Forme de organizare statală

În întreaga istorie întâlnim două forme de guvernare, monarhia şi republica.

Monarhia este forma de guvernare în care funcţia supremă în stat este deţinută de o persoană (rege, împărat, principe,
domnitor etc.) care moşteneşte puterea de la un membru din familia sa şi o deţine pe durata întregii vieţi. Familia domnitoare
se numeşte dinastie. Există cazuri în care monarhia se bazează principiul electiv-ereditar, adică monarhul este ales dintre
membrii dinastiei (cazul Ţărilor Române în perioada medievală).
Republica este forma de guvernare în care funcţia supremă în stat este deţinută de o persoană sau un grup de persoane
alese pe o perioadă limitată de timp. Există însă republici dictatoriale în care şeful statului ajunge la putere (prin alegeri sau
lovitură de stat) şi rămâne în funcţie pe o durată nelimitată (până la moarte sau până când este înlăturat).
În funcţie de ponderea pe care îl au, în conducere unui stat, puterea executivă (şeful statului şi guvernul) şi puterea
legislativă (parlamentul), întâlnim mai multe sisteme politice: parlamentar, prezidenţial şi semiprezidenţial.
Sistemul parlamentar este sistemul în care şeful statului are doar o putere simbolică (sau un rol decorativ), iar cea mai
importantă instituţie este parlamentul. Parlamentul alege guvernul (membrii guvernului sunt parlamentari) şi poate determina
demisia acestuia (de obicei când guvernul nu reuşeşte să aibă majoritate în parlament la votarea unei legi iniţiate de el). Dar
şi guvernul poate dizolva parlamentul în anumite condiţii. Ţările care au sistem parlamentar sunt, din punct de vedere al
formei de guvernare, republici sau monarhii. Într-o republică parlamentară şeful statului este ales de parlament (de ex. Italia).
Astăzi toate monarhiile democratice au sistem parlamentar, statul model fiind Anglia.
Sistemul prezidenţial este sistemul în care şeful statului deţine puteri foarte mari, de obicei el este şi prim-ministru. Dar
preşedintele nu poate dizolva Parlamentul şi nici parlamentul nu poate demite guvernul sau preşedintele. Statul reprezentativ
este S.U.A., unde preşedintele este, în plus, comandant suprem al armatei şi are rol hotărâtor în conducerea politicii externe
şi tot el numeşte cei 9 membri ai Curţii Supreme de Justiţie.
Sistemul semiprezidenţial este sistemul în care primul ministru guvernează iar preşedintele, care numeşte primul ministru,
are rol de arbitru al vieţii politice. Preşedintele, ales prin vot universal, are atribuţii importante: numeşte primul ministru,
aprobă componenţa guvernului (propusă de primul ministru), poate respinge o lege votată de parlament şi o retrimite
acestuia spre analiza, poate dizolva parlamentul, poate iniţia un referendum. Modelul republicii semiprezidenţiale este
Franţa.
După criteriul naţional, întâlnim state naţionale, cu o naţiune dominantă, şi state multinaţionale, în care există mai multe
naţionalităţi fără ca vreuna să aibă o pondere dominantă. Niciun stat nu este pur naţional, peste tot existând minorităţi.
După rolul pe care îl au în stat administraţia locală şi administraţia centrală, întâlnim:
•State centralizate, în care puterea centrală, aflată în capitala statului, emite legi pentru întreg teritoriul şi
controlează îndeaproape administraţia locală. De exemplu, în România, guvernul numeşte prefecţii (conducătorii
judeţelor) iar singurul organ legislativ este Parlamentul de la Bucureşti.
•State federale, în care puterea centrală are competenţe restrânse la nivel local pentru că acolo există organe
legislative şi executive autonome, similare celor centrale. De exemplu, fiecare dintre cele 50 de state care formează
S.U.A., are propria sa constituţie, este condus de un guvernator, ales prin vot universal şi de un Congres propriu.