Contabilitatea Institutilor

Publice

Racea Maria Madalina

Grupa 233 CIG anul 3

Institutiile publice unitati ale administratiei de stat,

concept, locul si rolul acestora n constituirea si
utilizarea fondurilor publice
Dupa ce Legea bugetului a stabilit volumul si structura resurselor publice care trebuiesc mobilizate, o
componenta majora a procesului formarii lor este aceea a mijloacelor si metodelor care sa asigure
colectarea, dar mai ales gestionarea eficienta a acestora.
n acest context, un rol important l au institutiile publice prin intermediul carora se deruleaza
att procesul de constituire, ct si cel de utilizare a principalelor resurse publice ale statului.
n procesul de constituire a resurselor publice, institutiile publice de prima importanta, ca
autoritati speciale ale statului, o reprezinta Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Muncii si
Solidaritatii Sociale, si organele lor teritoriale.
n procesul de constituire a resurselor publice un rol nsemnat l au de altfel si alte ministere si organe
centrale, precum si organele lor teritoriale, mai ales n ceea ce priveste constituirea resurselor
financiare din mijloace extrabugetare.
Daca n procesul de constituire a resurselor publice sunt doua institutii publice care joaca un rol major
n acest proces, respectiv Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si
organele lor teritoriale, nsa, procesul de utilizare a fondurilor publice se deruleaza deopotriva prin
intermediul tuturor institutiilor publice centrale si locale, ceea ce face ca rolul si importanta lor, si n
primul rnd raspunderea acestora, n ceea ce priveste utilizarea lor eficienta mare. n exercitarea
atributiilor privind gestionarea fondurilor publice, mentinerea unui echilibru permanent ntre intrarile si
iesirile de resurse reprezinta cheia de bolta a atributului institutiilor publice abilitate ale statului,
Ministerul Finantelor Publice, n primul rnd, n constituirea si administrarea fondurilor publice.
Odata realizat acest transfer de putere de cumparare de la persoanele fizice si juridice catre
autoritatile statului, prin intermediul prelevarilor obligatorii din impozite, taxe etc., a doua componenta
de baza, si tot att de importanta a functiei statului, este dirijarea, alocarea acestor uriase resurse
financiare spre diversi beneficiari institutii publice, ntreptinderi, populatie (direct si indirect) .
De modul n care, n fiecare etapa a dezvoltarii sale, statul reuseste sa ierarhizeze prioritatile, sa trieze
nevoile sociale si economice, depinde dezvoltarea, pe mai departe, a economiei, si pe aceasta baza a
unei protectii sociale eficiente.
Resursele financiare centralizate la dispozitia statului, prin componentele bugetului general consolidat,
au ca principala destinatie finantarea sectorului public, care, potrivit opiniei prof. Gheorghe
Manolescu este definit astfel: n acest sens, se poate admite ca sectorul public sau statul (n calitate
de agent economic) cuprinde ansamblul de activitati, institutii si organisme caracterizate prin procese
de decizie colectiva sau politica, n cadrul carora procedurile de alegere se realizeaza prin
mecanismul votului.
Principalul consumator al acestor fonduri publice este, deci, sectorul public prin institutiile sale.
Institutiile publice categorie n care se include Parlamentul, Presedintia Romniei, Guvernul,
ministerele, autoritatea judecatoreasca si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice
centrale si locale, si asigura resursele banesti, necesare finantarii cheltuielilor, privind ntretinerea si

functionarea lor, n cea mai mare parte, pe seama bugetului de stat si bugetelor locale. n acest
context, acestea au obligatia ca toate operatiunile de plati si ncasari sa le efectueze numai prin
Trezoreria Statului, a carei activitate se desfasoara sub garantia statului.
Institutiile publice reprezinta deci unitatile publice prin intermediul carora statul si exercita si
ndeplineste functiile si serviciile sale n domeniul economic, social-cultural, de aparare, ordine
publica, administrativ etc. Ele pot fi de importanta centrala, ca de exemplu: Parlamentul, Presedintia
Romniei, Guvernul, ministerele si alte institutii ale administratiei centrale autonome si locale.
Institutiile publice locale cuprinznd autoritatile unitatilor administrativ-teritoriale, consiliile judetene,
municipale, orasenesti si comunale, institutiile publice si serviciile publice cu personalitate juridica,
indiferent de modul de finantare a activitatii acestora.
Ca sistem de finantare, institutiile publice pot fi:

finantate integral din venituri bugetare, situatie n care veniturile pe care le realizeaza au
obligatia sa le verse, n totalitate, la bugetul din care sunt finantate;

finantate din mijloace extrabugetare (venituri proprii), cu completare din fonduri bugetare, sub
forma subventiilor sau transferurilor bugetare (bugetul de stat sau bugetele locale). n aceasta situatie,
veniturile proprii pe care le realizeaza institutiile n cauza se retin pentru autofinantare, iar cele
nefolosite la sfrsitul anului se repartizeaza pentru anul urmator..

finantate integral din mijloace extrabugetare, situatie n care de asemenea soldul acestora de
la sfrsitul perioadei se reporteaza pentru exercitiul financiar urmator;

finantate integral din fonduri speciale. Soldul acestora de la sfrsitul perioadei se reporteaza,
de asemenea, pentru exercitiul financiar urmator;
n acest context, institutiile publice au caracteristici prin care se deosebesc de persoanele juridice
patrimoniale, si mai ales de agentii economici astfel:
a) Sunt organisme prin intermediul carora statul si exercita rolul, atributiile si functiile sale n domeniul
administrativ, social-cultural, aparare, ordine publica, siguranta nationala, justitie, asistenta sociala si
economic;
b) Sunt organisme care n general nu desfasoara activitati productive, prin care sa realizeze bunuri
materiale, ele produc utilitati sociale, administrative, justitie, ordine publica, aparare. Numai
ntmplator, subunitati ale acestora pot realiza si produce utilitati si servicii de natura economica,
situatie n care nsa acestea se supun regulilor si principiilor dupa care functioneaza finantele private
privind finantarea, si a corelatiei bugetul de stat a agentilor economici.
c) n functie de modul lor de finantare integral din resurse bugetare sau partial, integral din mijloace
bugetare sau fonduri speciale veniturile proprii ale acestora se varsa integral la bugetul din care sunt
finantate sau se reporteaza pentru anul urmator.
d) n general nu au indicatori de rentabilitate si eficienta economica, dar li se pot calcula indicatori de
eficienta sociala, educationala, de cultura etc. ntruct, nsa contravaloarea mijloacelor fixe si a
obiectelor de inventar se trece pe cheltuieli la procurarea acestora, indicatorii de eficienta care se
calculeaza sunt deformati n mare masura.
e) Institutiile publice nu calculeaza si nregistreaza uzura obiectelor de inventar sau amortizarea
mijloacelor fixe n mod treptat, ci o singura data, la procurarea lor.
f) si finanteaza activitatea pe baza bugetelor de venituri si cheltuieli sau numai pe baza bugetelor de
cheltuieli.

Clasificarea institutiilor publice

I. Dupa importanta activitatii si subordonarea acestora, institutiile publice sunt grupate n:

1) institutii ale administratiei publice centrale;

2) institutii ale administratiei publice locale.
1) Institutiile administratiei publice centrale cuprind: Presedintia Romniei, Parlamentul, Guvernul,
ministerele si celelalte autoritati centrale de specialitate ale administratiei publice centrale si institutiile
teritoriale din subordonarea lor.
2) Institutiile administratiei publice locale cuprind: institutiile administratiei publice locale, formate din
unitatile administrativ teritoriale, si cuprind comunele, orasele si judetele, precum si unitatile publice
subordonate acestora.
Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala n comune si n orase sunt
consiliile locale alese si primarii alesi n conditiile legii.
Serviciile publice descentralizate ale ministerelor la nivel judetean cuprind, ca de exemplu:
-

Directiile Generale ale Finantelor Publice;

Inspectoratele Scolare Judetene si al municipiului Bucuresti;

Directiile Judetene de Munca si Solidaritate Sociala;

Directiile Judetene Sanitare;

Consiliul Judetean de Cultura etc.

Conducatorii institutiilor publice, centrale si locale, n functie de drepturile conferite de lege n legatura
cu aprobarea, repartizarea si utilizarea fondurilor bugetare, poarta denumirea de ordonatori de credite.
Vincent Raude si Jean Claude Pagat, n cartea lor l citeaza pe G. Devaux, care da ordonatorului de
credite definitia: Este ordonator public al ncasarilor si cheltuielilor orice persoana care are calitatea n
numele statului, a unei colectivitati sau institutii publice de a contracta, constata, lichida o creanta sau
de a ordona fie ncasarea unei creante, fie plata unei datorii. Observam din definitia data de G.
Devaux ca ordonatorii de credite nu sunt atasati notiunii de ncasari si cheltuieli, ci celei de creante si
datorii.
Materialele de specialitate si reglementarile romnesti definesc ordonatorul de credite ca fiind:
conducator al unei institutii bugetare, centrala sau locala, care are dreptul sa dispuna de creditele
bugetare aprobate prin planul de venituri si cheltuieli al institutiei. Aceleasi drepturi si obligatii, reiesite
din definitia data de Dictionarul Explicativ, rezulta si din materialele de specialitate si reglementarile
romnesti n materie, care precizeaza ca ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat,
bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale sunt conducatorii autoritatilor
publice, ministrii si conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale. n
cazul autoritatilor administratiei publice locale, ordonatorii de credite principali sunt primarii consiliilor
locale, primarul general al municipiului Bucuresti si presedintii consiliilor judetene.
II. n conformitate cu reglementarile romnesti, institutiile publice se mpart n:
1)
institutii ierarhic superioare, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori principali de
credite;
2)
institutii subordonate, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori secundari si tertiari de
credite.
Ordonatorii principali de credite primesc resursele de finantare direct de la buget, pentru nevoile lor
proprii, precum si pentru cele ale institutiilor subordonate, pe care apoi le repartizeaza acestora.
Sunt si situatii cnd unele institutii publice, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori secundari de
credite, se gasesc n raport de subordonare fata de ordonatorii principali de credite si ierarhic superior
fata de ordonatorii tertiari de credite. Acesti ordonatori nu au relatie directa cu bugetul de stat, dar din
creditele primite de la ordonatorii principali repartizeaza mijloace bugetare si ordonatorilor tertiari de
credite aflati n subordinea lor.

Aceiasi autori, Vincent Raude si Jean Claude Pagat , observa ca ordonatorii sunt subdivizati, cum este
si cazul contabililor, n principali, secundari, mandatari si supleanti si agenti de executie, dar numai
ordonatorii principali si secundari au calitatea juridica de ordonatori.
O alta clasificare, dupa aceiasi autori, este cea de ordonatori alesi si ordonatori numiti, cei alesi
avnd o responsabilitate politica.
Comparativ cu modul n care legislatia romneasca a reglementat statutul ordonatorilor de credite, mai
ales n ceea ce priveste responsabilitatile si drepturile acestora, n literatura franceza de specialitate
constatam atributii si drepturi sporite pentru ordonatorii din Franta, n materie de ncasare a creantelor
bugetare. Printre atributiile acestora n problema ncasarilor mentionam: dispun executia ncasarilor,
constata drepturile organismelor, lichideaza ncasarile, emit ordine de ncasari destinate sa asigure
ncasarea, notifica aceste ordine contabililor nsarcinati cu ncasarea. Fata de care responsabilitati,
pe linia ncasarii veniturilor a ordonatorilor publici francezi, n tara noastra acestia au stabilite sarcini si
responsabilitati pe aceasta linie, mai putin precise, reglementarile n domeniu subliniind, mai ales,
drepturile si obligatiile acestora n ceea ce priveste angajarea si efectuarea de cheltuieli. Astfel ,
atributiile sunt urmatoarele: utilizarea creditelor bugetare; realizarea veniturilor; folosirea cu eficienta
si eficacitate a sumelor primite de la buget (stat, asigurari sociale de stat, fonduri speciale, locale);
integritatea bunurilor ncredintate unitatii pe care o conduce; organizarea si tinerea la zi a
contabilitatii. Cu toate ca legea prevede pentru ordonatorul de credite principal si obligatii cu privire la
realizarea veniturilor, n practica aceasta sarcina este preluata de organele fiscale.
Institutiile publice centrale si locale sunt finantate de la buget sau din fondurile speciale ori din
mijloacele extrabugetare, pe baza bugetelor de venituri si cheltuieli ntocmite si aprobate n fiecare an
potrivit normelor legale n vigoare. n cazul bugetelor locale, fondurile speciale si extrabugetare
cuprind, pe de o parte, veniturile, iar, pe de alta parte, creditele bugetare aprobate pe an, trimestre, cu
defalcare pe subdiviziunile clasificatiei bugetare, n limita carora ordonatorii de credite pot efectua
plati. n situatia institutiilor publice centrale, bugetele lor cuprind numai prevederile de la partea de
cheltuieli, respectiv creditele bugetare.
III. Din punct de vedere al statului juridic institutiile publice se pot clasifica n:
1) institutii publice cu personalitate juridica;
2) institutii publice fara personalitate juridica.
1) Institutiile publice cu personalitate juridica sunt acelea ai caror conducatori au calitatea de
ordonatori de credite, calitate n care au drept de decizie n angajarea si efectuarea de cheltuieli.
2) Institutiile publice fara personalitate juridica sunt acelea ai caror conducatori nu au calitatea de
ordonatori de credite, calitate n care acestia pot efectua cheltuieli numai n limita sumelor efectiv
virate de ordonatorul sau de credite n subconturi deschise pe numele lor, si care reprezinta de obicei
plati de salarii si alte cheltuieli asimilate acestora, precum si un volum restrns de alte cheltuieli, cum
sunt cele legate dse ntretinerea si functionarea institutiei n cauza.