Sunteți pe pagina 1din 19

EVOLUTIA SI FORMELE CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ROMAN

1. Caracterizarea generala a contenciosului administrativ In dreptul burghez activitatea administrativa este supusa, in general, unui control jurisdictional. Acest control infaptuit fie de instante speciale jurisdictionale, fie de instante judecatoresti de drept comun, cu ocazia solutionarii litigiilor generate de activitatea administratiei, poarta denumirea de contencios administrativ.1 Cuvantul contecios vine de la adjectivul latin contentiosus, care inseamna contestat, litigios si care provine la randul sau din verbul latin contendere, care inseamna a lupta. Astfel termenul contencios exprima conflictul de interese, contradictiorialitatea intereselor. Prin contencios administrativ intelegem in sensul general totalitatea litigiilor juridice in care se afla administratia publica cu cei administrati, indiferent de natura juridica a acestora de drept comun sau de drept public.2 In prezent, in Romania, activitatea de contencios administrativ este realizata de sectiile de contencios administrativ, infiintate, in temeiul art.17 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, la ____________________________________________________________
1. Ilie Iovanas Dreptul administrativ si elemente ale stiintei administratiei, EDP 1977, pag. 288
2. Ioan Alexandru Drept administrativ, Omnia 1999, pag. 630

tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti, la curtile de apel si la Curtea Suprema de Justitie organe ce fac parte din sistemul organelor puterii judecatoresti. Din punct de vedere formal, se cunosc trei mari sisteme de contencios administrativ: sistemul administratorului judecator;1 sistemul francez al jurisdictiei speciale administrative(tribunale administrative si Consiliul de Stat); sistemul anglo-saxon al instantelor de drept comun competente in materia contenciosului administrativ.2 In final elementele care conduc la definirea notiunii de contencios administrativ este aceea de a solutiona, cu putere de adevar legal, un conflict juridic in care, cel putin una din parti este un serviciu public administrativ, organele care infaptuiesc aceasta activitate fac parte din sistemul organelor judecatoresti, iar obiectul actiunii de contencios administrativ il constituie: anularea ori modificarea unui act administrativ de autoritate; obligarea autoritatii administrative la rezolvarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege si repararea pagubei ce a fost cauzata prin emiterea actului administrativ de autoritate ori prin refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. _____________________________________________________________
1. Dupa cum se arata constant in literatura de specialitate, acest sistem era dominat in majoritatea statelor pana la revolutia burgheza din Franta, deoarece jurisdictia administrativa se identifica cu administratia activa: a judeca administratia este tot a administra(Chevallier, Lelaboration historique du principe de separation de la juridiction administrative et de ladministration active, L.G.D.J., Paris. 1970, pag. 34) 2. Antonie Iorgovan Tratat de drept administrativ, Volumul II, Editia a III-a, All Beck 2002

2. Istoricul contenciosului administrativ roman Procedura contenciosului administrativ a fost instituita pentru prima data in tara noastra prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864. Contenciosul administrativ a fost realizat de Consiliul de Stat care, asa cum este mentionat in legea sus mentionata, se afla pe langa puterea executiva pentru a prepara proiectele de legi ce guvernul va avea sa prezinte Adunarii Elective si regulamentele administrative relative la punerea in lucrare a legilor. Consiliul de Stat exercita si atributii contencioase care i se dau de legi in materie administrativa si nu are atributiuni legislative. Atributiile contencioase se exercitau in contra hotararilor ministrilor, date cu exces de putere sau cu calcarea legilor si regulamentelor in fiinta, in contra hotararilor sau actelor de executare ale prefectilor sau altor agenti administrativi, in contra comisiunilor de lucrari publice, precum si in toate cazurile de natura contencioasa administrativa ce i se vor atribui printr-o anume lege. In 12 iulie 1866 Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliilor de Stat. Prin aceasta lege, atributiile referitoare la contenciosul administrativ au fost impartite , dupa caz, intre curtile de apel si instantele judecatoresti de drept comun. In 1 iulie 1905 Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a devenit competenta sa judece recursurile in contra unor categorii de acte administrative. Prin Legea Curtii de Casatie si Justitie din 25 martie 1910, denumita si Legea Toma Stelian, sistemul contenciosului administrativ instituit prin legea din 1905 a fost desfiintat, iar cauzele de aceasta natura urmau sa fie rezolvate de catre tribunalele de judet. Articolul 74 al acestei legi prevedea
3

ca pricinile dintre particulari si stat, judete si comune sau alte autoritati publice, pentru vatamarea drepturilor particularilor din acte administrative de autoritate, venite inaintea instantelor judecatoresti, conform principiilor generale ale dreptului, de vor judeca de urgenta si cu precadere asupra tuturor celorlalte afaceri. Totusi, desi sistemul nu mai exista cu numele, ideea lui de baza s-a pastrat iar tribunalele romanesti din vremea aceea pastrasera principiul contenciosului administrativ. Abia doi ani mai tarziu, in 17 februarie 1912, Legea Cantacuzino privind reorganizarea Curtii de Casatie si Justitie preciza ca atributiile privind contenciosul administrativ se atribuie din nou Sectiunii a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Conform noii legi, Sectiunea a III-a judeca recursurile acelor care s-ar pretinde vatamati in drepturile lor, printr-un act administrativ de autoritate facut cu calcarea legii, precum si recursurile in contra refuzului autoritatilor administrative de a rezolva o cerere relativa la un asemea drept. Exceptie faceau doar actele de guvernamant, in a caror categorie intrau: declararea starii de asediu, faptele de razboi care ar rezulta dintr-o forta majora sau din necesitatile imediate ale luptei, executarea si interpretarea tratatelor si conventiilor diplomatice cu statele straine, masurile impotriva epidemiilor, inundatiilor, foametei, expulzarea si altele de aceeasi natura. In 1923, Constitutia adoptata preciza in articolul 99 ca orice parte vatamata de un decret sau o dispozitie semnata sau contrasemnata care violeaza un text expres al Constitutiei sau al unei legi poate cere statului, in conformitate cu dreptul comun, despagubiri banesti pentru prejudiciul cauzat. Legea mai prevede si ca ministrul in cauza poate fi chemat, dupa cererea statului, in urma votului unuia din corpurile legiuitoare, inaintea

instantelor ordinare, la raspunderea civila pentru dauna pretinsa sau suferita de stat In data de 9 iulie 1948 este emis Decretul 128, prin care se desfiinteaza contenciosul administrativ si curtile administrative. Toate procesele care se aflau in curs de judecata la data intrarii in vigoare a Decretului se considera stinse, iar toate hotararile judecatoresti date in aceasta materie si neduse la indeplinire pana la aceeasi data se considera nule. Totusi, in Codul de procedura civila a fost introdusa o noua procedura, numita Plangerea, care spunea ca in cazurile in care legea prevede dreptul de a cere reformarea sau desfiintarea de catre instantele judecatoresti a unei decizii sau dispozitii date de un organ al administratiei de stat, persoanele interesate vor putea face plangere la tribunalele populare in termen de 15 zile de la comunicarea deciziei sau dispozitiei. In perioada 1 septembrie 1967 8 decembie 1990 contenciosul administrativ in Romania a fost infaptuit in temeiul Legii nr.1/1967 cu privire la judecata de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale. Potrivit prevederilor acestei legi, cel vatamat intr-un drept al sau printr-un act administrativ ilegal poate cere instantei judecatoresti competente in conditiile prezentei legi, anularea actului sau obligarea organului administrativ chemat in judecata sa ia masura corespunzatoare pentru inlaturarea incalcarii dreptului sau, precum si repararea pagubei. Dupa Revolutie, prin Legea nr 29/1990 s-a instituit in Romania un contencios administrativ de plina jurisdictie. In baza acestei caracteristici, instanta de contencios administrativ ( tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti, precum si curtile de apel), solutionand actiunea in contencios, va putea, in cazul in care gaseste intemeiata, sa anuleze in tot sau in parte actul
5

administrativ de autoritate emis cu nerespectarea legii, sa oblige autoritatea administrativa sa emita actul la care reclamantul avea dreptul, iar atunci cand, prin actul emis ori prin refuzul administratiei de a emite, i s-au cauzat prejudicii reclamantului, sa oblige autoritatea administrativa la acoperirea daunelor materiale si morale cauzate acestuia. 3. Categoriile de contencios administrativ Intalnim doua categorii de contencios administrativ, determinate de competenta instantelor de contencios administrativ , adica dupa cum instanta de contencios administrativ este competenta, potrivit legii, sa anuleze ori sa modifice un act administrativ de autoritate adoptat sau emis de un serviciu public administrativ, sa oblige autoritatea administrativa sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si sa oblige la un drept recunoscut de lege.1 Din acest punct de vedere, se deosebesc doua categorii de contencios administrativ si anume: a) contencios administrativ de anulare; b) contencios administrativ de plina jurisdictie. Contenciosul administrativ de anulare este acela in care instanta de contencios administrativ este competenta sa anuleze sau sa modifice un act administrativ de autoritate adoptat ori emis cu nerespectarea legii sau sa oblige serviciul public administrativ sa rezolve o cerere la un drept recunoscut de lege. serviciul public administrativ de autoritate, fie prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare

C. G. Rarincescu , Contenciosul administrativ romn , Bucureti, 1936, pag. 36-37 i 44-47.

In cadrul acestui contencios administrativ, instanta de contencios nu este competenta sa rezolve si problema repararii daunelor. Aceasta problema se rezolva, in cadrul unui litigiu separat, de catre instantele de drept comun. Aceasta categorie de contencios administrativ a fost reglementata, in tara noastra, prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, care, in art. 33, care prevedea ca, in materie contencioasa, cand se atinge interesul unui particular sau persoane juridice, hotararea Consiliului de Stat nu inchide drumul jurisdictiunii tribunalelor ordinare, decat in cazurile care anume se vor determina de lege, sau in cazul cand partile vor da inscrisa multumire de hotararea Consiliului. Tot un contencios de anulare a fost si cel instituit prin Legea pentru reorganizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 1 iulie 1905. Contenciosul administrativ de plina jurisdictie este acela in care instanta de contencios administrativ este competenta, potrivit legii, sa anuleze ori sa modifice actul administrativ de autoritate atacat, sa oblige serviciul public administrativ sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si sa acorde daunele cauzate, de serviciul public administrativ, particularului (persoana fizica sau juridica), prin actul administrativ de autoritate adoptat sau emis ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Cererea pentru despagubiri se poate formula, fie in cadrul actiunii initiale, fie separat, dupa cum, la data introducerii actiunii, ii era sau nu cunoscuta paguba sau intinderea ei. Fata de acestea, se considera un contencios de plina jurisdictie in cazurile in care instanta de contencios administrativ este competenta sa: a. anuleze actul administrativ de autoritate prin care un reclamant a fost vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege; b. modifice un act administrativ de autoritate;
7

c. oblige serviciul public administrativ sa rezolve cererea unui reclamant, referitoare la un drept al sau recunoscut de lege; d. oblige serviciul public administrativ la repararea pagubei ce i-a fost cauzata reclamantului prin actul administrativ de autoritate emis ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Continutul contencios administrativ de plina jurisdictie este prevazut in art.11 din Legea contenciosului administrativ nr.29/1990, potrivit carora, instanta, solutionand actiunea, poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris. In cazul admiterii cererii prevede alin.2 al aceluiasi articol instanta va hotari si asupra daunelor materiale si morale cerure. 4. Partile in litigiile de contencios administrativ Calitatea reclamantului in litigiile de contencios administrativ, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, este conditionata in primul rand, de capacitatea acestuia de a putea sta in justitie.1 Aceasta lege prevede ca orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. _____________________________________________________________
1. Ioan Alexandru Drept administrativ, Omnia 1999, pag. 630

Astfel, calitatea de reclamant o poate avea orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina care se considera vatamata in drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ emis sau care i-a fost refuzat de o autoritate administrativa romana. Cu privire la precizarea ca persoanele fizice sau juridice reclamante pot introduce actiuni in contencios administrativ, daca se considera vatamate in drepturile lor recunoscute de lege, dreptul la care se refera trebuie sa fie prevazut in lege in favoarea pesoanelor fizice sau juridice care invoca incalcarea unui drept. Din acestea rezulta ca, potrivit art. 41 alin. (1) din Constitutie, pentru cetatenii romani dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate, iar in cazul in care printr-un act administrative se incalca un drept de proprietate asupra unui teren, persoana fizica, de cetatenie romana, poate cere instantei de contencios administrativ anularea actului si acordarea de despagubiri, daca prin executarea actului i s-ar cauza anumite prejudicii. Acest lucru insa, nu-l va putea face un cetatean strain sau apatrid, pentru ca, dupa cum prevede art.41 alin. (2), cetatenii straini si apartizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor si ca urmare cetatenii straini si apatrizii nu pot introduce actiuni in contencios administrativ, iar daca le introduc, acestea vor fi respinse pentru lipsa calitatii procesuale. In ceea ce priveste calitatea de reclamant putem concluziona ca ea poate fi indeplinita de: 1.orice persoana fizica sau juridica de drept privat, romana ori straina; 2. care se considera vatamata, 3. intr-un drept al sau, 4. recunoscut de lege. Calitatea de parat, in litigiile de contencios administrativ o poate avea, dupa cum a stabilit Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 97/1997 in concordanta cu prevederile art.48 alin. (1) din Constitutie, orice autoritate publica, daca prin actele administrative pe care le emite/adopta vatama in
9

drepturile sale, recunoscute de lege, o persoana fizica sau juridica, ori prin refuzul unei autoritati publice de a rezolva cererea referitoare la un drept recunosut de lege. Luand aceste lucruri in considerare in litigiile de contencios administrativ , calitatea de parat o pot avea organele administrative publice centrale si locale. De asemenea, nu poate avea calitatea de parat Colegiul Medicilor si nici camerele de comert, industrie si agricultura judetene. 5. Obiectul actiunii in contencios administrativ Obiectul acestor actiuni il poate constituii anularea unui act administrativ sau obligarea unei autoritati administrative care refuza sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, precum si repararea pagubei ce i-a fost cauzata prin acestea (actul administrativ ilegal sau refuzul nejustificat). Ilegalitatea actului este numai prezunmata, ea devenind certa numai daca este constatata in hotarare judecatoreasca.1 Cu privire la actul administrativ ce poate forma obiectul unei actiuni in contencios administrativ, este de precizat ca acesta trebuie sa fie un act administrativ de autoritate, emis cu nesocotirea prevederilor legii. Desi legea nu face precizare nu pot fi atacate in justitie pe calea contenciosului administrativ, actele de gestiune si actele administrative cu caracter jurisdictional precum nici cele pentru care legea prevede o alta procedura judiciara. Cu alte cuvinte, este necesar ca actul administrativ prin care o persoana fizica sau juridica se considera vatamata in drepturile ei, sa fie: a) un act administrativ de autoritate; b) un act pentru care legea speciala sa nu ____________________________________________________________
1. D. Brezoianu - Contenciosul administrativ,Bucuresti 2001 pag. 22 10

2. prevada o alta procedura judiciara de atac. Astfel, unele acte normative, ca de exemplu Art. 32 Alin(2) din Ordonanta Guvernului Nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede ca, sunt de competenta judecatoriilor solutionarea plangerilor impotriva proceselor verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor. De altfel, in acelasi sens este si practica constanta a instantelor noastre de contencios administrativ. Intr-o cauza, reclamantul, persoana fizica a solicitat obligarea Guvernului sa-i raspunda la un memoriu. Instanta de contencios administrativ de fond are respins actiunea ca nefondata iar instanta suprema a respins recursul formulat, retinand pe de o parte, ca paratul nu a emis un act administrativ de autoritate, iar, pe de alta parte, reclamantul nu se afla in fata unui refuz nejustificat al autoritatii parate, de natura sa-i provoace o vatamare a drepturilor sale recunoscute de lege, a respins recursul, ca nefondat. Pot fi atacate la instantele de contencios administrativ, numai actele administrative de autoritate. Din acest punct de vederea, apreciem ca sunt de competenta imstantelor de contencios administrativ numai actiunile impotriva actelor administrative de autoritate adoptate sau emise de serviciile publice administrative fara deosebirea ca aceste servicii functioneaza ca organe ale administratiei publice, ca institutii publice, ori ca regii autonome de interes public. In legatura cu refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege ca obiect al actiunilor in contencios administrativ, vom observa legiuitorul, prin alin.2 al aceluias art.1, arata ca se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu raspunde

11

petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede un alt termen.1 In cadrul acestui obiect actiunea in contencios administrativ trebuie sa cuprinda cererea ca instanta de contencios sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act administrativ, ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris la care reclamantul avea dreptul recunoscut de lege, precum, si faptul de a nu rezolva aceste cereri in termen de 30 de zile de la inregistrarea lor. Tot acte administrative sunt si acordurile si avizele care odata date, nu mai pot fi retrase, iar daca un organ al administratiei publice refuza sa dea un aviz, el nu poate fi obligat la aceasta. Refuzul de a da avizul va fi analizat in cadrul litigiului de competenta instantelor de contencios administrativ sa adopte/emita actul administrativ de autoritate, act producator de efecte juridice. Actele pregatitoare nu produc prin ele insele efecte juridice si, ca atare, ele nu pot fi supuse controlului instantelor de contencios administrativ. Tot in competenta instantelor de contencios administrativ sunt si actiunile ce au ca obiect obligarea autoritatilor administrative competente sa elibereze autorizatiile de realizare sau de desfintare a unor constructii reglementate de Legea Nr.50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor. Obiectul actiunilor in contencios administrativ poate cuprinde si cererea de reparare a pagubelor materiale si morale ce i-au fost cauzate reclamantului, fie printr-un act administrativ de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, precum si prin faptul de a nu raspunde _____________________________________________________________
1. T. Pavelescu, G. Moinescu Drept administrativ Roman, Ed. Tritonic, Bucuresti 2004, pag. 293 12

petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective,daca aceasta se refera la emiterea unui act administrativ ori la eliberarea uni certificat, a unei adeverinte sau a oricarui alt inscris. Repararea pagubei poate fi solicitata, atat prin actiunea in care se cere anularea unui act administrativ de autoritate emis ilegal sau obligarea la rezolvarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, cat si printro actiune separata. 6. Fazele procedurii contenciosului administrativ Procedura contenciosului administrativ trebuie privita sub forma a doua faze dupa cum urmeaza: a)procedura prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ competenta b)procedura in fata instantei de contencios administrativ Procedura prealabila se caracterizeaza prin aceea ca legea (art. 5 din legea nr 29/1990) cere ca, inainte de a sesiza instanta de contencios competenta, reclamantul va trebui mai intai sa se adreseze in termen de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat actul administrativ prin care se considera vatamat, autoritatii administrative emitente care este obligata sa rezolve reclamatia in termen de 30 de zile de la aceasta. Aceeasi conditie se cere si in cazurile in care autoritatile administrative au refuzat sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se prevede alt termen mai mic sau mai mare. Potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiasi articol, in cazul in care cel care se cnsidera vatamat nu este multumit de solutia data reclamatiei sale, el
13

poate sesiza instanta in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei, iar, conform alin. 3, daca cel care se considera vatamat in dreptul sau s-a adresat cu reclamatie si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile, prevazut in alineatul 2 al art. 5, se calculeaza de la comunicarea de catre acea autoritate a solutiei date reclamatiei. In sfarsit, potrivit alineatului 4 al aceluiasi articol, sesizarea instantei se va putea face si in cazul in care autoritatea administrativa emitenta sau autoritatea ierarhic superioara nu rezolva reclamatia in termenul prevazut la alineatul 1 (30 de zile de cand i s-a comunicat raspunsul sau trebuia sa i se comunice acest raspuns). Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie. Instanta de contencios administrativ va putea fi sesizata numai dupa ce reclamantul s-a adresat autoritatii administrative emitente sau care trebuia sa emita un act administrativ de autoritate; mai mult, sesizarea instantei nu se va putea face decat inainte de a expira termenul de 30 de zile de la data la care autoritatea administrativa emitenta sau care trebuia sa emita, i-a comunicat solutia ori de la implinirea termenului de 30 de zile in care era obligata sa emita actul administrativ de autoritate. Actiunea administrativa prealabila, din punctul de vedere al dreptului administrativ este pur si simplu inutila, pentru ca este de principiu admis dreptul de revocare, conform caruia organul emitent poate oricand sa-si retraga sau sa-si modifice actul, ceea ce o poate face si la sesizare. Din acest punct de vedere, actiunea administrativa prealabila ne apare ca o sesizare si atentionare a administratiei fara sa-i incube acesteia vreo obligatie. 1
14

Procedura in fata instantei de contencios administrativ incepe cu introducerea actiunii in contencios administrativ. Inainte de expirarea termenului de 30 de zile, prevazut in alin.2 din acelasi articol, dar cu respectarea prevederilor ultimului alineat al aceluiasi art.5 potrivit caruia in toate cazurile, introducerea cererii la instanta nu se va putea face mai tarziu de un an de la data comunicarii actului administrativ a carei anulare se cere. Din coroborarea celor doua texte (alin.2, si ultim ale art.5), rezulta ca, acest termen de un an este un termen de decadere. Dupa expirarea acestuia nu se mai poate cere anularea unui act administrativ ilegal si nici obligarea unei autoritati administrative de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, termenul de 30 de zile de sesizare a instantei nu are aceeasi sanctiune, in caz de nerespectare , pentru ca acesta este un termen de prescriptie. Potrivit prevederilor art.8, reclamantul va depune, o data cu actiunea, actul administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii administrative prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale privind un drept recunoscut de lege. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns in legatura cu cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata pentru conformitate cu originalul. Cu alte cuvinte, actiunea va trebui sa cuprinda elemente de identificare a partilor conflictului juridic (precum denumirea reclamantului, denumirea paratului si obiectul cererii) , anularea unui act, obligarea la rezolvarea unei cereri si plata de despagubiri. Alaturi de cerere se vor anexa urmatoarele: a)actul administrativ al carei anulare se cere _____________________________________________________________
1. T. Pavelescu, G. Moinescu Drept administrativ Roman, Ed. Tritonic, Bucuresti 2004, pag. 296

15

b)refuzul autoritatii administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept, iar in cazul in care nu a primit acest refuz - raspunsul negativ- va anexa o copie a cererii, pe care a adresat-o autoritatii administrative, certificata de reclamant pentru conformitate cu originalul c)dovada daunelor materiale cauzate prin actul emis ori refuzul rezolvarii cererii. In legatura cu sesizarea instantelor de contencios administrativ se constata o practica, realizata, chiar, si de instanta noastra suprema, potrivit careia, instantele de contencios administrativ pot fi sesizate si prin declinare de competenta. Aceasta declinare de competenta ca mod de sesizare a instantelor de contencios administrativ poate avea loc numai in cazurile in care isi declina, una celeilalte, competenta de solutionare, doua instante de contencios administrativ si nu de catre o judecatorie sau prin regulator de competenta, cand instanta mai intai sesizata este o judecatorie. Daca o instanta de fond si-a declinat competenta de a judeca o afacere, acea instanta nu poate trimite afacerea spre a fi judecata de Curtea de Casatie si Justitie sub motiv ca aceasta ar fi competenta o asemenea trimitere nu poate fi facuta in virtutea art.108 din Codul de procedura civila, decat tot inaintea unei instante ordinare. Actiunile introduse in temeiul acestei legi sunt supuse taxelor de timbru prevazute de lege, pentru actiunile cu caracter nepatrimonial sau patrimonial de drept comun. In cazuri bine justificate si pentru a preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instantei potrivit art.9 alin.1 din aceeasi lege- prin actiune s-au separat, dar concomitent cu aceasta, instantei sa
16

dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii. In cazul actiunilor introduse de prefectul judetului actul administrativ atacat este suspendat de drept. Primind actiunea instanta va dispune- potrivit prevederilor art.10 alin.1 citarea partilor si va putea cere autoritatii administrative al carei act este atacat sa-i comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei. Daca autoritatea administrativa- prevede alin.3- nu trimite, in termenul stabilit de instanta, lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat sa plateasca statului o amenda pentru fiecare zi de intarziere nejustificata. Judecarea acestor actiuni se poate face:a) de urgenta, b)in sedinta publica, c) in complet, stabilit de lege- de doi judecatori. Solutionand actiunea, conform art.11, instanta poate, dupa caz: a) sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ al carui anulare sa cerut prin actiune, iar anularea, in parte, nefiind altceva decat o modificare a actului administrativ de autoritate, poate sa modifice actul administrativ de autoritate. In orice caz, sa nu se dea mai mult decat s-a cerut, pentru ca si in litigiile de contencios administrativ pot interveni situatii de plus petita. b) Sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act administrativ, ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris. c) Sa hotarasca asupra daunelor materiale si morale cerute, in cazul admiterii actiunii. Astfel aceasta competenta a instantelor de contencios administrativ e caracterizata ca fiind una de plina jurisdictie.

17

Desi contenciosul nostru administrativ este unul de plina jurisdictie, (conform art.12), in cazul in care cel vatamat a cerut numai anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp, prin aceeasi actiune, si despagubiri (pentru ca intinderea pagubei nu-i era cunoscuta la data judecarii actiunii) reclamantul va avea dreptul la o actiune separata. In acest caz termenul de prescriptie curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca intinderea pagubei. In legatura cu aceasta prevedere legala se pune problema instantei competente de a solutiona actiunea separata pentru despagubiri. Deoarece este vorba de o latura a actiunii de contencios administrativ, aceasta va fi competenta in rezolvarea actiunii, dar problema poate fi solutionata si de o instanta de drept comun. Termenul de prescriptie care trebuie respectat pentru introducerea acestor actiuni este de 3 ani, conform art.3 din Decetul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva. Deoarece actiunile in contencios administrativ pot fi formulate si personal impotriva functionarului public al autoritatii administrative parate, acest functionar poate fi obligat de instanta la plata daunelor, solidar cu autoritatea administrativa. Totusi, ramane la libera apreciere a autoritatii respective sa-l oblige sau nu, la plata daunelor cuvenite reclamantului, solidar cu autoritatea administrativa al carui functionar public este. Insa, aceasta obligare trebuie sa fie facultativa, pentru ca activitatea autoritatilor administrative e realizata de functionari publici incadrati in aceste autoritati. De modul in care acestia inteleg sa-si exercite atributiile ce le revin, depinde legalitatea actelor administrative adoptate sau emise, precum si rezolvarea, in termenul prevazut de lege, a cererilor referitoare la un drept recunoscut de lege.

18

Bibliografie 1. Ilie Iovanas Dreptul administrativ si elemente ale stiintei administratiei, EDP 1977
2. Ioan Alexandru Drept administrativ, Omnia 1999

3. Antonie Iorgovan Tratat de drept administrativ, Volumul II, Editia a III-a, All Beck 2002
4. 5.

Dumitru Brezoianu - Contenciosul administrativ, Bucuresti 2001 Constantin Rarincescu - Contenciosul administrativ romn, Bucureti, 1936

6. Tiberiu Pavelescu, Gabriel Moinescu Drept administrativ Roman,

Ed. Tritonic, Bucuresti 2004


7.

Valentin I. Priscaru - Contenciosul administrativ romn , Editura All, Bucureti, 1994

8. Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990; 9. Codul de procedur civil;

19