Curs de Dreptul Mediului

Lector univ. dr.
Ioana Pădurariu
DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
PROTECȚIA MEDIULUI
SUPORT DE CURS PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL LA DISTANȚĂ
Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti

2021
Cuprins
Introducere
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI MEDIULUI

I. Obiectivele unităţii de învăţare
II. Competenţele unităţii de învăţare
III. Dreptul mediului (definiții, delimitare, izvoare, principii)
IV. Dreptul fundamental la un mediu sănătos
V. Rezumat
VI. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
VII. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2. MEDIUL ȘI PROTECȚIA LUI

III. Tehnicile de protecție a mediului
IV. Răspunderea persoanei fizice și a persoanei juridice în dreptul mediului
V. Rezumat
VII. Temă de control
VIII. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3. PROTECȚIA ATMOSFEREI

III. Aspecte generale
IV. Protecția atmosferei
V. Forme de poluare atmosferică
VI. Rezumat
VII. Test de autoevaluare a cunoștințelor
VIII. Temă de control
IX. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4. PROTECȚIA SOLULUI ȘI A SUBSOLULUI

III. Protecția solului și a subsolului
IV. Rezumat
V. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
VI. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 5. PROTECȚIA APEI
IV. Protecția cantitativă și calitativă a apelor
V. Rezumat
VII. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 6. PROTECȚIA ANIMALELOR

III. Aspecte generale privind protecția animalelor
IV. Protecția animalelor vii supuse vânatului și protecția animalelor supuse experimentelor științifice
V. Rezumat
VII. Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 7. REGIMUL PREPARATELOR PERICULOASE ȘI AL

DEȘEURILOR
III. Regimul preparatelor periculoase
IV. Regimul juridic al deșeurilor
V. Regimul juridic al deșeurilor industriale reciclabile
VI. Deșeurile radioactive și combustibilul nuclear uzat
VII. Rezumat
VIII. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
IX. Bibliografie
Introducere
Suportul de curs reprezintă o sinteză a conţinutului cursului Dezvoltare durabilă și protecția

mediului. El este destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi constituie materialul
minim necesar pentru parcurgerea, însuşirea şi evaluarea cunoştinţelor la această disciplină.
Pentru aprofundarea noţiunilor specifice recomandăm şi consultarea cursului Dreptul mediului,
ediţia a 4-a, publicat la Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014, autori Mircea Duțu, Andrei Duțu.
Suportul de curs este structurat conform standardelor şi procedurilor de uz larg în învăţământul
universitar naţional şi internaţional, care se adresează învăţării individuale, pe baze interactive.
Parcurgerea suportului de curs, pe baza prezentelor instrucţiuni, asigură reţinerea informaţiilor de bază,
înţelegerea fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor dobândite la rezolvarea unor probleme
specializate.
Suportul de curs este structurat într-un singur modul, iar modulul este structurat, la rândul lui, pe
unităţi de învăţare. Modulul reprezintă o categorie de probleme distincte din materia disciplinei, care
formează un tot unitar din punct de vedere al specificului cunoştinţelor, al însuşirii unui anumit aspect al
fenomenologiei disciplinei, precum şi din perspectiva timpului necesar parcurgerii şi însuşirii fondului
informaţional respectiv. În acest sens, un modul conţine una sau mai multe unităţi de învăţare. Unitatea
de învăţare reprezintă o parte omogenă din componenţa modulului, caracterizată de un volum strict
limitat de cunoştinţe, care pot să fie parcurse şi însuşite printr-un efort continuu de concentrare
intelectuală, care se referă la conţinutul de idei al unităţii de învăţare. Fiecare unitate de învăţare are o
structură proiectată din perspectiva exigenţelor autoinstruirii, astfel că folosirea suportului de curs se
face pe baza unui program de autoinstruire.
Astfel, recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de auto-
instruire pe baza acestui suport de curs:
1. Unităţile de învăţare se parcurg în ordinea în care sunt prezentate, chiar în cazul în care studentul
apreciază că ar putea „sări” direct la o altă unitate de învăţare (de exemplu în cazul în care studentul se
află la a doua facultate sau în alte situaţii echivalente). Criteriile şi modalitatea de „înlănţuire” a
unităţilor de învăţare sunt prezentate la fiecare unitate de învăţare şi ele trebuie respectate întocmai, sub
sancţiunea nerealizării la parametri maximali a programului de autoinstruire.
2. Fiecare unitate de învăţare conţine teste destinate autoevaluării gradului şi corectitudinii însuşirii
cunoştinţelor specifice unităţii de învăţare, înţelegerii fenomenelor şi a proceselor descrise sau
prezentate în unitatea de învăţare.
3. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de învăţare este următoarea:
a) se citeşte scopul şi obiectivele unităţii de învăţare;
b) se citesc termenii de referinţă (cuvintele-cheie);
c) se parcurge conţinutul de idei al unităţii de învăţare;
d) se parcurge bibliografia recomandată;
e) se răspunde la întrebările de autocontrol, revăzând, atunci când este necesar, conţinutul de idei al
unităţii de învăţare;
f) se elaborează câte un referat pentru fiecare dintre temele de reflecţie propuse la unitatea de
învăţare;
g) se efectuează testele de autoevaluare după procedura descrisă;
h) se rezolvă exerciţiile, problemele sau studiile de caz propuse pentru laboratorul sau lucrările
practice propuse în unitatea de învăţare.
Pentru creşterea eficienţei utilizării suportului de curs şi fixarea temeinică a cunoştinţelor
dobândite, fiecare unitate de învăţare se încheie cu: întrebări de autocontrol, teme de reflecţie, teme
pentru studii de caz şi teste de autoevaluare.
Obiectivele cursului
Suportul de curs prezentat în rândurile ce urmează se adresează studenţilor din

învăţământul universitar la distanţă, având ca finalitate explicarea principalelor
instituţii ale Dreptului mediului.
Lucrarea este concepută pentru a trata aspectele fundamentale ale dreptului
mediului, astfel încât studenţi să-şi însuşească noţiunile şi termenii de specialitate.
Cursul de faţă îşi propune:
1. să analizeze instituţiile fundamentale ale dreptului mediului şi conexiunile
existente între ele;
2. să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea
în mod corect a reglementărilor din domeniul dreptului mediului;
3. să transmită studenţilor cunoştinţele necesare înţelegerii aspectelor specifice
Dreptului mediului şi formării unor specialişti în domeniu;
4. să abordeze instituţiile dreptului mediului în strânsă legătură cu jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, precum şi a altor organe judiciare.
Competenţe conferite
Competenţele generale ale prezentului curs sunt (competenţele generale sunt

menţionate în fişa specializării) următoarele:
1. competenţe instrumentale (capacitate de analiză şi sinteză, capacitate de
organizare, capacitate de a decide independent fără imixtiuni şi influenţe, capacitatea
de a soluţiona probleme, capacitatea de a susţine public un discurs coerent, logic şi
retoric, voinţa de a asigura promovarea şi respectarea legalităţii, cunoştinţe de bază
necesare unei profesii);
2. competenţe interpersonale (capacitatea de lucra în echipă, abilităţi interpersonale,
abilitatea de a lucra într-o echipă interdisciplinară);
3. competenţe sistemice (capacitatea de a transpune în practică cunoştinţe dobândite,
capacitatea de a învăţa, capacitatea de adaptare la noi situaţii, capacitatea de a se
adapta procesului de integrare europeană şi de armonizare a legislaţiei, abilităţi de
cercetare, capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula, preocuparea pentru
obţinerea calităţii, cunoaşterea jurisprudenţei în general şi a Curţii Europene a
Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în
special, corelarea legislaţiei interne cu legislaţia şi jurisprudenţa din alte ţări sau cu
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cu tratatele şi
convenţiile internaţionale, abilitatea de a lucra permanent, capacitatea de a interpreta
legile, voinţa de a reuşi, creativitate).
Conform fişei disciplinei, competenţele specifice acesteia sunt:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

disciplinei):
- cunoaşterea conceptelor şi a principiilor dreptului mediului;
- asigurarea unei gândiri juridice pentru aplicarea normelor legale;

- înțelegerea și utilizarea adecvată a noțiunilor de: mediu, dreptul omului la un
mediu sănătos, autorizație, bilanț de mediu, protecția faunei, a florei, poluarea
atmosferică sau a apei etc.
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,

precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei):
- explicarea principiilor de bază ale dreptului mediului;
- explicarea corelaţiilor dintre normele dreptului mediului şi cele ale altor

ramuri de drept;
- explicarea și interpretarea legislației în domeniu.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor

practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de
aplicare):
- rezolvarea de studii de caz privind aplicarea legislației de mediu;
- analizarea reglementării legale în corelaţie cu reglementările din celelalte ţări

membre ale U.E.;
- analiza evoluţiei reglementării legale.
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul

ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice /
promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi
creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea
instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de
parteneriat cu alte persoane - instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la
propria dezvoltare profesională):
- dezvoltarea abilităţilor de gândire juridică;
- formarea unei atitudini pozitive și responsabile faţă de domeniul științei, în

general, și, în particular, față de dreptul mediului;
- stimularea interesului pentru perfecţionarea pregătirii.
Resurse şi mijloace de lucru
Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente

speciale (laborator, software etc.)
Metoda este cea a studiului individual combinată cu alte metode folosite cu prilejul
activităţilor desfăşurate la întâlnirile tutoriale (activităţi desfăşurate în grupe de lucru,
activităţi desfăşurate în cooperare etc).
Instrumente utilizate în vederea înţelegerii aspectelor teoretice şi a rezolvării
elementelor de test: legislaţia relevantă din domeniul dreptului mediului.
Structura cursului
Suportul de curs este structurat într-o singură parte şi se numeşte: Dezvoltare

durabilă și protecția mediului.
Acesta cuprinde 7 unităţi de învăţare, aşezate, de regulă, în conformitate cu
succesiunea logică a autorilor în cunoaşterea şi aprofundarea principalelor instituţii
ale dreptului mediului.
Însuşirea temeinică a Dreptului mediului presupune, pe lângă activităţile didactice
programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul
individual pe baza bibliografiei minime obligatorii recomandate în prezenta lucrare.
De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii – minimum – a unui referat,
care să aibă ca obiect tratarea unei instituţii sau teme din cadrul disciplinei. Referatul
nu poate avea mai puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de pagini şi trebuie să
aibă elemente de originalitate. Depunerea referatului şi transmiterea rezultatelor
către studenţi se vor face potrivit calendarului disciplinei şi anume, în format
electronic, prin intermediul platformei eLis. Fiecare referat va fi apreciat cu un
procent de 10% din nota finală.
Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei drepturilor de autor, studenţii vor prezenta
odată cu lucrarea şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au adus atingere
normelor juridice care protejează dreptul de autor.
Temele de control sunt următoarele :
Tema de control nr. 1 constă într-un referat la alegere din (1) Dreptul individului
la un mediu sănătos, un aspect al dreptului său la viață privată (prin raportare la
prevederile CEDO) – Unitatea de învățare nr. 1; (2) Felurile răspunderii pentru
vătămările aduse mediului – Unitatea de învățare nr. 2; (3) Particularitățile
răspunderii juridice pentru prejudiciile cauzate mediului – Unitatea de învățare nr. 2;
(4) Zgomotul ambiental, sursă a poluării atmosferice – Unitatea de învățare nr. 3.,
apreciat cu 10% din nota finală.
Tema de control nr. 2 constă într-un referat la alegere din (1) Poluarea
electromagnetică, formă a poluării atmosferice – Unitatea de învățare nr. 3; (2)
Poluarea luminoasă, formă a poluării atmosferice – Unitatea de învățare nr. 3; (3)
Regimul juridic al deșeurilor. Gestionare. Comercializare – Unitatea de învățare nr.
7, apreciat cu 10% din nota finală.
Suportul de curs redat în rândurile următoare trebuie completat prin studierea

bibliografiei obligatorii, specificate la finalul materiei.
Cerinţe preliminare
Este necesară actualizarea tuturor cunoştinţelor de drept acumulate pe parcursul

studiilor anterioare.
Pentru înţelegerea conceptelor şi a noţiunilor prezentate în acest curs de dreptul
mediului şi pentru a le aplica eficient în practică este necesară parcurgerea în
prealabil a cursurilor de Drept civil – Partea Generală, Persoanele, Drepturile reale şi
Teoria generală a obligaţiilor.
Discipline deservite
Dreptul mediului poate fi considerat ca o continuare a studiului părţii generale a

dreptului civil şi interferează apoi cu teoria generală a obligațiilor, precum şi cu
drepturile reale și aspecte de drept penal.
Durata medie de studiu individual
Timpul necesar parcurgerii unei Unităţi de învăţare este estimat la minimum 2 ore.
Pentru cele 7 unităţi de învăţare (UI), din fiecare parte a materiei, vor fi alocate 20 de
ore de studiu individual (SI).
Evaluarea
Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:
1. Evaluarea parţială, prin intermediul unor teme de control, sub forma de referat,
conform calendarului disciplinei, care valorează 10% per fiecare referat, din nota finală.
2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui semestru. Examenul este scris,
iar notarea se face de la 1 la 10. Stabilirea notei finale va avea loc în felul următor:
1. Răspunsurile la examen 80%;
2. Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale -
3. Teme de control 20%;
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu 5, în
care trebuie să aibă o pondere de cel puţin 30% nota de la examenul propriu-zis.
Studenţii care nu au obţinut cel puţin nota 3 la examenul propriu-zis nu pot promova
examenul pe baza notării făcute la evaluarea parţială.
Grila de Evaluare:
Grila de evaluare pentru examen cuprinde 20 de întrebări tip grilă.

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL
DREPTULUI MEDIULUI
Cuprins
III. Dreptul mediului (definiții, delimitare, izvoare, principii)
IV. Dreptul fundamental la un mediu sănătos
V. Rezumat
VII. Bibliografie

Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii
cu noţiunile fundamentale ale dreptului mediului: noţiuni
introductive, definiţii, izvoare, principii generale. De asemenea, în
această primă unitate de învăţare se tratează dreptul fundamental la un
mediu sănătos.

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi fi capabili să:
 definiţi mediul și dreptul mediului, obiectul dreptului mediului
și raportul juridic de dreptul mediului;
 enumeraţi izvoarele dreptului mediului;
 înțelegeți tipul de relații care se stabilesc între subiecții la

raportul juridic de mediu;
 înțelegeți și să analizați principiile care stau la baza dreptului

mediului, în special principiul „poluatorul plătește” și
consecințele practice ale acestora;
 înțelegeți conținutul dreptului omului la un mediu sănătos.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de

120 minute.
III. DREPTUL MEDIULUI
(DEFINIȚII, DELIMITARE, IZVOARE, PRINCIPII)
00:80
1.1. Mediul și dreptul mediului – definiții, obiectul dreptului mediului
1.1.1. Definiția mediului
Definiție
Mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei:
aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate
straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și
ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele
enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea
vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului (art. 2 din
O.U.G. nr. 195/2005).
Analiza definiției:
- mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei, dar și unele
valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea
și sănătatea omului. Prin urmare, intră în categoria de mediu nu numai elementele
exterioare ale acestuia, ci și materiile anorganice și acele elementele care țin de
dezvoltarea psihologică, sănătoasă și istorică a omului.
Se impune a se reține faptul că aerul de la locul de muncă nu se încadrează în
noțiunea de mediu.
- mediul geologic, în calitate de componentă a mediului, cuprinde ansamblul

structurilor geologice de la suprafața pământului în adâncime: sol, ape subterane,
formațiuni geologice.
Alte definiții
● mediul cuprinde elemente precum : ființa umană, solul și subsolul și resursele
acestora, apa, fauna, deșeurile, resursele solului etc. (definiție care se desprinde din
conținutul tratatelor constitutive);
● dreptul la un mediu sănătos cuprinde: calitatea zonelor de locuit, a aerului, a apei
destinate consumului, a apei râurilor, a lacurilor, a apelor marine, fauna, flora,
peisajele etc. („Declarația privind mediul”, adoptată în 1990 de Consiliul European);
● mediul cuprinde, pe de o parte, elementele de mediu enumerate anterior, dar și
factori precum: energia, zgomotul, radiațiile, substanțele, deșeurile, deversările etc.
care au efecte asupra stării mediului (definiția a fost cuprinsă în textul a numeroase
documente comunitare);
● la nivel internațional nu există o definiție etalon a noțiunii de mediu, fiecare act
normativ internațional conținând prevederi proprii în acest sens. Cu titlu
exemplificative, indicăm Convenția privind răspunderea civilă pentru daune
rezultând din exercitarea de activități periculoase pentru mediu, adoptată în 1993,
convenție care definește mediul, arătând că acesta cuprinde resursele naturale biotice
și abiotice, fauna, flora, solul și subsolul, aerul, apa, interacțiunea dintre acestea,
elementele caracteristice ale peisajului și moștenirea culturală.
1.1.2. Definiția dreptului mediului
Definiție Dreptul mediului reprezintă ansamblul normelor juridice având drept obiect relațiile
sociale privind protecția, conservarea și ameliorarea mediului înconjurător.
Analiza definiției
● în sens larg, protecția cuprinde toate problemele prevenirii și combaterii degradării
mediului, conservării și ameliorării sale;
● protecția presupune aplicarea unor planificări și gestiuni ecologice globale având la
bază reglementări, proceduri, instituirea de obligații, de interdicții etc.;
● aceste norme sunt edictate în vederea asigurării dezvoltării durabile a mediului.
Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care permite generațiilor prezente

satisfacerea nevoilor actuale fără a pune în pericol posibilitatea generațiilor
viitoare de a-și satisface propriile nevoi.
Important de reținut !
Protecția mediului înconjurător este considerată un obiectiv de interes

major pentru societate. Prin urmare, normele de dreptul mediului sunt norme
imperative, iar relația dintre subiecții care participă la raporturile juridice de
dreptul mediului este una de subordonare.
În această relație de subordonare, subiecții sunt următorii:

● subiectul activ este întotdeauna o instituție publică; aceasta:
- fie edictează norme;
- fie controlează și obligă subiectul pasiv la luarea de măsuri în vederea prevenirii,
ameliorării sau refacerii mediului înconjurător (aplică amenzi, obligă la luarea de
măsuri pentru a controla, a preveni sau a repara daunele aduse mediului, suspendă
activitatea agentului economic responsabil sau chiar decide închiderea unității
acestuia etc.);
● subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată.
Normele de dreptul mediului au drept scop principal prevenirea unor

eventuale daune sau ameliorarea prejudiciului adus mediului și, doar în mod
excepțional, au caracter sancționator.
Normele de mediu consacră o justiție de mediu bazată pe echitatea între
oameni, între specii și între generații.
● cele mai multe norme reglementează conduita ex. obținerea autorizației de mediu
persoanei fizice sau juridice, instituind obligații de înainte de începerea activității sau
a face sau a nu face luarea de măsuri preventive, precum
depozitarea deșeurilor periculoase pe
platforme special amenajate etc.
● încălcarea normelor de dreptul mediului este sancționată contravențional sau penal

ex.
- nerespectarea obligaţiei persoanelor
fizice şi juridice de a înceta
activităţile generatoare de poluare la
cererea motivată a autorităţilor pentru
protecţia mediului reprezintă
contravenție;
- continuarea activității comerciale
după suspendarea autorizației de
mediu sau retragerea acesteia
reprezintă infracțiune;
1.1.3. Obiectul dreptului mediului
Definiție: Obiectul dreptului mediului îl reprezintă relațiile sociale care iau naștere în procesul de
conservare, protecție și ameliorare a mediului.
Analiza definiției
Intră în această categorie:
● relațiile sociale care iau naștere în legătură cu structura organizatorică a protecției
mediului, respectiv instituții, cu activitățile umane (sociale, economice etc.) cu
impact asupra mediului, activități care sunt supuse evaluării și avizării, respectiv
autorizării;
● relațiile sociale care iau naștere ca urmare a îndeplinirii de către
autorități a atribuțiilor specifice în acest domeniu;
● relațiile sociale referitoare la utilizarea resurselor naturale, instituirea de obligații
speciale, interdicții, menținerea și refacerea habitatelor naturale și a speciilor de
faună și floră sălbatică, conservarea fondului forestier și reîmpădurirea etc.
1.2. Delimitarea dreptului mediului de celelalte ramuri ale dreptului
● dreptul mediului prezintă conexiuni sau interferențe cu celelalte ramuri ale

dreptului, dar și o serie de particularități care îi conferă un caracter autonom.
●
1.2.1. Dreptul mediului și Dreptul constituțional
● dreptul constituțional cuprinde normele fundamentale având drept obiect

organizarea și funcționarea organelor statului și drepturile și obligațiile
fundamentale ale cetățenilor.
● între cele două ramuri ale dreptului există o strânsă legătură dată de faptul că dreptul
constituțional consacră drepturi și obligații fundamentale pentru dreptul mediului, precum
dreptul la un mediu sănătos, obligația de conservare, protejare și ameliorare a acestuia etc.
Ex. - art. 35 din Constituție consacră dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător
sănătos și echilibrat ecologic, obligația statului de a asigura cadrul legislativ pentru
exercitarea acestui drept și a persoanelor fizice și juridice de a proteja și a ameliora
mediul înconjurător;
- art. 44 alin. (7) din Constituție - consacră servitutea legală de mediu;
- art. 135 din Constituție - consacră obligațiile statului în materie de mediu (statul
trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul național;
refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic);
- art. 136 din același act normativ – definește proprietatea publică și regimul de
gestionare a acesteia [,,(3) Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele
cu potenţial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental precum și alte bunuri
stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice. / (4): Bunurile
proprietate publica sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în
administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori
închiriate. De asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate
publică.”].
●între cele două există diferențe, dreptul constituțional reglementând și instituțiile
statului, modul de funcționare a acestora etc.
1.2.2. Dreptul mediului și Dreptul civil
● între cele două ramuri de drept există o strânsă legătură, determinată de

efectele exercitării dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor sale asupra
mediului;
● normele dreptului civil se intersectează cu normele de mediu privind pădurile, solul

și subsolul, apa etc.
● dispozițiile codului civil în materia răspunderii reprezintă dreptul comun în materia

răspunderii în dreptul mediului;
● între cele două ramuri de drept exista însă și diferențe, precum:

- poziția pe care se află subiectele care intră în raporturile juridice de drept
civil, respectiv de dreptul mediului; astfel, în primul caz, aceștia se află pe poziție de
egalitate, în timp ce, în cel de-al doilea caz, aceștia se află pe poziții de subordonare;
- conținutul raporturilor de drept civil este, de regulă, stabilit de către părți în timp ce
conținutul raporturilor juridice de drept al mediului este stabilit prin lege;
- în cazul raporturilor juridice civile, subiectul pasiv este de regulă nedeterminat

(obligația de a nu face nimic de natură să stânjenească exercițiul dreptului revine
tuturor persoanelor), în timp ce în cazul raporturilor juridice de dreptul mediului el
este de regula determinat (obligația de a face sau de a nu face ceva privind protecția
sau ameliorarea mediului revine anumitor persoane);
- răspunderea poluatorului prezintă particularități:

- răspunderea este, de regulă, obiectivă și nu subiectivă;
- răspunderea este solidară;
- există o răspundere preventivă.
Comercianții care desfășoară activități cu impact semnificativ asupra mediului sunt

obligați să plătească o taxă către fondul de mediu. În acele cazuri în care poluatorul
nu poate fi identificat, din banii care se strâng prin colectarea acestor taxe, statul
plătește cheltuielile pentru readucerea mediului la starea inițială.
1.2.3. Dreptul mediului și Dreptul administrativ
● dreptul mediului are cea mai strânsă legătură cu dreptul administrativ. Normele de
dreptul mediului sunt norme administrative, iar instituțiile care acționează în
domeniul protecției mediului sunt instituții administrative speciale;
● actele emise de către autoritățile de mediu sunt, de regulă, acte administrative
individuale;
● normele dreptului mediului au avut un impact semnificativ asupra normelor
dreptului administrativ prin instituirea unei administrații speciale, cu atribuții
specifice;
● atât în raporturile juridice de dreptul mediului, cât și în cele administrative, părțile
se află pe poziții de subordonare, cel mai adesea una din părți este o autoritate a
statului;
● diferența dintre cele două ramuri ale dreptului rezidă în faptul că raporturile de
dreptul mediului iau naștere în vederea înfăptuirii protecției, conservării și dezvoltării
mediului în timp ce dreptul administrativ reglementează relațiile sociale născute în
vederea realizării activității executive;
1.2.4. Dreptul mediului și Dreptul penal
● între cele două ramuri există o strânsă legătură care se datorează faptului că în
codul penal sunt prevăzute o serie de infracțiuni de mediu, dar și datorită faptului că
legislația de mediu prevede o serie de infracțiuni speciale care completează dreptul
penal.
1.2.5. Dreptul mediului și Dreptul urbanismului
● dreptul urbanismului reprezintă o parte a dreptului mediului și anume acea parte care
conține norme referitoare la: dezvoltarea localităților, realizarea construcțiilor,
construirea drumurilor, amenajarea parcurilor etc.
● întrepătrunderea dintre dreptul urbanismului și dreptul mediului a condus la
crearea unui drept al urbanismului al cărui scop este crearea unui cadru optim de
viață;
1.2.6. Dreptul mediului și Dreptul energiei
● dreptul energiei, ramură nouă de drept, reglementează exploatarea surselor de

energie, conservarea și distribuirea sa, incluzând și aspecte vizând protejarea
resurselor energetice, dezvoltarea de noi energii (solară, eoliană, biogazul etc.),
protejarea factorilor de mediu. Prin urmare, acesta înglobează și aspecte ce țin de
dreptul mediului;
● diferența dintre cele două ramuri de drept constă în aceea că, în timp ce dreptul
energiei vizează exploatarea surselor de energie, dreptul mediului are drept obiect
principal protecția, conservarea și dezvoltarea acestora și a mediului în general.
1.3 . Izvoarele dreptului mediului
Dreptul mediului cuprinde trei categorii de izvoare:

● izvoare interne;
● izvoare comunitare;
● izvoare internaționale.
Izvoarele interne
○ Constituția României, adoptată în 1991, republicată în 2003:

- art. 35 consacră dreptul omului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic,
totodată obligația statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui
drept și a persoanelor fizice și juridice de a proteja și a ameliora mediul
înconjurător. Acest articol reprezintă, alături de art. 8 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, temeiul juridic al oricărei acțiuni în instanță;
- art. 44 alin. (7) prevede obligația proprietarului unui teren de a respecta sarcinile
de mediu și bună vecinătate, consacrându-se, astfel, o servitute legală de mediu;
- art. 135 reglementează și obligația statului de a lua măsurile necesare în
vederea protecției și ameliorării mediului înconjurător;
- art. 136 indică bunurile care sunt considerate de interes public (plajele, marea
teritoriala, atmosfera, zona economică etc.), regimul juridic al utilizării acestora și,
totodată, obligațiile care incumbă statului (obligația de a se asigura că utilizarea
resurselor naturale se face în mod rațional, obligația de a lua măsurile necesare ca
dreptul la mediu să poată fi exercitat, obligația de a proteja și a ameliora mediul
înconjurător etc.);
○ Codurile: civil, silvic,in materia protecției consumatorului etc.;
○ Legi: De exemplu, Legea nr. 265/2006 care aprobă O.U.G. nr. 195/2005, și legi
sectoriale în domeniul protecției apelor, a solului, a animalelor, în ceea ce privește
regimul deșeurilor etc.;
○ Ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului: O.U.G. nr. 195/2005
reprezintă norma cadru în domeniul protecției mediului;
○ Acte ministeriale;
○ Hotărâri de Guvern;
○ Acte ale autorităților locale;
○ Jurisprudența – deciziile Curții Constituționale (în caz de admitere a excepției de
neconstituționalitate ridicate), deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție
în recursurile în interesul legii, deciziile privind legalitatea actelor administrative
normative.
O importanță din ce în ce mai mare o prezintă deciziile Curții Europene a
Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Izvoarele
comunitare
○ tratele constitutive ale Uniunii Europene (ex. art .174 și 175 din TCE);
○ directive ;
○ regulamente ;
○ decizii ;
○ recomandări.
Izvoarele internaționale
○ convenții internaționale – ex. Convenția UNESCO privind Protecția Patrimoniului

Mondial, Cultural și Natural (1972), Convenția de la Basel privind Controlul
Transporturilor peste frontiere a deșeurilor periculoase și a eliminării acestora
(1979);
○ tratate;
○ protocoale;
○ cutuma;
○ uzanțele;
○ doctrina științifică și jurisprudența.
1. Conform art. 11 alin. (2) din Constituție, ,,Tratatele ratificate de Parlament ... fac
parte din dreptul intern”.
2. În dreptul mediului sunt cunoscute peste 900 de convenții internaționale.
1.4. Principiile dreptului mediului
Definiție Principiile reprezintă reguli de maximă generalitate și universalitate,

obligatorii, care trebuie respectate de către toate statele. Acestea sunt luate
drept reper cu ocazia emiterii de norme, dar și la interpretarea acestora.
Analiza definiției:
● principiile sunt reguli obligatorii care trebuie respectate de toate statele;
● principiile stau la baza emiterii de norme sau la baza interpretării acestora;
● acestea au fost consacrate la nivel național prin art. 3 din O.U.G. nr. 195/2005, la
nivel comunitar prin tratatele constitutive (în special art. 174 TCE, în prezent art. 191)
și la nivel internațional prin Declarația de la Stokholm (1972 ), Carta Mondială a
Naturii (1983) și Declarația de la Rio de Janeiro (1992).
Conform art. 174 alin. (2) din TCE (Tratatul Constitutiv al UE), modificat prin Tratatul de la Lisabona -
«Politica Uniunii în domeniul mediului urmărește un înalt nivel de protecție, ținând seama de
diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauției,
al acțiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și
pe principiul „poluatorul plătește.”»
Art. 3 din O.U.G. nr. 195/2005 - principii:
● Principiul integrării cerințelor de mediu în celelalte politici sectoriale;
● Principiul precauției în luarea deciziilor;
● Principiul acțiunii preventive;
● Principiul reținerii poluanților la sursă;
● Principiul „poluatorul plătește”;
● Principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice
cadrului biogeografic natural;
● Principiul utilizării durabile a resurselor naturale;
● Principiul informării publicului, al participării acestuia la luarea deciziei,
precum și accesul la justiție în problemele de mediu;
● Principiul dezvoltării colaborării internaționale în problemele de mediu
(principiu internațional).
1.4.1. Principiul integrării cerințelor de mediu în celelalte politici sectoriale
Conținut Acest principiu presupune ca la elaborarea strategiilor naționale și

la edictarea de norme să fie luate în considerare cerințele
protecției mediului.
● strategiile în domeniul protecției mediului se elaborează sectorial ;
● în prezent accentul se pune pe patru din aceste sectoare:
agricultura, energie, dezvoltare regională și cooperare internațională.
În domeniul agriculturii sunt avute în vedere finanțarea și găsirea de surse de
finanțare în vederea practicării agriculturii ecologice (fără îngrășăminte chimice),
retehnologizarea și protejarea solului.
În sectorul energetic se acordă o deosebită atenție daunelor produse
mediului prin utilizarea rațională a energiei, conservarea resurselor de energie
existente, utilizarea de surse de energie alternativă.
Colaborarea regională reprezintă prioritatea actuală a UE în domeniu.
1.4.2. Principiul precauției în luarea deciziilor
Conținut Conform acestui principiu orice decizie privind desfășurarea unei

anumite activități trebuie luată cu maximă vigilență astfel încât să fie
prevenite eventualele daune care pot fi produse mediului.
● nu întotdeauna consecințele deciziilor adoptate și a acțiunilor întreprinse sunt

previzibile. Potrivit acestui principiu, anumite măsuri trebuie luate chiar dacă nu
există nici o certitudine științifică în privința probabilității survenirii riscului ori
înainte ca pragul de risc pentru mediu să fie atins;
● la nivel legislativ s-au stabilit o serie de cerințe care să determine subiectul activ
să analizeze cu maximă atenție consecințele activității sale ;
Ex. S-a instituit obligația de a obține autorizație

de mediu și de a întocmi o evaluare de mediu.
● evaluarea de mediu cuprinde potențialele consecințe directe, indirecte,

adiacente, accidentale etc. pe care activitatea respectivă o poate avea asupra
mediului înconjurător.
Comercianții care doresc desfășurarea de activități care pot avea un impact
semnificativ asupra mediului înconjurător sunt obligați să întocmească și un bilanț de
mediu prin care să indice mijloacele și modalitățile de prevenire ale acestor consecințe.
În acest mod, petentul (subiectul activ) va fi obligat să manifeste prudență în luarea
deciziei ;
● principiul obligă comerciantul să notifice imediat autoritatea competentă despre
riscurile noi apărute și, totodată, obligă autoritățile competente să informeze imediat
Comisia și celelalte state membre despre interzicerea sau limitarea comercializării pe
teritoriul său a unui produs.
1.4.3. Principiul acțiunii preventive
Conținut Acest principiu presupune ca persoana fizică sau juridică ce desfășoară o

activitate să ia toate măsurile necesare pentru a preveni potențialele daune care
pot fi aduse mediului înconjurător. Prevenirea implică, pe de o parte, evaluarea
riscurilor pentru a evita pericolele, iar pe de altă parte, întreprinderea acțiunilor
posibile bazate pe informațiile prezente.
Ex. - cel care desfășoară o activitate industrială are

obligația de a se asigura că furnalele sale sunt
retehnologizate și nu emit gaze, noxe sau vibrații
peste limitele legale admise;
- persoana fizică trebuie să se asigure că elimină
deșeurile menajere astfel încât să nu polueze mediul
înconjurător.
● în acest scop, legislația în domeniu a instituit în sarcina persoanelor fizice și

juridice o serie de obligații, precum:
- de a lua în calcul aspectele legate de protecția mediului (studiul de impact asupra
mediului);
- obținerea autorizației de mediu ;
- obținerea autorizației de import/export, în cazul importurilor de deșeuri
periculoase, microorganisme, substanțe chimice etc.;
- de a depozita deșeurile periculoase în depozite speciale și de a ține evidența
acestora;
- la închiderea activității să fie ecologizată zona în care s-a desfășurat activitatea
respectivă.
Diferența dintre precauție și prevenție rezidă în aceea că, în timp ce acțiunile

preventive vizează un risc cunoscut, actual, precauția presupune un risc necunoscut,
incert.
1.4.4. Principiul reținerii poluanților la sursă
Conținut Principiul vizează combaterea poluării prin acțiunea asupra surselor acesteia.
● CJUE a apreciat că interzicerea unor exporturi de deșeuri este justificată pe motiv că

exigențele acestui principiu impun ca depozitarea deșeurilor să se realizeze cât mai
aproape de locul generării acestora;
● reținerea la sursă se realizează prin impunerea de standarde de calitate sau de
limite de emisie;
● în acest scop, Garda Națională de Mediu realizează controale repetate și obligă
comercianții să ia masurile necesare pentru a se asigura că activitatea pe care o
desfășoară produce daune cât mai mici mediului înconjurător. Aceștia pot fi obligați să
realizeze investiții în retehnologizare, să creeze platforme speciale de depozitare etc.
1.4.5. Principiul „poluatorul plătește”
Conținut Conform acestui principiu, cel care a provocat o daună mediului înconjurător
este obligat la suportarea costului prevenirii ori al reparării acestuia și la plata,
dacă este cazul, a eventualelor daune morale .
● principiul a fost consacrat la nivel comunitar prin Tratatul Constitutiv al Uniunii

Europene, modificat prin Tratatul de la Lisabona,
«Politica Uniunii în domeniul mediului urmărește un înalt nivel de

protecție, ținând seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale
Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauției, acțiunii preventive,
pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate
mediului și pe principiul „poluatorul plătește”.»
iar, la nivel internațional, prin Declarația de la Rio, Principiul 16
„Autoritățile naționale trebuie să facă eforturi pentru a promova

internalizarea costurilor pentru protecția mediului şi utilizarea
instrumentelor economice, luând în considerare abordarea conform căreia,
în principiu, poluatorul trebuie să suporte costul poluării, cu preocuparea
cuvenită pentru interesul public şi fără a distorsiona comerţul şi investițiile
internaționale.”
● principiul presupune instituirea de taxe și redevențe astfel încât costurile poluării să

fie internalizate.
● costurile poluării trebuie fie suportate de societate prin taxe doar în cazurile
excepționale: de exemplu, în cazul poluărilor orfane sau difuze, atunci când nu există
sau nu se poate stabili nici o legătură de cauzalitate cu un eventual poluator.
● deși principiul semnifică faptul că suportarea costurilor poluării nu trebuie să cadă în

sarcina statului, a fondurilor publice, ci în sarcina poluatorului, înțelesul exact al
principiului este și la această dată neclar;
● definirea acestui principiu cade în sarcina legiuitorului național – legiuitorul român

s-a mulțumit doar să menționeze principiul, nedefinindu-l [a se vedea art. 3 lit. e) din
O.U.G. nr. 195/2005];
● CJUE și-a exprimat opinia cu privire la aplicarea acestui principiu în

nenumărate cazuri:
- Cauza Stanley și alții – principiul este o expresie a proporționalității ;
- Cauzele Van de Walle și Commune de Mesquer v Total France SA si Total
International Ltd. - producătorul sau deținătorul precedent al deșeului nu poate fi
ținut răspunzător pentru costurile de eliminare a deșeurilor decât dacă a contribuit prin
comportamentul său la producerea poluării;
- Cauza Raffinerie Mediterranee ( Erg) Spa – trebuie întotdeauna stabilită
legătura de cauzalitate (excepție fac poluările difuze când este permisă
aplicarea prezumției de cauzalitate);
- Concluzie: CJUE stabilește limite largi ale aplicării principiului
“poluatorul plătește “ ;
1.4.6. Principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului

biogeografic natural
Conținut Conform acestui principiu, resursele planetei, ecosistemele trebuie

utilizate în mod rațional fără a periclita integritatea celorlalte sisteme și
specii cu care interacționează.
Ex. nu putem defrișa irațional păduri

în care viețuiesc anumite specii de
animale, precum zimbrii.
● principiul este consacrat în Convenția privind diversitatea biologică (Rio de

Janeiro, 1992) și în alte documente internaționale.
1.4.7. Principiul utilizării durabile a resurselor naturale
Conținut Conform acestui principiu, resursele naturale trebuie utilizate astfel încât să se
satisfacă nevoile generației actuale, fără a compromite posibilitatea generațiilor
viitoare de a-și satisface propriile nevoi .
● într-o altă definiție , principiul desemnează totalitatea formelor şi metodelor de

dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă, în primul rând,
asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și elementele
capitalului natural;
● principiul este consacrat pentru prima data în Raportul Brundtland (1987) și apoi în
numeroase documente internaționale;
● conform acestui raport, dezvoltarea durabilă semnifică:

- asigurarea în continuare a creșterii economice cu respectarea condiției de bază a
conservării resurselor naturale;
- eliminarea sărăciei și asigurarea condițiilor satisfacerii nevoilor esențiale de muncă,
hrană, energie, apă, locuință și sănătate;
- orientarea proceselor de creștere economică spre o nouă calitate;
- asigurarea unei creșteri controlate a populației;
- conservarea și sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului dezvoltării
economice asupra mediului;
- restructurarea tehnologiilor de producție și menținerea sub control a riscurilor
acestora;
- asigurarea unei abordări integrate a deciziilor privind creșterea economică, mediul
înconjurător și resursele de energie.
●respectarea cerințelor dezvoltării durabile reclamă soluții sociale, politice,

economice, demografice și tehnice;
● dezvoltarea durabilă a devenit și obiectivul Uniunii Europene, acesta fiind inclus

în Tratatul de la Maastricht (1987), iar în 2001 este adoptată Strategia de
Dezvoltare Durabilă a UE (Goeteborg), modificată în 2002 la Barcelona.
1.4.8. Principiul informării publicului, al participării acestuia la
luarea deciziilor precum și al accesului la justiție în problemele de
mediu
Conținut
Principiul presupune ca orice persoană fizică sau juridică să aibă acces la
informațiile vizând starea mediului, eventuale proiecte care au fost supuse spre
autorizare, dreptul de a formula opinii și a solicita respingerea cererii de
autorizare a proiectului sau impunerea de obligații suplimentare
● acest principiu a fost consacrat prin Convenția de la Aarhus (1998), și a fost

preluat și de dreptul intern;
● principiul presupune dreptul de a se asocia în asociații neguvernamentale și de a
acționa în justiție persoana responsabilă de daune aduse mediului, fără a fi nevoie să
se probeze un interes personal. Informarea poate fi refuzată doar în situații
excepționale, precum: securitatea națională, existența unui interes național, existența
unei proceduri confidențiale desfășurată de o autoritate publică, existența unui secret
comercial etc.
1.4.9. Principiul dezvoltării colaborării internaționale în problemele de mediu
Conținut Conform Declarației de la Stockholm și a Rezoluției Consiliului Europei, statele

membre au obligația de a se informa reciproc și în timp util cu privire la condițiile de
mediu din statul respectiv sau cu privire la producerea unor accidente sau
desfășurarea unor activități care pot produce consecințe asupra mediului statului
vecin.
1.4.10 . Principiul „sic utere tuo”
Conținut Conform acestui principiu statele au obligația de a se asigura că activitățile exercitate

în limita jurisdicției naționale nu cauzează daune mediului altor state. Prin Regulile de
la Helsinki s-a stabilit însă că există o limită de toleranță care a rezultat dintr-o
echitabilă utilizare.
IV. DREPTUL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS
2.1. Terminologie
Analiza terminologiei "dreptul omului la un mediu înconjurător sănătos și protejat" este

importantă datorită necesității reflectării complete în denumire atât a conținutului acestui drept, cât și a
întinderii acestui conținut.
În literatura de specialitate, neexistând un consens cu privire la denumirea acestui drept, sunt
utilizate frecvent denumiri cum ar fi:
• dreptul la un mediu înconjurător sănătos;
Motivarea acestei denumiri are la bază argumentul potrivit căruia dreptul fundamental la un
mediu sănătos reprezintă premisa realizării altor drepturi fundamentale cum ar fi: dreptul la viață, la
sănătate, la integritate fizică și morală, la muncă, la proprietate etc.
• dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic;
În emiterea acestei denumiri se pleacă de la ideea că mediul trebuie protejat atât pentru apărarea
vieții, cât și pentru asigurarea calității ei, un astfel de drept ducând la o protecție mult mai largă decât
cea care ar putea rezulta doar din dreptul protecției sănătății.
• dreptul la un mediu înconjurător de calitate;
• dreptul la conservarea mediului înconjurător;
Participarea cetățenilor la conservarea mediului are un dublu aspect, de drept și de îndatorire, ei

nefiind doar beneficiari pasivi, ci și responsabili în conservarea și protecția mediului înconjurător.
2.2 . Noțiunea de drept la un mediu sănătos și echilibrat ecologic

Dreptul omului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic este un drept subiectiv atât universal
(global, colectiv), cât și individual. El este considerat un drept nou în categoria drepturilor
fundamentale ale omului, conturat mai ales și în primul rând la nivel internațional.
2.2.1. Trăsăturile dreptului la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic
- este un drept subiectiv, strâns legat de fiecare individ, colectivitate sau populație;
- are caracter pozitiv, în sarcina statului fiind stabilite obligații cu caracter constituțional,
precum și obligațiile cuprinse în legi;
- este un drept fundamental la un mediu înconjurător real și nu ideal, ceea ce presupune că
acest drept trebuie protejat pentru asigurarea echilibrului ecologic, a calității, a siguranței și a decenței
vieții;
- este un drept fundamental reglementat pentru generațiile prezente și viitoare, deci are caracter
temporal;
- are un caracter preponderent preventiv și nu reparator al răspunderii pentru daune ecologice,
în sensul că mediul înconjurător poate fi protejat în primul rând prin intermediul măsurilor preventive;
- titularul dreptului la un mediu protejat este omul;
- garantarea acestui drept este obligatorie, necesară atât la nivel național, cât și internațional,
datorită consecințelor negative pe care le poate avea degradarea mediului asupra vieții pe pământ;
- este un drept fundamental nou, ce face parte din categoria drepturilor fundamentale
recunoscute relativ recent în constituțiile naționale.
2.2.2 Natura juridică a dreptului fundamental la un mediu sănătos și echilibrat ecologic
Dat fiind caracterul special al acestui drept, în doctrină s-au conturat o serie de opinii în legătură
cu natura juridică a drepturilor fundamentale care sunt relevante pentru toate aceste drepturi, deci și
pentru cel în discuție.
O primă opinie este cea potrivit căreia dreptul fundamental la un mediu protejat este un drept de
creanță. În motivarea acestei opinii se invocă faptul că textele constituționale nu fac numai referiri la
necesitatea protecției mediului, ci stabilesc îndatoririle statului în acest domeniu, ceea ce face ca
dreptul la un mediu înconjurător protejat să reprezinte creanța cetățenilor față de stat, creanță a cărei
respectare presupune intervenția pozitivă a puterii publice. Această opinie este contestată, deoarece se
consideră că obligației statului de a proteja mediul îi corespunde un drept ce nu poate fi de creanță, iar
raportul juridic ce se naște este un raport de drept constituțional (de drept public) ce nu poate crea
obligații civile de drept privat între un creditor și un debitor, ci numai îndatoriri pentru protecția
mediului atât pentru stat, cât și pentru cetățeni, îndatoriri a căror neîndeplinire atrage acționarea în
justiție având temei legal nu un contract civil.
Într-o altă opinie, se consideră că dreptul la un mediu protejat este un drept pozitiv, și nu natural
pentru ca el creează în sarcina statului și a cetățenilor, în mod egal, obligația de a-l conserva.
Conform altor puncte de vedere, acest drept este un drept procedural. Astfel, natura sa juridică
se confundă cu conținutul.
S-a conturat și opinia potrivit căreia dreptul la un mediu protejat este un drept moral, și nu unul
legal. Opinia nu poate fi primită întrucât se știe că un drept subiectiv, dacă este un drept moral, nu mai
este drept.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la un mediu sănătos și protejat, ca orice drept
fundamental, este un drept subiectiv ce alcătuiește, împreună cu celelalte drepturi subiective și
obligații corelative, statutul juridic al cetățeanului.
2.2.3 Titularul dreptului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic
În legătură cu titularul dreptului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, în literatura de

specialitate s-au formulat mai multe opinii corespunzătoare teoriilor filozofice referitoare la
relația om - natură. Amintim, în acest sens:
• teoria antropocentrică (sau a finalității umane) - consideră că singurul titular și beneficiar al
acestui drept este omul, individul;
• teoria cosmogonică - dreptul la un mediu sănătos și protejat aparține naturii care include și
omul;
• teoria tendinței umaniste - conform căreia dreptul la mediu există doar pentru om ca singură
finalitate nu și pentru natură;
• teoria potrivit căreia titularii acestui drept sunt atât individul, cât și colectivitatea;
• teoria potrivit căreia titularii dreptului la un mediu sănătos sunt "popoarele" și chiar
Pământul.
Teoriile care nu-l considera pe om ca titular al dreptului la un mediu sănătos nu pot fi acceptate
pe planul dreptului, deoarece titular al unui asemenea drept, din punct de vedere juridic, poate fi numai
omul. Subiect de drept poate fi numai o persoana fizică sau juridică. Omul trebuie considerat parte
componentă a mediului, neputând fi desprins din punct de vedere juridic de acesta. Protecția omului
necesită protecția mediului a cărui protejare atrage, pe cale de consecință, protejarea ființei umane.
Participarea cetățenilor la conservarea mediului are un dublu aspect, de drept și de îndatorire, aceștia
nefiind doar beneficiari pasivi, ci și responsabili în conservarea și protecția mediului înconjurător.
V. Rezumat
Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu noţiunile
fundamentale introductive ale dreptului mediului.
De asemenea, am urmărit să identificăm corect rolul dreptului mediului în sistemul
nostru de drept, precum şi să subliniem importanţa mediului şi principiile generale
Ecare guvernează această materie.
x
e
mVI. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
pExemple de subiecte de sinteză
l 1. Definiţi dreptul mediului.
u2. Clasificarea izvoarelor dreptului mediului.
d3. Prezentaţi principiile dreptului mediului.

1. e4. Istoria, spiritualitatea, energia, vibrațiile etc. pot fi considerate elemente de mediu ?
2.
3. 5. Definiți principiul ”poluatorul plătește”.
4. t
5. 6. Indicați diferența dintre principiul precauției și principiul prevenției.
6. e
7. Indicați conținutul dreptului omului la un mediu sănătos.
s
t Exemplu de test tip grilă
Principiul precauției cuprinde:
t a) precauția în luarea deciziei;
i
pb) evaluarea riscului;
c) luarea măsurilor preventive necesare.
g
r Răspuns întrebări grilă: a).
i
l VII. Bibliografie
ă1. M. Duțu, A. Duțu – Dreptul Mediului- ediția a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2014,
: cota 349.6/D97;
2. D. Marinescu, M.C. Petre – Tratat de Dreptul Mediului- ediţia a 5-a, Ed. Universitară,
București, 2014, cota 349.6/M40;
3. Valentin Stelian Bădescu, Dreptul mediului – sisteme de management de mediu, Ed. C.H.
Beck, București, 2011, cota: 349.6/B15;
4. Legislația la zi în materia dreptului mediului (acte normative interne, tratate, convenții,
acorduri).
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. MEDIUL ȘI PROTECȚIA LUI
Cuprins
III. Tehnicile de protecție a mediului
IV. Răspunderea persoanei fizice și a persoanei juridice în dreptul mediului
V. Rezumat
VIII. Bibliografie

Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu tehnicile
preventive de protecție a mediului. De asemenea, în această a doua unitate de
învăţare este tratată răspunderea persoanei fizice și a persoanei juridice în
dreptul mediului.

 identificați tehnicile preventive de protecție a mediului;
 identificați particularitățile răspunderii în dreptul mediului față de cele

ale răspunderii civile, penale și contravenționale din dreptul comun;
 identificați regulile de aplicare ale prezumției de cauzalitate;
 înțelegeți mecanismul de operare a răspunderii de mediu, mecanism

consacrat de una dintre cele mai importante directive în materie
Directiva 2004/35/EC, transpusă prin O.U.G. nr. 68/2007.
Durata medie de parcurgere a celei de a doua unităţi de învăţare este de

120 minute.
III. TEHNICILE DE PROTECȚIE A MEDIULUI

00:20
Protecția mediului se realizează prin instituirea de ecotaxe (ex. taxa către
Fondul de Mediu), instituirea de garanții financiare , instrumente economico-fiscale
etc.
Scurtă privire asupra garanțiilor financiare alternative pentru răspunderea în
domeniul daunelor, conform Directivei 2004/35/CE
Directiva 2004/35/EC, a Parlamentului European și a Consiliului Europei privind

răspunderea de mediu cu privire la prevenirea și remedierea daunelor de mediu, numită
în continuare Directiva 35, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
1143/30.04.2004 și poate fi studiată la adresa http://ec.europa.eu/environment.
Directiva conține trei prevederi cu privire la garanțiile financiare:
- art. 8 alin. 2 - ,,… autoritatea competenta recuperează, inter alia, prin intermediul
unei garanții reale sau a altor garanții corespunzătoare, de la operatorul care a cauzat
dauna sau amenințarea iminentă de producere a daunei, costurile pe care le-a suportat
pentru desfășurarea acțiunilor de prevenire sau de reparare, întreprinse în temeiul
prezentei directive”;
- art. 14 alin. 1 care prevede că statele membre trebuie să stimuleze dezvoltarea
mecanismelor financiare care să permită operatorilor să se acopere/ să se asigure în caz
de răspundere;
- art. 14 alin. 2 care instructează Comisia ca, până în 30 aprilie 2010, să
pregătească un raport cu privire la stadiul pieței și să formuleze propuneri referitoare la
un sistem de garanție financiară obligatorie armonizată.
NOTA:
Directiva nu prevede un mecanism financiar care să aibă în vedere cazurile
de „poluări orfane”, adică acele cazuri în care operatorii sunt în insolvabilitate,
nu sunt identificați sau nu sunt obligați să suporte costul prevenirii sau al
remedierii daunelor de mediu care cad sub incidența acesteia.
Situația internațională
• Franța și Olanda au decis că directiva nu le obligă să modifice garanțiile

financiare pentru daunele de mediu;
• Germania s-a limitat la a autoriza forurile competente să aducă modificări
legislației naționale în acest sens;
• Marea Britanie, Belgia, Italia, Bulgaria, Estonia au prevăzut mecanisme
financiare post factum (mecanisme adoptate: ipoteca, gajul, garanțiile bancare irevocabile
sau la simpla cerere, depozite constituite într-un fond în favoarea guvernului, ipoteci
pentru garantarea plății în rate a despăgubirilor);
• România, prin art. 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 68/2007, consacră ipoteca și
poprirea asiguratorie. Asigurarea împotriva daunelor de mediu și asigurarea împotriva
insolvabilității operatorilor nu sunt obligatorii. Există obligația de depunere a unei
garanții financiare și a probării deținerii de mijloace financiare în cazul depozitelor de
deșeuri radioactive.
IV. RĂSPUNDEREA PERSOANEI FIZICE ȘI A PERSOANEI

JURIDICE ÎN DREPTUL MEDIULUI
01:40
În dreptul mediului, răspunderea are un impact mai redus și prezintă particularități.
Accentul se pune pe activitatea de prevenire și nu pe cea de reparare, adesea repararea
fiind imposibilă, deteriorarea fiind ireversibilă și fără efecte asupra factorilor poluatori.
Prevenirea se realizează prin impunerea unor condiții pentru licențierea sau
autorizarea funcționarii activității, activități de supraveghere și control, dreptul publicului
de a acționa în cazul unui pericol iminent etc.
Revenind la răspundere, aceasta cunoaște formele tradiționale ale răspunderii:
răspunderea administrativă, răspunderea penală și răspunderea civilă.
Răspunderea persoanei fizice și a persoanei juridice în dreptul mediului este
consacrată atât la nivel internațional, cât și la nivel comunitar și la nivel național.
La nivel internațional, problema răspunderii statelor pentru prejudiciile create de

sursele poluare aflate pe teritoriul acestora, dar care cauzează prejudicii pe teritoriul altor
state, s-a pus pentru prima data în 1941 în cazul topitoriei Trail
(sentinţa arbitrală din 1941) – „nici un stat nu are dreptul de a folosi
teritoriul sau ori a permite folosirea acestuia într-un mod în care fumul
să producă un prejudiciu pe de teritoriul altui stat sau proprietăților
persoanelor care se găsesc pe acesta”.
În urma deciziei în această speță, s-a stabilit faptul că statul este considerat în
culpa atunci când nu supraveghează activitățile desfășurate pe teritoriul său, activități
care produc daune altor state.
Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului prin acţiunile poluante rezultă și
din regula generală care interzice oricărui stat „să utilizeze teritoriul sau pentru acte
contrare drepturilor statelor”.
Regula răspunderii culpabile. Prin urmare, răspunderea statului este una

bazată pe culpă. În mod excepțional, răspunderea internațională a statului va fi una
obiectivă în cazul accidentelor nucleare sau a celor cauzate de navele spațiale.
Răspunderea obiectivă este atrasă prin simpla încălcare a normelor internaționale în
materie, independent de culpă.
Condițiile răspunderii internaționale. Angajarea răspunderii internaționale pentru

dauna cauzată mediului presupune îndeplinirea unor condiții dificil de realizat, în special
în cazul poluării transfrontaliere, condiții precum:
• existența culpei statului în cauză;
Culpa constă în nesupravegherea activității poluatoare și este, de regulă, prezumată.
- existența unui raport de cauzalitate între actul incriminat și paguba produsă;
Existența legăturii de cauzalitate ridică probleme din cauza unor elemente precum:
distanţa dintre sursa de poluare și locul unde se produce paguba, evoluția în timp a
efectelor posibile, rolul circumstanţelor geografico-climatice în atenuarea sau în
amplificarea consecinţelor negative, interferența dintre diferitele forme de poluare și
dificultatea distingerii contribuţiei fiecăreia etc.
- identificarea autorului poluării;
Identificarea autorului este o operaţiune dificilă în cazul poluării la mare distanţă.
- existența și evaluarea prejudiciului;
Evaluarea prejudiciului reprezintă o altă problemă dificilă, cu atât mai mult cu cât
revenirea la starea anterioară este deseori imposibilă în domeniul mediului înconjurător.
În vederea obținerii despăgubirii, persoana prejudiciată va putea apela la protecția
diplomatică a statului al cărui cetățean este.
Protecţia diplomatică poate interveni atunci când victima unei poluări prezintă
situația statului său și solicită protecția acestuia. În condițiile în care victima are cetățenia
acestui stat, a epuizat căile interne, iar sesizarea acesteia este temeinică, Guvernul statului
va prezenta statului unde se află sursa care a produs dauna ecologică o sesizare n umită
reclamație internațională, urmând procedura protecției internaționale.
La nivel comunitar
În materia răspunderii contravenționale, Uniunea Europeană a adoptat două

directive cadru: - Directiva 2004/35/EC amendată prin Directiva 2006/21/EC (în sensul
completării listei privind activitățile profesionale primejdioase, cu încă o activitate:
managementul reziduurilor extractive, ultima fiind transpusa în dreptul român prin
O.U.G. nr. 68/2007, publicată în M.Of. nr. 446/29.06.2007) cu privire la managementul
reziduurilor din industria extractiva și Directiva-cadru 2003/80/JAI privind protecția
mediului prin dreptul penal, anulată prin hotărârea Curții Europene de Justiție din 13
septembrie 200510, pe motiv ca ar fi fost adoptată în mod greșit; aceasta a fost adoptată în
baza articolului 47 UE, putând fi adoptată în mod corect doar în baza art. 175 CE, articol
care se referă la protecția mediului.
Directiva 35 reprezintă rezultatul unui proces îndelungat care a început cu o serie de
programe de acțiune pentru mediu și,ulterior, cu includerea în Tratatul de la Roma odată
cu adoptarea Actului Unic European (semnat la Luxemburg și la Haga în 1986, intrat în
vigoare în 01.07.1987). Importanța protecției mediului și consacrarea unei politici de
mediu se realizează printr-o serie de tratate: Tratatul asupra Uniunii Europene (semnat la
Maastricht în 1992, intrat în vigoare la 01.11.1993), Tratatul de la Roma (semnat
25.03.1957, intrat în vigoare în 1958), Tratatul de la Amsterdam (semnat la 02.10.1997,
intrat în vigoare la 01.05.1999) şi Tratatul de la Nisa (semnat la 26.02.2001, intrat în
vigoare la 01.02.2003).
Directiva 35 a fost transpusă în dreptul intern prin O.U.G. nr. 68/2007 și a fost
modificată prin Directiva 2006/21/EC privind managementul reziduurilor din industria
prelucrătoare.
Dispoziții referitoare la răspundere se găsesc și în alte directive sectoriale. Cu titlu
de exemplu, amintim Directiva-cadru a Consiliului, nr. 75/442, privind deșeurile, astfel
cum a fost modificată prin Directiva 91/692/CEE 16privind deșeurile periculoase (Directiva
91/692/CEE (1) A Consiliului din 23 decembrie 1991 pentru standardizarea și
raționalizarea rapoartelor privind implementarea anumitor directive referitoare la
mediu)și Decizia Comisiei 96/350/CE.
Răspunderea în dreptul intern
Răspunderea este reglementată de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului

(publicată în M.Of. nr. 1196/30.12.2005), O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de
mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului, care
reprezintă norme cadru dar și acte normative sectoriale.
Condițiile răspunderii în dreptul mediului prezintă anumite particularități.
Răspunderea în dreptul mediului poate fi civilă, contravențională
(administrativă) sau penală.
1. Răspunderea civilă în dreptul mediului
1.1. Răspunderea conform O.U.G. nr. 195/2005
Riscul ecologic prezintă particularitatea că nu reprezintă, de regulă, un eveniment

brusc, ci este rezultatul acumulării lente a unor efecte negative, necontrolate şi
neremediate la timp. Aceste efecte negative se pot propaga în lanț asupra diferiților
factori naturali. Din aceste motive, răspunderea juridică pentru prejudiciile cauzate
mediului prezintă anumite particularități:
Regula - în ceea ce privește caracterul răspunderii

răspunderii
obiective Conform art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea este obiectivă,
întemeiată pe ideea de risc. Indemnizarea victimei are loc întotdeauna indiferent de
culpa autorului. Prejudiciul trebuie să fie reparat întotdeauna.
Prin urmare, s-a avut în vedere și situația în care autorul nu poate fi stabilit
tocmai datorită acumulării în timp a rezultatelor negative. În acest din urmă caz,
repararea prejudiciului o suportă toți comercianții și se realizează sub forma
contribuției obligatorii la fondul de mediu.
Totuși, pentru asemenea situații, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a
decis că instanțele naționale vor putea aplica prezumțiile relative ale legăturii de
cauzalitate, acolo unde există indicii suficiente, iar prejudiciul va fi acoperit de către
cei care vor fi prezumați ca fiind în culpă.
În mod excepțional, răspunderea va fi subiectivă în cazul prejudiciilor create
speciilor protejate și habitatelor naturale.
În cazul răspunderii obiective, victima va trebui să dovedească doar existența
prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre faptă și dauna suferită, urmând a fi
despăgubită indiferent de atitudinea culpabilă sau neculpabilă a autorului
prejudiciului.
În cazul pluralității autorilor, răspunderea este solidară. Suntem in prezenta
unui nou caz de răspundere solidară care se adaugă celor prevăzute deja de noul
Cod civil.
- în ceea ce privește autorul prejudiciului

Autor poate fi orice persoană fizica sau juridică ce cauzează un prejudiciu
mediului înconjurător.
În mod excepțional, atunci când autorul nu poate fi identificat, repararea
prejudiciului adus mediului înconjurător se va realiza din contribuția obligatorie la
Fondul de Mediu a tuturor persoanelor juridice ce desfășoară activități comerciale.
- în ceea ce privește fapta
Dacă în dreptul comun fapta trebuie să fie ilicită pentru a atrage răspunderea, în
dreptul mediului vor atrage răspunderea civilă și acele activități normale, realizate
conform autorizațiilor, care însă produc prejudicii mediului înconjurător.
- în ceea ce privește victima prejudiciului

În doctrină au existat discuții referitoare la identitatea victimei prejudiciului şi
anume dacă aceasta este omul sau mediul şi s-au conturat mai multe opinii:
- într-o prima opinie, prejudiciul este cauzat bunurilor și persoanelor, mediul
având doar rolul de cauză;
- într-o a doua opinie, victima este mediul înconjurător, dauna fiind provocată
acestuia;
- într-o ultima opinie, se concluzionează în sensul că atingerea se aduce
”bunurilor-mediu”, dar că dreptul la acțiune aparţine fiecărei persoane. Dreptul la acțiune
este întemeiat pe existența unui drept subiectiv la mediu al fiecărei persoane, mediul și
elementele sale reprezentând un res comunes.
Vom reține această ultima opinie cu unele nuanțări. Daunele aduse mediului
înconjurător creează două categorii de victime: o victimă principală – care este mediul
înconjurător și o victimă secundară - care este persoana fizică sau persoana juridică,
privată sau publică, proprietarul sau administratorul bunului-mediu. Acesta din urmă are
un drept la acțiune. Orice atingere adusă mediului duce la obligarea făptuitorului la
readucerea mediului la starea anterioară și la despăgubirea persoanei în patrimoniul
căreia s-a reflectat prejudiciul (de ex. despăgubirea pentru beneficiul nerealizat, plata
contravalorii prejudiciului de agrement etc.). Există și o a treia categorie de persoane,
terții, care nu au un drept de proprietate sau administrare a bunului-mediu, dar care au un
drept subiectiv general la mediu, drept care fundamentează dreptul la acțiune.
- prejudiciul
Multiplele atingeri aduse mediului înconjurător au determinat doctrina să
definească noțiunea de ”prejudiciu ecologic”, distinct de noțiunea de prejudiciu din
dreptul intern. Se impune, de asemenea, a menționa faptul că O.U.G. nr. 195/2005
utilizează noțiunea de ”prejudiciu adus mediului”, care ar avea un conținut diferit de cea
de ”prejudiciu ecologic”.
Prejudiciul ecologic. Plecând de la ideea că orice atingere adusă unui element al

mediului nu poate să nu aibă efecte și asupra altor elemente componente ale mediului
(ex. poluarea apei are efecte negative şi asupra faunei acvatice), Michel Despax defineşte
prejudiciul ecologic ca fiind atingerea adusă ansamblului elementelor unui sistem ceea ce
ar ridica probleme în ceea ce privește dreptul la reparație.
Prejudiciul ecologic a fost definit, pe rând, ca reprezentând: dauna cauzată
persoanelor și bunurilor de către mediul în care acestea se găsesc; dauna adusă de către
om mediului (E. Lupan, Cu privire la noțiunea juridică a prejudiciului ecologic, în revista
Dreptul nr. 3/2003, p. 77-89); aceea formă de prejudiciu cauzată prin fapte de orice fel
care lezează valori ale mediului înconjurător (S.M. Teodoroiu, Răspunderea civilă pentru
dauna ecologică, Ed. Lumina Lex, București, 2003).
Prejudiciul adus mediului
O.U.G. nr. 195/200525 privind protecţia mediului utilizează pentru prima dată
expresia de „prejudiciu adus mediului”. Spre deosebire de Legea nr. 137/1995, aceasta
vizează doar prejudiciile aduse mediului prin poluanţi, activități dăunătoare, accidente
ecologice sau fenomene naturale periculoase.
Prejudiciul adus mediului poate fi :

Tipuri de - direct (ex. poluarea apelor, distrugerea pădurilor etc.) sau indirect (ex.
prejudicii cheltuielile refacerii mediului, nerealizarea unor venituri viitoare etc. ), ambele
angajând răspunderea persoanei responsabile de producerea acestuia;
- de origine primară (deteriorarea recoltelor, a calității apelor etc.) sau de
origine secundară, produs ca o consecință a daunei primare ( ex. distrugere a faunei
acvatice);
- prejudiciu evaluabil și reparabil și prejudiciu ireparabil (caracteristic
dreptului mediului);
- prejudiciu admis - care nu atrage răspunderea poluatorului întrucât se
produce ca urmare a respectării de către acesta a condițiilor prevăzute într-o
autorizație sau aviz de mediu;
Într-o altă clasificare, prejudiciul poate fi:
- prejudiciul cauzat mediului natural – constă în prejudiciul adus naturii,

biodiversității sau peisajului;
- prejudiciul nefinanciar – care se referă la indemnizarea prejudiciului de
agrement și corespunde unui prejudiciu moral;
- prejudiciu de dezvoltare - care reprezintă prejudiciul direct care atrage
repararea în natură, repararea prin echivalent și încetarea activității care produce
dauna de mediu;
- prejudiciu de salvgardare – vizează despăgubirea colaboratorilor unei
acțiuni împotriva poluării, a măsurilor luate în scopul prevenirii poluării, restaurarea
etc.
Acoperirea prejudiciului se realizează sub forma readucerii mediului la starea

inițială (ex. reîmpădurire, repopularea mediului acvatic, modificarea instalațiilor
etc.), a plății unor despăgubiri financiare etc.
- în ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta licită sau
ilicită
Prejudiciul adus mediului putând reprezenta rezultatul unor acțiuni negative

succesive asupra mediului sau rezultatul mai multor factori, legătura de cauzalitate dintre
faptă și prejudiciu este adesea greu de stabilit. Un exemplu clasic ar fi cel al poluării
produse de autoturisme, de fabrici, de acțiuni ale persoanelor fizice etc.
Vor face parte din lanțul cauzal nu numai cauzele directe ale prejudiciului, ci și cele
care au reprezentat doar cauza mediată a producerii acestuia.
Sarcina dovedirii persoanei făptuitorului revine persoanei prejudiciate. Din aceste

motive, pentru situațiile în care victima nu poate realiza această probă, doctrina a instituit
și practica a preluat prezumția probabilităţii legăturii de cauzalitate. Prezumția este larg
utilizată, mai ales în cazul prejudiciilor indirecte care sunt întâlnite frecvent în materie de
mediu, admițându-se acoperirea acestora.
Atunci când prejudiciul este rezultatul acțiunii sau al inacțiunii mai multor
persoane, pentru angajarea răspunderii nu se cere ca fiecare dintre acestea să cunoască
fapta celeilalte persoane, singura condiție care se cere este aceea ca fapta să fie cauza
imediată sau mediată a prejudiciului. În acest caz, răspunderea este solidară, fiecare
dintre acestea putând fi obligată la repararea totală a prejudiciului.
- în ceea ce privește cazurile exoneratoare de răspundere
Cazurile de exonerare de răspundere sunt limitate la forța majoră și atitudinea

culpabilă a victimei înseși.
Starea de necesitate nu este cauză exoneratoare de răspundere.
În doctrină s-a enumerat, printre cauzele exoneratoare de răspundere, și starea de
necesitate. Totuși, în aceeași opinie, starea de necesitate nu va exonera de răspundere
autorul atunci când dauna provocată mediului este mult mai gravă decât consecințele
evenimentului asupra bunului a cărui salvare se urmărește. Un exemplu elocvent ar fi cel
al evacuării substanțelor toxice și explozive dintr-o clădire aflată în flăcări atunci când,
prin evacuare, substanțele se împrăștie și produc daune mediului (fauna, flora, fauna
acvatică etc.).
1.2. Răspunderea conform O.U.G. nr. 68/2007
Întrucât, în materia răspunderii, O.U.G. nr. 68/2007 transpune identic Directiva nr.
2004/35/EC, ne vom limita la a comenta dispozițiile acestei directive și nu pe cele ale
O.U.G. nr. 68/2007.
Directiva 35 stabilește un cadru legal al răspunderii, bazat pe principiul ”poluatorul
plăteşte”. Conform acestui principiu, operatorul a cărui activitate a cauzat o daună asupra
mediului sau o amenințare iminentă de producere a unei asemenea daune trebuie să
răspundă financiar (alin. 1 din preambul). Caracteristic pentru Directiva 35 este faptul că
aceasta vizează daunele ecologice propriu-zise și este centrată pe puterea și obligațiile
autorităților publice. Directiva abordează răspunderea mai mult din punct de vedere
administrativ decât din punct de vedere civil. Dauna sau prejudiciul ecologic este diferit
față de dauna sau prejudiciul civil.
Plecând de la principiul ”poluatorul plătește”, Directiva 35 construiește o nouă
noțiune de prejudiciu, dându-i acestuia un sens ecologic, specific dreptului mediului.
Prejudiciul ecologic dobândește un sens mai larg decât în dreptul civil, poluatorul
urmând a suporta nu numai dauna efectivă și directă, dar și costurile măsurilor de
prevenire a poluării, precum și cele de limitare a efectelor acesteia.
Directiva 35 dă răspunsul unor chestiuni disputate în dreptul mediului, precum:
stabilirea autorului prejudiciului în cazul poluării difuze, angajarea răspunderii
poluatorului în lipsa culpei acestuia, întinderea prejudiciului etc.
Directiva se aplică pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
● Condiţiile răspunderii pentru daune aduse mediului în lumina Directivei 35
- fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu

Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu trebuie să constea în producerea de daune
mediului prin:
- exploatarea unei instalații care face obiectul unui permis;
- gestionarea defectuoasă a deșeurilor, cu excepția împrăștierii nămolului de epurare
provenit din stațiile de tratare a apelor urbane reziduale, când acesta este utilizat în
scopuri agricole și exceptarea de la răspundere este prevăzută de statul pe teritoriul
căruia se desfășoară activitatea;
- orice deversare defectuoasă a unor substanțe în apele interioare de suprafață, când
aceasta face obiectul unei autorizări prealabile;
- orice deversare defectuoasă a unor substanțe în apele subterane când aceasta face
obiectul unei autorizări prealabile;
- deversarea sau introducerea unor substanțe poluante în apele de suprafață sau
subterane care fac obiectul unui permis;
- captarea și îndiguirea apelor supuse unei autorizații prealabile;
- fabricarea, utilizarea, depozitarea, tratarea, condiționarea și eliminarea în mediu și
transportul la locul de depozitare a substanțelor periculoase, a preparatelor
periculoase, a produselor fitofarmaceutice, a produselor biocide;
- exploatarea instalațiilor supuse unei autorizări;
- utilizarea și transportul microorganismelor modificate genetic;
- orice diseminare deliberată în mediu, orice transport sau introducere pe piață a
organismelor modificate genetic;
- transportul transfrontalier al deșeurilor, în interiorul, la intrarea sau la ieșirea din
Uniunea Europeană.
- prejudiciul sau dauna de mediu
Dauna este definită ca fiind orice modificare negativă măsurabilă a unei resurse
naturale sau o deteriorare măsurabilă a unui serviciu legat de resursele naturale care pot
surveni direct sau indirect.
Conform art. 2 din Directiva 35, dauna adusa mediului semnifică:
a) daunele cauzate speciilor și habitatelor naturale protejate. Orice daună care are
efecte negative grave asupra constituirii sau menținerii unei stări favorabile de
conservare a unor asemenea habitate sau specii;
b) daunele aduse apelor, anume orice daună cu efecte negative grave asupra stării
ecologice, chimice și/sau cantitative și/sau asupra potențialului ecologic al apelor în
cauză;
c) orice contaminare a solului care creează un risc semnificativ de consecinţe
negative asupra sănătății umane prin introducerea directă sau indirectă în sol sau în
subsol a unor substanțe, preparate, organisme sau microorganisme.
Dauna de mediu nu cuprinde și dauna adusă sănătății, vieții și patrimoniului
particularilor, acestea putând fi acoperite pe calea dreptului comun.
Sunt excluse, de asemenea, din sfera de aplicare a Directivei 35, daunele care sunt
acoperite prin prevederile altor convenţii internaționale, precum:
- daunele pentru poluarea cu hidrocarburi ;
- daunele cauzate în timpul transportului rutier, feroviar și pe cale de navigație
interioară a mărfurilor periculoase;
- daunele în materia energiei nucleare;
- daunele rezultate din transportul maritim al materialului nuclear;
- transportul rutier şi feroviar și pe cale de navigație interioară a mărfurilor
periculoase.
- subiectele răspunderii:
Subiectul activ
Subiectul activ al răspunderii este operatorul, persoană fizică sau juridică de drept
privat sau public care săvârșește una din faptele prevăzute Directiva 35.
Subiecte ale răspunderii vor fi persoanele fizice sau juridice de drept public care au
obligația să controleze activitățile prevăzute de Directiva 35, precum și titularul oricărei
autorizații.
Subiectul pasiv (victima)

Întrucât vizează daunele produse mediului, directiva îndrituiește autoritățile
competente din statele membre să ia măsurile necesare pentru controlul, prevenirea,
repararea daunei de mediu și să se îndrepte împotriva persoanelor care au produs dauna.
- culpa
Directiva consacră răspunderea obiectivă, fundamentată pe principiul ”poluatorul
plătește”, conform căruia operatorul a cărui activitate a cauzat o daună asupra mediului
sau a cărui activitate reprezintă o ameninţare iminentă de producere a unei asemenea
daune trebuie să răspundă financiar (alin. 1 din preambul).
Directiva 35 prevede și un caz al răspunderii întemeiate pe culpă, cazul răspunderii
pentru daunele produse speciilor și habitatelor naturale protejate. În acest caz,
răspunderea poate fi antrenată doar în cazul în care se dovedește comiterea unei erori sau
existența unei neglijențe din partea poluatorului.
2. Răspunderea contravențională și răspunderea penală
Răspunderea contravențională
Contravenția reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție și prevăzută ca atare de legi,

hotărâri de guvern sau acte ale autorităților administrației locale sau județene, faptă care
nu întrunește pericolul social al infracțiunii.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de O.U.G. nr.
195/2005 (art. 96) se realizează de:
a) comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi
Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării";
b) autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al acestora;
c) Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul Apărării
Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor prin personalul împuternicit, în
domeniile lor de activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 96 se
realizează şi de personalul structurilor de administrare şi custozii ariilor naturale
protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate administrate.
Constituie contravenții, încălcarea următoarelor prevederi legale, prevăzute de

O.U.G. nr. 195/2005 – cu titlu exemplificativ
1. obligaţiile persoanelor juridice de a ţine evidenţa strictă a substanţelor şi

preparatelor periculoase şi de a furniza informaţiile şi datele cerute de autoritatea
competentă pentru protecţia mediului;
2. obligaţiile persoanelor juridice de a identifica şi preveni riscurile pe care
substanţele şi preparatele periculoase le pot prezenta asupra sănătăţii populaţiei şi
mediului şi de a anunţa iminenţa producerii unor descărcări neprevăzute sau accidentale
autorităţii competente pentru protecţia mediului şi de apărare civilă;
3. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice autorizate de a menţine în stare de
funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local pentru a depista orice
contaminare radioactivă semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare accidentală de
substanţe radioactive;
4. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a
întreţine perdelele forestiere şi aliniamentele de protecţie, spaţiile verzi, parcurile,
gardurile vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de regenerare a atmosferei, protecţia fonică
şi eoliană;
5. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a
preveni, pe baza reglementarilor în domeniu, deteriorarea calităţii mediului geologic;
6. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu
arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii
competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice
comunitare pentru situaţii de urgenţă;
7. obligaţiile deţinătorilor cu orice titlu ai suprafeţelor de teren de a proteja flora şi
fauna sălbatică existente pe acestea, în sensul menţinerii echilibrului ecologic şi
conservării biodiversităţii, precum şi exploatării durabile a resurselor în baza prevederilor
legale în vigoare, pentru a nu crea prejudicii mediului înconjurător şi sănătăţii umane;
8. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale persoanelor
fizice şi juridice, după caz, de a adopta şi/sau aplica măsuri obligatorii cu privire la
întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor
verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi, în conformitate cu
planurile de urbanism;
9. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a persoanelor
fizice şi juridice, după caz, de a nu schimba destinaţia terenurilor amenajate ca spații
verzi prevăzute în planurile urbanistice;
10. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a persoanelor
fizice şi juridice, după caz, de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de
deşeuri de orice fel;
11. obligaţia desfăşurării pe suprafaţa ariilor naturale protejate numai a acelor
activităţi conforme prevederilor planurilor de management şi regulamentelor ariilor
naturale protejate;
12. obligaţia de a nu intra pe suprafața ariilor naturale protejate şi a nu practica
sporturi în afara drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe
folosirea combustibililor fosili;
13. obligaţia de a permite accesul în aria protejată a administratorilor sau custozilor
precum şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu orice titlu;
14. obligaţia persoanelor fizice de a nu deversa în apele de suprafaţă sau subterane
ape uzate, fecaloid menajere;
15. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi obţinere a actelor de
reglementare conform prevederilor legale, precum şi a acordului de import/export şi a
autorizaţiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în
termenele stabilite de autoritate;
16. obligaţia autorităţilor publice locale de a nu schimba destinaţia terenurilor
amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, de a nu
reduce suprafeţele acestora ori obligaţia de a nu le strămuta;
17. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind îmbunătăţirea
microclimatului urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din
interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, de a înfrumuseţa şi proteja peisajul,
de a menţine curăţenia localităţilor;
18. obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a informa publicul privind
riscurile generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor cu risc pentru mediu şi
sănătatea populaţiei;
19. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a reglementa accesul
anumitor tipuri de autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi generatoare de
disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spatiile
destinate locuinţelor, zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului,
inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă;
20. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a supraveghea operatorii
economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau
depozitării necontrolate de deşeuri şi de a dezvolta sisteme de colectare a deşeurilor
refolosibile;
21. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura, prin serviciile
publice şi operatorii economici responsabili, salubrizarea stradală, a spaţiilor verzi,
pieţelor şi parcurilor publice, si întreţinerea acestora;
22. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta prevederile
din planurile de urbanism cu privire la amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi
mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de
deşeuri menajere, stradale şi industriale, şi a altor obiective, fără a prejudicia ambientul,
spaţiile de odihnă, tratament şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei;
23. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a amenaja, întreţine şi
dezvolta reţele de canalizare;
24. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a furniza şi/sau utiliza informaţii
corecte pentru elaborarea evaluărilor de mediu, evaluărilor impactului asupra mediului, a
bilanţurilor de mediu și a rapoartelor de amplasament;
25. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura măsuri şi dotări speciale
pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, de a
verifica eficienţa acestora şi de a pune în exploatare numai pe cele care nu depăşesc
pragul fonic admis;
26. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a livra, manipula, transporta şi de
comercializa îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor ambalate cu
inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care
să nu provoace contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului;
27. obligaţiile persoanelor juridice de a stoca temporar îngrăşămintele chimice şi
produsele de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri unde s-au prevăzut toate
măsurile de securitate;
28. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice, care prospectează, explorează sau
exploatează resursele naturale, de a remedia zonele în care solul, subsolul şi ecosistemele
terestre au fost afectate;
29. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu produce poluarea apelor de
suprafaţă prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale;
30. obligaţia persoanelor juridice de a nu deversa în apele de suprafaţă sau
subterane ape uzate, fecaloid menajere.
31. obligaţia persoanelor fizice de a funcţiona cu respectarea prevederilor
autorizaţiei de mediu şi a persoanelor juridice de a funcţiona cu respectarea prevederilor
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţile care fac obiectul
procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului;
32. obligaţia titularului de a notifica autoritatea competentă pentru protecţia
mediului când intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare
sau cu privire la orice modificare a condiţiilor care au stat la baza emiterii acestora,
înainte de realizarea modificării;
33. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a diminua, modifica sau înceta
activităţile generatoare de poluare la cererea motivată a autorităţilor pentru protecţia
mediului;
34. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a facilita verificarea, inspecţia şi
controlul activităţilor ai căror titulari sunt şi prelevarea de probe;
35. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura accesul persoanelor
împuternicite la instalaţiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la
echipamentele şi instalaţiile de depoluare a mediului, precum şi în spaţiile sau în zonele
potenţial generatoare de impact asupra mediului;
36. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a suporta costul pentru repararea
unui prejudiciu şi de a înlătura urmările produse de acesta, restabilind condiţiile
anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului “poluatorul plăteşte”;
37. obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu deverseze în apele de suprafaţă sau
subterane ape uzate, substanţe petroliere sau periculoase, ape care conţin substanţe
periculoase.
Răspunderea penală în dreptul mediului
● Legea 286/2009 (noul cod penal) consacră, în Capitolul 5, infracțiunile

împotriva sănătății. Art. 352-359 incriminează infracțiuni precum zădărnicirea combaterii
bolilor, răspândirea bolilor la animalelor și la plante, infectarea apei, falsificarea sau
substituirea de alimente ori alte produse, comercializarea de produse alterate și traficul de
produse sau substanțe toxice.
Aceste infracțiuni prezintă particularitatea că sunt comise cu intenție, legea
incriminând rar infracțiunile comise din culpă sau tentativa.
(ex. cazul traficului de produse sau substanțe toxice)
● Art. 98 din O.U.G. nr. 195/2005 incriminează următoarele fapte drept

infracțiuni, dacă au fost de natură a pune în pericol viața ori sănătatea umană, animală
sau vegetală (cu titlu exemplificativ):
- arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi
de pe terenurile supuse refacerii ecologice;
- poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi,
funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare,
menţionate în prevederile acordului de mediu şi/sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de
mediu;
- poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe
periculoase;
- producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol
grav sănătatea umană;
- continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau a autorizaţiei,
respectiv a autorizaţiei integrate de mediu;
- importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau
restricţionate;
- omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce
au în atribuţii această obligaţie;
- producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror
produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării;
- nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de
protecţie a plantelor sau îngrăşăminte chimice;
- transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea
prevederilor legale în vigoare;
- provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a contaminării
mediului şi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta prompt
creşterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare ori
neluarea măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear;
- continuarea activităţii care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei
activităţi;
- neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase
care au devenit deşeuri;
- refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor de coastă.
Legiuitorul incriminează și tentativa.
V. Rezumat
Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu noţiunea de

tehnici de protecție a mediului.
De asemenea, am identificat răspunderea persoanei fizice și a persoanei juridice în
dreptul mediului, referirile fiind făcute la răspunderea în dreptul internațional și
comunitar, precum și la răspunderea din dreptul intern.
Exemple de subiecte de sinteză:

1. Enumerați tehnicile de protecție a mediului.
2. Identificați diferențele dintre răspunderea de mediu și răspunderea civilă din
dreptul comun.
3. Indicați cazurile exoneratoare de răspundere.
4. Enumerați câteva infracțiuni și contravenții din domeniu.
Exemplu de test tip grilă:

Exonerarea de răspundere în domeniul răspunderii de mediu operează în
următoarele cazuri:
a) în caz de forță majoră;
b) când prejudiciul s-a produs ca urmare a faptei victimei;
c) pentru cazuri fortuite;
d) în cazul în care poluatorul nu se află în culpă.
Răspuns test grilă: a).

Un referat, la alegere, dintre: (1) Dreptul individului la un mediu sănătos, un aspect
al dreptului său la viață privată (prin raportare la prevederile CEDO); (2) Felurile
răspunderii pentru vătămările aduse mediului; (3) Particularitățile răspunderii
juridice pentru prejudiciile cauzate mediului (4) Zgomotul ambiental, sursă a
poluării atmosferice.
VIII. Bibliografie
1. M. Duțu, A. Duțu – Dreptul Mediului- ediția a 4-a, Ed. C.H. Beck, București,
2014, cota 349.6/D97;
2. D. Marinescu, M.C. Petre – Tratat de Dreptul Mediului- ediţia a 5-a, Ed.
Universitară, București, 2014, cota 349.6/M40;
3. Valentin Stelian Bădescu, Dreptul mediului – sisteme de management de mediu,
Ed. C.H. Beck, București, 2011, cota: 349.6/B15;
4. Legislația la zi în materia dreptului mediului (acte normative interne, tratate,
convenții, acorduri).
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. PROTECȚIA ATMOSFEREI
Cuprins
III. Aspecte generale (definiția atmosferei, a poluării atmosferice și a poluării transfrontaliere, principalii
poluanți)
IV. Protecția atmosferei (strategii și planuri, protecția stratului de ozon)
V. Forme de poluare atmosferică (zgomotul ambiental, zgomotul produs de aeronave, poluarea
electromagnetică, poluarea luminoasă)
VI. Rezumat
VII. Test de autoevaluare a cunoştinţelor
IX. Bibliografie

Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu aspectele generale
ale protecției atmosferei: definiția atmosferei, a poluării atmosferice și a poluării
transfrontaliere, principalii poluanți; strategii și planuri, protecția stratului de ozon. De
asemenea, în această a treia unitate de învăţare sunt detaliate formele de poluare
atmosferică.

 identificați cazurile de poluare atmosferică internă și transfrontalieră;
 identificați scopul și modul de acțiune a autorităților;
 identificați cele mai importante convenții internaționale având drept obiect

protecția atmosferei;
 identificați cazuri de poluare mai puțin cunoscute sau reglementate.
Durata medie de parcurgere a celei de a treia unităţi de învăţare este de 120 minute.
III. ASPECTE GENERALE
00:50
Definiție Atmosfera reprezintă învelișul gazos alcătuit din aer care înconjoară Pământul si
stratul de ozon. Atmosfera este compusa in proporție de 96% din aer si 4% din vapori
de apa. Aerul uscat conține 78% azot, 21% oxigen si 1% alte gaze.
Câteva acte Preocupările pentru protecția atmosferei s-au accentuat în 1985 când cercetătorii au
normative descoperit deasupra Antarcticii o gaură în stratul de ozon. Anterior, in 1979, este adoptată
Convenția de la Geneva privind Poluarea Transfrontalieră.
Principalul act normativ intern în domeniu este reprezentat de Legea nr. 104/2011
privind calitatea aerului înconjurător.
Convenția definește poluarea ca fiind introducerea în atmosferă de substanțe sau energii,

mijlocit sau nemijlocit, substanțe sau energii care au efecte dăunătoare asupra sănătății
Definiții oamenilor, bunurilor, ecosistemelor vii, beneficiilor de care trebuie să se bucure omul din
partea mediului și o reducere a altor drepturi de folosire a mediului.
Poluarea transfrontalieră pe distanțe lungi este acea poluare a cărei sursă fizică
se află, total sau parțial, pe teritoriul unui stat, dar care produce efecte pe teritoriul
unui alt stat, pe o distanță care nu permite identificarea sursei individuale.
Poluarea poate fi produsă, în mod primar, prin eliberarea de substanțe sau
vibrații nocive în atmosferă și, în mod secundar, ca urmare a interacțiunilor dintre
substanțele emanate, interacțiuni care se produc în atmosferă și produc efecte
negative.
Poluarea atmosferică are efecte asupra sănătății oamenilor întrucât aerul
respirat nu mai deține calitățile sau puritatea necesară funcționării organismului
uman.
Un alt efect al poluării atmosferice îl constituie ploile acide.
Acestea reprezintă rezultatul interacțiunii gazelor eliberate în atmosferă și a
picăturilor de apă. În urma căderii ploilor acide, solul își pierde proprietățile
nutritive, se produc despăduriri, iar apele subterane sunt contaminate. Interacțiunea
dintre ploile acide și organismul uman poate avea drept efect apariția cancerului de
piele la om sau a cataractei.
Poluarea atmosferică are efecte și asupra faunei acvatice, dar și asupra unor
Principalii procese industriale.
poluanți Principalii poluanți sunt poluanții sulfurici, carbonici, hidrocarburile, azotul
etc. Primul loc îl ocupă oxidul de carbon care provine, în cea mai mare proporție,
din utilizarea autoturismelor, iar restul din industria chimică etc.. Dioxidul de sulf
este de asemenea des întâlnit și rezultă din arderile de cărbune, petrol și ca urmare
a utilizărilor termocentralelor.
Poluarea poate proveni din surse fixe și surse mobile:
- sursele fixe (industria arderii deșeurilor, comerțul cu depozitarea deșeurilor,
cazangeriile, industria petrochimică etc.).
Titularii acestor activități au o serie de obligații, printre care: obligația să
elaboreze programe pentru reducerea emisiilor, să informeze autoritățile și să se
supună controlului autorităților competente, să obțină autorizația de mediu, să
dețină evidențe cu privire la instalațiile poluante aflate în exploatarea acestora etc.
- în categoria surselor mobile intră acele ramuri din industrie care nu au fost
declarate surse fixe, dar și autoturismele și altele (ex. mijloace de transport rutiere,
feroviare, navele etc.).
Activitatea desfășurată și care este considerată sursă mobilă este supusă în
permanență controlului și autorizării.
În vederea obținerii autorizației de mediu, activitățile cu impact semnificativ
asupra mediului sunt supuse evaluării impactului asupra mediului și , în baza
acestuia, unui program de conformare care stabilește și o serie de valori limită
pentru emisii.
Depășirea acestor valori limită obligă utilizatorul instalației la luarea de
măsuri
pentru reducerea acestora și dă dreptul autorității publice teritoriale la
suspendarea activității agentului economic sau chiar la retragerea autorizației de
mediu.
IV. PROTECȚIA ATMOSFEREI
00:25 1. Strategii și Planuri
Protecția atmosferei se realizează printr-o serie de strategii, planuri si programe.
Strategiile și programele stabilesc obiectivele pe care instituțiile publice

centrale și locale trebuie să le atingă (de ex. reducerea poluării în aglomerările în
care acestea au depășit valorile admise).
Planurile indică mijloacele care vor fi utilizate pentru atingerea acestor
obiective (de ex. adoptarea de norme care instituie valori limită de emisii) sau
standarde.
Protecția mediului se realizează prin stabilirea: de valori limită de emisii,
valori PRAG sau de alertă și, acolo unde este cazul, de marje de toleranță.
Valorile Valorile LIMITĂ reprezintă acele valori stabilite științific, până la care
LIMITĂ poluarea poate fi tolerată întrucât nu dăunează semnificativ sănătății umane sau
și mediului înconjurător. Valorile limită sunt stabilite pentru o perioadă dată și, odată
Valorile atinse, nu pot fi depășite.
PRAG Valorile PRAG reprezintă acele valori la care poluarea devine dăunătoare
sănătății umane și mediului înconjurător. Atunci când valorile PRAG sunt atinse,
autoritățile sunt obligate să acționeze de urgență.
Valorile limită și valorile PRAG au fost stabilite prin numeroase directive: cu
titlu de exemplu, indicăm Directiva 88/609/CEE privind limitarea emisiilor
anumitor poluanți în atmosferă, emisii provenite de la instalații mari de ardere,
Directiva 1999/19/EC privind limitarea compușilor organici volatili etc.
2. Protecția stratului de ozon
După modelul și experiența în privința problemei stratului de ozon (aferentă

adoptării și aplicării Convenției de la Viena și a Protocolului de la Montreal,
Conventia-cadru Privind Schimbările Climatice (1992) a enunțat principiile si a
prefigurat mecanismele care sa ofere răspunsuri la obiectivul general propus: acela
de stabilizare a concentrațiilor de gaze cu efect de seră (intră în această categorie:
dioxidul de carbon și alte substanțe cu efect de sera care se acumulează in stratul
aerian, formând o ”plapumă” care contribuie la creșterea temperaturii atmosferei.
Substanțele care acționează: freonii, metanul, etanul, oxizii de azot, hidrogenul,
apa etc.) în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare periculoasă a
sistemului climatic. Ca instrument conex documentului, Protocolul a declanșat
procesul de aplicare efectivă a sa sub forma unei strategii mondiale de limitare și
reducere a emisiilor la GES 46, prin obiective precise si mecanisme specifice.
Preluând inițiativa proiectului, UE a reușit să atragă un număr suficient de state
(peste 131) care sa permită întrunirea condițiilor de intrare în vigoare a
Protocolului (ratificarea de peste 55 de state care sa producă minimum 55% din
emisiile mondiale de GES).
Prin ratificarea Protocolului de la Kyoto, România, s-a obligat ca in perioada
2008-2012 să reducă cu 8 % nivelul de emisii de GES, față de nivelul anului 1989.
În scopul monitorizării GES, România a înființat Registrul National de Emisii de
Gaze cu Efect de Seră. Începând din 1 ianuarie 2007, România este obligată să
respecte și Regulamentul European 2037/2000 privind substanțele care depreciază
stratul de ozon.
V. FORME DE POLUARE ATMOSFERICĂ
00:45
1. Zgomotul ambiental
Definiție
Reprezintă ansamblul sunetelor nedorite, inclusiv dăunătoare, provenite din activitatea
umana, din transporturi sau din activitatea industrială.
Zgomotul se măsoară în decibeli. După efectul acestuia asupra sănătății umane, zgomotul se
încadrează în 3 grupe:
- 55 - 60 - zgomotul tulbură somnul;
- 60 - 65 - zgomotul produce vătămări sănătății umane;
- > 65 decibeli - zgomotul provoacă tulburări de comportament.
Conform statisticilor UE, peste 20% din populația europeană este supusă unui zgomot peste
65 decibeli. Expunerea la un zgomot de 85 decibeli, 8 ore pe zi, o perioadă mai îndelungată,
produce surzire.
Se cunosc două surse de proveniență a zgomotului:

- zgomotul din transporturile rutiere, pe căi ferate sau aeriene și
- zgomotele de vecinătate, reprezentate de zgomote care provin din activități industriale,
șantiere, zgomotele cotidiene etc.
Prevenirea și combaterea poluării sonore se realizează prin instituirea de norme de emisie,

de fabricație sau procedeu, prin instituirea de norme tehnologice precum si prin instituirea de
interdicții sau limitări ale desfășurării unor activități în anumite zone sau între anumite ore.
Deși reclamațiile referitoare la zgomot ocupă locul 5 în rândul reclamațiilor referitoare la

protecția mediului, autoritățile nu acordă o atenție corespunzătoare acestuia.
Mai mult decât atât, România nu dispune de o legislație unitară în materie.
Evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental se realizează pe baza hărților de zgomot și a

hărților strategice de zgomot.
2. Zgomotul produs de aeronave
Codul aerian (O.G. nr. 29/1997) stabilește ca fiind de competența Ministerului

Transporturilor impunerea de interdicții sau limitări de zbor a aeronavelor civile.
Prin excepție, ministerul nu poate interzice zborurile aeronavelor de stat,
aeronavelor O.N.U., ale Crucii Roșii și a altor asociații umanitare, nu poate interzice
aterizarea aeronavelor cu probleme tehnice sau aterizarea forțată datorită condițiilor
meteorologice necorespunzătoare sau a unui caz de forță majoră.
Prin lege s-a instituit obligația creării unui sistem unic de monitorizare a
zgomotului pe aeroporturi.
3. Poluarea electromagnetică
Este produsă de câmpul electromagnetic pe care îl creează antenele de telefonie

mobila, liniile electrice de înaltă tensiune, transformatoarele electrice, antenele
parabolice, emițătoarele de putere, aparatura electrică, Soarele și chiar corpul uman sau
cel al animalelor.
Liniile de mare tensiune pierd 40% din energia pe care o transportă, pierdere care
are drept rezultat crearea unui câmp electro-magnetic puternic. Aparatura
electrocasnică, chiar închisă, produce un câmp electro-magnetic care poate provoca
daune sănătății.
Soarele emite radiații precum: razele infraroșii, așa-numitele raze luminoase sau
raze ultraviolete care produc consecințe asupra corpului uman.
Creierul uman emite raze numite raze alfa care nu sunt dăunătoare sănătății
umane, dar in interacțiune cu câmpul electromagnetic creat de sursele indicate anterior
generează un câmp electromagnetic și mai puternic, iar rezultatul este nociv pentru
sănătatea umană.
Poluarea electromagnetică provoacă consecințe dăunătoare precum: mutații
genetice, cancer, tulburări psihice, tulburări hormonale, infertilitate, cataractă etc.
În materia poluării electromagnetice, sarcina probei lipsei riscurilor revine celui
care desfășoară activitatea poluatoare.
În materia poluării electromagnetice, sarcina probei lipsei riscurilor revine celui care
desfășoară activitatea poluatoare.
4. Poluarea luminoasă
Acest tip de poluare a preocupat în ultimii ani specialiștii în domeniu.

Aceștia au constatat că sursele de iluminat artificiale, stradale, precum și
sursele de iluminat excesive ale locuințelor produc daune sănătății umane și
mediului înconjurător:
- iluminarea stradală în timpul nopții perturbă procesele de fotosinteză ale
vegetației precum și procesele normale din organismul uman și animal, ducând
la lipsa acuității vizuale, stări de stres și chiar tulburarea somnului;
- iluminarea excesivă a unei locuințe are efecte negative asupra
locuitorilor din vecinătate, perturbând, de asemenea, somnul și cauzând stări de
stres și chiar depresii.
VI. Rezumat
Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze

studenţii cu aspectele generale ale protecției atmosferei: definiția
atmosferei, a poluării atmosferice și a poluării transfrontaliere,
principalii poluanți; strategii și planuri, protecția stratului de ozon. De
asemenea, în această a treia unitate de învăţare sunt detaliate formele de
poluare atmosferică.
VII. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Exemple de subiecte de sinteză:
1. Definiți poluarea și poluarea transfrontalieră și indicați diferențele
dintre acestea.
2. Indicați tipurile de poluări.
3. Indicați modul în care se realizează protecția atmosferei în
România.
Exemplu de test tip grilă:

Identificați tipurile de poluări atmosferice:
a) poluarea cu substanțe;
b) poluarea cu substanțe și energii;
c) poluarea sonoră atunci când zgomotul este sub 40 de decibeli.
Răspuns test grilă: b).

Un referat, la alegere, dintre: (1) Poluarea electromagnetică,
formă a poluării atmosferice; (2) Poluarea luminoasă, formă a
poluării atmosferice; (3) Regimul juridic al deșeurilor. Gestionare.
Comercializare.
IX. Bibliografie
1. M. Duțu, A. Duțu – Dreptul Mediului- ediția a 4-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2014, cota 349.6/D97;
2. D. Marinescu, M.C. Petre – Tratat de Dreptul Mediului- ediţia
a 5-a, Ed. Universitară, București, 2014, cota 349.6/M40;
3. Valentin Stelian Bădescu, Dreptul mediului – sisteme de
management de mediu, Ed. C.H. Beck, București, 2011, cota:
349.6/B15;
4. Legislația la zi în materia dreptului mediului (acte normative
interne, tratate, convenții, acorduri).
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. PROTECȚIA SOLULUI ȘI A
SUBSOLULUI
Cuprins
III. Protecția solului și a subsolului
IV. Rezumat
VI. Bibliografie

Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu
aspectele generale ale poluării și, respectiv, protecției solului și a subsolului.
De asemenea, în această a patra unitate de învăţare sunt tratate mijloacele de
protecție cantitativă și calitativă a solului.

 identificați regimul de protecție calitativă și cantitativă a solului ;
 identificați regimul de protecție a subsolului.
Durata medie de parcurgere a celei de a patra unităţi de învăţare este de

30 minute.
III. PROTECȚIA SOLULUI ȘI A SUBSOLULUI

00:30
Solul reprezintă un organism viu, limitat ca întindere, care acționează ca o

geomembrană și care are un rol important in absorbția si reciclarea factorilor
poluatori.
Protecția calitativă. Acesta reprezintă un factor important pentru culturile

agricole, pentru păduri, apele subterane, iar degradarea solului conduce la alunecări
de teren, efectul de infertilitate și chiar la imposibilitatea reciclării apelor absorbite
de acesta.
Poluarea solului este definită ca fiind rezultatul oricărei acțiuni care produce
dereglarea funcționării normale a acestuia, dereglare manifestată prin degradare
fizică, chimică și biologică, având drept rezultat reducerea cantitativă și calitativă a
producției vegetale, generând cheltuieli mari pentru ameliorare.
Poluarea solului se realizează datorită pulberilor și a gazelor nocive din aer,

apelor reziduale, deșeurilor de natură industrială sau menajeră, pesticidelor,
îngrășămintelor chimice folosite in agricultura si a deșeurilor radioactive.
Protecția calitativă a terenurilor se realizează prin lucrări de ameliorare

desfășurate fie de către deținătorii acestora, fie de către autorități.
Ea are în vedere și luarea de măsuri în cazul inundațiilor, al alunecărilor de

teren, al eroziunilor. Asemenea măsuri se iau prin intermediul lucrărilor de
amenajări și îmbunătățiri funciare.
O atenție crescândă se acordă și fenomenului de deșertificare. Se estimează

că, în câțiva ani, zona Bărăganului si alte zone agricole se vor transforma în deșert.
În scopul evitării unui asemenea pericol, România a semnat Convenția

împotriva deșertificării, încheiată la Rio de Janeiro în 1992.
Protecția cantitativă a solului se realizează prin instituirea unor obligații în

sarcina persoanelor fizice sau juridice care dețin exploatări petroliere, cariere etc.,
obligații precum:
- aceea ca, după încetarea lucrărilor să readucă terenul la starea anterioară și
să-l niveleze astfel încât să fie bun pentru producția agricolă;
- amplasarea liniilor de telecomunicații, a conductelor de transport a gazelor,
a petrolului, rețelelor de apă și canalizare, de-a lungul terenurilor, paralel cu
drumurile publice, căile ferate etc.
Protecția subsolului
Art. 136 din Constituție prevede că bogățiile subsolului de interes public

reprezintă proprietatea statului. Ele pot fi date în concesiune, administrare sau
închiriere instituțiilor publice, dar și celor private (ex. exploatări miniere și
petroliere).
Intră sub incidența regimului de protecție resursele naturale ale solului, ale
zonei economice și platoului continental, zăcămintele de ape minerale, lacurile
terapeutice și acumulările de nămol și alte resurse precum cele ale patrimoniului
geologic (ex. peșteri, depozite fosiliere, formațiuni geologice etc.).
Încălcarea acestor obligații poate atrage răspunderea contravențională, civilă
sau chiar penală a autorului.
IV. Rezumat
aspectele generale ale poluării și, respectiv, protecției solului și a subsolului.
De asemenea, în această a patra unitate de învăţare sunt tratate mijloacele de
protecție cantitativă și calitativă a solului.

Exemple de subiecte de sinteză
1. Definiţi solul și subsolul.
2. Definiți poluarea solului și a subsolului.
3. Identificați mijloacele de protecție cantitativă și calitativă a solului.
7. 4. Indicați modul în care se realizează protecția subsolului în România.
Exemplu de test tip grilă
Protecția cantitativă a solului:
a) reprezintă un factor important numai pentru culturile agricole;
b) privește doar resursele patrimoniului geologic;
c) se realizează prin instituirea unor obligații în sarcina persoanelor fizice sau
juridice care dețin, de exemplu, exploatări petroliere.
Răspuns test grilă: c).
VI. Bibliografie
1. M. Duțu, A. Duțu – Dreptul Mediului- ediția a 4-a, Ed. C.H. Beck, București,
2014,
cota 349.6/D97;
2. D. Marinescu, M.C. Petre – Tratat de Dreptul Mediului- ediţia a 5-a, Ed.
Universitară, București, 2014, cota 349.6/M40;
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. PROTECȚIA APEI
Cuprins
IV. Protecția cantitativă și calitativă a apelor
V. Rezumat
VII. Bibliografie

noţiunile generale despre protecția apei. De asemenea, în această a cincea
unitate de învăţare se tratează aspecte privind protecția cantitativă și calitativă
a apelor.

 identificați regimul proprietății și al folosinței apelor;
 identificați mijloacele prin care se realizează protecția apelor.
Durata medie de parcurgere a celei de a cincea unităţi de învăţare este de

50 minute.
III. ASPECTE GENERALE
00:20
Definiția poluării apei. Apa face parte din hidrosferă.

Hidrosfera reprezintă învelișul din jurul pământului care este limitat la partea
superioara de atmosferă și, la partea inferioară, de scoarța terestră. Aceasta se poate
prezenta în formă lichidă sau solidă.
Se preconizează că, în 15-20 ani, populația globului va avea serioase
probleme în găsirea resurselor de apă consumabilă, întrucât, pe de o parte, acestea
se epuizează, iar, pe de altă parte, cea mai mare parte din cantitatea de apă existentă
pe glob nu poate fi consumată deoarece fie costurile desalinizării sunt enorme, fie
nu poate fi transportată, fie este poluată.
Poluarea apei reprezintă modificarea calității acesteia prin introducerea de

către om, în mod direct sau indirect, de substanțe, energie sau căldură în apă, aer
sau sol.
Modificarea proprietăților apei va avea consecințe negative asupra sănătății
oamenilor, asupra proprietăților, asupra serviciilor și, în general, asupra mediului.
Apa este poluată și atunci când proprietățile chimice ale acesteia sunt
alterate,deși vizual aceasta pare bună de băut.
Poluarea apei poate fi:
- fizică;
- chimică;
- termică sau
- radioactivă.
Apa poate fi poluată cu gaze, hidrocarburi, metale sau cu substanțe

radioactive. Acești poluanți pot proveni din evacuarea apelor industriale uzate, a
apelor utilizate în procese miniere sau exploatări petroliere, din impurificarea
zonelor de protecție, din deversarea de deșeuri menajere sau de substanțe chimice
sau bacteorologice.
Poluanții pot fi:

- biodegradabili - acei poluanți care sunt anihilați de flora marină sau de
bacteriile existente în mod natural în apă (dejecțiile provenite de la ferme de
animale)
sau
- nebiodegradabili care nu pot fi eliminați și anihilați.
IV. PROTECȚIA CANTITATIVĂ ȘI CALITATIVĂ A APELOR
00:30
Conform legii, apa reprezintă patrimoniu cultural întrucât cea mai mare parte
din aceasta aparține domeniului public. În consecință, utilizarea acesteia cunoaște
un regim special.
Aparțin domeniului public: apele cu potențial energetic valorificabil de interes

național, țărmurile, plajele, marea teritorială, platoul continental, resursele naturale
ale zonei economice și ale platoului continental (art. 136 Constituție).
Tot domeniului public aparțin cuvetele lacurilor, apele subterane și fundul
apelor maritime.
Folosirea albiilor, malurilor, plajelor, țărmurilor etc. este liberă pentru

activitățile de plimbare, recreere sau traversare sau poate fi realizată doar în baza
unei autorizații pentru toate celelalte activități.
Protecția Protecția calitativă se realizează prin emiterea de norme de calitate a apei.

calitativă Utilizatorii apelor au, la rândul lor, o serie de obligații: de a utiliza tehnologii cu
și cerințe de apă reduse, obligația economisirii apei, obligația de a preveni poluarea
cantitativă. acesteia etc.
Interdicții
Protecția cantitativă a apei se realizează prin obligarea persoanelor fizice și
juridice ce utilizează apa, la luarea de măsuri, de reparare a instalațiilor și a
sistemelor de alimentare cu apă pentru a împiedica pierderea apelor, prin obligarea
la crearea rețelelor de canalizare și la luarea măsurilor necesare în vederea reciclării
și refolosirii apei.
Prin lege au fost instituite și o serie de interdicții:
- punerea în funcțiune a unor obiective sau instalații noi;
- darea în folosință a locuințelor ce măresc gradul de încărcare a apei uzate, adică
fără punerea în funcțiune, în prealabil, a rețelelor de canalizare sau a stațiilor de
epurare;
- aruncarea de deșeuri pe malul lacurilor, pe țărmuri, pe plaje etc.;
- deversarea de ape uzate în lacuri, în ape subterane, în iazuri, în lacuri de
acumulare, în bălți etc.;
- deversarea în mare a produselor petroliere sau a apelor uzate provenite de la nave
sau instalații petroliere.
Apa este poluată și atunci când, deși aparent bună de băut (vizual arată bine), în fapt
proprietățile acesteia sunt alterate.
V. Rezumat
Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu noţiunile generale
despre protecția apei.
De asemenea, în această a cincea unitate de învăţare se tratează aspecte privind protecția
cantitativă și calitativă a apelor.

1. Definiţi hidrosfera.
2. Indicați felurile poluării apei și categoriile de poluanți.
3. Prezentaţi mijloacele de protecție cantitativă și calitativă a apei.
Protecția calitativă:
a) se realizează prin emiterea de norme de calitate a apei;
b) se realizează, printre altele, prin obligarea la crearea rețelelor de canalizare;
c) se realizează, printre altele, prin obligarea utilizatorilor apei la repararea instalațiilor și a
sistemelor de alimentare cu apă.
VII. Bibliografie
1. M. Duțu, A. Duțu – Dreptul Mediului- ediția a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2014,
cota 349.6/D97;
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. PROTECȚIA ANIMALELOR
Cuprins
III. Aspecte generale privind protecția animalelor
IV. Protecția animalelor vii supuse vânatului și protecția animalelor supuse experimentelor științifice
V. Rezumat
VII. Bibliografie

Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu aspectele generale
privind protecția animalelor.
De asemenea, în această a șasea unitate de învăţare sunt avute în vedere protecția
animalelor vii supuse vânatului și protecția animalelor supuse experimentelor științifice.

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi fi capabili să identificați:
 acțiunile sau inacțiunile care sunt interzise cu privire la animale;
 situațiile și condițiile în care animalele vor fi supuse experimentelor;
 regimul juridic al vânătorii și al vânatului.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 30 minute.
III. ASPECTE GENERALE PRIVIND PROTECȚIA ANIMALELOR

00:10
Protecția generală a animalelor se realizează prin Legea nr. 205/2004 și prin normele
sanitar-veterinare.
Animalele domestice sau sălbatice, cu sau fără stăpân sunt protejate împotriva
actelor de cruzime.
Prin acte de cruzime se înțeleg următoarele:

- uciderea animalelor din perversitate sau prin utilizarea unor instrumente
dure;
- abandonarea animalelor a căror supraviețuire depinde de om;
- utilizarea animalelor pentru a determina sau a menține agresivitatea câinilor;
- utilizarea acestora în lupte sau doparea acestora în scopul obținerii unor
rezultate sportive.
IV. PROTECȚIA ANIMALELOR VII SUPUSE VÂNATULUI ȘI PROTECȚIA

ANIMALELOR SUPUSE EXPERIMENTELOR ȘTIINȚIFICE
00:20
1. Fondul de vânătoare
Fondul de vânătoare reprezintă o arie administrativă delimitată natural prin culmi

sau în mod artificial prin cursul de apă, drumuri, căi ferate etc.
La stabilirea unui fond de vânătoare se iau în considerare, alături de criteriul
geografic, și criteriul speciilor de faună existente pe acel fond si intenția de a asigura o
varietate a vegetației.
2. Vânătoarea
Vânătoarea se poate realiza doar în baza unui permis de vânătoare, eliberat de un

departament specializat din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, și a unei autorizații
eliberată de către gestionarul fondului de vânătoare.
Permisele de vânătoare pot fi permanente sau temporare.
Vânatul obținut fără autorizație va fi confiscat și va aparține gestionarului fondului
de vânătoare dacă acesta se încadrează în cota anuală și face parte din categoria speciilor
care pot fi vânate sau va aparține statului dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Va fi considerată infracțiune de braconaj pândirea sau orice altă formă de capturare a
vânatului atunci când capturarea se realizează fără permis de vânătoare sau fără autorizație
din partea gestionarului fondului pe care s-a vânat.
3. Protecția animalelor supuse experimentelor științifice
Animalele pot fi utilizate în experimente științifice doar în situația în care nu există o

altă soluție, iar utilizarea acestora este necesară pentru producerea unui medicament având
drept scop salvarea vieții umane.
După utilizarea în experiment, animalul va beneficia de îngrijiri medicale, iar, în
situația în care starea sa este foarte gravă, va fi eutanasiat.
Laboratoarele care desfășoară cercetări științifice au obligația să dispună de spații
corespunzătoare pentru cazarea animalelor, spații care să asigure condiții de igienă,
confort, aerisire și luminozitate.
La nivel legislativ s-a stabilit faptul că un animal poate fi supus doar o singură dată
unui experiment științific.
V. Rezumat
Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu aspectele
generale privind protecția animalelor.

De asemenea, în această a șasea unitate de învăţare sunt avute în vedere protecția
animalelor vii supuse vânatului și protecția animalelor supuse experimentelor științifice.

1. Indicați condițiile supunerii animalelor la experimente.
2. Identificați regimul juridic al vânătorii.
Indicați care din următoarele afirmații sunt reale:
a) animalele pot fi supuse experimentelor științifice fără nici un fel de limitare
atunci când acest lucru este necesar pentru producerea unui medicament;
b) după utilizarea în experiment, animalul va beneficia de îngrijiri medicale;
c) un animal poate fi supus doar la maximum două experimente științifice.
Răspuns test grilă: b).
VII. Bibliografie
cota 349.6/D97;
3. Valentin Stelian Bădescu, Dreptul mediului – sisteme de management de mediu, Ed.
C.H. Beck, București, 2011, cota: 349.6/B15;
acorduri).
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. REGIMUL PREPARATELOR PERICULOASE ȘI
AL DEȘEURILOR
Cuprins
III. Regimul preparatelor periculoase
IV. Regimul juridic al deșeurilor
V. Regimul juridic al deșeurilor industriale reciclabile
VI. Deșeurile radioactive și combustibilul nuclear uzat
VII. Rezumat
IX. Bibliografie

fundamentale privind regimul preparatelor periculoase și al deșeurilor.
De asemenea, în această ultimă unitate de învăţare se tratează aspecte privind deșeurile
radioactive și combustibilul nuclear uzat.

 identificați tipurile de deșeuri;
 analizați regimul juridic al operațiunilor cu deșeuri;
 identificați obligațiile, respectiv răspunderea celor care generează, respectiv

gestionează deșeurile.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 120 minute.

III. REGIMUL PREPARATELOR PERICULOASE
00:15
Categorii de În categoria substanțelor și a preparatelor periculoase intră:

substanțe si - substanțele inflamabile, toxice, mutagene, sensibilizante și substanțe
preparate periculoase pentru mediu ;
periculoase - substanțele inflamabile: alcoolul, amoniacul, hidrogenul etc. ;
- substanțele toxice: substanțele utilizate în agricultură;
- substanțele cancerigene etc.
Manipularea, importul, exportul, depozitarea și alte activități cu substanțe și

preparate periculoase reprezintă operațiuni care se supun unui regim special de
autorizare și control.
Pentru importul sau exportul acestor substanțe, precum și pentru
introducerea lor pe piață, comerciantul este obligat să procedeze la etichetare și
ambalare corespunzătoare. Mai nou, pentru importul acestor produse s-a instituit
și obligația obținerii unor certificate de abilitare și cea a întocmirii unor declarații
de conformitate EC (European Council).
Persoanele fizice și juridice au următoarele obligații:
- de a ține evidența strictă a cantității și tipului de substanțe importante,

exportate, manipulate, transportate, depozitate etc., a recipientelor și a ambalajelor;
- de a furniza informațiile și datele necesare autorităților;
- de a se supune controlului și de lua măsurile impuse de către autorități;
- de a elimina în condiții de siguranță substanțele și produsele periculoase;
- de a anunța iminența unor descărcări neprevăzute;
- de a anunța producerea unui accident, consecințele acestuia și măsurile
luate;
- de a efectua testări ale produselor și ale substanțelor periculoase;
- de a eticheta și de a ambala în mod corespunzător aceste produse, cu
menționarea eventualelor efecte adverse asupra sănătății umane;
- de a întocmi fișe tehnice de securitate pe care să le predea consumatorilor
sau cumpărătorilor persoane juridice fie înainte, fie cel mai târziu odată cu
produsul.
IV. REGIMUL JURIDIC AL DEȘEURILOR
00:45
1. Aspecte generale
Deșeul reprezintă orice substanță, preparat sau obiect din categoria celor
pe care deținătorul îl aruncă, are intenția sau, respectiv, obligația de a-l arunca.
In categoria deșeurilor intră substanțele lichide, solide, mâlurile,

materialele deversate accidental, precum și materialele devenite improprii
utilizării.
Deșeurile periculoase sunt acele deșeuri care au cel puțin un constituent

sau o proprietate care le face să fie periculoase.
La nivel național și regional au fost adoptate strategii care au stabilit drept

scop și mijloace de acțiune următoarele:
- prevenirea producerii de deșeuri și a efectelor nocive ale acestora prin
achiziționarea de tehnologii curate care să utilizeze cantități reduse de resurse
naturale, fabricarea și comercializarea de produse care la eliminare să producă o
cât mai puțină poluare;
- utilizarea de tehnologii pentru neutralizarea sau eliminarea substanțelor
periculoase deținute de deșeuri ;
- valorificarea prin reciclare, reutilizare sau alte procedee care vizează
obținerea de materii prime secundare sau permit obținerea de energie.
Activitatea de eliminare, transport, depozitare, comercializare și alte
activități cu deșeuri sunt strict reglementate. Desfășurarea acestor activități fără
respectarea prevederilor legale sau, după caz, fără autorizație reprezintă
contravenție sau infracțiune.
În vederea desfășurării acestor activități și mai ales a activității de
depozitare a deșeurilor, operatorul economic trebuie să obțină acordul sau
acordul integrat de mediu și autorizația de mediu sau autorizația integrată de
mediu.
2. Gestionarea deșeurilor
Gestionarea deșeurilor din ambalaje și a ambalajelor

Este interzisă introducerea pe piață a ambalajelor care nu pot fi reutilizate
sau reciclate. Se urmărește, în principal, prevenirea producerii de ambalaje sau
deșeuri din ambalaje în cantități mari, precum și depozitarea acestora în mod
excesiv.
Cei care produc sau comercializează produse ambalate trebuie să
constituie sisteme de depozitare în vederea asigurării utilizării ambalajelor un
ciclu optim.
Înainte de vânzare sau în timpul vânzării, aceștia au obligația de a informa
consumatorii cu privire la sistemul de colectare și, totodată, cu obligarea de a
inscripționa pe ambalaj mențiunea ambalaj returnabil.
Deșeurile biodegradabile trebuie eliminate, respectiv colectate selectiv și

compostate utilizării ulterioare pentru producerea de materii prime, respectiv
energie și în vederea evitării producerii de biogaze.
Nu sunt acceptate la depozitare deșeurile lichide, inflamabile, corosive,
oxidante, cele provenite din industria medicală, respectiv farmaceutică.
3. Comercializarea și transportul deșeurilor
Comercializarea deșeurilor se poate face doar în condiții stricte, condiții

precum stabilirea unor categorii de deșeuri care pot fi comercializate, stabilirea
unor condiții contractuale stricte si prin obligarea adresării unor notificări.
Transportul respectiv tranzitul deșeurilor de pe teritoriul României se
poate realiza doar dacă transportatorul îndeplinește o serie de condiții speciale.
Adițional acesta adresează autorităților o notificare prealabilă, în sensul că
urmează sa desfășoare transportul respectiv, notificare care este agreata iar in
cazul tranzitului dovedește cu documente că deșeurile sunt acceptate in celelalte
țări de tranzit, respectiv in tara de destinație.
Mașinile utilizate de transportatori trebuie sa fie astfel echipate încât să
asigure transportul in siguranță al deșeurilor, fără pierderea acestora pe drum și
fără ca acestea să emane mirosuri sau noxe periculoase.
Transportatorul trebuie să dețină o licență de transport de mărfuri
periculoase, iar șoferul mijlocului de transport, un permis de conducere pentru
mașinile care transportă mărfuri periculoase.
Obligațiile persoanelor fizice și juridice legate de deșeuri sunt :
- de a asigura eliminarea deșeurilor cu ajutorul operatorilor
economici specializați, pe baza de contract, cu excepția situației in care pot
asigura valorificarea sau eliminarea prin mijloace proprii;
- de a desemna o persoană care să se ocupe cu supravegherea si
eliminarea deșeurilor;
- de a asigura eliminarea deșeurilor pe categorii, fără a le amesteca.
Obligarea operatorului de transport:
- să dețină autorizație de mediu si licență pentru transport de
mărfuri periculoase ;
- să dispună de utilaje corespunzătoare ;
- să nu abandoneze deșeuri pe traseu ;
- să anunțe autoritățile înainte de transport .
Obligațiile celor care desfășoară activități care generează deșeuri :
- să se asigure, încă din faza de proiectare, că dețin soluții tehnice
de eliminare a unor cantități cât mai mici de deșeuri ;
- să nu introducă pe piață produse a căror eliminare nu este posibilă ;
- să ambaleze produsele în mod corespunzător ;
- să utilizeze la maximum subprodusele, deșeul sau componentul din
deșeu reutilizabil.
Sunt sancționate contravențional următoarele fapte:
- aruncarea deșeurilor pe străzi, in locuri publice, cai de comunicații,
parcuri etc.;
- nerespectarea procedurilor planurilor strategice respectiv a celor din
autorizațiile obținute;
- neîndeplinirea de autoritățile administrațiilor locale a obligațiilor legate
de deșeuri.
Constituie infracțiuni:
- importul de mașini, instalații, utilaje și alte produse folosite sau uzate
fără respectarea condițiilor de import;
- aruncarea de către transportatori a deșeurilor după introducerea lor în
țară;
- introducerea ilegală în țară de deșeuri și modificarea scopului pentru
care au fost aduse;
- prelucrarea de către operatori a deșeurilor aduse în țară cu alt scop sau
ilegal.
- etc
V. REGIMUL JURIDIC AL DEȘEURILOR INDUSTRIAL

RECICLABILE
00:15
În categoria deșeurilor industrial reciclabile intră materialele de construcții, sticla,

hârtia, cartonul, materialele plastice, uleiurile, unele metale etc.
Persoanele fizice au obligația de a sorta, de a nu abandona deșeurile si de a le preda

agenților economici autorizați să le valorifice. Persoanele juridice generatoare de deșeuri
au obligația să le sorteze și să le depoziteze temporar în vederea introducerii lor în
circuitul productiv.
Introducerea în circuitul productiv se poate realiza în 3 forme:
- prin reintroducerea deșeului în propriul circuit productiv ;
- prin valorificarea acestora de către producătorii deșeurilor pe baza unei
autorizații;
- prin predarea acestora către un agent economic, autorizat să colecteze deșeuri.
Colectarea deșeurilor se poate face în baza unei autorizații de colectare, însoțită

de o autorizație de mediu.
Transportul, colectarea sau valorificarea în mod ilegal a deșeurilor dă dreptul

autorităților să le confiște și să le valorifice, sumele obținute fiind virate la bugetul de
stat.
00:45 VI. DEȘEURILE RADIOACTIVE ȘI COMBUSTIBILUL NUCLEAR UZAT
Deșeurile radioactive reprezintă materiale radioactive în formă lichidă, gazoasă sau

solidă pentru care nu s-a prevăzut nici o altă întrebuințare și care conțin sau sunt
contaminate cu radionuclizi în limite superioare concentrațiilor acceptate.
Intră în această categorie și combustibilul nuclear uzat.

Ca regula generală, în România, nu se importă deșeuri radioactive în vederea
depozitării. Prin excepție, se admite importul acelor deșeuri care au fost anterior
exportate în vederea tratării.
Importul deșeurilor în scop comercial este admis doar în mod excepțional și în
condiții stricte în ceea ce privește contractul de vânzare, transportul și manipularea.
Răspunderea deținătorului unui depozit de deșeuri, pentru activitatea depozitului

sau pentru daunele cauzate din activitate sau din închiderea acestuia, se întinde pe un
termen de 10 ani de la data închiderii.
Conform Convenției de la Basel privind transportul peste frontieră a deșeurilor

periculoase și eliminarea acestora, transportul se poate realiza după ce se parcurge
următoarea procedură:
- exportatorul notifică statul de export că dorește să realizeze un transport
internațional;
- statul de export, la rândul său, notifică statul de import și statele de tranzit cu
privire la intenția de transport, solicitând consimțământul acestora.
In termen de 2 luni, acestea trebuie să transmită un răspuns de accept sau refuz
către statul de export. In cazul în care aceste state nu răspund în termen de 2 luni și în
situația în care acestea au declarat cu ocazia ratificării convenției faptul că sunt de acord
cu procedura aprobării tacite, se consideră că acel transport a fost aprobat.
In acest caz, precum și în cazul în care se obține acceptul, statul exportator
înștiințează agentul economic despre accept și solicită o copie de pe contractul dintre
acesta și agentul economic eliminator. Se adresează o înștiințare către eliminator, acesta
la rândul lui transmite înștiințarea statului și, ulterior, celorlalte state.
Transportul va fi autorizat dacă statul de export nu deține tehnologia necesară
prelucrării sau eliminării deșeurilor, transportul se realizează în vederea prelucrării
deșeurilor și obținerii de materii finite secundare, agentul dispune de resursele financiare
necesare desfășurării operațiunii.
Se consideră că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic cu
deșeuri:
- transportarea deșeurilor fără consimțământul statelor de tranzit și al statului de
destinație sau al unuia dintre aceste state;
- obținerea acestui consimțământ în urma unor declarații sau documente false ;
- eliminarea ilegală a deșeurilor în mod deliberat.
În această situație, statul de import și celelalte state vor efectua demersuri pentru
restituirea transportului, cu excepția situației în care eliminarea pe teritoriul acestora ar fi
mai puțin costisitoare.
Statul de export are la rândul său obligația de a returna deșeurile.
VII. Rezumat
fundamentale privind regimul preparatelor periculoase și al deșeurilor.
De asemenea, în această ultimă unitate de învăţare se tratează aspecte privind deșeurile
radioactive și combustibilul nuclear uzat.

1. Indicați categoriile de deșeuri.
2. Identificați regimul juridic al operațiunilor cu deșeuri.
3. Indicați o formă a infracțiunii de trafic cu deșeuri.
Indicați care din următoarele afirmații sunt reale:
a) deșeul radioactiv se referă și la combustibilul nuclear uzat;
b) nu constituie infracțiune introducerea ilegală în țară de deșeuri și modificarea
scopului pentru care au fost aduse;
c) statul de export nu are obligația de a returna deșeurile.
Examenul de va desfășura sub formă de grilă.
IX. Bibliografie
cota 349.6/D97;
3. Valentin Stelian Bădescu, Dreptul mediului – sisteme de management de mediu, Ed. C.H.
Beck, București, 2011, cota: 349.6/B15;
acorduri).
Bibliografie suplimentară:
 Amirante , D – ” Dirrito Ambientale Italiano e Comparato ” , Ed. Jovena, Naples,
2003;
 Charbonneau, S,- Droit communautaire de l’environment , Ed. Harmattan, Paris, 2003;
 Conventia de la Aarhus 1998;
 Conventia Privind Raspunderea Civila Pentru Daune Rezultand Din Exercitarea de
Activitati Periculoase Pentru Mediu (1993);
 Lupan, Ernest - Cu privire la Noţiunea Juridică a Prejudiciului Ecologic - Revista
Dreptul, nr.3/2003, p.77-89;
 Macrory, A -Principles of European Environmental Law, Europa Law, Publishing,
2004;
 Manin, Ph,- Droit Constitutionel de L’Union Europeenne, nouvelle edition,ED.A.
Pedone, Paris, 2004;
 Mateo, MR – Tratado de Derecho Ambiental, Edisofer, Madrid, 2003;
 Milena Tomescu, Şerban-Alexandru Stanescu – ” Conditiile Răspunderii Juridice
pentru Daune Aduse Mediului potrivit Directivei 2004/35/EC ”, Revista Română de
Drept Al Afacerilor , nr.6/2006, Ed. Wolters Kluwer;
 Petrescu Mag, R.M., Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile. Legislație și
instituții, Ed. Bioflux, Cluj-Napoca, 2011.

Curs de Dreptul Mediului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs de Dreptul Mediului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lector univ. dr.

Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI MEDIULUI

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2. MEDIUL ȘI PROTECȚIA LUI

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3. PROTECȚIA ATMOSFEREI

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4. PROTECȚIA SOLULUI ȘI A SUBSOLULUI

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 6. PROTECȚIA ANIMALELOR

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 7. REGIMUL PREPARATELOR PERICULOASE ȘI AL

Suportul de curs reprezintă o sinteză a conţinutului cursului Dezvoltare durabilă și protecția

Suportul de curs prezentat în rândurile ce urmează se adresează studenţilor din

Competenţele generale ale prezentului curs sunt (competenţele generale sunt

Conform fişei disciplinei, competenţele specifice acesteia sunt:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

- asigurarea unei gândiri juridice pentru aplicarea normelor legale;

2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese,

- explicarea corelaţiilor dintre normele dreptului mediului şi cele ale altor

- explicarea și interpretarea legislației în domeniu.

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor

- analizarea reglementării legale în corelaţie cu reglementările din celelalte ţări

- analiza evoluţiei reglementării legale.

4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul

- formarea unei atitudini pozitive și responsabile faţă de domeniul științei, în

- stimularea interesului pentru perfecţionarea pregătirii.

Resurse şi mijloace de lucru

Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau instrumente

Suportul de curs este structurat într-o singură parte şi se numeşte: Dezvoltare

Temele de control sunt următoarele :

Suportul de curs redat în rândurile următoare trebuie completat prin studierea

Este necesară actualizarea tuturor cunoştinţelor de drept acumulate pe parcursul

Dreptul mediului poate fi considerat ca o continuare a studiului părţii generale a

Durata medie de studiu individual

Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:

1. Răspunsurile la examen 80%;

2. Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale -

3. Teme de control 20%;

Grila de evaluare pentru examen cuprinde 20 de întrebări tip grilă.

I. Obiectivele unităţii de învăţare

II. Competenţele unităţii de învăţare

 enumeraţi izvoarele dreptului mediului;

 înțelegeți tipul de relații care se stabilesc între subiecții la

 înțelegeți și să analizați principiile care stau la baza dreptului

 înțelegeți conținutul dreptului omului la un mediu sănătos.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de

1.1. Mediul și dreptul mediului – definiții, obiectul dreptului mediului

1.1.1. Definiția mediului

Mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei:

aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate

straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și

ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele

enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea

O.U.G. nr. 195/2005).

- mediul geologic, în calitate de componentă a mediului, cuprinde ansamblul

1.1.2. Definiția dreptului mediului

Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care permite generațiilor prezente

Protecția mediului înconjurător este considerată un obiectiv de interes

În această relație de subordonare, subiecții sunt următorii:

Normele de dreptul mediului au drept scop principal prevenirea unor

● încălcarea normelor de dreptul mediului este sancționată contravențional sau penal

1.2. Delimitarea dreptului mediului de celelalte ramuri ale dreptului

● dreptul mediului prezintă conexiuni sau interferențe cu celelalte ramuri ale

1.2.1. Dreptul mediului și Dreptul constituțional

● dreptul constituțional cuprinde normele fundamentale având drept obiect

1.2.2. Dreptul mediului și Dreptul civil