Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3. In functie de momentul In care Isi produc efectele, actele juridice se clasifica In:
a) acte juridice pure si simple si acte juridice afectate de modalitati;
b) acte juridice Intre vii (inter vivos) si acte juridice pentru cauza de moarte (mortis cauza);
c) acte juridice cauzale si acte juridice abstracte.
5. In raport de rolul vointei partilor In stabilirea continutului lor, actele juridice civile se clasifica In:
a) acte juridice patrimoniale si acte juridice nepatrimoniale;
b) acte juridice subiective si acte juridice conditie;
c) acte juridice numite (tipice) si acte juridice nenumite (atipice).
11. Consimtamantul nu este considerat a fi exprimat cu intentia de a produce efecte juridice nici
atunci cand:
a) manifestarea de vointa a fost facuta din compasiune;
b) declaratia de vointa s-a facut sub conditie potestativa simpla din partea celui care se obliga;
c) manifestarea de vointa este foarte vaga.
12. Falsa reprezentare a unor Imprejurari la Incheierea actului juridic atrage sanctiunea nulitatii
relative, in cazul in care priveste:
a) natura sau obiectul actului juridic civil ce se Incheie (error in negotium);
b) calitatile substantiale ale obiectului prestatiei ori altei Imprejurari considerate esentiale de catre
parti in absenta careia actul juridic nu s-ar fi Incheiat (error in substantiam);
c) norma juridica considerata determinanta pentru Incheierea actului, chiar si atunci cand norma este
accesibila si previzibila.
13. Eroarea asupra identitatii unei calitati a persoanei In absenta careia contractul nu s-ar fi Incheiat
(error in personam):
a) atrage nulitatea absoluta a actului juridic respectiv;
b) atrage inopozabilitatea actului;
c) poate atrage anularea actului juridic respectiv, in conditiile legii.
18. Violenta reprezinta viciu de consimtamant la Incheierea unui act juridic civil, cand este
exercitata:
a) asupra descendentilor ori ascendentilor partii al carui consimtamant a fost viciat;
b) numai de partea In favoarea careia s-a Incheiat actul juridic civil;
c) persoana amenintata poate solicita In cadrul aceleiasi actiuni, atat anularea actului, cat si plata
despagubirilor.
21. Pot fi anulate pentru leziune actele juridice civile care indeplinesc si urmatoarele conditii:
a) sa fie incheiate de minorul Intre 14 si 18 ani singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal;
b) sa fie acte juridice de conservare;
c) sa nu fie pagubitoare pentru patrimoniul minorului.
22. EIementul obiectiv (material) face parte In mod oblgatoriu din structura urmatoarelor vicii de
consimtamant:
a) eroarea;
b) dolul;
c) violenta, leziunea.
25. Constituie cerinte generale ale valabilitatii obiectului actului juridic civil:
a) obiectul sa fie un fapt personal al celui ce se obliga;
b) cel care se obliga sa fie titularul dreptului;
c) obiectul sa fie determinat sau determinabil
26. Constituie cerintei speciale ale valabilitatii obiectului actului juridic civil:
a) obiectul sa fie determinat sau determinabil;
b) existenta autorizatei administrative sau judiciare ori a altei cerinte prevazute de lege;
c) obiectul sa fie licit si moral.
27. In materia cauzei (scopului) actului juridic civil, intervine nulitatea relativa:
a) actul juridic este pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative;
b) cand partea s-a aflat Intr-o erare esentiala asupra existentei cauze;
c) cand cauza este contrara ordinii publice.
35. Forma actului juridic civil ceruta pentru opozabilitatea fata de terti:
a) atrage, In caz de nerespectare, nulitatea relativa a actului juridic;
b) este ceruta, printre altele, In cazul contractului de sponsorizare;
c) este ceruta, printre altele, In cazul Inscrierii In cartea funciara pentru bunurile mobile prin
anticipatie.
41. In urma contractarii unei obligatii sub conditie suspensiva, pendente conditione:
a) In actele juridice translative de drepturi reale nu se produce efectul translativ;
b) creditorul poate cere debitorului executarea obligatiei asumate;
c) creditorul nu este Indreptatit sa Instraineze dreptul sau.
42. Conditia (ca modalitate a actului juridic) a carei realizare depinde atat de vointa uneia din parti,
cat si de un fapt exterior sau un element exterior acesteia, cat si de vointa unei persoane
nedeterminate este:
a) potestativa simpla;
b) pur potestativa;
c) cauzala.
47. Fac parte din categoria exceptiilor de la principiul pacta sunt servanda:
a) Incetarea contractului de mandat din cauza mortii, incapacitatii sau falimentului mandantului ori
mandatarului;
b) prelungirea (prorogarea) efectelor anumitor acte juridice prin efectul legii, peste termenul
convenit de parti;
c) Incetarea contractului de Intretinere Incheiat pe durata determinata din cauza creditorului, daca
aceasta a survenit dupa expirarea duratei contractului.
49. Fac parte din categoria exceptiilor de la principiul pacta sunt servanda:
a) Incetarea contractului de locatiune din cauza pieirii totale sau considerabile a lucrului;
b) prelungirea (prorogarea) efectelor anumitor acte juridice prin efectul legii, peste temienul
convenit de parti;
c) prelungirea (prorogarea) efectelor actului juridic cu executare succesiva datorita suspendarii
temporare a executarii acestuia pe tot timpul cat dureaza cauza de suspendare.
51. Categoria exceptiilor de la irevocabilitatea actului juridic unilateral include, printre altele:
a) revocarea renuntarii la mostenire, care poate avea loc daca nu a expirat termenul pentru
exercitarea dreptului de optiune succesorala si daca Intre timp, mostenirea nu a fost acceptata de alti
succesori ai defunctului;
b) denuntarea contractului de comanda a unei opere viitoare;
c) revocarea marturisirii pentru eroare de fapt.
56. Calitatea de avand-cauza a unui succesor cu titlu particular se apreciaza In raport de:
a) actele juridice prin care a dobandit un anumit drept subiectiv;
b) actele juridice anterioare ale autorului, referitoare la acelasi drept sau bun, Incheiate cu alte
persoane;
c) actele juridice Incheiate de autorul sau si care nu au nici o legatura cu dreptul subiectiv pe care i
l-a transmis acesta.
59. In categoria exceptiilor aparente de la principiul relativitatii efectelor actului juridic includem,
printre altele:
a) novatia prin schimbare de debitor;
b) novatia prin schimbare de creditor;
c) situatia avanzilor-cauza.
60. Categoria exceptiilor aparente de la principiul relativitati efectelor actului juridic include, printre
altele:
a) contractul In folosul unei terte persoane;
b) promisiunea faptei altuia;
c) reprezentarea.
61. In functie de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala Incalcata la Incheierea actului
juridic civil, nulitatile se clasifica In:
a) nulitati totale si nulitati partiale;
b) nulitati amiabile si nulitati judiciare;
c) nulitati absolute si nulitati relative.
77. In categoria principiilor ce guverneaza efectele nulitatii includem, printre altele, principiul:
a) neretroactivitatii;
b) irevocabilitatii;
c) restitutio in integrum.
86.Actele aleatoru:
a) sunt acelea In care partile cunosc sau pot sa cunoasca, din chiar momentul Incheierii lor, existenta
si Intinderea obligatiilor ce le revin;
b) sunt acele acte juridice cu titlu oneros care, prin natura lor sau prin vointa partilor, ofera cel putin
uneia dintre parti sansa unui castig si o expune totodata la riscul unei pierderi, ce depind de un
eveniment viitor si incert;
c) sunt acelea care dau nastere unui drept subiectiv ce nu a existat anterior.
103. Leziunea ca viciu de consimtamant presupune, atat In cazul minorului, cat si In cazul
majorului, producerea unui prejudiciu:
a) intelectual;
b) material;
c) moral.
113.In categoria exceptiilor de la principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului
initial se include:
a) cazul In care tertul subdobanditor ar putea invoca uzucapiunea;
b) principiul raspunderii delictuale;
c) cazul sub dobanditorului de buna-credinta a unui drept real prin donatie sau legat cu titlul
particular, Insa numai daca au trecut 5 ani de la data Inregistrarii cererii de Inscriere a respectivului
drept In cartea funciara.
121. Momentul pana la care poate fi invocata prescriptia de cel In folosul caruia curge:
a) In prima instanta, prin Intampinare;
b) cat timp prescriptia nu a Inceput sa curga;
c) cel mai tarziu la primal termen de judecata la care partile sunt legal citate.
132. Prescriptia dreptului la actiune In repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita Incepe sa curga:
a) de la data cand cel pagubit a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba;
b) de la data cand cel pagubit a descoperit prejudiciul;
c) de la data cand cel pagubit a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel care
raspunde de ea.
133. Prescriptia dreptului la actiune In anularea actului juridic pentru violenta Incepe sa curga:
a) cel mai tarziu la Implinirea a 18 luni din ziua Incheierii actului;
b) de la data Incetarii violentei;
c) cel mai tarziu la Implinirea a 18 luni din ziua Incetarii violentei.
134. Prescriptia dreptului la actiune In anularea actului juridic pentru dol Incepe sa curga:
a) de la data descoperirii manoperelor dolosive care au viciat consimtamantul;
b) de la data Incheierii actului;
c) de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, dar nu mai tarziu de Implinirea a 18 luni din ziua
Incheierii actului juridic.
136. In cazul actiunii In tagada paternitatii formulata de mostenitorii tatalui biologic, termenul de un
an Incepe sa curga:
a) de la data nasterii copilului;
b) de la data cand tatal a cunoscut nasterea copilului;
c) de la data decesului.
150. Termenul de 18 luni, stabilit de art. 2529 alin. 1 lit. c) Cod Civil, pentru Inceputul prescriptiei
extinctive a actiunii In anularea actului juridic:
a) este un termen de decadere;
b) este un termen de prescriptie;
c) are rolul de a marca momentul de la care Incepe sa curga prescriptia pentru ipoteza In care cauza
de nulitate relativa nu a fost cunoscuta In intervalul celor 18 luni.
8. Ne aflam In prezenta proprietatii rezolubile atunci atunci cand aceasta a fost afectata de:
a) o conditie rezolutorie;
b) o conditie suspensiva;
c) de un termen suspensiv.
10. Ne aflam In prezenta proprietatii rezolubile atunci cand aceasta a fast afectata de:
a) de o conditie suspensiva;
b) de un termen extinctiv;
c) de o conditie rezolutorie.
15. Toate actele juridice consimtite de un proprietar sub conditie rezolutorie, care se Implineste, acte
facute in favoarea tertelor persoane, urmeaza sa se desfiinteze pe baza principiului statuat prin
adagiul:
a) res inter alias acta aliis neque nocere, neque prodesse potest;
b) qui prior tempore, pottor jure;
c) nemo ad alium plus juris trasfere potest quam ipse habet.
16. Cand conditia rezolutorie este pendinte, dobanditorul sub asemenea conditie poate exercita
asupra lucrului:
a) toate drepturile unui proprietar pur si simplu;
b) nu poate exercita nici un drept;
c) are un drept limitat.
19. In cazul dreptului de proprietate comuna pe cote-parti fortata, dreptul de proprietate al fiecarui
coproprietar este:
a) determinat In mod abstract, sub forma unei fractiuni matematice, bunul fiind divizat
corespunzator cotelor-parti;
b) determinat In mod abstract, sub forma unor procente, bunul nefiind divizat corespunzator cotelor
parti;
c) determinat In mod concret prin stabilirea unor portiuni din bunul comun.
25. Actele materiale de folosinta asupra bunului proprietate comuna pe cote-parti obisnuita sau
temporara se pot face:
a) de catre fiecare coproprietar, cu conditia de a se respecta drepturile celorlalti coproprietari;
b) de catre fiecare coproprietar, numai cu acordul instantei judecatoresti;
c) de catre fiecare coproprietar, conform acordului coproprietarilor.
26. Actele materiale de folosinta asupra bunului proprietate comuna pe cote-parti obisnuita sau
temporara:
a) nu pot fi facute decat concomitent de catre toti coproprietarii;
b) pot fi facute de catre fiecare coproprietar, cu conditia de a se respecta drepturile celorlalti
coproprietari;
c) pot fi facute de catre unul singur dintre coproprietari numai In baza unei hotarari judecatoresti
definitive.
27. Atunci cand, In cazul proprietatii comune pe cote-parti obisnuite sau temporare, coproprietaru
nu se Inteleg cu privire la folosinta materiala a bunului, instanta poate dispune:
a) partajul folosintei;
b) Impartirea bunului si Incetarea coproprietatii;
c) fie partajarea folosintei si mentinerea proprietatii comune pe cote-parti, fie Impartirea bunului si
Incetarea coproprietatii.
28. In cazul proprietatii comune pe cote-parti obisnuite sau temporare, actele de administrare sunt
supuse:
a) regulii majoritatii;
b) regulii umanitatii;
c) nu cunosc o regula speciala.
29. In cazul proprietatii comune pe cote-parti obisnuite sau temporare, actele de administrare:
a) nu pot fi Incheiate decat cu acordul a 2/3 din numarul coproprietarilor;
b) nu pot fi Incheiate decat cu acordul majoritatii simple a coproprietarilor;
c) nu pot fi Incheiate decat cu acordul tuturor coproprietarilor.
30. In cazul proprietatii comune pe cote-parti, instanta judecatoreasca poate Incuviinta efectuarea de
acte de administrare cu privire la bunul comun:
a) In toate situatiile;
b) numai In cazul In care unul dintre coproprietari se afla In imposibilitatea de a-si exprima vointa
sau daca acesta se opune In mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil
mentinerii unitatii sau valorii bunului;
c) In nicio situatie.
31. Actele de administrare care limiteaza In mod substantial posibilitatea unui coproprietar de a
folosi bunul comun In raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcina excesiva prin
raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de ceilalti coproprietari:
a) nu vor putea fi efectuate decat cu acordul acestuia;
b) vor putea fi efectuate numai conform regulii unanimitatii;
c) vor putea fi efectuate cu o majoritate de 2/3 din numarul coproprietarilor.
32. Orice acte juridice de dispozitie cu privire la bunul comun, actele de folosinta cu titlu gratuit,
cesiune de venituri imobiliare si locatiunile Incheiate pe termen mai mare de trei ani si actele care
urmaresc exclusiv Infrumusetarea bunului:
a) nu se pot Incheia decat cu acordul tuturor coproprietarilor;
b) se pot Incheia numai cu o majoritate de 2/3 din numarul coproprietarilor;
c) se pot Incheia numai cu majoritatea simpla din numarul coproprietarilor.
33. In cazul proprietatii comune pe cote-parti obisnuite sau temporare, actele juridice cu privire la
cota-parte ideala, abstracta asupra dreptului se pot face:
a) de fiecare coproprietar, In mod liber;
b) de fiecare coproprietar numai cu respectarea regulii unanimitatii;
c) de fiecare coproprietar, cu acordul celorlalti coproprietari.
35. Proprietatea comuna pe cote-parti obisnuita sau temporara este conceputa ca o stare vremelnica,
motiv pentru care:
a) sunt nule conventiile prin care se renunta la dreptul de a cere partajul sau prin care se instituie
obligatia de a ramane perpetuu In indiviziune;
b) coproprietarii pot Incheia conventii pentru mentinerea starii de indiviziune pe o durata de cel
mult 5 ani;
c) coproprietarii pot Incheia conventii prin care se renunta la dreptul de a cere partajul.
36. Partajul sau Imparteala este modul specific de Incetare a coproprietatii, iar actiunea prin care se
solicita partajul se prescrie:
a) In termen de 3 ani de la nasterea coproprietatii;
b) In termen de 30 de ani de la nasterea coproprietatii;
c) este imprescriptibila extinctiv.
37. Modul specific de Incetare a starii de coproprietate Il constituie partajul, iar actiunea In partaj
este:
a) imprescriptibila extinctiv;
b) prescriptibila In termenul general de prescriptie de 3 ani;
c) este prescriptibila numai atunci cand starea de coproprietate Isi are izvorul In indiviziunea
succesorala.
41. In cazul In care partajul unui bun imobil constructie necesita efectuarea anumitor lucrari:
a) nu este necesara autorizatie administrativa;
b) este necesara autorizatie administratlva In conformitate cu dispozltiile Legii nr. 50/1991
modificata si republicata;
c) este necesara autorizatie administrativa In conformitate cu dispozitiile Decretului nr. 144/1958.
43. In cazul In care bunurile proprietate comuna pe cote-parti fortata sunt bunuri accesorii:
a) pot fi instrainata separat de bunurile principale fata de care au caracter accesoriu;
b) nu pot fi Instrainate separat de bunurile principale fata de care au caracter accesonu;
c) pot fi Instrainate numai cu acordul tuturor coproprietarilor separat de bunurile principale.
47. In cazul In care bunul proprietate comuna pe cote-parti fortata are caracter accesoriu, exercitarea
dreptului de proprietate comuna pe cote-parti fortata:
a) se face conform liberei vointe a coproprietarilor;
b) se face In scopul utilizarii fondului caruia i-a fost afectat bunul accesoriu;
c) se poate face numai concomitent de catre toti coproprietarii.
48. Zidul, santul, precum si orice alta despartitura Intre doua fonduri sunt prezumate a fi In
proprietate comuna a vecinilor:
a) daca nu rezulta contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori daca
proprietatea comuna nu a devenit proprietate exclusiva prin uzucapiune, In conditiile legii;
b) numai atunci cand rezulta contrariul din titlul de proprietate;
c) numai daca proprietatea comuna nu a devenit proprietate exclusiva prin uzucapiune, In conditiile
legii.
59. Proprietarul care a Inchiriat un lucru, atunci cand chiriasul refuza sa i-l restituie la termenul
stipulat In contract, poate introduce Impotriva acestuia din urma:
a) o actiune In revendicare;
b) o actiune personala care Isi are temeiul In contractul de locatiune;
c) o actiune confesorie.
62. In lipsa extrasului de carte funciara, proba dreptului de proprietate este dificil de facut, deoarece:
a) nu s-au redactat Inscrisuri doveditoare ale transmisiunii dreptului de proprietate asupra bunului
imobil
b) inscrisurile intocmite nu contin si planuri topografice pentru delimitarea bunului imobil dobandit;
c) principiul relativitatii actelor juridice face ca actele juridice sa produca efecte juridice numai
Intre partile care le-au Incheiat,succesorii universali ai acestora si succesorii cu titlul universal,
nefiind opozabile tertilor
63.In lipsa extrasului de carte, in proba dreptului de proprietate exista dificultati si datorita efectelor
produce de principiul relativitatii actelor juridice, conform cu care acestea:
a) produc efecte numai Intre partile care
b) produc efecte numai intre partile care le-au incheiat si succesorii universali ai acestora si
succesorii cu titlu iniversal;
c) produc efecte numai cu privire la succesorii cu titlu particular.
70. Daca bunul revendicat a pierit datorita unui caz fortuit sau din cauza de forta majora si posesorul
a fost de rea credinta:
a) riscul Il suporta, In toate cazurile, reclamantul;
b) riscul Il suporta reclamantul proprietar numai daca paratul dovedeste ca bunul ar fi pierit chiar
daca se afla la proprietar;
c) riscul Il suporta reclamantul, daca dovedeste ca nu a putut preIntampina producerea
evenimentului.
76. Urmare a admiterii actiunii In revendicare, posesorul fie de buna credinta, fie de rea-credinta:
a) are dreptul sa ceara Intotdeauna cheltuielile necesare;
b) are dreptul la restituirea totala a cheltuielilor utile;
c) are dreptul la restituirea partiala a cheltuielilor utile, In masura sporului de valoare realizat de
lucru la momentul restituirii.
79. Urmare a admiterii actiunii de revendicare, cu privire la lucrarile, constructiile sau plantatiile
efectuate de posesor, raporturile dintre acesta si proprietar sunt supuse regulilor din materia:
a) ocupatiunii;
b) accesiunii;
c) posesiei.
83. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de buna-crediata asupra bunurilor
mobile corporale valoreaza titlu de proprietate:
a) nu cunoaste exceptii:
b) se aplica si titlurilor la purtator, a caror valoare este Incorporata In titlu;
c) nu se aplica bunurilor mobile corporale care sunt accesorii ale unui imobil.
84. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de buna-credinta asupra bunurilor
mobile corporale valoreaza titlu de proprietate nu se aplica:
a) universalitatii juridice;
b) fondului de comert;
c) bunurilor privite In mod individual.
85. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de buna-credmta asupra bunurilor
mobile corporale valoreaza titlu de proprietate nu se aplica:
a) universalitatilor juridice;
b) fractiunilor de universalitate;
c) bunurilor privite ut singuli.
86. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de buna-credinta asupra bunurilor
mobile corporale valoreaza titlu de proprietate poate fi invocata de:
a) un detentor precar, care detine bunul de la proprietarul acestuia;
b) tertul dobanditor care dobandeste bunul de la un detentor precar, caruia adevaratul proprietar i l-a
Incredintat de buna voie;
c) un posesor care define bunul de la proprietarul acestuia.
87. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de buna-credinta asupra bunurilor
mobile corporale valoreaza titlu de proprietate poate fi invocata de:
a) un detentor precar care a gasit bunul mobil;
b) un posesor care exercita posesia pentru proprietarul bunului;
c) tertul dobanditor care dobandeste bunul de la un detentor precar, caruia adevaratul proprietar i l-a
Incredintat de buna voie.
88. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de buna-credinta asupra bunurilor
mobile corporale valoreaza titlu de proprietate Isi gaseste aplicare cu respectarea urmatoareIor
conditii:
a) sa existe o posesie cu elementele animus si corpus;
b) posesia sa fie de buna-credinta;
c) posesia sa nu tie exercitata de mai multe persoane.
89. Regula art. 935-937 Cod civil, conform cu care posesiunea de buna-credinta asupra bunurilor
mobile corporale valoreaza titlu de proprietate Isi gaseste aplicare cu respectarea urmatoarelor
conditii:
a) sa existe o posesie utila si de buna-credinta;
b) sa existe numai o posesie de buna-credinta;
c) sa existe numai o detentie precara.
90. In cazul aplicarii regulii art. 935-937 Cod civil, conform careia posesia de buna-credinta asupra
bunurilor mobile corporale valoreaza titlu de proprietate, posesia trebuie sa fie:
a) numai continua si netulburata;
b) numai continua si publica;
c) continua, netulburata si publica.
91. In cadrul regulii art. 935-937 Cod civil, conform careia posesiunea de buna credinta asupra
bunurilor mobile corporale valoreaza titlu de proprietate, tertul dobanditor este considerat de buna-
credinta, daca:
a) ignora viciul de care este afectat titlul aceluia de la care a dobandit;
b) daca, cunoscand situatia juridica a bunului, considera ca este firesc sa-l dobandeasca;
c) daca a depus toate diligentele pentru a cunoaste situatia juridica a bunului si a aflat ca proprietarul
l-a Incredintat Instrainatorului.
92. In cadrul regulii art. 935-937 Cod civil, conform careia posesiunea de buna credinta asupra
bunurilor mobile corporale valoreaza titlu de proprietate, tertul dobanditor este considerat de buna-
credinta, daca:
a) a cunoscut viciul de care este afectat titlul aceluia de la care a dobandit, dar a considerat ca poate
acoperi viciul respectiv;
b) a depus toate diligentele pentru a cunoaste situatia juridica a bunului si a aflat ca proprietarul 1-a
Incredintat Instrainatorului;
c) ignora viciul de care este afectat titlul aceluia de la care a dobandit.
93. In cazul aplicarii regulii art. 935-937 Cod civil, conform careia posesiunea de buna-credinta
asupra bunurilor mobile corporale valoreaza titlu de proprietate, pe langa buna credinta:
a) se cere si existenta unui just titlu;
b) nu se cere si existenta unui just titlu;
c) justul titlu trebuie sa tie un element constitutiv al bunei-credinte.
94.Regula art 935-937.cod civil conform careia Posesia de buna-credinta asupra bunurilor mobile
corporale valoreaza titlu de proprietate se aplica:
a) numai bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil.
b) si in legatura cu dibandirea dreptului de uzufruct si a dreptului de uz asupra unui bun mobil
c) numai In legatura cu dobandirea dreptului de uzufruct.
95.In cazul aplicarii art 935-937 Cos civil, conform careia posesia de buna credinta asupra bunurilor
mobile coroorale valoreaA titlu de proprietar se aplica.
a) bunul trebuie sa.i fie luat adevaratului proprietar In afara vointei sale;
b) adevaratul proprietar se desesizeaza In mod voluntar de bunul sau;
c) adevaratul proprietar a pierdut bunul sau.
96. In cazul aplicarii regulii art. 935-937 Cod civil, conform careia posesia de bunacredinta asupra
bunurilor mobile corporale valoreaza titlu de proprietate:
a) bunul mobil trebuie sa-i fi fost furat adevaratului proprietar;
b) adevaratul proprietar trebuie sa fi pierdut bunul mobil;
c) adevaratul proprietar trebuie sa fi Incredintat bunul mobil prin propria sa vointa unei terte
persoane care, In acest fel, a devenit detentor precar.
97. Regula statuata Ia art. 935-937 Cod civil, conform careia posesia de bunacrediata asupra
bunurilor mobile corporale valoreaza titlu de proprietate:
a) nu poate fi invocata de catre detentorul precar Impotriva proprietarului de la care detine bunul;
b) poate fi invocata de catre detentorul precar Impotriva proprietarului de la care detine bunul;
c) nu se aplica bunurilor pierdute sau furate, In favoarea hotului sau a gasitorului.
98. Conform reglementarilor art. 937 alin. 2 Cod civil, bunul pierdut sau furat, poate fi revendicat de
la posesorul de buna-credinta, in termen de:
a) 30 de ani din ziua In care a fast pierduta stapanirea materiala a bunului;
b) 3 ani din ziua In care a fast pierduta stapanirea materiala a bunului;
c) 10 de ani din ziua In care a fast pierduta stapanirea materiala a bunului.
99. Conform reglementarilor art. 937 alin. 2 Cod civil, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de
la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este intentata, sub sanctiunea decaderii, In termen de 3
ani de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului si este necesar ca:
a) reclamantul sa dovedeasca ca a fost detentor precar al lucrului;
b) reclamantul sa dovedeasca ca lucrul a iesit din patrimoniul sau cu voia sa;
c) reclamantul sa dovedeasca ca bunul a iesit din patrimoniul sau fara voia sa.
100. Conform reglementarilor art. 937 alin. 2 Cod civil, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat
de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este intentata, sub sanctiunea decaderii, In termen de
3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului si:
a) este necesar sa fie vorba de un tert dobanditor de buna-credinta care a dobandit de la hot sau
gasitor;
b) este necesar sa fie vorba de un tert dobanditor de buna-credinta care sa fi dobandit numai de la
hot;
c) este necesar sa fie vorba de un tert dobanditor de buna-credinta care sa fi dobandit numai de la un
gasitor.
101. Conform reglementarilor art. 937 alin. 2 Cod civil, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat
de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea este intentata In termen de 3 ani de la data la care
proprietarul a pierdut stapanirea materiala a bunului si:
a) termenul de 3 ani este un termen de recomandare;
b) termenul de 3 ani este un termen de prescriptie;
c) termenul de 3 ani este un termen de decadere.
102. Este cunoscut ca oricine se afla la un moment dat In posesia unui bun mobil este prezumat ca
are un titlu de dobandire a dreptului de proprietate asupra bunului, Insa, daca este vorba despre un
bun furat sau pierdut care a fost cumparat dintr-un loc ori de la o persoana care vinde In mod
obisnuit bunuri de acelasi fel ori daca a fost adjudecat la o licitatie publica:
a) posesoml de buna-credinta poate retine bunul pana la indemnizarea sa inegrala pentru pretul platit
vanzatorului;
b) posesorul de buna-credinta nu poate retine bunul In nicio situatie;
c) posesorul , fie de buna-credinta, fie de rea credinta poate retine bunul pana la indemnizarea sa
integrala pentru pretul platit vanzatomlui.
103. Este cunoscut ca oricine se afla la un moment dat In posesia unui bun mobil este prezumat ca
are un titlu de dobandire a dreptului de proprietate asupra bunului, Insa, daca este vorba despre un
bun furat sau pierdut care a fost cumparat dintr-un loc ori de la o persoana care vinde In mod
obisnuit bunuri de acelasi fel ori daca a fost adjudecat la o licitatie publica:
a) proprietarul care revendica bunul are obligatia de a plati tertului dobanditor pretul pe care acesta
l-a platit;
b) proprietarul care revendica bunul are obligatia de a plati tertului dobanditor valoarea bunului din
momentul respectiv;
c) proprietarul care revendica bunul nu are obligatia de a plati tertului dobanditor nicio suma de
bani.
104. Este cunoscut ca oricine se afla la un moment dat In posesia unui bun mobil este prezumat ca
are un titlu de dobandire a dreptului de proprietate asupra bunului, Insa, daca este vorba despre un
bun furat sau pierdut care a fast cumparat dintr-un loc ori de la o persoana care vinde in mof
obisnuit bunuri de acelasi fel ori daca a fast adjudecat la o licitatie publica, atunci proprietarul
bunului a carui actiune In revendicare izbandeste si care are obligatia sa plateasca tertului
dobanditor pretul pe care acesta l-a platit:
a) nu are o actiune In despagubiri Impotriva hotului sau gasitorului;
b) are o actiune In despagubire Impotriva hotului sau gasitorului;
c) suporta dauna creata, In calitate de proprietar al lucrului.
105. Regula statuata la art. 935-937 Cod civil, conform careia posesia de buna-credinta asupra
bunurilor mobile corporale valoreaza titlu de proprietate se justifica prin aceea ca:
a) textul legal se Intemeiaza pe o prescriptie instantanee;
b) textul legal creeaza un mod de dobandire a dreptului de proprietate prin efectul legii;
c) textul legal creeaza un mod de dobandire a dreptului de proprietate prin acordul partilor.
106. Regula statuata la art. 935-937 Cod civil, conform careia posesia de bunacredinta asupra
bunurilor mobile corporale valoreaza titlu de proprietate:
a) instituie un mod de dobandire a dreptului de proprietate pe calea traditiunii;
b) instituie un mod de dobandire a dreptului de proprietate pe calea accesiunii;
c) instituie o prezumtie absoluta de proprietate.
107. Conform prevederilor art. 935 Cod civil, posesia de buna-credinta asupra bunurilor mobile
corporale valoreaza titlu de proprietate, iar conform art. 937, persoana care, cu buna-credinta
Incheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros avand ca obiect un bun
mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luarii sale in posesie efectiva, insa In cazul
bunului pierdut sau furat acesta poate fi revendicat de la posesorul de buna-credinta, daca actiunea
este intentata In termenul de decadere de 3 ani, de la data la care proprietarul a pierdut stapanirea
materiala a bunului si:
a) aceste reguli nu se aplica bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil. dar se aplica si In
legatura cu dobandirea dreptului de uzufruct si a dreptului de uz asupra unui bun mobil;
b) aceste reguli se aplica si bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil, dar nu se aplica si In
legatura cu dobandirea dreptului de uzufruct si a dreptului de uz asupra unui bun mobil;
c) aceste reguli se aplica bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil, dar nu se aplica si In
legatura cu dobandirea dreptului de uzufruct si a dreptului de uz asupra unui bun mobil.
108. Poate fi formulata de o persoana fizica actiunea In revendicare care are ca obiect bunuri:
a) proprietate privata;
b) proprietate publica din domeniul public;
c) proprietate publica privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale.
112. Cunoscut fiind ca posesia este exercitarea In fapt a prerogativelor dreptului de proprietate
asupra unui bun de catre persoana care il stapanedte si care se comporta ca un proprietar:
a) dispozitiile legale ib materia posesiei se aplica, In mod corespunzator si in privinta posesorului
care se comporta ca un titular al altui drept real, cu exceptia drepturilor reale de garantie;
b) dispozitiile legale in materia posesiei se aplica In mod corespunzator si In privinta posesorului
care se comporta ca un titular al altui drept real, chiar In cazul drepturilor reale de garantie;
c) dispozitiile legale in materia posesiei se aplica numai In cazul drepturilor reale de garantie.
113. Posesia este exercitata in fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de catre
persoans care il stapaneste si care se comporta ca un proprietar si:
a) dreptul de uzufruct este susceptibil de posesie;
b) dreptul de uzufruct nu este susceptibil de posesie;
c) dreptul de uz este susceptibil de posesie.
125. Pana la proba contrara, acela care stapaneste un bun mobil corporal:
a) este prezumat detentor precar;
b) este prezumat proprietar al acestuia;
c) este prezumat hot sau gasitor al bunului respectiv.
126. Detentia precara:
a) odata dovedita, este prezumata ca se mentine pana la proba intervertirii sale;
b) odata dovedita, nu poate fi transformata In posesie;
c) odata dovedita se considera ca detentorul precar este proprietar.
131. In cazul intervertirii precaritatii este posibila transformarea detentiei precare In posesie, In
cazurile si conditiile prevazute de lege si:
a) In cazul imobilelor Inscrise In cartea funciara se considera ca dobanditorul acestora este de buna-
credinta daca Inscrie dreptul In folosul sau Intemeindu-se pe cuprinsul cartii funciare, iar In celelalte
cazuri este de buna-credinta dobanditorul care nu cunostea si nici nu trebuia, dupa Imprejurari,sa
cunoasca lipsa calitatii de proprietar a celui de la care a dobandit bunul;
b) nu prezinta interes buna sau reaua-credinta a dobanditorului;
c) prezinta interes buna sau reaua-credinta a dobanditorului numal In cazul imobilelor prin
destinatia proprietarului.
144. In cazul In care tulburarea posesiei sau deposedarea s-a produs prin violenta:
a) actiunea posesorie poate fi introdusa si de cel care exercita o posesie viciata;
b) actiunea posesorie nu poate fi introdusa de cel care exercita o posesie viciata;
c) actiunea posesorie poate fi inteodusa si de cel care a exercitat violenta asupra posesorului.
145. Daca exista motive temeinice sa se considere ca bunul posedat poate fi distrus ori deteriorat de
un lucru aflat In posesia altei persoane sau ca urmare a unor lucrari:
a) posesorul nu poate sa ceara instantei luarea masurilor necesare pentru evitarea pericolului sau,
daca este cazul, Incetarea lucrarilor;
b) posesorul poate sa ceara instantei luarea masurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, daca
este cazul, Incetarea lucrarilor;
c) posesorul poate sa ceara instantei numai luarea masurilor necesare pentru evitarea pericolului, dar
nu si Incetarea lucrarilor.
6.Rezoluţiunea:
a) nu operează de drept;
b) opereaza de drept;
c) trebuie cerută de partea care nu doreşte sau nu mai poate sa-şi execute obligaţia.
7. Condiţiile necesare pentru admisibilitatea rezoluţiunii judiciare sunt:
a) trebuie să existe o neexecutare totală sau partială, dar importanta a obligatiei de catre una dintre
părti;
b) neexecutarea trebuie sa fie imputabilă debitorului;
c) debitorul obligatiei neexecutate trebuie să fi fost pus în intarziere în condiţiile legii.
13.Ce se întâmplă atunci când într-un contract sinalagmatic obligaţia a devenit numai partial
imposibil de executat:
a) se reduce,in mod corespunzator, contraprestaţia care ar urma sa fie executata de catre cealalta
parte, iar debitorul obligaţiei imposibil de executat suporta riscul numai în masura partii neexecutate
de ei;
b) se desfiinţeaza contractul, în măsura în care partea care ar putea fi executata nu îndeplineşte
scopul pentru care contractul a fost încheiat;
c) pârtile trebuie sa stabileasca un alt mod de executare a contractului.
15.In cazul unui contract de vânzare-cumparare a unui bun individual determinat riscul contractului
îl va suporta:
a) în lipsa de stipulaţie contrara, cat timp bunul nu este predat, riscul contractului râmâne în sarcina
debitorului obligaţiei de predare, chiar daca proprietatea a fost transferata dobânditorului;
b) cumparatorului în toate situaţiile;
c) ambele parti.
17. în cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate care au ca object bunuri de gen,
daca pana la momentul predarii bunurilor intervine o imposibilitate de executare, riscul contractului
va fi suportat de:
a) dobânditor;
b) transmiţător;
c) de ambele parti.
18. In cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate care au ca obiect un lucru cert, care
a pierit din cauze fortuite înainte de a fi fost predat dobânditorului devenit proprietar, dacă înainte
de pieirea lucrului transmitatorul fusese pus in întârziere pentru că nu-şi executase obligaţia de
predare, riscul contractului va fi suportat de:
a) dobânditor;
b) transmitătoru pus în intârziere, care nu se poate libera chiar daca ar dovedi ca bunul ar fi pierit şi
daca obligaţia de predare ar fi fost executată la timp;
c) de ambele parti,in egala masura .
19. In cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate care au ca obiect un lucru cert, în
care transferul dreptului de proprietate nu se produce la încheierea contractului, ci ulterior, iar lucrul
piere înainte de a fi operat transferul dreptului de proprietate, riscul contractului va fi suportat de:
a) vânzător;
b) cumpărător;
c) de ambele părţi.
20. In cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate care au ca obiect un lucru cert, în
cazul în care cumpărătorul a cumparat sub conditie potestativă, dacă lucrul piere pendente
conditlone, riscul este suportat de:
a) vânzător;
b) cumpărător;
c) de ambele parti.
21. în cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate care au ca obiect un lucru cert, în
cazul în care cumpărătorul dobândeşte bunul sub condiţie rezolutorie, daca lucrul piere pendente
conditione, riscul contractului este suportat de:
a) vânzător;
b) cumpărător;
c) de ambele părti.
22. în cazul contractelor sinalagmatice translative de proprietate în toate cazurile în care transferul
unui bun este afectat de o condiţie, iar bunul piere pendente conditione, riscul contractului este
suportat de:
a) de transmiţatorul bunului;
b) de dobânditorul bunului;
c) de acea parte care are calitatea de proprietar sub conditie rezolutorie.
25. Dacă autorul prejudiciului înceteaza din viata înainte de a i se stabili întinderea răspunderii,
obligaţia de dezdâunare:
a) se transmite mostenitorilor;
b) nu se transmite moştenitorilor;
c) se stinge.
28. Cu privire la raportul dintre răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă contractuală:
a) răspunderea civilă delictuală formează dreptul comun al răspunderii civile;
b) răspunderea civila contractuala formează dreptul comun al răspunderii civile;
c) între cele doua forme ale răspunderii civile nu există nici o legătură.
29. Răspunderea civilă delictuală, în caz de coautorat la săvârşirea faptei ilicite, are un caracter:
a) divizibil;
b) solidar;
c) indivizibil.
31.Pentru a se angaja raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie trebuie sa existe:
a) un prejudiciu;
b) vinovaţia celui care a cauzat prejudiciul;
c) capacitatea deplină de exerciţiu.
40. Fiind cunoscut ca orice persoană trebuie să-şi execute obligaţiile pc care lea contractat şi că
atunci când nu îşi îndeplineşte această îndatorire este răspunzatoare de prejudiciul cauzat celeilalte
părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu:
a) dacă prin lege nu se prevede altfel, nici una dintre părţi nu poate înlâtura aplicarea regulilor
răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile;
b) dacă prin lege nu se prevede altfel, oricare dintre părţi poate înlătura aplicarea regulilor
răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile;
c) dacă prin lege nu se prevede altfel, debitorul are posibilitatea să înlăture aplicarea regulilor
răspunderii contractuale, optând în favoarea altor reguli care îi sunt mai favorabile.
41. Răspunderea civilâ delictuala:
a) presupune săvârşirea faptei ilicite cu vinovăţie;
b) se angajează şi atunci când lipseşte vinovăţia;
c) se angajează şi pentru cea mai uşoară culpă.
43. Persoanele nepuse sub interdicţie, care suferă de boli psihice care Ie afectează discernământul,
dacă au împlinit 14 ani:
a) sunt prezumate ca nu au capacitate delictuala;
b) sunt prezumate că au capacitate delictuală;
c) necesită efectuarea probei capacităţii delictuale de către reclamant.
44. Conform prevederilor art. 1372 al. 1 din Codul civil, cel care în temeiul legii, al unui contract ori
al unei hotărâri judecătoreşti este obligat sa supravegheze un minor sau o persoana pusa sub
interdictie, raspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane şi:
a) părinţii răspund pentru faptele copiilor lor minori, prezumându-se că în exercitarea îndatoririlor
părinteşti au existat abateri;
b) părinţii răspund pentru faptele copiilor lor minori, prezumându-se câ între îndeplinirea
îndatoririlor care Ie reveneau şi comiterea de catre un minor a faptei ilicite a existat o cauzalitate;
c) părintii răspund pentru faptele copiilor lor minori, prezumându-se că a existat culpa acestora în
îndeplinirea obligatiilor ce le reveneau.
45. Conform prevederilor art. 1372 alin. 1 Cod civil, cel care în temeiul legii, al unui contract ori al
unei hotărâri judecătoreşti este obligat sa supravegheze un minor sau o persoana pusă sub interdicţie
raspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane şi parinti raspund pentru
faptele copiilor lor minori:
a) dacâ filiaţia este din casătorie;
b) dacă filiaţia este din afara căsătoriei;
c) dacă filiaţia rezultă din adoptie.
46. Conform prevederilor art. 1372 al. 2 din Codul civil, cel care în temeiul legii, al unui contract ori
al unei hotarâri judecatoreşti este obligat sa supravegheze un minor sau o persoana pusa sub
interdictie, raspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urmă persoane şi:
a) raspunderea subzistă chiar în cazul când faptuitorul, fiind lipsit de discemământ, nu răspunde
pentru fapta proprie;
b) răspunderea nu subzistă dacă faptuitorul, fiind lipsit de discernământ, nu răspunde pentru fapta
proprie;
c) răspunderea nu subzistă dacă faptuitorul are capacitate de exerciţiu restrânsă.
47. Conform prevederilor art. 1372 al. 2 din Codul civil, cel care în temeiul legii, al unui contract ori
al unei hotărâri judecătoreşti este obligat sa supravegheze un minor sau o persoana pusa sub
interdicţie, răspunde de prejudicial cauzat altuia de catre aceste din urma persoane si:
a) cel obligat la supraveghere nu poate fi exonerat de raspundere;
b) cel obligat la supraveghere este exonerat de râspundere numai dacă dovedeşte că nu a putut
împiedica fapta prejudiciabila;
c) în cazul părinţilor sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi facută numai dacă ei
probează că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care şi-au îndeplinit
îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti.
48. Conform prevederilor art. 1372 alin. 1 Cod civil, cel care în temeiul legii, al unui contract ori al
unei hotărâri judecătoreşti este obligat sa supravegheze un minor sau o persoana pusa sub interdicţie
răspunde de prejudiciul cauzat altuia de câtre aceste din urmă persoane şi:
a) în toate aceste situaţii, acela obligat la supraveghere este exonerat de răspundere dacă dovedeşte
că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă;
b) în aceste situaţii, acela obligat la supraveghere nu poate fî exonerat de răspundere;
c) în cazul părinţilor sau, după caz, al tutorilor, aceştia se pot exonera de răspundere numai dacă
probează că fapta copilului constituie urmare a unei alte cauze decât modul în care şi-au îndeplinit
îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti.
56. In cadrul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, atunci când fapta cauzatoare de
prejudicii constituie şi infracţiune:
a) instanţa civilă este legată de dispoziţiile legii penale şi de hotărârea definitivă de achitare sau de
încetare a procesului penal cu privire la existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei
ilicite;
b) instanta civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale dar este legată de hotărârea definitivă de
achitare sau de încetare a procesului penal cu privire la existenţa prejudiciului ori a vinovâţiei
autorului faptei ilicite;
c) instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotârârea definitivă de achitare
sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveste existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei
autorului faptei ilicite.
60. In cadrul raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie îa cazul în care victima a contribuit cu
intentie sau din culpa la cauzarea ori la marirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte,
deşi putea să o facă, cel chemat să râspundă:
a) este ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o;
b) este ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o şi în cazul în care la cauzarea
prejudiciului au contribuit atât fapta savârsita de autor, cu intenţie sau din culpă, cat şi forta majoră,
cazul fortuit ori fapta terţului pentru care autorul nu este obligat sâ răspundă;
c) va raspunde pentru întregul prejudiciu.
61. Conform dispozitiilor art. 1373 al. 1 Cod civil, comitentul este obligat sa repare prejudiciul
cauzat de prepuşii sai ori de cate ori fapta savarsita de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu
scopul funcţiilor încredinţate şi este comitent:
a) acela care în virtutea unui contract exercită direcţia, supravegherea si controlul asupra celui care
îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări in interesul sau ori al altuia;
b) acela care în temeiul legii exercita directia, supravegherea şi controlul asupra celui care
îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul sau ori al altuia;
c) acela care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti este obligat să
supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie.
62.Conform dispozitiilor art. 1373 Cod civil, care reglementează răspunderea comitentului pentru
fapta prepusului, raportul de prepuşenie implică existenţa unui:
a) raport de egalitate;
b) raport de subordonare;
c) raport de independenţă între părţi.
63.Conform dispozitiilor art. 1373 Cod civil, care reglementează răspunderea comitentului pentru
fapta prepusului, raporturile de prepuşenie pot rezulta din:
a) contractul de munca;
b) contractul de locaţiune;
c) contractul de donaţie.
64.Conform dispozitiilor art. 1373 Cod civil, care reglementeaza răspunderea comitentului pentru
prepuşi, în cadrul acestei forme de răspundere civilă delictuală:
a) nu poate exista o disociere între raportul de prepusenie si contractul de muncă încheiat cu un
anumit angajator;
b) poate exista o disociere între raportul de prepuşenie şi contractul de muncă încheiat cu un anumit
angajator, în cazul detaşării;
c) poate exista o disociere între raportul de prepuşenie şi contractul de muncă în cazul în care
conducătorul unui autovehicul macara care are contract de muncă încheiat cu societatea comercială
proprietară a utilajului îşi desfaşoarâ activitatea în cadrul altei societăţi comerciale, căreia i-a fost
încheiat acel utilaj de către societatea comercială proprietară, al cărei angajat este manipulantul.
65.Conform dispozitiilor art. 1373 Cod civil, se instituie raspunderea civila delictuală a comitentului
pentru prepusi. Astfel, sub aspectul asistentei medicale acordate, medicul:
a) nu are calitatea de prepus al organizatiei sanitare la care este angajat;
b) are calitatea de prepus al organizatiei sanitare la care este angajat;
c) are calitatea de prepus al organizaţiei sanitare, dacă este pusă în discuţie îndeplinirea sau
neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu stabilite prin regulamente sanitare, independent de actul
medical prestat (cum ar fi programul vizitelor, respectarea programului de gărzi, raportul zilnic etc.)
66. Conform dispozitiilor art. 1373 Cod civil, se instituie raspunderea civila delictuală a
comitentului pentru prepusi, si:
a) comitentul nu raspunde daca dovedeste ca victima cunostea sau, dupa împrejurări, putea să
cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fară nicio legătura cu
atribuţiile sau cu scopul fiincţiilor încredinţate;
b) comitentul raspunde chiar şi atunci când victima cunoştea, la data săvârşirii faptei prejudiciabile,
că prepusul a acţionat fara nicio legăturâ cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate;
c) comitentul nu răspunde, decât atunci când în virtutea unui contract sau în temeiul legii exercită
direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplinea anumite funcţii sau însărcinări în
interesul său ori al altuia.
67. In conformitate cu reglementarile art. 1373 Cod civil se angajeaza răspunderea civila delictuală
a comitenţilor pentru prepuşi, victima prejudiciului având obligaţia de a dovedi:
a) existenţa prejudiciului;
b) existenţa faptei ilicite a prepusului;
c) existenţa discernământului prepusului.
68. în conformitate cu reglementările art. 1373 Cod civil se angajeaza răspunderea civilă delictuală a
comitenţilor pentru prepuşi, cu respectarea următoarelor condiţii speciale:
a) existenţa raportului de prepuşenie;
b) existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a prepusului şi prejudiciul produs;
c) prepusul să fi săvârşit fapta în legâtură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
69. în conformitate cu reglementările art. 1373 Cod civil se angajeaza răspunderea comitenţilor
pentru prepuşi dacă:
a) prepusul acţioneazâ în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate;
b) victima cunoştea, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fară nicio legătură
cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate;
c) numai dacă prepusul nu a fost îndeajuns supravegheat de câtre comitent.
70. In conformitate cu reglementările art. 1373 Cod civil, se angajeaza răspunderea comitenţilor
pentru prepuşi, iar victima prejudiciului poate acţiona în judecată:
a) pe comitent, în temeiul art. 1373 Cod civil;
b) pe prepus, în temeiul art. 1357 Cod civil;
c) pe comitent şi pe prepus, în temeiul art. 1357 Cod civil.
71.In conformitate cu reglementârile art. 1373 Cod civil, se angajeaza răspunderea comitenţilor
pentru prepuşi şi împotriva acţiunii formulate de victima prejudiciului, comitentii:
a) nu au posibilitatea sa se exonereze de raspundere;
b) se pot exonera de răspundere numai dacă dovedesc că nu au putut împiedica fapta prejudiciabilă;
c) se pot exonera de răspundere dacâ dovedesc că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să
cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, câ prepusul a acţionat fară nicio legătură cu
atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
72.Conform prevederilor art. 1372 Cod Civil, cel care în temeiul legii, al unui contract on al unei
hotârâri judecătoreşti este obligat sa supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdictie
raspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urma persoane şi:
a) părinţii nu răspund dacâ fac dovada că sunt îndeplinite cerinţele răspunderii persoanei care avea
obligaţia de supraveghere a minorului;
b) nicio altă persoană, în afara comitentului, nu răspunde pentru fapta prejudiciabilă săvârşită de
minorul care avea calitatea de prepus;
c) în cazul în care comitentul este părintele minorului care a sâvârşit fapta ilicită, victima are dreptul
de a opta asupra temeiului raspunderii.
73.Conform dispozitiilor art. 1375 Cod civil se instituie raspunderea civila pentru prejudiciile
produse de:
a) animalele sălbatice din rezervaţii sau parcuri de vânătoare închise, când prejudiciul s-a produs în
interiorul rezervaţiei sau parcului respectiv;
b) animale domestice aflate pe proprietatea proprietatului acestora;
c) animale domestice care părăsesc proprietatea proprietarului acestora.
74.Conform prevederilor art. 1375 Cod civil se instituie raspunderea civila delictuală pentru
prejudiciile cauzate de:
a) animalele sălbatice aflate în grădini zoologice;
b) animalele salbatice aflate în menajeriile circurilor;
c) animalele sălbatice aflate în stare de libertate.
75.Dacă animalele sălbatice din categoria vânatului au produs daune, răspunderea civilă a unităţilor
care gestionează vânatul:
a) se angajează conform prevederilor art. 1375 Cod civil, ca raspundere pentm prejudiciile cauzate
de animale;
b) nu se angajeaza răspunderea civilă;
c) se angajează conform prevederilor art. 1357 Cod civil, ca raspundere pentru fapta proprie.
76. Conform dispozitiilor art. 1375 Cod civil se institute raspunderea civila pentru prejudiciile
produse de animale, în sarcina aceluia care are paza juridică a animalului, adică:
a) a proprietarului animalului;
b) a persoanei căreia proprietarul animalului i-a transmis folosinta acestuia;
c) a depozitarului animalului.
77. în conformitate cu dispoziţiile art. 1375 Cod civil, care reglementeaza răspunderea pentru
prejudiciile cauzate de animale, aceasta poate fi angajată:
a) împotriva aceluia care are paza materială;
b) împotriva aceluia care are paza j uridică;
c) împotriva depozitarului animalului.
78. In cazul în care un animal aparţine în proprietate comună mai multor persoane, fiind o pază
juridică exercitată în comun, daca acestea cauzează un prejudiciu, atrage o raspundere:
a) divizibilă;
b) solidară;
c) indivizibila.
79. Fundamentarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, conform dispozitiilor art.
1375 Cod civil, are la baza:
a) ideea de risc;
b) ideea unei prezumţii de culpă în supraveghere;
c) ideea de sancţionare a proprietarului animalului.
80. Pentru angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, conform prevederilor art.
1375 Cod civil, victima prejudiciului trebuie sa dovedească:
a) că prejudiciul a fast cauzat de animalul respectiv;
b) că nu a putut preîntâmpina producerea prejudiciului;
c) că la data cauzării prejudiciului animalul se afla în paza juridică a persoanei de la care se pretinde
plata despagubirilor.
81. Art. 1375 Cod civil instituie raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale şi acela care are
paza juridica a animalului se poate exonera de răspundere:
a) dacă dovedeşte că acesta a fast cauzat exclusiv de fapta victimei înseşi;
b) dacă dovedeşte ca acesta a fost cauzat de fapta unui tert, pentru care nu este ţinut să râspundă;
c) dacă dovedeşte că acesta a fost cauzat urmare unui caz de forta majoră.
82. In cazul în care persoana care are paza juridică a animalului şi care a suportat răspunderea
pentru prejudiciile cauzate de animal, conform prevederUor art. 83.Art.1375 Cod civil, a plătit
despăgubiri victimei, se poate regresa:
a) invocând prevederile art. 1357 Cod civil privind raspunderea pentru fapta proprie împotriva
aceluia căruia i-a încredinţat paza materială;
b) invocând prevederile art. 1375 Cod civil privind raspunderea pentru prejudiciile cauzate de
animale, împotriva aceluia căruia i-a încredinţat paza materială;
c) invocând fie prevederile art. 1357 Cod civil, fie prevederile art.1375 Cod civil, împotriva aceluia
căruia i-a încredinţat paza materială.
83. Art. 1378 Cod civil instituie răspunderea civila delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri
în general şi nu intră sub incidenţa textului legal menţionat:
a) animalele;
b) edificiile sau constructiile, atunci când prejudiciul este cauzat prin ruina acestora sau prin
desprinderea unor părţi din ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de
constructie;
c) vehiculele, în cazul coliziunii acestora sau în alte cazuri similare.
84. Art. 1378 Cod civil institute râspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri
în general, răspunderea în baza acestui text legal angajându-se:
a) în sarcina celui care are paza juridică a lucrului;
b) numai în sarcina celui care are paza materială a lucrului;
c) în sarcina celui care are paza lucmlui, care poate fi proprietarul sau cel care, în temeiul unei
dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt exercită în mod independent controlul şi
supravegherea asupra lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu.
85. Art. 1376 Cod civil institute raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri şi răspunderea se
angajează în sarcina aceluia care:
a) în temeiul unei dispoziţii legale exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra
lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu;
b) în temeiul unui contract exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului şi
se serveşte de acesta în interes propriu;
c) chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra lucrului şi se
serveşte de acesta în interes propriu.
86. Art. 1376 Cod civil instituie raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri şi este permis
proprietarului, care are paza juridică, să transmită aceasta pază juridică, adică exercitarea în mod
independent a controlului şi supravegherii asupra lucrului prin:
a) contractul de comodat;
b) contract de prestări de servicii;
c) contract de locaţiune.
87. Art. 1376 Cod civil instituie raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, iar daca
presupusul unui comitent isi insuseste controlul si supravegherea asupra lucrului, chiar numai în fapt
si se serveste de acesta in interes propriu:
a) dobândeşte paza juridică;
b) nu dobândeşte paza juridică;
c) dobândeşte numai un drept de folosinta
88.Art. 1376 Cod civil instituie raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, iar pentru
declanşarea răspunderii victima prejudiciului trebuie să dovedească:
a) existenţa prejudiciului;
b) discemământul autorului prejudiciului;
c) raportul de cauzalitate dintre fapta lucrului şi prejudiciu.
89.Art. 1376 Cod civil instituie raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri şi pentru a se
exonera de răspundere acela care a avut lucrul sub paza sa trebuie să dovedească:
a) ca prejudicial este cauzat exclusiv de fapta victimei însăşi;
b) că prejudiciul este cauzat de un terţ pentm care nu este ţinut să răspundă:
c) că prejudiciul este urmarea unui caz de forţâ majoră.
90.Art. 1378 Cod civil instituie raspunderea pentru ruina edificiului sau a unei construcţii şi prin
edificiu sau construcţie înţelegem:
a) un imobil prin destinatia proprietarului;
b) im imobil prin anticipatie;
c) un imobil prin natura sa.
91.Art. 1378 Cod civil institute raspunderea pentru ruina edificiului sau a unei construcţii şi prin
ruină înţelegem:
a) dărâmarea completă;
b) orice dezagregare a materialului sau desprinderea unor parti;
c) demolarea voluntară.
92.Art. 1378 Cod civil instituie raspunderea pentru ruina edificiului sau a unei construcţii şi ruina
trebuie să fie:
a) urmarea lipsei de întreţiaere;
b) urmare a unui incediu;
c) urmare a existenţei unui viciu de constmcţie.
93.Raspunderea pentru ruina edificiului conform prevederilor art. 1378 Cod civil revine:
a) proprietarului edificiului;
b) aceluia care are paza juridică a edificiului;
c) constructorului sau arhitectului.
94. Răspunderea pentru ruina edificiului conform prevederilor art. 1378 Cod civil revine:
a) proprietarului acestuia;
b) titularului dreptului de superficie;
c) uzufructuarului.
95. Pentru angajarea răspunderii pentru ruina edificiului, conform prevederilor art. 1378 Cod civil,
victima prejudiciului trebuie să dovedească:
a) existenţa prejudiciului;
b) faptul că ruina edificiului a fost urmare a lipsei de întretinere sau a unui viciu de construcţie;
c) culpa proprietarului imobilului.
96. Pentru a se exonera de raspunderea pentru ruina edificiului, astfel cum aceasta este reglementată
prin prevederile art. 1378 Cod civil, proprietarul acestuia trebuie să dovedească:
a) un caz de forta majora;
b) un caz fortuit;
c) fapta victimei înseşi.
102. In conformitate cu prevederile art. 1379 Cod civil, acela care ocupa un imobil, chiar fară niciun
titlu:
a) nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin caderea sau aruncarea din imobil a unui lucru;
b) răspunde pentru prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru;
c) trebuie să dovedească care sunt drepturile sale locative asupra spaţiului pe care il ocupâ.
103. In conformitate cu prevederile art. 1379 Cod civil, cel care ocupa un imobil, chiar fara niciun
titlu, răspunde pentru prejudiciile cauzate prin căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru, iar
atunci când sunt îndeplinite şi condiţiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri:
a) victima are un drept de opţiune în vederea repararii prejudiciului;
b) victima poate invoca raspunderea pentru ruina edificiului;
c) victima nu are un drept de opţiune în vederea reparării prejudiciului.
104. Este cunoscut că în conformitate cu prevederile art. 1381 Cod civil, orice prejudiciu da dreptul
la reparatie, iar acest drept:
a) se naşte din ziua cauzarii prejudiciului, chiar daca acest drept nu poate fi valorificat imediat;
b) este supus, de la data naşterii sale, tuturor dispoziţiilor legale privind executarea, transmisiunea,
transformarea şi stingerea obligaţiilor;
c) nu este supus de la data naşterii sale, decât dispoziţiilor privind executarea şi stingerea
obligaţiilor.
105. Este cunoscut că în conformitate cu prevederile art. 1382 Cod civil, cei care răspund pentru o
faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat, iar între cei care raspund
solidar:
a) sarcina reparaţiei se împarte proportional în măsura m care fiecare a participat la cauzarea
prejudiciului;
b) dacă participarea fiecaruia la cauzarea prejudiciului nu poate fi stabilită, sarcina reparaţiei se
împarte potrivit cu intenţia sau cu gravitatea culpei fiecăruia;
c) dacă participarea fiecăruia la cauzarea prejudiciului nu poate fi stabilita, sarcina reparaţiei se
împarte potrivit cu intenţia sau cu gravitatea culpei fiecăruia, iar dacă în acest mod nu se poate
împărţi sarcina reparaţiei, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.
106. Conform dispoziţiilor Codului civil, acela care răspunde pentru fapta altuia:
a) nu se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul;
b) se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, chiar şi în cazul în care acesta din
urma nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat;
c) se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu exceptia cazului în care acesta
din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat.
108. Daca prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta
uneia dintre ele, a plătit despăgubirea:
a) se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului, dar
nu şi împotriva celor care răspund pentru acestea;
b) se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau,
daca va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea;
c) se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau,
dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentm acestea, dar în toate cazurile regresul va fi
limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde şi nu poate depăşi
partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercita regresul.
109. în cadrul dreptului la regres, cel care râspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva
aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urma nu este râspunzător
pentru prejudiciul cauzat si:
a) cel care exercita regresul poate recupera partea din despagubire care corespunde propriei sale
contribuţii la cauzarea prejudiciului;
b) cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale
contribuţii la cauzarea prejudiciului;
c) cel care exercita regresul trebuie să suporte partea din despăgubire care corespunde propriei sale
contribuţii la cauzarea prejudiciului.
113. In cazul reparării prejudiciului in cadrul raspunderii civile delictuale repararea se face astfel:
a) în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare;
b) prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părtilor sau prin hotărâre judecătorească, dacă
repararea în natura nu este cu putinţă ori dacâ victima nu este interesată de reparaţia în natură;
c) prin plata unei despăgubiri, stabilite numai prin hotărâre judecatorească, dacă repararea în natură
nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de repararea în natură.
117. In cadrul răspunderii civile delictuale, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii
unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprinda:
a) numai echivalentul câştigului din munca de care cel pagubit a fost lipsit sau pe care este
împiedicat să-l dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă;
b) numai cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă este cazul, cheltuielile determinate de sporirea
nevoilor de viata ale celui pagubit, precum si orice alte prejudicii materiale;
c) echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat sâ-l
dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă, cheltuielile de îngrijire
medicala şi, dacă este cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui pagubit,
precum şi orice alte prejudicii materiale.
118. In cadrul răspunderii civile delictuale, despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea
câştigului din muncă se acordă, ţinându-se seama şi de sporirea nevoilor de viaţă ale celui
prejudiciat:
a) sub forma de prestatii băneşti periodice;
b) la cererea victimei, pentru motive temeinice, sub forma unei sume globale;
c) numai sub forma de prestaţii băneşti periodice, în modul dorit de debitor.
120. In cadrul răspunderii civile delictuale, despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea
câştigului din muncă:
a) se stabileşte pe baza venitului mediu lunar net din munca al celui pagubit din ultimul an înainte
de pierderea ori reducerea capacităţii de munca;
b) pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza cel păgubit, ţinânduse seama de calificarea
profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregatirii pe care era în curs să o
primească;
c) se va determina, dacâ cel păgubit face dovada posibilitaţii obţinerii unui venit din muncă mai
mare în baza unui contract încheiat în ultimul an. iar acesta nu a fost pus în executare, ţinându-se
seama, în stabilirea despagubirii, de aceste venituri.
121. In cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, pentru stabilirea pierderii şi a
nerealizării câştigului din muncă:
a) dacă cel păgubit nu avea o calificare profesionala şi nici nu era în curs sa o primească,
despâgubirea se acordă în raport de pretentiile acestuia;
b) dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională şi nici nu era în curs sa o primească,
despăgubirea se acordă în raport de oferta pe care o face autorul prejudiciului;
c) daca cel păgubit nu avea nici o calificare profesională şi nici nu era în curs sa o primească,
despăgubirea se stabileşte pe baza salariului minim net pe economie.
122. In cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, dacă cel care a suferit
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii este un minor:
a) despagubirea stabilită este datorata de la data când, în mod normal, minorul şi-ar fi terminat
pregătirea profesională pe care o primea;
b) despăgubirea stabilită este datorată din momentul introducerii acţiunii la instanţa competenta;
c) despăgubirea stabilită este datorata din momentul in care minorul şi-a terminat pregătirea
profesională pe care o primea.
123. In cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, despăgubirea pentru prejudiciile
cauzate prin decesul unei persoane:
a) se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat;
b) se cuvine şi acelora cărora victima, fâră a fi obligată de lege, le presta întreţinere în mod curent;
c) se cuvine rudelor de gradul I şi soţului supravieţuitor.
124. In cadrul reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, în caz de vătămare a integrităţii
corporale sau a sănătăţii:
a) nu poate fi acordata o despăgubire pentru restrângerea posibilitătilor de viaţă familială şi socială;
b) poate fi acordată o despagubire pentru restrângerea posibilitaţilor de viaţă familială şi socială;
c) instanţa judecatoreasca poate să acorde despăgubiri ascendentilor, descendenţilor, fraţilor,
surorilor şi soţului pentru durerea încercată prin moartea victimei şi oricărei alte persoane care, la
rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.
127. Dacă legea nu prevede altfel sau pârţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată:
a) numai atunci cand prejudiciul este cauzat de forţă majoră;
b) numai atunci când prejudiciul este cauzat de un caz fortuit;
c) atunci când prejudiciul este cauzat de fortă majoră sau de caz fortuit.
138. In toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii
mai lungi decât cea civilă:
a) acţiunea civilă se disjunge, obligatoriu şi se soluţionează separat;
b) termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiune în răspundere civila;
c) termenul de prescripţie a răspunderii civile se aplică şi acţiunii penale.
140. Conform dispoziţiilor legale cel care ocupă un imobil raspunde pentru prejudicial cauzat prin
caderea sau aruncarea din imobil a unui lucru si:
a) dispoziţia legală se aplică proprietarului imobilului;
b) dispoziţia legală se aplică detentorului precar al imobilului;
c) dispoziţia legală se aplică aceluia care exercită un drept de abitaţie asupra imobilului.
141. Conform dispoziţiilor legale, acela care cauzează altei persoane un prejudiciu printr-o faptă
ilicită săvârşitâ cu vinovâţie, este obligat să îl repare şi:
a) autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai uşoară culpă;
b) autorul prejudiciului râspunde numai pentru faptele săvârşite cu intenţie;
c) autorul prejudiciului răspunde numai pentru neglijenţă sau imprudenţă.
142. Autorul faptei ilicite au obligaţia de a repara prejudiciul cauzat şi în cazul în care acesta este
urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, cu condiţia ca interesul:
a) să fie legitim;
b) să fie series;
c) prin felul în care se manifesta să creeze aparenţa unui drept subiectiv.
144. Acela care săvârşeşte o infracţiune prin depăşirea limitelor legitimei apărări şi a cauzat, prin
acesta, agresorului un prejudiciu:
a) nu poate fi obligat la repararea prejudiciului cauzat;
b) poate fi obligat la plata unei indemnizaţii adecvate;
c) poate fi obligat la plata unei indemnizaţii echitabile.
145. Este adevărată afirmaţia că „nicio altă persoană, în afara comitentului, nu răspunde pentru fapta
prejudiciabilă săvârşită de minorul care avea calitatea de prepus":
a) da;
b) nu;
c) da, dar numai atunci cand prepusul are capacitate de exerciţiu restrânsă.
2. Vânzarea este:
a) act juridic unilateral ;
b) act juridic bilateral;
c) contract bilateral (sinalagmatic).
6. Contractul de vânzare:
a) are întotdeauna caracter consensual;
b) este întotdeauna act solemn;
c) este, în principiu, consensual, dar devine solemn în cazurile prevazute de lege.
8. Vânzarea este:
a) act de conservare;
b) întotdeauna act de administrare;
c) în principiu, act de dispoziţie.
9. Contractul de vânzare:
a) este, în principiu, un contract comutativ;
b) poate dobândi caracter aleatoriu, atunci când cumpârătorul încheie contractul pe riscul sau;
c) este, în principiu, un contract aleatoriu.
20. Nu pot încheia singuri contractul de vanzare, ci doar prin reprezentantul legal:
a) minorii care nu au împlinit 14 ani;
b) minorii cu capacitate restrânsa de exercitiu;
c) majorii puşi sub interdicţie.
38. Când cauza evicţiunii provenind de la un terţ este anterioara vânzării şi a fost cunoscută de
cumpărător Ia data încheierii contractului de vanzare:
a) cumpărâtorul poate cere rezoluţiunea vânzării, restituirea preţului şi repararea prejudiciului
suferit;
b) vânzătorul nu răspunde pentru evicţiune;
c) cumpărătorul poate cere numai restituirea preţului.
42. Dacă la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat acesta se află în
proprietatea unui terţ, dreptul de proprietate:
a) se transmite instantaneu, în momentul încheierii contractului;
b) se transmite din momentul dobandirii bunului de către vânzâtor sau al ratificării contractului de
vânzare de către proprietar;
c) nu se ti-ansmite, contractul fiind nul absolut.
43. Vânzarea către un terţ a bunului cu privire la care exista un drept de preempţiune, legal sau
conventional:
a) nu se poate realiza fără notificarea preemptorului prealabila încheierii contractului;
b) se poate realiza numai daca preemptorul a acceptat oferta de vanzare, consemnând preţul la
dispoziţia vânzătorului;
c) se poate realiza numai sub conditia suspensiva a neexercitarii dreptului de preempţiune de către
preemptor.
44. Atunci când un coproprietar a vandut bunul proprietate comuna si ulterior nu asigură
transmiterea proprietaţii întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere:
a) constatarea nulitaţii absolute a contractului;
b) reducerea preţului proportional cu partea pe care nu a dobandit-o;
c) rezoluţiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumparat daca ar fi ştiut că nu va dobândi
proprietatea întregului bun.
46. Vânzătorul nu datorează garanţie pentru viciile ascunse ale bunului vândut:
a) când cumpărâtorul cunoştea viciile la încheierea contractului;
b) în vânzările silite;
c) când numai cauza viciului exista la data predârii bunului.
47. Vânzătorul datorează garanţie pentru vicule ascunse ale bunului vândut:
a) numai când a cunoscut viciile;
b) chiar şi atunci când nu a cunoscut viciile;
c) doar dacă nu există o clauză care înlâtură răspunderea, chiar şi in privinta viciilor pe care
vânzatorul le-a cunoscut ori trebuia sa Ie cunoasca la data încheierii contractului.
76. Oferta de donaţie făcută unei persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate fi acceptată:
a) de către destinatarul ofertei;
b) de către reprezentantul legal al destinatarului ofertei;
c) de către destinatarul ofertei, cu încuviinţarea ocrotitorului legal.
106. In cazul locaţiunii cu durată determinată, moştenitorii locatarului pot denunţa contractul:
a) într-un termen de 6 luni de la data cand au luat la cunoştinţă de existenta locaţiunii;
b) într-un termen de 60 de zile de la data cand au luat la cunoştinţa de moartea locatarului şi de
existenţa locaţiunii;
c) într-un termen de 30 de zile de la data cand au luat la cunoştinţă de moartea locatarului.
107. Locaţiunea poate fi denunţată unilateral prin notificarea oricăreia dintre părţi dacă:
a) a fost facuta fară determinarea duratei;
b) a fost facuta pe durata determinata;
c) este respectat termenul de preaviz.
111. Dacă bunul dat în locaţiune este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului:
a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciara, indiferent daca locaţiunea a fast notata sau nu în
cartea funciara;
b) în cazul imobilelor neînscrise in cartea funciara, daca data certă a locaţiunii este ulterioara datei
certe a înstrâinării;
c) în cazul bunurilor mobile nesupuse formalitaţilor de publicitate, daca la data înstrainarii bunul se
afla în folosinţa locatarului.
118. Constituie titlu executoriu in privinţa obligaţiei de restituire a bunului dat în locaţiune:
a) contractul încheiat pe durată determinată constatat prin înscris sub semnatura privata şi înregistrat
la organele fiscale, la expirarea termenului;
b) contractul încheiat pe durata nedeterminatâ constatat prin înscris autentic, oricând pe durata
executării contractului;
c) contractul încheiat pe durată determinata şi constatat prin înscris autentic, la expirarea termenului.
120. In cazul înstrăinării bunului dat în locaţiune, când dreptul locatarului este opozabil
dobânditorului:
a) dobânditorul se subroga în toate drepturile şi obligaţiile locatorului care izvorâsc din locaţiune;
b) locatorul initial râmâne râspunzâtor pentru prejudiciile cauzate locatarului antenor înstrâinârii;
c) între locatarul initial şi dobânditor nu se stabilesc raporturi juridice.
121. La încetarea locaţiunii, locatarul este obligat să restituie bunul dat in locaţiune:
a) în starea în care se găseşte;
b) în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit din culpa sa;
c) în starea în care l-a primit, în afarâ de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii.
128. Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme:
a) trebuie să respecte forma ceruta ad validitatem, sub sanctiunea aplicabila actului însuşi;
b) trebuie să respecte forma cerutâ pentru opozabilitatea actului faţă de terti, daca prin lege nu se
prevede altfel;
c) îşi păstreaza caracterul consensual.
139. Ratificarea contractului încheiat fara împuternicire sau cu depasirea limitelor împuternicirii, de
cel în numele câruia a fost încheiat:
a) produce efecte retroactiv, fara a afecta drepturile dobandite de terti între timp;
b) produce efecte pentru viitor;
c) este posibila şi dupa împlinirea termenului acordat de tertul contractant, prin notificare, pentru
ratificare.
143. Mandatarul:
a) nu datoreaza dobânzi la sumele cu care a ramas dator sau pe care le-a utilizat în folosul sau;
b) datoreaza dobânzi pentru sumele utilizate în folosul sau, din ziua întrebuinţarii;
c) datorează dobânzi pentru sumele cu care a râmas dator, din ziua in care a fost pus în întârziere.
3. Vocaţia succesorală:
a) este reglementată de actualul Cod civil pentru prima data;
b) era reglementată şi de Codul civil de la 1864 în mod explicit, fiindu-i consacrate mai multe texte
de lege;
c) nu a beneficiat nici în vechiul Cod civil de o reglementare proprie si nici Codul civil în vigoare
nu-i consacra un text anume.
6. Dezmoştenirea:
a) este singura condiţie negativă particulara (speciala) a mostenirii legale;
b) nu e singura conditie negativă partlcularâ a mostenirii legale, caci mai exista, exclusiv cu privire
la acest fel de moştenire, o asemenea condiţie negativă: nedemnitatea succesorală;
c) este inadecvat a fi calificata conditie particulara pentru a moşteni in temeiul legii, câtă vreme
dezmoştenirea reprezintă un act juridic cuprins în testament şi are, aşadar, importanţă, prezintă
interes, exclusiv pentru moştenirea testamentară.
8. Dezmoştenirea parțiala:
a) are semnificaţia unei condiţii negative, particulare pentru a mosteni, incidentă moştenirii legale;
b) nu poate fi socotita cerința negativă a moştenirii legale, căci moştenitorii vizaţi sunt înlaturați de
la succesiune numai în parte, pentru rest având totuşi acces la moştenire;
c) restrânge doar vocaţia succesorală legală a mostenitoruluo vizat de actul de dezmoştenire parțiala
şi pentru ca nu face imposibilă cu totul venirea la mostenire, nu constituie o condiţie particulară
negativă spre a succede.
15. Există:
a) un sigur fel de nedemnitate succesorala, care intervine în puterea Iegii, instanța rezumându-se să
verifice îndeplinirea condiţiilor cazului nedemnitate şi să constate că nedemnitatea a operat;
b) potrivit noului Cod civil doua asemenea pedepse civile: nedemnitatea drept şi nedemnitatea
judiciară, fiecare cu propriile-i trăsături;
c) potrivit Codului civil în vigoare un singur fel de nedemnitate, cea judiciara cu un regim juridic
apropiat de cel al revocării judecătoreşti a legatelor pentru ingratitudine.
16. Printre persoanele care, potrivit art. 958 din noul Cod civil sunt înlăturate de la moştenire în
virtutea nedemnităţii de drept, regăsim:
a) persoana condamnată penal pentru sâvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel
despre a carei succesiune este vorba;
b) persoana care a săvârşit împotriva celui care lasă moştenirea infractiunea de ucidere din culpă;
c) persoana care a săvârşit împotriva lui de cuius infractiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
17. Printre persoanele ce pot fi declarate nedemne de catre instanta judecătorească (nedemnitate
judiciară) se află:
a) persoana care a alterat sau a distrus, chiar fara voie, testamentul defunctului;
b) persoana care, cu rea-credinţă a ascuns, a alterat, a falsificat sau a distrus testamentul celui care
lasă moştenirea;
c) persoana care, folosind violenta sau dolul l-a împiedicat pe cel despre a carui succesiune este
vorba să întocmească, să modifice sau sa revoce testamentul.
22. Termenul în care poate fi introdusă acţiunea în declararea nedemnităţii succesorale este, potrivit
Codului civil:
a) de prescripţie şi astfel calificat poate fi suspendat ori poate opera repunerea in termen;
b) de decădere;
c) de recomandare.
26. Cat timp bunurile succesorale au fost la nedemn, acesta a avut calitatea de:
a) proprietar;
b) detentor precar;
c) posesor de rea-credinţă.
30. Actele de dispoziţie privitoare la bunuri ale succesiunii, încheiate de nedemn cu terţii fata de
moştenire:
a) rămân valabile indiferent de natura actului şi de buna sau reaua-credinţă a tertilor în discuţie;
b) se menţin, cu îndeplinirea cumulativă a două condiții: titlul oneros al actului, buna-credinţă a
tertilor dobânditori, regulile privitoare la cartea funciară primind însă aplicare;
c) se desfiinţează, căci sunt acte cu consecinţe grave, acte de înstrâinare şi încheierea lor a nesocotit
grav interesele adevăraţilor moştenitori; ori aceştia trebuie protejaţi chiar în faţa unor dobânditori de
bună-credinta.
33. Actul de iertare a nedemnului, reglementat de art. 961, alin. (1), C.civ., poate fi:
a) un testament (mai exact un act juridic cu o natura proprie, cuprins în testament);
b) un act autentic notarial;
c) un înscris sub semnătură privată.
34. Posibilitatea înlăturării nedemnităţii succesorale prin iertarea nedemnului de către cel care lasă
moştenirea:
a) este o solutie cu caracter de noutate adusa de actualul Cod civil;
b) exista şi în Codul civil de la 1864 sub forma unei prevederi exprese;
c) exista şi potrivit Codului civil anterior, dar nu reglementata expres, ci ca urmare a unei
interpretari sistematice a mai multor texte de lege.
40. Cat priveşte corelaţia dintre vocaţia generală şi cea concretă in cazul moştenirii legale, putem
spune că:
a) nu toate rudele care au vocatie generala au si vocatie concreta;
b) toate rudele cu vocatie concretă au şi vocaţie generală;
c) toate rudele în grad succesibil au atât vocaţie succesorală generala, cat si concretă, dat fiind faptul
ca în cazul mostenirii legale, vocatia succesorala este guvemată de principiul reciprocității.
45. Dintre cei care fac parte din clasa I de mostenitori legali, amintim:
a) copiii lui de cuius;
b) toate rudele de gradul I ale celui decedat;
c) copiii lui de cuius şi soţul sau supravieţuitor.
52. Imposibilitatea nedemnului de a fi reprezentat de catre copiii săi, consacrată de Codul civil de la
1864:
a) era socotită de către doctrină o soluţie inechitabilă căci extindea efectele nedemnităţii asupra unei
categorii de persoane - descendenţii nedemnului fară vină pentru fapta părintelui lor;
b) era considerată de către cei mai multi autori o consecința firească rezultata din cerinţa
reprezentării succesorale, ca locul reprezentatului să fie util;
c) nu exista ca problema juridica, pentru ca si Codul civil anterior (la fel ca acela în vigoare)
permitea reprezentarea nedemnului.
56. Reprezentantul:
a) trebuie sa îndeplinească toate condiţiile generale cerute de lege pentru a moşteni, raportate la
moştenirea pe care o culege prin reprezentare;
b) trebuie sa îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru a-l moşteni pe reprezentat;
c) poate fi chiar nedemn faţă de reprezentat şi totuşi sa foloseasca beneficiul reprezentării, căci în
temeiul său, reprezentantul vine la o altă moştenire, nu la cea lăsată de reprezentat.
60. Printre moştenitorii legali care fac parte din clasa I succesorală se numără următoarele categorii
de descendenţi:
a) copiii din casatorie şi urmaşii acestora;
b) copiii din afara căsătorie a căror filiaţie a fost stabilita potrivit legii si urmaşii acestora;
c) copiii fraţilor şi surorilor defunctului şi urmaşii acestora.
61. Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia:
a) în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu;
b) pe tulpinâ, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală;
c) în toate cazurile în mod egal, căci potrivit unuia dintre principiile devoluţiunii succesorale legale,
în cadrul aceleiași clase, moştenitorii de acelaşi grad moştenesc în părti egale.
65. Rudele din clasa a II-a vin la mostenire numai, de pilda, daca:
a) defunctul nu are descendenti;
b) defunctul are descendenţi, însă aceştia au fost dezmoşteniţi total, astfel încât întreaga moştenire
este culeasă de moştenitorii din clasa subsecventă;
c) defunctul are descendenţi, însă aceştia au renunţat la moştenire.
70. Din subclasa colateralilor privilegiati, fac parte urmatoarele categorii de frati:
a) frății buni care au aceeasi mamă şi acelaşi tată, fiind rezultaţi din aceeaşi căsătorie;
b) fraţii uterini (care au aceeaşi mamă şi taţi diferiţi), respectiv fraţii consangvini (care au acelaşi
tată si mame diferite, acestia fiind rezultati din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei);
c) fratii rezultaţi din adopţie.
74. Din cea de-a IV-a clasa de mostenitori legali, cea a colateralilor ordinari, fac parte:
a) unchii şi mâtuşile celui decedat (rude de gradul al III-lea);
b) verii primari ai lui de cuius (rude de gradul al patrulea);
c) fraţii şi surorile bunicilor defunctului (rude de gradul al IV-lea).
76. Din faptul că statutul succesoral al soţului supravieţuitor este în prezent reglementat de acelasi
act normativ - Codul civil, nu de acte normative diferite:
a) nu putem trage concluzia ca a dispârut excepţia de la caracterul unitar al transmisiunii
succesorale, consacratâ anterior de art. 5 al Decretului-lege nr. 319 din 1944 cat priveşte dreptul
special de moştenire legală asupra mobilelor şi obiectelor apartinând gospodăriei casnice şi darurilor
de nuntă;
b) putem afirma cu îndreptăţire ca transmisiunea succesorala este unitara chiar dacă se face, printre
moştenitori fiind prezent şi soţul supravieţuitor, potrivit unor articole, este adevarat, diferite ca
reglementare, dar ale aceluiasi act normativ: Codul civil;
c) nu putem totusi ignora exceptia consacrata de lege lata de art. 974 C.civ. care, în termeni
asemânători, dar nu identici, reglementează dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor,
care-şi avea anterior sediul în art. 5 al Decretului-lege nr. 319 din 1944; cata vreme moştenirea se
transmite potrivit unor prevederi legale diferite, art. 971-972 C.civ. pe de o parte si art. 974 C.civ. pe
de alta parte, transmisiunea succesorala nu e unitara, desi prevederile sunt cuprinse, amândouă, în
Codul civil.
77. Condiţia specială cerută soţului supravieţuitor pentru a fi moştenitor legal este:
a) existenţa calității de soţ la data deschiderii moştenirii, indiferent de durata căsătoriei;
b) ca la data decesului celui care lasa mostenirea, sa existe calitatea de sot sau de concubin, în
ultimul caz, cu precizarea ca durata concubinajului este necesar a fi fast de cel putin cinci ani;
c) existenţa calităţii de soţ cu precizarea ca durata căsătoriei sa fi fost de cel putin cinci ani.
81. Printre drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, reglementate de Codul civil în vigoare,
se regăseşte:
a) un drept de mostenire în concurs cu oricare dintre clasele de mostenitori sau, în absenţa acestora,
un drept de moştenire exclusiv;
b) un drept vremelnic de abitatie asupra casei de locuit;
c) un legat prezumat de lege asupra mobilelor si obiectelor apartinand gospodăriei casnice şi asupra
darurilor de nuntă.
82. Darurile de nuntă făcute soţului acum decedat, precum şi partea soţului decedat din darurile de
nunta, facute in comun sotilor:
a) nu mai fac parte din mostenire, de vreme ce ele nu mai figurează între bunurile care, potrivit art.
974 C.civ., pot face obiectul unui drept special de moştenire legală reglementat exclusiv în favoarea
soţului supravieţuitor;
b) fac parte din mostenire, dar se deferă moştenitorilor în temeiul art. 971-972 C.civ., care
reglementează un drept succesoral pe care soţul supravieţuitor îl are în concurs cu fiecare clasa de
mostenitori legali;
c) au regimul precizat la litera b) doar darurile de nuntă facute în comun sotilor cu ocazia încheierii
căsătoriei, nu şi darurile de nuntă făcute exclusiv soţului defunct, care sunt şi rămân proprietatea
acestuia; enuntul problemei la care avem a răspunde este, aşadar, in parte, impropriu formulat.
84. Codul civil în vigoare acordă soţului supravieţuitor, în concurs cu moştenitorii legali din cele
patru clase:
a) o cotâ succesorală fixă, de 1/2;
b) o cotă variabilâ în funcţie de clasa de moştenitori legali cu care acesta vine în concurs;
c) o cotă diferită din moştenire, care, ca principiu, creşte pe măsură ce se îndepărtează clasa de
moştenitori legali cu care soţul supravieţuitor vine in concurs.
85. In ipoteza în care soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori:
a) se stabileşte mai întâi cota cuvenitâ soţului supravieţuitor; restul împărtindu-se intre ceilalţi
moştenitori;
b) se atribuie cu preferinţă cotele succesorale ale comostenitorilor, iar sotul ia din moştenire ceea ce
rămâne;
c) portiunea soţului supravieţuitor, în toate cazurile, se impută asupra moştenirii, diminuând astfel
părtile care se cuvin celorlalţi moştenitori.
86. In situaţia de excepţie în care, soţul supravieţuitor vine în concurs nu cu una, ci cu două clase de
mostenitori legaii, potrivit Codului civil:
a) cota soţului supravieţuitor se stabileşte ca şi când concursul soţului ar fi numai cu cea mai
apropiata dintre clase;
b) cota soţului rămas în viata se determină în funcţie de moştenitorii ce alcâtuiesc clasa succesorală
mai îndepărtată;
c) cota succesorală a sotului supravieţuitor este alta decât in oricare dintre ipotezele menţionate la
literele a) şi b); această cotă este special reglementata pentru cazul în discuţie şi se situează ca ordin
de mărime între cotele de moştenire la care soţul are dreptul, cand vine în concurs, ca primă situaţie,
cu clasa mai îndepărtată, iar apoi, cu clasa mai apropiata.
87. Printre condițiile ce trebuie îndeplinite ca soţul supravieţuitor să aibă dreptul de abitaţie
reglementat de art. 973 C.civ., pot fi mentionate:
a) soţul supravieţuitor a locuit în acea casă până la data deschiderii moştenirii;
b) casa aparţine moştenirii, face parte din bunurile acesteia;
c) soţul supravieţuitor să nu aibă nici un drept real care să-i confere folosinţa unei alte locuinţe
corespunzător nevoilor sale.
88. Condiţiile cerute pentru existenţa dreptului de abitaţie al soţului supraviețuitor, reglementat de
art. 973 C.civ., trebuie îndeplinite:
a) cumulativ;
b) alternativ;
c) facultativ.
89. Printre caracterele juridice ale dreptului de abitatie reglementat de art. 973, C.civ. se numără:
a) caracterul de drept real;
b) caracterul de drept temporar (vremelnic);
c) caracterul de drept de creanţă.
90. Condiţiile pentru existenţa dreptului special de moştenire al soţului supravieţuitor, reglementat
de art. 974 C.civ. (asupra mobilierului si obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosintei
comune a sotilor) sunt:
a) soţul supravieţuitor să vină în concurs cu o altă clasă succesorală, subsecventă, nu cu clasa
descendenţilor în linie dreaptă, prin urmare nu cu prima clasă de moştenitori;
b) soţul supravieţuitor sa nu aibă deja în proprietate, ca bunuri proprii, bunuri de natura celor ce fac
obiectul dreptului special de mostenire despre care vorbim;
c) soţul acum decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalitati inter vivos sau
mortis causa, căci o putea face câtă vreme rezerva succesorală a soţului supravieţuitor nu ia in calcul
această categorie de elemente ale activului succesoral.
91. Scopul avut în vedere prin reglementarea în favoarea soţului supravietuitor a dreptului special
exclusiv de moştenire, prevăzut de art. 974 C.civ. (asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic, ce
au fost afectate folosinţei comune a soţilor) este probabil:
a) de a prezerva soţului supravieţuitor standardul de viaţă pe care acesta l-a avut, alături de soţul
său, în timpul căsătoriei;
b) de a spori nivelul de trai avut în timpul căsătoriei:
c) de a nu adauga, în ceea ce îl priveşte pe soţul supravieţuitor, la suferinţa pricinuita de decesul
soţului sau, o alta, ca urmare a diminuarii nivelului sau de viaţă faţă de cel de până atunci.
101. Constituie reguli privind ordinea în care liberalităţile sunt supuse reductiunii:
a) legatele se reduc înaintea donatiilor;
b) legatele se reduc toate deodata si proportional (afara daca testatorul a dispus ca anumite legate
vor avea preferința, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate);
c) donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.
102. Potrivit Codului civil, constituie cai de realizare a reductiunii liberalitâţilor excesive:
a) buna-învoială a celor interesaţi;
b) excepţia de reducţiune invocată în faţa instanţei judecâtoreşti;
c) acţiunea judecătoreascâ în reducţiune.
104. Privite comparativ, se poate afirma că între raportul donaţiilor si reducţiunea liberalitâţilor
excesive:
a) o deosebire semnificativă este aceea ca raportul donaţiilor operează chiar dacâ nu a fost încălcată
rezerva succesorală, în timp ce reducţiunea liberalităților excesive operează exclusiv în ipoteza
nesocotirii rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari;
b) este vorba de o asemănare, constând în faptul ca ambele institutii juridice se aplică acelor cazuri
în care a fost încălcată rezerva succesorală, întâi fiind raportate donaţiile, apoi fiind supuse
reducţiunii restul liberalităților, în măsura în care rezerva nu a fost întregită;
c) este o diferenta de la parte la întreg; într-adevâr şi raportul donaţiilor este o forma de reducţiune,
dar limitată la liberalitâţile inter vivos (donatii), neaplicându-se celor mortis causa (legatelor).
106. Din perspectiva căilor de realizare, distingem urmatoare tipuri de raport al donaţiilor:
a) raport prin bună-învoială;
b) raport pe cale judecâtorească;
c) raport fortat al donatiilor.
111. Codul civil, în art. 1101 prevede, in mod expres, pentru nesocotirea caracterelor juridice ale
optiunii succesorale de act indivizibil si pur si simplu (neafectat de modalităţi), sancţiunea:
a) nulităţii relative a actului de optiune;
b) nulitătii absolute a actului de optiune;
c) rezoluţiunii actului de opţiune succesorală.
114. Termenul în care, potrivit art 1103 C. civ, trebuie exercitat dreptul de opţiune succesorală este:
a) de prescripţie;
b) de decădere;
c) de recomandare.
DREPTUL FAMILIEI
1. In cazul refuzului ofiţerului de stare civilă sau notarului public de a desface căsătoria:
a) sotii pot ataca acest refuz la instanţa competentă să solutioneze divortul;
b) sotii pot ataca acest refuz pe cale administrativa;
c) soţii se pot adresa, pe cale separată, instanţei de judecată pentru repararea prejudiciului creat prin
refuzul abuziv al ofiterului de stare civilă sau notarului public de a desface căsătoria.
2. Regimul matrimonial încetează:
a) la data introducerii cererii de divort;
b) la data separaţiei în fapt, la cererea oricaruia dintre soti sau a ambilor soti;
c) la data rămânerii definitive a cererii de divort.
3. Dreptul la despăgubiri:
a) poate fi exercitat numai de sotul nevinovat de desfacerea căsătoriei;
b) poate fi exercitat de către oricare dintre soţi, în cazul divortului prin acordul partilor;
c) poate fi cerut si în cazul divortului prin acordul partilor.
4. Prestaţia compensatorie:
a) poate fi ceruta numai în cadrul procesului de divort, nu si ulterior, pe calea unei acţiuni separate;
b) poate fi cerută împreună cu cererea de despăgubiri, dacă sunt întrunite condiţiile legale;
c) poate fi cerută împreună cu pensia de întreţinere, dacă sunt întrunite condiţiile legale.
6. Dreptul la despăgubiri:
a) poate fi cumulat cu prestatia compensatorie;
b) nu poate fi cumulat cu prestatia compensatorie;
c) poate fi cerut ulterior desfacerii căsătoriei, pe calea unei actiuni separate.
7. Dacâ întreţinerea prestată de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti nu era datorată:
a) cel care a executat întreţinerea nu poate sa ceară restituirea ei de la cel care a primit-o;
b) cel care a executat întreţinerea poate sa ceară restituirea ei de la cel care avea, în realitate,
obligaţia sa o presteze;
c) cel care a executat întreţinerea poate sa ceară restituirea ei, în temeiul îmbogăţirii fara justa cauzâ.
27. Atunci când copilul s-a născut mort sau a decedat înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti
privind stabilirea paternităţii:
a) mama poate solicita pârâtului despăgubiri privind jumătate din cheltuielile naşterii şi ale lehuziei;
b) mama nu poate solicita aceste despagubiri;
c) mama poate solicita despagubiri privind restituirea integrala a cheltuielilor cu naşterea şi lehuzia.
30. Consimţământul părinţilor care doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ
donator, pentru a avea un copil:
a) poate avea numai forma autentica;
b) este irevocabil;
c) poate fi revocat numai în faţa notarului public.
40. Dacă întreţinerea prestată de bunăvoie sau ca urmare a unei hotârâri judecătoreşti, nu era
datorată:
a) cel care a executat obligatia nu poate sa ceara restituirea acesteia, de la cel care a primit-o;
b) cel care a executat obligaţia poate sâ ceară restituirea acesteia, de la cel care avea, în realitate,
obligaţia să o presteze;
c) cel care a executat obligaţia poate sa ceară restituirea acesteia, în temeiul îmbogâţirii fară justă
cauză.
7. în cazul cârei forme şi modalităţi a vinovăţiei, infractorul prevede rezultatul faptei sale şi
urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei fapte:
a) intenţia indirectă?
b) intenţia directă?
c) culpa cu previziune?
8. în cazul cărei forme şi modalităţi a vinovăţiei, infractorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-
l urmăreşte, accepta posibilitatea producerii lui:
a) intenţia directă?
b) culpa cu prevedere?
c) intenţia indirectă?
9. In cazul cărei forme şi modalităţi a vinovăţiei, infractorul uu prevede rezultatul faptei sale, deşi
trebuia şi putea să-l prevada:
a) culpa cu prevedere?
b) culpa simplă?
c) intenţia indirectă?
10. Bunul împotriva căruia este îndreptata acţiunea infracţională constituie în materie penală:
a) elementul material al infractiunii;
b) obiectul material al infracţiunii;
c) urmarea infracţiunii.
12. In care din formele şi modalitâţile vinovăţiei infractorul nu prevede rezultatul faptei sale:
a) intenţia indirecta?
b) neglijenţa?
c) uşurinţa?
15. Fapta prevăzută de legea penala, care constă într-o acţiune ce este săvârşită cu intenţie,
constituie infracţiune:
a) la cererea procurorului;
b) dacă fapta este nejustificatâ şi imputabilă;
c) dacă legea prevede expres acest lucru.
16. Fapta care constă într-o inacţiune constituie infracţiune:
a) când este savârşitâ cu intenţie;
b) numai când este sâvârşitâ din culpă;
c) când este sâvârşită din culpă, dacă legea prevede expres acest lucru.
23. In cazul infracţiunilor pentru care legea cere subiectului activ o calitate specială, această calitate
trebuie să o îndeplinească:
a) autorul (coautorul);
b) instigatorul;
c) complicele.
32. Daca infracţiunea este savarsita de către un minor care a împlinit vârsta de 16 ani,
discernământul faptuitorului ca o condiţie a responsabilitaţii penale:
a) trebuie probat de catre autoritatea judiciara care efectueazâ urmărirea penala;
b) se prezuma în mod absolut;
c) se prezuma în mod relativ.
33. Raportul de cauzalitate între elementul material al infracţiunii şi urmarea acesteia implica:
a) componente exclusiv materiale, obiective;
b) componente exclusiv psihice, subiective;
c) atât componente obiective, cat şi componente subiective.
34. Prin urmarea socialmente periculoasa ca parte component a laturii obiective a infracţiunii se
înţelege:
a) consecinţa imediata determinata prin savarsirea acţiunii sau inactiunii incriminate prin lege;
b) ecoul pe care savarsirea infracţiunii l-a avut în opinia publica;
c) avantajele obţinute de faptuitor prin săvârşirea infracţiunii.
36. Scopul ca element al laturii subiective prevazut in continutul unei infractiuni poate însoţi una din
urmâtoarele forme sau modalităţi ale vinovâţiei:
a) intenţia;
b) uşurinţa;
c) neglijenţa.
38. Scopul în care faptuitorul săvârşeşte infracţiunea poate avea următoarele semnificaţii:
a) cerinţa esenţială de împlinirea căreia depinde existenţa infractiunii;
b) element circumstantial în continutul calificat al unor infractiuni;
c) circumstanţă judiciară.
39. Pentru existenţa participaţiei penale este necesar a fi indeplinite următoarele condiţii:
a) la săvârşirea faptei prevâzute de legea penala sa contribuie un numar de persoane mai mare decât
cel necesar, cerut de lege;
b) toţi participanţii să comită fapta cu aceeaşi forma de vinovăţie;
c) cel puţin pentru unul din participanti fapta comisă să fie infractiune.
40. Tentativa la o infracţiune care, potrivit legii, se sancţionează exclusiv cu detenţiunea pe viaţă
este pedepsită:
a) cu pedeapsa amenzii;
b) cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani;
c) cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani.
41. Daca fapta săvârşită are caracter penal numai m mintea fâptuitorului, lipsindu-i acest caracter în
realitate, ea constituie:
a) o faptă putativă;
b) tentativă neidonee;
c) act preparatoriu.
45. Zădărnicirea din partea faptuitorului, de buna voie, a aparitiei rezultatului faptei sale care a fost
realizată în întregime constituie:
a) desistare;
b) împiedicare a producerii rezultatului;
c) infracţiune consumata.
49. Infracţiunea de omor savarsita prin aplicarea succesiva a mai multor lovituri cu toporul este:
a) infracţiune simpla;
b) infracţiune complexă;
c) infracţiune continuata.
55. Unitatea de rezoluţie infracţională cu care se săvârşesc acţiunile sau inacţiunile caracterizează:
a) concursul de infractiuni;
b) infractiunea continuată;
c) infiracţiunea progresivă.
56. Aplicarea legii penale în timp pentru o infracţiune săvârşitâ în participaţie se face:
a) în raport cu data savarsirii faptei de către autor;
b) în raport cu data la care a intervenit înţelegerea între participanţi în vederea săvârşirii infracţiunii;
c) în raport cu momentul în care fiecare participant a acţionat în mod specific functie de natura
contributiei sale.
57. In caz de participaţie penală dacă există circumstanţe, acestea se vor răsfrânge asupra tuturor,
dacă:
a) sunt reale si au fost cunoscute de participanti;
b) sunt reale, indiferent dacă au fost sau nu cunoscute ori prevăzute;
c) indiferent dacă circumstanţele sunt reale sau personale.
61. Fapta unei persoane de a sustrage curent electric prin branşarea ilegală la reteaua de electricitate
este o infractiune:
a) continuatâ;
b) continuă;
c) deviată.
63. Fapta unei persoane care trage cu arma spre un grup de persoane în care se afla şi cel pe care
dorea să-l omoare, rănind însă o altă persoană este o infracţiune:
a) deviată;
b) unica;
c) complexă.
67. Infracţiunea care cuprinde în conţinutul său ca element constitutiv sau ca o circumstanta
agravantă o acţiune sau o inactiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală
este o infracţiune:
a) complexă;
b) deviata;
c) progresivă.
74. Repetarea faptelor de acelaşi fel de un număr suficient de mare din care sâ rezulte ideea de
îndeletnicire este o condiţie a infractiunii:
a) continuate;
b) progresive;
c) de obicei.
79. Subiectul activ al infracţiunilor proprii trebuie să îndeplinească printre altele şi anumite condiţii
care privesc:
a) calitatea cerută în norma de incriminare;
b) voinţa de a savarsita o faptă calificată;
c) posibilitatea de a evita rezultatul.
82. Dacă infractorul condamnat definitiv la pedeapsa cu închisoarea pentru o infracţiune este judecat
ulterior pentru o infracţiune concurentă, pedeapsa cu închisoarea stabilită pentru aceasta:
a) se contopeşte cu pedeapsa anterioara definitiva, potrivit dispozitiilor privind concursul de
infracţiuni;
b) se cumulează cu pedeapsa anterior aplicată;
c) va fi sporită obligatoriu la maximul ei special.
83. Atunci când depăşirea limitelor legitimei apărări nu se întemeiază pe tulburare sau temere, fapta
este consideratâ a fi săvârşită:
a) în legitimă apărare;
b) în condiţiile unei circumstanţe atenuante;
c) în condiţiile excesului neimputabil.
88. Primul termen al recidivei postcondamnatorii poate consta într-o condamnare definitivă:
a) la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an;
b) la pedeapsa închisorii de 1 an;
c) la pedeapsa închisorii mai mica de 1 an.
89. Depăşirea Umitelor legitimei apărări care nu se întemeiază pe tulburare sau temere este:
a) circumstanta atenuanta legala;
b) cauză care înlătură răspunderea penală;
c) cauză care înlătura caracterul nejustificat al faptei.
91. Promisiunea facută în timpul săvârşirii faptei de tăinuire a bunurilor provenite din aceasta, dar
care ulterior nu este respectata:
a) nu reprezinta o contribuţie la savarsirea faptei;
b) este o contribuţie de instigator;
c) este o contribuţie de complice.
97. Complicitatea:
a) este o forma de participaţie secundarâ în raport cu instigarea;
b) este o forma de participaţie principală în raport cu instigarea;
c) nu este forma de participaţie penală.
103. Anularea amânării aplicării pedepsei intervine când se descoperă ulterior că persoana
supravegheată mai săvârşise:
a) o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i
s-a aplicat pedeapsa amenzii după expirarea termenului de supraveghere;
b) o infracţiune pana la ramanerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i
s-a aplicat pedeapsa închisorii după expirarea tennenului de supraveghere;
c) o infracţiune până la râmânerea definitivă a hotărârii prîn care s-a dispus amânarea, pentru care i
s-a aplicat pedeapsa închisorii înainte de expirarea termenului de supraveghere;.
104. In cazul recidivei postcondamnatorii, când săvârşirea din nou a unei infracţiuni are loc în
timpul executării primei condamnări, pedeapsa se aplicâ astfel:
a) pedeapsa pentru infractiunea anterioara se contopeste cu pedeapsa stabilita pentru noua
infracţiune;
b) restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară calculat de la data sâvârşirii noii infiracţiuni se
adaugă la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşitâ ulterior;
c) pedeapsa stabilită pentni infracţiunea săvârşitâ ulterior se contopeşte cu restul rămas neexecutat
din pedeapsa anterioară calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru
noua infractiune.
106. Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, împiedică voluntar el însuşi
consumarea infracţiunii. Cauza de nepedepsire produce efecte:
a) doar pentru acest participant;
b) şi pentru ceilalţi participanţi, dacă aceştia au cunoscut-o;
c) şi pentru ceilalţi participanţi, chiar daca aceştia nu au cunoscut-o.
111. Daca locul de sacarsire a faptei este prevăzut ca element circumstantial agravant în conţinutul
unei infracţiuni, nerealizarea condiţiei de loc are ca efect:
a) fapta săvârşită nu constituie infractiune;
b) nu influenţeaza existenţa infracţiunii în varianta tipica;
c) nu influenţează existenţa infracţiunii în varianta agravata.
112. Renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune, printre altele, daca înfractorul:
a) nu a mai fost condamnat anterior;
b) pedeapsa prevazuta de lege pentru infracţiunea savarşita este închisoare de cel mult 5 ani;
c) a beneficiat în ultimii 2 ani anteriori comiterii infractiunii de renuntarea la aplicarea pedepsei.
113. Săvârşirea de către o persoana a două sau mai multe infractiuni înainte de a fi condamnata
definitiv pentru vreuna din ele constituie:
a) pluralitate intermediara de infracţiuni;
b) concurs de infracţiuni;
c) recidivă.
115. Fapta celui condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 1 an pentru o infracţiune intenţionata
care a săvarşit înainte de începerea executării acestei pedepse o nouă infracţiune intenţionată pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, este comisa în condiţiile:
a) recidivei postcondamnatorii;
b) pluralităţii intermediare de infracţiuni;
c) concursului de infracţiuni.
119. DESISTAREA:
a) este o cauza de nepedepsire cu caracter personal;
b) poate interveni şi după descoperirea faptei;
c) constituie o cauza de nepedepsire şi pentru complici.
124. Pentru existenţa concursului de infracţiuni se cere, printre altele, ca infracţiunile săvârşite:
a) sâ fie de aceeaşi natura;
b) sa fie pedepsite cu închisoarea;
c) sa nu fi intertenit o condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele.
130. Primul termen al recidivei postcondamnatorii poate consta într-o condamnare definitivă:
a) la pedeapsa amenzii;
b) la pedeapsa închisorii de 1 an;
c) la pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
131. Primul termen al recidivei postcondamnatorii poate consta într-o condamnare definitivă:
a) la pedeapsa închisorii mai mica de 1 an;
b) la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an;
c) la pedeapsa închisorii de cel putin 1 an.
136. Pentru a exista al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsa prevăzută de lege
pentru noua infractiune trebuie sa fie de:
a) 1 an;
b) mai mare de 1 an;
c) 6 luni.
137. Pedeapsa amenzii:
a) nu poate fi aplicata alaturi de pedeapsa închisorii;
b) poate forma primul termen al recidivei postcondamnatorii;
c) poate fi aplicată alâturi de pedeapsa închisorii în cazul concursului de infracţiuni.
142. Sâvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună este:
a) circumstanta atenuantă legala;
b) circumstanţă agravantă;
c) circumstaanta atenuantă judiciara.
143. Săvârşirea infracţiunii prin supunerea victimei la tratamente degradante este:
a) circumstanţă agravantă;
b) circumstanţă atenuaant judiciara;
c) circumstanta atenuantă legală.
146. Reabilitarea de drept are loc dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă
infracţiune în cazul condamnarii la:
a) pedeapsa amenzii;
b) pedeapsa închisorii de 2 ani;
c) pedeapsa închisorii de 5 ani.
147. Când într-o cauză penală sunt incidente atât circumstanţe atenuante, cat şi circumstanţe
agravante:
a) se aplica mai întâi dispoziţiile referitoare la circumstanţele atenuante, apoi cele referitoare la
circumstanţele agravante;
b) se aplică mai întâi dispoziţiile referitoare la circumstanţele agravante, apoi cele referitoare la
circumstanţele atenuante;
c) nu se aplica nici dispoziţiile referitoare la circumstanţele atenuante, nici cele referitoare la
circumstanţele agravante.
148. Când într-o cauza penală există şi cauze de agravare şi cauze de atenuare se va da eficienţă:
a) întâi circumstanţelor de agravare, apoi circumstanţelor de atenuare şi în cele din urma stării de
recidivă;
b) întotdeauna numai stării de recidivă;
c) mai întâi cauzelor de atenuare şi apoi celor de agravare.
149. Termenul de supraveghere prevăzut de lege în cazul suspendarii sub supraveghere a executârii
pedepsei este de:
a) 2 ani;
b) 1 an, la care se adauga durata pedepsei.
c) intervalul de timp între 2 şi 4 ani, fara a putea fi mai mic decât pedeapsa aplicată.
150. Dacă în termenul de supraveghere în cazul suspendării sub supraveghere a executarii pedepsei,
condamnatul săvârşeşte din culpă o nouă infracţiune:
a) revocarea este obligatorie;
b) revocarea este facultativa;
c) se anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
151. Termenul de supraveghere în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere curge:
a) de la data cand hotârârea prin care s-a pronuntat suspendarea executarii pedepsei sub
supraveghere a ramas definitiva;
b) de la data pronunţării hotărârii de condamnare;
c) de la data începerii executării pedepsei.
154. Suspendarea executârii pedepsei sub supraveghere se poate dispune, în cazul concursului de
infracţiuni, daca pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult:
a) 3 ani;
b) 2 ani;
c) 4 ani.
155. Termenul de supraveghere în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere este:
a) un interval de timp cuprins între 2 şi 4 ani, dar nu mai mic decât durata pedepsei aplicate;
b) alcătuit din durata pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp, stabilit de instanţâ între
2 şi 5 ani;
c) egal cu durata pedepsei aplicate.
158. în situaţia în care persoana supravegheată nu îndeplmit obligaţiile impuse prin hotărâre,
amânarea aplicarii pedepsei:
a) poate fi revocata;
b) trebuie revocată obligatoriu;
c) trebuie anulată.
163. Când pentru infracţiunea săvârşită de minor legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă,
acestuia i se poate aplica:
a) o pedeapsă cu închisoarea;
b) o masura educativa neprivativâ de libertate;
c) o măsura educativă privativă de libertate.
174. Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitarii uneiprofesii seia:
a) când faptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacitaţii;
b) când făptuitorul s-a folosit de functie sau profesie pentru a săvârşi fapta;
c) când faptuitorul a săvârşit fapta datorită nepregătirii.
176. Măsura de siguranţă a internării medicale se poate dispune atunci când faptuitorul prezintă
pericol pentru societate deoarece:
a) este bolnav psihic;
b) este consumator cronic de alcool;
c) suferă de o boală infectocontagioasă.
181. Graţierea:
a) nu are efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand prin actul de graţiere se
dispune altfel;
b) înlătură întotdeauna executarea pedepselor complementare;
c) înlătura executarea pedepselor complementare numai daca instanţa se pronunţă astfel.
187. In cazul unei persoane care a suferit mai multe condamnări succesive:
a) pentru fiecare condamnare curge un termen de reabilitare distinct;
b) termenul de reabilitare se calculează în raport de condamnarea cea mai grea şi curge de la data
executării ultimei pedepse;
c) termenul de reabilitare se calculează în raport de condamnarea cea mai grea şi curge de la data
executarii acesteia.
190. Pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani pentru care intervine reabilitarea de drept:
a) este cea executata efectiv, indiferent de pedeapsa aplicata de instanţa;
b) nu poate fi suspendata sub supraveghere;
c) este cea aplicata de instanţa.
191. Intervenţia reabilitării de drept este condiţionată de trecerea unui termen de 3 ani:
a) de la data depunerii cererii de reabilitare;
b) de la executarea pedepsei ori de la stingerea executarii acesteia;
c) de la data pronunţării hotărârii de condamnare.
196. Când cererea de reabilitare a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond, o noua
cerere de reabilitare va putea fi facută:
a) oricând;
b) după trecerea a 2 ani pentru condamnarile cuprinse între 5 şi 10 ani;
c) dupâ trecerea unui termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotârârii de respingere a
cererii.
202. Care din următoarele ipoteze evidenţiază cel mai înalt grad de vinovăţie:
a) când fapta este comisă cu intenţie premeditată;
b) când fapta este comisă cu intenţie spontană;
c) când fapta este comisa cu intenţie depăşită.
207. în cazul infracţiunilor proprii, calitatea cerută subiectului activ de norma penală specială
trebuie îndeplinită:
a) de catre autor (coautor);
b) de către instigator;
c) de catre complice.
209. Inacţiunea ca modalitate a elementului material din structura laturii obiective a infracţiunii este
prevazută prin norme penale speciale:
a) prohibitive;
b) onerative;
c) atât prin norme penale prohibitive cat şi prin norme penale onerative.
213. Dacă laptuitorul pune în executare hotărârea de a săvârşi infracţiunea, dar nu duce executarea
până la capăt, deşi obiectiv avea această posibilitate de care era constient:
a) există tentativă, dar faptuitorul nu poate fi pedepsit, deoarece desistarea este o cauză de
nepedepsire a tentativei;
b) nu există tentativă, deoarece în cazul acesteia neproducerea urmărilor trebuie să fie consecinţa
unor cauze independente de voinţa faptuitomlui;
c) se va reţine o tentativa întrerupta, care va fi pedepsită dacă legea prevede expres acest lucru.
214.In cazul infracţiunii continue distingem un moment al consumării şi un moment al epuizării
infracţiunii. In ipoteza în care în momentui consumării era în vigoare o lege, dar în momentul
epuizarii este în vigoare o altă lege, care dintre aceste legi este aplicabilă:
a) legea aflată în vigoare în momentul epuizării infracţiunii în temeiul principiului activitâţii legii
penale;
b) legea aflată în vigoare în momentul consumării infracţiunii pentm ca infracţiunea continuă, este
forma tipica, perfectă a infracţiunii;
c) legea în vigoare la data judecâţii infracţiunii continue.
215. Fapta unei persoane care loveşte victima pentru a-i provoca o suferinţă în cazul în care victima
cade şi se loveşte cu capul de un corp dur, fapt ce îi provoacă moartea, este săvârşită sub aspectul
vinovăţiei:
a) cu intenţie;
b) din culpă;
c) cu praeterintenţie (intenţie depăşita).
217. In care din ipotezele urmatoare poate fi înlăturat caracterul nejustificat al faptei prin invocarea
stării de necesitate:
a) când acţiunea de salvare consts in săvârşirea unei fapte prevazute de legea penală prin care se
produc urmâri vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs dacă nu s-ar fi intervenit pentru
înlăturarea pericolului, daca faptuitorul şi-a dat seama de acest lucru;
b) cand fapta a fost săvârşită de către o persoană care prin statitul său avea obligaţia de a înfhinta
pericolul;
c) când săvârşirea faptei prevăzute de legea penală era singura cale de înlăturare a pericolului.
218. In cazul legitimei apărâri, fapta prevăzută de legea penală, săvârşită pentru respingerea atacului
trebuie să fie:
a) proportională cu gravitatea atacului;
b) precedata de atac;
c) singura cale de înlăturare a atacului.
219. Fapta unui bărbat de a întreţine un raport sexual cu o persoana de sex feminin care nu a
împlinit vârsta de 15 ani cu acordul acesteia, daca a fast in eroare cu privire la varsta victimei:
a) nu constituie infractiune deoarece faptuitorul nu a cunoscut o împrejurare de care depinde
caracteml imputabil al faptei;
b) împrejurarea ca bărbatul nu a cunoscut vârsta persoanei de sex feminin constituie o circumstantă
atenuantă;
c) împrejurarea că faptuitorul s-a aflat în eroare cu privire la vârsta victimei nu are semnificaţie şi ca
atare acesta va răspunde penal pentru o infracţiune contra libertăţii şi integritătii sexuale.
220. Dacâ o persoana savârşeşte o faptă prevazută de legea penală pentru a înlătura un atac exercitat
de un iresponsabil (fapt cunoscut de catre cel atacat):
a) fapta constituie infractiune pentru ca iresponsabilii fa-ebuie protejati;
b) fapta nu constituie infracţiune pentru că săvârşirea ei a fost necesară pentru înlăturarea atacului în
condiţiile prevăzute de art. 19 C.pen. (legitima apărare);
c) fapta nu constituie infracţiune deoarece a fost săvârşită în stare de necesitate, în mâsura în care
săvârşirea ei a fost singurul mijloc de înlăturare a pericolului.
221. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică sau poate fi aplicată de catre
instanţa de judecată dacă:
a) este prevăzută expres în norma penală specială care incriminează şi sancţionează fapta supusă
judecăţii;
b) numai împreună cu pedeapsa accesorie;
c) deşi legea nu o prevede expres în norma de incriminare, judecătorul, potrivit unor criterii
prevăzute de lege apreciază că aplicarea acestei pedepse este necesară.
224. Infractiunile care formează termenii recidivei, ca forma a pluralităţii de infracţiuni pot fi
săvârşite sub aspectul formei de vinovăţie:
a) cu intenţie;
b) din culpă;
c) cu intenţie depăşită.
5.Omorul săvârşit din interes material (art. 189 lit. b) Cod penal):
a) se poate retine indiferent daca faptuitorul a obtinut sau nu satisfacerea interesului;
b) se poate reţine numai daca interesul material a fost satisfacut;
c) nu se poate reţine dacă interesul material este legitim.
6.Omorul săvârşit asupra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie:
a) omor;
b) ultraj prevăzut de art. 257 alin. 1 Cod Penal;
c) omor calificat.
7.Omorul cu premeditare (art. 189 lit. a) Cod penal) are ca element subiectiv:
a) numai intenţia directă;
b) intenţia indirecta;
c) atât intenţia directă cat şi intenţia indirecta.
8. Omorul săvârşit pentru a comite sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii are ca forma
de vinovâţie:
a) intenţia directă;
b) intenţia directă sau indirectă ori praeterintenţia;
c) intenţia sub oricare din cele două modalităţi ale ei.
9. Daca faptuitorul ucide victima pentru a-i sustrage banii, fapta constituie infracţiunea de:
a) omor (art. 188 Cod penal);
b) omor din interes material (art. 189 lit. b Cod penal);
c) omor săvârşit pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infractiuni.
13. Dacă în baza unei înţelegeri doua persoane aplica, cu intenţia de a ucide, simultan lovituri
victimei care decedează, se va reţine:
a) coautorat la infractiunea de omor pentru ambii participanti;
b) infracţiunea de omor pentru faptuitorul care a aplicat lovituri care au cauzat moartea victimei şi
loviri sau alte violenţe ori vătămare corporală, după caz, pentru participantul care a aplicat lovituri
neletale;
c) omor pentru participantul care a aplicat lovitura mortala şi complicitatea la omor pentru cel care a
aplicat lovituri care nu au fost letale.
15. Persoana care imobilizează victima pentru ca o altă persoană să-i poată aplica acesteia o lovitură
mortală va răspunde:
a) pentru coautorat la infractiunea de omor;
b) pentru complicitate la infracţiunea de
omor;
c) pentm infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
17. Cel care aplică victimei lovituri în zone vitale, apte să provoace moartea, care însă nu se produce
pentru că fâptuitorul a luat în mod voluntar măsuri care au împiedicat rezultatul, va fi pedepsit
pentru:
a) tentativa la infractiunea de omor cu reţinerea circumstanţei atenuate constând în stăruinţa
faptuitorului de a limita urmările faptei;
b) faptuitorul nu poate fi pedepsit pentru tentativă de omor săvârşitâ pentm câ beneficiazâ de o
cauză de impunitate (împiedicarea voluntară a producerii rezultatului);
c) faptuitorul răspunde pentru o infracţiune contra integritâţii corporate dacâ acţiunile sale comise
anterior împiedicării rezultatului realizeaza conţinutul unei asemenea infracţiuni.
19. Omorul calificat săvârşit din interes material există indiferent dacă:
a) interesul material a fast sau nu satisfacut ulterior;
b) interesul material urmează a fi satisfacut pe cale aparent legală sau printr-o acţiune de sustragere
frauduloasa a unor bunuri;
c) persoana ucisă este aceea vizata de faptuitor sau acesta a ucis o alta persoana datorită unei erori
asupra identitâţii victimei sau greşite mânuiri a mijloacelor folosite în acţiunea de ucidere.
20.Omorul savarsit asupra unei femei gravide constituie infracţiunea de omor calificat când:
a) în mod obiectiv victima era gravida;
b) din punct de vedere subiectiv faptuitorul cunoştea aceasta împrejurare;
c) indiferent daca faptuitorul a ştiut sau nu ca victima este gravidă.
21. Omorul calificat săvârşit de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor se
retine:
a) numai cand faptuitorul nu a fost condamnat definitiv pentru prima faptă de omor;
b) numai când faptuitorul a fost condamnat definitiv şi a executat pedeapsa;
c) indiferent daca pentru prima infracţiune de omor faptuitorul a fost sau nu condamnat sau dacă a
executat sau nu pedeapsa pronunţată prin condamnare.
23. Omorul săvârşit prin mijloace care pun în pericol viaţa mai multor persoane constituie:
a) omor;
b) omor calificat;
c) omor prevâzut în art. 188 Cod Penal cu aplicarea art. 77 lit. c Cod Penal.
24. In cazul omorului calificat săvârşit pentru a se sustrage pe sine sau a sustrage pe altul de la
urmărire, arestare ori de la executarea unei pedepse:
a) obiectul juridic este complex pentru ca fapta aduce atingere pe de o parte dreptului la viaţă, iar pe
de alta parte periclitează sau împiedică infañtuirea justitiei;
b) omorul va fi reţinut în formă calificată indiferent dacă finalitatea unnărită de faptuitor a fost sau
nu realizata;
c) infracţiunea are un subiect activ nemijlocit calificat în sensul ca nu poate fi autor al infi-acţiunii
decât o persoană împotriva căreia s-a început urmărirea penală, s-a emis un mandat de arestare
preventivă sau un mandat de executare a pedepsei.
25. Dacă faptuitorul săvârşeşte un omor pentru a ascunde o infracţiune de tâlhărie comisă de el
anterior va raspunde pentru:
a) omor calificat sâvârşit pentru ascunderea unei infractiuni;
b) omor;
c) omor calificat în concurs cu infracţiunea de tâlhărie.
27. In cazul uciderii nou-născutului săvârşită de catre mamă în conditiile art. 200 alin. 1 Cod Penal,
participaţia poate exista sub forma:
a) coautoratului, dacă fapta este săvârşită nemijlocit de catre cei doi părinţi ai copilului nou născut;
b) instigării, dar instigatul urmeaza a fi pedepsit pentru omor;
c) complicităţii, dar complicele va fi pedepsit pentru omor.
28. Care din următoarele fapte reprezintă modalităţi normative agravate ale infracţiunii de ucidere
din culpa:
a) uciderea din culpă datorată nerespectării dispoziţiilor legale cu privire la exercitarea unei meserii;
b) uciderea din culpă a două sau mai multor persoane;
c) uciderea din culpă săvârşită de o persoană datoritâ unei neglijenţe grave.
29. Se reţine omorul calificat comis asupra unei femei gravide dacă:
a) victima era gravida iar faptuitorul stia acest lucru pentru ca starea de graviditate era evidentă;
b) victima era însărcinată dar sarcina nu era evidentâ însă faptuitorul cunoştea starea de graviditate a
victimei;
c) victima era gravidă dar faptuitorul nu cunoştea acest fapt.
30. Infracţiunea de omor se deosebeste de infractiunea de lovituri sau vatămări cauzatoare de moarte
în principal prin:
a) obiectul juridic;
b) latura obiectivă;
c) forma de vinovăţie.
31. La infractiunea de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de catre mama (art. 200 alin.
1 Cod penal) actiunea de ucidere trebuie realizata:
a) imediat dupa naştere dar nu mai târziu de 24 de ore;
b) de catre mama copilului nou nascut;
c) de către o persoană care avea sub supraveghere copilul nou născut.
32. Cel care instiga mama aflată într-o stare de tulburare pricinuita de nastere, să-şi ucidă copilul
nou-născut va fi condamnat pentru savârşirea infracţiunii de:
a) instigare la uciderea copilului nou-născut săvârşită de catre mama;
b) instigare la omor calificat;
c) instigare la omor prevăzut de art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. e) Cod penal.
33. Lovirea intenţionată de câtre fâptuitor, cu aceeaşi ocarie, a două persoane constituie: ,
a) o singura infracţiune de loviri sau alte violenţe;
b) doua infracţiuni de lovire aflate în concurs;
c) o infractiune de loviri sau alte violenţe în formă complexa.
34. în cazul în care fâptuitorul, în aceeaşi împrejurare, ucide cu intenţie mai multe persoane, există:
a) atâtea infracţiuni de omor câte victime sunt;
b) o singura infracţiune de omor calificat;
c) o singurâ infracţiune de omor simplu în formă continuata.
36. Infracţiunea de vătămare corporală în varianta prevâzutâ de art. 194 alin. 2 Cod penal, este
savârşită sub aspectul formei de vinovăţie:
a) cu intenţie directă sau indirectă;
b) cu intentie, sau cu praeterintenţie;
c) numai cu intenţie directa.
37. Cu ce forma de vinovăţie trebuie savârşită infracţiunea de vătămare corporala prevăzutâ în art.
194 alin. 1 Cod penal:
a) cu intenţie directă sau indirectă;
b) cu intentie directă;
c) cu intenţie indirectă sau praeterintenţie.
38. Care din faptele urmatoare reprezintă modalităţi normative agravate ale infracţiunii de lipsire de
libertate în mod ilegal:
a) săvârşirea faptei prin simularea de calităţi oficiale;
b) savârşirea faptei de către o persoanâ înarmată;
c) săvârşirea faptei de lipsire ilegală de libertate asupra a douâ persoane.
39. Constrângerea ca element material în structura laturii obiective a infracţiunii de şantaj se poate
exercita conform legii:
a) prin violenţă;
b) prin ameninţare;
c) prin ameninţarea cu dezvăluirea unor fapte compromiţătoare reale sau imaginare privitoare la cel
şantajat.
42. In care din urmatoarele ipoteze violarea de domiciliu îmbracă forma unor modalităţi normative
agravate:
a) când fapta este săvârşită în timpul nopţii;
b) când fapta este savârşita prin violenţă;
c) când fapta este comisa de câtre mai multe persoane împreună.
46. La infractiunea de viol tentativa este pedepsita. Care din modalităţile următoare ale tentativei
este posibila în cazul acestei infractiunii:
a) tentativa întreruptă;
b) tentativa perfecta;
c) tentativa relativ improprie.
47. Actul sexual realizeaza conţinutul infracţiunii de viol dacă:
a) este realizat prin constrangere;
b) este realizat asupra unei persoane în imposibilitate de a se apăra, profitându-se de aceasta stare;
c) este realizat prin seducţie.
48. Care din urmatoarele fapte reprezintă modalităţi legale agravate ale infracţiunii de viol:
a) actul sexual realizat prin constrangere care a cauzat victimei o vătămare corporala;
b) actul sexual prin constrângere asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 16am;
c) actul sexual realizat prin constrângere dacâ a avut ca urmare moartea victimei.
52. Fapta unui bărbat care întreţine prin violenţă un raport sexual cu soţia sa împotriva voinţei
acesteia constituie:
a) infractiunea de viol în forma simplă;
b) infracţiunea de viol în forma agravată;
c) fapta nu constituie infracţiune.
53. Violul care a avut ca urmare moartea victimei se săvârşeşte:
a) cu intenţie directa;
b) cu intenţie indirectă;
c) cu praeterintenţie.
55. Luarea unui vehicul din posesia sau detenţia altuia, fara consimţământul acestuia, în scopul de a-
l folosi pe nedrept constituie infracţiunea de furt:
a) infractiunea de furt (art. 228 Cod penal);
b) furtul calificat;
c) furt in scop de folosinţă (art. 230 alin. 1 Cod penal).
56. In cazul infracţiunii de furt, luarea bunului trebuie realizată fara consimţământul celui care
posedă sau deţine bunul. Lipsa consimţământului ca o condiţie de existenţă a infracţiunii:
a) se prezumă în mod absolut;
b) se prezumă în mod relativ;
c) trebuie dovedită de persoana vătămata.
57. Scopul însuşirii bunului ca element al laturii subiective în cazul infracţiunii de furt prevăzute în
art. 228 alin. 1 C.pen., are semnificaţia:
a) unei condiţii esenţiale de îndeplinirea căreia depinde existenţa infractiunii;
b) unei circumstanţe agravante legale;
c) unei circumstanţe agravante judiciare.
58. Consimţământul posesorului sau detentorului unui bun faţă de actul de luare a acestuia înlătură
infracţiunea de furt dacă:
a) a fast exprimat înainte de luarea bunului;
b) a fost exprimat în momentul luarii bunului;
c) a fost exprimat ulterior luarii bunului.
59. Sustragerea unei diplome de bacalaureat constituie:
a) infractiunea de furt simplu;
b) infracţiunea de furt calificat;
c) fapta nu constituie furt pentru ca înscrisul sustras nu are valoare economica.
61. In cazul infracţiunii de furt săvârşite între soţi , acţiunea penală se pane în mişcare:
a) la plângerea prealabila de furt savarsite intre soti este simplu;
b) din oficiu dacă furtul este calificat;
c) la plângerea prealabila, indiferent dacâ furtul este simplu sau calificat.
67. Reprezintă furt calificat (art. 229 Cod penal), furtul comis:
a) prin scoaterea din functiune a sistemului de alarma ori de supraveghere;
b) asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa;
c) asupra unei persoane căreia faptuitorul i-a produs o stare de inconştienţă.
68. Sustragerea unui bun de la victimă după ce, în prealabil, faptuitorul îi administrase acesteia un
somnifer, care şi-a produs efectul, constituie:
a) furt;
b) tâlhărie;
c) furt calificat.
69. Pentru existenţa elementului material al infracţiunii de talharie sunt necesare două acţiuni, una
principală de furt şi a doua secundară de violenţă. Violenţa pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie
poate fu exercitată:
a) anterior sau concomitent actiunii de luare a bunului;
b) după săvârşirea furtului, dacă prin folosirea ei se urmareşte păstrarea bunului furat, ştergerea
unnelor infracţiunii ori scăparea faptuitorului;
c) violenţa poate fi exercitată înainte, în timpul sau după comiterea furtului indiferent de scopul
urmărit de faptuitor prin folosirea ei.
70. Fapta unei persoane care exercită violenţă asupra victimei în vreme ce alta cu care era în
înţelegere îi sustrage aceleiaşi victime o sumă de bani pe care aceasta o avea asupra sa, constituie:
a) complicitate la infractiunea de tâlhărie, deoarece violenţa este o actiune secundara în structira
elementului material al acestei infracţiuni;
b) o participaţie de coautorat la tâlharie;
c) complicitate la infracţiunea de furt.
72. Tâlhăria este prevăzută de lege într-o variantă agravată atunci cand:
a) a cauzat o vătămare corporală;
b) a fast însoţită de violenţă;
c) a fost săvârşită într-un mijloc de transport.
74. Remiterea unui bun de către victima sub imperiul ameninţării, imediat după exercitarea acesteia
de către fâptuitor constituie:
a) furt;
b) tâlharie;
c) şantaj.
75. Aplicarea unor lovituri victimei în vederea sustragerii unor bunuri şi abandonarea locului faptei
înainte ca bunurile să poată fi sustrase reprezintă:
a) infractiunea de lovire sau alte violente;
b) tentativa la infracţiunea de tâlhărie;
c) infracţiunea de loviri sau alte violenţe în concurs cu tentativa la infractiunea de furt.
76. Fapta celui care îşi însuşeşte un bun ce i-a fost incredinţat în temeiul unui contract de transport
constituie:
a) furt;
b) abuz în serviciu;
c) abuz de încredere.
81. Infracţiunea de înşelăciune săvârşită prin întrebuinţarea de nume sau calităţi mincinoase ori de
alte mijloace frauduloase:
a) intra în concurs cu alte infracţiuni dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi infracţiune;
b) absoarbe în mod natural infracţiunile de fals, fara aceste elemente circumstanţiale neputându-se
reţine infracţiunea de înşelăciune în formă agravata prevăzută de art. 244 alin. 2 Cod penal;
c) conferă infracţiunii de înşelăciune caracter de infracţiune complexă.
82. Participantul care neavând calitatea cerută de lege pentru autorul infracţiunii de delapidare se
implica nemijlocit alaturi de un gestionar în sustragerea unor bunuri din gestiunea acestuia,
răspunde pentru:
a) complicitate la infractiunea de delapidare;
b) coautorat la infracţiunea de delapidare;
c) o infracţiune de furt.
84. Gestionarul ca autor al infracţiunii de delapidare este, m sensul legii, o persoanâ care:
a) are ca atributii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri;
b) este numită într-o funcţie care îl obligâ sa exercite o pazs juridica asupra bunurilor care aparţin
unei persoane fizice saujuridice;
c) primeşte din partea unităţii la care este angajat anumite bunuri absolut necesare pentm a-şi
exercita atribuţiile ce-i revin potrivit fişei postului.
88. Fapta unei persoane care în baza unei înţelegeri prealabile cu autorul unui furt depoziteazâ
bunurile pe care acesta le-a sustras constituie:
a) tainuire;
b) complicitate la furt;
c) favorizarea infractorului.
91. Fapta persoanei care în schimbul unei sume de bani ascunde un bun despre care, în momentul
primirii a aflat că provine din săvârşirea unei infracţiuni, constituie:
a) favorizarea faptuitorului;
b) infracţiunea de tăinuire;
c) complicitate la infracţiunea din care provine bunul.
95. Persoana care participa la săvârşirea unui furt după care transforma bunurile obţinute pe această
cale pentru ca să nu poata fi identificate răspunde penal:
a) pentru infracţiunea de furt;
b) pentru infracţiunea de tăinuire şi infracţiunea de furt în concurs ideal;
c) pentru infracţiunea de furt şi infracţiunea de tăinuire în concurs real.
96. Infracţiunea de tăinuire este o infracţiune corelativă, în sensul că nu poate fi comisă decât în
măsura în care o altă persoană a săvârşit în prealabil o infracţiune sau faptă prevăzută de legea
penală din care provine bunulcare este tăinuit. Dacă autorul faptei principale beneficiază de
graţierea pedepsei ce i-a fost aplicată, care va fi influenţa actului de graţiere asupra pedepsei aplicate
tăinuitorului?
a) pedeapsa aplicată tăinuitorului va fi graţiata şi ea, chiar dacă în actul de graţiere nu se prevede
explicit în temeiul principiului de drept accesorium sequitur principale;
b) pedeapsa aplicata tăinuitorului va fi implicar graţiata daca este egală sau mai mica decât pedeapsa
aplicatâ celui care a comis infracţiunea din care provine bunul tăinuit;
c) pedeapsa aplicata pentru tăinuire va fi graţiată numai dacă intră în categoria celor prevăzute
explicit în actul de graţiere datorită faptului că tăinuirea deşi este o infracţiune corelativa,
subsecventă, are caracter autonom.
98. Care din următoarele condiţii trebuie îndeplinite pentru existenţa laturu subiective a tăinuirii:
a) faptuitorul să cunoasca împrejurarea ca bunul provine dintr-o fapta prevăzută de legea penală;
b) între persoana care tăinuieşte bunul şi persoana care a săvârşit infractiunea din care provine bunul
sa nu se fi stabilit o înţelegere înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii principale;
c) faptuitorul sa urmărească obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul.
100. Violenţa, ameninţarea ori desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar ca moduri de realizare
a ocupării imobilului, in cazul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie semnifica:
a) condiţii pentru existenţa infracţiunii;
b) împrejurări care conferă infracţiunii caracter agravat;
c) au semnificaţia unor circumstanţe agravante judiciare.
101. Prin natura elemenfului său material, tulburarea de posesie este o infracţiune:
a) simpla;
b) continuă;
c) de obicei.
102. Uciderea cu intenţie a unui agent al autorităţii statului aflat în exerciţiul legal al funcţiei,
constituie:
a) infractiunea de omor;
b) infracţiunea de omor în concurs cu infracţiunea de ultraj;
c) infracţiunea de ultraj prevăzut de art. 257 alin. 1 Cod Penal.
105. Lovirea din culpa a unui agent al autorităţii aflat în exerciţiul funcţiei, care a produs o vătămare
ce a necesitat pentru vindecare cinci zile de îngrijiri medicale, constituie:
a) infracţiunea de ultraj în forma agravata (săvârşita prin violenţa);
b) o infracţiune de vătămare corporala din culpă;
c) fapta nu constitute infracţiune.
107. Lovirea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, dar care şi-a depăşit atribuţiile de serviciu
constituie infractiunea de:
a) ultraj;
b) loviri sau alte violenţe;
c) nu constituie infracţiune.
108. Fapta persoanei de a lovi un politist care a surprins-o în timp ce fura un bun, pentru a-şi asigura
scăparea constituie:
a) ultraj;
b) ultraj în concurs cu infracţiunea de tâlhărie;
c) ultraj în concurs cu infractiunea de furt.
109. Lovirea în aceeaşi împrejurare a doi magistraţi aflaţi în exerciţiul funcţiunii, constituie:
a) o singura infracţiune de ultraj;
b) două infracţiuni de ultraj aflate în concurs;
c) două infracţiuni de ultraj judiciar aflate în concurs.
112. Dacă un bun legal sechestrat, este sustras în condiţiile prevăzute de art. 228 Cod penal, se va
retine:
a) infractiunea de sustragere de sub sechestru care absoarbe în mod natural în conţinutul său fapta de
furt;
b) infracţiunea de ftirt, dacă faptuitorul nu a cunoscut că bunul pe care îl sustrage este legal
sechestrat;
c) infracţiunea de furt în concurs cu infracţiunea de sustragere de sub sechestru, dacă fâptuitorul a
cunoscut că bunul susti-as este legal sechestrat.
113. Subiectul activ nemijlocit al infracţiunilor de abuz în serviciu poate fi: a) numai un functionar
public;
b) atât un funcţionar public cat şi o persoană care se află în serviciul unei persoane din cele
prevâzute de art. 175 alin. 2 Cod Penal, on a oricarei persoanejuridice fară ca tratamentul penal să
fie diferenţiat;
c) atât un functionar public cat şi o persoană care se afla în serviciul unei persoane din cele
prevăzute de art. 175 alin. 2 Cod Penal, on a oricarei persoane juridice, cu precizarea ca în cazul în
care faptele nu sunt comise de un functionar public, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/3.
115. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor personale poate fi săvârşită nemijlocit:
a) numai de un functionar public;
b) de catre un funcţionar public sau de către o persoana care se aflâ în serviciul unei persoane din
cele prevăzute de art. 175 alin. 2 Cod penal, ori a oricărei persoane juridice;
c) numai de către un funcţionar public care are ataibutii de conducere sau control.
116. Fapta unui funcţionar public de a îngrădi în exercitarea funcţiei sale un drept al unei persoane,
pe temei de rasă sau naţionalitate constituie:
a) infractiunea de abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 Cod penal);
b) infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 alin. 2 Cod penal);
c) fapta constituie abatere disciplinară.
117. Abuzul în serviciu în modalitatea prevăzută de art. 297 alin. 2 Cod penal are ca latură
subiectiva:
a) intentia, căreia i se adauga mobilul prevăzut expres de norma de incriminare;
b) intenţia, care poate fi directă sau indirecta;
c) intenţia sau culpa.
119. Cel care oferă unui funcţionar bani sau alte foloase care nu i se cuvin pentru a-l determina pe
acesta să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, săvârşeşte:
a) instigare la infractiunea de abuz în serviciu;
b) instigare la infracţiunea de luare de mitâ;
c) infracţiunea de dare de mitâ.
122. Dacă funcţionarul public primeşte bani pentru a falsifica ua înscris oficial cu prilejul întocmirii
acestuia, răspunde penal:
a) pentru infractiunea de luare de mita care absoarbe în conţinutul său falsul;
b) pentru infracţiunea de luare de mită în formă agravata;
c) pentru infracţiunea de luare de mită în concurs cu infractiunea de fals intelectual.
123. în cazul corupţiei sub forma luării şi dării de mită:
a) tentativa este posibila dar nu este pedepsita;
b) tentativa este posibilă şi este incriminata;
c) tentativa nu este posibilâ deoarece este asimilatâ prin lege infracţiunii consumate.
125. Promisiunea, oferirea sau darea de bani, daruri sau alte foloase unei persoane care are influenţă
sau lasă să se creadâ că are influenţă asupra unui funcţionar public pentru a-l determina sa facă ori
sâ nu facă un act ce intră în atribuţiile lui de serviciu:
a) nu constitute infractiune;
b) constituie instigare la infracţiunea de trafic de influenţă;
c) constituie infracţiunea de cumpărare a influenţei care este o infractiune de corupţie autonomă,
prevăzută de art. 292 Cod Penal.
126. In cazul infracţiunii de dare de mită banii sau bunurile se confiscă dacă:
a) mita sub forma de bani sau bunuri a fost promisa;
b) mita a fost remisă sub imperiul constrângerii;
c) mita a fast oferită sau remisă funcţionamlui public.
131. Imprejurarea că cel care da mita a fost constrâns să săvârşească fapta de catre cel care a pretins
mita are din punct de vedere al raspunderii penale următoarea semnificaţie:
a) este o cauză specială de nepedepsire;
b) este o cauză speciala de neimputabilitate;
c) nu influenţeazâ răspunderea penalâ a celui care a dat mită.
133. Denunţarea de către mituitor a faptei mai înainte ca organul de urmărire penala
a)de nepedepsire;
b) o cauză generală de nepedepsire;
c) o circumstanţă judiciară atenuantă.
135. In funcţie de urmarea imediata ceruta de norma de incriminare luarea de mita este o
infracţiune:
a) materiala (de rezultat);
b) de pericol, nefiind necesara producerea unei urmari materiale;
c) de obicei.
137. Fapta funcţionarului public de a primi bani sau alte foloase dupa ce a mdeplinit un act ce intra
în îndatoririle sale de serviciu, în legatură cu acest act, constituie:
a) infractiunea de luare de mita;
b) fapta nu constituie infracţiune pentru că articolul care incrimina în vechiul Cod Penal primirea de
foloase necuvenite a fost abrogat;
c) abuz în serviciu.
142. Producerea ori ticluirea de probe mincinoase in sprijinul dovedirii existenţei unei fapte
prevăzute de legea penală constituie:
a) infractiunea de mărturie mincinoasă;
b) infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare;
c) fapta nu constitute infracţiune.
143. Există infracţiune de inducere în eroare a organelor judiciare în varianta normativă agravantă
când:
a) fapta a avut ca efect arestarea sau condamnarea unei persoane;
b) s-au produs ori ticluit probe mincinoase în sprijinul unei învinuiri nedrepte;
c) fapta a fost săvârşită de mai multe persoane împreuna.
146. Infracţiunea de mărturie mincinoasă poate avea ca urmare imediatâ, m mod necesar:
a) crearea unei stari de pericol pentru înfaptuirea justiţiei;
b) solutionarea injustă a unei cauze înjustiţie;
c) condamnarea pe nedrept a unei persoane.
148. Infracţiuaea de mărturie mincinoasă nu poate fi savârşită în coautorat dacă subiectul activ
nemijlocit este:
a) un martor;
b) un interpret;
c) un expert.
149. Retragerea marturiei mincinoase înainte de arestarea inculpatului sau, în toate cauzele, înainte
de pronunţarea unei hotârâri ori a unei alte soluţii ca urmare a mărturiei mincinoase reprezintă:
a) o cauzâ de impunitate;
b) o cauză de reducere a pedepsei conform art. 76 Cod penal;
c) o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei.
153. Ajutorul dat faptuitorului fară o înţelegere prealabilă cu acesta înaintea sau întimpul săvârşirii
faptei, pentru a împiedica sau îngreuna cercetarea întro cauză penală constituie infracţiunea de:
a) favorizarea faptuitorului;
b) tămuirea;
c) complicitate la acea infractiune.
156. Ajutorul dat faptuitorului pentru a-i asigura folosul obţinut de el prin săvârşirea unei fapte
prevâzută de legea penală, constituie:
a) infractiunea de favorizare a faptuitorului;
b) o infracţiune de tainuire;
c) o faptă care atrage raspunderea civila.
157. Intrebuinţarea de ameninţari şi violenţe fizice împotriva unei persoane urmărite sau judecate
intr-o cauza penala, de câtre un organ de cercetare penală, constituie infracţiunea:
a) de abuz în serviciu;
b) de cercetare abuziva;
c) de ameninţare şi loviri sau alte violenţe aflate în concurs real.
158. Reţinerea abuziva a unei persoane nevinovate în cursul urmăririi penale constituie:
a) infractiunea de represiune nedreaptâ;
b) infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;
c) abuz în serviciu.
161. Refuzul iatenţionat de a pune în libertate o persoană aflată în executarea pedepsei la data
împlinirii duratei pedepsei realizeaza continutul infracţiunii de:
a) represiune nedreaptă;
b) arestare nelegală;
c) lipsirea de libertate în mod ilegal.
164. Fapta unei persoane care în calitate de organ de cercetare penală foloseşte faţă de cel aflat în
anchetă violenţe fizice care au cauzat o vătămare corporală ce necesită pentru vindecare îngrijiri
medicale mai mult de 90 de zile constituie:
a) infractiune de cercetare abuzivă în fonnă simplă;
b) infracţiune de cercetare abuzivă în formă agravată;
c) infractiune de cercetare abuzivă în concurs cu infracţiunea de vătămare corporală.
166. Neprezentarea fară un motiv justificat a persoanei condamnate la locul detenţiei la expirarea
perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate constituie:
a) infractiunea de evadare;
b) o abatere de la regimul executarii pedepselor;
c) nerespectarea hotărârilor judecatoreşti.
167. Cel care evadează din executarea unei pedepse cu închisoarea de 8 luni, va fi sancţionat după
cum urmează:
a) va primi o pedeapsa pentru evadarea savârşita în forma agravată;
b) va primi o pedeapsa stabilita potrivit art. 44 alin. 2 Cod penal, potrivit căruia pedeapsa pentru
evadare se contopeşte cu pedeapsa anterioară conform dispozitiilor de la concursul de infractiuni; â
c) pedeapsa aplicată pentru evadare se adauga la restul ramas neexecutat din pedeapsă la data
evadarii.
168. Inlesnirea evadării poate fi săvârşită din punct de vedere subiectiv cu următoarele forme de
vinovăţie:
a) cu intenţie dacă fapta este savârşită de către o altă persoană decât cele care au atribuţii de a
asigura paza celor reţinuţi sau deţinuţi;
b) cu intenţie sau din culpă, dacâ fapta este săvârşita de o persoana care avea îndatorirea de a-l păzi
pe cel reţinut sau detinut;
c) cu intenţie indiferent de calitatea celui care săvârşeşte fapta.
169. Falsul material în înscrisuri oficiale poate fi săvârşit asupra înscrisurilor care:
a) emana de la autorităţile sau instituţiile la care face referire art. 176 C.pen.;
b) emana de la o persoană fizică dar acestea au fost autentificate printr-o încheiere a notamlui
public;
c) se poate săvârşi asupra oricărui înscris indiferent de persoana care l-a întocmit sau de forţa lui
probantă.
172. Pentru existenţa falsului material m înscrisuri oficiale legea prevede că falsificarea trebuie să
fie de natură să producă consecinţe juridice. Aceasta condiţie este îndeplinită dacă:
a) înscrisul obţinut prin falsificare creează aparenţa unuia veritabil şi poate induce în eroare pe cei
cărora le este prezentat fiind apt să dea naştere, sa modifice ori să stinga drepturi şi obligaţii;
b) înscrisul obţinut prin falsificare este asemanător cu cel autentic, dar prin conţinutul său nu are
semnificaţie juridicâ în sensul că el nu a fost întocmit pentru a genera consecinţe juridice;
c) înscrisul oficial falsificat a produs efectiv consecinţe juridice prin folosirea lui de către autorul
falsificării.
173. Fapta unei persoane care falsifică un înscris oficial după care îl foloseşte în vederea produceru
unor consecinţejuridice constituie:
a) fals material în înscrisuri oficiale deoarece folosirea înscrisului falsificat este o condiţie de
existenţă a acestei infracţiuni;
b) infracţiunea de fals material în înscrisuri ofîciale în concurs cu infracţiunea de uz de fals;
c) infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în variantă agravată.
174. Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii lui săvârşită de un funcţionar public
datorită neglijenţei sau uşurinţei în exercitarea itribuţiilor de serviciu constituie:
a) infractiunea de fals intelectual;
b) infractiunea de neglijenţă în serviciu dacă s-au produs urmările prevăzute în art. 298 Cod penal;
c) fapta nu constituie infracţiune.
175. EIementuI material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale poate consta în:
a) contrafacerea scrierii sau a subscrierii;
b) alterarea în orice mod al înscrisului oficial;
c) într-o acţiune de substituire a înscrisului oficial.
176. Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în varianta simpla
poate fi:
a) un funcţionar public cu atributii de control;
b) doar funcţionarul public;
c) orice persoană penal responsabilă.
177. EIementul material al infracţiunii de fals material m înscrisuri oficiale constă în:
a) atestarea unor date necorespunzatoare adevărului într-un înscris oficial în momentul întocmirii
acestuia;
b) contrafacerea scrierii sau a subscrierii;
c) alterarea în orice mod a conţinutului unui înscris oficial.
180. Fapta unei persoane care îşi confecţionează o diploma de licenţă prin care se atestă că este
licenţiat al unei facultaţi particulare acreditate deşi faptuitorul nu a urmat cursurile facultăţii şi nici
nu a promovat examenul de licenţă constituie:
a) infractiune de fals material în înscrisuri oficiale;
b) infracţiunea de fals intelectual;
c) infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată.
185. Latura obiectivă în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, include în
conţinutul său ca element material:
a) o acţiune de falsificare prin modurile prevăzute de art. 320 şi art. 321 Cod penal;
b) o acţiune de folosire a înscrisului sub semnatura privata falsificat;
c) o acţiune de falsificare prin unul din modurile prevazute de art. 320 şi art. 321 Cod Penal urmatâ
de o actiune de folosire sau de încredinţare a înscrisului falsificat spre a fi folosit de către o alta
persoana în scopul producerii unor consecinţe juridice.
189. Falsul material în înscrisuri oficiale este prevăzut de lege in varianta agravată atunci când:
a) fapta a fast savarşită cu multa abilitate;
b) când fapta a fost săvârşită de un funcţionar public în exerciţiul atributiilor de serviciu;
c) când fapta a fost savârşită de două sau mai multe persoane împreună.
190. Fapta celui care falsifica un înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii dupa care
îl foloseşte in vederea producerii unei consecinţe juridice constituie:
a) o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
b) o infractiune de uz de fals;
c) o infracţiune da fals în înscrisuri sub semnătura privată şi o infracţiune de uz de fals aflate în
concurs.
191. Folosirea unui permis de conducere auto falsificat în mod repetat constituie:
a) o singură infractiune de uz de fals în formă simplă;
b) o infracţiune unică de uz de fals în formă continuată;
c) un concurs real omogen de infractiuni de uz de fals.
196. Situaţia premisă la infracţiunea de abandon de familie în modalitatea prevăzută de art. 378
aUn. 1 lit. c) Cod penal (neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere) constă în:
a) neplata cu rea-credinţa timp de trei luni a pensiei de întreţinere;
b) preexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de stabilire a pensiei de mtreţinere;
c) omisiunea plăţii pensiei de întreţinere.
197. Dacă, în cursul judecăţii, pentru săvârşirea mfracţiunii de abandon de familie, inculpatul îşi
îndeplineşte obligaţiile ce îi revin, instanţa:
a) pronunţă o condamnare cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt
îndeplinite conditiile prevăzute în art. 91 Cod penal;
b) dispune amânarea aplicării pedepsei, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege;
c) va proceda la reducerea pedepsei.
198. Abandonul de familie prevazut în art. 378 alin. 1 lit. a) Cod penal are ca urmare imediată:
a) o stare de pericol;
b) numai o suferinţă fizica;
c) atât suferinţe fizice cat şi suferinţe morale.
199. Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului poate fi:
a) orice persoana;
b) doar părintele minorului;
c) părintele minorului sa'u orice alta persoana careia minorul i-a încredinţat, spre creştere şi educare.
203. Fapta unei persoane care a executat o pedeapsă cu închisoarea de 10 am pronunţată pentru
omor, de a săvârşi o nouă infracţiune de omor constituie:
a) infractiunea de omor cu retinerea starii de recidiva postexecutorie;
b) infracţiunea de omor calificat;
c) infractiunea de omor calificat cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie.
204. Fapta celui care după ce a provocat din culpă moartea unei persoane ucide pe cd care a asistat
pentru ca prima faptă să nu fie descoperita, constituie:
a) omor (art. 188 C.pen.) în concurs cu uciderea din culpa (art. 192 C.pen.);
b) omor calificat săvârşit pentru ascunderea unei infracţiuni (art. 189 lit. d) C.pen.);
c) omor calificat (art. 1 89 lit. d) C.pen.) în concurs cu uciderea din culpa.
205. Autorul unui viol care-şi ucide victima pentru ca prima infracţiune să nu fie descoperită,
răspunde penal pentru:
a) viol care a avut ca urmare moartea victimei (2 18 alin. 4 C.pen.);
b) infracţiunea de omor calificat (art. 189 lit. d) C.pen.);
c) infractiunea de omor calificat (art. 189 lit. d) C.pen.) in concurs cu infracţiunea de viol (art. 218
alin. 1 C.pen.).
208. Fapta unei persoane care solicită unui vânzător un bun pentru a-l examina în vederea
cumpărării, urmata de însuşirea pe nedrept a bunului constituie:
a) furt;
b) abuz de încredere;
c) înşelăciune.
209. Luarea şi darea de mită pot fi săvârşite direct sau indirect printr-un intermediar. Fapta
persoanei care intermediaza în cunoştinţă de cauza între mituitor şi cel mituit atrage râspunderea
penală:
a) pentru complicitate la luare de mita cat si pentru complicitate la darea de mitâ, cu aplicarea art. 38
C.pen.;
b) pentru complicitate la luarea de mită dacă intermediarul a actionat cu vointa de a-l ajuta pe cel
care a luat mita;
c) pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită dacă intermediarul a acţionat cu intenţia de a-l
ajuta pe cel care da mită.
210. Fapta inculpatului care în faţa instanţei de judecată face declaraţii mincinoase poate avea în
plan penal următoarele consecinţe:
a) constitute o infractiune de mărturie mincinoasă indiferent dacă a influentat sau nu soluţia
pronunţata de instanţă;
b) constituie infracţiune de mărturie mincinoasă numai în masura în care în temeiul declaraţiei s-a
pronunţat soluţie netemeinică şi nelegală;
c) fapta nu constituie infractiune
211. Dacă o persoana audiata initial ca martor face afirmatii mincinoase intr-un proces penal,dar
ulterior este inculpata in acel proces ea va fi tinuta sa răspunda:
a) pentru infracţiunea săvârşită şi pentru care a fost inculpat;
b) pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă;
c)pentru infracţiunea săvârşita în concurs cu infracţiunea de marturie mincinoasa.
212. Afirmaţiile mincinoase pe care un martor Ie face într-o cauză Judiciara realizează continutul
infractiunii de mărturie mincinoasă dacă din punct vedere subiectiv se săvârşeşte:
a) din culpă;
b) cu intenţie;
c) cu praeterintenţie.
215. Ajutorul dat unui infractor pentru a se sustrage de la executarea pedepsei prin evadare, ajutor
dat de persoane care aveau obligaţia de asigurare a pazei, constituie infracţiunea de:
a) favorizarea faptuitorului;
b) abuz în serviciu;
c) o infractiune autonomă de înlesnire a evadării.
216. Fapta unei persoane care, în calitate de martor, într-o cauză civilă aflatâ pe rolul instanţei face
afirmaţi mincinoase în cuprinsul depoziţiei sale, are următoarea semnificaţie:
a) constituie infractiunea de fals în declaratii;
b) constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă;
c) nu constituie infractiune pentru că libertatea de expresie este garantată prin Constitutie.
217. Fapta unui expert care în cuprinsul unui raport de expertiză solicitat într-o cauză judiciară face
cu ştiinţă afirmaţii care nu corespund adevărului constituie:
a) infractiunea de fals intelectual;
b) abuz în serviciu;
c) mărturie mincinoasa în modalitatea agravată prevazută de art. 273 alin. 2 lit. c) C.pen.
219. Contrafacerea unui înscris oficial de către un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, constituie:
a) infractiunea de fals intelectual;
b) infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
c) infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale in formă agravată.
220. Fapta unui parinte care în mod repetat aplica propriului său copil minor batai care pricinuiesc o
infirmitate atrage răspunderea penală pentru:
a) infractiunea de rele tratamente aplicate minorului;
b) infractiunea de vătâmare corporală;
c) infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului în concurs cu vătâmarea corporala.
221. Fapta unei persoane care exercită atribuţii în cadrul unei alte persoane juridice decât cele
prevăzute în art. 176 Cod penal însuşeşte, foloseşte sau trafica bunuri din cele pe care Ie
administrează sau gestionează, constituie:
a) infractiunea de abuz în serviciu;
b) delapidare pedepsită în limitele prevăzute de art. 295 Cod penal;
c) delapidare, însă limitele speciale ale pedepsei se vor reduce cu o treime.