Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA DANUBIUS GALAŢI

FACULTATEA DE DREPT

STUDENT:BUTNARU COSMIN-
MARIAN

TEMA DE CONTROL
DREPT ADMINISTRATIV-I:
Regimul juridic al bunurilor domeniului public

ANUL I SEM II
2017

0
INTRODUCERE

Incep această temă ,prin a prezenta câteva aspecte clare despre termenul de ,,domeniu “ şi
în special o sa încerc să prezint detalii importante despre definiţia domeniului în sens
juridic.Astfel domenialitatea - ca regim juridic al unei categorii specifice de bunuri - constituie
partea cea mai importanta, respectiv nodul central al dreptului administrativ al bunurilor. Întrucat
se refera la bunuri care aparţin colectivitaţilor publice, ea este cunoscută în literatura juridică şi
sub denumirea de patrimoniu administrativ sau proprietate administrativă. Noţiunea de domeniu
îsi are originea în cuvântul latin "dominium", care înseamna stăpânire, proprietate.
Domeniul administrativ se compune numai din bunuri mobile si imobile.
In primul rand prin articolul 476 C.civ. este utilizată notiunea domeniului public în
acceptiunea domeniului statului, de interes national. Prin acest text de lege se stabileste ca
„drumurile mari, drumurile mici si ulitele, care sunt in sarcina statului, fluviile si raurile
navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii,
porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si indeobste toate partile din pamantul
Romaniei, care nu sunt proprietate perticulara, sunt considerate ca dependinte ale domeniului
public.” Pe baza acestei reglementari s-a facut distinctia intre domeniul public si domeniul privat,
considerandu-se ca domeniul public este alcatuit din bunurile afectate utilizarii generale si
nesusceptibile de a fi proprietate particulara.
În al doilea rând, s-a considerat ca bunurile statului, judetelor si comunelor, oricare ar fi
natura lor, intra in domeniul public de indata ce sunt afectate unei utilizari publice sau unui
serviciu public.Constituţia României prevede în art.l36 alin. 1 că proprietatea este publică sau
privată.Proprietatea publică este aceea care aparţine statului sau unităţilor administrativ-
teritoriale(art.136,alin.2)
Din cele prezentate mai sus şi din interpretarea logică a acestor norme,reiese că deşi nu a
definit proprietatea privată, legiuitorul constituţional a avut în vedere că proprietatea care nu este
publică, este privată, deoarece acestea reprezintă singurele forme de proprietate recunoscute în
ţara noastră. Noţiunea de domeniu include atât bunuri care fac parte din domeniul statului, cât şi
bunuri care aparţin domeniului privat. Se înțelege, asadar, că bunurile care formează obiectul
proprietăţii publice alcătuiesc domeniul public şi se numesc bunuri domeniale, spre deosebire de
celelalte bunuri care aparţin particularilor şi formează domeniul civil.
Pentru foarte mult timp, noţiunea de domenialitate publică nu a avut nici un fundament în
textele codurilor civile şi chiar în cele ale legilor constituţionale din Franţa sau România, care de
1
regulă erau invocate pentru a o justifica. Ea reprezintă rezultatul unor susţinute cercetări din
partea doctrinarilor, fie ei autori de drept civil sau autori de drept public.
Putem afirma fără teama de a greşi că, în fapt, teoria domeniului public este una dintre
acelea în care se manifestă în modul cel mai pregnant relativitatea conceptelor şi construcţiilor
juridice, menite să evolueze în functie de realităţile sociale pe care trebuie să le exprime.Epoca
modernă a adus in discuţie conceptul de serviciu public, iar pentru
prestarea acestuia s-a relevat din nou necesitatea existenţei unei categorii speciale de bunuri–
bunurile publice. S-a conturat astfel teoria potrivit careia colectivităţile publice organizate
juridic– statale sau locale– pot deţine, ca şi particularii, bunuri – mobile şi imobile, corporale şi
incorporale – pe care le utilizează în procesul de asigurare a intereselor generale. Acestea sunt
bunuri publice care aparţin unei personae morale (juridice) de drept public.
Regimul juridic aplicabil acestor bunuri cuprinde reguli specifice de formă si de fond
care privesc gestionarea, administrarea sau instrăinarea lor. Unele dintre bunuri aparţin
proprietăţii private, altele proprietăţii publice. Raţiunea care justifică necesitatea existenţei unor
reglementări specifice, derogatorii de la reglementările de drept comun, în material bunurilor
administraţiei publice, este reprezentată de interesul public, general, pe care administraţia are
misiunea de a-l infăptui. “Administraţia are nevoie pentru girarea serviciului public de bunuri
mobile si imobile. Aceste bunuri care fac parte din patrimoniul administraţiei constituie domeniul
administrativ”.
Domeniul administrative este, de obicei, impărtit în două categorii, şi anume:
domeniul public şi domeniul privat. Din domeniul public fac parte bunurile mobile si imobile ale
administraţiei care sunt afectate unui interes general, fie că ele sunt afectate unui serviciu
public (ca, de exempu: clădirile, materialul rulant al căilor ferate, armamentul), fie că ele sunt
afectate uzului tuturora (drumurile, pieţele, malul mării etc.). Din domeniul privat al
administraţiei fac parte bunurile mobile si imobile ale administratiei, ce nu sunt afectate in mod
direct unui interes general.”1
Conceptul de domeniu işi are originea în latinescul dominium, care inseamnă
stăpânire, proprietate.
Legatura juridică dintre titularii domeniului şi bunurile care alcătuiesc domeniul este
constituită prin intermediul intituţiei proprietăţii. Exercitarea dreptului de proprietate de catre stat

1
Balan Emil – Dreptul administrativ al bunurilor, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2007

2
sau o colectivitate locală asupra bunurilor domeniului lor este supusă unor reguli specifice, care
se suprapun, ori se adaugă, regimului general al proprietăţii reglementat de dreptul comun.
Domenialitatea impune chiar reglementarea unei forme specifice de proprietate –
proprietatea publică– aparţinând doar titularilor puterii de a administra treburi publice, respectiv
statul ori colectivităţile locale. Normele juridice care reglementează această materie sunt norme
exorbitante, derogatorii de la dreptul comun, ele aparţinand diviziunii dreptului public.
Foarte interesantă şi mai mult decât utilă este şi afirmaţia profesorului Jean Vermeulen,
“discuţiile care se ivesc în jurul noţiunii de domeniu public nu reprezintă numai un interes de
ordin teoretic, doctrinar, ci oferă un interes de ordin practic, domeniul public fiind supus unui
regim juridic special, care îl îndepărtează nu numai de regimul juridic al proprietăţii individuale,
ci chiar şi de regimul juridic al domeniului privat al statului supus dispoziţiilor dreptului
comun.”2

Bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate publică

În continuarea aceste teme voi prezenta aspecte importante despre bunuri ,în special
despre cele care fac obiectul dreptului de proprietate public,astfel acestea sunt prevăute in
Constituţie, legi organice şi legi ordinare. Astfel, in alin. 4 al art. l3 din Constituţie se prevede ca
„Bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial
energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite
de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Enumerarea făcuta de Constituţie bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate
publica nu este exhaustivă, de indată. ce face precizarea el pot constitui obiect al acestui drept şi
„alte bunuri stabilite de lege".
Legea fondului funciar in art. 5 enumeră categoriile de terenuri ce formează obiectul
dreptului de proprietate publică: „terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public,
pieţe, cubi de comunicaţie, regle stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu
destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor
maritime interioare şi ale mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile
pentru rezervaţii naturale şi parcuri nationale, monumentele, ansamblurile şi şisturile arheologice

2
Vasilica Negruţ,- Dreptul administrativ al bunurilor, Note de curs 2011

3
şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apWirii sau pentru alte folosinţe care,
potrivit legii, sunt de domeniul public ori care prin natura lor, sunt de uz sau interes
public".Adaptând criteriul apartenenţei la domeniul public a tuturor bunurilor care prin natura lor
sunt destinate uzului ori interesului public, Legea fondului funciar creează posibilitatea ca, prin
schimbarea destinaţiei sale, un bun ce alcătuieşte obiectul dreptului de proprietate publica, să
poată deveni obiectul dreptului de proprietate privată.
De asemenea, Codul civil în art. 476-478 enumeră o serie de bunuri ce alcătuiesc
obiectul dreptului de proprietate publica. Printre aceste bunuri figurează drumurile mari şi mici,
precum şi uliţele care sunt in sarcina statului, fluviile şi râurile navigabile sau plutitoare,
ţărmurile, adăugirile către mal pe locurile de unde s-a retras apa mării, porturile naturale sau
artificiae, malurile unde trag vasele şi îndeobşte toate phile din phnantul Romaniei care nu sunt
proprietate private, averile vacante precum şi cele ale persoanelor ce mor şi nu au moştenitori sau
sunt lepădate, pogile, zidurile, şanparile şi inthriturile pieţelor de război şi ale fortăreţelor, toate
cât timp servesc uzului public.
Susţin faptul că textele Codului civil privind enumerarea bunurilor ce fac obiectul
dreptului de proprietate publica au fost supuse unor nedreptiţite critici, fiind considerate ca lipsite
de claritate şi imprecise, deoarece sunt incluse printre aceste bunuri şi uncle ce pot alcătui obiect
al dreptului de proprietate private .
Astfel în funcţie de intinderea utilităţii şi interesului public, un bun ce alcătuieşte obiectul
dreptului de proprietate publica poate fi clasificat ca fiind bun „de interes national, caz în care
proprietatea asupra sa, in regim de drept public, aparţine statului, sau de interes local, caz in care
proprietatea, de asemenea, în regim de drept public, azine comunelor, oraşelor, muncipiilor sau
judeţelor" se precizează in art. 4 alin. 2 din Legea fondului funciar. Pentru delimitarea bunurilor
de interes national de cele de interes local şi judeţean a fast adoptată Hotărârea Guvernului nr.
113/1992 in care in funcţie de uzul şi interesul pe care îl prezintă aceste bunuri au fost enumerate
bunurile de interes national şi cele de interes local.
In legătură cu obiectul dreptului de proprietate publică se impune o precizare de ordin
terminologic. Deşi Constituţia utilizează termenul de proprietate publică, in unele legi speciale se
folose ate expresia de „domeniul public". Credem şi noi, alături de ambii autori, că cei doi
termeni folosiţi de legiuitor sunt identici din punct de vedere juridic

4
Titularii de bunuri ce alcătuiesc domeniul public
Titularii (subiectele) dreptului de proprietate publică sunt strict şi complet
determinaţi de norma constitutională – art.136 alin.2: “Proprietatea publică este garantată şi
ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.”
Analizand reglementarile in vigoare, constatam ca, in primul rand, sunt obiect al dreptului de
proprietate publica acele categorii de bunuri enumerate expres de Constitutie sau lege.
Astfel, potrivit art.136 alin.3 din Constituţia României, republicată: “Bogaţiile de interes
public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional,
plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental,
precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietătii publice.”
Cu privire la bunurile de mai sus, observăm ca acestea nu sunt susceptibile de apropriere privată.
Pe fondul acestor informaţii trebuie sa prezentăm şi un exemplu de alt bun de natura
celor prevazute la art.136 alin.3 din Constituţie, ne oferă Legea nr.216/2004 privind infiinţarea
Administraţiei Naţionale de Meteorologie care, în Anexa nr.2, la pozitia 1, inscrie: fondul
naţional de date meteorologice.
Potrivit art.3 alin.1 teza a II-a din Legea nr.213/1998, fac parte din domeniul
public, alături de cele aflate exclusiv in proprietate publică, bunurile stabilite in anexa legii nr.
213/ 1998.

Clasificarea bunurilor domeniului public


Bunurile domeniului public au facut obiectul clasificării după numeroase criterii.
Dintre autorii contemporani, o clasificare complexă, potrivit doctrinei şi legislaţiei
actuale, realizează Antonie Iorgovan, după cum urmează:
I. Din punct de vedere al interesului pe care il prezintă:
a) bunuri ale domeniului public de interes naţional (domeniul public naţional)
b) bunuri ale domeniului public de interes judeţean (domeniul public judeţean)
c) bunuri ale domeniului public de interes comunal (domeniul public comunal)
II. Din punct de vedere al modului de determinare:
a) bunuri ale domeniului public nominalizate de legi;
b) bunuri ale domeniului public nominalizate de autoritaţile administraţiei publice, în baza
criteriilor stabilite de Constituţie şi legi;

5
III.Din punct de vedere al naturii juridice a dreptului statului (autorităţii publice):
a) bunuri ale domeniului public ce aparţin statului sau unităţilor administrativ-
teritoriale;
b) bunuri ale domeniului public ce aparţin proprietăţii private, dar afectate de dreptul de pază şi
protecţie al statului (drept de poliţie).
IV. Din punct de vedere al modului de constituire:
a) bunuri aparţinând domeniului public natural;
b) bunuri aparţinând domeniului public artificial.
V. Din punct de vedere al modului de utilizare de catre public:
a) bunuri utilizate direct;
b) bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public.
VI. Din punct de vedere al serviciului public organizat:
a) bunuri care sunt puse în valoare prin serviciul public;
b) bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public.
VII. Din punct de vedere al naturii bunurilor:
a) bunuri ale domeniului public terestru
b) bunuri ale domeniului public maritim
c) bunuri ale domeniului public fluvial
d) bunuri ale domeniului public aerian
e) bunuri ale domeniului public cultural
f) bunuri ale domeniului public militar.
Trebuie remarcat că, din punct de vedere al modului de utilizare a bunurilor
afectate uzului public, se pot distinge douaă categorii de dependinţe (bunuri) ale domeniului
public:
a) bunuri destinate uzului direct şi colectiv al publicului (ţărmurile mării, plaja, şoselele, pieţele
publice etc.)
b) bunuri destinate uzului direct, dar individual şi privat, prin intermediul unui serviciu public
pentru care aceste bunuri joacă un rol esenţial (locuri de inhumare în cimitire, mese în pieţe şi
hale s.a.).

6
Regimul juridic al bunurilor din domeniul public.
Esenţa acestei teme este reprezentată de această ultimă parte a lucrării deoarece pe
fondul afirmaţiilor prezentate mai sus putem vorbi liber şi concis despre regimul juridic al
bunurilor din domeniul public.
ART. 7 ne arată foarte clar că dreptul de proprietate publica se dobandeste:
a) pe cale naturala;
b) prin achizitii publice efectuate in conditiile legii;
c) prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;
d) prin acte de donatie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judetean sau de
consiliul local, dupa caz, daca bunul in cauza intra in domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor
administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica;
f) prin alte moduri prevazute de lege.
Textul de lege nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia
statuează în art.11: „Bunurile din domeniul public sunt:
1) inalienabile: bunurile nu pot fi instrăinate; ele pot fi date numai în administrare,
concesionate sau inchiriate, in codiţiile legii;
2) insesizabile: bunurile nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se constituie
garanţii reale;
3) imprescriptibile: bunurile nu pot fi dobândite de alte persoane prin uzucapiune sau
prin efectul posesiei de bună credinţă asupra bunurilor mobile.
Actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin (1) privind regimul juridic al
bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută”.
In Constituţia Românei (pct. 4 din art. 135) se arată că: „Bunurile proprietate publică
sunt alienabile”, iar Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică, art.122, alin.2, prevede
că ,,bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, impresciptibile si insesizabile”.
Prin caracterul inalienabil inţelegem că bunurile proprietate publică sunt scoase din
circuitul civil, adică nu pot fi instrăinate prin acte juridice civile. Legea fondului funciar, în art. 5
alin. 2, prevede că terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil,
dacă legea nu dispune altfel.

7
Bunurile ce alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate publică fiind scoase din circuitul
civil, inseamnă că ele nu pot fi instrăinate prin transmiterea dreptului de proprietate sau
constituirea de drepturi reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.
Caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publică trebuie privit din punct de
vedere „extinctiv” şi din punct de vedere „achizitiv”. In acest sens, acţiunea în revendicare a
unui drept de proprietate publică, poate fi introdusă oricând, indiferent de timpul in care el nu a
fost exercitat.Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil, neputând fi opuse proprietarului
nici prescripţia achizitivă şi nici, după caz, posesia de bunk-creding. Aceasta însă dă dreptul de
proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul dreptului de proprietate publică nu poate fi dobindit
de nici o altă persoană prin prescripţia achizitivă, in cazul bunurilor imobile sau posesia de bună-
credinţă, în cazul bunurilor mobile. În legătură cu aceasta in art. 1844 Cod civil se prevede că.
„Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaraţie a
legii, nu pot fi obiecte de proprietate private, ci sunt scoase afară din comerţ".
Astfel caracterul insesizabil derivă din caracterul inalienabil al dreptului de proprietate
publică, pentru că are în vedere prezumţia că statul este solvabil întotdeauna, iar creanţele
creditorilor statului si unităţilor administrativ-teritoriale se realizează pe calea unor mijloace
specifice, pe baza unor norme de drept financiar, speciale si nu pe calea urmăririi silite a
bunurilor debitorului, cum se intamplă cu bunurile din domeniul privat.
Dreptul de proprietate publică este, de asemenea, şi insesizabil în sensul că bunurile ce
alcătuiesc obiectul acestui drept nu pot fi urmărite de către creditori pe cale de executare silită.
Dacă aceste bunuri ar putea fi urmărite de către creditori s-ar crea posibilitatea ca în mod
indirect să se poata dobândi şi un drept de proprietate asupra lor, ceea ce ar contraveni
caracterului inalienabil al acestui drept. Datoriile statului şi cele ale unitaţilor administrativ-
teritoriale se platesc şi se 1ichidează prin aplicarea unor norme financiare speciale, acestora
fiindu-le inaplicabile prevederile legale de drept comun referitoare la urmărirea silită.

Caracterul insesizabil al dreptului de proprietate publică rezultă în mod indirect şi din


dispoziţiile art. 41 alin. 1 ale Constituţiei României, în care se prevede „creanţele asupra statului
sunt garantate". In temeiul acestor prevederi, creditorii statului şi ai unitaţilor administrativ-
teritoriale, pot urmări pentru satisfacerea creanţelor lor exigibile numai mijloacele băneşti pe
calea înscrierii lor la buget.

8
În conformitate cu prevederile art. 13 alin. 5 din Constituţie, bunurile ce fac obiectul
dreptului de proprietate publică pot fi date in administrarea regiilor autonome ori a instituţiilor
publice. Asupra acestor bunuri ele dobândesc „un drept de gospodărire, exploatare şi
gestionare, sintagmă prin care sunt desemnate atribuţiile şi imputernicirile acordate organelor
de conducere ale regiilor autonome şi instituţiilor de stat privind păstrarea, apărarea şi punerea
în valoare a acestor bunuri " .De asemenea, unele bunuri ce fac obiectul proprietăţii publice pot
fi concesionate sau închiriate, în condiţiile legii, unor terţe persoane. Procedura şi condiţiile in
care poate avea loc concesionarea şi închirierea sunt prevăzute in art. 25-31 din Legea nr. 1/1990
privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi
Hotărea Guvernului nr. 54/ 2006 care reglementeaza regimul concesiunilor de bunuri proprietate
publică.

Concluzie
In concluzie, trebuie înţeles că domeniului public îi sunt ataşate caile de comunicatii,
monumentele publice, cladirile si bunurile utilizate pentru functionarea prestarea serviciilor
publice, bunurile care prin natura lor sau prin destinatia legii sunt de uz sau de interes
public.Celelalte bunuri mobile sau imobile, care nu fac parte din domeniul public si sunt
proprietatea statului, judetului, orasului sau comunei, alcatuiesc domeniul privat al acestora.
Din punct de vedere juridic şi teoretic acestea nu trebuie confundate cu patrimoniul
unităţilor administrativ-teritoriale, noţiune mai largă în care sunt incluse atât bunurile mobile şi
imobile aparţinâd domeniului public si privat de interes local, cât şi drepturile şi obligaţiile cu
caracter patrimonial ale unităţilor administrativ-teritoriale.

9
BIBLIOGRAFIE

1.Antonie Iorgovan - „Tratat de drept administrativ”, vol. I şi II, Editura ALLBECK,


Bucureşti, 2002

2. Bălan Emil – „Dreptul administrativ al bunurilor”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007

3.Chelaru Eugen – „Administrarea domeniului public şi a domeniului privat”, Editura


All Beck, Bucureşti, 2005

4.Filipescu, Ion, Filipescu, Andrei – Drept civil: dreptul de proprietate si alte drepturi
reale, Editura Universul juridic, Bucuresti, 2006
5. Jugastru, Calina – Unitatile administrativ-teritoriale: domeniul public, domeniul
privat,Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001Constitutia Romaniei, adoptata in1991,modificata si
republicata in 2003

6. *** Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia

7. *** Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale

8. Marian, Nicolae – Tratat de publicitate imobiliara, vol.II, Editura Universul juridic,


Bucuresti, 2006

9.Vasilica Negruţ- „Dreptul administrativ al bunurilor”, Note de curs 2011

10