Universitatea “Dunărea de Jos” Galați

Faculatea de Științe Juridice, sociale și politice

CONCEPTUL DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV

Student: Ionescu Marius

Specializare: Drept – anul II, grupa 2
Prof. coordonator: Lect.dr. Mihaela Aghenitei

1
 Contenciosul administrativ reprezinta totalitatea litigiilor dintre autoritatile
publice si cei vatamati in drepturile si interesele lor legitime, litigii ce izvorasc din
acte administrative tipice si asimilate, considerate ilegale si care sunt de
competenta sectiilor de contencios administrativ ale instantelor judecatoresti.
Noţiunea de „contencios”, în orice materie s-ar întâlni, se referă la o
situaţie conflictuală. Materia contenciosului administrativ are în vedere litigiile
apărute între persoanele fizice sau juridice şi autorităţi sau instituţii ce exercită
atribuţiuni de putere publică. În cele ce urmează, ne propunem să facem o scurtă
prezentare a acestei legi, fără a atinge și chestiunile referitoare la procedura de
executare a hotărârilor pronunțate în această materie.
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ reglementează
procedura de urmat în cazul litigiilor ivite în cadrul acestui tip de raporturi
juridice. De asemenea, aceeaşi lege defineşte şi noţiunea de „contencios
administrativ” ca fiind  „activitatea de soluţionare de către instanţele de
contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel
puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie
din  emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul
prezentei legi, fie din  nesoluţionarea în termenul legal ori din  refuzul nejustificat
de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Conform legii contenciosului administrativ, refuzul nejustificat este

“exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei
persoane”. Legea  asimilează refuzului nejustificat şi „nepunerea în executare a
actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după
caz, a plângerii prealabile”.

De asemenea, nesoluţionare în termenul legal a unei cereri este definită ca

fiind ”faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la
înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen”.

Prin urmare, pentru ca un litigiu să poată fi dedus spre soluţionare instanţei de

contencios administrativ, acesta  trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

2
 ● Cel puţin una din părţi să fie o autoritate publică
● Litigiul să privească emiterea/încheierea unui act administrativ,
nesoluţionarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri
prin care petentul tinde să îşi valorifice un drept/interes legitim sau refuzul
nejustificat al autorităţii publice de a soluţiona o astfel de cerere

Legea asimilează actelor administrative  şi contractele administrative încheiate

de autorităţile publice care au ca obiect:

● punerea în valoare a bunurilor proprietate publică

● executarea lucrărilor de interes public
● prestarea serviciilor publice
● achiziţiile publice
● alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor
de contencios administrativ, prevăzute prin legi speciale

Legea contenciosului administrativ foloseşte noţiunea de „orice persoană”

atunci când se referă la persoanele ce pot avea calitate procesuală activă într-un
asemenea litigiu, adică pot fi reclamanţi. Astfel, legea oferă legitimitate
procesuală activă unei sfere largi de persoane, fără a se limita la o anumită
categorie, deci orice persoană fizică sau juridică, inclusiv de drept public, poate
sesiza instanţa de contencios administrativ, dacă îndeplineşte
următoarele condiţii:

1. Se consideră vătămată într-un drept/interes legitim

De observat este faptul că vătămarea urmează a se stabili în cadrul procesului

de către instanţa de judecată. Simplul fapt că persoana „se consideră” vătămată
într-un drept sau interes legitim este de ajuns pentru a-i
oferi legitimitate procesuală activă, dar nu și suficientă pentru a-i
oferi calitatea procesuală activă.

De asemenea, interesul în promovarea unei asemenea acţiuni urmează a se

stabili tot în cadrul cercetării procesului, fiind o chestiune de fond, deci chiar dacă
pârâtul va ridica excepţia lipsei interesului, instanţa urmează a o analiza odată cu
fondul.

3
 2. Vătămarea provine de la o autoritate publică

Legea contenciosului administrativ defineşte noţiunea de „autoritate publică”

ca fiind „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care
acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim
public”, asimilând  autorităţilor publice şi  „persoanele juridice de drept privat
care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să
presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.

În ceea ce privește legitimitatea procesuală pasivă, deși autoritatea publică va

fi întotdeauna parte într-un litigiu de contencios administrativ, legea oferă
posibilitatea persoanei vătămate de a chema în judecată, pe lângă autoritatea
emitentă, și funcționarul public care a contribuit la elaborarea, emiterea sau
încheierea actului sau care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea
referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.

Acest lucru este posibil doar atunci când persoana vătămată a solicitat și
acordarea de despăgubiri, situație în care funcționarul public va fi obligat în
solidar cu autoritatea emitentă la plata acestora.

În situația în care despăgubirile se solicită pe cale separată, termenul de

prescripție pentru obținerea despăgubirilor este de un an si curge de la momentul
la care partea vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea
despăgubirilor. Dacă despăgubirile se solicită prin acțiunea principală, termenul
de prescripție este de 6 luni.

La rândul său, funcționarul public îl poate chema în garanție pe

superiorul său, cu condiția existenței unui ordin scris în vederea elaborării sau a
neelaborării respectivului act. Admiterea cererii de chemare în garanție și
admiterea cererii de acordare de despăgubiri a persoanei vătămate îl obligă pe
superior doar față de funcționarul public, nu și față de persoana vătămată.

De asemenea, instanța de contencios administrativ poate introduce la cerere/din

oficiu și alte persoane.

4
 3. Vătămarea constă în efectele juridice produse de un act administrativ, de
nesoluţionarea unei cereri în termen, sau de refuzul nejustificat de a
soluţiona o cerere

Legea contenciosului administrativ prevede posibilitatea persoanelor de a

introduce cereri de chemare în judecată şi în cazul în care vătămarea suferită este
rezultatul efectelor juridice ale (dispoziţiilor) unei ordonanţe de Guvern.

În acest caz, cererea trebuie să aibă drept obiect principal solicitarea de

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea
actelor administrative emise în baza acestora sau obligarea unei autorităţi publice
la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni
administrative.

În subsidiar, cererea trebuie să vizeze neconstituţionalitatea ordonanţei sau a

dispoziţiilor acesteia (excepţie de neconstituţionalitate). Instanţa de contencios
administrativ stabileşte dacă excepţia îndeplineşte condiţiile pentru a se dispune
suspendarea cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale.

În funcţie de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, instanţa de contencios

administrativ va dispune repunerea pe rol a cauzei, în urma constatării
neconstituţionalităţii, sau respingerea ca inadmisibilă a cererii, în urma constatării
ca fiind constituţionale a dispoziţiilor sau ordonanţei criticate.

Persoana vătămată poate, de asemenea, să introducă cerere de chemare în

judecată la instanţa de contencios administrativ cu acelaşi petit principal şi în
cazul în care excepţia de neconstituţionalitate a făcut obiectul unui alt litigiu, iar
Curtea Constituţională s-a pronunţat printr-o decizie. În acest caz, cererea la
instanţa de contencios administrativ poate fi formulată în termen de 1 an
(decădere) de la  publicarea deciziei.

5
 4. Solicită instanţei anularea în tot/în parte a actului şi/sau recunoaşterea
dreptului/interesului şi/sau repararea pagubei suferite
(materială/morală)

În ceea ce priveşte această condiţie, trebuie avute în vedere următoarele excepţii:

● Decretele Preşedintelui privind numirea judecătorilor la Curtea

Constituţională sunt excluse din sfera controlului judecătoresc sub aspectul
verificării îndeplinirii condiţiei “înaltei competenţe profesionale
● Persoanele fizice/juridice de drept privat ce invocă în principal încălcarea
unui interes privat sau a unui drept subiectiv, pot invoca şi încălcarea unui
interes public, dar numai în mod subsidiar, în măsura în care această
încălcare decurge din încălcarea interesului privat sau a dreptului subiectiv
● În cazul în care acţiunea se întemeiază pe încălcarea unui interes public,
petentul nu poate solicita decât anularea actului sau obligarea autorităţii
pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită
operaţiune administrativă, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a
amenzii,

Alte categorii de persoane/instituţii ce pot formula acţiuni în contencios

administrativ:

● Avocatul poporului – formulează cererea în exercitarea atribuţiunilor sale.

Petiţionarul dobândeşte automat calitate procesuală activă (devine
reclamant în proces), dar are posibilitatea ca la primul termen de judecată
să nu îşi însuşească cererea formulată de Avocatul poporului (să nu
dorească începerea procesului împotriva autorităţii), instanţa urmând a
anula cererea
● Ministerul Public (procurorii) – pot formula o cerere numai cu acordul
prealabil al persoanei vătămate printr-un act administrativ individual, care
dobândeşte calitatea procesuală de reclamant (nu mai există posibilitatea
renunţării la judecată ca în cazul de mai sus) sau, în cazul actelor
administrative normative pot sesiza instanţa atunci când consideră că
acestea vatămă un interes public
● Autoritatea publică emitentă – în termen de 1 an de la data emiterii
actului, autoritatea emitentă poate solicita instanţei anularea acestuia în
cazul în care nu îl mai poate revoca (actul administrativ nu mai poate fi

6
 revocat – act unilateral al emitentului – dacă a intrat în circuitul civil, adică
a produs efecte juridice)
● Prefectul – Prefectul poate ataca actele emise de autorităţile administraţiei
publice locale, dacă le consideră nelegale

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – poate ataca în faţa instanţei de

contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se
încalcă legislaţia privind funcţia publică

Procedura prealabilă – recursul grațios

Înainte de a putea solicita anularea actului, persoana vătămată trebuie să
solicite autorităţi emitente (recurs graţios) sau autorităţii superioare (recurs
administrativ ierarhic), în cazul în care există, revocarea acestuia.

Termenul pentru formularea plângerii prealabile prin care se solicită

revocarea este de 30 de zile din momentul în care actul i-a fost comunicat, dacă
actul este individual. Dacă actul este normativ, plângerea prealabilă poate fi
formulată oricând din momentul comunicării, fără a fi condiţionată de trecerea
unui termen. Persoana vătămată printr-un act administrativ individual care nu îi
este adresat poate introduce plângere prealabilă în termen de 6 luni de la
momentul la care a luat cunoştinţă de existenţa lui.

Competenţa instanţei de contencios administrativ

În ceea ce priveşte competenţa instanţelor, este de reţinut faptul că
judecătoriile nu au secţii de contencios administrativ. Prin urmare, din punct de
vedere al competenţei materiale, cererile vor fi soluţionate în fond de:

● Tribunale
o litigii privind actele administrative emise/încheiate de autorităţile
publice locale şi judeţene, cele care privesc taxe şi impozite,
contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora; valoare: maxim
1.000.000 lei

7
 ● Curţi de apel
o litigii privind actele administrative emise/încheiate de autorităţile
publice centrale, cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii
vamale şi accesorii ale acestora; valoare: minim 1.000.000,1 lei
o cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice
centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea
nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare
o recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele
administrativ-fiscale

● Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

o recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel

În ceea ce priveşte competenţa teritorială în materia contenciosului

administrativ, aceasta este alternativă, reclamantul putând alege între instanţa de
la domiciliul său sau al pârâtului. În cel din urmă caz, pârâtul nu poate invoca
excepţia necompetenţei teritoriale.

Termenul de introducere a acţiunii în anularea actului

administrativ
În cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea unui
act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea
dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate, termenul de introducere a acţiunii
este de 6 luni (prescripţie) şi se socoteşte începând de la:

● data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă (momentul în care

persoana vătămată primeşte răspunsul)
● data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii
● data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv
data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, în principiu acesta
fiind de 30 de zile de la momentul introducerii cererii

8
 ● data expirării termenului de 30 de zile, sau alt termen prevăzut de lege,
calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea
favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile
● data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în
cazul contractelor administrative
● data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, în cazul acţiunilor
formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau ANFP
● reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data
expirării termenului legal de soluţionare, în cazul suspendării procedurii de
soluţionare a plângerii prealabile

Pot fi introduse oricând cererile referitoare la ordonanţe şi dispoziţii din

ordonanţe, criticate sub aspectul neconstituţionalităţii, precum şi actele
administrative cu caracter normativ.

Repunerea în termen se poate solicita pentru motive temeinice doar în

cazul actelor administrative individuale, dar nu mai târziu de un an (decădere) de
la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau
data încheierii procesului-verbal de conciliere.

Soluționarea cererilor
La soluționarea cererii de chemare în judecată, instanța de contencios
administrativ poate pronunța următoarele soluții:

● anularea în tot/parte a actului administrativ

● obligarea autorității publice să emită un act administrativ, să elibereze un
alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă
● stabilirea legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii
actului
● stabilirea despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, doar
în cazul în care reclamantul le-a solicitat
● în cazul cererilor care privesc contracte administrative
o anularea în tot/parte a contractului
o obligarea autoritatății publice să încheie contractul la care
reclamantul este îndrituit
o obligarea unei părţi la îndeplinirea unei anumite obligaţii

9
 o suplinirea consimţământul unei părţi, când interesul public o cere
o obligarea la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi
morale

Hotărârea instanței de fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la

comunicare, exercitarea căii de atac fiind suspensivă de executare, adică
hotărârea primei instanțe nu poate fi executată silit, până la soluționarea
recursului.

BIBLIOGRAFIE
- Legea nr. 554/2004;

- OUG nr. 80/2013;

- Avocatoo.ro

- Legeaz.net

- Scribd.com

10