UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
CENTRUL TUTORIAL HUNEDOARA

DREPT ADMINISTRATIV II

DEFINIȚIA, CLASIFICAREA ȘI TRĂSĂTURILE ACTELOR

ADMINISTRATIVE

COORDONATOR:
CONF. UNIV. DR. DIANA-MAURA VESMAS

Student: MARC EMANUEL-FLORIN

ANUL II (2020-2021)
 DEFINIȚIA, CLASIFICAREA ȘI TRĂSĂTURILE
ACTELOR ADMINISTRATIVE

Definiția și trăsăturile actului administrativ

            Prin act administrativ se înțelege forma juridică principală a activității organelor
administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da
naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul
principal de legalitate al instanțelor judecătorești.
Pentru a se evoca ideea de act administrativ în sensul de act de autoritate, atât literatura
de specialitate, cât și legislația au folosit mai multe formulări, din care două s-au impus ca fiind
dominante și anume:
       Acte de drept administrativ ( Școala de la Cluj, prin prof. Tudor Drăganu),
       Acte administrative ( Școala de la Bucuresti, prin prof. Romulus Ionescu).
            Se susținea în optica autorilor de la Cluj, că formularea propusă este de natură a evoca
regimul juridic aplicabil actului, adică regimul elaborații și respectiv, al efectelor actelor
organelor administrației de stat, emise în realizarea puterii de stat. Se urmărea a se releva ca
aceste acte sunt supuse unui regim juridic diferit de acela al actelor civile ale organelor
administrației de stat.
            Autorii Școlii de la București susțineau că denumirea de act administrativ evoca tocmai
scopul pentru care este emis acest act și anume realizarea administrației.
            În opinia prof. Antonie Iorgovan, se poate spune la fel de bine acte administrative,
punându-se accentul pe ideea activității, în sensul că se evocă actele ce realizează administrația
publică, sau acte de drept administrativ, subliniindu-se ideea de regim juridic aplicabil.
            Este de reținut că art. 52 din Constituţie optează pentru ideea de act administrativ.
            Regimul juridic administrativ, așa cum este reglementat la ora actuala în România,
cunoaşte o formă tipică, ce presupune contenciosul administrativ judiciar, potrivit dreptului
comun, Legea nr. 554/2004 (fosta Lege nr. 29/1990) ori a altor reglementări speciale și forme
atipice, care nu îngăduie controlul instanțelor judecătorești. Din acest punct de vedere actele
administrative sunt tipice și atipice.
            Actele administrative prin delegație, care emană de la structuri nestatale cum ar fi
asociații, fundații, sunt o categorie a actelor administrative tipice, dacă sunt emise în realizarea
unui serviciu public și dacă pot fi atacate la instanță de contencios administrativ.
            Termenul de act administrativ are o multitudine de sensuri, din care se rețin:
 Sensul formal-material, care face referire la actele administrative ale organelor
administrației publice, organe competente într-o anumită materie administrativă;
 Sensul funcțional juridic, prin care se evocă actele administrative sub aspectul regimului
juridic, cu deosebire sub aspectul controlului judecătoresc;
  Sensul structural-organizațional, prin care se evocă actele administrative în ansamblul lor,
indiferent de structura - statală sau privată - de la care emană și indiferent de regimul
juridic aplicabil.
Trăsăturile actului administrativ
            Enumerare:
1)     Este forma juridică principală a activității organelor administrației publice;
2)     Este o voinţă juridică unilaterală;
3)     Este emis numai în realizarea puterii publice;
4)     Are un regim juridic specific, în centrul căreia se află Legea contenciosului
administrativ- Legea nr. 554/2004.
                 Actul administrativ este forma juridică principală a activității organelor
administrației publice.
            Prin această trăsătura se evocă genul proxim al actului administrativ - forma concretă de
activitate a organelor administrației publice. Actul administrativ este forma juridică cea mai
importantă datorită unor aspecte de ordin calitativ și anume forța juridică a efectelor pe care le
produce și nu a unor aspecte de natură cantitativă și anume ponderea pe care o ocupă.
            Ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor administrației
publice diferă după cum ne plasăm la un nivel ierarhic sau la altul al organizării administrației
publice. La organele de la baza sistemului organizării administrației publice au o pondere mai
mare operațiunile și faptele materiale, iar pe măsură ce se urcă spre vârful organizării, ponderea
acestora scade în detrimentul actelor juridice, în special al actului administrativ.
                 Actul administrativ este o voinţă juridică unilaterală
            Prin această trăsătură se urmărește, pe de o parte, includerea actului administrativ în sfera
actelor juridice, iar pe de altă parte, delimitarea actului administrativ de operațiunile tehnico-
materiale, respectiv de operațiunile tehnico-productive.
            Actul administrativ ne apare ca fiind exteriorizarea voinței interne a unui organ al
administrației publice de a produce în mod direct efecte juridice, adică de a da naștere, a
modifica sau  stinge drepturi și obligaţii. Pentru a fi in prezenta actului administrativ, trebuie
întrunite toate condițiile care sunt cerute pentru un act juridic. Voinţa pe care o manifestă organul
administrației publice trebuie să fie expresă, neîndoielnică în a schimba ceva în ordinea juridică
existentă. O discuţie care se face în literatura de specialitate este legată de refuzul nejustificat al
unui organ al administrației publice de a satisface o cerere privitoare la un drept, respectiv de
nerezolvare a unei asemenea cereri în termenul prevăzut de lege.           
Din interpretarea art. 52 din Constituţia României revizuită, precum și art. 1 din Legea nr.
554/2004, tăcerea administrației cât și tardivitatea constituie acte juridice, în speță acte
administrative (implicite).
            În ceea ce privește cerința pentru actul administrativ de a fi unilateral apar următoarele
situaţii:
a)     Emiterea actului administrativ cu participarea mai multor persoane fizice- cazul unui
organ colectiv.
            Plecând de la această situație, s-a pus problema de a ști dacă acordul de voinţă care
intervine în vederea emiterii actului nu este de natură a înlătura caracterul unilateral al acestuia.
În asemenea situație, voinţa fiecărei persoane în parte nu are relevanță decât în cadrul
mecanismului decizional administrativ, nu și în ceea ce privește caracterul unilateral al actului
administrativ. Caracterul unilateral al actului decurge nu din numărul de persoane fizice care
participă la adoptarea lui, ci din faptul că acele persoane acționează în vederea realizării
competenței organului administrativ. Acordul lor de voinţă, cvorumul cerut de lege este o
modalitate procedurală de realizare a competenței, inclusiv a capacității organului administrativ,
ca instituţii de drept substanțial.
b)     Emiterea actului administrativ cu participarea mai multor autorităţi publice, respectiv a
unui organ administrativ  și a unui organ nestatal. Sunt avute în vedere următoarele
situaţii:
-        hotărâri comune a două sau mai multe organe administrative;
-        hotărâri comune ale unui organ de stat și ale unei organizaţii cu caracter nestatal. Și în
această situație suntem în prezența unei manifestări unilaterale de voinţă.
c)     Emiterea unui act administrativ la cererea prealabilă. În acest caz întâlnim două mari
situaţii:
1. cererea prealabilă  aparține chiar organului emitent și este adresată organului ierarhic
superior. În această situație suntem în prezența unei autorizații, în sens larg al termenului.
2. cererea prealabilă este adresată organului emitent de către subiectul de drept ce urmează
să fie beneficiarul actului administrativ. În această situație, cererea prealabilă sau, după
caz, acordul prealabil au valoarea doar a unei condiţii cerute de lege pentru ca actul
administrativ să fie legal. Tocmai de aceea, actul administrativ poate fi revocat prin
voinţa unică a organului emitent. S-a pus problema de a ști care este semnificaţia juridică
a renunțării beneficiarului la exercițiul dreptului sau chiar la dreptul conferit de actul
respectiv, adică dacă actul mai produce efecte sau renunțarea beneficiarului are
semnificaţia unei modalități de încetare a producerii de efecte juridice. S-au exprimat
opinii după care renunțarea din partea beneficiarului la obligaţia de executare constituie o
modalitate de încetare a executării actelor administrative, în situaţia în care sunt întrunite
limitativ anumite condiţii ( R. Ionescu). In opinia prof. Antonie Iorgovan, renunțarea
beneficiarului actului nu reprezintă, în sine, o modalitate de încetare a efectelor actului
administrativ, deoarece în cazul actului administrativ suntem în prezența unei manifestări
unilaterale de voinţă a organului administrativ, iar manifestarea de voinţă a celui interesat
nu este încorporată în structura actului. În momentul în care  poziţia beneficiarului actului
este adusă la cunoștința organului emitent, acesta are obligaţia de a o examina și de a
emite actul de revocare. Această obligație a organului emitent este o consecinţă a
procedurii cererii prealabile în emiterea actului.
Actul administrativ este emis în realizarea puterii publice
            Această trăsătură deosebește actul administrativ de alte acte juridice cu caracter unilateral
ale organelor administrației publice, rezultând obligativitatea actelor administrative și executarea
lor din oficiu.
            Din această trăsătură rezultă obligativitatea actelor administrative pentru toate subiectele
de drept la care se referă, pentru organul emitent și chiar pentru organul său ierarhic superior,
obligativitate ce subzistă atât timp cât nu intervine în problema respectivă un act contrar.
Caracterul actului administrativ de a fi emis în realizarea puterii publice nu trebuie confundat cu
caracterul general al oricărui act juridic, anume susceptibilitatea de a fi executat prin forța de
constrângere a statului. Forţa de constrângere a statului intervine pentru a se înfrânge o rezistență
a subiectelor de drept, pe când actul administrativ intervine pentru a da naștere, a modifica sau
stinge drepturi și obligaţii, în exercițiul autorităţii de stat, sau după caz, al unității administrativ-
teritoriale.
Actul administrativ are un regim juridic specific, în centrul căruia se află Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004
            Această trăsătură ajută la deosebirea actului administrativ, care este emis în special de
organele administrației publice, de actele de autoritate  specifice altor categorii de organe, actul
administrativ fiind singurul act de autoritate atacat în contenciosul administrativ. Legea
contenciosului administrativ îngăduie să asimilăm actelor administrative actele unilaterale ale
structurilor nestatale, autorizate să presteze un serviciu public.
Clasificarea actelor administrative   
            Actele administrative se clasifică după cum urmează:
1. După categoria organului de la care emană:
a) acte care emană de la organe ale administrației de stat;
b) acte care emană de la autorităţile autonome ale administrației publice locale;
c) acte care emană, în baza împuterniciților date de stat ori de organe ale administrației de stat,
de la persoane private – acte administrative prin delegație.
2. După competența  materială a organului emitent:
a)     acte de administraţie generală;
b)     acte de administraţie specială;
Sub aspectul competenței teritoriale, aceste categorii se împart în:
a)     acte ale organelor centrale;
b)     acte ale organelor locale.
3. După gradul de întindere a efectelor:
a)     acte normative;
b)     acte individuale;
c)     acte cu caracter intern ( care la rândul lor pot fi normative sau individuale).
4. După conținutul efectelor actului individual:
a)     acte prin care se stabilesc drepturi sau obligaţii determinate pentru subiectul căruia i se
adresează – autorizații ( libere sau impuse),
b)     acte de conferire a unui statut personal;
c)     acte de aplicare a constrângerii administrative;
d)     acte cu caracter jurisdicțional.
1.3. Efectele  juridice ale actelor administrative.
            În literatura de drept administrativ, pentru a se fundamenta forța juridică a actelor
administrative ca acte de autoritate implicit obligaţia executării lor, se face apel la prezumția de
legalitate, care stă la baza întregului edificiu și a teoriei regimului juridic administrativ.
            Atâta vreme cât înființează actul, se prezumă că a fost emis cu respectarea tuturor
condiţiilor de fond și de formă prevăzute de lege, deci respectarea lui se impune  întocmai ca
respectarea legii.
            Prezumția de legalitate este asociată însă cu alte doua prezumții:
a)     Prezumția de autenticitate – actul emană în mod real de la cine se spune că emană.
b)     Prezumția de veridicitate – actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea
emitentă.
            În literatura de specialitate se face distincție între obligaţia de executare, care este
obligația de a face, ce privește numai subiectele titulare de drepturi și obligaţii, ca efect al
emiterii actului și obligaţia de respectare sau opozabilitate – obligație de a nu face – care se
întinde asupra altor subiecte de drept decât cele obligate la executare.
            Forţa juridică a actului administrativ este identică cu a altor acte unilaterale ce emană de
la organele statului în realizarea puterii de stat, dar este inferioară forței juridice a legii, fiind însă
superioară forței juridice a actelor de drept civil, fără a presupune însă o posibilitate de încălcare
a raporturilor dintre autorităţile publice, așa cum sunt acestea consacrate de Constituţie.
            În principiu, forța juridică a unui act administrativ este dată de locul pe care îl ocupă
organul care îl emite în sistemul organizării administrației publice, precum și de natura organului
respectiv. Spre exemplu, la nivelul Guvernului cea mai mare forță juridică o au Ordonanţele,
apoi Hotărârile Guvernului, dispoziţiile Primului-ministru, etc.
Executarea din oficiu ( executio  ex officio)
                 Actele juridice unilaterale ale autorităților publice, emise în realizarea puterii publice,
se caracterizează prin regula executării din oficiu. În cazul în care obligaţia ce rezultă din act, ca
efect juridic al aplicării acestuia, nu este executată de buna-voie, cel îndreptățit a pretinde această
obligație poate cere intervenția forţei de constrângere a statului direct în baza actului de putere
respectiv, fără a mai fi nevoie de investirea actului cu titlu executor.
            Actul administrativ, la fel ca orice act de putere publică, este prin el însuși un titlu
executor, putându-se trece la executarea silită direct în baza lui, fără a mai fi nevoie de emiterea
unui titlu executor de către un alt organ.
            Prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate dau ceea ce se cheamă forța probantă
a actului administrativ, care nu poate fi decât aceea a tuturor actelor autentice. Deci, cele ce au
fost constatate prin actul administrativ scris, emis în limitele competenței organului respectiv, nu
pot fi înlăturate, ca pentru orice  alt act autentic, decât prin înscrierea în fals.
            Cu toate acestea, nu toate actele administrative se bucură de beneficiul executării din
oficiu. Excepţiile vizează actele administrative care nu dau naștere la raporturi de drept
administrativ ci la raporturi de drept civil, de dreptul muncii și care sunt protejate de acţiuni în
fața instanțelor judecătorești.
Momentul de la care actul administrativ produce efecte juridice
            Acest moment este cel al publicării actelor normative, respectiv al comunicării actelor
individuale. De aici, decurg o serie de consecințe juridice, cum ar fi existența sau inexistența
obligației de executare, implicit a posibilității executării din oficiu.
            Ca o regulă a regimului juridic al actelor administrative, trebuie să se rețină ca, pentru
organul emitent, actul creează obligaţii din momentul adoptării lui, în sensul că trebuie să-l aducă
la cunoștința celor interesați și nu-l mai poate revoca decât în condițiile legale; pentru organul
emitent, actul administrativ intră deci în vigoare din momentul în care există, adică din
momentul în care s-a produs manifestarea expresă de voinţă cu respectarea condiţiilor
procedurale prevăzute de lege.
            În principiu, actele administrative produc efecte pentru viitor, sunt active și nu
retroactive. Sunt unele acte administrative care produc efecte cu caracter retroactiv, fie datorită
caracterului lor (acte administrative declarative, acte administrative cu caracter jurisdicțional,
acte administrative date în aplicarea unor hotărâri judecătorești), fie datorită unor dispoziţii
exprese ale legii. Cea mai importantă categorie de acte administrative din sfera excepțiilor de la
principiul neretroactivității o reprezintă actele administrative declarative, denumite și
recognitive. Aceste acte constată existența unor drepturi și obligaţii ce au luat naștere prin fapte
juridice anterioare emiterii lor și vor produce efecte juridice din momentul în care s-au produs
respectivele fapte juridice.
            De la regula intrării în vigoare a actelor administrative mai fac excepție și actele
administrative ce încep să producă efecte juridice la o dată ulterioară comunicării, sau după caz,
publicării. Situațiile de acest gen sunt determinate fie de unele dispoziţii ale legii, fie de voinţa
organului emitent (în actul emitent este prevăzută data la care acestea intră în vigoare), fie de
natura actului (actele administrative supuse confirmării sau aprobării).
Întinderea efectelor juridice produse de actele administrative
            Actele administrative normative, în principiu, produc toate categoriile de efecte juridice,
ele fiind izvoare de drept pentru toate ramurile de drept, cu excepția dreptului penal.
                 Actele administrative individuale apar ca fapte juridice ce dau naștere la raporturi de
drept administrativ. Ele pot da naștere și la alte categorii de raporturi juridice, inclusiv de drept
constitutional.
            Prin urmare, efectele actelor administrative pot fi reglementate și de alte norme de drept,
alături de normele dreptului administrativ. Cu toate acestea, actul nu-și pierde natura de act
administrativ, iar regimul său juridic rămâne unul administrativ. Sunt, însă, cazuri în care actul
administrativ dobândește trăsăturile unui act specific altei ramuri de drept, iar regimul sau juridic
devine unul mixt (exemplu: adopția-instituţie de drept administrativ si de dreptul familiei).
Aceste efecte caracteristice pentru o altă ramură  de drept sunt însă subsecvente efectelor ce sunt
reglementate de dreptul administrativ, regimul juridic fiind în continuare un regim administrativ,
însă unul special.
Încetarea efectelor
            Actele administrative produc efecte juridice până în momentul scoaterii lor din vigoare,
care, de regula, se face de către organul emitent, de organul sau ierarhic superior ori de instanțele
judecătorești, fiind vorba despre retractare, revocare sau, după caz, anulare.
            Obligaţia de executare a actului administrativ poate înceta, ca orice obligație, prin
îndeplinirea ei. Este necesar, totuși, ca această încetare să fie prevăzută în mod expres: de un alt
act administrativ cu cel puţin aceeaşi forță juridică, de lege sau de o hotărâre judecătorească.
Încetarea obligației de executare a actului administrativ nu se datorează în toate cazurile acţiunii
unor organe de stat, ci și unor fapte materiale, dacă legea leagă de producerea acestora un efect
sau, după caz, dacă din evenimentul respectiv rezultă o imposibilitate obiectivă de executare.
Renunțarea beneficiarului dreptului conferit de actul administrativ nu este de natură să ducă la
încetarea efectelor acestuia, ci este nevoie ca actul să fie revocat de organul emitent sau de
organul superior.

BIBLIOGRAFIE:

1. http://portal.feaa.uaic.ro
2. https://legeaz.net/dictionar-juridic/act-administrativ
3. http://www.legeasiviata.in.ua