Introducere:

1. Generalităţi În materia dreptului administrativ, executarea silită a hotărârilor

pronunţate de către instanţa de contencios administrativ se desfăşoară după reguli
speciale, adoptate de către legiuitor datorită specificului acestui domeniu, în care
instanţa dispune prin hotărâre îndeplinirea unei obligaţii specifice activităţii autorităţii
pârâte. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu se referă decât la
executarea hotărârilor care dispun obligaţii specifice în sarcina unei autorităţi
administrative, astfel că pentru toate cazurile în care hotărârea se referă la alte
categorii de obligaţii se vor aplica dispoziţiile din dreptul comun, respectiv Codul de
procedură civilă, în cazul obligaţiilor băneşti, ţinând seama şi de prevederile O.U.G.
nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite
prin titluri executorii. Iminenta intrare în vigoare a Noului Cod de procedură civilă1 ,
care va atrage câteva schimbări în materia executării silite, va determina implicit şi
adaptarea executării silite în cazul hotărârilor pronunţate în materia contenciosului
administrativ1.
Cuprins:
2. Instituția contenciosului administrativ: evoluția legislației și aspecte de drept
comparat: Într-un stat întemeiat pe ordinea de drept, instituția contenciosului
administrativ reprezintă forma democratică de reparare a încălcărilor legii savârșite de
către autoritățile administrației publice, autoritățile publice , în general , de limitare a
puterii arbitrare a acestora , de asigurare a drepturilor individuale ale administrațiilor.
Contenciosul administrativ cuprindea astfel ansamblul litigiilor de competență
tribunalelor administrative. Era vorba despre alcătuirea sistemului justiției
administrative frnceze, prin înfiintarea Consiliului de Stat, la 8 ani dupa Revoluția
franceză din 1789, urmată de crearea tribunalelor administrative , numite pana în
1953, consilii de prefectură.
Sub aspectul formal s-au dezvoltat, de-a lungul vremii, trei mari sisteme de control
judiciar asupra administrației publice.
a) Sistemul administratorului judecător ( caracterizat prin soluționarea conflictelor cu
administrația de către autorități administrative jurisdicționale) ;
b) Sistemul frncez al unei justiții administrative distincte (caracterizat prin
soluționarea conflictelor cu administrația de către instanțe specializate în acest tip
de conflicte, instanțe distincte de justiția ordinara) ;
c) Sistemul anglo-saxon al instanțelor ordinare (caracterizat prin soluționarea
conflictelor cu administrația de către instanțe ordinare, de drept comun) ;

1
Drept Administrativ, conf. univ. dr. Maria ORLOV, conf. univ. dr. Ștefan Belecciu.
2.Drept Administrativ, Curs Universitar, Dana Apostol Tofan, Volumul 2
3
Evoluția contenciosului administrativ în România:
Evoluția acestei insituții juridice în România cuprinde următoarele etape:
Într-o prima etapă (1864-1866) s-a adoptat și în România sistemul francez al tribunalelor
administrative, înfiintându-se un Consiliu de Stat ca organ consultativ al Guvernului care
avea, printre alte atribuții, și unele de contencios-administrativ. La scurt timp s-a renunțat la
acest sistem, întrucat Consiliul de Stat s-a dovedit în prea mare măsură aservit influențelor
guvernamentale.
A doua perioada (1866-1905) se caracterizează prin atribuirea contenciosului administrativ
instanțelor judecătorești ordinare. Astfel, prin Constituția din 1866 se desființează Consiliul
de Stat, iar prin Legea din 12 iulie 1866, litigiile de contencios-administrativ sunt date în
competența tribunalelor de drept comun.
Cu toate acestea, tribunalele aveau o competență limitată în ce privește actele de autoritate,
ele putând să aprecieze legalitatea acestor acte pe cale indirectă și să acorde despăgubiri, fără
să anuleze actul illegal.
A treia perioada (1905-1923), a început o data cu adoptarea Legii din 1 iulie 1905, potrivit
căreia:
a) Judecarea litigiilor de contencios-administrativ aparținea tot puterii judecătorești, însă
numai Sectiei a 3-a a Curții de Casație ;
b) Competența Curții era limită la anumite categorii de acte administrative ;
c) Curtea avea dreptul să stabilească despăgubiri contra administrației ;
d) Curtea avea dreptul să dispuna anularea actului illegal.
Prin Legea din 25 martie 1910 se revine la sistemul conceput de Legea din 1866, litigiile
de contencios fiind date din nou în competența tribunalelor ordinare.
Competența tribunalelor de drept comun nu a durat decât 2 ani pentru că, prin Legea din
17 februarie 1912 pentru reorganizarea Curții de Casație, litigiile de contencios-
administrativ sunt date din nou în competența acestei instanțe. Curtea nu mai era, însă
învestită cu dreptul de anula actul illegal, putând doar să constate ilegalitatea lui si să
invite autoritatea administrative să satisfacă cererea ori să desființeze sau să modifice
actul care vătăma dreptul particularului.
A patra perioada (1923-1948) este marcată de adoptarea Constituției din 1923 și apoi de
Legea contenciosului administrativ din 23 decembrie 1925.
2
Caracterul de titlu executoriu al unei hotărâri judecătoreşti, indiferent de materia în care a
fost pronunţată, se analizează în primul rând în funcţie de obligaţia impusă în dispozitivul
acesteia

3
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV
24
Drept Administrativ, Mircea Preda, Partea Generală, ediția a 3 a, Editura Luminița Lex, București, 2004.
3
Tratat de Drept Administrativ, Mihai Orveanu, ediția a 2 a, revăzută și adaugită, Editura Cerma, București,
1998
 Contenciosul administrativ se referă la ansamblul de dispute și litigii care implică relația
dintre cetățeni sau entități private și autoritățile administrative ale unei țări. Aceste
dispute pot să aibă la bază neînțelegeri legate de deciziile sau acțiunile autorităților
publice, cum ar fi refuzul eliberării unui act administrativ, impunerea unor sancțiuni, sau
orice altă problemă ce ține de administrarea și aplicarea legilor.
Contenciosul administrativ este important în sistemul legal din mai multe motive:
• Protejarea drepturilor cetățenilor: Prin contenciosul
administrativ, cetățenii au un mijloc de apărare împotriva posibilelor abuzuri ale
autorităților administrative sau nereguli în administrarea legilor.
• Controlul legalității actelor administrative: Instanțele de
contencios administrativ verifică dacă deciziile și acțiunile autorităților administrative
respectă legislația în vigoare și principiile justiției.
• Asigurarea transparenței și responsabilității: Prin soluționarea
disputelor în instanțele de contencios administrativ, se promovează transparența și
responsabilitatea în administrația publică, deoarece autoritățile sunt supuse controlului
judiciar.
Instanțele de contencios administrativ sunt structuri specializate în soluționarea acestor
tipuri de cazuri. Ele au rolul de a interpreta și aplica legea în contextul administrativ,
luând în considerare drepturile și interesele părților implicate. Aceste instanțe asigură un
mecanism de control judiciar asupra actelor administrative și hotărârilor autorităților,
protejând astfel cetățenii de eventuale abuzuri sau erori în administrarea legilor.
4
HOTĂRÂRILE INSTANTELOR DE C.A.
Instanțele de contencios administrativ pot emite o varietate de hotărâri în funcție de
cazurile pe care le soluționează. Iată câteva dintre tipurile de hotărâri obișnuite:
• Anularea unui act administrativ: Aceasta este una dintre cele
mai frecvente hotărâri emise de instanțele de contencios administrativ. Când o autoritate
administrativă emite un act administrativ considerat ilegal sau neîntemeiat, instanța poate
anula acest act, restabilind astfel legalitatea.
• Acordarea de daune morale sau materiale: Dacă un cetățean a
suferit prejudicii ca urmare a acțiunilor sau deciziilor unei autorități administrative,
instanța poate dispune acordarea de daune morale sau materiale, având drept scop
compensarea prejudiciului suferit.
• Suspendarea executării unui act administrativ: În unele cazuri,
instanța poate decide să suspende aplicarea unui act administrativ până la soluționarea
definitivă a litigiului, pentru a preveni eventuale consecințe grave.
• Refuzul acordării de daune: Există cazuri în care instanța poate
respinge cererea de daune materiale sau morale, considerând că nu există suficiente
motive sau probe pentru acordarea acestora.

4
Drept Administrativ, Anton Parlagi, Societatea Ateneul Român. Universitatea Ecologică, București, 2001.
 Hotărârile emise de instanțele de contencios administrativ au o importanță crucială în
restabilirea drepturilor și legalității în domeniul administrativ. Ele asigură controlul
judiciar asupra autorităților administrative, garantând că acestea acționează conform legii
și respectă drepturile cetățenilor. De asemenea, aceste hotărâri pot oferi remedii efective
pentru persoanele prejudiciate, asigurându-le justiția și compensația pentru eventualele
abuzuri sau erori ale autorităților publice. Astfel, hotărârile instanțelor de contencios
administrativ contribuie la menținerea unui echilibru între puterea administrativă și
protejarea intereselor și drepturilor individuale.
5
EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR DE C.A.
Executarea hotărârilor instanțelor de contencios administrativ reprezintă o etapă critică în
procesul juridic, asigurând că deciziile instanțelor sunt puse în aplicare. Iată o explicație a
acestui proces:
• Procesul de executare: După ce instanța de contencios
administrativ emite o hotărâre, partea care a obținut hotărârea favorabilă (de obicei,
reclamantul) trebuie să inițieze procesul de executare. Acest proces constă în asigurarea
respectării deciziei instanței, fie prin anularea unui act administrativ, fie prin acordarea de
daune materiale sau morale.
• Rolul autorităților: În multe cazuri, executarea hotărârii implică
autorități administrative care trebuie să acționeze în conformitate cu decizia instanței.
Autoritățile respective pot fi obligate să anuleze un act administrativ ilegal sau să
efectueze acțiuni specifice pentru a acorda daunele stabilite. Aceste autorități au datoria
de a coopera în buna credință pentru a facilita executarea hotărârii.
• Proceduri de executare: Procedurile de executare pot varia în
funcție de țară și de specificul cazului. Ele pot include etape precum notificarea
autorităților despre hotărâre, monitorizarea implementării acesteia, sau chiar impunerea
de sancțiuni în cazul nerespectării hotărârii de către autorități. În unele cazuri, autoritățile
pot fi obligate să ofere un termen pentru executarea hotărârii.
• Supravegherea executării: Instanța de contencios administrativ
poate avea un rol continuu în supravegherea executării hotărârii. Aceasta poate fi
necesară pentru a se asigura că hotărârea este implementată în mod corespunzător și la
timp. În cazul nerespectării hotărârii, instanța poate lua măsuri suplimentare pentru a forța
executarea.
Executarea hotărârilor instanțelor de contencios administrativ este esențială pentru a
asigura respectarea legalității și a drepturilor cetățenilor. Ea oferă remedii concrete și
asigură că hotărârile nu rămân doar un act de hârtie, ci au un impact real în domeniul
administrativ. Autoritățile au un rol crucial în această etapă, iar procesul de executare
trebuie să fie transparent și eficient pentru a menține încrederea în sistemul juridic.
6
PROBLEME ȘI CONTROVERSE

5
Drept Administrativ și știința administrației, volumul 2, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2003.
6
Drept Administrativ, Ion Corbeanu, Editura Luminița Lex, 2002
Procesul de executare a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ poate fi supus
unor dificultăți și controverse, iar autoritățile pot întârzia sau refuza să execute o hotărâre
din diverse motive. Iată câteva probleme și situații posibile:
• Resurse insuficiente: Uneori, autoritățile pot invoca lipsa
resurselor financiare sau umane pentru a întârzia executarea unei hotărâri. Aceasta poate
duce la întârzieri semnificative, mai ales în cazurile care implică acordarea de daune
materiale sau morale.
• Respingerea hotărârii: Există cazuri în care autoritățile se pot
opune hotărârii instanței și pot refuza să o execute. Ele pot susține că hotărârea este
incorectă sau ilegală, iar acest lucru poate duce la un conflict juridic suplimentar.
• Complexitatea procedurilor de executare: Procedurile de
executare pot fi complexe și pot implica mai mulți pași și autorități. Acest lucru poate
crea confuzie și întârzieri, în special în cazurile cu o legislație complicată sau cu multiple
părți implicate.
• Respectarea selectivă: Autoritățile pot fi acuzate de respectare
selectivă a hotărârilor, ceea ce înseamnă că aplică hotărârile în mod inegal sau că le
selectează pe cele pe care doresc să le execute, în funcție de interesele lor.
• Respectarea timpului limită: Dacă hotărârea impune un termen
limită pentru executare, autoritățile pot întârzia premeditat pentru a evita consecințele.
Un exemplu ar putea fi în cazul unei hotărâri care obligă o autoritate administrativă să
plătească daune materiale unui reclamant. Dacă autoritatea întârzie sau refuză să facă
acest plătire, reclamantul poate trebui să inițieze proceduri suplimentare pentru a forța
executarea hotărârii, inclusiv obținerea unor ordine judecătorești suplimentare.
În esență, aceste dificultăți și controverse evidențiază nevoia de a avea proceduri clare,
mecanisme eficiente de supraveghere și sancțiuni pentru autorități în cazurile de
executare a hotărârilor. Acest lucru este crucial pentru a menține integritatea sistemului
juridic și a asigura că hotărârile instanțelor de contencios administrativ sunt respectate în
mod adecvat.