MINISTERUL EDUCAȚIEI

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA DREPT

Contencios administrativ

̴̴ evoluţie in România ̴

Coordonator științific:
asist. univ. drd. GABRIEL TAMAS-SZORA
STUDENT: Oniga
Teodora

Alba Iulia
2022
 România este definită in Constituție ca fiind stat de drept, democratic, liberal și organizat
pe baza separării puterilor in stat (cea legislativă, cea executivă și cea judecatorească). Este de la
sine înțeles că acest fapt stă la baza echilibrului țarii și contribuie la colaborarea continuă precum
și la controlul reciproc al instituțiilor, realizat prin mijloace și condiții atent determinate.

Astfel, controlul judecătoresc asupra administrației publice (contenciosul administrativ)

atestă principiul separării puterilor in stat,dar și controlul lor reciproc prin prisma aplicării
controlului judecătoresc asupra instanțelor statului, care reprezintă puterea executivă.

Ca fenomen juridic, conceptul și aplicarea contenciosului administrativ poate varia atât

de la o țară la alta cât și de la o perioadă la alta. În acest context, sunt de remarcat trei astfel de
mari sisteme: cel al administratorului judecător - conform căruia conflictele cu administrația
publică sunt soluționate de autorități administrative cu atribuții jurisdicționale; Franta 1789-; cel
al instanțelor speciale și specializate de contencios administrativ - în care conflictele cu
administrația publică sunt rezolvate de instanțele specializate, distincte de justiția ordinară -; și
cel anglo-saxon al instanțelor de drept comun. În statul român, contenciosul administrativ este
definit ca fiind un ansamblu de mijloace juridice, ce pot fi folosite de orice persoană interesată
spre a restabili ordinea de drept, încălcată prin acte sau fapte ale organelor administrației publice.

Acest control judecătoresc asupra instituțiilor publice este unul cu "rădăcini" adânci în
istoria noastră,fiind recunoscut întâi în anul 1864, prin legea pentru înființarea Consiliului de
Stat. Mai mult decât atât, idei privind acest concept pot fi remarcate și anterior anului 1864.
Primordial, plângerile pe care persoanele le aveau cu privire la organele administrative se
realizau într-o formă primitiva, prin plângeri către dregătorii Principatelor, de puține ori cu un
rezultat concret. Mai tarziu, deși neaplicată niciodată, Constituția din anul 1822 cuprinde câteva
aspecte legate de acest subiect, după cum urmează: "pontul 8: oricine va vătăma pe cinevafie
măcar judecător sau stăpân aceluia, să fie supus vinovăției și judecății pravilnicești, fără a alege
supa obraji" sau "pontul 10: Ordinul superior nu apără pe executant de răspunderea pentru
prejudiciul cauzat: tot acela ce s-ar atinge de cinstea altuia sau prin grai sau în scris sau prin
oricare altă mijlocire, în chip ocarnic, batjocoritor sau defăimator, precum insuși cei trimiși cu
porunci din partea zăbeților, a judecătorilor și a orice dregător, dacă vor păși prin cuprinderea
poruncii și ae vor atinge de cinstea persoanei sau îi va face altă asemenea supărare, nevolnicită,
să fie supuși fără iertare pravilniceștei cercetări". Concluzionăm de aici ca punerea în aplicare a
acestei Constituții ar fi adus după sine reglementarea "fragedă" a unei instanțe de contemcios
administrativ.

Concret, Contenciosul administrativ este instituit in spațiul român in 1864, mai exact la
11 februarie prin Legea pe tru înființarea Consiliului de Stat. Astfel se întâlnește si aici modelul
francez al tribunalelor administrative, acest Consiliu de Stat fiind organ consultativ al guvernului
cu unele atribuții ce tin de contenciosul administrativ. Se desființează ulterior deoarece era un
organ ce servea intereselor guvernamentale. Printre normele cuprinse în Lege se pot enumera:
procedura prealabilă, repararea daunelor si înlăturarea actelor ilegale.

Dupa desființarea Consiliului de Stat atribuțiile si competențele legate de contencios

administrativ revin instanțelor judecatorești ordinare. Constiuția din 1866 nu prevede nimic
concret referitor la acest aspect, însă Legea din 12 iulie a aceluiași an, atribuie tribunalelor de
drept comun compențele de contencios. Mai exact, litigiile legate de actele de gestiune puteau fi
judecate de tribunale, dar aceasta "judecată" se limita doar aprecierea pe cale indirectă a
legalității actlui și la judecarea cererii de despagubiri civile împotriva adiministrației publice fără
a putea sa dispună și anularea actului. Tot in aceiași perioada, considerată de fapt ca fiind una
civilizată, se înființează si unele comisii jurisdicționale in materie fiscala, de pensii ș.a.m.d.

În vederea realizării unui contencios administrativ modern, împreuna cu modernizarea

statului român, se adoptă Legea din 1 iulie 1905 și durează până la adoptarea Constituției din
1923. Aceasta a fost promulgată pentru reorganizarea Înaltei Curți de Casație si Justiție, și
distribuie judecarea litigiilor de contencios puterii judecatorești, mai exact Curții de Casație.
Printre competențe se regăsesc: judecarea recursurilor, împotriva unor acte administrative
indicate de lege; dreptul celor administrați să atace direct actele administrative și să ceară
anularea lor precum și posibilitatea de a cere despăgubiri care se judecă de către instanțe
ordinare. De asemenea judecătorul putea hotarî anularea actului administrativ sau confirmarea
lui.

Mai mult decât atât, Cnstituția din 1923 prevede importanța contenciosului administrativ, in
articolul 107, alineatul 2:" Contenciosul administrativ este in căderea puterii judecatorești
potrivit legii speciale".

Cea mai importantă reformă în domebiu o reprezintă însă Legea pentru contenciosul
administrativ din decembrie 1925. Prin ea se face deosebire între actele administrative de
autoritate, ce puteau fi atacate la Curtea de Apel, și între actele de gestiune care rămân în
competența instanțelor de drept comun, care aplicau regulile dreptului privat.

Curțile Administrative apar după adoptarea Constituției din 1938 și sunt organizate ca
instanțe jurisdicționale cu comoetența specială, care cenzurau legalitatea actelor emise numai de
organele administrației locale. Însă instaurarea regimului comunist atrage dupa sine abrogarea
Legii din 1925 și cea de organizare a Curților administrative, deci practiv contenciosul
administrativ este suprimat. Totuși, in Codul Civil 1952 se introduce articolul 120 prin care se
prevede o cale de atac în fata instanțelor pe baza unei "plângeri", în temeiul careia se poate cere
intanțelor judecatorești reformarea sau desființarea unele acte date de organe ale administrației.

Între anii 1966 si 1990, prin intrarea în vigoare a legii nr 1/1967, este prevăzut că cel
vătămat printr-un act ilegal al unui organ de stat poate să ceara organelor competente anularea
actului și/sau repararea pagubei, in condițiile prevăzute de lege.

Spre deosebire de Legea nr 29/1990 ce prevede că instanța competentă poate dispune

suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea pricinii, odată cu introducerea
cererii la instanță, legea din 1967 este mai eficienta. Astfel, legea nr 1/1967 reglementeaza un
contencios subiectiv, adică acțiunile trebuie întemeiate pe lezarea unui drept subiectiv, nu doar
pe baza unui simplu interes personal.

Actualmente in România, conceptul de "contencios administrativ" este reglementat de

legea nr 554/2004, in care se prevede ca o persoană care se consideră vătămată de către o
autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei
cereri, se ca putea adresa instanței de contencios administrativ care are competența de soluționare
pentru: anularea actului, recunoașterea dreptului pretins, recunoașterea interesului legitim,
repararea pagubei cauzate. Este de precizat că interesul legitim poate fi atât public cât si privat.

Concluzionăm astfel că aspectele privind evoluția contenciosului administrativ variază in

funcție de perioada dar si de evoluția statului. Pornind doar de la o simpla idee, acest concept
suferă numeroase modificări, rectificări, schimbări până să ajunga la ceea ce este astăzi.
 Surse:
1..https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/procedura-contenciosului-
administrativ--aspecte-teoretice-si-repere-jurisprudentiale_extras.pdf
2.https://www.beckshop.ro/media/product/documents/7299_fp_4023_Drept%20administrativ
%20-%20Sararu.pdf

3. https://docplayer.es/90379892-Contencios-administrativ.html

4. https://legalup.ro/contenciosul-administrativ-in-romania-cum-se-solu/

5.https://legeaz.net/dictionar-juridic/
Speta:

La 03.07.2011 Ministerul Justiţiei înaintează o acţiune în contencios administrativ

împotriva numitului Ionescu, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a adeverinţei cu
nr. 1234, din 2009, în care se menţionează că numitul Ionescu are o vechime neântreruptă în
funcţia de magistrat de 10 ani. Ministerul Justiţiei arată că adeverinţa i-a fost emisă pârâtului din
eroare, vechimea fiind în realitate de 5 ani şi că, având în vedere că în baza acestei adeverinţe
pârâtului i s-au calculat drepturile de pensie şi i s-a emis decizia de pensionare, MJ nu mai are
posibilitatea de-a revoca adeverinţa. Astfel singura posibilitate de înlăturare a consecinţelor
acesteia rămâne cea prevăzută de legea 554/2004, respectiv cererea adresată instanţei de
judecată.

Verificaţi în ce măsură este îndeplinită fiecare din condiţiile pt înaintarea unei acţiuni în
contencios administrativ

Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes. În conformitate cu Legea 554/2004, art
1, alin 6 (Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ nelegal poate sa solicite instantei
constatarea nulitatii acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in
circuitul civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta se va pronunta, la
cerere, si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si
asupra efectelor civile produse. ) MJ-în calitatea de autoritate publică emitentă a unui act
administrativ nelegal, intrat în circuitul civil are calitatea de-a sesiza instanţa de contencios
administrativ.

Condiţia ca reclamantul să fi fost vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Aveverinţa emisă de MJ, d-lui Ionescu vatămă un interesul legitim public (acesta reprezintă
interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor,
libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare,
realizarea competenţei autorităţilor publice; nu oricine poate să invoce un interes legitim
privat/public; persoana fizică poate invoca un interes legitim privat, iar un interes legitim public
numai în subsidiar(secundar) ), ceea ce înseamnă că îndeplineşte această condiţie.

Condiţia ca actul atacat sa fie un act administrativ sau un act administrativ asimilatactul
administrativ - act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în
regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii,
care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Adeverinţa emisă de MJ nu este un act
administrativ: este act unilateral; are caracter individual; e emis de o autoritate publică, dar nu în
regim de putere publică

Condiţia ca actul atacat să emane de la o autoritate publică. (autoritate publică - orice organ de
stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru
satisfacerea unui interes legitim public). Adeverinţa emană de la o autoritate publică

Condiţia îndeplinirii procedurii administrative prealabile. În această situaţie procedura prealabilă

nu e necesară pt că se atacă un act jurisdicţional deoarece acest act este în mod evident
irevocabil(a produs efecte în circuitul civil) şi poate fi atacat numai în instanţă de autoritatea
publică emitentă;

Respectarea termenului de introducere a acţiunii. Acţiunea în nulitate absolută este

imprescriptibilă, putând fi invocată oricând