Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Drept “Simion Bărnuțiu”

Tehnica legislativă

Timp Diana Raluca

Anul I, grupa 3
ID
Prin noțiunea tehnicii juridice se ințelege ansamblul normelor, al
procedeelor și al regulilor care îmbinate cu o anumită maiestrie
personală, sunt aplicate în vederea executării unei operații, sau lucrâri
în practica unei profesii oarecare. Tehnica juridică are sarcina de a
găsi mijloacele optime, pentru a transpune în drept, norme juridice în
voința de stat căreia conducerea politică vrea să-i dea forță juridică și
să o ridice la rang de lege. O primă sarcină în determinarea
conceptului este să se stabilească corelația ei cu știința juridică. În
literatura juridică s-au depus eforturi pentru a face distincție între
știința juridică și tehnica juridica. S-a ajuns la o delimitare între cele
doua prin conceptul „dat” și „construit”. „Datul” este realitatea
existența, faptul obiectiv pe care știința caută să îl descopere.
„Construitul” este rezultatul voinței oamenilor. Tehnica juridică a
apărut odată cu dreptul și mai ales cu cel scris. Studiile despre tehnica
juridica au apărut mult mai târziu. Tehnica juridică reprezintă
ansamblul sau totalitatea procedurilor și metodelor folosite într-un
sistemde drept, cu scopul elaborării actelor normative și aplicării
acestora în viață. Tehnica juridică este un concept complex, care
cuprinde atât tehnica elaborării dreptului, tehnica legislativa, cât și
tehnica realizării aplicării și intrpretării dreptului.

Tehnica juridică reprezintă ansamblul, procedeele, mijloacele

tehnicilor prin care necesitățile vieții sociale dobândesc forma juridică
exprimându-se în conținutul normei de drept în scopul asigurării
conviețuirii sociale.
Tehnica juridică privește întregul sistem al dreptului – toate ramurile
de drept și toate instituțiile juridice. Tehnica juridică este un concept
complex, care desemnează anumite reguli, principii, metode,
procedee, operaţii folosite pentru elaborarea, realizarea, aplicarea şi
interpretarea normelor juridice.

Tehnica legislativă a reprezentat acea parte componentă a tehnicii

juridice prin care relațiile sociale sunt reglementate ca norme de drept,
cele 2 noțiuni nefiind echivalente. Relația tehnica juridică- tehnica
legislativă este o relație de la întreg la parte. Tehnica legislativă
privește strict elaborarea actului normativ. Tehnica legislativă asigură
sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și
conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ.
Normele de tehnică legislativă definesc părțile constitutive ale actului
normativ, structura, forma și modul de sistematizare a conținutului
acestuia, procedeele tehnice privind modificarea, completarea,
abrogarea, publicarea și republicarea actelor normative, precum și
limbajul și stilul actului normativ.

Tehnica elaborării dreptului reprezintă acea latură a tehnicii juridice

care privește modalitățile, procedeele utilizate în întocmirea actului
normativ. Ea vizeaza, riguros, elaborarea de către legiuitor a soluțiilor
normative, care trebuie să reprezinte sinteza experiențelor acumulate
de participanții la viața socială, experiențe restructurate însa din
perspectiva tablei de valori acceptată de legiuitor.

Legiferarea implică două momente: primul, constatarea existenței

situațiilor sociale ce necesită reglementarea juridică, al doilea, constă
în configurarea idealului juridic ce urmează să modeleze situațiile în
cauza, pe baza conștiinței juridice a societății. Legiferarea este crearea
deliberată a normelor de drept și, prin aceasta, a ordinei juridice
pozitive. Numai acțiunea conștientă a legiuitorului conferă normei
juridice forma tehnică satisfăcătoare. “Dreptul nu poate ramâne în
<<stare fluida>>, el trebuie sa se materializeze în formule, care sunt
opera tehnicienilor”.

Legifera a devenit element central și definitoriu al activității statului, a

devenit sinonim cu a guverna. Principiile legiferării:
- principiul fundamentării științifice a activitații de elaborare a
normelor juridice;
 - principiul asigurării unui raport firesc între dinamica și statica
dreptului;
- principiul corelării sistemului actelor normative;
- principiul accesibilității și economiei de mijloace în elaborarea
actelor normative.

Activitatea legislativă a statului are drept scop stabilirea regulilor de

conduită socială, generale și impersonale, cu caracter obligatoriu și în
cazul nerespectării acestora, statul recurge la metode de constrângere.
Activitatea legislativă a statului se deosebeste de celelalte activități
prin caracterul său originar, adică în regulile impuse se întruchipează
voința organului reprezentativ, care deține o forță juridică majoră față
de celelalte norme juridice.
Etapele procedurii legislative:
1. Inițiativa legislativă
2. Avizarea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative
3. Dezbaterea proiectelor de legi
4. Votarea proiectelor de legi și semnarea lor de catre Președintele
Parlamentului
5. Promulgarea legii de către președintele republicii
6. Publicarea legii în Monitorul Oficial
7. Intrarea în vigoare a legii

În legatură cu inițiativa legislativă, procedeele tehnice juridice diferă

de la o lege la alta.E necesar ca proiectul sub aspect tehnic să ia forma
pe care o cere actul ce urmează a fi adoptat.
Astfel, actul normativ ce urmează să fie adoptat de Parlament trebuie
să îmbrace forma legii, cel adoptat de Guvern ia forma unei hotărâri
sau a unei ordonanțe.
Inițiativa legislativă are loc prin sesizarea Parlamentului și poate fi de
2 feluri:
a.) inițiativa legislativă constituțională
b.) inițiativa legislativă pentru adoptarea legilor organice și ordinare
Inițiativa de revizuire a Constituției, ca lege supremă, necesită o
procedură specială și printr-un sistem tehnic stabil.
În cazul inițiativei legislative asupra legilor organice și ordinare,
dreptul de inițiativă legislativă o au doar deputații Parlamentului,
Președintele, Guvernul, Adunarea populară a unității administrativ-
teritoriale autonome.
Însă cea a Guvernului prevalează, aproximativ 80% din toate legile
adoptate de parlament au fost din initiativa Guvernului.

Nu toate proiectele de legi sunt avizate ci doar cele care semnifică o

importanță majoră pentru societate. Avizarea are scopul de a analiza
proiectul de lege, pentru a determina daca nu conține careva greșeli de
exprimare sau noțiuni greșite și nu în ultimul rând să vadă dacă textul
proiectului nu contravine Constituției. După aceasta comisiile
întocmesc avizul, propunând adoptarea, modificarea sau anularea
proiectului.
Avize asupra proiectelor pot surveni și din partea deputaților, a
fracțiunilor parlamentare, a ONG-urilor, etc.

Dezbaterea este făcută de Parlament, dezbaterea hotărăște soarta

proiectului de lege, dacă va fi sau nu va fi adoptat.
Dezbaterea proiectului în Parlament cunoaște 2 forme:
a.) dezbaterea generală a proiectului
b.) dezbaterea pe articole a proiectului
Dezbaterea generală oferă deputaților posibilitatea de a studia
proiectul la exterior, adică ce prevede acesta și cum regulile lui vor
influența în viitor societatea, care vor fi schimbările impuse de legi pe
viitor. Dezbaterea se finalizează cu un vot .
Dezbaterea articolelor începe cu amendamente, ele trebuie să fie
expuse în scris în termenul stabilit de regulament. Amendamentele se
referă la un singur articol al proiectului de lege.
În fine, proiectul este supus votului parlamentar.

În procesul votării se întâlnesc obligativități impuse de Constituție. O

lege organică ca să fie adoptată trebuie să urmărească că proiectul
trebuie sa adune votul a cel putin 51 de deputati și obligatoriu să fie
lecturată de cel putin 2 ori.
Legile privind adoptarea legilor ordinare și a hotărârilor prevede că
legea ordinară este adoptată cu votul majorității deputaților prezenți la
ședință.
O lege nu poate intra în vigoare fără promulgarea ei de către
Președinte. Promulgarea dă dovada că legea supusă votului
parlamentar nu contravine Constituției și cu respectarea procedurii
expuse în Constituție.

Publicarea legii aduce la cunoștință societății prevederile legii, aceasta

se publică impreună cu decretul Presedintelui de promulgarea ei.
Legea este publicată cu scopul de a o aduce la cunoștință cetățenilor și
datorită acestora se poate asigura faptul că legea este cunoscută de toți
cetățenii.

Sistematizarea și perfecționarea legislației:

Are ca scop perfecționarea periodică a legislației, așezarea actelor
normative, ordonarea lor pentru a fi mai comodă realizarea lor

Reexaminarea se face de fiecare autoritate publică pentru fondul său

de acte normative.
Reexaminarea se face în 2 etape:
1. determinarea fondului de acte ce urmează a fi analizate și
gruparea lor independentă de conexiunile dintre ele.
2. are drept scop examinarea a fiecărui act normativ
Ca rezultat a analizei se poate pune problema abrogării actelor
normative.

Sistematizarea legislației este o activitate juridică care are drept scop

o anumită organizare a actelor normative în vigoare conform unor
criterii, având ca rezultat elaborarea unor coduri, culegeri, colecții a
actelor normative.
Incorporarea este forma simplă de sistematizare a actelor normative
ce constă în gruparea , aranjarea actelor normarive conform unor
criterii, acesta influențează caracterul tehnic a actelor normative, iar
conținutul corectându-l doar de greșeli și erori.
Incorporarea oficială este acea incorporare realizată autoritățile
publice care au competența respectivă.
Incorporarea neoficială este realizată de ce nu dețin putere în stat.
Codificarea este forma superioară sistematizării care constă în
prelucrarea și constituirea unui singur act normativ cu putere de lege
numit cod. Codificare este o forma de sistematizare oficială și atât.
Codificarea are în același timp :
1. o formă de sistematizare a legislației
2. o parte componentă a activității de elaborare a dreptului.

Tehnica sistematizării legislației nu este un proces simplu, întrucât

dreptul, actele normative au o structură complexă, fapt ce impune în
mod necesar o sistematizare a lor. A sistematiza actele normative
înseamnă, de fapt, a le înscrie într-un anumit sistem.
Sistematizarea legislației, pe de o parte, ajută la cunoașterea ușoară a
reglementărilor juridice, iar pe de altă parte, elimină sau previne
contradicțiile dintre diverse acte normative.
Principalele forme de sistematizare a actelor normative sunt:
1. incorporarea- înseamnă așezarea, poziționarea actelor
normative după criteriile exterioare ale acestora; cronologice,
alfabetice, pe ramuri de drept, pe instituții juridice. Incorporarea
poate fi de două feluri:
a. oficială- realizată de organele de stat (Parlament, Guvern,
Ministere).
b. neoficială- realizată de persoane particulare, edituri, barouri de
avocați, birouri notariale.
2. codificarea- este o formă superioară de sistematizare a actelor
normative, diferită de incorporare prinobiectul ei, subiectele care
o realizează și forța sa juridică. Aceasta realizează o cuprindere
unitară a unor norme, de regulă a principalelor reglementării
dintr-o ramură de drept sau dintr-un domeniu de activitate.ex:
CP, CC, CV.
Codificarea este înfăptuită numai de către organele de stat
competente, de regulă de organul legislativ suprem.