Teste control TGD

1. Explicati etimologia termenului drept si respectiv acceptiunile filosofica si

juridica a acestuia dobandite inca din antichitate. RASPUNS :Explicarea noiunii de drept nseamn, de fapt, a rspunde la ntrebarea: Ce este dreptul? Rspunsul la aceast ntrebare poate fi dat din numeroase optici i puncte de vedere, aceasta datorit complexitii, importanei i implicaiilor dreptului asupra relaiilor sociale, a conduitei i intereselor individului uman i al colectivitilor socio-umane. Indiferent de varietatea rspunsurilor posibile la aceast ntrebare, cel puin dou aspecte ale problemei sunt necesare i inevitabile, i anume: explicarea etimologiei i originii, ale sensurilor i accepiunilor termenului drept1) n limbajul juridic i, respectiv, explicarea conceptului sau a categoriei de drept, a definiiei dreptului. Cunoaterea i explicarea fenomenului drept a constituit din cele mai vechi timpuri i pn n prezent o preocupare legitim nu numai a erudiilor sau specialitilor ci i a omului simplu, a ceteanului. Aceasta pentru c dreptul a avut i are cele mai complexe interferene cu libertatea i interesele omului n societatea organizat ca stat. De aceea, primele reflecii i elaborri teoretico-explicative asupra fenomenului drept au aprut nc n antichitate, n operele i scrierile unor filosofi, mprai sau juriti ei epocii - cu deosebire ai antichitii romane. Ele au fost continuate apoi n operele filosofice i politico-juridice ale Evului Mediu - mai cu seam n perioadele renascentist, iluminist i a revoluiilor burgheze, ca n epoca modern i contemporan cunoaterea dreptului s se dezvolte considerabil, constituindu-se complexul sistem al tiinelor juridice, ca o ramur distinct a tiinelor socioumaniste. Pn n secolul al XIX-lea cnd tiina dreptului se va delimita ntr-o ramur distinct a tiinelor, explicaia fenomenului drept era realizat din perspectiva filosofiei, moralei, eticii, a politicii, istoriei etc., de unde i marea diversitate de nelesuri i definiii date dreptului. n acest proces istoric-evolutiv multimilenar s-a decantat i cristalizat concomitant att forma semantic a termenului drept ct i diversele sale accepiuni sau sensuri n care a fost i este utilizat. Sub aspect etimologic termenul sau cuvntul drept i are originile n cuvntul latinesc directum directus al crui sens originar, exprima ns ideea de rectiliniu, n neles material sau fizic de linie dreapt, unghi drept, de ceva direct etc. O asemenea accepiune a cuvntului drept este i n prezent utilizat att n vorbirea curent ct i n limbajul unor specialiti cum ar fi tehnica, matematica, fizica etc. Totodat, la originile termenului drept a stat i cuvntul latinesc dirigo care nsemna a crmui, a dirija sau orienta, a conduce. Prin evoluie i combinarea acestor termeni, cuvntul drept a nceput a exprima ideea de conducere sau crmuire dreapt a oamenilor, de a-i dirija pe linia dreapt a conduitei sau faptelor stabilite prin norme sau legi, de a decide n mod corect, drept n baza legilor. De la acest neles originar, termenul drept a primit nc din antichitate i alte dou accepiuni: una filosofic i cealalt juridic. n accepiunea filosofic termenul a fost utilizat nc de Aristotel, Platon i ali filosofi antici pentru a exprima ideea de echitate, de justee, de dreptate, n neles preponderent
1

etic (drept-nedrept, just-injust, a da fiecruia ceea ce i se cuvine, de a fi corect etc.). n accepiunea juridic termenul a fost consacrat pentru a exprima un alt coninut: Prin drept a nceput a se nelege ansamblul de legi i norme considerate drepte, juste, corecte care guvernau viaa i activitatea de stat a unei societi, norme sau legi instituite i aplicate de autoritile puterii statale avand caracter obligatori, fiind asigurate in aplicarea lor prin forta de constrangere a statului. Totodata termenul drept a mai fost utilizat si pentru a exprima activitatea de aplicare a legilor in intelesul de a face dreptate, de a infaptui justitia, dreptatea. n aceast accepiune generic (juridico-filosofic) termenul drept s-a rspndit apoi treptat i n alte limbi, cu adaptrile semantico-fonetice corespunztoare, ca de exemplu: n limba italian - diritto, n limba francez droit ; n german - Recht, n englez Right i Law, n limba romn drept .a. Trebuie observat n acelai timp faptul c n antichitate Romanii au creat un corespondent semantic al termenului drept, i anume, termenul jus - jusum (care la origini nsemna porunc, a porunci) i care, n diferite formulri i asocieri cu ali termeni, putea exprima existene distincte din sfera dreptului, ca de exemplu : un ansamblu de norme sau legi dintr-un anumit domeniu (jus gentium = dreptul ginilor sau jus publicae = drept public sau jus privatum = dreptul privat etc.); sau, putea exprima activitatea de nfptuire a dreptului (justiia, jurisprudentia etc.); sau, exprima denumirea unor instituii sau persoane legate de aplicarea sau interpretarea dreptului - jurisconsult, juris, justiia etc. (Tot de la Romani vine i cuvntul Lex = lege, n nelesul ei de norm suprem de drept.
2. Care sunt acceptiunile mai larg utilizate ale termenului drept in limbaj

juridic? Explicati acceptiunile termenului drept in expresiile: drept obiectiv, drept subiectiv, drept pozitiv, drept substantial sau material, drept procesual sau procedural, drept national, drept international, drept comunitar, : stiinta dreptului sau stiintele juridice s.a. RASPUNS: n limba romn termenii drept i respectiv juridic (de origine latin) au dobndit mai multe accepiuni sau sensuri, dup cum sunt utilizai n limbaj curent, de nespecialitate sau de specialitate juridic. n limbajul juridic de specialitate termenul drept este utilizat fie singular, de sine stttor, fie n corelaie cu ali termeni sau atribute exprimnd astfel coninuturi diferite. n acest fel, termenul drept are mai multe accepiuni, din care mai uzitate sunt: drept obiectiv, drept subiectiv, drept pozitiv, drept material sau substanial, drept procesual sau procedural, stat de drept, ordine de drept, ramur a dreptului, sistem al dreptului, tiin a dreptului, drept intern drept internaional, drept public, drept privat etc. O alt accepiune, cu totul diferit de prima, este exprimat prin termenul sau expresia de drept subiectiv. Prin drept subiectiv se nelege prerogativa (ndreptirea, ndrituirea) unei persoane, subiect al unui raport juridic concret de a deine un bun, a svri un fapt sau aciune, de a pretinde unui alt subiect s dea, s fac sau s nu fac
2

ceva, n virtutea normelor dreptului obiectiv. Cu alte cuvinte, prin drept subiectiv se exprim dreptul sau prerogativa ce aparine unui titular sau subiect concret al unui raport social determinat (De exemplu, toate drepturile civile: de proprietate, succesiune, drepturile de crean etc. sunt drepturi subiective; sau drepturi constituionale cum sunt: dreptul la via, la munc, nvtur, la vot etc. sunt drepturi subiective ale persoanei umane). De remarcat c n limbajul juridic englez se face o delimitare i mai net ntre dreptul obiectiv i cel subiectiv n sensul c pentru dreptul obiectiv se utilizeaz termenul Law iar pentru dreptul subiectiv - termenul Right. Un alt sens al termenului drept este cel de drept pozitiv. Prin "drept pozitiv se nelege totalitatea normelor juridice n vigoare la un moment dat. Prin aceast expresie sau termen se opereaz distincia n sfera dreptului obiectiv dintre categoriile de norme care au ieit din vigoare, care nu se mai aplic fiind trecute n arhiva istoric a dreptului i, respectiv, categoria normelor care sunt n aciune. Expresiile de drept substanial sau drept material i respectiv de drept procesual sau drept procedural au urmtoarele accepiuni: Prin drept substanial sau material se nelege ansamblul acelor categorii de norme juridice care au un coninut normativ propriu-zis, adic normeaz, stabilesc conduite, fapte, aciuni ale subiecilor ntr-un raport juridic, n timp ce prin expresia "drept procesual" (sau procedural) se exprim categoria normelor juridice care cuprind n coninutul lor proceduri, modaliti, mijloace prin care se aplic normele dreptului substanial sau material. De exemplu, Codul civil sau Codul penal cuprind norme ale dreptului material sau substanial, n timp ce Codul de procedur civil i Codul de procedur penal cuprind norme de drept procesual. n unele acte normative mai ample (Legi, Ordonane guvernamentale, Hotrri ale guvernului sau n Hotrri ori Decizii ale organelor locale) normele de drept material (substanial) i cele de drept procesual sunt cuprinse n corpul aceluiai act normativ. n acest caz normele de drept procesual (de procedur) sunt formulate de regul n partea final a acelui act normativ sau sunt elaborate n acte separate ce poart, n mod frecvent, denumirea de instruciuni sau acte de aplicare.
3. Explicati pe scurt procesul istoric de aparitie al stiintei dreptului, principalele

caracteristici ale acestei stiinte si metodele sale de cercetare. RASPUNS: Prin tiina dreptului se nelege acea ramur a tiinelor socio-umaniste care are ca obiect cercetarea, explicarea i interpretarea ansamblului de norme juridice precum i ale activitii legate de elaborare i aplicarea dreptului. n mod frecvent pentru expresia tiina dreptului se utilizeaz i sinonimul: tiine juridice. Ele exprim n esen acelai coninut, dar sfera lor de cuprindere este diferit. Astfel, innd seama de distincia fcut mai sus ntre normele dreptului substanial i a dreptului procesual, n limbajul de specialitate juridic se consider uneori c prin termenul tiina dreptului s-ar avea n vedere doar ramura tiinei ce are ca obiect sfera sau categoria normelor dreptului substanial (material) iar prin termenul de tiine juridice s-ar avea n vedere tiina fenomenului juridic n ansamblul su avnd ca obiect de studiu att ansamblul normelor dreptului material ct i al dreptului procesual, precum i ansamblul de activiti i instituii din sfera dreptului cum ar fi, de exemplu, ansamblul instituiilor i activitilor legate de elaborarea i aplicarea sau
3

realizarea dreptului. Rezult c spre deosebire de termenul drept, termenul juridic are n acest context, dar i n general vorbind, un neles i o sfer mai larg de cuprindere. n acelai mod trebuie nelese, n limbaj juridic, i expresiile frecvent utilizate ca alternative sau sinonime cum sunt: norm de drept - norm juridic, raport de drept raport juridic, fapt sau act de drept - fapt sau act juridic, rspundere juridic etc. tiina dreptului sau tiinele juridice tiina dreptului are o istorie proprie a crei particularitate principal const n aceea c este o istorie integrat i nu doar conex istoriei statului; tiina despre drept i tiina despre stat nu pot fi separate, tot aa cum statul i dreptul, nu pot fi concepute dect n organic legtur sau interdependen; tiina dreptului avnd ca principal obiect de studiu ansamblul normelor juridice (dreptul obiectiv), tiina acestui obiect va avea n mod virtual un pronunat caracter normativ, fiind n esen o tiin a normelor;

4. De ce stiinta dreptului sau stiintele juridice constituie un sistem si care sunt

componentele de structura ale acestuia? RASPUNS: Stiintele care delimiteaza lumea dominata de norme, obligatii si atributii care studiaza aspectele normative ale activitatii umane stiintele juridice, etica etc constituie un sistem. Componentele acestui sistem: - norma juridic elementul de structur fundamental al oricrui sistm de drept; este regula de conduit cu caracter obligatoriu, instituit sau recunoscut de puterea public, a crei respectare este asigurat, la nevoie, prin fora coercitiv a statului; - instituia juridic o grupare relativ distinct de norme prin care se reglementeaz o anumit categorie de raporturi sociale; - ramura de drept un ansamblu mai larg de norme i instituii juridice delimitate, pe baza anumitor criterii, ntr-o entitate structural relativ distinct;

5. Din enuturile de mai jos, notati cu X varianta corecta care exprima acceptiunea termenului de drept obiectiv si cu XX pe cea care corespunde acceptiunii de drept material sau substantial: ( ) ansamblul normelor juridice cu continut procedural; ( ) ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturi din sfera existentei materiale; ( ) ansamblul normelor existente in societate;
4

( ) ansamblul normelor care reglementeaza raporturi patrimoniale; ( xx ) ansamblul normelor juridice cu continut normativ propriu-zis; (x ) ansamblul normelor instituite si aplicate de organele statului. 6. Din enunturile de mai jos, notati cu x varianta corecta care exprima acceptiunea termenului de drept subiectiv si respectiv cu xx pe cea care corespunde acceptiuni de drept procesual sau procedural: ( ) ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile dintre subiectii umani (persoane fizice); (x ) dreptul subiectiv este prerogativa (indreptatirea) unui subiect concret intr-un raport juridic determinat; ( ) ansamblul normelor juridice in vigoare; ( ) dreptul ce apartine unei persoane in virtutea prevederilor normei de drept; ( )ansamblul normelor care au continut normativ propriu-zis privind raporturi sau relatii sociale; (xx) ansamblul normelor care cuprind in continutul lor modalitati, mijloace sau proceduri de aplicare ale normelor dreptului material. 7. Care sunt elementele fundamentale ale limbajului si care este intelesul notiunii de concept? RASPUNS: Este foarte greu de fcut diferena dintre noiune i concept. Cele dou acoper, cel mai adesea, referine comune. Criteriul cel mai pertinent de difereniere este cel al abstractizrii: conceptul este cu mult mai general i mai abstract dect noiunea, aceasta din urm tinznd spre o anume concretee i particularitate. Un concept este un semnificant lingvistic, un ansamblu de caracteristici modale gndite unitar. Este o form elementar a gndirii, o idee general. Difer de imaginea mental prin faptul c aceasta este individual. Conceptele sunt abstracte. Termenul 'concept' este compatibil cu mai multe interpretri, ncepnd de la semnificaia minimal a unui cuvnt izolat, trecnd la semnificaia contextual a unui cuvnt nglobat ntr-un mesaj, apoi la semnificaia unui ir de cuvinte i sfrind cu semnificaia unitar a unui discurs specific, tratnd un anume subiect. n tehnologie avem conceptele: materie prim, unealt, meserie, funcie, main, unealt programabil, lan tehnologic, produs finit, etc. n informatic avem conceptele: limbaj de programare, algoritm, opernd, funcie, variabil, procedur. n cultur putem trata diferite tipuri de creaii drept concepte culturale particulare sau generalizate, avem astfel conceptele distincte: roman, poezie, dram (aparinnd conceptului de literatur), de asemeni avem diferitele creaii muzicale, plastice, teatrale - toate aparinnd conceptului de obiect cultural. Exemplul clasic de concept filozofic este substana sau materia, semnificare generic ce include n dimensiunea ei diversitatea strilor materiei i a manifestrilor ei fenomenale.

8. Normativitatea juridica, respectiv, reglementarea prin norme de drept a raporturilor sociale are un specific al ei. Explicati acest specific. RASPUNS: Societatea este o existen supus unei mari complexiti de norme: morale, etice, estetice, religioase, economice, politice, ecologice, sanitare, sportive etc., inclusiv cele juridice. In cadrul acestei complexe normativiti sociale, normativitatea juridic (adic reglementarea prin drept a raporturilor sociale) ocup un loc aparte i are un specific al ei care const cel puin n urmtoarele: a) prin drept sunt reglementate doar acele raporturi sau relaii din societate pe care legiuitorul (adic organul de stat competent) le consider a fi importante sau prioritare. Totodat, normativitatea juridic are n vedere doar raporturile de alteritate (ad alterum), adic raporturile omului cu semenii si, cu altul sau cu alii. De aceea, subiecii (subiectele) unui raport juridic (raport reglementat prin norme de drept) sunt ntotdeauna cel puin doi sau mai muli i nu pot fi dect oamenii, luai individual sau n forme organizate. b) Normativitatea juridic are, n principiu, un caracter imperativ, general obligatoriu, n sensul c toi cei crora li se adreseaz norma de drept au obligaia s respecte dispoziiile ei. c) Coninutul i forma normelor de drept este distinct, diferit de cea a celorlalte norme sociale.
9. Enuntati si explicati pe scurt factorii mai relevanti care determina existenta si

evolutia dreptului. RASPUNS: Factorii de determinare ai dreptului cei mai importani sunt: 1. Cadrul natural de existen i evoluie istoric a comunitii respective; 2. Contextul istoric de evoluie i specificul etnic-naional 3. Cadrul sau factorul economic 4. Particularitile sistemului politic 5. Cadrul sau factorul cultural-spiritual i ideologic 6. Contextul internaional 7. Cadrul de valori ale culturii i civilizaiei comunitii respective. 10. Dreptul este un fenomen social-istoric doar determinat sau si determinant asupra unor sfere ale existentei sociale? Exemplificati procesul invers de determinare a dreptului asupra evolutiei unor factori, conditii sau relatii socialistorice. RASPUNS: In analiza fenomenului juridic sunt identificabili si alti factori, conditii sau procese cu relevanta diferentiata. Importanta este aici concluzia potrivit careia dreptul nu poate fi inteles si explicat decat in contextul interferentei sale cu ceilalti factori si conditii ale existentei, in care context , dreptul apare ca un factor determinat
6

dar si determinant-in anumite limite-asupra ansamblului factorilor existentei socialistorice, ale culturii si civilizatiei societatii. De aici si importanta problema a intelegerii conexiunilor dreptului cu valorile sociale in general si cu valorile morale, in special. Determinismul dreptului poate fi pus in corelatie si cu valorile culturii si civilizatiei acelei societati si a celor universale, in general. Prin specificul imperativitatii si al originii sale subiective, dreptul a fost si este determinat, influentat de valorile epocilor in care a fost creeat si aplicat dar, la randul sau a avut si are capacitatea fie de a consolida, apara, consacra sau stimula creatia de valori fie, dimpotriva, de a frana sau suprima-fie si temporar-evolutia unor categorii de valori.
11. Precizati notiunile de cultura, civilizatie, valori si explicati legatura

dintre drept si valori, cu deosebire corelatia care exista intre valorile morale si valorile juridice. RASPUNS: Intelegerea raportului de reciproca determinare dintre drept si valori, specificul acestui raport presupune cunoasterea, fie si in mod succint, a continutul de baza al notiunilor corelative de cultura-civilizatie-valori. Prin cultura, se intelege totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in procesul practicii social-istorice, precum si a institutiilor necesare pentru crearea si comunicarea acestor valori. Notiunea de civilizatie, exprima nivelul de dezvoltare materiala si spirituala al unei societati intr-o etapa sau epoca istorica data. Notiunea de valoare: definirea si analiza valorii, apartine in primul rand axiologiei, filosofiei in general. In esenta, prin valoare, se intelge insusirea sau calitatea unor lucruri, fapte, idei, obiecte, fenomene etc. De a corespunde unor trebuinte sau idealuri sociale generate de existenta sociala. Pornind de la continutul celor doua notiuni sau categorii- drept si valoricorelatiile dintre ele apar ca organice, firesti, logice, ca legaturi bivalente sir eciproc determinante. Dreptul se afla direct sau indirect sub influenta determinanta a valorilor. Direct, ins ensul ca, pe de o parte, anumite norme-valori din sfera valorilor sociale (a normativitatii sociale nejuridice) sunt preluate si transpusein sfera normativitatii juridice, devenind astfel norme de drept si implicit valori juridice si, pe de alta parte, ins ensul ca anumite valori sau categorii de valori sunt luate sub protectia expresa, nemijlocita a unor norme de drept. Si indirect, dreptul se afla sub influenta valorilor in sensul ca intregul spirit al dreptului-nu doar litera sa-inrteaga activitate de legiferare, de interpretare si aplicare a dreptului nu pot ignora, ocoli sau incalca mesajul valorilor fara riscul de a afecta, mai devreme sau mai tarziu, finalitatea dreptului insusi, ratiunea lui de a fi. Legatura drept-valori, constituie de fapt o corelatie reciproc translativa de elemente specifice valorilor, translatie in care pe de o parte, dreptul preia, consacra si apara valorile sociale si pe de alta parte, valorizarea si sistemul de valori sociale, integreaza valorile din perimetrul juridicului.
7

Din categoria valorilor sociale, valorile morale se gasesc in cea mai stransa conexiune cu dreptul. Aceasta pentru ca atat dreptul cat si morala au afinitati si functii normative, reglementand sau stabilind prin normele lor raporturi, conduite,a ctiuni si atitudini comportamentale. Din acest punctd e vedere, dreptul si morala au un centru comun, o origine si destinatie comuna. In relatia drept-valori morale, fortele sau imperativele specifice care le garanteaza existenta si aplicarea se dubleaza in mod reciproc, devenind complementare. In nici o alta corelatie dintre drept si celelalte categorii de valori, aceasta nu apare atat de directa ca intre drept si valorile morale. Cu alte cuvinte, toate celelalte categorii de valori din diferite sfere ale existentei sociale, inclusiv valorile juridice au, sau ar trebui sa aiba, ca numitor camun valorile morale. 12.Care sunt principalele orientari in definirea dreptului si care este definitia mai larg acceptata a conceptului de drept? RASPUNS: Stiinta dreptului are printre altele si rolul de a defini diferitele existente, procese sau fenomene din sfera dreptului, implicit a dreptului insusi ca un concept de sine-statator. Se stie ca definitiile in general si deci, sid efinitia dreptului, este un produs al demersului de cunaostere prin care se stabileste o anume identitate intre continutul pew care il exprima denumirea unui semn sau termen si descriptia (descrierea) acelui continut. Cu alte cuvintem definitia este expresia logico-semantica, sintactica si morfologica, cocnentrata prin care se fixeaza si se transmit caracteristicile cele mai esentiale si generale, prorpii fenomenului denumit supus analizei si descrierii. Nu intotdeauna o definitie este sinonima sau identica cu denumirea, cu semnul sau termenul care denumeste acel proces sau fenomen. Aceasta, deoarece semnul sau termenul, adica denumirea are valoarea unui instrument primordial, elementar al cunoasterii iar definitia este expresia superioara, sintetica de cunoastere a trasaturilor esentiale, caracteristice ale procesului sau fenomenului definit. Intr-o incercare de a cuprinde cat mai numeroase si mai relevante elemente definitorii ale dreptului, urmatoarea definitie ni se pare mai cuprinzatoare: Dreptul este sistemul normelor elaborate si/sau consacrate (preluate) de catre puterea de stat, norme care orienteaza comportamentul uman in conformitate cu valorile societatii respective, stabilind drepturi si obligatii, principii si definitii, structuri si relatii de organizare si activitate sociala a caror respectare este obligatorie, fiind asigurate la nevoie de forta coercitiva a puterii publice.
13. Pentru definirea dreptului, unii autori utilizeaza conceptul de constante sau

permanente ale dreptului. Ce se intelege in acest context prin constante sau permanente si care sunt aceste constante in : sfera continutului normelor de drept, in asa-numitul dat al dreptului si, respectiv, in sfera aparatului conceptual al limbajului juridic.
8

RASPUNS: Dificultatea formularii unei definitii complete sau general-acceptate a dreptului a determinat pe unii autori sa insiste nu atat pe elaborarea unor definitii clasice, ci sa identifice si sa stabileasca elementele sau trasaturile definitorii ale acestuia. Dintr-o asemenea perspectiva aceste trasaturi sau elemnte, au fost denumite prin termenul generic constante sau permanente ale dreptului si exprima, in esenta, ceea ce este mereu, intotdeauna, permanent prezent in existenta si evolutia fenomenului juridic. In planul sau sfera asa numitului dat: al dreotului sunt, de asemenea, identificabile o serie de constante ale dreptului. Prin dat sau date ale dreptului, unii autori inteleg realitatile date, adica ansamblul unor premise si conditii care, dincolo de variabilitaeta lor concret istorica se manifesta ca permanente sau constante ale dreptului, indiferent de diversitatea sistemelor concrete ale acestuia. Asemenea date: si prin urmare, constante ale dreptului sunt considerate a fi in principal: -relatiile sociale; -omul; -legitatile obiective ale existentei. O semnificativa categorie de constante ale dreptului pot fi identificate in planul aparatului logic-conceptual, in limbajul juridic perpetuat de-a lungul istoriei diferitelor sisteme de drept.. De exemplu, concepte sau notiuni cum sunt: lege, raport juridic, pedeapsa, inchisoare, contract, familie, obligatie, drept, stat etc au avut de-a lungul mileniilor si paba astazi relativ aceeasi semnificatie informationala, acelasi inteles. Conceptualizarea si definirea dreptului poate fi realizata si din perspectiva unor asemenea constante, adica elemnte definitorii de maxima stabilitate, de perenitate in existenta si evolutia dreptului. 14.Explicati notiunea generica de sistem si retineti cateva din definitiile acestuia. RASPUNS: Sistemul este : un set de obiecte interconectate ; un tot organizat de cunostinte, conceptii, marimi ; un mod ordonat de actiune, organizare, clasificare ; un ansamblu de elemente asezate intr-o anumita ordine intre care exista conexiuni determinate prin care interactioneaza conform anumitor reguli in vederea realizarii unui obiectiv ; un grup de fenomene interdependente care actioneaza unul asupra altuia ca un intreg unificat sau ca un ansamblu de elemente care asculta de un ansamblu de reguli de functionare bine definite in vederea indeplinirii unui anumit scop ; multime de elemente ce alcatuiesc o anumita formatiune integrala ; si seria exemplificarilor ar putea continua, observand diversitatea opticilor si ale domeniilor din perspectiva carora este incercata definirea. Pentru conciziunea si generalitatea ei este relevanta definitia formulata de insasi intemeietorul Teoriei generale a sistemelor Levi von Bertalanffy (in General System Theory, in vol.General Systemes, 1956, I, p.1) potrivit caruia sistemele sunt complexe de elemente aflate in
9

interactiune, iar definitia lui S.L.Optner pare mai edificatoare prin detalierea ei, astfel: Sistemul este un ansamblu de obiecte si un ansamblu de relatiiintre aceste obiecte si atributele lor. Obiectele sunt parametrii sistemelor, adica datele, procesul, rezultatele, controlul prin reactie si constrangere; Atributele sunt proprietatile obiectelor. O proprietate este manifestarea exterioara a procesulu 545f51f i prin care un obiect este cunoscut, observat sau introdus in procesul sistemului ; Relatiile sunt legaturile care conexeaza obiectele si atributele in interiorul sistemului. Ele sunt prezente in toate elementele sistemului, intre sistem si subsistemele din care se compune si intre doua sau mai multe subsisteme. Atunci cand anumite relatii sunt functional necesare pentru celelalte relatii ele se numesc relatii de prim ordin2). Definitia conceptului sau a categoriei de sistem nu este unitar formulata. Ca si majoritatea definitiilor si aceea a sistemului a ramas inca in sfera controverselor doctrinare sau ale unghiurilor diferite de abordare si formulare. Sistemul este: un set de obiecte interconectate; un tot organizat de cunsotinte, conceptii, marimi; un mod ordonat de actiune, organizare, clasificare; un ansamblu de elemente asezate intr-o anumita ordine intre care exista conexiuni determinate prin care interactioneaza conform anumitor reguli in vederea realizarii unui obiectiv; un grup de fenomene interdependente care actioneaza unul asupra altuia ca un intreg unificat sau ca un ansamblu de elemente care asculta de un ansamblu de reguli de funtionare bine definite in vederea indeplinirii unui anumit scop si seria exemplificarilor ar putea continua. 15.Care sunt principalele proprietati (caracteristici) ale sistemului? RASPUNS: Fara a stabili o dispunere valorica sau exhausiva a lor, proprietatile generice ale sistemului pot fi relevate ilustrativ si din perspectiva catorva asemenea proprietati considerate a fi principale, esentiale sau fundamentale. a). una din cele mai generale si incontestabile proprietati ale oricarui sistem este aceea de a exista ca un intreg (obiect, fenomen, proces) integrator de elemente sau parti componente. b). -Elementele sau partile care compun sistemul sunt entitati specifice integrate a caror individualizare trebuie facuta si conceputa in limitele sistemului respectiv. In acelasi timp, in functie de complexitatea structurii sale interne, partea, elementul sau componentul unui sistem poate fi in acelasi timp subsistem:-in raport cu sistemul in care se integreaza-si sistem in raport cu propria-i structura si componenta. c). Structuralitatea-ca proprietate universala a existentei-constituie implicit si una din proprietatile generice ale oricarui sistem. d).- o alta proprietate este aceea ca fiecare sistem si in cadrul sau fiecare componenta structurala(subsistem), indeplineste anumite functii caracteristice prin realizarea unor categoprii specifice de conexiuni, dependente sau interdependente, de roluri sau finalitati determinate.

10

e). Orice sistem are calitatea si capacitatea specifica de organizare si, in anumite limite, de auto-organizare interna, de reglare, adica de adaptare la impulsurile exterioare. f). In orice sistem este inevitabila prezenta conexiunii dintre elementstructura-functie, conexiune ce se constituie ca o veritabila axa coordonatoare a intelegerii conceptului de sistem. 16.Ce se intelege in limbaj sistemic prin: a. intreg parte sau element; b. element structura; c. structura-functie; d. autoreglare sistemica. RASPUNS:
Una din cele mai generale si incontestabile proprietati ale oricarui sistem este aceea de a exista ca un intreg (obiect, fenomen, proces) integrator de elemente sau parti componente. Daca asupra acestei proprietati sau caracteristici generice al oricarui sistem (de a fi inainte de toate un intreg) exista un qvasi-consens, intelegerea notiunii de intreg comporta insa notabile nuantari de la un autor la altul. Asa bunaoara, prin intreg se inteleg complexe de elemente, multime integrala de elemente, unitatea dintre obiect-insusire-relatie, ansamblu de elemente sau ansamblu organizat etc. Cert este ca in orice abordare sistemica punctul de plecare il constituie prioritatea intregului asupra partilor sale componente iar in explicarea raportului dintre intreg si parti sunt astazi depasite opticile unilateralizatoare, reductioniste, sumative ale partilor la intreg sau invers, de topire a individualitatii acestora in intreg. Aceasta inseamna ca sistemul ca intreg nu preia prin simplu transfer cumulativ insusirile partilor care il compun, el avand propriile insusiri si caracteristici ce rezulta nu din suma ci din sinteza caracteristicilor partilor care il compun si din modalitatea de alcatuire (de structurare) ale acestora in sistem. La randul lor, partile, fara a-si pierde propriile caracteristici, dobandesc insusiri specifice sistemului in care se integreaza, insusiri ce nu le au in individualitatea lor, in afara sistemului. Deci, intregul nu este o simpla suma de elemente si insusiri ale partilor deoarece intregul are propriile insusiri pe care partile nu le au daca sunt luate in mod separat. b) Elementele sau partile care compun sistemul sunt entitati specifice integrate a caror individualizare trebuie facuta si conceputa in limitele sistemului respectiv. Aceasta deoarece, luate in sine, individualizate prin detasare sau desprindere din intreg, partile sau elementele sistemului devin altceva pierzandu-si total sau partial insusirile initiale. Deci, partile unui sistem au anumite insusiri numai in cadrul sau limitele sistemului. De aceea, partile sau elementele sistemului au calitatea specifica de a fi entitati integrate ale unui intreg integrator. Remarca lui Goethe conform careia partile sunt inseparabile de intreg intr-o asemenea masura incat pot fi intelese numai impreuna cu intregul si ca parte a acestuia este plastica si relevanta in acest sens. In acelasi timp, in functie de complexitatea structurii sale interne, partea, elementul sau componentul unui sistem poate fi in acelasi timp 'subsistem' in raport cu sistemul in care se integreaza si 'sistem' in raport cu propria-i structura si componenta. c) Structuralitatea ca proprietate universala a existentei constituie implicit si una din proprietatile generice ale oricarui sistem. Notiunea de structura insa este, nu de putine ori, eronat inteleasa si utilizata. In mod frecvent, ea este inteleasa ca sinonima cu elementul sau partea unei totalitati, al unui intreg, exprimand ceea ce este direct perceptibil si nemijlocit 11

aparent in compunerea acelui intreg, oferind imaginea statica a distributiei partilor in acel intreg. In acceptiunea moderna5) (avand ca punct de pornire conceptia lui Levi-Strauss in etnologie si a lui Saussure in lingvistica) structuradesemneaza modalitatea de alcatuire, de constituire a sistemului exprimand nu configuratia in sine a sistemului ci raporturile de dispunere sau alcatuire a partilor in sistem, adica imaginea dinamica a acestora. Daca dispunerea sau alcatuirea elementelor intr-o anume configuratie a acestora este perceptibila cunoasterii in mod nemijlocit pentru ca ne ofera imaginea statica a elementelor, modalitatea de dispunere a acestora este o chestiune de intelegere, de reflectare abstracta a legaturilor, a raporturilor sau relatiilor in functie de care se alcatuieste configuratia acelui sistem. Cu alte cuvinte structura nu este direct perceptibila ci inteligibila ; structura nu este obiect sau element ci relatie sau raport dintre elementele unui intreg in functie de careelementul respectiv ocupa un loc si indeplineste o anumita functie in componenta acelui sistem. Desigur, in viziunea structurala, elementul nu poate fi disociat de relatia in si prin care exista ; nici relatia nu poate fi conceputa fara elementul care constituie suportul de existenta al acelei relatii. Din aceasta indestructibila unitate ce exista intre element si relatia pe care o dezvolta apar si frecventele erori fie de confundare, de identificare a elementului cu structura, fie de concepere izolata a acestora. Dintr-o asemenea optica este ilustrativa definitia lui A.Lalande6) potrivit careia prin structura se intelege o asezare de elemente ce alcatuiesc un tot, format din fenomene solidare care nu pot fi ceea ce sunt decat in legatura cu ele si prin legatura cu ele. Ca si in cazul conceptului de sistem, si conceptul sau categoria de structura este neunitar definita. Cu toate acestea, conceptul de structura este de natura a conduce la depasirea dificultatilor teoretice prin care intregul (sistemul) era explicat din perspectiva componentelor sale statice, ale totalitatii elementelor constitutive, relatiasistemica sau modalitatea de dispunere a elementelor fiind mai mult sau mai putin relevanta. Din optica structuralismului contemporan sistemul nu este cum s-a mai mentionat suma sau totalitatea componentelor sale ci rezultanta calitativa a relatiilor adica a modului de dispunere in sistem a elementelor respective. Ramane in acest sens perfect valabila reflectia lui Aristotel potrivit careia suma partilor este mai mica decat intregul. Cu ce este insa mai mare un intreg decat suma partilor sale? El este mai mare tocmai prin relatiile care se dezvolta intre parti in cadrul intregului. De observat in acest context insa si faptul ca notiunea generica de relatie in cadrul analizei structurii sistemice dobandeste un continut propriu, altul decat cel pe care il are in limbajul curent si care se exprima mai adecvat prin termenul de relatie sistemica. (Este lesne de constatat ca in chiar limbajul de specialitate notiunea de relatie are o multime de expresii sinonime : raport, legatura, interactiune, conexiune etc., acestea exprimand un anumit continut in functie de contextul in care sunt utilizati. Aceasta mai ales pentru ca nevoia de exprimare cursiva face de multe ori concesii rigorii conceptuale a termenilor fara ca prin aceasta sa se altereze esenta ideii transmise). Relatia sistemica sau de tip structural are un specific al sau, determinat de insusirile proprii ale partilor sistemului si ale sistemului ca intreg. Principala caracteristica a acestei relatii consta in aceea ca indica, pe de o parte, starea de inseparabilitate a elementelor unui intreg si, pe de alta parte, ca o asemenea relatie este intotdeauna purtatoarea unui anumit tip de functie ce rezulta din configuratia sau dispunerea elementelor in acel sistem. Prin urmare, nu orice relatie (raport, legatura, conexiune etc.) este implicit o relatie sistemica de tip structural. Aceasta pentru simplul fapt ca nu toate relatiile (raporturi, legaturi, conexiuni etc.) sunt implicit si sistemice, ele putand fi si de alta natura, nesistemica. (De exemplu, pot fi relatii sumative sau cumulative, de respingere sau disociere, relatii aleatorii etc.). Deci, prin notiunea de relatie sistemica se exprima acea stare calitativa specifica unei relatii (raport, legatura, conexiune etc.) de a exprima inseparabilitatea 12

componentelor din intregul lor, de a fi o relatie stabila, invariabila, purtatoarea unei categorii determinate de roluri sau functii in configuratia data a sistemului respectiv. Caracterul stabil, invariabil al relatiei sistemice si ale functiilor pe care le dezvolta confera stabilitatea sistemului insusi, al existentei sale ca un intreg. d) Din cele de mai sus se poate contura si desprinde si o alta proprietate generala al oricarui sistem, si anume aceea ca fiecare sistem si in cadrul sau fiecare componenta structurala (subsistem) indeplineste anumite functii caracteristice prin realizarea unor categorii specifice de conexiuni, dependente sau interdependente, de roluri sau finalitati determinate. In esenta lor, functiile sistemice apar ca raporturi de o anumita ordine care pot fi: de subordonare si/sau de coordonare functionala, adica de realizare a functiilor respective atat pe verticala cat si pe orizontala configuratiei sistemului respectiv. e) Orice sistem are calitatea si capacitatea specifica de organizare si in anumite limite de auto-organizare interna, de reglare si auto-reglare, adica de adaptare la impulsurile exterioare. Prin aceasta proprietate a sa, sistemul se autoconserva asigurandu-si stabilitatea si functionalitatea, se adapteaza in mod specific dinamicii factorilor evolutivi din interiorul si din afara sa. f) In fine, dincolo de controversele sau insuficientele elaborarilor conceptualizatoare, ale definitiilor sau intelesurilor sub care sunt utilizati termenii si notiunile in analiza, devine limpede si cert ca in orice sistem este inevitabila prezenta conexiunii dintre element structura functie, conexiune ce se constituie ca o veritabila axa coordonatoare a intelegerii conceptului de sistem. Sintetizarea si formularea fie si numai a catorva proprietati generice ale sistemului (in legatura cu care controversele sunt deschise) este de natura a incadra abordarea sistemica concreta (in cazul de fata a dreptului) in parametrii cunoasterii generalizate a fenomenului sistem, stiut fiind ca in existenta si manifestarea sa concreta orice sistem imbina cele doua categorii de proprietati sau caracteristici : generale si specifice.

17.Dreptul-ca drept obiectiv-este considerat sistem De ce? RASPUNS: Dreptul ca sistem nu este si nu poate fi conceput ca o simpla transpunere mecanica a proprietatilor generice ale sistemului la sistemul concret al dreptului. In acest context prin sistem al dreptului se are in vedere intelesul conceptului de drept ca drept obiectiv. Un asemenea demers poate oferi notabile argumente in sustinerea ideii de sistem al dreptului si al specificului sau. Totodata, intelegerea dreptului ca sistem nu trebuie sa conduca la confundarea acestuia cu sistematizarea dreptului prin care se intelege operatiunea metodologica si de tehnica juridica, de ordonare, grupare, clasificare, inventariere etc. A normelor juridice dupa anumite criterii logico-formale si de cunoastere a acestora.

18.Enuntati si explicati componentele de structura ale dreptului ca sistem RASPUNS: Un sistem este supra sistem pentru partile sale si subsistem in componenta altor sisteme. El este totodata o totalitate constitutiva, dar nesumativa de elemente, intrucat nu se reduce la suma partilor componente. Prin structura intelegem o asezare
13

de elemente ce alcatuiesc un tot, format din elemente solidare care nu poate fi ce este decat in legatura cu ele. Structuralitatea este proprietatea pe care o au obiectele si fenomenele in general de a se constitui in formatiuni complexe, structurate ca totalitati omogene sir elativ stabile. Conceptul de structur a dreptului reflect n mod sintetic proprietile normelor, instituiilor i ramurile de drept i a relaiilor dintre acestea. Sistemul de drept trebuie conceput ca un ntreg n strns dependen cu prile, ca o totalitate omogen n care normele, instituiile i ramurile de drept dintr-o anumit ar, se ntreptrund att ntre ele ct si cu sistemul in intregul sau. Sistemul de drept este aadar unitatea dreptului i diviziunea lui n pri independente, ramuri de drept i instituii juridice. Dreptul este un sistem complex i deschis care interacioneaz nu numai cu mediul social (exterior lui) dar i fiecare dintre prile lui constitutive. Sistemul de drept se autoorganizeaza adaptndu-se permanent la schimbrile mediului, astfel asistm la apariia unor noi ramuri de drept i la dispariia altora (de exemplu reapariia dreptului comercial sau a formrii unei subramuri a dreptului afacerilor). Ca o concluzie putem spune c norma juridic este elementul de baza a sistemului de drept, elementele componente ale ei si interactiunile dintre acestea le imprima attribute de system, respective de subsisteme ale ansamblului. Sistemul de drept este deci unitatea dreptului i diviziunea lui n anumite pri interdependente - ramuri de drept i instituii juridice.

19.Ce este norma juridica? RASPUNS: Norma juridica este celula de baza a dreptului, expresia materiala a acestuia. Dreptul nu ar putea fi conceput n lipsa normei juridice, nu ar avea niciun fel de finalitate practica. n doctrina, norma juridica a fost definita astfel: o regula generala si obligatorie de conduita, al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala si care poate fi adusa la ndeplinire pe cale statala, n caz de nevoie prin constrngere. 20.Ce este institutia juridica? RASPUNS: Instituiile juridice reprezint un ansamblu unitar de norme juridice legate ntre ele prin obiectul reglementrii i finalitatea lor. 21.Ce este ramura de drept? RASPUNS: O grupare mai larga de norme si institutii juridice care sunt legate intre ele prin obiectul lor comun (un anumit complex de relatii sociale pe care le reglementeaza),
14

prin anumite principii comune care stau la baza lor, precum si prin unitatea de metoda folosita in reglementarea relatiilor sociale respective, potrivit intereselor din societatea respectiva. 22.Care sunt principalele criterii de delimitare a ramurilor dreptului si care sunt principalele ramuri ale sistemului dreptului romanesc? Explicati pe scurt continutul acestora. RASPUNS: Particularitatile sistemului drept sunt cel mai frecvent abordate din perspectiva componentelor structurale, a conexiunii sistemice a acestor elemente, adica a configuratiei structurale si functionale a sistemului. In acest sens, o qvasi-majoritate de opinii accepta ca sistemul dreptului este constituit din elementele structurale: norma juridica institutia juridica ramura de drept, criteriile7) principale ale delimitarii acestor componente fiind obiectul de reglementare si metoda de reglementare. In acelasi timp, exista si alte viziuni asupra configuratiei sistemului, elementele structurale ale acestuia fiind delimitate din perspectiva unor alte criterii. Asa de exemplu, sistemul dreptului este conceput pe structura urmatoarelor componente: categoriile juridice institutiile juridice ordinile juridice8). In acelasi context, profesorul roman Mircea Djuvara, pornind de la entitatea fundamentala a sistemului norma juridica propune prin ale sale Diviziuni generale ale dreptului9) o originala configurare a sistemului dreptului constituit din categoriile-perechi de elemente structurale: drept intern drept extern, drept determinator drept sanctionator, drept public drept privat. In alte variante de configurare a sistemului dreptului (pornite de la conexiunea diviziunilor sale in drept public drept privat) intalnim structurarea sa in: drept mixt concret si drept mixt abstract10), in timp ce autori ca L.Duguit sau H.Kelsen11) abandoneaza sau neaga diviziunea dreptului in drept public si drept privat considerand ca prin natura sa intregul drept indiferent de obiectul de reglementare (raporturi publice sau private) are caracterul de a fi public deoarece toate normele juridice sunt o emanatie a autoritatii publice si sunt garantate prin forta coercitiva a acesteia. Admiterea configuratiei sistemului dreptului pe structura componentelor norma institutie ramura de drept este credem de natura a permite o mai nuantata evidentiere a particularitatilor structural-functionale ale dreptului ca tip distinct de sistem in care proprietatile generice ale sistemului isi gasesc, in esenta lor, o reflectare adecvata. In acest sens insa trebuie evitata o prima eroare posibila ce consta in aceea de a concepe aceasta alcatuire sistemica intr-o imagine statica, mecanicista si nu intr-una dinamica. Cu alte cuvinte, ansamblul de norme care se structureaza in institutii si ramuri de drept nu poate fi conceput ca un bloc ermetic de norme date sau existente la un moment dat in care nimic nu intra si nu iese, nimic nu se modifica ci, dimpotriva, ca un organism unitar de norme deschis in care se asimileaza, se elimina si se modifica in mod continuu elementele si structurile specifice sistemului. Prin aceasta, sistemul dreptului pune in evidenta unul din importantele trasaturi generice ale oricarui sistem acela de a se adapta, de a se autoregla si deci, de a-si conserva existenta. De altfel, istoria dreptului, evolutia
15

sistemelor nationale sau ale marilor sisteme de drept12) atesta cu pregnanta aceasta particularitate sau specific al sistemului drept.
23. Ce intelegeti prin notiunea generica de principiu sau principii?

Raspuns: Etimologic, cuvntul principiu este de origine latin derivnd din termenul principium care avea nelesul de izvor primordial, de nceput, de cauz primar sau punct de plecare. Prin evoluie cuvntul principiu dobndete i accepiunea de element fundamental, de temei, de idee, lege sau norm de baz a unei existene. n esena lor principiile sunt abstractizri i generalizri ale cunoaterii i experienei umane prin care se reflect spiritul i orientarea gndirii umane ntr-un anumit domeniu. 24.Delimitati intelesul notiunii de principiu de celelalte categorii asemanatoare dar nu si identice, ca de exemplu, fata de: concepte si categorii, norme generale, axiome sau postulate. Principiile sunt expresia cea mai general, mai sintetic a cunotinelor i experienelor umane decantate ntr-un domeniu pe care se ntemeiaz existena i evoluia acestora. De aceea, principiile se afirm ca nite percepte, idei directoare, reguli sau norme generale cluzitoare ale manifestrii omului ca fiin raional, contient. Principiile au la baz i se fundamenteaz pe adevruri, indiferent dac ele sunt axiome sau teoreme, absolute sau relative.
25. Explicati notiunea de principii ale dreptului si particularitatea formelor

acestora precum si imperativitatea (sau forta de obligativitate) ale acestora. Ca orice principii, principiile dreptului sunt percepte sau idei generale, directoare care stau la baza sistemului dreptului, a fenomenului juridic n general, orientnd i ncadrnd n limitele determinrilor pe care le enun ntregul proces de nelegere, de elaborare i aplicare a dreptului. Ele sunt abstractizri i generalizri ale cunoaterii i experienei n sfera de existen i evoluie istoric a dreptului, a sistemului acestuia. Problematica imperativitii sau a forei de obligativitate juridic a principiilor dreptului presupune o nelegere i explicaie mai nuanat. Aceasta mai ales pentru c nu ntotdeauna i nu toate principiile dreptului i gsesc o conscarare expres, direct ntr-un izvor de drept (constituie, legi sau alte forme pe care le mbrac o norm de drept) pentru a dobndi astfel fora juridic a acelui izvor de drept. Aadar, atunci cnd un principiu de drept este cuprins i reflectat ntr-o norm juridic el va dobndi fora juridic, imperativitatea acelei norme. De exemplu, n Constituia Romniei, sunt consacrate o serie de principii ca : principiul supremaiei legii (art.16 pct.2, art.51) ; principiul neretroactivitii legii (art.15) ; principiul nulla poena sine lege (art.23, pct.9) ; principiul pacta sunt servanda i principiul bunei credine n ndeplinirea obligaiilor i al exercitrii drepturilor (art.41 i 54) .a. Asemenea principii (i altele) consacrate prin
16

Constituie vor avea fora legii supreme n stat, vor fi fundamentale chiar dac nu toate dintre ele au o referin general asupra ntregului sistem al dreptului ci doar asupra unora sau altora din ramurile sale penal, civil, administrativ, internaional etc. 26.Ce delimitari si clasificari ale categoriilor de principii ale dreptului sunt posibile? Exemplificati aceste delimitari si clasificari. n doctrin nu s-a ajuns la un consens asupra formulrii i al criteriilor de delimitare (de clasificare) a categoriilor de principii ale dreptului. Sistematizrile sau clasificrile realizate n teoria dreptului intern sau a celui internaional sunt nu numai utile pentru nelegerea i explicarea lor dar i relevante pentru complexitatea i dificultatea unui asemenea demers. Cert este c nu exist o clasificare unitar, un cod al acestor principii, n ciuda recunoaterii unanime a existenei, rolului i funciilor constructive ale principiilor n sfera juridicului. ncercnd o sumar i aproximativ enunare i ordonare a principiilor dreptului, ele s-ar putea ncadra, n linii mari, n urmtoarele categorii, fcnd delimitarea lor n cele dou planuri: ale sistemului dreptului intern i, respectiv n planul sistemelor de drept internaional. a) n planul sistemului intern al dreptului : Categoria principiilor generale sau fundamentale, acestea fiind cele cu sfera de cuprindere la nivelul ntregului sistem al dreptului, a tuturor ramurilor acestuia precum i cele consacrate prin Constituie ; Categoria principiilor comune pentru mai multe ramuri ale dreptului ; i Categoria principiilor de ramur. Dac o asemenea schem de sistematizare pare uor acceptabil, dificultatea apare abia n momentul nominalizrii i delimitrii principiilor respective n aceste categorii. Aceasta n principal pentru c unele din ele sunt n acelai timp i fundamentale (prin consacrare constituional), dar i de ramur sau grup de ramuri (prin referina lor direct). De asemenea, unele din principiile generale sau fundamentale ale dreptului precum: cel al libertii, al egalitii, al responsabilitii, al proprietii etc. sunt nu numai principii generale ale dreptului ci i al altor sfere sau domenii ale existenei (moral, etic, filosofie, religie, economie etc.) suprapunndu-se n acelai timp cu valorile sociale respective. Sau, principii fundamentale (constituionale) precum: cel al exercitrii suverane a puterii de ctre popor, cel al pluralismului politic, al separaiei puterilor n stat etc. sunt principii i valori de origine i natur politic, dar asimilate i consacrate ca principii ale dreptului. Cu titlu exemplificativ, ar putea fi nominalizate ca aparinnd celor trei categorii de principii ale dreptului urmtoarele (cu meniunea c explicarea i detalierea coninutului lor se va realiza n cadrul studiului fiecrei discipline de ramur) :
17

 n categoria principiilor generale sau fundamentale (constituionale) sunt cuprinse pe lng cele amintite mai sus principii cum sunt : al supremaiei legii ; al rspunderii juridice ; principiul garantrii libertii, a vieii i integritii persoanei, al proprietii, principiul bunei credine n exercitarea drepturilor i obligaiilor etc. ; n categoria principiilor comune pentru mai multe ramuri ale dreptului, ca de exemplu, pentru ramurile dreptului procesual civil i al dreptului procesual penal, pot fi cuprinse urmtoarele principii : al prezumiei de nevinoviei ; al dreptului la aprare ; al egalitii prilor n faa instanei ; al autoritii lucrului judecat ; principiul conform cruia legea special derog de la cea general .a. ; n categoria principiilor de ramur am aminti, exemplificativ: n ramura dreptului penal principiul legalitii incriminrii i al pedepsei (nullum crimen sine lege) sau, n ramura dreptului civil principiul libertii contractuale, principiul analogiei .a. b) n planul dreptului internaional, cu referire direct la sistemul Dreptului European (al Comunitilor Europene), principiile generale ale acestui sistem de drept ar putea fi enunate i clasificate n mai multe categorii, dintre care mai relevant este considerat a fi urmtoarea delimitare tripartit8) : a Principii inerente oricrui sistem juridic - n care sunt identificate, la rndul lor, alte trei categorii de principii: principiile generale de procedur, n care cel mai relevant este amintit principiul dreptului la aprare ; principiul general al securitii juridice - n care sunt cuprinse : principiul neretroactivitii actelor administrative, cel al bunei credine, cel al respectrii drepturilor dobndite, cel al ncrederii legitime ; i, n fine, principiul echitii. b Principii generale comune sistemelor juridice ale statelor membre ale Comunitii. n seria acestei categorii de principii, mai semnificative sunt considerate a fi: principiul egalitii persoanelor supuse unei autoriti - acesta implic excluderea discriminrii care ar putea consta fie n stabilirea sau exercitarea de ctre autoriti a unui tratament identic, dar pentru situaii diferite, fie un tratament diferit pentru situaii identice ; apoi, principiul respectrii drepturilor dobndite ; principiul mbogirii fr just cauz ; principiul revocabilitii actelor administrative ilegale ; principiul securitii juridice (asociat n mod frecvent cu principiul ncrederii legitime) ; principiul proporionalitii - care presupune n contextul aplicat ca actele instituiilor comunitare s nu depeasc limita a ceea ce este necesar i corespunztor pentru atingerea scopului urmrit9) ; principiul legitimei aprri ; principiul forei majore ; principiul dreptului la aprare. Aceast categorie de principii generale comune sistemelor juridice ale statelor membre constituie principala surs i izvor de inspiraie pentru Curtea de Justiie a Comunitilor Europene. c Principii deduse din natura Comunitilor, sau, n ali termeni, Principii de drept comunitar. n aceast categorie de principii sunt delimitate dou subcategorii : principii de ordin instituional - n care sunt amintite principiul general al solidaritii care leag statele membre i principiul general al echilibrului instituional ; i, principii
18

inerente noiunii de pia i ale filosofiei liberale pe care se ntemeiaz n care sunt menionate : principiul nediscriminrii i al egalitii de tratament, principiul proporionalitii, principiul preferinei comunitare. La nivelul Dreptului comunitar, ca un sistem relativ distinct al dreptului internaional, se consider a fi deductibile cel puin urmtoarele patru principii cu gradul cel mai nalt de generalitate: principiul egalitii, al libertii, al unitii i al solidaritii. Aceste percepte generale se prezint i ca principii de drept comunitar n msura n care ele i gsesc o aplicare sistematic n special ca metode de interpretare a normelor la nivel comunitar. n ce privete fora juridic sau locul principiilor generale ale Dreptului comunitar n ierarhia normelor comunitare este de remarcat i aici faptul c ele, se situeaz, ca reguli superioare deasupra acestora din urm avnd o autoritate egal cu cea a dispoziiilor din tratatele constitutive ale Comunitii10). Asemenea posibile clasificri sau delimitri ale principiilor dreptului chiar i numai schematic i enuniativ fie n planul sistemului intern al dreptului, fie n cel internaional sunt sugestive i relevante pentru nelegerea i desluirea complexitii sistemelor de principii care guverneaz sistemul (sau sistemele) dreptului, pentru adncirea studiului i dezbaterilor pe aceast tem. 27.Explicati etimologia si acceptiunile sau sensurile temenului stat. RASPUNS: Cuvantul stat: provine din latina status, semnificand ideea de ceva stabil, permanent. In functie de criteriile avute in vedere si perspectivele din care a fost studiat, termenului stat i s-a dat mai multe acceptiuni. Termenului stat poate fi inteles si explicat in doua mari sensuri sau acceptiuni si anume: ins ens istoricogeografic si in sens politico-juridic. In acceptiunea sau sensul istorico-geografic, prin stat se intelege populatia organizata pe un anumit teritoriu, delimitat prin frontiere, precum si relatiile economice, politice, culturale ale acesteia. Sensul politico-juridic al termenului stat, este mai restrans ca sfera, dar mai relevant pentru continutul pe care il exprima. In acest sens, prin stat, se intelege organizatia politica de pe un anumit teritoriu, formata din totalitatea organelor, mecanismelor sau institutiilor autoritatii publice prin itnermediul carora se realizeaza organizarea si conducerea fgenerala a societatii. 28.Comentati problematica definitiei notiunii de stat si formualti definitia (definitiile) mai larg acceptate a statului. RASPUNS: Ca organizatie politica a puterii, statul apare ca un ansamblu sau sistem articulat de isntitutii sau organisme, ca un mecanismd e organe si institutii investite cu autoritate, prin care se realizeaza organizarea si conducerea societatii, ordinea sociala. Intr-o asemenea acceptiune, statul poate fi inteles ca mecanismul sau sistemul institutionalizat al puterii politice care are la baza constituirea fortei publice- adica al unui
19

aparat specializat in asigurarea ordinii sociale care dispune de posibilitatea aplicarii la nevoie a constrangerii. De aici si frecventa identificare a statului cu forta publica. Pornind de la cele doua sensuri sau acceptiuni ale termenului stat, o posibila definriea a cestuia ar putea fi totusi formulata astfel: Statul este o organizatie politica formata din reprezentati ai populatiei de pe un anumit teritoriu, care sunt investiti cu atributii de putere care constau in posibilitatea de a lua decizii obligatorii, in numele intregii populatii, decizii concretizate in norme de drept sau in acte de aplicare a dreptului care, daca nu sunt respectate de buna voie, sunt aduse la indeplinire prin forta de constrangere. In mod sintetic, statul ar mai putea fi definit ca o putere organizata asupra unei populatii, pe un anumit teritoriu sau Statulr eprezinta...suveranitatea unei populatii numita natiune, asezata pe un teritoriu sau autoritatea pe care o organizatie publica od etine si care-i da libera facultate de organizare si de creeare a dreptului pe teritoriul respectiv.
29. -Ce se intelege prin constantele statului si explicati continutul acestor

constante in cele doua mari acceptiuni ale notiunii de stat: in acceptiunea istorico-geografica si respectiv, in acceptiunea politico-juridica. RASPUNS: Numerosi autori in materie de teorie a statului sid reptului formuleaza nu atat definitii in intelesul clasic al termenului cat insista pe elementele sau trasaturile definitorii caracteristice ale statului care asa ca si in cazul dreptului au fost exprimate prin termenul generic de constante sau permanente ale statului adica, trasaturi de maxima perenitate, de stabilitate ine xistenta si evolutia istorica a fenomenului stat. Asemenea constante sunt identificate in ambele acceptiuni ale notiunii de stat: a). Constantele statului in sensul istorico-geografic sunt considerate a fi: teritoriul, popualtia (natiunea) si puterea politica. Teritoriul, conditie naturala de existenta a unei populatii, este o constanta definitoriu a statului, fie si numai pentru faptul ca nu a fost si nu este de conceput un stat fara teritoriu propriu. Populatia, reprezinta un alt element de constanta a statului, in sens istoricogeografic, desemnand factorul uman atat sub aspectul totalitatii membrilor acelei comunitati statale, cat si ale raporturilor economice, politice, cultural-spirituale, etnice etc, care stau la baza comunitatii respective. Puterea politica, este acea constanta a definirii statului prin care se exprima in mod concentrat esenta statului insusi, adica organizarea politica a puterii care cuprinde intreaga populatie existenta pe un anumitteritoriu si care poate aplica la nevoie constrangerea. b). Constantele statului in sensul politico-juridic, pot fi urmarite la randul lor pe mai multe planuri, completand sau itnregind trasaturile sau constantele istorico-georgrafice, oferind un ansamblu mair elevant de elemente definitorii ale fenomenului stat. Intre aceste constante politico-juridice, mai importante sunt:

20

- constituirea si exercitarea puterii, a autoritatii ca putere sau autoritatea publica, ca putere oficiala, institutionalizata si exercitata asupra intregii populatii din teritoriu. - constituriea si functionarea organelor statului s principiulseparatiei puterilor. - formele de guvernamant de baza ale tuturor statelor se concentreaza in ultima instanta, in jurul a doua categorii: forma de guvernamant republicana si forma de guvernamant monarhica; - in toate categoriile sau formelede organizare statala, structura fundamentala a organelor statului cuprinde cele trei categorii de organe: legislative, executive (administrative), si judecatoresti, indiferent de particularitatile modului si formele lor de constituire si functionare; -constantele politico-juridice ale statului pot di dientificate si in aparatul conceptual logic si in cel al unei terminologii prin care se exprimaun continut asemanator sau identic. 30.- Explicati notiunea generica de norma- norma sociala. RASPUNS: Notiunea generica de norma are in acest context acceptiunea de regula obligatorie sau recomandabila, de standard sau ordine de respectat, de urmat. Notiunea de norma este folosita deopotriva in limbajul cunoasterii teoretice ( in diferitele stiinte- cu deosebire a stiintelor sociale si a celor tehnice) cat si in cel al practicii sociale. Normele sociale sunt prin continutul si forma lor destinate a reglementa in mod direct sau indirect relatiile interumane, fiind prin originea si natura lor produse sau creeatii ale trafitiei, experoenteim constiintei si vointei umanem pe cand normele tehnice vizeaza raporturile dintre om-natura (mediu, obiecte, lucruri, vietuitoare, masini, materiale etc.). 31.- Enuntati si explicati principalele caracteristici ale normelor sociale-posibilele clasificari ale acestora. RASPUNS: Normele sociale, ca norme ale relatiilor interumane, indiferent de avrietatea categoriilor, in care se pot delimita, rpezinta cateva caracteristici generale comune, astfel: - norma sociala are ca principal scop sau destinatie sa incadreze actiunea,a titudinea sau conduita umana in anumite limite prin acea actiune sau conduita umana in anumite limiteprin care acea conduita sau actiune sa nu contravina intereselor si valorilor celorlalti membrii ai comunitatii ori a societatii in ansamblul sau, sa asigure astfel o anumita stabilitate si ordine in desfasurarea relatiilor interumane, ca suport unitar al coeziunii acelei societati; -principalul continut al normelor sociale vizeaza cu deosebire actiunea si/sau conduita umana, stabilind modalitatile in care acestea pot, trebuie sau nu sa se desfasoare. -normele sociale, prin continutul sau, fie sintetizeaza o experientatrecuta, acumulata, fie exprima o necesitate prezenta, fie proiecteaza un comportament viitor subordonat unui scop sau ideal.
21

-normele sociale se adreseaza in mod imeprsonal, la modul generic, unor subiecti sociali potentiali prescriind fie actiuni sau conduite obligatorii, fie permise. Fie prohibitem fie recomanda sau stimuleaza anumite conduite sau actiuni din care decurg drepturi si obligatiiale subiectilor potentiali carora li se adreseaza. Clasificari ale normelor sociale: - in functie de criteriul domeniului de referinte: morale, religioase, etnice, economcie, stiintifice, ecoogice, juridice etc; -in functie de criteriul sferei lor de cuprindere: interne, externe ( norme cucaracter general-universale) si norme cu caracter particular; -in functie de criteriul istoric: norme nescrise (cutumiare) si norme scrise, norme aparute si cristalizate spontan in evolutia istorica si norme create, elaborate s.a. 32.- Explicati si definiti notiunea de norma juridica. RASPUNS: Normele juridice, reprezinta reguli de conduita, instituite sau sanctionate de stat, a caror aplicare este asigurata prin constiintajuridica, iar la nevoie prin forta coercitiva a statului. Normele juridice reprezinta acea categorie a normelor sociale instituite sau recunoscute de stat, obligatorii in raporturile dintre subiectele de drept si aplicate sub garantia fortei de constrangere a statului, in cazul incalcarii lor. Prin continutul si finalitatea lor, normele juridice constituie suportul normativ al ordinii de drept in societate care la randul ei, se constituie ca element central, cel mai eficient al ordinii sociale in ansamblul ei.

33.- Care sunt principalele caracteristici ale normelor juridice prin care se delimiteaza de celelalte categorii de norme sociale? Raspuns: Ca parte constitutiv a normelor sociale, normele juridice au aceleai caracteristici generice, acelai scop sau finalitate ca i normele sociale dar, forma i mecanismele de instituire i aplicare, implicaiile i consecinele sociale i individuale directe ale normelor juridice sunt diferite. Aadar, spre deosebire de celelalte categorii de norme sociale, normele juridice au o serie de trsturi caracteristice proprii. (Ele rezult, n parte, i din delimitrile fcute la nceputul Capitolului II ntre normativitatea juridic i normativitatea social). Dintre aceste caracteristici mai relevante ar fi16) : a) Normele juridice sunt norme instituite i aplicate de organe competente ale puterii de stat, norme care au un caracter general i impersonal. Prin acest caracter general sau generic i impersonal al normei se nelege c prin coninutul ei ea se adreseaz nu doar unui singur subiect sau caz concret, determinat ci, tuturor subiecilor posibili ai acelei conduite, aciuni, raport etc. i deci, tuturor cazurilor de acest fel. De aceea regula de conduit prescris de norma juridic este regula tipic, un model sau standard al unui tip generic de conduit n care dispoziiile, drepturile i obligaiile
22

prescrise de norm au aplicabilitate repetat, la un numr nelimitat de persoane i pentru toate situaiile de acelai gen. n acest fel, norma juridic devine etalon, un criteriu unic de ndrumare i apreciere a conduitei cetenilor, n funcie de care o anumit conduit este considerat ca fiind licit sau ilicit. Acest model sau tip de comportament este stabilit n conformitate cu concepiile despre justiie, dreptate, ordine, disciplin, cu valorile din societatea respectiv, valori al cror coninut, orict de stabil ar fi, evolueaz i se modific totui de la o societate la alta, de la o epoc la alta17), de unde i dinamica normelor i al sistemului de drept respectiv. Prin caracterul general i impersonal al normelor juridice se mai nelege c norma de drept se constituie o ca unitate de msur egal pentru toi, subiecii acelei conduite, chiar dac acetia sunt diferii ca indivizi. Caracterul impersonal al normei juridice, la rndul su, poate avea mai multe aspecte decurgnd din gradul de generalitate al acestei norme. Astfel : unele norme se adreseaz tuturor cetenilor de pe teritoriul statului, indiferent de funcia acestora, domiciliu, stare civil .a., prin expresii cum sunt : toi, nimeni, acela care ... etc., sau, acest caracter rezultnd din contextul formulrii acelei norme. De exemplu, normele constituionale privind dreptul la via, la integritate fizic i psihic, inviolabilitatea persoanei, a domiciliului etc., vizeaz prin coninutul lor toate fiinele umane, avnd astfel un caracter impersonal i general de maxim cuprindere ; anumite norme juridice se adreseaz numai anumitor categorii de persoane (tineret, minoriti naionale, pensionari, studeni, militari, funcionari de stat etc.), gradul lor de generalitate fiind ns mai restrns n timp ce caracterul impersonal al lor a rmas acelai ; anumite norme se refer numai la organele de stat sau organele obteti (legile organice). Ele i pstreaz caracterul general i impersonal deoarece nu nominalizeaz persoane sau indivizi ci structuri de organizare social ; exist i norme care se adreseaz chiar unor organe unipersonale (ministru, procuror general, preedinte de republic, prim-ministru etc.). Asemenea norme dei vizeaz anumite organe sau funcii ale unei singure persoane, nu-i pierd totui caracterul general i impersonal, ntruct ele nu vizeaz persoana fizic concret, determinat, ci funcia, instituia, indiferent de individul concret care o deine (preedinte, prim-ministru, procuror general etc.). b. Normele juridice au un caracter volitiv, la originea elaborrii lor gsindu-se voina uman. Aceasta, spre deosebire de legile naturii, care au un caracter obiectiv, manifestndu-se independent de voina i aciunea oamenilor. Caracterul volitiv al normelor juridice nu nseamn c ele reprezint bunul plac al legiuitorului sau c ele ar fi rezultatul arbitrarului acestuia. Dimpotriv, caracterul volitiv al normelor juridice exprim faptul c ele sunt elaborate sau consacrate de oameni investii cu puterea de a emite norme obligatorii, innd totodat seama de existena i cerinele legilor obiective ale naturii i societii, de realitile existenei sociale, contribuind n acest fel la crearea ordinii i a unui echilibru n societate. c. Normele juridice cuprind n sfera lor de reglementare nu numai raporturi sau relaii sociale existente deja sau care se formeaz n practica activitii sau existenei
23

sociale ci, n anumite situaii ele pot crea sau determina apariia unor raporturi sau relaii sociale care nu ar apare altfel n sfera relaiilor sociale. De exemplu, raporturile obligaionale ce apar n temeiul normelor de drept financiar sau administrativ : impozite, taxe, reguli de circulaie etc., apar numai n msura n care le creeaz normele juridice n vigoare. d. n anumite situaii, normele juridice pot s prevad i s reglementeze apariia, stingerea sau modificarea unor raporturi sau efecte juridice, care sunt consecina unor evenimente ce se produc independent sau relativ independent de voina oamenilor, cum sunt de exemplu, decesul, naterea, accidentele, calamiti naturale, mplinirea unui termen etc. Fiind prevzute n normele de drept, apariia unor asemenea evenimente vor produce efectele juridice stabilite prin normele respective. Trebuie reinut ns faptul c n unele din aceste situaii realizarea efectelor juridice nu este n mod absolut independent de manifestarea de voin din partea oamenilor n producerea sau desfurarea evenimentului respectiv (de exemplu, n evenimente ca accidentele, naterea, suicidul, stabilirea scadenei unui termen etc. Este implicat ntr-o msur mai mare sau mai mic i voina subiectiv a omului). e. n viaa practic, normele juridice se pot realiza numai trecnd prin contiina oamenilor. Aceasta n sensul c norma juridic dei se adreseaz fiinei umane n general, ea produce efecte directe i depline numai fa de persoanele cu capacitate juridic. Aceasta presupune n primul rnd ca persoana vizat de norma juridic s dispun de discernmnt, adic de contiin, raiune i voin, neafectate sau viciate de cauze independente de persoana respectiv. Conduita uman este subordonat voinei, iar voina este un fapt de contiin. Cnd voina unei persoane urmeaz s se concretizeze ntr-o anumit conduit, persoana respectiv trece prin filtrul propriei contiine fapta i trebuie s prevad consecinele svririi acesteia. De aceea, rspunderea juridic pe care o prevede norma nu opereaz n raport cu persoanele lipsite de discernmnt, fie din cauza vrstei (minorii sub 14 ani), fie al altor cauze care i fac iresponsabili pentru nclcarea normelor juridice (boal mintal sau alte cauze ale iresponsabilitii). (De exemplu, art.48 i 50 Cod penal). f. Normele juridice au un caracter general obligatoriu. Prin aceasta se nelege c prevederile normei juridice nu sunt lsate la liberul arbitru al subiectului social ci, trebuie respectate de toi cei crora li se adreseaz. Obligativitatea sau comandamentul juridic al normei de drept trebuie neleas ca manifestndu-se ntre limitele imperativitii (a dispoziiilor onerative care oblig sau a celor prohibitive care interzic specifice dreptului penal, administrativ, financiar etc.) i limita permisivului (specifice dreptului civil, comercial, dreptul familiei etc.), norme care dei nu impun ci permit acele conduite, caracterul lor nu este totui facultativ, ci, obligatoriu n sensul necesitii respectrii lor n acele raporturi sociale. Garantarea obligativitii normelor juridice nu trebuie identificat sau neleas ca decurgnd n mod exclusiv din posibilitatea interveniei i exercitrii constrngerii statale n aplicarea ei. Constrngerea exercitat prin sanciunea prevzut de norm constituie fr ndoial una din dimensiunile cele mai relevante ale obligativitii, dar o "obligaie" poate fi realizat i fr aciunea efectiv a unei constrngeri, ea ndeplinindu-se prin
24

voina i contiina liber a subiectului obligat. Prin aceast caracteristic a ei, obligativitatea normei juridice se delimiteaz de obligativitatea celorlalte categorii de norme sociale al cror garanie nu const n constrngerea statal ci n contiina moral, etic i de echitate a subiectului uman. g). Normele juridice au o aplicabilitate imediat, direct, continu i necondiionat,18) n nelesul c ele acioneaz (se aplic) ntre limitele de timp ale intrrii lor n vigoare i cel al ieirii lor din vigoare, i ori de cte ori sunt ntrunite condiiile prevzute n ipoteza lor. Aceast caracteristic a normelor juridice este consacrat i de principiul aciunii n timp a normei juridice potrivit creia norma de drept acioneaz atta timp ct este n vigoare. h). Normele juridice reglementeaz, n esena lor, raporturi de alteritate n care subiecii acelor raporturi sunt numai oamenii ca persoane fizice sau colectiviti de persoane ori ca persoane juridice, care n raporturile lor concrete sunt reprezentate de persoane fizice. 34.- Ce intelegeti prin structura logico-juridica interna: a normei juridice si care sunt aceste elemente de structura. Explicati situatiile in care unul sau altul din aceste elemente de structura pot sau nu pot sa lipseasca din alcatuirea unei norme de drept elaborata sub forma unui text-articol singular sau al unui grupaj de textearticol. Raspuns: Ca expresie sintetic, concentrat a unei reglementri, norma juridic apare sub aspectul coninutului i al formei sale ca un text normativ (articol sau grupaj de articole) concis redactate sau formulate avnd att o alctuire logico-intern ct i o anumit form exterioar prin care i face perceptibil existena i coninutul pe care l exprim. nelegnd prin structur, n acest context, modul de alctuire, de existen specific a coninutului i a formei normei juridice, structura acesteia poate fi identificat n dou planuri ale analizei19): Prima, avnd n vedere structura (alctuirea) intern a normei denumit i structura logico-juridic n care sunt conexate trei elemente: ipoteza dispoziia - sanciunea i cellalt plan, al alctuirii sau formulrii propriu-zise, exterioare, denumit i formulare tehnico-juridic, adic modul sau forma de elaborare a ei. (Problematica elaborrii tehnico-juridice a normei face obiectul separat al temei imediat urmtoare). Structura logico-juridic a normei este format din cele trei elemente ale acesteia, i-anume: - Ipoteza formuleaz mprejurrile sau condiiile conduitei sau faptei supuse normrii ; - Dispoziia formuleaz conduita propriu-zis ce trebuie urmat (obligatorie, interzis, permis etc.) ; - Sanciunea formuleaz consecina nclcrii dispoziiei, a conduitei prescrise, n ipoteza dat.

25

35.- Detaliati explicarea ipotezei- ca element al structurii unei norme juridice. Raspuns: ipoteza, este acea parte componenta a normei juridice care precizeaza conditiile, imprejurarile sau faptele in raport cu care se aplica dispozitia normei de drept, precum si categoria subiectelor la care trimite continutul dispozitiei. In funtie de numarul imprejurarilor luate in considerare pentru aplicarea normei, ipoteza poate fi unica sau alternativa. Ipoteza este unica, adica ea prevede numai o singura imprejurare de natura sa declanseze incidenta legii. Ipoteza este alternativa, implicit mai multe modalitati de realizare a incidentei legii. Dupa gradul de complexitate a imprejurarilor luate in considerare, ipotezele pot fi simple sau complexe. Ipotezele se diferentiaza su dupa modul de enuntare a conditiilor de aplicare. In acest sens, ipotezele pot fi generice ( intrucat precizeaza un anumit tip de imprejurare prin a carei producere se plica norma) si cauzale ( cand ele enunta limitativ sau exemplificativ imprejurarile la care se plica norma). 36.- Ce se Intelege prin dispozitie- ca element al normei juridice si care sunt principalele categorii de dispozitii din cuprinsul normelor de drept? Raspuns: Dispozitia se refera la conduita ca atare pe care trebuie sa o realizeze cei carora lise adreseaza; ea ofera raspuns la intrebarea: ce trebuie sa se faca ori sa nu se faca sau ce este indreptatita persoana aflata in situatia prevazuta de norma:. Dispozitia prevede fie obligatia de a infaptui anumite actiuni, fie obligatia abtinerii de la infaptuirea unor actiuni, dupa cum poate numai sa permita, sa recomande sau sa stimuleze o arie de actiuni umane dezirabile. Dupa criteriul conduitei prescrise, dispozitiile normelor juridice se diferentiaza dupa cum urmeaza: dispozitii onerative, dispozitii prohibitive, dispozitii permisive. In functie de sfera aplicarii lor, a gradului lor de generalitate, dispozitiile normelor juridice se diferentiaza in: dispozitii generale speciale si de exceptie. 37.- Explicati sanctiunea ca element de structura al unei norme juridice si clasificarea acestora. Raspuns: Sanctiunea reprezinta acel element al normei juridice care fizeaa urmarile incalcarii dispozitiei; ea da raspuns intrebarii: care sunt consecintele incalcarii dispozitiei? sanctiunea constituie masura luata impotriva dorintei sau vointei aceluia care nesocoteste dispozitiile normelor juridice. 38.-Care sunt principalele criterii de clasificare a normelor juridice si clasificarea acestora dupa criteriile enuntate?
26

Raspuns: Dupa scopul pe care il urmaresc, sanctiunile sunt: reparatorii-vizand repararea ori dezdaunarea pentru paguba produsa, expiratorii- urmarind ispasirea pentru fapta antisociala comisa si de anulare a actului lovit de nulitate. In functie de continutul lor, sanctiunile sunt patrimoniale (pecuniare) si nepatrimoniale (personale). In conformitate cu modul lor de determinare, distingem sanctiuni absolut determinate si sanctiuni relativ determinate. Dupa numarul lor, sanctiunile pot fi unice su multiple (alternative sau cumulative). 39.-Notati cu X care din caracteristicile normelor mai jos enuntate sunt specifice numai normelor juridice: (x ) au un caracter generic, impersonal, adresandu-se unor subiecti potentiali; ( ) au o dinamica specifica-evolueaza in fuctie de evolutia generala a societatii; ( ) se adreseaza si actioneaza numai in raport cu persoanele cu discernamant; ( ) nerespectarea lor atrage constrangerea statala; ( ) urmaresc incurajarea, stimularea, prohibirea, prevenirea, etc. a unor conduite umane; ( ) pot creea sau determina aparitia unor raporturi juridice; ( ) actioneaza atata timp cat sunt in vigoare; ( ) pot sa reglementeze si sa prevada consecintele (efectele) unor evenimente care se produc independent sau relativ independent de vointa oamenilor. 40.-Notati cu X variantele enunturilor de mai jos pe care le considerati corecte: ( ) ipoteza subinteleasa ( relativ determinata) a normei juridice arata probabilitatea sau posibilitatea conduitei sau a faptei; ( ) ipoteza concret determinata a normei juridice poate lipsi din structura unui text-articol concret; (x ) ipoteza normei juridice arata conduita, actiunea, inactiunea, etc. ce trebuie respectate. ( x ) ipoteza normei juridice arata circumstantele faptei, actiunii, inactiunii etc si ale starii subiective ale autorului in momentul savarsirii faptei; ( ) ipoteza normei juridice poate constitui o circumstanta agravanta sau atenuanta in aplicarea acelei norme; ( ) ipoteza normei juridice nu vizeaza calitati juridice ale subiectilor conduitei sau faptei prevazute in dispozitia ei, calitatile speciale ale acestora. 40.-Notati cu X variantele enunturilor de mai jos pe care le considerati corecte: Dispozitia ca element de structura al normei juridice, indica: (x ) masura luata de organul de aplicare; ( ) poate lipsi din structura unui text articol concret; (x ) este actul juridic prin care se dispune solutionarea unui caz de incalcare a normei de drept; ( ) arata conduita, fapta, actiunea, inactiunea, dreptul, obligatia etc, prevazute de norma juridica;
27

(x ) nu poate lipsi din continutul unei reglementari juridice sub forma unor texte-articol normative; ( ) indica sanctiunea prevazuta de acea norma juridica. 41.-Notati cu X variantele enunturilor de mai jos pe care le considerati corecte: Sanctiunea- ca elemnt al normei juridice este sau reprezinta: ( ) actul de dispozitie emis in vederea solutionarii unui fapt ilicit ( ) este faza finala a procesului de aplicare a normei juridice; (x ) este consecinta nerespectarii sau incalcarii dispozitiei prevazuta in acea norma de drept; ( x ) este masura prevazuta de norma si luata de organul de stat competent impotriva vointei celui vinovat de savarsirea faltului ilicit; (sanctiunile sunt specifice doar normelor cu dispozitii imperative (onerative sau prohibitive). 42.-Tinand seama de structura trinomic (cele trei elemente) ale normei juridice, notati cu (x) variantele corecte ale enunturilor de mai jos: ( ) o norm juridic poate fi elaborat printr-un singur text-articol; ( ) o norm juridic poate fi elaborat printr-un grupaj de textearticole; ( ) fiecare text-articol dintr-un act normativ reprezint intotdeauna o norm juridic; ( ) nu intotdeauna un text-articol dintr-un act normativ reprezint o norm juridic; ( ) toate normele juridice sunt elaborate pe structura cumulativ a celor trei elemente de structur; ( ) sunt norme juridice care nu cuprind in mod cumulativ toate cele trei elemente de structur; ( ) din structura unei norme juridice poate lipsi ipoteza; (x ) din structura unei norme juridice nu poate lipsi ipoteza; ( ) din structura unei norme juridice poate lipsi dispozitia; ( ) din structura unui text-articol al unei reglementri juridice poate lipsi dispozitia; (x ) din structura unei norme juridice (fie c este elaborat printr-un singur text-articol, fie printr-un grupaj de texte-articol) nu poate lipsi dispozitia; inand seama de categoriile de dispozitii cuprinse in structura normelor juridice (vezi clasificarea dispozitiilor): (x ) toate normele juridice sunt onerative sau prohibitive; ( ) toate normele juridice prescriu sanctiuni; ( ) nu toate normele juridice prevd implicit si sanctiuni. 43.-Alegeti si analizati din perspectiva elementelor de structur ale
28

normei juridice cel putin cate trei norme din: - Codul penal - Constitutie; - Codul rutier; - Alte legi sau acte normative publicate in Monitorul oficial. Raspuns: In acest sens, cteva exemple sunt ilustrative Aa bunoar, art.174 Cod penal, formuleaz infractiunea de omor astfel: Uciderea unei persoane se pedepsete cu nchisoare de la 10 la 20 de ani i interzicerea unor drepturi. n aceast norm lipsete ipoteza cuprinznd doar dispozitia uciderea unei persoane i sanctiunea se pedepsete cu .... Articolele urmtoare ns (art.175 i 176 C.pen.) pun accentul tocmai pe ipoteza conduitei incriminate, prezentnd mprejurrile i conditiile care constituie circumstane agravante ale svririi infractiunii de omor. Astfel, art.175 Cod penal privind omorul calificat, prevede: Omorul svrit n vreuna din urmtoarele mprejurri: a) cu premeditare; b) din interes material; c) asupra sotului sau unei rude apropiate; d) profitnd de starea de neputint a victimei de a se apra; e) prin mijloace ce pun n pericol viata mai multor persoane; ... se pedepsete cu nchisoare de la 15 la 25 de ani i interzicerea unor drepturi. n acelai mod, art.176 Cod penal detaliaz ipoteza pentru infractiunea de omor deosebit de grav: Omorul svrit n vreuna din urmtoarele mprejurri: a) prin cruzimi; b) asupra a dou sau mai multor persoane; c) de ctre o persoan care a mai svrit un omor; d) pentru a svri sau a ascunde svrirea unei tlhrii sau piraterii; e) asupra unei femei gravide, se pedepsete cu detentiune pe viat sau cu nchisoare de la 15 la 25 de ani i interzicerea unor drepturi. Un alt exemplu de formulare al unui text normativ din care poate lipsi un element de structur, n acest caz este vorba de dispozitie, l constituie art.183 Cod penal, privind lovirile sau vtmrile cauzatoare de moarte, articol care cuprinde n textul su doar ipoteza i sanctiunea, n timp ce dispozitia fapta sau conduita svrit este formulat n alte articole, la care se face trimitere expres: Dac vreuna dintre faptele prevzute n art.180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este nchisoare de la 5 la 15 ani. Pentru a identifica dispozitia sau conduita ce trebuie urmat trebuie consultate articolele la care se face trimitere (Astfel, art.180 Cod penal, privind lovirea sau alte violente prevede : Lovirea sau orice acte de violent cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu nchisoare de la o lun la 3 luni sau cu amend ...; Art.181 Cod penal, privind vtmarea corporal, prevede: Fapta prin care s-a pricinuit integrittii corporale sau snttii o vtmare care necesit pentru vindecare, ngrijiri medicale de cel mult 60 de zile, se pedepsete cu nchisoare de la 6 luni la 5 ani ...; Iar art.182 Cod penal, privind vtmarea corporal grav, prevede : Fapta prin care s-a pricinuit integrittii corporale sau snttii o vtmare care necesit pentru vindecare ngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, ..., se pedepsete cu nchisoare de la 2 la 7 ani ...).
29

Deci, dispoziia art. 183 este formulat n articolele la care se face trimitere. n fine, exist situatii cnd dispozitia i ipoteza unei norme juridice sunt cuprinse ntr-un articol, iar sanctiunea este formulat ntr-un alt articol. Astfel, n art.4, 5, 6 din Codul familiei sunt prevzute o serie de conduite, conditii i mprejurri care trebuie respectate la ncheierea cstoriei (vrsta legal, viitorii soti s nu fie cstoriti, s nu fie rude n linie dreapt sau n linie colateral pn la gradul al patrulea inclusiv), fr s fie indicat sanctiunea pentru nerespectarea acestor dispozitii. Abia n art.19 al aceluiai cod, adic n grupajul de texte articol prin care se reglementeaz raportul juridic al cstoriei este formulat sanctiunea: Este nul cstoria ncheiat cu nclcarea dispozitiilor prevzute n art.4, 5, 6, .... Asemenea exemple pot fi ntlnite n numeroase alte acte normative. Este de subliniat faptul c din punctul de vedere al prezentei celor trei elemente ale normei juridice ntr-un singur articol, normele dreptului penal se preteaz cel mai uor unei asemenea structurri, fat de normele celorlalte ramuri ale dreptului, unde desluirea i dezvluirea acestora este mai dificil i complicat (de exemplu, normele dreptului constitutional, majoritatea normelor dreptului civil, normele dreptului procesual, normele dreptului international etc.).

44. - Ce se intelege prin notiunea de elaborare a normelor juridice? Explicati continutul acestei notiuni. Rspuns: orice norma rpezinta continut si forma, fiecare avand o anumita modalitate de exprimare: continutul- prin structura logicva interna, forma prin structura exterioara a acesteia, prin stilul formal-juridic de redactare a continutului respectiv ce apare ca un articol, grupaj de articole sau una ct normativ determinat. Primul aspect de la care pornim, este acela ca normele juridice nu sunt o existenta apriorica a ontisului socioistoric; prin oricinea lor normele juridice sunt: -fie preluate din norme sau reguli sociale constituite in afara dreptului,deci consacrandu-le ca norme juridice (din nevoi practice); -fie creeate sau elaborate prin vointa expresa a organelor de putere publica competente, in vederea reglementarilor de raporturi sociale in corespondenta cu interesele si vointa puterii de stat. 45. - Precizati continutul principiilor care trebuie s stea la baza elaborrii unui act normativ (a normelor juridice) si ale etapelor procesului de elaborare a acestora. Raspuns: 1. Principiul dupa care activitatea de normare trebuie fundamentata stiintific. Cunoasterea profunda a relatiilor sociale ce impun reglemntarea juridica se realizeaza cu ajutorul stiintelor juridice si in special prin stiinta dreptului. In doctrina se considera ca, un proiect legislativ fundamentat stiintific trebuie sa cuprinda urmatoarele elemnte: -descrierea situatiilor de fapt ce vor fi transformate in situatii de drept; -stabilirea valorilor sociale ce urmeaza a fi transfoemate in valori juridice.
30

2. Principiul accesibilitatii actului normativ. Pentru ca norma juridica sa fie respectata de catre destinatari, ea trebuie facuta publica intr-un limbaj, stil si mijloace potrivite, astfel incat, nimeni sa nu poata invoca scuza necunoasterii ei. Limbajul actelor normative este institutionalizat si supus pemanent unui proces de specializare. Se urmareste ca la redactarea textului sa se utilizeze o terminologie simpla fara multe intelesuri, constanta si uniforma, in scopul receptarii fara echivoc de catre destinatari. Actul normativ cuprinde doua categorii de elemente constitutive: elemente facultative si elemente necesare; 46.- Care sunt prtile constitutive ale unui act normativ? Precizati in acest context acceptiunea notiunii de act normativ si respectiv, acela de articol normativ. Raspuns: Actul normativ cuprinde dou categorii de elemente constitutive: - elemente facultative: expunerea de motive, preambulul,formula introductiv i dispoziiile tranzitorii; - elemente necesare: titlul actului normativ, dispoziiilegenerale, dispoziiile de coninut i dispoziiile finale. a ) E x p u n e r e a d e mo t i v e - e s t e u n e l e m e n t f a c u l t a t i v ce se ntlnete la cele mai importante acte normative. nexpunerea de motive se face o prezentare succint a actuluinormativ i a considerentelor ce au impus elaborarea,publicarea, precum i scopul urmrit prin adoptarea lui. b)Preambulul actului normativ- este o introducere,o punere n tem asupra motivaiei social-politice aapariiei actului normativ. Preambulul este un elementfacultativ ce face consideraii extrajuridice, deargumentare a actului normativ de redare a scopului sautemeiurilor sale legale. Coninutul su nu are for juridic, ci doar justificativ, iar existena sa este o decizie alegiuitorului. c)Formula introductiv- este elementul facultativ ceprecizeaz temeiul juridic constituional sau legal care stla baza reglementrilor respective i confer competenorganului ce adopt acel act normativ (De exemplu: ntemeiul prevederilor art.107 din Constituie i ale O.U.nr.226/2000 privind circulaia juridic a terenurilor cudestinaie forestier, Guvernul Romniei adopt prezentahotrre. d ) T i t l u l a c t u l u i n o r m a t i v - e s t e e l e m e n t u l d e identificare al acestuia, absolut, necesar, care trebuie s ndeplineasc n principiu urmtoarele cerine: s fie scurt,sugestiv i clar exprimat. Titlul actului normativ exprimobiectul reglementrii (de exemplu: Legea fondului funciar, Legea privind protecia mediului nconjurtoretc.). e)Dispoziiile generaled e n u m i t e i p r i n c i p i i generale, reprezint prima parte a actelor normative. Elecuprind norme prin care se determin obiectul, scopul,sfera relaiilor reglementate, se fac definiii, clasificri i sestabilesc principiile pe care se ntemeiaz actele normative.De exemplu, art.1. din Codul familiei prevede c:
31

nRomnia statul ocrotete cstoria i familia. dup careurmeaz dispoziii legate de scopul reglementrii, definireanoiunii de familie, de cstorie etc .f ) D i s p o z i i i l e d e c o n i n u t - f o r m e a z c o n i n u t u l propriu-zis al actului normativ, alctuit din norme juridiceorganizate n articole ce exprim regulile stabilite delegiuitor (drepturi i obligaii, conduit, consecinelenerespectrii conduitei impuse). g ) D i s p o z i i i l e f i n a l e - s e r e f e r d e r e g u l , l a d a t a intrrii n vigoare a actului normativ, la aspecte legate deretroactivitatea lui, la modificarea sau abrogarea altor actenormative. h ) D i s p o z i i i l e t r a n z i t o r i i - s u n t e l e m e n t e f a c u l t a t i v e i se nsereaz atunci cnd noua reglementare antreneazconsecine asupra reglementrilor vechi, determinndastfel o situaie tranzitorie. Uneori, dispoziiile tranzitorii secuprind ntr-un titlu unic cu dispoziiilefinale, alteori celedou componente sunt prezentate separat.Actele normative mai pot cuprinde pe lng acesteelemente constitutive i Anexe care fac parte integrant dinacestea i au aceeai for juridic cu cea a actuluinormativ la care sunt ataate. 47.- Ce intelegeti prin limbajul si stilul procesului de elaborare a normei juridice? Rspuns: n privina elaborrii i redactrii textului unuiactnormativ trebuie precizat c limbajul i stilul juridictrebuie s rspund unui dublu imperativ: - asigurarea rigorii i exactitii aparatului conceptualde specialitate i- formularea accesibil a coninutului informaionalpentru ca individul uman comun s poat nelegeconinutul dispoziiei textului. n acest sens, este necesarrespectarea unor reguli ale limbajului: - textele trebuie redactate prin folosirea termenilorliterari uzuali, cu nelesul curent pe care lau n limbaromn, evitndu-se pe ct posibil, neologismele; - dac sunt utilizai termeni cu nelesuri d i f e r i t e , pentru evitarea neclaritilor este bine ca n cuprinsulacelui act normativ s se precizeze accepiunea n care este utilizat acel termen; la fel, sunt necesare precizrile pentru termenii juridici care au sens diferit comparativ cu cei utilizai n limbajul cotidian; - textul trebuie s fie neredundant, s i m p l u , f r cuvinte care se repet, fr metafore. Aliniatul reprezint o parte din articol i poate fiformat, dup caz, dintr-o propoziie, o fraz sau mai multe fraze. Fcnd parte din structura articolului, alineatul nupoate avea o poziie independent dect n contextulacestuia. De regul articolele sunt formate dindou sau mai multe alineate .Alineatul este constituit, de regul, dintr-o singur propoziie sau fraz care d expresie normativ unei ipoteze juridice specifice ansamblului articolului. Dac dispoziia nu poate fi exprimat ntr-o singur propoziie sau fraz, se pot aduga noi propoziii sau fraze, separate prin punct i virgul. Dac un articol are dou sau maimulte alineate, acestea se numeroteaz la nceputul fiecruia cu cifre arabe cuprinse n parantez.
32

Totui,exigena claritii i conciziei actului normativ presupune ca un articol s nu cuprind prea multe alineate. Dac textul unui articol sau alineat conine enumerri prezentate distinct acestea se identific prin utilizarea literelor alfabetului.

48.- Din perspectiva limbajului si a stilului de elaborare a normelor juridice, al tehnicii juridice, notiunea de fictiune si respectiv, cea de prezumtie au un inteles propriu limbajului juridic. Explicati continutul acestor notiuni. Raspuns: Un loc distinct n limbajul i stilul de elaborare a normei juridice l ocup artificiile de tehnic juridic dintre care mai relevante sunt cele ale ficiunilor i prezumiilor n drept18). Cu toate imperativele privitoare la accesibilitatea limbajului i acurateea stilului, elaborarea normei juridice nu poate evita formulrile stilistice figurative sau exceptrile de la exprimarea direct a coninutului prescripiei. Totodat, aa cum s-a mai amintit, prin elaborarea unei norme sau al unui act normativ se realizeaz nu numai o simpl reflectare a existenei unor raporturi sociale ci, de multe ori, prin norma creat se creeaz o realitate juridic, adic raporturi ce nu ar exista altfel n realitatea social dect ca o consecin a prescrierii lor n normele de drept. M. Djuvara16) arta n acest sens c dreptul nu este o oglind pur a realitii (a existenei), c el pornete de la realiti, dar le preface n conformitate cu firea sa proprie ... c ntregul drept nu este dect o operaiune a spiritului. De aici concluzia c dreptul are o relativ autonomie fa de realitatea social concret. Pornind de la aceast caracteristic a dreptului n raport cu realitatea social, n procesul de creare i elaborare a dreptului au fost consacrate cteva procedee sau tehnici specifice cum sunt, de exemplu, ficiunea i prezumia juridic. Ficiunea juridic : Sensul literar al termenului ficiune exprim o "plsmuire", o reprezentare imaginar care nu are un corespondent n realitatea de fapt, exprim o existen care este convenional acceptat ca adevrat. Din perspectiva dreptului, ficiunea juridic este un artificiu creat n i prin construcia sau tehnica legislativ n i prin care realitatea juridic exprimat i consacrat n textul normativ nu exist n realitatea de fapt, n existena real. Prezumiile juridice. n sens terminologic prezumia exprim o presupunere, o supoziie ntemeiat pe aparene, pe ipoteze, pe deducii sau, o recunoatere a unui fapt ca autentic pn la proba contrar. Din perspectiva dreptului, prezumiile juridice19) (ca i ficiunile juridice) sunt artificii create n construcia legislativ, prin care se accept sau se impune ceva ca fiind existent i adevrat fr a fi necesar ntotdeauna demonstrarea sau proba ei. 49.- Explicati intelesul specific al notiunii de izvor de drept. Ce sunt izvoarele directe, izvoarele indirecte, izvoarele scrise, izvoarele
33

nescrise ale dreptului? Raspuns: n limbajul juridic termenul sau expresia de izvor de drept are un neles oarecum diferit de cel pe care l exprim sensul etimologic al termenului de izvor. Observm deci, c i n acest caz terminologia juridic nu coincide ntru-totul cu sensul etimologic al termenului. Etimologic, termenul de izvor sau izvoare, n asociere cu termenul drept sugereaz ideea de surs sau de origine a dreptului, ideea de factori care determin originea i existena dreptului, ideea de condiii i factori din care decurge dreptul. Pentru a delimita acest neles de inspiraie etimologic de nelesul termenului n limbaj juridic, n teoria dreptului se face distincie ntre expresiile : izvoare materiale, sociale sau izvoare reale i respectiv, expresia izvoare formale ale dreptului. Astfel, prin izvor formal al dreptului (sau, exprimat mai direct izvor de drept) se nelege forma pe care o mbrac norma juridic elaborat de un anumit factor competent al puterii, respectiv, forma n care este exprimat norma juridic respectiv, tiut fiind c n elaborarea lor, normele juridice nu apar ca acte normative sub o singur form (uniforme) ci sub forme diferite (poliforme sau multiforme), acestea fiind n funcie de mai muli factori, ca de exemplu: organul de stat care o emite i competena acestuia, domeniul pe care l reglementeaz, ierarhia forei juridice a actului normativ respectiv, procedura sau tehnica legislativ prin care este elaborat etc. Cel de-al doilea sens reprezinta forma pe care o imbraca sau prin care se exteriorizeaza vointa sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru un individ si colectivitate. La randul ei, forma dreptului poate fi interna, adica ceea ce si cum se exprima reglementarea juridica si forma externa, adica prin ce se exprima reglementarea juridica ( respectiv prin lege, decret, hotarare etc.). Izvoarele directe (imediate) ale dreptului sunt forme de exprimare nemijlocita din care deriva norma, asa cum sunt de exemplu actele normative. Izvoarele indirecte (mediate) sunt cele necuprinse in acte normative, dar la care acestea din urma fac trimitere incluzandu-le intr-o forma mijlocita in continutul lor asa cum sunt, de exemplu, obiceiul, regulile de convietuire sociala etc. Izvoarele scrise sunt documentele, inscriptiile etc; Izvoarele necrise, sunt alte date arheologice, diferite traditii orale etc. Izvoarele dreptului se mai clasifica de asemenea in izvoare potentiale (ce exprima posibilitatea de a elabora, modifica sau abroga norme juridice) si n izvoare actuale (eficiente, determinate, opernd pe relatii sociale concrete constnd n toate actele normative n vigoare), dar si n izvoare de constituire si de calificare. Izvorul de drept poate fi definit ca forma specifica pe care o imbraca la un moment dat vointa sociala generala pentru a impune ca obligatorii anumite reguli in modul de desfasurare a raporturilor sociale, determinata de modul de exprimare (exteriorizare) a regulilor juridice. 50.- Care este principalul criteriu de clasificare a izvoarelor dreptului in sistemul juridic romanesc si care este aceast clasificare?

34

Raspuns: Izvoarele formale ale dreptului consacrate de evolutia sa pna n prezent sunt urmatoarele: obicei juridic, doctrina, practica judecatoreasca si precedentul judiciar, contractul normativ si actul normativ. Obiceiul juridic (cutuma) Obiceiul juridic este cel mai vechi izvor de drept. Alcatuit din reguli de conduita aplicata vreme ndelungata in temeiul convingerii privind necesitatea lor, aduse la ndeplinire prin puterea autoritatii publice neformalizate a ntregii comunitati, obiceiul juridic ramne izvorul de drept cu cea mai ndelungata viata. Cutuma, obiceiul juridic, sau, cum s-a numit n trecutul nostru, obiceiul pamntului, se naste prin repetarea aplicarii unei aceleiasi idei juridice ntr-un numar de cazuri individuale succesive, prin crearea de precedente. Cutuma presupune asadar pe de o parte un uz, o practica a justitiabililor, veche si incontestabila dar pe de alta parte ea reprezinta si idea ca norma pe care o implica nu poate fi serios contrazisa de cei interesati, ca prin urmare n recunostinta lor sta n mod normal recunoasterea unui adevarat drept care se poate revendica ca atare, sub sanctiunea juridica.

51.- Explicati principalele caracteristici ale izvoarelor dreptului care au putere de lege. Ce este legea si care sunt actele normative cu putere de lege? Raspuns: n fiecare sistem juridic national denumirea i ierarhia izvoarelor dreptului este concret determinat, existnd att asemnri ct i deosebiri ntre categoriile respective de izvoare. n sistemul dreptului nostru doctrina adopt diverse criterii declasificare a principalelor izvoare ale dreptului ntre care cel mai relevant imai larg utilizat este criteriul ierarhiei sau al formei juridice al actelor normative. Din perspectiva acestui criteriu clasificarea izvoarelor dreptuluiar consta n : a) izvoare sau acte normative cu caracter de lege ; b) izvoare sau acte normative subordonate legii ; c) izvoare cu caracter subsidiar. Din perspectiva ierarhiei organelor de stat emitente izvoarele dreptului pot fi clasificate n: a) izvoare sau acte normative ale puterii legislative; b) ale puterii executive, centrale; c) respectiv, ale organelor de stat locale Legea, n sens restrns, n limbaj juridic, reprezint izvorul de drept de cea mai nalt for juridic, actul juridic normativ adoptat de ctre organul legislativ suprem- Parlamentul. n categoria legii sunt incluse ca forme: Constituia- i/sau legile fundamentale;
35

legile i/sau codurile de legi; actele cu putere de lege: decretele-legi, ordonanele guvernului, unele acte internaionale ratificate de Parlament (tratate, convenii, acorduri). Art. 72 Constituia Romniei prezint ca structur: legi organice; legi ordinare. Deosebirile dintre aceste elemente structurale sunt date de poziia lor ierarhic i de modalitatea lor de adoptare. Constituia (implicit legile prin care se modific) constituie categoria de legi "supreme", cu for juridic suprem fa de celelalte acte normative Caracterul "suprem" al Constituiei provine i din obiectul reglementrii: organele puterii de stat, drepturile i libertile fundamentale ale acestora, stabilirea principiilor juridico-politice ce fundamenteaz exercitarea puterii n stat. Fora juridic superioar a legilor constituionale sau fundamentale decurge i din faptul c ele se adopt i se modific n cadrul unor proceduri speciale, deosebite fa de celelalte legi, necesitnd, de regul, ntrunirea la vot a majoritii calificate (2/3 sau 3/4 din numrul parlamentarilor). Legile organice Constituie acea categorie de legi cu caracter intermediar -ntre legile constituionale i cele ordinare, n sensul c ele reglementeaz organizarea, funcionarea i structura organelor statului sau domenii majore ale vieii sociale. Procedura de elaborare a acestora este stipulat n art.74 al Constituiei: legile organice se adopt cu votul majoritii membrilor din fiecare camer - deci o procedur special. Legile ordinare Sunt toate celelalte legi elaborate de organul legislativ suprem (Parlament) n procedura obinuit de legiferare avnd ca obiect reglementarea diverselor domenii i raporturi sociale ce nu sunt de domeniul Constituiei sau legilor organice. Procedura de adoptare: jumtate din numrul parlamentarilor prezeni. Tot n categoria de legi, ca izvor de drept, sunt cuprinse "codurile" de legi; ele reglementeaz domenii largi ale vieii sociale; poart denumirea i de "drept comun" (ex: Codul Civil- drept comun sau legea general n raport cu o lege adoptat mai recent n materie de drept civil i care, spre deosebire de Cod este i poart denumirea de "lege special"). n cazul concursului de legi: ntre legea special i cea general, acioneaz principiul "lex speciali derogat generali".
36

Tot n categoria de lege, n accepiune restrns pot fi considerate a fi incluse i unele acte normative (cu denumiri diferite) dar cu putere de lege (for juridic echivalent): decretele-legi, ordonanele guvernamentale, unele acte internaionale ratificate de parlament. Decretul-lege este emis de puterea executiv (permanentizarea acestora este o practic curent a regimurilor totalitare). Ordonanele au suport n delegarea legislativ fcut de ctre parlament; de regul, ele trebuie aprobate de parlament. Actele normative subordonate legii Caracteristica lor general decurge din urmtoarele trsturi : s fie compatibile cu Constituia i legile (s nu conin dispoziii contrare); s nu aib n obiectul de reglementare domenii sau raporturi "primare", care sunt de domeniul legii; s fie emise n limitele competenei materiale i teritoriale ale organului de stat respectiv; s respecte ierarhia forei juridice a actelor normative superioare; s respecte procedura legal a adoptrii i elaborrii lor. Fac parte din aceast categorie: decretele prezideniale cu caracter normativ, hotrrile, Ordonanele Guvernului, ordinele i instruciunile cu caracter normativ ale minitrilor, actele cu caracter normativ ale organelor administraiei locale (decizii, dispoziii). Nu fac parte din aceast categorie actele cu aplicare individual ci doar cele care reglementeaz raporturi cu caracter generic. Alte izvoare ale dreptului sunt: cutuma, contractul normativ cu caracter generic (ex: contractul colectiv de munc); unele acte normative ale organelor sau organizaiilor nestatale (statute, regulamente); practica judiciar, doctrina (tiina dreptului).

52.- Care sunt principalele caracteristici ale izvoarelor (actelor normative) subordonate legii si care este denumirea lor cu titlu de exemplificare ? Raspuns: : Actele normative subordonate legii Fac parte din aceasta categorie de izvoare de drept: decretele prezidentiale, hotararile de guvern, ordonantele de guvern, regulamentele, instructiunile, ordinarele ministrilor si ale altor conducatori ale organelor centrale de specialitate ale administratiei de stat, actele normative ale organelor locale ale administratiei locale. Trasaturile actelor normative subordonate legii:
37

-sunt conform legilor si nu pot prevedea reglementari care sa contravina in vreun fel actelor normativve cu fota juridica superioara; - nu pot fi emise pentru domeniile de reglementare rezervate legii fundamentale; - trebuie sa se circumscrie competentei materiale si teritoriale ale organului emitent; - se edicteaza dupa o procedura prevazuta pentru fiecare tip de act normativ in parte; - au denumiri diferite. Decretele prezidentiale, sunt izvoare de drept, daca au carater normativ si nu sunt, daca nu au acest caracter. De regula, seful statului, la noi Presedintele Romaniei, emite acte individuale Cuma r fi: numiri in functie, acordarea de grade militare, avansari, rechemari de ambasadori etc. In afara acestor acte fara caracter normativ, Constitutia a prevazut posibilitatea Presedintelui tarii de a edica si acte cu caracter normativ: pentru declansarea starii de urgenta, de razboi, de mobilizare etc. Aceste acte normative sunt izvoare de drept, ele sunt semnate de presedinte si contrasemnate de primul ministru. Hotararile de guvern sunt emise de organul suprem executiv, pe baza si in vederea executarii legilor, in domenii de activitate prevazute de Constitutie si de legile tarii. Ordonantele de Guvern sunt edictate, in baza unei imputerniciri exprese ( delegare legislativa) in domenii ce tin de legile ordinare. Aceste ordonante sunt supuse aprobarii lor ulterioare prun lege. Ordinele cu caracter normativ, instructiunile ministrilor si ale altor conducatori ale organelor centrale de specialitate ale administratiei de stat ( de exp Academia Romana, Comisia Nationala de Statistica, Banca nationala etc) se emit in conditiile in care actul la nivel superior, reclama prin natura si continutul sau, existenta unui act de forta juridica inferioara, care sa-i asigure o baza absolut unitarad e executare. Actele normative ale organelor locale ale administratiei locale: - hotararile normative ale consiliilor locale (orasenesti, comunale; - hotararilr normative ale consiliilor judetene; - ordinele prefectilor; - dispozitiile normative ale primarilor. Aceste acte sunt edictate in baza legii si in scopul aplicarii legilor, hotararilor de guvern, reglementarilor etc. Ele sunt obligatorii in unitatea administrativ-teritoriala ( judet, municipiu, oras, comuna) in care functioneaza, pentru toti subiectii de drept, fie ele persoane fizice sau juridice.

53.- Care sunt alte posibile izvoare ale dreptului. Prezentati pe scurt denumirea, particularittile si conditiile in care acele norme sau acte normative pot constitui izvoare de drept. Raspuns: Unele acte normative ale organismelor sau organizatiilor nestatale:
38

Este vorba i n acest caz de actele cu caracter normativ,generice, emise de organisme sau organizatii nestatale cum sunt:cooperativele, asociatiile, societtile, bncile, cultele etc. Organizarea iactivitatea acestora se desfoar de regul n temeiul unor acte normativeproprii statute, regulamente etc. emise n baza i cu respectarea unor legi sau alte acte normative statale. Prin aceasta, asemenea statute sauregulamente ori alte acte cu caracter normativ ale acestor organismedobndesc n mod subsidiar calitatea sau valoarea unor izvoare de dreptlimitate, i deci, secundare. 54.- Precizati intelesul notiunii de actiune a normei juridice in timp, in spatiu si asupra persoanei. Raspuns: Elaborarea normelor juridice nu are, evident, un scop n sine, ele fiind destinate s actioneze efectiv asupra raporturilor sociale pe care le reglementeaz. Expresia actiune a normei are n acest context Intelesul juridic de a produce efecte de drept sau acela de a fi aplicabil. Problema actiunii, adic a aplicabilittii lor concrete este legat de cteva conditii i anume: de determinarea momentului de la care ncepe s-iproduc efectele acea norm; de determinarea duratei n timp a acestor efecte; de determinarea limitelor teritorialadministrative (adic spatiul) ncare i produc efectele i, respectiv, determinarea categoriilor de persoane care intr sub incidenta lor sau, dup caz, sunt exceptate de la efectele acestora. De aceea, norma juridica elaborata, trebuie evaluata si din perspectiva celor trei situatii sau ipostaze ale actiunii sale: in timp, spatiu si asupra persoanei. 55.- Care este principiul de baz si cele dou principii conexe pentru actiunea in timp a normei juridice? Explicati continutul acestora. Raspuns: Actiunea normei juridice n timp este guvernat de principiul general potrivit cruia norma juridic actioneaz atta timp ct este n vigoare. La rndul su, acest principiu trebuie nteles din perspectiva altor douprincipii conexe i anume: principiul aplicrii imediate a normei intrat nvigoare i, principiul neretroactivittii legii (a normei juridice). Principiul aplicrii imediate nseamn c de la data stabilit ca moment de intrare n vigoare, acea norm (lege) ncepe s-i produc efectele pentru prezent i viitor, adic se aplic faptelor svrite imediat dup intrarea sa n vigoare. Dar, n realitatea practic sunt numeroase situatiile n care unele raporturi sau fapte juridice s-au svrit sub vechea lege i i continuefectele i sub noua lege. De exemplu, un contract de nchiriere sau de locatiune, ncheiat sub actiunea vechii legi dar care continu i sub actiunea noii legi, sau, o cstorie ncheiat nainte de modificareadispozitiilor privitoare la divort, iar divortul se desface n conditiile unor noi reglementri .a. ridic problema modului de ntelegere mai nuantat aacestui principiu, i anume: n asemenea situatii principiul aplicrii imediate presupune ct pentru faptele i consecintele lor produse sub vechea lege se va aplicatlegea veche, respectiv, efectele
39

produse de ctre aceasta raporturile juridice ncheiate sau drepturile ctigate sub imperiul ei) rmn valabile,iar pentru faptele sau consecintele acestora produse sub noua lege se vor aplica prevederile noii legi, de la data intrrii acesteia n vigoare. Principiul neretroactivittii legii Acest principiu stabilete ca regultgeneral c noua lege intrat n vigoare nu se aplic faptelor svriteanterior acestui moment, adic Nu retroactiveaz i nici nu ultraactiveaz , adic nu se aplic dup ieirea ei din vigoare (art.15 p. 2din Constituie, Cod civil art.1, Cod penal art.10).De la prevederile acestui principiu sunt totui cteva situatii de exceptie care pot fi ntlnite n diferitele sisteme juridice, cu reglementri concrete diferite, inclusiv n legislatia statului nostru. Astfel, este admis n mod limitativ att exceptia de retroactivitate ct i cea de ultraactivitate a legii. 56.- Ce se intelege prin intrarea in vigoare a unei norme juridice si care sunt regulile posibile potrivit crora este reglementat intrarea in vigoare a normelor de drept in diferitele sisteme juridice? Raspuns: Intrarea n vigoare Este momentul initial de la care ncepe actiunea n timp (aplicarea) a respectivei norme juridice. Acest moment nu este unitar reglementat ntoate sistemele juridice nationale. Chiar i n cadrul aceluiai sistem juridica cest moment difer n functie de categoria actelor normative respective ide voinra organului de stat emitent. n practica juridic i n doctrin s-au cristalizat ns trei reguli generale sau principii posibile n functe de care se stabilete momentul de intrare n vigoare a unei norme de drept, astfel: O prim regul posibil const n stabilirea expres, de principiu,a acestui moment de ctre nsi Constitutie sau legi speciale, fiecare stat avnd latitudinea de a reglementa cum crede de cuviint acest aspect al jurisdictiei sale; n acest sens, art. 78 al Constitutiei Romniei arat c legea intr n vigoare la 3 zile de la data publicrii ei n Monitorul Oficial sau la data prevzut n textul ei; O a doua regul posibil este aceea potrivit creia norma intr nvigoare la data mentionat n textul ei (de obicei aceast dat este mentionat n cuprinsul dispozitiilor finale ale actului normativ respectiv. De exemplu, Legea nr. 8/1996 cu privire la drepturile de autor cuprinde mentiunea c intr n vigoare la 90 de zile de la data publicrii ei nMonitorul Oficial); O a treia regul posibil const n aceea c se consider ca dat a intrrii n vigoare, data publicrii ei n organul de publicitate oficial al statului (la noi, la 3 zile de la data publicrii n Monitorul Oficial). Aici ns,trebuie evitate unele confuzii posibile deoarece actul normativ respectiv bunoar o lege cuprinde mai multe datri : De exemplu, data adoptrii ei de ctre Parlament ; data promulgrii i respectiv, data n care este publicat n Monitorul Oficial.

40

57.- Cum este reglementat in sistemul nostru juridic intrarea in vigoare a normelor de drept? Rspuns: n Romnia, legile intr n vigoare la 3 zile de la data publicrii n Monitorul Oficial, dac n noua lege nu este mentionat n mod expres, o alt dat a intrrii sale n vigoare. De observat c aceste reguli se aplic n mod combinat n cadrul aceluiai sistem juridic.De exemplu, n tara noastr actele normative centrale din categorialegilor, hotrrilor sau ordonantelor guvernamentale, intr n vigoare, de principiu, la 3 zile de la data publicrii lor n Monitorul Oficial sau la data prevzut n nsui actul normativ respectiv. n acelai timp, actele departamentale (ministere sau alte organe centrale) i actele autorittilor locale, intra de regula in vigoare la data mentionata in continutul lor. 58.- Explicati problema duratei de valabilitate (de aplicare) a normei juridice. Raspuns: Aceast perioad, de regul, nu este prestabilit, de la momentul intrrii n vigoare. Cele mai multe acte normative intr n vigoare pentru o durat nedeterminat. Cu toate acestea, exist i aa-numitele legi cu termen al cror actiune n timp este expres determinat nc de la momentul intrrii lor nvigoare cteva sptmni, luni, ani etc., precum i legile temporare sauexceptionale care sunt adoptate pentru situarii deosebite cum ar fi: stare de necesitate, calamitti naturale, epidemii, invazii militare etc. i al cror actiune n timp se extinde pentru durata acelei perioade exceptionale. 59.- Explicati problema incetrii actiunii in timp a normei juridice (iesirea din vigoare). Ce este abrogarea si care sunt formele acesteia? Raspuns: Ieirea din vigoare sau abrogarea .Reprezint momentul de ncetare a actiunii n timp a normei juridice. Cea mai frecvent, mai uzual form de ncetare a actiunii normei juridice in timp (de ieire din vigoare) o constituie abrogarea. Sub aspectul continutului ei, abrogarea poate fi: - Total - cnd integral actul normativ respectiv i nceteaz efectele i, - Partial - cnd numai o parte din acel act normativ nceteaz a maitproduce efecte de drept. Abrogarea poate avea mai multe forme: Abrogarea expres direct este atunci cnd noul act normativce intr n vigoare arat n mod expres, nominalizeaz actul normativ carese abrog sau prtile din acest act care i nceteaz valabilitatea; Abrogarea expres indirect este atunci cnd noul act normativ ce intr n vigoare se limiteaz s specifice doar faptul c:dispozitiile anterioare, contrare prezentei legi se abrog; Abrogarea tacit este atunci cnd noul act normativ nu abrog n mod expres acte normative anterioare dar reglementeaz n alt fel acele raporturi sociale. Deci,
41

noile prevederi sunt incompatibile cu vechile reglementri, fr ca aceast schimbare de reglementare s fie enuntat n mod expres n noua norm ce intr n vigoare. Dintre aceste forme de abrogare prima este cea mai eficient, mai clar i nendoielnic, i de aceea este mai agreat de practica juridic. Aceasta, fat de abrogarea tacit care este neagreat de practic datorit sesizrii mai dificile a actului de abrogare. Abrogarea ca form de ncetare a actiunii n timp a normei juridice este un act de dispozitie care poate fi realizat numai de ctre organul de stat care a emis actul supus abrogrii sau de ctre un organ ierarhic superior acestuia, i Numai printr-un act de aceeai valoare juridic. Deci, o lege nu va putea fi abrogat printr-o hotrre de guvern sau decret, o hotrre guvernamental printr-un ordin ministerial, sau hotrre a unui organ local.

60.- Ce alte forme de incetare a actiunii in timp a normei sunt posibile? Raspuns: n fine, fr a constitui un act de abrogare propriu-zis, ncetarea actiunii n timp a unei norme juridice poate avea loc i prin mplinirea termenului ei de valabilitate (este cazul legilor temporare amintite mai inainte) si respectiv , prin asa-numita cadere in desuetudine). Desuetudinea este situatia n care normele, fr s fi fost abrogate ntr-o form sau alta, nu-i mai gsesc teren de aplicare, nu mai au obiect,devenind depite, desuete prin evolutia realittilor sociale. (Este situatia numeroaselor norme dinainte de 1989 prin care se reglementau situatii astzi inexistente: planul national unic, rolul conductor al P.C.R., legislatia C.A.P.-urilor etc).

61.- Care sunt exceptiile de la principiul de baz al actiunii normei juridice in timp? Explicati ce se intelege prin retroactivitate si care sunt situatiile de retroactivitate? Ce intelegeti prin ultraactivitate si care sunt situatiile de exceptie ale ultraactivittii? Raspuns: De la prevederile acestui principiu sunt totui cteva situatii de exceptie care pot fi ntlnite n diferitele sisteme juridice, cu reglementri concrete diferite, inclusiv n legislatia statului nostru. Astfel, este admis n mod limitativ att exceptia de retroactivitate ct i cea de ultraactivitate a legii. Retroactivitatea Este situatia de exceptie prin care se admite ca anumite legi s se aplice totui i asupra unor fapte care s-au petrecut nainte de intrarea lor n vigoare. Situatiile de retroactivitate pot fi in general urmatoarele: a) Retroactivitatea legii penale sau contraventionale mai blnde sau mai favorabile, adic, legea cu o sanctiune mai uoar. Aceast exceptiede la principiul neretroactivittii are n sistemul nostru juridic actual o consacrare constitutional (art. 15, paragr. 2) i
42

reflect umanismul legiuitorului. Ea const n situatia n care noua lege penal sau contraventional mai blnd se aplic unor fapte svrite anterior intrriiei n vigoare cnd actiona o lege penal mai aspr. Noua lege penal saucontraventional mai blnd se va aplica acelei fapte indiferent de stadiul sau faza de procedur n care se gsete, i anume: nu este nc pus suburmrire; s-a pornit urmrirea penal; este n curs de judecare; este judecat definitiv dar n curs de executare a pedepsei. b) Retroactivitatea legilor interpretative: este situatia de exceptie n care legiuitorul poate emite acte normative prin care ns nu reglementeaz conduite sau raporturi sociale ci realizeaz o interpretare a unor acte normative emise anterior, cu scopul de a clarifica sau preciza continutul ori modul lor de aplicare. Legile sau normele interpretative sunt prin destinatia lor retroactive deoarece se refer la acte normative anterioare i deci produc efecte retroactive. Asemenea acte normative sunt n sistemul nostru juridic actual mai frecvente n sfera activittii executive (guvernamentale) cnd acest organ emite acte normative cuprinznd precizri, instructiuni, metodologii de aplicare a legii,lmuriri, detalii etc. privind ntelegerea i aplicarea unor acte normativeemise anterior.c) Prevederea expres a legii Pot exista n diferite sisteme juridice (i au existat i n sistemul nostru juridic anterior anului 1989) situatii ncare legiuitorul putea s decid ca anumite norme s se aplice n mod retroactiv (aceasta dac Constitutia nu-i interzice acest lucru). O asemenea posibilitate ns trebuie admis numai n mod exceptional deoarece poate genera grave dereglri ale justitiei (o insecuritate juridic) sau abuzuri n nfptuire a justitiei. De aceea, n legislatia noastr actual, prin prevedere constitutional expres (art.15) legile nu pot fi retroactive exceptnd legea penal sau contraventional mai blnd. Ultraactivitatea. Exceptie de la principiul incetarii actiunii unui act normative prin abrogare sau expirarea termenului, in sensul ca, desi nu mai este in vigoare, actul normativ poate fi totusi aplicat pentru solutionarea ulterioara a unor cazuri. Astfel, in materie penala, legea mai favorabila, mai blanda, mitior lex, se aplica si dupa inlocuirea ei cu o lege mai aspra, pentru faptele petrecute cand cea dintai era inca in vigoare. In materie civila, legea veche supravietuieste pentru rezolvarea situatiilor juridice pendinte, care raman deci guvernate de legea sub imperiul careia s-au nascut. Situatiile de exceptie ale ultraactivittii legii In legislatia noastr sunt i ele limitativ stabilite la dou : a) ultraactivitatea legii penale mai blnde : este situatia n care legea penal mai blnd dei abrogat si nlocuit cu o lege mai aspr, supravietuiete abrogrii aplicndu-se faptei svrite dar nesolutionate ct era n vigoare; b) ultraactivitatea legilor penale temporare (art. 16 Cod penal).Efectele acestor legi se extind i dup mplinirea termenului lor de actiune n timp, aplicndu-se faptelor svrite dar nesolutionate ct timp au fost n vigoare. 62.- Ce se intelege prin actiunea normelor juridice in spatiu (in teritoriu) si care este principiul care st la baza acestei actiuni?
43

Raspuns: Actiunea normei juridice asupra spatiului. Efectele spatiale ale normei juridice sunt strans legate de principiul suveranitatii puterii de stat, care se manifesta in special sub aspectul suveranitatii teritoriale. In dreptul intern efectele spatiale depind de competenta teritoriala a organelor care emit norme juridice, cat si de organizarea unitara sau federala a statului. Norma juridica este teritoriala, in sensul ca ea actioneaza, in principiu, asupra teritoriului statului care a adoptat-o. Notiunea juridica de teritoriu etatic semnifica mai mult decat ceea ce se cuprinde inlauntrul acestor granite, adica se refera si la suprafata navelor si aeronavelor unui stat. Acestea nu fac parte din teritoriu "stricto sensu" dar pe ele se aplica legea statului caruia apartin, ca urmare a extinderii efectelor spatiale ale dreptului intern, nu ca largire a teritoriului, astfel de efecte au normele constitutionale, civile, penale, etc. Actiunea normelor juridice in spatiu este guvernata de principiul teritorialitatii, potrivit caruia, norrmele juridice edictate de un anumit stat actioneaza pe teritoriul acelui stat, determinand conduita tuturor subiectelor de drept aflate pe acel teritoriu. Aceasta implica excluderea aplicarii pe teritoriul unui stat a legilor altor state. Cercetarea actiunii normei juridice in spatiu presupune definirea notiunii de "teritoriu". Astfel, potrivit Art.142 din Codul Penal Roman, prin teritoriul tarii se intelege "intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia". Prin Art. 143 din Codul Penal Roman notiunea de "teritoriu" dobandeste un sens extensiv, in sensul ca, infractiunile comise pe o nava sau o aeronava romana sunt considerate a fi savarsite pe teritoriul Romaniei. Efectele spatiale ale normei juridice interne depind si de competenta teritoriala a organului de stat emitent; de pilda, daca organul emitent este central, avident ca norma lui are efecte pe intreg teritoriul etatic, daca provine de la autoritati administrativ-locale, atunci efectele ei se limiteaza la unitatea administrativ-teritoriala respectiva - judet, municipiu, oras sau comuna. Desigur, organul legiuitor sau celelalte organe emitente pot stabili norme cu efecte spatiale pentru anumite zone (unde s-au produs calamitati naturale, in regiuni de frontiera, etc). Pentru statele care au o structura federala efectele spatiale ale normelor juridice depind de solitionarea problemei raportului dintre competenta tritoriala a organelor federale si aceea a organelor statelor membre ale federatiei. Teritorialitatea normei juridice nu este absoluta. De la acest principiu exista exceptii, impuse de necesitatea mentinerii si dezvoltarii unor relatii politice, economice, socialculturale intre state. O prima categorie de exceptii are in vedere raporturile juridice cu element de extraneitate, din Dreptul International Privat. Elementul de extraneitate (element strain) consta in imrejurarea de fapt, in legatura cu un raport juridic, datorita caruia acest raport are legatura cu mai multe sisteme de drept (exemplu: un contract incheiat de persoane cu cetatenie diferita). Practic, cu privire la acelasi raport juridic sunt susceptibile de a fi aplicate mai multe norme juridice ce apartin unor state diefrite, aflandu-ne in prezenta unui conflict de legi (exemplu: un cetatean
44

german incheie un contract in Romania, se pune problema: capacitatea cetateanului german de a incheia acel contract se stabileste potrivit legii din Romania sau se aplica legea germana?). Solutionarea conflictului de legi se realizeaza prin intermediul normei juridice conflictuale care stabileste legea interna competenta sa carmuiasca raportul juridic cu element strain. Astfel, in cazul exemplului de mai sus se observa existenta unui conflict de legi ( se poate aplica atat legea germana, intrucat cel ce incheie contractul este cetatean german, cat si legea romana, deoarece contractul respectiv se incheie pe teritoriul Romaniei). Insa portivit normei conflictuale, capacitatea persoanei este guvernata de legea statului al carui cetatean este persoana respectiva (lex personalis). Asadar, capacitatea cetateanului german ce incheie un contract pe teritoriul Romaniei se stabileste potrivit legii germane. In cadrul Dreptului International Privat exista un numar important de norme conflictuale dintre care mentionam: lex fori (legea instantei); lex loci actus (legea locului incheierii actului); lex rei sitae (legea locului unde este situat bunul); lex personalis (legea personala), etc. O alta exceptie de la principiul teritorialitatii are in vedere misiunile diplomatice ale statelor pe teritoriul altor state (ambasada, legtie). In temeiul conventiilor internationale a unor acorduri bilaterale asupra sediului misiunii diplomatice, precum si asupra personalului diplomatic nu au incidenta normele statului de resedinta ( se bucura de imunitate diplomatica). Imunitatea diplomatica are in vedere exceptarea personalului corpului diplomatic de la jurisdictia statului de resedinta, consta in: . inovabilitatea personala; . inovabilitatea cladirilor, reprezentantei diplomatice si a mijloacelor de transport. In cazul incalcarii legilor tarii de resedinta, reprezentantul diplomatic poate fi declarat persona non grata (persoana neagreata), fapt ce atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea acestuia. Misiunile consulare au sarcina de a ocroti interesele economice si culturale ale statului care le numeste, ale cetatenilor acestuia aflati pe teritoriul statului de resedinta. Functionarii consulari se bucura de privilegii si imunitati cum ar fi: inviolabilitatea personala; imunitatea de jurisdictie penala; scutire fiscala, vamala, etc. Trebuie precizat ca, aceste exceptii de la principiul teritorialitatii nu afecteaza suveranitatea de stat; ele se aplica potrivit principiilor egalitatii suverane a statelor, al reciprocitatii, al liberului lor consimtamant, fiind menite sa asigure dezvoltarea multilaterala a relatiilor internationale contemporane. "Nemo censetur ignorare legem!" - "Nimeni nu poate invoca necunoasterea legii ca scuza!"
45

63.- Care sunt si in ce constau exceptiile de extrateritorialitate (de neaplicare a normelor interne asupra unor categorii de persoane aflate in teritoriul statului)? Raspuns: Aceste excepii indic faptul c principiul teritorialitii nu este absolut. Excepiile de la principiul teritorialitii se aplic atunci cnd pe teritoriul unui stat sunt persoane i locuri asupra crora nu se aplic normele juridice ale statului respectiv, sau cnd aplicarea normelor juridice ale unui stat se recunoate pe teritoriul altui stat. Aceste excepii, nu afecteaz principiul suveranitii statului, ci dimpotriv, asigur dezvoltarea multilateral a relaiilor dintre state, dac se aplic cu respectarea principiilor democratice internaionale (principiul egalitii i suveranitii statelor, al reciprocitii, al liberului consimmnt, al neamestecului n treburile interne, al respectrii hotarelor ncheiate etc.). Excepiile de extrateritorialitate, vizeaz: a) imunitatea diplomatic; b) regimul juridic al consulilor; c) regimul juridic al strinilor i al persoanelor fr cetenie; d) regimul juridic al ceteanului aflat n strintate; 65. In sistemul nostru juridic, momentul de intrare in vigoare a actelor normative este reglementat astfel: (notai cu (x) variantele considerate corecte): (x ) toate actele normative intr in vigoare la data publicrii lor; ( ) toate actele normative intr in vigoare la data prevzut in textul lor; (x) actele normative publicate in Monitorul Oficial intr in vigoare la data de apariie a Monitorului Oficial; (x ) actele normative publicate in Monitorul Oficial intr in vigoare la 3 zile de la data publicrii in Monitorului Oficial dac in textul actului normativ respectiv nu este prevzut o alt dat ulterioar; ( ) actele normative locale intr in vigoare la data publicrii, comunicrii sau afisrii lor; ( ) actele normative care nu se public in Monitorul Oficial intr in vigoare la data prevzut in textul lor. 66. Enuntati principiul de baz al actiunii in timp a normei juridice si exceptiile de la acest principiu. In continuare, enuntati si explicati, pe scurt, care sunt situatiile de exceptie ale retroactivittii si ultraactivittii legii. Raspuns: Prin actiunea normei juridice n timp se ntelege perioada (durata) n timp n care norma respectiv produce efecte de drept, adic este aplicabil.
46

Unul din principiile fundamentale ale dreptului stabilete c norma juridic produce efecte de drept atta timp ct este n vigoare. De aici concluzia c, n principiu, normele juridice nu sunt nici retroactive adic nu se aplic unor fapte svrite nainte de intrarea lor n vigoare, i, nu sunt nici ultraactive adic nu se aplic faptelor svrite dup ieirea lor din vigoare. Deci, normele juridice produc efecte nu pentru trecut ci pentru viitor. Pentru actiunea normei juridice n timp sunt importante trei momente ale existentei sale : intrarea n vigoare ; perioada de aplicare; iesirea din vigoare sau abrogarea. De la prevederile acestui principiu sunt totui cteva situatii de exceptie care pot fi ntlnite n diferitele sisteme juridice, cu reglementri concrete diferite, inclusiv n legislatia statului nostru. Astfel, este admis n mod limitativ att exceptia de retroactivitate ct i cea de ultraactivitatea legii. Retroactivitatea: Este situatia de exceptie prin care se admite ca anumite legi s se aplice totui i asupra unor fapte care s-au petrecut nainte de intrarea lor n vigoare. Situatiile de retroactivitate pot fi n general urmtoarele: a) Retroactivitatea legii penale sau contraventionale mai blnde sau mai favorabile, adic, legea cu o sanctiune mai uoar. Aceast exceptie de la principiul neretroactivittii are n sistemul nostru juridic actual o consacrare constitutional (art. 15, paragr. 2) i reflect umanismul legiuitorului. Ea const n situatia n care noua lege penal sau contraventional mai blnd se aplic unor fapte svrite anterior intrrii ei n vigoare cnd actiona o lege penal mai aspr. Noua lege penal sau contraventional mai blnd se va aplica acelei fapte indiferent de stadiul sau faza de procedur n care se gsete, i anume: nu este nc pus sub urmrire; s-a pornit urmrirea penal; este n curs de judecare; este judecat definitiv dar n curs de executare a pedepsei. b) Retroactivitatea legilor interpretative: Este situatia de exceptie n care legiuitorul poate emite acte normative prin care ns nu reglementeaz conduite sau raporturi sociale ci realizeaz o interpretare a unor acte normative emise anterior, cu scopul de a clarifica sau preciza continutul ori modul lor de aplicare. Legile sau normele interpretative sunt prin destinatia lor retroactive deoarece se refer la acte normative anterioare i deci produc efecte retroactive. Asemenea acte normative sunt n sistemul nostru juridic actual mai frecvente n sfera activittii executive (guvernamentale) cnd acest organ emite acte normative cuprinznd precizri, instructiuni, metodologii de aplicare a legii, lmuriri, detalii etc. privind ntelegerea i aplicarea unor acte normative emise anterior. c) Prevederea expres a legii. Pot exista n diferite sisteme juridice (i au existat i n sistemul nostru juridic anterior anului 1989) situatii n care legiuitorul putea s decid ca anumite norme s se aplice n mod retroactiv (Aceasta dac Constitutia nu-i interzice acest lucru). O asemenea posibilitate ns trebuie admis numai n mod exceptional deoarece poate genera grave dereglri ale justitiei (o insecuritate juridic) sau abuzuri n nfptuirea justitiei. De aceea, n legislatia noastr actual, prin prevedere constitutional expres (art.15) legile nu pot fi retroactive exceptnd legea penal sau contraventional mai blnd.
47

Situatiile de exceptie ale ultraactivittii legii n legislatia noastr sunt i ele limitativ stabilite la dou : a) ultraactivitatea legii penale mai blnde : Este situatia n care legea penal mai blnd dei abrogat i nlocuit cu o lege mai aspr, supravietuiete abrogrii aplicndu-se faptei svrite dar nesolutionate ct era n vigoare ; b) ultraactivitatea legilor penale temporare (art. 16 Cod penal). Efectele acestor legi se extind i dup mplinirea termenului lor de actiune n timp, aplicndu-se faptelor svrite dar nesolutionate ct timp au fost n vigoare. 68.Aplicarea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor este subordonat principiului teritorialittii. Acest principiu presupune (notati cu (x) variantele corecte din enunturile de mai jos): (x ) toate actele normative ale organelor de stat au o aplicabilitate efectiv pe intreg teritoriul statului; ( ) nu toate actele normative ale organelor de stat se aplic efectiv pe intregul teritoriu al statului; ( ) principiul teritorialittii este de strict sau absolut aplicare. 69.Regimul juridic actual aplicat strinilor aflati pe teritoriul Romaniei este: (x ) regimul national; ( ) regimul special; ( ) regimul clauzei natiunii celei mai favorizate. 70.- Delimitati continutul notiunilor de realizare, respectiv, de aplicare a dreptului (a normelor juridice) si care sunt principalele ci de realizare a dreptului. Raspuns: Notiunea de realizarea3) dreptului implica doua cai sau aspecte ale infaptuirii ei : a) Transpunerea in practica a normelor juridice prin respectarea de buna-voie, fara interventia sau prezenta nemijlocita a organelor statului a prevederilor acestora de catre subiectii sociali persoane fizice si/sau juridice, publice sau private, organe de stat, organizatii sau organisme nestatale, ceilalti subiecti sociali vizati. Aceasta cale de realizare a dreptului este expresia nivelului de constiinta juridica a membrilor societatii, a civilizatiei democratice din acea societate. Ea este totodata si expresia nivelului calitativ al dreptului insusi, adica al concordantei normelor acestuia cu cerintele, interesele si valorile membrilor acelei societati. De aceea, masura sau gradul de realizare a dreptului pe calea respectarii de buna-voie, liber asumate a normelor juridice trebuie inteleasa ca fiind determinata de un ansamblu de factori si conditii complexe de ordin subiectiv, obiectiv, istorici, economici, politici, culturali, educationali, psihologici, de interese, trebuinte etc.4). Tocmai datorita acestei complexitati de factori si conditii care actioneaza
48

asupra procesului de transpunere in practica a dreptului pe calea respectarii lui de bunavoie, problematica explicarii si analizei acestui proces nu apartine in exclusivitate stiintelor juridice ci, deopotriva si celorlalte stiinte conexe, cu deosebire sociologiei, antropologiei, filosofiei, economiei, politologiei, psihologiei, pedagogiei etc., din perspectiva carora devine mai relevant posibilul raspuns la intrebarea simpla: de ce sunt sau nu sunt respectate de buna-voie normele dreptului? Respectarea de buna-voie a normelor juridice constituie principala si cea mai relevanta cale de realizare a dreptului intr-o societate democratica, civilizata. b) Cea de a doua cale de realizare a dreptului o constituie transpunerea normelor juridice in practica vietii sociale prin interventia, intr-o forma sau alta, a organelor statului in acest proces. Aceasta cale a primit si denumirea de aplicare5) a dreptului, exprimand acceptiunea sau sensul restrans al notiunii de realizare. Ea apare ca o activitate specializata a aparatului de stat, desfasurata in limitele unor competente stabilite de lege adica, al unor drepturi, obligatii, proceduri, forme si mijloace de interventie menite sa asigure respectarea normelor de drept. Activitatea de aplicare este corolarul functiei puterii de stat de a reglementa sau a legifera in viata sociala, legiferarea fara aplicarea normelor elaborate ar fi un non sens. Cele doua cai sau directii de realizare a dreptului (realizarea de buna-voie si aplicarea de catre organele de stat) trebuie intelese ca fiind complementare, chiar daca prima este nejuridica adica, fara implicarea sau interventia factorilor statali iar cealalta cale este prin excelenta juridica adica, se desfasoara prin intermediul factorilor de stat competenti. Desigur, la realizarea dreptului concura in mod indirect si alti factori prin cai si modalitati nejuridice: activitatea culturala, instruirea scolara, dezvoltarea economica, activitatea politica, mass-media etc. 71.- Ce se intelege prin act de aplicare, si care sunt asemnrile si respectiv, deosebirile dintre actul juridic normativ si actul juridic de aplicare. Raspuns: Ca modalitate sau cale specific juridica de realizare a dreptului, aplicarea imbraca la randul ei diverse forme, mijloace, proceduri, faze etc. prin care organele de stat traduc in fapt dispozitiile normelor juridice. Aceste mijloace, forme, proceduri etc. sunt, la randul lor, reglementate, in principal, prin normele juridice procedurale specifice ramurilor de drept in care se aplica. In literatura juridica notiunea de aplicare a dreptului (sau a normelor juridice) a fost controversata6), fiind inteleasa si utilizata sub doua acceptiuni sau forme : ca aplicare normativa si respectiv ca aplicare individuala. In majoritatea lor, autorii in materie considera ca acceptiunea propriu-zisa a notiunii de aplicare consta in aceea de aplicare individuala. Intre cele doua categorii de acte: normative si de aplicare exista atat asemanari cat si deosebiri8).
49

Elementele care ilustreaza asemanarea, esenta lor comuna, constau, in principal, in urmatoarele: ambele forme constau in acte cu caracter juridic emanand de la organe competente ale statului; ambele urmaresc realizarea aceluiasi scop: infaptuirea legalitatii in viata sociala; ambele au temei juridic ordinea constitutionala si legile. Deosebirile dintre cele doua categorii de acte constau, in principal, in urmatoarele: In timp ce actul normativ, are un anumit grad de generalitate, actul de aplicare individuala este prin excelenta un act concret, vizand o situatie sau stare de fapt data, un caz si determina intotdeauna nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic concret; Dupa efectul lor in timp, actele normative produc efecte in timp, sunt deci aplicabile, intre limitele momentului de intrare si cel al iesirii lor din vigoare, in timp ce actele de aplicare individuala isi produc efectele odata cu momentul in care au fost transpuse in practica sub diversele ei forme: comunicare, instiintare, pronuntare, luarea masurii sau a sanctiunii respective, solutionarea cazului etc.; Deosebiri exista si in ceea ce privesc conditiile formal-juridice si procedurile cerute pentru valabilitatea lor. De exemplu, sunt diferite conditiile si procedurile necesare pentru intocmirea si valabilitatea unei legi, hotarari, sau ordonante guvernamentale si, respectiv, pronuntarea unei sentinte judecatoresti ori, intocmirea unui act contraventional etc.; Deosebiri exista si in privinta principiilor si formelor cailor de atac sau de contestare a acestor acte, astfel: Actele normative pot fi modificate sau anulate, de regula, numai de catre organul emitent si in anumite situatii numai de organele ierarhice (De exemplu, Parlamentul poate invalida o ordonanta sau hotarare guvernamentala), in timp ce actele de aplicare individuala pot fi atacate, modificate sau anulate pe alte cai cum ar fi: recursul, apelul, sesizarea, plangerea etc., adresate de regula organelor ierarhice; In fine, actele de aplicare individuala se subordoneaza actelor normative si impreuna se subordoneaza, potrivit principiului suprematiei legii, ordinii constitutionale si a legilor statului.

72.- Enuntati si explicati continutul principalelor faze de aplicare individual a normelor juridice. Raspuns: Aplicarea individuala este prin continutul si finalitatea ei un proces complex dar unitar in care pot fi delimitate cateva faze relativ distincte dar inseparabile9). Delimitarea
50

si stabilirea succesiunii acestora este un demers mai mult didactic decat de procedura propriu-zisa, deoarece fazele respective se intrepatrund si se deruleaza uneori in mod simultan sau paralel. Asadar, in procedura de aplicare individuala pot fi delimitate urmatoarele faze conexe interdependente: stabilirea starii de fapt, stabilirea elementelor juridice si interpretarea normelor si, in fine, elaborarea solutiei sau a dispozitiei de aplicare. Stabilirea starii de fapt este operatiunea juridica initiala prin care se realizeaza culegerea, consemnarea si retinerea faptelor, conditiilor si imprejurarilor relevante pentru cunoasterea situatiei sau a cauzei la care se impune aplicarea dreptului. Prin stabilirea starii de fapt trebuie sa ajunga la concordanta dintre faptele aparente, considerate prin ipoteza ca adevarate, cu realitatea obiectiva a desfasurarii lor. Realizarea acestei concordante conduce spre ceea ce se intelege in limbaj juridicadevar obiectiv. Aici trebuie observata si facuta distinctia, pe de o parte, dintre adevarul subiectiv adica, cel care apare ca o realitate stabilita la nivelul simtului comun, al subiectului cunoscator si care reflecta in mod obisnuit aparenta faptelor ce sunt acceptate subiectiv ca adevarate si, pe de alta parte, adevarul obiectiv, adica reflectarea faptelor in deplina lor concordanta cu realitatea derularii sau savarsirii lor. De aceea, pentru stabilirea starii de fapt care sa corespunda realitatii obiective, organul de aplicare va trebui sa se detaseze de componenta subiectiva a evaluarilor si sa retina realitatea obiectiva a acelei stari de fapt. De aici si necesitatea adunarii, selectarii si retinerii probelor relevante, a utilizarii diverselor procedee de reconstituire a faptelor, a constatarilor la fata locului etc. De masura obiectivitatii stabilirii starii de fapt depinde in mod decisiv corecta aplicare a normei, de unde si importanta deosebita a acestei faze. Stabilirea elementelor juridice este operatiunea juridica ce porneste de la stabilirea starii de fapt si consta in selectarea sau identificarea grupajului de norme juridice care corespund starii de fapt respective si in care s-ar incadra acea stare de fapt. Aceasta faza mai poarta si denumirea de critica a normelor de referinta si presupune, printre altele, cel putin urmatoarele demersuri de cunoastere : stabilirea faptului daca normele de referinta identificate si selectate sunt sau nu in vigoare ; daca au aplicabilitate in spatiu si asupra persoanelor respective ; daca sunt sau nu in concordanta cu actele normative superioare in vigoare; daca exista sau nu coliziune (conflicte sau discordante) intre normele selectate si celelalte prevederi normative etc. Aceasta faza implica prin logica lucrurilor si operatiunea de interpretare a normelor juridice respective. (In anumite opinii se considera ca interpretarea ar constitui chiar o faza10) distincta a aplicarii, ca fiind un demers distinct, de sine statator. Cert este indiferent de asemenea opinii ca aplicarea dreptului fara interpretare nu este posibila.)

51

Elaborarea solutiei sau a dispozitiei de aplicare. Este faza in care se finalizeaza aplicarea individuala propriu-zisa. Ea implica, la randul ei, doua etape : cea de individualizare, de concretizare sau nominalizare a normelor (articolelor) in care se incadreaza in mod efectiv starea de fapt respectiva. Cu alte cuvinte, in aceasta etapa a acestei faze se face ceea ce se numeste incadrarea juridica a faptei. Cea de-a doua etapa a acestei faze consta in elaborarea solutiei prin stabilirea dispozitiei de aplicarea prevederilor normei in care a fost incadrata starea de fapt respectiva. La randul ei,dispozitia de aplicare are doua intelesuri sau acceptiuni : Dispozitie in sensul sau acceptiunea ca prin solutia stabilita se indica actiunea, inactiunea, conduita, dreptul sau obligatia ce trebuie urmata si respectata in conformitate cu prevederile normei aplicate si, Dispozitie in sensul sau acceptiunea de sanctiune stabilita in temeiul normelor de drept aplicate si a modalitatii concrete de executare a acesteia. In procesul de elaborare a solutiei, ca faza a aplicarii individuale, mai trebuie retinuta observatia ca prin continutul si forma ei, elaborarea solutiei sau a dispozitiei de aplicare prezinta particularitati notabile de la o ramura a dreptului la alta. In acest sens, continutul si forma unei dispozitii sau solutii de aplicare este diferita, bunaoara, in dreptul civil, in dreptul penal, in dreptul familiei etc. Toate aceste faze trebuie intelese ca fiind conexe, unitare si relativ succesiv

73.-Ce intelegeti prin analogie in drept si care sunt acceptiunile si domeniile (ramurile de drept) in care poate fi aplicata. Raspuns: In mai multe sisteme de drept este cunoscuta institutia analogiei, aceasta ofera organului de aplicare a dreptului ca dupa constatarea stari de fapt si a adevarului obiectiv sa gaseasca solutie juridica chiar daca nu se gasesc norme care sa se refere la cauza data. Se recurge astfel la doua forme de analogie: 1.Analogia legii este procedeul la care se recurge atunci cand se constata lipsa normei juridice, in cazul ce urmeaza a fi solutionat. In dreptul nostru procedeul analogiei legii nu are, in principiu, aplicare, deoarece legislatia nu are lacune. Cerintele legalitatii impun rezolvarea cauzelor supuse reglementarii juridice numai pe baza normelor juridice. 2. Analogia dreptului constituie o alta forma a analogiei, la care se recurge atunci cand in solutionarea unei cauze lipseste norma juridica si nici nu se pot gasi norme sau texte juridice care sa reglementeze cauze asemanatoare. 74. -Notati cu (x) care din cele dou notiuni are o acceptiune mai larg: (x ) realizarea dreptului;
52

( ) aplicarea dreptului. 75.-In continuare: a) Enuntati care sunt cile de realizare a dreptului: - transpunerea in practica a normelor juridice prin respectarea de buna-voie, fara interventia sau prezenta nemijlocita a organelor statului a prevederilor acestora de catre subiectii sociali persoane fizice si/sau juridice, publice sau private, organe de stat, organizatii sau organisme nestatale, ceilalti subiecti sociali vizati. - transpunerea normelor juridice in practica vietii sociale prin interventia, intr-o forma sau alta, a organelor statului in acest proces. b) Denumiti care sunt si explicati, pe scurt, in ce constau fazele de aplicare individual a normei juridice: Raspuns: Stabilirea strii de fapt - este operatiunea juridic initial prin care se realizeaz culegerea, consemnarea i retinerea faptelor, conditiilor i mprejurrilor relevante pentru cunoaterea situatiei sau a cauzei la care se impune aplicarea dreptului. Prin stabilirea strii de fapt trebuie s ajung la concordanta dintre faptele aparente, considerate prin ipotez ca adevrate, cu realitatea obiectiv a desfurrii lor. Realizarea acesteiconcordante conduce spre ceea ce se ntelege n limbaj juridic adevr obiectiv . Aici trebuie observat i fcut distinctia, pe de o parte, dintre adevrul subiectiv adic, cel care apare ca o realitate stabilit la nivelul simtului comun, al subiectului cunosctor i care reflect n mod obinuit aparenta faptelor ce sunt acceptate subiectiv ca adevrate i, pe de altparte, adevrul obiectiv, adic reflectarea faptelor n deplina lor concordant cu realitatea derulrii sau svririi lor. De aceea, pentru stabilirea strii de fapt care s corespund realittii obiective, organul deaplicare va trebui s se detaeze de componenta subiectiv a evalurilor is retin realitatea obiectiv a acelei stri de fapt. De aici i necesitatea adunrii, selectrii i retinerii probelor relevante, a utilizrii diverselor procedee de reconstituire a faptelor, a constatrilor la fata locului etc. De msura obiectivittii stabilirii strii de fapt depinde n mod decisivcorecta aplicare a normei, de unde i importanta deosebit a acestei faze. Stabilirea elementelor juridice - este operatiunea juridic cepornete de la stabilirea strii de fapt i const n selectarea sau identificarea grupajului de norme juridice care corespund strii de faptrespective i n care s-ar ncadra acea stare de fapt. Aceast faz ma ipoart i denumirea de critic a normelor de referint i presupune,printre altele, cel putin urmtoarele demersuri de cunoatere : stabilirea faptului dac normele de referint identificate i selectate sunt sau nu nvigoare ; dac au aplicabilitate n spatiu i asupra persoanelor respective ; dac sunt sau nu n concordant cu actele normative superioare n vigoare; dac exist sau nu coliziune (conflicte sau discordante) ntre normeleselectate i celelalte prevederi normative etc. Aceast faz implic prin logica lucrurilor i operatiunea deinterpretare a normelor juridice respective. (n anumite opinii se considerc interpretarea ar constitui chiar o
53

faz distinct a aplicrii, ca fiind un demers distinct, de sine stttor. Cert este indiferent de asemenea opinii c aplicarea dreptului fr interpretare nu este posibil.) Elaborarea solutiei sau a dispozitiei de aplicare este faza n care se finalizeaz aplicarea individual propriu-zis. Ea implic, la rnd ei, dou etape : cea de individualizare, de concretizare sau nominalizare anormelor (articolelor) n care se ncadreaz n mod efectiv starea de fapt respectiv. Cu alte cuvinte, n aceast etap a acestei faze se face ceea cese numete ncadrarea juridic a faptei. Cea de-a doua etap a acestei faze const n elaborarea solutiei prin stabilirea dispozitiei de aplicare aprevederilor normei n care a fost ncadrat starea de fapt respectiv. Larndul ei, dispozitia de aplicare are dou ntelesuri sau acceptiuni : - Dispozitie n sensul sau acceptiunea c prin solutia stabilit se indic actiunea, inactiunea, conduita, dreptul sau obligatia ce trebuie urmat i respectat n conformitate cu prevederile normei aplicate i, - Dispozitie n sensul sau acceptiunea de sanctiune stabilit ntemeiul normelor de drept aplicate i a modalittii concrete de executare aacesteia. n procesul de elaborare a solutiei, ca faz a aplicrii individuale,mai trebuie retinut observatia c prin continutul i forma ei, elaborarea solutiei sau a dispozitiei de aplicare prezint particularitti notabile de la o ramur a dreptului la alta. n acest sens, continutul i forma unei dispozitiisau solutii de aplicare este diferit, bunoar, n dreptul civil, n dreptulpenal, n dreptul familiei etc.Toate aceste faze trebuie ntelese ca fiind conexe, unitare i relativ succesive in derularea lor.

76.-Notati cu (x) care din urmtoarele demersuri de aplicare a normei juridice apartine fazei denumite stabilirea elementelor juridice: (x ) culegerea, consemnarea si retinerea datelor, faptelor, imprejurrilor relevante pentru aplicarea normei juridice; ( ) delimitarea, prin individualizarea normei aplicabile strii de fapt respective si individualizarea sanciunii; ( ) elaborarea dispoziiei de aplicare; ( ) delimitarea grupajului de norme aplicabile acelei stri de fapt, in vederea incadrrii juridice a faptei. 77.-Actul juridic de aplicare individual si respectiv, actul normativ au cateva caracteristici comune. Notati cu (x) care din caracteristicile de mai jos sunt proprii actului de aplicare individual: ( ) produce efecte in timp intre limitele momentului de intrare in vigoare si cel al abrogrii; ( ) este emis de organele competente ale statului pentru cazuri sau situatii concrete, determinate;
54

( ) este emis de organele competente ale statului pentru a reglementa in mod generic anumite raporturi sociale; ( ) are intotdeauna ca efect nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic concret; ( ) modificarea, anularea, contestarea sau atacarea lui se fac numai la nivelul unui organ ierarhic; ( ) isi inceteaz efectele prin abrogare. 78.-Dispozitia de aplicare sau solutionare a unui fapt juridic este (notati cu (x) rspunsurile corecte): (x ) element al normei juridice; ( ) act cu caracter de aplicare normativ; ( ) act cu caracter de aplicare individual; (x ) faz de transpunere in practic, de aplicare a normei juridice. 79.-Notati cu (x) care din enunturile de mai jos sunt caracteristice actului juridic individual, de aplicare: ( ) pot fi emise de organele puterii legislative, executive si judectoresti; ( ) produc efecte juridice in timp intre limitele intrrii si a iesirii lor din vigoare; ( ) produc efecte juridice in timp odat cu momentul aplicrii lor la o cauz sau situatie dat; ( ) au un caracter generic si impersonal; ( ) se adreseaz unui caz sau situaii concrete; ( ) pot fi atacate sau contestate numai la nivelul organului de stat emitent. 80-Notati cu (x) variantele considerate corecte: Analogia este: ( ) principiu general al dreptului; ( ) o exceptie de la conditiile necesare nasterii sau aparitiei unui raport juridic; ( ) presupune aplicarea unei norme asemntoare; ( ) presupune aplicarea unei norme de la un caz sau situatie asemntoare; ( ) analogia dreptului presupune aplicarea unei legi de la un caz asemntor; (x ) analogia legii presupune solutionarea cauzei pentru care nu exist o lege expres prin aplicarea principiilor generale ale dreptului. 81.- Rspundeti la urmtoarele intrebri: Care este intelesul notiunii de interpretare a normei juridice? De ce este necesar interpretarea ei? Care este obiectul interpretrii normei?

55

Raspuns: Interpretarea normelor juridice consta intr-o operatie rationala si logica de lamurire si intelegere a continutului si sensului normelor in scopul justei aplicari a acestora la situatiile de fapt. O norma juridica (o lege civila), oricat de perfecta ar fi, nu poate cuprinde toate cazurile la care sa se aplice, dat fiind varietatea si complexitatea faptelor ce pot cadea sub incidenta dispozitiilor sale. Interpretarea este necesara uneori pentru a lamuri eventualele contradictii aparente ce se pot ivi intre diferite acte normative sau chiar intre dispozitiile aceluiasi act nomativ. interpretarea are ca obiect norma juridic n ntregul ei structural: att structura ei intern adic,ipoteza-dispozitia-sanctiunea ct i forma ei propriu-zis de redactare tehnicojuridica. 82- Se stie c procesul de interpretare nu este reglementat prin norme de drept adic, nu este supus unor reglementri juridice exprese. Cu toate acestea procesul de interpretare se desfsoar totusi dup anumite principii si reguli. Care sunt aceste principii si reguli generale dup care se face interpretare? Raspuns: Dac principiile i regulile care stau la baza interpretrii i confer uncaracter unitar, propriu unitii sistemice a dreptului, forma acesteia sau felurile (genurile) interpretrii pot fi delimitate n functie de cel putin dou criterii: cel al subiectilor care fac interpretarea i cel al fortei deobligativitate a interpretrii. Din perspectiva acestor criterii interpretareapoate avea dou forme : interpretarea oficial i interpretarea neoficial. a). Interpretarea oficial este interpretarea realizat de ctreorganele de stat cu competente sau atributii fie n elaborarea, fie naplicarea normelor juridice. Principala caracteristic a acestei interpretriconst n aceea c ea este obligatorie, fiind o interpretare investit cu fort juridic. n functie de sfera ei de obligativitate interpretarea oficial poate fi,la rndul ei, de dou forme : interpretarea general i interpretarea cauzal sau de caz. Interpretarea general este forma interpretrii oficiale fcut de organul care a emis acea norm juridic i se realizeaz prin emiterea sau elaborarea de acte normative de interpretare cu caracter obligatoriu. Prin asemenea norme sau legi de interpretare se urmrete clarificarea de ctre nsui factorul emitent al unor aspecte mai putin clare ale normei saleemise anterior. Aceasta n virtutea faptului c cel care a emis norma opoate i interpreta. O asemenea interpretare se numete a fi autentic i este situatia cea mai frecvent a interpretrii generale. Normele interpretative emise de organul care a emis norma supus interpretrii au forta obligatorie egal cu cea a normei interpretate. Ele au totodat i uncaracter retroactiv deoarece obiectul lor de interpretare l constituie norme aprute anterior. n situatia interpretrii general-obligatorii este de principiu admis cai organele superioare s poat interpreta cu caracter obligatoriu actelenormative ale organelor inferioare. Aceasta n temeiul competentelor ierarhice potrivit crora un organ ierarhic superior poate controla i chiar modifica n anumite limite actele organului inferior i cu att mai multde a-l interpreta. Situatia invers ns, ca un organ inferior s
56

poatinterpreta cu caracter general-obligatoriu o norm a organului superior estede principiu neadmis.Pentru continutul notiunii de interpretare general se mai utilizeaz destul de frecvent i expresia de interpretare legal. Aceast expresie trebuie nteleas n functie de contextul utilizat, fie ca sinonim cu interpretarea general a normei juridice, indiferent de forma ei ca izvor dedrept, fie n sensul propriu al interpretrii unei legi, n ntelesul ei de izvor de drept. Interpretarea cazual (de caz) este forma interpretrii oficiale realizat de organul de aplicare a dreptului (instant judectoreasc sauorgane competente ale administratiei de stat etc.) n legtur cu o situatieconcret, sau caz. Interpretarea dat de organele de aplicare are fort juridic (este obligatorie) numai pentru cauza sau situatia respectiv i numai fat de subiectii acelei cauze. n functie de organul competent careface interpretarea i aplicarea, interpretarea cazual se mai denumete i interpretare judiciar atunci cnd aceasta este fcut de organe judectoreti. Expresia de interpretare judiciar nu cuprinde, n sensul strict al termenului, ntreaga sfer a interpretrii cazuale deoarece interpretarea este fcut nu numai de ctre organele judectoreti ci i de ctre organele competente ale administratiei publice care nu sunt organejudiciare n ntelesul strict al termenului. b) Interpretarea neoficial: este acea form de interpretare realizat ctre alti subiecti care nu au calitate de organe competente, oficiale cuatributii de aplicare i interpretare a normelor iar interpretarea realizat dectre acetia nu are fort juridic (nu este obligatorie). O asemenea formde interpretare este realizat de exemplu, n planul teoriei sau a doctrinei juridice sub forma lucrrilor tiintifice, studiilor, comunicrilor, conferintelor,dezbaterilor teoretice etc. Interpretarea n aceast form mbrac cel mai adesea aspectul opiniilor, concluziilor, propunerilor etc. n legtur cu continutul general al normei sau cu aplicarea ei de caz.Dac n prezent, n sistemul nostru juridic o asemenea form deinterpretare nu are caracter obligatoriu (nu constituie izvor de drept), nu sepoate spune c ea nu are nici un fel de influent asupra elaborrii,interpretrii i aplicrii normelor juridice. Dimpotriv, dezvoltarea i perfectionarea n dinamic a dreptului are i trebuie s aib la baz tiinta dreptului, adic interpretarea fcut de pe aceste temeiuri ale cunoaterii fenomenului juridic. Cu alte cuvinte, o asemenea interpretare chiar dac nuare o fort de obligativitate direct, ea influenteaz perfectionarea dreptului n elaborarea i aplicarea sa concret. Totodat, trebuie mentionat c n anumite perioade istorice i nanumite sisteme de drept interpretarea neoficial (realizat de marii juritiai diferitelor epoci mai ales n perioada dreptului roman antic sau operele acestora) au constituit izvoare de drept avnd fort juridic obligatorie. Forma interpretrii neoficiale apare i n alte situatii ca de exemplu n sustinerile formulate de prti n fata instantei, interpretri care ns nu sunt obligatorii pentru instant dar de care trebuie s tin seama n propria interpretare oficial pe care o face solutionnd cazul respectiv

83.- Enuntati si explicati care sunt formele de interpretare a normei

57

juridice. Raspuns: Interpretarea dreptului constituie o activitate la care participa diferite subiecte, avand fiecare un rol deosebit, solutiile de interpretare la care se ajunge neavand aceeas importanta si forta juridica. Astfel s-a ajuns la cea mai cunoscuta forma de interpretare si anume : interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala. a. Interpretarea oficiala sau obligatorie provine de la un organ de stat competent, ea se subdivide in : - Interpretarea generala ce se caracterizeaza prin faptul ca este data in forma unui act normativ, este de principiu ca atunci cand o dispozitie sau un act normativ apare neclara sau confuza, organul emitent al actului normativ da acelei dispozitii interpretarea autentica printr-un nou act normativ. -Inerpretarea cauzala -denumita si cauzala sau judiciara - este acea forma interpretarii oficiale care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu prilejul solutionari unei cauze concrete. Subiectele acestei interpretari sunt organele de stat care aplica dreptul b.Interpretarea neoficiala poarta si denumirea de interpretarea facultativa sau stiintifica sau doctrinara, in functie de faptul daca se au in vedere natura sau sudiectele interpretari.

84.- Enuntati si explicati care sunt metodele de interpretare a normei juridice. Raspuns: n realizarea interpretrii, organul de aplicare ntrebuineaz o serie de metode, prin intermediul crora el reuete s stabileasc, n interesul soluionrii cauzei, sensul exact
58

al normei, efectele i scopul regulii.Metodele de interpretare constau n construcii logice, metode de lucru i principii generale,care au fost acceptate, n practica organelor de aplicare a legii, ca mijloace pentru identificarea voinei legislatorului, ct privete coninutul i finalitatea normei juridice interpretate.Ele sunt de obicei, denumite metode sau procedee de interpretare. Teoria juridic este demult vreme preocupat de stabilirea i clasificarea metodelor de interpretare. n general se admite existena urmtoarelor metode: A. Metoda gramatical (interpretarea ad. literam). B. Metoda sistematic (interpretarea n sistem, adic prin plasarea normei n cadrul sistemului de reglementare respectiv). C. Metoda istoric (interpretarea istoric, sau prin raport la contextul istoric n care norma a fost adoptat). D. Metoda logic (interpretarea logic relev raio logis i mens legis). E. Metoda teleologic (interpretarea dup scop, urmrete gsirea sensului actului normativ prin desprinderea finalitii actului respectiv, a interesului protejat, urmrete s pun n lumin scopul legii). A. Metoda gramatical (interpretarea ad literam). Metoda gramatical, are ca obiect stabilirea sensului comandamentului cuprins n norma juridic prin analiza gramatical (sintactic i morfologic) a textului normei juridice.Interpretul trebuie s stabileasc sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora n text. De multe ori legislatorul defineste chiar n coninutul actului normativ sensul unor cuvinte sau expresii, d definiii unor instituii, cazuri n care sarcina interpretului este sensibil uurata. n interpretarea gramatical organul de aplicare urmrete i modul de mbinare a cuvintelor n propoziii i in fraze precum i sensul unor conjuncii. Spre exemplu, o anumita concluzie trage interpretul din faptul c n textul normei juridice legislatorul utilizeaz conjuncia " i", o alt concluzie dac legea folosete conjuncia "sau". Dac textul spune c o fapt se pedepsete cu inchisoare de la...la....i confiscarea averii, ori c o fapt se pedepsete cu nchisoare sau amend penal. Vom fi ntr-un asemenea caz n faa unei pedepse cumulative sau a unei pedepse alternative. Interpretarea gramatical este angajat i n clasificarea terminologiei juridice folosite, n legtur cu care se disting trei categorii de noiuni: 1. cele care au nelesul propriu limbajului i care alctuiesc fondul de baz al lexicului textelor normative (noiuni precum so, copil, minor, ascendent, descendent, etc.); 2. noiunile care au un neles deosebit n limbajul juridic cu toate c apar in limbajului comun (de exemplu, noiunea de "teritoriu", desemnnd n limbajul obinuit o suprafa a uscatului, are n accepiunea juridic a teritoriului naional o sfer mai larg, incluznd, pe lng sol i subsol, i apele interioare, marea teritorial i spaiul aerian); 3. noiunile care primesc sensuri diferite de la o ramur de drept la alta (precum no iunea de"familie"), desemnnd n dreptul familiei soii sau prinii i copiii lor minori, iar n legislaia civil locativ , pe lng acestea, i persoanele care convieuiesc ori se afl n ntreinere sau ngrijire .
59

Untrucat orice interpretare a normei juridice incepe cu lectura textului, in care aceasta a fost exprimata, se poate afirma ca procesul de interpretare, oricat de complex ar fi el, incepe intotdeauna cu interpretarea ad literam. Mai mult este de presupus, ca in maera majoritate a cazurilor, interpretarea normelor juridice, este redusa la acest p;rocedeu de interpretare, in special cand juristii nu participa la acest proces. B. Metoda sistematica Aceasta metoda de interpretare nu se rezuma la examinarea normei juridice numai in contextul actului normativ in care este cuprinsa. Ea cere ca norma sa fie interpretata in intregul context al ramurii de drept careia ii apartine sau chiar intregului sistem de drept din care face parte actul normativ respectiv. Necesitatea aplicarii procedeelor sistematice de interpretare decurge din legatura indisolubila, sistematica dintre elementele componenete ale dreptului dintr-un stat care, cum s-a mai aratat, nu constituie o simpla insumare de norme si o unitate alcatuita din aprti interdependente. Utilitatea acestei metode este si mai evidenta in cazul normelor incomplete, adica a normelor de trimitere, de referire si in alb, care isi capata continutul deplin numai prrin adaugarea realizata pe calea interpretarii C. Metoda istorica. Interpretarea istorica, consta in stabilirea sensului adevarat si deplin al normelor juridice, recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice, social-politice, care au determinat adoptarea unui act normativ si in functie de aceste conditii, prin determinarea scopurilor urmarite de acest act. D. Metoda logica Metoda logica de interpretare consta in utilizarewa regulilor logicii formale si a sistemului de argumente pe care se sprijina pentru stabilirea intelesului unei norme. Metoda logica nu este o metoda adaugata celorlalte. Scopul ei este altul. Ea nu se pronunta nemijlocit asupra valorii de adevar si, deci, asupra continutului, ci asupra corectitudinii logice a desfasurarii argumentatiei, de aici, asupra coerentei formale a gandirii care sta la baza actului normativ. E. Metoda teleologica sau dupa scop urmareste gasirea sensului actului normativ prin desprinderea finalitatii actului respectiv, a interesului protejat. F. Analogia (Rezolvarea unei cauze pe baza de analogie) Atunci cand organul de aplicare, solutionand o cauza, nu gaseste o noima corespunzatoare, el face apel la o norma asemanatoare ( analogia legis) fie la principiile de drept (analogia juris). Analogia legii reprezinta procedeul prin care, atunci cand lipseste norma care sa reglementeze cazul dat, se utilizeaza acea norma care priveste un caz asemanator. 85.- Rezultatul interpretrii poate fi: literal sau declarativ, extensiv si restrictiv. Explicati continutul acestor rezultate posibile ale interpretrii.
60

Raspuns: Dup rezultatele produse, poate fi de trei feluri: literal, extensiv i restrictiv. a. Interpretarea literal (ad literam) sau declarativ - este operaiunea ce are ca rezultat constatarea de ctre interpret c, textul normei juridice este clar i corespunztor coninutului raporturilor sociale reglementate. Aceast situaie se ntlnete n cazul textelor clare, precis i corect formulate, cnd textul corespunde coninutului normei juridice i voinei legiuitorului, organului de aplicare revenindu-i sarcina s aplice dispoziiile acesteia. n cazul interpretii declarative se constat c ntre intuiia legiuitorului i modul de exprimare al dispoziiei juridice exist un acord, o concordan, n sensul c lex dixit quam volerit. De exemplu28, art.21 din Constituie prevede c Orice persoan se poate adresa justiiei..; n urma interpretrii ad literam rezult c, organul de aplicare are obligaia de a nu restrnge sfera persoanelor ce se pot adresa justiiei. b. Interpretarea extensiv este operaiunea ce are ca rezultat constatarea de ctre organul de aplicare c, coninutul normei juridice este mai larg dect formularea ei textual, deci se extinde sfera situaiilor juridice crora li se aplic legea, fa de cea care rezult din termenii folosii de legiuitor. n aceast situaie exist discordan ntre textul legii i voina legiuitorului, n sensul c textul spune mai puin dect a voit legiuitorul, urmnd ca acesta s se extind i la alte situaii. De exemplu, n art.51 din Constituie se prevede c: Respectarea Constituiei, a supremaiei sale i a legilor este obligatorie Termenul de lege se interpreteaz extensiv, n sensul c, fiecare cetean al rii este obligat s respecte toate actele normative. c. Interpretarea restrictiv este operaiunea ce are ca rezultat constatarea c, formularea textual a legii litera legii este mai larg dect coninutul su real. n aceste situaii, voina legiuitorului este mai larg dect litera legii. Prin interpretare restrictiv se ajunge la aplicarea legii la o sfer de situaii juridice mai restrns dect cea care rezult din termenii folosii de legiuitor. De exemplu, prin interpretarea dispoziiilor din Codul familiei care prevede c: Copiii sunt obligai s ngrijeasc prinii aflai la nevoie, se ajunge la restrngerea textului respectiv n sensul c, n categoria copiilor cu astfel de obligaii, intr numai copiii majori i capabili. n concluzie, n cazul n care, rezultatul interpretrii este extensiv sau restrictiv exist deci, o nepotrivire relativ ntre textul normei juridice i coninutul su raportat la sfera relaiilor sociale pe care le vizeaz. Interpretarea juridic nu nseamn c interpretul se poate substitui organului de normare pentru a schimba coninutul, substana unei norme juridice. Acesta poate completa
61

anumite lacune, poate elimina contradiciile din actul sau actele normative, poate ndrepta dispoziiile care cuprind erori materiale vdite sau inadvertene privind forma unei dispoziii de drept, cu stricta respectare a regulilor de interpretare. Aadar, interpretarea actului juridic trebuie fcut n anumite limite, date de elementele formale i materiale ale acestuia. 86.-Ce se intelege prin abuzul de drept si prin frauda de lege? Raspuns: ABUZ DE DREPT - constituie o fapta ilicita si angajeaza raspunderea civila delictuala a celui in culpa, in masura in care sunt intrunite conditiile legii. Se socoteste frauda la lege, cand anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire oculta a legii, prin abaterea unor dispozitii legale de la sensul si spiritul lor. 87.-Interpretarea normei juridice se numeste a fi autentic in cazul in care (notati cu (x) rspunsul considerat corect): ( ) dezvluie integral vointa legiuitorului exprimat in acea norm; (x) corespunde strii de fapt obiective; ( ) este realizat de organul de stat care a emis norma supus interpretrii. 88.-Interpretarea normelor juridice are mai multe forme si metode. Notati cu (x) care din variantele enunturilor de mai jos sunt sau corespund formelor de interpretare: ( ) interpretarea cazual (de caz); (x ) interpretarea logic; ( ) interpretarea oficial; (x ) interpretarea sistematic; ( ) interpretarea general; ( ) interpretarea neoficial; (x ) interpretarea istoric; (x ) interpretarea gramatical. 93.- Ce este un raport juridic fat de celelalte raporturi sau relatii sociale nejuridice? Raspuns: Raportul juridic este un raport reglementat de norma de drept, raport in care subiectii umani sau partile se manifesta ca titulare de drepturi si obligatii prin exercitarea carora serealizeaza finalitatea normei, al carei respectare este asigurata ori prin vointa partilor,ori prin forta coercitiva a statului. In realitatea existentei sale raportul juridic existanumai ca raport juridic concret:civil, penal, administrative, de dreptul muncii, financiar,de dreptul familiei, etc. Trebuie subliniat faptul ca, nu orice raport sau relatie sociala este si una juridica, sunt juridice nu mai acele raporturi sau relatii care sunt cuprinse in sfera unor reglementari ale
62

dreptului. Asadar prin cuprinderea acestora in prevederile unor norme de drept, relatiile sau raporturile sociale dobandesc un contur specific, devenind mai apoi unraport juridic.In concluzie, raportul juridic este un raport sau o relatie sociala reglementata prinnorma juridica Intre norma juridica si raportul juridic pot exista trei situatii de determinare, si anume: a) norma judica poate transforma raporturile sociale nejuridice in raporturi juridice; b) poate creea un raport juridic a carui aparitie nu a fost una spontana in viatasociala decat in virtutea aparitiei si a prevederii normei juridice ( acest lucru estevalabil in cadrul raporturilor de drept administrative si financiar); c) nu creeaza in mod direct anumite rapoarte juridice, ba mai mult, unele normeimpiedica aparitia unor noi raporturi juridice 94.- Explicati legtura de determinare dintre norma juridic si raportul juridic. Raspuns: Raportul juridic poate fi definit ca fiind un raport social, concret-istoric voliional reglementat de norma juridic n cadrul cruia participanii se manifest ca titulari de drepturi i obligaii prin exercitarea crora se realizeaz finalitatea normei juridice. Intre norma juridica si raportul juridic pot exista urmatoarele situatii sau ipostaze de determinare : a) Norma juridica poate reglementa sau cuprinde in sfera sa de reglementare raporturi sociale care se formeaza in mod virtual, spontan in practica sociala, adica, sa transforme raporturi sociale nejuridice in raporturi juridice ; Norma juridica poate determina nasterea sau crearea unui raport juridic ce nu apare spontan in viata si activitatea sociala decat in virtutea aparitiei si a prevederii normei juridice ; este cazul numeroaselor raporturi de drept administrativ sau financiar, in general a raporturilor de drept public, care apar numai in urma unor dispozitii (legi, hotarari, ordine etc.) ale organelor de stat: (Plata unui impozit, obligatiile fata de organele administrative locale, prestarea unei obligatii, a serviciului militar etc.) ; Norma juridica nu creeaza in mod direct anumite raporturi juridice de exemplu normele-principii sau normeledefinitii sau mai mult chiar, unele din norme impiedica, blocheaza aparitia unor raporturi juridice. De exemplu, normele prohibitive care interzic aparitia unor raporturi sociale.

b)

c)

63

95.- Enuntati si explicati caracteristicile raportului juridic care il delimiteaz dte celelalte raporturi sociale nejuridice. Raspuns: Raporturile juridice constituie deci o categorie speciala a raporturilor sociale. Spre deosebire de celelalte raporturi sociale, raporturile juridice au cateva trasaturi proprii, caracteristice2) : a) Asa cum am mai mentionat, principala caracteristica a raportului juridic este aceea ca este un raport sau relatie sociala cuprinsa in sfera unei reglementari de drept, a unei norme juridice. b) Raportul juridic se desfasoara numai intre subiectii umani, intre persoanele umane. Deci, partile sau subiectele unui raport juridic nu pot fi decat oamenii in mod individual (ca persoane fizice) sau in colectivitati (uneori constituite sau organizate ca persoane juridice). Desigur, in viata si activitatea sociala oamenii stabilesc si intra intr-o mare diversitate de raporturi: raporturi om-tehnica, om-natura, om-obiecte, lucruri, vietuitoare, valori etc. Normele juridice pot, desigur, sa reglementeze si anumite aspecte ale acestor raporturi dar, din punct de vedere juridic obiectele, lucrurile, vietuitoarele, natura, mediul etc., nu sunt subiecte ale raportului juridic ci, existente sau fenomene in legatura cu care oamenii trebuie sa aiba o anumita conduita, anumite drepturi sau obligatii stabilite prin normele juridice. De exemplu, raporturile juridice de dreptul mediului nu au ca subie 828j99i cti omul si elementele mediului atmosfera, sol, ape, vegetatie, animale etc. ci conduitele umane, adica oamenii, in legatura cu aceste elemente ; sau, raporturile juridice de proprietate asupra unui bun, obiect, valoare etc. este un raport juridic ce nu are ca subiecti pe proprietar si obiectul respectiv, ci pe proprietar si toti ceilalti indivizi umani care sunt obligati sa respecte acel drept asupra obiectului, lucrului sau valorii ce apartine persoanei. In acest caz, lucrul sau bunul respectiv nu este subiectul ci obiect al acelui raport juridic. c) Raporturile juridice, ca raporturi socio-umane, reglementate de normele de drept sunt raporturi cu un continut volitional. Aceasta deoarece in majoritatea situatiilor oamenii intra in raporturi juridice in mod voit, deliberat, urmarind realizarea anumitor scopuri sau interese. In acelasi timp, pot sa apara situatii sau imprejurari in care oamenii devin subiecti ai unor raporturi juridice fara voia sau dorinta lor. De exemplu, in cazuri de accidente, calamitati naturale, deces, implinirea unui termen, aparitia unor norme sau dispozitii imperative ale autoritatilor etc. d) Raportul juridic este un raport social istoriceste determinat. Aceasta in sensul ca atat norma juridica prin care este reglementat acel raport cat si actiunile, faptele, conduitele etc. prin care se materializeaza, poarta amprenta etapei sau epocii in care se formeaza.
64

e) Raportul juridic este un raport social al carui structura este data de existenta a trei elemente esentiale: subiectele sau partile acelui raport, continutul care este dat de drepturile si obligatiile care leaga partile in acel raport si obiectul raportului juridic respectiv, adica acel element in legatura cu care se stabilesc drepturile si obligatiile partilor sau subiectilor respectivi. Existenta acestor structuri luate in sine nu sunt prin insele generatoare ale raportului juridic. Generatorul sau declansatorul raportului juridic il constituie faptul juridic adica actiunea omeneasca sau evenimentul prin care partile se manifesta efectiv ca titulare de drepturi si obligatii in legatura cu un obiect determinat al acelui raport. Deci, nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic este conditionata de existenta faptului juridic.

96.- Explicati conditiile care sunt necesare pentru aparitia sau crearea unui raport juridic. Raspuns: Aparitia sau nasterea unui raport juridic are loc intotdeauna in contextul unor premise si/sau conditii. In literatura noastra juridica nu exista un punct de vedere unitar nici cu privire la numarul, nici la denumirea sau delimitarea acestora in categoriile de premise, respectiv, de conditii. Astfel, unii4) considera ca premisele raportului juridic il constituie: normele juridice, subiectele raportului juridic si faptele juridice, in timp ce altii5) considera norma juridica si faptul juridic drept conditii ale raportului juridic. (Controversa nu o consideram totusi ca afectand esenta problemei deoarece fie le intelegem ca premise, fie ca si conditii, elementele respective actioneaza ca factori anteriori si determinatori ai nasterii raportului juridic. In ce priveste premisa sau conditia subiect, ea este de la sine inteleasa, deoarece acceptiunea ei cea mai directa fapta juridica (nu evenimentul) este fapta unui subiect uman, adica actiunea sau inactiunea subiectului. Cu alte cuvinte, fapta juridica in intelesul ei de actiune sau inactiune implica sau presupune un mod logic si necesar si premisa sau conditia existentei subiectului acelui fapt.). Asadar, pentru aparitia si existenta unui raport juridic sunt necesare cel putin urmatoarele conditii5) (sau premise) : a) Sa existe norma juridica prin care sa se reglementeze acel raport si, sa existe faptul juridic. a) Norma juridica : Este acea conditie sau premisa care face ca un raport social sa devina din raport nejuridic sau extrajuridic un raport juridic sau sa creeze ea insasi un asemenea raport. Rolul determinant al normei juridice in aparitia raportului juridic consta in aceea ca: stabileste conduita, actiunea, inactiunea, drepturile, obligatiile etc. in cadrul acelei relatii ; stabileste calitatea subiectelor sau ale partilor in acel raport (calitatea, de exemplu,
65

de : reclamant, parat, debitor, succesor, rudenie etc.) ; stabileste faptele si imprejurarile care au relevanta juridica in acel raport ; stabileste raspunderea si sanctiunea pentru nerespectarea prevederilor dispozitiei din acea norma. b) Faptele juridice : reprezinta a doua conditie esentiala pentru aparitia unui raport juridic. Faptele juridice7) sunt acele imprejurari actiuni omenesti sau evenimente care, potrivit normelor juridice, atrag dupa ele sau determina aparitia, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Este vorba asadar, numai de acele imprejurari de care normele juridice leaga anumite consecinte juridice. Aceste imprejurari sunt cuprinse, de regula, in ipoteza normei juridice. Anumite imprejurari sunt ocrotite si incurajate de norma de drept, altele sunt prohibite. Daca norma de drept reprezinta in acest context o conditie general-abstractaa existentei raportului juridic, faptul juridic reprezinta o conditie concreta pentru nasterea raportului juridic.

97.- Ce este faptul sau faptele juridice si explicati clasificarea acestora in evenimente si actiuni? Raspuns: Raporturile juridice concrete iau nastere ca rezultat al producerii unor imprejurari de fapt prevazute in normele de drept. Normele juridice prin ele insele nu creeaza decat in mod virtual posibilitatea aparitiei unui raport juridic concret. Ele nu declanseaza raporturi juridice daca nu intervin si situatiile de faptprescrise de normele respective. Odata cu aparitia unei situatii de fapt se concretizeaza si subiectele, continutul si obiectul raportului juridic respectiv. Un exemplu in acest sens ar putea fi un raport juridic de munca, care, desi are o serie de reglementari in Codul muncii sau legislatia muncii, totusi el va lua nastere numai in conditiile in care se materializeaza o actiune din partea celui care intentioneaza sa se angajeze in munca, materializare care consta in depunerea unei cereri de angajare la subiectul care doreste sa angajeze. Asadar, chiar daca exista norme juridice care reglementeaza un raport de munca, acest raport nu va lua nastere fara existenta cererii de angajare si, bineinteles, fara acceptarea acesteia de catre cel care angajeaza, potrivit normelor care reglementeaza incheierea contractului de munca, adica fara actiunea sau fapta subiectilor. Pornind de la criteriul prezentei sau a lipsei vointei omului in realizarea faptului juridic, cea mai simpla clasificare a faptelor juridice poate fi realizata in: evenimente si actiuni.

66

a) Evenimentele : sunt acele fapte generatoare de raporturi juridice care nu depind de vointa omului, producandu-se independent sau relativ independent de aceasta, dar ale caror rezultate produc consecinte juridice, consecinte pe care insa norma juridica le prevede in mod expres. In aceasta categorie sunt incluse fenomenele naturale ca de exemplu : nasterea, moartea, accidentele, implinirea unui termen, calamitatile naturale (inundatii, trasnet, incendii, cutremur) s.a., evenimente care devin fapte juridice in masura in care consecintele lor sunt supuse unor reglementari juridice. Unul si acelasi eveniment poate fi generator de diferite raporturi juridice diferite sau sa determine fie aparitia unor raporturi, fie stingerea sau modificarea altora. Un asemenea exemplu ar fi decesul unei persoane: un asemenea eveniment stinge toate raporturile juridice in care defunctul era subiect, pe de o parte, iar pe de alta parte, deschide raporturile de succesiune. Trebuie retinut insa faptul ca nu orice eveniment intra in categoria faptelor juridice intrucat nu orice eveniment produce efecte juridice, adica efecte sau consecinte reglementate prin norme de drept. Legea selectioneaza doar un numar limitat de evenimente sau consecinte ale acestora, in special pe acelea care, prin amploarea sau implicatiile consecintelor lor au legatura cu ordinea juridica, efectul juridic al acestor evenimente fiind filtrat de un interes social). b) Spre deosebire de evenimente, actiunile reprezinta manifestari de vointa ale oamenilor care produc efecte juridice (dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice) ca urmare a reglementarii lor prin normele de drept. In masura in care actiunile sunt sau nu conforme normelor de drept, spunem ca sunt licite sau ilicite. De asemenea, actiunile pot fi savarsite sub forma faptelor omisive sau comisive. Fapta omisiva sau omisiunea consta in abtinerea subiectului de a face ceea ce trebuia sa faca in virtutea prevederilor normei iar comisiunea sau fapta comisiva este conduita materializata in mod direct, orientata spre o anume finalitate. 98.- Explicati intelesul notiunii de eveniment ca form a faptului juridic. Raspuns: Unul si acelasi eveniment poate fi generator de diferite raporturi juridice diferite sau sa determine fie aparitia unor raporturi, fie stingerea sau modificarea altora. Un asemenea exemplu ar fi decesul unei persoane: un asemenea eveniment stinge toate raporturile juridice in care defunctul era subiect, pe de o parte, iar pe de alta parte, deschide raporturile de succesiune. 99.- Ce se intelege prin actiuni ca forme ale faptului juridic? Raspuns: actiunile reprezinta manifestari de vointa ale oamenilor care produc efecte juridice (dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice) ca urmare a reglementarii lor prin normele de drept. In masura in care actiunile sunt sau nu conforme normelor de drept, spunem ca sunt licite sau ilicite.
67

100.- Care este intelesul notiunii generice de act si a celui de act juridic? Care sunt sensurile notiunii de act juridic. Raspuns: Actiunile juridice licite care sunt savarsite in conformitate cu normele de drept si cu scopul direct, manifest de a produce efecte juridice mai poarta si denumirea de acte juridice. Intelesul concret al termenului act decurge din contextul in care este utilizat si de atributul sau atributele cu care este asociat in expresia respectiva; Luat ca termen de sine statator, termenul act poate avea in limbajul juridic mai multe intelesuri, astfel: In cel mai larg sens al sau, el este inteles ca manifestare de vointa materializata sub forme diferite: ca un inscris sau document, ca o actiune sau inactiune sau, intr-o expresie mai larga, ca fapta umana. Actiunile sau faptele omenesti pot fijuridice sau nejuridice dupa cum sunt sau nu cuprinse in sfera unor reglementari ale normelor de drept. De aici si o prima posibila delimitare intre actele omenesti ca acte juridice si acte nejuridice (morale, etice, culturale etc.); Notiunea de act juridic in acceptiunea sa de fapt juridic licit, poate fi inteles in doua mari sensuri10) : primul, este cel de inscris probator, doveditor. In acest sens, actuljuridic este orice inscris prin care se poate dovedi un fapt juridic: un contract scris de imprumut sau de vanzare-cumparare, o diploma de absolvire a unei institutii de invatamant, un certificat prin care se atesta absolvirea unui curs de calificare intr-o meserie, o chitanta, o decizie de numire intr-o functie, o sentinta etc. si, al doilea sens al notiunii de act juridic este cel pe care il avem in vedere in cadrul raportului juridic ca o varietate a faptelor juridice. In acest sens, intelegem prin act juridic o manifestare de vointa, indiferent daca este exprimata intr-o forma scrisa, orala sau alta forma, facuta cu intentia de a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic. 101.- Formulati o clasificare posibil a actelor juridice enuntand criteriile acestei clasificri. Raspuns: Actele juridice, datorita marii lor diversitati, pot fi clasificate dupa mai multe criterii. De exemplu : a. Dupa numarul de vointe cuprinse in acel act, sunt: actele juridice unilaterale(in care se manifesta o singura vointa de exemplu, un ordin sau un testament, o oferta publica de recompensa etc.) ; actele juridice bilaterale (in care sunt
68

prezente doua vointe - de exemplu, un contract, un imprumut etc.) , actele multilaterale (in care sunt intrunite mai multe vointe act de asociere, contract colectiv etc.) , b. Dupa scopul sau interesul patrimonial urmarit in acel raport, actele juridice pot fi : actele juridice oneroase (sunt cele in care interesele sunt urmarite in mod reciproc de catre parti) ; actele juridice gratuite (in care nu se urmareste obtinerea unui echivalent patrimonial - donatia, gratuitatea etc.) ; c. Dupa calitatea subiectelor care isi manifesta vointa, actele juridice pot fi : actele oficiale [cele emise de catre organele puterii de stat, denumite si acte publice , actele juridice neoficiale - toate celelalte acte incheiate in temeiul normelor juridice intre subiectele de drept privat (numite si acte private). d. Dupa modul formelor cerute de lege pentru incheierea lor, actele juridice pot fi: consensuale cand se nasc prin simplul acord de vointa al partilor, fara alta formalitate; formale sau solemne cand legea cere pentru validitatea lor forma scrisa sau uneori si forma autentica, iar pentru unele acte chiar, forma solemna (casatoria, tratatele internationale etc.). e. Dupa criteriul efectelor, actele juridice pot fi: constitutive cand prin incheierea lor se creeaza o situatie juridica noua sau se modifica situatia anterioara; sideclarative cand prin incheierea lor nu se constituie sau modifica drepturi ci, se recunoaste sau constata existenta unei situatii (drepturi sau obligatii). Clasificarea actelor juridice poate fi realizata si dupa alte criterii intalnite in ramurile de drept respective, cu deosebire in Dreptul civil, Dreptul administrativ etc. 102.- Enuntati si explicati elementele de structur ale raportului juridic: subiectele, continutul, obiectul raportului juridic. Raspuns: In configuratia oricarui raport juridic este identificabila o anume structura constituita din conexiunea sistemica a trei elemente: subiectele ca parti ai acelui raport; continutul raportului constituit din drepturile si obligatiile ce leaga subiectele sau partile in acel raport; si obiectul raportului adica elementul in legatura cu care subiectele isi stabilesc acele drepturi si obligatii. 1. Subiectele raportului juridic11) Raportul juridic este un raport cu caracter social, interuman. De acea, subiecte ale raportului juridic, pot fi numai oamenii, fie ca persoane fizice (luati in mod individual), fie ca subiecte colective de drept (organizati in diverse organisme, organizatii, colectivitati de indivizi sau constituiti ca persoane juridice). Statul recunoaste oamenilor
69

calitatea de subiect de drept si, la nevoie, le apara drepturile si obligatiile corelative specifice variatelor raporturi juridice intervenind prin constrangere. (Trebuie subliniat faptul ca in literatura de specialitate sunt intalnite expresiile de subiect al raportului juridic si subiect de drept, expresii pe care unii autori le considera ca fiind sinonime, fara a sesiza totusi unele posibile deosebiri dintre ele. Asa de exemplu, prin subiect de drept se intelege sensul larg al notiunii de subiect, fiind expresia generica a oricarui titular de drepturi, obligatii, calitati, atributii, investituri etc. la care norma de drept face referinta, in timp ce prin subiect al raportului juridic se intelege sensul restrans al notiunii de subiect prin care se exprima categoria determinata de subiecte ce au calitatea de parti intr-un raport juridic concret. Spre deosebire de subiectul raportului juridic, subiectul de drept este un subiect virtual, posibil al unui raport juridic, el fiind titularul prerogativelor care ii permit sa intre sau participe atunci cand isi manifesta vointa sau este obligat ca parte intr-un raport juridic concret. Deci, subiectul de drept nu este intotdeauna si in mod obligatoriu si subiect al unui raport juridic concret, in timp ce subiectul unui raport juridic este intotdeauna si implicit si subiect de drept. De exemplu, persoana x este titulara drepturilor electorale sau a prerogativei de a dona, a vinde ceva etc., adica are calitatea de subiect de drept, dar nu actioneaza, nu-si exercita aceste prerogative, in calitate de subiect al unui raport juridic concret. Pentru existenta si desfasurarea unui raport juridic sunt necesare cel putin doua subiecte in calitatea lor de parti ale acelui raport juridic. Existenta mai multor subiecte in cadrul raportului juridic nu schimba insa natura legaturilor specifice dintre ele. In toate cazurile, unele dintre subiecte vor fi titulare de drepturi, altele de obligatii, sau deopotriva, pot avea atat drepturi cat si obligatii corelative. Exemple din acest ultim caz intalnim mai ales in sfera dreptului civil, cum ar fi, de exemplu, un contract de vanzare-cumparare, in care ambii subiecti sunt titulari atat de drepturi cat si de obligatii corelative: vanzatorul este obligat sa predea obiectul si are dreptul sa primeasca pretul stabilit, iar cumparatorul are obligatia de a plati pretul si dreptul de a primi obiectul cumparat. In functie de continutul drepturilor si obligatiilor subiectele primesc uneori denumiri specifice. De exemplu, subiectul care are dreptul de a pretinde ceva se mai numeste si subiect activ sau creditor iar subiectul obligatiei de a da corespunzator pretentiei se mai numeste subiect pasiv sau debitor. Pentru a determina concret sau identifica subiectele raportului juridic, trebuie avuta in vedere natura raportului juridic la care acestea participa. De cele mai multe ori, determinarea subiectelor se poate face in mod individual, adica atat subiectul titular de drepturi, cat si cel titular de obligatii sunt cunoscuti sau determinati in mod concret, individual. Exista insa si raporturi juridice in care numai unul dintre subiecte este individual determinat, celalalt fiind colectiv (grup sau toate celelalte persoane), deci
70

nedeterminat in mod concret. Astfel, este cazul raportului juridic de proprietate, in care subiectul titular al dreptului de proprietate este intotdeauna concret determinat, pe cand subiectii obligatiei de a respecta proprietatea titularului sunt toate celelalte persoane fizice sau juridice, adica subiecti nedeterminati. In acest caz, titularul obligatiei de a respecta proprietatea nu este individualizat decat in cazul in care persona sau persoanele respective isi asuma ori li se impun anumite obligatii privitoare la acel drept sau incalca aceasta obligatie printr-o fapta ilicita si pentru care urmeaza sa fie trase la raspundere. Un exemplu similar il constituie subiectele drepturilor fundamentale ale omului: dreptul la viata, la sanatate, la integritate fizica si morala, la libertate etc., subiecte ce sunt concret determinate prin faptul ca aceste drepturi apartin fiecarui individ uman in parte, in timp ce titularii obligatiei de a respecta aceste drepturi sunt toti ceilalti in intelesul de toti ceilalti indivizi umani ori structuri de organizare sociala publice sau private din societate. Pentru ca o persoana (fizica sau colectivitate de persoane fizice) sa devina subiect al unui raport juridic trebuie sa indeplineasca anumite conditii sau cerinte pe care legea insasi le stabileste, si care, poarta denumirea generica de capacitatejuridica. Tot legea stabileste momentul dobandirii sau pierderii, respectiv, intinderea sau sfera acestei capacitati, adica sfera si natura drepturilor si obligatiilor pe care le poate detine si exercita subiectul acelui raport juridic. Capacitatea juridica apare deci ca o premisa a calitatii de subiect al raportului juridic. Ea se defineste ca fiind aptitudinea generala si abstracta, stabilita de lege in functie de varsta si discernamantul persoanei de a dobandi sau exercita drepturi si obligatii intr-un raport juridic, adica de a fi titulara de drepturi si obligatii. In functie de institutia juridica sau ramura de drept, capacitatea juridica a persoanelor are diferite acceptiuni sau denumiri : capacitate de folosinta, capacitate de exercitiu, capacitate de a mosteni, capacitate de a testa, capacitate de a raspunde, capacitate electorala etc. Ea este diferita si in functie de natura persoanei careia legea ii recunoaste calitatea de subiect al raportului juridic. In legatura cu termenii sau expresiile de persoana si respectiv de subiect, in acest context se impun cateva precizari si nuantari, si anume: In primul rand, in limbajul juridic uzual cei doi termeni sunt utilizati in mod frecvent ca sinonimii, fara a afecta continutul de idei ce este astfel transmis. Totusi, o anume delimitare intre continuturile lor este posibila si necesara, astfel: Persoanele sunt purtatoarele calitatii de subiect al raportului juridic sau, invers, calitatea de subiect o au persoanele; Cuvantul persoana denumeste la modul generic fiinta umana singulara cu capacitatea si calitatea de a fi subiect de drept, adica titulara de drepturi si obligatii juridice. Personalitatea este inteleasa ca fiind aptitudinea de a deveni subiect de drepturi si obligatii11a) in sfera juridicului.
71

In al doilea rand, dupa natura lor, persoanele se pot clasifica in urmatoarele categorii: persoana fizica are intelesul de individ uman cu calitatea generica de subiect de drept; colectivitatile de persoane fizice (grupurile sau persoana colectiva) (subl.ns.) care participa sau intra in acest mod in diferite raporturi juridice pot dobandi, potrivit reglementarilor juridice, calitatea de subiecte ale unor anumite raporturi juridice, avand consacrata denumirea de subiecte colective; persoana juridica (sau morala este prin natura sa si spre deosebire de persoana fizica sau colectivitatile acestora o creatie a dreptului. Aceasta in sensul ca persoana juridica ia fiinta si dobandeste calitatea de subiect sau de parte a unui raport juridic nu prin nastere (precum persoana fizica) ci, numai prin forta si limitele prevederilor normelor de drept. Ea poate fi constituita sau infiintata avand la baza fie persoana fizica, singulara, fie colectivitatile de persoane fizice. (A se vedea mai pe larg in cele ce urmeaza). In al treilea rand, in functie de aceasta natura a persoanei se delimiteaza si capacitatea juridica a acestora in cele doua mari categorii: capacitatea juridica a persoanelor fizice sau ale colectivitatilor de persoane fizice si, respectiv, capacitatea juridica a persoanelor juridice (A se vedea in cele ce urmeaza). Totodata, in functie de acest criteriu al naturii persoanei si al clasificarii acestora se poate realiza si o clasificare a subiectelor raportului juridic in: subiecte persoane fizice, subiecte colective si subiecte persoane juridice. Intr-o alta clasificare11b) subiectele raportului juridic sunt considerate a fi: persoana fizica, persoana juridica (sau morala), organele de stat si, respectiv statul suveran si organizatiile internationale. In fine, in functie de criteriul modalitatilor de desfasurare a raporturilor juridice modalitatea actiunilor individuale sau a modalitatilor de actiune colectiva subiectele raportului juridic se clasifica in: subiecte individuale (persoana fizica) si subiecte colective. In aceasta ultima categorie, majoritatea autorilor includ atat colectivitatile de persoane fizice cat si persoanele juridice. a) Persoana fizica are cea mai larga raza de participare ca subiect in sfera raporturilor juridice si se refera la : cetatenii statului, la straini si la apatrizi, ca indivizi umani. Pentru persoana fizica subiect al raportului juridic legea stabileste ca aceasta dobandeste capacitatea juridica in functie de doua criterii corelative : o anumita limita
72

minima de varsta si, respectiv, criteriul discernamantului normal, neafectat de imaturitate sau de vreo boala mintala. Capacitatea juridica a persoanei fizice nu este aceeasi in toate ramurile dreptului. De exemplu, in ramura dreptului constitutional capacitatea persoanei este recunoscuta de la varsta de 18 ani (a majoratului) in timp ce in ramura dreptului muncii capacitatea persoanei de a intra in raporturi juridice de munca este recunoscuta de la varsta de 15 ani (cf. Art. 45 pct. 4 al Constitutiei). In anumite ramuri ale dreptului, cum este dreptul civil, se face distinctia intre capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. (Aceasta capacitate este definita in Decretul nr. 31/1954 si modificarile ulterioare ale acestuia privind atat persoanele fizice cat si persoanele juridice). Capacitatea de folosinta este aptitudinea generala recunoscuta de lege pentru orice fiinta umana indiferent de varsta sau discernamant de a dobandi si a avea drepturi si obligatii in sfera dreptului civil. Capacitatea de folosinta o au toate fiintele umane de la nastere si pana la deces, indiferent de puterea lor de discernamant. Capacitatea de exercitiu este aptitudinea stabilita de lege pentru persoanele cu discernamant de a-si exercita singure, in nume propriu, drepturile si obligatiile pe care le au sau si le asuma. De aceea, sunt lipsite de aceasta forma de capacitate minorii sub 14 ani precum si persoanele puse sub interdictie din lipsa discernamantului lor (debilitate mintala, boala psihica etc.), drepturile si obligatiile acestora ce rezulta din capacitatea lor de folosinta fiind exercitate de reprezentantii lor legali sau judecatoresti. Capacitatea deplina de exercitiu se dobandeste in sistemul nostru juridic la varsta de 18 ani. Intre 14-18 ani persoana fizica are o capacitate de exercitiu restransa sau limitata. (Aceasta inseamna ca ea poate exercita in nume propriu si/sau cu incuviintarea parintilor ori a tutorelui numai anumite drepturi si obligatii stabilite de lege). Rezulta ca persoana fizica poate avea capacitatea de folosinta fara sa o aiba si pe cea de exercitiu. Se intelege ca persoana care are capacitatea de exercitiu o are implicit si pe cea de folosinta. b) Subiectele colective si/sau persoanele juridice: Acestea dobandesc calitatea de subiecte ale raportului juridic numai in temeiul si limitele stabilite de lege. Astfel, subiectele colective sau colectivitatile de persoane fizice pot deveni parti sau subiecti ai unui raport juridic, de exemplu, prin asociere simpla, contract colectiv de munca, raspundere solidara etc. a doua sau mai multe persoane fizice. In mod frecvent insa subiectele colective se constituie ca persoane juridice. De mentionat insa ca nu doar colectivitatile de persoane se pot constitui ca persoane juridice. In anumite situatii legea admite ca si persoana fizica singulara sa se constituie ca persoana juridica (de exemplu, Societatea comerciala cu asociat unic). Totodata, calitatea de persoana juridica o pot
73

dobandi si anumite structuri ale organelor statului sau ale societatii civile (organisme, organizatii etc. nestatale). Indiferent de natura acestor subiecte sau de numarul persoanelor pe care le cuprind, calitatea de persoana juridica se dobandeste potrivit anumitor conditii si cerinte ale legii. In acest sens, in sistemul nostru juridic actual Decretul nr. 31/1954 si modificarile sale ulterioare, cu deosebire dupa 1989, stabilesc ca principalele elemente constitutive ale persoanei juridice urmatoarele: sa aiba organizare de sine statatoare; sa dispuna de un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanelor care o compun; sa aiba un scop si activitate licita (cf. art. 26). Pe langa aceste conditii generale cerute de lege, constituirea persoanei juridice presupune si cerinta procedurala a existentei, intr-o forma sau alta, a acordului organelor de stat competente pentru infiintarea lor, acord care poate fi, dupa caz: al organelor de stat superioare care au competenta de a le constitui; al organelor de stat investite cu competenta de a le autoriza sau recunoaste (instantele judecatoresti); al organelor de stat cu competenta de a le inregistra in evidentele publice (Camere de comert, Administratii financiare etc.). Prin urmare, nu orice persoana fizica, colectivitate de persoane, ori structuri de organizare statala sau nestatala dobandesc automat si calitatea de persoane juridice. Persoana juridica este deci, prin natura ei asa cum am mai mentionat mai sus o creatie a legii, luand nastere in temeiul prevederilor ei. De aici si o alta distinctie sau particularitate a acestei persoane fata de persoana fizica: capacitatea ei juridica este distincta, in sensul ca persoana fizica are o capacitate juridica generala, pe cand persoana juridica dispune de o capacitate juridica specializata sau limitata, adica poate dobandi si exercita numai acele drepturi si obligatii care corespund actului de constituire sau infiintare, scopului pentru care a fost creata. De retinut ca persoana juridica actioneaza ca subiect al unui raport juridic concret numai prin intermediul persoanei fizice care o reprezinta potrivit actului de infiintare a acelei persoane juridice. Dupa caracterul lor, persoanele juridice ca subiecte ale raportului juridic se pot clasifica in doua mari categorii: persoane juridice publice (de drept public) si, respectiv, persoane juridice private (de drept privat). Dintre aceste principale categorii de persoane juridice, mai relevante sunt : Statul ca persoana juridica sui generis si respectiv, organele de stat participa in aceasta calitate la o categorie larga de raporturi juridice: de drept constitutional, administrativ, financiar, penal, international etc., inclusiv in anumite raporturi de drept civil. 14) Institutiile de stat: sunt acele unitati infiintate prin lege sau hotarare de guvern, in scopul desfasurarii unei anumite forme a activitatii de stat in domenii distincte (cultura, invatamant, sanatate, stiinta s.a.), fara ca activitatea lor sa aiba un caracter economic si care functioneaza prin finantare de la bugetul statului;
74

 Regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat sau privat,companiile, bancile etc., sunt persoane juridice si participa, in calitate de subiecte de drept in raporturile de drept privat sau public; Organizatiile obstesti cu caracter nepatrimonial, cum ar fi: sindicatele, organizatiile de tineret, asociatiile si fundatiile, uniunile de creatie etc. se constituie de regula ca persoane juridice si participa, la randul lor, in calitate de subiecte de drept in diverse raporturi de drept civil, potrivit scopului pentru care au fost infiintate. Tot in aceasta categorie ar intra si organizatiile cooperatiste infiintate in conditiile prevazute de lege s.a.

103.- Ce este capacitatea juridic a subiectului raportului juridic? Raspuns: Capacitatea juridic = aptitudinea unei persoane (fizice sau juridice) de a fi titular de drepturi i obligaii i de a le exercita Capacitatea juridic (civil) este de dou feluri: a) de folosin = aptitudinea de a avea drepturi i obligaii b) de exerciiu = aptitudinea de a-i exercita drepturile i de a-i asuma obligaiile, svrind acte juridice. n ara noastr capacitatea de folosin este recunoscut tuturor persoanelor fizice, fr ca sexul, rasa, naionalitatea, religia, originea, averea sau altele s aib vreo nrurire asupra acesteia (art. 4 din Decretul 31/1954). De aceea, ea este general i egal pentru toi n conformitate cu art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosin ncepe de la naterea persoanei i nceteaz odat cu moartea acesteia. n ceea ce privete capacitatea de exerciiu pentru persoanele fizice, aceasta este de dou feluri: a) deplin (ncepe de la 18 ani, cnd persoana devine major; prin excepie poate fi dobndit mai devreme n cazul femeii ce se poate cstori de la 16 ani, iar cu dispens chiar de la 15 ani); b) restrns (pentru minorii ntre 14 i 18 ani). Minorii pn n 14 ani nu au deci capacitate de exerciiu (la fel i persoanele puse sub interdicie judectoreasc prin hotrre definitiv debilii i alienaii mintali). Exercitarea drepturilor lor i asumarea de obligaii pentru ei va fi fcut , n locul lor, de reprezentanii lor legali (prinii sau tutorele). Minorii ntre 14 i 18 ani au capacitate de exerciiu restrns. Ei pot ncheia singuri acte juridice prin care i exercit drepturile i i asum obligaii, dar au nevoie, n condiiile legii, de ncuviinarea prealabil a prinilor sau a tutorelui, iar uneori i a autoritii tutelare (primarul, printr-un serviciu din cadrul primriei). Prin excepie, unele acte pot fi ncheiate i fr ncuviinarea prealabil a prinilor: achiziionarea de obiecte de la magazin sau ncheierea unui contract de munc pentru minorul de peste 16 ani. Persoanele cu capacitate de exerciiu deplin (peste 18 ani) i exercit singure drepturile i i asum, la fel, obligaiile. *i persoanele juridice au o capacitate de folosin i una de exerciiu.
75

Spre deosebire de persoanele fizice, capacitatea de folosin a persoanelor juridice, nu este egal i general pentru toate persoanele juridice, ci este special fiecreia dintre ele. Potrivit art. 34 din Decretul 31/1954, persoana juridic nu poate avea dect acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de nfiinare sau statut. Cu alte cuvinte, fiecare persoan juridic poate avea numai acele drepturi (i obligaii) ce se ncadreaz n specificul activitii pe care o desfoar i n care scop a fost creat. Acest principiu cu caracter general este denumit principiul specialitii capacitii de folosin a persoanei juridice. Sanciunea nclcrii acestui principiu este nulitatea absolut a oricrui act juridic. Capacitatea de folosin deplin a persoanelor juridice ncepe, n principiu, din momentul nfiinrii lor legale i dureaz pn cnd aceasta nceteaz a mai exista. Ct privete capacitatea de exerciiu a persoanelor juridice, aceasta const n ncheierea de acte juridice generatoare de drepturi i obligaii de ctre organele de conducere ale acestora. Ea se dobndete odat cu desemnarea (delegarea, numirea) organelor de conducere ale persoanei juridice. Persoana juridic i exercit drepturile i i ndeplinete obligaiile prin organele sale de conducere. 104.- Ce este persoana fizic si care este capacitatea juridic a acesteia? Raspuns: persoana fizica are intelesul de individ uman cu calitatea generica de subiect de drept; Calitatea de persoana fizica, este recunoscuta prin lege, tuturor fiintelor umane,luate fiecare in parte, ca membre ale societatii, care se bucura de posibilitatea de a participa la raporturi juridice. Capacitatea de folosinta exprima aptitudinea perosnaei de a avea drepturi si obligatii. Capacitatea de exercitiu reprezinta aptitudinea persoanei de a-si asuma obligatii savarsind acte juridice: -Legalitatea. Aceasta capacitate este reglementata prin lege. Persoana fizica are capacitate de folosinta siin afara cazurilor prevazute de lege. -Generalitate. Toate persoanele fizice au capacitate de folosinta. -Inelienabilitatea. Capacitatea de folosinta nu poate constitui obiect al actelor juridice. Nu se poate renunta nici in tot si nici in parte la capacitatea de folosinta. Asemenea acte sunt lovite de nulitate. Capacitatea de folosinta inceteaza numai prin moarte. -Intangibilitatea. Nici o fiinta umana nu poate fi ingradita in aceasta capacitate decat in cazurile prevazute de lege. -Egalitatea. Aceasta capacitate este egala pentru toate fiintele umane carora li se aplica legea romana. Nu se fac privilegii si nici discriminari. -Universalitatea. Cetatenii beneficiaza de drepturile consacrate prin constitutie si prin alte legi.

76

105.- Ce este colectivitatea de persoane fizice si care este capacitatea juridic a acesteia? Raspuns: - colectivitatile de persoane fizice (grupurile sau persoana colectiva) (subl.ns.) care participa sau intra in acest mod in diferite raporturi juridice pot dobandi, potrivit reglementarilor juridice, calitatea de subiecte ale unor anumite raporturi juridice, avand consacrata denumirea de subiecte colective 106.- Ce este persoana juridic si care este specificul capacittii juridice a acesteia? Care sunt condiiile sau elementele constitutive pentru nasterea sau constituirea unei persoane juridice? Raspuns: persoana juridica (sau morala este prin natura sa si spre deosebire de persoana fizica sau colectivitatile acestora o creatie a dreptului. Aceasta in sensul ca persoana juridica ia fiinta si dobandeste calitatea de subiect sau de parte a unui raport juridic nu prin nastere (precum persoana fizica) ci, numai prin forta si limitele prevederilor normelor de drept. Ea poate fi constituita sau infiintata avand la baza fie persoana fizica, singulara, fie colectivitatile de persoane fizice. Subiectele colective si/sau persoanele juridice: Acestea dobandesc calitatea de subiecte ale raportului juridic numai in temeiul si limitele stabilite de lege. Astfel, subiectele colective sau colectivitatile de persoane fizice pot deveni parti sau subiecti ai unui raport juridic, de exemplu, prin asociere simpla, contract colectiv de munca, raspundere solidara etc. a doua sau mai multe persoane fizice. In mod frecvent insa subiectele colective se constituie ca persoane juridice. De mentionat insa ca nu doar colectivitatile de persoane se pot constitui ca persoane juridice. In anumite situatii legea admite ca si persoana fizica singulara sa se constituie ca persoana juridica (de exemplu, Societatea comerciala cu asociat unic). Totodata, calitatea de persoana juridica o pot dobandi si anumite structuri ale organelor statului sau ale societatii civile (organisme, organizatii etc. nestatale). Indiferent de natura acestor subiecte sau de numarul persoanelor pe care le cuprind, calitatea de persoana juridica se dobandeste potrivit anumitor conditii si cerinte ale legii. In acest sens, in sistemul nostru juridic actual Decretul nr. 31/1954 si modificarile sale ulterioare, cu deosebire dupa 1989, stabilesc ca principalele elemente constitutive ale persoanei juridice urmatoarele: sa aiba organizare de sine statatoare; sa dispuna de un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanelor care o compun; sa aiba un scop si activitate licita (cf. art. 26). Pe langa aceste conditii generale cerute de lege, constituirea persoanei juridice presupune si cerinta procedurala a existentei, intr-o forma sau alta, a acordului organelor de stat competente pentru infiintarea lor, acord care poate fi, dupa caz: al organelor de stat superioare care au competenta de a le constitui; al organelor de stat investite cu competenta de a le autoriza sau recunoaste (instantele judecatoresti); al organelor de stat cu competenta de a le inregistra in evidentele publice (Camere de comert, Administratii financiare etc.). 107.-Enuntati principalele categorii de persoane juridice. Raspuns: principale categorii de persoane juridice, mai relevante sunt :
77

 Statul ca persoana juridica sui generis si respectiv, organele de stat participa in aceasta calitate la o categorie larga de raporturi juridice: de drept constitutional, administrativ, financiar, penal, international etc., inclusiv in anumite raporturi de drept civil. 14) Institutiile de stat: sunt acele unitati infiintate prin lege sau hotarare de guvern, in scopul desfasurarii unei anumite forme a activitatii de stat in domenii distincte (cultura, invatamant, sanatate, stiinta s.a.), fara ca activitatea lor sa aiba un caracter economic si care functioneaza prin finantare de la bugetul statului; Regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat sau privat,companiile, bancile etc., sunt persoane juridice si participa, in calitate de subiecte de drept in raporturile de drept privat sau public; Organizatiile obstesti cu caracter nepatrimonial, cum ar fi: sindicatele, organizatiile de tineret, asociatiile si fundatiile, uniunile de creatie etc. se constituie de regula ca persoane juridice si participa, la randul lor, in calitate de subiecte de drept in diverse raporturi de drept civil, potrivit scopului pentru care au fost infiintate. Tot in aceasta categorie ar intra si organizatiile cooperatiste infiintate in conditiile prevazute de lege s.a.

108.- In ce const continutul unui raport juridic? Explicati intelesul notiunilor de drepturi si obligatii care formeaz continutul unui raport juridic. Raspuns: Continutul raportului juridic este format din ansamblul drepturilor si obligatiilor ce revin subiectelor din relatia data, drepturi si obligatii prevazute de norma juridica. Cu alte cuvinte, subiectele unui raport sunt legate intre ele prin drepturi si obligatii care formeaza continutul acelui raport. In functie de titularii de drepturi si titularii de obligatii, avem raporturi juridicesimple cand una din partile raportului este numai titular de drepturi, iar cealalta parte numai titular de obligatii si, raporturi juridice complexe, cand fiecare din partile participante la raport sunt atat titulari de drepturi, cat si de obligatii. In continutul raportului juridic acceptiunea notiunii de drept sau drepturi este acela de drept subiectiv. In acest context trebuie reamintita distinctia dintre dreptul obiectiv ca ansamblul normelor juridice impuse indivizilor si colectivitatilor din societate si dreptul subiectiv ca o prerogativa sau posibilitate a unei persoane de a actiona in temeiul dreptului obiectiv si de a apela la forta de constrangere a statului, pentru respectarea dreptului sau sau pentru restabilirea dreptului incalcat. Drepturile subiective din cadrul raportului juridic sunt drepturile concrete ale subiectelor participante la raportul juridic respectiv. Ele reprezinta posibilitatea (conferita
78

de norma juridica) subiectelor participante (persoana fizica sau subiect colectiv de drept), in calitate de titulare ale dreptului respectiv, de a actiona intr-un anumit fel si de a pretinde din partea celorlalti subiecti o conduita corespunzatoare : a da, a face sau a nu face ceva. (Dreptul obiectiv este asa cum s-a aratat independent fata de subiectele raportului juridic concret. Drepturile subiective decurg din dreptul obiectiv.) In literatura de specialitate16) s-au formulat mai multe clasificari ale drepturilor subiective, pornind de la diferite criterii. Astfel, de exemplu, dupa gradul de opozabilitate distingem: drepturi absolute - sunt cele carora le corespunde obligatia tuturor subiectilor de a le respecta (de exemplu, dreptul la viata, la proprietate, la libertate etc.) si, drepturi relative sunt cele care sunt opozabile numai unei anumite persoane (dreptul cumparatorului de a primi bunul care a fost platit, drept ce este opozabil doar fata de vanzator). Dupa criteriul continutul lor, drepturile subiective pot fi clasificate in drepturipatrimoniale si drepturi nepatrimoniale : Drepturile patrimoniale sunt cele care au un caracter economic si care, la randul lor, pot fi impartite in drepturi reale si drepturi de creanta ; Drepturile nepatrimoniale - sunt cele care nu au un caracter economic, neputand fi exprimate, in general, in bani. La randul lor, acestea pot fi impartite in: drepturi care privesc existenta si integritatea persoanei ; drepturi care privesc identitatea persoanei ; drepturi care decurg din creatia intelectuala s.a.. De asemenea, dupa natura raporturilor in cadrul carora se nasc, aceste drepturi subiective pot fi impartite in: drepturi de natura civila, penala, administrativa, financiara, de munca) etc. (In domeniul dreptului civil clasificarea acestora este mult mai detaliata). Obligatia este corelativul dreptului in cadrul raportului juridic, constituind celalalt element al acestuia. In sens juridic, prin obligatie intelegem acea indatorire pe care o are subiectul pasiv, pretinsa de subiectul activ al unui raport juridic, indatorire care poate sa constea in a da, a face sau a nu face ceva, si care, in caz de nerespectare, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului. Se intelege ca atat drepturile subiective, cat si obligatiile ca elemente ale continutului unui raport juridic reprezinta o concretizare a prevederilor normelor de drept. Drepturile si obligatiile in cadrul raportului juridic sunt corelative, se presupun si se conditioneaza reciproc. De exemplu, in cazul vanzarii-cumpararii : vanzatorul are dreptul sa primeasca pretul si, are obligatia de a da bunul vandut cumparatorului, iar cumparatorul are obligatia de a plati pretul vanzatorului si are dreptul sa primeasca bunul cumparat.
79

Ansamblul drepturilor si obligatiilor pe care le are un cetatean conform legilor in vigoare constituie statutul juridic al persoanei. 109.- Explicati in ce const obiectul unui raport juridic. Raspuns: Raporturile juridice presupun, pe langa subiecte si continut (drepturi si obligatii) si un obiect determinat al raportului si care este, de regula, elementul sau fenomenul in legatura cu care se naste raportul juridic respectiv. Obiectul raportului juridic desemneaza scopul, interesul sau finalitatea realizarii acelor drepturi si obligatii, si care constau, de cele mai multe ori, in dobandirea sau instrainarea unor bunuri, obtinerea unor servicii, garantii, avantaje s.a. Obiectul raportului juridic il constituie in general si ultima instanta conduita umana realizata de catre subiectii raportului juridic, ca urmare a exercitarii drepturilor si indeplinirii obligatiilor corelative. 110.- Explicati in ce const specificul raporturilor juridice de constrangere din perspectiva specificului subiectilor, al continutului si al obiectului acestui gen de raporturi juridice denumite de constrangere. Raspuns: Raporturile juridice de constrngere sunt o categorie special deraporturi care se formeaz ca urmare a svririi unor fapte ilicite i careantreneaz rspunderea juridic i aplicarea sanctiunii. Deci, orice nclcare a unei norme juridice poate da natere unui raport deconstrngere care se stabilete ntre stat, pe de o parte, i autorul faptului licit, pe de alt parte. Specificul raporturilor juridice de constrngere decurge din specificul sau particularitatea elementelor acestui raport, adic din: calitatea special a subiectilor acestui raport; din continutul raportului de constrngere; din obiectul acestuia.

Subiectele raportului juridic de constrngere l constituie nprimul rnd, statul ca reprezentant al autorittii publice care prin organele sau aparatul specializat al acestuia are competenta de a exercita tragerea la rspundere i, respectiv, constrngerea i, n al doilea rnd,cellalt subiect este autorul nclcrii normei, al faptului ilicit. Organele de stat competente - ca subiecte ale raportului juridic deconstrngere reprezint ordinea de drept i interesul social general.Ca subiect al raportului de constrngere statul - n calitatea sa dereprezentant al ordinii i autorittii publice - intervine n aprarea i garantarea att ale intereselor de ordin general-social ct i a celor deordin individual sau personal ale membrilor societtii.
80

Aceast interventie comport ns o anumit nuantare, i anume: n primul rnd, statul intervine i deci declaneaz raportul deconstrngere n mod automat, din oficiu, ori de cte ori este nclcat uninteres general sau individual protejat de lege, nclcare ce reprezint unanumit grad de pericol social. n acelai timp ns, n situatia nclcrii unor interese de ordin personal sau individual, statul nu intervine ntotdeaunasau n toate cazurile n mod automat, din oficiu ci, numai la solicitarea prtii vtmate. n acest caz raportul juridic de constrngere exist doar n modvirtual, el constituindu-se sau declanndu-se numai dac partea vtmatsolicit interventia statului fat de autorul faptului ilicit. n aceast situatie,raportul juridic de constrngere ia natere prin faptul c statul se substituie prtii vtmate devenind astfel subiectul exercitrii constrngerii fat de autorul faptului ilicit. Aceasta n virtutea principiului general al dreptului potrivit cruia nimeni nu-i poate face singur dreptate. Deci, raportul juridic de constrngere are ca subiecti nu partea vtmat i autorul faptei ilicite ci statul i acel autor. -Continutul raportului juridic de constrngere are i el unspecific al su, fiind constituit din anumite drepturi i obligatii corelative specifice. Astfel, statul are nu numai dreptul de a exercita constrngerea prin sanctiunile aplicate, ci i obligatia de a aplica numai sanctiunile prevzute de norma juridic; iar, autorul faptului ilicit are nu numai obligatia de a suporta sanctiunea, ci i dreptul de a i se aplica numai sanctiunea prevzut de norma juridic. -Obiectul raportului juridic de constrngere este i el specific i const n sanctiunea ce se aplic de ctre subiectul stat subiectului autor al faptului ilicit. Sanctiunea este consecinta nclcrii sau nerespectriinormei i const n msura luat i aplicat autorului faptului ilicit peste vointa sau dorinta acestuia, fiind obligat prin constrngere s repare daunele sau s suporte consecintele faptelor sale ilicite. Sanctiunea poates se refere la: persoana autorului sau la bunurile acestuia ori, lavalabilitatea unor acte juridice. Ea are un multiplu rol: preventiv-educativ,represiv i reparator. n toate ipostazele sanctiunea juridic indiferent de natura ei: civila, penala, disciplinara, contraventionala etc, reprezinta infaptuirea autoritatii de stat. 111.-Norma juridic si raportul juridic au ca o trstur comun caracterul lor volitional. Care dintre ele are ins un caracter dublu volitional? (notati-o cu (x)) ( ) norma juridic; (x ) raportul juridic. 112.-Explicati, pe scurt, in ce const acest caracter dublu volitional: Raspuns: Raporturile juridice au caracter dublu volitional, intrucat sunt relatii bazate pe lege, decurgand in desfasurarea lor din vointa legiuitorului, dar si din vointa partilor aflate in relatia de drept concreta.

81

113.- Explicati continutul notiunii generice de rspundere social. Raspuns: Notiunea de rspundere social este expresia teoretic, abstract aformelor concrete de existent ale rspunderii sociale. Cu alte cuvinte,rspunderea social exist numai prin una din formele sale concrete demanifestare ca, de exemplu : rspundere moral, politic, etic,economic, civic etc., inclusiv juridic, fiecare din aceste forme avnd atttrsturi generale, comune, ct i trsturi sau caracteristici proprii. 114.- In raport cu celelalte forme ale rspunderii sociale, rspunderea juridic are o serie de caracteristici proprii. Prezentati aceste caracteristici si in final formulati o posibil definitie a rspunderii juridice. Raspuns: n raport cu celelalte forme ale rspunderii sociale, rspunderea juridic are cteva caracteristici proprii, astfel : Are ntotdeauna ca temei nerespectarea sau nclcarea uneinorme de drept ; Este ntotdeauna legat de activitatea exclusiv a unor organede stat care au competenta de a constata n mod oficial nerespectarea sau nclcarea normei de drept ; de a aprecia gradul de vinovtie i de a stabilii aplica sanctiunea prevzut de norma juridic ; Este o rspundere general-obligatorie, mai prompt i maieficient dect celelalte forme ale rspunderii sociale deoarece are la baz imperativitatea dreptului i, respectiv, capacitatea coercitiv a aparatului destat de a interveni i aplica, la nevoie, constrngerea juridic; Consecintele rspunderii juridice sunt deosebit de grave nsensul c pot antrena uneori chiar sanctiuni privative de libertate saupedeapsa capital ; Stabilirea concret a rspunderii juridice nu este un act saudemers strict juridic ci, cu valoare multipl. Aceasta n sensul c n actul detragere la rspundere juridic se concentreaz evaluri nu doar de ordinstrict juridic ci, implicit de ordin moral, social, etic, economic, de echitate, deumanism, de oportunitate etc. Asemenea evaluri nejuridice care nsotesc actul juridic de stabilire a rspunderii actioneaz ca factori de circumstantiere a formei i a gradului de rspundere juridic concretizat n sanctiunea ce se aplic. Rezult din cele de mai sus o posibil definire a rspunderii juridice: Rspunderea juridic reprezint un complex de drepturi i obligatii conexe, prevzute de normele juridice, drepturi i obligatii care iau natere caurmare a svririi unei fapte ilicite i care constituie cadrul de realizare aconstrngerii de stat, adic de aplicare a sanctiunii. 2)Sunt drepturi ale prtii vtmate sau societtii lezate de a-i fi reparate daunele, ori de a fi restabilit dreptul nclcat i, sunt obligatii ale celui vinovat de a suportaconsecintele faptelor sale, adic de a se supune sanctiunilor prevzute de norma juridica incalcata. 115.- Delimitati continutul notiunilor corelative: rspundere - sanctiune; rspundere responsabilitate.
82

Raspuns: n literatura juridic notiunea de rspundere juridic nu este definiti explicat n mod unitar 3). Cele mai multe sinteze definitorii sunt realizatedin perspectiva dreptului civil i al dreptului penal n sensul ntelesului deobligatie de a suporta sanctiunea civil, respectiv penal. n acelai timp,unii autori atrag atentia asupra faptului c rspunderea juridic nu este i nu poate fi privit doar ca o simpl obligatie de a suporta o sanctiune ci, ntrnteles mai larg, ca o modalitate de realizare a constrngerii destat, ca un raport juridic de constrngere care are ca obiect sanctiunea. De aici i concluzia c notiunea de rspundere juridic i respectiv cea desanctiune nu sunt identice sau sinonime. Ele sunt corelative i sepresupun n mod reciproc, n sensul c Rspunderea juridic implic deregul i sanctiunea (adic msura coercitiv fat de fapta ilicit i autorulei) sanctiunea fiind n acest context materializarea concret a rspunderii. Rspunderea constituie deci cadrul juridic pentru aplicarea sanctiunii iar sanctiunea este msura de constrngere concret aplicat pentru nclcarea sau nerespectarea normei juridice. Totodat, din perspectiv filosofico-juridic unii autori fac ointeresant i util delimitare ntre notiunile de Responsabilitate i rspundere folosite n mod obinuit ca sinonime. Aceast delimitare seface n sensul c prin responsabilitate s-ar ntelege raportul ce sedesfoar n planul intern al subiectivittii individului n care consecinta faptei sale, fie c este pozitiv sau negativ, este supus evalurii i reactiei propriei contiinte i atitudini, n timp ce prin rspundere s-ar ntelege raportul exterior ce se desfoar ntre colectivitate sau autorittile acesteia i autorul sau subiectul faptei negative. Cu alte cuvinte,instanta n fata creia se stabilete i opereaz responsabilitatea este forul interior al contiintei individului, n timp ce instanta n fata creia sestabilete i opereaz rspunderea este forul contiintei publice reprezentat prin structurile de autoritate statale i civice. Rspunderea este nteleas ca avnd drept cauz, sau ca fiind consecinta unui fapt negativ, ilicit. n cazul rspunderii juridice acest raport apare ca unul special, deconstrngere, ce se stabilete ntre autorittile statului i autorul faptulu iilicit, raport ce are ca obiect aplicarea unei sanctiuni prevzut de norma nclcat Rspunderea juridic ca i rspunderea social este o notiune abstract. n realitatea existentei sale ea mbrac formele concrete aleramurii de drept n care intervine. De aceea, rspunderea juridic apare cao form a rspunderii civile, penale, administrative, disciplinare, financiare,internationale etc. Indiferent de formele concrete pe care le mbracrspunderea juridic are o serie de principii sau reguli generale comune. 116.- Ca relatie social specific rspunderea juridic are la baz o serie de principii. Care sunt si in ce constau aceste principii ale rspunderii juridice? Raspuns: Dei rspunderea juridic cunoate o multitudine de forme, ea are totui un fond comun de reguli aplicabile acestei diversiti numite principii ale rspunderii i care se afl n
83

strns legtur cu unele principii fundamentale ale dreptului, ct i cu principii ale unor ramuri de drept. 1. Principiul legalitii rspunderii const n aceea c rspunderea juridic nu poate opera dect n condiiile sau n cazurile prevzute de lege, n forma i limitele stabilite de aceasta, conform unei anumite proceduri desfurate de organe special investite n acest sens. Dac ar fi s ne limitm doar la rspunderea penal, aceasta regul enunat i gsete expresia n principiile legalitii, incriminrii, adic a consacrrii numai prin lege a faptelor infracionale i n legalitatea pedepsei, adic a aplicrii numai a sanciunii cuprinse n normele juridice. 2. Principiul rspunderii pentru fapta svrit cu vinovie are la baz concepia juridic a rspunderii subiective conform creia autorul faptei rspunde numai atunci cnd i-a dat seama sau trebuia s-i dea seama de rezultatele faptei sale i de semnificaiile ei social juridice periculoase, fiind sancionat pentru comportamentul su antisocial. Fr vinovie, nu exist rspundere juridic, chiar dac sunt ntrunite toate celelalte condiii de baz, iar aceasta trebuie de cele mai multe ori dovedit ca, de pild, n dreptul penal, unde opereaz prezumia nevinoviei nvinuitului sau inculpatului, ceea ce oblig organele de stat la dovedirea ei, fiind cu totul excepional i limitat prezumia de vinovie ca, de pild, n cazul prinilor pentru faptele copiilor minori, dar, i n aceast ipotez, prezumia poate fi combtut, nlturat. 3. Principiul rspunderii personale, conform cruia rspunderea revine numai celui efectiv vinovat de comiterea faptei ilicite, regul cu caracter absolut n cazul formelor sancionrii sau represive datorit pericolului social al conduitei ce incub atitudinea represiv a societii. n cazul rspunderii reparatorii exist, uneori n condiiile legii, i rspunderea pentru fapta altuia cu caracter limitat, dar posibil de nlturat (rspunderea prinilor pentru copiii minori, a persoanei juridice pentru faptele membrilor) sau rspunderea solidar ori mpreun cu alii. 4. Principiul unicitii rspunderii conform cruia pentru fapta ilicit exist o singur rspundere sau nu se poate aplica dect o singur sanciune i nu mai multe (non bis in idem), avnd aceeai natur juridic ca i norma nclcat. Excepie fac cazurile de cumul deja prezentate i care deriv din scopurile diferite ale rspunderii. 5. Principiul justeei sau proporionalitii rspunderii n conformitate cu care se impune corelarea rspunderii sau a pericolului ei social sau a ntinderii pagubei, a formei de vinovie cu care a fost svrit, printr-o corect i concret individualitate sau proporionalizare, ca, de pild, a sanciunii sau pedepsei penale unde se ine seama de toate mprejurrile legate de comiterea faptei, de circumstanele atenuante sau agravante, ca i de persoana fptuitorului etc. 6. Principiul umanismului rspunderii n conformitate cu care sanciunea aplicat i constrngerea exercitat au un rol reeducativ i de reintegrare social, netrebuind s provoace suferine inutile celui sancionat i s nu-i njoseasc demnitatea i personalitatea.
84

7. Principiul perseverenei prin rspundere, conform cruia sanciunea are rolul de a preveni att pe cel vinovat, ct i pe alii de a mai svri n viitor alte fapte sau fapte de acelai gen n care sens exist o prevenie special i una general prin rspunderea declanat. 8. Principiul celeritii sau operativitii tragerii la rspundere n baza cruia momentul aplicrii sanciunii, reprezentnd reacia social, trebuie s fie ct mai aproape de cel al comiterii faptei, fr amnri sau tergiversri deosebite i nenecesare soluionrii cauzei, pentru ca rezonana social a sanciunii s fie maxim eliminnd starea de insecuritate din raporturile sociale i nencrederea n drept, sporind, astfel, efectul preventiv al aplicrii acestuia. 117.- Pentru ca rspunderea juridic s devin operational, adic s fie pus in actiune sunt necesare intrunirea cumulativ a catorva elemente si conditii. Enuntati si apoi explicati in detaliu fiecare din aceste elemente si conditii. Raspuns: n teoria general a dreptului aceste principii ale rspunderii juridice sunt considerate a fi n principal urmtoarele : principiul rspunderii pentru fapte svrite cu vinovtie ; principiul justetei sanctiunii ; principiul rspunderii personale ; principiul celerittii tragerii la rspundere juridic. Pe lng aceste principii unii autori mai enunt ca principii distincte: principiul legalittii rspunderii , principiul proportionalittii , principiul unicittii rspunderii etc., principii care i gsesc ns reflectarea, ntr-o msur sau alta, n primele patru principii enuntate ; De aceea alti autori nu le delimiteaz ca principii distincte din contextul analizei problematiciirspunderii juridice.a. a. Principiul rspunderii pentru fapte svrit cu vinovtie. n baza acestui principiu, orice subiect de drept poate fi tras larspundere juridic i i se poate aplica o sanctiune numai atunci cnd este vinovat de nerespectarea unei norme juridice i numai n limitele vinovtieisale. Vinovatia const n faptul c subiectul nu respect cu bun tiint conduita prescris, prin care ncalc interesele generale ocrotite prinnormele de drept, tiind, sau trebuind s tie c prin comportamentul sucontravine acestor interese b.Principiul rspunderii personale Conform acestui principiu, rspunderea juridic actioneaz n mod direct numai fat de persoana vinovat de svrirea faptei ilicite, iar ntinderea rspunderii juridice este stabilit n functie de circumstantele personale ale autorului i ale faptei. n general, rspunderea se stabilete numai pentru fapta svrit de autor i n limitele faptei sale, lundu-se n considerare poate mprejurrile obiective i subiective ale autorului faptei ilicite, att nmomentul svririi faptei, ct i n momentul stabilirii sanctiunii. In sfera acestui principiu functioneaz regula potrivit creia numai cel care a comis o nclcare a legii este pasibil de rspundere (fiecare rspunde doar pentru fapta sa), iar pentru o singur fapt ilicit se poate aplica o singur pedeaps i o singur dat (Non bis in idem). De la prevederea acestui principiu, exist totui i situatii de exceptie, ca de
85

exemplu : rspunderea n mod solidar cu altul sau rspunderea pentru fapta altuia (de exemplu, art. 1000 Cod civil : Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a rspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastr;sau, rspunderea printilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minoricare locuiesc cu dnii ; sau, rspunderea comitentilor pentru faptele prepuilor lor ; sau, rspunderea institutorilor i artizanilor pentru prejudiciile cauzate de elevii, respectiv, de ucenicii care se afl subsupravegherea lor .a.).c. Principiul justetei sanctiunii Pentru respectarea acestui principiu este necesar o just apreciere i corelare a gravittii faptei cu sanctiunea aplicat astfel nct ntreacestea s existe o corect proportionalitate. n acest sens, este necesarcorecta alegere i aplicare a normei juridice sub incidenta creia se afl fapta ilicit i care, de altfel, constituie unicul temei n virtutea cruiaintervine tragerea la rspundere De asemenea, tot un aspect al acestui principiu l constituie i necesitatea unei corecte individualizri i aplicri a sanctiunilor prevzute de norma juridic.d. Principiul celerittii tragerii la rspundere n virtutea acestui principiu, persoanelor care se fac vinovate desvrirea unor fapte ilicite trebuie s li se aplice sanctiunile ct mai rapid posibil dup svrirea faptelor respective, astfel nct aplicarea acestor sanctiuni s-i ating scopul urmrit, att fat de fptuitor, fat de cel lezatct i fat de societate (scopul reparatoriu, educativ i preventiv). Scurgerea unei perioade prea ndelungate de timp ntre svrireafaptei ilicite i aplicarea sanctiunii poate crea sentimentul de insecuritate iclimatul de nencredere n capacitatea organelor abilitate s asigurerespectarea ordinii de drept, poate afecta calitatea i conservarea probelor etc.Toate aceste principii trebuie ntelese ca fiind conexe,complementare, ca un tot unitar n procesul de stabilire i de tragere la raspundere juridica. 118- Detaliati explicatia problemei subiectilor rspunderii juridice. Raspuns: Rspunderea juridic nu este o pur abstractizare juridic sau orspundere generalabstract. Ea are n vedere nainte de toate faptul ceste o rspundere a unor subiecte juridic determinate. De aceea, ntelegerea i explicarea acestui raport trebuie s porneasc de latelementul fundamental al acestuia subiectul rspunderii fr de carestabilirea conditiilor acestui raport ar fi un demers fr adres. Subiecte ale rspunderii juridice pot fi persoanele fizice i subiectelecolective i/sau persoanele juridice. 1.Persoana fizic Pentru ca o persoan fizic s devin subiect alrspunderii juridice, trebuie s ndeplineasc dou conditii, i anume: s aib capacitatea de a rspunde i s actioneze n mod liber. Capacitatea de a rspunde exprim aptitudinea persoanei fizicede a fi chemat a da seam, a rspunde, n fata organelor jurisdictionale pentru faptele ilicite svrite de ea i
86

de a suporta consecintele juridice pecare le implic aplicarea constrngerii de stat, sub forma sanctiunilor juridice necesare i inevitabile.Capacitatea de a rspunde implic n primul rnd discernmntul, respectiv capacitatea persoanei de a ntelege i de a voi, adic un complexde atribute sau facultti naturale, normale, cu care este nzestrat individul uman major i sntos din punct de vedere mental i psihic. Deci, nu aucapacitate de a rspunde din punct de vedere juridic minorii i cei lipsiti dediscernmnt din cauza unor boli mintale. Capacitatea de a rspunde maipresupune totodat i un complex de atribute juridice, adic existenta unor drepturi si, mai ales, de obligatii stabilitae prin normele de drept, pentru a fi dobandite sau impuse celor care incalca normele de drept. Aadar, capacitatea de a rspunde apare ca un complex de atribute naturale i juridice, n cadrul crora, cele naturale i n primul rnd capacitatea de discernmnt, condtioneaz pe cele juridice. Libertatea de a actiona ca o conditie a rspunderii juridice nseamn a actiona n cunotint de cauz, de a decide neviciat i neobligat de nimeni i nimic, asupra alegerii cii de urmat sau a modului de actiune n directia scopului ilicit propus, urmrit i realizat. Deci, actiunea sau fapta pentru care se stabilete rspunderea juridic s nu fi fostrealizat prin constrngerea fizic sau moral a autorului ei (a subiectului). 2.Subiectele colective i/sau persoanele juridice Rspunderea juridic a acestor categorii de subiecte comport cteva nuantri: Aa cum s-a mentionat ,subiectele colective i/sau persoanele juridice dobndesc, potrivit legii de constituire o capacitate juridic mai restrns, mai limitat sau specializat fat de persoana fizic ce are ocapacitate juridic general. Prin consecint i capacitatea de a rspunde juridic a acestor subiecte este diferit de cea a persoanelor fizice. De aceea, ca regul general, persoanele juridice sau colectivittile de persoane fizice pot fi subiecte ale rspunderii civile, administrative(contraventionale), financiare, contractuale, etc. i de a suporta sanctiunide ordin patrimonial, n timp ce rspunderea lor penal este doar n curs deinstituire (prin noile modificri ale Codului Penal prevzute n Legea nr. 301din 2004, lege ns neintrat n vigoare pn n prezent - septembrie 2007)

119- Ce este conduita ilicit? Precizati in prealabil intelesul notiunii generice de conduit sau conduit uman care poate fi: licit sau ilicit si poate s constea intr-o actiune sau inactiune si care, in limbaj juridic se exprim in mod frecvent prin expresia de fapt juridic (licit sau ilicit). Spre deosebire de notiunea generic de conduit (licit sau ilicit) notiunea de fapt juridic cuprinde dou elemente definitorii. Care sunt acestea? Raspuns: Prin conduit uman se ntelege n general un ansamblu defapte concrete ale individului, aflate sub controlul vointei i a ratiunii sale. Sensul cel mai larg i mai
87

general al notiunii de conduit este acela de voint i contiint, exteriorizate, materializate, obiectivizate ale omului. n conduita i actiunea uman se mpletesc ns nu numai manifestrile rationalittii, ale contiintei i vointei controlate de capacitatea de a gndi i rationa ale subiectului ci, deopotriv o serie de stri afectiv - emotionale,ale psihologiei sale. Luate n sine, sentimentele, emotiile sau strile afective, cuprinse n asemenea manifestri sau chiar reactiile intertionale aprute pe plan mental dar neexteriorizate sau materializate nu au o semnificatie sau relevant din punctul de vedere al dreptului, dect n msura n care nu s-au materializat ntr-o form sau alta n faptarespectiv. n cazul materializrii lor n fapta concret ele se constituie ca ocircumstant subiectiv a autorului faptei.Conduita uman poate fi licit sau ilicit, dup cum este sau nu nconformitate cu prevederile normei de drept. Conduita ilicit poate s constea ntr-o actiune sau ntr-o inactiune contrare prevederilor normelor juridice, i care sunt svrite de opersoan care are capacitatea de a rspunde pentru faptele sale. Conduita ilicit reprezint ntotdeauna mprejurarea ce determin naterea raportului juridic de aplicare a sanctiunii, respectiv a raportului juridic deconstrngere. Faptul juridic ilicit este sinteza a dou elemente : Conduita sau fapta ilicit propriu-zis a unui subiect i norma juridic nclcat prin acea conduit, iar modalittile svririi faptei ilicite sunt: actiunea i inactiunea. Actiunea reprezint modalitatea cea mai frecvent de realizare aconduitei ilicite. Ea const dintr-o manifestare efectiv de conduit ipresupune o serie de acte materiale care, raportate la normele juridice, se dovedesc a fi contrare prevederilor lor. n sensul care ne intereseaz aici,prin actiune se ntelege vointa obiectivizat, exteriorizat a subiectului, aomului, micarea lui voluntar, ndreptat spre un scop determinat. Desigur, normele juridice nu enumer n mod limitativ i expres toate actiunile concrete pe care le impun sau interzic indivizilor, fapt care, dealtfel, ar fi imposibil, dac avem n vedere varietatea infinit n care acesteapot fi realizate. Normele juridice prescriu actiunea la modul generic alrealizrii ei fiind concretizat n dispozitia acelei norme. Inactiunea const ntr-o abtinere a persoanei de a face ceva,retinerea de la o actiune la care ar fi fost obligat. Ea const ntr-o nendeplinire a unor fapte pozitive stabilite de lege. Inactiunea reprezint ostare de pasivitate a persoanei creia legea i impune o anumit activitate. Omisiunea ca form a inactiunii este, n acest caz, un act contient ivoluntar de a nu face ceva ce trebuia s fac, n virtutea cerintelor stabilite n norma juridic. n acelai timp, omisiunea mai poate fi nteleas i ca o conduita dirijata spre atingerea unui anumit scop, acela de a nu infaptui cerinta prescrisa de norma juridica. 120.- Explicati ce se intelege prin actiune si inactiune ca modalitti de realizare a faptului ilicit. Raspuns: Actiunea reprezint modalitatea cea mai frecvent de realizare a conduitei ilicite. Ea const dintr-o manifestare efectiv de conduit i presupune o serie de acte materiale care, raportate la normele juridice, se dovedesc a fi contrare prevederilor lor. n sensul care ne intereseaz aici,prin actiune se ntelege vointa obiectivizat, exteriorizat a
88

subiectului, aomului, micarea lui voluntar, ndreptat spre un scop determinat. Desigur, normele juridice nu enumer n mod limitativ i expres toate actiunile concrete pe care le impun sau interzic indivizilor, fapt care, dealtfel, ar fi imposibil, dac avem n vedere varietatea infinit n care acesteapot fi realizate. Normele juridice prescriu actiunea la modul generic alrealizrii ei fiind concretizat n dispozitia acelei norme. Inactiunea const ntr-o abtinere a persoanei de a face ceva, retinerea de la o actiune la care ar fi fost obligat. Ea const ntr-onendeplinire a unor fapte pozitive stabilite de lege. Inactiunea reprezint ostare de pasivitate a persoanei creia legea i impune o anumit activitate. Omisiunea ca form a inactiunii este, n acest caz, un act contient ivoluntar de a nu face ceva ce trebuia s fac, n virtutea cerintelor stabilite n norma juridic. n acelai timp, omisiunea mai poate fi nteleas i ca o conduit dirijat spre atingerea unui anumit scop, acela de a nu nfptui cerinta prescrisa a normei juridice.

121.- Ce se intelege prin notiunea de vinovtie si cum se contureaz ea ca o conditie pentru rspunderea juridic? Raspuns: Vinovtia este starea subiectiv ce caracterizeaz pe autorul faptei ilicite n momentul nclcrii normelor de drept. Ea const n atitudinea psihic i de contiint negative fat de interesele i valorile sociale protejate de normele de drept.Vinovtia se contureaz initial n interiorul, n laboratorul subiectivittii omului n cel al reflectrii mentale, rationale a faptului doritsau urmrit, apoi n cel al voint ei de a-l nfptui i, n fine, n cel al exteriorizrii sau materializrii printr-o atitudine sau actiune, tiind sau trebuind s tie c fapta sa este contrar prevederilor unei norme de dreptsau a ordinii sociale n general. Ea apare aadar, ca o manifestare, ca o nlntuire a manifestrilor de contiint voint actiune, n raport cu urmrile unei fapte prin care s-a nclcat n mod intentionat sau din culp un drept, o obligatie, o prevedere sau o interdictie prescris n norma juridic. Cu alte cuvinte, vinovtia apare pe traseul dintre contiinta subiectului, libertatea lui de a alege conduita i urmrile faptei sale. Individul, aflat n deplintatea faculttilor sale mintale este n msur stconceap i s aprecieze, sau cel putin s presupun ori s prevadtcaracterul ilicit al actiunii sale, precum i urmrile aferente acesteia. ntacest context subiectiv se contureaz de fapt i vinovtia sa. 122.- Explicati cele dou mari forme sub care se constituie vinovtia: intentia (dolul) si culpa. Raspuns: Vinovatia este definita ca fiind atitudinea psihica a autorului faptei ilicite si pagubitoare la momentul savarsirii faptei sau la momentul imediat anterior savarsirii acesteia fata de fapta respectiva si fata de urmarile acestei fapte.Fapta ilicita presupune ca antecedent un proces psihic complex ,de constiinta si de vointa , proces care se sfarseste prin manifestarea in exterior, prin obiectivarea sub forma actiunii ori inactiunii. Dolul presupune intotdeauna, intentia actuala sau numai eventuala de a pagubi. El poate fi direct sau indirect. Daca pagubitorul prevedea urmarile faptei sale ilicite si desi
89

cunostea semnificatia lor sociala negativa, voia ca aceste urmari sa se produca, suntem in prezenta unui dol propriu-zis sau a unui dol direct. Dolul direct este, in intelesul pe care dreptul roman il dadea notiunii de "dolus, intentia malitioasa, dorinta actuala de a pagubi pe altul. Dolul direct poate fi, asadar, numai daca pagubirea altuia este unul din scopurile faptei ilicite. Nu se cere insa ca intentia malitioasa sa fie singurul sau principalul scop al actiunii ori inactiunii savirsite. Este conceptia despre greseala intentionala, despre dol, care era indeobste admisa in dreptul nostru prerevolutionar. Culpa este forma vinovatiei in care autorul faptei ilicite nu prevede consecinta faptelor sale, desi trebuia sa le prevada sau, prevazandu-le spera in mod superficial, usuratic, ca ele nu se vor produce. Deci, in forma de vinovatie a culpei nu este prezenta dorinta sau scopul nemijlocit ilicit ci, acceptarea posibilitatii sau al riscului producerii lui. Modalitatile culpei sunt foarte numeroase si posibil de a fi prezente in orice domeniu al conduitei sau actiunii umane supusa reglementarilor de drept. Cele mai relevante dintre aceste modalitati ale culpei sunt, de exemplu, neatentia, neglijenta, neprevederea, nepriceperea, superficialitatea etc. In cazul raspunderii juridice pentru fapte din culpa sanctiunile sunt mai usoare fata de categoria faptelor savarsite cu intentie. Deci, culpa actioneaza ca o circumstanta atenuanta a raspunderii juridice.

123.- Explicati legtura cauzal dintre fapta ilicit si rezultatul duntor ca o conditie pentru existenta rspunderii juridice. Raspuns: Legatura cauzala14) dintre fapta ilicita si rezultatul daunator este una din conditiile fundamentale ale raspunderii juridice. Fara aceasta legatura nu poate opera raspunderea juridica, indiferent daca aceasta legatura este una mijlocita sau nemijlocita. Aceasta legatura ne apare ca un raport cauzal, ca o legatura dintre cauza si efect. Cauza este fenomenul care genereaza efectul. Efectul este deci determinat de cauza. Cauza trebuie deosebita, delimitata de conditie. Conditia reprezinta complexul de imprejurari care favorizeaza sau franeaza evolutia cauzei spre efect. Spre deosebire de conditie, cauza are un rol si un caracter activ in producerea efectului. Distinctia intre cauza si conditie se poate face numai in procesul concret al analizei raportului juridic respectiv. Aceasta deoarece una si aceeasi imprejurare sau fapta poate sa constituie in anumite situatii cauza iar in alte situatii sa apara drept conditie.
90

De aceea, pentru a stabili raspunderea juridica este intotdeauna necesara determinarea si delimitarea cauzei si a conditiilor care au produs acel efect.

124.- Care sunt principalele forme ale rspunderii juridice si in ce const particularitatea acestora? Raspuns: n funcie de valorile sociale lezate, de tipul normelor juridice nclcate, de gradul de pericol social al faptei ilicite, de vinovia fptuitorului se pot distinge mai multe forme ale rspunderii juridice. De asemenea, n domeniul fiecrei ramuri de drept s-au conturat forme specifice ale rspunderii juridice, dup cum urmeaz: a. Rspunderea penal este definit ca fiind raportul juridic penal de constrngere nscut ca urmare a svririi unei infraciuni, ntre stat, pe de o parte, i infractor, pe de alt parte, raport al crui coninut l formeaz dreptul statului ca reprezentant al societii de a trage la rspundere pe infractor prin aplicarea unei infraciuni penale i obligarea la executarea acesteia, respectiv obligaia infractorului de a rspunde pentru fapta sa i de a se supune sanciunii aplicate. b.Rspunderea civil conine dou forme: rspunderea civil delictual i rspunderea civil contractual. Rspunderea civil delictual const n obligaia civil de a repara prejudiciul cauzat printr-o fapt ilicit. Rspunderea civil contractual are fa de rspunderea civil delictual, dreptul comun al rspunderii civile, un caracter special, derogator. Rspunderea civil contractual intervine ca urmare a nclcrii de ctre o parte contractant a unei obligaii concrete rezultnd dintr-un contract legal ncheiat, n scopul reparrii prejudiciului cauzat. c.Rspunderea contravenional este atras n cazul svririi unei fapte contravenionale, definit ca fiind fapta ce prezint un pericol social mai redus dect infraciunea, este prevzut de lege i este sancionat ca atare printr-un act normativ. b. Rspunderea disciplinar, aparine dreptului muncii i const ntr-un ansamblu de norme legale i contractuale privind sancionarea faptelor de nclcare cu vinovie de ctre orice persoan salariat a obligaiilor asumate prin contractul individual de munc. Aceste fapte sunt abateri disciplinare i atrag sanciuni ca mustrarea, avertismentul, reduceri de salariu, desfacerea contractului de munc. 125.- Care sunt si in ce constau cauzele care inltur rspunderea juridic? Raspuns: Sunt situatii cand legea prevede ca, desi sunt intrunite toate elementele si conditiile raspunderii juridice, aceasta totusi nu opereaza.Asemenea cauze sunt mai ales de domeniul dreptului penal, ca de exemplu: a) Legitima aparare (art. 44 Cod penal). Este situatia cand persoana constransa sa actioneze pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia, sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav acea persoana sau drepturile sale, ori interesul public. Conditiile care concretizeaza legitima aparare sunt:
91

- sa existe un atac provenit din partea unei personae fizice; - atacul sa fie material, adica concretizat in acte efective de violenta fizica sau verbala evidente; - atacul sa fie imediat, adica dezlantuit ori pe punctual de a se declansa; - atacul sa fie injust, adica fara temei legal; - atacul sa fie indreptat impotriva persoanei sau bunurilor celui care riposteaza ori impotriva unui interes public; - riposte sa fie necedara, adica sa urmareasca nemijlocit inlaturarea atacului; - riposta sa fie proportionala - prin natura si gravitatea consecintelor - cu atacul. b) Starea de necesitate (art. 45 Cod penal)- este imprejurarea in care persoana savarseste fapta pentru a se salva de la un pericol imminent, care nu poate fi inlaturat altfel, fiindu-I amenintata viata, integritatea corporala sau sanatatea sa sau a altuia, ori un bun important al sau sau al altuia, un interes obstesc. Pentru a fi in stare de necesitate, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: - sa existe un pericol care ameninta grav persoana sau bunurile; - pericolul sa fie in dezlantuire, imminent si fortuit. Pericolul este fortuit cand declansarea san u se datoreaza nici intentiei, nici culpei aflat in stare de necesitate; - evitarea pericolului san u fi fost posibila decat prin savarsirea unei fapte ilicite; - cel amenintat cu pericolul imminent si fortuit sa nu aiba obligatia de a-l infrunta; - cand este vorba despre salvarea unor bunuri cu pretul sacrificarii altora, bunul sacrificat san u fie mai important decat cel salvat. c) Constrangerea fizica si constrangerea morala (art.47 Cod penal)- consta in presiunea de neinvins exercitata de o forta asupra unei personae care astfel este determinate sa comita o fapta ilicita. Savarsirea faptei ca urmare a constrangerii fizice este independenta de vointa autorului ei si deci, il exonereaza de raspundere. Consrtangerea morala este presiunea exercitata asupra psihicului unei personae sa produca efecte ilicite. d) Cazul fortuit (forta majora) (art. 47 Cod penal)- este imprejurare de fapt, neasteptata, imprevizibila si de neinlaturat, care face ca o actiune sau inactiune a unei personae sa produca efecte ilicite. Forta majora este constituie deci o cauza care exonereaza de raspundere. Pentru aceasta insa , atat forta majora, cat si imposibilitatea de a o inlatura trebuie sa fie cu totul independente de orice conduita culpabila a persoanei care urmeaza sa fie angajata in raspunderea juridica respectiva. e) Iresponsabilitatea (art. 48 Cod penal) - consta in situatia in care persoana care savarseste actul illicit, in momentul savarsirii ei, nu-si poate da seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu poate fi stapana pee le, fie din cauza alienarii mintale, fie din alte cause, care il fac incapabil de a rationa si de actiona in consecinta. f) Betia involuntara (art. 49 Cod penal). Betia consta in intoxicarea cu alcool sau alte substante, care conduc la tulburari neuropsihice si fizice ale comportamentului uman. Numai starea de betie care afecteaza in totalitate facultatile psihice (betia completa) si care este produsa de imprejurari cu totul independente de vointa faptuitorului ( betia involuntara) inlatura raspunderea penala.
92

Starea de betie care este rezultatul uniu consum voit si constient de substante susceptibile de a produce (betia voluntara), chiar daca este completa, nu inlatura raspunderea penala. Starea de betie in acest caz poate constitui o circumstanta agravanta, daca este provocata inadins. g) Eroarea de fapt - consta in reprezentarea falsa de catre o persoana , cu prilejul incheierii unui act juridic ori a savarsirii unei actiuni. Daca reprezentarea gresita, falsa, se refera la situatii sau imprejurari obiective, eroarea se numeste a fi "de fapt",iar daca se refera la existenta, inexistenta sau intelesul unei norme juridice , ea se numeste "eroare de drept". Cu privire la actele civile , se face deosebire intre "eroare obstacol" si "eroare viciu de consimtamant". Eroarea obstacol priveste natura insasi a actului ce urmeaza a fi incheiat. De exemplu, o parte considera ca incheie un act de vanzare-cumparare,iar cealalta parte considera ca este un act de donatie. Intrucat in nici una din aceste situatii nu s-a putut forma acordul de vointa, actul respectiv este lovit de nulitate absoluta. Eroarea viciu de consimtamant vizeaza substanta obiectului conventiei respective sao persoana. Prin substanta obiectului se intelege totalitatea insusirilor considerate de parti ca avand un rol determinant pentru incheierea actului. Daca eroarea se refera la valoarea obiectului , acea eroare este viciu de consimtamant numai in cazul in care actul este anulabil pentru leziune. f) Exercitarea unui drept sau obligatii legale . 126. Ce este dreptul privat si prin ce se caracterizeaza? Enumerati ramurile de drept cuprinse in sfera dreptului privat. Raspuns: Prin Drept privat se ntelege ansamblul normelor i ramurilor dreptului prin care se reglementeaz raporturile dintre subiectii privati (persoane fizice sau juridice private), raporturi n care subiectii respectivi intr prin libera lor voint situndu-se pe o pozitie de egalitate juridic, adic de nesubordonare (ca n Dreptul public). Din sfera Dreptului privat fac parte normele de drept civil, de drept comercial, de dreptul familiei, de dreptul muncii etc. 127. Ce este dreptul public si prin ce se caracterizeaza? Enumerati ramurile de drept cuprinse in sfera dreptului public. Raspuns: Prin Drept public se ntelege ansamblul normelor i ramurilor dreptului prin care se reglementeaz raporturile dintre subiectii puterii de stat i subiectii privati (persoane fizice sau juridice private), precum i cele dintre subiectii puterii n raporturile lor de subordonare sau de coordonare. Caracteristic Dreptului public este c normele sale sunt imperative (obligatorii) exprimnd, n esenta lor, relatia de subordonare. Din sfera Dreptului public fac parte, de exemplu: normele de drept constitutional, de drept administrativ, de drept penal, de drept financiar, de drept international public etc.
93

128. Dreptul pozitiv, reprezinta totalitatea normelor care se aplica la un moment dat in societate. Reprezinta ansamblul normelor juridice in vigoare la un moment dat. 129. Dreptul subiectiv, reprezinta posibilitaeta unui subeict de drept de a detine un bun, de a avea o anumita conduita sau de a rpetinde celuilalt subiect de drept sa aiba o anumita conduita, in temeiul normelor dreptului obiectiv. 130. Dreptul material, stabileste conduita prorpiu-zisa ale subiectilor de drept din cadrul unui raport juridic. Este facultatea unui subiect de drept de a-si exercita drepturile patrimoniale. 131. Clasificati marile sisteme de drept si arati particualritatile acestora. Raspuns: Admiterea configuratiei sistemului dreptului pe structura componentelor norm institutie ramur de drept este credem de natur a permite o mai nuantat evidentiere a particularittilor structural functionale ale dreptului ca tip distinct de sistem n care propriettile generice ale sistemului i gsesc, n esenta lor, o reflectare adecvat. n acest sens ns trebuie evitat o prim eroare posibil ce const n aceea de a concepe aceast alctuire sistemic ntr-o imagine static, mecanicist i nu ntr-una dinamic. Cu alte cuvinte, ansamblul de norme care se structureaz n instituii i ramuri de drept nu poate fi conceput ca un bloc ermetic de norme date sau existente la un moment dat n care nimic nu intr i nu iese, nimic nu se modific ci, dimpotriv, ca un organism unitar de norme deschis n care se asimileaz, se elimin i se modific n mod continuu elementele i structurile specifice sistemului. Prin aceasta, sistemul dreptului pune n evident unul din importantele trsturi generice ale oricrui sistem acela de a se adapta, de a se autoregla i deci, de a-i conserva existenta. De altfel, istoria dreptului, evolutia sistemelor nationale sau ale marilor sisteme de drept atest cu pregnant aceast particularitate sau specific al sistemului drept. Specificul sau particularitatea sistemului drept este posibil a fi reflectat n modul cel mai adecvat n functie de continutul specific al elementelor sale structurale : norma juridic institutia juridic ramura de drept. Normativitatea juridica se prezinta sub aspect formal la fel ca celelalte domenii ale normativitatii sociale. Impune, in principiu, un caracter impertaiv, obligatori reglementarilor sale. 133. Explicati notiunea generica de sistem si retineti cateva din definitiile acestuia. Raspuns: tiinta dreptului ca un sistem unitar de cunoatere a fenomenului juridic nu este o existent n sine ci, strns legat de practica social-istoric a elaborrii i aplicrii dreptului. De aceea, sistemul tiintelor juridice are rolul de a dezvolta i perfectiona sistemul dreptului n ansamblul su, precum i practica juridic n general. n acelai timp, practica juridic servete tiintelor juridice drept criteriu de verificare a tezelor, ideilor i conceptiilor pe care le elaboreaza.
132. 94

Dreptul ca "sistem" nu este i nu poate fi conceput ca o simpl transpunere mecanic a propriettilor generice ale sistemului la sistemul concret al dreptului. (n acest context prin sistem al dreptului se are n vedere ntelesul conceptului de drept ca drept obiectiv). Dei ferit de simplism, un asemenea demers poate oferi notabile argumente n sustinerea ideii de sistem al dreptului i al specificului su. Aceste proprietti sau caracteristici generice se regsesc n mod firesc i n sistemul dreptului dar numai n ceea ce au ele esential. Acest esential mbrac forme specifice de existent i manifestare. Dac acceptm c prin sistem se ntelege, n general, un ansamblu de elemente sau componente structurate ntr-un ntreg n care nsuirile i functiile prtilor, pe de o parte, i ale ntregului, pe de alt parte, nu sunt de ordin sumativ, cumulativ, ci, de ordin reciproc integrativ, iar dac prin drept acceptm c se ntelege, n general, ansamblul normelor juridice dintr-o societate organizat ca stat, problema care se pune este, n esent, aceea de a stabili n primul rnd dac n acest ansamblu normativ exist sau nu elemente structurale, proprietti i functii de tip sistemic. 134. Dreptul, ca drept obiectiv este considerat sistem. De ce? Raspuns: Dreptul ca 'sistem' nu este si nu poate fi conceput ca o simpla transpunere
mecanica a proprietatilor generice ale sistemului la sistemul concret al dreptului. (In acest context prin sistem al dreptului se are in vedere intelesul conceptului de drept ca drept obiectiv). 135. Sistemul dreptului este format din urmatoarele elemente: Raspuns: ansamblul normelor, institutiilor si ramurilor de drept.

136. Explicati etimologia si acceptiunile sau sensurile termenului stat.

Raspuns:

Cuvntul stat provine din latinescul status care initial nu avea un nteles sau sens strict determinat, exprimnd ideea generic de ceva stabil stabilitate, n nteles de pozitie, stare, situatie stabil, fel de a fi etc. Cu timpul, prin asociere cu alti termeni sau atribute cuvntul status primete treptat n limbajul roman antic i o semnificatie politic n expresii ca, de exemplu, status civitas (care desemna starea sau felul de a fi a guvernrii cettii) sau,status rei romanae (n ntelesul de stat, stare, situatie a lucrurilor, a treburilor romane), sau status rei publicae (situatia treburilor publice) etc. Prin evolutie, cuvntul status a dobndit valoarea unei expresii de sine stttoare. Sensul pe care l dm astzi acestui termen, a fost fundamentat n secolul al XVI-lea de ctre Nicolo Machiavelli printele tiintei politice moderne odat cu publicarea lucrrii Il Principe , n care spune c toate stpnirile care au avut putere asupra oamenilor sunt state, sunt Republici sau principate (Tutti sono stati e sono o Republiche o Principati). Una dintre insuficientele doctrinei lui Machiavelli const n aceea c nu detaeaz notiunea de stat de realitatea oamenilor care l constituie. Astfel, Machiavelli a legat statul de persoana Principelui, personaliznd statul.
95

Important este c ncepnd cu Machiavelli cuvntul stat ncepe s desemneze institutia autorittii ntr-o form de organizare social a societtii. Din limba italian termenul a fost preluat i transpus i n celelalte limbi europene : n englez state ; n german staat ; n francez 'Etat ; n romn stat etc. Pn la generalizarea termenului stat i utilizarea lui ca un concept abstract, de sine stttor, diversele forme de organizare statal erau denumite prin expresii mai concrete ca, de exemplu, principate, regate, republici, imperiu, ar etc. n functie de criteriile avute n vedere i din perspectivele din care a fost studiat, termenului stat i s-au dat mai multe acceptiuni. Astfel, de exemplu, termenul sau cuvntul stat poate fi nteles i explicat n dou mari sensuri sau acceptiuni, i anume : n sens istorico-geografic i n sens politico-juridic. n acceptiunea sau sensul istorico-geografic, prin stat se nelege populatia organizat pe un anumit teritoriu, delimitat prin frontiere, precum i relatiile economice, politice, culturale ale acesteia. n aceast acceptiune notiunea stat are nteles larg, fiind sinonim cu aceea de ar sau patrie. n aceast acceptiune statul are ca elemente definitorii: -populatia, organizarea politic a populatiei i, respectiv, teritoriul (delimitat prin frontiere), adic limitele geografice ale extinderii organizrii politice a acelei populatii. Sensul politico-juridic al termenului stat este mai restrns ca sfer, dar mai relevant pentru continutul pe care l exprim. n acest sens, prin stat se ntelege organizatia politic de pe un anumit teritoriu, format din totalitatea organelor, mecanismelor sau institutiilor autorittii publice prin intermediul crora se realizeaz organizarea i conducerea general a societtii. Aadar, n acceptiune sau sens politico-juridic prin stat se ntelege doar una din laturile sensului istorico-geografic. Pentru sensul politico-juridic al notiunii sau termenului stat se utilizeaz n mod curent termeni diferiti , ca de exemplu putere de stat, putere public, autoritate public, fort public, aparat de stat, organe de stat, mecanism de stat etc. n limbaj curent, utilizarea lor ca sinonime nu deformeaz esenta ideii pe care o exprim. n limbajul de specialitate ns ntre continutul acestor termeni se poate face o oarecare distinctie realizndu-se o mai mare rigoare n exprimarea continutului respectiv. De exemplu, prin notiunea de stat se exprim ntregul fenomen statal, fiind termenul de maxim generalitate, n timp ce prin termenul aparat, mecanism, organ etc. se exprim aspectul structural i functional al statului, iar prin putere, autoritate de stat sau public se exprim nsuirea sau calitatea acestui aparat, mecanism etc. de a exercita autoritatea, adic de a organiza i la nevoie de a impune n temeiul normelor de drept organizarea, conducerea i dirijarea acelei societti prin aplicarea constrngerii juridice. Totodat, prin conceptul de putere de stat se mai ntelege continutul sau esenta statului n timp ce prin forma statului se ntelege modul de detinere, organizare i exercitare a puterii, modul de functionare a mecanismului sau organelor de stat, structurarea lor institutionala.
96

137. Comentati problematica definitiei notiunii de stat si formulati definitia (definitiile) mai alrg acceptate ale statului. Raspuns: a) Definirea statului Ca organizatie politic a puterii, statul apare ca un ansamblu sau sistem articulat de institutii sau organisme, ca un mecanism de organe i institutii investite cu autoritate, prin care se realizeaz organizarea i conducerea societtii, ordinea social. ntr-o asemenea acceptiune, statul poate fi nteles ca mecanismul sau sistemul institutionalizat al puterii politice care are la baz constituirea fortei publice adic al unui aparat specializat n asigurarea ordinii sociale care dispune de posibilitatea aplicrii la nevoie a constrngerii. De aici i frecventa identificare a statului cu forta public. ncercrile de a elabora o definitie atotcuprinztoare a fenomenului stat nu au condus pn n prezent la o formul unanim acceptat. O asemenea definitie probabil nu va putea fi elaborat niciodat, din cauza complexitii problemelor i aspectelor pe care le ridic un asemenea fenomen i care nu pot fi concentrate n limitele i rigorile unei definitii clasice. Pornind de la cele dou sensuri sau acceptiuni ale termenului stat, o posibil definire a acestuia ar putea fi totui formulat astfel: Statul este o organizatie politic format din reprezentanti ai populatiei de pe un anumit teritoriu, care sunt investiti cu atributii de putere care constau n posibilitatea de a lua decizii obligatorii, n numele ntregii populatii, decizii concretizate n norme de drept sau n acte de aplicare a dreptului care, dac nu sunt respectate de bun-voie, sunt aduse la ndeplinire prin forta de constrngere . n mod sintetic, statul ar mai putea fi definit ca o putere organizat asupra unei populatii, pe un anumit teritoriu, sau, ntr-o alt definitie care a fost dat statului, bazat pe teoria clasic, este aceea formulat de prof. Mircea Djuvara, conform creia Statul reprezint ... suveranitatea unei populatii numit natiune, aezat pe un teritoriu sau, autoritatea pe care o organizatie public o detine i care-i d liber facultate de organizare i de creare a dreptului pe teritoriul respectiv. Uneori statul este definit ca fiind organizatia politic cea mai larg(subl.ns.), mai cuprinztoare din societate subliniindu-se prin aceasta c nici o alt form de organizare politic din societate nu are calitatea sau capacitatea de a cuprinde n structurile sale de autoritate ntreaga populatie din acel teritoriu (cetateni si straini) decat statul.
138. Demersurile de aplicare a normei juridice apartine fazei denumite stabilirea

starii de fapt, si anume culegerea, consemnarea si retinerea datelor, faptelor, imprejurarilor relevante pentru aplicarea normei juridice.

97

139. Demersurile de aplicare a normei juridice apartine fazei denumite elaborarea solutiei, si anume delimitarea, prin individualizarea normei aplicabile starii de fapt respective si eliberarea dispozitiei de aplicare.
140. Se stie ca procesul de interpretare nu este reglementat prin norme de drept

adica, nu este supus unor reglementari juridice exprese. Cu toate acestea procesul de interpretare se desfasoara dupa anumite principii si reguli. Care sunt aceste principii si reguli generale dupa care se face interpretarea? Enuntati si explicati care sunt formele de interpretare a normei juridice? Enuntati si explicati care sunt metodele de interpretare a normei juridice? Raspuns: Prin interpretare a normelor juridice se ntelege operatiunea logico-rational care se face dup anumite metode i reguli specifice dreptului avnd ca scop stabilirea adevratului sau deplinului sens al normei juridice n aplicarea sa concret. Notiunea de interpretare este ntlnit i n alte domenii ale activittii intelectuale: tiint, art, filosofie etc. mai ales cu sensul sau acceptiunea de a explica, a reda un anumit continut, a da un anumit nteles etc. n sfera dreptului interpretarea normei juridice are o acceptiune proprie pe care i-o confer scopul nsui sau menirea acestei interpretri, aceea de a dezvlui continutul i dimensiunea real a vointei legiuitorului cuprins n acea norm, de a deslui sensul, scopul sau finalitatea acelei norme. Cu alte cuvinte, interpretarea trebuie s conduc la clarificarea deplin a ntelesului normei att din perspectiva structurii sale logico-juridice interne ct i al formei sale exterioare, a stilului i limbajului ei de elaborare, toate acestea urmrind s dezvluie intentia legiuitorului, adic ceea ce a vrut acesta s reglementeze prin acea norm. Ratiunea practic a unui asemenea demers este, n ultim instant, aceea de a asigura o corect selectare i individualizare a normei aplicabile la o situatie de fapt dat, respectiv, de a asigura o corect ncadrare a faptei n prevederile normei. Dintr-o asemenea optic legtura dintre interpretare i aplicare nu este univoc ci bivalent. Dac interpretarea constituie temeiul cunoaterii teoretice a normei n aplicarea ei practic, procesul practic de aplicare a ei va oferi cunoaterii i interpretrii concluzii i situatii pe care legiuitorul sau organul de aplicare nu le-a putut prevedea, avnd astfel un rol important i asupra procesului de perfectionare i dezvoltare a dreptului. Necesitatea sau ratiunea interpretrii ar putea fi, sintetic, exprimat prin cel putin urmtoarele considerente : Norma juridic fiind elaborat la modul generic, cu referiri la situatii ipotetice, aplicarea ei la un caz concret determinat presupune n mod necesar procesul de interpretare prin care se stabilete dac acel continut generic, ipotetic al normei este aplicabil acelui caz sau, dac acel caz concret se nscrie sau nu n prevederile generice ale normei ; Normele juridice fiind redactate sub forma unor texte concise este necesar ca prin interpretare s se dezvluie continutul integral i real al intentiei legiuitorului cuprins n acea norm, respectiv seria sau gama de situatii pe care le-a avut acesta n vedere
98

prin formularea acelui text normativ. De aceea, cu ct o norm juridic este elaborat mai n detaliu cu att dificultatea interpretrii este mai mic i invers, cu ct norma este mai concis, mai lapidar formulat cu att necesitatea i dificultatea interpretrii este mai mare ; Necesitatea interpretrii este determinat i de faptul c pe parcursul ct este n vigoare acea norm pot s apar situatii noi, neprevzute de legiuitor dar care se pot nscrie n sfera raporturilor sociale deja reglementate. n acest caz interpretarea va trebui s clarifice ncadrarea sau nencadrarea noilor situatii n vechile prevederi ; De asemenea, necesitatea interpretrii apare i n situatiile n care pe parcursul timpului apar reglementri succesive, adiacente, conexe, paralele sau chiar n coliziune (cu continuturi contrare) privitoare la aceeai categorie de raporturi. n asemenea mprejurri interpretarea trebuie s clarifice prin analiz comparativ care din normele respective sunt aplicabile n timp i asupra strii de fapt respective; Interpretarea apare ca necesar nu numai din perspectiva continutului structurii sale logico-juridice interne ci i a stilului i limbajului de redactare, a formei gramaticale a textului respectiv, procedndu-se la o riguroas analiz i interpretare morfologic, sintactic, a punctuatiei, a ordinii cuvintelor i propozitiilor n fraze, a topicii, a ntelesului unor termeni etc. (Nu de putine ori legiuitorul nsui precizeaz sensul termenilor pe care i utilizeaz tocmai pentru a evita interpretarea i aplicarea diferit a ntelesului lor. De exemplu, Codul penal, titlul VIII, art.140-154 sau, n anumite texte ale unor tratate, conventii ori alte documente internationale cu caracter normativ, se fac precizri exprese asupra ntelesului unor termeni sau expresii tocmai pentru a evita interpretarea lor diferit prin traducere n alte limbi); Necesitatea interpretrii se impune nu numai n legtur cu ntelesul continutului i al formei unei norme ci i n contextul existentei unei norme clare dar aplicabil la situatie complex. n asemenea situatii n practica judiciar s-a recurs i se recurge la solicitarea unor instante judiciare supreme (curti, tribunale etc.) pentru a da o interpretare cu valoare de orientare pentru jurisprudent. Din seria unor asemenea cerinte determinative ale interpretrii se deduce i obiectul acesteia. Aa cum s-a vzut, interpretarea are ca obiect norma juridic n ntregul ei structural: att structura ei intern adic, ipoteza-dispozitia-sanctiunea ct i forma ei propriu-zis de redactare tehnico-juridic. Ca activitate relativ distinct dar implicit procesului de aplicare, interpretarea normelor juridice ridic i problema dac ea este sau nu supus unor reglementri juridice. n acest sens trebuie observat c dreptul pozitiv nu contine norme exprese cu privire la modul cum s se desfoare interpretarea, ceea ce nu nseamn ns c acest demers ar fi n afara oricrei reglementri i deci la discretia organului de aplicare. Dimpotriv, ca i procesul de elaborare i aplicare i cel de interpretare se nscrie n limitele anumitor principii i reguli generale ale sistemului dreptului. Aadar, o prim categorie de reglementri ale interpretrii pot fi deduse din principiile generale ale dreptului n sensul c nici interpretarea (ca de altfel nici elaborarea sau aplicarea normelor juridice) nu poate ignora, contraveni sau iei din limitele prevederilor sau
99

orientrilor acestor principii generale. n al doilea rnd, activitatea de interpretare are la baz principiile i regulile generale ale logicii ; n al treilea rnd, principiile generale care guverneaz reglementrile diferitelor ramuri ale dreptului constituie n acelai timp i principii ale interpretrii n acele ramuri de drept, aceasta n sensul c prin interpretare nu se poate deroga de la principiile generale care au stat i stau la baza reglementrilor acelei ramuri. n al patrulea rnd, pe lng acest cadru de principii de reglementare, interpretarea poate fi realizat i prin posibilitatea legiuitorului de a emite, la nevoie, legi sau norme cu destinatie expres de interpretare a unor acte normative emise anterior (legi sau acte normative interpretative) sau de a interpreta elemente ale normei emise n chiar cuprinsul acelui act normativ. i, n fine, pentru ramura Dreptului civil sunt i cteva prevederi exprese cu privire la reglementarea interpretrii art. 977 - 985 care se refer la interpretarea conveniilor, reglementri care sunt considerate ca avnd o referint i aplicabilitate mai larg dect cel strict al conventiilor din domeniul dreptului civil. Aadar, reglementarea juridic (prin norme de drept) a interpretrii este practic foarte limitat, aceasta tocmai pentru a nu limita sau ngrdi libertatea i posibilitatea cunoaterii realittii dreptului de ctre organele de aplicare a acestuia. Toate aceste principii, reguli sau reglementri confer interpretrii un cadru general de reglementare unitar, chiar dac n procesul concret de realizare al ei apar i unele diferentieri n functie de ramura de drept. Aa de exemplu, n ramura dreptului civil este admis (limitat) aplicarea iinterpretarea prin analogie, n timp ce n ramura dreptului penal, administrativ, financiar etc. aceasta nu este admis. Sau, diferentierile care apar n interpretarea realizat n ramura dreptului international public n ceea ce privesc subiectii care fac interpretarea (statele prin organele lor reprezentative, sau instantele internationale, spre deosebire de dreptul intern unde interpretarea este realizat de ctre organele de aplicare a acelei categorii de norme) sau, n ceea ce privete obiectul interpretrii care, n acest domeniu l constituie prevederile unor tratate, conventii, documente la care statele respective au devenit prti. Dac principiile i regulile care stau la baza interpretrii i confer un caracter unitar, propriu unittii sistemice a dreptului, forma acesteia sau felurile (genurile) interpretrii pot fi delimitate n functie de cel putin dou criterii: cel al subiectilor care fac interpretarea i cel al fortei de obligativitate a interpretrii. Din perspectiva acestor criterii interpretarea poate avea dou forme : interpretarea oficial i interpretarea neoficial. a). Interpretarea oficial: este interpretarea realizat de ctre organele de stat cu competente sau atributii fie n elaborarea, fie n aplicarea normelor juridice. Principala caracteristic a acestei interpretri const n aceea c ea este obligatorie, fiind o interpretare investit cu fort juridic. n functie de sfera ei de obligativitate interpretarea oficial poate fi, la rndul ei, de dou forme : interpretarea general i interpretarea cauzal sau de caz. Interpretarea general este forma interpretrii oficiale fcut de organul care a emis acea norm juridic i se realizeaz prin emiterea sau elaborarea de acte normative de interpretare cu caracter obligatoriu. Prin asemenea norme sau legi de interpretare se
100

urmrete clarificarea de ctre nsui factorul emitent al unor aspecte mai putin clare ale normei sale emise anterior. Aceasta n virtutea faptului c cel care a emis norma o poate i interpreta. O asemenea interpretare se numete a fi autentic i este situatia cea mai frecvent a interpretrii generale. Normele interpretative emise de organul care a emis norma supus interpretrii au forta obligatorie egal cu cea a normei interpretate. Ele au totodat i un caracter retroactiv deoarece obiectul lor de interpretare l constituie norme aprute anterior. n situatia interpretrii general-obligatorii este de principiu admis ca i organele superioare s poat interpreta cu caracter obligatoriu actele normative ale organelor inferioare. Aceasta n temeiul competentelor ierarhice potrivit crora un organ ierarhic superior poate controla i chiar modifica n anumite limite actele organului inferior i cu att mai mult de a-l interpreta. Situatia invers ns, ca un organ inferior s poat interpreta cu caracter general-obligatoriu o norm a organului superior este de principiu neadmis. Pentru continutul notiunii de interpretare general se mai utilizeaz destul de frecvent i expresia de interpretare legal. Aceast expresie trebuie nteleas n functie de contextul utilizat, fie ca sinonim cu interpretarea general a normei juridice, indiferent de forma ei ca izvor de drept, fie n sensul propriu al interpretrii unei legi, n ntelesul ei de izvor de drept. Interpretarea cazual (de caz) este forma interpretrii oficiale realizat de organul de aplicare a dreptului (instant judectoreasc sau organe competente ale administraiei de stat etc.) n legtur cu o situatie concret, sau caz. Interpretarea dat de organele de aplicare are fort juridic (este obligatorie) numai pentru cauza sau situatia respectiv i numai fat de subiectii acelei cauze. n functie de organul competent care face interpretarea i aplicarea, interpretarea cazual se mai denumete i interpretare judiciar atunci cnd aceasta este fcut de organe judectoreti. Expresia de interpretare judiciar nu cuprinde, n sensul strict al termenului, ntreaga sfer a interpretrii cazuale deoarece interpretarea este fcut nu numai de ctre organele judectoreti ci i de ctre organele competente ale administratiei publice care nu sunt organe judiciare n ntelesul strict al termenului. b) Interpretarea neoficial: este acea form de interpretare realizat ctre alti subiecti care nu au calitate de organe competente, oficiale cu atributii de aplicare i interpretare a normelor iar interpretarea realizat de ctre acetia nu are fort juridic (nu este obligatorie). O asemenea form de interpretare este realizat de exemplu, n planul teoriei sau a doctrinei juridice sub forma lucrrilor tiintifice, studiilor, comunicrilor, conferintelor, dezbaterilor teoretice etc. Interpretarea n aceast form mbrac cel mai adesea aspectul opiniilor, concluziilor, propunerilor etc. n legtur cu continutul general al normei sau cu aplicarea ei de caz. Dac n prezent, n sistemul nostru juridic o asemenea form de interpretare nu are caracter obligatoriu (nu constituie izvor de drept), nu se poate spune c ea nu are nici un fel de influent asupra elaborrii, interpretrii i aplicrii normelor juridice. Dimpotriv, dezvoltarea i perfectionarea n dinamic a dreptului are i trebuie s aib
101

la baz tiinta dreptului, adic interpretarea fcut de pe aceste temeiuri ale cunoaterii fenomenului juridic. Cu alte cuvinte, o asemenea interpretare chiar dac nu are o fort de obligativitate direct, ea influenteaz perfectionarea dreptului n elaborarea i aplicarea sa concret. Totodat, trebuie mentionat c n anumite perioade istorice i n anumite sisteme de drept interpretarea neoficial (realizat de marii juriti ai diferitelor epoci mai ales n perioada dreptului roman antic sau operele acestora) au constituit izvoare de drept avnd fort juridic obligatorie. Forma interpretrii neoficiale apare i n alte situatii ca de exemplu in sustinerile formulate de prti n fata instantei, interpretri care ns nu sunt obligatorii pentru instant dar de care trebuie s tin seama n propria interpretare oficial pe care o face solutionnd cazul respectiv. Faptul c obiectivele interpretrii, adic ale clarificrii continutului i formei normei juridice sau al actului normativ sunt complexe, procesul de interpretare trebuie s aib la baz i metodele adecvate de cunoatere ale acestora. n nteles larg, prin metode de interpretare se ntelege ansamblul de procedee folosite pentru dezvluirea continutului prevederilor normelor juridice n vederea aplicrii lor n practic. Exist i opinia c, de fapt, nu exist metode diferite de interpretare, ci diferite activitti, adic elemente ale interpretrii care trebuie aplicare mpreun n procesul de interpretare. Teoria i practica n materie de interpretare a condus totui la delimitarea unor diverse astfel de metode a cror clasificare sau grupare este destul de diferit la diferitii autori. Cu toat diversitatea lor, metodele de interpretare utilizate au totui un caracter esentialmente unitar, caracter ce decurge din cel putin urmtoarele determinri: toate au la baz principiile i legittile specifice cunoaterii tiintifice; au la baz principiile generale ale sistemului dreptului; au la baz principiile i regulile unitare ale logicii, adic ale tiintei rationamentului corect. n literatura de specialitate sunt mai frecvent admise urmtoarele grupri sau clasificri ale metodelor de interpretare: metoda gramatical, istoric, sistematic, logic; sau: metoda sistematic, istoric, gramatical; sau, metoda literar, logic, istorico-juridic, sistematic, prin analogie; sau, n fine: metoda gramatical, sistematic, istoric, logic etc. Din categoria acestor metode cele mai utilizate i mai larg acceptate sunt : Metoda gramatical: presupune cercetarea textului supus interpretrii aplicnd regulile gramaticale, analiza morfologic, sintactic, sensul cuvintelor, propoziia, topica, punctuaia etc. O asemenea metod este necesar cu deosebire atunci cnd forma de redactare a normei juridice este susceptibil de clarificri tehnico-redacionale, tiut fiind c pn i o simpl conjuncie sau element de punctuaie (o virgul, de exemplu) poate conferi unui text un sens diferit. O asemenea metod de interpretare conduce spre ceea ce se numete a fi nelegerea literei legii. 174 O alternativ a acestei metode este metoda teleologic, prin care se caut desluirea scopului, a finalitii acelei norme, adic al coninutului acelei norme din perspectiva inteniei legiuitorului, ceea ce conduce la nelegerea
102

(prin interpretare) a spiritului legii. Cu alte cuvinte, cele dou expresii: n litera legii i, respectiv, n spiritul legii denumesc de fapt consecinele la care se ajunge prin cele dou metode de interpretare: gramatical i, respectiv, teleologic. Metoda sistematic: presupune determinarea coninutului normei prin stabilirea locului pe care l ocup n sistemul normativ al dreptului respectiv. Aceasta se realizeaz prin studiul comparat i al conexiunii acelei norme cu alte norme n cadrul acelei instituii sau ramuri de drept ori cu norme din alte ramuri ale dreptului. n aceast metod apare ceea ce se numete coroborare, adic legtura sau corelaia dintre norme n aplicarea lor concret precum i a stabilirii ierarhiei lor n aceast conexiune. Metoda istoric: const n examinarea condiiilor i mprejurrilor de timp i context social-istoric n care a fost elaborat acea norm pentru a dezvlui ct mai deplin intenia legiuitorului n momentul elaborrii normei. Aceasta i pentru c prin trecerea timpului apar uneori i notabile modificri ale sensului unor noiuni sau concepte utilizate la un moment dat. Cu alte cuvinte, prin aceast metod se tinde a dezvlui amprenta contextului istoric asupra acelei norme i msura n care coninutul acelor reglementri i pstreaz sau nu actualitatea. (De exemplu, termenii utilizai n elaborarea Codului civil n a doua jumtate a sec. XIX presupun o asemenea interpretare sau, termeni ori denumiri desuete ntlnite n legislaia nc n vigoare ca de exemplu, stat socialist romn, proprietate socialist de stat, Tribunalul Suprem etc.). Metoda logic : se realizeaz prin utilizarea i aplicarea principiilor i regulilor logicii la analiza coninutului i a formei textului normativ. Unii autori consider c metoda logic nu ar fi o metod distinct deoarece principiile i regulile logicii sunt presupuse de fiecare metod n parte. Cu toate acestea, exist opinia majoritar c ea este o metod distinct deoarece poate fi aplicat ca atare, fr s fie condiionat de celelalte metode. n legtur cu rezultatul interpretrii, acesta se consider c poate fi: literal, extensiv i/sau restrictiv. Interpretarea literal sau declarativ apare atunci cnd organul de aplicare i de interpretare constat c formularea textului normei exprim n mod complet, fidel, ntregul continut al raporturilor supuse reglementrii i, respectiv, vointa legiuitorului cuprins n acea norm ; Este deci rezultatul literal sau declarativ al interpretrii atunci cnd rezultatul acelei interpretri coincide cu continutul i forma textului supus interpretrii. Interpretarea este extensiv atunci cnd n urma interpretrii se stabilete c prin continutul ei norma este de fapt mai larg dect o exprim formularea ei textual. n acest caz se constat c vointa legiuitorului are un caracter mai general, mai cuprinztor dect apare la simpla receptare a textului formulat ;
103

 Interpretarea este restrictiv atunci cnd prin interpretare se constat c textul legii este mai amplu, mai larg dect continutul real pe care l exprim. Cu alte cuvinte, prin interpretare se constat c prin continutul ei norma are un nteles mai restrns dect l sugereaz formularea textului ei. n ambele sale ipostaze (extensiv sau restrictiv) rezultatul interpretrii are n vedere nepotrivirea, nesuprapunerea integral dintre continutul normei i forma sa de exprimare prin textul normativ respectiv. n procesul de interpretare i aplicare a normelor juridice pot s apar i situatiile de ilicit ale acestui demers. De exemplu, abuzul de drept i frauda la lege. Abuzul de drept, const n esent, n situatia n care subiectii care interpreteaz i aplic norma nu-i exercit competentele n acest domeniu cu bun credint. Aceasta n sensul c interpreteaz i aplic n mod deliberat litera legii n mod restrictiv nclcnd intentionat spiritul ei, adic scopul sau intentia legiuitorului, producnd astfel consecinte nedrepte sau vtmtoare celui cruia i se aplic acea norm. Sunt n situatiile abuzului de drept, de exemplu, acele persoane, functionari publici din organele de stat care, fie i depesc competentele, fie nu-i ndeplinesc atributiile cauznd vtmri ale intereselor legale sau ale drepturilor unor alte persoane. n sfera abuzului de drept se constituie i o serie de infractiuni concrete prevzute n Codul penal, art. 213, 246, 247, 248. Tot o form sau exemplu al abuzului de drept l poate constitui i utilizarea excesiv, abuziv a unui drept al unei persoane. De exemplu, utilizarea dreptului de a se adresa instantei nu ns pentru a obtine o solutie dreapt, reparatorie ci cu scopul de a icana pe cel reclamat, reclamantul avnd de partea sa litera legii dar nu i spiritul ei. Caracterul ilicit al abuzului de drept i are temeiul n art. 54 al Constitutiei conform cruia, cettenii romni, cettenii strini i apatrizii trebuie s-i exercite drepturile i liberttile constitutionale cu bun credint, fr s ncalce drepturile i liberttile celorlalti, principiile dreptului i exigentele statului de drept. Frauda la lege : Constituie i aceasta o deformare a procesului de interpretare i aplicare a normei juridice. Ea const n manevra nelegitim de a ocoli (a eluda) prin artificii aparent permise, consecintele unor prevederi legale care nu convin. De exemplu, simulatia pretului n materie de contracte. n fapt, n acest caz, prtile ntocmesc dou contracte: unul cu pretul simulat, mai sczut pentru a evita taxele fiscale corespunztoare i, unul cu pretul real, care este secret. Se ntelege c un asemenea act ncheiat prin fraud la lege este ilicit i anulabil. Formele fraudei la lege sunt foarte numeroase dar n esent urmresc acelai scop : eludarea, ocolirea prevederilor legale care nu convin, prin crearea unei aparente de drept, de respectare aparent a normelor juridice dar prin care, n realitate, se ncalc dispozitiile de continut ale normelor juridice. 141.In ce consta continutul unui raport juridic? Explicati intelesul notiunilor de drepturi si obligatii care formeaza continutul unui raport juridic. Raspuns:
104

Continutul raportului juridic este format din ansamblul drepturilor i obligatiilor ce revin subiectelor din relatia dat, drepturi i obligatii prevzute de norma juridic. Cu alte cuvinte, subiectele unui raport sunt legate ntre ele prin drepturi i obligatii care formeaz continutul acelui raport. n functie de titularii de drepturi i titularii de obligatii, avem raporturi juridice simple cnd una din prtile raportului este numai titular de drepturi, iar cealalt parte numai titular de obligatii i, raporturi juridice complexe, cnd fiecare din prtile participante la raport sunt att titulari de drepturi, ct i de obligatii. n continutul raportului juridic acceptiunea notiunii de drept sau drepturi este acela de drept subiectiv. n acest context trebuie reamintit distinctia dintre dreptul obiectiv ca ansamblul normelor juridice impuse indivizilor i colectivittilor din societate i dreptul subiectiv ca o prerogativ sau posibilitate a unei persoane de a actiona n temeiul dreptului obiectiv i de a apela la forta de constrngere a statului, pentru respectarea dreptului su sau pentru restabilirea dreptului nclcat. Drepturile subiective din cadrul raportului juridic sunt drepturile concrete ale subiectelor participante la raportul juridic respectiv. Ele reprezint posibilitatea (conferit de norma juridic) subiectelor participante (persoana fizic sau subiect colectiv de drept), n calitate de titulare ale dreptului respectiv, de a actiona ntr-un anumit fel i de a pretinde din partea celorlalti subiecti o conduit corespunztoare : a da, a face sau a nu face ceva. (Dreptul obiectiv este aa cum s-a artat independent fat de subiectele raportului juridic concret. Drepturile subiective decurg din dreptul obiectiv.) n literatura de specialitate s-au formulat mai multe clasificri ale drepturilor subiective, pornind de la diferite criterii. Astfel, de exemplu, dup gradul de opozabilitate distingem: drepturi absolute - sunt cele crora le corespunde obligatia tuturor subiectilor de a le respecta (de exemplu, dreptul la viat, la proprietate, la libertate etc.) i, drepturi relative sunt cele care sunt opozabile numai unei anumite persoane (dreptul cumprtorului de a primi bunul care a fost pltit, drept ce este opozabil doar fat de vnztor). Dup criteriul continutul lor, drepturile subiective pot fi clasificate n drepturi patrimoniale i drepturi nepatrimoniale : Drepturile patrimoniale sunt cele care au un caracter economic i care, la rndul lor, pot fi mprtite n drepturi reale i drepturi de creant ; Drepturile nepatrimoniale - sunt cele care nu au un caracter economic, neputnd fi exprimate, n general, n bani. La rndul lor, acestea pot fi mprtite n: drepturi care privesc existenta i integritatea persoanei ; drepturi care privesc identitatea persoanei ; drepturi care decurg din creatia intelectual .a.. De asemenea, dup natura raporturilor n cadrul crora se nasc, aceste drepturi subiective pot fi mprtite n: drepturi de natur civil, penal, administrativ, financiar, de munc) etc. (n domeniul dreptului civil clasificarea acestora este mult mai detaliat). Obligatia este corelativul dreptului n cadrul raportului juridic, constituind cellalt element al acestuia. n sens juridic, prin obligatie ntelegem acea ndatorire pe
105

care o are subiectul pasiv, pretins de subiectul activ al unui raport juridic, ndatorire care poate s constea n a da, a face sau a nu face ceva, i care, n caz de nerespectare, poate fi impus prin forta coercitiv a statului. Se ntelege c att drepturile subiective, ct i obligatiile ca elemente ale continutului unui raport juridic reprezint o concretizare a prevederilor normelor de drept. Drepturile i obligatiile n cadrul raportului juridic sunt corelative, se presupun i se conditioneaz reciproc. De exemplu, n cazul vnzrii-cumprrii : vnztorul are dreptul s primeasc pretul i, are obligatia de a da bunul vndut cumprtorului, iar cumprtorul are obligatia de a plti pretul vnztorului i are dreptul s primeasc bunul cumprat. Ansamblul drepturilor i obligatiilor pe care le are un cettean conform legilor n vigoare constituie statutul juridic al persoanei .

106