CAPITOLUL 1

STRUCTURA INSTITUŢIONALÃ A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ȊN

ROMÂNIA
1.1. Definirea instituţiei publice…………………………………………………………………..1
1.2. Principalele categorii de administrații publice 2
1.3. Clasificarea instituţiilor publice din punct de vedere ierarhic, funcţional, financiar 2
1.4. Structura administrativã a autoritãţilor publice în România 3

1.1. Definirea instituţiei publice

Administrația publică include statul și autoritățile locale, precum și organismele cu contabilitate
și gestiune autonome care îndeplinesc următoarele două criterii
 sunt controlate, direct sau indirect, fie de către stat, fie de către una sau mai multe
autorități locale
 activitatea lor principală este fie producția de bunuri sau servicii care nu sunt de piață, fie
redistribuirea veniturilor și a bogăției (ceea ce duce la includerea administrațiilor de
securitate socială).
Mai multe criterii sunt luate în considerare pentru a determina dacă o entitate se află sub
controlul statului sau al autorităților locale: deținerea majorității capitalului, puterea de a numi
administratorii, aprobarea principalelor decizii referitoare la resursele și cheltuielile sale,
dependența financiară față de stat sau de autoritățile locale etc.
Bunurile și serviciile sunt necomerciale dacă sunt furnizate la un preț nesemnificativ din punct de
vedere economic, adică la un preț care nu acoperă costul de producție al acestora. Contabilii
naționali consideră, în general, că un preț este nesemnificativ din punct de vedere economic dacă
este mai mic de 50% din costul respectiv.
Ȋn legislaţia româneascã, instituţia publicã este definitã astfel:
 în Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, art. 5
Definiţii generale
“) instituţia publică - structură funcţională care acţionează în regim de putere publică
şi/sau prestează servicii publice şi care este finanţată din venituri bugetare şi/sau din
venituri proprii, în condiţiile legii finanţelor publice;
aa) instituţia de utilitate publică - persoana juridică de drept privat care, potrivit legii, a
obţinut statut de utilitate publică;”
 în Legea Nnr. 500/2002 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, art. 2 Definiţii
“30. instituţii publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia
Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte
autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din
subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2);”
 în Legea nr.273/2006 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, art.2 Definiţii
“39. instituţii publice locale*) - denumirea generică, incluzând comunele, oraşele,
municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile
şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul
de finanţare a activităţii acestora;”

1.2. Principalele categorii de administrații publice

Ȋn statele de tip unitar, administrația publică este clasificată în trei categorii sau "subsectoare":
 "administrațiile publice centrale" includ statul și "diversele organe ale administrației
centrale";
 administrațiile publice locale" includ autoritățile locale, grupurile de municipalități cu
statut fiscal propriu și "diversele organisme ale administrației locale". Acestea din urmă
sunt alcătuite din instituții publice locale, cum ar fi centrele comunale de acțiune socială,
serviciile departamentale de pompieri și salvare, școlile secundare, precum și anumite
instituții publice naționale a căror activitate se desfășoară pe o parte a teritoriului (parcuri
naționale, camere consulare, agenții de apă etc.);
 administrațiile de asigurări sociale includ: sistemele de asigurări sociale, care cuprind
sistemele de asigurări sociale de bază și suplimentare obligatorii, asigurarea de șomaj,
fondurile publice de pensii; organizațiile publice de asigurări sociale, cum sunt spitalele
și organizaţiile sociale cu conturi separate.
1.3. Clasificarea instituţiilor publice din punct de vedere ierarhic, funcţional,
financiar
Instituţiile publice se clasificã potrivit mai multor criterii:
- în funcţie de nivelul de subordonare administrativã:
- instituţii publice centrale, care cuprind: Parlamentul, Preşedenţia, Guvernul,
ministerele şi agenţiile centrale, instituţii publice autonome, instituţiile din subordinea lor
directă;
- instituţiile publice ale administraţiei locale, care cuprind autorităţile deliberative
(consiliile comunale, orăşeneşti, judeţene şi/sau departamentale) şi pe cele executive (primarii,
preşedinţii consiliilor judeţene / conducãtorii departamentului) la nivel local, precum şi instituţii
publice subordonate acestora.
- în funcţie de nivelul de subordonare financiarã:
- instituţii publice care au calitatea de ordonatori principali de credite bugetare. La
nivel central, ordonatorii principali de credite sunt conducãtorii instituţiilor publice centrale
(miniştrii, conducãtorii agenţiilor etc.), iar la nivel local sunt primarii şi preşedinţii consiliilor
judeţene;
- instituţii publice care au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite
bugetare. Aceastã calitate este îndeplinitã de conducãtorii instituţiilor publice subordonate
ministerelor, agenţiilor etc. la nivel central şi de conducãtorii instituţiilor publice subordonate
autoritãţilor publice locale.
 Trebuie subliniat cã, pentru a fi ordonator de credite bugetare, instituţia publicã
trebuie sã fie entitate organizatoricã cu personalitate juridicã.
- în funcţie de statutul juridic:
- instituţii publice cu personalitate juridicã, care dispun de patrimoniu propriu,
întocmesc buget de venituri şi cheltuieli, au cont curent deschis la trezoreria publicã, conduc
contabilitate proprie. Conducãtorii acestor instituţii publice exercitã funcţia de ordonator de
credite bugetare – principal, secundar sau terţiar, în funcţie de subordonarea administrativã a
instituţiei publice;
- instituţii publice fără personalitate juridică, care se aflã în subordinea unei
instituţii publice cu personalitate juridicã. Aceste instituţii publice nu conduc contabilitate
proprie, nu au cont curent deschis la trezoreria publicã, iar conducãtorii lor nu sunt ordonatori de
credite bugetare. Ca exemplu de astfel de instituţii publice: unitãţi şcolare cu numãr mic de elevi,
care funcţioneazã în subordinea unei şcoli cu personalitate juridicã; unitãţi spitaliceşti fãrã
personalitate juridicã aflate în subordinea unui spital sau policlinici etc.
- în funcţie de sursele de finanţare,
- instituţii publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, la nivel central sau de la bugetul local,
dacã sunt de subordonare localã ;
- instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul
de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi instituţii publice locale
finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetele locale;
- instituţii publice finanţate integral din venituri proprii (autofinantate).
1.4. Structura administrativã a autoritãţilor publice în România
Conform Constituţiei1, România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil ce se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului celor trei puteri:
legislativă, executivă şi judecătorească.
Administraţia publică are douã atribuţii de bazã:
- aplicarea legislatiei şi normaticelor în vigoare ;
- prestarea de servicii publice. Din punct de vedere operaţional, sintagma "serviciu public"
desemneazã o activitate de interes general pentru colectivitatea umanã la care se referã, iar din
punct de vedere instituţional, serviciul public desemneazã o persoanã juridicã, privatã sau
publicã prin care se realizeazã o activitate de interes general.
Un bun sau un serviciu public va fi definit prin caracteristicile urmãtoare:
- este destinat consumului public în general şi dacã o persoanã îl consumã, aceasta nu
împiedicã consumul, din acelaşi bun, al altei persoane;
- persoanele care nu pot plãti pentru bunul sau serviciul respectiv nu pot fi excluse de la
consumarea acestuia;
- este accesibil tuturor sau majoritãţii beneficiarilor ţintã sau publicului larg şi este finanţat
din fonduri publice;

1
Constituţia României din 31 octombrie 2003 (www.constituţia.ro)
 - producerea sau executarea bunului / serviciului public nu se realizeazã în scopul
obţinerii de profit, ci din consideraţii de strategie socialã, politicã, economicã sau legislativã.
Autorităţile administraţiei publice 2
Autorităţile publice care pun în practică deciziile luate în cadrul activităţii executive sunt
identificate sub numele de „autorităţi ale administraţiei publice”. Acestea sunt împărţite în
autorităţi publice de stat (centrale) şi autorităţi ale administraţiei publice locale. Pentru realizarea
sarcinilor ce le revin acestea au posibilitatea de a folosi forţa publică a statului cu care sunt
înzestrate.
Autorităţile administraţiei publice de stat sunt:
- Guvernul;
- Administraţia de specialitate: ministerele, autorităţile administrative autonome, serviciile
publice deconcentrate;
- Prefectul.
Autorităţile administraţiei publice locale sunt:4
- Consiliul judeţean;
- Consiliul local;
- Primarul;
- Serviciile publice locale.
Guvernul este parte a sistemului autorităţilor administraţiei publice, exercitând
conducerea generală a administraţiei publice. Sarcina sa este de a duce la îndeplinire programul
de guvernare aprobat de Parlament şi de a asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării.
Atribuţiile Guvernului sunt multiple, în numeroase domenii ale vieţii publice:
- atribuţii cu caracter general privind conducerea generală a administraţiei publice;
monitorizarea activitãţii inisterelor şi a celorlalte organe centrale, precum şi a autorităţilor locale
ale administraţiei publice ş.a.
- în domeniul normativ, Guvernul fiind responsabil de elaborarea proiectelor
legislative, pe care le supune spre aprobare Parlamentului, de emiterea de hotărâri pentru
organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de
urgentă potrivit Constituţiei; elaborarea proiectul legii bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor
sociale de stat.
- atribuţii în domeniul economic, aprobând strategiile şi programele de dezvoltare
sectorialã, programele de investiţii publice, politicile în de dezvoltare şi protecţie a mediului
înconjurãtor, regimul preţurilor şi tarifelor la lucrãrile şi serviciile ce intrã în responsabilitatea
autoritãţilor publice, în general ca mãsurã de protecţie socialã etc.
- realizarea politicii în domeniul social – educaţie, asistenţã şi protecţie socialã ş.a.
- sectorul apãrare şi securitate naţionalã;
- relaţiilor externe ş.a.
Administraţia publică de stat

2
Agenţia Naţionalã a Funcţionarilor Publici: “Prezentarea generalã a sistemului administraţiei publice din România.
O şansã realã”.
 Ministerele3 sunt instituţii ale administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului,
care aplicã politica guvernamentală şi coordoneazã activitatea în sectoarele de care rãspund.
Miniştrii reprezintă ministerele în raporturile cu celelalte autorităţi publice şi îndeplinesc funcţia
de ordonator principal de credite.
De asemenea, fac parte din administraţia publicã instituţii publice autonome, care nu se
subordoneazã Guvernului. Conform prevederilor constituţionale, în prezent
funcţioneazã:urmãtoarele instituţii publice autonome:
- Avocatul Poporului;
- Consiliul Legislativ;
- Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
- Consiliul Superior al Magistraturii;
- Curtea de Conturi;
- Serviciul Român de Informaţii.
Alãturi de aceste instituţii autonome, au mai fost înfiinţate prin legi speciale şi alte
instituţii publice autonome, cum sunt:
- Banca Naţională a României;
- Autoritatea de Supraveghere Financiarã
- Consiliul Concurenţei;
- Consiliul Economic Social;
- Consiliul Naţional al Audiovizualului;
- Consiliul Naţional de Evaluare Academică;
- Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii etc.
Serviciile publice deconcentrate4 sunt structurile teritoriale prin care ministerele şi
celelalte organe centrale îşi realizează competenţa la nivel naţional, pe întreg teritoriul ţării şi îşi
îndeplinesc în mod concret atribuţiile conferite de lege. Atribuţiile şi structura organizatorică a
acestora se aprobă prin ordin al ministrului sau al conducătorului organului de specialitate în
subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz.
Ministerele pot avea servicii publice deconcentrate la nivelul judeţelor, oraşelor şi respectiv,
sectoarelor, şi chiar al comunelor. Exemple:
- inspectoratele judeţene de poliţie;
- inspectoratele judeţene de protecţie civilă;
- inspectoratele şcolare judeţene;
- direcţiile generale de finanţe publice;
- direcţiile sanitar-veterinare;
- direcţiile judeţene de statistică;
- direcţiile judeţene pentru sport;
- direcţiile pentru dialog, familie şi solidaritate socială;
- comisariatele judeţene ale Gărzii de mediu;

3
Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
4
Alexandru I., Cãrãuşan M., Bucur S. – Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005
 - agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă
- casele judeţene de pensii;
- oficiile judeţene pentru protecţia consumatorului;
- oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.
Administraţia publică localã
În statele unitare - cum este cazul României - deşi autoritatea organismelor publice
este statuatã prin Constituţie, descentralizarea, respectând legea fundamentalã a ţãrii, legifereazã5)
cã “Administraţia publicã în unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiile
autonomiei locale, descentralizãrii serviciilor publice, eligibilitãţii autoritãţilor administraţiei
publice locale, legalitãţii şi consultãrii cetãţenilor în problemele locale de interes deosebit”. In
acest sens, criteriile
Administraţia publică locală constituie un subsector al sectorului administraţiilor
publice, alături de administraţia publică centrală şi administraţia securităţii sociale (protecţiei
sociale) şi grupează comunităţile locale şi organisme diverse ale administraţiei locale.
Comunităţile locale cuprind administraţiile teritoriale (judeţe) şi locale (municipii,
oraşe, comune), precum şi unele organisme comunitare şi regii, servicii de exploatare publică (de
exemplu transportul urban, în comun, de călători, furnizare de energie termică pentru populaţie,
alimentare cu apă, canalizare ş.a).
De asemenea, în acest subsector sunt incluse şi reunirea administrativă a mai multor
departamente sau comunităţi locale (oraşe, comune) în vederea executării anumitor lucrări sau
furnizării unor servicii publice6.
Este important de subliniat că, potrivit Constituţiei României şi legii organice de
organizare a administraţiilor publice locale, respectiv Legea nr.215/2001, serviciile publice
locale sunt altele decât cele coordonate de prefect, ca reprezentant al Guvernului în plan local.
Astfel, prefectul coordonează, în principal, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

5)
Legea nr.215 / 2001 privind administraţia publicã localã, cu modificãrile ulterioare.
6
De altfel, în Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale şi în legea finanţelor publice locale, respectiv în
Legea nr.273/2006, se stipulează expres că autoritãţile publice locale pot constitui asociaţii în vederea furnizării în
comun de servicii publice pentru comunităţile respective, precum şi pentru realizarea de lucrări de investiţii în
folosul colectivităţilor.