Master Puterea executivă şi administraţia publică

STRUCTURI, MECANISME ŞI
INSTITUŢII ADMINISTRATIVE

Lect.univ.dr. Corina Georgiana Antonovici

 Bibliografie obligatorie
 Mihaela Victoriţa Cărăuşan, Structuri, mecanisme şi
instituţii administrative în Uniunea Europeană,
Bucureşti: EdituraTritonic, 2012;

Bibliografie opţională
• Lucica Matei, Lazăr Corina Georgiana,
Changement organisationnel dans les institutions
publiques centrales. Cas de la Roumanie,
Saarbrucken: Les Presses Academiques Francophones,
2012;
• Ioan, Vida, Ioana Vida, Puterea executivă și administrația
Publică, Editura Cordial Lex, Ediția a doua, 2012,
• Ioan Alexandru, Administraţia publică. Teorii, realităţi,
perspective, diţia a IV-a revăzută şi adăugită, Bucureşti:
Lumina Lex, 2007.
 Legislaţie:
!!

• Constituţia României, 1991, republicată în 2003;

 Ordonanță de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind

Codul administrativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 555
din 5 iulie 2019;
 Legea 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 20.02.2007;

 Legea nr. 329 ∕ 2009 privind reorganizarea unor autorităţi

şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice,
susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor
cadru cu CE şi FMI, Monitorul Oficial nr. 761 din 09.12.2009.
Grilă?
 Sectorul public

- structurile de drept public ale statului şi

colectivităţilor locale;

- instituţiile publice;

- structuri de drept privat, aflate sub controlul

autorităţilor publice, fie datorită obiectului lor
social, fie datorită modului de organizare ori a
posesiunii capitalului;

 Ex: întreprinderile publice

 Autoritate publică
• se înfiinţează numai prin lege
• folosesc, de regulă, dreptul de
comandă în exercitarea
atribuţiilor lor
• activitatea autorităţilor publice
se desfăşoară mai ales din oficiu
• rezultatul autorităţilor publice se
concretizează şi finalizează, de
regulă, în acte administrative de
autoritate
≠ Instituţie publică
• pot fi înfiinţate şi prin HG
• nu pot folosi acest drept decât cu
totul excepţional, numai în
condiţiile stabilite de lege
• activitatea instituţiilor publice se
desfăşoară de regulă la cererea
celor interesaţi
• ponderea activităţilor
instituţiilor publice o constituie
faptele materiale, emiterea actelor
administrative individuale
(diplome, adeverinţe, certificate
medicale, decizie pensionare)
făcându-se numai în condiţiile
precizate de lege.
 Autorităţi administrative
 Guvernul, Preşedintele Republicii, Ministerele,
Consiliile locale, Consiliile judeţene,Prefectul,
Primarul
!!!

autorităţi administrative specie

+
autorităţi legislative
+
autorităţi judecătoreşti
=
AUTORITĂŢI PUBLICE gen
 Constituţia României (Titlul III, se referă la
Autorităţile publice la următoarele organisme)

 Parlamentul ( Capitolul I );
 Preşedintele României ( Capitolul II );
 Guvernul (Capitolul III );
 Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate
(Capitolul V, Secţiunea 1) – ministere, alte organe de
specialitate din subordinea Guvernului sau ministerelor,
autorităţi administrative autonome;
 Autorităţile administraţiei publice locale (Capitolul V,
Secţiunea a 2-a) – consiliile locale, judeţene şi primării;
 Autoritatea judecătorească (Capitolul VI) – instanţele
judecătoreşti, Ministerul Public, Consiliul Superior al
Magistraturii.
 Criterii în vederea ordonării autorităților
publice administrative (I)

 Criteriul teritorial are în vedere aria teritorială în care îşi exercită

activitatea autorităţile administraţiei publice dintr-un stat, astfel

aceste autorităţi se împart în autorităţi ale administraţiei publice

centrale (Guvern, ministere), autorităţi ale administrației

teritoriale (serviciile publice deconcentrate ale ministerelor) şi

autorităţi ale administraţiei publice locale (Consiliile locale,

Primarii).
Criteriul funcţional sau al competenţei materiale are drept

consecinţă gruparea autorităţilor administraţiei publice în

autorităţi ale administraţiei publice cu competenţă generală

(ex. Guvernul, consiliile locale, primarii) şi autorităţi ale

administraţiei publice cu competenţă de specialitate (ex.

ministerele).
Criteriul interesului, învederează necesitatea structurării

autorităţilor administraţiei publice în raport de tipul interesului

promovat de aceste organe (distingem între autorităţi ale

administraţiei de stat (Guvern, Prefecți – promovează interesele

generale ale statului), şi respectiv, autorităţi ale administraţiei

colectivităţilor locale (primarii – promovează interesele specifice

ale colectivităților locale)).

 Sector public vs. sector privat
 Acces la servicii/produse – alegere colectivă, printr-o
politică versus alegere individuală pe piaţă;
 Obiective – obţinerea egalizării nevoilor, echitatea
versus obţinerea profitului financiar;
 Calitatea actorilor – cetăţeni versus clienţi;

 Instrument al pieţei – acţiunea colectivă - monopol

versus concurenţa;
 Reglare – prin nevoia de resurse versus prin cerere /
ofertă;
 Decizia – coercitivă, răspundere politică, influenţată de
politic versus consensuală, răspundere în faţa
acţionarilor, influenţată de nevoia de profit bănesc.
 ROLURI (1)

 Cetăţeni – au anumite drepturi, dar trebuie să se

supună şi anumitor reguli;

 Beneficiari (ai unei prestaţii) – beneficiarii unui

serviciu, sub forma unei plăţi sau indemnizaţii
legale în bani;
Ex: indemnizaţiile de şomaj
ROLURI (2)

 Utilizatori – nu au alternative de livrare a

serviciilor;

 Utilizator şi producător – utilizatorul poate

folosi un serviciu şi juca un rol important în
producţia respectivului serviciu sau în livrarea
lui, în acelaşi timp;
 ROLURI (3)

 Cumpărător – se plăteşte (o contribuţie)

direct pentru serviciul respectiv;
Ex: serviciile poştale, transportul public

 Contribuabili – plătitori de taxe.

 Administraţia publică

Administraţia publică - sistem de organizații, cuprinzând

diverse structuri administrative care realizează activitatea de

organizare a executării şi de executare în concret a legilor

statului şi au misiunea de satisfacere a nevoii publice/a

interesului public.
 Sarcinile administraţiei publice

 2 categorii:

1) de elaborare – comportă pregătirea de către administraţie a

textelor care devin obligatorii pentru aceasta, odată ce sunt

acceptate de guvern sau organele legislative.

2) de execuţie – implică interpretarea unor texte, căutarea şi

executarea mijloacelor, coordonarea între activităţi diverse şi

procedee diferite, adaptarea mijloacelor şi procedurilor la
împrejurări, la situaţiile de fapt create.
 Ce este administrația publică?
(Rosenbloom)

• Mijlocul prin care sunt duse la îndeplinire sarcinile

și obiectivele guvernamentale;
• Corpul executiv al guvernului;
• Acțiuni ce duc la îndeplinire intenția ori voința
guvernului;
• Mijlocul prin care sunt implementate valorile
politice;
• ……
 Ce este interesul public?
(Rosenbloom)

•Rațiunea activității guvernamentale

• Interesul public face distincția dintre acțiunile

administrației private de cele publice

• Interesul public = interes al cetățenilor

 Serviciul public

 Sens organic: realizatorul activităţii de interes public, un

organism, o persoană juridică, publică sau privată;

 Sens material: activitate de interes public (serviciul de

legiferare, judiciar, administrativ)

‼ serviciul public ≠ serviciul de utilitate publică

Principiile de organizare şi funcţionare a
serviciilor publice
 Continuitate

 Egalitate

 Mutabilitate

 Descentralizare

 Eficienţă

 Eficacitate

 Cuantificare
 Principiul continuităţii

 presupune funcţionarea continuă, fără întrerupere a

serviciului public

 presupune ca administratorul serviciului public să fie în

măsură să asigure o funcţionare regulată; regularitatea
serviciului public induce reguli complexe.

- pe fundamentul acestui principiu sunt admise

limitele dreptului la grevă a funcţionarilor publici din
serviciile publice
 Principiul egalităţii

 în faţa serviciului public toţi suntem egali, iar principiul

asigură generalitatea şi neutralitatea (distingem şi

egalitatea accesului, precum şi egalitatea tratamentelor
(egalitatea tarifară))
Principiul adaptabilităţii / mutabilităţii

 presupune ca serviciile publice să fie permanent

adaptate nevoilor publice, serviciul conformându-se

schimbărilor înregistrate la nivelul nevoii publice.
 Principiul descentralizării (I)

 presupune administrarea intereselor locale, comunale,

orăşeneşti sau judeţene de către autorităţile liber alese de
către cetăţenii colectivităţii respective.

 permite furnizarea serviciilor publice în concordanţă cu

interesele locale, în conformitate cu obiceiurile şi tradiţiile
localnicilor, în concordanţă cu cerinţele reale ale acestora.
 Principiul descentralizării (II)

 Descentralizarea serviciilor publice constă:

- în acordarea personalităţii juridice (constituirea unor
instituţii publice, instituţii de utilitate publică, bazate pe
proprietatea statului sau a persoanelor fizice sau a unor
persoane juridice)
- scoaterea acestora de sub controlul ierarhic şi plasarea
lor sub regulile tutelei administrative.

Deci conducerea serviciului public are:

- putere de decizie, autonomie financiară, personalitate
juridică, patrimoniu şi dreptul de a se prezenta în justiţie.
Principiul eficienţei serviciului public

 presupune realizarea raportului optim între cost şi cantitatea

şi calitatea serviciului în condiţiile satisfacerii nevoii publice.

Principiul eficacităţii

 reprezintă gradul în care sunt realizate obiectivele

furnizorului serviciului public.

 presupune pe de o parte, definirea în prealabil a unui

obiectiv, iar pe de altă parte, măsurarea sau cel puţin
estimarea rezultatului obţinut.
Principiul cuantificării

 permite evaluarea rapidă a activităţilor serviciului public

prin aprecierea satisfacerii nevoii publice

Caracteristici ale serviciilor (I)

 Intangibilitate - serviciile publice nu pot fi simţite, văzute,

mirosite, auzite înainte de a fi cumpărate

 Inseparabilitate - presupune faptul că prestarea şi

consumul serviciilor publice au loc simultan, prestatorul
fiind parte componentă a serviciului respectiv
Caracteristici ale serviciilor (II)

 Variabilitate - nu se repetă, nu sunt furnizate în mod

identic, diferă de la o prestaţie la alta direct influenţate de
factorul uman prestator şi de variabila timp

 Perisabilitate - reprezintă capacitatea serviciilor publice de

a nu fi stocate sau inventariate
 Autorităţi ≠ instituții ≠ întreprinderi publice

= structuri ale sistemului administraţiei publice,

particularizate prin funcţionarea şi construcţia de tip
organizaţional.

= au un statut, reguli de funcţionare proprii, stabilite prin acte

normative, au rolul de a satisface anumite nevoi publice.
 Structura organizațiilor

 structură = o anumită modalitate de alcătuire, de

construcţie, de organizare a unei entități.

 structura organizatorică = ansamblul persoanelor, al

subdiviziunilor organizatorice şi al relaţiilor dintre acestea,
astfel constituite şi reglementate încât să asigure premisele
organizatorice necesare obţinerii performanţelor dorite.
Organigrama
Prefectura Constanța (2013)
Primaria Tulcea (2013)
Primăria Ocnița (2012)
Primăria Ocnița (2013)
MAI (2012)
MDRAP (2018)
Ministerul Mediului (2018)
 Atributele administraţiei publice

 Previziunea/programarea/planificarea

 Organizarea

 Comanda/participarea

 Coordonarea

 Controlul
 Conducerea organizațiilor. Procesul de
conducere (I)

 Autoritatea, instituţia sau întreprinderea

publică sunt definite prin existenţa şi
manifestarea a două tipuri de procese ce se
intercondiţionează reciproc: de execuţie şi
de conducere.
 Procesul de conducere (II)

 Procesul de conducere reprezintă ansamblul fazelor,

proceselor, acţiunilor prin care se determină

obiectivele organizaţiei, resursele şi procesele de
muncă necesare realizării obiectivelor, precum și
executanţii proceselor de muncă.
Procesul de conducere (III)

 Procesul de conducere este un proces ciclic,

caracterizat de dinamismul schimbării, el

aflându-se sub influența directă a factorilor
politici, legislativi, economici, tehnologici,
factori ai resursei umane etc., conservând
aspectele pozitive și eliminând dimensiunea
negativă a procesului.
Procesul de conducere (IV)

 La nivelul procesului de conducere se manifestă

continuitate și consecvență, astfel încât, acesta să nu

fie întrerupt în funcție de schimbările politice, geo-
politice sau în funcție de crizele manifestate la nivel
global sau local.
Procesul de conducere (V)

 În mod expres, avem de-a face cu un proces de

conducere specific fiecărei organizații,

specificitate determinată de obiectul de activitate
al organizației, obiectivele specifice ale acesteia,
cultura organizațională, tradiția și experiențele
altor organizații cu obiect de activitate similar,
care funcționează în alte sisteme.
Fazele procesului de conducere (I):

1) Faza previzională este caracterizată de

preponderenţa funcţiei de prevedere şi exercitarea
celorlalte funcţii ale procesului de conducere într-o
viziune prospectivă, axată pe anticiparea de
modalităţi, metode, soluţii organizatorice,
motivaţionale şi de evaluare superioară,
corespunzătoare evoluţiei prestabilite a organizaţiei
respective.
Fazele procesului de conducere (II):

Conducerea de tip previzional se concentrează

asupra stabilirii de obiective pentru organizaţie,
deciziile strategice şi deciziile tactice sunt
prioritare, ceea ce-i conferă un caracter
anticipativ.
Fazele procesului de conducere (III):
2. Faza de operaţionalizare (de aplicare, de
executare) este caracterizată de preponderenţa
funcţiilor de organizare, coordonare şi antrenare-
declanşare a acţiunilor pentru realizarea
obiectivelor din planurile organizaţiei. Acestei
faze îi este caracteristică conducerea operativă,
cu accentuat caracter efectuoriu în care
predomină adoptarea şi implementarea de
decizii curente.
Fazele procesului de conducere (IV):

3. Faza finală este faza de comensurare şi interpretare a

rezultatelor obţinute (se mai numeşte şi faza postoperativă).
În această fază este preponderentă exercitarea funcţiei de
control şi evaluarea modului în care au fost realizate
obiectivele planificate în prima fază.
Fazele procesului de conducere (V):

Conducerea post-operativă, specifică acestei faze, are un

caracter constatativ. Ea încheie un ciclu de conducere şi
pregăteşte condiţiile pentru reluarea următorului ciclu de
conducere.
Funcțiile procesului de conducere
1. Funcția de prevedere

2. Funcția de organizare

3. Funcția de antrenare-declanșare a acțiunii

4. Funcția de coordonare

5. Funcția de control-reglare
Funcția de prevedere

= este reprezentată de ansamblul procedeelor prin care

conducerea ia în considerare viitorul organizației și
identifică diferite posibilități de acționare în vederea
realizării obiectivelor organizației.
Funcția de organizare

= reprezintă suma activităților realizate în vederea utilizării

cu maximă eficiență a diferitelor resurse puse la dispoziție
de către organizație.
Funcția de antrenare-declanșare a acțiunii

= reprezintă procesul de capacitare prin motivare de către

conducător a colaboratorilor săi de a participa la
transpunerea deciziilor și realizarea obiectivelor
organizației.
Funcția de coordonare

= reprezintă procesul prin care un conducător creează și

menține armonia între activități, oameni, compartimente
de muncă, pe care le conduce într-un mediu în schimbare
pentru realizarea obiectivelor organizației.
 Funcția de control-reglare:

= reprezintă procesul prin care se verifică și se măsoară

realizarea calitativă și cantitativă a unor activități, sarcini,
lucrări, se compară cu obiectivele planificate, se măsoară și
se indică măsuri de corectare a eventualelor abateri de la
standardele previzionate.
 Realizarea activităţiilor şi sarcinilor AP

 personal constituit eterogen:

- funcţionari publici

- personal contractual
 Funcţia executivă
 Cele 3 puteri în stat:
1) Legislativă
2) Executivă – asigură executarea legii.
3) Judecătorească

• Forma de guvernământ (în România) – semiprezidenţială.

• Executivul (în România) cuprinde 2 categorii de organe:

1) Şeful statului
2) Guvernul
 Instituţia şefului statului
 Rolurile preşedintelui României (cf. Constiuţiei):

- este Şeful statului – deţine funcţia de reprezentare a statului român;

- Garantează independenţa naţională, unitatea şi integritatea

teritorială a ţării (garantează valorile fundamentale ale poporului
român) – avem în vedere atribuţiile în domeniul apărării:
Ex: Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a ţării; comandant
suprem al forţelor armate

- Garant al Constituţiei – veghează la respectarea Constituţiei şi la buna

desfăşurare a autorităţilor publice – exercitând funcţia de mediator
între puterile statului şi între stat şi societate
 Instituţia şefului statului
 Alegerea preşedintelui: vot – universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat

 Validarea mandatului: rezultatul alegerilor este validat de Curtea

Constituţională

 Durata mandatului: 5 ani (o exercită de la data depunerii jurământului)

– poate fi prelungit: război sau catastrofă

• Incompatibilităţi: în timpul mandatului, nu poate fi membru al unui

partid politic şi nu poate îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată

• Imunitate
 Instituţia şefului statului
 Atribuţii:
- ÎN POLITICA INTERNĂ:

o Numirea guvernului (desemnează candidat pentru funcţia de prim-ministru şi

numeşte guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament)
o Revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai
Guvernului
o Consultarea Guvernului – cu privire la probleme urgente şi de importanţă
deosebită
o Participarea la şedinţele Guvernului – în care se dezbat probleme de interes
naţional (prezidează şedinţele Guvernului)
o Legiferare – are obligaţia de a promulga legile votate de cele două Camere, dar
are dreptul de a le trimite spre reexaminare Parlamentului
o Mesaje – adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme
politice ale naţiunii
o Dizolvare – poate să dizolve Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de
încredere pentru formarea Guvernului în 60 de zile de la prima solicitare şi numai
după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură
o Referendum – poate cere poporului să-i exprime voinţa cu privire la proleme de
interes naţional
 Instituţia şefului statului
 ÎN POLITICA EXTERNĂ:

o Încheie tratate internaţionale în numele României

o La propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii

diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau
schimbarea rangului misiunilor diplomatice

o Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă

preşedintele României
 Instituţia şefului statului

 ÎN PRIVINŢA SIGURANŢEI NAŢIONALE

o Forţele armate - Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a ţării;
comandant suprem al forţelor armate
o Starea de asediu sau urgenţă – instituie starea de asediu sau urgenţă în
toată ţara sau în unele unităţi administrativ-teritoriale

• ALTELE:
o Conferă decoraţii şi titluri de onoare
o Acordă gradele de mareşal, general şi amiral
o Numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege
o Acordă graţiere individuală.
 Instituţia şefului statului
 Actele preşedintelui: decrete

 Suspendarea din funcţie: săvârşirea unor fapte grave,

prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele
poate fi suspendat din funcţie de către Parlament, în
şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.
(propunerea: cel puţin o treime dintre parlamentari
– dacă propunerea este aprobată, în 30 zile maxim se
organizează referendum pentru demitere).
 Instituţia şefului statului
• Punere sub acuzare: pentru înaltă trădare (cele două
camere în şedinţă comună, cu votul a două treimi) – în
acest timp este suspendat de drept – competenţa de
judecată aparţine ÎCCJ – la condamnarea definitivă este
demis de drept

• Vacanţa funcţiei – în caz de demisie, demitere,

imposibilitate definitivă de exercitare a atribuţiilor ori
deces

• Interimat: preşedintele Senatului sau Camerei Deputaţilor

 Administraţia prezidenţială

 Instituţie publică cu personalitate juridică

= serviciile publice aflate la dispoziţia preşedintelui României pentru

îndeplinirea atribuţiilor sale

• Personal: detaşat şi încadrat direct pe posturi sau funcţii

De căutat evoluţia structurii organizatorice a administraţiei

prezidenţiale.
 Guvernul şi aparatul de lucru al Guvernului

 Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care asigură

realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea

generală a administraţiei publice

 Guvernul, organizat în conformitate cu dispoziţiile constituţionale,

îşi desfăşoară activitatea pe baza Programului de guvernare,

adoptat de către Parlament (Constituţia României din 1991
republicată în 2003, Titlul III, Capitolul III)
 Funcţiile Guvernului
 funcţia de strategie, prin care se asigura elaborarea strategiei de
punere in aplicare a Programului de guvernare;
 funcţia de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului
normativ si instituţional necesar in vederea realizării obiectivelor
strategice;
 funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigura
administrarea proprietăţii publice si private a statului, precum si
gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;
 funcţia de reprezentare, prin care se asigura, in numele statului
roman, reprezentarea pe plan intern si extern;
 funcţia de autoritate de stat, prin care se asigura urmărirea şi
controlul aplicării si respectării reglementarilor in domeniul apărării,
ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi în domeniile
economic şi social şi al funcţionarii instituţiilor şi organismelor care
îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea
Guvernului.
 Atribuţiile Guvernului
 Elaborarea proiectelor de legi şi supunerea lor spre aprobare
Parlamentului

 Asigurarea executării legilor şi a celorlalte dispoziţii normative

date în aplicare acestora

 Conducerea şi controlul activităţii ministerelor şi a celorlalte

autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale

 Realizarea politicii interne

 Realizarea politicii externe

 Etc.
 Numirea şi componenţa Guvernului

 Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de

prim-ministru, în urma consultării partidelor care au majoritatea
absolută

 Guvernul este alcătuit din:

- primul-ministru
- viceprim-ministru
- miniştri
Cronologie prim-ministri

Sursa grafic: Wikipedia

 Statutul membrilor guvernului

 Condiţii de ocupare a funcţiei de ministru:

- cetăţenia română şi domiciliul în ţară

- să se bucure de exerciţiul drepturilor electorale

- nu au suferit condamnări penale

- nu sunt incompatibili cu funcţia de membru al Guvernului

 Funcţia de membru al Guvernului este
incompatibilă cu:

a) exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de

deputat sau de senator;

b) exercitarea unei functii de reprezentare profesionala salarizata in

cadrul organizatiilor cu scop comercial;

c) exercitarea de acte de comert, cu exceptia vanzarii sau

cumpararii de actiuni ori alte titluri de valoare;
 Funcţia de membru al Guvernului este
incompatibilă cu:
d) exercitarea functiei de administrator ori de cenzor la societatile
comerciale sau de reprezentant al statului in adunarile generale ale
unor asemenea societati ori de membru al consiliilor de
administratie ale regiilor autonome, companiilor nationale si
societatilor nationale;

e) exercitarea unei functii publice in serviciul unei organizatii

straine, cu exceptia acelor functii prevazute in acordurile si
conventiile la care Romania este parte.
 Încetarea calităţii de membru al Guvernului

 Demisie
 Revocare
 Pierderea drepturilor electorale
 Stare de incompatibilitate
 Deces
 Funcţionarea Guvernului
 Şedinţe de guvern (Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de câte
ori este nevoie)

 Actele Guvernului: hotărâri şi ordonanţe

 Relaţiile cu celelalte instituţii: control ierarhic

 Răspunderea Guvernului:
1) răspundere politică numai în faţa Parlamentului pentru activitate
2) răspund civil, contravenţional, administrativ sau penal, după caz,
pentru faptele săvârşite

• Încetarea mandatului: Guvernul îşi exercită mandatul până la data

validării alegerilor parlamentare generale.
 Primul - ministru

 conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, cu

respectarea atributiilor legale care le revin

 Actele: decizii
 Atribuţii (I)
- numeste si elibereaza din functie:

a) conducatorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului,

cu exceptia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului,

b) secretarul general si secretarii generali adjuncti ai Guvernului, in

cazul utilizarii acestor functii;

c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru;

d) secretarii de stat;

e) alte persoane care indeplinesc functii publice, in cazurile prevazute

de lege.
 Atribuţii (II)

- prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoarte si declaratii cu

privire la politica Guvernului si raspunde la intrebarile ori
interpelarile care ii sunt adresate de catre deputati sau senatori

- contrasemneaza decretele emise de Presedintele Romaniei, in cazul

in care Constitutia prevede obligativitatea contrasemnarii acestora

- în scopul rezolvarii unor probleme operative primul-ministru poate

constitui, prin decizie, consilii, comisii si comitete interministeriale

- coordonează o serie de agenţii şi autorităţi

 Aparatul de lucru al Guvernului

 este alcatuit din:

o Secretariatul General al Guvernului,

o departamente si alte asemenea structuri organizatorice cu atributii specifice

stabilite prin hotarare a Guvernului (ex. Departamentul pentru Lupta Antifraudă

– DLAF, Corpul de control al primului-ministru, Departamentul pentru Relații

Interetnice, Departamentul CENTENAR etc.)

 Administraţia centrală de specialitate

 ministerele

 celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale
 Ministerele

= organe de specialitate în cadrul sistemului autorităţilor

administraţiei publice centrale cu rol în realizarea politicii

guvernamentale în domeniile de activitate ale acestora

 Atribuţiile ministerelor se grupează în două
categorii:

- atribuţii comune tuturor ministerelor. Acestea pot fi grupate

în: atribuţii referitoare la organizarea executării legilor şi
ordonanţelor guvernului; atribuţii din domeniul activităţilor
economice şi sociale; atribuţii privind realizarea politicii
externe; atribuţii privind formarea şi perfecţionarea pregătirii
profesionale a personalului, dezvoltarea cercetării ştiinţifice
în domeniul propriu de activitate etc.

- atribuţii specifice fiecărui minister, care sunt determinate de

sfera de activitate coordonată şi condusă de fiecare minister
în parte.
 Funcţiile ministerelor
• funcţia de strategie, prin care se asigură aplicarea
politicilor şi strategiilor Guvernului în domeniul de
competenţă, precum şi a propriilor strategii şi politici,
coordonate cu politica Guvernului;

• funcţia de reglementare a domeniului de competenţă, cu

respectarea ierarhiei actelor normative;

• funcţia de control şi monitorizare a domeniului de

competenţă, exercitată asupra persoanelor fizice sau
juridice sau autorităţilor publice care intră în sfera de
reglementare a domeniului de specializare, în limitele
competenţei legale.
În raport cu natura sarcinilor care le revin,
ministerele se grupează în trei categorii

 ministere cu activitate economică si administrativa (Ministerul

Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor
Publice, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale,
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul
Energiei, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
etc.);

 ministere cu activitate de apărare a ordinii de drept (Ministerul

Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Afacerile Externe,
Ministerul Justiţiei etc.);

 ministere cu activitate socioculturală şi ştiinţifică (Ministerul

Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Culturii,
Ministerul Sănătăţii, Ministrul pentru Consultare Publică si Dialog
Civic, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor
Vârstnice etc.).
 Conducerea ministerelor

 Conducerea ministerelor - exercitată de către miniştri

 Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte

autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi
din străinătate, precum şi în justiţie.

 Responsabilitatea miniştrilor (dublă):

- în faţa Parlamentului, care derivă din faptul că miniştrii sunt

învestiţi în funcţii de către legislativ;
- în faţa Guvernului, în calitate de membru al acestuia
 Actele miniştrilor
 Ordinele – acte juridice prin care se rezolvă anumite
probleme concrete, ele nu au caracter normativ, fiind acte de
aplicare a unor acte normative
 Instrucţiunile – stabilesc regulile de conduită pentru
organele şi unităţile subordonate
 Circularele – acte cu caracter explicativ şi de îndrumare cu
privire la modul în care trebuie să se desfăşoare unele
activităţi din minister
 Rezoluţiile – acte normative de soluţionare a unei probleme
concrete
 Atribuţii ale miniştrilor (I)
a) organizeaza, coordoneaza si controleaza aplicarea legilor,
ordonantelor si hotararilor Guvernului, a ordinelor si
instructiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de
autoritate si a principiului autonomiei locale a institutiilor
publice si a agentilor economici;

b) initiaza si avizeaza proiecte de lege, ordonante, hotarari ale

Guvernului, in conditiile stabilite prin metodologia aprobata
de Guvern;
 Atribuţii ale miniştrilor (II)

c) actioneaza pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului,

integrata celei de dezvoltare economico-sociala a Guvernului;

d) fundamenteaza si elaboreaza propuneri pentru bugetul anual,

pe care le inainteaza Guvernului;

e) urmaresc proiectarea si realizarea investitiilor din sistemul

ministerului, in baza bugetului aprobat;
 Atribuţii ale miniştrilor (III)
f) reprezinta interesele statului in diferite organe si organisme
internationale, in conformitate cu acordurile si conventiile la
care Romania este parte si cu alte intelegeri stabilite in acest
scop, si dezvolta relatii de colaborare cu organe si organizatii
similare din alte state si cu organizatii internationale ce
intereseaza domeniul lor de activitate;

g) initiaza si negociaza, din imputernicirea Presedintelui

Romaniei sau a Guvernului, in conditiile legii, incheierea de
conventii, acorduri si alte intelegeri internationale sau propun
intocmirea formelor de aderare la cele existente;

h) etc.
 Aparatul propriu al ministerului

= structura organizatoricară care poate cuprinde, în funcţie de

importanţă, volum, complexitate şi specificul activităţii

desfăşurate departamente, direcţii generale, direcţii, servicii,

birouri
Prezentaţi structura organizatorică a unui minister în

perioada 1990 – prezent.

 Instituția prefectului

 Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan

local.

 Guvernul numeste cate un prefect în fiecare judet

și în municipiul București.
 Actele prefectului

 Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite

ordine cu caracter individual sau normativ, în condiţiile legii.

 Atribuții ale prefectului
• Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

• Prefectul asigură conducerea comitetelor judeţene

pentru situaţii de urgenţă.

• Prefectul asigură verificarea legalităţii actelor

administrative ale autorităţilor administraţiei publice
locale şi poate ataca în faţa instanţei de contencios
administrativ actele acestora pe care le consideră ilegale.

•Etc.
 Funcţiile de prefect şi de subprefect sunt funcţii din
categoria înalţilor funcţionari publici.

 Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor şi a

subprefecţilor se fac prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea ministrului care coordonează instituţia
prefectului.

 Prefectul verifică legalitatea actelor administrative ale

consiliului judeţean, ale consiliului local şi ale primarului.
Raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale

 Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari,

precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor
judeţene, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare;
în relaţiile dintre acestea există raporturi de colaborare.
 Subprefectul
 Subprefectul este subordonat prefectului şi este înlocuitorul
de drept al acestuia.

 Atribuţiile subprefecţilor sunt stabilite prin hotărâre a

Guvernului.

 Prefectul poate să delege subprefectului, prin ordin, o parte

din atribuţiile sale.

 În situaţia în care sunt în funcţie mai mulţi subprefecţi,

prefectul emite un ordin prin care desemnează unul dintre
subprefecţi ca înlocuitor de drept.
Autorităţile administraţiei publice
locale
 PRIMARUL
• mandatul primarului declarat ales este validat în
termen de 20 de zile de la data desfăşurării
alegerilor de către judecătoria în a cărei rază
teritorială se află circumscripţia electorală pentru
care au avut loc alegeri,

• el reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu

alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau
juridice române sau străine, precum şi în justiţie.
Atribuții ale primarului

exercită funcţia de ordonator principal de

credite;
întocmeşte proiectul bugetului local și îl supune
spre aprobare consiliului local;
iniţiază negocieri pentru contractarea de
împrumuturi în numele unităţii administrativ -
teritoriale;
verifică, prin compartimentele de specialitate,
corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la
organul fiscal teritorial, atât a sediului social
principal, cât şi a sediului secundar.
 elaborează proiectele de strategii privind starea
economică, socială şi de mediu a unităţii
administrativ-teritoriale şi le supune aprobării
consiliului local.
 ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz,
gestionarea situaţiilor de urgenţă; asigură
elaborarea planurilor urbanistice si le supune
aprobării consiliului local şi acţionează pentru
respectarea prevederilor acestora;
 Etc.
◦ Actele primarului
 în exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite
dispoziţii cu caracter normativ sau individual ce se
vor contrasemna de către secretarul general al UAT.

◦ Viceprimarul
 Consiliul local alege din rândul membrilor săi
viceprimarul, respectiv viceprimarii, cu votul secret al
majorităţii consilierilor în funcţie. Durata mandatului
viceprimarului este egală cu cea a mandatului
consiliului local.
 Viceprimarul exercită atribuţiile ce îi sunt delegate de
către primar.
 Încetarea de drept a mandatului primarului
a) demisie;
b) constatarea şi sancţionarea, în condiţiile legii, a unei stări de incompatibilitate;
c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de
libertate;
e) punerea sub interdicţie judecătorească;
f) pierderea drepturilor electorale;
g) imposibilitatea exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive
temeinice dovedite;
h) pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei
minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales;
i) condamnarea prin hotărâre rămasă definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni electorale
pe durata procesului electoral în cadrul căruia a fost ales, indiferent de pedeapsa aplicată şi
de modalitatea de individualizare a executării acesteia;
j) deces.
 Încetarea mandatului în urma referendumului

• Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează

ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii
comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către
acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării
atribuţiilor ce îi revin;

• Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel

puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral
cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială. Acest
procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale
comunei, oraşului sau municipiului.
 Consiliul Local

– consiliile locale sunt compuse din consilieri

aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat.
• numărul membrilor fiecărui consiliu local se
stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie
de nr. locuitorilor comunei, oraşului sau ai
municipiului, conform populației raportate;
• mandatele consilierilor locali declaraţi aleşi sunt
validate în cel mult 25 de zile de la data desfăşurării
alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale
de judecătoria în a cărei rază teritorială se află
circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri;

 pentru fiecare consiliu local din judeţ, prefectul

convoacă consilierii locali pentru şedinţa privind
ceremonia de constituire a consiliului local în cel
mult 5 zile de la comunicarea încheierii judecătoriei;

• după constituire, consiliul local îşi organizează comisii

de specialitate, pe principalele domenii de activitate.
 Atribuţii ale consiliului local

• aprobă, la propunerea primarului, bugetul

local;
• aprobă, la propunerea primarului, contractarea
şi/sau garantarea împrumuturilor;
• stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale,
în condiţiile legii;
• aprobă, la propunerea primarului,
documentaţiile tehnico-economice pentru
lucrările de investiţii de interes local;
• aprobă strategiile privind dezvoltarea
economică, socială şi de mediu a unităţii
administrativ-teritoriale;

• asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile

necesare implementării şi conformării cu
prevederile angajamentelor asumate în
procesul de integrare europeană în domeniul
protecţiei mediului şi gospodăririi apelor
pentru serviciile furnizate cetăţenilor;

• Etc.
 Funcţionarea consiliului local

consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare,

cel puțin o dată pe lună, la convocarea primarului.

consiliul local se poate întruni şi în şedinţe

extraordinare, la cererea primarului, a cel puţin
o treime din numărul membrilor consiliului sau a
primarului, ca urmare a solicitării prefectului.
 convocarea consiliului local se face în scris
(dispoziție a primarului sau convocare a consilierilor),
prin intermediul secretarului unităţii administrativ-
teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor
ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele
extraordinare. În caz de forţă majoră şi/sau de maximă
urgenţă convocarea se face de îndată.
 ordinea de zi a şedinţei consiliului local se aduce la
cunoştinţă locuitorilor.
 Actele consiliului local

 în exercitarea atribuţiilor ce îi revin

consiliul local adoptă hotărâri, cu votul
majorităţii membrilor prezenţi, acestea se
contrasemnează, pentru legalitate, de către
secretarul general al UAT.

 aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor

cu caracter normativ se face în termen de 5
zile de la data comunicării oficiale către
prefect.
 Dizolvarea consiliului local
 Consiliul local se poate dizolva de drept sau prin
referendum.
Consiliul local poate fi dizolvat de drept în cazul în care:
-nu se întruneşte cel puţin într-o şedinţă ordinară sau
extraordinară timp de 4 luni consecutive,
-nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare sau extraordinare ţinute pe
durata a patru luni consecutive nicio hotărâre,
-numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul şi nu se
poate completa prin supleanţi.
Situaţiile se comunică de primar, viceprimar, de secretar
general al UAT sau orice altă persoană interesată instanţei de
contencios administrativ care analizează situaţia de fapt şi se
pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului.
Hotărârea acesteia este definitivă şi se comunică prefectului.
 Consiliul local mai poate fi dizolvat şi prin referendum
local, la cererea a cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu
drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii
administrativ-teritoriale, cerere ce se adresează
Prefectului.
 Consiliul Judeţean

 Constituirea şi componenţa consiliuluijudeţean:

- Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice

locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea

activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în
vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

- Consiliul judeţean este compus din consilieri judeţeni aleşi în

condiţiile legii.
 Funcţionarea consiliului judeţean

consiliul judeţean se întruneşte în şedinţe ordinare cel puțin o dată

pe lună, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean. Consiliul
judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte
ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei
treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea
prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean.

convocarea consiliului judeţean se face în scris, prin intermediul

secretarului general al judeţului, cu cel puţin 5 zile înaintea
şedinţelor ordinare sau cu cel mult 3 zile înaintea celor
extraordinare.
 Actele consiliului judeţean

 În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul judeţean

adoptă hotărâri cu majoritate calificată, absolută sau
simplă, după caz.

 Hotărârile se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia,

de vicepreşedintele consiliului judeţean sau consilierul
judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de
secretarul general al judeţului.
 Preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean

- Consiliul judeţean se completează cu preşedintele consiliului

judeţean, ales în condiţiile legii pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, care are drept de vot şi conduce
şedinţele acestuia.

– Consiliul judeţean alege dintre membrii săi doi vicepreşedinţi cu

votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie.

– Preşedintele consiliului judeţean răspunde de buna funcţionare a

administraţiei publice judeţene.

– Eliberarea din funcţie a preşedintelui sau vicepreședinților

consiliului judeţean se poate realiza în urma constatării unei
situaţii de drept sau prin referendum (ca la consiliul local).
– Preşedintele consiliului judeţean poate delega vicepreşedinţilor,

prin dispoziţie, atribuţii din categoria celor ce privesc serviciile

publice de interes judeţean.
– Durata mandatului președintelui și vicepreședinților CJ este

egală cu cea a mandatului consiliului judeţean.

– În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele consiliului judeţean

emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual.

 Atribuţii ale consiliului judeţean

 hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii,

servicii publice şi societăţi comerciale de interes judeţean,
precum şi reorganizarea regiilor autonome de interes
judeţean;
 aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean,
bugetul propriu al judeţului;
 stabileşte impozite şi taxe judeţene, în condiţiile legii;
 dispune, aprobă şi urmăreşte, în cooperare cu autorităţile
administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti
interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin
financiar, pentru realizarea acestora;
 Stabileşte, pe baza avizului consiliilor locale ale
unităţilor administrativ-teritoriale implicate, proiectele de
organizare şi amenajare a teritoriului judeţului, precum şi
de dezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a
unităţilor administrativ-teritoriale componente;

 Adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare

economico-socială şi de mediu a judeţului, pe baza
propunerilor primite de la consiliile locale;

 Aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru

lucrările de investiţii de interes judeţean;

 Etc.
 Secretarul general al UAT
• fiecare comună, oraş sau subdiviziune administrativ-teritorială a
municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local, el este
funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice
sau administrative.
• funcţia de secretar general al UAT se ocupă pe bază de concurs
sau de examen, după caz, iar numirea se face de către prefect.
• concursul sau examenul se organizează de primar, potrivit legii,
în termen de 30 de zile de la data la care postul a devenit
vacant.
• eliberarea din funcţie, precum şi sancţionarea disciplinară a
secretarului se fac de către prefect, numai la propunerea
consiliului local, adoptată cu votul a cel puţin două treimi din
numărul consilierilor în funcţie, ca urmare a iniţiativei
primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor, pe baza
concluziilor reieşite din desfăşurarea unei cercetări
administrative.
 Relaţii specifice
sistemului de administraţie publică
 Relaţii de autoritate:
- relaţii ierarhice
- relaţii funcţionale-determinate de structură după competenţa
specifică
 Relaţii de cooperare:
- formalizate-obligatorii prin acte normative
- neformalizate- facultative
 Relaţii de reprezentare
 Relaţii de control
 Relaţii de prestări servicii – cu pondere în raporturile cu
cetăţenii
 Mijloacele de acțiune a administraţiei publice

 Orice organ sau autoritate a statului are la bază puterea

publică, dreptul de comandă, care este reglementat şi
se organizează prin lege în scopul satisfacerii intereselor
generale.
 Atributul de comandă se regăseşte în activitatea
administraţiei publice în două planuri:
• administraţia publică colaborează la adoptarea deciziilor
politice prin pregătirea acestora;
• administraţia publică adoptă deciziile administrative care
au ca obiect crearea cadrului organizatoric şi a
condiţiilor concrete în vederea implementării deciziilor
politice.
 Decizia

 Decizia - este un proces raţional de alegere a unei direcţii de

acţiune dintr-un număr de posibilităţi, în vederea atingerii unui

anumit scop/rezolvării unei probleme.

 Decizia administrativă

 din punct de vedere juridic, decizia administrativă, ca

act administrativ, este o formă a activităţii

administraţiei publice, concretizată într-o manifestare
expresă de voinţă, ce emană de la o autoritate a
administraţiei publice în realizarea voinţei puterii
legislative şi prin care se dă naştere, se modifică sau se
sting drepturi şi obligaţii.
 Actul administrativ (I)

 activitatea organelor administraţiei publice este prezentă sub

diverse forme concrete şi anume: acte juridice (produc efecte
juridice), operaţiuni administrative sau acte materiale (nu
produc efecte juridice, deci nu dau nastere la drepturi si
obligatii, desi unele dintre aceste activitati presupun un act
de vointa. Fie ca sunt anterioare actului administrativ
(final), avand denumirea de avize, rapoarte, propuneri,
acorduri etc., ori ulterioare acestuia – aprobari, confirmari
sau operatiuni de divulgare a continutului actului
(publicare, respectiv comunicare), acestea sunt simple
elemente de procedura angrenate in construirea actului
final).
 Actul administrativ (II)

 Actele administrative sunt acte juridice

 Actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă

 Actul administrativ este emis numai în realizarea puterii

publice

 Voinţa juridică unilaterală este supusă unui regim specific.

 Controlul funcţionării administraţiei publice

 În funcţie de natura organului de control întâlnim următoarele

forme de control:
• Controlul executiv sau administrativ, care este executat
de organe de control din cadrul sistemului administraţiei
publice;
• Controlul legislativ sau politic;
• Controlul judecătoresc, care este exercitat de către instanţele
judecătoreşti asupra legalităţii actelor administrative.
Controlul care este exercitat asupra activităţii organelor
administraţiei publice are trei elemente principale:
 baza de referinţă a controlului (cuprinde acele elemente care
trebuie urmarite in cadrul obiectului controlului)
 obiectul controlului (verificarea legalității și oportunității
întregii activități desfășurate; verificarea activitatii si a
relatiilor cu publicul, a modului de solutionare in termen a
solicitarilor formulate prin cereri, reclamatii si sesizari;
verificarea tuturor mijloacelor umane, materiale, financiare,
precum și mijloace si proiectele folosite de autoritatile
administratiei publice pot face obiect al controlului)
 operaţiunile de control propriu-zise (urmaresc sa stabileasca
conformitatea obiectivului controlat cu elemente cuprinse in
baza de referinta. Rezultatul pozitiv al controlului consta in
constatarea realizarii cerintelor din baza de referinta).
 Controlul administrativ (intern sau extern) (I)

 Controlul administrativ intern - este permanent şi cuprinde

întreaga activitate şi toate structurile componente ale

instituţiilor publice, urmărind legalitatea, eficienţa,
legitimitatea şi oportunitatea acţiunilor administrative.

 Fiind exercitat de către funcţionari din interiorul instituţiei

controlate, această formă de control este de fapt un

autocontrol, care poate fi declanşat atât din oficiu, cu
exercitarea supraordonării ierarhice, dar şi pe baza unor
scrisori sau reclamaţii formulate din afara instituţiei publice.
 Controlul administrativ (intern sau extern) (II)
 Controlul administrativ extern

 Controlul ierarhic

În conţinut, controlul ierarhic este similar cu controlul intern, deosebirea

constând în faptul că subiectele controlului ierarhic sunt instituţii diferite,
subiecte de drept administrativ distincte, aflate pe poziţii deosebite în cadrul
raportului juridic.

 Procedural, controlul ierarhic se poate declanşa din oficiu sau pe baza unei
reclamaţii sau sesizări efectuate de către o persoană interesată împotriva
activităţii unei instituţii publice, prin declanşarea a ceea ce se numeşte recurs
ierarhic.
 Controlul extern specializat

Similar controlului ierarhic, controlul extern specializat este

exercitat de structuri externe organului controlat, dar neaflate
în raporturi ierarhice cu acesta.

- este un control de legalitate, ce priveşte toate aspectele

actelor administrative, inclusiv al oportunităţii, nefiind un
control axat pe raporturi de subordonare.
 Controlul de tutelă administrativă

 Problema tutelei administrative se poate pune numai în

cazul acelor structuri administrative între care nu există

subordonare ierarhică, adică între un subiect din sfera puterii

executive şi unul din afara acestuia.

 Controlul judecătoresc

 control exercitat de organele judecătoreşti

 vizează exclusiv legalitatea actelor supuse controlului, nu şi

oportunitatea sau eficienţa acestora, este exercitat ulterior

adoptării sau emiterii actului administrativ şi se desfăşoară pe
baza unei proceduri speciale.