Universitatea de Vest Timişoara

Facultatea de Stinţe Politice, Filosofie si Stinţe ale

Comunicarii
Secţia: Relaţii Internaţionale si Studii Europene
Anul: I
Student: Rotaru Vlad Matei

Franţa
-Dosar de Ţară-

Profesor Coordonator: Corina Turşie

 Franţa este astăzi un regim democratic republican, una
dintre cele mai vechi democraţii instaurate în epoca
modernă si prima republică recunoscută oficial pe plan
european în aceasta epocă.
Franţa, de la căderea ultimului regim monarhic absolut al
lui Luis al XVI-lea, şi ca urmare ducând la instaurarea
primii Republici Franceze, a avut partea de incă două
regimuri autoritare, plus regimul de la Vichy (din perioada
celui de-al doilea război mondial), plus, inca patru regimuri
republicane; cu cel din urmă regim republican care se afla
si astăzi(al V-lea) şi care a pornit in fiinţă odata cu
adoptarea actualei constituţii franceze din 1958.
Ce-a de-a V-ea Republică a evoluat treptat, fără salturi,
trecând de la un sistem înalt centralizat, la unul
descentralizat si plural (astăzi).
Oficial Franţa sub ce-a de-a V-ea Republică a fost adusă
de catre fostul general si ulteriorul politician De Gaulle,
care a căutat instaurarea unei puteri executive puternice.
El a optat pentru un sistem democratic in cadrul căruia,
executivul independent de partidele politice, să aibă
supremaţia asupra unui parlament cu competenţe
restrânse.

Franţa este un stat unitar, cu o constituţie ce se bazează

în mare parte pe principiile prevăzute in declaraţia
“Drepturiilor Omului”, şi deasemenea pe respectarea
actelor normative adoptate la nivelul Parlamentului
European. Deşi stat unitar este de menţionat că la nivel
local, unităţiile administrative se bucură de o anumită
autonomie legislativă, cu consiliile municipale,
departamentale si regionale având anumite prerogative pe
planul legiferării unor legi ordinare (cu guvernul ne-având
nici un drept in a intervenii in acest domeniu, stabilit la
nivel local).
Forma de guvernământ este semi-prezidenţiala, cu
Preşedintele Republicii fiind ales prin sufragiu universal,
iar Primul Ministru de către Adunarea Natională, care mai
este numită şi Camera Inferioară, iar aceasta este cea de-
a doua cameră din cadrul parlamentului francez, cu prima
fiind Senatul sau Camera Superioară.
Separarea puteriilor în stat, este în Franţa, ca şi în marea
parte a celorlalte state democratice, împarţită în : Puterea
Executivă, Puterea Legislativă si Puterea Judecătorească.

Puterea Executivă:
Este exercitată de către Preşedintele Republicii Franceze
si de cştre Prim Ministrul acesteia, la care in mod logic se
mai adaugă şi toate organele subordonate Primului
Ministru şi celorlalte forme de putere manifestate sub
prefaţa consiliilor regionale, departamentale si locale (care
le desemnează) ex.: Prefecţii, Miniştrii, Primarii,
Preşedinţii Locali si Regionali.
Preşedintele Republicii are un mandat de 5 ani, nu poate
fi demisionat, are forţa de a arbitra instituţiile înalte ale
statului, de a apăra integritatea teritorială a ţarii, atribuţii in
numirea unor funcţii politice de relevantă, sanctionarea
legiilor parlamentare (însă a nu se confunda cum că
acesta ar avea drept de veto asupra unei legi
parlamentare; deşi poate cere Adunării Naţionale să o
revizuiască parţial sau integral, astfel întârziindu-i
aplicarea) şi dizolvarea Adunării Naţionale.
Primul Ministru, provine din partidul sau coaliţia care
deţine majoritatea parlamentară a Adunării (totuşi nefind
necesar ca acesta să fie liderul respectivului partid ori
coaliţii), este numit de către Preşedintele Republicii şi tot
de acesta poate fi destituit din funcţie, este responsabil in
faţa Adunării Naţionale (putând fi tras la răspundere), are
atribuţii de mediere în cadrul procesului bugetar, atribuţii
de control a relaţiilor cu Adunarea Naţională şi ultima dar
nu cea din urmă, cea mai importantă funcţie a Primului
Ministru, este cea de conducere a aparatului administrativ
şi punerea in aplicare a politiciilor publice naţionale.
Ceilalţi reprezentanţi ai forţei executive, menţionaţi
anterior, îşi exercită funcţiile executive în domeniile în care
au jurisdicţie şi sub ordinea superiorilor lor ierarhici, ori
unde se abate cazul, datorii lor funcţionale, publice şi
morale.

Puterea Legislativă:
Legislativul ca şi în mai toate celălalte state democrate,
se află în mâiniile Parlamentului. Acesta este împărţit în
două Camere: Camera de Jos (Adunarea Naţională) şi
Camera de Sus (Senatul), cu “Adunarea” fiind unirea celor
două camere în şedinţă comună.
Parlamentul se intruneşte la o sesiune de nouă luni
consecutive anual, cu excepţia întrunirilor extraordinare,
convocate de conducătorul statului în situaţii de excepţie,
cum ar fi calamităţiile sau războaile.
Se merită a se menţiona, că Guvernul în cadrul
Parlamentului Francez, are o atribuţie specială; şi anume,
acesta poate chiar adopta un text de lege chiar şi fără nici
un vot din partea membriilor parlamentari, dacă acest text
de lege trece prin organul legislativ al parlamentului pe
durata unei perioade de 48 de ore plus alte 24 în urma
cărora acest text de lege nu este combătut, ori împotriva
guvernului nu se adoptă nici o moţiune de cenzură.
Adunarea Naţională, este organul legislativ principal, cu
un număr de 577 de membrii aleşi în urma unui sufragiu
universal depus de către electorat şi un mandat de 5 ani
(lafel ca şi preşedintele). Acestora în afara funcţiei de
legiferare li se mai atribuie încă o funcţie foarte importantă
şi anume posiblitatea adoptării unei “moţiuni de cenzură”.
Membrii Senatului sunt formaţi dintr-un grup de 348 de
reprezentanţi, fiecare-n parte fiind ales de către colegiul
electoral, format din cei 145.000 de electori ce ocupă
funcţii în cadrul consiliilor municipale, departamentale şi
regionale. Senatului îi se atribuie funcţii legislative mai
minore, cu Adunarea Naţională având dreptul la ultimul
cuvânt în eventualitatea neînţelegerii camerelor asupra
unui corp de lege.

Puterea Judecatorească:
Are un rol principal în contrabalansarea puterii
administrative, iar aceasta este formată din trei instituţii
judiciare primare: Consiliul de Stat, Consiliul Constituţional
şi Curtea de Justiţie a Republicii.
Consiliul de Stat, are rol de tribunal suprem administrativ,
putând respinge regulamente şi ordini ministeriale şi încă
un alt rol, respectiv cel de organ consultativ prin
intermediul căru-i rol acesta poate aviza oportunitatea
legală a proiectelor de lege şi de decret pe care le emite
guvernul. Opinia sa este de obicei luată în considerare la
elaborarea propuneriilor legislative.
 Consiliul Constituţional, al cărei atribuţii este posibilitatea
luării unei acţiuni asupra legislaţiei, aposteriorii promulgării
acesteia.
Curtea de Justiţie a Republicii, creată în 1993, are ca
funcţie prinicipală, judecarea miniştriilor acuzaţi de
comiterea vreunui delict pe timpul ocupării funcţiei.
Prin acestea dar mai ales prin cea din urmă instituţie
judiciară menţionata, se afişează un sistem cu o mai mare
legimitate, aceasta având după cum se vede, atribuţii, ce îi
permit penalizarea acţiuniilor înteprinse de putere.

Deşi la inceputul luării în fiinţa a noii republici (cea de-a V-

ea) sistemul administrativ francez era unul foarte
centralizat, ulterior cu legislaţia adoptată de guvern in
1982 şi mai tărziu revizuirea constituţională din 2003, axa
ramurii administrative a urmat a se înclina din ce in ce mai
mult spre descentralizare. Astfel astăzi întâlnim 36000 de
“comune”, toate dirijate de către un consiliu municipal şi
de către un primar; 96 de “departamente” direcţionate de
către un consiliu departamental şi un preşedinte şi nu in
ultimul rând mai întâlnim şi 22 de “regiuni”, toate conduse
de către un consiliu regional cu un preşedinte.
Consiliul departamental a fost înfinţat în 1790, un consilier
din cadrul acestui organ trebuie să îndeplinească anumtie
condiţii, anume: să aibă cel puţin vârsta împlinită de 21 de
ani şi să aibă domiciliul stabil în localitatea aflată în
jurisdicţia respectivului consiliu departamental în care vrea
să facă parte.
Consiliul departamental discută şi adoptă legi cu privire la
probleme legate de respectivul departament, este
responsabil pentru angajaţii departamentului, pământuri,
transporturi publice, aducerea de contribuţii la serviciile
publice etc. În acelaşi timp consiliul departamental are
obligaţia de a face cel putin 3 întruniri pe an şi de a alege
odată la 3 ani un preşedinte pe plan local.
în sistemul administrativ francez adesea întâlnim funcţii
ale acestor 3 organe administrative întrunindu-se pe
domenii comune dar nu şi pe ramuri comune, spre
exemplu: consiliul municipal se ocupă de modernizarea
şcoliilor primare, consiliul departamental de modernizarea
şcoliilor gimnaziale şi de liceu, în timp ce consiliul regional
îsi asuma rolul de direcţionare a fonduriilor spre
modernizarea şcoliilor private. Acest exemplu este perfect
pentru o mai bună înţelegere a organizării administraţiilor
de la nivel local şi al împărţirii diferitelor funcţii pe care
acestea le îndeplinesc.

Avocatul Poporului, această poziţie importantă şi în

acelaşi timp privilegiată, care a fost infinţată pentru prima
oara în Suedia încă din secolul al XVII-lea, a prins roade
în Franţa abia în anul 1973. Avocoatul Poporului sau
“ambudsmanul” este o autoritate publică autonomă, care
nu răspunde la ordiniile nicicărei puteri din stat, este
desemnat în exercitarea funcţiei de către Preşedintele
Franţei, în cadrul unui consiliu de miniştri pe o perioadă de
6 ani; el nu poate fi reziliat din funcţie şi are o imunitate
asemănătoare celei parlamentare. El are funcţii în
soluţionarea problemelor juridice ce pot apărea în
conflictele de interes dintre stat ca administraţie publică şi
cetăţean, pe domenii de regulă civile; de asemenea
acesta mai e desmnat şi cu funcţia de propunere de
reforme adresate către guvern şi nu în ultimul rând El
trebuie să participe activ in promovarea internaţională a
Drepturiilor Omului.

Urmez prin a încheia această lucrare prin a reaminti

sistemul electoral francez, care este unul exprimat de
cetăţean prin intermediul unui vot direct sau indirect chiar;
Franţa alegându-şi la nivel naţional un preşedinte şi o
legislaţie. în Senat se folosesc 2 tipuri de sisteme pentru
alegerea membriilor săi, unul majoritar în departamentele
mici şi unul proporţional în toate celălalte departamente; în
schimb în Adunarea Naţională alegerea deputaţiilor se
face pe baza unui vot uninominal, în două tururi de scrutin
şi care se bazează pe sistemul majoritar electoral (mai
trebuie menţionat că în Franţa mai există și o serie de alte
alegeri legislative prin care cetățenii franței sunt
responsabili și pentru alegerea unei varietăți de guverne
locale, mai există și alegeri pentru poziţii non-politice etc.)
Toate acestea derulând sub cupola unui multipartidism
politic ce la un anume punct în istorie l-a determinat chiar
şi pe fostul Premier al Marii Britanii Winston Churchill să
afirme cum că “Franţa are atâtea tipuri de partide, câte
tipuri de brânză: mai mult de 200”; astăzi însă în urma
câtorva decenii de restrcturare şi schimbări majore Franţa
a rămas doar la 35 de partide politice, uniuni şi coaliţii.
Mai jos o listă cu:
Actualul Preşedinte al Franţei: Francois Hollande
Actualul Prim Ministru al Franţei: Jean-Marc Ayrault
Actualul Avocat al Poporului în Franţa:Jean-Paul
Delevoye
Actualul Partid Majoriatar în Parlamentul din Franţa: UMP
Bibliografie:

1.“Sisteme Administrative Comparate”, Edit. Universităţii

Alexandru Ioan Cuza Iaşi 2006 pag. 51-85
2.http://en.wikipedia.org/wiki/Government_of_France