Noțiune și temeiuri constituționale

Termenul de contencios îl utiliză m prin asociere cu cel administrativ

rezultâ nd denumirea unei instituții de o semnificație aparte pt statul de
drept în general și pentru dr. administrativ în particular.
Originea cuvâ ntului contencios permite utilizarea lui prin asociere și
cu alte noțiuni rezultâ nd contencios electoral, fiscal sau constituțional.
Noțiunii de contencios adm i s-a dat încă din perioada interbelică un sens
formal care avea în vedere natura organului care îl exercită și un sens
material care ținea seama de elemente specifice litigiilor din care este
alcă tuit considerate prin ele însele independente de natura jurisdicției
că reia îi sunt supuse.
În sens larg, sintagma ”contencios administrativ” evocă ansamblul
litigiilor care apar între autorită țile publice și particulari care se consideră
la un moment dat lezați în drepturile sau interesele lor legitime prin actele
administrative ilegale ale autorită ții publice indiferent de cine soluționează
respectivul litigiu în sensul că este vorba despre un organ judiciar sau
despre unul jurisdicțional.
În sens strict, contenciosul administrativ evocă totalitatea litigiilor
dintre autorită țile publice și persoanele vă tă mate în drepturile sau
interesele lor legitime care sunt de competența instanțelor de contencios
adm și sunt soluționate în baza unui regim de putere publică guvernat de o
lege cadru în materie.
Ierarhie pentru atacurile de contencios adm
Înalta curte de casație și justiție
Curtea de apel
Tribunal

Legea 554/2004 a contenciosului adm

Temeiuri constitutionale
Atunci cand vorbim despre temeiurile constitutionale ale unei institutii
juridice, in speta ale contenciosului administrativ, putem avea in vedere
doua categorii de dispozitii:
 a) dispozitii cu caracter implicit, care reprezinta izvoare de drept si
pentru alte institutii;
b) dispozitii care reprezinta izvoare exprese ale contenciosului
administrativ.

Articolul 52 din Constitutie reprezinta principalul sediu constitutional

al contenciosului administrativ. El poarta denumirea de “dreptul
persoanelor vatamate de o autoritate publica” si prevede unul dintre
drepturile fundamentale ale cetateanului roman in actualul sistem
constitutional si egal, care, alaturi de dreptul de petitionare prevazut de art.
51, constituie categoria drepturilor-garantii.

Din acest articol, se desprind urmatoarele dimensiuni ale regimului

juridic al contenciosului administrativ:
- Se consacra dreptul persoanei vatamate printr-un act administrativ
nelegal, care poate fi tipic sau asimilat de a solicita si obtine recunoasterea
dreptului sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.
- Se admite ca actul administrativ poate sa provina de la orice
autoritate publica, depasindu-se granitele conceptiei traditionale, reflectata
si de vechea lege nr. 29/1990, potrivit careia actul administrativ trebuie sa
emane de la o autoritate administrativa.
- Se largeste sfera valorilor pe care dreptul pe apara, in sensul ca ea
include, pe langa drepturi si interese legitime.
- Se recunoaste posibilitatea existentei unei exceptii, care, ca si dreptul
si conditiile de exercitare a lui, trebuie sa fie reglementate prin lege
organica.
Articolul 21 cuprinde trei categorii de dispozitii care pot fi considerate
izvoare pentru contenciosul administrativ. Mai intai, se creeaza cadrul
general al valorilor care pot fi ocrotite prin justitie: drepturile, libertatile si
interesele legitime. In cadrul litigiilor de contencios administrativ protectia
priveste drepturile si interesele legitime.
In al doilea rand, se consacra dreptul persoanei la un proces echitabil
si intr-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei, inclusiv cea de
contencios administrativ.
In al treilea rand, se prevede existenta jurisdictiilor administrative
speciale, insa se proclama caracterul lor facultativ si gratuit.
 Articolul 53 intitulat “restrangerea exercitiului unor drepturi sau al
unor libertati” instituie principiile care trebuie respectate atunci cand are
loc orice restrangere a exercitiului unui drept sau unei libertati, inclusiv al
dreptului fundamental prevazut de art. 52 din Constitutie. De altfel, si art.
52 alin.2 vorbeste de unele limite ale dreptului pe care-l consacra si care
urmeaza a fi reglementat prin lege. In acest cadru constitutional in granitele
caruia poate avea loc restrangerea exercitiului unui drept sau al unei
libertati se regaseste si respectarea principiului proportionalitati,
considerat ca unul din principiile fundamentale ale statului de drept.
Articolul 123 alin.5 consacra expres notiunea de contencios
administrativ ca o dimensiune a dreptului de tutela administrativa exercitat
de prefect, in baza caruia acesta poate ataca in fata instantei de contencios
administrativ un act al consiliului local, consiliului judetean sau al
primarului, actul atacat fiind suspendat de drept.
Art. 126 alin. 6, introdus in urma revizuirii Constitutiei, garanteaza
controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice pe
calea contenciosului administrativ, cu exceptia actelor care privesc
raporturile cu Parlamentul si a actelor de comandament cu caracter militar.
Din analiza acestui text, constatam, mai intai, ca el cuprinde, pe de o parte,
regula, reprezentata de garantarea controlului, dar si exceptia, prin
precizarea categoriilor de acte administrative care sunt supuse controlului.
In al doilea rand, comparand textul cu art. 52, observam similitudinea in ce
priveste categoriile de acte supuse acestui control, respectiv acte
administrative ale autoritatilor publice. De asemenea, articolul respectiv
prevede si competenta instantelor de contencios administrativ de a
solutiona cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau dispozitii din
ordonante declarate neconstitutionale.
Subliniem faptul ca textul nu confera competenta instantelor de
contencios administrativ de a se pronunta asupra legalitatii ordonantelor
de Guvern, care, in calitatea lor de acte juridice cu forta similara legii, se
supun exclusiv controlului de constitutionalitate.
Articolul 73 alin. 3 lit.k din Constitutie face vorbire expresa despre
institutia contenciosului administrativ, ea reprezentand unul din domeniile
pe care legiuitorul constituant le-a rezervat reglementarii legii organice.
Articolul 154 alin.1 reglementeaza regimul actelor normative raportate
la legea fundamentala, statuand ca acestea raman in vigoare, in masura in
care nu contravin prevederilor Constitutiei. Modificarile operate prin legea
de revizuire a Constitutiei au creat premisele consolidarii contenciosului
administrativ, din urmatoarele considerente:
- S-a largit considerabil temeiul actiunilor in contencios administrativ,
extinzandu-l, dincolo de limita dreptului subiectiv incalcat, si la interesul
legitim;
- S-a extins sfera actelor ce pot fi atacate in contenciosul
administrative, incluzand si cererile celor vatamati prin ordonante sau
dispozitii din ordonante pe care Curtea Constitutionala le-a declarant
neconstitutionale;
- Au fost recunoscute expres jurisdictiile administrative speciale, care
pot avea doar caracter facultativ si gratuit;
- A fost garantat controlul de legalitate asupra actelor administrative
pe calea contenciosului administrativ, ca regula, prevazand si exceptiile de
la acest control.
 Procedura de soluționare în contenciosul administrativ

1. Procedura prealabilă-este o procedură administrativă prin care o persoană lezată într-

un drept/interes legitim al său, printr-un act administrativ unilateral solicită autorității
emitente sau autorității ierarhic superioare dacă aceasta există revocarea acelui act
administrativ.
Procedura prealabilă reprezintă în principiu o condiție de admisibilitate a acțiunii în
contenciosul administrativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea acestei proceduri atrage
respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În cazul acțiunilor în contenciosul administrativ având ca obiect contractele administrative
procedura prealabilă are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile
Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
Cazurile în care procedura prealabilă nu este necesară:
1) în situația unor acțiuni în contencios obiectiv potrivit art.7 alin5 din L 554/2004 în
cazul acțiunilor introduse de prefect, avocatul poporului, ministerul public și Agenția
Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).
2) în cazul cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe, dispoziții din ordonanțe, având
ca obiect acordarea de despăgubiri
3) în cazul acțiunilor împotriva refuzului nejustificat al autorităților publice de a rezolva
cererile particularilor privind recunoașterea unor drepturi/interese legitime ale acestora
4) în cazul invocării excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale
individuale
5) în cazul acțiunii în anularea unui act administrativ care a fost atacat în fața unei
jurisdicții administrative, dar persoana vătămată a renunțat la acea jurisdicție înainte
de finalizarea judecății
6) în cazul acțiunii în anulare a actelor administrative jurisdicționale
7) în cazul acțiunilor privind anularea actelor administrative irevocabile
8) în alte cazuri care beneficiază de reglementări speciale
Termenul în care poate fi îndeplinită procedura prealabilă
Termenul general pt îndeplinirea acestei proceduri prealabile în cazul actelor administrative
unilaterale cu caracter individual este de 30 de zile și se socotește de la data comunicării
actelor respective.
Tot în cazul actelor administrative unilaterale individuale legea prevede și un termen special
de 6 luni în care poate fi îndeplinită procedura prealabilă dar numai dacă există motive
temeinice.
În cazul actelor administrative cu caracter normativ dreptul de a formula plângere prealabilă
este imprescriptibil adică poate fi formulată oricând.
În cazul contractelor administrative legea prevede un termen unic de 6 luni pt îndeplinirea
acestei proceduri care curge de la momente diferite în funcție de obiectul plângerii prealabile.
Același termen de 6 luni trebuie respectat și în cazul îndeplinirii procedurii prealabile
împotriva unui act administrativ unilateral cu caracter individual adresat altui subiect de drept
față de care persoana vătămată prin acel act în drept sau interesul legitim este terț.
Termenul de introducere a acțiunii în contenciosul administrativ
Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual a unui contract
administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce
în termen de 6 luni de la:
- data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă
- data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii
- data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile respectiv data expirării
termenului legal de soluționare a cererii
- data expirării termenului de 30 de zile calculat de la comunicarea actului administrativ
emis în soluționarea favorabilă a cererii sau a plângerii prealabile
- data încheierii PV de finalizare a procedurii concilierii în cazul contractelor
administrative.
Pt motive temeinice în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și
peste termenul de 6 luni dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la
cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii PV de conciliere.
În cazul acțiunilor formulate de prefect, avocatul poporului, ministerul public sau ANFP
termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal.
Ordonanțele/ dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale precum și
actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate
oricând.
Termenul de 6 luni este un termen de prescripție, iar termenul de 1 an este termen de
decădere.
 Cuprinsul cererii de chemare în judecată

Cererea de chemare în judecată cuprinde normele și prenumele, domiciliul sau reședința

părților, iar în cazul persoanelor juridice denumirea.
De asemenea, cererea va cuprinde CNP sau după caz CUI sau identificarea fiscală, nr de
înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în Registrul persoanelor juridice și
contul bancar al reclamantului precum și al pârâtului dacă părțile posedă ori li s-au atribuit
aceste elemente de identificare potrivit legii în măsura în care acestea sunt cunoscute de către
reclamant.
Dacă reclamantul locuiește în străinătate va arăta și domiciliul ales în România unde urmează
să i se facă toate comunicațiile privind procesul, numele, prenumele și calitatea celui care
reprezintă partea în proces, dovada calității de reprezentant se va alătura cererii.
Obiectul cererii și valoarea lui după aprecierea reclamantului atunci când acesta este evaluabil
în bani precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu
indicarea înscrisurilor corespunzătoare, prezentarea motivelor de fapt și de drept pe care se
întemeiază cererea, prezentarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere și
semnătura.
Reclamantul anexează la cererea de chemare în judecată copia actului administrativ pe care-l
atacă sau după caz răspunsul autorităților publice la solicitarea făcută de reclamant prin care i
se comunică refuzul rezolvării cererii sale.
În situația în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa va depune copia cererii
certificată prin nr și dat înregistrării la autoritatea publică precum și orice înscris care face
dovada îndeplinirii procedurii prealabile dacă acest demers era obligatoriu.
În situația în care reclamantul introduce acțiune împotriva autorității care refuză să pună în
executare actul administrativ emis în urma soluționării favorabile a cererii/ plângerii
prealabile, va depune la dosar și copia certificată după acel act
Citarea părților
La primirea cererii instanța dispune citarea părților. Autoritatea publică emitentă va comunica
împreună cu întâmpinarea actului atacat însoțit de întreaga documentație care a stat la baza
emiterii lui precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.
În situația în care reclamantul este un terț sau când acțiunea este introdusă de avocatul
poporului sau de ministerul public, instanța va cere autorității publice emitente să îi comunice
de urgență actul atacat împreună cu documentația care a stat la baza emiterii lui precum și
alte lucrări necesare pt soluționarea cauzei.
În același mod se procedează și în cazul acțiunilor care au ca obiect refuzul soluționării cererii
privind un drept sau un interes legitim.
Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanță lucrările cerute
conducătorul acesteia va fi obligat să plătească statului cu titlu de amendă judiciară 10% din
salariul minim brut/economie pt fiecare zi de întârziere nejustificată.
Reglementarea amenzii judiciare p găsim cuprinsă în art 190 și 191 din Codul de procedură
civilă.
Judecarea cererilor
Potrivit art17 alin 1 din L 554/2004 modificat prin L 212/2018 cererile adresate instanței se
judecă în ședință publică în completul stabilit de lege.
Întâmpinarea este obligatorie și se va comunica reclamantului cu cel puțin 5 zile înainte de
primul termen de judecată.
Pt cererile formulate în baza L 554/2004 se percep taxele de timbru prevăzute de OUG nr
80/2013.
Condiționarea judecății de plată a unor taxe de timbru are menirea de a acoperi cheltuielile
necesare funcționării sistemului judiciar și de a preveni introducerea de către o persoană a
numeroase cereri prin care se urmărește exclusiv șicanarea altor persoane prin citarea și
chemarea lor în judecată.
Soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ
Instanța, soluționând cererile de chemare în judecată poate să anuleze în tot sau în parte actul
administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt
înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Competența instanței de contencios
Competența materială a instanțelor de contencios administrativ se stabilește pe baza a 2
criterii distincte:
- criteriul nivelului ierarhic al organului emitent ala actului de dus judecății
- criteriul valorii obiectului litigiului
Primul criteriu se aplică numai în cazul acțiunilor având ca obiect anularea actelor
administrative generale.
Cel de al 2 lea criteriu se aplică în cazul acțiunilor privind anularea actelor specializate
(fiscale și vamale).
Potrivit primului criteriu sunt de competența actelor administrative fiscale în primă instanță
litigiile privind actele administrative emise, încheiate sau adoptate de autoritățile
administrației publice locale și județene indiferent de sistemul administrativ din care aceste
autorități fac parte ( ale statului sau ale colectivităților locale).
În concret, sunt de competența tribunalelor actele administrative ale consiliilor județene,
prefecților, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice în județe( direcții județene, inspecții, inspectorate etc).
În schimb, litigiile privind anularea actelor administrative emise/ adoptate sau încheiate de
autoritățile publice centrale se soluționează în funcție de secțiile de contencios administrativ și
foscal ale Curților de Apel dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Potrivit celui de al 2 lea criteriu, tribunalele administrative fiscale sunt competente să
soluționeze în fond(primă instanță) litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii
vamale precum și accesorii ale acestora de până la 3 milioane de lei.
Celelalte litigii de acest gen al căror obiect are o valoare mai mare de 3 mil de lei se
soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ fiscal ale curților de apel dacă
prin lege organică specială nu se prevede altfel.
De la această regulă a criteriului valoric există o excepție potrivit căruia toate cererile privind
actele administrative emise de autorități publice centrale care au ca obiect sume reprezentând
finanțarea nerambursabilă din partea UE( indiferent de valoare se soluționează în fond de
secțiile de contencios administrativ fiscal ale Curților de Apel).
Întrucât excepția este de strictă interpretare actele autorităților administrației publice centrale
și județene care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea UE de
până la 3 mil de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ fiscale
aplicându-se regula criteriului valoric.
Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ fiscale se judecă de
către secțiile de contencios administrativ fiscal ale Curților de Apel, iar recursul împotriva
sentințelor pronunțate de secțiile de cont adm fiscal ale Curților de Apel se judecă de secția
de cont adm fiscal a ÎCCJ dacă prin lege organică și specială nu se prevede altfel.
Competența teritorială a instanțelor de contencios adm
Potrivit prevederilor art 10 alin 3 din L 554/2004 modif prin L nr 212/2018, reclamantul
persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliu/
sediul său.
Reclamantul autoritate publică, instanței pub sau asimilata acestora se adresează
 Părțile acțiunii contenciosului administrativ
Calitatea de reclamant:
În contenciosul subiectiv au calitatea de reclamant persoanele fizice și juridice de drept privat
care au fost lezate în drepturile/interesele lor legitime prin acte administrative.
Prin excepție dacă printr-un act administrativ este lezat un drept/interes legitim al unei
persoane juridice de drept public și aceasta poate avea calitatea de reclamant în acțiunea în
contencios subiectiv.
Calitatea de reclamant în acțiunea în contencios subiectiv.
De regulă, pt a fi părți în acțiunea civilă deci și în contencios administrativ subiectiv persoanei
vătămate trebuie să aibă capacitate procesuală de folosință și capacitate procesuală de
exercițiu conform Codului de proced civilă. În caz contrar acțiunea este nulă sau anulabilă.
Prin excepție, art 56 alin 2 din Cod de proced civilă prevede că pot sta în judecată asociațiile
sociale sau entitățile fără personalitate juridică dacă sunt constituite potrivit legii.
Mai mult, potrivit art 2 alin 1 lit a) partea finală din L554/2004 în acțiunea în contencios
administrativ poate avea calitatea de reclamant și grupul de persoane fizice fără personalitate
juridică titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private ca de exemplu o
societate simplă constituită condițiile legii civile.
În contencios obiectiv calitatea de reclamant o au anumite autorități publice care au fost
investite de lege cu competența de a acționa pt restabilirea legalității compromise prin acte
administrative.
Ele dobândesc această calitate procesuală în temeiul legii, indiferent că au sau nu
personalitate juridică civilă.
În concret au această calitate mai multe entități: Ministerul Pub, când apreciază că prin
emiterea unui act adm normativ se vatămă un interes pub legitim, Prefectul, ANFP și orice
subiect de dr public abilitat de lege să apere ordinea de dr.
Mai pot avea calitatea de reclamant în acțiunile în contencios și organismele societățile care
apără un interes legitim public sau dr ori interese legitime ale unor persoane cu respectarea
domeniului lor de competență.
De asemenea, autoritatea publică emitentă a unui act adm unilateral nelegal poate promova
acțiunea în anularea actului sau dacă acesta a devenit irevocabil întrucât a produs efecte
juridice intrând în circuitul civil în acest caz, actul adm care poate forma obiectul acțiunii în
anulare, promovată de autoritatea emitentă poate fi numai un act individual, pt că numai un
asemenea act poate deveni irevocabil.
În anumite cazuri autoritățile publice nu au prerogativă de a investi instanța cu o acțiune în
contencios subiectiv calitatea de reclamant urmând să fie dobândită de drept de către
particularul lezat în dr/interes legitim prin actul adm atacat.
Astfel Avocatul Poporului poate sesiza instanța de contencios adm de la domiciliul persoanei
vătămate pt anularea unui act adm prin care se încalcă un dr/interes legitim al acelei persoane,
în cazul în care revocarea sau modificarea actului nu poate fi obținută pe cale adm.
De asemenea, ministerul public poate promova cu acordul persoanelor vătămate o acțiune în
anularea unui act adm unilateral cu caracter individual, emis cu exces de putere dacă a
constatat cu ocazia exercitării atribuțiilor de cercetare și urmărire penală că prin acel act a fost
încălcat un dr/ interes legitim al persoanei respective.
Acțiunea în cont adm promovată în acest fel poate continua numai dacă particularul reclamant
nu renunță la judecată.
Prin L554/2004 i s-a consacrat persoanei fizice/ juridice care poate avea calitatea de reclamant
în cont adm, noțiunea de persoană vătămată a cărei sferă a fost delimitată prin art 2 alin1 lit a)
din lege.
Calitatea de pârât
În acțiunea de cont adm, indiferent de caracterul său, obiectiv sau subiectiv calitatea de pârât
o are autoritatea publică emitentă a actului atacat.
Pt a avea această calitate procesuală nu interesează calitatea de persoană juridică civilă a
autorității emitente a actului, astfel de ex primarul este o autoritate publică fără personalitate
juridică civilă, însă dispune de capacitatea juridică de drept adm și de competența de a emite
anumite acte adm unilaterale dintre care unele pot leza dr/interese legitime pub ori private.
În calitatea sa de autoritate publică investită de lege cu anumite atribuții, primarul emite acte
adm în exercitarea acestor atribuții, iar actele emise îl angajează pe primar în raporturi de dr
pub inclusiv procesuale la care participă în nume propriu ca subiect dr pub.
Alte autorități pub ca de ex ministerele dispun atât de capacitate juridică civilă cât și de dr de
a emite acte adm putând participa direct atât la raporturi de dr adm cât și la raporturi juridice
civile.
În schimb, primarul nu poate sta în nume propriu în raporturi juridice civile materiale sau
procesuale ci numai în numele unității adm teritoriale pe care o reprezintă potrivit legii
deoarece numai acesta dispune de personalitate juridică civilă.
În acțiunea în despăgubiri pt repararea prejudiciului acuzat pt un act adm are calitatea de pârât
autoritatea pub emitentă a actului dacă aceasta are personalitate juridică civilă și deci are
patrimoniu propriu. În caz contrar va avea această calitate persoana juridică civilă pe care o
reprezintă emitentul actului cauzator de prejudicii respectiv statul care răspunde pt actele
emise de autoritățile sale și UAT care răspund pt actele aut pub locale.
Calitatea de participant
Procurorul poate lua parte la soluționarea litigiului de cont adm ori de câte ori apreciază că
participarea sa este necesară pt apărarea ordinii de drept sau a dr și libertăților cetățenilor.
Prin urmare, participarea procurorului la aceste procese nu este obligatorie rămânând la
aprecierea sa exclusivă.
Procurorul poate interveni în orice fază a ........ de cont adm indiferent de caracterul său
subiectiv sau obiectiv întrucât legea nu face distincție în niciun sens, ori unde legea nu
distinge nici interpretul nu poate să distingă.
În plus, apărarea dr și libertăților cetățenilor poate avea loc atât prin anularea unui act adm
normativ cât și prin anularea unui act adm individual care poate face obiectul unei acțiuni în
cont adm.
 Norme procedurale aplicabile în CA

Există 2 categorii de norme procedurale aplicabile unor norme procedurale specifice

consacrate de L554/2004 cu moldif și completările ulterioare și norme
procedurale........comune procedurii civile obișnuite care își află izvorul în Codul Civil și în C
de proced civilă.
Trăsăturile generale proced adm cont
Sintagma proced adm cont include ansamblul normelor procedurale consacrate de legea CA și
CPC, în conformitate cu care se produc și se soluționează litigiile sau asimilate ale unei aut
pub și cei vătămați în dr și interesele lor legitime și se pun în .....hotărârile pronunțate.
În raport cu prevederile Constituției și ale legii cadru în materie pot fi identificate următoarele
trăsături caracteristice ale proced adm cont
1. dpdv al conținutului său reprezintă un ansamblu de norme procedurale speciale și
specifice care se completează cu normele proced civile obișnuite în măsura în care
există compatibilitate cu specificul raporturilor care se circumscriu instituțiilor CA.
2. norme proced adm cont sunt norme de drept public mai exact de dr adm
3. dpdv al derulării în timp , proced adm contencioasă presupune de regulă 2 etape de
CA: procedura anterioară sesizării instanței de CA care este o procedură adm;
procedura în fața instanței de CA care este o procedură judiciară
4. procedura judiciară în materia CA are ca specific urgența judecării cauzelor
5. caracterul public al procedurii judiciare în materia CA cu precizarea că, în anumite
litigii se poate aplica regula din procedura civlă conform căreia atunci când instanța
apreciază în funcție de elementele specifice ale fiecărei situații litigioase poate decide
că ședința să se desfășoare în secret
6. caracterul accesibil dpdv al cuantumului taxelor aferente litigiului de CA. Ca și în
sistemul francez litigiile de CA impun taxe de timbru mult mai mici decât litigiile
civile/ comerciale
Art 17 alin 2 din L554/2004 prevede că pt cererile formulate în baza legii amintite se percep
taxele de timbru prevăzute de OUG nr 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu
modificările și completările ulterioare.
Etape ale procesului adm
Procesul în CA implică mai multe etape:
- etapa scrisă
- etapa cercetării procesului
 - etapa dezbaterilor asupra fondului cauzei
- etapa deliberativă
- etapa pronunțării hotărârii judecătorești
Etapa scrisă declanșează faza judecătorească conform art 192 din CPC și presupune sesizarea
instanței de judecată, comunicarea întâmpinării și a cererii reconvenționale dacă este cazul.
Sesizarea instanței de judecată se manifestă prin cererea introductivă sau cererea inițială
formulată la instanța de CA fiind expresia principiului disponibilității.
Sesizarea instanței de CA prezintă o particularitate în raport cu introducerea unei cereri de
chemare în judecată la o instanță de drept comun este vorba de recursul adm consacrat de art 7
din L554/2004 a CA.
Etapa cercetării procesului are loc ca regulă în camera de consiliu fără prezența publicului.
Aici se administrează probele și îndeplinesc în condițiile legii actele de procedură și se
rezolvă excepțiile procedurale conform art 257 alin 2 din CPC.
În această etapă instanța are următoarele prerogative
- să rezolve excepțiile care se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu,
- să examineze cererile de intervenție formulate de părți sau de terțe persoane în
condițiile legii,
- să examineze fiecare pretenție și apărare în parte pe baza cererii de chemare în
judecată a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților dacă este
cazul,
- să constate care din pretenții sunt cunoscute și care sunt contestate,
- la cerere să dispună măsuri asiguratorie, măsuri pt asigurarea deciziilor ori pt
constatarea unor situații de fapt, at când aceste măsuri nu au fost luate în tot sau în
parte,
- să ia act de renunțarea reclamantului de acceptarea pârâtului sau de tranzacția părților
- să încuviințeze probele solicitate de părți pe care le găsește concludente precum și pe
cele care din oficiu le consideră necesare pt judecarea procesului și le va administra în
condițiile legii
- să decidă în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de
judecată la care părțile sunt legal citate
- să dispună ca părțile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registru de evidență
ori publicitate prevăzute de C Civil sau legi speciale
- să îndeplinească orice alt act de procedură necesar soluționării cauzei inclusiv
verificării în condițiile prevăzute de legi speciale
Etapa dezbaterilor asupra fondului cauzei ar trebui să se desfășoare preponderent în ședință
publică. Aici părțile au posibilitatea să dezbată în contradictoriu înconjurările de fapt și
temeiurile de drept invocate de ele sau puse din oficiu de către instanța de judecată.
Etapa deliberării este o etapă premergătoare și obligatorie pronunțării conform art 395 din
CPC după încheierea dezbaterilor completul de judecată deliberează în secret asupra hotărârii
pe care urmează s-o pronunțe.
La deliberare iau parte doar membrii completului în fața cărora au avut loc dezbaterile cu
mențiunea că fiecare are îndatorirea să-și exprime opinia începând cu cel mai nou în frunte iar
președintele își exprimă opinia ultimul.
Etapa pronunțării.... este momentul final al fazei judecătorești dat fiind faptul că nu există
justiție fără hotărâre judecătorească.

Cauza și obiectul acțiunii în CA

Mobilul sau cauza acțiunii în CA constă în vătămarea unui dr subiectiv sau interes legitim
privat sau public, printr-un act adm nelegal sau printr-un răspuns nejustificat al aut pub pârâte
de a-i recunoaște reclamantului acel dr sau interes.
Actele adm care intră în sfera cauzalității acțiunii în CA sunt: actele unilaterale în categoria
cărora este inclus și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere precum și contr de concesiune de
bunuri pub și contr de achiziții pub.
În cazul cont subiectiv, actul unilateral vătămător are de regulă caracter individual iar în cazul
cont obiectiv actul este , de regulă normativ.
Această concluzie se întemeiază pe faptul că în principiu dr subiectiv sau interesele legitime
private pot fi lezate prin acte adm individuale în timp ce interesul legitim pub poate fi
compromis prin acte adm normative.
Actul adm individual poate leza direct dr/interesul legitim al unei persoane sau indirect,
această din urmă ipoteză fiind reglementată de art 1 alin 2 din L CA care prevede că poate fi
atacat la instanța de CA și un act adm individual adresat altui subiect de drept. Astfel printr-o
autorizație de construcție poate fi lezat dr de proprietate al unei alte persoane decât
beneficiarul autorizației dacă lucrările de construcție autorizate nu respectă limitele de
proprietate sau regulile de vecinătate.
Prin autorizarea unei investiții cu impact asupra mediului sănătos al locuitorilor din cadrul
unei UAT aceștia având un motiv suficient pt promovarea acțiunii în anularea autorizației de
construire.
Și în acest caz acțiunea în anulare este tot o acțiune în cont subiectiv, chiar dacă particularul
reclamant invocă și lezarea interesului legitim pub pt că potrivit art 8 alin 1 indice 1 din L
554/2004 persoanele fizice și juridice de dr privat pot formula capete de cerere prin care se
invocă apărarea unui interes legitim pub decurge logic din încălcarea dr subiectiv sau a
interesului legitim privat.
O asemenea acțiune în anularea unei aitorizații cu impact asupra mediului poate fi promovată
și de anumkite aut pub cu competență în domeniu fie că sunt împuternicite în acest scop în
mod expres delege(prefect, ministerul pub) fie că au anumite atribuții privind protecția
mediului sau a sănătății.
În acest caz acțiunea în CA are caracter obiectiv.
Obiectul acțiunii în CA
Prin obiectul unei acțiuni civile în general înțelegem pretenția reclamantului înfățișată
instanței de judecată.
În cazul acțiunii în cont subiectiv, obiectul principal al acestuia il poate constitui:
1. anularea unui act adm în sensul larg al acestei acțiuni (act unilateral/contract adm)
2. obligarea autorității pârâte la emiterea unui asemenea act ori a altui înscris în vederea
recunoașterii unui dr sau interes legitim al reclamantului
3. obligarea unei autorități pub la punerea în executare a unui act adm de autoritate emis
la cererea reclamantului sau ca urmare a plângerii prealabile a acestuia
4. obligarea unei aut pub la încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea
unui contract adm.
Putem spune astfel că obiectul principal al acțiunii în anulare îl poate constitui actul adm
unilateral cât și contractul adm.
În ceea ce privește contractele adm pot forma obiectul acțiunii în contencios atât contractele
propriu-zise cât și actele adm unilaterale emise în fazele premergătoare încheierii acelor
contracte.
De asemenea obiectul principal al acțiunii în cont subiectiv poate consta și în obligarea aut
pub pârâte la emiterea unui act adm sau altui înscris solicitat de reclamant. În cazul în care aut
pub refuză în mod nejustificat sa-i satisfacă această cerere.
În anumite cazuri acțiunea în CA poate avea ca obiect anularea actului adm nelegal cât și
emiterea unui act în conformitate cu legea prin care sa i se recunoască reclamantului un drept
al său.
Obiectul secundar al acțiunii în cont subiectiv îl constituie obligarea aut pub pârâte la plata de
despăgubiri materiale sau morale reclamantului dacă prin actul adm nelegal sau prin refuzul
nejustificat al aut pub pârâte i s-a pricinuit reclamantului un prejudiciu material/moral.
Întrucât pe calea cont subiectiv se poate solicita atât anularea cât și obligarea la emiterea unui
nou act, dar și acordarea de despăgubiri dacă e cazul, acesta este un cont de plină jurisdicție.
Obiectul acțiunii în cont obiectiv îl constituie numai anularea unui act adm sau obligarea la
emiterea unui asemenea act ori a altui înscris pt satisfacerea unui interes pub.
 Acțiunile împotriva Ordonanțelor Guvernului
Ordonanțele Guvernului nu pot face obiectul contractelor de judecată ci numai al contractelor
de constituțional
Legea 554/2004 a CA prevede expres că acțiunea poate avea ca obiect acordarea de
despăgubiri pt prejudiciile cauzate prin OG.
Anularea actelor adm emise în baza acestor ordonanțe, obligarea unei aut pub la emiterea unui
at adm sau realizarea unei anumite operațiuni adm.
Acțiunea reclamantului poate cuprinde 1 sau mai multe dintre aceste pretenții în funcție de
vătămările aduse dreptului sau interesului său legitim printr-o OG sau prin anumite dispoziții
ale acesteia care au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Dacă reclamantul nu va respecta aceste limite ale obiectului acțiunii sale se va pronunța o
acțiune în care obiectul principal al acestuia îl constituie constatarea neconstituționalității de
către instanța de CA ori anularea ordonanței/ dispozițiilor din ordonanță prin care i-a fost lezat
iun dr/interes legitim, acțiunea sa va fi respinsă ca inadmisibilă.
Acțiunea împotriva OG poate fi promovată direct la instanța de CA competentă dacă
ordonanța/ o dispoziție a acesteia care a lezat dr sau interesul legitim al reclamantului a fost
declarată neconstituțională într-o altă cauză. În acest caz, acțiunea trebuie promovată în
termenul de decădere de 1 an, calculat de la data publicării deciziei de CConst în Monitorul
Of.
Instanța de judecată va lua act de neconstituționalitatea Ord/ dispoziției din aceasta criticată
de reclamant și va admite/ respinge acțiunea după cum va constata pe baza probelor
administrate că aceasta este sau nu întemeiată.
În cazul în care OG/ dispoziția sa care a lezat un dr/interes legitim al reclamantului nu a fost
declarată neconstituțională însă reclamantul pretinde că aceasta contravine unei prevederi
constituționale va anexa acțiunii sale excepția de neconstit. a ord contestate.
Instanța de CA astfel sesizată va verifica mai întâi dacă excepția de neconstit. este admisibilă
adică îndeplinește condițiile prevăzute de art 29 alin1 și 3 din legea 47/1992 care prevăd că
pot face obiectul excepției de neconstit. legile și ord în vigoare ori dispozițiile ale acestora
numai dacă au legătură cu soluționarea cauzei și dacă nu s-a constatat că sunt neconstit.
printr-o decizie anterioară a C Constit.
După soluționarea excepției de neconstit. de către CConstit, instanța de CA va repune pe rol
cauza și va fixa termen de judecată cu citarea părților.
Dacă ord atacată sau una din dispozițiile acesteia a fost declarată neconstit., instanța
soluționează fondul cauzei. În caz contrar acțiunea se respinge ca inadmisibilă.
Această procedură specială de CA nu permite repararea prejudiciilor cauzei particularilor prin
OG care sunt declarate constituționale.
Prin urmare dacă aceste prejudicii s-au produs, sg cale de reparare a lor este acțiunea de dr
comun privind răspunderea statului pt faptele ilicite de aut sale în cond art 224 Cod Civil.

Recursul și căile extraordinare de atac

În contenciosul administrativ se pot exercita doar următoarele cai de atac dintre cele prevăzute
din codul de procedură civilă: recursul, contestația în anulare și revizuirea.
Recursul în materie de contencios administrativ poate fi de competența curților de apel (daca
in fond s-a pronunțat tribunalul) sau înaltei curți de casație și justiție (daca fondul a fost
judecat de curtea de apel) secțiile de contencios administrativ și fiscal ale acestora.
Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare și e suspensiv de executare.
În cazul în care se admite recursul, soluția e casată și se rejudecă litigiul in fond.
Atunci când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fara a se judecă fondul ori daca
judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât și
la dezbaterea fondului. Cauza se trimite o singură dată la această instanță.
În cazul în care judecata in primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la
administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanta de recurs casând
sentința, va rejudeca litigiul in fond prin legea 706/2012 a fost modificat articolul 20, alin.3
din legea contencios administrativ care reglementează procedura de soluționare a recursului.
In forma actuală regimul juridic al recursului prezintă următoarele trăsături:
-ca in orice alte acțiuni și în cazul acțiunilor în contencios administrativ, soluționarea
recursului se poate face prin admiterea acestuia sau respingerea lui în tot sau în parte.
-in cazul in care recursul e admis, iar hotărârea instanței de fond e casată, regulă e aceea ca
instanța de recurs sa rejudece acțiunea în fond.
-prin excepție de la această regulă, in cazul sentinței pronunțată de instanța de fond, instanța
de recurs va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. În cazul în care aceasta nu a
judecat fondul sau judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la
administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.
-in cazul in care judecata s-a făcut un lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea
probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanța de fond va casa justiția și va
rejudeca fondul.
Potrivit alineatului 1 al art. 21 din Legea Contenciosului Administrativ constituie motiv de
revizuire care se adaugă celor prevăzute de codul de procedură civilă, pronunțarea unei
hotărâri rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului uniunii europene
reglementat la articolul 148, alin. 2 coroborat cu articolul 20, alin. 2 din Constituția României.
Prin alin. 2 se prevede că sunt supuse prin revizuire prevăzute la alin. 1 și hotărârile definitive
care nu evocă fondul.
Cererea de revizuire se soluționează în termen de o luna de la data comunicării definitive și se
soluționează cu precădere.
În ceea ce privește contestația în anulare, ea se exercită în art. 503 și 508 in codul de
procedură civilă, ea reprezentând cum s a statuat în jurisprudența o cale extraordinară de atac
de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată în condițiile
prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Suspendarea executării actului administrativ și actele nesupuse controlului.
Suspendarea reprezintă întrerupea, încetarea temporara a producerii efectelor juridice de către
un act administrativ. Suspendarea poate privi atât acte administrative normative, cât și acte
administrative individuale. Suspendarea poate interveni doar după intrarea în vigoare a
actului, adică după momentul in care acesta începe să producă efecte juridice.
Motivele suspendării actelor administrative sunt legate de existenta unor îndoieli cu privire la
legalitatea sau oportunitatea unui act administrativ.
Suspendarea poate fi de doua tipuri:
1. Suspendarea de drept care intervine în baza unui text de lege
2. Suspendarea dispusă de instanța de cont adm.
Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ din cazuri bine justificate și
pentru prevenirea unor pagube iminente, după sesizarea autorității publice emitente sau a celei
ierarhic superioare, persoana vătămată poate sa i cere instanței competente să dispună de
suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului in termen
de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. Instanța soluționează
cererea de suspendare, de urgență și cu precădere cu citarea părților. Când în cauză reprezintă
un interes major de natura a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ,
cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă și de Ministerul
Public din oficiu sau la sesizare.
Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept și poate fi atacată
cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu e suspensiv de executare.
Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare
pana la expirarea duratei suspendării.
 Potrivit art. 15 din legea cont. Administrativ., Suspendarea actului administrativ.
unilateral poate fi solicitată de reclamant în cazuri justificate și pentru prevenirea unor pagube
emise și prin cererea adresate instanței competente pentru anularea in tot sau în parte a actului
atacat.
În acest caz instanța poate dispune suspendarea actului administrativ până la soluționarea
definitiva a cauzei.
Cererea de suspendare se poate formula o data cu acțiunea principală sau printr-o acțiune
separată pana la soluționarea acțiunii în fond. Hotărârea dată cererii de suspendare este
executorie de drept, iar introducerea recursului nu suspenda executarea.
Suspendarea de drept
În temeiul dispozițiilor constituționale ale Legii contenciosului administrativ, dar și a unor
legi speciale, introducerea acțiunii în contencios administrativ poate avea ca efect suspendarea
de drept a actului administrativ atacat. Este cazul contenciosului obiectiv declanșat la
inițiativa prefectului.
Astfel, potrivit art. 123, alin. 5 din Constituie, prefectul poate ataca in fața instanței de
contencios administrativ un act al autorităților județene și locale în văzul în care consideră
actul nelegal.
Acțiunea prefectului e exclusă de taxa de timbru.

Actele nesupuse controlului și limitele controlului

Actele administrative exceptate de la orice forma de control judecătoresc sunt acte ale
autorităților publice care privesc raporturile acestora cu parlamentul și actele de comandament
cu caracter militar.
Spre deosebire de actele politice și cele de comandament cu caracter militar care sunt
executate de la orice control judecătoresc, anumite acte administrative sunt sustrase doar
controlului pe calea contenciosului administrativ, legiuitorul transferându-le in competența
instanțelor de drept comun.
Astfel, alineatul 2 al articolului 5 din legea contenciosului administrativ prevede că nu
pot fi atace pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau
desființarea cărora se prevede prin lege organica o alta procedură judiciară.
De asemenea, actele administrative emise pt aplicarea regimului stării de asediu, a
stării de război sau a celui de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea națională ori
cele emise pt restabilirea ordinii publice, precum și pt înlăturarea consecințelor calamităților
naturale, epidemiilor pot fi atacate numai pt exces de putere.
 Controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea excepției de nelegalitate a
actului

Regimul juridic a excepțiilor procesuale este reglementat de codul de procedură civilă

în art. 245,248.
Potrivit art. 249 excepția procesuală este mijlocul prin care în condițiile legii partea
interesată, procurorul sau instanța invoca fără sa pună în discuție fondul dreptului,
neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau la constituirea instanței,
competența instanței ori la procedura de judecata sau lipsiri referitoare la drepturi la acțiune,
urmărind după caz eliminarea competenței, anularea judecății, refacerea unor acte ori
anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Daca in cele mai multe cazuri contenciosul administrativ se exercită pe calea acțiunii
directe (in anularea actului administrativ sau in obligarea autorității pârâte la adoptarea unei
conduite prescrise de lege), sunt și situații în care contenciosul poate fi exercitat pe cale
indirectă, având ca scop doar înlăturarea unui act administrativ unilateral din soluționarea
unui litigiu judecătoresc.
Doctrina actuala definește excepția de nelegalitate că fiind instituția tradițională a
contenciosului administrativ reglementată expres și statutar pentru prima data in legea
554/2004 care permite în cadrul unei proceduri suple cercetarea ....pe cale de excepție în
cadrul unui proces pornit pentru alte motive decât cele care vizează anularea actului respectiv.
Dimensiunile regimului juridic al excepției de nelegalitate sunt:
1. Excepția de nelegalitate poate viza orice act administrativ individual, indiferent de data
emiterii lui.
2. Excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând, ea având caracter indescriptibil.
3. Îndeplinirea condiției că soluționare a litigiului pe fond sa depindă de actul administrativ
care face obiectul excepției, ceea ce determină instanța in fața căreia s-a ridicat excepția, să
verifice admisibilitatea, in principiu, acesteia.
4. Invocarea excepției se poate face de către părțile interesate sau din oficiu.
5. În cazul în care instanța in fața căreia s-a ridicat excepția a constatat nelegalitatea actului,
ea va soluționa cauza fără a tine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
În ceea ce privește regimul condițiilor de invocare a excepțiilor de nelegalitate, in
doctrina au fost identificate mai multe categorii:
1. Invocarea excepției se poate face oricând, ea având caracter indescriptibil.
2. Spre deosebire de excepția de neconstituționalitate care poate fi invocată și în fața
instanțelor de arbitraj comercial, excepția de nelegalitate poate fi ridicată numai în fata unei
instanțe judecătorești.
3. Excepția de nelegalitate poate fi ridicată de instanță, fie la cerere de una sau mai multe părți
dintr-un proces.
4. Instanța trebuie sa constate daca de actul administrativ care face obiectul excepției, depinde
judecarea fondului litigiului, adică să existe o legătură intrinsecă între actul administrativ care
face obiectul excepției și cauza dedusă judecății.
5. Actul vizat de excepție sa nu fie un act exceptat de la controlul de nelegalitate pe calea
acțiunii în anulare.
6. Excepția de nelegalitate poate fi ridicată atât în fond, cât și în căile ordinate sau
extraordinare de atac.