Sunteți pe pagina 1din 7

1) Identificati si explicati competentele esentiale ale sistemelor administrative din cele doua state.

Dintre cele doua tari supuse dezbaterii noastre, nici Franta si nici Marea Britanie nu sunt state federale, desi teritoriile care intra in componenta lor isi mentin particularitatile locale. Potrivit Constituiei din 1958, Frana este o republic indivizibil, laic, democratic i social.
O mare putere, Frana este membr a Consiliului Europei, membr fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro i a spaiului Schengen. Este, de asemenea, unul dintre membrii fondatori ai Organizaiei Naiunilor Unite i unul din cei cinci membri permaneni ai Consiliului de securitate ONU. Face parte din Uniunea Latin, Organizaia Internaional a Francofoniei, Organizaia Mondial a Comerului, G8 .a.; gzduiete Organizaia pentru Cooperare Economic i Dezvoltare, UNESCO, Interpolul i Biroul Internaional pentru Greuti i Msuri. i pentru c la Strasbourg i au sediul o groaz de instituii europene cele mai cunoscute fiind Consiliul Europei, Curtea European pentru Drepturile Omului i Parlamentul European - acest ora a fost denumit, neoficial, inima Europei.

Puterea legislativ este exercitat de un parlament bicameral format din Senat i Adunarea Naional. Executivul este bicefal: preedintele Republicii i primul ministru.Structura administrativ a Franei contemporane este rezultatul unei politici teritoriale n care centralizarea a fost elementul definitoriu. Acest sistem dominat de ideea de autoritate se caracterizeaz, dup cum sublinia Marcel Prelot, prin faptul c ? puterea administrativ imprim n toate prile rii o direcie uniform, nelsnd nici o parte din decizie cetenilor? . Monarhie constitutionala ereditara, Marea Britanie nu are o Constitutie scrisa. Principiile de guvernare se bazeaza pe traditie, conventii si proceduri specifice.Modificarile operate n decursul timpului au fost determinate de schimbarile si situatiile intervenite n societate. **Din perspectiva autoritatii judecatoresti, curtile franceze sunt de doua tipuri :juridice, care se afla sub autoritatea suprema a Curtii de Casatie care are competenta sa anuleze deciziile Curtilor de pe nivelurile inferioare si joaca un rol esential in desfasurarea corespunzatoare a activitatii, si administrative care se afla in subordonarea Consiliului de Stat.Curtile administrative includ curtile admitve simple si potrivit recentei reforme exista Curtile Admtve de Apel si Curtile Specializate cu precadere in sectorul financiar :Curtea de Conturi si Curtea Regionala de Conturi.

Daca ar fi sa vorbim despre Marea Britanie din punctul de vedere al autoritatii judecatoresti, Regatul Unit nu are o Curte Constitutionala, nu are un sistem unitar de curti si nu are o separare clara a legilor private si publice asa cum de altfel exista in majoritatea tarilor europene. Un element particular este reprezentat de
absena garaniei constituionale n favoarea colectivitilor teritoriale: Parlamentul este liber s realizeze orice schimbare pe care o dorete n organizarea administraiei descentralizate. Susintorii sistemului britanic apreciaz c tradiiile i cutuma sunt suficiente pentru a pstra autonomia i independena administraiei locale, dar este clar c acestea nu sunt dect argumente nesemnificative. Nu exist curi constituionale sau administrative specializate pentru a trata conflictele ntre deciziile guvernului central i deciziile administraiei locale descentralizate. Aceast competen revine tribunalelor civile ordinare i jurisprudenei care realizeaz un efort major pentru a adapta legea ordinar n circumstanele particulare ale administraiei locale. Colectivitile teritoriale descentralizate britanice nu au competene generale. n aplicarea principiului ultra vires dezvoltat de tribunale n secolul XIX, fiecare act al guvernului trebuie s aib la baz o abilitare legal, conferit printr-o lege sau o cutum (common law). Prin urmare, colectivitile teritoriale i reprezentanii lor nu pot aciona dect n cadrul puterilor conferite de Parlament. Daca ar fi sa facem o comparatie cu Romania, autoritatea judecatoreasca in

tara noastra se compune din instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii. Instantele judecatoresti sunt: Judecatoriile, Tribunalele, Tribunalele Specializate, Curtile de Apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta suprema in ierarhia instantelor judecatoresti in Romania este Inalta Curte de Casatie si Justitie, ce are, in principal, competenta de a judeca recursul n casatie si de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti. **Din punctul de vedere al autoritatii executive, in ambele tari aceasta este reprezentata de Guvern.In Marea Britanie acesta dispune de libertate de decizie iar in Franta executivul dispune de libertate de apreciere. In Franta, Guvernul francez este unul dintre principalele organe ale puterii executive. El determin i conduce politica rii.Autoritatea executiva este exercitata de presedinte, care numeste Consiliul de Ministri, condus de Primul Ministru.Consiliul de Ministri raspunde in fata Parlamentului.Seful statului, presedintele este ales prin vot direct, pentru cel mult dua mandate. Autoritatea executiva este divizata intre Presedintele Republicii si Primul Minsitru. Nominalizarile pentru posturile din activitatile publice si militare, dela cel mai inalt

nivel al statului, sunt de competenta Presedintelui Republicii. Nominalizarea pentru posturile de consilieri de stat, prefect si director al administratiei sunt facute de Consiliul de Ministri. Marea Britanie este o monarhie constituional, puterea executiv fiind exercitat, n numele monarhului, de prim ministru i ali membri ai Cabinetului, care conduc departamente (ministere). Cabinetul, inclusiv prim ministrul i ali minitri, alctuiesc Guvernul Majestii Sale. Aceti minitri sunt alei din cadrul i rspund n faa Parlamentului, organul legislativ, care este considerat, prin tradiie, suprem (poate legifera n orice domeniu i nu este dependent de nici o decizie a naintailor). Marea Britanie este una dintre puinele ri din lume care nu au o constituie codificat ntrun document fundamental, bazndu-se, n schimb, pe obiceiuri consacrate prin tradiie i pe un numr de legi constituionale separate. n timp ce monarhul este eful statului i, teoretic, deine puterea executiv, prim ministrul este eful guvernului. Guvernul este rspunztor, n principal, n faa Camerei Comunelor, din cadrul creia, potrivit tradiiei constituionale, este ales prim ministrul. Majoritatea membrilor Cabinetului provin din Camera Comunelor, restul fiind membri ai Camerei Lorzilor. Nu este obligatoriu, din punct de vedere legal, ca minitrii s provin din Parlament, dei, n prezent, aceasta este practica. Membrul Parlamentului (MP) care conduce majoritatea n Camera Comunelor este, n mod normal, numit prim ministru de obicei liderul partidului cu cea mai mare reprezentare sau, dac nu exist o majoritate, liderul celei mai mari coaliii. In Franta, responsabilitatea pentru fiecare minister este precizata prin ordinele Consiliului de Minstri dupa consultarea Consiliului de Stat. Fiecare minister se afla sub conducerea propriului ministru, care poate fi asistat de ministri, ministry delegati sau secretari de stat.Ministrul poate emite ordine pentru aplicarea continutului legilor, dar si instructiuni speciale pentru birourile si personalul din administratie .Ministrul elaboreaza si implementeaza propriul buget anual aprobat printr-un decret. Biroul Personal al ministrului este un grup de consultanta care cuprinde membri alesi de catre acesta. In Anglia, nu exista guverne regionale.In Franta, regiunile sunt teritorii libere administrative de consiliile alese. **Legislatia in Franta este votata de Parlament.Acesta este bicameral fiind compus din Adunarea Naional i Senat. Adunarea Nationala este aleasa pt cinci ani prin vot direct universal iar Senatul este ales prin vot universal indirect de catre grupul electoral Grands electeurs. Att Adunarea Naional ct i Senatul sunt conduse de

un Birou, constituit pe baza ponderii partidelor, i au n fruntea lor cte un preedinte, figuri reprezentative i influente ale vieii politice franceze i chiar internaionale, alei pe 5, respectiv 3 ani. Este important de precizat c modelul francez permite cumulul de funcii elective al parlamentarilor, acetia putnd fi n acelai timp consilieri sau primari. Dei se recunoate, formal, egalitatea celor dou camere, n practica legislativ i politic de zi cu zi influena Senatului este sensibil mai redus dect a Adunrii Naionale, fiind vorba de un ,,bicameralism asimetric, conform teoriei lui Arend Lijphart. ntr-o singur situaie, Senatul este avantajat n faa Adunrii Naionale: nu poate fi dizolvat de Preedintele Republicii. Autoritatea legislativa in Franta se bazeaza pe sapte principii: 1.Principiul non-retroactivitatii legislatiei referitoare la crime 2.Principiul aplicarii penalitatilor proportional cu prejudiciile 3.Principiul existentei a doua niveluri de jurisdictie care sa permita posibilitatea de adresare 4.Principiul prezumtiei de nevinovatie dovedite in cazul crimelor 5.Principiul autonomiei, al independentei grupurilor private 7.Principiul legilor administrative concepute dupa reguli distincte si aparate de organisme speciale (Curti). Atat in Franta cat si in Marea Britanie, autoritatea legisltiva este exercitata de catre un Parlament bicameral.In Parlamentul European ambele tari au 81 de reprezentanti. In Regatul Unit Parlamentul reprezinta autoritatea legislativa suprema.Acesta este format din Camera Comunelor, Camera Lorzilor i regin n rolul su constituional. Camera Comunelor are atribuiile cele mai importante: adopt legi, deine competenele financiare, are competena de a controla guvernul i de a pune n discuie responsabilitatea sa. Limitarea puterii Camerei Lorzilor se bazeaz pe pricipiul c aceasta este o camer de revizuire, aa c trebuie s completeze Camera Comunelor, nu s rivalizeze cu ea. Odat trecut prin cele dou camere, proiectele de lege au nevoie de acordul regal pentru a deveni legi.Regatul Unit are o doctrina traditionala, aceea a suveranitatii Parlamentului, ceea ce insemna ca nimeni nu are voie sa amendeze legile aprobate de acesta.Exista si exceptii de la aceasta regula a exercitarii conducerii administrative, cum ar fi de exemplu, in relatia cu serviciile de securitate si politia internationala. In Romania, Parlamentul este organ reprezentativ suprem al poporului romn i unica autoritate legiuitoare a Romaniei.Parlamentul este bicameral, fiind alctuit din Senat si Camera Deputatilor. Parlamentul mpreun cu Guvernul au i dreptul de

iniiativ legislativ. De asemenea, o propunere legislativ poate fi naintat i de ctre un grup de minim 100.000 de persoane cu drept de vot din cel puin un sfert din judeele rii.edinele celor dou camere se desfoar separat, articolul 65 din Constituia Romniei definind situaiile n care au loc edine comune. In Europa, doar Marea Britanie si Franta mai folosesc sisteme uninominale majoritare pentru alegerea parlamentarilor. In Romania, Varianta propusa de Basescu este cea franceza, presupunind doua tururi. Franta insa se pregateste sa renunte la acest sistem, pentru a asigura o mai buna reprezentativitate a voturilor in Parlament. Principiul de baza al uninominalului majoritar este cistigatorul ia totul si permite majoritatii stabile guverne puternice. Alegatorul are un singur vot, iar fiecare circumscriptie are un singur cistigator. Acest sistem conduce insa, potrivit unui studiu al Pro Democratia, la nereprezentarea acelui segment din electorat care a votat contra candidatului invingator. Reforma administratiei publice britanice a contribuit la exercitarea mai eficienta a functiilor de management, la un control riguros al rezultatelor, la autonomie de gestiune si la mai multa transparenta in asumarea raspunderii individuale in prestarea de servicii. In cazul Frantei, sistemul administrativ a fost dintotdeauna marcat de o tendinta profunda de centralizare. Franta a fost nevoita sa-si reonsidere structturile deoarece centralizarea excesiva si autonomia absoluta conduc la o lipsa de comunicare intre structurile de decizie nationale si cele locale. Din punctul de vedere al structurii organizatorice, in cazul Regatului Unit, sunt destul de dificil de coordonat de la centru problemele locale , practic este imposibil sa se stabileasca anumite politici unitare la nivel local. 2)Prezentati asemanarile intre cele doua sisteme si explicati impactul acestora O prima asemanare importanta in cele doua tari, Marea Britanie si Franta este faptul ca niciuna dintre ele nu este stat federal, desi teritoriile care intra in componenta lor isi mentin particularitatile. Atat in Marea Britanie cat si in Franta intalnim sisteme administrative unitare/centralizate.Aici, structura administrativa isi pune amprenta asupra modului de structurare a administratiei publice locale. Astfel, o colectivitate teritoriala apartinand unui stat unitar are numai competente in plan administrativ si nu afecteaza structura unitara a statului. De asemenea, colectivitatile locale beneficiaza de sprijinul financiar al statului, dar se gasesc si in postura de contribuabili, in functie de venitul mediu pe locuitor, care poate fi mai mic, respectiv mai mare fata de media nationala.

Seful Guvernelor in ambele tari este Primul Ministru, care in Franta raspunde in fata Adunarii Nationala, iar in Marea Britanie are o comunicare regulata cu membrii Camerei Comunelor cu privire la activitatea guvernamentala. Potrivit legislatiei in vigoare, in cele doua tari autoritatea executiva este reprezentata de Guvern care in Marea Britanie dispune de libertate de decizie iar in Franta dispune de libertate de apreciere.

MAREA BRITANIE Monarhie constitutionala ereditara, Marea Britanie nu are o Constitutie scrisa. Principiile de guvernare se bazeaza pe traditie, conventii si proceduri specifice.Modificarile operate n decursul timpului au fost determinate de schimbarile si situatiile intervenite n societate. Parlamentul poate modifica complet prevederile constitutionale,deoarece, ca reprezentant al poporului, Parlamentul este puterea suprema.Puterea legislativa este exercitata de un parlament bicameral, format din Camera Comunelor ( 659 membrii, ale i prin vot direct, pentru un mandat de maximum 5 ani, ntre care 120 sunt femei, iar 9 sunt reprezentanti ai minoritatilor etnice) si Camera Lorzilor ( peste 1.2000 pairi, ntre care pairii ereditari, ale caror titlu si loc n Camera Lorzilor sunt ereditare, si pairi pe viata, titlu acordat pentru merite deosebite, care nu este ereditar).Legea din 1999, privind Camera Lorzilor stabile te un numar de 92 membri ereditari pentru aceasta camera.Scotia si Tara Galilor au propriii reprezentanti.Cei ai Scotiei au o anumita autonomie legislativa si financiara. Reprezentantii Tarii Galilor nu se bucura de aceste drepturi. n 1999 a fost renfiintata o Adunare pentru Irlanda de Nord. Puterea executiva este exercitata de un guvern, care este condus de un primministru, de obicei liderul celui mai bine reprezentat partid n Camera Comunelor. n ceea ce prive te managementul public, aceasta tara prezinta asemanari dar si deosebiri fata de celelalte tari dezvoltate, membre OECD. Principalele similaritati sunt: Independenta autoritatii juridice fata de cea executiva; Schimbari n timp n ceea ce prive te procedurile legate care opereaza n

smanagementul public; - Succesiunea componentelor guvernamentale la nivel local si regional; Sistemul legislativ bicameral. Exista, de asemenea, si cteva elemente specifice: - Constitutia se fundamenteaza pe regulamente, statute, legi, traditii si nu apare sntr-o forma scrisa; Parlamentul reprezinta si Curtea Constitutionala; - Puterea Parlamentului nu este folosita n situatii arbitrare; - Parlamentul este complet suveran, neputnd fi constrns ntr-un mod sau n saltul de catre puterea executiva: - Parlamentul controleaza executivul si are puterea de a respinge deciziile Curtii sLegislative Anglia este un stat unitar care recunoa te nsa diferentele majore care exista si ntre componentele sale sub aspectul structural, administrativ. Este imposibila ntelegerea managementului public din regatul Unit al Marii Britanii fara sa fie mentionat caracterul de stat multinational. Ca parte a procesului legislativ, propunerile vin att din partea celor doua Camere, ct si de la Comitet. Mini trii din cadrul Guvernului sunt si membri ai Parlamentului, ai Camerei Comunelor sau Camerei Lorzilor. Sistemul legislativ nu face o distinctie clara ntre sectorul public si privat cum se ntmpla n majoritatea tarilor europene, nsa n Anglia a fost creat un grup distinct de legi care precizeaza clar specificul activitatilor publice, administrative. Structura statala Statul este monarhie constitutionala, regat ereditar, conform Constitutiei Organice" o serie de conventii, de traditii, de precedente etc. Conform principiului regele domne te dar nu guverneaza", monarhul are un rol extrem de discret n viata politica, limitndu-se de obicei la transmiterea de mesaje, dar un rol important n viata publica simboliznd unitatea statului si a natiunii. Puterea legislativa este exercitata de Parlament (Camera Comunelor si Camera Lorzilor); mandat pe 5 ani pentru Camera Comunelor; n Camera Lorzilor sunt membri de drept lorzii regatului; cea executiva este exercitata de un cabinet condus de liderul partidului majoritar din Camera Comunelor. Multipartitism. Regatul Unit al Marii Britanii este format din : Marea Britanie, care la rndul ei, se compune din: Anghlia, Scotia, Tara Galilor si Irlanda de Nord.

S-ar putea să vă placă și