Custiuc Cristian Gr.

1706

Speţă

Reclamantul X, cetăţean al Republicii Moldova cu reşedinţa obişnuită în Madrid a formulat o

acţiune în instanţa de judecată din Republica Moldova către pârâtul Y, având dubla cetăţenie a
Republicii Moldova şi a Spaniei cu reşedinţa obişnuită în Chişinău, privitor la încasarea unei
penalităţi în legătură cu executarea necorespunzătoare a unui contract de vânzare-cumpărare a
unui autoturism.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că între aceştea a fost încheiat în Chişinău un

contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism (reclamantul având calitatea de vânzător iar
pârâtul calitatea de cumpărător), iar pârâtul nu a respectat termenul de plată prevăzut în contract.

Instanţa a reţinut că părţile contractante nu şi-au stabilit legea aplicabilă potrivit principiului
lex voluntatis, iar reclamantul a solicitat aplicarea legii spaniole având în vedere că art.2618 alin.
(1) lit.a) din Codul civil prevede că contractul de vânzare-cumpărare de bunuri este reglementat
de legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită vânzătorul.

Instanţa a solicitat reclamantului să prezinte textul legii spaniole, motivând că potrivit legii
spaniole partea care invocă legea străină este obligată să probeze conţinutul acesteia.

În termenul stabilit de instanţă reclamantul nu a prezentat textul legii spaniole, iar instanţa a
respins acţiunea reclamantului.

Este corectă soluţia instanţei ? Argumentaţi răspunsul

Solutia instantei nu este corecta.

Normele conflictuale ale forului admit aplicarea legii materiale straine de catre instantele locale.
Stabilirea conținutului legii străine se face în conformitate cu interpretarea ei oficială și cu
practica aplicării ei în statul străin respective , aceasta stabilire este intreprinsa de catre judecatori
si nu de catre parti. Desigur partile au posibilitatea de stabilire a continutului legii straine dar asta
este un drept si nu o obligatie deoarece conform art 2589 alin.3 : “ Persoanele participante la
proces pot să prezinte documente care confirmă conținutul normelor legii străine invocate pentru
întemeierea pretențiilor sau apărării sau pot în alt mod să asiste instanța în determinarea
conținutului acestor norme.” Obligatia de probare a continutului normei ii apartine judecatarului
si nu o obligatie a partii. Instanta apeleaza doar la normele materiale straine si nu si la cele
conflictuale iar normele conflictuale a forului expun ca obligatia de probare o are
judecatorul (art.2589). In acest caz, instanta trebuie sa interprinda toate masurile pentru
determinarea continutului legii straine, in caz de necessitate sa se informeze official cu privire la
continutul legii straine.

Intr-un ultim caz poate sa fie situatia in care judecatorul este in imposibilitatea de aaplica
legea straina {spaniola} si atunci se aplica art 2589 al. 5 : “În cazul imposibilității de a stabili,
într-un termen rezonabil, conținutul legii străine, cu toate că s-au luat măsurile necesare în
conformitate cu dispozițiile prezentului articol, se aplică legea Republicii Moldova.” Aplicarea
legii forului intervine ca un subsidiar, fiind justificată exclusiv pe imposibilitatea evidentă de
stabilire a conţinutului legii străine.
Litigiul nu poate rămâne nejudecat, prin respingerea acţiunii reclamantului pe motiv că legea
străină nu este cunoscută, deoarece, în acest caz, judecătorul ar fi culpabil de abuz în serviciu. în
situaţia când legea străină nu poate fi probată, unica lege cunoscută de judecător este cea
naţionala.
De asemnea, respingerea acţiunii ar fi o soluţie injustă pentru reclamant, deoarece sarcina probei
legii străine nu incumbă în primul rând (şi în orice caz, nu exclusiv) părţilor, ci instanţei.

Speţă

Reclamantul A, cetăţean al Republicii Moldova şi al României (fiul pârâtului din a doua

căsătorie) cu reşedinţa obişnuită în Chişinău şi reşedinţa (temporară) în Bucureşti, a solicitat
instanţei de fond din Republica Moldova, în contradictoriu cu pârâtul B, având dubla cetăţenie a
Republicii Moldova şi a României cu reşedinţa obişnuită în Bucureşti, constatarea nulităţii
absolute a unui contract de donaţie a unui autoturism în favoarea lui C, cetăţean al României cu
reşedinţa obişnuită în Chişinău (fiul pârâtului din prima căsătorie), invocând o problemă de
incapacitate a pârâtului.

La soluţionarea litigiului instanţa a aplicat legea Republicii Moldova privitor la capacitatea

pârâtului B.

Pâratul a atacat hotărârea instanţei de fond la Curtea de Apel, motivând că instanţa de fond a
aplicat greşit norma conflictuală privind legea aplicabilă capacităţii.

Care este soluţia Curţii de Apel şi cum o motivează ?

Curtea de Apel va admite apelul ,va stabili casarea hotaririi primei instante si ii va transmite
dosarul pentru rejudecare.

Capacitatea persoanei fizice sub ambele forme este guvernata de legea nationala adica de legea
statului a carui cetatenie o are persoana fizica ,in cazul dat piritul.
Odata ce piritul are dubla cetanie (Republica Moldova si Romania), se aplica art 2586, al 2.
Cod civil al RM, care prevede :  “În cazul în care persoana are două sau mai multe cetățenii,
legea națională este legea statului cu care persoana are cele mai strînse legături, în special prin
reședința sa obișnuită sau prin locul unde își desfășoară activitatea principală.”.

Deoarece piritul are si cetatenia Romaniei si resedinta este in Romania , observam ca piritul are
cele mai strinse legaturi cu Romania .Astfel legea sa nationala este legea Romaniei..
Determinarea și proba cetățeniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetățenie se
invocă

Cauza va fi retrimisa in fond si solutionata privitor la capacitatea pârâtului conform legii

nationala a acestuia adica a Romaniei(art 2586 al 2.) . In Codul civil al RM e prevazut ca
capacitatea de exercițiu (art 2587 al 1) si capacitatea de folosinta (art 2588 al. 1) a persoanei
fizice este guvernată de legea sa națională, in cazul dat a Romaniei