca o parte din beneficiu sa fie varsata la bugetul local.

Pentru a pune de acord acest proiect cu prevederile dreptului administrativ roman, pe data de 14 aprilie
1909, Parlamentul, format in majoritate din membrii partidului aflat la putere, a aprobat legea propusa
de catre Vintila Bratianu, fixand astfel atributiile Societatii de Tramvaie Bucuresti.

Legea mentiona ca intreprinderea sa dea in exploatare o serie de noi trasee pe strazile principale.
Mai mult, extinderea si modernizarea pe arterele deja existente reveneau tot societatii respective.
Capitalul firmei a fost fixat la 12 milioane de lei. Primariei ii revenea dreptul sa subscrie pana la sase
milioane de lei, cealalta jumatate revenind actionarilor. Dupa incheierea contractului cu vechii
investitori, in anul 1916, liniile urmau sa intre in proprietatea Societatii de Tramvaie Bucuresti.

Conform contractului, in castig parea sa iasa Primaria. ns cea mai mare hiba a acestei legi o
reprezenta un articol prin care se prevedea ca atat legea in sine, cat si statutele societatii nu puteau fi
modificate fara o intelegere prealabila intre Primarie si actionari si mai ales, fara aprobarea
Adunarii Generale a Actionarilor. Aceasta clauza s-a dovedit a fi chiar elementul care a dus la aparitia
conflictului de natura juridica. Statutele noii societati au fost elaborate de Consiliul Comunal Bucuresti
in 24 mai 1909 si supuse direct spre aprobare Consiliului de Ministri, in loc sa fie prezentate odata cu
votarea legii.

Odata formalitatile indeplinite si subscrierea inchisa, societatea a inceput lucrarile pe strazile capitalei,
cumparand materialul rulant necesar intregii retele. In ceea ce priveste administratia municipala, aceasta,
potrivit angajamentelor luate a varsat sumele reprezentand contributia sa la emiterea primelor titluri si a
semnat cu societatea un contract de vanzare a energiei electrice, aprobat de Ministerul de Interne.
Afacerea a continuat sa prospere, cursul actiunilor ajungand sa fie cotat dupa scurt timp la peste 800 de
lei, cu 300 de lei mai mult decat valoarea initiala. In luna decembrie 1910 insa, Partidul Conservatorilor
Junimisti castiga alegerile, P.P.Carp devine noul presedinte al Consiliului de Ministri, iar Dimitrie
Dobrescu ia locul lui Vintila Bratianu in functia de primar al Bucurestiului.

In scurt timp, va izbucni o inversunata disputa politica intre partidul conservator si cel liberal.
Primele probleme apar la inceputul anului 1911 cand autoritatile au inceput sa primeasca sesizari din
partea unor comercianti care aveau magazine in zona Lipscani. Acestia se plangeau ca implantarea
liniilor de tramvai in proximitatea strazilor ingreuneaza descarcarea marfurilor si pericliteaza
buna desfasurarea a circulatiei pietonale. Primarul demareaza imediat o ancheta, iar echipa de control
constata ca legea prin care a fost infiintata Societatea de Tramvaie Bucuresti continea foarte multe
nereguli. Astfel, bazandu-se pe clauzele din contractele de infiintare, Societatea de Tramvaie
Bucuresti si-a permis sa modifice planurile traseelor, fara acordul celorlalte autoritati
responsabile. In momentul in care primarul a cerut sa se revina la traseele initiale, acesta a constatat ca
nu poate interveni in deciziile interne ale societatii. Vina pentru aceasta situatie o avea articolul din
statutul societatii care preciza ca modificarile nu pot fi luate fara aprobarea Adunarii Generale a
Actionarilor. Astfel, conducerea societatii raspunde solicitarilor primarului ca nu va schimba
traseele liniilor decat daca va crede ca este necesar.

Scandalul nu se opreste aici si Societatea Tramvaielor Bucuresti incepe demersurile pentru a-si mari
capitalul, dar nu permite primariei sa subscrie decat un sfert, restul de 3 sferturi revenind vechilor
actionari. Prin aceasta metoda, primaria scapa de sub control societatea pe care o infiintase initial si
pierde si mai mult autoritatea.

Dimitrie Dobrescu, primarul capitalei, alaturi de ministrul de interne de atunci Alexandru Marghiloman,
a precizat ca, fata de atributia initiala, primaria nu mai primea aproape niciun beneficiu, iar
posibilitatile sale de control asupra Societatii de Transporturi Bucuresti erau aproape nule. Mai mult,
primaria nu putea sa apere interesele cetatenilor pe care-i reprezenta. Daca Societatea de Tramvaie
Bucuresti dorea sa mareasca pretul biletelor, putea sa faca acest lucru dupa bunul sau plac, autoritatile
neputand interveni in niciun fel.

In aceste conditii, primaria solicita Consiliului de Ministri sa declanseze procedura de abrogare a

legii prin care se autorizase constituirea societatii din care facea si ea parte. Guvernul procedeaza
chiar el la anularea aprobarii functionarii societatii, opreste asezarea liniilor si, la 18 decembrie 1911,
vine cu o lege interpretativa prin care, in realitate, impune societatii alte statute si stabileste, in plus,
ca pana la data promulgarii legii interpretative noua societate de tramvaie sa respecte, pentru
constituire, reglementarile dreptului comun.

De asemenea, legea prevedea ca municipalitatea era autorizata sa rascumpere instalatiile si

materialul Societatii la pretul de productie, iar daca actionarii nu vor accepta conditiile astfel impuse,
acestora urmand a li se restitui valoarea nominala a actiunilor lor cu o dobanda de 6%, ceea ce echivala
practic cu o expropiere.
Aceeasi lege mai prevedea ca, in cazul in care actionarii societatii nu se supun noilor conditii
privind constituirea societatii, dreptul de proprietate asupra actiunilor devine un drept litigios de
daune interese. Aceste dispozitii erau contrare insa articolului 19 din Constitutie care prevedea ca
nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica legalmente constatata si dupa o
dreapta si prealabila despagubire.

Contestand constitutionalitatea si prin urmare, aplicabilitatea acestei legi, Societatea de Tramvaie

a cerut instantei sa se pronunte cu privire la aceasta exceptie.

In fata Tribunalului Ilfov, ea a sustinut ca legea incalca, in primul rand, principul separarii puterilor in
stat deoarece solutiona problemele litigioase care erau supuse judecatii.

In al doilea rand, legea contestata incalca prevederile art.19 din Constitutie care proclama
proprietatea de orice natura ca fiind sacra si inviolabila, de vreme ce prin aceasta lege Societatea de
Tramvaie era lipsita de patrimoniul sau si actionarii de actiunile lor.

La aceasta, Primaria Capitalei si Ministerul de Interne, ambele institutii fiind parte in proces, s-au aparat
sustinand ca instanta nu este competenta sa judece daca o lege este sau nu conforma cu textul
Constitutiei.

Mizele financiare n cauz la Bucureti erau importante, dar i mai mare, pentru pasionaii de drept, era
interesul de doctrin al chestiunii ridicate de acest scenariu politico-juridic. Juritii, profesorii de la
facultile de drept i avocaii s-au mobilizat n Romnia, dar i n mai multe ri europene i, n mod
firesc, n Frana. Chemai de ctre Victor Antonescu, fost student al Facultii de Drept din Paris i
avocat al Societii lezate, pentru a oferi consultaie, Berthlemy, specializat n drept administrativ, viitor
decan al Facultii, i Gaston Jze, reputat profesor de finane publice, s-au aplecat asupra dosarului, nu
fr delectare. Era, ntr-adevr, pentru ei o ocazie de a studia un caz concret i de a trata o chestiune care
se afla chiar n inima constituionalismului liberal. Memoriul lor, care a fost publicat n Revista de Drept
public, studiaz foarte metodic chestiunea controlului constituional, mai nti dintr-un punct de
vedere teoretic, apoi n dreptul comparat i, n fine, n contextul specific al dreptului constituional
romn.

Din punct de vedere teoretic, pentru cei doi semnatari :

din momentul n care o constituie distinge legile ordinare de legile constituionale, ea plaseaz
legile constituionale deasupra legilor ordinare n ierarhia normelor.

i din momentul n care ea stabilete tribunalele independente, ea le recunoate acestora automat

puterea i datoria de a nu aplica legi care ar fi contrare unei prevederi de natur
constituional.

Nu este deloc necesar ca ea s spun aceasta n mod explicit, deoarece este chiar consecina
logicii juridice. Judectorul are ca misiune s judece conflictele de lege. De aceea, atunci
cnd pledantul invoc o lege constituional contrar legii ordinare invocat mpotriva lui,
 judectorul trebuie s fac s prevaleze pe aceea care se afl pe treapta cea mai nalt n
ierarhia normelor.

De asemenea, cnd dou legi ordinare se contrazic, judectorul o aplic pe cea mai recent. Nu
este vorba de nclcarea separaiei puterilor, ci de punerea n practic a acestui principiu.
Judectorul nu se substituie legislatorului. El nu anuleaz legea contestat. El aplic pentru
soluionarea procesului legea care i se impune cu prioritate, adic legea constituional.

Era reluarea foarte evident a argumentelor judectorului Marshall n hotrrea Marbury vs.
Madison din 1803, cnd pentru prima dat Curtea Suprem a intervenit pentru a exercita controlul
constituionalitii legilor. Sau, scrie Berthlemy, principiul separrii puterilor nu semnific nimic,
sau trebuie s deducem din aceasta c legislativul nu mai are puterea s soluioneze procesul, c
judectorul nu are puterea s le modifice (legile).

Pe planul dreptului comparat Jze i Berthlemy recunoteau, totui, c n Frana un anumit numr de
legi din epoca revoluionar interziceau judectorilor s refuze aplicarea legilor. Dar n Romnia situaia
era diferit, deoarece asemenea legi nu existau i, dimpotriv, totul lsa s se cread c constituantul
dorise ca prevederile constituionale s aib o valoare superioar fa de legile ordinare. Nu
nscrisese el, de exemplu, n Constituie prevederi asupra reformei agrare care ar fi putut foarte bine s
fie adoptate de ctre procedura legislativ obinuit?

Alt diferen important. Pentru a ndeprta orice control de constituionalitate a legilor, judectorii
francezi inventaser, din respect fa de legislator, teoria legii-ecran. Dar aa cum observa, nc din
1901, profesorul Dissescu, n Cursul su de Drept constituional romn, Constituia francez nu
consacra noiunea de putere judectoreasc. Or, n Romnia, Constituia recunotea expres
independena puterii judectoreti, dnd judectorului romn o autoritate care fcea din acesta nu
numai interpretul legilor, dar i garantul constituionalitii lor. Profesorul Dissescu a mers pn la a
susine chiar c, Constituia romn nu numai c permitea controlul judectoresc al
constituionalitii legilor, dar l impunea implicit, atunci cnd consacra la articolul 128 distincia
ntre puterea legislativ obinuit i puterea constituant.

n spijinul acestei teze, el observa, de asemenea c, Constituia romn, dei inspirat din Constituia
belgian, nu reluase articolul 107 care interzicea imixtiunea judectorului n procesul legislativ. i
dac ne-am ntoarce la prima Constituie adoptat de Romnia, Statutul din mai 1864, promulgat de
prinul Cuza, am putea, de asemenea, s constatm c ea afirma foarte clar principiul supremaiei
constituionale, referindu-se n special la Declaraia francez a drepturilor omului 1789 i
ncredinnd misiunea de a judeca asupra constituionalitii legilor unei adunri ponderatoare,
replic a Senatului francez din cel de-al doilea Imperiu.
n contextul specific al dreptului constituional romn, n concluziile lor, redactorii memoriului
susin, deci, c n Romnia judectorii sunt abilitai s judece excepii de neconstituionalitate cu ocazia
unui proces.

Juritii romni favorabili controlului au completat demonstraia domnilor Jze i Berthlemy cu

argumente care decurg mai direct din dreptul public romn. Ei au notat c, Constituia romn
distingea foarte evident legile constituionale i legile ordinare i c, spre deosebire de legile
constituionale franceze, ea consacra un anumit numr de principii, cum ar fi inviolabilitatea
dreptului de proprietate, principii care ar fi fr valoare dac tribunalele romneti nu ar fi abilitate
s impun respectarea lor: exproprierea pentru motiv de utilitate public, inalienabilitatea loturilor de
pmnt distribuite ranilor prin legea agrar din 1864, interzicerea pedepsei cu moartea, percheziia
sau arestarea fr ordin judectoresc.

Cazul de spe era, n fine, deosebit de favorabil recunoaterii unui control jurisdicional al legilor. Sigur,
judectorul nu trebuia s se substituie legislatorului, dar legislatorul nu trebuia nici el s se substituie
judectorului. Or, este exact ceea ce face legislatorul romn, prin adoptarea unei legi care judeca o
chestiune deja n curs de examinare n faa tribunalelor n cauza Tramvaielor din Bucureti. Dac
separaia puterilor nu permite unui judector s rescrie, n felul su, legea pe care o interpreteaz, ea nu
este respectat nici de legislator atunci cnd o procedur judiciar fiind n curs, el se substituie
judectorului chiar n exerciiul funciei sale, sub pretext c interpreteaz o lege deja promulgat.

Cea mai serioas obiecie a fost extras din prevederile art. 108 al Codului Penal romn care
mpiedica tribunalele s cenzureze opera Parlamentului i stabilea sanciuni pentru judectorii
care ar fi refuzat aplicarea unei legi sau care i-ar fi suspendat executarea.

Un alt text de lege pe marginea cruia juritii vremii au avut preri diferite a fost art. 107 din Constituia
Belgian, din care s-a inspirat Constituia romn de la 1866, dar care nu fusese inclus n corpul
constituiei, care obliga tribunalele s aplice deciziile i regulamentele administrative dac erau
conforme cu legea. Doctrina belgian a vzut n acest text o interdicie privind controlul de
constituionalitate. Deoarece acest text nu a fost reprodus i n constituia romn s-au tras concluzii
constradictorii, cele mai multe fiind n favoarea recunoaterii unui asemenea control. Profesorul George
Alexianu de la Facultatea de drept din Cernui, n schimb, a considerat c prin aplicarea aceluiai
criteriu i pentru situaia din Belgia i pentru cea din Romnia i anume lipsa unei dispoziii exprese
care s instituie un control al legilor, concluzia nu putea fi dect una identic pentru ambele cazuri.
Tribunalul Ilfov, sectia a2-a comerciala, la februarie 1912 raspunzand la problemele de drept in ceea ce
priveste competenta sa in ceea ce priveste cercetarea constitutionalitatii unei legi si refuzul de a o aplica
si conformitatea legii din 18 decembrie 1918 cu dispozitiile constitutionale a hoatarat ca:

1) Atributiile puterii judecatoresti rezulta chiar din principiul acestei puteri, caci rolul sau
constitutional consista in a aplica legile atat constitutionale, cat si ordinare, in procesele
deduse inaintea sa, ceea ce implica in mod necesar competenta sa in caz de contrarietate intre
legi, care din ele trebuie sa fie preferata, asa ca nu e de trebuinta de un text formal spre a da in
competenta sa, ci din contra, ar trebui un text formal pentru a ridica aceasta competenta
2) Legile constitutionale sunt tot legi si prin urmare aplicatia lor la litigiile dintre parti intra
in competenta puterii judecatoresti, ca si aplicatia legilor ordinare. De aici rezulta ca, daca
legea ce se invoca dinaintea tribunalului ar fi in contra dispozitiilor precise ale constitutiei,
judecatorul trebuie sa acorde importanta dispozitiilor constitutionale, care trebuie sa se
impuna prin autoritatea lor, atat legiuitorului cat si judecatorului.
3) Pentru a fi o lege intr-adevar interpretativa, trebuie ca ea sa rezolve dificultatea de
interpretare, care sa aiba un character scris si care intervine mai cu seama in cazuri cand exista
contrarietate de hotarare in interpretarea legilor, pentru a pune capat variatiilor de
jurisprudenta. Prin urmare, nu e destul ca o lege sa aiba forma interpretativa, ci trebuie sa
fie in realitate interpretativa. Astfel, legea din 1911 referitoare la societatea tramvaielor si
aplicata la un contract unic, in privinta caruia justitia nu a rezolvat nicio chestiune de
drept si n-a dat loc la o dificultate de interpretare, nu este o lege interpretativa, mai cu
seama ca ea creeaza dispozitiuni cu totul noi, care nu intra in cadrul legii interpretative.

4) Prin legea din 18 dec. 1911 impunandu-se actionarilor sa accepte alte conditii decat acelea pe
care le-au avut in vedere la scrierea actiunilor, sub sanctiunea ca , in caz de refuz, dreptul lor de
proprietate asupra actiunilor sa fie transformat intr-un drept litigios de daune-interese, asemenea
dispozitiuni constituiesc o flagranta incalcare a art.19 din Constitutie, care declara sacra si
inviolabila proprietatea de orice natura, dispunand pe temeiul acestui principiu, ca nimeni
nu poate fi expropitat decat pentru cauza de utilitate publica legalmente constatata si dupa
o prealabila si dreapta despagubire.

Impotriva acestei hotarari, Ministerul de Interne a declarat recurs inaintea Inaltei Curti de Casatie si
Justitie, invocand incompetenta tribunalelor de a judeca daca o lege este sau nu conforma cu
prevederile Constitutiei, fara a discuta problema daca legea este sau nu constitutionala, caci prin
aceasta ar fi recunoscut competenta tribunalelor cu privire la constitutionalitatea legilor. Sectia I a
Curtii, in urma dezbaterilor care au durat trei zile, a respins recursul, validand astfel hotararea
tribunalului.

Curtea de Casaie a confirmat decizia primei instane, hotrnd c nu este vorba de vreun exces de
putere n faptul c tribunalul a cercetat conformitatea legii din 18 dec. 1911 fa de prevederile
constituionale. n schimb, ar fi existat un exces de putere n ipoteza unei sesizri din oficiu fr ca s
existe un proces pe rolul instanei, deoarece proclamndu-i dreptul de a verifica constituionalitatea
unei legi i eventual de a o anula, puterea judectoreasc s-ar fi amestecat vdit n atribuiile puterii
legislative.

Pentru nalta Curte de vreme ce art. 77 din legea organizrii judectoreti obliga judectorul sub
jurmnt s aplice Constituia, dreptul puterii judectoreti de a controla constituionalitatea legilor
subzist chiar i n lipsa unor dispoziii legale exprese. Dimpotriv asemenea dispoziii ar fi fost
necesare pentru a-i lua acest drept.

Referindu-se la motivul de recurs privind aplicabilitatea art. 108 din Codul penal, Curtea a ajuns la
concluzia c nu se poate invoca la noi, n soluionarea unei chestiuni de drept constituional,
dispoziia unei legi ordinare, care nu poate nici modifica, nici interpreta Constituia. Ea a precizat
de altfel c art. 108 pedepsete pe magistratul care ar opri sau suspenda executarea unei legi, iar nu pe
acela care n faa unui conflict de legi d preferin dispoziiilor i principiilor fundamentale ale
Constituiei.

n fine, nainte de a se pronuna cu privire la recursul introdus de Ministerul de Interne, Curtea de

Casaie, proclamnd dreptul judectorului de a controla constituionalitatea legilor, precizeaz c
aprecierea lui asupra acestei probleme este supus controlului direct i nentrziat al Curii de Casaie,
care prin organizarea sa i prin natura atribuiilor sale se poate pronuna n afar de orice influen a
luptelor politice, cu toate garaniile de independen i imparialitate. Iat, deci, c nalta Curte romn
a anticipat i a rspuns n ultimul considerent al deciziei sale unei probleme care va fi mereu prezent n
evoluia ulterioar a justiiei constituionale i anume politizarea sa.

Sistemul juridic romn care ddea judectorului dreptul ca i astzi de altfel de a exprima o opinie
separat ne permite s observm c decizia Curii de Casaie nu a fost pronunat cu unanimitate de
voturi. Pentru judectorul Manu, din interpretarea art. 108 din Codul Penal ar fi rezultat concluzia c
instanele judectoreti nu aveau competena de a cenzura legile. El i ntemeia concluzia i pe
dispoziiile art. 34 din Constituie care ddea doar legiuitorului dreptul de a interpreta legile atunci
cnd ele erau incomplete.

De asemenea n opinia judectorului Manu legea din 18 dec. 1911 nu ar fi fost dect o lege
interpretativ care era obligatorie cu efect retroactiv, fr a viola prin aceasta art. 19 din Constituie
deoarece proprietatea n litigiu era una mobiliar constituit fr suport legal.

Se instaura astfel fr ca prevederile constituionale s l autorizeze, controlul judectoresc al

constituionalitii legilor pe cale de excepie, control ca i n SUA, represiv i difuz, ca unul ce putea fi
exercitat de ctre orice instan judectoreasc.

Spre deosebire, ns, de SUA, controlul judectoresc al constituionalitii legilor a fost consacrat prin
Constituia din 29 martie 1923, tot ca un control represiv, pe cale de excepie, dar ca un control
concentrat nu difuz. Art. 103 alin.1 al Constituiei din 1923 prevede : numai Curtea de Casaie n
seciuni unite are dreptul de judeca neconstituionalitatea legilor i a declara inaplicabile pe acelea care
sunt contrarii constituiunii. Judecata aupra neconstituionalitii legilor se marginete numai n cazul
judecat.

Deci controlul judectoresc al constituionalitii legilor nu putea fi exercitat dect de cel mai nalt organ
judectoresc i nu prin seciile sale ci n seciuni unite, el nu putea fi exercitat pe cale de aciune, ci
numai pe cale de excepie, controlul nu se exercita din oficiu, din iniiativa Curii de Casaie n sectiuni
unite, ci numai cnd este sesizat cu ocazia unui proces fie dup judecarea definitiv a procesului, fie
dac prile sunt de acord chiar nainte de judecarea definitiv a procesului, care se suspend pn la
pronunarea Curii de Casaie asupra excepiei de neconstituionalitate alternativ prevzut de art. 29
alin. 4 al legii Curii de Casaie. Declararea unei legi sau a unei dispoziii dintr-o lege ca
neconstituional nu are ca efect anularea legii, ci numai nlturarea ei din rezolvarea procesului,
n cursul cruia excepia de ilegalitate a fost invocat, dei n fapt dat fiind autoritatea deciziilor Curii
de Casaie n seciuni unite este sigur c legea sau dispoziia de lege declarat neconstituional nu va
mai fi aplicat.

n literatura de specialitate a Romniei burghezo-moiereti, o asemenea organizare a controlului

constituionalitii legilor era considerat ca atingnd perfeciunea. Astfel se scria : aa cum este
organizat acest control n faa seciunilor unite ale Casaie el a strnit admiraia strinilor i sistemul
legislaiei noastre este recomandat spre a fi introdus n legislaiile altor popoare. Pentru dovedirea
acestei aprecieri se invoc opinia decanului Facultii de drept din Paris care scria c s afirmm, s
proclamm i s rspndim cu toat puterea noastr aceast regul elementar a dreptului public al
tuturor rilor i al nostru ndeosebi, Tribunalele de orice grad trebuie s asigure exercitarea tuturor
legilor, a legilor constituionale ca i a legilor ordinare. Dac exist o contradicie ntre un text legislativ
i un text constituional acesta din urm trebuie s prevaleze pentru c Constituia este legea legilor. Ne
temem s lsm unui tribunal de prim instan sau unui judector de pace facultatea de a refuza
aplicarea unei legi ce se pretinde a fi neconstituional? s-o admitem deci, dac se vrea dar cu condiia
ca s se precizeze printr-o lege special c excepia de neconstituionalitate ridicat n faa oricrei
jurisdicii va fi imediat supus Curii de Casaie, este ceea ce au fcut foarte nelept romnii

Astfel prin aceast decizie, Romnia se afirma inovatoare. Ea o lua naintea Franei i chiar a altor state
din Europa, deoarece, la aceast dat, numai Norvegia i Grecia urmaser exemplul Statelor Unite.
Motivarea hotrrii Curii relua argumentele dezvoltate de Jze i Berthlemy, dar care erau i cele
exprimate deja de juritii romni favorabili controlului jurisdicional. Era astfel demonstrat osmoza
intelectual ce caracteriza, la aceast dat, legturile dintre juritii francezi i juritii romni.
 ECOUL PROCESULUI SOCIETATEA DE TRAMVAIE N DOCTRINA ROMNEASC

In ceea ce priveste doctrina,aceasta s-a pronunta cu o larga majoritate in favoarea recunoasterii dreptului
puterii judecatoresti de a controla constitutionalitatea legilor.Inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea,
eminentul professor de drept public, care era Constantin C.Dissescu, scria in cursul sau c, procedand
la un asemenea control, tribunalele nu incalcau principiul separarii puterilor in stat deoarece ele
judecau pe cale speciala i anulau legea pe cale general. Dimpotriv, nerecunoscnd
tribunalelor dreptul de a se pronuna asupra constituionalitii se permite violarea principiului
diviziunii puterilor cci se las n vigoare o lege neconstituional, confundndu-se legislativul cu
puterea constituant.

Avocatul S. Rosenthal, care a pledat n proces i punea urmtoarea ntrebare: dac se ncalc
Constituia care ar fi sanciunea? La ce-ar servi Constituia dac un legiuitor ar avea dreptul s o
nesocoteasc, dac nu ar exista nicio sanciune pentru a opri pe un legiuitor ru-inspirat sau care
urmrete scopuri nepermise s treac peste Constituie. Ce folos c ar exista Constituia dac nu
ar fi nicio deosebire ntre ea i legile ordinare?

Constatnd c puterea legislativ ca i celelalte puteri nu este titularul unui drept originar, ci a unui drept
derivat, concedat de constituant n numele naiunii, profesorul Paul Negulescu scria: Parlamentul,
cnd nu respect Constituia, cnd face o lege care o violeaz, face o lege ilegal. Prin urmare,
Justiia ar fi chemat s proclame aceast stare de ilegalitate i n acelai timp s nlture actul
ilegal, fcnd s domneasc legalitatea.

La aproape 20 de ani de la pronunarea celebrei decizii, acelai George Alexianu care, dei din punct de
vedere strict juridic a criticat decizia din 1912, s-a declarat i el partizan al controlului de
constituionalitate al legilor deoarece numai pe aceast cale se poate pstra armonia i colaborarea
dintre puteri fr de care un stat constituional nu poate exista.

Interpretarea fcut articolului 108 Cod penal n literature de specialitate francez i romn i
ddea pe deplin dreptate judectorului Manu, ns, constat profesorul Alexianu. nalta Curte a
sacrificat textul legii pentru a face s triumfe un principiu superior, absolut necesar n viaa
constituional a statului. Dac atunci necesitatea acestui principiu nu prea att de evident, azi
n faa Parlamentelor de dup rzboi, nimeni nu se ma poate ndoi.

Ct privete jurisprudena, odat ce i-a proclamat dreptul de a cenzura legislativul ea nu va

nelege s-l mai cedeze. n decembrie 1912, deja secia a II-a Curii de Apel Bucureti, decidea c
chemarea justiiei este de a da legii n aplicarea ei un sens constituional, innd seam de spiritul
ei atunci cnd n mod lmurit se vede c textul legii merge n contra spiritului ei i contra
Constituiei.

Dou observaii se impun a fi fcute cu privire la consecinele acestei jurisprudene, de la nceputurile

ei n 1912 i pn n momentul n care Constituia din 1923 a consacrat controlul jurisdicional al legilor:
a) Parlamentul a devenit mult mai prudent n ceea ce privete respectarea dispoziiilor
constituionale, abinndu-se s voteze legi precum cea din 1911;
b) Problema de a ti dac instanele judectoreti au sau nu dreptul de a se pronuna cu
privire la constituionalitatea legilor nu mai era obiect de discuie, acest fapt fiind definitiv
acceptat.